Din pură pasiune colectivul Editurii Castrum de Thymes, editură specializată mai mult pe domeniul editorial literatură română şi-a construit cu migală o imagine pe care are grijă să o păstreze prin calitatea grafică a lucrărilor, prin atenţia acordată designului, prin distribuţia şi promovarea pe piaţă şi a unor lucrări de artă.
Este adevărat că datorită expansiunii internetului care înfloreşte cu fiecare secundă, cartea în formatul ei tradiţional îşi pierde din interesul şi plăcerea de odinioară, dar totuşi, noul care avansează nu a putut să ne împiedice să ne bucurăm de o după-masă dedicată frumosului în imagini şi amintiri căci joi, 17 iulie 2025, de la ora 17:00, a avut loc o lansare de carte în ţinutul cărăşan, la Centrul Cultural Muzeistic Anina.
Publicaţia autorului Busuioc Petraru, membru fondator al Asociaţiei Culturale Arcadia, apărutăanul acesta la Editura Castrum de Thymes din Giroc ne-a dovedit că natura statică este un subiect important în picturile domniei sale, imortalizate în Tuşele inimii mele. Acestă carte, parte editorială pionieră a Editurii Castrum de Thymes este incontestabilă, fără ca viabilitatea sa să fie asigurată pe termen lung, din cauza unei nișe profesionale încă înguste și mai ales a concurenței crescânde din partea altor edituri.
Timpul suspendat printre miresme de flori („Trandafirii Dorinei” – pag.11, „Bulgăraş” – p. 19, „Obrazul fetei” – p. 20, „Stânjenei” – p. 22, „Macii fiicei Iulia” – p. 24) şi nostalgia depărtărilor („Apus în deltă” – p. 44, „Cabana Buhui în amintire” – p. 45, „Moară de apă de la Prigor” – p. 46, „Viaductul Jitin” – p. 47, „Barajul uitat” – p. 55) sunt doar câteva din imaginile în care relaxarea și focusul nu au întârziat să apară.
Natura statică în picturile lui Busuioc Petraru a fost abordată într-un stil realist, artistul concentrându-se pe redarea fidelă a detaliilor și a texturilor obiectelor.
Teme precum efemeritatea vieții și relația omului cu natura, privirea închisă și expresia meditativă sunt piese de impact care devin cu ușurință centrul oricărui spațiu („Munteanca” – pag. 27, „La cules” – p. 28, „Car cu boi” – p. 35, „Autoportret” – p. 37, „Fata mea” – p. 38, „Pescuit în deltă” – p. 45 „După ciuperci” – p. 52 „La coasă” – p. 53, „La vânătoare” – p. 72).
Într-un dialog viu și elegant purtat cu pictorul amator Busuioc Petraru, am descoperit pictura ca expresie a pasiunii și dăruirii.
Recunoștință tuturor celor care au fost alături de noi.
Joi, 17 iulie 2025, sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa a fost gazda unui eveniment dedicat cărții și istoriei locale, activitate cuprinsă în amplul proiect „Zilele Orașului Bocșa”.
Istoricul Mihai Vișan și inginerul Constantin Borozan au oferit orașului o amplă pagină de istorie a locului, un important prim volum dintr-o monografie menită să contureze, pe cât de frumos, pe atât de real, portretul acestui veritabil burg numit Bocșa.
Primul volum al monografiei intitulată „Bocșa sub arc de timp” (Reșița: TIM, 2025 «Bocșa, istorie și cultură; 76») prezintă o perspectivă istorică asupra administrației și vieții socio-economice, un important demers al autorilor pentru cunoașterea istoriei acestei așezări, a zonelor limitrofe și, nu în ultimul rând, a Banatului.
Subiectul fiind istoria, întâlnirea a debutat cu un moment de reculegere în memoria celui mai important istoric al Bocșei, prof. univ. dr. cercetător Nicolae Bocșan.
De asemenea, primarul Mirel P. Pascu a salutat publicul prezent, între invitați aflându-se și doamna Dana Bocșan, soția regretatului istoric.
Despre carte și autori au vorbit primarul orașului Bocșa, Patriciu Mirel Pascu, editorul Gheorghe Jurma și moderatorul evenimentului – Gabriela Șerban.
„Deși doi intelectuali diametral opuși, autorii și-au unit efortul de a lăsa în urma lor o lucrare istorică, o „capsulă a timpului”, care va stârni curioazitatea cititorului sau, de ce nu, a cercetătorului, de azi și de mâine, deoarece în această carte se găsesc informații esențiale istorice de care nu s-a mai scris cu privire la acest spațiu bănățean. Lucrarea este unică și datorită bibliografiei vaste folosite și a metodologiei utilizate. Complexitatea demersului celor doi autori este structurată din preistorie, cadrul natural, evul mediu, spiritualitatea și organizarea bisericii, organizarea politică și administrativă, economia zonei de la începuturi până la evoluția mineritului și metalurgiei. De asemenea, se prezintă în detaliu perioada socialismului, Revoluția de la 1989, trecerea la noul regim democratic și până în prezent. Bibliografia este un punct forte al lucrării fiind vastă, de la arhive maghiare, austriece, române și până la lucrări de referință în domeniu. M-am bucurat când am găsit și autori bocșeni citați, Mihail Gașpar – protopop, scriitor, politician – și Nicolae Bocșan – rectorul Universității „Babeș Bolyai” pe care l-am cunoscut personal, de la care am avut de învățat foarte mult.” afirma istoricul Mirel Patriciu Pascu în deschiderea evenimentului, în calitate de gazdă, dar și de prefațator al cărții.
Editorul și scriitorul Gheorghe Jurma saluta demersul lăudabil al administrației locale de a scoate la iveală cărți reprezentative pentru Bocșa și pentru Banat, susținând o serie editorială importantă începută împreună, cu 24 de ani în urmă, seria „Bocșa, istorie și cultură” în care, iată, au văzut lumina tiparului 76 de titluri. De asemenea, Gheorghe Jurma a adresat alese felicitări autorilor pe care îi cunoaște de mai multă vreme, aceștia fiind deja cunoscuți semnatari ai unor lucrări de referință.
Evenimentul – organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa și al primarului Patriciu Mirel Pascu – s-a încheiat cu sesiunea de autografe și fotografii, iar noi, organizatorii, se cuvine să mulțumim și prietenei bibliotecii, Nicoleta Lăsculescu, și Florăriei cu Fluturi pentru frumoasele aranjamente florale!
„Zilele Orașului Bocșa” ediția 2025 au început cu o carte a locului – „Decembrie 1989 la Bocșa.- memorii nealterate” (Mihai Vișan și Gabriela Șerban), au continuat cu spectacole de muzică populară și ușoară, s-au întors la carte prezentând o lucrare de referință – „Bocșa sub arc de timp” (Mihai Vișan și Constantin Borozan) și se încheie cu cel mai important eveniment al acestui amplu proiect „Zilele Orașului Bocșa”, un eveniment spiritual desfășurat în perioada 19 – 20 iulie 2025 la Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor” Vasiova: cinstirea Sfântului Ilie Tezviteanul, patronul spiritual al orașului Bocșa, precum și proclamarea locală a canonizării Sf. Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova.
18 iulie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Să ne respectăm valorile: Mario Balint, la ceas aniversar.
19 iulie 2025, orașul Deta / județul Timiș:
Participarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) la sărbătoarea hramului Bisericii Romano-Catolice „Sf. Ana”.
20 iulie 2025, ora 10.00, Pensiunea „Silva” Hațeg, jud. Hunedoara:
Kogaionon: Tabără de literatură, istorie, filosofie și etno-istorie (Life). Coordonatori: Gruparea Culturală „Amfiteatrul Literar” Petroșani și Grupul de Publicații „Carașul” Oravița; Colaboratori: Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița.
În cadrul Tabărei de literatură, istorie, filosofie și etno-istorie (Life), dezbatere „Kogaionon, corbul cu inel și furnalul, simbolurile Epocii Pre- și Post-Industriale”, cu participarea și a lui Erwin Josef Țigla.
Expoziție de fotografii cu Furnalul existent încă în picioare la Reșița, realizate în primăvara acestui an.
Ziua Banatului (21 iulie) / 307 ani de la Pacea de la Pojarevăț, 21 iulie 1718.
Sărbătorim împreună: Prieteni din Banatul Sârbesc și din Banatul Montan în vizită la Pojarevăț, locul unde s-a semnat pacea, acum 307 ani.
23 iulie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Prezentare de carte: „Consemnări 2024”, autor: prof. Mihai Ilie Suru, carte apărută în cadrul Editurii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, București, 2025.
Programm für die Zeitspanne 18. – 23. Juli 2024:
18. Juli 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Wir ehren unsere Werte: Dem Journalisten Mario Balint, zum Geburtstag.
19. Juli 2025, Detta / Kreis Temesch:
Teilnahme der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) am Kirchweihfest der römisch-katholischen „Sankt Anna“-Kirche.
20. Juli 2025, 10:00 Uhr, Pension „Silva” Hatzeg, Kreis Hunedoara::
Kogaionon: Literatur-, Geschichts-, Philosophie- und Ethno-Historisches Kulturlager. Koordinatoren: die Kulturgruppe „Literarisches Amphitheater“ Petroschan und die Publikationsgruppe „Carașul“ Orawitza; In Kooperation mit dem Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen und der Deutschen „Alexander Tietz“- Bibliothek Reschitza.
In Rahmen des Kulturlagers, Teilnahme von Erwin Josef Țigla an der Debatte „Kogaionon, der beringte Rabe und der Hochofen, Symbole der vor- und nachindustriellen Ära“.
Ausstellung von Fotografien des noch bestehenden Hochofens in Reschitza, aufgenommen im Frühjahr dieses Jahres.
21. Juli 2025, Passarowitz = Pojarevăț, Serbien:
Tag des Banats / 307 Jahre seit dem Frieden von Passarowitz, 21. Juli 1718.
Wir feiern zusammen: Freunde aus dem serbischen und rumänischen Banat auf Besuch des Ortes, wo der Frieden von Passarowitz vor 307 Jahren unterschrieben wurde.
23. Juli 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Buchpräsentation: „Consemnări 2024” (= „Aufzeichnungen 2024”), Autor: Prof. Mihai Ilie Suru, Buch erschienen im Verlag „UZPR” Bukarest, 2025.
Pentru Maria BOJNEAG au trecut 44 de ani încununați de dăruire și pasiune în munca de educatoare, dar și de director, contribuind din plin, prin profesia îndrăgită, la formarea de caractere a copiilor înscriși la grădinițele unde a funcționat.
Acum este pensionară și se mândrește cu propriul destin, cu cariera sa profesională.
Recent am reîntâlnit-o și ne-a declarat în exclusivitate: Am activat la Grădinițele CSH 3, PN 3 și PN 5 din Hunedoara îndeplinind cu plăcere și calitate sarcinile asumate.
Acum primesc constant respectul foștilor mei învățăcei, astăzi elevi, liceeni sau studenți, fapt ce mă bucură, oferindu-mi satisfacție.
În activitatea mea am colaborat cu toate grădinițele din municipiu, Casa de Cultură, Clubul Copiilor etc. fiind organizatoare a unor manifestări, printre care „Crucea de flori”, expoziții de pictură, carnavalul copiilor etc.
De notat este însă faptul că pasiunea mea pentru creație literară, dans și folclor mi-a îndrumat pașii spre Ansamblul artistic de dansuri din localitate unde am participat cu plăcere și dăruire…
Ca urmare și a unor îndeletniciri literare, îi redăm mai jos una din recentele sale poezii semnate cu suflet și talent.
DĂ-MI VIAȚĂ
VIAȚĂ,
dă-mi zile cu soare,
astrul universului
să mă cuprindă
în razele-i calde
cu flăcări să mă ardă!
Dă-mi,
dă-mi nopți cu somn,
cu visuri liniștitoare,
puteri fermecătoare,
să mă trezesc în geana
dimineții,
cu roua tinereții,
sub pleoape și-n obraji!
Dă-mi,
dă-mi puterea
clipei de frumusețe
s-o-mpart cu soarele,
cu florile,
cu cerul înalt
și omul drag!
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița a organizat în data de 16 iulie 2025, începând cu ora 17.00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, adunarea de bilanț al celui de-al 38-lea an de activitate.
Președintele asociației, Erwin Josef Țigla, împreună cu conf. dr. ing. Christian Paul Chioncel au prezentat un rezumat al bilanțul acesteia pe perioada 21 iulie 2024 – 16 iulie 2025, perioadă în care au fost organizate sau co-organizate 487 de manifestări în Banatul Montan, în țară și chiar peste hotare. Din rândul acestora se remarcă cele din cadrul „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan” (în octombrie 2024, cea de-a 34-a ediție), „Zilelor Literaturii Germane la Reșița” (în aprilie 2025, cea de-a 35-a ediție), precum și concursul cu caracter internațional „Copiii desenează ținutul natal” (cea de-a 17-a ediție). În prim-plan s-a aflat desigur continuarea proiectelor dedicate celor două jubilee reșițene din 2021 / 2022: 250 de ani de istorie industrială și 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur pe teritoriul de azi al României. Acestora l-i s-a adăugat și sărbătorirea a 120 de ani de la începutul construirii Sistemului hidroenergetic Reșița – Secu – Văliug – Semenic, 1903 – 2023. În cele 487 de manifestări desfășurate în perioada evidențiată, sunt cuprinse și cele 36 cu caracter religios precum și 207 de diferite expoziții.
Din 19 noiembrie 1987, de când funcționează asociația, au fost organizate sau co-organizate până în prezent, în total, 7.104 de manifestări.
În acest an de activitate, asociația a editat un număr de 7 titluri de carte, 48 de plicuri filatelice ocazionale și a realizat, de asemenea, 48 de ștampile poștale ocazionale, dedicate diferitelor evenimente deosebite.
Revista „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociației“) apare neîntrerupt începând cu 1 februarie 1990. De asemenea au apărut până în prezent ediții speciale dedicate diferitelor evenimente deosebite ale etniei germane din Banatul Montan. Buletinul informativ „Info“ a apărut în decembrie 2024 cu numărul 29.
După prezentarea bilanțului a urmat un program cultural-artistic cu formația de dansuri populare germane „Enzian”, copii și adulți (coordonatori: Marianne & Nelu Florea), formație care, de curând a împlinit frumoasa vârstă de 26 de ani, cu Corul german „Franz Stürmer“ (care a împlinit, în luna mai, 34 de ani de activitate), dirijat de prof. Elena Cozâltea, acompaniat la orga electronică de Angela Kovács, dar și cu grupurile muzicale „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca), Marianne & Petru Chirilovici precum și „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas). De asemenea au fost expuse desene / picturi și sculpturi realizate de către cele două cercuri: de pictură, condus de Doina & Gustav Hlinka („Deutsche Kunst Reschitza”), respectiv, de sculptură, condus de George Molin („Jakob Neubauer”), ambele funcționând în cadrul organizației germane din Reșița de 31 de ani, împlinire care a fost sărbătorită în noiembrie trecut.
Trecutul si viitorul se întâlnesc în clipa prezentă. În veșnicie această precizare nici nu mai există, un prezent continuu este starea. În acesta înțelegere trebuie să fim conștienți că toate generațiile conlucrează și contribuțiile lor sunt mereu actuale. Tot in aceasta înțelegere trebuie sa acceptam ca unele generații au avut contribuții mai substanțiale decât altele dar, valoarea și importanța lor se măsoară nu după “realizări”, se măsoară după statornicia în ROST, în Tradiție, în înțelegere morală, în Credință. Continuitatea “in Neam” nu înseamnă păstrarea detaliilor imediate (care sunt trecătoare), înseamnă păstrarea înțelegerii existențial, conștiinței de grup și credința, respectul pentru Tradiția vie. Comunitățile umane organice; familii, neamuri, națiuni, toate au putut avea rost semnificativ câtă vreme s-au întemeiat şi s-au putut adresa unei păreri de sine comun împărtășite, unei “memorii colective”. Această “memorie colectivă” este suma credințelor, obiceiurilor , amintirilor, a înțelegerii, comun împărtășite, a diferenței dintre “bine” și “rău”. Toate acestea alcătuiesc, cum spuneam,” memoria colectivă” și în lipsa ei un “model existențial” real nu poate exista. Această “memorie colectivă” este o realitate vie, care se transmite din generație în generație. Ea nu este şi nu poate fi osificată ori sclerozată. Fiecare generație îi adaugă ceva nou și semnificativ dar care adaus întotdeauna rămâne consecvent aceluiași semn.” Memoria colectivă” rămâne întotdeauna credincioasă și consecvență sieși și ea este de fapt criteriul critic al vieții istorice. Fiind o realitate vie, memoria colectivă vine din trecut, este trăită în prezent și este proiectată, că așteptare a fi împlinită, în viitor. Iar garanția acestei realități este elementul pe care s-au întemeiat şi dezvoltat toate marile civilizații omenești: mormântul strămoșilor. Plecând de la singură certitudine a condiției omenești, mortalitatea, în mod paradoxal, ”mormântul strămoșilor” devine calea vieții. Timpul este un întreg și, după cum orice trecut acționează asupra viitorului, tot așa, orice prezent acționează transformator asupra trecutului. Existau, astfel, lucruri care, în trecut, nu erau reale si pe care prezentul le face reale. Aici se vede importanta “cultului strămoșilor”. Trăind drept ca oameni, ne înălțăm părinții, după cum fructul justifica pomul. Respectul pentru strămoși și modelul lor de existență este o datorie vitală. ”Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum si-au încheiat viața și urmați-le credința”(Sf.Pavel,Evrei,13;7) “Mormântul strămoșilor” este certitudinea că suntem parte a unei cai pe care trebuie să o străbatem. Mormântul strămoșilor” ne spune limpede că existența nu se sfârșește cu nici unul dintre cei care mai trăim, așa cum nu s-a sfârșit cu nici unul dintre cei care au fost. ”Mormântul strămoșilor” ne obligă să înțelegem că avem o datorie de împlinit şi față de cei care au fost şi față de cei care au să vine. ”Mormântul strămoșilor” ne spune răspicat că în această lume nu suntem singuri. ”Mormântul strămoșilor” ne oblige pe toţi şi pe fiecare să facem cea mai solemnă făgăduință, că nu vom uita niciodată ceeace datorăm acestor strămoși. Această nu înseamnă să credem că toți strămoșii au fost sfinți, dar trebuie să ne încredințeze că unii dintre ei sunt Sfinți! Și pentru acești Sfinți şi prin ei suntem şi stăm în fiinţă. Acest respect pentru “mormântul strămoşilor” şi pentru “memoria colectivă” într-o ultima analiză constituie o mărturisire. Este amintirea Raiului din care am fost alungaţi şi a cărui nostalgie, în vorbele Părintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia, ”ne va chinui întotdeauna”. Pentru Români înţelegerea şi practicarea acestor adevăruri a fost pentru foarte multă vreme simplă. Dat fiind faptul că orice Român şi oricum orice familie românească îşi are obârşia într-un sat aceste adevăruri se aşezau fără nici o dificultate. Comunitatea sătească, acea aşezare miraculoasă având existenţa “din veci”, asigura nu numai existenţa fizică dar mai ales pe cea sufletească. Orice abatere de la “rânduiala” era sancţionată şi îndreptată. De aceea ura sălbatecă împotriva satului ,care a existat întotdeauna dar care în ultimul veac a devenit devastatoare, nu trebuie să surprindă. Ce este trist este faptul că acestor forţe ale răului le-a stat complice şi le stă complice neghiobia unor personaje penibile. Personaje penibile care au avut lipsa de bună cuviinţă să dea până şi numelui sfânt de ŢĂRAN o conotaţie peiorativă. Repet indivizi care împletesc prostia cu un vid de rost existenţial. Personaje care trăiesc degeaba. Această ura împotriva satului este parte din furia cu care “memoria colectivă” românească se doreşte a fi distrusă şi înlocuită cu jalnice iluzii sau abominaţii. Pentru că trebuie să fim înţeleşi, atunci când “memoria colectivă” a unui Neam este distrusă atunci acel Neam încetează să mai aibă existenţa semnificativă, de fapt încetează să mai aibă existenţa, trece în un vegetatism fără rost. Acestei încercări îi stă martor momentul istoric actual şi acestei încercări trebuie să ne opunem toţi şi fiecare. Este destul de trist că pământul românesc este controlat de către “pro consuli”, de la Bruxelles şi de la Washington. Dar absolut dramatic este când vedem, sub ochii noștri, cum entităţi care nu au nimic în comun cu Neamul Românesc şi care nu au absolut nimic comun cu binele Neamului Românesc hotărăsc ce nume să poarte străzile româneşti, căror “eroi” să se închine Neamul Românesc, sau cum să fie alcătuită familia românească. Entităţi străine şi parazitare care caută să elimine din “memoria colectivă” românească tot ce defineşte acest Neam: Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, Eminescu şi Caragiale. Aici nu mai este nimica de comentat. În acest moment toţi, dar mai ales fiecare, avem de făcut o alegere. Şi să nu ne facem nici o iluzie, pentru această alegere vom da “samă” şi în lumea asta şi în cea care va să fie.
16 iulie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Manifestare dedicată încheierii celui de al 38-lea an de activitate al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Darea de seamă prezentată de președintele acesteia, Erwin Josef Țigla.
Program muzical susținut de corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), de grupurile muzicale „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca), Marianne & Petru Chirilovici și „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas). Prezentare de dansuri populare germane de către formația „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).
Mică expoziție a cercurilor de sculptură „Jakob Neubauer” (coordonator: George Molin) și pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) ale Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin.
16. Juli 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Schlussveranstaltung des 38. Arbeitsjahres des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“. Kurzbericht des Vereinsleiters Erwin Josef Ţigla.
Musikprogramm: „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca), Marianne & Petru Chirilovici, „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas); Tanzvorführung seitens der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppen (Leitung: Marianne & Nelu Florea).
Ausstellung der Kunstkreise des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Holzschnitzerei-Kreis „Jakob Neubauer“ – Koordination: George Molin, und Malerei-Kreis „Deutsche Kunst Reschitza“ – Koordination: Doina & Gustav Hlinka).
În ziua de 13 iulie, 2024, Cetatea Mehadiei a fost din nou în sărbătoare, fiind onorată de prezența Preasfințitului Părinte Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului. Motivul principal al prezenței înaltului prelat al Bisericii Ortodoxe, a fost sfințirea a două noi obiective ale patrimoniului spiritual al Parohiei Mehadia. Manifestarea s-a desfășurat în trei etape distincte care au cuprins, în ordinea desfășurării, sfințirea unei troițe, săvârșirea Sfintei Liturghii și sfințirea noii Casei Parohiale.
În prezența unei mulțimi impresionante de enoriași, în special din Mehadia, dar și din împrejurimi, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a oficiat o slujbă de sfințire a ,,Troiței Mehadia„. Alături de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, la oficierea slujbei au participat: Părintele protopop Iosif Frenț, Părintele paroh Petru Ciprian Danci și alți preoți din parohiile învecinate.
Amplasată la intrarea nordică a localității Mehadia, în imediata vecinătate a Drumului European, Troița Mehadiei reprezintă rodul strădaniei neobosite a părintelui paroh Ciprian Danci, sprijinit cu devotament de către enoriașii săi. Demarat în anul 2019 și finalizat în 2025, proiectul se distinge prin mesajul profund transmis de structura sa artistică, care urmărește Drumul Crucii și Patimile Mântuitorului. Cele 14 opriri de pe traseul Golgotei sunt reprezentate simbolic și însuflețite de intenția de a aduce o vibrație spirituală fiecărui pas al vizitatorului.
În esența sa, ansamblul este o creație artistică complexă, concepută ca un parc tematic dedicat călătorilor care ajung în Mehadia. Amplasarea troiței într-un loc strategic – pe un teren ușor înclinat – accentuează caracterul simbolic al dealului Golgota, inspirând vizitatorului profunzimea drumului suferinței și al speranței.
Prin lucrarea Părintelui Ciprian, cu sprijinul comunității și sub binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Mehadia primește o nouă confirmare a statutului său de centru spiritual cu rădăcini adânci în istoria credinței ortodoxe.
Datorită acestei osârdii deosebite, Mehadia se mândrește astăzi cu un monument religios de excepție – un simbol al vechimii sale, al trăiniciei sufletului comunitar și al credinței profunde care definește identitatea locului.
Din rândul numeroșilor enoriași care au contribuit la ctitorirea ansamblului, se remarcă fidelii: Mircea Budănescu și Ion Florentin. Alături de aceștia, prin osârdia și dedicarea muncii lor, au avut o contribuție esențială Bebe Hok, Aurică Achimescu, Vasile Negoițescu – împreună cu echipa sa – precum și Ion Măran, Nicu Dima și Ionuț Budănescu. Cu ocazia manifestării solemne, în semn de apreciere pentru implicarea lor deosebită, Ion Costas și Elena Boțu au fost distinși cu Crucea Mireană, gradul I – o recunoaștere a angajamentului lor în slujba comunității și a credinței.
Nu trebuie să uităm că Mehadia reprezintă unul dintre cele mai vechi bastioane al creștinismului în Banat. Momentele cele mai importante ale acestui proces fiind, anul 535, când la Mehadia s-a înființat prima Episcopie, denumită ,,AdMediam”, și apoi funcționarea între anii 1745 și 1928 a Protopopiatului MEHADIA. Prin urmare, putem să remarcăm nu doar vechimea, ci și continuitatea credinței, care se regăsește în expresia culturală și spirituală, adânc înrădăcinată în istoria milenară a acestei vetre umane.
Pentru a înțelege pe deplin semnificația și însemnătatea acestui moment, vă invit sa ne aplecăm puțin asupra tradiției și a simbolisticii ,,troițelor”, în credința ortodoxă.
Obiceiul Bisericii Ortodoxe de a înălța și de a sfinți troițe este o practică profund înrădăcinată în spiritualitatea și cultura românească. Elementul central al troiței este crucea, cel mai important simbol al creștinismului, reprezentând jertfa și învierea lui Iisus Hristos. Troițele sunt considerate o extensie a bisericii, un loc de rugăciune și contemplație pentru credincioși. Ele oferă un spațiu sacru în afara zidurilor bisericii. Adesea, troițele sunt amplasate la răscruci de drumuri, la hotare, la intrarea în sate, lângă poduri sau în locuri considerate periculoase, având rolul de a ocroti comunitatea de rele, de a alunga spiritele rele și de a asigura binecuvântarea divină asupra locului.Ele reprezintă o mărturie vie a credinței ortodoxe a românilor, o legătură între trecut și prezent, reflectând istoria și valorile poporului. Obiceiul de a ridica troițe este foarte vechi în spațiul românesc. În trecut, când bisericile erau rare, în jurul troițelor se făceau slujbe, ele înlocuind practic lăcașurile de cult. Nicolae Iorga a subliniat acest aspect, afirmând că „pe timpurile mai vechi… până și bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci se făcea toată slujba. Ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic„.
Troițele se găsesc pretutindeni: la intersecții de drumuri, la ieșirea din așezări, în curțile sau zidurile unor case, în cimitire, pe înălțimi sau lângă porțiuni de drum periculoase.
Inițial, troițele erau construite din lemn, material perisabil, ceea ce explică de ce cele mai vechi troițe care s-au păstrat sunt din piatră. Ulterior, s-au folosit ambele materiale, adesea în combinații artistice.
Obiceiul Sfințirii unei troițe este un act liturgic important, oficiat de un prelat bisericesc, de obicei de un rang mai înalt, care conferă monumentului un caracter sacru. Prin sfințire, troița devine un obiect de cult, un loc prin care se invocă prezența și binecuvântarea lui Dumnezeu. În cadrul slujbei de sfințire se citesc rugăciuni speciale, se stropește cu agheasmă, se ung cu untdelemn sfințit și se tămâiază.
Preoții subliniază adesea că prin sfințirea unei troițe se biruiește încă o dată, prin puterea și lucrarea Crucii de viață făcătoare a Mântuitorului Hristos.
În concluzie, sfințirea troițelor este un obicei viu în Biserica Ortodoxă Română, ce subliniază profunda credință a poporului, respectul față de simbolul Crucii și dorința de a sfinți și ocroti spațiul în care trăiesc credincioșii.
Deoarece ziua de 13 iulie a fost dedicată în întregime spiritualității, momentul religios a continuat cu pășirea în locașul sfânt al Bisericii Ortodoxe din Mehadia, unde a avut loc oficierea Sfintei Liturghii, de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. După săvârșirea slujbei, Preasfințitul Părinte Lucian a oferit părintelui Ciprian Danci o ,,Cruce Pectorală” și o Diplomă de recunoștință, iar primarului comunei Mehadia, Petru Grigore Bardac, Ordinul eparhial ,,Crucea Episcop Elie Miron Cristea”. Diplome de recunoștință s-au mai acordat și altor binefăcători ai Bisericii Ortodoxe.
Ultima etapă a manifestării a fost dedicată Binecuvântării printr-o slujbă de Sfințire a noii Case Parohiale, din localitate, săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, în prezența aceleiași mulțimi de enoriași ai Parohiei din Mehadia.
Manifestarea s-a încheiat cu un moment de ospitalitate culinară, oferit de organizatori tuturor participanților. Momentul de comuniune spirituală a continuat cu binecuvântarea și servirea bucatelor așezate pe mese.
Concluzia finală a zilei de 13 iulie 2025 este că neîndoielnic această zi va rămâne întipărită în memoria spirituală a Cetății, confirmată de perenitatea celor două obiective, adăugate patrimoniului imaterial al comunității și a locurilor sale sacre.
La împlinirea a trei decenii de festival internațional dedicat jazz-ului la Gărâna, acțiune care a adus an de an tot mai mulți iubitori ai acestui gen muzical în munții Banatului, reprezentanții Societății pentru Cultură “Metarsis”, au simțit nevoia să vorbească de începuturile acestui fenomen muzical. Astfel, în 12 iulie 2025, în comuna Brebu Nou, în șura familiei Hromadka locul în care s-a născut ideea acestei emulații culturale s-a vorbit despre prefața acestei povești de succes. “ A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi, nu s-ar povesti. O seară de august caldă a anului 1995, cu miros de fân proaspăt cosit. Inima Banatului Montan, la poale de Semenic, în micuța localitate Weidhethal/Brebu-Nou, nr.162. Acum 30 de ani, aici, în șoprul Casei Erika și Georg Hromadka, s-au întâlnit muzicieni de elită din Olanda, Serbia, Germania și România. Și ce pot face niște oameni dedicați muzicii? Desigur cântă! Un jam session de senzație cu Puba Hromadka și prietenii lui: Paul Weiner, Eugen Gondi și invitații din România, Olanda și Serbia. Pentru prima dată dealurile Weidhenthal-ului/Brebu-Nou și ale Wolfsberg-ului/Gărâna, au fost învăluite de acorduri bine temperate de jazz. Aici s-a scris, ne-a spus Camelia Duca, prefața cărții Festivalului de Jazz de la Gărâna.” De data aceasta în cadrul acțiunii denumite “ Colors meets jazz, Once upon a time…” muzicianul Horea CRIȘOVAN, a fost cel care a venit cu compozițiile sale muzicale pentru a da farmec întâlnirii celor care au venit să aplaude prezentul și să afle date din trecutul acestui festival. Horea Crișovan a cântat prima oară la Gărâna , la festivalul de jazz, în anul 2003 în deschiderea concertului lui Eberhart Webber. A fost prezent apoi pe scena festivalului în 2005. În 2006 cântă cu Aura Urziceanu Band, un concert îndelung aplaudat, iar în 2007 alături de Dominique di Piazza, cântă în deschiderea concertului lui Scott Henderson. “Eu, declară Horea Crișovan abia aștept să vin de câte ori am ocazia, în zona aceasta. Dacă este să mă exprim muzical, este pentru că am ceva nou de oferit, dacă nu, prefer să mă bucur de atmosfera minunată de aici. În ceea ce privește noutățile discografice, Horea Crișovan spune că sunt 5 ani de când a înființat trupa VanDerCris, eveniment care se va sărbători public. Primul lor disc se cheamă „Amazing traces” și a fost prezentat de trei ori la festivalul de jazz de la Gărâna.”
Culoare evenimentului i-au dat și expozițiile vernisate cu acest prilej. Plasticiana Corina Nani a adus în șura familiei Hromadka lucrările sale reunite sub titlul “ Big Nudes by Design”. “Sunt pentru prima oară la Gărâna”, declară Corina Nani. ,,Mă bucur să expun aici, unde a luat naștere în urmă cu 30 de ani festivalul de jazz, unde acum muzica și pictura creează o atmosferă inedită pentru Brebu Nou, în acest loc plin de memorii și de nostalgie”. Despre expoziția sa, care arată frumusețea feminină, Corina Nani, mărturisește: “Când am primit propunerea de-a expune aici, nu mi-a venit în minte decât seria de nuduri care compun lucrările din teza mea de doctorat, intitulată ”Corpul uman metaforă a senzualității în design”. Am plecat de la ideea că corpul uman este un element arhitectural, care nu are nevoie de podoabe, pentru că este reprezentativ în acest spațiu public și mi-am adus aminte și de arhitectura grecească, coloanele care sunt cariatidele din templele grecești și așa mi-a venit ideea să expun lucrările mele ca niște coloane care stau ca mărturie a trecerii timpului în acest loc cultural. Eu mă simt foarte bine aici, nu mă așteptam să văd un public atât de numeros, oameni care au venit și mi-au transmis admirația lor.“. Corina Nani este conferențiar la Facultatea de Artă și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara. Ea este deținătoare a numeroase premii și distincții printre care “ Certificat de excelență în Regenerare Urbană”, premiu acordat de Asociația Națională a Urbaniștilor din România. În perioada 2011-2022 a fost director de proiect la Festivalul Internațional de Artă Stradală Timișoara/FISART. În cadrul aceleiași acțiuni am putut admira și lucrările artiștilor Irlo și EEA, reunite pe simezele improvizate sub titlul de “Apă, zână și țărână”. Despre cei 2 artiști din Arad a vorbit curatorul Gilda Ghinoiu. Artistul vizual Irlo deține două recorduri în România: cea mai mare pictură murală din țară, realizată în 2019 la Timișoara, prin FISART și cea mai mare pictură murală dintr-un centru istoric din România, realizată în același an, la Brașov. Irlo și EEA au fost colegi din clasa a VII-a la Liceul de Artă din Arad, iar la momentul actual formează o familie frumoasă. La această sărbătoare a muzicii și a culorii, care a marcat trei decenii de la nașterea festivalului de jazz de la Gărâna, a fost invitat muzicianul de renume internațional Sabin PAUTZA. Cei prezenți s-au bucurat să-l vadă și să comunice cu celebrul muzician. El care a acordat autografe celor care au dorit să aibă cartea sa numită “Maestrul”, volum semnat de Daniela Caraman Fotea. Și vorbind de prefața festivalului inițiat în 1995, puțină lume știe că Puba Hromadka, a fost studentul și colaboratorul lui Sabin Pautza, încă din primii săi ani de activitate muzicală. În toți acești ani, încă de la începutul festivalului maestrul a fost prezent alături de artiști în calitate de compozitor, dirijor, orchestrator și pianist. Are multe amintiri frumoase legate de jazz și de Gărâna, locul unde an de an se întâlnea cu prietenul lui de-o viață, muzicianul Florian Lungu. Până la urmă, declară maestrul Sabin Pautza, important este că această poveste muzicală născută și crescută la Gărâna, în munții Banatului, va merge mai departe. Organizator al acestui eveniment cultural a fost Societatea pentru Cultură „Metarsis” în parteneriat cu Fundația Enduromania – “FISART” Timișoara și Asociația “Cultura în Șură”.
14 iulie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița: Ziua Franței (14 iulie): Expoziție „Amintiri fotografice din Nisa“, cu fotografii de Erwin Josef Țigla. Restituiri bănățene. Prezentare de cărți: „Anul 1848 în Oravița și în ținutul cărășan”, autor Ionel Bota (Oravița) și „Eftimie Murgu – un portret pentru eternitate”, autor Gheorghe Jurma, ambele apărute în cadrul Editurii TIM Reșița, 2025.Istoria Țării Cărașului în studii și documente inedite din colecții de familie, prezentate de dr. Ionel Bota (Oravița) / partea a V-a.14. Juli 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:Nationalfeiertag Frankreich (14. Juli): Fotoausstellung „Reiseeindrücke aus Nizza“, mit Fotos von Erwin Josef Țigla. Banater Restitutionen. Buchpräsentationen: „Anul 1848 în Oraviţa şi în ţinutul cărășan” (= „Das Jahr 1848 in Orawitza und im Karascher Land“), Autor Ionel Bota (Orawitza) und „Eftimie Murgu – un portret pentru eternitate” (= „Eftimie Murgu – Ein Portrait für die Ewigkeit“), Autor Gheorghe Jurma, beide im Reschitzaer Verlag TIM, 2025 erschienen.Die Geschichte des Karascher Landes in Studien und Dokumenten aus dem Familienarchiv, mit Dr. Ionel Bota (Orawitza) / Teil V.
Anxietatea înseamnă să dezvolți o gândire catastrofică, haotică, să te gândești întotdeauna la rău, să răspunzi alarmant la o situație.
Anxietatea nu este secundară unei boli a creierului.
Persoanele cu anxietate pot prezenta iritabilitate, neliniște, tulburări ale somnului, respirație superficială, senzație de lipsă de aer, palpitații, constricție toracică, scaune frecvente, furnicături pe piele, amețeli.
Când anxietatea crește poate apare atacul de panică.
Anxietatea poate fi declanșată de evenimente stresante din familie, de la locul de muncă, șomajul, evenimente traumatizante din copilărie, zgomotul, prezența unei boli, examenele.
Ce putem face în această situație?
Tehnici de respirație: inspiră 4 secunde, ține 7 secunde, expiră 8 secunde; repetă 6-8 cicluri pentru a ajuta sistemul nervos să se relaxeze;
Ascultă muzică de 396 Hz (pentru eliberarea vinovăției), 432 Hz (pentru armonie corporală), 528 Hz (pentru reparare celulară);
Mersul cu picioarele goale timp de 15 minute prin iarbă sau nisip;
Râdeți, cântați;
Alimentație echilibrată;
Disciplina somnului;
Când apare anxietatea adu atenția asupra obiectelor de o anumită culoare sau gândește-te ce e stabil în viața ta;
Psihoterapia;
Medicație.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Cânt de iulie. Participă Corul „Franz Stürmer” (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), Marianne & Petru Chirilovici precum și grupul vocal-instrumental „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas).
12 iulie 2025, ora 19.00, Căminul Cultural Ilidia, jud. Caraș-Severin:
Moment de reculegere și depunere de o coroană de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, din curtea Bisericii Ortodoxe Române „Pogorârea Sfântului Duh” Ilidia, în semn de omagiu pentru toți locuitorii Ilidiei, care și-au dat viața pentru acest loc binecuvântat de Dumnezeu.
Prezentare de carte: col. ing. (ret.) Pavel Brebu, „Militarii din Ilidia în cele două conflagrații mondiale“, Editura „Eurostampa“ Timișoara, 2024.
Miniexpoziție de cărți și fotografii din arhivele Ilidiei. Expune col. ing. (ret.) Pavel Brebu.
Program muzical prezentat de Corul „Franz Stürmer” (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), Marianne & Petru Chirilovici și grupul vocal-instrumental „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas).
13 iulie 2025, ora 12.00, Biserica Ortodoxă Română „Pogorârea Sfântului Duh” Ilidia, jud. Caraș-Severin:
Miniconcert de prânz de muzică creștină prezentat de solista prof. Elena Cozâltea și de Corul „Franz Stürmer” (dirijoare: prof. Elena Cozâltea).
12. – 13. Juli 2025, Ilidia / Kreis Karasch-Severin:
Juli-Singen des „Franz Stürmer“-Chors aus Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der Sing- und Musikgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).
12. Juli 2025, 19:00 Uhr, Kulturheim Ilidia / Kreis Karasch-Severin:
Schweigeminute und Kranzniederlegung am Denkmal für die Helden des Ersten Weltkriegs im Hof der rumänisch-orthodoxen „Herabkunft des Heiligen Geistes“-Kirche Ilidia, als Hommage an alle Einwohner von Ilidia, die ihr Leben für diesen von Gott gesegneten Ort gaben.
Buchpräsentation des Autors Oberst Dipl.-Ing. Pavel Brebu: „Militarii din Ilidia în cele două conflagrații mondiale“, erschienen 2024 im „Eurostampa“-Verlag Temeswar.
Kleine Dokumentationsausstellung mit Büchern und Fotos mit Bezug auf Ilidia, aus den Archiven von Oberst Dipl.-Ing. Pavel Brebu.
Kulturprogramm dargeboten vom „Franz Stürmer”-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und von der Sing- und Musikgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).
13. Juli 2025, 12:00 Uhr, Rumänisch-Orthodoxe „Herabkunft des Heiligen Geistes“-Kirche Ilidia / Kreis Karasch-Severin: Mittags-Minikonzert mit christlicher Musik, präsentiert von der Solistin Elena Cozâltea und dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea).
Prezența comunității germane în Mehadia este parte integrantă a unei bogate și complexe istorii, ce are ca punct de plecare toamna anului 1718 – momentul de debut al colonizării germane în Banat. Atât în Mehadia, cât și în întreg Banatul, această comunitate a contribuit semnificativ la dezvoltarea economică și culturală a zonei, influențând în mod direct evoluția locală. Deși astăzi numărul membrilor săi este considerabil redus și nu mai formează o comunitate consolidată, influența lor majoră asupra progresului local rămâne evidentă și incontestabilă.
Pentru început, voi prezenta o scurtă incursiune în istoricul prezenței germanilor în Banat, corelată cu apariția și evoluția comunității germane din Mehadia.
Prezența germanilor în Banat, și implicit în Mehadia, este legată de colonizările habsburgice din secolul al XVIII-lea. Aceste colonizări au avut loc în mai multe etape, cu scopul de a repopula și dezvolta economic teritoriile recucerite de sub Imperiul Otoman. Mulți dintre coloniști, cunoscuți sub numele de șvabi bănățeni, proveneau din diverse regiuni ale Imperiului Habsburgic, inclusiv din zone de limbă germană, cel mai important segment provenind din Șvabia Bavareză și Wurttemberg. Nu putem știi exact anul în care au sosit primii etnici germani la Mehadia, însă este posibil ca aceștia să fi sosit în mod treptat, încă înaintea colonizării.
Din documente, descoperim că în anul 1792, în Mehadia existau 51 de familii germane, alături de familii române și de romi. Aceasta indică o prezență germană timpurie și consistentă. Un aspect important al acestei prezențe este înființarea, în 1774, a primei școli triviale germane din Banatul istoric, la Mehadia. Această școală a jucat un rol crucial în educația locală, contribuind la formarea unor personalități importante ale vremii.
Un alt element care dovedește prezența timpurie a etnicilor germani, majoritate de confesiune romano- catolică (unită), este Biserica Romano-Catolică din Mehadia, a cărei construcție a început în anul 1739, denumită de Nicolae Stoica de Hațeg în Cronica sa: ,,Biserica nemțească”, despre care voi vorbi mai detaliat în cuprinsul articolului.
Contribuția la dezvoltarea localității este legată în primul rând de faptul că această populație germană a adus cu sine expertiză în diverse domenii, contribuind la dezvoltarea economică și culturală a Mehadiei. Adoptând ca model de dezvoltare principii și valori, împrumutate de la etnicii germani, prin interconectare cu valori și practici autohtone, s-a creat un nou context de dezvoltare locală.
Unul dintre elementele reprezentative, ce au dăinuit până în zilele noastre, este modelul arhitectural al caselor construite „cu fața la stradă, una lângă alta”, cu formă dreptunghiulară, curți spațioase în spate, înconjurate de ziduri de piatră. Temeliile înalte, din piatră (până la un metru deasupra solului) ce permit construirea de pivnițe. Toate aceste elemente arhitecturale, împreună cu multe altele, asupra cărora mă voi apleca cu o altă ocazie, răspândite și în zona Mehadiei, sunt adesea asociate cu influența austriacă.
În general, ocupațiile tradiționale ale populației germane au cuprins cultura plantelor agricole, creșterea vitelor, apicultura, meșteșugăritul, negoțul, activitățile în industrie precum și altele. Apariția și evoluția meseriașilor au condus și la o structurare a breslelor, a căror organizare a adoptat, sub influența etnicilor germani, modelul central-european. Breslele, ca asociații profesionale, reglementau strict activitatea meseriașilor. O componentă esențială a acestor reglementări o constituia organizarea unui sistem social de întrajutorare a membrilor. Acest tip de asociere s-a concretizat și la Mehadia prin înființarea, în anul 1861, a unei asociații a meseriașilor (denumită Romanienbanater Grenz-Regiment No.13 vereinte freie concessionierte Gewerb-Genossenschaft). Aceasta a fost printre primele asociații de gen din Banat. La înființarea ei au participând în calitate de fondatori, un grup de meseriași de etnie germană. Deși a suferit unele transformări de-a lungul timpului, remarcabil este că ea dăinuiește și astăzi. În patrimoniul acestei asociații s-a păstrat și una dintre piesele care a reprezentat fundamentul constituirii asociației: un car mortuar ce are înscripţionat pe lemnul ornamentului lateral anul construcției: 1861- an care coincide cu înființarea asociației. Din surse orale, se cunoaște faptul că acesta a fost adus pe propriile roți, din capitala Imperiului, de la Viena, unde a fost construit, până la Mehadia, de către un grup format din câțiva dintre membrii fondatori ai asociației, etnici germani.
Despre tradiții și cultură, informații specifice din Mehadia sunt mai greu de găsit, ele se încadrează, în general, în contextul mai larg al culturii șvabilor bănățeni. Cultura și tradițiile șvabilor din Banat, cuprind, între altele, obiceiuri legate de sărbătorile religioase (Crăciun, Paști), tradiții culinare, cum ar fi consumul de alimente verzi de Gründonnerstag (Joia Mare) sau prăjiturile de Advent (în calendarul romano-catolic perioada celor patru săptămâni de dinaintea Crăciunului) și o anumită disciplină și organizare în viața cotidiană.
De asemenea, limba germană a fost un element central al identității lor. Comunicarea în limba maternă nu a dispărut în cele aproape trei sute de ani de conviețuire pașnică în mijlocul românilor, dovadă evidentă a maturității și a tăriei de caracter a acestei etnii, și, fără îndoială, a toleranței noastre, element caracteristic al acestui poporului, care întotdeauna a purtat respect față de toate etniile conlocuitoare și niciodată nu și-a propus deznaționalizarea lor.
*
Astăzi, la fel ca multe alte comunități germane din Banat, și cea din Mehadia a cunoscut un declin semnificativ în ceea ce privește numărul membrilor săi, mai ales după cel de-Al Doilea Război Mondial și Revoluția din 1989, când mulți etnici germani au ales să părăsească localitatea sau chiar unii dintre ei au emigrat în Germania.
Din cronica preotului Coriolan Buracu, aflăm că în anul 1792, erau în Mehadia, 275 familii române, 51 germane, 23 țigani”. În anul 1920, numărul germanilor în Mehadia era de 111. Mai târziu, din Recensământ Mehadia Caraş-Severin (ANALELE BANATULUI, SN. ARHEOLOGIE – ISTORIE, XVI, 2008), constatăm o evoluție descendentă a numărului membrilor acestei comunități în Mehadia:
Anul 1930: 132; 1966: 28; 1992: 20; 2002: 13; Ultimul recensământ, a căror date au fost publicate în anul 2024, înregistrează, în Mehadia, un număr de doar 5 etnici germani.
Chiar dacă comunitatea etnicilor germani în Mehadia nu mai există, moștenirea culturală și istorică a acestei comunități rămâne o parte importantă a istoriei și a identității locale.
* *
*
Contribuția etnicilor germani la viața culturală și economică a Mehadiei și elementele de identificare a acestei prezențe
În cele ce urmează voi analiza câteva elemente ce țin de prezența comunității germanilor în Mehadia, repere ale unei existențe care a marcat profund istoria și identitatea socială și culturală a Mehadiei. În paralel cu prezentarea aspectelor sale istorice, mă văd nevoit a face și câteva observații privind situația actuală, care din păcate nu este deloc una firească.
Biserica Romano-Catolică din Mehadia: O istorie de 280 de ani
Împărații de la Viena au depus eforturi considerabile pentru a atrage românii ortodocși („schismatici”) la catolicism. În acest sens, au dispus construirea de biserici de rit catolic în așezările mai mari și mai însemnate. În acest context, ridicarea Bisericii Romano-Catolice din Mehadia a început în anul 1739.
Din documente, „Matriculele” apar din anul 1740, dovadă că biserica funcționa deja la acea dată. Așadar, Biserica Romano-Catolică din Mehadia, ce poartă hramul „Toți Sfinții”, are o vechime considerabilă. Presupunând că anul 1745 a marcat finalizarea lucrărilor, edificiul are o istorie de aproximativ 280 de ani!
Există mențiuni, în unele documente, că în august 1756, meșterul Wolfgang din Timișoara a corectat anumite fisuri, ceea ce confirmă vechimea și rezistența inițială a construcției.
Construcția acestei biserici face parte din eforturile de colonizare și de întărire a prezenței catolice în Banat, inițiate de Imperiul Habsburgic în secolul al XVIII-lea.
O altă mențiune importantă, despre biserica catolică din Mehadia, o găsim în Cronica lui N.S. de Hațeg. La 17 august 1788, în timpul „Bătăliei de la Mehadia” – cea mai cunoscută și documentată luptă din Războiul Ruso-Austro-Turc (1787-1792) – cronica relatează că „turcii intră biruitori în Mehadia, transformând biserica românească în magazie de bucate, iar biserica nemțească în grajd”. Această mențiune subliniază prezența și rolul bisericii în contextul evenimentelor militare ale vremii.
Construită în stil baroc, cu vechime considerabilă, așa cum spuneam, biserica se află astăzi, din păcate, într-un stadiu avansat de degradare. Ultima reparație majoră a avut loc în anul 2007. De atunci, acest loc, altădată spațiu de comunicare spirituală cu divinitatea și de consolidare a identității și statorniciei acestei comunități, astăzi a devenit un spațiu al uitării, al degradării, urmare a unei inexplicabile ignoranțe.
O altă constatare, la fel de tristă, este că astăzi, din tot efortul generațiilor care au contribuit la clădirea unor tradiții cu inestimabilă valoare istorică, s-a pierdut atât spiritul, care a stat la temelia edificării lui, cât și respectul urmașilor față de înaintașii care au transmis aceste moșteniri.
Persistența ignoranței va pecetlui prăpădirea tuturor acestor simboluri ale unei importante etape ale istoriei locale, care a inspirat evoluția societății și a consolidat o identitate cultural tradiţională distinctă.
Un alt aspect îngrijorător remarcat este legat de una dintre cele mai vechi datini ale tradiției catolice, la care doresc să fac referire, și anume: ,,Semnificația Clopotelor”. Pentru a-i evidenția însemnătatea, voi prezenta pe scurt și o istorie a acestei tradiții. ,,În fiecare dimineață, la amiază și seara, sunetul clopotelor bisericii catolice din Mehadia amintește timpul de rugăciune, ear seara, și încetarea lucrului.” Aceasta se întâmpla în urmă cu peste 200 de ani. Tradiția clopotelor, în rândul populației de catolice, are o istorie bogată, datând încă din secolul al XIII-lea. Unul dintre motivele pentru care clopotele bisericii catolice sună de trei ori pe zi, dimineața, la prânz și seara, este de a invita la rugăciune. Una dintre cele mai importante rugăciuni este ,,Rugăciunea Angelus”, rostită în amintirea Bunei Vestiri. Acest obicei, având rădăcini în secolul al XIII-lea, a fost consolidată de autoritatea papală, în special de Papa Calixt al III-lea (1378-1458), cunoscut pentru opoziția sa fermă față de Imperiul Otoman, care cucerise Constantinopolul, capitala Bizanțului, în anul 1453. Astfel, în anul 1455, Papa Calixt a ordonat ca toate bisericile catolice aflate sub jurisdicția sa să bată clopotele la amiază și pentru rugăciune împotriva otomanilor.
Din păcate, începând cu aproximativ zece ani în urmă, clopotele Bisericii Romano-Catolice din Mehadia au încetat să mai bată, punând astfel capăt unei tradiții venerabile și profund apreciate.
Cimitirul Catolic din Mehadia.
Cimitirele, deși sunt locuri de o importanță istorică și culturală majoră, sunt adesea neglijate în studiile istorice dedicate. De aceea, nu am reușit să identific date concrete despre vechimea acestuia, însă este rezonabil să presupunem că cimitirul catolic a existat în Mehadia cel puțin de la jumătatea secolului al XVIII-lea, odată cu apariția Bisericii Catolice la Mehadia, dacă nu chiar mai devreme, într-o formă mai puțin organizată, în prezența unei comunități catolice preexistente (chiar dacă minoritară la început). Ce putem constata astăzi, cu evidentă certitudine, este că Cimitirul Catolic nu mai este reprezentativ, decât într-un mod istoric, pentru această comunitate. Pot spune chiar că este cel mai caracteristic element, ce cuprinde în dimensiunea sa aproape trei secole de istorie locală.
Ansamblul de monumente funerare prezent, multe dintre ele foarte vechi, parțial degradate, reflectă o anume rigoare, decență însă și o incontestabilă eleganță, mărturisesc o prezență notabilă, majoră a acestei comunități în Mehadia. Concluzia unei vizite efectuate cu foarte puțin timp în urmă, mi-a întărit opinia că potențialul istoric al acestui loc este unul incontestabil, însă, din păcate, un cumul de factori negativi, deformează în mod dramatic această realitate.
În situația numărului extrem de mic de locuitori de confesiune romano – catolică, locurile de veci sunt cedate, sau mai bine zis valorificate, către familii de confesiune ortodoxă. În acest context, pierderea identității acestui loc pare un fapt inevitabil. Pe lângă aceasta, regretabil este că administrarea respectivului obiectiv, așa cum afirmam anterior, cu o certă valoare istorică, o oglindă și o dovadă a prezenței comunității germane în Mehadia, lasă foarte mult de dorit. Încă de la intrare, unde bolta dovedește că e o chestiune de timp până va ceda, se poate observa lipsa oricărui interes pentru întreținerea lui. Indolența afișată de responsabilii, sau administratorii obiectivului nu se oprește aici din păcate. Ea trece cu înverșunare de porțile cimitirului și implicit de ale respectului și al bunului simț. Aspectul deplorabil al spațiului interior al cimitirului conturează vizitatorului aceeași imagine, ce o regăsim azi în multe dintre spațiile depozitare a elementelor de istorie. Cu asemeni atitudini, dominate de o condamnabilă ignoranță, calea uitării și a pierderii propriei identități, ne va fi asigurată în mod clar și nemijlocit.
În acest context, un exemplu grăitor, care îmi va întări această afirmație, îl voi prezenta în cele ce urmează. Pentru a-mi argumenta și întări afirmațiile, am apelat la probele vizuale atașate: una dintre ele, cea veche, aparține unui timp trecut, plasat undeva în anii interbelici. Fotografia prezintă o adunare comemorativă a comunității germane, din Mehadia, la Monumentul (Crucea) Eroilor din Primul Război Mondial, amplasat în incinta Cimitirului Catolic din Mehadia. Fotografia provine din arhiva personală a unuia dintre ultimii descendenți al vechilor familii de etnici germani stabiliți la Mehadia, pe nume Hirschmann Irmuschtand(cunoscută de localnici sub numele de ,,domnișoara Irma”- o persoană extrem de respectată în comunitate!), decedată în urmă cu câțiva ani, la o venerabilă vârstă. Adunarea respectivă, una devenită tradițională, aduna comunitatea catolică, în ziua de Înălțarea Domnului, pentru comemorarea și pomenirea eroilor. Dintr-un interes legat de aceste tradiții uitate, am întreprins o incursiune în incinta Cimitirului Catolic, pentru a identifica respectivul monument. În urma unei căutări insistente, am reușit într-un final să identific amplasamentul, monumentul fiind ascuns vederii, în umbra vegetației, a bălăriilor și… a uitării. O placă comemorativă, în parte degradată, dezvăluie textul, încă lizibil: ,,Hier ruhen 24 Helden Weltkrieg 1914-1918”, în traducere în limba română: ,,Aici odihnesc 24 de eroi ai Războiului Mondial 1914-1918”. Oricât m-aș strădui să fiu de îngăduitor în sine cu această situație, nu pot să nu mă întreb: Cum am putut permite ca un asemenea simbol, purtător de istorie și de amintiri, să ajungă în acest hal de neglijare? Este profund descurajant și, sincer, revoltător să vezi cum memoria unor oameni care și-au dat viața pentru idealurile unui popor și ale unei comunități, este lăsată pradă indiferenței, acoperită de buruieni și de uitare. Această imagine nu reflectă doar starea unui monument, ci, într-un mod dureros, indiferența crescândă față de propriul trecut și față de contribuția unei comunități, care a adus un aport semnificativ la clădirea identității acestui spațiu. Simt o profundă tristețe și o nemulțumire amară văzând cum nepăsarea erodează nu doar piatra, ci și fibra memoriei colective a Mehadiei.
Având în vedere gravitatea celor constatate și consemnate în acest articol, nu este cazul ca cineva, cu competență legală, să ia sub oblăduirea sa aceste obiective istorice pentru a le proteja? Apelul și chemarea mea se adresează și administrației locale de a gândi și a găsi o cale de a salva aceste obiective, ca parte a patrimoniului cultural local. Nu putem să nu luăm în considerare certul potențial turistic al acestor obiective. În cadrul oficializării statutului de Stațiune turistică de interes local, al Mehadiei, desigur că se ivește și posibilitatea inițierii unor proiecte de finanțare în vederea reabilitării și conservării acestor obiective. Desigur că potențialul poate fi unul nelimitat, care nu poate decât să aducă multiple beneficii comunității și în același timp să asigure protejarea și valorificarea acestor obiective care aparțin patrimoniului nostru istoric local.
Constantin VLAICU, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România
UZPR CARAS SEVERIN 