Unul dintre cele mai importante și reprezentative mărturii istorice ale Mehadiei, Castrul Roman ,,Praetorium”, prezentat de specialiști, în cadrul unei prime acțiuni de acest gen, ce dorim a o permanetiza – aspirație condiționată, evident, de interesul dumneavoastră!
Așadar, pe data de 23 august 2025, între orele 12:00 și 15:00, vă invităm cu drag la un eveniment special: „Ziua Porților Deschise”, la situl arheologic Castrul Roman Praetorium din Mehadia!
Prin prezența dumneavoastră, veți avea ocazia unică de a explora vestigiile fascinante ale unei fortificații romane și de a afla secretele vieții de acum aproape două milenii.
Evenimentul este organizat de parteneri prestigioși, printre care Universitatea de Vest din Timișoara, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Institutul Național al Patrimoniului și Academia Română, Filiala Timișoara, garantând o experiență autentică și informativă.
Vino alături de noi să redescoperim împreună o pagină importantă din istoria Daciei Romane!
Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13 august 1802, Csatád / astăzi Lenauheim – † 22 august 1850, Oberdöbling bei Wien): Sfântă Liturghie, la 175 de ani de la trecerea în eternitate a poetului austriac, născut în Banat, celebrată de mons. Johann Dirschl, vicar general al Diecezei de Timișoara. La orgă: Mario Mateaș.
22 august 2025, ora 17.00, Monumentul Nikolaus Lenau din fața Primăriei Lenauheim:
Nikolaus Lenau: depunere de jerbe de flori la monumentul ridicat de Béla Radnai și inaugurat la 12 iunie 1905 , acum, la împlinirea a 175 de ani de la trecerea sa în eternitate.
22 august 2025, ora 17.15, Casa Memorială Nikolaus Lenau, Lenauheim:
Nikolaus Lenau: comemorare poetică și muzicală la Casa Memorială și Expoziția Etnografică Șvăbească din Lenauheim.
Un proiect al Asociației Germanilor din Lenauheim emigrați în Germania (HOG Lenauheim e.V.), al Primăriei și Consiliului Local Lenauheim precum și al Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin & Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
23 august 2025, ora 12.00, Biserica romano-catolică „Sfântul Bernard“ Rusca Montană:
Sfântă Liturghie de hram cu prilejul împlinirii a 222 ani de la constituirea primei parohii și 162 ani de la sfințirea actualei biserici.
24 august 2025, ora 12.00, Biserica ortodoxă română „Adormirea Maicii Domnului“ Gârliște, jud. Caraș-Severin:
Miniconcert al Corului „Franz Stürmer“ (dirijor: Elena Cozâltea).
24 august 2025, ora 17.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:
Robert Stolz (*25 august 1880, Graz – † 27 iunie 1975, Berlin): deschiderea expoziției documentare și scurt concert muzical, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată de reșițeni; Cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Mariannei și Petru Chirilovici precum și a Grupului vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
1.700 de ani Primul Concil Ecumenic de la Niceea, 20 mai 325 – 25 august 325. O întâlnire cu istoria creștină timpurie, cu participarea protopopului emerit ortodox de Reșița, pr. Petru Berbentia.
Robert Stolz: deschiderea expoziției filatelice și scurt concert muzical, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată de reșițeni; Cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Mariannei și Petru Chirilovici precum și a Grupului vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
Programm für die Zeitspanne 22. – 25. August 2025:
Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13. August 1802, Csatád / heute Lenauheim – † 22. August 1850, Oberdöbling bei Wien): Heilige Messe mit Msgr. Johann Dirschl, Generalvikar der Diözese Temeswar, anlässlich des 175. Todestags des im Banat geborenen österreichischen Dichters. An der Orgel: Mario Mateaș.
22. August 2025, 17:00 Uhr, Nikolaus-Lenau-Denkmal vor dem Rathaus Lenauheim:
Nikolaus Lenau: Blumenkranzniederlegung am vomBéla Radnai geschaffenen und am 12. Juni 1905 enthüllten Denkmal, anlässlich des 175. Todestags des im Banat geborenen österreichischen Dichters.
22. August 2025, 17:15 Uhr, Nikolaus-Lenau-Geburtshaus, Lenauheim:
Nikolaus Lenau: Poetische und musikalische Würdigung im Geburtshaus des österreichischen Dichters, heute Lenau- und Volkskundemuseum, anlässlich dessen 175. Todestags.
Ein gemeinsames Projekt der Heimatortsgemeinschaft Lenauheim e.V. (Deutschland), des Rathauses & Gemeinderates Lenauheim sowie des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen & des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“, beide Reschitza.
23. August 2025, 12:00 Uhr, römisch-katholische „Sankt Bernhardus“-Kirche Russberg:
Kirchweihmesse zu 222 Jahre seit der Gründung der Pfarre und zu 162 Jahre seit der Kirchenweihe.
24. August 2025,12:00 Uhr, rumänisch-orthodoxe Kirche „Mariä Entschlafung“ Gârliște/ Kreis Karasch-Severin:
Kurzes Konzert des „Franz Stürmer“-Chors aus Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea).
24. August 2025, 17:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:
Robert Stolz (*25. August 1880, Graz – † 27. Juni 1975, Berlin): Eröffnung der Dokumentationsausstellung und anschließend ein kleines Konzert anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne in Reschitza vorgetragen wurde; Mit der Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der „Resicza“-Sing- und Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).
25. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
1.700 Jahre Erstes Ökumenisches Konzil von Nizäa, 20. Mai 325 – 25. August 325. Eine Begegnung mit der christlichen Geschichte, mit Pfr. Petru Berbentia, Rumänisch-Orthodoxe Protopope Emeritus von Reschitza.
Robert Stolz: Eröffnung der Philatelie-Ausstellung und anschließend ein kleines Konzert anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne in Reschitza vorgetragen wurde; Mit der Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der „Resicza“-Sing- und Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).
Die Geschichte des Karascher Landes in Studien und Dokumenten aus dem Familienarchiv, mit Dr. Ionel Bota (Orawitza) / Teil VI.
La Simeria s-a desfășurat o reușită întrecere de fotbal, rezervată jucătorilor născuți în anul 2011 sau mai mici, dotată cu trofeul Cupa Zilelor Orașului Simeria.
După cum ne-a informat Dorin Costea, antrenor la C.S. CFR Simeria Bleumarin, au participat echipele: LPS Sebeș, CSM Dacia Orăștie; C.S. CFR Simeria Bleumarin; A.C.S. S.F. Valea Frumoasei; A.C.S. Minerul Lupeni; A.C.S. Juniorul Aiud; C.S. CFR Simeria Galben; CSM Deva.
În urma unor întreceri viu disputate, pe primele trei locuri s-au clasat formațiile: A.C.S. S.F. Valea Frumoasei; (foto 1), LPS Sebeș (foto 2) și C.S. CFR Simeria Bleumarin (foto 3) pe care le prezentăm mai jos.
A.C.S. S.F. Valea FrumoaseiLPS SebeșC.S. CFR Simeria Bleumarin
Iată și alte amănunte: cel mai bun jucător – Paul Constantin, A.C.S. S.F. Valea Frumoasei; cel mai bun portar – Ivănică Radu, C.S. CFR Simeria Bleumarin; golgheter – Dan Mihai, CSM Dacia Orăștie; cel mai bun executant de penalty – Ciontoi David, C.S. CFR Simeria Galben.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală în parteneriat cu Primăria Comunei Râu de Mori, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, Școala Gimnazială Râu de Mori, Școala Gimnazială Sarmizegetusa, Școala Gimnazială Răchitova, SC Cuanet Media Travel SRL – administraror al portalului @gohunedoara.com au desfășurat proiectul „Poteca de poveste de la Cetatea Colț”.
Proiectul – ne spunea prof. Loredana-Liliana Leleșan (foto), consilier educativ la Școala Gimnazială Râu de Mori – a fost finanțat de Fundația pentru Parteneriat – Polgár-Társ Alapítvány și MOL România și a urmărit amenajarea traseului către Cetatea Colț și testarea unor activități educaționale care vor putea fi desfășurate ulterior în cadrul programelor Săptămâna Verde sau Școala Altfel.
Au avut loc ateliere de lucru cu elevii celor trei școli partenere. Acestea au fost organizate sub forma unei scurte școli de vară și au inclus o pauză de masă oferită copiilor de către Asociația CRAL. Activitățile din cadrul atelierelor au fost coordonate de Adina și Dan Popa, din partea Asociației CRAL.
Atelierele au avut ca tematică: informații despre flora, fauna și geologia zonei, acțiuni de ecologizare, măsuri de prim-ajutor în natură și un atelier de storytelling.
Primarul Comunei Râu de Mori, dr. ing. Flaviu Dilertea (foto), a participat la prima întâlnire a proiectului, ne-a asigurat de sprijinul său în derularea acestui proiect și le-a recomandat copiilor să prețuiască și să promoveze patrimonial natural și cultural al comunității locale.
Prima zi a atelierelor ne-a purtat într-o drumeție, din satul Suseni până la cetate, alături de elevii de la cele trei școli partenere. Copiii au descoperit traseul, cetatea și au purtat discuții despre cum se pot oferi turiștilor informații și experiențe de neuitat.
Al doilea atelier s-a concentrat pe măsuri de prim-ajutor în natură. Împreună cu Anemona Doda, voluntară la Crucea Roșie Română – Filiala Hunedoara, copiii au discutat despre cum să acționeze corect în caz de insolație, entorsă, fractură, mușcătură de șarpe și multe altele. Au descoperit și ce trebuie să facă dacă le curge sânge din nas sau cum să aplice corect diferite tipuri de bandaje.
Cel de-al treilea atelier a fost dedicat construirii căsuțelor pentru păsări, care vor fi amplasate în pădurea din jurul cetății. Domnul Tiberiu Jurj a oferit copiilor un adevărat curs de tâmplărie: au descoperit etapele realizării unei căsuțe, au înșurubat, au vopsit și au dat culoare noilor adăposturi pentru păsări.
Ultimul atelier a fost unul extrem de atractiv pentru copii deoarece am avut un invitat special, geologul Ruben Catota, din Ecuador, student la master în Portugalia. Timp de un semestru, acesta a venit să studieze în România, la Universitatea din București, în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. Tânărul masterand, Ruben Catota, le-a vorbit elevilor despre vulcani și despre forțele spectaculoase ale naturii, despre fosile, despre tipuri de roci, despre roci magmatice sau vulcanice.
Doamna Angela Avramescu de la Biblioteca Râu de Mori ne-a fost alături pe toată durata desfășurării atelierelor, ne-a sprijint cu numeroase idei și povești captivante despre frumusețea locurilor.
Proiectul „Poteca de poveste de la Cetatea Colț” i-a transpus pe elevi în lumea fascinantă a poveștilor despre legendele Cetății Colț – Castelul din Carpați, despre prinți, prințese, domnițe și balauri.
Cetatea Colț, de la poalele Retezatului vă așteaptă să îi redescoperiți farmecul, magia și măreția de altădată precum și povestea fascinantă a familiei Kendeffy.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Cum se știe, un jurnalist adevărat, așadar acela care are deja asumată și conștiința împovărării cu această profesiune de credință, nu caută nicidecum paradoxuri metafizice, chiar dacă destui jurnaliști sunt, uneori, și scriitori veritabili, el povestește, uneori cu grație de narator înnăscut, alteori în partitură mimat heteronimică, la urma-urmelor tot un principiu al reprezentărilor lumii și omului sub varii unghiuri de vedere, de cogitație cât mai expresivă, de voință a întemeierii ideatice. În cumplita terfelire a libertăților omului, din pandemie, apăruse cartea Destine printre ziduri (prefața Destinele unor oameni, zidurile unui timp, de Irina Lazăr, postfață de Nicolae Goja, un Postscriptum de Denisa-Paula Arcip și un text Cu Nicolae…, de Ioan-Pavel Azap, Satu Mare, Editura Inspirescu, 2021, 154 p.), autorul ei, Nicolae Pătruț, împlinindu-și panoplia succeselor și mărturisind încă o dată lumii că gazetăria este deopotrivă o luptă cu sine și cu agrestul unei realități cel mai adesea maștere entuziasmelor omului dăruit de providență cu talentul scrisului.
Lumea cărților lui Nicolae Pătruț, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, e vastă, e una a reporterului scriind pasional mai cu seamă despre oamenii locurilor natale, despre oameni ai perspectivelor directe, în totală concordanță cu stilul direct, ne-mediat, prin care el își apropie personajele. Iar cărțile lui Nicolae Pătruț are mulți astfel de eroi exemplari, purtători ai atâtor mesaje simili-metaforice de reprezentare în context mundan, încât fie ai parte de un caleidoscop de efuziuni și sentimente plenare ale comunității mai restrânse dar și umanității, în general,, fie de momente de revelație maximă, după lectura acestor texte, opera de până acum a ziaristului bănățean confirmând că substanța artei (și scrisul autentic este artă) e deopotrivă și substanță a vieții, viața fiind darul suprem al timpului primordial, așa cum a fost voința lui Dumnezeu.
Autorul are intuiția scriiturii chiar înainte de a ști ce finalitate să aibă cutare ori cutare dintre poveștile-reportaje. Alteritatea ține și ea de firescul momentelor, cum există doar un relativism ierarhic al narațiunilor fiindcă Nicolae Pătruț, așadar, nu are personaje pentru care să manifeste o afecțiune specială, toți ai satului său, Ilidia, sunt egali. Egali în toate drepturile memoriei colective de a-i conține în evenimențialul de toate calibrele al habitatului. De aceea egale sunt și timpurile potrivirii și ale împotrivirii, ca să-l „aplicăm“ pe Levinas la strategiile narării din acest op. Adică, această viață, în straturi suprapuse epic, ni se oferă mai întâi cu toată splendoarea, nemascată în vreun fel, a copilăriei. Iată pasaje, credem, edificatoare adeverind, probabil, că totul e paradigmă carteziană și că naturalul mai degrabă (ne) contextualizează: „Nu primeam nici daruri și nici prea multe bucurii în copilăria noastră și trebuia să ni le facem singuri. Am găsit salcia, am curățat interiorul ramurilor viguroase, le-am pus întărituri din lemn și am căptușit-o cu iarbă. I-am făcut și acoperiș din crengi și frunze. Urcam pe tulpina ei și intram cam cinci-șase suflete de copii. Câteva zile a durat până am zidit lemnele, crengile, frunzele și iarba. Ne simțeam împliniți, liberi, fericiți. Cred că atunci am înțeles să fii cu adevărat liber, să nu depinzi de nimeni și să lupți pentru libertatea ta de cuvânt și de mișcare (…). Coliba noastră, casa noastră dintre pământ și cer, a dăinuit ani de zile. Ajunsesem oameni mari și ea ne privea din trecut cu bucurie. Într-o vară, un fulger i-a aprins zidurile de crengi uscate. Salcia a regenerat și trăiește și azi cu bucuria noastră și a vremurilor de atunci.“ (Casa dintre pământ și cer, p. 52, p. 54).
Cartea interferează proză și jurnalistică a imediatului, istorie socială și memorie intimă, apoi memorie împărtășită cu lumea, fictivă, nu m-aș grăbi să numesc reportaje ale fragmentele de suflet candid și de trăiri la paroxismul nostalgicului, ivite dintr-un carnaval mundan în care eul scriptor nu se lasă corupt de simțiri, de sentimentalisme. Dar poți vorbi de o „întemeiere“ a subiectivității? Ambiția lui Nicolae Pătruț, pe care i-o știu din tinerețea lui de cenaclist în căutarea criteriilor de certitudine (grupările „Accente” și „Mihai Novac”, de la Oravița), este aceea de a literaturiza clocotul lăuntric al unui deferent ego cogito. Lumea e satul, imanență, certitudine solipsistă dar cu adevărat oamenii care îi relatează fragmente impresionante din biografiile lor zbuciumate. Pe toate le surprinde autorul nostru în pagini calde sau mohorâte, profunde sau doar atingând cu lumina slovei memoria evenimențialului rustican. În fluxul scrisului creativ, eul rafinează sensuri, creditează noul tip de interogație, acela al întrebării disolutive, reașează centrul de gravitație afectivă cu fiecare povestire. În propoziții fertile, palpită vitalitatea de odinioară a mediului rustican sau înțelegem suferința generalizată a spiritului satului de astăzi, bucurii și necazuri, dramele istoriei imediat postbelice, alterarea tradițiilor cultural-spirituale: „Viața și-a urmat cursul. A lăsat urme de bucurie, durere și blestem. Mulți se întreabă de ce unii au avut parte doar de dureri și bucurii efemere. E greu de dat răspunsuri, când poveștile adevărate încep să trăiască doar în uitare, ca o frunză dintr-un copac blestemat de cer, stele, noapte și zi, să se lupte cu furtunile anotimpurilor schimbătoare ca o dragoste de fată frumoasă.“ (Poveste fără nume, p. 117)
Fără să împovăreze, paradigma subiectivității nu determină operarea de disocieri, articulațiile narațiunilor sunt solide, atitudinea simulat-naivă, ca la reporterii sociali interbelici, are darul să provoace interlocutori utili, vreme în care autorul se asigură să funcționeeze această filosofie relațională. Întâlnim, direct ori doar aluziv, momente memorabile avându-i ca protagoniști de neuitat pe propriii părinți (până la lumea luminii lui Dumnezeu, Nicolae Pătruț a avut grijă de bătrânețea lor cu o dragoste filială dusă la un paroxism al sacrificiului personal), avem între textele cărții portrete umane, descrieri ale eroilor acestor pagini în legătură cu trecutul și tragismele prezentului de după 1989, avem cu totul, așadar, un idealism transcendental și un fel de filosofie a subiectului, marcând aceleași „alchimii“ ale textului.
Nicolae Pătruț a muncit mult, la începuturi, spre a găsi calea adevărului artistic și a unui stil personal în paginile cărților sale. Firește, actuala carte, cu narațiuni mai lungi sau mai scurte de inepuizabilă fertilitate, aduce o lumină în plus strălucirii panopliei succeselor sale editoriale. Și adeverește, cum am mai spus cândva, când debuta, că în sevele scrisului său un prozator așteaptă să confirme că epicul bănățean, integrat literaturii naționale a românilor, încă mai este teritoriul magic al unor mari surprize.
Reșița, municipiul reședință de județ și sediu al filialei Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, își respectă valorile tradiției, personalitățile. Au loc evenimente unul după altul și numitorul comun este promovarea valorilor cultural-artistice locale care au așezat localitatea și Banatul Montan pe harta evenimentelor genului. În 18 august 2025, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița, din componenta Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”, sub oblăduirea domnului Erwin Josef Țigla, președintele filialei Caraș-Severin a Forumului Democratic al Germanilor din România și membru al UZPR, a fost omagiat scriitorul și jurnalistul Balthasar Waitz, la cei 75 de ani din care majoritatea dăruiți remarcabilei profesii de ziarist.
Cum altfel s-ar fi putut aniversa o personalitate de excepție a Banatului decât prin lansarea volumului său de poeme, volum bilingv german-român, traducerea din germană în română fiind asigurată de traducătorul lui Nietzshe și al poeziilor filosofului, istoricul literar și lingvistul Simion Dănilă. Volumul Cum îți bate inima, apărut la Editura Banatul Montan, din Reșița, are subtitlul ,,36 poezii de dragoste și câteva vorbe de dor”. Ne-a explicat cu umorul relaxant ce a însoțit profunzimea abordării temei, ce înseamnă dragostea în accepțiunea sa. Fiind formulate și destule adevăruri: dragostea ar defini însăși ființa umană și ar trebui să o regăsim în fiecare acțiune, în fiecare gând al nostru. Am ascultat cu emoție câteva poeme reprezentative citite cu o rară sensibilitate chiar de către autor. O adevărată delectare au fost și alte opinii ale scriitorului omagiat. Iată, de exemplu, mărturisirea crezului său de viață, de suflet: iubește, nu uita satul natal, iubește-ți rădăcinile. Alte adevăruri care ar trebui să marcheze biografia noastră, a tuturor, și să preluăm mereu învățături utile pentru propriul destin. Aceste opinii, în formularea lui Balthasar Waitz nu se potriveau, cum el mărturisește, cu acelea ale scriitoarei Herta Müller, laureata Premiului Nobel, referitoare la satul natal Nițchidorf, (comun celor doi), anume că locul de baștină nu ar conta ci doar evoluția individuală, indiferent unde se produce aceasta. Realitatea, a precizat valorosul scriitor și jurnalist Balthasar Waitz, ne arată altceva: există un moment în viața fiecăruia în care vom ști cu siguranță, fără contraziceri sau consum de energie inutile, cât de important este locul nașterii. Acela ne definește în întreaga structură a ființei noastre. Iată, așadar, concluzii care vin, spuneam, și din partea unui remarcabil jurnalist contemporan.
19 august 2025, ora 17.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Confluențe în luna lui Secerar. Literatură, artă plastică, fotografie și muzică la ceas de seară (ediția a VI-a).
19 august: Ziua Mondială a Fotografiei.
În program:
Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13 august 1802, Csatád / astăzi Lenauheim – † 22 august 1850, Oberdöbling bei Wien): 175 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului austriac, născut în Banat;
Ciclul de expoziții „Riviera Croației“, cu fotografii de Erwin Josef Ţigla: partea a 4-a, „Opatija / Abbazia în Golful Kvarner“;
Expoziție de artă plastică Tatiana Țibru, membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, și George Molin, coordonatorul Cercului de sculptură „Jakob Neubauer“ Reșița;
Incursiuni muzicale: prof. Elena Cozâltea (Nikolaus Lenau) & „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
19. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Künstlerische Konfluenzen im Erntemonat August (VII. Auflage).
19. August: Welt-Foto-Tag
Im Programm:
Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13. August 1802, Csatád / heute Lenauheim – † 22. August 1850, Oberdöbling bei Wien): zum 175. Todestag des Schriftstellers;
Fotoausstellungsreihe „Die Riviera Kroatiens“, mit Fotos von Erwin Josef Ţigla: Teil 4, „Opatija / Abbazia an der Kvarner Bucht“;
– Kunstausstellung von Tatiana Țibru, Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ und George Molin, Leiter des Holzschnitzereikreises „Jakob Neubauer“, beide Reschitza;
– Musikalische Einlagen: Prof. Elena Cozâltea (Nikolaus Lenau) & „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).
18 august 2025, ora 17.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Balthasar Waitz, la 75 de ani!
Prezentare de carte: „wie dein herz schlägt. liebesgedichte und ein paar worte der sehnsucht / cum îți bate inima: poezii de dragoste și câteva vorbe de dor“ (traducere din germană în română: autorul și Simion Dănilă), volum apărut la Editura „Banatul Montan“ din Reșița, 2025, reprezentând cea de-a 134-a apariție editorial a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
18. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Balthasar Waitz, zum 75.!
Buchpräsentation: „wie dein herz schlägt. liebesgedichte und ein paar worte der sehnsucht / cum îți bate inima: poezii de dragoste și câteva vorbe de dor“ (Übersetzung: der Autor und Simion Dănilă), erschienen im Reschitzaer „Banatul Montan“-Verlag 2025, als 134. Veröffentlichung des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“.
14 august 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
In memoriam Karl Bereznyak (*14 august 1925, Bocșa Montană – † 26 aprilie 2015, Reșița), președinte, începând cu 1992 până la moartea sa, al Asociației Foștilor Deportați Germani în Uniunea Sovietică / Reșița, membru al Consiliilor de conducere ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin (1992 – 2012).
O mică expoziție documentară, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naștere.
Ciclul de expoziții „Riviera Croației“, cu fotografii de Erwin Josef Ţigla: „Rijeka / Fiume în Golful Kvarner“.
14. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
In Memoriam Karl Bereznyak (*14. August 1925, Deutsch-Bokschan – †26. April 2015, Reschitza), Vorsitzender der Vereinigung ehemaliger Russlanddeportierter Reschitza ab 1992 bis zu seinem Tode, langjähriges Mitglied im Vorstand des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (1992 – 2012).
Eine kleine Dokumentationsausstellung zum 100. Geburtstag.
Fotoausstellungsreihe „Die Riviera Kroatiens“, mit Fotos von Erwin Josef Ţigla: „Rijeka / Fiume an der Kvarner Bucht“.
În ziua de 12 august 2025, în Sala Festivă a Consiliului Județean Caraș-Severin, a avut loc conferința cu tema incitantă ,,Inteligența artificială și cultura generală “, susținută de Domnul acad. prof. dr. Mircea Martin. Personalitate marcantă a Banatului Montan, membru titular al Academiei Române, născut la Reșița și educat în școlile Reșiței, se mândrește cu locul de baștină, bucuros că orașul său, azi municipiu important în vestul țării, a căpătat o față și mai frumoasă prin transformările care au avut loc în ultimele decenii: ,,oraș în dezvoltare, în reconstrucție și restructurare după criterii de eficiență modernă“, subliniat onorabilul invitat. Iar tema prezentată a suscitat interesul publicului prezent, dând naștere unor întrebări și generând astfel, în finalul conferinței, un dialog interesant.
Să mai spunem că tema, de foarte mare actualitate, a atins și puncte vulnerabile. Este neîndoielnic faptul că utilizarea la scară largă a inteligenței artificiale crește exponențial, dar – a fost formulată o întrebare – unde este limita? Poate inteligența artificială să înlocuiască noțiunile pe care le învățăm la școală și care construiesc caracterul unui copil/tânăr ce se află în curs de dobândire ale elementelor de cultură generală? Răspunsul Domnului academician a fost categoric și bineînțeles, că și noi suntem de acord: niciodată inteligența artificială nu poate înlocui complet inteligența umană. Poate înlocui inteligența umană de tip îndemânare, în sensul în care o îndeletnicire repetitivă brută sau, uneori, chiar de o anume finețe poate fi executată cu ajutorul inteligenței artificiale cu un grad de acuratețe și cu o viteză mai mare, dar un robot nu poate răspunde la imprevizibil. Și a relatat Mircea Martin un exemplu scurt în anecdotica sa dar mai ales elocvent: Simfonia lui Gustav Mahler neterminată a fost finalizată cu ajutorul inteligenței artificiale pe când Simfonia a IV-a și Poemul simfonic de George Enescu au fost finalizate de compozitorul Pascal Bentoiu. Diferența este frapantă. În primul caz compoziția este corectă din punct de vedere tehnic, dar emoția nu o poate reda așa cum se întâmplă în cazul compoziției umane, respectiv a lui Pascal Bentoiu.
Concluzia pe care am putut s-o extrag și eu din conferința academicianului, alături de cei prezenți, de ziariștii membri ai filialei Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, de Clubul de Presă din Reșița a fost una decisivă: ,,Cultura generală nu încarcă inutil memoria, nu o concurează ci o complinește”.
Efortul primăriei municipiului Reșița, al Domnului primar Ioan Popa, alături de consilierul pe probleme culturale și moderatorul evenimentului, Domnul Dorinel Hotnogu, amândoi mulțumind marelui oaspete, a avut și interlocutori pe măsură în dezbaterea finală: editorul și ziaristul Gheorghe Jurma, președintele filialei Caraș-Severin a Forumului Democrat al Germanilor și ziaristul Erwin Țigla, poetul și ziaristul Nicolae Sârbu, toți trei și membri ai Uniunii Scriitorilor din România și Horia Irimia, personalități marcante ale județului nostru și ale culturii naționale, alți intelectuali prezenți.
12 august 2025, ora 12.00, Sala „Sorin Frunzăverde“, Consiliul Județean Caraș-Severin, Reșița:
Spiritul reșițean prin personalitățile Reșiței: Academician prof. dr. Mircea Martin.
Conferința: „Cultură generală și inteligență artificială”, susținută de acad. prof. dr. Mircea Martin.
13 august 2025, ora 17.00, Centrul Cultural „Școala Pittner” Reșița:
Prezentare de cărți: „Valentina” (Editura „Polirom” Iași, 2023) & „Cartea lui Cezar“ (Colecția „Fiction Ltd” a Editurii „Polirom” Iași, 2024), autoare: Angela Martin (București).
14 august 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
In memoriam Karl Bereznyak (*14 august 1925, Bocșa Montană – † 26 aprilie 2015, Reșița), președinte, începând cu 1992 până la moartea sa, al Asociației Foștilor Deportați Germani în Uniunea Sovietică / Reșița, membru al Consiliilor de conducere ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin (1992 – 2012).
O mică expoziție documentară, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naștere.
14 august 2025, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Ciclul de expoziții „Riviera Croației“, cu fotografii de Erwin Josef Ţigla:
„Rijeka / Fiume în Golful Kvarner“.
15 august 2025, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței & Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, jud. Maramureș:
2025: Pentru Reșița, Anul Fericitului Episcop Martir greco-catolic dr. Valeriu Traian Frențiu.
150 de ani de la nașterea și 73 de ani de la trecerea în eternitate a Fericitului Episcop Martir greco-catolic dr. Valeriu Traian Frențiu (* 25 aprilie 1875, Reșița – †11 iulie 1952, Închisoarea comunistă de la Sighet): depunerea câte unei jerbe de flori în amintirea marelui ierarh Fericitul Episcop Martir dr. Valeriu Traian Frențiu, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și la Cimitirul săracilor, parte a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, cimitir unde ar putea fi fost îngropat în secret.
16 – 17 august 2025, Vișeu de Sus / jud. Maramureș:
Participarea unei delegații din Banatul Montan la tradiționala sărbătoare a germanilor de pe Valea Vaserului: „Zipsertreff 2025”.
Programm für die Zeitspanne 12. – 17. August 2025:
12. August 2025, 12:00 Uhr, „Sorin Frunzăverde“-Konferenzsaal des Kreisrates Karasch-Severin Reschitza:
Begegnung mit dem in Reschitza geborenen Akademiemitglied Univ.-Prof. Dr. Mircea Martin.
13. August 2025, 17:00 Uhr, Kulturzentrum „Pittner-Schule“ Reschitza:
14. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
In Memoriam Karl Bereznyak (*14. August 1925, Deutsch-Bokschan – †26. April 2015, Reschitza), Vorsitzender der Vereinigung ehemaliger Russlanddeportierter Reschitza ab 1992 bis zu seinem Tode, langjähriges Mitglied im Vorstand des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (1992 – 2012).
Eine kleine Dokumentationsausstellung zum 100. Geburtstag.
14. August 2025, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Fotoausstellungsreihe „Die Riviera Kroatiens“, mit Fotos von Erwin Josef Ţigla:
3.„Rijeka / Fiume an der Kvarner Bucht“.
15. August 2025, Gedenkstätte für die Opfer des Kommunismus und für den Widerstand und Armenfriedhof Marmaroschsiget / Kreis Marmarosch:
2025: Jahr des besonderen Gedenkens in Reschitza an den seligen griechisch-katholischen Märtyrerbischof Dr. Valeriu Traian Frențiu.
150 Jahre seit der Geburt und 73. Todestag des seligen griechisch-katholischen Märtyrerbischofs Dr. Valeriu Traian Frențiu (*25. April 1875, Reschitza – †11. Juli 1952, kommunistisches Gefängnis Sighet): Kranzniederlegung im in der Gedenkstätte für die Opfer des Kommunismus und für den Widerstand und im Armenfriedhof, Teil der Gedenkstätte für die Opfer des Kommunismus und für den Widerstand, in Erinnerung an den seligen griechisch-katholischen Märtyrerbischof Dr. Valeriu Traian Frențiu, der hier, irgendwo, im Geheimen, begraben wurde.
16. – 17. August 2025, Oberwischau / Kreis Marmarosch:
Teilnahme einer Delegation aus dem Banater Bergland an dem traditionellen Fest der Deutschen in Oberwischau: „Zipsertreff 2025”.
Joi, 7 august, a.c., la ora 14.00, la Biblioteca Județeană Târgu Jiu, manager Maria Luiza Sandu, în Sala Mans Arta, va avea loc lansarea cărții „Eminescu, un vis în așteptare”, scrisă de jurnalistul Dumitru Buțoi.
Organizatorii acestui eveniment, pe lângă Biblioteca Județeană, sunt și două filiale UZPR: Filiala „Mihai Eminescu” Timiș și Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj și Mehedinți.
Lansarea acestui volum de poeme, cu tematică eminesciană, se face sub genericul „Anul Eminescu – 175 de ani de la naștere”.
Cu acest prilej, Dumitru Buțoi va prezenta și revista UZP nr. 38 și revista culturală „Luceafărul de Vest” nr. 75, editată de Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” din Timișoara.
Au fost invitați: Gigi Bușe, Victor Proacă, Spiridon Popescu, Cecilia Gurgui, Ion M. Ungureanu, Elizabeta Bogățean, Dorel Neamțu și mai mulți iubitori de cultură și artă din, Timișoara, Lugoj, Grupul de poezie „Ioan Dan Bălan”, Petroșani, Deva, Orăștie, Strehaia, Țicleni – Gorj, Rm. Vâlcea.
Vor vorbi despre carte: Adina Andrițoiu, membru UZPR Gorj, Maria Rogobete, Lugoj, membru UZPR Timiș, Mariana Bendou, critic literar, scriitoare și coordonator Cenaclul „Expresia ideii”.
Partenerii acestui eveniment sunt: ANCE ,,Regina Maria”, Filiala Gorj „Tudor Vladimirescu”, Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara.
– Ziarul pe care îl editați se adresează cu precădere cetățenilor de etnie germană din România. Care este istoricul lui?
– Ziarul a fost înființat în 1949, sub numele „Neuer Weg” („Drum Nou”), de către organele de stat, iar scopul a fost să comunice ideologia comunistă către populația germană din România. Însă, pe lângă propaganda obligatorie și în pofida cenzurii, redactorii de atunci au găsit o cale de comunicare printre rânduri, astfel încât ziarul a devenit un puternic element de legătură între nemții din toate regiunile țării. În anii ‘60, avea un tiraj de aproape 70.000 de exemplare! După Revoluție și exodul nemților, ziarul s-a confruntat brusc cu o pierdere dramatică a cititorilor, dar și a redactorilor. „Neuer Weg” a devenit un SRL, dar nu a rezistat pe piața liberă, chiar dacă redactorul-șef de atunci, Anton Breitenstein, a făcut, în 1993, un nou concept, sub numele „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”. Ziarul a fost sprijinit întotdeauna de către asociația minorității germane, Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Cu timpul, legile nu mai permiteau ca un SRL să primească ajutor financiar de la o asociație sprijinită de stat și, în 2008, ziarul a fost în pericol de a se pierde. Atunci, Forumul Democrat al Germanilor a luat decizia de a prelua ADZ-ul. Redactor-șef a devenit doamna Rohtraut Wittstock. Așa a continuat istoria ziarului până în ziua de azi. Dar, Forumul ne încurajează „să fim un adevărat ziar, nu un jurnal al asociației”. De când lucrez la ADZ (2011), nu cunosc vreun caz de influențare.
– În perioada epocii ceaușiste, sașii au părăsit masiv România, în mare parte vânduți. Mai aveți cititori?
– Numărul cititorilor, evident, a scăzut considerabil. Handicapul nostru este și faptul că ziarul nu se vinde la chioșcuri, se distribuie doar prin abonament. Dar s-a lărgit foarte mult spectrul cititorilor. Astăzi, nu mai publicăm doar pentru și despre minoritatea germană. Scriem despre toată România – cu o altă privire decât publicațiile din Occident. Suntem adesea chiar un fel de ambasador pentru România! Acoperim și alte subiecte care nu își găsesc loc în ziarele din Occident. Facem interviuri cu personaje din cultură, economie, educație… Facem reportaje prin sate, culegem poveștile oamenilor, inclusiv despre români sau alte minorități, despre patrimoniu, turism și subiecte de actualitate, precum mediu, schimbare climatică, sustenabilitate… Când am preluat conducerea ziarului, în acest an, am făcut un sondaj printre cititori, și chiar ei au cerut mai multe reportaje din toată țara, nu doar din orașele mari, și nu doar despre nemți.
Mai avem și cititori printre nemții plecați din România, care se simt încă puternic legați de vechea patrie. Cam 43 la sută ne citesc din Germania, 40 la sută din România – inclusiv vorbitori de limbă germană, care s-au stabilit aici temporar sau definitiv, restul din Austria și alte țări de limbă germană sau chiar din afara UE. Mai este și un potențial pe care încă nu l-am accesat suficient, după cum arată sondajul: tinerii care studiază în sistemul preuniversitar și universitar în limba germană din România nu prea cunosc ADZ-ul. Aici avem de lucru!
„Mă simt mai bogată aici, chiar dacă câștig doar o mică parte din ce am câștigat în Germania”
La reportaj în Dobrogea
– În paginile ziarului dvs. sunt prezentate în permanență zonele în care mai există comunități săsești sau șvăbești: Brașovul, Sibiul, Bihorul, Satu Mare, Banatul… Și-au găsit ei rostul după Revoluția din ‘89 sau nemții din România mai au nostalgia Germaniei?
– Nu cred că mai există nostalgia Germaniei, așa cum a fost în timpul comunismului. Granițele sunt deschise, oricine poate să plece: la studii, la muncă, există burse și programe pentru tineret. „Mitul Germania” – te duci sărac și revii în vizită, la rude, cu un Mercedes gras cred că s-a uzat de mult. Și nemții din România au realizat că nu e totul roz în Germania. Bineînțeles, sunt mulți nemți care și-au găsit un rost fără să plece din țară, iar alții chiar s-au întors. Există nenumărate povești de succes. Însă, observ că „mitul Germaniei” încă îi vrăjește mai degrabă pe români: mulți își îndrumă copiii să învețe limba germană, cu scopul plecării. Pentru tineret nu e neapărat rău să vezi cum merg lucrurile altundeva, să înveți, să te șlefuiești, să te reinventezi… Însă plecarea doar din motive de bunăstare este un cuțit cu două tăișuri… Eu mă simt mult mai bogată aici, chiar dacă câștig doar o mică parte din ceea ce am câștigat în Germania… Dar viața mea de zi cu zi este cu totul altfel! Fericirea și împlinirea ei nu se măsoară doar în bani. Da, eu am găsit un rost în România. Aici m-am îndrăgostit de trei ori; la început – de această țară, dupa aceea, mi-am găsit sufletul-pereche, și a treia iubire este chiar acest ziar.
„Sentimentul de «Heimat» îi leagă pe nemți de patria veche”
Iia preferată
– În paginile publicației pe care o conduceți apar regulat reportaje despre manifestările culturale ale sașilor transilvăneni, și care se bucură de mare succes și afluență de public. Se poate vorbi despre o renaștere a tradițiilor vechi, populare? A revenit cumva sentimentul de „Vaterland” (țara natală)?
– Cred că vorbim mai degrabă despre sentimentul de Heimat, nu de Vaterland. Heimat vine de la Heim – acasă, căminul. Este un sentiment de apartenență la un spațiu, cu amintiri din copilărie, cu mirosuri, sunete, mâncăruri și mirificul peisaj, locul lipit de suflet, unde te simți acasă. Multora le merge bine în Germania, au muncit pe brânci, s-au integrat perfect, au reușit. Mulți nu au regretat plecarea – și totuși, sentimentul de Heimat îi leagă de patria veche! Acest sentiment îi unește și pe cei plecați, și pe cei rămași în țară. Nu a fost întotdeauna așa! La început, după Revoluție, mulți dintre nemții plecați i-au desconsiderat pe cei rămași, ca fiind „înapoiați”. Astăzi, nu mai e cazul. Lumea conștientizează că plecarea nu le-a adus tuturor fericire. Au existat și drame – sași bătrâni care au murit de dorul Transilvaniei. Unii chiar s-au întors. Alții, mai ales pensionari, petrec vara în România și doar iernează în Germania.
În ce privește festivitățile tradiționale, ele sunt o șansă de a se revedea cu toții, de a sărbători împreună Heimat-ul din România. Mulți își aduc copiii să le arate locul de unde au plecat. Acest atașament sufletesc se simte și prin grija lor pentru patrimoniu. Există asociații în Germania, „Heimatortsgemeinschaft”, care se ocupă de satele natale. Trimit bani sau vin ca voluntari, restaurează bisericile, orgile sau casele parohiale.
„Alături de soțul meu, am descoperit «Heimat»-ul de aici”
Drumul spre fericire
– Alături de soțul dvs., reputatul artist fotograf George Dumitriu, bateți țara-n lung și-n lat, realizând reportaje de excepție, despre locurile în care mai trăiesc sași și șvabi. Unde se află cele mai puternice comunități? Există un loc anume de care să vă fi legat sufletește în mod special?
– Ce înseamnă puternic? Mulțime? Bunăstare? Hai să zicem: implicare! Pe mine mă impresionează acest aspect. De exemplu, povestea săsoaicei Caroline Fernolend, din Viscri (au apărut interviuri cu ea și în „Formula AS”, n. red.), care nu a vrut să plece în Germania și s-a zbătut pentru salvarea satului natal. Povestea e mai lungă decât partea arhicunoscută, cu Prințul Charles… Ea a făcut din Viscri ceea ce este azi: un loc unde se întâlnesc tot felul de energii pozitive, pentru a păstra autenticul din spațiul acela și pentru a-i reda viața. Viscri s-a transformat, comunitatea este altfel decât a fost în timpul sașilor, dar pentru mine este un fel de rol model. S-a păstrat ceea ce este autentic, valoros, și s-a adăugat ceea ce este necesar. E mai mult decât un loc turistic, e o poveste! Vorbim despre conviețuirea etniilor, crearea locurilor de muncă prin dezvoltare sustenabilă, revenirea la meserii vechi, derularea proiectelor sociale, dedicația pentru comunitate. Acolo trăiesc sași rămași, sași întorși, străini și români, ca și unii tineri care au evadat din Capitală și au dorit o viață mai aproape de natură, renunțând la confortul de oraș. Toți au găsit un loc legat sufletește foarte mult de Transilvania. Satele și casele săsești îmi amintesc de poveștile bunicii mele, nemțoaică din Sudeți (astăzi Cehia), refugiată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci când a vizitat la bătrânețe Transilvania, cu un grup de turiști, a constatat cu mare mirare: „exact așa am trăit și eu în copilărie!”
Locuri de care m-am legat sufletește sunt multe: am străbătut, în verile lui 2004 și 2005, toată țara, cu mama mea, rămasă în Germania, parcă presimțind că aici îmi voi găsi locul. Cinci ani mai târziu, mi-am însoțit soțul pe același traseu, asistând la realizarea fotografiilor pentru albumul lui, „România în patrimoniul UNESCO”. Îmi amintesc cu drag de anii 2008 și 2009, când am trăit în Tonciu, un sătuc din Bistrița-Năsăud, într-o casă țărănească, prima mea casă, și prima dată când am locuit la țară! Acolo am învațat să fac foc, să gătesc la soba de lemne, să fac zacuscă, să pun murături, să cosesc iarbă… Iubesc și Dobrogea nu doar de dragul Deltei Dunării, acolo ne-am și căsătorit. Am cunoscut România destul de bine, până la întâlnirea cu George, soțul meu, dar prin călătoriile noastre și nopțile petrecute citind „Harap alb”, Eminescu, Nichita Stănescu, Eliade, Cioran, am intrat „sub pielea” spațiului românesc… Așadar am descoperit sentimentul de Heimat aici.
– Doamnă Nina May, cu experiența câștigată până acum, credeți că mai există un viitor pentru nemții din România? Sau suntem martorii dispariției lor?
– Există un viitor, cel puțin pentru cultura germană din România. Mulți copii români merg la școala germană. În timpul liber, unii fac parte din grupuri folclorice germane, pur și simplu din bucurie. Ei sunt o mare parte din dansatorii cu port popular săsesc, care defilează, azi, la întâlnirea sașilor, fiindcă nu mai sunt atâția copii sași. Există și multe familii mixte, nemți-români sau alte etnii, ceea ce în zilele de azi e firesc, într-o Europă care se definește ca „unitate prin diversitate”. Familiile mixte, după părerea mea, au un rol foarte important, ca un garant pentru pace și pentru spiritul european. Omul poate să aibă mai multe culturi în suflet, nu este nicio trădare, doar o îmbogățire!
„În România, pentru prima dată în viață, am dorit să am casa mea, bucățica mea de pământ, grădina mea”
– Sunteți născută în Germania, căsătorită în România și activă profesional în București. Nu regretați decizia pe care ați luat-o? Ce vă motivează să rămâneți mai departe aici?
– M-am născut în Austria, am trăit câțiva ani acolo, dar mare parte din viață am petrecut-o în Germania, și un an în America. Părinții mei s-au mutat des, din motive profesionale. Am schimbat școlile precum ciorapii. Am fost un om fără Heimat, dar nu i-am simțit lipsa. Am cunoscut doar dorul de ducă, mi-a plăcut să o iau de la capăt, să mă reinventez. În România, pentru prima dată în viață, am făcut o legătură personală cu spațiul. Am dorit să am casa mea, bucățica mea de pământ, grădina mea. Ce m-a chemat aici atât de tare? De ce mi-a plăcut de la început atât de mult limba română, să pronunț cuvintele cu „â”? Alegerea mea să mă stabilesc în România a fost ca o nebunie, după unii… Eu, însă, am căutat o viață spirituală liberă, simplă, dar profundă. Răsplata cea mai frumoasă pentru curajul meu este chiar soțul meu, perechea mea de suflet. Nu există o zi în care să nu mulțumim lui Dumnezeu pentru fericirea noastră. Nu regret absolut nimic!
„Grădinăritul e rugăciunea mea”
Colț de rai
– V-ați găsit un loc „românesc” în care să vă simțiți acasă?
– Da, în casa noastră de peste 100 de ani, salvată din Maramureș, de pe Valea Izei. A fost ideea lui George, ca un jurământ, după ce a văzut câte case s-au dărâmat, „certificatele de naștere” străbune, vândute ca lemne de foc sau transformate, în străinătate, în parchet de lux. Atunci am scris un articol foarte critic și trist: „Alungarea lemnului din rai”… Măcar pe una am salvat-o noi, împotriva principiilor proprii de dislocare a patrimoniului. Demontată grindă cu grindă, a traversat Carpații și a fost remontată la 30 de km de București, lângă o baltă plină de stufăriș, o adevărată mini-deltă. Ce aventură! E o bijuterie: prispa sculptată, pereții din grinzi groase, acoperișul cu șindrilă. Nu știu cum au renunțat oamenii din Maramureș la așa ceva! E călduroasă, prietenoasă, respiră, trăiește. E ca o coajă de nucă: noi suntem miezul protejat. Grădinăritul e rugăciunea mea. Nu tai nicio creangă fără să-i cer iertare plantei, nu iau niciun fruct fără să-i mulțumesc. Simt, doar aici, în România, că pot să trăiesc așa. Știți care este comoara adevărată a României? Oamenii la țară încă sunt capabili de supraviețuire. Dacă pică curentul, ce faci cu cardul de bancomat? Țăranul nostru scoate apă din fântână, face foc, se hrănește din pivniță. Admir oamenii de la țară, de la ei am învățat și eu să fac brânză, vin sau varză murată.
Să nu credeți că sunt împotriva progresului. Dar sunt împotriva exagerării! Societatea noastră modernă greșește profund cu exagerările de consum: apele minerale din Franța, fasolea din Egipt, roșiile din Olanda sunt plimbate peste tot, în mijloace de transport care poluează. Dacă am cumpăra produsele din zonă, direct de la țărani, lanțul ăsta nefericit s-ar opri de la sine. Fără summit de climă, cu sute de șefi de state și de guverne și fără fals-patrioți care vor să ne protejeze de „influențele rele” din afară. Iubirea față de Heimat și de valorile adevărate începe în sufletul tău.
Pentru cine încearcă să-și imagineze acea lume teribilă în care ar lipsi jurnalismul de investigație, cu toate dezvăluirile sale, sistemul de rezumate cu inteligență artificială al Google este o primă „poartă”.
Rezumatele promit răspunsuri instantanee, dar la un cost potențial devastator pentru societate – intenția este de a menține utilizatorii în ecosistemul Google și de a elimina nevoia de a face click pentru a ajunge la site-urile web care reprezintă sursele, inclusiv cele jurnalistice, cu efecte devastatoare.
Extinse în peste 100 de țări care folosesc motorul de căutare, aceste rezumate perturbă tiparele de trafic pe web – analiștii raportează că prezentările generale bazate pe inteligență artificială apar acum pentru aproximativ 16% din volumul cuvintelor cheie din SUA și până la 55% din toate căutările. Brandurile au înregistrat o scădere a ratelor de click-uri, traficul a scăzut cu până la 64%, iar organizațiile de știri, care se bazează pe click-uri pentru venituri din publicitate, sunt deosebit de afectate.
De ce contează acest declin alarmant? Pentru că jurnalismul nu este doar conținut – este responsabilitate. De asemenea, este vorba despre faptul că jurnalismul – și în special cel de investigație – este scump, implică resurse majore și consumă de timp. Pe măsură ce banii din publicitate s-au diminuat – mai întâi în format tipărit, apoi digital – redacțiile s-au micșorat. Veniturile din publicitate tipărită au scăzut cu 75-80% de la vârful din 2005. Reclamele și abonamentele digitale nu au umplut golul – și rezumatele cu inteligență artificial accelerează totul.
Criza jurnalismului nu este teoretică – este măsurabilă. Între 2008 și 2021, locurile de muncă în redacțiile din SUA au scăzut cu aproximativ 26%, iar locurile de muncă în ziare au scăzut cu peste 50%. Acestea nu sunt doar cifre – sunt organe de supraveghere dispărute, povești nespuse și comunități lăsate în întuneric.
În timp ce viziunea pe termen lung a Google pare clară – o călătorie a utilizatorului în întregime în cadrul platformei sale, de la conștientizare până la achiziție – pentru jurnalismul profesionist, aceasta este o nouă lovitură. Poate de aceea unele guverne au avut tentative de a interveni. Potrivit lbbonline.com, Legea știrilor online din Canada a dus la încheierea unui acord de licențiere anual de 100 de milioane de dolari de către Google cu editorii canadieni. Pe de altă parte, Meta a ales să blocheze complet știrile canadiene. În SUA, legislația propusă pentru a permite negocierea colectivă pentru organizațiile media a stagnat înainte de vot – reglementarea este lentă, iar „deranjarea” platformelor merge greu.
În ansamblu, sistemul de rezumate al Google este un semnal de trezire – nu este doar o problemă de afaceri, ci o criză democratică. A permite jurnalismului de investigație să moară expune lumea la un tablou în care corupția se răspândește necontrolat, în care cei puternici acționează cu impunitate. „Jurnaliștii luminează locurile întunecate. Fără ei, întunericul se răspândește. Un viitor fără click-uri nu poate deveni unul fără responsabilitate. Jurnalismul protejează democrația. Este timpul să protejăm jurnalismul”, susține Alister Adams, președintele Saatchi & Saatchi Canada.
În ultimii ani, industria turismului a cunoscut o transformare semnificativă, determinată în mare parte de progresele tehnologice și de schimbarea comportamentelor consumatorilor. Una dintre cele mai notabile schimbări a fost ascensiunea jurnalismului de călătorie la distanță. Acest nou val de jurnalism permite creatorilor de conținut să exploreze destinații și să își împărtășească experiențele fără a fi legați de o redacție tradițională.
Informații în timp real asupra tendințelor globale
Trecerea globală către munca la distanță a avut un impact profund asupra diverselor industrii, iar turismul nu face excepție. Potrivit Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism (WTTC), se așteaptă ca sectorul turismului și călătoriilor să contribuie la economia globală cu un maxim istoric de 11,7 trilioane de dolari în 2025, reprezentând 10,3% din PIB-ul global. Această creștere este însoțită de o creștere estimată de 14 milioane de locuri de muncă în acest sector, ajungând la un total de 371 de milioane la nivel mondial. Pe măsură ce cererea de experiențe de călătorie crește, crește și nevoia de conținut care să surprindă esența acestor destinații. Jurnaliștii de călătorie de la distanță sunt poziționați în mod unic pentru a satisface această cerere, oferind perspective noi și informații în timp real asupra tendințelor globale de călătorie.
Atractivitatea acestui stil de muncă este evidentă în inițiative care se concentrează pe a găsi reporteri de călătorie itineranți.
Jurnalismul de călătorie de la distanță joacă un rol esențial în modelarea modului în care destinațiile sunt percepute și comercializate. Marketingul turistic tradițional se bazează adesea pe broșuri șlefuite și fotografii puse în scenă. În schimb, jurnaliștii de călătorie de la distanță oferă conținut autentic, nefiltrat, care rezonează cu publicul cee caută experiențe autentice. Platformele de internet au devenit instrumente esențiale pentru promovarea destinațiilor, videoclipurile scurte captând atenția a milioane de oameni. Destinațiile care colaborează cu jurnaliști aflați la distanță pot valorifica acest conținut pentru a ajunge la un public mai larg, prezentându-și ofertele unice într-un mod captivant și ușor de înțeles.
Provocări și oportunități
Deși oportunitățile în jurnalismul de călătorie la distanță sunt abundente, acestea vin cu propriul set de provocări. Jurnaliștii trebuie să navigheze prin diverse conexiuni la internet, să gestioneze termenele limită în diferite fusuri orare și să asigure acuratețea conținutului lor în timp ce sunt în mișcare. Pe de altă parte, potrivit travelandtourworld.com, aceste provocări prezintă și oportunități de creștere și inovare. Nevoia de adaptabilitate și ingeniozitate promovează un mediu de lucru dinamic, încurajând jurnaliștii să dezvolte noi tehnici de povestire și să interacționeze cu publicul în moduri creative. Mai mult, extinderea muncii la distanță a democratizat accesul la jurnalismul de călătorie, permițând persoanelor din medii diverse să își împărtășească poveștile și perspectivele.
Privind în perspectivă, viitorul jurnalismului de călătorie la distanță pare promițător. Pe măsură ce tehnologia continuă să evolueze, jurnaliștii vor avea acces la instrumente mai avansate pentru crearea și distribuirea de conținut. Realitatea virtuală și realitatea augmentată sunt pregătite să îmbunătățească povestirea captivantă, oferind publicului o conexiune mai profundă cu destinațiile prezentate.
În plus, accentul tot mai mare pus pe practicile de călătorie sustenabile va influența probabil conținutul produs, jurnaliștii evidențiind inițiativele ecologice și eforturile de turism responsabil.
Jurnalismul de călătorie la distanță reprezintă mai mult decât o simplă carieră; acesta întruchipează un stil de viață care îmbină munca cu explorarea. Pentru mulți, atracția de a deveni nomad digital – lucrul de la distanță în timp ce călătoresc prin lume – este un vis devenit realitate. (redacția UZPR)
UZPR CARAS SEVERIN 