Binecunoscutul scriitor și jurnalist de expresie româneascã Mihaijlo “Miki” Vasilievici ne-a anunțat organizarea Sãrbãtoririi Limbii Române în ziua de sâmbãtã 30 august, ora 12, Ora României, la Centrul Cultural Românesc din Kladova, Serbia. La eveniment vor participa membri ai comunitãții românești din zona Kladova, dar și din România, ca invitați. Între aceștia, vor fi membri ai Uniunii Scriitorilor, dar și alți scriitori, de asemenea, jurnaliști, alți invitați. Cu acest prilej, se vor face o serie de comunicãri, lansãri de carte, recitaluri de poezie și muzicã tradiționalã vocalã și instrumentalã româneascã, specificã comunitãții kladovene și a împrejurimilor ei. Reamintim faptul cã Mihaijlo Vasilievici este membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Serbia și al Uniunii Scriitorilor din România (USR), coordonator al Centrului Cultural Românesc din Kladova, dar și un important emul al promovãrii limbii române în spațiul Vãii Timocului, unde sãlãșluiește de veacuri o mare comunitate de vorbitori ai limbii române, de pãstrãtori ai tradițiilor, datinilor și obiceiurilor aproape identice cu cele din Mehedinți, spre exemplu, comunitate pe care statul sârb o recunoaște ca fiind de etnie vlahã. În context, însã, menționãm, însã, și tipãrirea în Serbia și zona Kladova, de reviste în ediții bilingve sârbo-românești, de cãrți de poezie, Ziua Limbii Române la Kladova, Serbia emisiuni de muzicã popularã în limba românã. De asemenea, existã la Bor Facultatea de limba românã, frecventatã de cei doritori sã studieze aceastã limbã. Centrul Cultural Românesc Kladova deține un sediu închiriat, unde se aflã o salã de clasã pentru predarea limbii române, spațiu expozițional, un muzeu etnografic, spațiu pentru conferințe, proiecții video sau vizionare tv, dar și o bibliotecã cu cãrți în limba românã, provenite din donații ale unor instituții din România sau persoane particulare. România are la Zajecer un Consulat destinat intereselor si valorilor comunitãții românești din județul Bor, Serbia de sud-est, de care aparține și Kladova. Ziua Limbii Române este o sãrbãtoare marcatã la 31 august, adoptatã în comun de Parlamentele României și Republicii Moldova în 2013, ca sãrbãtoare naționalã, ea devenind rapid o sãrbãtoare recunoscutã și internațional, dovadã a conservãrii și promovãrii identitãții naționale prin intermediul limbii.
Recent – după cum ne spunea Cosmin Muntean (foto), Expert superior Biroul de informare și relații publice – s-a desfăşurat Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, în scopul exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraţilor şi a independenţei justiţiei.
Pe acest fond, adunarea generală a judecătorilor a hotărât următoarele:
Solicită ferm retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor.
Solicită ferm reprezentanţilor puterii executive şi ai puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă.
Începând cu data de 27.08.2025 şi până la retragerea proiectului de lege, suspendă soluţionarea cauzelor, cu excepţia celor în care se exercită funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală (art. 3 alin. 1 lit. b Cod proc. pen.), a cauzelor având ca obiect dispoziţia asupra măsurilor preventive privative de libertate (în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată), luare măsură declarare indezirabil, custodia publică (prelungire şi plângere), suspendarea executării actelor administrative.
Judecătorii îşi vor îndeplini atribuţiile administrative, cele privind motivarea hotărârilor, efectuarea procedurilor de verificare şi regularizare a cererilor, studiul individual şi formarea profesională continuă, precum şi alte atribuţii legale şi regulamentare (cu excepţia judecării cauzelor, în afara cazurilor menţionate în art. 3).
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
„Oastea românească – pornită pe căile izbândei de către Regele Întregitor de Neam, Ferdinand I-ul – a fost călăuzită pe câmpurile de bătălie, în grele și hotărâtoare momente,de căpetenii cari, prin bărbăția și virtuțile lor, au dus la îndeplinire porunca nestrămutată a poporului românesc. Printre aceștia, cronicile vremii au înscris, întru glorioasă și nepieritoare pomenire, numele Domniei-Tale, care simbolizează închinarea unei vieți pentru binele și propășirea oștirei, prin îndeplinirea până la capăt a datoriei. În campania anului 1913, trupele de sub comanda Dumitale au ajuns până în poalele Balcanilor, iar în Marele Răsboiu, Armata a IV-a, în capul căreia te găsiai în momentul intrărei noastre în acțiune, a fost condusă, cu bărbăție și hotărâre, din victorie în victorie , până-n inima Ardealului. Mai apoi, sub urgia nesfârșitelor străduinți de cotropire ale vrăjmașului, ai ridicat zăgaz neînvins pe vechiul hotar al Moldovei. Comandant al Grupului de Armată din Muntenia, grației minunatei forțe morale a Domniei-Tale, s-a putut înscri glorios în istoria noastră marea bătălie de pe Argeș și Neajlov, pildă de supraomenească încordare în preajma retragerei. Ca Șef de Stat Major General al Armatei și prim sfetnic al gloriosului meu părinte , prin priceperea și hotărârea Domniei-Tale s-au putut stăpâni și învinge împrejurările tragice din iarna anului 1916 și primăvara anului 1917, iar prin încercatele Armate Române a răsărit acea minunată Oaste care a câștigat victoria de la Mărăști și memorabila isbândă de la Mărășești, încheiând, mai apoi, epopea neamului prin victoria de la Tisa. Pentru marile însușiri ostășești și faptele mărețe cu cari ai împodobit isbânda noastră națională, te înalț la RANGUL DE MAREȘAL Drept pentru care îți înmânez acum – spre cinstea Oștirei și răsplată personală – însemnele acestei înalte demnități. Carol București, 14 iunie 1930”
ÎN LOC DE ALTE COMENTARII
La nici o săptămână de la ocuparea frauduloasă a Tronului României, Regele Carol al II-lea a căutat să se pună bine cu Armata Regală cât mai repede. Din această strategie a făcut parte și ridicarea la rangul de Mareșal a doi dintre marii eroi ai înfăptuirii, pe câmpul de luptă, a României Mari: generalii Alexandru Averescu (1859-1938) și Constantin Prezan (1861-1943). Am reprodus Cartea de Mareșal a lui Prezan spre a înlesni accesul la surse autentice al celor care știu că fără cunoașterea istoriei riscăm să rămânem fără identitate și nu numai. Nu-mi ascund simpatia specială pentru acest ilustru model de modestie, simplitate, armonie și bună credință, virtuți pe care a încercat să-și le însușească, n-am nici o îndoială, și Ion Antonescu, pe când i-a fost subaltern. Între fotografii: Steagul Regatului României pe vremea regilor Carol I și Ferdinand.
Prezentare de carte: „Aleea paradoxurilor. Poeme“, autor: reșițeanul Ion Cocora, astăzi trăitor în București, volum apărut la Editura „Palimpsest“ din București, 2025.
27. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Werte Reschitzas, mit denen wir uns rühmen!
Buchpräsentation: „Aleea paradoxurilor. Poeme“, Autor: Ion Cocora, erschienen im „Palimpsest“-Verlag Bukarest, 2025.
Prezentare de carte: „Aleea paradoxurilor. Poeme“, autor: reșițeanul Ion Cocora, astăzi trăitor în București, volum apărut la Editura „Palimpsest“ din București, 2025.
28 august 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
„3550 km – Road Trip Iceland“: o expoziție foto Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Germania).
Ziua Limbii Române – 31 august. Sărbătorim în avanpremieră, împreună cu iubitorii de cultură, printr-un Pelerinaj în Craina Bănățeană.
Parteneri: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Filiala Caraș-Severin a acesteia, Primăriile și Bisericile Ortodoxe ale Crainei Bănățene, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Editura TIM Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin & Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
31 august 2025, ora 10.00, Pensiunea „Cara”, Poiana Mărului, jud. Caraș-Severin:
Tabăra de Literatură de la Poiana Mărului. Participarea lui Erwin Josef Țigla cu tematica „Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13 august 1802, Csatád / astăzi Lenauheim – † 22 august 1850, Oberdöbling bei Wien): 175 de ani de la trecerea în eternitate a poetului austriac, născut în Banat”.
31 august 2025, ora 19.00, curtea Centrului Universitar UBB Reșița, la Ansamblul omagial „Mihai Eminescu & Luceafărul”:
Ziua Limbii Române – 31 august. Sărbătorim împreună cu scriitorii reșițeni.
Programm für die Zeitspanne 27. – 31. August 2025:
27. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Werte Reschitzas, mit denen wir uns rühmen!
Buchpräsentation: „Aleea paradoxurilor. Poeme“, Autor: Ion Cocora, erschienen im „Palimpsest“-Verlag Bukarest, 2025.
28. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
„3550 km – Road Trip Iceland“: eine Fotoausstellung Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Deutschland).
29. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Ausstellungsprojekt mit Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute = Geschichte von Reschitza in verschollenen Ansichten”, Teil VIII.
30. August 2025, ab 9:00 Uhr, die Banater Krain (Domașnea, Cornea, Mehadica, Globu Craiovei, Lăpușnicel, Pârvova):
Tag der Rumänischen Sprache – 31. August. Wir feiern gemeinsam am Vortag durch eine kulturelle Wanderung im Land der Banater Krain.
Partner: Verband der Fachjournalisten Rumäniens und seine Kreisfiliale Karasch-Severin, die Rathäuser und orthodoxen Pfarreien der Banater Krain, die „Paul Iorgovici”-Kreisbibliothek Karasch-Severin, der Reschitzaer Verlag TIM und das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen & der Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“.
31. August 2025, 10:00 Uhr, Pension „Cara”, Poiana Mărului = Apfelalm, Kreis Karasch-Severin:
Literaturlager, mit der Teilnahme von Erwin Josef Țigla, der zum Thema „Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13. August 1802, Csatád / heute Lenauheim – † 22. August 1850, Oberdöbling bei Wien): 175. Todestag des im Banat geborenen österreichischen Dichters”.
31. August 2025, 19:00 Uhr, Hof des Universitätszentrums Reschitza der Klausenburger „Babeș – Bolyai“-Universität, beim Hommage-Ensemble „Mihai Eminescu – Luceafărul / Der Abendstern”:
Tag der Rumänischen Sprache – 31. August. Wir feiern mit den Reschitzaer Schriftstellern.
Interviuri cu poetul Costel Simedrea și compozitorul Sabin Pautza
Interviu Costel Simedrea
–––––
Interviu Sabin Pautza
–––––-
Comuna Răcășdia a găzduit în perioada 15-17 august 2025 cea de-a XXI-a ediție a unei manifestări consacrate, desfășurate sub titlul “ Zilele culturii și spiritualității răcășdiene”, prilej cu care s-au desfășurat foarte multe activități culturale, spirituale și folclorice. Trei zile de sărbătoare care au debutat cu Sfânta liturghie de hram a Bisericii Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din Răcășdia și s-au încheiat cu lansarea celui mai nou volum de versuri al unui fiu al satului, poetul Costel Simedrea. Cartea lansată se numește „Myosotis” și a apărut la Editura “Castrum de Thymes’’ din Giroc.
Poetul Costel Simedrea este primul dintre poeții bănățeni care s-a bucurat de apariția unei cărți de lieduri scrise de marele compozitor Sabin Pautza, carte apărută la Editura Muzicală în anul 2024, cu titlul “Cântece de Sabin Pautza pe versuri de Costel Simedrea”. Poezia numită „Fotografie” din volumul lansat cu această ocazie este dedicată maestrului Sabin Pautza.
În cadrul activităților desfășurate sub genericul:Confluențe în luna lui Secerar. Literatură, artă plastică, fotografie și muzică la ceas de seară (ediția a VI-a, „Alexander Tietz“, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din Reșița, componentă a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”, Caraș-Severin, în colaborare cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților, Reșița, a organizat în 19 august 2025, omagierea lui Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz NiembschEdler von Strehlenau), poetul romantic austriac născut la 13 august 1802 în localitatea Csatád (astăzi Lenauheim, în județul Timiș) trecut în veșnicie în 22 august 1850, la Sanatoriul Oberdöbling, de lângă Viena. E instituția medicală unde, mult mai târziu, venea la tratament și poetul românilor, marele Mihai Eminescu, adus sub îngrijirea doctorului Constantin Popasu, nepot al episcopului ortodox al Episcopiei Caransebeșului, Ioan Popasu.
La evenimentul organizat în Reșița, am fost purtați pe valurile tumultuoase ale vieții și operei literare a lui Nikolaus Lenau. Au fost declamate versuri ale autorului în limba germană și traducerile lor în limba română, acestea aparținând poeților George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif și Mihai Eminescu. Ne-au încântat intermezzo-urile muzicale pe versurile lui Nikolaus Lenau și interpretate de doamna profesoară Elena Cozâltea și grupul „Resicza”, coordonat de Iuliu Fazekas.
Săptămâna dedicată lui Lenau a continuat în 22 august 2025. Conform unei tradiții deja, comunitatea din Lenauheim, reprezentată prin domnul primar al localității, Ilie Suciu, domnul Werner Griebel, președintele Asociației Germanilor din Lenauheim emigrați în Germania (HOG Lenauheim e.V.), împreună cu o delegație a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, condusă de domnul președinte Erwin Josef Țigla, au organizat această zi festivă sărbătorindu-și ilustrul cetățean. A participat în calitate de invitat de onoare, alături de soția sa, domnul Siegfried Geilhausen, Viceconsul al Consulatului Republicii Federale a Germaniei de la Timișoara.
Și cum nimic nu este fără Dumnezeu, evenimentul purcede în Biserica romano-catolică „Sfânta Tereza de Ávila“, Lenauheim, cu celebrarea Sfintei Liturghii de către Monseniorul Johann Dirschl, vicar general al Diecezei de Timișoara. În această biserică, monument istoric datând din anul 1778, a primit Sfântul Botez poetul Nikolaus Lenau.
A urmat depunerea de jerbe de flori la monumentul ridicat de Béla Radnai și inaugurat la 12 iunie 1905. Domnul Erwin Josef Țigla ne-a rememorat unul dintre poeme, citind atât în limba germană cât și în limba română, traducerea aparținând poetului nepereche Mihai Eminescu. În aceeași atmosferă am audiat piesa „Einstundjetzt” (Odinioară și Acum), în germană și în română, compusă de Anton Bleiziffer, pe versuri de Nikolaus Lenau.
În continuare, la Casa Memorială Nikolaus Lenau, au luat cuvântul notabilitățile, vorbind despre viața și activitatea celui mai cunoscut fiu al satului Csatád, despre opera sa. Și au subliniat importanța acestui eveniment pentru cetățenii din comunitate, din județ, dar și pentru cei dincolo de hotarele țării, mai ales aparținând comunității trecute și prezente din Lenauheim.
Delegația din Caraș-Severin, incluzând și membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, între aceștia distinșii Balthasar Waitz, Werner Kremm, alături de soția sa, poeta și prozatoarea Anna Kremm, a onorat momentul aducând daruri de suflet. Doamna profesoară Elena Cozâltea a susținut un moment artistic interpretând piese muzicale pe versurile poetului. Doamna Viorica Ana Farcaș, membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” dăruiește o lucrare realizată special, evidențiată chiar pe afișul evenimentului. Domnul Erwin Josef Țigla a prezentat două plicuri filatelice de primă circulație, stampilate cu simbolici ale evenimentului pe care le-a realizat cu ocazia acestei zile.
„Nikolaus Lenau, poetul „cântecelor de păpuriș”, creatorul epopeii istorice revoluționar-democratice „Albigenzii”, cel mai însemnat poet liric al literaturii austriece din ajunul anului 1848.
„Și dacă, prea curând, din viață ne vom stinge,
Cu inima’n văpaie, chinuiți, nerăzbunați,
Atunci când libertatea robia va învinge,
Prinos ne veți aduce cu ochii ’nlăcrimați”.
(Albigenzii, cântec final)
Așa citim mărturia dăltuită în piatra omagială de la intrarea în Casa Memorială „Nikolaus Lenau” din Lenauheim.
Șantierul arheologic de la Castrul Roman Praetorium din Mehadia este unul dintre cele mai importante situri arheologice romane de pe teritoriul României, fiind o componentă crucială a sistemului defensiv cunoscut sub numele de Limesul Dacicus. Se află în județul Caraș-Severin, pe locul numit de localnici „La Zidină”, la o distanță de aproximativ 3 km de localitatea Mehadia.
Castrul de la Mehadia este un castru auxiliar, o fortificație de dimensiuni mai mici decât o tabără legionară, menită să găzduiască trupe auxiliare. Rolul său era esențial în controlul și apărarea unui punct strategic pe drumul roman care lega Dierna (Orșova) de Tibiscum. Din punct de vedere istoric, castrul a funcționat pe o perioadă extinsă, din secolul al II-lea până în secolul al IV-lea, ceea ce atestă importanța sa continuă. A fost o bază pentru mai multe unități militare romane de-a lungul timpului, între care amintesc Cohorta a III-a Delmatarum. Unele surse afirmă inclusiv prezența aici a împăratului Traian, în perioada de început a cuceririi Daciei de către romani, fiind un punct strategic în cadrul ofensivei spre capitala Daciei, Sarmizegetusa (oferind cele două variante: ofensivă/retragere).
Prima mențiune a castrului roman de la Mehadia, este Tabula Peutingeriana. Aceasta este o copie medievală a unei hărți rutiere romane care prezintă rețeaua de drumuri din Imperiul Roman. Pe această hartă, drumul roman care lega Dierna (Orșova) de Tibiscum (Jupa-Caransebeș) menționează localitățile intermediare, printre care Praetorium, denumirea romană a castrului de la Mehadia.
Cercetările arheologice ulterioare au confirmat amplasamentul castrului pe traseul istoric indicat de Tabula Peutingeriana, aducând la lumină numeroase vestigii care atestă prezența militară romană în zonă.
Cercetările arheologice la Castrul Roman Praetorium de la Mehadia au o istorie îndelungată și complexă. Un rol fundamental, de pionierat, în cercetarea și valorificarea istorică a vestigiilor romane de aici l-au avut protopopul Nicolae Stoica de Hațeg, și generalul Nicolae Cena, din Mehadia.
Protopopul Nicolae Stoica de Hațeg (1751-1833), cronicar, istoric și numismat amator, a fost una dintre primele personalități care a manifestat un interes real pentru vestigiile romane din zonă. El a colectat artefacte, inscripții și, mai ales, monede romane descoperite în urma săpăturilor ocazionale și a lucrărilor agricole efectuate în zona castrului. Scrierile sale, în special „Cronica Banatului”, conțin mențiuni despre descoperirile arheologice și oferă primele descrieri ale acestor vestigii.
Generalul Nicolae Cena (1844-1922), originar din Mehadia, a avut un rol similar, dar la o scară mai extinsă, în special la începutul secolului al XX-lea. El a condus primele săpături arheologice sistematice în castrul roman de la Mehadia. Descoperirile sale, care includeau fragmente de inscripții, ceramică și alte obiecte, au fost documentate și parțial publicate în reviste științifice ale vremii. Cea mai importantă contribuție a sa a fost donarea întregii sale colecții de artefacte romane pentru a înființa Muzeul „General Nicolae Cena” de la Băile Herculane.
Cercetarea arheologică a Castrului a continuat în perioada interbelică, însă sporadic. Cercetarea sistematică a început după anul 1946, cercetările din această perioadă au permis identificarea parțială a unor structuri interne, cum ar fi principia (clădirea comandamentului) și un templu. Totodată, au fost descoperite băile castrului (termele) și un templu dedicat lui Jupiter Dolichenus. Au fost publicate o serie de studii, rezultate ale acestor cercetări, între care cea mai semnificativă este monografia publicată de Mihail Macrea, Nicolae Gudea și I. Moțu, în anul 1994, intitulată ,,Praetorium. Castrul și așezarea romană de la Mehadia„. Această lucrare a sistematizat datele de până atunci și a adus argumente științifice pentru așezarea atât militară cât și cea civilă, din jurul castrului.
Săpăturile au continuat cu campanii arheologice organizate sub egida unor instituții precum Universitatea de Vest din Timișoara, cu implicarea unor cercetători precum Doina Benea, din Timișoara și Iulian Lalescu, din Mehadia.
Astăzi, cercetarea arheologică la Praetorium a evoluat de la simple descoperiri de suprafață și săpături sporadice la studii sistematice, pluridisciplinare, care au clarificat planimetria castrului, unitățile militare staționate aici și dinamica așezării civile înconjurătoare.
Începând cu anul 2024, acest important sit arheologic a fost inclus în Patrimoniul Mondial al UNESCO.
Inițiativa organizării unei Zile a Porților Deschise la Castrul Roman Praetorium din Mehadia, vine în importantul context al promovării acestui important obiectiv de cercetare istorică.
Inițiativa, un efort comun al unor instituții de prestigiu precum Universitatea de Vest din Timișoara, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Institutul Național al Patrimoniului și Academia Română – filiala Timișoara, a avut ca scop prezentarea publicului a rezultatelor științifice obținute în urma săpăturilor.
Prezența publicului a fost mai puțin numeroasă, însă informațiile prețioase oferite de specialiști au subliniat valoarea istorică a sitului.
Profesorul universitar Simona Regep de la Universitatea de Vest și cercetătorul Victor Bunoiu de la Academia Română, Filiala Timișoara, au prezentat principalele motive ale evenimentului și rezultatele cercetărilor. Săpăturile, realizate de studenții Universității de Vest din Timișoara și de specialiști de la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș și de la Muzeul Satului Bănățean, au adus la lumină noi descoperiri importante. Dintre acestea:
– Identificarea templului pe latura de vest, în afara castrului.
– Cele cinci faze ale castrului: Odată cu cercetările, a fost posibilă stabilirea celor cinci etape de evoluție ale fortificației romane.
– Refacerea din secolul al IV-lea: Unul dintre cele mai importante aspecte este descoperirea dovezilor de refacere a castrului în secolul al IV-lea, în timpul împăratului Constantin cel Mare, după retragerea Aureliană din anul 271.
Simona Regep și Victor Bunoiu au subliniat că principalul obiectiv al evenimentului este de a face rezultatele cercetării cunoscute publicului, dar și de a atrage atenția autorităților locale asupra valorii sitului. Castrul de la Mehadia a fost inclus anul trecut în Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de alte castre din limesul roman al Daciei, un statut care subliniază importanța sa culturală.
„Ne dorim ca lumea să cunoască și să vadă o particică de istorie romană,” a declarat profesorul Simona Regep, menționând că situl este ușor accesibil pentru turiștii care vin în zona Herculane.
Cercetătorii au menționat că extinderea lucrărilor de conservare și cercetare depinde de fondurile disponibile. Cu un buget mai mare, echipa ar putea fi mărită, iar procesele de conservare și cercetare s-ar desfășura mai rapid. Echipa a promis că evenimentul „Ziua Porților Deschise” va deveni o tradiție anuală, permițând vizitatorilor să urmărească evoluția șantierului an de an.
Ana Chiricuță, specialist conservator la Institutul Național al Patrimoniului din București, a explicat procesul de conservare primară a vestigiilor arheologice descoperite. Aceste intervenții sunt cruciale pentru a proteja structurile scoase la lumină de factorii meteorologici, la care nu au fost supuse cât timp au stat îngropate.
Obiectivul principal al specialiștilor este de a proteja zidurile, fără a le altera aspectul de ruină, o abordare preferabilă reconstrucției integrale. Pentru aceasta, se folosește un mortar special, a cărui rețetă a fost creată pentru a fi compatibilă, dar nu identică, cu mortarul original roman. Mai concret, o rețetă de mortar compatibilă, dar oarecum îmbunătățită.
Ana Chiricuță a explicat că mortarul roman, descoperit la fața locului, era compus din var aerian și, pentru rezistență la umiditate, din mici cantități de cărămidă pisată. Deoarece zidurile sunt acum expuse direct la ploaie, noul mortar include și var hidraulic, care se întărește și rezistă mai bine în condiții de umiditate. De asemenea, pentru a asigura compatibilitatea și pentru a valorifica materialele existente, noul mortar conține nisip, piatră și chiar fragmente de mortar roman vechi, măcinate din dărâmături.
Specialistul a subliniat că procesul de conservare se ghidează după câteva principii esențiale:
– Compatibilitate: Materialul de intervenție este similar celui original.
– Diferențiere: Noul mortar are o nuanță ușor diferită, astfel încât vizitatorii pot distinge clar între materialul antic și cel modern.
– Reversibilitate: Materialul de restaurare poate fi îndepărtat cu ușurință în viitor, fără a afecta structura originală, permițând intervenții ulterioare bazate pe noi cercetări.
– Minimă intervenție: Specialiștii aplică doar atât cât este necesar pentru a stabiliza structura, fără a adăuga elemente inutile.
În timpul discuției, Ana Chiricuță a făcut o precizare interesantă despre „betonul roman”. Aceasta a explicat că, în zonele vulcanice, romanii foloseau cenușa vulcanică (puzzolana sau pozzuolana) ca aditiv pentru a crea un mortar rezistent la apă. În Dacia, unde cenușa vulcanică nu era disponibilă, romanii au înlocuit-o cu cărămidă pisată, care avea proprietăți similare. Acest lucru explică de ce, în cazul vestigiilor romane de pe teritoriul României, mortarul are adesea o nuanță rozalie.
În încheiere, Ana Chiricuță a reiterat că deciziile privind viitorul sitului vor fi luate în urma cercetărilor continue. Ea a subliniat că munca sa de conservator se completează cu cea a arheologilor, care se ocupă cu săpăturile și interpretarea vestigiilor, cum ar fi, de exemplu, resturile de lemn descoperite recent.
Geograful Petru Urdea, membru corespondent al Academiei Române, specialist in studiul geomorfic, director al Centrului de Cercetare „Geomorfologie aplicată și cercetare interdisciplinară“, din Timișoara, a explicat importanța fundamentală a aplicării studiului geomorfic și a metodelor dendrocronologice/dendrogeomorfologice, în arheologia modernă. Acestea reprezintă uneltele esențiale care permit arheologilor să înțeleagă contextul fizic și temporal al siturilor, mergând dincolo de simpla descoperire a artefactelor.
Cele două domenii se completează reciproc: studiul geomorfic oferă contextul peisagistic și stratigrafic amplu, în timp ce metodele dendrocronologice/dendrogeomorfologice, oferă o datare absolută și de o precizie extraordinară pentru a încadra evenimentele și așezările în timp. Împreună, ele transformă arheologia într-o știință complexă care reconstituie cu exactitate viața și mediul din trecut.
În sprijinul unei informări suplimentare și pentru prezentare de artefacte descoperite în șantier, organizatorii au amplasat în incinta sa un panou informativ al sitului arheologic și o masă cu exponate, în mare parte obiecte de ceramică sau componente de construcție.
Între participanți, s-a remarcat și prezența insolită a unui optio roman, înveșmântat în uniformă de epocă, înarmat cu gladius-ul său. Prezența sa a adăugat evenimentului o experiență interactivă, conectând trecutul arheologic cu prezentul, oferind în același timp și o notă vibrantă manifestării.
Deși participarea publicului a fost una relativ restrânsă, evenimentul a excelat prin calitatea informațiilor oferite. Organizatorii speră ca, în edițiile viitoare, un sprijin mai susținut din partea autorităților locale și a instituțiilor de învățământ să contribuie la o mai bună mediatizare și la o creștere a interesului publicului pentru acest important sit arheologic.
Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin
Galerie foto (prezentare):
Foto: Tudor Deaconu, Lucian Bobâlcă și Constantin Vlaicu
24 august 2025, ora 17.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:
Robert Stolz (*25 august 1880, Graz – † 27 iunie 1975, Berlin): deschiderea expoziției documentare și scurt concert muzical, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată de reșițeni; Cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Mariannei și Petru Chirilovici precum și a Grupului vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
1.700 de ani Primul Concil Ecumenic de la Niceea, 20 mai 325 – 25 august 325. O întâlnire cu istoria creștină timpurie, cu participarea protopopului emerit ortodox de Reșița, pr. Petru Berbentia.
Robert Stolz: deschiderea expoziției filatelice și scurt concert muzical, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată de reșițeni; Cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Mariannei și Petru Chirilovici precum și a Grupului vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
24. August 2025, 17:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:
Robert Stolz (*25. August 1880, Graz – † 27. Juni 1975, Berlin): Eröffnung der Dokumentationsausstellung und anschließend ein kleines Konzert anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne in Reschitza vorgetragen wurde; Mit der Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der „Resicza“-Sing- und Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).
25. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
1.700 Jahre Erstes Ökumenisches Konzil von Nizäa, 20. Mai 325 – 25. August 325. Eine Begegnung mit der christlichen Geschichte, mit Pfr. Petru Berbentia, Rumänisch-Orthodoxe Protopope Emeritus von Reschitza.
Robert Stolz: Eröffnung der Philatelie-Ausstellung und anschließend ein kleines Konzert anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne in Reschitza vorgetragen wurde; Mit der Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der „Resicza“-Sing- und Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).
Die Geschichte des Karascher Landes in Studien und Dokumenten aus dem Familienarchiv, mit Dr. Ionel Bota (Orawitza) / Teil VI.
Răsfoind prin „memoria” bibliotecii bocșene, dăm peste o serie de fotografii de ieri, fiindcă cele de azi nu se mai regăsesc pe hârtie, și printre acestea regăsim chipuri cunoscute și aproape uitate ale unor oameni care, într-un fel sau altul, au lăsat o urmă în istoria culturală a localității. Unul dintre aceștia este Carol Brindza, discret cercetător al istoriei locale, plecat din această lume în urmă cu două decenii.
Carol Brindza s-a nǎscut în 27 august 1928 în Bocşa Montanǎ, jud. Caraş-Severin, şi s-a stins din viaţǎ tot la Bocşa în 23 august 2005. Își doarme somnul de veci în cimitirul catolic din Bocșa Montană, alături de alte personalități ale locului.
Familia Brindza provine din Slovacia de astǎzi (tatǎl) şi din Timiş – Tormac (mama). Tatǎl a fost un bun croitor, dar a avut o soartǎ tristǎ fiind deportat în Siberia în 1801.
Carol Brindza a fost absolvent de liceu şi angajat la Direcţiunea Minelor, dar un pasionat de istorie, de cercetare, de studiu. Astfel întocmeşte lucrǎri cu privire la « Evoluţia tehnicii miniere şi metalurgice din Banat pe circa 4000 ani », « Secole de minerit în Munţii Dognecei » şi o încercare de « Monografie a localitǎţii Bocşa », având în vedere mai ales viaţa şi activitatea unor personalitǎţi. Din pǎcate aceste materiale nu s-au bucurat de tipar într-un volum distinct, ci doar de publicarea în diverse reviste din ţarǎ şi strǎinǎtate. Carol Brindza era un cunoscǎtor al limbilor maghiarǎ şi germanǎ fapt care i-a înlesnit accesul la vechi şi importante documente, precum şi la redactarea unor materiale pentru reviste din Ungaria sau Germania.
Carol Brindza s-a stins din viaţǎ în 2005 lǎsând în urmǎ teancuri întregi de manuscrise şi un singur volum tipǎrit prin grija şi sub egida Bibliotecii Orǎşeneşti « Tata Oancea » Bocşa, cu care Carol Brindza colabora. Volumul redǎ date din viaţa şi activitatea pictorului şi sculptorului Tiberiu Bottlik, pe care Carol Brindza l-a cunoscut şi cu care a fost prieten: Viaţa şi activitatea pictorului şi sculptorului Tiberiu Bottlik . Reşiţa. Timpul. 2002 ; revista Bocşa culturală.[1]
Carol Brindza semnează articole în reviste și alte publicații :„ Despre memoriul bufenilor sau moții Banatului din anul 1939” În : File de istorie, Caraș-Severin, 1971 ; „ Contribuții la cunoașterea minelor vechi aurifere din zona Bocșa-Ocna de Fier-Dognecea” În : „Banatica”, Reșița, 1985 ; „ La 120 de ani de la nașterea lui Tata Oance” În : Vi-l prezentăm pe Tata Oancea. Reșița : TIM, 2001 (Bocșa- istorie și cultură)
Referințe : Cărășeni de neuitat vol. IV/ Petru Ciurea și Constantin Falcă.- Timișoara : Eurostampa, 2010 ; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Cărășeni de neuitat vol. XXII/ Constantin Falcă.- Timișoara : Eurostampa, 2013 ; Parohia romano-catolică Bocșa Montană la tricentenar 1723 – 2023/ Mihai Vișan, Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2023 (Bocșa – istorie și cultură; 62) . Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64); https://memoriabanatului.ro/surse-memoriale/istorie-orala/carol-brindza/
Carol Brindza rămâne în memoria bocșenilor ca un important cercetător al istoriei locale care, din păcate, nu și-a desăvârșit proiectele, iar manuscrisele sale încă nu au văzut lumina tiparului. Nutrim speranța ca, în timp, să-i redescoperim munca și să-i valorificăm lucrările.
Suntem atât de grăbiți și de absorbiți de problemele cotidiene încât uităm să ne privim. Uităm că suntem înconjurați de oameni, că aceștia trăiesc, iubesc, se bucură și suferă, că oamenii din imediata noastră apropiere au pasiuni, sunt diferiți și poate unici prin activitățile și preocupările lor.
Din ignoranță sau din graba în care trăim, nu ne mai facem timp pentru a-l cunoaște pe celălalt, pentru a ne cunoaște vecinii, colegii.
Totuși, există biblioteca și există bibliotecarii! Iar aceștia au un soi de curiozitate menită să descopere și să scoată la iveală frumosul din oameni.
Biblioteca este spațiul în care se întâlnesc și se regăsesc oameni pasionați de frumos, pasionați de lectură, de povești, de artă – sub diversele sale aspecte -, oameni care studiază pentru a-și îmbogăți cunoștințele în diferite domenii, pentru a-și pune în practică și a-și desăvârși hobby-urile.
În acest mirific spațiu al bibliotecii poate fi întâlnită la Bocșa și familia Vuia – Dorina – un dascăl dăruit mai ales copiilor speciali; Cristian – colegul nostru pompier la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Orașului Bocșa; și fiul lor, David, elev al Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, un copil frumos și special. De altfel, o familie generoasă, frumoasă, cu pasiuni dintre cele mai interesante și diferite. Cu Dorina vom vorbi într-un număr viitor al revistei noastre. Astăzi l-am invitat la „Povești în bibliotecă” pe curajosul nostru coleg, Cristian Vuia, pompier la serviciu și parapantist în timpul liber.
Înainte de a sta la povești cu Cristian, se cuvine să ne documentăm puțin cu privire la acest sport extrem, mai puțin practicat la noi. Parapantismul sau zborul cu parapanta este un sport aeronautic recreativ sau competițional. Parapanta face parte din categoria aparatelor de zbor dirijabile ușoare. Acesta e individual. Insă e și foarte riscant!
Echipamentul este format din: aripă, seletă, parașută de rezervă, cască, bocanci (cu gleznă – deoarece la aterizare există pericolul ca pilotul să calce strâmb din cauza vitezei), geacă și pantaloni windstop (sau combinezon), mănuși, cagulă și aparatura de zbor (altivariometru sau GPS).
Parapantismul este de multe ori privit ca un sport mai riscant decât este în realitate. Bineînțeles că există un mare potențial de rănire pentru cei ignoranți sau insuficient pregătiți. Siguranța în acest sport este direct proporțională cu îndemânarea și simțul pilotului. Este important de știut că aproape toate accidentele de zbor cu parapanta sunt datorate erorilor de pilotaj. Echipamentul de parapantism este foarte bine construit și, dacă este folosit cu grijă, nu va ceda niciodată. Dat fiind faptul că echipamentul omologat nu va ceda, se poate spune că parapantismul este un sport foarte sigur. Pilotul însuși este indicatorul nivelului său de siguranță în zbor.
Mulțumim, Cristian, că ai acceptat invitația noastră și vom pătrunde în povestea ta prin întrebarea deja cunoscută: cine este Cristian Vuia?
C. V.Mă numesc Cristian Vuia și sunt născut în Bocșa (Caraș-Severin) în 13 martie 1978.
G.Ș. De când pasiunea pentru parapantă și astfel de sporturi extreme? Cât este de periculoasă este această pasiune a ta?
C.V. Sunt pasionat dintotdeauna de sporturile extreme! În trecut mergeam cu motocicletele of road prin pădure, apoi am trecut la motocicletele de viteză. Dar, îmi doream mai multă adrenalină! Astfel că, într-o zi am fost la sat și am intrat în vorbă cu cel care este și mi-a fost primul mentor în tot ceea ce ține de motoparapantă. Un pilot în adevăratul sens al cuvântului! Un om de la care am învățat tot ceea ce știu.
Orice sport este periculos, într-un fel sau altul. Cu atât mai mult parapantismul! Este necesar să fi foarte strict în ceea ce privește atât echipamentele de protecție, cât și starea aparatului de zbor. Zborul nu înseamnă doar că ne desprindem de pământ. Pentru a zbura trebuie să avem în vedere mai multe aspecte: elaborarea planului de zbor, starea de funcționare a aparatului de zbor, condițiile meteo, starea de sănătate a pilotului, locul de plecare, dar și locul de aterizare. Toate acestea trebuie să fie în siguranță.
G.Ș. Din câte observ și, evident, bănuim cu toții, acest sport este unul destul de costisitor. Investești în echipament, în studii, în activități de zbor din diferite colțuri ale țării și chiar ale Europei. Pentru toate acestea ai nevoie, în primul rând, de susținerea familiei. Ce zic soția și fiul tău? Ținând cont și că această pasiune a ta, pe lângă faptul că e foarte costisitoare, mai e și foarte periculoasă…
C.V. Am susținerea familiei, am admirația lor și împreună hotărâm investițiile. Iar pasiunile noastre sunt apreciate și susținute de întreaga familie.
G.Ș. La ce fel de proiecte ai luat parte până acum?
C.V. Anul trecut fiind îndrumat de mentorul și prietenul meu Sorin Lupulescu m-am înscris la școala pentru paramotor. Am învățat teorie, am făcut practică, iar anul acesta am reușit și am obținut brevetul de pilot de aeronave ultraușoare.
Până acum am fost în câteva locuri unde se desfășoară un festival pentru paramotor – oricum, sunt destul de puține festivaluri de acest gen în țară!Am fost cu colegii la un festival în Austria anul trecut și am obținut locul III, apoi la Sighetul Marmației, la un concurs de aterizare într-un punct fix.
G.Ș. Cum vin proiectele la tine? Cum le găsești?
C.V. Toți din această branșă avem grupuri pe WhatsApp, astfel ținem legătura și aici sunt anunțate toate întâlnirile noastre.
G.Ș. Care dintre proiecte ți-a adus cea mai mare mulțumire? Adică, ai un rezultat special de care ești foarte mândru?
C.V. Tot ceea ce am realizat mă face să fiu mândru de performanțele mele! Poate pentru unii oameni aceste lucruri, aceste activități, sunt mărunte, neinteresante. Pentru mine este o onoare să am acest brevet de pilot! Este o împlinire și o mare bucurie sufletească să mă pot înălța în văzduh, să plutesc pe cer și să-mi conduc zborul în siguranță.
G.Ș. Ai un mentor? Ai un model?
C.V. Da, bineînțeles! Mentorul și prietenul meu este dl. pilot Sorin Lupulescu, un om deosebit, care a avut multă răbdare și bunăvoință cu mine pentru a-mi explica, a-mi arăta, a mă învăța și instrui în tot ceea ce ține de motoparapantă, dar și pentru a-mi dovedi cât de frumos este să poți zbura.
G.Ș. Ce alte pasiuni ai?
C.V. Între pasiunile mele se numără întrecerile moto, raliul și, evident, fotbalul, sportul rege!
G.Ș. Ce proiecte ai de viitor?
C.V. Îmi doresc să particip ca și concurent la un raliu cu mașini și îmi doresc să pot zbura cât mai mult timp! Să mă pot bucura de răsărituri și apusuri multe pe care să le împărtășesc și cu voi, oameni buni!
G.Ș. Un gând pentru tineri? Un cuvânt pentru cititorii revistei?
C.V. Dragii mei, dacă vă doriți cu adevărat ceva, credeți-mă, nimic și nimeni nu vă poate opri! Voi sunteți limita! Nu renunțați niciodată la visele voastre! Acestea se pot împlini cu stăruință!
Dragi cititori, vă doresc din toată inima multă sănătate, să fiți bine și cu toții să încercăm să promovăm această publicație care, iată, se află la ceas aniversar – 25 de ani! La mulți ani, „Bocșa culturală”! La mulți ani cititorilor și realizatorilor ei!
Astăzi, 22 august 2025, la Timișoara, scriitoarea Nina Ceranu este condusă pe ultimul său drum pământean…
Născută în 17 decembrie 1948 în satul Jiana, comuna Flămânda din judeţul Mehedinţi, dar trăind și muncind în Timișoara întreaga sa viață, Nina Ceranu Chelariu este unul dintre prozatorii și editorii importanți ai Banatului.
A absolvit instituțiile de învățământ din Timișoara (liceu, facultate), iar în 2008 și-a finalizat studiile doctorale la Universitatea de Vest din Timișoara devenind doctor în limba română.
A scris dintotdeauna, atât poezie, cât și proză, precum și reportaje și articole de presă. A debutat literar cu un reportaj în ziarul „Viitorul” din Drobeta- Tr. Severin în 1970, iar editorial a debutat cu proză scurtă, cu volumul „Întoarcere cu bucurie”, la Editura Facla din Timișoara în 1984.
A fost redactor-şef al revistei „Orient Latin”, apoi, împreună cu scriitorul Ilie Chelariu, au înființat editura „Eubeea”, o editură de succes.
Colaborările sale cu diferite publicații din țară și străinătate au continuat și s-au dovedit întotdeauna benefice și importante.
Volume publicate:
Întoarcere cu bucurie, proză scurtă, Timişoara, Editura Facla, 1984;
Câmpie însorită, roman, Timişoara, Editura Facla, 1988;
Singurătate în doi, roman, Timişoara, Editura Excelsior, 1993;
Cimitirul nevolnicilor, roman, Timişoara, Editura Excelsior, 1994;
Viaţa în Ithaca, Timişoara, Editura Eubeea, 1995;
Umbra Iscarioteanului, Timişoara, Editura Eubeea, 1996;
Cartea morţilor, roman, Timişoara, Editura Augusta, 1998;
Americanul, roman, Timişoara, Editura Eubeea, 2000;
Libertăţile bufniţei, roman epistolar, Timişoara, Editura Eubeea, 2001;
Strigătul, roman, Timişoara, Editura Eubeea, 2003;
Nihil Sine Deo, poem, Timişoara, Editura Eubeea, 2004;
Ceea ce luăm cu noi, note de călătorie, Timişoara, Editura Eubeea, 2005;
Duhul fluviului, Timişoara, Editura Eubeea, 2006.
Menuetul singurătății: unu, doi, trei… poezie, Timișoara: Editura Eubeea, 2007;
Heidi n-a văzut Roma Termini, note de călătorie, Timișoara: Editura Eubeea, 2009;
Bănățeni… cu perfectul simplu. Vol. I, II și III, investigație sociologică, Timișoara: Editura Eubeea, 2008, 2009, 2010;
Respir sub alt cer roman, Timișoara: Editura Eubeea, 2009;
Imnele neîntoarcerii, poezie, Timișoara: Editura Eubeea, 2010;
Pulberea de sub piciorul tău… poezie, volum bilingv – român-italian, traducere Viorica Bălteanu, Timișoara: Editura Eubeea, 2012;
Viața între zero și unu. roman, Timișoara: Editura Eubeea, 2014;
Doamna de pe Spion Strasse. roman, Timișoara: Editura Eubeea, 2017;
Umbra Iscarioteanului, reeditare, roman în două volume, Timişoara, Editura Eubeea, 2018;
Grădina din Via Mosca. poem, volum bilingv, trad de Alessio Colarizi, Timișoara: Editura Eubeea, 2019;
Imnele neîntoarcerii, poezie, volum bilingv, trad de Ivo Muncian, Timișoara: Editura Eubeea, 2020;
Cele trei fețe ale orașului, roman, Timișoara: Editura Eubeea, 2021;
Cine cumpără un manuscris? roman, Timișoara: Editura Eubeea, 2023;
Apele care ne poartă, poezie, volum bilingv, trad de Ivo Muncian, Timișoara: Editura Eubeea, 2023.
Scriitoarea Nina Ceranu se regăsește în diverse antologii. Vom consemna doar câteva:
Crinul, cofetărie pentru doamne, selecţie de texte, aparat critic Nina Ceranu Timişoara, Editura Eubeea, 1997;
Antologia copilăriei. Deva: Semne, 1998;
Lăcrimioara Ursa, Pecetea destinului, Creatori din Banat. Eurovest, 2009;
Albastru de Bee. Timișoara: Eubeea, 2013;
Doina Moț. Învinge-te pe tine însuți. Timișoara: Brumar, 2014;
Despre iubire – Clubul de la Timișoara. Cluj-Napoca: Ecou Transilvan, 2016;
Dosarul Brâncoveanu – Între real și imaginar – – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2017;
Utopia – Despre iubire și prostie – – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2018;
Insula fiecăruia – – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2019;
Peisaj în devenire – o panoramă a poeziei din Banat. Coord. Marian Oprea Timișoara. Timișoara: Brumar, 2017;
Vasile Bogdan. Descifrând codul Cărmăzan. Timișoara: Eubeea, 2018;
Ontos, Eros, Thanatos. Arad: Mirador, 2019;
Punte spirituală nouă (în limba sârbă). Novi Sad, 2019;
Aerul magistrului G. I. Tohăneanu. Exegi monumentum. Timișoara: Editura Universității de Vest, 2019;
O sută de ani de literatură feminină în România. Studii de portrete. – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2019;
Adrian Dinu Rachieru – o întâlnire mirabilă – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2020.
Marika – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2021;
Dosarul Brâncuși – între real și imaginar – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2022;
30de ani de U.A.R.F. (Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România/ coord. Nina Ceranu Chelariu.- Timișoara: Eurostampa, 2023;
Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România la Ceas de sărbătoare. Trei decenii de prezență și activitate/ Oana Georgescu.- Cluj-Napoca: Editura Ecou Transilvan, 2024.
Referințe critice nenumărate, prezentă în dicționare și alte publicații de referință, precum și în pagini de presă, deținătoare a multor premii, titluri onorifice, medalii, distincții, Nina Ceranu rămâne în memoria celor care au cunoscut-o ca o importantă voce a literaturii feminine din Banat, un condei ales, dedicat oamenilor și pasionaților de lectură.
Spunea cineva, și pe bună dreptate, că Nina era mereu prezentă în sufletul și destinul multor scriitori debutanți, că a fost o adevărată „arhitectă a destinelor literare”, că avea darul de a mirosi talentul și puterea de a încuraja scriitorii să-și publice scriitura, iar sub îndrumarea ei, prin editura Eubeea, au prins viață zeci de volume care altfel ar fi rămas necunoscute.
Nina nu era doar un om foarte talentat și priceput în a-și manageria casa editorială, era și un om cald, săritor și generos!
Pentru Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa Nina Ceranu rămâne nu doar un colaborator bun și profesionist, ci mai ales o prietenă dragă.
Rămas bun, Nina!… Cu tristețea despărțirii, dar cu imensa bucurie și onoare că am cunoscut un om ca tine, că m-am bucurat de colaborarea și prietenia ta.
Dumnezeu s-o odihnească! Sincere condoleanțe dragului nostru prieten, Ilie Chelariu!
Situația din ce în ce mai tensionată a societății românești, din această perioadă, mă îndeamnă a face o analiză, ceva mai profundă, a unui fenomen, respectiv a unor acțiuni, cu natură toxică pentru societate, urmărind și studiind firul logic al desfășurării lor.
Expresia reprezentativă, care poate fi așezată la baza prezentei analize este cunoscutul dicton ,,Divide et impera”, acesta definind strategia abordată, prezentă în osatura acestui fenomen.
Tradusă în română ca „dezbină și stăpânește”, respectiva expresie sugerează o tactică de control bazată pe fragmentarea unei entități (o populație, o țară, în cazul nostru a unor structuri sociale) în grupuri sociale mici, mai ușor de manipulat și dominat. La baza elaborării acestui concept, atribuit lui Filip al II-lea al Macedoniei, este tactica politică și socială prin care o entitate mai mare este împărțită în grupuri mai mici, polarizate, care devin apoi ușor de stăpânit prin crearea de conflicte sau prin exploatarea diferențelor dintre ele.
Un detaliu ce vreau să-l evidențiez, observat ca element motric al respectivului concept, este însămânțarea și cultivarea sentimentului de ură în sânul societății, chiar între propriile sale entități. Ura, ca emoție colectivă, direcționată spre o anumită categorie socială, produce un impact profund distructiv, erodând coeziunea întregii societăți, generând astfel o opoziție mult diminuată a membrilor săi în fața unor potențiale abuzuri ale puterii.
Studiu de caz: Romsilva
În contextul nostru, un exemplu foarte elocvent este așa-zisa restructurare (corect: destructurare) a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Promovată de noul regim ca o necesitate de prim rang, această inițiativă, pregătită cu ceva timp în urmă, observăm că urmează același tipar al dezbinarii. Campania de ură direcționată împotriva acestei structuri, în momentul de față are un efect devastator, având ca rezultat o extraordinară polarizare și divizare la nivelul societății. Ura, promovată chiar de către structurile sale superioare de conducere, a creat o dihotomie de tipul „noi contra lor”, expusă concis, uneori într-un mod personal, de către reprezentanții săi: ,,ori eu, ori ei”, atitudine afișată într-o totală lipsă de empatie și compasiune.
În plus, ura sădită în sânul societății, atingând un anumit nivel, a degenerat în conflicte, violență verbală și chiar agresiune fizică asupra membrilor acestei instituții, unele dintre aceste manifestări violente fiind finalizate în modul cel mai tragic. Din păcate, istoria, este plină de exemple în care ura de grup a dus la atrocități și chiar la genocid, atunci când ea a ajuns la nivelurile sale paroxistice.
Ca efect al acestei tactici deliberate, puse la punct într-un mod impecabil, neajutorați de către o societate infectată de ură, această categorie social-profesională devine vulnerabilă în mod clar unor potențiale abuzuri. Percepute de către o societate orbită de ură ca acte de dreptate, aceste abuzuri pot ascunde în fapt anumite interese de grup, din partea puterii, de natură a aduce prejudicii nu numai acestei structuri, ci întregii societăți.
În cazul de față, prin evoluția și dinamica transformărilor astfel produse, observăm o erodare a întregului dialog social și a compromisului, pe fondul conflictului creat între instituție și structura sa superioară de stat, respectiv minister. Sentimentul de comunitate complet eliminat, a dus la o gravă ruptură de comunicare socială și profesională, inclusiv la compromiterea acestei instituții în fața opiniei publice, vulnerabilizând-o în fața oricăror acțiuni viitoare din partea unei structuri superioare care și-a demonstrat deja animozitatea.
În prezentul context, având acest exemplu la dispoziție, putem extrapola, analizând modul în care această strategie a dezbinării, bazată pe ură, slăbește fundamentul societății, transformând-o dintr-o entitate unitară, într-un câmp de luptă, unde fiecare conflict intern servește intereselor de control ale celor care dețin puterea.
Ura socială nu apare din senin; ea este adesea cultivată și întreținută cu scopuri foarte clare, de cele mai multe ori de natură politică sau economică.
Elitele politice, sau liderii autoritari, pot folosi ura pentru a-și consolida controlul. Prin crearea unui „dușman” comun, ei pot devia atenția de la problemele reale, putând să-și mascheze interese ascunse și să-și promoveze acțiuni imorale, contrare intereselor societății.
O populație divizată și concentrată pe ură este mai puțin predispusă să se unească și să lupte pentru drepturile ei. Disimulată, ura servind ca o formă de divertisment și manipulare, împiedică oamenii să se organizeze eficient împotriva unor potențiale abuzuri ale celor care dețin puterea. Divizarea socială poate împiedica formarea de alianțe (de exemplu, sindicate puternice) care ar putea cere anumite drepturi diferitelor categorii profesionale.
Pe scurt, ura cultivată poate fi un puternic instrument în mâinile puterii. Odată instaurat, acest instrument servește la menținerea unui status quo prin diviziune și manipulare, împiedicând progresul și stabilitatea socială. În concluzie, ura în societate nu trebuie percepută doar ca un firesc sentiment, ci poate fi parte a unei strategii complexe deliberate de comunicare a puterii cu societatea în vederea manipulării acesteia.
UZPR CARAS SEVERIN 