Sâmbătă, 6 septembrie, localitatea Șopotul Vechi a găzduit cea de-a treia ediție a evenimentului „Noaptea Muzeelor la sate”. Acesta s-a desfășurat în parteneriat cu filiala Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Parte din cuprinsul manifestării s-a derulat la Muzeul Presei Rurale din Banat, situat în incinta Școlii Primare.

Evenimentul a reunit ziariști, foști ziariști și oameni de presă din Banat, prezenți pentru a omagia  evenimentul, devenit, la cea de-a treia sa ediție, deja tradițional în Valea Almăjului. Cu această ocazie a fost organizată și o masă rotundă în cadrul căreia s-au purtat discuții despre trecutul, prezentul și viitorul presei locale. De asemenea, un element important în cadrul discuțiilor l-a constituit proiectul înființării unui viitor muzeu dedicat acesteia.

Gazda manifestării, Dr. Dacian Rancu, fiul fondatorului Muzeului Presei Rurale din Banat, de la Șopotul Vechi – prof. Gheorghe Rancu Bodrog, a deschis șirul discuțiilor, urând un bun venit participanților și exprimând dorința de a continua această tradiție lăudabilă de conservare a presei, chiar prin organizarea a mai multor acțiuni de acest gen.

Domnul I.D. Cucu, președintele filialei Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), a reafirmat importanța inițiativei de a crea un muzeu al presei bănățene. El a subliniat că Banatul a avut mereu un rol de pionierat în conservarea istoriei presei.

Printre obiectivele principale ale Muzeului Presei din Banat se numără stimularea interesului pentru jurnalism – unul dintre principalele obiective ale viitorului muzeu fiind de a atrage tinerii spre profesia de jurnalist, pe care domnul Cucu o consideră „cea mai frumoasă profesie din lume”.

Proiectul își propune, de asemenea, să păstreze vie istoria presei, arătând că ziarele au fost, de-a lungul timpului, „istorici vii” ai societății.

În privința înființării muzeului, președintele filialei a menționat că se lucrează de mai bine de un an la înființarea acestui muzeu, care va funcționa pe lângă Muzeul Presei Românești, constituit la nivel național. Eforturile sunt susținute de Muzeul Județean al Banatului de Munte din Reșița, care a promis inclusiv asigurarea spațiul necesar.

După înființare, care se dorește a fi cât mai grabnică, se are în vedere organizarea de expoziții itinerante prin toată țara, cu scopul de a prezenta colecțiile și de a promova munca jurnaliștilor.

Domnul președinte a dorit să insiste asupra rolului UZPR și al Clubului de Presă din Caraș Severin, subliniind longevitatea Uniunii Ziariștilor, care a împlinit recent 106 ani, fapt care dovedește continuitate și relevanță. În același context, a lăudat activitatea Clubului de Presă, o inițiativă a colegei sale Dorina Sgaverdea, pe care o consideră o realizare deosebită pentru presa românească. Acest club este o altă modalitate de a păstra vie ideea presei în era  tehnologiilor moderne.

În încheiere, domnul Cucu a mulțumit tuturor pentru participare și a subliniat importanța colaborării pentru a continua tradiția presei scrise în contextul digitalizării.

În discursul domniei sale, Dorina Sgaverdea, inițiatorul și coordonatorul Clubului de Presă Caraș Severin, a detaliat evoluția proiectului de a înființa un muzeu al presei în Banatul Montan. Deși ideea a apărut acum câțiva ani, un muzeu informal a fost înființat oficial pe 22 iulie 2020.

Cu această ocazie, a prezentat, în linii generale, orientarea și conținutul muzeului: Muzeul se concentrează pe istoria presei, dar și pe personalitățile și locurile din Banatul Montan. De asemenea, a subliniat că presa nu mai este doar tipărită, iar muzeul trebuie să reflecte și noile tehnologii (online, mobile), chiar dacă se axează mai mult pe istorie și trecut.

Se sugerează că acest tip de muzeu, dedicat presei rurale și locale, este unic în țară, ceea ce ar trebui să motiveze o implicare mai mare a filialei UZPR Caraș-Severin.

În continuare, Dorina Sgaverdea face o distincție între ziariștii „fără ziar” (pensionari) și noua generație, cu o viziune și metode de difuzare diferite. Vorbitorul subliniază efortul de a aduna materiale din colecțiile personale ale foștilor ziariști, din donații din țară și chiar din diaspora. În acest context s-a menționat o donație recentă de ziare de la Sibiu.

Făcând o scurtă analiză a situației presei în provincie, respectiv răspunsul acesteia la noile evoluții sociale și economice, Dorina Sgaverdea a comparat presa din Banatul de Munte cu cea din alte zone, cum ar fi Timișul, unde unii ziariști s-au reorientat, scoțând ziare pentru mai multe comune, semnalând astfel condițiile vitrege în care se desfășoară activitatea jurnalistică.

În continuarea intervenției, Dorina Sgaverdea a prezentat auditoriului o lucrare proprie, respectiv o carte în două volume despre românii din afara granițelor României (diaspora), dedicată reșițenilor de excepție plecați din oraș după declinul industrial. Cartea, purtând titlul ,,Migrăm… Construind și deconstruind lumi, în noi și în jurul nostru”, vorbește despre cercetători la Cambridge și Canada, medici în Germania și profesori la New York, demonstrând că talentele bănățene se regăsesc în întreaga lume. Cartea a fost lansată anul trecut în cadrul Clubului de Presă și este apărută la Editura TIM-Reșița.

În concluzie, Dorina Sgaverdea evidențiază angajamentul într-un efort continuu de a construi un muzeu al presei, bazat pe colaborare, donații și recunoașterea valorii istorice și culturale a jurnalismului local și a personalităților din Banat.

Un alt punct de atracție, în cadrul evenimentului, a fost vizitarea colecției de presă a domnului Iacob Sârbu, care a prezentat publicații importante, demonstrând rolul vital pe care presa l-a avut și continuă să-l aibă în Banat.

Iacob Sârbu, colecționar din Băile Herculane, a fost invitat special la evenimentul de la Șopotul Vechi pentru a-și prezenta o parte din impresionanta sa colecție de ziare, reviste și alte documente. Acesta a început prin a aminti contribuția esențială a regretatului profesor și  publicist Gheorghe Rancu Bodrog în evoluția sa, fiind cel care l-a inspirat și l-a îndrumat să devină colecționar, oferindu-i un an și jumătate de mentorat.

Colecția sa, pe care o consideră modestă, dar de o valoare inestimabilă, este axată în special pe istoria Băilor Herculane. Ea include nu doar presă, ci și fotografii, hărți, planșe turistice, obiecte-suvenir și diverse documente.

Deși colecția sa a fost inițial sortită focului, el a reușit printr-un „miracol” să o salveze și să o păstreze. El a subliniat că la Șopotul Vechi a adus doar o mică parte din colecția sa, estimând că reprezintă doar 1-2% din total.

Piese de colecție prezentate: Albume de ziare, ziare vechi și actuale, publicații tematice: a expus revista „Hidrologie medicală și climatologie”, care conține articole despre Băile Herculane, și revista „Flacăra” cu referințe la Băile Herculane. Buletine școlare și alte materiale, între care amintesc câteva dintre titlurile expuse: DRAPELUL, LUMINA, FOAIA DIECEZANĂ, FOAIA POPORULUI, CURIERUL BĂILOR, REVISTA ȘTIINȚELOR ȘI A CĂLĂTORIILOR, REVISTA VÂNĂTORILOR, OLTENIA ECONOMICĂ, și altele.

Domnul Iacob Sârbu a subliniat că este mereu deschis să participe la astfel de evenimente, mulțumindu-i încă o dată domnului Dacian Rancu pentru invitație și ospitalitate.

La rândul său, profesorul universitar dr. Martin Olaru a detaliat eforturile de a crea o colecție permanentă de presă în parteneriat cu Muzeul Banatului Montan, concentrându-se exclusiv pe presa din Banatul de Munte. 

Domnul profesor a menționat că până la momentul discursului a reușit să adune 241 de titluri de publicații. Numărul a crescut chiar în timpul evenimentului, datorită donațiilor venite de la Iacob Sârbu și, posibil, de la domnul Rancu.

În colecția Iacob Sârbu, domnul profesor a remarcat, ca fiind de de un interes deosebit, o foaie a I.O.V.R.-ului (Instituția Oficială a Văduvelor și Invalizilor de Război, înființată în anul 1937), revistă apărută în anul 1949, din care aflăm că primul lot de invalizi a fost trimis la Băile Herculane. Acesta a menționat că în arhivele din Caraș-Severin există un dosar valoros cu fișele acestor persoane, completate de către învățători, directori de școli și preoți, ceea ce adaugă un caracter istoric deosebit colecției.

Revenind la proiectul înființării muzeului presei, domnul profesor a amintit colaborarea consistentă cu două imoprtante instituții:  Muzeul Județean al Banatului de Munte și Muzeul Regimentului de Graniță din Caraș-Severin, instituții care dețin fonduri bogate de periodice vechi. 

Profesorul a mulțumit tuturor donatorilor, de pe întreg cuprinsul județului și chiar din afara acestuia, care au contribuit cu ziare din școli, biserici și alte surse.

Domnul Profesor Martin Olaru a prezentat viziunea sa pentru muzeu și alte atracții legate de acest proiect, precizând că proiectul nu concurează cu Muzeul Presei Rurale al profesorului Rancu, care se axează pe tot Banatul istoric, inclusiv pe publicații din Serbia și Ungaria. Scopul său este de a crea o expoziție permanentă sau itinerantă care să fie găzduită de Muzeul Județean.

El i-a invitat pe participanți să viziteze și celelalte colecții ale Muzeului Presei Rurale din Banat. În finalul intervenției sale, a mulțumit tuturor celor prezenți, inclusiv donatorilor, și și-a exprimat dorința pentru o colaborare excelentă în viitor.

Sesiunea de comunicări și discuții pe marginea presei, fiind doar una dintre secțiunile evenimentului, nu a încheiat manifestarea. Grupul jurnaliștilor a continuat cu vizitarea celorlalte muzee din Țara Almăjului, participante la proiectul ,,Noaptea Muzeelor la Sate”: 

– Colecția privată de arheologie și etnografie ,,Almăjul”, aparținând lui Gheorghe Rancu Bodrog, din Șopotul Vechi.

– ,,Casa memorială – Muzeu Novacovici Gârbovăț”, înființată în memoria preotului profesor Romulus Novacovici (1897-1929), ctitor și director al Gimnaziului ,,Principele Carol” din Bozovici (1922).

– Muzeul satului din comuna Eftimie Murgu.

– Muzeul Sătesc „Almăjul, Vatră Strămoşească”, Bozovici.

În concluzie, asemenea edițiilor anterioare, evenimentul din acest an a oferit din nou ocazia de a explora universul bogat al istoriei și culturii rurale. Succesul evenimentului, reflectat prin numărul tot mai mare de vizitatori, subliniază importanța promovării și valorificării potențialului cultural-tradițional al comunităților noastre.

Prin eforturi comune, prin parteneriate în genul celui cu UZPR, putem promova și menține viu imensul potențial cultural-tradițional al ruralului, asigurându-ne astfel că moștenirea sa prețioasă va fi transmisă generațiilor viitoare. 

Ideea implicării Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, prin filiala Caraș Severin, în acest proiect, constituie un element pozitiv, contribuind prin mediatizare la facilitarea atingerii obiectivelor acestei manifestări, expunerea mediatică fiind esențială pentru a atrage un public mai larg și pentru a valida importanța inițiativei. În plus, un element important în cadrul acestui concept de identitate cultural tradițională l-a avut mereu și presa rurală, identificându-se în  contextul de față, chiar cu scopul final al acestui proiect, respectiv de a pune în valoare spațiul rural. Mai mult, această implicare nu doar că ajută proiectul, dar poate contribui la revitalizarea și profesionalizarea presei rurale.

Noaptea Muzeelor la sate a dovedit încă o dată că istoria nu este doar despre trecut, ci și despre viitorul nostru comun, o sărbătoare a identității noastre.

Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severin 

Galerie foto (prezentare, foto: Constantin Vlaicu, Laurențiu Călinescu):

În vederea bunei desfășurări a activităților, la Școala Gimnazială Răchitova, Primăria – după cum ne spunea primarul Dăncescu Marius Daniel (foto) – s-a preocupat să ofere cele mai optime condiții în desfășurarea procesului de învățământ.

Reabilitarea moderată a Școlii Gimnaziale Răchitova prin PNRR.

Dotarea cu mobilier și echipament IT prin PNRR.

Pentru anul școlar 2025-2026 ne-am pregătit prin curățenia sălilor de clasă, întreținerea curții școlii și a terenului de fotbal unde copilașii se pot juca și alerga liniștiți în timpul pauzelor. De asemenea, am amenajat un mic loc de joacă lângă școală unde copiii se pot bucura de el atât în timpul orelor, cât și după terminarea programului.

A fost asigurat necesarul de lemne de foc pntru întregul an școlar, acestea fiind crăpate și așezate la adăpost pentru a fi folosite cu ușurință la centrala termică, pentru încălzirea sălilor de clasă.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

Anul școlar 2025-2026 a debutat în școlile și grădinițele din Municipiul Orăștie cu echipamente IT de ultimă generație, mobilier adecvat și materiale didactice necesare desfășurării activităților.

Dotările pentru toate unitățile de învățământ din Orăștie ating o valoare de peste 8,5 milioane de lei.

Un obiectiv important al Primăriei – după cum ne spunea primarul Ovidiu Laurențiu Bălan (foto) – a constat în asigurarea infrastructurii și resurselor tehnologice necesare pentru unitățile de învățământ preuniversitar, cu accent pe zonele defavorizate, permițând accesul elevilor la tehnologie prin laboratoare informatice și echipamente dedicate și de a oferi dotările necesare pentru îndeplinirea standardelor de calitate în sălile de clasă și în laboratoarele și atelierele școlare, inclusiv dotările și echipamentele educaționale specializate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.

Prin proiectul implementat în cadrul PNRR, Componenta C15 – Educație, Primăria Orăștie a prevăzut dotarea tuturor unităților de învățământ din Orăștie: Grădinița „Căsuța cu Povești”, Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad”, Școala Gimnazială „Dominic Stanca”, Colegiul Național „Aurel Vlaicu” și Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus”, mai exact 128 de săli de clasă, 4 laboratoare de informatică, 12 laboratoare de științe, 14 cabinete școlare, inclusiv cabinete de consiliere și asistență psihopedagogică, de sprijin, logopedice și alte terapii specifice. Astfel s-au dotat:

• echipamente IT, precum table inteligente, computere, laptop-uri, sisteme audio, camere pentru videoconferință, routere pentru WiFi și scannere portabile,
• mobilier conform normativelor în vigoare, respectiv bănci și scaune antiscolioză, bănci pentru persoane cu dizabilități, catedre, dulapuri și rafturi pentru depozitare, biblioteci, cuiere etc.,
• materiale didacticenecesare desfășurării în bune condiții a activității pedagogice, atât la nivel școlar, cât și preșcolar, pentru toate sălile de clasă, cabinetele școlare și sălile de sport,
• software dedicatpentru cabinetele de asistență psihopedagogică și laboratorul de fizică al Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus”.

S-a dotat și echipat atelierul școlar de electromecanică, din cadrul Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus”, unde se desfășoară practica elevilor de învățământ profesional și tehnic, care asigură și formare în sistem dual. Tot în cadrul aceleași unități de învățământ profesional și tehnic, s-a dotat și echipat cabinetul de servicii cu dublă specializare, Comerț și Alimentație Publică.

La nivelul Grădiniței „Căsuța cu Povești” s-a înființat o sală pentru activități sportive, unde cei mici vor pune bazele unei creșteri sănătoase.

Tot în cadrul grădiniței, din anul acesta, cei mici vor beneficia de un cabinet de muzică, mobilat și dotat cu echipamente IT (laptop, tablă inteligentă cu suport, boxă inteligentă, sistem de sunet, recorder cu monitorizare, microfoane și căști wireless) și materiale didactice (diverse instrumente muzicale).

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Pentru ca noul an școlar să se desfășoare în condiții de siguranță – ne spunea comisarul șef, Nițu Bogdan Gabriel (foto), purtător de cuvânt al IJP Hunedoara – polițiștii hunedoreni, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul siguranței școlare, au adoptat și implementat un plan de măsuri, menit să ofere un climat optim pentru desfășurarea procesului educațional. Pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice au fost adoptate mai multe măsuri pentru fiecare unitate de învățământ. Au fost reactualizate panourile informative din unitățile de învățământ, cu numerele de urgență 112 și 119, precum și cu datele de contact ale polițiștilor de proximitate. S-au verificat  semnalizările rutiere din zonele școlilor, fiind sesizate autoritățile locale pentru remedierea deficiențelor constatate. Polițiștii rutieri din județ au efectuat controale la vehiculele destinate transportului elevilor, verificându-se licențierea, inspecțiile tehnice și asigurările obligatorii, iar conducătorii auto și coordonatorii de transport au fost instruiți cu privire la respectarea legislației.
Polițiștii structurilor de ordine publică au evaluat situația pazei unităților școlare, conform Legii nr. 333/2003, iar școlile din întreg județul au fost incluse în itinerariile de patrulare auto și pedestră, cu puncte obligatorii de staționare la orele de sosire și de plecare ale elevilor. Pe tot parcursul anului școlar vor fi derulate activităţi de popularizare a legislaţiei în școli, pentru conștientizarea elevilor cu privire la consecințele şi răspunderea în cazul săvârșirii de infracţiuni sau contravenții și necesitatea manifestării unui comportament adecvat, astfel încât să se respecte regulile de conviețuire socială, pentru ca aceștia să nu fie expuși fenomenului infracțional. De asemenea, pe parcursul anului școlar 2025-2026, polițiștii vor continua trei campanii de prevenire importante: „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”- prevenirea violenței școlare, a abuzului și a exploatării minorilor, „FII INdependent!” – prevenirea consumului de droguri și reducerea riscului de victimizare a minorilor și „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!” – prevenirea accidentelor produse prin imprudență în zonele feroviare.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

 

 

 

byRuxandra Constantinescu ,

Numărul 1681

Desculți prin iarbă

– Într-un interviu acordat revistei „Formula AS” vorbeați cu mare drag despre casa dvs., aflată într-un sat din apropiere de București, o casă din lemn, adusă din Maramureș, și despre grădina din jurul ei, de care vă ocupați împreună cu soțul dvs., fotoreporterul George Dumitriu. Un mic rai pe pământ, darnic în tihnă sufletească și frumusețe. Ce vă fac florile pe căldura necruțătoare a acestei veri? Începem interviul cu ele, pentru că refugiul în natură, la margine de oraș, a devenit o soluție de viață.

– Tocmai acum am ieșit din iazul sălbatic din curte, m-am răcorit, înotând cu pești și broscuțe, însoțită de o libelulă uriașă, albastră ca cerul, înconjurată de florile mov ale liliacului de vară, sub sălciile plângătoare. Da, natura este un refugiu! Și atât de ușor de creat! Când ne-am mutat aici, acum 13 ani, terenul nostru a fost un câmp deschis. Iarbă uscată. Niciun copac. Acum este o oază de verdeață! Un biotop bogat, creat de noi, unde s-au instalat tot feluri de păsări – pițigoi pungari, sticleți, mierle galbene, pescărași albăstrui –, și tot felul de polenizatori: fluturi, bondari, pentru care am creat condiții. Avem și șopârle, șerpi, țestoase de apă… Înainte de a construi, deja înfipsesem în pământ bețe de salcie, de soc, de orice plantă care se prinde ușor în pământ, în ideea de a crea un microclimat. Am săpat un iaz pentru udat. Am adus plante care filtrează apa, astfel încât să nu se mai clocească, de la căldură, cum a fost la început. Astăzi înot în acest iaz în fiecare zi. Cine își poate permite „piscină” în ­curte?

Mărturisesc că noi am pus mai multă energie și suflet în grădină, decât în casă! La un moment dat, chiar l-am certat pe soțul meu: „Casa abia a fost pusă pe picioare, nu avem nimic amenajat, dormim pe o saltea în pod, și tu cheltui o grămadă de bani pentru pomi și plante ornamentale”. Mi-a răspuns, gândesc acum, cu înțelepciune: „În curte trăim – casa e doar un adăpost”. Și imediat am simțit câtă drep­tate are! Trăisem deja câțiva ani la țară, dar rămăsesem cumva cu ideea asta „nemțească” în creier…

„Borcaniada” de vară

– Cum arată o zi în grădină și în ce se măsoară câștigul ei?

– Cu nimic nu se măsoară ceea ce trăim noi aici! Plimbatul de dimineață, desculți prin iarba umedă, în halat, cu o ceașcă de cafea în mână. Mai fac un pas și pup un boboc de trandafir pe nas, adulmec o floare de liliac (îmi urcă și o furnică în nară – mă gâdilă și ce nostim e!), apar motăneii noștri – unul alb, unul negru – mieunând de bucurie, aleargându-se veseli pe covorul naturii atât de verde. Nu e gazon, ci iarbă românească, tunsă de mine, cu un aparat fără fir și fără zgomot. Adun agrișe, coacăze, mure, fructe de mahonie sau smochine, fac compoturi fără zahăr, dulceață sau sos de mere (o rețetă germană: ­Apfelmus), apoi din bogăția de petale de trandafiri fac și apă de trandafir și oțet parfumat; mai prepar limonadă de lavandă, pun plante la uscat pentru ceaiuri, adun mirodenii – căci totul e la îndemână. Îmi place „borcaniada” mea de vară, pentru iarnă: fac suc de roșii, castraveți murați, am învățat să pun toate legumele și fructele fără conservanți, doar cu sare – cum s-a făcut de mii de ani aici. O „știință” atât de simplă – dar cine mai știe asta în Occident? De-ar fi mai conștienți românii de comoara asta pe care o dețin – tradițiile din moși-strămoși, pe care nu trebuie sub nicio formă să le lase să piară! Seara, stăm de vorbă la masa de butuci, observăm zborurile libelulelor, ale liliecilor sau rândunicilor sau bem un vin pe prispă, mai ascultăm o muzică bună sub stele, desigur, nu prea tare… Natura dă și cere liniște.

– Iubitorii de plante vorbesc despre o comunicare cu ele. Vi s-a întâmplat și dvs. să stați de vorbă la o cafea, cu un trandafir?

– Desigur! Și nu doar cu unul! Din luna Mai până în Iunie avem o explozie de trandafiri în toate culorile. Toate înmulțite de noi! Florile sunt copiii mei. Am nevoie de ele, le iubesc și nu le rup pentru a le pune în vază. Ca să bem cafeluța împreună, mă duc în vizită în fiecare dimineață printre tufe și le vorbesc.

Întoarcere în rai

– Este oare, natura, așa cum se spune, o pavăză contra neliniștii din lumea în care trăim? Se opresc amenințările ei în iarba grădinii?

– Da, oaza noastră verde mă ajută mult să mă desprind. Să opresc caruselul grijilor care se învârte din ce în ce mai tare și mai amețitor, mai ales în ultimul timp, începând de la pandemie, până la războiul aflat la o aruncătură de băț distanță de noi – toată nebunia asta cu manipularea prin mediile sociale, ambițiile de restructurare a puterii în lume, de către cei care nu se satură să își facă plinul niciodată… Îmi permit câteodată să nu mă uit la știri. Prefer să mă plimb printre flori, ascult cântecul „imnul iubirii” și îmi încarc bateriile. Mă relaxez chiar și prin munca în curte. Căci totul este făcut cu dragoste! Când tăiem copaci pentru lemne, soțul meu îmi spune: „Cu tine mai construiesc o casă!”

– Dacă nu considerați întrebarea prea intimă, cum arată o zi din viața dvs.? Cum vă apărați de caniculă? Sunt oameni care se plâng de depresii din cauza ei.

– De obicei, plec de acasă la 7 și mă reîntorc la 19. Pierd cam 4 ore pe zi pe drum. Dar în tren, mă uit la știri și intru pe platformele online, unde distribuim sarcinile pentru redactorii ziarului nostru din toată țara. Când ajung la redacție, mă leagă diverse treburi de masa de scris, și asta cam până pe la ora 14. Atunci se trimite ziarul la tipografie și urmează să fie distribuit cu trenul și prin poștă, în toată țara. După-amiază, am timp să scriu sau merg la întâlniri, conferințe, fac    interviuri, merg la recepții, uneori, și seara. Ajung acasă obosită frântă, fiartă în suc propriu de la căldură, supărată de întârzierile trenului, cu picioarele umflate…, dar ajung într-o altă viață! E ca și cum aș ajunge în rai.

Cum ne apărăm de caniculă? Nu avem aer condiționat, și totuși avem în timpul zilei cu 10 grade mai puțin decât afară! Noaptea ținem ferestrele larg deschise. Biotopul nostru ne ajută, avem multă vegetație și un microclimat prielnic. Și în casă totul e natural: pereți din lemn de stejar, groși de 15 cm, izolați cu pământ și lambriu, acoperiș din șindrilă, izolat cu saltele de cânepă. Cât de bine ne simțim aici, ne dăm seama numai atunci când ajungem undeva, la un hotel: aer închis, miros de covoare, energie electrostatică…

„România a progresat în ultimul timp enorm”

–    În publicația pe care o conduceți, cotidianul de limbă germană din România „Allgemeine ­Deutsche Zeitung für Rumänien”, sunt multe reportaje din țară, semnate de dvs. Cum vi se par zonele în care ajungeți: civilizate, prospere? Vi se pare că a progresat România în ultimii ani? Tradiție mai există?

– România a progresat în ultimul timp enorm! Vedeți cât de curate sunt pădurile și șanțurile de când există programul Returo! La noi în sat, chiar s-a oprit fenomenul enervant cu muzica tare, în weekend. Se pare, cu timpul, că legile au efect. Sigur, mai e de lucru: când văd oameni care ard deșeurile sau vegetația pe câmp sau în șanțuri, mă apucă disperarea. Câte incendii de vegetație se nasc prin asemenea neglijență!!! Sau pocnitorile și artificiile de la petreceri – o teroare, nu doar pentru noi, cât mai ales pentru pasăret și animăluțe – unele mor de stres! Pe de altă parte, există mult progres în toată țara, vizibil și invizibil. Am făcut de curând un interviu cu un neamț care are de 19 ani o afacere cu viticultură și agricultură bio în Băgaciu, județul Mureș. El a remarcat o importantă schimbare de mentalitate în ultimii ani. În trecut, oamenii de afaceri țineau totul secret, nimeni nu îți dădea un sfat, o informație – acum, s-a dezvoltat o comunitate care îți oferă tot felul de sfaturi de expertiză, prin grupuri de Whatsapp, deci, a apărut o transparență exact cum se practică și în Occident. Se implică în aceste comunități pe rețelele de socializare oameni din agricultură, din știință sau, pur si simplu, oameni care doresc să ajute pe concetățenii lor ca să aibă succes, le trimit poze, filmulețe etc. A apărut o bunăvoință și o dorință sinceră de a ajuta, inexistentă în trecut! Neamțul din Băgaciu povestește că așa s-a recuperat expertiza despre cultivarea sfeclei de zăhăr, pierdută de 25 de ani, fiindcă din vreo 20 de fabrici de prelucrare, au mai rămas în România doar două.

Un alt exemplu este angajamentul societății civile pentru patrimoniu sau turism sustenabil „Via Transilvanica” (un traseu de drumeții prin toată țara, prin sate, amenajat de voluntari) – este un proiect exemplar, 100% românesc. Sau rezervația morilor de lemn din Rudăria (Eftimie Murgu) – am făcut de curând un reportaj acolo. Potențialul pentru zonele rurale crește cu astfel de inițiative, mai ales când se combină agricultura sustenabilă, protecția patrimoniului, turismul și tradițiile locale. Tradițiile sunt încă vii aici, nu sunt un spectacol doar pentru turiști. În Maramureș, lumea poartă port popular la biserică, pentru că așa vor localnicii. Se poartă cu toc în loc de opinci, mă rog, dar tradiția tot s-a păstrat. Și tradiția nemților sau a grecilor sau a lipovenilor din România trăiește, chiar dacă o mare parte din grupurile lor de dans sunt tot români sau oameni de altă etnie. Și de ce să nu fie așa?

„Tu mai sărac, viața mai frumoasă”

– Este posibilă o comparație între România și țara dvs. de origine, Germania? Vă pare uneori rău că ați plecat? De fapt, ce v-a determinat să rămâneți aici?

– Nu mi-a părut rău niciodată că am venit în România! M-am desprins total de viața din Germania. Dar mă uit câteodată la filme documentare și observ un trend foarte interesant, o nișă care se dezvoltă din ce în ce mai mult acolo: oameni care trăiesc    într-un „tiny house” (o casă foarte, foarte mică), într-o rulotă sau într-o mașină amenajată cu puțin spațiu și fără lucruri inutile, dar în mijlocul naturii. Unii chiar vor să se mute permanent la un camping, și vara, și iarna. Alții se plimbă prin lume cu rulota și lucrează prin internet. Nu fac mulți bani, dar se descurcă cu puțin, e o nouă filosofie de viață. Aventura și libertatea sunt răsplata. Trendul nu îi prinde doar pe tinerii aventuroși, ci și pe batrânii cu pensie mică, însă destupați la minte. „Downsizing” se numește acest trend, „descreștere”, adică să încerci să devii mai „sărac”, dar viața să-ți fie mai frumoasă. Să reduci averea materială la aproape de zero. Să nu mai acumulezi aiurea. În Germania o astfel de viață e foarte greu de realizat, există multe piedici administrative: n-ai voie să locuiești atât de simplu, de minimalist, există multe reguli de cum trebuie să fie o casă…

Pe mine, însă, m-a prins trendul de „down­sizing” de mult timp, înainte de a fi un trend. Mă enerva să am mereu grijă de lucruri, să fac curat în toate camerele, să fiu sclavul casei sau al banilor. Am locuit șase ani într-o vilă, a fost o experiență, dar acum consider că trăiesc mult mai bine chiar cu o fracțiune din salariul de atunci.

Și casa noastră maramureșeană e foarte mică și simplă. Inițial, oamenii din sat nu au crezut că vom locui în ea permanent.

Ce m-a determinat să rămân în România? Totul! Sufletul! Colțul nostru de rai, soțul meu, care este foarte legat de România, apoi activitatea noastră și viața frumoasă de aici, chiar dacă există și probleme…, însă oriunde există și probleme, doar că altele.

Bineînțeles, în anii petrecuți în România am avut și multe situații ciudate sau chiar foarte haioase care m-au confruntat cu diferențele dintre cultura sau gândirea germană/occidentală și cea românească. Am scris o carte cu glose (adnotări) pline de umor, despre aceste „ciocniri”. Cartea e foarte amuzantă, mai ales pentru cei care cunosc ambele țări, am primit mult feedback la ea și am câștigat chiar un premiu de literatură în Germania. Cartea e în limba germană, dar se vinde și aici, în librăriile de limbă germană (titlul cărții este: „Das gibts doch gar nicht!”/ „Nu se poate așa ceva!”). Povestesc și mult despre viața la țară, despre cum am învățat să mă descurc sau cum am învățat limba română, cu toate trăznăile pe care le-am spus la început… Am continuat să scriu astfel de povești până azi, ele apar în ADZ săptămânal, în weekend.

„Ne permitem profunzime”

– Ziarul pe care-l conduceți este în mare progres: are tot mai mult un caracter european, oferă informații la zi și sinteze pe care nu le găsești în presa autohtonă. Cum vă des­curcați cu vânzarea lui? În România, difuzarea presei e pe butuci!

– Suntem într-un fel fericiți, pentru ca ADZ-ul este subvenționat de Forumul Democrat al Germanilor din România. Atâta timp cât Forumul consideră că ziarul este de valoare, atât timp vom și exista. Nu avem cum să ne autosusținem pe piață. Mai ales, cum spuneți dvs., există mari probleme cu distribuția, cu poșta. Poșta e din ce în ce mai scumpă, au redus personalul, sunt sate și chiar orașe mari în care ziarul nostru, tipărit zilnic, ajunge ca un pachet, o dată pe săptămână! De aceea, le oferim abonaților, în plus, și versiunea electronică (PDF). Avem și pagină de internet (www.adz.news).

Pe de altă parte, ADZ-ul exis­tă din anul 1949 (atunci, sub titlul „Neuer Weg”) – este singurul ziar de limbă Germană din sud-estul Europei și chiar cu câteva săptămâni mai vechi decât NATO (!). Așa ceva nu se măsoară în cifre de vânzări. Conținutul nu se adresează doar minorității germane, ci tuturor celor care vor să citească în limba germană despre România. Noi încă ne permitem profunzime! Nu urmărim acest trend, cu articole cât mai scurte și scandaloase. Am avut articole care au fost luate ca bază pentru un curs la universitate, de exemplu, despre fake news. După aceea, studenții au participat la un simpozion în Germania. Am avut colaborări cu Facultatea de Filologie, secția Germană, din București, cu subiecte interesante, interculturale; de exemplu, studenții au realizat interviuri cu trei mame despre diferențele existente în educația copiilor din România, Germania și Austria, sau despre predarea limbii germane în România. În curând, lansăm o nouă colaborare cu Institutul Goethe: un podcast despre cărțile pentru tineret, tot în limba germană, cu subiecte care sunt semnificative pentru societate: mobbing, migrație, fake news, schimbarea climatică, lecții de istorie, precum al doilea război mondial, cu holocaustul… Ideea principală este să îndemnăm tineretul să citească în limba germană, și asta este o educație interculturală.

„Sunt un optimist incurabil”

– Credeți că presa va supraviețui internetului? Dumneavoastră din ce vă trageți motivația și nădejdea? Dar energia?

– Pe termen lung poate da, poate nu. Cel mai important mi se pare că oamenii trebuie sa citească. Nu doar să încingă telefoanele mobile, căutând prin mediile sociale… Cine nu citește se prostește! Azi, mulți din cei care se consideră ca făcând parte din minoritatea germană trăiesc în familii mixte și într-un mediu înconjurător de români. Și asta e foarte bine! Dar noi trebuie să le oferim o platformă unde să se poată practica limba germană la un nivel înalt, cu o bogăție de limbaj și subiecte diverse, cu glume și jocuri de cuvinte. Pe de altă parte, ziarul nostru poate fi și o platformă de prezentare pentru ei, un mijloc pentru a le întări identitatea și legătura cu comunitatea.

Motivația mea personală vine din bucuria de a face lucruri diverse și cu rost. Nu mut munții din loc, dar simt că activitatea mea e cumva apreciată. Ima­ginați-vă că am întâlnit odată o doam­nă unguroaică, căsătorită cu un sas, care învățase limba germană citind ziarul nostru și care se bucură atât de mult și azi, când îl primește, că zice că înainte de a-l deschide, îl adulmecă! Un articol nu trebuie să miște mulțimile, e îndeajuns dacă câțiva dintre cititori au învățat ceva sau au primit un impuls pozitiv. Îmi place jurnalismul constructiv: nu doar să criticăm, ci să prezentăm și ceea ce este bun.

– Cu lumea în care trăim cum vă aveți, Nina May? Se opresc amenințările ei la gardul grădinii dvs. din Periș și la pragul casei de lemn?

– Eu sunt un om optimist incurabil, mă concentrez pe ceea ce este pozitiv. Întorc spatele unde văd ură, deschid inima acolo unde văd iubire. Am un principiu: să fiu întotdeauna parte din soluție, și nu din problemă.

Însă, prima dată când am trăit un timp cumplit a fost la alegerile prezidențiale! Mi-a fost teamă că România poate deveni, brusc, un loc ostil. Sunt un spirit liber, un european convins, n-aș putea să trăiesc în dictatură sau într-o țară izolată. Atunci, grijile chiar m-au urmărit până acasă, nu s-au oprit la poartă, am stat lipiți de televizor și am urmărit discuțiile candidaților. Atunci am scris un comentariu în ziar, în care am făcut o comparație a situației cu schimbarea climatică, referindu-mă la așa-zise „tipping points”, care duc inevitabil la calea de neîntoarcere, dacă sunt depășite…, și am îndemnat pe cititori să meargă la vot, să-și exprime dorința pentru țara lor în mod activ, responsabil, în loc să o lase pradă aventurierilor din politică…

– În final, oferiți-le cititorilor noștri un îndemn de viață.

– Când prind cântecul „Bună dimineața, România” (Radio Ro­mânia Actualități), dau radioul mai tare și vibrez că trăiesc aici… Și îmi zic: România suntem noi! Fiecare poate să facă țara noastră și mai frumoasă! Printr-un gest, printr-o mână de ajutor, printr-un zâmbet – sau chiar printr-o grădină. Plantează un pom azi și mâine sigur te vei bucura!

Foto: George Dumitriu

,,Fără muncă și fără un rost bine închegat, omul nu poate trăi, este pervertit, se transformă în animal „ – F.M.Dostoiewski ,,Amintiri din casa morților”.

O lectură recentă mi-a dezvăluit, în opera marelui Dostoievski, o transpunere a uneia dintre marile dileme fundamentale ale societății. Aceeași dilemă, pusă astăzi sub formă interogativă, pune în balanță viitorul societății noastre tradiționale, plasându-l într-o sferă a incertitudinii. Este uimitor să descoperi într-o carte scrisă cu peste 150 de ani în urmă o reflecție asupra unei probleme sociale ce continuă să fie relevantă și azi. Această dilemă modernă ridică numeroase întrebări despre însăși existența umană și ne îndeamnă la o analiză mai profundă, ceea ce mă voi strădui să fac în continuare.

Așa cum precizam, în volumul ,,Amintiri din casa morților”, Dostoievski vine cu o profundă reflecție privind relația omului cu munca și scopul său în viață: ,,Fără muncă și fără un rost bine închegat, omul nu poate trăi, este pervertit, se transformă în animal”. Această observație a lui Dostoievski, bazată, la pronunțarea ei, pe realitatea crudă a unei închisori, se aplică acum, într-o eră a automatizării și a inteligenței artificiale, la un nivel societal, când nemaiîntâlnite performanțe tehnologice amenință să suprime scopul productiv al multor oameni, lăsându-i într-un presupus vid existențial. ,,Provocarea AI” pune azi omenirea în fața unei mari dileme privind impactul profund pe care inteligența artificială îl poate avea asupra societății. Practic, provocarea este de a găsi un echilibru între a folosi potențialul imens al AI-ului și a ne asigura că omul, cu creativitatea și empatia sa, rămâne relevant și își păstrează un scop bine definit în societate.

Dostoievski, fiind un maestru al psihologiei umane, a observat că lipsa de sens duce la o degradare a ființei, transformând-o într-o „creatură” fără direcție. Ceea ce subliniază Dostoievski este că munca nu este doar o sursă de venit, ci ea este un element esențial pentru demnitatea și identitatea umană. O realitate profundă este că munca dă un sens zilelor noastre, ajutându-ne să ne dezvoltăm abilitățile și să contribuim la consolidarea societății. Însă, într-o perspectivă că AI devine capabilă să execute majoritatea sarcinilor, ne confruntăm cu o întrebare fundamentală: ce se întâmplă cu noi când nu mai avem un scop productiv? Ne întrebăm: respectivul context va crea o societate de „paraziți” care își petrec timpul liber în divertisment, fără a avea o contribuție semnificativă? Acest scenariu se apropie periculos de ceea ce Dostoievski descria drept „pervertire”. În lipsa unui scop, am putea cădea într-o apatie profundă sau am putea dezvolta dependențe și comportamente autodistructive.

Totuși, analizând fenomenul într-o perspectivă optimistă, AI ne oferă șansa de a ne redefini conceptul de muncă și de a ne concentra pe aspecte mai creative și mai umane. O societate în care roboții și AI preiau sarcinile plictisitoare ne poate elibera pentru a ne dedica artei, științei, cercetării și, mai ales, relațiilor umane.

În lumina observației lui Dostoievski, provocarea nu este doar de a găsi noi locuri de muncă, ci de a găsi un nou „rost bine închegat”. Acesta ar putea fi un scop non-productiv la fel de important în evoluția socială și personală. În această sferă ocupațională aș plasa, ca exemplu, instruirea educativă, activitățile cultural-artistice și cultivarea pasiunilor personale, activități ce au rol de a pune un accent mai mare pe dezvoltarea personală, în paralel cu politici de integrare într-un nou model de societate.

Viitorul nu poate fi în acest context neapărat unul de degradare umană, ci mai degrabă o oportunitate de a evolua și de a ne elibera de conceptul tradițional de muncă. Este esențial să îmbrățișăm această tranziție și să ne concentrăm pe ceea ce ne face cu adevărat umani: creativitatea, empatia și capacitatea de a inova.

În mod paradoxal, o societate lipsită de constrângerea muncii ar putea redescoperi importanța relațiilor interumane. Timpul eliberat ar putea fi dedicat comunității, artei și educației. Munca, în sensul ei dostoievskian, s-ar putea transforma dintr-o obligație economică într-o contribuție socială. Desigur, acest lucru ar schimba profund ierarhiile și valorile, punând accentul pe empatie, colaborare și creativitate, mai degrabă decât pe productivitate economică. Societatea ar putea deveni o comunitate de „creatori” și nu de „lucrători”.

Dostoievski nu ar fi putut anticipa AI, dar perspectiva sa ne forțează să ne gândim la un nou „rost” pentru omenire. Acest scop ar putea veni din crearea de noi forme de muncă ce implică rezolvarea de probleme complexe, cercetare avansată și dezvoltare artistică. Răspunsul la provocarea AI nu este să ne opunem progresului, ci să redefinim munca și să ne concentrăm pe ceea ce ne face, în mod unic, umani. Aceasta ar putea fi șansa de a construi o societate în care scopul nu este doar supraviețuirea, ci și împlinirea personală și colectivă.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin

 

România este singura țarã din lume înconjuratã de români, spunea un mare istoric, relevând un adevãr cât se poate de real, de palpabil, de demonstrabil. De-a lungul istoriei, o serie întreagã de ținuturi din vechea vatrã a Traco-Geției și Daciei etc. au fost trecute când la un imperiu când la altul, așa cã, ținuturi locuite de români au încãput la diferiți stãpâni, la ora actualã, de mai multã vreme, actualele granițe ale României sunt trasate având vorbitori de limbã românã dincolo de ele: în Republica Moldova, în Ucraina, în Ungaria, în Bulgaria, apoi în Voivodina, provincie autonomã a fostului spațiu iugoslav, și în Serbia actualã, respectiv pe Valea Timocului și Craina, dar și mai înspre interiorul acestui spațiu vecin și prieten. Problematica felului de tratament al românilor din aceste spații, ține de guvernele țărilor respective, adicã posibilitatea folosirii limbii în relațiile oficiale, a slujbelor în biserici, al învãțãmântului în limba românã, al publicațiilor și emisiunilor radio-tv, dar și a recunoașterii ca atare a limbii române ca limbã folositã de aceste comunitãți. În acest caz, se cunoaște, spre exemplu, ideea cã limba românã, în Republica Moldova era numitã limba moldoveneascã, în Serbia, drept limba vlahã, la fel și în Bulgaria de nord, de-a lungul Dunãrii, unde sunt comunitãți de astfel de vorbitori.
Ziua Limbii Române 2025 a prilejuit pentru comunitatea românilor din Kladovo, Serbia și împrejurimile acestei comune aflate vizavi de Drobeta Turnu Severin, peste
Dunãre, ocazie cu care Centru Cultural Românesc de aici, prin Ivan Vrzoghici, Ziua Limbii Române președinte și Mihaijlo Vasilievici, coordonator, s-au mândrit. La manifestarea foarte bine organizatã și prin aportul Asociației pentru Cooperare și Dezvoltare FORUM KLADOVA, Asociația FORUM pentru CULTURÃ și IDENTITATE, dar și publicația JURNAL ROMÂNESC, redactor Romeo Crâșmaru, au participat o serie foarte largã de invitați din Serbia, Voivodina, România, toți animați de aceeași dorințã de a sãrbãtori limba românã și rãspândirea
ei în și dincolo de granițele de stat, dar și de suflet. Între aceștia, i-am notat fãrã a epuiza întreaga lor listã din motive de spațiu tipografic pe: prof. Marioara Sfera, Consiliul Național al Românilor din Serbia, Ion Sfera, președinte Partidul Român din Serbia, Dragan Demici, JivavLazici, lideri ai comunitãții românești din Serbia de Rãsãrit, Dragoliub Firulovici, solist vocal, Marian Gherghinescu, Episcopia Severinului și Strehaiei, Florentina Pleniceanu și Dana Blagoe,
etnografi Muzeul Regiunii Porților de Fier, Cristian Burada și Alexandru Drãghici, alãturi de Viorel Mirea, membri USR, prof. Ileana Mustãcel, solistã folclor, Dan Luncan, prozator și pamfletar grafic, Mihaela Mirea, socio-psiholog s.a.
Au fost comunicãri, referate, proiecții video, muzicã popularã româneascã, recitãri de poezie, alocuțiuni și mesaje de salut, dar și de susținere a libertãții folosirii limbii române în comunitãțile din Serbia, Voivodina, alte locuri din Europa.

În acest context, am folosi prilejul spre a reliefa marea dezamãgire a conducerii Centrului cultural românesc din Kladovo, prin vocea lui Mihaijlo Vasilievici, acea din
care am înțeles, în afara cadrului oficial, cã s-a sistat finanțarea acestui lãcaș de
spiritualitate româneascã, din care cauzã, el este amenintat cu suspendarea activitãții, chiar închiderea. La fel, dl Vasilievici ni s-a plâns de slaba susținere a oficialilor sârbi, mai exact Primãria Kladovo, privind activitatea Centrului,
finanțarea lui în condițiile în care din partea conducerii acestuia existã toatã transparența și implicarea în acțiuni culturale ori sociale, care vizeazã nu doar comunitatea româneascã, ci și pe cea sârbã, în limita solicitãrilor și oportunitãții.
Prin contrast cu aceastã situație, care persistã de mai multã vreme, atât din partea oficialilor noștri de la București, de la nivel politic de vârf, asta cu toate și multele promisiuni fãcute, la fel, din partea oficialilor sârbi, în provincia autonomã Voivodina, ne-a transmis prof. Marioara Sfera, românii de acolo se bucurã de o foarte bunã tratație ca și comunitate, atât la nivel de învãțãmânt în limba românã, bisericã, publicații, emisiuni radio-tv în limba
românã. La celãlalt capãt, dl Vasilievici ne-a vorbit despre emisiuni radio, spre exemplu, difuzate în Valea Timocului, care cultivã intens ideea de limbã vlahã, un fel de mixturã între limba românã si limba sârbã, de orele de culturã româneascã din școli, dar ținute în… limba sârbã, de suspendarea cursurilor de limba românã ținute la Centrul cultural din Kladovo, în ciuda faptului cã aici au fost de curând 14 absolvenți din comunitatea kladoveanã și
împrejurimi. Ca o concluzie, dincolo de posibila subiectivitate a dlui Vasilievici, am putea spune cã limba românã pe teritoriul actualei Serbia de Rãsãrit este slab susținută în comunitãțile unde ea se vorbește, cã politica statului român în a o susține este la fel de anemicã, în afara acestor actiuni ale scriitorilor, jurnaliștilor, etnografi sau preoți, care acțiuni, în context mai larg, par a fi doar tolerate spre a nu se spune cã fenomenul ca atare nu este obturat ori interzis. Explicații ale acestei atitudini ar fi, așa, mai de underground, speculative, de la cele ale simpatiilor politice sârbe pentru spațiul  cultural și etnic rus, al guvernului sârb actual
filo-rus, care a dezvoltat și o serie de proiecte cu guvernul chinez, timp în care guvernul român este “anti-rus” și pro-european, reținut în a dezvolta relații comerciale cu China, dar și rușinoasă, de-a dreptul, susținere de cãtre statul român a intereselor românilor din afara granițelor, altii decât cei plecati la muncã, acolo, vorbim de comunitãțile de vorbitori nativi de limba românã din statele enumerate mai înainte!
O susținere figurativã mai mult, la limita unor gesturi simbolice, propagan-distice, cu toate cã existã departamente și consulate care au ca obiect de lucru exact acest lucru!
Limba românã este una dintre limbile romanice recunoscute la nivel mondial, dar, culmea, ea nu este susþinutã cum s-ar cuveni de însuși statul român! Un paradox, greu de înghițit, scandalos, chiar dacã, zilele trecute, președintele Nicușor Dan a sãrbãtorit Ziua Limbii Române la Chișinãu, dar nu credem sã fi ajuns el, acolo, dacã contextul politic european nu ar fi fost legat de “conflictul militar” din Ucraina si de o viitoare aderare la UE a Republicii Moldova. Halal patriotism, dacã este s-o spunem pe bune!

Dan Șalapa- UZPR

(OBIECTIV Mehedințean, nr.1293, 4 septembrie 2025)

În Valea Almăjului, a treia ediție a proiectului „Noaptea Muzeelor la sate” va fi găzduită de Muzeul Presei Rurale din Banat. Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu filiala Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

​Gazda manifestării este Dr. Dacian Rancu, fiul regretatului Gheorghe Rancu Bodrog, fondatorul muzeului.

Ediția din acest an va avea ca temă de dezbatere „Cultura sătească încotro?”.

Un alt punct de atracție propus de organizatori este vizitarea colecției de presă Iacob Sârbu.

​Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 septembrie, începând cu ora 16:00, în incinta Școlii Primare din Șopotul Vechi, care găzduiește Muzeul Presei Rurale din Banat.

Cinciș-Cerna frumoasă localitate hunedoreană. O zi cu soare zâmbitor din ultima săptămână a lunii august.

Consemnăm cu plăcere o zi de sărbătoare în familia seniorului Dumitru Priescu prilejuită de împlinirea a 90 ani de viață a acestuia.

Reprezentanți din partea Asociației CARP „Speranța” Hunedoara (președinte ec. Delian Dorel Rotar) în frunte cu consilierul Borza Gelu i-au trecut pragul casei pentru a-l felicita odată cu oferirea unui tort și a Diplomei de onoare „O ZI DIN VIAȚĂ ÎN AMINTIREA ANILOR TRECUȚI”… o zi din jurnalul sufletului, cu o puternică semnificație care a trezit și menține dragostea și dorul de viață.

Plăcută și apreciată a fost prezența la acest moment sărbătoresc a preotului paroh din localitate, Apietroaie Cosmin Gabriel, care a dăruit seniorului Priescu cu dragoste duhovnicească un tablou religios, felicitându-l pentru contribuția sa ca și cântăreț în strana bisericii timp de peste 35 ani.

Cu lacrimi în ochi datorită momentului în cadrul căruia nu au lipsit urările de „La mulți ani!” sărbătoritul ne-a declarat în exclusivitate: „Am împlinit vârsta de 90 ani și privesc înapoi viața cu mândrie, păstrând în suflet activitatea de dascăl și director al Școlii Primare din sat, dar și bogata mea muncă cultural-educativă, care mi-au materializat aplicarea și pasiunea pentru meseria aleasă.

Am avut multe reușite care mă bucură și mi-au îndeplinit crezul și targetul.

Acum la vârsta de 90 ani am o satisfacție intimă, firească, că tot ce am făcut în activitatea activă   mi-a înnobilat viața.

Familia mi-a fost unită și respectată în comunitate, iar astăzi mă mândresc de cei doi feciori ai mei, Stelian (inginer) și Călin (avocat) precum familiile lor”.

… Ascultându-l pe sărbătorit, am concluzionat că prin activitatea sa profesională ne-a relevat un adânc cod etic al dascălului cu înțelepciunea și spiritualitatea românească.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

PÂRVU, NICOLAE D. Scriitor şi psiholog, s-a născut la Bocşa Română în 6 septembrie 1915, jud. Caraş-Severin, și s-a stins la Timișoara, în  8 mai 1986^[1]. Își doarme somnul de veci în Cimitirul Eroilor  din Timişoara.

A urmat cursurile școlii primare din localitatea natală (1921-1926), apoi s-a înscris la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, pe care l-a absolvit în 1933. Inițial s-a înscris la Facultatea de medicină, apoi și la Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj, pe care o termină cu succes în 1940, specializându-se în psihologie, filosofie și estetică.

„În anii studenției, dezbaterile tinerești, încărcate de haz se prelungeau până târziu, noaptea, după orele de curs și seminarii. Acolo și atunci se frângeau, spre hrană, nu numai pâinea adusă de la cantina studenților, ci și ideile generoase ce vizau o lume mai bună.”^[2]

Licenţiat al Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie din Cluj (1940), în 1942 își susține doctoratul în psihologie cu teza „Metoda evaluării”, care i-a fost publicată, devenind sursă de referință în domeniu.

 ”Pe Nicolae Pârvu este foarte greu să-l caracterizeze cineva succint, din cauza firii sale controversate, a multiplelor preocupări și interese și mai ales, din cauza contradicțiilor care-i colorau conduita. Mai mult închis decât sociabil, mai degrabă revoltat decât resemnat, aparent mai docil decât răzvrătit, adeseori mai grav decât superficial, N. D. Pârvu se lasă greu încadrat într-o tipologie obișnuită. Aproape niciuna din laturile caracterului său nu se conformează  unui profil linear, unei descrieri simple, unui model comun. Ceva ieșea totdeauna în evidență în comportamentul său, ca inedit, neprevăzut, original: de la gusturi, cuvinte, opinii și până la îmbrăcăminte, reținând atenția și stârnind uneori un zâmbet de aprobare sau de mirare. Dar Pârvu nu făcea caz de aceste ”ciudățenii” ale conduitei sale, dimpotrivă, le integrase ca elemente firești și le considera cât se poate de ”ale sale”. Mucalit cu cei din jur, nu se cruța nici pe sine, fiind adeseori ironic cu propria sa atitudine de ”paor” sau de om ”care se  ridică spre cultură”. Cu toate acestea, notele amintite nu-l făceau dezagreabil, ci dimpotrivă, replicile neașteptate, observațiile inedite, preocupările originale, aprecierile personale, toate trezeau un interes îndreptățit în cei din jur și-l făceau simpatic și interesant. Cu el ședințele erau antrenante, dezbaterile neașteptate și substanțiale, iar concluziile neprevăzute și relevante.”^[3]

A fost conferenţiar la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj (1953 – 1959), decan al Facultăţii de Psihologie, profesor la Conservatorul „Gheorghe Dima” din acelaşi oraş (1957 – 1966).  În 1967 se transferă la Timişoara. Aici este decan al Facultăţii de Filologie, apoi şef al Catedrei de Psihopedagogie din cadrul universităţii până la pensionare (1977).

„Ca dascăl, Nicolae D. Pârvu cucerea publicul auditor nu printr-o retorică specială, ci prin simplitatea și naturalețea comunicării.[…] Profesorul Nicolae D. Pârvu nu „făcea” pe savantul, nu se extazia în fața unor noi descoperiri, nu se arăta însă nici neîncrezător în știință, ci o vedea în dinamica și veșnica ei mișcare ascendentă. […] În relațiile cu studenții era apropiat și comunicativ, înțelegător și operativ, arătând simpatie pentru conduitele naturale și sincere. La reuniuni era glumeț și câteodată spumos, citind poezii sau recitând versuri, epigrame etc. Om de aleasă cultură, de o largă și binevoitoare înțelegere, de o prevenitoare și părintească grijă pentru studenți, Nicolae  Pârvu a reprezentat nu numai un model de conduită, ci și un îndemn fertil pentru pregătirea celor ce îmbrățișează profesiunea de dascăl.”^[4]

Ca cercetător și om de știință, profesorul Nicolae D. Pârvu a abordat probleme originale: cunoașterea omului după față, fața ca index de valori psihice, metoda evaluării, formarea reflexelor de orientare la șoareci, drumul spre personalitate, ecuația artistică etc. sunt teme de care s-a preocupat și despre care a scris. „Multiplele  sale preocupări (psihologice, pedagogice, artistice, literare, dramatice, lingvistice, de cultură etc.) cu realizări deosebite  în aproape toate acestea, i-au creat un binemeritat prestigiu de dascăl înzestrat cu numeroase talente. […] Lucrarea de căpetenie a profesorului Nicolae Pârvu rămâne „Dicționarul psihologic al limbii române” în două volume, în manuscris…”^[5]

Poet, prozator, epigramist, dramaturg, cronicar dramatic, Nicolae D. Pârvu a debutat publicistic cu versuri în revista „Fruncea” (1936) și a colaborat la periodice precum: „Caleidoscop”, „Contemporanul”, „Contrapunct”, „Drapelul roșu”, „Făclia”, „Flamura”, „Forum”, „Gazeta învățământului”, „Orizont”, „Revista de pedagogie”, „Semenicul”, „Steaua”, „Teatrul”, „Tribuna”, „Universul literar”.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și primul președinte al Cenaclului timișorean de Satiră și Umor „Ridendo” (1970 – 1971).

”N.D. Pârvu este – în conștiința noastră, a celor ce i-am gustat adesea, la atâtea reuniuni colegiale, scânteietoarea vervă satirică, spiritul său savuros de bănățean bonom, gata oricând să participe la un dialog al floretelor – în primul rând un poet de un farmec particular.” (Anghel Dumbrăveanu)

Volume semnate de Nicolae D. Pârvu: Metoda evaluării. [pedagogie] Sibiu. Editura Universităţii. 1942; Studii de psihologia artei. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 1967; Buletin meteorologic (versuri). Bucureşti. Editura pentru Literatură. 1969; Drumul spre personalitate (studii de psihologie și pedagogie). Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1971; Prietenul meu, vântul (versuri). Timişoara. Facla. 1978, în colaborare Stana (teatru) și Avram Iancu (teatru).

În volume colective:  Lirica timișoreană (1944 – 1969): culegere de versuri întocmită de Nicolae Țirioi.- Timișoara, 1970; Monumentul iubirii: (antologie de versuri). Timișoara, 1971; 111 epigrame (antologie). Timişoara. 1971; Caiet umoristic: antologie. Timișoara, 1972; Harta patriei (antologie), 1973; Epigrame şi epigramişti. Cuvânt înainte de Ion I. Mioc.-Timişoara. Facla. 1973; Dansul săbiilor o panoramă a epigramei românești contemporane alcătuită de Ion Arieșanu și Ion Velican Timişoara. Facla. 1975; Odă de 30 Decembrie: antologie de versuri. Timișoara: Facla, 1977; Ridendo II.  pagini de satiră și umor.- Timișoara, 1978; Epigrame alese: antologie, cuvânt înainte, note și bibliografie de Giuseppe Navarra.- Timișoara: Facla, 1985; Traduceri din Ady Endre în periodice. În manuscris piese de teatru și romane.

   Referinţe: Mic dicţionar al personalităţilor culturale din Caraş-Severin/ Gheorghe Jurma. Reşiţa, 1976, p. 31 – 32; Premise literare/ Nicolae Țirioi.- Timișoara: Facla, 1976; Imediata noastră apropiere-  vol. I/Cornel Ungureanu.- Rimișoara: Facla, 1980; Magazin literar al Asociației Scriitorilor din Timișoara, 1982/ Mircea Șerbănescu, Cornel Ungureanu, Lucian Alexiu, Paul Eugen Banciu….- Timișoara, 1981, p. 39; Portrete de universitari clujeni/ Dumitru Salade.- Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 1997, p. 141 – 153; Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin/ Victoria Bitte, Tiberiu Chiș, Nicolae Sârbu.- Reșița: Timpul, 1998; Scriitori și lingviști timișoreni (1945 – 1999): dicționar bibliografic/ Aquilina Birăescu și Diana Zărie.- Timișoara: Marineasa, 2000 (Biblioteca Județeană Timiș), p. 172 – 173; Dicționar al Scriitorilor din Banat/ coord. Al. Ruja.- Timișoara: Editura Universității de Vest, 2005; Ca mierea, ca fierea – cuvântul/ Ion Marin Almăjan.- Timișoara: Excelsior, 2007, p. 83-85;   Personalităţi de marcă din Timişoara, la Timişoara şi noi la ele acasă/ Pavel şi Ion Petroman. Timişoara. Eurostampa. 2008; Cărăşeni de neuitat II/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2009; „Ridendo”la 40 de ani. Volum aniversar/antologic realizat de Ionel Iacob-Bencei.- Timișoara: Eurostampa, 2009; Cărăşeni de neuitat V/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa. 2010, p. 67 – 71; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013. p. 263+il. (Seria Bocșa – Istorie și cultură; 30);Revista ”Bocșa culturală”. Anul XVI. Nr. 1 (88)/ 2015; Literatura Banatului/ Cornel Ungureanu.- Timișoara: Brumar, 2015; ”Bocșa culturală”. Anul XVII. Nr. 4 (95)/ 2016; Enciclopedia Banatului. Literatură/ Academia Română. Filiala Timișoara. Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”. Societatea Enciclopedică a Banatului; coord. Crișu Dascălu.- ed. a 2-a, rev.și adăug.- Timișoara: David Press Print, 2016; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2014-2018/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2019 (Bocșa – istorie și cultură);. Gabriela Șerban-Tiperciuc. In memoriam Nicolae D. Pârvu – 105 ani de la naștere În: Tradiții, Arte și Literatură. Vol. VI/ coord. Irina Goanță.- Timișoara: David Press Print, 2020, p. 128-136; Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64).

 

            Referințe critice: N. Mărgineanu în Tribuna, nr. 22, 30 mai 1968;   Dumitru Micu în  România literară, nr. 38, 18 sept. 1969; Alexandra Indrieș în Orizont, XX. nr. 10, octombrie 1969; N. Țirioi – N. D. Pârvu la 60 de ani – în „Orizont” XXVI, . nr 35, 1975; Pavel Petroman – Medalion –  în „Orizont” XXXVII, nr. 5, 1986 .

     Caracterizându-l ca om și ca cetățean, Dumitru Salade scrie despre Nicolae D. Pârvu: „Profesorul Nicolae Pârvu era ciudat și simpatic, sociabil și singuratic, activ și visător, înțelegător și neliniștit, în același timp. ” Subliniază că îl caracterizau originalitatea și franchețea, că era glumeț și ironic și că inspira încredere. „În drumeție era un tovarăș agreabil, dispus să suporte privațiuni și să ofere ajutor. Iubea natura, drumeția …” Pe lângă preocupările sale de profesor și om de știință, era deschis spre frumos în toate domeniile. Îl caracteriza „neastâmpărul creației”, întotdeauna având asupra sa o bucată de hârtie pe care își nota ceva: o epigramă, o idee, un stih. „Spre deosebire de alți psihopedagogi și mai mult decât mulți dintre ei, profesorul Nicolae Pârvu pleda prin tot comportamentul său pentru principiul: să fii tu însuți” consemna Dumitru Salade. Întreaga viață i-a fost o demonstrație a acestei idei, iar această notă de originalitate începea de la îmbrăcăminte (fără cravată, cap descoperit și nepieptănat etc.), continua cu mersul (puțin adus de spate) și sfârșea cu manifestări publice (intervenții spontane, expresii bănățene etc.)

            Deși mergea cu sinceritatea până la jigniri, „o particularitate a conduitei profesorului Nicolae Pârvu o constituia și o toleranță accentuată în raporturile cu alții, cu studenții mai ales, și chiar în aprecierea propriilor atitudini. Adeseori era dispus la unele compromisuri care-i păreau dânsului că nu prejudiciază obiectivitatea sau justețea unor atitudini personale. Lui „Fufu” (soția) asemenea fluctuații nu i se păreau nici nefirești și nici negative, socotind că adaptarea conduitei la cerințele momentului și situației este un semn de înțelegere și participare la viața socială.”^[6]Se cunoștea faptul că soția i-a fost întotdeauna aproape și „Iara”, singura fiică, a moștenit trăsături și calități de la părinți. Iată, chiar și numele indică o curiozitate a familiei.

            Cu toate aceste particularități „ciudate”, Nicolae D. Pârvu se bucura de simpatia multor colegi și cunoscuți și, mai ales, a studenților care preluau de la magistrul lor sinceritatea, simplitatea, operativitatea, caracteristici care-i scoteau din anonimat, din banalitatea curentă. Se spune că „poantele”, glumele profesorului Pârvu făceau ocolul facultății zile în șir.

„Avea, ce-i drept glasul molcom, vorba dulce a bănăţeanului. Mai mult decât atâta, în apartamentul său din Circumvalaţiunii, unde locuia alături de  năzdrăvana sa soţie, doamna Cinci, aveau loc adevărate şedinţe  de cenaclu abătute mai ales în partea glumei, a umorului. Cel ce intra, pentru întâia dată în  casa familiei Pârvu N.D. era obligat să scrie  câteva cuvinte pe oricare perete al  sufrageriei şi să se semneze. Cu timpul, camera s-a umplut de gândurile şi semnăturile confraţilor, mulţi dintre ei  ajunşi acum oale şi ulcele vorba ţăranilor din Căraş. Nu ştiu ce s-a ales de acest apartament şi  de sufrageria care  a constituit  o filă din istoria literaturii bănăţene şi nu doar. Probabil, noul proprietar a  tras cu bidineaua peste acele  mâzgăleli  fără nici un sens.” Povestește prozatorul Ion Marin Almăjan, conchizând cu ideea că „poetul, dramaturgul, umoristul şi profesorul universitar N.D. Pârvu, o scurtă perioadă chiar decan al Filologiei timişorene, a  fost o personalitate importantă a culturii Banatului şi un om deosebit de fermecător.”

Profesorul și scriitorul Nicolae D. Pârvu a fost unul dintre cei care au militat întreaga viață pentru tot ceea ce înseamnă valoare și autenticitate în bine, frumos, adevăr, lăsând în urma sa imaginea unui veritabil dascăl bănățean care mărturisea că, „înainte de a crea opere de artă și știință pentru alții trebuie să facem din noi înșine opere de artă, să acționăm asupra propriei persoane, să ne transformăm.”

La trecerea în neființă a acestui remarcabil dascăl, psihologul Ion Radu scria în revista „Tribuna” următoarele: ”Pășind dincolo de prestația interdisciplinară, exercitându-și cu succes condeiul în poezie și teatru, ca și în eseul de cultură, Nicolae Pârvu adaugă calităților sale de distins dascăl și de om de știință atributul râvnit de el de autentic om de cultură.”

              Dumnezeu să-l odihnească!

---

[1] Ridendo la 40 de ani. Volum aniversar/antologic apărut la inițiativa și sub îngrijirea scriitorului Ionel Iacob-Bencei, președintele Cenaclului „Ridendo”.- Timișoara: Eurostampa, 2009, p. 18.

[2] Dumitru Salade. Portrete de universitari clujeni. Cluj-Napoca, 1997.

[3] Dumitru Salade, Op. Cit. p. 142-143.

[4] Dumitru Salade. Op. cit. p. 144.

[5] Dumitru Salade Op.cit., p. 146.

[6] Dumitru Salade, Op. cit., p. 151.

Orașul Bocșa se poate mândri cu multe nume de oameni creativi, talentați într-un domeniu sau altul, oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți, dar care, fiecare, ar merita mai multă atenție din partea noastră și a comunității.

Alexandru Dragomir Făgețeanu este unul dintre acești oameni care, din păcate, s-a stins, dar a lăsat în urmă pagini importante de proză, însă și acestea  prea puțin cunoscute.

În perioada 2003 – 2015 Alexandru Dragomir-Făgețeanu a fost colaboratorul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” și al revistei „Bocșa culturală”, în anul 2005 debutând editorial cu volumul de povestiri „Călugărul cerșetor”, volum apărut la Editura TIM din Reșița și lansat la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa.

Despre întâlnirea cu revista „Bocșa culturală” Alexandru Dragomir-Făgețeanu a scris câteva rânduri într-un număr omagial, atunci când publicația își sărbătorea cei 10 ani de apariție: „ Cu revista «Bocșa culturală», cu truditorii ei, m-am întâlnit în anul 2003 cu ajutorul prietenului meu Victor Creangă, când am cunoscut-o pe doamna directoare Șerban. Am publicat câteva povestiri și, întâlnind membrii din cenaclul „Aurel Novac” și revista „Valea Bârzavei”, i-am cunoscut pe I. Cireșan, I. Albu și Tibi Popovici. Amj rămas surprins de vigoarea bătrânului Iosif Cireșan și de am biția sa de om, iar pe profesorul Ion Albu îl admiram pentru comportarea sa, la fel pe Tibi pentru eforturile lui în cenaclu.

 Am remarcat talentul cu care dna. Șerban reușea să facă revista să fie interesantă și ajutorul care-l primea de la dl. prof. Gheorghe Jurma.

«Bocșa culturală» este o revistă pe cinste! Interesantă și bogată în conținut. Am remarcat contribuția lui C. Gruescu cu «Povestea florilor de mină», articolele interesante de critică literară ale domnului prof. Dimitrie Costa. Revista e plină de poezie. Aș dori mai multă proză, unde am remarcat pe regretatul Constantin Țigănele și pe Ion Albu cu interesantele lui nuvele.

Sper în continuare ca, prin profesionalismul și talentul directoarei Șerban, revista «Bocșa culturală» să meargă înainte pentru frumosul nostru oraș.” ( Alexandru Dragomir-Făgețeanu În cei zece ani În: „Bocșa culturală” Anul X, nr. 3 (66)/ 2009, p. 4)

Iată, astăzi, când revista „Bocșa culturală” sărbătorește 25 de ani de existență, recitim cu bucurie mesajele prietenilor plecați „în lumea cea fără de dor”, gândurile celor care au semnat în paginile acestei publicații.

Alexandru Dragomir-Făgețeanu s-a născut în 9 septembrie 1932 la Făget, jud. Timiș, și s-a stins în 7 septembrie 2015 la Bocșa, Caraș-Severin.  A locuit în Bocşa din 1936. Aici a urmat şcoala primară. În 1953 a absolvit şcoala medie tehnică siderurgică devenind technician. A lucrat la Combinatul Siderurgic Reşiţa timp de 36 de ani ca șef normator și tehnician.

Din copilărie este un pasionat cititor. La început de romane poliţiste, romane de aventuri şi istorice de autori celebri: J. Verne, K. May, E. Wallace, Al Dumas. Mai târziu din literatură română: L. Rebreanu, C. Petrescu şi I. Agârbiceanu, după care pe clasicii universali, din literatura rusă pe A.P. Cehov.         

Este un autodidact, îl pasionează istoria şi geografia, precum și limbile străine: engleza şi franceza.

 A debutat în 1962 în revista “Orizont” unde publică câteva povestiri: „Ochelari de soare”, „Fuga”, „Pleacă berzele” şi „În aşteptare”. Ia contact cu marii scriitori ai vremii: Sorin Titel, Radu Theodoru, Ion Arieşanu, P. Vintilă, D. Ureche, E. Camilar, care au  o mare influenţă asupra prozatorului. Frecventează în perioada 1960-1970 Cenaclul “Maxim Gorki” din Reşiţa.

Unchiul său, Traian Dragomir, om politic liberal, fost primar antebelic în Făget, prigonit de comunişti, se ascunde în familia lui la Bocşa pentru o perioadă. Dragomir Făgeţeanu are doi copii: Sever, profesor, doctor  în matematică la Universitatea Victoria din Melbourne, Australia şi Anca, profesoară de matematică în Reşiţa.

Volume: Călugărul cerşetor: povestiri simple. Reşiţa. TIM. 2005; Calvarul: povestiri simple II. Timişoara. Marineasa. 2009; Luceafărul de dimineaţă: povestiri simple. Reşiţa. TIM. 2010; Povestiri interesante. Timişoara. Eurobit. 2012.

Referinţe: Revista Bocşa culturală^[1], Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30). „Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi”/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64).

Despre cărțile lui Alexandru Dragomir-Făgețeanu au scris profesorii  Dimitrie Costa și Carla Cioca, scriitorii și editorii Gheorghe Jurma și Viorel Marineasa, precum și prof. Gianina Vlădulescu-Mură.

 „O lume multietnică, specifică Banatului e văzută cu ochii unui observator atent al relațiilor umane și al sufletului omenesc. Uneori se amplifică un fir dramatic, alteori autorul duce întmplările în plan fantastic, construind o lume imaginară interesantă, cu o viață proprie.” Scrie Gheorghe Jurma despre povestirile scriitorului Alexandru Dragomir-Făgețeanu. Iar Viorel Marineasa consemnează următoarele: „Când își strunește efectele, autorul creează icoane memorabile ale vieții satului, apropiate de maniera ilustră a lui Ioan Slavici sau a lui Ion Popovici-Bănățeanu. Când își dă drumul, e tentat de fantasticul axat pe teme etnologice (însă nu cel emanat din subsolurile cercetării, ci unul desprins din conviețuire și din co-participare), dar și de fluctuațiile spiritului de aventură la care bănățeanul. Adesea trăitor la marginea imperiilor, a avut întotdeauna acces. La 75 de ani, Alexandru Dragomir-Făgețeanu e în același timp un autodidact candid și un prozator autentic.”

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa a fost instituția care l-a primit cu bucurie și apreciere pe acest talentat colaborator, a fost instituția care i-a organizat lansarea fiecărui volum apărut și, de asemenea, prin publicarea în paginile revistei „Bocșa culturală”, a fost instituția care i-a promovat scriitura acestui prozator al locului. Nutrim speranța să mai identificăm pagini semnate de Alexandru Dragomir-Făgețeanu și să mai îmbogățim seria „Bocșa – istorie și cultură” cu volume care-i aparțin. Până atunci, să ni-l reamintim cu plăcere pe Alexandru Dragomir-Făgețeanu și să-i redescoperim cărțile apărute deja.

Dumnezeu să-l odihnească!

 

 

---

[1] Gabriela Șerban. Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009.- Reșița: TIM, 2009 (Bocșa – istorie și cultură); Bibliografia revistei Bocșa culturală 2009 – 2013.- Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură);

 

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România continuă tradiția și organizează unul dintre cele mai așteptate și mai relevante evenimente pentru mass-media: Gala Premiilor UZPR 2025, derulată sub deviza „Excelența în jurnalism”.

Premiile UZPR evidențiază cele mai importante creații din domeniul mass-media în limba română, din anul în curs (și din anul anterior), din țară și din diaspora.

Filialele pot trimite o singură propunere pentru fiecare secțiune a concursului:

Presă scrisă, Presă online, Radio, Televiziune, Management de presă, Carte despre profesia de jurnalist, Jurnalism de război, Debut în presă, Fotojurnalism, Filiala anului (premiu acordat de juriu pentru filiala cu cele mai multe evenimente dedicate jurnalismului în anul 2025). De asemenea, va fi acordat un premiu „Opera omnia”.

Propunerile se vor trimite până la data de 3 octombrie 2025, prin poștă, la sediul central al UZPR, din Bd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22, sau online, pe adresa secretariat@uzp.org.ro.

Propunerile filialelor vor fi însoțite de argumentația pentru alegerea făcută și de producțiile de presă înaintate juriului pentru deliberare.

Juriul care va evalua materialele jurnalistice trimise din teritoriu este alcătuit din: Ruxandra Săraru (președintele juriului), Mădălina Corina Diaconu, Dan Constantin, Viorel Popescu, Teodora Marin, Monica Zvirjinschi, Roxana Istudor, Marian Nencescu, Cornel Cepariu.

Laureații Premiilor UZPR vor fi anunțați pe 3 noiembrie a.c.

Premiile răsplătesc în exclusivitate realizările jurnalistice care contribuie la afirmarea și creșterea prestigiului presei în limba română.

Data și locul Galei Premiilor UZPR 2025 se vor anunța ulterior.

Program pentru perioada 5 – 15 septembrie 2025:

 

5 septembrie 2025, ora 15.00, Sala „TISA”, Best Western Hotel, Gura Humorului, Bucovina:

Cea de a XXI-a Întâlnire a germanilor din Bucovina. 

Program cultural susținut, printre alții, și de formațiile reșițene: corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupul vocal-instrumental „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), Duo Marianne & Petru Chirilovici, grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) precum și formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

7 septembrie 2025, Biserica Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului“ Reghin:

2025: Anul omagial Cardinal Iuliu Hossu (*31 ianuarie 1885, Milaș / Bistrița-Năsăud – †28 mai 1970, București).

2025: Pentru Reșița, Anul Fericitului Episcop Martir greco-catolic dr. Valeriu Traian Frențiu (*25 aprilie 1875, Reșița – †11 iulie 1952, Închisoarea comunistă de la Sighet).

Pelerinaj pe urmele Cardinalului Alexandru Todea (*5 iunie 1912, Teleac – Gornești / Mureș – †22 mai 2002, Târgu Mureș).

 

8 septembrie 2025, ora 17.00, Biserica Romano-Catolică „Nașterea Preasfintei Fecioare Mariaˮ, Tirol:

Sfântă Liturghie cu prilejul hramului Bisericii Romano-Catolice.

 

8 septembrie 2025, ora 18.00, Piațeta de lângă Biserica Romano-Catolică „Nașterea Preasfintei Fecioare Mariaˮ, Tirol:

Program cultural prezentat de formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

8 septembrie 2025, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Frédéric Ozanam (*23 aprilie 1813, Milano / Italia – †8 septembrie 1853, Marsilia / Franța).

Expoziție filatelică cu tematica „Vincențiu de Paul” și „Frédéric Ozanam”, din colecția Erwin Josef Țigla.

 

9 septembrie 2025, ora 18.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Puntea necreată”: Expoziție de artă conceptuală și experiență senzorială. Expune Flavian Savescu.

 

10 septembrie 2025, ora 16.30, Centrul Social „Frédéric Ozanam” Reșița:

Expoziția de fotografii „Un colț necunoscut al Europei: Ohrid din Macedonia” cu prilejul Zilei Indepedenței Macedoniei de Nord (8 septembrie). Expune Erwin Josef Țigla din Reșița.

Participă Excelența Sa Pavel Dupta, Consul Onorific al Republicii Macedonia de Nord la Timișoara.

Incursiuni muzicale: grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

11 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional cu Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute”, partea a IX-a.

 

12 septembrie 2025, ora 11.00, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“, Reșița:

Ziua Limbii Germane (13 septembrie). Manifestare interactivă organizată cu sprijinul profesoarei de limbă germană – limbă maternă, Sonia Maria Chwoika, dir. adj. Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița. Cu participarea clasei a IX-a C, secția limba germană. Invitat: Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin.

 

12 septembrie 2025, ora 13.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

„Zilele Europene ale Patrimoniului, 2025 – 12 – 14 septembrie”, ediția a XXXIII-a în România, având ca tematică „Patrimoniu și arhitectură”: Expoziție de artă plastică „Patrimoniu la Oravița”, cu participarea Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka). Participă cu lucrări: Puiu Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Maria Tudur și Tatiana Țibru.

 

12 septembrie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

DECO EXPERIMENT. Expoziție de cloisonné, vitraliu fals, acril etc. Autor: Dușan Baiski.

 

13 septembrie 2025, ora 12.00, Biserica Romano-Catolică „Sf. Terezia de Ávila”, Gărâna:

Manifestarea „Gărâna culturală“, ediția a XXVII-a.

Ziua Limbii Germane (13 septembrie).

Devoțiune în miez de zi, înfrumusețată muzical de corul „Franz Stürmer“ din Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), de grupul vocal-instrumental „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca) și de grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

13 septembrie 2025, ora 13.00, „The Ranch“, Gărâna:

Manifestarea „Gărâna culturală“, ediția a XXVII-a.

Ziua Limbii Germane (13 septembrie).

Program cultural cu participarea Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ din Reșița – copii și adulți (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

14 septembrie 2025, ora 11.30, Biserica Romano-Catolică „Înălțarea Sfintei Cruci“, Oravița:

Sfântă Liturghie cu prilejul hramului Bisericii Romano-Catolice „Înălțarea Sfintei Cruci“.

 

14 septembrie 2025, ora 12.30, piațeta din fața Bisericii Romano-Catolice „Înălțarea Sfintei Cruci“:

Program cultural cu formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

15 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

La mijloc de Răpciune, sub semnul culturii (ediția a V-a):

• Expoziție de pictură Eleonora & Gabriel Hoduț, membri al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”;
• Istoria Țării Cărașului în studii și documente inedite din colecții de familie, prezentate de dr. Ionel Bota (Oravița) / partea a VII-a;
• Prezentare de carte: „Myosotis“, autor: Costel Simedrea, apărută 2025 la Editura „Castrum de Thymes“, Giroc;
• Să ne sărbătorim scriitorii lunii: Iacob Roman la ceas aniversar!

 

 

Programm für die Zeitspanne 5. – 15. September 2025:

 

5. September 2025, 15:00 Uhr, „TISA“-Saal des Best-Wester-Hotel, Gurahumora / Buchenland:

XXI. Buchenlandtreffen.

Mit folgender Teilnahme aus Reschitza: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die „Intermezzo“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Lucian Duca), das Duo Marianne & Petru Chirilovici, die „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas) sowie die deutsche „Enzian“-Volkstanzgruppe (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

7. September 2025, Griechisch-Katholische Kirche „Entschlafung Mariens“ Sächsisch-Regen:

2025: Hommage-Jahr Kardinal Iuliu Hossu (*31. Januar 1885, Milaș / Bistritz-Nassod – †28. Mai 1970, Bukarest).

2025: Jahr des besonderen Gedenkens in Reschitza an den seligen griechisch-katholischen Märtyrerbischof Dr. Valeriu Traian Frențiu (*25. April 1875, Reschitza – †11. Juli 1952, kommunistisches Gefängnis Sighet).

Wallfahrt auf den Füßen des Kardinals Alexandru Todea (*5. Juni 1912, Teleac – Gornești / Kreis Mierisch – †22. Mai 2002, Neumarkt an der Mierisch).

 

8. September 2025, 17:00 Uhr, römisch-katholische „Maria Geburt“-Kirche Königsgnad = Tirol:

Heilige Messe zum Kirchweihfest der römisch-katholischen „Maria Geburt“-Kirche.

 

8. September 2025, 18:00 Uhr, Kirchhof der römisch-katholischen „Maria Geburt“-Kirche Königsgnad = Tirol:

Kulturprogramm mit der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

8. September 2025, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Frédéric Ozanam (*23. April 1813, Mailand / Italien – †8. September 1853, Marseille / Frankreich).

Philatelie-Ausstellung „Vinzenz von Paul” und „Frédéric Ozanam” aus der Sammlung Erwin Josef Ţigla.

 

9. September 2025, 18:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Puntea necreată = Die ungeschaffene Brücke”: Konzeptkunstausstellung und Sinneserlebnis, mit Flavian Savescu.

 

10. September 2025, 16:30 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Ausstellung „Eine unbekannte Europaecke: Ohrid in Mazedonien“, mit Fotos von Erwin Josef Țigla (Reschitza), anlässlich des Unabhängigkeitstag der Republik Nordmazedonien (8. September).

Mit der Teilnahme Seiner Exzellenz Pavel Dupta, Honorarkonsul der Republik Nordmazedonien in Temeswar.

Musikalische Einlagen: die „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

11. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt mit Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute = Geschichte von Reschitza in verschollenen Ansichten”, Teil XI.

 

12. September 2025, 11:00 Uhr, „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg Reschitza:

Tag der deutschen Sprache (13. September). Interaktive Veranstaltung geleitet von stellv. Schulleiterin Sonia Maria Chwoika, die Deutsch-als-Muttersprache am „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg unterrichtet. Mit der IX. C-Klasse, deutsche Abteilung. Mit Beteiligung von Erwin Josef Țigla, Vorsitzender des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen.

 

12. September 2025, 13:00 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin Reschitza:

„Europäische Tage des Patrimoniums, 2025 / 12. – 14. September”, XXXIII. Auflage in Rumänien, organisiert zum Thema „Architekturgeschichten“: Kunstausstellung „Patrimonium in Orawitza“, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka). Es beteiligen sich folgende Künstler: Puiu Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

 

12. September 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

DECO EXPERIMENT. Ausstellung von Cloisonné, gefälschtem Buntglas, Acryl usw. Autor: Duşan Baiski.

 

13. September 2025, 12:00 Uhr, „Hl. Theresia von Ávila“-Kirche, Wolfsberg:

Veranstaltung „Wolfsberg im September“, XXVII. Auflage.

Tag der deutschen Sprache (13. September).

Mittagsgeläut: Andacht und musikalische Einlagen mit Beteiligung des „Franz Stürmer“-Chors aus Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), der „Intermezzo“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Lucian Duca) und der „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

13. September 2025, 13:00 Uhr, „The Ranch“, Wolfsberg:

Veranstaltung „Wolfsberg im September“, XXVII. Auflage.

Tag der deutschen Sprache (13. September).

Kulturprogramm mit Beteiligung der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe aus Reschitza – Kinder und Erwachsene (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

14. September 2025, 11:30 Uhr, römisch-katholische „Kreuzerhöhung“-Kirche Orawitza:

Heilige Messe zum Kirchweihfest der römisch-katholischen „Kreuzerhöhung“-Kirche.

 

14. September 2025, 12:30 Uhr, Platz vor der römisch-katholischen „Kreuzerhöhung“-Kirche oder Kulturhaus Orawitza:

Kulturprogramm mit der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe aus Reschitza – Klein & Jugend und Erwachsene (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

15. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Mitte September im Zeichen der Kultur (V. Auflage):

• Kunstausstellung mit der Familie Eleonora & Gabriel Hoduț, Mitglieder des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”;
• Die Geschichte des Karascher Landes in Studien und Dokumenten aus dem Familienarchiv, mit Dr. Ionel Bota (Orawitza) / Teil VI;
• Buchpräsentation: „Myosotis“, Autor: Costel Simedrea, erschienen 2025 im Verlag „Castrum de Thymes“, Giroc;
• Wir ehren unsere Schriftsteller: Iacob Roman.

 

 

În 30 august 2025 am sărbătorit în avanpremieră  Ziua Limbii Române printr-o incursiune metaforică în spațiul de cultură și spiritualitate din sud-estul Banatului Montan (județul Caraș-Severin, astăzi) un fragment însemnat de istorie națională, ținutul tradițiilor ancestrale păstrate și azi în conștiința localnicilor, Craina bănățeană.

Recent, evenimentul inițiat de doamna profesoară, cu specialitatea geografie, Icoana Cristescu-Budescu și domnul  ofițer activ la ISU dar pasionat de istoria locului, Gheorghe Țunea-Pârvovanu, a avut ca parteneri de excepție Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin, reprezentată de domnul președinte Ion D. Cucu și domnul Constantin Vlaicu, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democrat al Germanilor din jud. Caraș-Severin dar și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, reprezentate de domnul președinte Erwin Josef Țigla, Editura TIM Reșița în prezența editorului, criticului literar, scriitorului Gheorghe Jurma  cu gazde ospitaliere de excepție precum primăriile comunelor din ținut și preoții cu consiliile lor parohiale din bisericile ortodoxe ale Crainei Bănățene. Am parcurs de la nord la sud ținutul Crainei bănățene, de la Domașnea până la Pârvova și până la granița cu Țara Almăjului.

De notat participarea unor personalități de aleasă ținută: doamna Lavinia Betea, profesor universitar, membru în Consiliul Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, compozitorul și dirijorul Sabin Păutza, domnul profesor universitar Martin Olaru, strălucit expert în patrimoniul mobil și imobil din Banatul de Munte, aflat între inițiatorii de odinioară ai Departamentul Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, istoricul, criticul literar, editorul, scriitorul Ionel Bota, excelentul jurnalist și scriitor Mario Balint,  fotograful cu preocupări constante de a valorifica prin arta fotografiei valorile cultural-spirituale Petre Dalea.. Dar Valea Almăjului a fost reprezentată cu cinste de două doamne profesoare, scriitoare, autoarea de poezie în grai almăjan Elena Borchescu și poeta Mariana Pâșlea, director al publicației „Vatră Almăjană” și de domnul profesor, istoric și organizator al Asociației „BanatCult”, Mihai Vlădia. Și aceea care vă relatează povestea acestei zile frumoase și semnează mai jos.

După întâlnirea de binețe, în avlia bisericii din Domașnea, am pășit cu grijă și sfială pragul acesteia. Ne-au introdus în timp și spațiu, istoric vorbind, cu elocință și eleganță în prezentarea detaliilor, Icoana Cristescu Budescu și Gheorghe Țunea-Pârvovanu. Iar Erwin Josef Țigla ne-a întâmpinat cu un cuvânt de salut, menționând că întreaga zi se va desfășura sub semnul sărbătoririi în avanpremieră a limbii române. Am avea a-i aduce mulțumiri domnului profesor universitar Martin Olaru pentru că a dorit să rostească aici, în Domașnea, locul natal al regretatului profesor doctor în geografie Ioan-Corneliu Scheușan, câteva cuvinte despre personalitatea acestuia, despre contribuțiile aduse în cercetare: studii de specialitate, coautor de manuale, despre atmosfera efervescentă propice pentru realizarea de noi descoperiri științifice pe care o crea colaborând fructuos cu prestigioase figuri ale vremii, la fel de prețioase precum Grigore Posea, Octavian Mândruț, ca să dau doar aceste nume.

Părăsim frumosul și vechiul lăcaș de cult îndreptându-ne spre următorul punct din traseu, localitatea Cornea. Trecem prin sediul de reședință al comunei Cuptoare iar peisajele miraculoase, pe o parte și alta a drumului, stârnesc o scurtă conversație plăcută și entuziastă în microbuz. Domnul profesor Martin Olaru menționează „piramidele coafate”, denumire a unor formațiuni geologice, introdusă în literatura de specialitate de chiar profesorul Ioan-Corneliu Scheușan și menționată în lucrarea sa Depresiunea Domaşnea-Mehadia. Studiu de geografie fizică și cu privire specială asupra reliefului, apărută la Editura Banatica, a Muzeului Banatului Montan din Reşiţa, în1997. Au urmat pe itinerar Cuptoare și Cornea, alte două  sate cochete, având case trainice, îngrijite. Am ajuns în Cornea. Oprim în fața Școlii Gimnaziale Traian Lalescu unde ne întâmpină chiar bustul acestui matematician român de prestigiu internațional, realizat de nu mai puțin celebrul sculptor Jecza Péter. Salutăm memoria ilustrului matematician și ne îndreptăm spre biserică. Și aceasta, ca și toate celelalte, de altfel, ne împrumută o stare de liniște și înălțare sufletească așa cum turlele parcă ar vrea să atingă cerurile: „- Priviți cerul! Și veți afla răspunsuri.” , cam așa ne sugerează. La Cornea sunt amintite și bisericile din vecinătate, Cănicea, Crușovăț, Iablanița. Am primit alte detalii despre istoria locului, despre oamenii vajnici și harnici din Craina bănățeană.

La Mehadica, mărturisesc în acest moment ca geolog specializat, mi-am dorit de ani mulți să ajung, dar nu s-a întâmplat până acum. A fost o bucurie. Mai găsim case ce păstrează arhitectura specifică locului, dăinuind de sute de ani, biserica îngrijită, memoria celor care au marcat momente importante în istorie păstrată frumos și simplu, cu monumente ridicate și întreținute până azi. În biserică ne-a așteptat preotul paroh Iosif Octavian Szala, un preot tânăr și cu râvnă cunoscător al istoriei bisericii și al parohiei pe care o păstorește. După ce ne-a întâmpinat cu o scurtă slujbă de bun-venit în sfântul lăcaș, ne-a istorisit despre biserică, monument istoric, despre pictura acesteia, parte din cea inițială salvată, cealaltă restaurată cu atenție, iscusință și migală, despre odoarele vechi pe care le deține aceasta (ne-a prezentat Sfântul Disc datând din aceeași perioadă cu biserica), dar și despre odoarele vii din parohia sa, copiii. Impresionant este că într-o comunitate mică se pot aduna 80 de copii pe lângă biserică și în grija acesteia. Cinste lor, tuturor!

Nerăbdătoare și copleșită de nostalgii firești, doamna profesoară Icoana Cristescu-Budescu ne anunță că urmează satul ei natal, Globul Craiovei, și abia așteaptă să ne împărtășească alte și alte detalii despre geografia și istoria locului. Precum și altfel de detalii, de suflet, cum că aici sunt oameni puțini, dar harnici și buni, care au rezistat de-a lungul timpului tuturor vicisitudinilor întâmpinate.

Zâmbim asistând la întrecerea prietenească între cei doi protagoniști:

„- Ba al meu e mai ocoș!

-Ba al meu !”, ar răspunde Gheorghe Țunea-Pârvovanu

Ultima localitate a Crainei bănățene pe care o vizităm, ne anunță Gheorghe Țunea, este, de fapt, prima – Pârvova. Case frumoase, păstrate, în parte, conform configurației inițiale, biserica se înalță și ea pe o latură mai înaltă a locului. Amfitrionul nostru amintește, nu se putea altfel, de personalitatea ivită în lume din aceste plaiuri, profesorul, cercetătorul, istoricul și lingvistul Traian Topliceanu. De asemenea, este un bun prilej de a rememora  că la 31 august 2013 a fost dezvelită o placă memorială amplasată pe fațada casei în care s-a născut acesta. La acel eveniment, o contribuție importantă a avut chiar Gheorghe Jurma, directorul Editurii „TIM” alături de alte personalități ale Banatului Montan: regretatul jurnalist și scriitor Nicolae Danciu-Petniceanu dar şi muzicologul profesor universitar Dumitru Jompan.

Încheiem periplul nostru la Rudăria, dar nu înainte de a face popas la monumentul ridicat la granița dintre cele două ținuturi: Craina bănățeană și Țara/Valea Almăjului. La Rudăria sau astăzi, oficial, Eftimie Murgu, ne așteaptă domnul profesor Mihai Vlădia, o vreme edil al comunei, om de cultură, remarcabil istoric de altfel, în pragul Muzeului Sătesc. L-am vizitat, însoțiți chiar de domnia sa. Apoi, cu ospitalitatea binecunoscută a localnicilor, am fost omeniți cu bucate pe care le afli din belșug aici: mămăligă (coleșă) cu brânză friptă și clisă prăjită în cigane, cu căigană în ciniere. Desertul delicios: croafne umplute cu brânză sărată și de cele umplute cu pecmez. Masa a fost stropită cu răchie galbănă de prună. Momentul festiv al zilei, acela de înmânare a diplomelor de participare la Pelerinajul din Țara Crainei, s-a desfășurat în sala bibliotecii. Am avut parte și de prezentarea volumelor de până azi ale domnului profesor Mihai Vlădia. În abordarea sa, doamna profesor universitar Lavinia Betea, a mulțumit pentru invitația primită (și pe care cu toții ne bucurăm că a onorat-o), exprimându-și satisfacția că a avut încă o dată prilejul să constate că românii încă își cultivă istoria, tradițiile și rădăcinile cultural-spirituale, luptând pentru conservarea conștiinței identității naționale, esențială, și care confirmă dăinuirea noastră în istoria lumii. Domnul Gheorghe Jurma, privind „panoplia” cărților expuse, a adus un laudatio tuturor celor ce iubesc și slujesc scrisul și cartea.

Un ultim traseu, la morile de apă de la Rudăria, care aduc mii de turiști din țările lumii aici, în satul lui Eftimie Murgu, a încheiat această zi în care am sărbătorit, cu o zi mai devreme, Ziua Limbii Române, omagiind, în fapt, istoria, limba și cultura națiunii.

 

Cristina-Anișoara ZAINEA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Primele zile ale Răpciunelui, sub semnul culturii (ediția a VI-a).

Țara Almăjului și literatura sa! Invitați: oameni de cultură ai Văii Miracolelor, Florina Maria & Iosif Băcilă, Mariana Pâșlea, Elena Borchescu, Iosif Mihăilescu și Ion Căliman.

 

 

3. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Die ersten Septembertage im Zeichen der Kultur (VI. Auflage).

Literatur im Almasch-Tal / Almascher Land! Als Gäste: Schriftsteller und Kulturmenschen aus dieser Region des Banater Berglands: Florina Maria & Iosif Băcilă, Mariana Pâșlea, Elena Borchescu, Iosif Mihăilescu und Ion Căliman.