În perioada 4 – 6 septembrie 2025 la Bocșa s-a desfășurat cea de-a cincea ediție a Festivalului de Film, eveniment de interes cultural, literar și cinematografic, pentru promovarea filmului românesc, a autorilor și realizatorilor de film, promovarea cărții și a scriitorilor, a bibliotecilor și a instituțiilor publice de cultură.

         Evenimentul a debutat joi, 4 septembrie 2025, dimineața, în sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa, cu un complex de activități cultural-artistice și literar-editoriale, prilejuite de aniversarea revistei „Bocșa culturală” la 25 de ani, și menite să îmbine armonios artele și să creeze o atmosferă de sărbătoare. O sărbătoare a cărții, a scriitorilor, a realizatorilor de film și autorilor de scenarii, o sărbătoare a creatorilor de frumos prin artă plastică, dar și a jurnaliștilor, a celor care nemuresc clipa.

          După cuvântul de salut rostit de primarul orașului Bocșa, Mirel Patriciu Pascu, moderatorul întâlnirii – Gabriela Șerban – a dat startul prezentărilor. Mai întâi a fost prezentat epigramistul Valentin David, precum și câteva dintre cele 25 de cărți ale sale.

          Valentin David s- a născut în 16 februarie 1957 la Bocșa (Caraș-Severin) și locuiește în Orăștie. Inginer chimist la bază, actualmente, pensionar și un important epigramist.

            A debutat cu epigrame în studenție, în revistele „Forum Studențesc” și „Viața Studențească”. Deși nu a mai fost activ în acest domeniu, nu a renunțat niciodată la această pasiune, iar din anul 2013 și-a reluat activitatea literară,  activând  online pe diverse site-uri de specialitate.

 Astăzi este un epigramist cunoscut și recunoscut, colaborează la reviste din țară și străinătate și deține peste 50 de premii și mențiuni  la festivaluri de epigramă și umor. Este membru al Uniunii Epigramiștilor din România și este prezent în multe volume colective, antologii și reviste de specialitate.

Când este întrebat despre cărțile sale, răspunde în modu-i caracteristic: „Am o veste bună și una proastă pentru cititorii mei: cea bună: am ajuns la douăzeci și cinci de titluri; cea proastă: nu am de gând sa mă opresc aici”. Din cele 25 de titluri, unele sunt scrise în colaborare cu alți colegi.

Despre cărțile și scriitura lui Valentin David au vorbit cu deosebit profesionalism dr. Ada D. Cruceanu (Reșița) și dr. Gheorghe Secheșan (Timișoara). Iar despre omul Valentin David au rostit alese cuvinte de, pentru și din suflet prof. Victoria Orbu, prof. Dorina Ștefan și prof. Ofelia Laszlo.

Cel de-al doilea moment al evenimentului a fost dedicat artei și a constat în vernisajul expoziției de pictură „Culori de gânduri” sub semnătura artistului plastic Catya Muntean-Mureșan.

            „Expoziția „Culori de gânduri” invită vizitatorul într-o lume în care liniștea interioară se topește în lumina culorilor, iar emoțiile prind contur prin peisaje și flori. Fiecare tablou pare să fie un fragment dintr-un jurnal nevăzut, în care pictorul notează nu cuvinte, ci stări și trăiri. Peisajele aduc în fața privitorului respirația naturii: coline blânde, ceruri deschise, reflexe de apă ce sugerează o continuitate între exterior și universul interior. Florile, vibrante și delicate deopotrivă, sunt metafore ale fragilității și ale renașterii, transformând spațiul expozițional într-o grădină a sufletului. Ceea ce impresionează este armonia dintre culoare și gând: nuanțele calde transmit optimism și speranță, cele reci invită la introspecție și visare. Privitorul simte că fiecare lucrare nu doar redă o imagine, ci transmite o poveste nerostită, o meditație vizuală. „Culori de gânduri” nu este doar o expoziție de pictură, ci o experiență de întâlnire cu sine, un îndemn de a opri ritmul grăbit al vieții pentru a asculta, prin culori, muzica liniștită a inimii.” Mărturisea soțul artistei, prof. Ioan Museșan, în cadrul prezentării lucrărilor expuse.

          Catya Muntean-Mureșan s-a născut în 2 februarie 1958 la Bocșa (Caraș-Severin), a absolvit Școala de Arte Plastice din Reșița, unde a studiat desen, pictură și sculptură cu renumitul profesor și artist Petru Comisarschi și, indiferent de locurile prin care au dus-o pașii, Catya Muntean a fost o încântare, nu doar prin frumusețe, ci și prin talent! A expus cu succes în străinătate în expoziții personale și de grup, dar acasă, aceasta este prima expoziție personală!

            Despre lucrările sale au vorbit la modul excepțional criticul de artă Ada D. Cruceanu și artistul plastic Rita Aldea. De altfel, un cuvânt prietenesc, de suflet, a rostit și istoricul Mihai Vișan.

          De la artă ne-am întors la carte, la reviste, la oamenii cărții și truditori pe tărâmul presei culturale. În această parte a evenimentului organizatorii au gândit un moment dedicat unei personalități marcante a culturii Banatului, aflată la ceas aniversar: Ada D. Cruceanu – Doamna culturii cărășene – borna 75.

            Cu acest prilej, primarul orașului Bocșa, Mirel Patriciu Pascu, a oferit sărbătoritei o plachetă aniversară „în semn de aleasă considerație și prețuire”.

            Ada Mirela Chiseliță, cunoscută și recunoscută ca Ada D. Cruceanu, s-a născut la Sibiu în 4 mai 1950 și a muncit întreaga viață în Caraș-Severin, într-un Banat încărcat de istorie, pe un tărâm cultural și spiritual care i-a oferit satisfacții, dar, uneori, și durere. Doctor în filologie, Ada D. Cruceanu a deținut de-a lungul vremii diverse funcții, între care și pe cea de director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Caraș-Severin.

            Intelectual rafinat, Ada D. Cruceanu colaborează la reviste de prestigiu, este autoare de cărți – în special eseuri și însemnări critice -, este traducător (din și în limba engleză) și, evident, un râvnit prefațator. Alături de soțul său, poetul Octavian Doclin, inițiază și realizează revista „Reflex”, revistă de artă, cultură și civilizație, care a împlinit 25 de ani de apariție (serie nouă). Personalitate culturală feminină, delicată și discretă, Ada D. Cruceanu poate și trebuie să constituie un model de modestie și dăruire pentru cei tineri și pentru noi toți.

 

         Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea revistei „Bocșa culturală” la 25 de ani și lansarea volumului „Presă și cultură la Bocșa. Scurt istoric al presei bocșene”, autor Gabriela Șerban, volum apărut în seria „Bocșa – istorie și cultură”- 77, la Editura TIM din Reșița. Despre carte și autor au vorbit editorul Gheorghe Jurma și scriitorul Nicolae Sârbu, dar și primarii inițiatori și susținători ai revistei: fostul primar, Victor Creangă și actualul primar, Mirel Patriciu Pascu.

            Fiind o sărbătoare a presei bocșene, la eveniment au participat reviste din Banat și au fost prezentate următoarele: „Arcadia” (Anina), redactor-șef Mihai Chiper; „Semenicul” (Reșița); redactor-șef Gheorghe Jurma; „Reflex” (Reșița); realizator Ada D. Cruceanu; „Vatra almăjană” (Bozovici) redactor-șef Mariana Pâșlea; „Anghelos” (Sânmihaiu Român), coord. pr. dr. Dan D. Gârjoabă și „Învierea”, revista Arhiepiscopiei Timișoarei, prezentată de pr. dr. Dan D. Gârjoabă.

          Seara de joi, 4 septembrie 2025, a fost destinată deschiderii „Bocșa Film Festival”, eveniment desfășurat în parcul „Pescăruș” din Bocșa Română. Despre cea de-a V-a ediție a festivalului de film de la Bocșa au vorbit: edilul-șef al orașului, dr. Mirel Patriciu Pascu, coordonatorul „Banatul Montan Film Festival” dr. Ioan Cojocariu și Gabriela Șerban, coordonatorul „Bocșa Film Festival”. De asemenea, a fost transmis mesajul președintelui UARF, dr. Ioan Cărmăzan, care, din motive obiective, nu a fost prezent la eveniment.

            Prin grija și bunăvoința  tânărului regizor Sabin Dorohoi, „Bocșa Film Festival” ed. a V-a a debutat cu filmul „Clara” (dramă, 2023), un lungmetraj de excepție în regia lui Sabin Dorohoi, un film cu șase nominalizări la premiile Gopo în 2025. O proiecție de succes, care a dat startul celei de-a V-a ediții a Festivalului de Film de la Bocșa!

 

          Vineri, 5 septembrie 2025, „Bocșa Film Festival” ed. a V-a a continuat cu un alt eveniment complex dedicat cărții, oamenilor de carte și istoriei Banatului. De această dată, sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa a găzduit un simpozion aniversar dedicat protosinghelului dr. Ioanichie Petrică, duhovnicul Mănăstirii Sf. Ilie de la Izvor Vasiova, la împlinirea 50 de ani de viață.

            Ion Petrică s-a născut în 9 mai 1975 la Bocșa (Caraș-Severin), este preot, este doctor în sociologie, iar din 25 februarie 2019 devine ieromonah sub numele de Ioanichie.

            Pasionat de scris, de citit, de artă, protos. Ioanichie a debutat publicistic în 1998 în „Foaia Diecezană” din Caransebeș. Continuă să scrie și să publice în diverse reviste ale vremii.

            Debutează editorial în 2006 cu volumul „Meditații pentru contemporani”, apărut la Editura Marineasa din Timișoara. Apoi îl găsim ca autor și coautor la câteva volume de referință în domenii ca sociologie și religie. 

Remarcabil și deosebit de important pentru istoria locului este faptul că protos. Ioanichie reeditează în anul 2020, cu binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, volumul prot. Dr. Marcu Bănescu despre „Începuturile Mănăstirii din Valea Godinovei și vieața ctitorului ei protos. Macarie Gușcă”, volum apărut la Editura Sf. Episcopii Ort. Rom. A Caransebeșului în 1947. În cuvântul de binecuvântare ierarhul precizează cu încredere : „… încurajăm și nădăjduim că actualul duhovnic al mănăstirii Vasiova, Protosinghelul dr. Ioanichie Petrică, născut în Bocșa, vrednic urmaș al marilor duhovnici, inițiatorul acestui proiect de reeditare, își va lua responsabilitatea de a continua cercetarea în vederea elaborării unei lucrări complete despre mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor – Bocșa Vasiova.”

 În acest context vor vedea lumina tiparului câteva volume ale protos. Ioanichie în calitate de coautor : „Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor. Mărturii în Foaia Diecezană 1905–1950”. Caransebeș : Editura Episcopiei Caransebeșului, 2021; „Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor. Mărturii în cărți și publicații”.. Caransebeș : Editura Episcopiei Caransebeșului, 2022; „Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor. Păstori de suflete 1905–2007”. Caransebeș : Editura Episcopiei Caransebeșului, 2023.

De asemenea, deosebit de importante, prin conținut, evident, dar și prin frumusețe și eleganță, sunt volumele apărute în „Colecția Duhovnicească”, volume care poartă semnătura protos. Ioanichie : „Părintele Paisie Olaru sau acolo unde sălăşluia Iubirea”.(Deva: Charisma, 2012); „Părintele Constantin Miloș. De la lumina cea simțitoare la lumina cea înțelegătoare”.(Deva: Charisma, 2024)  și   „Sfântul Părinte Calistrat Bobu sau tradiția duhovnicească tainică a monahismului vasiovean”.(Caransebeș: Editura Episcopiei Caransebeșului, 2025).

Despre scriitorul, duhovnicul, cercetătorul, omul Ionel Petrică au vorbit ing. Ionel Vucescu, istoricul Mihai Vișan și protop. Gheorghe Șutac, iar primarul Mirel Patriciu Pascu i-a înmânat sărbătoritului o plachetă aniversară „în semn de aleasă considerație și prețuire”.

 

Următorul aniversat al zilei a fost istoricul Ionel Bota de la Oravița, unul dintre cei mai harnici și iscusiți scriitori și cercetători ai Banatului, prieten drag al bibliotecii bocșene.

Poet, editor, istoric al culturii și mentalităților, grafician, cantautor, traducător, unul dintre cei mai prolifici critici și istorici literari, doctor în istorie și doctor în filologie, Ionel Bota s-a născut în 31 octombrie 1954 la Lupeni (Hunedoara). Trăiește și muncește în Oravița reușind să păstreze acest loc pe harta culturală a țării prin multele și diversele proiecte inițiate și realizate aici.

A debutat cu versuri în două publicații concomitent : „Echinox” și „Făclia” la Cluj Napoca, în 1979. Editorial a debutat în 1997 cu volumul „Muntele și poezia” : eseu critic asupra poeziei lui Octavian Doclin (Reșița : Timpul, 1997).

Prin scriitură, prin preocupări (culturale, artistice, filozofice, lingvistice etc.), prin inițiative publicistice, prin proiecte editoriale de excelență, prin toate aceste realizări putem aprecia că ne raportăm la un „fenomen Ionel Bota”. De altfel, încă din anul 2003, scriitorul Gheorghe Jurma își intitula editorialul revistei „Semenicul” – anul XXXI, nr 4/ 2003 – „Un fenomen : Ionel Bota”.

Prezent la „Bocșa Film Festival” ed. a V-a și invitat să vorbească publicului despre revistele și cărțile pe care cu dărnicie și profesionalism le inițiază și le realizează în Banat și în țară (Oravița, Anina, Bozovici, Lugoj, București, Târgu-Jiu etc.), Ionel Bota a prezentat câteva dintre titlurile reprezentative pentru istoria Banatului, precum și eseuri critice dedicate unor scriitori, dar și volumele sale de poezie. Când spui Oravița, spui Ionel Bota ! Așadar, au fost prezentate și volumele dedicate Oraviței, Teatrului Vechi „Mihai Eminescu” și Semmeringului bănățean.             Despre omul Ionel Bota și despre proiectele sale au vorbit Cristina Zainea și Gheorghe Chiran, colaboratori apropiați acestuia.

 

         Evenimentul de vineri, 5 septembrie 2025, s-a încheiat cu un „fiu al locului”. Este vorba despre muzicologul Constantin-Tufan Stan, născut în 13 februarie 1957 la Bocşa Montană, jud. Caraş-Severin, căsătorit la Belinț (Timiș) și trăitor la Lugoj (Timiș).

             Muzicolog, profesor, publicist, compozitor. Absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, iar din 2008 Doctor în Muzicologie titlu obţinut  cu calificativul summa cum laude la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca cu teza Vocaţia muzicală a oraşului Lugoj. Monografie. Conducător ştiinţific prof. univ. dr. Francisc László.

            Are o activitate didactică remarcabilă. Din 1981 până în 2022, când se pensionează, este profesor titular la Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu” din Lugoj, catedra de pian principal, iar din 2010 lector la Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara. Din 2004 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Actualmente este doctorand al Facultății de istorie din Oradea. Tratând cu seriozitate fiecare implicare a sa, cel mai recent proiect inițiat de doctorandul în istorie, de astă dată, este Conferința Internațională de Istorie „Acta Historica Civitatis Lugosiensis” Ediția I desfășurându-se în 2021, conferință găzduită de  prestigioasa Universitate Europeană „Drăgan” din Lugoj, reușind să reunească personalități și importanți oameni de cultură din țară și străinătate. Proiectul continuă și a ajuns la cea de-a V-a ediție.

          Din multitudinea de cărți scrise sau coordonate de către Constantin-Tufan Stan, la evenimentul de la Bocșa a prezentat cel mai recent proiect editorial intitulat „Istorie locală și istorie națională în context european”, inițiat și derulat în colaborare cu prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș (Universitatea din Oradea) și prof. univ. dr. habil. Lucian Emil Roșca (Universitatea Timișoara).

            Despre omul Constantin-Tufan Stan, despre proiectele sale a vorbit istoricul Mihai Vișan.

 

          Întâlnirea cu aceste trei personalități ale culturii bănățene – protos. dr. Ioanichie de la Vasiova, dr. Ionel Bota și dr. Constantin-Tufan Stan – a constituit nu doar un prilej de a audia expozeuri profesionist ticluite, de a afla despre existența unor cărți de referință, dar, mai ales, un prilej de a întâlni oameni aleși, cu preocupări dintre cele mai frumoase, precum și pentru a le arăta acestora aprecierea și prețuirea noastră.

 

          Seara de 5 septembrie 2025 a reușit să umple parcul „Pescăruș” din Bocșa Română, să adune laolaltă oameni de toate vârstele pentru a viziona împreună o comedie. Lungmetrajul românesc „Ghinionistul”, în regia lui Iura Luncașu, a înveselit publicul și ne-a dat tuturor o stare de bine. Pentru proiecția acestui film se cuvine să mulțumim prietenului nostru Dan Mirea, actor în ambele filme proiectate la Bocșa – „Clara” și „Ghinionistul”.

 

          „Bocșa Film Festival” ed. a V-a 2025 s-a încheiat sâmbătă seara, 6 septembrie 2025, cu un film de animație, producție internațională, intitulat „Pinguinii din Madagascar, în regia lui Eric Darnell și Simon J. Smith. Și această proiecție a reușit să umple parcul „Pescăruș”, iar doi voluntari, eleve ale Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa – Antonia Onofrei și Octavia Buzori –, au dat viață personajelor întruchipând doi pinguini prietenoși, care au împărțit dulciuri copiilor.

         

          În concluzie, putem spune că cea de-a V-a ediție a Festivalului de Film de la Bocșa a fost o reușită! „Bocșa Film Festival” ed. a V-a 2025, desfășurată sub genericul „Carte și Film, Artă și Literatură” a adus în atenție oamenii locului, atât în partea de literatură, artă, istorie, presă și religie, cât și în partea de film, regie, actorie! Ne-am axat pe bocșeni, pe oameni apropiați Bocșei, pe prieteni care, într-un fel sau altul, promovează acest mirific burg denumit Bocșa! Am realizat o veritabilă sărbătoare culturală, fără  un festivism excesiv!

 

Organizatorii evenimentului au fost Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” în parteneriat cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa, al primarului Mirel Patriciu Pascu, al viceprimarului Bogdan Pop și al prietenului nostru, membru al echipei de organizare, Mircea Rămneanțu.

Recunoștința noastră se îndreaptă către toți cei care ne-au fost alături în cele trei zile de festival! Fie în prima parte a zile, fie doar seara, împreună ne-am putut bucura de întâmplări minunate! Iar lui Dumnezeu îi mulțumim pentru toate, dar mai ales pentru vreme! A fost un timp frumos, prielnic proiecțiilor de film în aer liber! Prielnic sărbătorii culturii bocșene!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Poate că cele mai zguduitoare pagini din opera sa, Dostoievski le-a dedicat copiilor. Un credincios de talia lui nu se putea să nu fie profund marcat de cuvintele Mântuitorului: „De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș, va fi cel mai mare în Împărăția Cerurilor. Și oricine va primi un copilaș ca acesta în numele Meu, Mă primește pe Mine (Matei 18/4-5)”.

Pesemne că de aici decurge insistența scriitorului de a descoperi la unii maturi calități specifice copiilor: inocență, căldură, iertare, bucurie sinceră și spontană. Prințul Mîșkin, un matur inocent, nu se supără când medicul îi spune că are minte de copil și că așa va rămâne toată viața. Dimpotrivă, el însuși mărturisește cu candoare că cel mai bine se simte în compania copiilor, pe care-i iubește și cărora știe cum să le vorbească, și că societatea maturilor îl obosește, motiv pentru care ar pleca undeva unde nu e nimeni…

Tot așa, Alexei Karamazov, „fratele” mai mic al prințului, caută cu insistență și bucurie societatea copiilor, chiar dacă unii dintre ei (Iliușa Sneghirev, de exemplu) îl întâmpină la început cu multă ostilitate.

Dar și alte personaje dostoievskiene au unele manifestări de copii, deși în cea mai mare parte a timpului se poartă cu o autoritate aproape tiranică. Generăleasa Lizaveta Prokofievna Epancina, de pildă, simte o mare bucurie atunci când prințul Mîșkin afirmă ritos că ea nu poate fi rea, întrucât posedă un suflet de copil. Tot așa boieroaica Antonida Vasilievna Taraseviceva din Jucătorul, autoritară și temută, nu ascunde de fapt un suflet ca de copil?…

Există la Dostoievski o categorie de adolescenți extrem de înzestrați, așa ca Ippolit Terentiev, capabili să dezbată grave probleme filosofice și sociale. Prin asta, autorul parcă ar vrea să demonstreze că-i mai lesne să-ți însușești înțelepciunea lumii decât să-ți menții ingenuitatea, ori – lucru cu mult mai greu – să revii la ea.

Cu siguranță că cele mai oribile personaje din întrega creație dostoievskiană o constituie ticăloșii ce chinuie cu sadism copiii, crimă de-o abjecțiune fără egal după opinia scriitorului (și a noastră).

Bătrânul Feodor Pavlovici Karamazov – bețiv, afemeiat și linge blinde, este un măscărici atâta timp cât nu luăm aminte la incalificabila lui comportare față de cele două neveste, cu un plus de dramatism în ceea ce privește raporturile lui cu „apucata”, precum și față de copiii proveniți din cele două căsnicii: Mitea, Ivan și Aleoșa.

Dar cu toată indiferența de pomină arătată orfanilor, el nu coboară până la criminala abjecțiune a lui Svidrigailov, a lui Nikolai Stavroghin ori la cea a generalului dement din relatarea lui Ivan Karamazov, acel scelerat de moșier care pune câinii să sfârtece un biet copilaș, drept pedeapsă că acesta, în joacă, i-a rănit la un picior câinele de vânătoare favorit.

Duioșia lui Dostoievski îmbracă haina dragostei ocrotitoare și compătimitoare, iar înjosirea, degradarea fizică (sufletele lor își păstrează puritatea!) și chinurile rafinate la care sunt spuse micile victime de către odioșii lor călăi, capătă note patetice prin destăinuirile complete ale vinovaților și prin canonul (nu doar moral!) la care-i supune autorul. Astfel, demonul Nikolai Stavroghin (poate că numele provine de la grecescul stauros, având sensul de cruce) relatează în Spovedania sa adresată călugărului Tihon cum a împins cu bună știință la sinucidere o biată fetiță, fiica gazdei sale, de care pretindea că nu se atinsese.

Dar, cu îndreptățită indignare, Dostoievski nu lasă nepedepsite atari fărădelegi izvodite de mințile și instinctele respingătoare ale unor degenerați: Svidrigailov, sătul de-atâtea blestemății, își curmă zilele cu un pistol, scârbitul Stavroghin de toți și de toate se spînzură, Smerdeakov – fiul nelegitim al bătrânului Karamazov, se sinucide după ce-și omoară părintele și-l jefuiește, iar Ivan Karamazov, autorul moral al asasinatului comis de feciorul Smerdeakov, sfârșește prin a-și pierde mințile.

Spovedania este modalitatea artistică cea mai îndrăgită, drept urmare cea mai des întrebuințată de scriitorul nostru. Aproape toate personajele sale – grave sau comice, distinse sau grosolane – caută (și până la urmă chiar găsesc!) împrejurarea propice pentru despovărarea inimii prin spovedire. E mare nevoie de așa ceva, având în vedere plaja largă de pendulare a moralei din opera dostoievskiană – între hipercerebral și hiperfecal, zonă în care orice este cu putință, dar nimic nu-i la întâmplare.

Alte două schițe (Băiatul cu mâna și Un băiat la bradul lui Hristos) din volumul 11 al operelor dostoievskiene (Editura Univers, București, 1974), adaugă tușe dintre cele mai zguduitoare la uriașul tablou social al nefericirii copiilor ruși din acea vreme. Căci iată ce ne spune autorul în prima scriere: „Umblă «cu mâna» e un termen tehnic, care înseamnă să cerșești. Termenul a fost inventat chiar de puștii ăștia. Sunt o mulțime ca el. Se învârtesc pe lângă tine și miaună ceva învățat pe dinafară, acesta, însă, nu mieuna și-ți vorbea nu știu cum nevinovat și lipsit de experiență și te privea cu încredere în ochi – era, deci, la începutul meseriei. La întrebările mele, mi-a spus că are o soră fără slujbă și bolnavă. Poate că era și adevărat, dar am aflat mai târziu că sunt o groază de puști dintr-ăștia și că sunt trimiși «cu mâna» chiar și pe gerul cel mai aspru și dacă vin fără nimic, probabil că sunt și bătuți”.

Viața mitelului „de vreo șase ani” din Un băiat la bradul lui Hristos, ieșit de unul singur în oraș din „subsolul umed și rece”, unde zace bolnavă mama lui, pentru ca – flămând și „îmbrăcat numai într-un hălățel” – să admire prin ferestrele caselor brazii de Crăciun, se încheie în cel mai tragic mod cu putință, în timp ce visa c-a ajuns la bradul Mântuitorului: „Iar jos, dis-de-dimineață, măturătorii au găsit trupul micuț al băiețelului, care s-a ascuns și a înghețat pe după lemne; a fost găsită și mama lui… Ea murise înaintea lui și amândoi s-au întâlnit în cer la Domnul nostru”.

Foto: Wikipedia

12 septembrie 2025, ora 13.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

„Zilele Europene ale Patrimoniului, 2025 – 12 – 14 septembrie”, ediția a XXXIII-a în România, având ca tematică „Patrimoniu și arhitectură”: Expoziție de artă plastică „Patrimoniu la Oravița”, cu participarea Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka). Participă cu lucrări: Puiu Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Maria Tudur și Tatiana Țibru.

 

12 septembrie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

DECO EXPERIMENT. Expoziție de cloisonné, vitraliu fals, acril etc. Autor: Dușan Baiski.

 

12. September 2025, 13:00 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin Reschitza:

„Europäische Tage des Patrimoniums, 2025 / 12. – 14. September”, XXXIII. Auflage in Rumänien, organisiert zum Thema „Architekturgeschichten“: Kunstausstellung „Patrimonium in Orawitza“, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka). Es beteiligen sich folgende Künstler: Puiu Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

 

12. September 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

DECO EXPERIMENT. Ausstellung von Cloisonné, gefälschtem Buntglas, Acryl usw. Autor: Duşan Baiski.

 

Istoria învățământului românesc este una bine definită, cu momente și locuri care au marcat evoluția sa. Un capitol aparte în această istorie îi revine Banatului, unde sistemul de învățământ a trecut prin numeroase frământări, influențate de contextul politico-administrativ specific fiecărei perioade. În acest mediu, aspectul național a jucat mereu un rol crucial. Însăși emanciparea culturală a fost adeseori frânată de autoritățile străine, ceea ce a făcut ca rolul personalităților locale să fie cu atât mai important.

La Mehadia, două figuri s-au remarcat prin dedicarea și spiritul lor de sacrificiu pentru propășirea națiunii: cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg și preotul Iosif Coriolan Buracu. Deși rolul lor în dezvoltarea învățământului românesc este bine documentat, merită să amintim un detaliu esențial: în curând, în luna noiembrie, se împlinesc 217 ani de la construirea primei școli românești din localitate. (Din păcate nu sunt suficient de documentat pentru a putea afirma cu tărie că această școală din Mehadia ar fi prima, însă cu siguranță este printre primele școli primare confesionalele de limbă română din Banat!)

Începută în anul 1808, construirea acestei școli a fost o inițiativă personală a protopopului și cărturarului iluminist Nicolae Stoica de Hațeg. La acea vreme, multe dintre școlile din Banat aveau predare în limba germană sau sârbă. Efortul lui Stoica de Hațeg a fost, așadar, vital pentru a asigura un învățământ în limba maternă. În calitatea sa de director al „Școlilor ortodoxe românești și sârbești”, el a contribuit la aducerea de dascăli pregătiți și de materiale de studiu, inclusiv lucrări fundamentale din Școala Ardeleană, precum ,,Istoria pentru începutul românilor în Dachia” a lui Petru Maior.

Această școală a reprezentat un centru de afirmare a culturii și identității românești într-o zonă supusă influențelor străine. Nicolae Stoica de Hațeg însuși descria situația de atunci: „toți sloveneăște învăța, că de rumânie încă nimica pe aicea nu să știia”. Astfel, el poate fi considerat, pe bună dreptate, un adevărat ctitor spiritual al primei școli confesionale românești, un arhitect al conștiinței naționale.

Este important de remarcat că această școală de la Mehadia, o inițiativă privată și locală, a precedat cu un deceniu Școala Națională de la Sfântul Sava din București, înființată în anul 1818. Acest fapt demonstrează că dorința de a oferi educație în limba română a apărut la nivel comunitar cu mult înainte ca statul să-și asume acest rol.

Astăzi, constat cu mâhnire că acest moment distinct din istoria locală a Mehadiei a fost, în mare parte, dat uitării. Semnificația și importanța sa s-au diluat în timp, însă nu a fost mereu așa. Dovadă stă un articol publicat în perioada interbelică, care relatează despre organizarea unui jubileu la Mehadia, pentru a celebra 120 de ani de la înființarea acestei școli. Acest eveniment se întâmpla în data de 8 noiembrie a anului 1928,  subliniind importanța pe care o acordau înaintașii noștri acestui moment istoric, o dovadă că moștenirea lui Nicolae Stoica de Hațeg era încă vie, la acea vreme, în conștiința comunității. Articolul a fost publicat în publicația centrală interbelică ,,Adevărul”, în numărul 13769, din 8 noiembrie 1928, pe care îl redau în întregime, în cele ce urmează.

Constantin VLAICU/UZPR

120 ani de la înfiinţarea primei şcoale româneşti
,,Școala primară românească din comuna Mehadia judeţul Severin (a nu se confunda ca de obiceiu cu Băile Herculane cari se găsesc la 7 km. depărtare N. R.) înfiinţată la anul 1808 ca „şcoala naţională românească“ prin jertfa şi stăruinţa protopopului Stoica îşi va sărbători, în ziua de 8 Noembrie a. c., jubileul de 120 ani. Acest eveniment, însemnat nu numai fiindcă are loc în cea mai mândră frumoasă şi curată regiune românească, merită a fi scos cu prisosinţă în evidenţă deoarece se ştie că la Bucureşti, de exemplu, cea dintâiu şcoală primară nu are un trecut mai vechiu de 110 ani. Nu cunoaştem încă programul serbărilor aranjate de către cei în drept, dar bănuim că ele vor trebui să capete un caracter cât mai grandios, aşa cum, cu mult plăcere dar şi oarecare firească invidie, observăm că fac conlocuitorii noştri unguri şi şvabi, de câte ori au prilejul, a-şi aduce prinosul de recunoştinţă pentru înaintaşi, faptele şi creaţiunile lor. Preotul I. Buracu, originar din Mehadia, astăzi directorul palatului şi teatrului din Turnu-Severin, întocmise în anul 1924 o cronică asupra acestei comuni bănăţene, din care socotim că este bine a spicui, cu ocaziunea jubileului şcoalei, datele mai principale ce pot interesa pe cititori. „Cronica Mehadiei” a fost scrisă prima oară de învăţatul protoereu Nicolae Stoica de Haţeg (1795—1832) iar o alta aşa numită ,,Cronica latină” există la biserica rom. catolică începută la 1745. Istoria acestei comuni cuprinde istoria unei regiuni întregi care în vechime forma teritoriul districtului românesc VIII Mehadia compus din judeţul Mehedinţi de astăzi împreună cu plasa Orşovei şi o parte din plasa Teregova. Pe vremuri Mehadia era singurul centru religios cu episcop şi uneori chiar sediul mitropoliţilor de la Severin. În ziua dezlănţuirii războiului mondial la 26 iulie 1914, Mehadia a dat pe primii martiri români din întreg Ardealul şi Banatul. Numele localităţii derivă dela vechea Meha (muscărie) locuită de daci. Romanii clădiră in apropierea localităţii un castel numit Ahmedim. Cele mai vechi urme păstrate până in zilele noastre sunt dela romani cari zidiră un castru pe locul numit ,,Zidina‘’ la revărsarea pârâului Valea Bolvasniţa în râul Belareca (râul alb). Aci Paulus decurionul coloniei romane şi-a îngropat soţia aşezându-i o piatră care s’a aflat între ruinele cetăţiei. La anul 275 când Împăratul Aurelian şi-a retras legiunile, au rămas în aceste părţi coloniştii şi legionarii cari au fost împroprietăriţi, legând căsătorii cu dacii. Din epoca năvălirii barbarilor ce au tulburat viaţa liniştită se cunoaşte sosirea şi trecerea următoarelor horde şi seminţii : Goţii, Vandalii, Iazygii (275—330), Hunii, Avarii, Gepizii, (400—880), Maghiarii (889), Pecenegii şi Cumanii (1070), Tătarii, etc. Episcopia „Ad Aquas”, prima episcopie românească din anul 395 a fost distrusă cu ocazia năvălirii popoarelor barbare. Districtele românești aflătoare sub conducerea unui jude, cneaz, comite, voevod, duce etc., cad sub unguri abia la 904, când ducele de grad pierde această regiune in luptă, predându-se lui Arpad. Iată în ordine cronologică, evenimentele de importanţă, de la această dată înainte. La 1233, ca ban al Severinului este amintit Laurenţie. Între 1237-70 sub regele Bela IV-lea, cu concursul călugărilor dominicani, se încearcă introducerea forţată a catolicismului. Tătarii năvălesc între 1241—43, trecând prin foc şi sabie regiunea şi pe locuitori. La 1330 când Carol Robert regele Ungariei a pornit răsboi in contra lui Al. Basarab, lupta decisivă şi fatală pentru unguri s-a dat în văile Mehadiei. In 1368 găsim ca şef al cetăţii pe contele Benedict Heem iar la 1387 pe Carol Losonţi. Mircea cel Mare domnul Munteniei are Mehadia sub stăpânire prin anii 1388—1406. La 1491 românii din districtul Mehadiei cer regelui Vladislav anumite privilegii. După lupta dela Mohaci 1526, Mehadia formează o organizaţie aparte Banatul Severinului, având la 1532 ca ban pe Iacob Gârlişteanu. Habsburgii intră în stăpânirea regiunei în 1551. La 1582 bântueşte pe aici ciuma iar la 1595 Mihai Viteazul nimiceşte pe tătari. Tot prin Mehadia trece Mihai Viteazul în drumul său spre Fraga la 1600. Sultanul Ahmed pomeneşte in 1614 localitatea Mehadia ca proprietate turcească. Din acest district îşi adună Matei Basarab la 1632 cei mai credincioşi servitori. În 1716 prinţul Eugen de Savoya recâştigă de la turci cetatea Mehadia. Dărâmarea forturilor se face la 1752. Iosif al H-lea înfiinţează in 1775 batalionul românesc de graniţă No. 13 cu sediul la Mehadia. Cronica protoereului Nicolae Stoica robit de Haţeg aminteşte că la 1792 erau în Mehadia 275 familii române, 31 germani şi 20 ţigani, având 24 clădiri de piatră, 55 bordee şi 279 colibi de nuiele – în 1794 a bântuit seceta şi foametea. La 15 Martie 1905 se termină drumul dintre Mehadia şi Iablaniţa numit „Cheia Globului“. La 1808 se începe zidirea, şcolii româneşti, în 1822 a fost iarna fără zăpadă. Pomii au înflorit în Ianuarie iar la 14 Maiu s‘au copt strugurii. Tot atunci au fost şi cutremure de pământ. La 1838 iar puternic cutremur dărâmă toate casele şi biserica românească, au urmat ploi torenţiale şi s’au ivit lăcustele. Mehadia trece sub administraţia statului maghiar la 1873, iar la un an după aceasta este ales deputat dictat, cu unanimitate de voturi generalul român Traian Doda. Inaugurarea staţiunei de cale ferată Mehadia se face în 1878. Carul şi pompierii voluntari, iau fiinţă la 1889. Preotul Buracu este instalat aci la 1912. La 26 iulie 1914 ungurii arestează un număr de fruntaşi români printre cari pe generalul Nicolae Cena şi preotul Buracu, duşi şi întemniţaţi la Caransebeş şi Seghedin. Erau primii martiri ai românismului acuzaţi de agitaţii şi spionaj în favoarea României. Mehadia a dat în război 792 oameni din cari au decedat 86. La 17 Noembrie 1918 se constitue aci consiliul naţional român, care la 1 Decembrie trimite la Alba Iulia pe d. Grigore Ioan (profesor la Sc. comercială Timişoara) ca delegat al districtului Mehadiei. În 29 Mai 1919 intră aci primii soldaţi români liberatori. La 8 Iunie 1919 are loc congresul societăţii ortodoxe a femeilor române, la 1921 întreg corpul diplomatic cu primul ministru general Averescu vizitează comuna iar la 2 August acelaş an se aranjează prima expoziţie de industrie casnică. In ziua de 14 Martie 1922 se stinge din viaţă generalul N. Gena fiu de ţăran din această comună. La 15 Noembrie 1922 se deschide prima grădină de copii la sate. După statistica din 1920 Mehadia are astăzi 2261 locuitori şi anume 2021 români, 10 unguri, 111 nemţi, 13 evrei şi 1 alte naţionalităţi. Importantă staţiune climaterică în apropiere de băile Herculane şi aşezată într’o poziţie pitorească, Mehadia atrage în fiecare an un mare număr de vizitatori. Minele de cărbuni deschise în anul 1873 oferă un interes deosebit, între straturi găsindu-se şi cenuşe vulcanică. Industria forestieră este în prosperare dela 1906. Despre alte amănunte într’un număr viitor.”

Despre  Macedonia de Nord s-a vorbit ieri la Reșița cu prilejul vizitei în localitate a Excelenței sale Pavel DUPTA, Consul Onorific al Republicii Macedonia de Nord, la Timișoara.

Ziua de 8 septembrie  fiind Ziua Independenței  Macedoniei de Nord , la Centrul Social “Frederic Ozanam” din Reșița a fost deschisă o expoziție de fotografii realizate de Erwin Iosef Țigla sub genericul “Un colț necunoscut al Europei: Ohrid din Macedonia”. O întâlnire frumoasă, deschisă cu imnul de stat al României și cel al Macedoniei de Nord, în care Consulul Onorific al Republicii Macedonia de Nord, Excelența sa Pavel DUPTA a transmis cuvântul oficial al Ambasadei Macedoniei de Nord la București.

https://videopress.com/v/tHtMCCpd?resizeToParent=true&cover=true&preloadContent=metadata&useAverageColor=true

Clara Maria Constantin, managerul  Bibliotecii Județeane “Paul Iorgovici” a mulțumit oficial cu acest prilej pentru fondul de carte în limba macedoniană donat bibliotecii din Caraș-Severin de către Consulatul Macedoniei de Nord la Timișoara prin Excelența Sa Pavel DUPTA  și și-a exprimat bucuria de-a afla cât mai multe lucruri despre Ohrid, locul unde există, s-a spus cu acest prilej 365 de biserici, atâtea lăcașe de cult câte zile sunt într-un an.Erwin Iosef Țigla, reprezentantul Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin și al Asociației pentru Cultură și  Educație a Adulților din Reșița a vorbit celor prezenți despre vizita sa la Ohrid și  frumusețea acestui loc mai puțin cunoscut, unde oamenii sunt primitori și se practică un turism de calitate. Lacul Ohrid este cel mai vechi lac din Europa cu o vechime de 3 milioane de ani, ne-a spus Excelența sa Pavel Dupta.

https://videopress.com/v/Vsu24men?resizeToParent=true&cover=true&preloadContent=metadata&useAverageColor=true

Erwin Iosef Țigla, reprezentantul Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin și al Asociației pentru Cultură și  Educație a Adulților din Reșița a vorbit celor prezenți despre vizita sa la Ohrid și  frumusețea acestui loc mai puțin cunoscut, unde oamenii sunt primitori și se practică un turism de calitate. Lacul Ohrid este cel mai vechi lac din Europa cu o vechime de 3 milioane de ani, ne-a spus Excelența sa Pavel Dupta.

https://videopress.com/v/vbcFdkBX?resizeToParent=true&cover=true&preloadContent=metadata&useAverageColor=true

Pentru că s-a vorbit cu această ocazie despre prietenie și schimburi culturale Grupul Vocal–Instrumental “ RESICZA”, coordonat de Iuliu Fazakas a interpretat în cadrul incursunii muzicale două cântece în limba macedoniană. O surpriza plăcută pentru invitați.

https://videopress.com/v/AfvOVoWG?resizeToParent=true&cover=true&preloadContent=metadata&useAverageColor=true

 La manifestare a fost prezent și celebrul compozitor  și dirijor Sabin PAUTZA care și-a exprimat simpatia pentru acest popor care a dăruit lumii oameni deosebiți. S-a vorbit despre Maica Tereza , care și-a dedicat toată viața îngrijirii săracilor și bolnavilor din India.

La final cei prezenți au fost invitați la un pahar de vin și un burek, produse aduse de invitați pentru a sărbători Ziua Macedoniei de Nord și oamenii săi minunați.

Adriana TELESCU/UZPR

Înregistrare realizată de: Adriana Telescu

Fotografii: Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin

 

 

 

 

 

Editura ASTRALIS anunță apariția Revistei trimestriale de cultură Astralis nr. 3 (27) / iulie – septembrie 2025 (în format tipărit), sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Director-fondator, redactor-șef – Camelia Pantazi Tudor, Editor-coordonator – Marian Nencescu.

Editorialul, intitulat Eminescu la Viena. Anii de ucenicie 1869-1872, este realizat de Marian Nencescu.

Scriitori și jurnaliști din București și din multe județe ale țării, de peste Prut, din diaspora au publicat eseuri, poezii, proză scurtă, cronici și comentarii literare, interviuri, diverse articole, potrivit rubricilor revistei. În ordinea apariției în cadrul rubricilor, aceștia sunt: Marian Nencescu, Ana Dobre, Mihaela Roșu Bînă, Mihaela I. Rădulescu, Silvana Cojocăraşu, Geo Călugăru, Marina Costa, Rodica Bretin, Adrian Damșescu, Crina Decusară Bocșan, Mihaela-Mariana Cazimirovici, Issabela Cotelin, Mariana David, Bianca Timșa Stoicescu, Elena Lupșan, Mihalache Bocai, Cornelia Șuhan, Doru Vișteanu, Elena Armenescu, Evelyne Maria Croitoru, Lidia Zadeh Petrescu, Ada Nemescu, Mihai Merticaru, Florea Marin, Boris Marian Mehr, Marian Vișescu, Costică Dogaru, Nicu Doftoreanu, Elena Dican, Magda Băcescu, Ștefan R. Apostol, Catia Maxim, Ecaterina Chifu, Maria Mânzală, Nicolae Rusu, Zina Izbaș, Raisa Plăieșu, Petru Ababii, Dan Apostol, Ileana Belușica, Beatrice Kiseleff, Alexandru-Grigore Pisoschi, Veronica Pavel Lerner, Cleopatra Luca, Laura Schussmann, Camelia Pantazi Tudor, George Dimitriu, Dan Străuți.

Eseurile au ca temă opera și activitatea oamenilor de cultură: Marin Preda (Ana Dobre), George Bacovia (Mihaela Roșu Bînă), Dimitrie Anghel (Mihaela I. Rădulescu), George Enescu (Silvana Cojocărașu), Gheorghe Duță Micloșanu (Geo Călugăru).

În continuare, propunem cititorilor proză scurtă, poezie, teatru poetic, dar și cronici și comentarii literare, sperând să fie atrași să citească volumele despre care au scris autorii respectivi, și anume: Ion Petrovici – O viață sub spectrul filosofiei, de Ionel Necula (Ana Dobre), Iubire fără frontiere, de Constantin Lupeanu (Mihaela I. Rădulescu), Bucuria conversației, de Camelia Pantazi Tudor (Catia Maxim), Ecoul dintre vise, de Rita Hălălău (Elena Armenescu), A doua șansă, de Elena Ionescu Colcigeanni (Ecaterina Chifu), Cervenia, te cânt, de Doina Bârcă (Nicu Doftoreanu), Ceaiuri și leacuri băbești pentru o sănătate perfectă, volumul II, de Costel Ifrim (Ada Nemescu), Casa de pe firul apei, de Cleopatra Luca (Geo Călugăru).

La rubrica Universalis, Mihaela Roșu Bînă semnează un articol despre François Villon, Ana Dobre scrie despre romanul Apusurile de la Tufișul de Argint, un roman despre pierdere și regăsire, cum este subintitulat, al scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery, Marina Costa se referă la romanul în două volume Timpuri furtunoase, al scriitorului turc Osman Akdere, Maria Mânzală scrie despre volumul Secretul omului singuratic, de scriitoarea italiană Grazia Deledda.

La rubrica Români de peste Prut semnează autorii: Nicolae Rusu, Raisa Plăieșu, Petru Ababii și Zina Izbaș, care dedică un articol In memoriam Maestrului Eugen Doga.

La rubrica Să nu-i uităm, dorim să reamintim, prin publicarea unor creații, de scriitorii Dan Apostol, Ileana Belușica, Beatrice Kiseleff, scriitorul Lucian Gruia realizând și o scurtă prezentare a ultimului roman scris de Ileana Belușica, Memoria succeselor.

La rubrica Filosofie, Marian Nencescu atrage cu siguranță cititorii prin articolul India și piatra filosofală, iar la rubrica Istorie publică Alexandru-Grigore Pisoschi.

La rubrica Diaspora literar-culturală, Veronica Pavel Lerner continuă subrubrica Întâlnire cu un gânditor: N. Streinhardt, cu articolul N. Steinhardt, admirator al pictorului Horia Bernea. Cleopatra Luca publică proză scurtă, iar Laura Schussmann poezii.

În acest număr, Catia Maxim continuă interviul realizat cu doamna Nicola Tibacu, Camelia Pantazi Tudor se află în dialog cu Lidia Zadeh Petrescu, iar George Dimitriu, cu Mihai Vintilă.

Călătorind prin lumea artelor, Camelia Pantazi Tudor propune spre lectură articolul „Procesul Conștiinței”, Magda Băcescu și Trupa de Teatru „Joc” , iar Ștefan R. Apostol o recenzie a filmului The Amateur (2025).

La rubrica finală Evenimente culturale, Marian Nencescu scrie despre ediția anterioară a Salonului Literar Astrals articolul – Literatură și jurnalism. O nouă ediție a Salonului Literar Astralis – și de asemenea articolul intitulat 196 de ani de presă românească – „Scrieți, băieți, numai scrieți”.

Cu prilejul celebrării primei ediției a Zilei Internaţionale a Dialogului între Civilizaţii, începând cu data de 10 iunie 2025, s-au desfășurat numeroase evenimente culturale, pentru a marca prietenia și colaborarea dintre poporul chinez și cel român. Camelia Pantazi Tudor propune spre lectură două articole despre două dintre aceste evenimente: Evenimentul „Ceai pentru armonie – Salon Cultural 2025”, la Centrul Cultural Chinez din București și Spectacolul extraordinar „Cei Unsprezece Războinici”, prezentat de renumitul grup de arte marțiale Longyun, fondat de Jackie Chan.

În încheiere, Dan Străuți din Brașov ne introduce în lumea Expoziției temporare „Tăbăcarii și cojocarii din Țara Oltului” la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”.

11 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional cu Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute”, partea a IX-a.

 

11. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt mit Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute = Geschichte von Reschitza in verschollenen Ansichten”, Teil IX.

 

Între prietenii Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” și ai revistei „Bocșa culturală” se află și profesorul și jurnalistul Ion Medoia de la Vărădia, un dascăl de școală veche, un gazetar profesionist și un OM de excepție, de la care, întotdeauna, ai ceva de învățat!

Pe domnul profesor Ion Medoia îl cunosc de ceva timp, mai precis, din anul 2008 când, datorită Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” și al managerului de la acea vreme, Nicolae Sârbu, participam la lansarea volumului „Paul Iorgovici – învățat și patriot bănățean”[1], volum semnat de Ion Medoia și apărut cu sprijinul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al județului Caraș-Severin, director Ada D. Cruceanu-Chiseliță. Evenimentul s-a desfășurat la Vărădia (Caraș-Severin) și au participat oameni de cultură din tot Banatul. Atunci am avut onoarea să-l cunosc pe dl. Ion Medoia, despre care nu știam, la acel moment, decât că este cadru didactic, că personalitatea lui Paul Iorgovici este o preocupare veche a acestui veritabil dascăl și că, în final, această „pasiune” a luat forma unei cărți la a cărei lansare participam.

Apoi, l-am tot întâlnit pe domnul prof. Medoia la diferite evenimente și, de fiecare dată, eram fascinată de modul în care domnia sa se prezenta, își prezenta referatele și își susținea comunicările! Prin intermediul regretatului prof. Nicolae  Cenda, precum și din discuțiile cu Doru Dinu Glăvan și dr. Constantin Falcă, am aflat că Ion Medoia este și un excepțional jurnalist, care lucrează efectiv în presă din anul 1963, când a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara și a fost repartizat la studioul de radio din localitate.[2]

Ion Medoia s-a născut în 9 septembrie 1940 la Vărădia (Caraș-Severin). A urmat cursurile școlii primare în comuna natală și și-l amintește pe învățătorul Vasile Voia ca „un dascăl cu vocație pedagogică, asemeni Domnului Trandafir al lui Sadoveanu”. Apoi, a urmat cursurile Școlii Medii din Oravița (astăzi Liceul „General Dragalina”) și, impresionat de figura profesorului său de limba română – Mihai Novac -, a urmat cursurile Facultății de Filologie din Timișoara.

Pasionat de scris încă din liceu – debutează în 1955 în ziarul regional „Drapelul roșu”-, Ion Medoia colaborează cu diverse ziare și reviste, publicații locale și naționale. Deși rectorul Ioan Curea îi propusese  un post de asistent la facultate, pasiunea pentru gazetărie a fost mult mai mare, drept urmare, în 1966 s-a angajat la ziarul „România Liberă”[3] pe post de corespondent pentru județele Timiș, Arad și Caraș-Severin. Tot atunci a devenit membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, după un examen serios de capacitate jurnalistică. Nu renunță nici la catedră, a  predat și în învățământ, pentru a nu pierde contactul  cu meseria de profesor. După 1989 a îndeplinit misiunea de port-drapel al idealurilor revoluției, al spiritului civic și al democrației românești, orientare impusă de Petru Mihai Băcanu, redactorul-șef și membru marcant al Alianței Civice.[4] La „România Liberă” leagă o bună colaborare cu Octavian Paler, care devine și unul dintre mentorii săi.

Pentru activitatea sa gazetărească de peste șase decenii, Ion Medoia a fost răsplătit cu mai multe distincții, iar cartea sa dedicată personalității lui Paul Iorgovici a fost premiată  de Consiliul Județean Caraș-Severin pentru „cercetare în științe socio-umane”.

Filologul Ion Medoia se află astăzi la ceas aniversar: 85! Întreaga sa viață a  fost pasionat de carte, de scris și de citit, de artă, de vânătoare și de călătorii. Și, da, desigur, de Paul Iorgovici! „Personalitatea și spiritul enciclopedic al învățatului m-au fascinat încă din facultate, când am luat primul contact cu ideile lui. La îndemnul profesorului meu Gheorghe Ivănescu, un reputat lingvist român, am realizat, în 1963, sub directa sa coordonare, o lucrare de diplomă nesperat de apreciată, la absolvirea Facultății de Filologie a Universității timișorene.” Mărturisește Ion Medoia în „Argumentul” cărții dedicate lui Iorgovici. „Pe parcurs, am reușit să susțin câteva comunicări despre Paul Iorgovici  atât în Vărădia, la întâlnirile cu fiii satului, cât și la Reșița, în cadrul Societății de Științe Filologice, condusă cu competență de fostul meu coleg de facultate, Marcu Mihail Deleanu”.[5]

Dascăl și gazetar important al Banatului, filologul Ion Medoia încă lasă pagini importante de istorie culturală, esențiale file de istorie locală, deoarece Vărădia se află întotdeauna în atenția acestuia. „Faptă istorică și faptă vărădeană” scria Cristian Paul-Mozoru în volumul său de cronici intitulat „Ancore în imaginarul literar contemporan”[6], cu privire la cartea dedicată lui Paul Iorgovici, și mărturisește: „Propunând un asemenea titlu, nu îmi pot sădi în minte decât două nume: Paul Iorgovici și Ion Medoia. Veniți pe lume, amândoi, ca fii ai satului, la Vărădia, fiecare, în felul său și în timpul său, își lasă amprenta în lume asupra locului din care își trag sevele și originile. Unul prin modernizarea limbii până la revoluționare, prin studii și scrieri, din păcate, pierdute, sau, cel puțin, negăsite până în momentul de față, celălalt prin readucerea și  păstrarea în contemporan a celui dintâi.”

Spuneam că Ion Medoia este și un adept al călătoriilor, iar într-unul dintre interviurile oferite ziarului „Timișoara” mărturisea cu satisfacție: „Revelionul din anul 2000 l-am petrecut la New York, la fiica mea Silvana, într-o sală cu 400 de persoane plină-ochi de români! Acolo m-am întâlnit cu prietenul meu de vânătoare, Traian Jurchelea, vestitul cântăreț de muzică populară bănățeană.[…] De atunci am vizitat numai țări capitaliste, ca să recuperez ce n-am putut vedea în epoca dictaturii, când nu aveam voi, noi, ziariștii, pe motiv că am ști, chipurile, secrete de stat și am putea fi ispitiți să le divulgăm străinilor. Mare tâmpenie!”

La ceas aniversar îi dorim domnului Ion Medoia multă sănătate și încă multe călătorii! Îi dorim rodnic spor în cercetările întreprinse, astfel încât să-și definitiveze proiecte editoriale aflate în lucru: volume importante pentru Banat și nu numai!

La mulți și binecuvântați ani, domnule Ion Medoia!

         

---

[1] Ion Medoia. Paul Iorgovici, învățat și patriot bănățean (1764 – 1808): monografie. Prefață de Ada D. Cruceanu; postfață de Vasile D. Țâra.- Timișoara: Eurostampa, 2008;

[2] Constantin C. Falcă. Cărășeni de neuitat. Partea a XLIV-a. Timișoara: Eurostampa, 2023;

[3] I. Hangiu. Dicționarul Presei Literare Românești (1790 – 2000).  București: Editura Institutului Cultural Român, 2004;

[4] Constantin C. Falcă. Cărășeni de neuitat. Partea a XIII-a. Timișoara: Eurostampa, 2011;

[5] Ion Medoia, Op. cit.

[6] Cristian –Paul Mozoru. Ancore în imaginarul literar contemporan. Prefață: Ionel Bota. Giroc: Castrum de Thymes, 2023;

Consiliul Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România va asigura, în conformitate cu prevederile Statutului, continuarea bunei activități a UZPR în condițiile generate de trecerea neașteptată în neființă a președintelui Sorin Stanciu.
În perioada imediat următoare vor avea loc ședințe și întruniri ale forului de conducere al UZPR, care vor stabili reperele continuării activității, detaliile și toate măsurile necesare unei activități eficiente și statutare.
Recomandăm să urmăriți permanent informațiile apărute pe site-ul nostru http://www.uzpr.ro

Echipa UZPR

10 septembrie 2025, ora 16.30, Centrul Social „Frédéric Ozanam” Reșița:

Expoziția de fotografii „Un colț necunoscut al Europei: Ohrid din Macedonia” cu prilejul Zilei Indepedenței Macedoniei de Nord (8 septembrie). Expune Erwin Josef Țigla din Reșița.

Participă Excelența Sa Pavel Dupta, Consul Onorific al Republicii Macedonia de Nord la Timișoara.

Incursiuni muzicale: grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

10. September 2025, 16:30 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Ausstellung „Eine unbekannte Europaecke: Ohrid in Mazedonien“, mit Fotos von Erwin Josef Țigla (Reschitza), anlässlich des Unabhängigkeitstag der Republik Nordmazedonien (8. September).

Mit der Teilnahme Seiner Exzellenz Pavel Dupta, Honorarkonsul der Republik Nordmazedonien in Temeswar.

Musikalische Einlagen: die „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

Neobositul nostru ierarh se află la ceas aniversar, prilej de bucurie pentru noi, cei care beneficiem adesea de buna înțelegere a acestuia și, de asemenea, prilej de a transmite gânduri bune și urări alese!

Episcopul Caransebeșului, PS dr. Lucian Mic, cetățean de onoare al orașului Bocșa și al județului Caraș-Severin, s-a născut la 9 septembrie 1970 în municipiul Arad.

Între anii 1987-1992 urmează cursurile Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş. În anul 1992 a susţinut examenul de admitere la Facultatea de Teologie, secţia Pastorală, din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, pe care a absolvit-o în anul 1996.

Din anul 2001 s-a înscris la cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Oradea, iar opt ani mai târziu la cursurile de doctorat ale Facultăţii de Teologie din Craiova. În 1990 a intrat ca vieţuitor la Mânăstirea Hodoş-Bodrog din judeţul Arad, în 1991 fiind tuns în rasoforie. În anul 1992 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot pe seama Mănăstirii Hodoş Bodrog. Rămâne la Mânăstirea Hodoş-Bodrog până în anul 1994, când a fost transferat de către Î.P.S Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului, pe post de preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

În anul 1995 a fost numit stareţ al Mânăstirii „Izvorul Miron” Româneşti din judeţul Timiş de către Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. În anul 1998 a fost tuns în monahism cu numele Lucian la Mănăstirea „Izvorul Miron” Româneşti, iar un an mai târziu a fost hirotesit Protosinghel şi numit Exarh al mânăstirilor din Arhiepiscopia Timişoarei, iar în ianuarie 2000 a fost hirotesit Arhimandrit. În septembrie 2000 a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei cu titlul „Lugojanul”, iar la data de 1 octombrie 2000 a fost hirotonit întru arhiereu, la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Odată cu vacantarea scaunului episcopal de la Caransebeş, prin numirea în funcţia de Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului a Preasfinţitului Părinte Dr. Laurenţiu Streza, în 8 februarie 2006 a fost ales Episcop al Caransebeşului, iar în 26 februarie 2006 a fost instalat ca Episcop al Caransebeşului în catedrala Episcopală „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş. Odată cu numirea ca Episcop al Caransebeşului, Preasfinţia Sa a hirotonit clerici şi activează ca profesor de Tipic şi Liturgică la Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş şi ca lector la Facultatea de Teologie din Caransebeş, a târnosit altare noi şi a vizitat toate parohiile Eparhiei.

A târnosit şi a deschis spre oficierea cultului divin public demisolul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeş şi a reluat lucrările de construcţie la noua Catedrală Episcopală din Caransebeş, obţinând fonduri concretizate în finalizarea zidirii locaşului de cult şi acoperirea acestuia cu învelitoare de cupru, urmând ca în acest an să se poată săvârşi serviciile divine publice în noua catedrală.

A mutat într-un sediu nou Seminarul Teologic din Caransebeş, unde cadrele didactice şi elevii seminarişti beneficiază de săli de cursuri moderne, cămin şi cantină nou amenajate şi utilate la standardele actuale. A reamenajat Centrul Eparhial, a mutat întru-un sediu nou magazinul Diecezana din Caransebeş şi a inaugurat o seamă de magazine de obiecte bisericeşti în cuprinsul Eparhiei. A înfiinţat la Centrul Eparhial ateliere de croitorie bisericească, de pictură bisericească bizantină şi a retehnologizat atelierul de lumânări al Eparhiei, amenajându-le în complexul eparhial spaţii special destinate pentru desfăşurarea activităţii în condiţii propice.

A organizat şi a sprijinit numeroase manifestări culturale din cuprinsul Episcopiei Caransebeşului. A reactivat apariţia Calendarului Românului şi a publicat un volum dedicat Ierarhului „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş 350 de ani de la trecerea în veşnicie”. A mai publicat în colaborare cu doamna lect. dr. Mihaela Vlăsceanu şi domnul prof.dr. Petru Bona o monografie dedicată Catedralei Episcopale Sf. M. Mc. Gheorghe din Caransebeş, precum şi o carte care prezintă parte din activitatea Episcopului Elie Miron Cristea (1910-1919). A relansat tradiţia conferinţelor teologice de larg interes cu invitaţi din lumea bisericească, dar şi din lumea oamenilor de cultură laici. A scris numeroase articole, note şi comentarii în revistele şi publicaţiile bisericeşti.

Activitatea socială s-a concretizat prin înfiinţarea, în colaborare cu mai multe instituţii, Centrului de servicii sociale „Sf. Vasile cel Mare” din Caransebeş şi a demarat noi proiecte sociale care se află în curs de desfăşurare. De asemenea s-au încheiat parteneriate de colaborare cu mai multe ONG-uri din judeţ, dar şi cu diverşi furnizori de servicii sociale ai administraţiei locale.^[1]

Preasfințitul episcop Lucian acordă o atentă importanță tinerilor și, printr-un excepțional act managerial, au luat naștere în eparhia Caransebeșului o seamă de activități cu tinerii, organizate prin nou înființatele Centre de tineret și Centre Catehetice.

De asemenea, din postura de președinte al colectivului redacțional, PS dr. Lucian a schimbat fața  periodicului de cultură și spiritualitate „Foaia Diecezană”, transformând-o într-o revistă atractivă, modernă, cu pagini color și informații de interes local, regional și național, oglindind frumoasa și bogata activitate a Eparhiei Caransebeșului.

Dintre volumele care-i poartă semnătura amintim: Sf. Iosif cel Nou de la Partoș. 350 de ani de la trecerea în veșnicie.- Caransebeș: Editura Diecezană, 2006; Catedrala Episcopală Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Caransebeș (coautor).- Timișoara: Marineasa, [2007]; Mărturisire și devenire în Episcopia Caransebeșului: studii de istorie bisericească.- Editura Episcopiei Caransebeșului, 2010; Parohiile Eparhiei Caransebeșului (coautor).- Editura Episcopiei Caransebeșului, 2012; Repertoriul troițelor și crucilor din Eparhia Caransebeșului (coautor).- Caransebeș: Editura Diecezană, 2013.

Referințe: Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2009 (Bocșa – istorie și cultură); Cărășeni de neuitat XVIII/ Petru Ciurea și Constantin Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2012; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2009 – 2014/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură); Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2014 – 2018/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2019 (Bocșa – istorie și cultură); Bocșa culturală. Anul XXII, nr. 3 (114)/ 2021; Bocșa culturală. Anul XXIII, nr. 4 (119)/ 2022; „Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi”/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64) ș.a.

PS Lucian nu este doar ierarhul cetățean de onoare al Bocșei, ci este un veritabil prieten și păstor al locului! Bocșenii se bucură adesea de prezența sfinției sale, de povețele  acestuia, de mângâiere la ceas de durere și sprijin la ceas de necaz. Bocșenii îl au adesea sfătuitor și, nu de puține ori, balsam în momente de deznădejde. Acesta este ierarhul nostru: harnic și neobosit! Cald și înțelegător!

La mulți ani, Preasfințite Părinte Episcop! Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să vă țină sănătos și vrednic mulți și binecuvântați ani, să ne bucurăm în continuare de momente alese, și aici la Bocșa, în preajma și cu binecuvântarea sfinției voastre! 

 

Gabriela Șerban și echipa „Bocșa culturală”

 

---

[1]  Extras din Expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin” Preasfinţitului Părinte Lucian Mic, semnată de inițiator, preș. Sorin Frunzăverde, Hotărârea Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 126 din 31.08. 2010.

 

9 septembrie 2025, ora 18.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Puntea necreată”: Expoziție de artă conceptuală și experiență senzorială. Expune Flavian Savescu.

 

9. September 2025, 18:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Puntea necreată = Die ungeschaffene Brücke”: Konzeptkunstausstellung und Sinneserlebnis, mit Flavian Savescu.

 

 

Serviciul de taxi, așa cum îl știm astăzi, are o istorie lungă și fascinantă, evoluând de la simple trăsuri, la automobile moderne cu tehnologie avansată.

Ideea de a oferi transport contra cost a apărut încă din antichitate. În Roma, de exemplu, existau trăsuri închiriate, dar sistemul era rudimentar și nu era reglementat.

Secolul al XVII-lea a marcat o etapă importantă. În 1605, în Londra, s-au înființat primele hackney coaches (trăsuri de închiriat), care circulau pe străzi și puteau fi oprite de oricine avea nevoie de transport. Acest sistem a fost ulterior reglementat în 1662, numărul trăsurilor fiind limitat și stabilite tarifele. O evoluție similară a avut loc și la Paris.

Apariția motorului cu combustie internă la sfârșitul secolului al XIX-lea a revoluționat industria transporturilor. Primele automobile care au funcționat ca taxiuri au apărut la Stuttgart, în 1897, fiind fabricate de Daimler.
Momentul crucial a venit în 1891, odată cu inventarea taximetrului (sau contorului de taxare) de către germanul Wilhelm Bruhn. Acest aparat, care calcula automat tariful în funcție de distanță, a adus transparență și a stabilit standarde clare în domeniu. Denumirea de „taxi” provine de la combinația cuvintelor „taximeter” (taximetru).

În secolul XX, taxiurile au devenit un element esențial al peisajului urban din întreaga lume.
În anii ’20, automobilele special concepute pentru serviciul de taxi, precum celebrul „Checker Cab” din New York, au început să domine.
În anii ’40, sistemele de comunicare radio au fost introduse, permițând dispeceratelor să aloce curse șoferilor mai eficient.
Începutul anilor ’90 a adus tehnologia GPS, care a îmbunătățit semnificativ navigația și gestionarea flotelor.

Ultima și cea mai mare transformare a venit cu apariția smartphone-urilor și a aplicațiilor de ride-sharing la începutul secolului XXI. Companii precum Uber și Lyft au creat o platformă prin care șoferii privați pot oferi servicii de transport, concurând direct cu taxiurile tradiționale. Această evoluție a schimbat fundamental modul în care oamenii comandă și plătesc pentru curse.
Astăzi, taxiurile și serviciile de ride-sharing coexistă, iar concurența continuă să stimuleze inovația, de la mașini electrice până la mașini autonome.

Taximetria în România are o istorie la fel de bogată, aceasta fiind marcată de evoluția politică și economică a țării. Primele forme de transport public contra cost au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, în marile orașe în special în București. Ca și în Europa, acestea erau inițial trăsuri trase de cai, numite „birje” sau „calești”. Ele staționau în locuri publice, precum piețe și gări, și puteau fi închiriate pentru curse scurte.
Odată cu modernizarea societății românești, a apărut și automobilul. În anii ’20, primele automobile folosite ca taxiuri au început să circule pe străzile Bucureștiului și ale altor orașe. Acestea erau, de obicei, modele europene, precum Fiat sau Renault, și au înlocuit treptat birjele. În această perioadă, serviciul era mai degrabă un lux, accesibil unui segment restrâns al populației.
După al Doilea Război Mondial, taximetria a intrat sub controlul statului. Flota de taxiuri a fost naționalizată, iar numărul și tipul de mașini au fost strict reglementate. În anii ’60-’70, cele mai cunoscute taxiuri erau cele de tip Dacia 1300 sau Renault. Șoferii erau angajați ai statului, iar tarifele erau fixe și mici, stabilite de autorități. Serviciul era organizat prin intermediul dispeceratelor, iar mașinile staționau în locuri publice desemnate.
Revoluția din 1989 a adus schimbări majore. Taximetria a fost liberalizată, iar acest lucru a dus la o explozie a numărului de șoferi și de mașini. Oricine își putea cumpăra o mașină și obține licență. Această perioadă de tranziție a fost marcată de un control mai redus, ceea ce a dus la probleme precum tarifele negociate „la geam”, un comportament adesea neprofesionist și servicii de o calitate îndoielnică. Tot în anii ’90, au apărut și primele firme de taxi private, care au încercat să profesionalizeze serviciul.
În ultimii ani, piața a devenit mai competitivă și mai reglementată. Apariția aplicațiilor de ride-sharing (cum ar fi Uber, Bolt și Free Now) a adus o nouă eră, caracterizată prin tarife transparente, plata online și evaluarea șoferilor de către clienți. Companiile de taxi tradiționale au fost nevoite să se adapteze, lansând și ele propriile aplicații și modernizând serviciile pentru a ține pasul cu concurența.
În prezent, piața de transport alternativ este foarte dinamică. Coexistă atât firme de taxi cu tradiție, cât și platformele de ride-sharing, iar reglementările se adaptează constant la această nouă realitate.

Constantin VLAICU/UZPR

Fotografia prezentată este una istorică, realizată în perioada interbelică, aproximativ în anii ’20. Perioada coincide cu începuturile taximetriei, așa cum se precizează și în articol. În acest context, fotografia poate fi considerată o fărâmă din istoria transporturilor, respectiv a taximetriei și a turismului în România, în mod special a transportului turistic din stațiunea Băile Herculane. Se poate observa o flotă de taxiuri prezente în fața gării din Herculane, pregătite să preia turiștii sosiți cu trenul, pentru a-i transporta în stațiune. În prim-planul imaginii este Nistor Guleran (Păviloane), din Mehadia, putem să-l numim pionier al taximetriei locale, lângă mașina sa Chevrolet National Torpedo.

Fotografia face parte din arhiva personală a domnului Doru Bocicariu, din Mehadia, descendent al protagonistului imaginii.

Interviu: Gheorghe Țunea Pîrvovanu – ing. Dorin Bălteanu
     

Interviu realizat cu omul de cultură Dorin Bălteanu, din Băile Herculane, cu ocazia efectuării concediului de odihnă în stațiunea lui Hercule !

   G.Ț.P. –  Bună ziua, domnule inginer Dorin Bălteanu ! Încă dintru început, vă rugăm să ne spuneți cum trăiți viața de zi cu zi, din punct de vedere social, dar mai ales spiritual ?

     D.B. – Este o întrebare care-mi trezește multe amintiri și nostalgii având în vedere proaspăta mea calitate de pensionar, dar mai ales, starea sănătății mele care necesită multiple deplasări la Timișoara și București.
Activâd cu jumătate de normă, până în februarie 2024, în cadrul Primăriei Băile Herculane, mi-a plăcut să inițiez și să organizez proiecte ce au avut un scop bine precizat: promovarea patrimoniului istoric, cultural, balnear, peisagistic și nu în ultimul rând, arhitectural, al bimilenarei stațiuni de pe Valea Cernei.
După ce m-am stabilit la Băile Herculane, acum 27 de ani, am ajuns să cunosc mai bine acest patrimoniu de excepție, pe care l-am considerat de-a dreptul fascinant, hotărându-mă să-mi dedic activitatea promovării acestuia atât în țară cât și peste hotare.
Înființarea, în premieră la Băile Herculane, a Biroului de marketing la firma S.C. Hercules S.A., odată cu angajarea mea, mi-a oferit posibilitatea să desfășor activități de promovare a stațiunii la târguri de turism, în cadrul conferințelor și simpozioanelor la care am fost invitat, în presă, televiziune, radio-uri, organizând în același timp programe pentru turiștii sosiți în stațiune: drumeții cu ghid pe așa numitele ”trasee de cură” din jurul stațiunii, excursii tematice, croaziere pe Dunăre, programe de fitness și divertisment.

Citește articolul întreg:

https://uzprcarasseverin.org/statiunea-baile-herculane-arc-peste-timp/

7 septembrie 2025

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România anunță cu profundă tristețe dispariția neașteptată a președintelui Sorin Stanciu.

Jurnalist de calibru, cu o impresionantă experiență profesională, Sorin Stanciu a militat fără odihnă pentru prestigiul UZPR și pentru menținerea organizației pe coordonatele firești ale unei uniuni de creație și de utilitate publică.

Ales în funcția de președinte al UZPR în luna iulie 2024, Sorin Stanciu a contribuit decisiv la vizibilitatea Uniunii, la implicarea UZPR într-o o pleiadă de manifestări, evenimente și proiecte care au reflectat importanța pentru societate a celei mai mari organizații de breaslă din România.

Fidel crezului său, „UZPR suntem noi, toți, egali”, Sorin Stanciu a încurajat puterea decizională a filialelor Uniunii, a păstrat coeziunea organizației și și-a pus puterea și priceperea în slujba UZPR și a membrilor săi din țară și din diaspora.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Departamentul Comunicare