Fondarea și bazele acestei stațiuni balneare – Băile Herculane, au fost realizate de legiunile împăratului roman Traian Nerva în 102 d.Hr., învingătorul  regelui  Decebal și cuceritorul țării Dacia, la începutul secolului al II-lea (documentare atestată în 153 d.Hr.). Conform obiceiurilor acelor vremuri, apele termale descoperite în această vale a râului Cerna – în latină Thierna, au fost dedicate divinității sale, Hercules, sub numele de Thermae Herculis, nume păstrat până în zilele noastre. Din epoca romană au rămas 23 de inscripții monumentale denumite – Tabulae Votivae – gravate în piatră. Aceste altare, ridicate între anii 107-267, au fost lăsate de iluștri împărați, comandanți de armate și guvernatori ai Daciei și altor provincii, senatori, consuli și tribuni ai poporului, nobili și alți demnitari din Roma, pentru vindecarea lor, fiind un testament după atâtea secole, vorbind despre puterea vindecătoare a apelor noastre termale și despre proprietățile lor tămăduitoare ale „APELE SACRE ALE LUI HERCULE( aproape de )AD MEDIAM”.   Legenda din România spune că însuși eroul Hercule, un semi-zeu, obosit, și-a recăpătat puterile după munci și lupte grele. Ajungând aici, într-un loc binecuvântat cu ape termale în Valea Cernei, într-o mare luptă cu Hidra-balaurul  cu trei capete, eroul nostru, Hercule  (alias Iovan Iorgovan ), a câștigat!  Au fost romanii cei care, cucerind aceste teritorii și ajungând aici, au construit temple, băi și apeducte după ce au descoperit proprietățile vindecătoare ale apelor termominerale. La fel aveți și d-vs acolo în Mexic, unde aveți, de asemenea, avantajul de a avea în statul Querétaro izvoare și zăcăminte sulfuroase în San Bartolo-Gto – care țâșnesc din zeci de puțuri, aproape de Rancho La Pitaya Gto și Tecozautla Qro-El  Geiser , sau  El Arenal. În orașul nostru există încă un fragment piscină rotunda – un bazin și un apeduct la nivelul solului, din epoca romană, aproape de hotelul Roman. După o lungă perioadă, austriecii, găsind ruinele termelor romane, au construit clădiri și piscine pentru terapii și tratamente Și la final a fost construit între 1974 și 1976 peste construcțiile austriece, păstrând căzile de marmură roșie (vezi foto). Acestea se mai văd și sunt utilizate la primul nivel, astăzi în circuitul terapeutic pe parcursul a aproape două milenii!!!. În acest loc, Băile lui Hercule au înscrisuri marcate în piatră și marmură, mulțumiri  aduse divinităților pentru vindecarile obținute, așa cum sunt cunoscute din mitologia greacă și romană, precum și pentru că vom găsi mai multe ipostaze ale unor statui care par că vorbesc și ne spun multe lucruri. În acest loc, care are multe în comun cu diferite locuri din Mexic și din Querétaro… se împletește istoria și se combină cu mitologia și cu realitatea zilei de azi. Privind statuile care par că vorbesc de la sine și ne spun lucruri care par incredibile! Cele 3 statui, ale lui Hercule, ale soției sale și ale reginei Omphala, din Lidia, parcă sunt vii atunci când începem să descifrăm ce ne spune legenda ! …În timpul luptei cu taurul unde  și când regele EURISTEU l-a  trimis și condamnat la moarte pe HERCULES . Soția lui îl aștepta ținând în mână  o cupă cu venin – otravă. Hercules însuși. se vede foarte trist, cu capul aplecat în jos, fără să știe ce va urma și unde să meargă…..!!!  De cealaltă parte a străzii de pe donjonul de la capătul podului recent reabilitat, îl privește și îl așteaptă regina Omphala, care poartă o haină din piele de leu și un ciomag de lemn, identic cu cel al lui Hercules.  (Lidia era – un ținut antic, pe teritoriul actual al Turciei – vezi cele 3 fotografii). Alte statui găsite pe strada-aleea romană și cele de deasupra fiecărei clădiri, niște copii de ipsos/ciment, pentru că originale au fost scoase pentru a împodobi palate și muzee din Europa, iar altele aproape pierdute se află în fluviul Dunărea în timpul transportului. Aproape de locul din Topleț există un apeduct similar care ne amintește de arcadele  apeductului din Queretaro. Chiar și perioada de construcție este aproximativ aceiași, ambele apeducte fiind finalizate în jurul anului 1725  în Mexic….. și 1739–1740 la noi iar pretextul fiind în sine, foarte diferit: unul amoros în Qro și  la noi sfârșitul unui armistițiu   după lupte crâncene  între austrieci și otomani , în cazul nostru – fixarea unei granițe a Imperiului Otoman pe râul Cerna !!!.

 

În oraș vom găsi un fel de copac ornamental – Pawllonia la noi, foarte asemănător cu Jacaranda și florile  de culoare mov, ce  înflorește în Mexic,  deci  avem încă o similitudine în  ambele țări, chiar înainte și în timpul sărbătorilor Pascale. Vorbim despre magia violet în ambele cazuri! Dacă d-vs sunteți mândri de prezența spinilor în formă de cruce în Querétaro – în Templul Crucii, noi în această zonă avem aceleași exemplare de Gleditsia Triacanthos, cu cele 3 cuie ai crucificării în zonele limitrofe ale stațiunii !!! Existența unei berării Hercules în locul nostru, la fel ca în Querétaro, și existența unui Festival Internațional folcloric numit de asemenea Hercules, unde din 2003 au venit grupuri de dansatori și din Mexic, Argentina, Columbia și Costa Rica, alături de țările care se învecinează cu România: Serbia, Turcia, Georgia, Ucraina, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Irlanda, Grecia, Croația etc.   Festivalul nostru Hercules  La a 55-a ediție, are aproape aceeași vârstă cu Festivalul Cervantino  din Guanajuato, Mexic,la cea de a 53 ediție. Aici există o școală numită Liceul Hercules, dar și un hotel, Hercules. În Piața Hercules se poate observa statuia lui HERCULES, din bronz, realizată din fier de tun în 1847, de maeștrii germani Glantz și Ramelmayer și a fost o donație din partea Arhiducelui austriac Carol, ca recunoaștere  a vitejiei și pentru vindecarea ofițerilor și soldaților armatei austriece!   

Într-o carte pe care am scris-o, – Plugova, la 580 de ani de la atestarea sa scrisă, am dedicat aproximativ 6 pagini  ce se găsesc  în Capitolul VII… Aici fotografiile și textele ne explică mai multe coincidențe, similarități și curiozități care există între țările noastre. Sunt  prezentate separat pentru a cunoaște în detaliu tot ceea ce a fost menționat, împreună cu fotografiile și traducerea în spaniolă ! Existența Teatrului Republicii din Querétaro, cu tot rolul pe care l-a avut în cursul istoriei orașului, este legată de cel mai vechi teatru din România – Teatrul Oraviței , construit între  1814 -1816 și inaugurat oficial, prin spectacolele din 5 și 7 Octombrie  1817, în prezența  în prezența familiei imperiale de la Viena, Francisc I (II) ȘI Carolina Augusta , la ambele evenimente . Este „ PRIMUL EDIFICIU DIN ROMÂNIA ACTUALĂ MENIT PRIN PROIECTUL ARHITECTULUI ( Ion Niuny)  SĂ GAZDUIASCĂ ASTFEL  DE SPECTACOLE DE TEATRU ȘI DE MUZICĂ ”.  Clădirea e și azi în picioare  fiind o copie a celebrului Burghtheater din Vienna! ( conform informațiilor primite de la Dl Ionel Bota, Doctor în istorie și Director al Teatrului  din Oravița ). Interioarele sunt aproximativ asemănătoare!

Atât mexicanii, cât și noi avem Ziua Morților pe 1-2 noiembrie. Doar că acolo se sărbătorește într-un mod diferit, cu muzică, foarte multe flori, cu cranii de zahăr și multe alimente oferite morților sub formă de altare pentru rudele care nu mai sunt. Ei sunt veseli în aceste momente și muzica se duce la cimitir. Și noi aici avem la fel obiceiul de a merge la cimitire și avem  și Cimitirul Vesel din Săpânța—Maramureș cu conotații asemănătoare . Aceste detalii au fost oferite de S.E. Dl. Ordorica Guillermo, ambasadorul Mexicului în România, împreună cu dl Consul onorific al Mexicului la Timișoara, Dl. Dr . Adrian Bădescu  de în urmă cu câțiva ani, într-un interviu acordat la Timișoara televiziunii locale!

Cei 12500 km de distanță par a nu fi nimic, descoperind că există mult mai multe asemănări pe parcurs….de prezentat, să zicem !

Gara feroviară din localitatea noastră este foarte elegantă, fiind de la început un Pavilion de vânătoare, vorbim de planul  casei Habsburgilor reprezentată aici de familia lui Francisc Iosif II și soția sa Sissi, împăratul Austriei.  Francisc Iosif II era fratele mai mare al lui Maximilian de Habsburg – împăratul Mexicului 1864 Iunie 10, 1867 19 Iunie ,care a avut un sfîrșit tragic până  la final. Câteva aspecte referitoare la această expediție  sunt prinse într-o relatare  din cartea SĂCĂLAZ TIMP ȘI iSTORIE  despre viața  Preotului catolic Augustin Weber  care l-a însoțit pe viitorul Împărat al Mexicului , autori Gheorghe Blejuscă și  Stefan Tomoiagă . Articolul tradus în spaniolă ca si prezentul  articol, au fost  trimise Asociației Culturale „ El Hercules” din QUERETARO , MEXIC , prezentând un interes deosebit manifestat  de dl Ulises Ordonez si urmăritorii săi   din această zonă turistică a Mexicului !

Ceea ce avem în comun sunt obiceiurile alimentare și modul de prezentare. Să observăm cât de multe coincidențe și asemănări există între două locuri și orașe unde. În ambele țări, folosim făina de porumb în preparatele noastre  ca platouri naționale ; tortilla nu lipsește de pe masa mexicanilor și pentru noi produsul mamaliga – sau polenta  ce este pregătită prin fierbere nu lipsește de pe masa românilor . Triada porumb-fasole-dovleac este utilizată într-un mod foarte comun în alimentația poporului român, la fel ca și pentru mexicani.     Porumbul, fasolea și dovleacul sunt folosite în mod foarte comun în alimentația poporului român, la fel ca și în  Mexic. Există multe varietăți de porumb și de fasole, vorbind despre culori și tipuri în Mexic, la fel fiind utilizate și în România! Ambele țări folosim și consumăm porumb fiert și prăjit. De asemenea, brânza sărată este factorul comun, iar diferența o fac mexicanii cu maioneza și lămâia, plus ardeiul iute pudră, uneori! Băutura noastră națională, Țuica – un distilat de fructe, prune – de aproximativ 5-6 tipuri, prune, cireșe, pere, piersici, având cantități mari atât pentru producție, cât și în ceea ce privește tăria alcoolică, fiind între 36 și 39 de grade, până la 55-65 de grade de alcool în nordul tării , seamănă cu Tequila –  ce este tot un distilat, doar că plantele – respective cactusul  maguey și în special maguey-ul albastru, fac diferența !!! Menudo-l îl avem  și noi si prietenii mexicani, doar că există diferența de culoare: roșu în Mexic și alb sau crem în România, datorită ingredientelor folosite. Se servește cu ardei iuți verde sau roșu și bere, gustul fiind același!

Barbacoa, foarte recunoscută și bine preparată în Mexic, va avea corespondentul său în România, în ceea ce noi numim miel la cuptor sau la foc la țară – miel haiducesc !

Se cunoaște în tara noastră, dar nu se consumă – Wuitlacoche-ul –  o ciupercă de fapt  – , așa cum se face  în Mexic – Are gustul său  specific și valoarea sa nutritivă și  aici se știe  că acolo o cunoașteți  și o preparați  foarte bine fiind o delicatesă !

Pentru originalitatea informației  și pentru tipurile de alimente care s-au servit la Paris în 1937, când România a reprezentat Europa la această sărbătoare culinară servindu-se nu mai puțin de 15 tipuri de vin !!! ( promit să le expun când va fi cazul.) Fotografiile vor completa ceea ce a fost prezentat textual în  Capitoul VII  și rămâne să fie prezentat  ulterior, cu toate detaliile sale precum și meniul  Cinei de Revelion  din  Paris 1937 !

Merită menționat că, Băile Herculane, și Tlaxcala din Mexic, sunt deja unite printr-un tratat de înfrățire făcut în 2003, în prezența Excelențelor lor și cu participarea  celor doi ambasadori ai celor două țări din acele vremuri  Sr.Lic. Leandro Arellano  pentru Mexic si Dl. Dan Vasile  pentru România, precum și a d-lui ziarist Doru Dinu Glăvan . De asemenea, s-a realizat vizita de răspuns din partea română în martie 2006 cu domnul primar Ion Oprescu și cei 11 consilieri ai săi însoțiți și de Dl. Doru.D. Glăvan  ajungând cu bine  în Tlaxcala, Mexic !

Similitudini de expresii și asemănări ale costumelor populare din celor două țări  precum si ale unor dansuri din anumite părți ale Mexicului și României… și altele  vor rămâne de povestit !

 „Suntem aici, lângă  izvoare, trecut și vremuri viitoare ” , parafrazând expresia  d-lui  Velișcu Boldea  almăjan și dânsul ca și regretatul nostru profesor Gheorghe Rancu Bodrog  pe care îi vom ține mereu la sufletul nostru  !

 

Pervulescu Trifu Titu – Membru al Asociației Culturale „Domogled” din Băile Herculane și membru al Asociației Publiciștilor  Presei rurale din Banat – România. ( Colaborator al Revistelor; Almăjul – Caraș Severin  Cronica Mehadiei- Caraș Severin, Coolartis – Slatina Olt -Olt , Suflet Nou-Timiș, Glasul Voislovei- Caraș Severin precum si al publicației din Torac -Serbia.

Revenirea poetei și traducătoarei Aliki Telesku în Banatul de Munte, la mijloc de octombrie 2025, a creat un adevărat eveniment cultural, deoarece multă lume dorea s-o revadă și s-o salute. Biblioteca germană “Alexander Tietz”, a fost și de data aceasta, la fel ca în anul 2022, gazda manifestării. S-a creat în timp o punte culturală între Macedonia de Nord și România, între Kruševo și Reșița. Acesta a fost și motivul pentru care întâlnirea culturală a fost onorată de Excelența Sa Pavel Dupta, Consulul Onorific al Republicii Macedonia de Nord, la Timișoara.

Cartea  prezentată numită „Luptele de la Mărășești”  apărută în 2023 la Editura “Castrum de Thymes” din Giroc, aduce în prim plan versurile lui Costică Telescu, bunicul lui Aliki Telesku, cel care a luptat în primul război mondial, povestind în versuri  despre această experiență tristă, despre ororile unei lupte care a curmat multe vieți, lăsând în urmă dor și durere. Aceaste povestiri versificate reprezintă, de fapt, un mod inedit de-a ilustra o istorie trăită, fapte din trecut, care ne ajută să înțelegem mai bine prezentul. Versurile au fost scrise de autor în limba română și apoi traduse de nepoata sa Aliki Telesku, în macedoneană.

Vizita la Kruševo localitatea din Macedonia de Nord aflată la 1350 metri altitudine, locul unde și-a făcut o familie, unde și-a construit o casă și unde a muncit Costică Telescu, mi-a dat ocazia să prezint imagini de pe aceste meleaguri și să vorbesc despre aromâni și despre istoria acestei zone. O localitate cu aproape  5000 de locuitori care are două muzee de istorie și un muzeu dedicat unui cântăreț, Toše Proeski. Solistul  a copilărit aici și a fost  foarte iubit de aromâni pentru că a dus cântecul macedonean pe toate meridianele lumii. Din nefericire a murit tânăr, la 26 de ani, într-un accident rutier. A avut o carieră scurtă, dar foarte intensă și plină de succes. Mai există în localitate, un centru cultural, unde sunt expuse lucrările artistului plastic Nikola Martinoski ,costume tradiționale ale vlahilor din zonă, dar și poze vechi, care atestă istoria acestei comunități, care s-a așezat aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea.  La formarea orașului ca așezare urbană, semnificativ a fost procesul de imigrație al vlahilor din Moskopole și împrejurimile sale, acțiune care a avut loc între anii 1769 și 1788. Ei au fondat aici Cartierul Vlah.

Istoria localității am înțeles-o mai bine în urma vizitei pe care am făcut-o în locul unde sunt expuse poze și obiecte care aparțin trecutului, pe o colină, într-o casă veche unde istoria este la ea acasă. Această instituție muzeală a fost inaugurată în anul 1953 cu ocazia aniversării a 50 de ani de la declararea oficială, în 3 august 1903, a Republicii  Kruševo. Directorul muzeului, Zoran Bogeski, spune că există dovezi care vorbesc în detaliu despre luptele duse de aromânii conduși de Pitu GULI pentru a elibera orașul de sub ocupația otomană. Muzeul reprezintă chiar locul unde locuitorii orașului fabricau armele pe care le-au folosit în răscoala condusă de Pitu Guli, în anul 1903. Simbolul acestei lupte, tunul din lemn de cireș al aromânilor, se află așezat aici, la loc de cinste, acesta reprezentând acum un simbol al orașului Kruševo . Victoria aromânilor a durat doar 10 zile, dar reprezintă un moment important din istoria acestei comunități. Și ca o dovadă a caracterului dârz, moștenit de la strămoși, iată că în 1917, Costică Telescu pleacă alături de alți aromâni din Kruševo pentru a participa la luptele de la Mărășești. Este un act de mare curaj. Pentru vitejia sa a fost răsplătit cu “Ordinul de Cavalerie“. Dar toată această experiență dureroasă de pe front l-a marcat și a simțit nevoia s-o spună, s-o povestească și celor care vin după el. Originalitatea constă în modul ales de-a prezenta faptele, adică în versuri, dar și limba aleasă, limba română. Cartea merită citită pentru a înțelege mai bine istoria trăită și povestită de cel care a fost acolo, în miezul evenimentelor, pe front.

Cel de-al doilea muzeu deschis în anul 1974, numit “Makedonium“ se află în  Complexul Memorial Ilinden și se remarcă prin  modernitatea sa. Aici se definește în cel mai  original mod conceptul universal de Libertate. Originalul edificiu prezintă cele 4 puncte cardinale prin glasvanduri  diverse și frumos colorate. Simplu și în același timp complex, muzeul aduce în fața privitorului, machete și texte ce vorbesc despre aromânii eroi, Nikola Karev și Pitu Guli. Aici putem vedea Manifestul Kruševo și documente care atestă importanța acestei revolte, cât și ecouri ale acestei lupte, în presa străină. Muzeul este dominat de o frescă pe peretele frontal care ilustrează cursul războiului, fiind opera artistului plastic Borka Lazeski. În centrul edificiului se află stilizat soarele, semnul reprezentativ de pe steagul macedonean.

De această excursie pe care am făcut-o în anul 2021 se leagă de fapt promisiunea noastră, a mea și prietenei mele Aliki, de-a ne revedea în fiecare an. Astfel în 2022 a venit Aliki la Reșița și ne-a vorbit despre poezie și despre cărțile traduse de ea.

Aliki Telesku este originară din Macedonia de Nord, localitatea sa natală fiind Kruševo, dar este stabilită de foarte multă vreme, de mai bine de 30 de ani, în Cipru.

Până în prezent, a publicat 15 cărți și a tradus 37 de cărți în mai multe limbi. Se ocupă cu lexicografie, poezie, eseuri, cercetare, literatură pentru copii etc. A pregătit o Antologie de Poezie Cipriotă Contemporană, pe care a tradus-o în sârbă, o Antologie Cipriotă-Croată cu 60 de autori, o Antologie Româno-Cipriotă, în colaborare cu poetul Ion Baba din Serbia, cu 24 de autori, pentru care a fost distinsă cu renumitul premiu “George Coșbuc“. În prezent este în curs de publicare o carte despre obiceiurile din Balcani și Cipru. Lucrările sale au fost incluse în antologii în mai multe țări, traduse în mai multe limbi și publicate în reviste literare . Pe parcursul anilor a primit un număr mare de premii. Amintim doar câteva: “Orpheus Sulk-2020“ la Kostol- Serbia,  Placheta pentru “Expresie Poetică și Înțelegere Autentică a Poeticii Iubirii“ – 2021, premiile I și III la Požarevac -2021, Premiul I la Festivalul “Marea în mână” din Rovinj – 2022.  A fost distinsă cu mai multe premii I în Mexic, Honduras, Chile, Argentina, Columbia și Venezuela. În 2022, a primit Premiul “Pablo Neruda“ în Paraguay. De asemenea, cercetează poezia haiku și a primit o recunoaștere specială din partea Ambasadei Japoniei la Atena. A publicat o carte de poezie haiku tipărită în alfabet obișnuit și în braille, concepută pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Cartea a fost tradusă în limba română de poetul Ion Baba și se așteaptă să fie acceptată în România. Aliki Telescu donează drepturile de autor pentru această carte Asociației Nevăzătorilor din România. În 2023, i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al orașului Sremska Mitrovica (Siirmium) din Serbia și o diplomă pentru înalt profesionalism și originalitate în poezie la Uzdin,în 2023,  distincție denumită “Hrisov de excelență “.

Apropierea poetei Aliki Telesku de viața culturală a Reșiței s-a produs prin publicarea unor creații de-ale sale în revista  de artă, cultură și civilizație „Reflex”.  În anul 2023 ea a tradus în macedoneană volumul de versuri “Poezii” de Octavian Doclin, carte apărută  la Editura „TIM”, care este coordonată de criticul și istoricul literar Gheorghe Jurma. Volumul reprezintă o ediție selectivă bilingvă româno-macedoneană (redactor: Ada D. Cruceanu), traducerea aparținând lui Aliki Telesku, iar prefața lui Zenovie Cârlugea (doar în macedoneană). “Este o poezie plină de durere, de parcă ar fi scris în pragul morții”, constată traducătoarea în macedoneană Aliki Telesku, într-o scrisoare adresată Adei D. Cruceanu, datată 16 aprilie 2023 (în dimineața Paștilor), document-mesaj cu care se încheie reușita antologie POEZII / ΠΟΕЗИЈΑ, reamintindu-ne spiritul urgent tragic al poeziei neuitatului OCTAVIAN DOCLIN. (Un poet tragic într-o reușită traducere macedoneană: Octavian Doclin, articol de Zenovie Cârlugea)

 În 16 octombrie 2025 în cadrul aceluiași eveniment cultural desfășurat la Biblioteca Germană “ Alexander Tietz”din Reșița a fost lansată cartea numită “5”. Acest volum inedit cuprinde cinci poeme semnate de regretatul poet Octavian Doclin, fiecare poem fiind tradus în macedoneană, sârbă, portugheză, italiană, spaniolă și engleză. Pentru poemul „Mușuroiul”, există și varianta audio, citită în cele șase limbi.  Originala apariție editorială aparține editurii “TIM” . Scriitorul și criticul literar, Gheorghe Jurma a vorbit cu acest prilej despre poezia lui Octavian Doclin. De traducerile poemelor s-au ocupat scriitorii: Aliki Telesku, Paola Mara de Maestri și Iudita Mirea. Redactor de carte, criticul literar Ada D. Cruceanu.

 

Momentele muzicale din folclorul macedonean, dăruite cu drag de grupul vocal-instrumental “Resicza”, condus de Iuliu Fazakas,00 au creat o atmosferă plăcută.

 

Evenimentul cultural a fost organizat de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”, Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Asociația Germană pentru Cultură și  Educație a Adulților din Reșița și Uniunea Ziariștilor Profesoniști din România – Filiala Caraș-Severin.

 

Adriana TELESCU/UZPR

 

 

 

 

 

 

Constantin Manolescu, un nume pe nedrept eclipsat de istorie, a fost un precursor al botanicii românești, originar din Banatul de Munte, mai exact din localitatea Mehadia. Deși faima sa nu a egalat-o pe cea a contemporanilor, printr-o neșansă a destinului, contribuția sa științifică, născută din familiaritatea cu flora Văii Cernei, a marcat o etapă crucială în explorarea biotei balcanice.

Constantin Manolescu s-a născut în primii ani ai secolului al XIX-lea, în Mehadia, o regiune cu o biodiversitate remarcabilă, care i-a influențat profund vocația. Încă din tinerețe, Manolescu era familiarizat în detaliu cu flora sălbatică a regiunii natale, inclusiv a Văii Cernei. Această cunoaștere aprofundată a ecosistemului local, care include Munții Mehedinți și Munții Cernei, l-a pregătit pentru marea sa carieră de explorator și colector de plante. Datele sale biografice fiind foarte vagi, nu se cunoaște cu exactitate unde și-a împlinit studiile, singura mențiune istorică fiind că studiile sale au fost efectuate în Banat.
Angajat al Muzeului Național din Pesta, calitățile sale de colector au fost rapid confirmate, fiind remarcat de reputatul om de știință Emeric Frivaldszky (1799-1870), vicecustodele Muzeului. Acesta l-a angajat pe Manolescu în funcția de asistent preparator, ajungând în scurt timp, prin recunoașterea capacităților sale, asistent personal al vicecustodelui.

Marea Expediție Balcanică (1833-1836)
Cea mai mare realizare a lui Manolescu a fost participarea la o expediție științifică majoră, finanțată de Muzeul Național din Pesta, care a vizat o zonă virgină din punct de vedere botanic: teritoriul cuprins între Munții Balcani și Marea Egee.
A pornit inițial alături de zoologul maghiar Andrei Füle. După moartea acestuia, a continuat cercetările cu naturalistul germanul Karl Hinke.
Expediția a început, la 20 februarie 1833, cu traversarea Dunării la Zimony (Semlin), apoi un popas la Belgrad. De aici, Manolescu și Füle s-au alăturat unei caravane, traversând, în condiții dificile („prin noroi și zăpadă, prin păduri de stejar”), localități precum Palanka, Jagodina și Niș, ajungând la Sofia. După 20 de zile, au sosit la Filipopol (azi Plovdiv).
Cercetările s-au concentrat în Balcanii de Sud, inclusiv în împrejurimile Filipopolului și pe malurile râului Marița, cu excursii extinse spre Tatar Bazargic, Munții Rodopi, Despoto și Rilo, ajungând până la Stanimaca și Adrianopol.
În anul 1836, Manolescu și Hinke au colectat plante valoroase din regiunea Macedoniei și, în mod notabil, de pe Muntele Athos, unde au petrecut 12 zile.

Deși materialul colectat a fost colosal, efortul celor doi exploratori a fost valorificat în mod ingrat de către profesorul care i-a trimis în expediție (Emeric Frivaldszky), nedreptate istorică consemnată ulterior de istoricii biologi.
Cantitatea de material adunată în urma expediției este una remarcabilă: 1.900 specii de plante (circa 15.000 exemplare), 2.000 specii de insecte (18.000 exemplare), sute de melci, păsări și fluturi.
Marea nedreptate constă în faptul că Frivaldszky a descris și a publicat această colecție fără să menționeze numele celor care au adunat-o. Astfel, Manolescu a fost privat de recunoașterea cuvenită pentru munca sa titanică de teren.
Fapt îmbucurător, care i-a adus totuși un minim de prestigiu, în ciuda acestei fraude academice, este că Manolescu a reușit să publice, în anul 1835, o parte din propriile sale cercetări în prestigioasa revistă germană naturalistă „Flora” din Regensburg.
Ca urmare a acestei acțiuni, o confirmare a sa, destul de tardivă, s-a produs prin recunoașterea și adoptarea  sistemului său de clasificări și a modului de descriere a speciilor, acestea fiind apreciate și preluate de oamenii de știință ulteriori.
Așa cum subliniază Valentin Borda, în cartea sa ,,Călători și exploratori români”, Manolescu Constantin, botanistul bănățean din Mehadia, este considerat ,,primul dintre botaniștii români care a publicat lucrări de specialitate într-o revistă occidentală„. Prin activitatea sa de colector și prin publicațiile sale, Constantin Manolescu ,,se numără, incontestabil, printre precursorii botanicii românești”.
Deși creația sa este una reală, fiind suficient de documentată, biografia lui Manolescu este foarte vagă, învăluită chiar într-un oarecare mister. În afara articolului apărut în publicația germană din Regensburg, prezența sa în lumea științifică este semnalată la noi printr-o comunicare la Academia Română, înaintată de către botanistul, membru titular al Academiei Române, Emil Pop, în anul 1940. Unul dintre elementele biografiei sale, consemnat cu suficientă certitudine, este faptul că este originar din localitatea bănățeană Mehadia. El este identificat, în menționările sale, ca om de știință bănățean, alteori ardelean – ,,băiatul valah din Ardeal” (erdélyi oláh”), așa cum îl numește Nendtvich(1).
În perioada Dualismului austro-ungar începută în anul 1867, în care s-a purtat o politică intensă de maghiarizare a numelor românești, în unele documente ale vremii apare cu numele de Szilárd Manolesko.
Nota de mister este dată în primul rând de multiplele lacune existente în biografia sa personală – nu se menționează nicăieri anul nașterii, nici cel al morții. Inclusiv expediția sa de 4 ani în Balcani are și ea elementele ei de mister: este singurul dintre participanții la expediție care supraviețuiește epidemiilor, inundațiilor, atacurilor unor bande înarmate, și multor altor greutăți ivite în sălbăticia itinerarului. Andrei Füle moare în timpul expediției în mod neclar, neprecizat, iar Hinke decedează în urma contractării unei boli intestinale, la finalul expediției, la Salonic. În aceste condiții, Manolescu se întoarce singur la Pesta cu bogata colecție. Istoricul biolog Emil Pop, în lucrarea sa ,,Un explorator român al Balcanilor: C. Manolesco„, spune că nu a reușit să descopere în niciun document cercetat intinerarul lui Manolescu de la Salonic la Pesta.
Cercul de mister este completat de faptul că Frivaldszky deși a mai organizat, la câţiva ani după încheierea acestei expediții, expediţii naturaliste în imperiul turcesc (1841—1842, 1844—1846), Manolescu nu mai figurează printre participanţi şi nici nu s-a mai putut afla nimic de soarta lui după întoarcerea sa din Balcani. 

Cu toate că specialiștii străini, găsesc de mare interes eșantioanele răspândite de  Frivaldszky, în nume propriu, Constantin Manolescu, rămâne un om de știință român aproape necunoscut deși meritele sale sunt de o însemnătate majoră contribuind la fundamentul biologiei românești în zorii nașterii ei. Numele său, așa cum se obișnuiește a fi menționat în lumea științifică în situația unor contribuții majore, nu apare, într-un mod total nedrept, în analele acestei științe.

Valoarea realizărilor sale a fost studiată intens de istoricul biologiei Emil Pop, rezultatele cercetărilor sale dovedind că aceasta este una de necontestat.
Despre această cercetare, – Iacob BĂDILĂ afirmă: ,,Manolescu, preparator iscusit, colector pasionat şi naturalist instruit, unul din cei dintâi autori naturalişti, români, pioner al explorării Balcanilor şi Macedoniei, intră astfel,  — mulţumită cercetărilor domnului profesor Emil Pop,  — în panteonul ştiinţii româneşti.” 

Cu siguranță dimensiunea nedreptății aruncată asupra muncii sale a avut un efect devastator, atât asupra persoanei, cât și asupra carierei sale științifice. Lipsa sa ulterioară din prim-planul vieții științifice poate fi justificată de efectul nefast al acestei uzurpări a meritelor sale.
Precursor al științei din România, Constantin Manolescu, botanistul original din Mehadia, se profilează a fi cel dintâi om de știință român a cărui rezultate au fost însușite de către un cercetător străin, un precedent dureros pentru numeroasele cazuri similare consemnate ulterior în istorie.
Viața lui Constantin Manolescu este, prin urmare, un exemplu cutremurător al unui destin frânt, al unei promisiuni științifice înăbușite de rapacitate, lipsă de caracter și moralitate umană. În acest context, o sarcină firească a posterității este de a-i reabilita numele și de a-i recunoaște rolul de pionier al botanicii românești, așezându-l la locul meritat în galeria exploratorilor.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin

P.S. Țin să mulțumesc domnului prof.univ.dr. Martin Olaru pentru informațiile preliminare oferite, acestea constituind punctul de plecare al documentării și realizării acestui material.

Nota de subsol:
(1). Károly Miksa Cserkúti Nendtvich ( Pécs , 31 decembrie 1811 – Budapesta , 5 iulie 1892) a fost fondatorul chimiștilor maghiari , profesor la Universitatea de Tehnologie și membru al Academiei Maghiare de Științe

Bibliografie: 

• Valentin BORDA: ,,Călători și exploratori români”,
• Cătălin ISMAN: ,, Bănățeni călători”;
• I.M.Ștefan: ,, Pionieri ai Științei și Tehnicii Românești „;
• Iacob BĂDILĂ: ,, Contribuții ardelene la istoria științelor”;
• Emil POP: ,,Un explorator român al Balcanilor: C. Manolesco””;
• TRIBUNA ARDEALULUI, nr. 599, octombrie 1942;

Mehadia, 24 octombrie 2025

La poalele istoricei Cetăți din Mehadia, a avut loc o nouă ediție a mult-așteptatului Festival al Toamnei, un eveniment vibrant dedicat culorilor, roadelor bogate și spiritului comunitar.

Desfășurat sub titlul Festivalul Toamnei – Tradiții și Bucurii Împreună, evenimentul a fost organizat prin efortul comun și dedicat al mai multor instituții de locale și județene, printre care Liceul Tehnologic Nicolae Stoica de Hațeg, Grădinița PP Mehadia, Primăria Comunei Mehadia, Parohia Ortodoxă Mehadia, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și Casa Corpului Didactic. De asemenea, au contribuit la succesul festivalului elevi, producători locali, meșteri și creatori populari.

Adresându-se celor prezenți, organizatorii au subliniat că ,,toamna este anotimpul care ne învață despre recunoștință, muncă rodnică și frumusețea schimbării.”

Festivalul a oferit o serie de momente speciale și activități care au încântat publicul de toate vârstele, transformând evenimentul într-o experiență memorabilă.

Un punct central al festivității l-a constituit momentul artistic dedicat anotimpului, unde copiii talentați din instituțiile de educație locale, sub atenta și pasionata îndrumare a personalului didactic implicat, au susținut un spectacol plin de culoare și emoție. Prin cântece, dansuri populare și poezii în grai, micuții au celebrat bogăția și splendoarea toamnei.

De asemenea, Atelierul de pictură/modelaj și expoziția de lucrări ale copiilor au atras un număr mare de vizitatori, punând în valoare creativitatea și talentul tinerei generații. Standurile au expus adevărate opere de artă inspirate de natură și de roadele pământului, demonstrând că imaginația tinerilor nu cunoaște limite. Acesta a fost, fără îndoială, unul dintre punctele majore de atracție ale evenimentului, aducând o notă de prospețime și autenticitate.

Tradiția și gastronomia locală au fost reprezentate cu cinste printr-un Târg de produse locale tradiționale și preparate la ceaun. Mici producători și meșteri populari au adus laolaltă bunătățile pământului – de la dulcețuri și conserve, la obiecte de artizanat – oferind vizitatorilor ocazia de a savura arome autentice. Zona de preparate la ceaun, cu mirosurile ei îmbietoare, a constituit un loc de întâlnire și socializare foarte apreciat.

În plus, decorațiunile de toamnă au încântat privirile tuturor, creând o atmosferă unică de sezon. Aranjamentele spectaculoase, realizate cu spice de grâu, porumb, dovleci ornați și frunze ruginii, au transformat parcul central de la poalele Cetății într-un peisaj de basm, perfect integrat în spiritul sărbătorii.

Nu în ultimul rând, standul foto tematic a făcut deliciul publicului, în special al juniorilor, fiind un loc unde s-au capturat nenumărate zâmbete și multă voie bună. Decorul ingenios a oferit ocazia perfectă pentru amintiri de neuitat din cadrul Festivalului Toamnei.

Fiecare decor, fiecare cântec, fiecare zâmbet al zilei a fost o dovadă că toamna nu este despre sfârșit, ci despre rodnicie și continuitate.

„Astăzi nu celebrăm doar anotimpul în sine, ci și comunitatea care ne aduce împreună – copii talentați, părinți implicați și dascăli dedicați”, au transmis organizatorii prin doamna profesoară Ionela Mihaela Domilescu, director adjunct al liceului din Mehadia.

Participanții s-au bucurat de mirosul plăcintelor calde, de culoarea frunzelor, de jocurile copiilor și de energia acestui eveniment minunat, mulțumind publicului pentru prezență și dorindu-le o toamnă bogată, liniștită și plină de inspirație.

Mehadia, 24 octombrie, 2025

Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severin

24 octombrie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Națională a Austriei (26 octombrie).

Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13 august 1802, Csatád / astăzi Lenauheim – † 22 august 1850, Oberdöbling bei Wien): comemorare poetică și muzicală, la 175 de ani de la trecerea în eternitate a poetului austriac, născut în Banat, cu participarea prof. Elvira Szlovig, Erwin Josef Țigla și prof. Elena Cozâltea.

 

 

24. Oktober 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Österreichischer Nationalfeiertag (26. Oktober).

Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13. August 1802, Csatád / heute Lenauheim – † 22. August 1850, Oberdöbling bei Wien): Poetische und musikalische Würdigung, anlässlich dessen 175. Todestags. Mit Elvira Szlovig, Erwin Josef Țigla und Elena Cozâltea.

Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.

Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.

Înregistrare din timpul conferinței.

Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.

Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.

Înregistrare din timpul conferinței.

„Lugojenii mă țin că sunt bocșean,

bocșenii poate nici nu mai știu de existența mea.”[1]

Compozitor, muzicolog, profesor, Cetățean de onoare al orașului Bocșa, Zeno Vancea s-a născut în 8 octombrie 1900 la Bocşa Vasiova, Caraş-Severin, şi a murit la 15 ianuarie 1990 la Bucureşti. Deși lugojean, s-a născut la Bocșa, în casa pictorului Filip Matei unde părinţii săi locuiau cu chirie. Au venit la Bocșa cu câteva luni înaintea nașterii, deoarece la Bocșa profesa renumitul doctor Petru Borlovan, iar dorința doamnei Vancea era să fie asistată la naștere de acesta. După patru luni de la naștere, familia s-a reîntors la Lugoj. „ Ei bine, puțini știu că locul meu de naștere  e tot o așezare rustică caraș-severineană, sălbatică, dar pitorească, cu dealuri și văi ispititoare, consacrată în timp și de o revistă a bucolicului Tata Oancea: Vasiova. Așadar, «am intrat în lume» în mult îndrăgita de mine Bocșa Vasiova… Cu timpul ne-am stabilit întreaga familie la Lugoj, unde trăiau bunicii dinspre tată.”[2]

Zeno Vancea a studiat la Lugoj sub îndrumarea lui Ion Vidu, avându-l coleg pe Filaret Barbu. Conservatorul l-a urmat la Cluj (1919-1921), continuându-şi apoi pregǎtirea la Viena, la Neues Wiener Konservatorium (1921-1926, 1930-1931).

A devenit profesor de muzicǎ la Târgu Mureş (1926-1940), director al Consevatorului municipal din Târgu Mureş (1945-1948), predând şi la Conservatorul din Timişoara (1940-1945), având apoi la Bucureşti funcţii şi demnitǎţi atât la  Conservator cât şi la Ministerul Artelor, deţinând funcţia de redactor şef la revista  „Muzica” (1953-1964), publicând la reviste din ţarǎ şi strǎinǎtate, primind premii şi distincţii pentru merite pe linie muzialǎ (între care premiul de compoziţie „George Enescu” 1936, 1937, 1938, 1943); laureat al Premiului Internaţional Herder în 1974. Colaborează cu Centro di ricerca teatrale din Roma, Konzertführer – Henschel Verlag din Berlin; emisiuni la radio şi televiziune, conferinţe, concerte-lecţii, comunicări ştiinţifice în România şi străinătate; membru în jurii muzicale naţionale şi internaţionale. Sunt doar câteva dintre aspectele ce pot caracteriza o personalitate exemplară.

Zeno Vancea a fost distins cu diferite premii sau ordine care certifică rezultatele obţinute  în activitatea componistică, didactică şi muzicologică. Opera sa înscrie deopotrivă muzică simfonică, vocal-simfonică  sau corală etc. Recviemul (1941); Două simfoniete (1948, 1967); Douărapsodii(1926, 1950) pe motive din Banat; Suite pentru orchestră (1928, 1961); Prolog simfonic(1957); Şase cvartete pentru coarde (1934, 1953, 1957, 1965, 1969, 1974); Muzică de balet – Priculiciul – 1933; Compoziţii pentru pian, lieduri ş.a.m.d.; Muzică corală – suite – Imagini bănăţene – pentru cor mixt, pe melodii şi versuri populare. Polifonia densă şi o savuroasă armonie distinge şi lucrările sale corale. De asemenea, Zeno Vancea  este semnatarul numeroaselor studii dedicate muzicii. „Ceea ce are pentru noi o deosebitǎ relevanţǎ sunt compoziţiile lui în plan religios. Încǎ din tinereţe îi datorǎm Psalmul 127(1927), cor mixt; Liturgia pentru cor mixt, pe melodii de stranǎ din Banat (1928); Liturghia nr. 2 pentru cor mixt, pe melodii de stranǎ din Ardeal (1936). În plan teoretic a contribuit cu un volum important şi interesant: Muzica bisericeascǎ  coralǎ la români(1938), Timişoara, Ed. S.A.Mentor, 1944.

Din Vasiova lui Nicolae Florei şi a Aureliei Fǎtu-Rǎduţu, unde a activat un cor mixt cu o deosebitǎ rezonanţǎ, sub conducerea preotului Coriolan Zuiac, profesoul Zeno Vancea a ilustrat  muzica bisericeascǎ cu compoziţii însemnate. Numele sǎu se aşazǎ definitiv în istoria culturii române.”^[3]

În anul 2007, la propunerea şi în organizarea bibliotecii publice din Bocșa, are loc festivitatea de înmânare a Titlului, acordat post mortem în 2002 muzicologului Zeno Vancea, de Cetăţean de Onoare, fiicei acestuia, prezentă pentru prima dată la Bocşa, Ioana Vancea. Cu acest prilej, a fot confecţionată şi amplasată pe casa în care s-a născut maestrul două plăci omagiale – una muzicologului Zeno Vancea şi cealaltă pictorului Filip Matei (fiind vorba de aceeaşi casă), momentul sfinţirii emoţionînd-o vădit pe Ioana Vancea. Tot cu această ocazie, biblioteca a avut iniţiativa realizării unui volum monografic Zeno Vancea, sarcină care i-a revenit muzicologului bocşean Constantin – Tufan Stan. Astfel a rezultat un eveniment de amploare, cu invitaţi speciali, mărturie rămânând o carte, două plăci de marmoră amplasate pe o frumoasă casă din Vasiova, fotografii şi imagini transpuse pe ecranul televizoarelor, dar şi pe un DVD, de către TVR Timişoara, participanţi la eveniment, prin truda prietenului Vasile Bogdan. Dar, cea mai importantă reuşită a fost faptul că l-am readus pe Zeno Vancea bocşenilor şi am cunoscut-o pe fiica acestuia, mai târziu şi pe Andrei, fiul maestrului, oameni frumoşi, de o calitate excepţională.

Volume: Istoria muzicii universale și românești (1938); Cartea dirijorului de cor (1945); Studii și eseuri muzicale (1974); Creația muzicală românească (1976).

Referinţe: Constantin Jaleș. De vorbă cu compozitorul Zeno Vancea In: Dacia, V, 72, Timișoara, 1943; Muzica în România după 23 august 1944/ P. Brâncuș și N. Călinoiu. București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1964; Muzicieni români: lexicon/Viorel Cosma. București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1970;  Pagini din istoria muzicii românești/ George Breazul. București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1974; Mic dicţionar al personalităţilor culturale din Caraş-Severin/ Gheorghe Jurma. Reşiţa, 1976; Mărturisiri și repere/ Petru Novac Dolângă. Timișoara: Facla, 1980; România muzicală/ Viorel Cosma. București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1980; Muzicienii noștri se destăinuie/ Despina Petecel. București: Editura Muzicală, 1990;  Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa: Timpul, 1997; Doru Popovici. Portret în dialog  În: Semenicul, nr. 3-4/ 2000; Istorie şi artă bisericească/ Gheorghe Jurma şi Vasile Petrica.  Reşiţa: Timpul, 2000; Măști și imagini/ Maria Goian. Reșița: TIM, 2003 (Bocșa – istorie și cultură); Muzicieni din România. Lexicon biobibliografic. Vol. IX (Ş-Z )/ Viorel Cosma.  Bucureşti: Editura Muzicală, 2006; Zeno Vancea. Etape biografice şi împliniri muzicale/ Constantin Tufan Stan.Reşiţa: TIM, 2007 (Bocșa – istorie și cultură); Cărășeni de neuitat vol. II/ Petru Ciurea și Constantin Falcă.-Timișoara: Eurostampa, 2009; George Enescu în Banat/ Constantin-Tufan Stan. Timișoara: Eurostampa, 2009; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara: Mirton, 2011; Muzicieni din Banat/ Cosntantin –Tufan Stan. Timișoara: Eurostampa, 2011; Cărășeni de neuitat vol. XI./ Petru Ciurea, Constantin Falcă.  Timișoara: Eurostampa, 2011; Muzicieni din Banat. Lexicon./ Ioan Tomi. Timişoara: Eurostampa, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură; 30); Cărășeni de neuitat vol. XXIV/ Constantin Falcă.Timișoara: Eurostampa, 2014; Bibliografia revistei „Bocșa Culturală” 2009 – 2013/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură); Cărășeni de neuitat vol. XXVII/ Constantin Falcă.Timișoara: Eurostampa, 2015;George Enescu. Consonanțe bănățene: cronici, evocări, interviuri, omagii, mărturii/ Constantin Tufan-Stan; ed. a II-a, revăzută și revizuită. Timișoara: Eurostampa, 2018; Banat. Miscellanea musicologica/ Constantin-Tufan Stan. Timișoara: Eurostampa, 2018;  Bibliografia revistei „Bocșa Culturală” 2014 – 2018/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2019 (Bocșa – istorie și cultură); Dascăli bocșeni prezentați de Gabriela Șerban În: Dascăli bănățeni de ieri și de azi/ coord. Nicoleta Marcu.- Reșița: Editura Gheorghe Magas, 2019; Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64); reportajele realizate de Vasile Bogdan la evenimentele dedicate lui Zeno Vancea și Filip Matei la Bocșa, pe canalul de youtube Vasile Bogdan.

https://www.youtube.com/watch?v=xyfWDFOe1k4&si=o0PbaAQVLNiyJLJz&fbclid=IwY2xjawNlW_lleHRuA2FlbQIxMQBicmlkETA2OFlmcGc2cE01RGhXNUlMAR5sE_-9Ip75HVSyCakw8YqsU41Kxv0WR98R_Fh78d_ny4JRqFUpTOU6_7IZkw_aem_4qU8h7WhYsN_8sOahsUncg; https://www.youtube.com/watch?v=9yCfU3hKko4

---

[1] Vasile Bogdan. De vorbă cu Zeno Vancea In: Constantin Tufan Stan. Zeno Vancea: etape biografice și împliniri muzicale. Reșița: TIM, 2007, p. 43-72 (Bocșa – istorie și cultură);

[2] Petru Novac Dolângă. Mărturisiri și repere.  Timișoara: Facla, 1980, p. 152-163;

[3] Jurma, Gheorghe şi Petrica, Vasile. Istorie şi artă bisericească. Reşiţa. Timpul.2000

Scurtă prezentare realizată de dr. Mariana Stratulat, director Casa de Presă și Editură Libertatea și  Dr.Valentin Mic, redactor responsabil săptămânal Libertatea.

Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.

Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.

Înregistrare din timpul conferinței.

Prezentarea susținută de Dorina Sgaverdia, coordonator Clubul Presei din Banatul de Munte, în cadrul Colocviilor Presei din Banatul de Munte.

Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.

Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.

Înregistrare din timpul conferinței.

Prezentarea susținută de dr. Lavinia Betea în cadrul Colocviilor Presei din Banatul de Munte.

Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.

Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.

Înregistrare din timpul conferinței.

Motto: Ce frumoasă-i prietenia/Cel mai drag și scump cuvânt/O cunosc numai aceea/Care-n viață știu a fi/Omenoși cu oameni./

Nu sunt istoric, dar prezența mea și a Dumneavoastră la acest eveniment vine să aducă în actualitate și să confirme un sentiment care trebuie să ne unească pe întreg parcursul vieții noastre… PRIETENIA.
Prietenia de care ne-am bucurat din partea celui care a fost, regretatul Prof. Gheorghe Rancu – Bodrog, prietenie care l-a definit și a stat la baza activității și personalității acestuia.

De ce despre presa ţărănească?…
Pentru că aceasta este un fenomen unic pe teritoriul actual al României, pentru că la Soceni s-a născut unul dintre cei mai de seamă jurnalişti-ţărani din Banat: Petru Bizerea.
Acesta a fost editorul ziarului OPINCA, din Coştei, în redacţia căruia s-a întocmit lista cu delegaţii din Banatul de Sud ce urmau să participe, în 1918, la Marea Unire de la Alba Iulia.
Centru Cultural din Soceni, cuprinde o bibliotecă ce-i poartă numele lui Petru Bizerea, aşa cum Casa de Cultură din localitate îi poartă numele profesorului, compozitorului și dirijorului Ion Românu, cel care a înființat Școala Medie de Muzică la Reșița în 1949.

De ce este important mediul rural?…
Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea în Banat au apărut periodice la sate. Gazetele ţărăneşti din Banat au apărut din iniţiativa şi pe cheltuiala unor ţărani inimoşi, mici proprietari de pământ, dornici de a-şi afirma ideile, prin care dădeau chiar soluţii de rezolvare a problemelor satului românesc interbelic. Fenomenul ţăranilor condeieri, ziarişti şi compozitori din Banat l-a impresionat plăcut pe Camil Petrescu, care a remarcat în articolele sale nivelul cultural al ţinutului şi explozia creatoare a truditorilor brazdei.
Academicianul Gabriel Ţepelea a întocmit în 1943 o antologie reprezentativă a scriitorilor ţărani din Banat atrăgând atenţia asupra dimensiunilor şi valorii acestui fenomen.
În data de 10 aprilie 2008, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara s-a desfăşurat o sesiune de comunicări – Aspecte culturale din viaţa satelor bănăţene – la care au participat mulţi redactori şefi de la publicaţiile rurale din judeţul Timiş, fiecare prezentându-şi publicaţia, iar în final, iniţiatorul şi moderatorul sesiunii, D-l Ion Traia, cel care a scos periodicul “Vatra Satului” în satul său natal Ferendia, a propus constituirea “Asociaţiei presei rurale din Banatul istoric”, propunere ce a fost validată, urmând să se facă demersurile necesare pentru constituirea legală. Toţi participanţii au aderat la ideea regretatului publicist și cărturar Aurel Turcuş de a decreta ziua de 10 aprilie ca zi a presei rurale din Banat.
Din ianuarie 2010, „Asociaţia publiciştilor presei rurale din Banat” a dobândit personalitate juridică și asociația și-a dezvoltat și nuanțat activitatea, cooptând în cadrul ei publiciști din întreg Banatul istoric, adică județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și publiciști din satele românești din Serbia.
În zilele de 23-24 septembrie 2011 s-au materializat generos gândurile inspirate ale regretatului Prof. Ghiţă Rancu – Bodrog, redactor şef al periodicului „Almăjul” din Şopotul Vechi privind desfăşurarea primei ediţii a „Forumului publiciştilor presei rurale din Banatul Istoric”. Coorganizator a fost „Asociaţia Publiciştilor Presei Rurale in Banat” care a răspuns afirmativ iniţiativei venită din ţinutul de legendă al Ţării Almăjului. Forumul presei rurale din Banat s-a desfășurat timp de două zile, la Șopotul Vechi, în casa dr. Paul Purea. La această întâlnire au fost prezenți publiciști din presa rurala bănățeana, din județele Arad, Timiș, Caras-Severin și din Serbia.
În data de 30.08. 2013 a avut loc în localitatea Toracu Mare (Serbia) a treia ediţie a Forumului publiciştilor din presa rurală bănăţeană. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Publiciştilor din Presa Rurală din Banat şi comunitatea locală românească din Torac. La inițiativa dl. Mircea Lelea, redactorul-șef al revistei ,,Lumina torăceană”și în organizarea Asociației pentru Artă și Cultură Românească ”Vichenție Popovici Bocăluț” din Torac și Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat s-a desfășurat un eveniment cultural la Căminul Cultural și la Școala Generală ”George Coșbuc” din localitatea Torac la care au luat parte redactori și colaboratori ai revistei ”Lumina torăceană”, precum și jurnaliști de la mai multe publicații locale din Banatul istoric.
Dar impresionantă rămâne Colecția privată de arheologie și etnografie ,,Almăjul”, aparținând lui Gheorghe Rancu – Bodrog, de la Șopotul Vechi, care a devenit centrul și locul de manifestare a acțiunilor din cadrul Conferinței istoricilor din Banatul istoric și din acest an, dedicată personalității și activității celui care a fost Gheorghe Rancu – Bodrog.
Din paleta lui bogată în activități, pe care nu știu cum de a avut timp și putere mentală să le desfășoare, cum afirma Medicul Iosif Badescu, doresc să amintesc doar câteva, asupra cărora Prof. Gheorghe Rancu – Bodrog și-a pus amprenta:
În toamna anului 1995, a editat Revista Almăjul. Sigur că, revista Almăjul a avut și sincope, datorate mai multor cauze, decisive fiind cheltuielile pentru editare și tipărire, precum și timpul. După pensionare s-a implicat mult mai mult astfel că, după un hiatus de vreo zece ani, apariția ei a fost uneori chiar lunară (la apariție revista era trimestrială), cu subiecte tot mai interesante, predominând cele de istorie.
A doua activitate majoră a fost și este „Colecția privată de arheologie și etnografie Almăjul”, deschisă în 2011 în propria locuință, cu peste 4000 de piese de o valoare inestimabilă. Ideea înființării unui muzeu sătesc îi venise cu mult timp în urmă. Prima locație a colecției a fost o sală de clasă și datează din 1987.
Colecția „Almăjul” a devenit deja de notorietate, fiind un punct de atracție important pentru turiștii veniți în Țara Almăjului, de la elevi, studenți, până la profesori universitari, arhierei, academicieni. Speranța că are viitor stă în faptul că fiul cel mare, Dr. Dacian Rancu, este muzeograf și cunoaște adevărata valoare a exponatelor.
Intuind importanța și valoarea cultural-spirituală a publicațiilor, Gheorghe Rancu Bodrog adaugă o nouă preocupare a pasiunii sale și anume aceea de a colecționa publicații, vechi și noi din diferite spații culturale din Banat. Acest interes s-a materializat în anul 2023 prin înființarea Muzeului Presei Bănățene. Muzeul a fost inaugurat în data de 7 octombrie 2023, fiind constituit în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și cu Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat (APPRBl).
Trebuie menționat faptul că este primul muzeu de acest gen înființat în arealul Banatului Montan. Cartografierea publicațiilor, organizarea lor în secțiuni reprezentative, sarcini complexe și laborioase, aparțin exclusiv fondatorului ei – la fel, perseverența și reușita obținerii spațiului ce găzduiește astăzi muzeul, amplasat în incinta Școlii Generale din localitatea Șopotu Vechi.
Ghiță Rancu – prietenul și colegul nostru a luminat imaginea a două sate – cel natal așezat pe marginea unei ape nemiloase, cum scria Prof. univ. dr. Anton Ilinca și cel adoptat, de la liziera dealurilor almăjene – azi, Domnul Profesor, Domnul Învățător, fost metodist al Inspectoratului Școlar Județean, gazdă a multor ateliere din cadrul Seminarului Internațional DIDACTICA, aduse la Șopotu Vechi de Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, poate privi de sus din ceruri cu mândria-i bine cunoscută, la continuarea a tot ceea ce ar mai fi dorit să facă pe acest pământ pentru comunitate, pentru oameni, pentru familie, pentru nepoți și pentru spiritualitatea românească, continuate acum de fiul său Dacian cu sprijinul familie și al comunității locale…

//„N-a știi lumea că m-am dus/ Numai m-or vedea că nu-s/
Sus e cerul, largă-i lumea/ Iată cum a ruginit pădurea/
Hai, hai, haidi, dihai, dihai/ Pe sub flori mă legănai…/
Cu frunze m-acopereai/Toamna mea de Sus din Rai„//

Da, Ghiță-i dus în veșnicii, acolo unde viața este eternă, dar astăzi este aici prezent cu sufletu-i mare și bun și ne privește cu nostalgia toamnei sale de undeva de sus…

Șopotu Vechi,
18 octombrie 2025

A consemnat,
Prof. Tudor DEACONU – membru UZPR – Filiala Caraș-Severin

În perioada interbelică, Oraviţa era un important centru cultural şi publicistic. Tipografia ,,Progresul” din Oraviţa a fost prima tipografie în limba română din oraş şi din zona văii Caraşului. La această tipografie era editată gazeta cu acelaşi nume. (prof. Ariana Jianu)

Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.

Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.

Înregistrare din timpul conferinței.

Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.

Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.

Înregistrare din timpul conferinței.