•„Menționez și aprecierea pentru inițiativa Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din 24 iulie 2025, când jurnaliștii au fost invitați la consultări, opiniile transmise ulterior fiind utile și demonstrând rolul activ al Uniunii ca punte între presă și instituțiile statului”

DMC: Ce înseamnă în fapt noul Regulament european dedicat libertății presei? Se va impune peste regulile din România sau urmărește o aducere la zi a acestora?

AD: Normele europene sunt adaptate permanent, în funcție de nevoile societății și de evoluțiile economice, sociale și tehnologice, iar European Media Freedom Act (EMFA) nu face excepție. La nivel internațional au fost constatate numeroase probleme privind libertatea presei, presiuni exercitate asupra jurnaliștilor, situații de influență politică în media publică și lipsa transparenței în funcționarea unor trusturi media. În acest context, a apărut necesitatea unui Regulament european, pentru a crea un cadru comun de garanții și pentru a pune ordine într-un domeniu sensibil. Regulamentul este în vigoare din 8 august 2025. Anumite prevederi se regăsesc deja în legislația românească, altele nu există deloc, iar unele necesită actualizare. Scopul EMFA nu este să se impună peste legislația națională, ci să permită o armonizare coerentă și o aliniere la standardele europene privind libertatea și pluralismul media.

DMC: Care sunt cele mai importante cerințe ale EMFA?

AD: Un element central este depolitizarea mediei publice. Mai multe state membre lucrează deja la identificarea unor mecanisme care să asigure independența reală a media publice, de la modul de numire a conducerii, până la aprobarea bugetelor. În ceea ce privește media privată, EMFA introduce o cerință esențială: transparența deplină nu doar asupra structurii acționariatului ci și asupra surselor de finanțare, un aspect extrem de important pentru credibilitate. Regulamentul include, de asemenea, protecția jurnaliștilor și a surselor lor, reguli privind modul de sancționare a instituțiilor media sau a jurnaliștilor, garanții pentru pluralism, protejarea conținutului editorial împotriva ingerințelor, transparența achizițiilor în domeniul media și norme privind funcționarea platformelor digitale foarte mari în raport cu presa. EMFA stabilește cadrul general, în interiorul căruia fiecare stat membru își adaptează legislația.

DMC: Care este rolul Ministerului Culturii în implementarea acestui regulament?

AD: Ministerul Culturii, având drept de inițiativă legislativă în domeniu, a fost desemnat coordonatorul procesului de armonizare a legislației naționale cu cerințele EMFA. Ministerul trebuie să integreze cerințele Regulamentului cu legislația existentă tinand cont de opiniile tuturor instituțiilor implicate. Legea de funcționare a Ministerului prevede în mod explicit obligația de a proteja și încuraja libertatea de expresie și libertatea de creație. Printre atribuțiile ministerului se numără generarea de politici culturale și strategii corelate cu dezvoltarea României, valorificarea oportunităților din sectorul cultural, construirea și armonizarea cadrului legislativ și monitorizarea domeniului. EMFA reprezintă o zonă de intersecție firească între activitatea Ministerului și sectorul media, cele două fiind mult mai conectate decât pare la prima vedere.

Un exemplu clar îl reprezintă responsabilitatea Ministerului de a crește accesul echitabil la cultură și de a spori implicarea culturii în societate. Presa are un rol major în reflectarea și susținerea sectorului cultural, iar cultura contribuie, la rândul ei, la calitatea și diversitatea comunicării publice. Este un ecosistem interdependent: media susține cultura, iar cultura poate deveni un motor al dezvoltării actului comunicării publice.

DMC: Este nevoie de o colaborare mai strânsă între Minister și instituțiile de presă pentru aplicarea EMFA?

AD: Ministerul Culturii a avut deja numeroase întâlniri, atât în formate de grup de lucru, cât și bilateral, cu instituții media publice, cu organisme profesionale, cu asociații și cu experți din domeniu. Încă din perioada în care Comisia Europeană lucra la elaborarea EMFA, Ministerul Culturii a solicitat feedback din partea instituțiilor relevante, iar unele au răspuns activ, în timp ce altele mai puțin. La nivel general, societatea românească, similar situației din alte state membre, nu are încă reflexul participării active la consultările europene. Mulți nu trimit opinii, nu urmăresc procesul legislativ și consideră că anumite reglementări nu îi afectează, iar ulterior constată efectele. Aceasta este o problemă recurentă la nivel european.

Ministerul a avut schimburi de idei și analize cu Vicepreședintele CNA, cu reprezentanți ai TVR și Radio România, cu membri ai UZPR, cu reprezentanți ai industriei de publicitate și cu experți din alte ministere implicate. Procesul este unul de durată, întrucât Ministerul are în lucru și alte inițiative legislative, unele cu termene stricte impuse de către Comisia Europeană. Vom continua dialogul cu actorii din media, pentru că implementarea EMFA necesită consultare constantă. Menționez și aprecierea pentru inițiativa Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din 24 iulie 2025, când jurnaliștii au fost invitați la consultări, opiniile transmise ulterior fiind utile și demonstrând rolul activ al Uniunii ca punte între presă și instituțiile statului.

DMC: Va duce implementarea EMFA la o nouă lege a presei?

AD: Ar fi prematur să afirmăm categoric acest lucru, însă este clar că vor fi necesare modificări legislative ample. Trebuie subliniat că nimeni nu va folosi EMFA pentru a limita libertatea de exprimare. Intenția Regulamentului este exact opusă: de a întări garanțiile privind independența și pluralismul presei. Consider că supra-reglementarea nu aduce rezultate bune, iar echilibrul este esențial. Conținutul editorial are nevoie de reguli minime, inclusiv pentru protecția consumatorilor, însă libertatea de expresie și libertatea de creație rămân fundamentale. Meseria mea de actor, bazată pe creativitate și curaj, mă face cu atât mai conștient de importanța acestor libertăți.

Legislația românească privind presa este dispersată în numeroase acte normative, fără o coerență între ele, iar acesta este unul dintre motivele pentru care ar fi necesară o lege unică sau chiar un Cod al libertății de exprimare, creației și libertății presei. Acesta ar trebui să integreze Legea 41/1994, Legea audiovizualului, Legea privind cultura scrisă, legislația digitală și alte norme relevante, pentru a crea o structură legislativă coerentă.

Ne propunem ca modificările necesare implementării EMFA să fie finalizate până în prima jumătate a anului 2026. Este important de menționat că TVR și Radio România au conduceri noi începând din luna noiembrie 2025, iar aceste instituții sunt profund vizate de EMFA, astfel încât vor avea un rol esențial în proces. La nivel european, doar Danemarca și Finlanda și-au îndeplinit complet obligațiile EMFA la începutul lunii decembrie; celelalte state membre se află în diverse stadii ale pregătirii. Este firesc să urmărim experiențele altora și să avem schimburi de opinii, în special pe articolele sensibile.

DMC: Vă dorim succes și un an 2026 cu multe realizări!

AD: Vă mulțumesc! Și eu vă doresc un an bun, în care să continuați să aveți un rol pozitiv în presa românească!

18 decembrie 2025, ora 12.00, Galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Ziua Minorităților Naționale din România.

Expoziție de artă plastică al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka).

 

18 decembrie 2025, ora 17.00, Școala de Beton Reșița:

Ziua Minorităților Naționale din România.

Întâlnire în Advent în Ziua Națională a Minorităților din România. Împreună cu Grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) / Crăciunul și colindele sale în limba romani.

 

18. Dezember 2025, 12:00 Uhr, Kunstgalerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin:

Tag der nationalen Minderheiten in Rumänien.

Kunstausstellung des Malereikreises „Deutsche Kunst Reschitza“ (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka).

 

18. Dezember 2025, 17:00 Uhr, Beton-Schule Reschitza:

Tag der nationalen Minderheiten in Rumänien.

Begegnung im Advent am Festtag der nationalen Minderheiten in Rumänien (18. Dezember): Mit der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas). Weihnachten und ihre Lieder in der Sprache auf Romanes.

 

17 decembrie 2025, ora 17.00, Casa de Cultură Moldova Nouă:

Ziua Minorităților Naționale din România.

„Crăciun în casa minorităților naționale”, ediția a VII-a.

Etnia germană este reprezentată de Grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas – la orga electronică: Angela Kovács).

Mică expoziție de artă naivă Doina & Gustav Hlinka, coordonatorii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

18 decembrie 2025, ora 12.00, Galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Ziua Minorităților Naționale din România.

Expoziție de artă plastică al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka).

 

18 decembrie 2025, ora 17.00, Școala de Beton Reșița:

Ziua Minorităților Naționale din România.

Întâlnire în Advent în Ziua Națională a Minorităților din România. Împreună cu Grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) / Crăciunul și colindele sale în limba romani.

 

19 decembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Minorităților Naționale din România (18 decembrie).

„Mirificul Banat Montan”: expoziție de fotografii realizate de Nicu Șușara (Anina).

Expoziție de artă pe piele, autor Adrian Drăgilă (Anina).

Întâlnire muzicală în Advent, împreună cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea, la orga electronică: Angela Kovács) și Grupul vocal-instrumental „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca).

 

20 decembrie 2025, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Vernisajul expoziției de fotografii, organizată cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la nașterea maestrului fotograf reșițean Hermann Stephanus Heel (*25 decembrie 1954, Cornea – † 28 octombrie 2004, Reșița). Cu sprijinul Muzeului Cineastului Amator Reșița, coordonator: Andrei Bălbărău.

 

21 decembrie 2025, ora 14.00, Casa de Cultură „George Suru“ Caransebeș:

Festival de colinde ucrainene în organizarea Uniunii Ucrainenilor din România, Filiala Caraș-Severin.

Din partea Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin participă Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

Mică expoziție de artă naivă Doina & Gustav Hlinka, coordonatorii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

21 decembrie 2025, ora 17.00, online:

ADVENT IV, un proiect muzical online al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin (ediția a VI-a). Cântece de Advent, cu Grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas – la orga electronică: Angela Kovács).

 

21 decembrie 2025, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de fotografii „Imagini din Bethlehem”, cu fotografii realizate de Erwin Josef Țigla.

Expoziție filatelică sub genericul „Crăciunul”, din colecția Erwin Josef Țigla.

 

24 decembrie 2025, ora 17.00, online:

De Crăciun, 2025, un proiect muzical online al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin. Interpretează Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), Marianne & Petru Chirilovici, și grupurile vocal-instrumentale „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

25 decembrie 2025, ora 12.00, online:

De Crăciun, 2025, un proiect muzical online al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin. Interpretează Corul Asociației Culturii Austro-Germane „Renaștere” din Regiunea Cernăuți / Ucraina (dirijoare: Larisa Bilova).

 

31 decembrie 2025, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

In memoriam Papa emerit Benedict al XVI-lea (Joseph Aloisius Ratzinger, *16.04.1927, Marktl am Inn / Germania – †31.12.2022, Vatican. Expoziție filatelică din colecția Erwin Josef Țigla.

 

31 decembrie 2025, ora 24.00, online:

De Anul Nou, 2026, un proiect muzical online al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin.

Interpretează Rebeca Niculea, Alexandra Onița (vioară), Diana Munteanu (violă) și Ian Adrian Dinuț (violoncel). Coordonatoare: prof. Diana Silaghi.

 

 

 

17. Dezember 2025, 17:00 Uhr, Städtisches Kulturhaus Neu-Moldowa:

Tag der nationalen Minderheiten in Rumänien.

„Weihnachten im Haus der Minderheiten”, VII. Auflage

Teilnahme u.a. der deutschen Minderheit durch den Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreiche Reschitza“ und das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen mit der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

Kleine Naive-Kunst-Ausstellung mit Doina & Gustav Hlinka, Koordinatoren des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“.

 

18. Dezember 2025, 12:00 Uhr, Kunstgalerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin:

Tag der nationalen Minderheiten in Rumänien.

Kunstausstellung des Malereikreises „Deutsche Kunst Reschitza“ (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka).

 

18. Dezember 2025, 17:00 Uhr, Beton-Schule Reschitza:

Tag der nationalen Minderheiten in Rumänien.

Begegnung im Advent am Festtag der nationalen Minderheiten in Rumänien (18. Dezember): Mit der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas). Weihnachten und ihre Lieder in der Sprache auf Romanes.

 

19. Dezember 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tag der nationalen Minderheiten in Rumänien (18. Dezember).

„Das wunderschöne Banater Bergland”: eine Fotoausstellung von Nicu Șușara (Anina).

Kunstausstellung auf Leder, Autor Adrian Drăgilă (Anina).

Begegnung im Advent mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), mit Marianne & Petru Chirilovici und mit der Vokal- und Instrumentalgruppe „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca).

 

20. Dezember 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Vernissage der Fotoausstellung, organisiert anlässlich des 130. Geburtstags des Reschitzaer Werksfotografen Hermann Stephanus Heel (*25. Dezember 1954, Cornea im Banater Bergland – † 28. Oktober 2004, Reschitza), in Zusammenarbeit mit dem Amateur-Filmer-Museum Reschitza, Koordinator: Andrei Bălbărău.

 

21. Dezember 2025, 14:00 Uhr, „George Suru“-Kulturhaus Karansebesch:

Teilnahme der „Resicza“-Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas) am Advents- und Weihnachtslieder-Festival des Verbands der Ukrainer in Rumänien – Filiale Karasch-Severin.

Kleine Naive-Kunst-Ausstellung mit Doina & Gustav Hlinka, Koordinatoren des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“.

 

21. Dezember 2025, 17:00 Uhr, Online:

ADVENT IV, ein musikalisches Online-Projekt des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ und des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (VI. Auflage). Adventslieder mit der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas – an der elektronischen Orgel: Angela Kovács).

 

21. Dezember 2025, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellung „Fotografische Eindrücke aus Bethlehem“, mit Fotos von Erwin Josef Ţigla.

Philatelie-Ausstellung zum Thema Weihnachten aus der Sammlung Erwin Josef Ţigla.

 

24. Dezember 2025, 17:00 Uhr, Online:

Eine musikalische Weihnacht, ein Online-Projekt des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ und des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen. Mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), mit Marianne & Petru Chirilovici und mit den Vokal- und Instrumentalgruppen „Intermezzo“  (Koordination: Lucian Duca) & „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

25. Dezember 2025, 12:00 Uhr, Online:

Eine musikalische Weihnacht, ein Online-Projekt des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ und des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen. Mit dem Chor des Vereins der Österreichisch-Deutschen-Kultur „Wiedergeburt“ im Gebiet Czernowitz (Dirigentin: Larisa Bilova).

 

31. Dezember 2025, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

In Memoriam Papst Emeritus Benedikt XVI. (Joseph Aloisius Ratzinger, *16.04.1927, Marktl am Inn / Deutschland – †31.12.2022, Vatikan. Eine Philatelie-Ausstellung aus der Sammlung Erwin Josef Țigla.

 

31. Dezember 2025, 24:00 Uhr, Online:

Ein musikalischer Neujahrsgruß, ein Online-Projekt des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ und des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen.

An der Geige: Rebeca Niculea, Alexandra Onița, an der Bratsche Diana Munteanu und am Cello Ian Adrian Dinuț.

Koordinatorin: Prof. Diana Silaghi.

 

220 de ani de la nașterea marelui cărturar bănățean Eftimie Murgu (1805-1870), un eveniment desfășurat cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Asociația Culturală BanatCult și Societatea de Științe Istorice din România.

Festivalul „Fie în veci de veci lăudat” din Uzdin, aflat la ediția a XXXV-a, organizat de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” având ca parteneri Școala Generală „Sfântul Gheorghe”, Parohia Ortodoxă Uzdin, Căminul Cultural „Doina”, s-a desfășurat la data de 13 decembrie 2025 în incinta școlii, cu o participare consistentă a localnicilor și a invitaților. În desfășurarea propriu-zisă a festivalului lumea s-a bucurat de un spectacol de colinde oferit de chiar pilonii unei comunități: grupuri, coruri de copii, de adulți. Dar am asistat și la festivitatea de premiere a ziariștilor Banatului istoric, din România și din Serbia, în cadrul evenimentului ,,Zilele Presei Bănățene “, ediția a XXIX-a.

Descinderea în spațiul Școlii Generale „Sfântul Gheorghe”, școală românească, sediul acestor magice evenimente, m-a încântat prin buna organizare, pe cabinete: limba română, limbile sârbo-croate, istorie, matematică, bibliotecă având și sală de lectură, toate bine dotate, foarte curate, dovedind grijă și atenție pentru fiecare detaliu, minuțiozitate ce izvorăște din dorința de a păstra ce au mai de preț, identitatea ființei lor, cu rădăcini românești.

Revenind în sala de spectacol, ne-am așezat frumos pe scaune. Remarcabilul poet și jurnalist Vasile Barbu a moderat întreagă  manifestarea, Așa  cum  se  cuvine, binecuvântându-ne, părintele Moise Lința a dat citire mesajului transmis de Prea Sfinția Sa Ieronim, Episcop al Daciei Felix, eparhie a Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul la Vârșeț, cu jurisdicție asupra comunităților ortodoxe românești din Serbia și sub autoritatea directă a Patriarhiei Române; Au luat cuvântul notabilitățile prezente la eveniment: Daniel Magdu, din partea Consiliului Național al Minorităților Române din Serbia și Daniel Bala, ministru consilier al Consulatului General al României de la Vârșeț salutând și această ediție a festivalului.

S-au perindat apoi, unul câte unul, grupuri de colindători, toți, dar toți purtând costume populare românești frumos ornamentate, așa, ca de sărbătoare de suflet național. A deschis suita de cântări grupul de colindători al Societății Literar-Artistice ,,Tibiscus”, în coordonarea doamnei profesoare Claudia Șuboni și a domnului Jaclin Puia, au urmat corurile Școlii Generale din Uzdin, al Școlii Generale din Ecica, apoi corurile Bisericii Ortodoxe Române din Uzdin coordonate măiastru de domnul profesor Daniel Cheț, grupul Uzdâni. Am citit bucuria pe chipurile participanților rostitori de limbă română. Dacă în țară să ascultăm colinde este frumos, dar ne așteptăm să le auzim, în schimb, dincolo de hotarul trasat cândva în istorie, după primul război mondial prin Banat, în Uzdin, de exemplu, păstrarea tradițiilor și obiceiurilor românești reprezintă și ea o luptă continuă împotriva uitării identității ființei naționale. E impresionant să auzi glasuri curate de copii, dar și de adulți rostind unduios stihurile colindelor vechi românești! Felicitări tuturor! Iar Teodor Șoșdean este invitat să ne aducă în atenție poezia sa scrisă în varianta dialectală bănățeană.

Domnul Vasile Barbu, președintele Societății Literar-Artistice ,,Tibiscus” din Uzdin, sufletul românilor din Banatul istoric, anunță premiile „Silvius Bata Miclea” pentru contribuții aduse publicisticii românești din Banat, „slujitorilor slovei românești”, menționez citându-l pe vorbitor, astfel: profesor Teodor Rămianț din Uzdin, Nicolae Toma, jurnalist, cu o activitate susținută în plan cultural, din Lugoj, filiala UZPR „Mihai Eminescu”, redactor tehnic la Societatea Literar-Artistică „Tibiscus”, Carmen Neda din Novi Sad, Ion Gheorghe Chiran din Oravița, redactorul revistei „Speo-Caraș”, membru al filialei UZPR „Mihai Eminescu” Lugoj, dr. Ionel Bota din Timișoara, directorul fondator al Grupului de Presă „Cărașul” din Oravița, Aura Lupșescu din Timișoara, Iancu Murărescu din Sărcia, Cristina-Anișoara Zainea, director executiv al Grupului de Presă „Cărașul” din Oravița, Octavian Suciu din Panciova, Gheorghe Lungu din Timișoara, Stela Neda Bulic din Uzdin, dr. Daniel Luca, directorul Editurii „Castrum de Thymes” din Giroc/Timișoara.

Se încheie, așadar, și această ediție a festivalului, într-o notă veselă cu piese muzicale din lumea întreagă, în compania grupului „Tuti Frutti”, coordonat de domnul Pavel Bălan. Mulțumim, Societatea Literar-Artistică ,,Tibiscus” Uzdin (Voivodina, Serbia)! Mulțumim ferventului poet și jurnalist Vasile Barbu, președintele SLA ,,Tibiscus” din Uzdin! Sărbători cu pace și bucurie tuturor!

Cristina-Anișoara ZAINEA

La inițiativa prof. Brumar Radu Cătălin (foto), viceprimar al comunei Teliucu Inferior, Căminul Cultural din frumoasa localitate hunedoreană Cinciș-Cerna a găzduit, în organizarea Consiliului Județean Hunedoara, Centrului de Cultură și Artă al județului, în parteneriat cu Primăria (primar ing. Pupeză Daniel Gheorghe) și a Consiliului Local Teliucu Inferior, un inedit și aplaudat spectacol de colinde și obiceiuri sub genericul „Asta-i casa cea frumoasă”.

În prezența unui auditoriu format din tineri, dar și mulți seniori din localitate, și-au etalat talentele native cunoscuți interpreți de muzică populară (foto 2), dintre care nu au lipsit Mariana Anghel, Mariana Deac, Cristian Fodor, Bogdan Toma, Ovidiu Olari, Mariana Suciu, Viorica Brândușan, Marian Lupo, Corina Iar și Dragoș Crăciunescu – fiu al satului Cinciș-Cerna, un tânăr cu reale calități artistice.

Nu a lipsit ansamblul folcloric profesionist „Drăgan Muntean”, coregraf fiind Cătălin Bălan, iar dirijor George Cîlțea.

Spectacolul – după cum susținea Orășan Vili (foto), unul dintre participanți – a oferit profesionalismul interpreților, o atmosferă caldă, de bucurie și mândrie românească, multe aplauze pe deplin meritate, toți cei prezenți trăind momente de o autentică sărbătoare a sufletului românesc.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

16 decembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.

– Prezentări de carte: „Iunie după martie” a autorului timișorean Costel Balint, apărută la Editura „Eurostampa” Timișoara, 2025, precum și a noii ediții a „Enciclopedia Revoluției din Timișoara 1989”, volumele I, II și III. Prezintă Constantin Mărăscu (Timișoara);

– Expoziție „Monumente și plăci comemorative dedicate Revoluției din Decembrie 1989, ridicate în Timișoara“, cu fotografii de Nelu Florea (Reșița);

– Expoziție de carte dedicată evenimentelor din decembrie 1989;

– Expoziție de filatelie din colecția Erwin Josef Țigla și Gustav Hlinka.

 

16. Dezember 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

36 Jahre Dezember-Revolution von 1989.

Buchpräsentationen: „Iunie după martie” (= „Juni nach März”) des Temeswarer Autors Costel Balint, erschienen im „Eurostampa”-Verlag Temeswar, 2025, sowie der Neuauflagen der Serie „Enciclopedia Revoluției din Timișoara 1989” (= „Die Enzyklopädie der Temeswarer Revolution von 1989”), Band I, II und III. Es stellt vor Constantin Mărăscu (Temeswar);

• Foto-Ausstellung „Denkmäler und Gedenkplatten, zum Gedenken an die Dezember-Revolution 1989 in Temeswar errichtet“, mit Fotos von Nelu Florea;
• Bücherausstellung, den Ereignissen im Dezember 1989 gewidmet;
• Philatelie-Ausstellung aus der Sammlung Erwin Josef Ţigla und Gustav Hlinka.

 

15 decembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Albul care vorbește“: Expoziția de fotografii a Foto Clubului „Banatul Montan” Reșița, președinte: Flavian Savescu. Expun: Bianca Banica, Zoli Bagosi, Andreea Belceanu, Ovidiu Belceanu, Petre Dalea, Doru Gosnea, Daniel Pușcău, Călin Vlad & Flavian Savescu.

 

15. Dezember 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Albul care vorbește = Das Weiße, dass spricht“: Ausstellung des Foto-Klubs „Banatul Montan” Reschitza, Vorsitzender: Flavian Savescu. Es stellen aus: Bianca Banica, Zoli Bagosi, Andreea Belceanu, Ovidiu Belceanu, Petre Dalea, Doru Gosnea, Daniel Pușcău, Călin Vlad & Flavian Savescu.

 

,,Pădure, soro pădure,
Am trăit o viață-n tine,
Cu straița lângă mine…„
(Folclor din Banatul de Munte )

Istoria silviculturii în Banatul Montan reprezintă, poate, cea mai fascinantă pagină din cronica forestieră a României. Aici, rigoarea administrativă austriacă s-a întâlnit cu bogăția naturală copleșitoare a Carpaților și cu dârzenia localnicilor, dând naștere unui model unic de civilizație a lemnului. Evoluția sa a fost intrinsec legată de etapele istorice și sociale pe care le-au parcurs locuitorii acestor meleaguri, Banatul fiind un pionier european în ceea ce privește amenajarea pădurilor, respectiv organizarea pe baze științifice a gospodăririi și exploatării lor.
În cele ce urmează, propun o sinteză istorică menită să explice cum a evoluat administrarea acestui patrimoniu verde și cum s-a transformat „codrul” străvechi în „avuție națională”.

Înaintea Păcii de la Passarowitz (1718), Banatul Montan se afla sub stăpânire otomană. Pădurile erau, într-o proporție covârșitoare, virgine, exploatate haotic doar pentru nevoile imediate ale locuitorilor. Caracteristic zonei era faptul că desimea codrilor oferea adesea singurul spațiu de refugiu viabil din calea invadatorilor. Odată cu instaurarea administrației habsburgice, Viena realizează că Banatul este un adevărat „El Dorado” verde, cu suprafețe uriașe neatinse de intervenția antropică.
Contele Mercy, primul guvernator al Banatului, dispune cartografierea provinciei – un proiect ambițios ce a inclus și uriașa suprafață forestieră – , demers esențial într-o perioadă în care apariția revoluției industriale stimula tot mai mult cererea de resurse materiale. În acest context, lemnul a devenit rapid o miză strategică, fiind o resursă esențială pentru două ramuri industriale aflate în plină expansiune: metalurgia și mineritul.
Industria metalurgică din Banatul Montan, leagănul industriei românești moderne, și-a început oficial activitatea la 3 iulie 1771, prin inaugurarea primelor furnale la Reșița. Tehnologia vremii, bazată pe ,,pirometalurgie„, depindea exclusiv de mangal (cărbunele de lemn), întrucât tehnologia cocsificării cărbunelui de pământ nu era încă stăpânită, iar mangalul asigura o ardere curată, fără impurități de sulf.
Simultan, prospecțiunile scot la lumină zăcămintele de cărbune de la Doman (1780), Secu (1788), Anina (1790), Mehadia (1791-1792) și Sicheviţa (1796), exploatarea acestora fiind demarată la scurt timp după descoperire. Galeriile subterane înghițeau cantități enorme de lemn pentru susținere. Se foloseau trunchiuri masive de copaci (numite proptele sau stâlpi de mină) pentru a preveni prăbușirea tavanului minei. Minerii preferau lemnul dintr-un motiv de siguranță vital deoarece lemnul „vorbește” înainte de a ceda. Sub presiunea muntelui, stâlpii de lemn pârâie și scârțâie puternic, oferind ortacilor minutele vitale pentru a se salva, spre deosebire de fier sau piatră, care cedează brusc.
Această interdependență a creat o simbioză, dar și o presiune uriașă. Minele și topitoriile riscau să devoreze pădurile din jur, depășind capacitatea acesteia de a se regenera. Pentru a stopa risipa și a asigura continuitatea resursei, apar primele „Oficii Silvice” (precursoarele ocoalelor silvice), iar pădurile intră în proprietatea „Erariului” (Tezaurului Imperial). Momentul definitoriu este Ordonanța de Pădure a Mariei Tereza din 1769, (cunoscută și ca Orânduiala de pădure sau, în germană, Waldordnung). Ordonanța de pădure reprezintă actul de naștere al silviculturii moderne în zonă. Ea marchează momentul trecerii de la exploatarea cutumiară (după nevoi) la o exploatare reglementată și protecționistă a pădurilor. Aceasta a interzis tăierile „la ras” necontrolate și a introdus, în premieră, conceptul de sustenabilitate: să nu tai mai mult decât poate pădurea să se regenereze.
Odată cu înființarea Regimentelor de Graniță (precum cel confiniar româno-bănățean nr. 13, în anul 1767), pădurile primesc un statut special.
Un moment crucial în organizarea acestui proces de gospodărire rațională a pădurilor este apariția, în anul 1879, a Comunității de Avere, posibil cea mai nobilă moștenire a acelei epoci.
După desființarea Graniței Militare, în anul 1871, statul austro-ungar a restituit pădurile foștilor grăniceri, dar nu individual, ci în devălmășie. Astfel, peste 130.000 de hectare de pădure și pășune din zona Caransebeș – Valea Bistrei – Valea Timișului – Craina, până în Valea Cernei, au devenit proprietatea comună a familiilor din peste 90 de sate.
Comunitatea de Avere a funcționat în acest mediu ca un mecanism social perfect, devenind un ,,stat în stat” din punct de vedere silvic, având proprii ingineri silvici, pădurari și jandarmi silvici. Banii obținuți din exploatarea lemnului nu se împărțeau oamenilor, ci erau investiți exclusiv în binele public. Astfel, s-au construit și întreținut sute de școli și biserici, s-au acordat burse pentru copiii talentați ai țăranilor (trimiși la studii înalte cu obligația de a se întoarce) și s-a dezvoltat infrastructura.
Sediul central de la Caransebeș (Palatul Cultural) coordona un sistem democratic și profesionist, beneficiind de ingineri școliți la Academia de Mine și Silvicultură de la Schemnitz (Banská Štiavnica). Aceștia au creat amenajamente silvice (Planuri pe 10-20 de ani, care stabileau exact ce arbore se taie și unde se plantează) și au executat lucrări magistrale de corectare a torenților.
În perioada interbelică, după anul 1918, silvicultura bănățeană se integrează în cea românească, dar își păstrează specificul autonom prin Comunitatea de Avere. Se înființează C.A.P.S. (Casa Autonomă a Pădurilor Statului).
Lemnul din Banat devine principal produs de export al României. Este perioada de glorie a inginerilor români care preiau ștafeta de la cei austrieci.
Comunitatea de avere era condusă democratic, prin vot, având un Președinte și o Adunare Generală formată din reprezentanți ai satelor. Prestigiul acestei instituții a fost garantat de calitatea umană excepțională a liderilor săi. Președinția Comunității de Avere era considerată o onoare supremă în Banat, la fel și celelalte poziții în conducere, acestea fiind ocupate alternativ de militari de carieră – precum legendarul Traian Doda (primul președinte și organizator al instituției), protopopul militar Pavel Boldea, colonelul Romulus Boldea, Lt. Col. Iosif Seracin – care au impus rigoarea militară în administrare, de avocați iluștri care au reprezentat Comunitatea – precum Dr. Antoniu Marchescu sau Dr. Traian Constantinovici – care au apărat cu arma legii drepturile foștilor grăniceri în fața instanțelor vremii. Această îmbinare între spada generalilor și verbul avocaților a ținut Comunitatea în viață și prosperitate timp de șapte decenii.
Comunitatea de Avere a fost „motorul” care a transformat țăranii-soldați din Banat într-o clasă socială educată și prosperă. Comunitatea de Avere, reprezintă una dintre cele mai însemnate instituții care a definit identitatea Banatului Montan modern.
A funcționat ireproșabil până în 1948, când regimul comunist a naționalizat-o abuziv, confiscând pădurile și clădirile, ceea ce a reprezentat o traumă pentru locuitorii zonei.

Perioada comunistă a debutat cu naționalizarea din 1948, care a transformat întreaga suprafață de pădure în „avuție națională”. Primii ani ai ,,naționalizării” reprezintă cea mai neagră pagină din istoria codrului românesc.
Prin înființarea societăților mixte româno-sovietice („Sovrom”), Moscova a exploatat colonial resursele țării. Sovromlemn a funcționat după un mecanism profund viciat: România venea cu pădurile, fabricile, căile ferate și forța de muncă, în timp ce URSS contribuia adesea cu „bunuri inamice confiscate” sau expertiză birocratică, având însă putere de decizie absolută.
Impactul a fost devastator. S-a tăiat agresiv, peste posibilitatea de regenerare, masa lemnoasă luând calea exportului spre URSS la prețuri derizorii. Deși Sovromurile s-au desființat în 1954, ele au lăsat în urmă versanți despăduriți și o traumă economică. Deși sovieticii promiteau modernizare, multă vreme s-a lucrat cu tehnologii rudimentare sau cu utilajele pe care România le avea deja, ceea ce a dus la degradarea solului și eroziune după tăieri rase.
Totuși, remarcabil este că, în ciuda presiunii politice, și a dezastrului din păduri, corpul silvic bănățean și-a păstrat profesionalismul, reușind să reîmpădurească, cu un efort extraordinar și multă determinare, suprafețele abuzate, imediat ce presiunea sovietică a scăzut.

După anul 1989, silvicultura intră într-o nouă etapă, definită prin procesul complex de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafețelor confiscate de regimul comunist. Această perioadă se remarcă printr-o intensă mobilizare a comunităților pentru redobândirea pădurilor grănicerești, fenomen ce a condus la reactivarea formelor istorice de asociere, precum Composesoratele, și la înființarea Ocoalelor Silvice de Regim (Private).

Un moment remarcabil, înregistrat în anii ’90, este eșecul reorganizării Comunității de avere, care reprezintă un caz juridic și istoric extrem de complex.
Eșecul reînființării sale, la anvergura de odinioară, are la bază un cumul de factori legislativi, interese economice și probleme administrative. Eșecul nu a fost neapărat unul de „drept istoric” (documentele dovedesc clar proprietatea), ci unul de procedură și putere. Un fapt evident este că statul român nu a dorit să piardă controlul asupra unei resurse strategice din Banatul Montan (peste 130.000 de hectare de pădure!), folosindu-se de statutul juridic neclar al asociației succesoare.
Deși au fost promulgate legile de restituire din anii ’90-Legea 18/1991, Legea 1/2000- acestea au fost gândite pentru persoane fizice sau forme de asociere clasice (composesorate, obști sătești, biserici). Comunitatea de Avere nu se încadra în niciuna dintre aceste definiții legislative. Ca urmare, instanțele și comisiile de fond funciar au avut dificultăți (sau reticență) în a recunoaște noua entitate reînființată drept continuatorul legal și legitim al vechii structuri imperiale. Spre deosebire de alte zone, unde composesorate mai mici au primit păduri, în cazul Comunității, dimensiunea uriașă a proprietății a speriat autoritățile, care au preferat să mențină controlul statal.

Astăzi parcurgem o nouă etapă, dominată de asaltul conducerii politice asupra unei structuri consolidate de administrare a fondului forestier național: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Inițierea reorganizării forțate a acesteia, în lipsa unui studiu de impact fundamentat pe realități economice și sociale, nu oferă argumente suficiente pentru a justifica necesitatea demersului.
Deși procesul este în plină desfășurare și ar putea fi considerat prematur să tragem concluzii definitive, o notă majoră de îngrijorare este dată de evidentul diletantism al inițiatorilor. Acest fapt erodează încrederea în capacitatea lor de a implementa măsuri de un real succes, lăsând loc unei legitime îndoieli asupra viitorului pădurii de stat.
Ca o sinteză a tuturor celor evocate, putem afirma cu certitudine că, spre deosebire de alte zone ale țării, în Banatul Montan pădurea a transcendat condiția de simplă sursă de venit. Ea a funcționat ca o adevărată instituție socială, formând un triptic identitar alături de valorile istoric consacrate: Biserica și Școala. Această structură, consolidată în special în perioada administrației grănicerești, a asigurat coeziunea comunității, nefiind o entitate închisă, dedicată exclusiv profitului, ci un partener de viață al localnicilor.
Din păcate, silvicultura bănățeană parcurge astăzi un moment de cumpănă, marcat de o erodare a principiilor de onestitate și rigoare moștenite din epoca imperială. Asistăm la un asalt al modernității prost înțelese, dar mai ales la presiunea unui politicianism de la centru, decuplat de realitățile locale. Această influență nefastă concentrează o acțiune complexă de denigrare și învrăjbire a societății împotriva silvicultorilor, lovind astfel, cu nedreptate, în una dintre cele mai vechi și respectate ramuri ocupaționale din Banatul nostru montan.

Însă, dincolo de reorganizări și dispute, cel mai tragic pericol rămâne acela ca, sub presiunea unor interese de moment, să rupem legământul secular cu muntele. Există riscul ca pădurea să se destructureze ireversibil, transformându-se din partenerul de viață al bănățeanului – așa cum a fost pentru generațiile de grăniceri – într-o simplă resursă de exploatare, o marfă fără suflet, înstrăinată de cei care au ocrotit-o veacuri la rând.

Constantin VLAICU / UZPR Caraș Severin

Foto: Personalul Ocolului silvic Caransebeş al Comunității de avere în anul 1897. Sursa: Ovidiu Laurenţiu Roşu COMUNITATEA DE AVERE A FOSTULUI REGIMENT GRĂNICERESC ROMÂNO-BĂNĂŢEAN NR. 13 DIN CARANSEBEŞ 1879-1948 Muzeul Banatului Montan, 2010.

Bibliografie selectivă:
Mircea Rusnac – Perioada timpurie a istoriei industriale a Reşiţei (1771-1855);
Giurescu, Constantin C. – Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi, Ed. Ceres, 1976;
Micle, Vasile S. – Istoria silviculturii românești, Ed. Ceres, 2005;
Ivănescu, Dumitru – Din istoria silviculturii românești, Ed. Ceres, 1972;
Edroiu, Nicolae (coord.) – Istoria Românilor, Vol. VI, Ed. Enciclopedică, 2002.
Ovidiu Laurenţiu Roşu – COMUNITATEA DE AVERE A FOSTULUI REGIMENT GRĂNICERESC ROMÂNO-BĂNĂŢEAN NR. 13 DIN CARANSEBEŞ 1879-1948 2010.
https://biblioteca-digitala.ro

Luni, 9 decembrie 2025, s-a stins din viață scriitorul Radu Theodoru! Cumplită veste, pe care cu mare greutate am acceptat-o! Știu, s-a stins cu 40 de zile înainte de a împlini 102 ani, așadar, o vârstă înaintată, dar, precum părinții, unii oameni nu ar trebui să moară niciodată! Iar noi nu suntem pregătiți niciodată să acceptăm că și aceștia sunt muritori!

Mă leagă de maestrul Radu Theodoru o dragă și frumoasă prietenie! Pentru mine nu era „domnul general”, era „maestrul”, un mare scriitor, un mare român și un extraordinar prieten! 

Aveam să-l „întâlnesc” pe marele prozator Radu Theodoru în anul 2009, prin intermediul scrisorilor pe care domnia sa, cu recunoscuta-i generozitate, mi le trimitea. Nu-mi venea să cred că un scriitor atât de important în literatura română accepta să publice în revista bocșană! Cu scriitorul cunoscutelor romane istorice „Vulturul”, „Strămoșii”, „Muntele”, „Corsarul”, „Călărețul Roșu”, „Brazdă și paloș” eu purtam corespondență și aveam acceptul său să public fragmente din operele sale!

Apoi, în 2014 ne-a fost rânduit de către bunul Dumnezeu să ne și vedem! Maestrul a acceptat invitația de a se întâlni cu cititorii din Bocșa, cu echipa „Bocșa culturală”, chiar aici, la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”! Împreună cu scriitorii Cornel Ungureanu, Ion Marin Almăjan și Titus Suciu am organizat un tur de promovare a cărților prozatorului Radu Theodoru, câteva frumoase întâlniri cu cititorii din întreg Banatul.

Toate acestea au fost pe placul maestrului, i-au bucurat sufletul care tânjea după plaiurile bănățene (ceea ce va și consemna în viitoarele sale cărți de mărturii și mărturisiri, o autobiografie în două volume intitulată „O viață fără fard”, apărută la editura „Paco” din București în 2020).

Generos și prietenos din fire, maestrul Radu Theodoru, care a prins drag de noi, ne-a invitat să-l vizităm la Grădiștea, în căsuța desprinsă din povești, cu boltă de viță de vie.

Am păstrat legătura, vorbind telefonic și trimițând, reviste și cărți de apariție recentă, iar în 2018 a fost pentru prima dată când l-am vizitat pe maestru la Grădiștea! Întorcându-ne de la mare, ne-am abătut din drum și l-am vizitat pe maestru în sanctuarul său, în casa-muzeu de la Grădiștea! De atunci, ne-am făcut un obicei ca, în fiecare vară, când ne întorceam de la mare, să tragem o fugă și la Grădiștea!

În ultimii ani, și în luna ianuarie, când ne întorceam de la Gala UARF, fiind și ziua maestrului Radu Theodoru, ne abăteam pe la Grădiștea să-l sărbătorim! În 2024, când maestrul împlinea venerabila vârstă de 100 de ani, am avut onoarea și bucuria să ne ne aflăm între invitații domniei sale la un eveniment de excepție unde am cunoscut frumoasa familie Theodoru, precum și o seamă de oameni de toată isprava, familia AGART (Asociația General Aviator Radu Theodoru).

Ultima întâlnire am avut-o în 15 august 2025, pentru că „vara nu e vară fără voi” spunea maestrul cu o bucurie molipsitoare! Nu bănuiam că va cea din urmă revedere. Se simțea bine, era în vervă, era, ca de obicei, îngrijorat de starea țării sale, de viitorul tinerilor, dar nu se lamenta, era optimist, era încrezător în tinerii educați și în românii care încă își iubesc țara și-și apără valorile. Vorbea cu însuflețire despre cărți, despre marii scriitori de ieri și de azi, despre cât de talentați sunt mai tinerii noștri scriitori români și cât de frumos ne reprezintă literatura română în afara țării.  Întreba și vorbea despre prietenii săi scriitori din Banat cu aleasă căldură și admirație! Ii iubea și stima mult pe Cornel Ungureanu, pe Ion Marin Almăjan, pe Gheorghe Jurma, pe Stela Boulescu, pe Titus Suciu, pe Vasile Bogdan, pe preotul Doru Melinescu, pe Ioanichie, de fiecare în parte mă întreba și pentru fiecare avea un cuvânt de apreciere.

Când s-a stins Cornel Ungureanu, primul gând mi-a zburat la Radu Theodoru! Dar nu l-am sunat. Nu am putut să-i dau eu vestea. Însă nici nu mi-am imaginat că, la nici o lună mai târziu, aveau să fie plecați amândoi.  

Maestrul Radu Theodoru a fost lucid până la ultima suflare. Și tot până atunci și-a iubit țara și neamul, precum și credința sa ortodoxă! Cu o zi înainte de a-și da obștescul sfârșit, și-a sunat duhovnicul și l-a chemat pentru o ultimă spovedire și sfântă împărtășanie!  

Trupul neînsuflețit a fost depus la Mănăstirea Comana, județul Giurgiu, locul său de suflet, locul în care maestrul Radu Theodoru a organizat nenumărate lansări de cărți și întâlniri culturale! Tot aici își va dormi și somnul de veci, fiind înmormântat vineri, 12 decembrie 2025, ora 12,00.

Cu greu ne luăm rămas bun de la dragul nostru prieten, de la acest mare OM care întotdeauna ne-a însuflețit, ne-a bucurat sufletul și ne-a umplut inima cu optimismul său molipsitor! Am avut perioade în care eu eram cea dezamăgită de vremuri, de oameni… iar domnia sa mă îmbărbăta și-mi spunea să nu-mi pierd încrederea, fiindcă toate relele sunt trecătoare, doar faptele bune sunt trainice, iar Dumnezeu e mare și puterea Lui nemăsurată! L-am ascultat și bine am făcut!

Rămas bun, maestre Radu Theodoru! Vă mulțumim, și eu și „mustăciosul”, pentru fiecare povață și pentru fiecare clipă petrecută împreună! Fără să vreau, îmi vin în minte versurile poetului George Coșbuc: 

„Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit.”

Să vă fie somnul lin, maestre general de aviație Radu Theodoru, leul nostru drag și scriitor nemuritor!

EVENIMENT:

Simpozionul Internațional de Arheologie și Istorie

– In memoriam Constantin Daicoviciu –

În perioada 9 – 11 decembrie 2025, la Caransebeș, în organizarea Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță, s-a desfășurat cea de-a LI-a ediție a Simpozionului Internațional de Arheologie și Istorie – In memoriam Constantin Daicoviciu.

Ediția acestui an a fost consacrată comemorării profesorului și arheologului Gheorghe Lazarovici  (1941 – 2025), personalitate emblematică a arheologiei românești, născut la Reșița și decedat la Cluj-Napoca.

Și această ediție a Simpozionului și-a propus un complex de evenimente constând în lansări de cărți, omagieri ale unor personalități și  o sesiune de comunicări științifice menită să promoveze dialogul interdisciplinar, să faciliteze schimbul de idei și să ofere un cadru academic pentru prezentarea celor mai recente rezultate ale cercetării în domeniile arheologiei, istoriei, etnografiei și disciplinelor conexe.

Deschiderea Simpozionului a avut loc la sediul Muzeului din Caransebeș miercuri, 10 decembrie 2025, și a debutat cu câteva cuvinte de salut din partea organizatorilor, dar și a unor invitați speciali, moderator fiind chiar amfitrioana principală, Diana Țârdea, managerul instituției gazdă.

În această primă parte a evenimentului invitații au avut bucuria participării la câteva momente speciale pregătite cu minuțiozitate de către organizatori: omagierea istoricului Adrian Ardeț la ceas aniversar prin editarea și prezentarea  cărții „In honorem Adrian Ardeț. Omagiu la 65 de ani” (Cluj-Napoca: Mega, 2024); omagierea istoricului Costin Feneșan, om al locului și remarcabilă personalitate în domenii ale istoriei prin editarea și lansarea volumului „Banatul văzut de străini 1770 – 1800 = The Banat as Seen by Strangers 1770 – 1800 = Das Banat in der Sicht Fremder 1770 – 1800” (Timișoara: Editura de Vest, 2025); comemorarea ilustrului istoric și arheolog Constantin Daicoviciu (născut la Căvăran și decedat la Cluj-Napoca) precum și comemorarea renumitului arheolog Gheorghe Lazarovici în prezența soției sale, Magda Cornelia Lazarovici.  Alese cuvinte au fost rostite de Florin Bogdea, citymanagerul primăriei municipiului Caransebeș, arhimandrit Casian Rușeț, reprezentant al Episcopiei Caransebeșului, Radu Ardevan, profesor emerit dr. la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și  Ana Iovănescu din partea Editurii de Vest Timișoara.

Un moment emoționant și de reală importanță a venit din partea primarului comunei Berliște, Nicolae Orăviceanu, care a înmânat dnei. Magda Cornelia Lazarovici o distincție onorifică, conferită, postmortem, istoricului Gheorghe Lazarovici, și anume „Titlul de Cetățean de Onoare” al comunei Berliște.

Deosebit de interesante și atractive s-au dovedit a fi prezentările din această primă parte a zilei oferite de istoricii omagiați: Adrian Ardeț și Costin Feneșan, care au conturat excepționale portrete ale dascălilor și prietenilor lor: Constantin Daicoviciu și Gheorghe Lazarovici.

Această primă parte – de deschidere – a Simpozionului s-a încheiat cu sesiuni de autografe și fotografii, la eveniment participând istorici, oameni de cultură, scriitori, specialiști în diferite domenii, veniți din județ, din țară și de peste hotare și bucuroși de reîntâlnirea cu diverși prieteni, colegi, colaboratori.

Evident că au urmat lucrările simpozionului, sesiunea de comunicări structurată printr-un amplu program bine stabilit.

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa a fost onorată cu invitația la acest Simpozion Internațional de excepție, participând, în deschidere, la momentele prezentărilor de cărți, omagierea personalităților și comemorarea iluștrilor dispăruți. A fost o mare bucurie reîntâlnirea cu oameni dragi, prieteni vechi ai bibliotecii bocșene, precum: dr. Constantin Brătescu, dr. Costin Feneșan, dr. Ovidiu Roșu, dr. Adrian Ardeț, dr. Ioan Cojocariu, dr. Casian Rușeț, dr. Nicolae Orăvicean, prieteni de la Mehadia, din Caransebeș și, evident, din Reșița. Au fost întâlniri extraordinare pentru care se cuvine să-i mulțumesc Dianei Țârdea, managerul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță.

Reîntoarsă la Bocșa cu un braț de cărți primite în dar de la dl. prof. Costin Feneșan, am avut curiozitatea să caut în bibliotecă volume ale istoricilor comemorați. Nu am găsit prea multe, dar am găsit două titluri în fondul special de documente, cărți cu autograf: „Cetatea dacică de la Piatra Roșie”, monografie arheologică realizată de Constantin Daicoviciu (Editura Academiei Republicii Populare Române, 1954); pe pagina de titlu se află dedicația autorului către dr. A. Betz[1], datată 1956; cel de-al doilea volum aparține lui Hadrian Daicoviciu, fiul lui C. Daicoviciu, este o ediție revăzută și completată din „Dacii”, apărută la București: Editura Enciclopedică Română, 1972, în colecția Enciclopedia de buzunar. Seria „Sinteze”. Pe pagina de gardă se află o dedicație a autorului, în limba germană, către un membru al familiei Betz, Arthur Betz, datată 1972.

Iată, două lucrări importante, sub multe aspecte, în fondul de documente  al bibliotecii bocșene, cărora li se alătură cu cinste cele două volume semnate astăzi de istoricii Costin Feneșan și Adrian Ardeț!   

---

[1] Probabil Albert Betz, fizician german, pionier al tehnologiei turbinelor eoliene (1885 – 1968)

La Muzeul Satului Bănățean a avut loc astăzi reuniunea Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banatul Istoric, in același loc unde Ioan Traia a fondat asociația în 10 Aprilie 2008. De la un mic nucleu de publiciști rurali, organizația a ajuns astăzi la 60 de membri din România și Serbia, o comunitate matură care continuă să documenteze identitatea satelor bănățene.
Au fost lansate două volume valoroase pentru cercetarea regională: „Gaiu Mic – Contribuții monografice” (Ioan Traia & Emilian Popa) și „David Voniga și Girocul” (Ioan Traia). Lucrări solide, care adaugă profunzime patrimoniului cultural al Banatului.
Prezența profesorului Ioan Hațegan, membru de onoare, a oferit evenimentului consistență și continuitate, prin perspectiva sa asupra istoriei și culturii bănățene.
Directorul muzeului, dl. Radu Trifan, a adresat un mesaj de susținere, subliniind importanța acestor inițiative pentru comunitățile rurale de azi.

Pentru Săcălaz, reprezentarea prin Gheorghe Blejusca și Ștefan Tomoiagă a fost un motiv de apreciere, datorită implicării lor constante în promovarea patrimoniului local și în activitatea publicistică rurală.
Vizita finală la expoziția de icoane de la Casa Națională din Babșa, condusă de muzeograful Emilian Popa, a completat armonios întreaga întâlnire.
Această zi întărește convingerea că documentarea trecutului este o responsabilitate comună, iar colaborarea regională face ca memoria Banatului rural să rămână vie și respectată.

Credit foto: Dana Fatol

Gheorghe Sarău ne surprinde din nou prin ineditul demersurilor sale, nu doar ca autor, dar și ca factor mobilizator întru cultură, în general. Căci el, ca lingvist de renume național și internațional într-un domeniu, iarăși inedit – cel al normării limbii rromani – a găsit în cele peste patru decenii de activitate timpul și dăruirea necesare pentru diferite sectoare de manifestare științifică și culturală, manifestându-se, deopotrivă, nu doar ca lingvist poliglot, ci și ca traducător, publicist, bibliograf, istoriograf literar, ziarist ș,a. pe tărâmul limbii și culturii române.

Bunăoară, Gheorghe Sarău intuiește, în Decembrie 1989, o cale de a se pune în slujba culturii românești, a ziaristicii și publicistici, achiziționând de pe la tarabele bucureștene, răstimp de un an de zile, pe întinsul lunilor decembrie 1989 – decembrie 1990, numerele unu ale unor reviste și ziare, care, în entuziasmul revoluționar de atunci, apăreau în Capitală și în țară. Și nu doar atât, împreună cu soția lui, profesoară de limba română, sortează aceste tipărituri, le descrie bibliografic și purced la publicarea unor mini-bibliografii în presa anului 1990. Așadar, un gest de mare efort cultural, știut fiind faptul că, de multe ori, după numărul unu multe publicații și-au încetat apariția și, se pare, unele dintre ele s-au „salvat” ca repere bibliografice doar aici, în paginile ce ne prilejuiesc comentariul de față.

Dar nu doar atât, întrucât, ca orice creator și slujitor conștient al culturii unei nații, Gheorghe Sarău nu lasă lucrurile neisprăvite și, după 35 de ani, reia comoara publicațiilor – cele mai multe rămase nedescrise – și, alături de o fostă studentă a sa le reinterpretează, le adună în această lucrare, ce se constituie, desigur, nu doar într-o dovadă a istoriei publicisticii și ziaristicii românești, dar și într-un gest salvator încadrat culturii noastre românești, în general.

Se înțelege, nu ne aflăm în fața unei abordări exhaustive – dar nu din vina autorului principal și a colaboratoarelor sale – ci a contextului, înțelegându-se că în vârtejul evenimentelor derulate în anul – punte dintre o lume veche și una nouă, 1989-1990, oamenii erau într-atât de dornici să prezinte publicului rodul ziaristic al îndrăznelii lor, încât neglijau reperele esențiale ce priveau o riguroasă descriere bibliografică a publicațiilor în cauză, alteori, din modestie ori din alte pricini, nu se indicau numele celor care au contribuit la zămislirea respectivei dovezi jurnalistice. Mare păcat, dar, iată că, deși târziu (unii dintre ziditorii ziariști mutându-se, între timp, din această lume!), se trece la o firească recuperare a însemnelor noastre culturale din bogatul sol jurnalistic românesc, grație unor astfel de truditori.

Și pentru a fi obiectiv, dar, totodată, și mândru, mă bucur mult pentru că Gheorghe Sarău (pe care l-am cunoscut în vara anului 1991, când amândoi ne certificam ca editori la Ministerul Culturii, viața despărțindu-ne apoi drumurile colaborării vreme de un sfert de veac) avea să reia prietenia noastră jurnalistică, pornind împreună o frumoasă colaborare publicistică și editorială, el fiind, din 2007 și până azi, un neobosit redactor al publicației noastre târgumureșene, „Vatra veche”, prezent cu 1-2 titluri în fiecare număr, continuând  activități similare, de pildă, pe cea de redactor șef-adjunct al publicației „Asul de treflă” (1997-2001), de redactor responsabil al unei subpagini web dedicată problematicii educaționale rrome (găzduită pe pagina ministerului de resort, cu începere din 1999, într-un moment când puține instituții guvernamentale își organizau astfel de ferestre virtuale!) ș.a.m.d.

Nu în ultim rând, adresăm felicitări autorilor pentru acest important instrument de lucru jurnalistic

A apărut numărul 4 (20) / octombrie-decembrie 2025 al revistei „Muzeul Presei Românești”, publicație trimestrială promotoare de cultură, educație și atitudine jurnalistică, aflată sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, coordonată de Tanța Tănăsescu și Dan Toma Dulciu.
Ediția reunește articole, eseuri, studii, evocări istorice, interviuri și cronici culturale semnate de reputați jurnaliști, istorici, profesori universitari și scriitori.
Numărul 20/2025 al Revistei „Muzeul Presei Românești” marchează un moment aniversar semnificativ, încununând cinci ani de apariție neîntreruptă. Publicația, dedicată istoriei presei, culturii și valorilor jurnalismului românesc, continuă să fie o platformă de dialog, cercetare și memorie profesională, reunind autori prestigioși din mediul academic, publicistic și cultural.
Revista oferă cititorilor un conținut bogat și divers, semnat de personalități ale culturii române, o amplă selecție de articole, studii și evocări printre care: reportaje culturale consistente, de la expoziția dedicată goralilor din Polonia, la evenimentele de la Gaudeamus și Muzeul Național de Istorie a României; interviuri de colecție; studii istorice; analiză socială și demografică; paginiCITEȘTE MAI MULT »

Recent ieșită din tipar, Revista UZP nr. 40/2025, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, aduce o dată în plus în atenția publicului aria largă de preocupări ale jurnaliștilor.

Ca una dintre puținele publicații print din Europa care abordează jurnalismul ca profesie și lumea presei, în toate extensiile sale, Revista UZP se prezintă în binecunoscutele condiții grafice care o fac un etalon în domeniu și cu renumitul său conținut dens, aplicat, centrat pe reperele de utilitate publică ale activității membrilor UZPR din țară și din diaspora.

Realizată integral cu remarcabila contribuție a membrilor filialelor UZPR, Revista UZP nr. 40 este acel tip de publicație care, odată parcursă, se reia. Încărcătura materialelor „cheamă înapoi” cititorul, relevând abordări de o complexitate redutabilă, articole profunde, o dinamică evidentă a preocupărilor jurnaliștilor profesioniști și, nu în ultimul rând, o aplecare a acestora către toate segmentele societății și spre tot ce înseamnă „viața cetății”.

În sumarul consistent sunt prezente nume binecunoscute ale jurnalismului românesc, de la gazetari cu experiență până la tineri care creionează tușele presei de mâine și de la președinți de filiale până la voci reprezentative pentru jurnalismul de fiecare zi, cel „de la firul ierbii”, una dintre cele mai frumoase și necesare profesii din câte există.

Dincolo de etalarea estetică ce face din această publicație una de tip premium, dincolo de conținutul ridicat la standarde la care jurnaliștii profesioniști știu să-și mențină permanent discursul, Revista UZP nr. 40 este o oglindă a profesiei, a vocației pe care jurnaliștii profesioniști o pun în tot ceea ce fac – și fără de care performanța nu este posibilă în acest domeniu – și a talentului celor care fac parte din corpul presei profesioniste, membri ai filialelor din țară și din străinătate ai organizației reprezentative de breaslă.