Interviu: Gheorghe Țunea Pîrvovanu – ing. Dorin Bălteanu

Interviu realizat cu omul de cultură Dorin Bălteanu, din Băile Herculane, cu ocazia efectuării                     concediului de odihnă în stațiunea lui Hercule !

 

   G.Ț.P. –  Bună ziua, domnule inginer Dorin Bălteanu ! Încă dintru început, vă rugăm să ne spuneti cum trăiți viața de zi cu zi, din punct de vedere social, dar mai ales spiritual ?

 

     D.B. – Este o întrebare care-mi trezește multe amintiri și nostalgii având în vedere proaspăta mea calitate de pensionar, dar mai ales, starea sănătății mele care necesită multiple deplasări la Timișoara și București.

Activâd cu jumătate de normă, până în februarie 2024, în cadrul Primăriei Băile Herculane, mi-a plăcut să inițiez și să organizez proiecte ce au avut un scop bine precizat: promovarea patrimoniului istoric, cultural, balnear, peisagistic și nu în ultimul rând, arhitectural, al bimilenarei stațiuni de pe Valea Cernei.

            După ce m-am stabilit la Băile Herculane, acum 27 de ani, am ajuns să cunosc mai bine acest patrimoniu de excepție, pe care l-am considerat de-a dreptul fascinant, hotărându-mă să-mi dedic activitatea promovării acestuia atât în țară cât și peste hotare.

            Înființarea, în premieră la Băile Herculane, a Biroului de marketing la firma S.C. Hercules S.A., odată cu angajarea mea, mi-a oferit posibilitatea să desfășor activități de promovare a stațiunii la târguri de turism, în cadrul conferințelor și simpozioanelor la care am fost invitat, în presă, televiziune, radio-uri, organizând în același timp programe pentru turiștii sosiți în stațiune: drumeții cu ghid pe așa numitele ”trasee de cură” din jurul stațiunii, excursii tematice, croaziere pe Dunăre, programe de fitness și divertisment.

            Din păcate, în urma privatizării din 2001, S.C. Hercules S.A. și acționarul său majoritar, nu au reușit să facă investițiile necesare reabilitării infrastructurii turistice a stațiunii, înstrăinâd toate unitățile hoteliere și ajungând, în final, în insolvență.

            În perioada 2011 – 2012, am colaborat în calitate de consultant local, cu echipa de experți a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare ce avea ca obiectiv realizarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a stațiunii Băile Herculane. În continuare, am fost cooptat în cadrul Primăriei Băile Herculane unde mi-am continuat activitatea de inițiere și organizare a evenimentelor cultural-științifice  și de promovare a stațiunii și a zonei adiacente, prin proiecte dedicate acestui obiectiv: Simpozionul Internațional ”Herculane – arcade în timp”, șase ediții 2017 – 2023, serate culturale, rute cultural turistice dezvoltate la nivel național și internațional cu plecare din Herculane și să nu uităm seria de conferințe ”Știință și tehnică la Băile Herculane”, avându-l ca invitat pe reputatul prof. Alexndru Mironov și echipa sa de la binecunoscuta revistă ”Știință și tehnică”, conferințe care s-au bucurat de un succes deosebit în rândul elevilor din zonă și al turiștilor.

 

            Într-adevăr, întrebarea dv. m-a făcut să mă întreb, la rândul meu, acum, dacă activitatea mea a fost suficient de implicată în viața socială și spirituală a comunității? Și îmi vin în minte, în afara activităților enumerate mai sus și altele de amploare mai mare sau mai mică, cum ar fi: invitațiile profesorilor și învățătorilor de la Liceul ”Hercules” pe care le-am onorat prin susținerea unor prelegeri de istorie locală sau pe tema ”Ce înseamnă să fii scriitor la Băile Herculane?”. Sau îmi vine în minte acțiunea de promovare a Vilei Elisabeta în rândurile elevilor din localitate și a comunității locale în cadrul concursului de SMS-uri (teledon) organizat de TVR 1 în 2009 sub titulatura RESTAURĂRI. Bucuria a fost mare când s-a anunțat câștigarea concursului de către Vila Elisabeta. Din păcate, toată această emulație creată s-a stins treptat, constantându-se că totul a fost  un ”bluf” și că nici un ban nu a ajuns la Vila Elisabeta. Ba mai mult, proiectul de reabilitare a vilei inițiat și coordonat de Ministerul Culturii a eșuat lamentabil. Nici până astăzi, Vila Elisabeta nu și-a regăsit vocația de a fi una din clădirile de patrimoniu emblematice pentru Băile Herculane, datorită stării de degradare în care se află.

Fie că a fost vorba de prestigioase asociații internaționale, fie că a fost vorba de copii, elevi, studenți, pensionari sau grupuri de turiști, am răspuns favorabil, de câte ori am fost solicitat să prezint stațiunea Băile Herculane cu patrimoniul său bimilenar.

 

            Din punct de vedere spiritual, consider stațiunea ”Băile Herculane – simbol de simțire românească”. Acesta este, de fapt, și titlul comunicărilor mele la multe simpozioae și conferințe la care am fost invitat, subliniind etapa de dezvoltare interbelică a stațiunii sub administrația românească, o etapă mai puțin cunoscută și adesea, trecută prea ușor cu vederea.

            În ideea redeșteptării spiritualității comunității, dar mai ales în ideea responsabilizării factorilor de decizie locali și guvernamentali, am scris cele trei volume ale cărții ”Herculane – arc peste timp” precum și numeroase articole și interviuri în mass-media locală și națională și am organizat cele șase ediții ale Simpozionului Internațional ”Herculane -arcade în timp” prin care am evocat principalele momente istorice și culturale petrecute pe aceste meleaguri. Nicolae Stoica de Hațeg, gen. Nicolae Cena, anul 1919 în care stațiunea Băile Herculane a fost preluată de către administrația românească, vizitele regale au fost, de asemenea, evocate în cadrul scrierilor și evenimentelor inițiate și organizate, precum și în cadrul ședințelor festive al Consiliului Local Băile Herculane, la care am beneficiat de o frumoasă colaborare cu Episcopia Caransebeșului, în frunte cu Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, și Arhimandritul dr. Casian Rușeț, consilier cultural.

 

            Desigur că, în cadrul evenimentelor și a scrierilor menționate am evocat etapele importante de dezvoltare ale stațiunii, perioada romană, postromană, militar – grănicerească, austro-ungară și perioada interbelică. Poate că am insistat un pic mai mult asupra etapei interbelice pentru a sensibiliza conștiința patriotică a responsabililor locali și guvernamentali, a comunității locale pentru renașterea stațiunii de pe Valea Cernei. În acest scop am evocat marea emulație la nivel local și național care

s-a creat după anul 1919, când stațiunea a intrat sub administrație românească și când toate eforturile s-au unit pentru depășirea dificultăților uriașe ivite în procesul de reabilitare a vieții economice și sociale a stațiunii aflată în tranziție și degringoladă după perioada de război.

            De aceea, în scrierile, expunerile și evenimentele organizate de mine, un loc important, pe lâmgă personalitățile și vizitele imperiale, l-au avut oameni de seamă, ca dr. Alexandru Popovici, dr. George Vuia, dr. Alexandru Crăciunescu, gen. Nicolae Cena, pr. Coriolan Buracu, gen. Nicolae Vicol, adevărați patrioți prin care spiritualitatea românească și-a lăsat o amprentă importantă în istoria stațiunii.

            Dar nu aș vrea să fiu înțeles greșit. Nu ar fi fost corect să evidențiez o anumită etapă istorică în dezvoltarea stațiunii și să minimalizez rolul altora. Toate etapele au avut rolul și importanța lor în istoria stațiunii, de la romanii care au întemeiat una dintre cele mai vechi stațiuni balneare ale lumii, trecând prin perioada austriacă când stațiunea s-a reconstruit pe vechile ruine romane prin intermediul forțelor grănicerilor români, ajungând să fie declarată de împăratul Franz Iosef ca fiind ”cea mai frumoasă de pe continent” până la românii din perioada interbelică când stațiunea a renăscut și a continuat să fie faimoasă și să fie vizitată de oaspeți din toată lumea.

            Istoria trebuie redată așa cum a fost cu luminile și umbrele sale, adevărul istoric nu trebuie acoperit. Mă aștept ca cineva să continue arcul peste timp cu perioada comunistă de dezvoltare a stațiunii, poate cineva care a trăit acele vremuri și poate cineva care a fost în miezul evenimenelor și acum, detașat, le-ar putea descrie în mod obiectiv.

 

            Am dorit să ofer iubitorilor stațiunii Băile Herculane descrierea unor momente mai puțin cunoscute publicului larg sau mai puțin aprofundate. De exemplu sejurul împărătesei Elisabeta la Băile Herculane din 1887 cu momente inedite despre care nu s-a mai scris sau s-a scris succint, cu drumeția la Poiana Lungă, comuna Cornereva, unde a rămas în toponimia locală denumirea de Cracu Împărătesc. Am dedicat un subcapitol episodului Inelul împărătesei, despre care se știa, dar nimeni nu a avut curiozitatea și perseverența de a afla cine a fost acel Feneșan, căruia împărăteasa i-a dăruit un inel și cine sunt urmașii care ar putea povesti întâmplarea? Descoperirea versurilor împărătesei Elisabeta scrise în 1887, cu ocazia sejurului împărătesei Elisabeta la Băile Herculane a fost pentru mine o mare bucurie și mi-a oferit prilejul să le comentez pe larg, în premieră absolută, în primul capitol al volumului al doilea al cărții ”Herculane – arc peste timp”.

            Un alt moment important al activității mele de cercetare și documentare a fost redescoperirea valsului ”Souvenir de Herkulesbad”, compus la Băile Herculane, în anul 1903 de către compozitorul și dirijorul vienez Jakon Pazeller. Desigur că se știa despre acest vals care a făcut înconjorul lumii în primii ani ai veaculului al XX-lea, dar peste care s-a așternut un văl de uitare în perioada comunistă, când autoritățile maghiare i-au retras pensia și onorurilor militare lui Jakob Pazeller considerat un simbol al imperialismului. Am scris despre acest subiect în colaborare cu dl. Friedrich Pazeller, din Baden Baden, Germania, nepotul lui Jakob Pazeller, cel care și-a dedicat activitatea recuperării memoriei bunicului său. Astfel a apărut ”Povestea valsului” în publicații naționale și internaționale, precum și în vol. al treilea al cărții ”Herculane – arc peste timp”, volum ce include și CD-ul audio cu copyright, având valsul interpretat la pian de Friedrich Pazeller și piesa a doua, același vals interpretat de orchestra DUNA SZIMFONIKUS ZENEKAR din Budapesta. În aceeași idee de a promova valsul ”Souvenir de Herkulesbad” și de a-l reda iubitorilor stațiunii Băile Herculane și comunității locale, am susținut în fața Consiliului Local proiectul de propunere lansat de mine încă din 2017, când a apărut cel de-al treilea volum al cărții ”Herculane – arc peste timp”, ca valsul să devină imnul oficial al stațiunii Băile Herculane, lucru care s-a și întâmplat. Într-o deplină colaborare cu Regionala CFR Timiș, am introdus la stația de sonorizare a Gării CFR Băile Herculane, varianta digitalizată a valsului ca semnal sonor. Ba, mai mult, în colaborare cu Primăria Băile Herculane am realizat o placă memorială Jakob Pazeller , așezată chiar lângă Pavilionul Muzical din Parcul Central, iar aleea principală care duce la Pavilionul muzical, unde tânărul ofițer al armatei imperiale a dirijat timp de 10 ani (1896 – 1906), fanfara Regimentului nr. 33 de infanterie din Arad, am botezat-o ”Aleea Jakob Pazeller”.

            Astfel, am înțeles eu, să redau comunității locale precum și tuturor iubitorilor stațiunii Băile Herculane aceste însemne, precum și multe altele care să le reamintească lor și urmașilor lor despre valorile cultural istorice ale bimilenarei stațiuni de pe Valea Cernei.

 

 Stimate d-le Țunea, poate m-am întins cam mult cu amintirile, dar recunosc, întrebarea dv. de debut, desi aparent simplă și inofensivă, în aceleși timp, deosebit de incitantă, mi-a stimulat aceste amintiri, făcându-mă să meditez dacă, într-adevăr, am făcut destule activități pentru comunitatea în care trăiesc și dacă aceste eforturi materiale și fizice personale, au fost înțelese și apreciate de toți membrii comunității locale?

 

    G.Ț.P. – V-aș ruga să ne vorbiți astăzi despre dumneavoastră. Cunoaștem faptul că sunteți născut în Târgu Cărbunești, județul Gorj, la 4 februarie 1959, dar nu știm exact cum ați ajuns în stațiunea Băile Herculane ?

      D.B.. – Deși m-am născut la Târgu Cărbunești, de la vârsta de cinci ani am trăit timp de 20 de ani în Craiova unde am urmat școala și cursurile Facultății de Electrotehnică, secția Electromecanică. Îmi amintesc că în vacanțe, obișnuiam să vin pe la Băile Herculane unde am mai multe rude.

            Povestea stabilirii mele la Băile Herculane este legată de o vizită făcută în anul 1995, împreună cu proaspăta mea soție, Despina, profesoară de fizică, acum pensionară și ea. Ne-am cunoscut în Slobozia, reședința județului Ialomița, unde am fost repartizați după terminarea studiilor universitare.

            În vara anului 1995, am petrecut câteva zile în satul bunicilor mei, Sfodea, comuna Balta, județul Mehedinți. Fiind amândoi pasionați de drumeție, la plecare, am hotărât să mergem pe jos la Băile Herculane, peste Munții Mehedinți pentru a-i face cunoștință soției mele cu vestita stațiune de pe Valea Cernei. Zis și făcut! După câteva ore bune de mers, am ascensionat versantul mehedințean al muntelui, ajungând la Izvorul Jelărău, după care, urmând Valea Feregari, am ajuns la crestele stâncoase ale masivului Domogled. Cei care au fost în zonă, cred că pot să înțeleagă cât de impresionați și uimiți am fost amândoi văzând panorama superbă de la Crucea Albă: Munții Cernei, Valea Cernei și jos, cuibărită la poalele Domogledului, stațiunea Băile Herculane de la Parcul Vicol până la Hotel Roman. Reacția soției mele a fost una pe măsură și mi-a amintit de reacția împărătesei Elisabeta (Sisi) care cu mai bine de o sută de ani în urmă, exclama spontan, văzând belvederea ce se defășura privirii sale, dar nu de la Crucea Albă, ci de pe versantul opus al Văii Cerna, de pe vârful ce astăzi îi poartă numele împărătesei, Vărful Elisabeta: ”- Ce frumos e! Ce mult aș vrea să mănânc aici!”. Și pentru ca Sisi să mănânce acolo, a doua zi, 80 de lucrători ai Ocolului silvic au construit un foișor din lemn, ”Foișorul împărătesei”. Diferența dintre cele două situații, a fost că soția mea nu a spus că ar dori să mănânce acolo, la Crucea Albă, ci, impresionată de peisajul mirific, a exclamat că ar vrea să ne mutăm la Băile Herculane.

            După un an de zile, ne-am gândit, ne-am socotit și am hotărât să profităm de oportunitatea scoaterii la concurs a unui post de profesor de fizică la Liceul Hercules din Băile Herculane. I-am zis: ”- Du-te la concurs! Dacă iei concursul, te muți tu prima, după care vin și eu. Dacă nu-l iei,

nu-i nimic, așteptăm altă oportunitate.”

            A luat concursul, prima pe județul Caraș – Severin și s-a prezentat la post în anul școlar

1997 -98. Eu am rămas să rezolv problemele logistice cu vânzarea apartamentului și a garsonierei ei  de la Slobozia. În cele din urmă am ajuns și eu la Băile Herculane, în două etape: mai întâi la Șantierul Naval Orșova și apoi, în 1999, la S.C. Hercules S.A., unde am înființat, așa cum am menționat mai înainte, primul Birou de marketing din stațiune.

            Am venit la Băile Herculane, cu credința și speranța că asemenea locuri binecuvântate de Dumnezeu cu ape termale miraculoase, cu peisaje de basm și cu un patrimoniu cultural, istoric, balnear de excepție, merită un viitor mai bun.

 

   G.Ț.P. – Domnule inginer Bălteanu, din câte m-am documentat eu, am aflat că ați absolvit Facultatea de Electrotehnică din Craiova, dar și că ați efectuat diferite cursuri de specializare, cum ar fi între altele: curs pentru specializarea de Ghid turistic; curs pentru a deveni muzeograf și un alt curs pentru a deveni manager în activitatea de turism. Cum s-au împăcat partea  electrotehnică cu partea culturală și turistică ?

      D.B.- Ideea stabilirii la Băile Herculane a influențat schimbarea orientării mele profesionale, intuind necesitatea înființării unui Birou de marketing care să inițieze și să organizeze activități de promovare a stațiunii de pe Valea Cernei.

            Trebuie să recunosc că m-au ajutat în acest sens și programele internaționale de marketing și management pe care le-am urmat, în 1993, în S.U.A. și, în 1994, în Italia. Ulterior, cursurile postuniversitare și diplomele obținute în specialitatea de muzeograf, ghid turistic, manager pentru activități turistice, m-au ajutat decisiv în noua mea orientare profesională. Sigur că educația tehnică dobândită în facultate m-a ajutat în rezolvarea problemelor tehnice și organizatorice întâmpinate în proiectele derulate de-a lungul anilor în Băile Herculane.

 Vorbind despre management și organizare, o experiență unică am trăit-o în S.U.A. Menționez că a fost un program individual în care cei selectați urmau să parcurgă singuri un traseu prestabilit în țară. Înaintea plecării, am primit o documentație minuțios elaborată cu toate etapele călătoriei din România în S.U.A. și, desigur, cu programul la fel de atent elaborat de organizatori pentru S.U.A. Astfel că, desi părea, la început, o aventură nebuloasă, fiecare din cei selectați avea să-și contureze, în urma primirii documentației, o imagine clară a ceea ce avea de făcut: de la călătoriile cu avionul, trenul, autocarul, hoteluri, locuri de vizitat, întâlniri, adrese, etc.

            Astfel încât, desi eram singur într-o țară uriașă, necunoscută, eram stăpân pe situație și am știut mereu ce trebuie să fac, unde să mă duc, cu cine trebuie să mă întâlnesc. Un exemplu elocvent de management american, cel mai performant din lume. Un asemenea spirit organizatoric tipic american, am încercat să-l inoculez și celor cu care am lucrat de-a lungul anilor. Unii au înțeles, alții s-au făcut că înțeleg. În cele din urmă am înțeles că spiritul românesc e mai dificil să se adapteze la o organizare mai riguroasă și că specific românului este să se descurce la fața locului, vorba cântecului: ”Las-o mă, că merge așa!”.

 

      G.Ț.P. – Totodată, ce ne puteți spune despre activitatea publicistică, pe care o desfășurați de ani de zile în Herculane? Vă întreb acest lucru pentru faptul că atunci, când vii în stațiune, automat auzi de  Dorin Bălteanu. 

      D.B. – Activitatea publicistică a început prin colaborarea cu publicații zonale, ziare, reviste din Drobeta Turnu – Severin, Orșova, Mehadia, Șopotu Vechi, Reșița. Mi-aduc aminte că debutul meu publicistic a avut loc în 2003 la revista de cultură ”Răstimp”, condusă de reputatul și regretatul om de cultură severinean, Isidor Chicet cu un articol dedicat împlinirii a 1850 de ani de atestare documentară a stațiunii Băile Herculane. Apoi, treptat, pe măsură ce am devenit cunoscut, aria solicitărilor de colaborare s-a extins cu publicații din București, Arad, Craiova ș.a.

            În 2007, observând dorința oaspeților stațiunii Băile Herculane de a afla câte ceva despre istoria acestor meleaguri legendare și acumulând un bagaj documentaristic de-a lungul a 6 -7 ani de cercetări, am scos primul volum al cărții ”Herculane – arc peste timp. Turism și istorie la Băile Herculane”, volum care avea să fie primit neașteptat de bine de public. Considerând că este o onoare să scrii despre bimilenara stațiune despre care au scris iluștri înaintași, am hotărât ca, pe lângă conținutul bine documentat cu note de subsol care să susțină informațiile oferite, cartea să beneficieze de condiții grafice deosebite și să fie cu adevărat reprezentativă pentru stațiunea de pe Valea Cernei, fiind considerat de către unii specialiști, un adevărat album, Și într-adevăr volumul a avut succes chiar și peste hotare, fiind solicitat și de către unele instituții cum ar fi Biblioteca Bayerische din München și Muzeul șvabilor bănățeni din Ulm, Germania. Acest lucru m-a determinat să traduc volumul în limba germană cu ajutorul prof. Werner Kremm. Ediția în limba germană a apărut în 2010, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș – Severin în frunte cu președintele din acea perioadă, dr. Sorin Frunzăverde.

            Văzând succesul de care s-a bucurat cartea și beneficiind de încurajările unor personalități, acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici, istoricii Liviu Groza, dr. Costin Feneșan, regretatul om de radio Doru Dinu Glăvan și acumulând noi date și informații în urma documentărilor și cercetărilor pe care le-am aprofundat, am continuat seria ”Herculane – arc peste timp” cu volumul al doilea, în 2011 și al treilea, în 2017, volume mult mai ample și mai bogate atât ca număr de pagini cât și ca volum de informații.

            Aș vrea să menționez că atât primul volum cât și cele care au urmat nu au fost doar apariții editoriale ci și mijloace de promovare a stațiunii pe plan intern și international. D-na Lucia Morariu, Ministrul Turismului care a participat, în 2007, la lansarea primului volum la Târgul de Turism al României de la ROMEXPO București a remarcat public faptul că această carte constituie un excellent vector de promovare a imaginii stațiunii Băile Herculane.

            Într-adevăr lansările și prezentările care au urmat au confirmat spusele d-nei ministru. A fost un adevărat periplu, cu multe deplasări obositoare făcute pe cont propriu, și cu prezentări Power Point pe fundal muzical, cu multe interpelări, întrebări și răspunsuri despre mult-îndrăgita stațiune. Fie că am vorbit în săli de conferințe, amfiteatre, librării,  școli, săli de sport, pe vapor sau în biserici, fie că am vorbit la Herculane, Orșova, Caransebeș, Reșița, Craiova, Timișoara, Sighișoara, sau la Chișinău, Budapesta sau Viena, prezentările mele împreună cu cartea au trezit interesul publicului participant pentru Băile Herculane. O mare satisfacție am simțit atunci când persoane care nu mai fuseseră la Herculane, au spus că în urma prezentării mele vor să ajungă neapărat în stațiune.

            Ceea ce aș vrea să menționez este faptul că activitatea de cercetare și documentare a fost destul de laborioasă, presupunând vizite în arhive, biblioteci, muzee, iar în locurile unde acestea au lipsit, am apelat la discuții cu oameni din zonele, mai puțin accesibile cum ar fi cătunul Poiana Lungă al comunei Cornereva, aflat în Munții Cernei, la poalele Vârfului Arjana, unde am ajuns căutând urmele pașilor împărătesei Elisabeta (Sisi).

            Revenind la activitatea publicistică, sigur că aceasta a continuat în paralel cu apariția cărților. Astfel, am fost solicitat să colaborez cu diverse materiale, articole, reportaje, știri la publicații precum ”Traveller Magazin” unde am îndeplinit, câțiva ani de zile funcția onorifică de redactor editor, revistele ”Lettre Internationale”, ”Tribuna economică”, ”Cronica fundațiilor” (București), ”Coroana de oțel” (Arad),”Reflex”, ”Nedeia” (Reșița). De asemenea, posturi de radio și televiziune mi-au solicitat colaborarea pentru interviuri și reportaje având ca subiect, buneînțeles, Băile Herculane: TVR Timișoara, Banat TV, Sud-Vest TV, TVR Internațional, TVR 1, Antena 1, TVR Craiova, TV România de Mâine, Tele 7 ABC, DIGI TV, Radio Reșița,  Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio Oltenia Craiova și multe altele.

            Peste tot, pe unde am vorbit sau am scris, am încercat să trezesc interesul pentru patrimoniu de excepție al stațiunii Băile Herculane și despre obligația morală a celor responsabili, autorități guvernamentale și locale care, trecând peste orgoliile și interesele politice, să întreprindă măsuri de reabilitare și de renaștere a stațiunii. Mereu am amintit, în scop stimulativ, cuvintele apreciative ale împăratului Franz Iosef la adresa stațiunii de pe Valea Cernei, mereu am amintit eforturile uriașe ale administrației române interbelice de a-i reda stațiunii strălucirea de altădată. Aceste eforturi ”de a cataliza motivațiile  celor mai mari ai locului dar și ai țării  pentru a reda Băilor Herculane strălucirea lor de odinioară și a le scoate din declinul în care au fost împinse de indiferența, lipsa de respect față de trecut, și iresponsabilitatea celor care aveau menirea  să valorifice  această bijuterie din patrimoniul nostru natural și cultural” au fost remarcate și de distinsul și regretatul academician Constantin Bălăceanu – Stolnici care mi-a prefațat cele trei volume și care la una din lansările cărții de la București, m-a întrebat retoric în fața publicului dacă am cumva un hotel la Băile Herculane că numai așa s-ar putea explica insistența și perseverența cu care promovez bimilenara stațiune. Sigur că i-am spus că nu am așa ceva, în schimb am un respect deosebit față de aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu și față de eforturile înaintașilor noștri de a duce faima stațiunii întemeiate de romani pe toate meridianele lumii.

            Satisfacția mea a fost și este, în continuare, de natură spirituală, mai ales atunci când unii dintre investitorii serioși din stațiune, recunoscându-mi eforturile depuse, au venit cu cărțile mele în mână pentru a le da un autograf.

            Mai trebuie să amintesc aici, de cartea ”Mehadia turistică” apărută în 2013, la solicitarea Primăriei Mehadia. Scrisă în urma unei documentări ample, împreună cu prof. Gruia Cinghiță, lucrarea a stat la baza dosarului de solicitare a Primăriei Mehadia pentru obținerea statutului de stațiune turistică de interes local, solicitare aprobată de Ministerul turismului în anul 2023. Același lucru s-a întâmplat cu cartea ”Coronini. Turism și istorie în Clisura Dunării”, localitatea Coronini fiind recunoscută, de asemenea de către Ministerul Turismului ca stațiune turistică de interes local.

            Într-adevăr, trebuie să recunosc, fără falsă modestie, că cine vine la Băile Herculane și vrea să se informeze despre istoria stațiunii Băile Herculane, este îndrumat către mine. La fel s-a întâmplat și cu Friederich Pazeller din Baden Baden, Germania, nepotul autorului valsului ”Souvenir de Herkulesbad” care și-a trimis prietenul tocmai de la Baia Mare să vină la Băile Herculane și să afle cine se ocupă cu studiul istoriei stațiunii. La fel se întâmplă și cu ziariști și redactori de radio și televiziune care vor să scrie s – au să facă reportaje despre stațiune. Toți sunt îndrumați la mine.

 

    G.Ț.P. – Datorită activității dumneavostră în plan cultural ați fost recompensat cu mai multe diplome și premii, între care: Premiul Pamfil Șeicaru, pentru promovarea culturii; Placheta de Onoare și Trofeul pentru literatură; Diploma de excelență, pentru promovarea culturii ș.a.m.d. Care dintre toate aceste diplome și premii v-au fost mai dragi?

       D.B. –  Toate mi-s dragi pentru că reprezintă recunoașterea activității depuse de mine în domeniul literar – publicistic.

            Desigur că premiile și distincțiile acordate de juriul Festivalului de literatură ”Mihai Eminescu” condus de academician Mihai Cimpoi au o semnificație aparte.

            Aproape de sufletul meu sunt și diplomele și premiile primate cu ocazia prezentărilor de la Timișoara organizate de Cenaclul ”Seniorii” și conducătoarea acestuia, poeta Silvia Hârceagă și de către Cenaclul ”Constantin Brâncuși” condus de dl. Aurel Bancu.

 

     G.Ț.P. – Cunoașteți vreun coleg sau pe altcineva, la care să fi  contribuit decisiv la promovarea turismului și a stațiunii Băile Herculane, așa cum o faceți dv. ?

      D.B. – Speranța mea este că toată această muncă a mea de 25 de ani, cu eforturi, sacrificii materiale și de sănătate nu va fi dată uitării odată cu ieșirea mea de pe scena publică. Am lăsat moștenire cărți, reviste și alte materiale scrise de mine la biblioteci și arhive. Sper că se va găsi cineva care să-mi continue munca fără a mai fi nevoit să înghită praful arhivelor și al bibliotecilor și fără a mai nevoit să cutreiere coclaurile munților pentru a afla care este locul stațiunii Băile Herculane în panteonul valorilor de patrimoniu naționale și universale.

 

    G.Ț.P. – Vă rog spuneți-ne câteva cuvinte despre Cenaclul ,,Domogled”și despre revista acestuia, dat fiind că sunteți membru fondator și directorul  revistei ?

       D.B. – Într-adevăr, în 2017, împreună cu dr. Sincu și alți câțiva iubitori de cultură, am fondat Cenaclul Domogled, iar câțiva ani mai târziu, revista Domogled al cărui director am fost desemnat prin vot de către membrii cenaclului. În 2023, am fost invitat să prezint revista în cadrul unei întruniri a Uniunii Ziariști din România, filiala Timiș, invitație pe care am onorat-o cu plăcere împreună cu câțiva membri ai cenaclului, colecționarul Iacob Sârbu din Băile Herculane, Titu Pervulescu, autorul unei monografii a localității Plugova, dr. Cristian Graure din Timișoara, colaborator al revistei Domogled și soția mea, Despina Bălteanu, fondatoarea primului muzeu particular din stațiune, Colecția etnografică ”Tradiție în expoziție”.

            Lansată la 1 Decembrie 2021, revista își propune să oglindească activitățile culturale împreună cu evenimentele importante din trecutul și prezentul stațiunii, însoțite de note și comentarii ale membrilor echipei de redacție precum și studii și lucrări de specialitate ale colaboratorilor.

 

      G.Ț.P. –  Pe dv.  cu ce v-a impresionat cel mai mult stațiunea Băile Herculane și ce proiecte pentru viitor mai aveți ?

       D.B. – Proiectele de viitor ar trebui să continue activitățile inițiate de mine, respectiv Simpozionul internațional ”Herculane – arcade în timp”, ediția a șaptea, rutele cultural turistice dezvoltate la nivel național și recunoscute de Ministerul Turismului ar trebui să fie completate cu altele care-și așteaptă finalizarea, revista Domogled, cu nr. 5 -6. Apoi ar fi vorba de reeditarea volumelor doi și trei ale cărții ”Herculane – arc peste timp”, precum și reeditarea cărții Mehadia turistică. De asemenea, alte cărți își așteaptă rândul în fișierele laptop-ului meu.

            Dar trebuie menționat că asemenea de proiecte se bazează pe două condiții esențiale care trebuie îndeplinite:

• În primul rând rezolvarea problemelor de sănătate de care trebuie să mă ocup în mod

deosebit în această perioadă. Organizarea evenimentelor menționate presupune un efort fizic și mental deosebit ceea ce ține de o bună stare de sănătate.

• Existența la bugetul local de resurse financiare pentru continuarea organizării

Simpozionului Internațional ”Herculane – arcade în timp” a cărui amploare a crescut de la o ediție la alta.  Din păcate crizele bugetare din ultimul timp nu au mai permis continuarea unor astfel de activități.

            Referitor la prima parte a întrebării dv, aș putea spune că tot ceea ce am descoperit în activitatea mea de cercetare, m-a impresionat chiar m-a uimit, dându-mi un imbold puternic de a continua munca în această direcție. În același timp, pot să spun că m-a impresionat neplăcut faptul că factorii de decizie guvernamentali și cei locali nu au reușit, iată la 35 de ani din 1990, să reabiliteze stațiunea Băile Herculane și să o valorifice pe măsura potențialului existent, redându-i faima de altădată.

           

       G.Ț.P. – Se poate spune despre dumneavoastră că sunteți omul potrivit la locul potrivit ?

        D.B.- Nu știu dacă sunt sau am fost omul potrivit la locul potrivit. Întotdeauna am luptat din greu să obțin un loc într-o organizație. Spun că am luptat pentru că a fost destul de greu să-i fac pe ceilalți să înțeleagă că este nevoie de activitățile organizate de mine în acest domeniu din ce în ce

mai năpăstuit al vieții noastre care este cultura. Invidiile, orgoliile, intrigile meschine au acționat din plin, mai ales că demersurile mele veneau din partea unuia din afara locului.

 

     G.Ț.P. – Acum la final, domnule inginer Bălteanu vă rog să ne spuneți câteva gânduri pentru generațiile ce vor veni după noi sau ce ați dori să se mai întâmple cu societatea noastră în viitor!

        D.B. – Îmi vin în minte cuvintele lui Nicolae Iorga:

            „Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții”.

            Generațiile care vin sunt parcă prea puțin interesate de istoria acestor locuri și poate că nu numai din vina lor. Sistemul educațional ar trebui să pună mai mult accent pe cunoașterea trecutului istoric al acestor meleaguri legendare, să cultive dragostea față de ceea ce ne-a dat Dumnezeu și față de moștenirea celor care s-au luptat ca să facă aceste locuri faimoase în toată lumea, fie că au fost romani, fie că au fost austrieci, fie că au fost acele generații de români, adevărați patrioți, din perioada interbelică care dacă nu ar fi reușit reabilitarea stațiunii după 1919, cu siguranță că ar fi fost vinovați de un adevărat dezastru și o rușine națională, întinând idealul Unirii.

            Aceste fapte ale înaintașilor noștri ar trebui să fie considerat ca un puternic catalizator motivațional pentru generațiile care vor urma care să se arate demne de moștenirea primită de la strămoșii noștri.

            Să nu uităm că istoria acestor locuri ne onorează dar ne și obligă la o mai mare responsabilitate față de moștenirea generațiilor trecute!

 

      G.Ț.P. – Vă mulțumesc cu respect pentru acest interviu, domnule inginer Dorin Bălteanu, vă doresc mult succes pe mai departe în activitatea culturală și multă sănătate trupească să aveți.

 

 

 

    Băile Herculane, 29 aprilie 2025

    A consemnat,

    Gheorghe Țunea Pîrvovanu, membru UZPR