Una din sălile Școlii Primare din localitatea hunedoreană Cinciș-Cerna, cochet amenajată, a fost gazdă ospitalieră unor inedite momente sărbătorești contând pentru prezentarea cărții O ISTORIE A ȘCOLII DIN CINCIȘ-CERNA LA CENTENAR, semnată de prof. Hanzi Ionel Ienășescu (foto) și apărută cu sprijinul SIP Județul Hunedoara în cadrul concursului de manuscrise „Magister 2023”. Au fost prezenți mulți invitați: localnici, prieteni și foști colegi ai autorului, cu toți bucuroși că în satul Cinciș-Cerna „s-a mai născut” un scriitor – Hanzi Ionel Ienășescu, absolvent al Facultății de filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și care în anul 2021 s-a pensionat, după o bogată activitate de 46 ani la catedră ca învățător. El a crezut că este de datoria sa să creioneze în rândurile unei cărți activitatea școlii din localitate, oferind cititorilor informații utile privind universul școlar al comunității. Întreaga desfășurare a ineditei activități a fost coordonată de prof. univ. dr. ing. Victor Vaida care printre altele a punctat și conținutul cărții: scurt istoric al școlii, anuarul din perioada anilor 1923 – 2023, obiceiuri și tradiții locale etc. Printre participanții care au vorbit pe marginea evenimentului am notat pe ing. Pupeză Daniel Gheorghe – primarul comunei Teliucu Inferior, prof. Gil Zăvoianu, prof. Ioan Vlad, prof. Nicolae Cîrstea – directorul Școlii Gimnaziale Teliucu Inferior, prof. Grațian Ordean și conf. univ. Petre Baniași. De consemnat este transmisia în direct de la Cluj-Napoca a prof. univ. dr. Adrian Opre, decan al Facultății de Psihologie a UBB, din care am spicuit: Unul din dascălii mei de suflet a fost domnul învățător Ienășescu, de aceea m-a onorat invitația să scriu câteva rânduri la prefața cărții sale. El mi-a pus condeiul în mână și mi-a ghidat primii pași ai devenirii mele intelectuale. Îi sunt recunoscător pentru felul care și-a înțeles menirea și modul în care s-a raportat la elevi. Prin această carte, personal sunt cuprins de nostalgia locurilor și a oamenilor din satul nostru natal, așa că de multe ori mi-e dor de casa părintească, de podul cu otavă mirositoare, de părinții mei (trecuți la Domnul), de fratele și prieteni, de fiecare colțișor al curții, de grădina și livada cu bunătățile lor, de dealurile din jurul satului, de bunătatea și alintările bătrânilor care ne-au sădit și lăsat ca moștenire părticele din frumusețea sufletelor lor. Cartea O istorie a școlii din Cinciș-Cerna la centenar este un antidot împotriva uitării și ne oferă celor născuți și crescuți în satul Cinciș-Cerna bucuria de a ne împrospăta amintirile. Un moment aplaudat a fost consemnat cu ocazia oferirii prof. Hanzi Ionel Ienășescu din partea ziarului „Accent Media” (director Cornel Poenar) a Diplomei de excelență pentru promovarea și păstrarea tradițiilor populare în rândul tinerei generații, a sentimentului de apartenență la istoria, credința și glia strămoșească. În finalul acestei reușite activități cultural-educative, toți participanții s-au întâlnit la o masă prietenească unde au beneficiat de copioase produse specifice zonei.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Cu adâncimi în ani în istoria literară și istoria jurnalismului, interesul prozatorului și al ziaristului pentru reportaj își găsește expresie în reviste, cărți, televiziune și nu în ultimul rând în presa scrisă. Această evidență nu este fără importanță și plină de înțelesuri, căci legitimează o atitudine civică pentru ziaristul și prozatorul din spațiul limbii române. Aceștia au învățat spiritul obiectivității și nu iubesc exagerarea, ideologia tendențioasă, mistificarea, sau unele cazuri patologice.
Acești creatori, ziaristul și prozatorul au luat din idea de realism, nu socialist, acel miez valabil care privește peisajul, timpul, mediu, oamenii și societatea, inclusiv istoricitatea- în raporturile tipice, fără excurs în cadrul excepției, pe liniile legităților generate.
Am analizat de curând reportajele apărute începând cu 1940 și până în prezent. Imaginea este dezechilibrată, până în 1948 acestea erau obiective lipsind din ele bombasticul și politicul, după această dată aceste elemente au apărut în reportajul jurnalistic, și mai puțin în cel literar. Însă se evidențiază valoarea medie, uneori crescătoare și mai ales acel sentiment de amplificare a complexității umane prin care a înaintat reportajul nostru, cu sincope neînsemnate.E interesant de urmărit drumul celor două tipuri de reportaje, cel politic și cel literar. Am constatat creșterea factorului analitic, înțelegând prin aceasta pasiunea pentru peisaj, realitate, istorie, oameni și societate.Acolo unde se întâmplă un eveniment deosebit ce poate rămâne în istorie-acolo și-a așezat aparatul de fotografiat și filmat ziaristul și prozatorul nostru.
După evenimentele din decembrie, reportajul cu laude în transformarea naturii și contrucția socialistă a fost înlocuit de investigația socială, oglindirea realității, de expertiza comportărilor, de analiză, într-un cuvânt.
Omul și acțiunile sale în transformarea naturii nu mai sunt hiperbolizate, el este oglindit cu toate izbânzile și eșecurile, demn de o realitate pe care o trăim. Reportajul nu mai insistă pe transformarea naturii, era o mare greșeală a ideologiei regimului trecut, omul trebuie să trăiască în armonie cu natura și să o protejeze.
Al doilea fenomen notabil în evoluția reportajului este diversitatea de stiluri care crește în reportajul ultimelor trei decenii proporțional cu apropierea de actualitate. A scăzut în chip învederat numărul producțiilor scrise și filmate în grabă, cu tendință, fără identitate, aproape după o singură matriță și aproape simultan a urcat proporția reportajelor TV de viziune vastă și de contemplație cu sens universal. Remarcăm în acest sens reportajele de la Televiziunea Română și de la PRO-TV.
Cartea premiată anul acesta de UZPR, la Gala anuală a Jurnaliștilor, „Identitatea culturală a sufletului românesc. A.D. Xenopol despre limbă, istorie, tradiție ca tezaur spiritual” (Editura Academiei, 2022), a profesorului și jurnalistului nemțean Neculai C. Muscalu, aduce în atenția publicului de azi contribuția teoretică și culturală fundamentală a primului nostru istoric integral, Alexandru D. Xenopol (n. 24 martie, 1847, Iași – d. 27 februarie, 1920, București), autorul primei cărți de istorie completă a românilor, „Istoria românilor în Dacia Traiană” (1888-1893), o sinteză monumentală, în 6 volume și peste 4000 de pagini, de la etnogeneză, la Unirea din 1859, ce analizează sistematic, pe regiuni istorice, dinamica evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea celor mai importante aspecte ale vieții politice, sociale, adminstrative, culturale și religioase, definitorii pentru evoluția neamului nostru, în acest spațiu istorico-geografic. Completată și adăugită cu alte două lucrări istoriografice fundamentale, „Les Principes fundamentaux de l`histoire” și „La theorie de l`histoire”, ambele tipărite la Paris, în 1899, și, respectiv, în 1908, lucrarea lui A. D. Xenopol, ca și întreaga sa carieră de istoric și filosof al istoriei, confirmă pe deplin decizia Juriului condus de Titu Maiorescu și Vasile Alecsandri care, în 1870, au acordat tânărului de numai 21 de ani, la data respectivă, student la Facultatea de Istorie a Universității din Berlin (ulterior și doctor în filosofie, la Giessen), onoarea de a susține, din partea studenților români din străinătate, Discursul inaugural al Serbărilor Putnei, prilejuit de aniversarea a 400 de ani de la ctitorirea Mănăstirii, și care, în opinia organizatorilor, nu trebuia să fie „nici prea lung, nici prea complicat lingvistic, nici prea implicat în viața politică” , ci să reflecte, în primul rând, figura luminoasă a marelui voievod și „atlet al creștinății”, Ștefan ce Mare și Sfânt.
Cu precizarea că Serbările Putnei, din 1870, s-au amânat timp de un an, din pricina Războiului Franco-prusac, și că un rol important în organizarea acestui eveniment i-a revenit și lui Mihai Eminescu, în calitate de lider al mișcării studențești din Viena, vom constat că această decizie, politică în primul rând, dar și, deopotrivă, culturală și științifică de a-i încredința lui A.D. Xenopol cinstea de a purta stindardul românității, din Bucovina, i-a influențat fundamental nu doar cariera de istoric, dar și opțiunile politice și literar-culturale.
Din acel moment, observă biograful său, și autorul acestei sinteze necesară despre identitatea culturală a românilor în opera jurnalistică a lui A. D. Xenopol, destinul său se schimbă fundamental: „Naționalist am fost de la cea dintâi îngânare a minții mele pe tărâmul cugetării, așa am rămas până acum, și nădăjduiesc așa să trec pe pământ”, va declara marele istoric în prima sa lucrare științifică de mare deschidere teoretică, articolul de mari dimensiuni, în fapt, un adevărat manifest politico-naționalist, intitulat „Cultura Națională. Delimitări conceptuale”, reprodus de Neculai C. Muscalu în cartea de față, și comentat pe larg în studiul introductiv, „Personalitatea lui A.D. Xenopol”, în fapt o continuare a „portretului” trasat în lucrarea sa anterioară, „Scrierea Istoriei în limba română. A. D. Xenopol. Elemente de limbă, stil și discurs” (Iași, Ed. TipoMoldova, 2015).
Cu totul, cartea profesorului Neculai C. Muscalu aduce în prim-plan, cu insistență, o latură mai puțin cunoscută și analizată a personalității lui A. D. Xenopol, un istoric cu vocație universala, și anume calitatea de gazetar a marelui savant, evidențiată în cele două studii reproduse și comentate pe larg în această lucrare, respectiv „Cultura Națională” (publicat în 8 numere succesive din revista „Convorbiri literare”, 1868, ) și „Patriotismul” ( publicat în numerele 7-8 ale Revistei „Arhiva”, 1906), condusă la acea vreme chiar de A.D. Xenopol. Ca anexe, cartea mai cuprinde și câteva texte cu caracter istorico-literar ale lui A.D. Xenopol, mai puțin cunoscute de publicul larg, datorită circulației restrânse a publicațiilor și cărților unde au apărut, respectiv studiile despre opera lui Ion Creangă ( în fapt prima Prefață a „Scrierilor” – postume – ale lui Ion Creangă, apărute la Tipografia H. Goldner, din Iași, 1890, vol I , „Povești”, și 1892, Vol II, „Diverse”), apoi studiul despre Poezia lui Eminescu, publicat ca Prefață, de asemenea la o ediție postumă, „Poezii complecte” (Editura Librăriei Fraților Șaraga, Iași, 1893), comunicarea „Vasile Alecsandri, poet poporan”, ținută în 1906, la Iași, cu ocazia dezvelirii statuii lui Vasile Alecsandri, studiul „Literatura haiducească”, apărut în ziarul „Voința Națională”, din octombrie 1895, și reluat, postum, în „Revista Generală Ilustrată”, 1925, în fine, câteva „recenzii și conferințe”, majoritatea publicate în „Arhiva”, gazetă despre care am mai amintit, și răspunsul polemic la un articol al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, despre „Originea (denumirii) Argeșului”, apărut în „Magnum Ethymologicum”, și cu care A.D. Xenopol nu a fost de acord. În esență, Xenopol respingea categoric teza hasdeiană a originii „armenești” a Mânăstirii Argeșului, și, implicit, a orașului Curtea de Argeș, ctitorit, susținea Hasdeu, de o colonie de emigranți armeni, „o ipoteză ingenioasă și interesantă, care ar putea fi utilizată cu folos ca material pentru un roman istoric, dar care nu are nimic de împărțit cu istoria propriu-zisă”, afirmă Xenopol.
Citită cu atenție, analizată în partea ei cea mai temeinică, științifică, cartea profesorului Neculai C. Muscalu este o pledoarie pentru cultivarea limbii și a culturii naționale, pornind de la argumentele oferite cu atâta măiestrie, în urmă cu mai bine de 150 de ani, de Alexandru D. Xenopol. În acest sens, observațiile lui Xenopol sunt valabile și azi: „Elementele de cultură sunt două și numai două: sufletul și impresiile primite de el din lumea exterioară; din alimentarea uneia prin celelate decurge necontenit progresul omenirii și acesta tinde spre infinit” („Cultura Națională”, Partea I, „Convorbiri literare”, 1868, p. 160).
Profesor titular de Limba Română în învățământul preuniversitar, doctor în Filologie al Universității din Iași cu o teză, cum altfel?, despre „Scrierea istoriei în opera lui A.D. Xenopol”, redactor-șef adjunct al Revistei de literatură și artă „Antiteze” , apărură sub egida Societății Sciitorilor Nemțeni, și membru, din 2021, al UZPR, Neculai C. Muscalu ne propune în cartea sa nu doar o exegeză de actualitate despre spiritul militant al jurnalismului asumat, cât un model de continuitate, căci, tot Xenopol ne învăța: „Cultura națională a unui popor consistă, mai înainte de toate, în păstrarea, dezvoltarea și cultivarea limbii sale”. Este și ceea ce transmite, azi, cartea despre Xenopol a domnului Neculai Muscalu.
8 decembrie 2023. Institutul francez a găzduit un eveniment mai puțin obișnuit, destinat a două personalități de excepție din orașul de pe Bega. Manifestările culturale desfășurate pe parcursul unui an au luat sfârșit, astfel că „premianții” și-au primit laurii. Profesor Cecilia Catona, de la liceul „Nikolaus Lenau” și Decanul Facultății de Arte și Design, Camil Mihăescu, au fost decorați de statul francez cu Ordinul Palmes Académiques, pentru merite deosebite în raspândirea culturii, artei și limbii din hexagon.
Les Palmes Académiques
Iată-ne la sfârșitul unui an în care Timișoara s-a aflat în prim plan, în context European, un an în care s-au organizat spectacole, concerte, expoziții și nu numai. Desigur, organizatorii, cei care au făcut ca să funcționeze totul la cote maxime, aceia care s-au aflat “în linia a doua”, în spatele scenei, și-au îndeplinit rolul cu un efort greu de imaginat, cu respect și decență față de public.
Printre ei, s-au evidențiat și două cadre didactice: Cecilia Catona, profesoară de limba franceză, și Camil Mihăescu, profesor și decan al Facultății de Arte și Design. Până a vorbi despre meritele fiecăruia, să vedem ce înseamnă Ordinul Palmes Académiques.
Acesta își are rădăcinile într-o istorie prestigioasă a Franței. Ordinul a fost creat inițial în 1808, de Napoleon I, această distincție onorificâ purtând numele de Ofițer al Academiei. Scopul său era recompensarea membrilor eminenți ai Universității franceze pentru contribuția excepționala în educație și cultură.
Ordinul Palmes Académiques a păstrat tradiția de a onora persoane și membri ai comunității educative, fie ei profesori sau nu. El a fost reinstituit în 4 octombrie 1995 , pentru a înlocui vechea distincție de Ofițer al Academiei. Ordinul onorific este un simbol de excelență în domeniul Educației și promovării Culturii. Astăzi, a primi Ordinul Palmes Académiques este o onoare care depășește frontierele și culturile. Acesta reprezintă, totodată, un angajament în formarea educațională și în răspândirea cunoștințelor.
Institutul Francez de la Timișoara decorează doi profesori
Cum arătam mai sus, Cecilia Catona și Camil Mihăescu sunt cei doi merituoși în promovarea limbii și culturii franceze. Faptul, în sine, datează de mulți ani. Ambii și-au dedicat întrega carieră în a respecta și promova educația și cultura în spațiul francofon. Legatura lor cu Institutul Francez este una de durată. În special, în acest an, când Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană!
Consilierul cultural al Ambasadei Frantei, Julien Chiappone-Lucchesi, a evidențiat activitatea excelentă a celor două cadre didactice. Făcând referire la Cecilia Catona, acesta a prezentat-o ca pe un profesor de limba franceză de excepție, care a știut să își educe elevii în spiritul dragostei față de limba și cultura Franței.
Cât despre Camil Mihăescu, dincolo de activitatea merituoasă a Decanului de la Facultatea de Arte și Design, consilierul cultural francez și-a exprimat întreaga gratitudine pentru expozițiile organizate în acest an.
În cuvântul său, Camil Mihăescu a făcut referire la bienala Brice Fleutiaux, la expozițiile de fotografie de război semnate de Reza, José Nicolas, Jean-Christian Tirat împreună cu sculptorul și profesorul franco-cambodgian, Séra.
Timișoara, capitala culturală europeană, la final, a câștigat doi cavaleri ai Ordinului Palmes Académiques.
Aflată sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, revista „Muzeul Presei Românești” a ajuns la nr.12/2023, oferind spre lectură date istorice inedite, informații din lumea presei, reportaje și comentarii despre evenimente și aspecte ale fenomenului cultural-științific din România.
O interesantă cercetare de teren realizată de Dan Toma Dulciu la Viena referitoare la descoperirea mormântului nepotului lui Mihai Eminescu în capitala Austriei deschide o pagină nouă în biografia postumă a poetului.
Interviul realizat cu Academicianul Andrei Eșanu este un omagiu adus memoriei marelui cărturar și domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir, anul acesta împlinindu-se 350 de ani de la naștere și 300 de ani de la trecerea sa în eternitate. „Acest an, 2023, precum am arătat, este un an aniversar în care noi, românii, ne amintim și ne reamintim numele lui Dimitrie Cantemir, Principele și mai ales omul de cultură, marele savant care, practic, ne-a propulsat în lume pe noi, românii, în Europa și întreaga lume, fiind o personalitate de talie europeană și universală.”(Acad. Andrei Eșanu)
Ion Andreiță, pălmaș cu condeiul, scrie cu emoție și talent un amplu articol în omagierea lui Ciprian Porumbescu, intitulat „Cânta la Genova o vioară”.
Date despre Ordinul „Steaua României”, conferit în 1893 unor prelați români, prezintă cu lux de amănunte cunoscutul cercetător, jurnalist și scriitor Laurențiu-Ștefan Szemkovics.
La final de noiembrie a avut loc Gala Premiilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, eveniment tradițional în breasla jurnalismului românesc, ce a pus sub lumina reflectoarelor și în cadrul ediției 2023 – „Împreună pentru pace” – câteva din cele mai valoroase contribuții jurnalistice ale colegilor noștri, fiind premiate personalități remarcabile dar și instituții. Palmaresul acestei ediții a pus în prim plan contribuții de seamă ale unor exponenți ai presei scrise, jurnaliști, redactori, editori, scriitori, reprezentanți ai domeniului audio-vizual, realizatori de emisiuni, purtători de cuvânt ai unor instituții, decani de vârstă ai jurnalismului românesc contemporan, pentru întreaga activitate la promovarea acestei profesii.
Festivalul de Poezie din Luzhou, China, 15-17 Octombrie 2023, a oferit „Premiul pentru traducere de literatură” scriitorului, sinologului și traducătorului român Constantin Lupeanu, veste care o aflăm din corespondența scriitorului Qin Huhai, unul dintre redutabilii prozatori chinezi contemporani.
Cercetătorul Eugen Nicolaescu deslușește o frumoasă și incitantă enigmă „literară” care sfidează înțelegerea noastră de aproape două secole. Autorul enigmei este scriitorul Costache (Constantin) C. Negruzzi.
Ionel Novac prezintă detalii din viața de elev a lui Mihai Eminescu, pe vremea când studia la Cernăuți.
Piatra de temelie a Mausoleului de la Mărășești a fost așezată la data de 6 august 1923. Trecând un veac de la evenimentul amintit, Dumitru-Tudor Tănăsescu descrie acest monument ce reprezintă un simbol al eroismului românesc într-un moment de mare cumpănă în istoria neamului.
Dan Toma Dulciu poartă un dialog cu tânăra artistă Ana Romana Sălăjan-Morar, stabilită la Viena, sub genericul „Despre talent, pasiune și muncă”, în care deslușim profilul complex ca om și artist a acestei reprezentante a tinerei generații de muzicieni.
În 2023 s-au împlinit 150 de ani de la nașterea marelui om politic român Iuliu Maniu și 70 de ani de la moartea sa, în Temnița Sighetului. Cunoscutul istoric Ion Constantin are o amplă și inedită prezentare despre cel care avea să devină unul dintre principalii artizani ai unirii Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918.
Ioan N. Roșca a ajuns, pentru prima oară în toamna acestui an, pelerin pe Muntele Athos. Notele de călătorie pe care le publicăm în acest număr al revistei sunt însoțite de minunate fotografii. Ne rămâne în gând speranța dumnealui: „După cele patru zile și patru nopți trăite în și printre mănăstirile Sfântului Munte, ne-am încheiat pelerinajul îmbogățiți nu numai cu imagini de neuitat ale unui loc tainic, ci și cu reflecții asupra unui alt fel de a trăi, în acord cu natura și cu Divinitatea și care năzuiește la mai multă liniște, pace și smerenie într-o lume atât de tensionată și de bulversată valoric.”
Imagini din presa românească de altădată și multe alte informații completează subiectele prezentate.
Vă invităm la lectură, mulțumind colaboratorilor revistei pentru contribuțiile lor valoroase.
Revista poate fi citită online la următoarea adresă:
Într-o atmosferă de adevărată sărbătoare, scriitori, poeți, istorici, oameni de diverse profesii, iubitori de cultură și artă, ziariști din cadrul Filialei UZPR Timiș, uniți sub semnul de conștiință și spirit românesc au fost prezenți în Sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, un spațiu generos și de utilitate publică, pentru a celebra ca în fiecare an la 8 Decembrie ,,Ziua Constituției României” carta fundamentală prin care sunt statuate drepturile și libertățile esențiale ale cetățeanului într-un stat de drept.
Înainte de a da startul unui dialog deschis, constituțional, împreună cu preotul Horia Țâru, membru UZPR Timiș, am rostit rugăciunea Tatăl nostru, ca un moment de solemnitate și împăcare cu (ne)liniștea din noi și Dumnezeu.
Domnul Viorel Coifan consilier al președintelui C.J.Timiș, Alin Nica, a prezentat un scurt istoric al Constituțiilor României ca un arc peste un timp de profunde transformări social-economic-politic, 1912-1923-1938-perioada regimului comunist-Revoluția din 1989-1991-2003. Constituția trebuie cunoscută, știută, învățată și respectată.Din această lecție de Drept constituțional cu completările bine argumentate în alocuțiunea rostită de domnul Ioan I. Ionescu, fost magistrat am reținut și este relevant a le aduce în atenția cetățeanului român, principiile pe care le afirmă Constituția cum ar fi;
Principiul organizării statului/Drepturile ,libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățeanului/ Organizarea autorității publica locale/ Principii economice, bugetul de stat/ Organizarea Curții Constituționale/ Relația cu organizațiile supranaționale/Procedura de revizuire a Constituției. Toate celelalte Legi trebuie să respecte Constituția.O curte Judecătorească specială numită Curtea Constituțională, este garantul supremației Constituției și se ocupă numai de compatibilitatea legilor și a altor hotărâri propuse.
Dincolo de această lecție de istorie a dreptului și interes administrativ-civic public- general au mai ,,combătut” Petru Novac Dolângă, un ziarist și scriitor de referință al Banatului, care nu și-a pierdut din vocația sa vulcanică de a ne face să înțelegem că numai ,,cumpănirea” faptelor noastre și asumarea istoriei cu toate cele bune și rele și comuniunea cu Dumnezeu,în timp ,,Vom fi iarăși ce- am fost și mai mult decât atât”! (Petru Rareș). În același registru relevant al realității că legea fundamentală nu este o operă completă s-au exprimat prof. univ dr. Vichentie Maniov, Corneliu Ștefan Popovici, ziarist de notorietate, membru UZPR Timiș, jurnalistul de investigație Nicolae Toma, istoricul Ștefan Tat, tânărul jurnalist Adrian Bacoș, membri UZPR Timiș.
În partea a doua conform programului a urmat un recital de poezie cu un profund mesaj patriotic, simțire românească, iubire și credință în Dumnezeu, la care și-au adus contribuția poeții și scriitorii; Mirela Cocheci, Zorica Dan, Ioan Dragotă, Ana Caia, Maria Mândroane, Andrei Pogany, Janet Dancea Achimescu, Horia Țâru, Ovidiu Crăciun. În acest context membri UZPR Timiș, Gheorghe Lungu și Petru Opruț, în calitate de editori au distribuit asistenței recentele numere ale revistelor print ,, Foaia săcoșeană” și ”Foaia Voislovei” afiliate Asociației Presei Rurale a publiciștilor din Banat, președinte Ioan Traia, membru UZPR Timiș.
Consideră că, prin inițiativa noastră, am fost și noi parte a încheierii unui an deosebit în evenimente care a întregit florilegiul celorlalte, organizate în cadrul Conceptului euopean ,,Timișoara Capitală Europeană a Culturii”. Ne bucurăm desigur că la asemenea evenimente și nu numai, colegii de breaslă participă activ se implică în dinamizarea activității filialei și a ,,Pulsului Uniunii”. Mulțumim de asemeni partenerilor statornici; Uniunea Bulgarilor din Banat, reprezentată prin Vichente Maniov, ANMCRR Timișoara, (Neluțu Lăutaru), MINADOR Timișoara, oraș martir-România,(Remus Știr,) ASCIOR Timișoara(Mirela Cocheci) și desigur Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest”Timișoara.
La final, cu gândul la zilele fierbinți din Decembrie 1989, de la care în curând se vor împlini 34 de ani, subsemnatul a recitat în stil propriu ca un semn de resemnare poemul ,,Revoluția noastră continuă” din care redăm ultima parte.
Și azi Revoluția noastră continuă / Prin plânsul pământului și plânsul istoriei care ne spun că viața este o luptă/ Pentru triumful poporului meu și eu voi lupta până-n pânzele albe/ Chiar dacă ar fi să mai ud încă odată cu sângele meu florile din cer, florile dalbe!/ Și azi Revoluția noastră continua/ Prin tăcerea zidurilor celeste, ce cresc între noi și spaima dintre șoapte/ Prin verticalitatea tatălui meu în fața ghilotinei, erou de poveste/Prin zâmbetul mamei ce sfidează incertitudinea dintre viscole și ploi/ Revoluția noastră continuă pașnic, fără violență, aici și dincolo de moarte/ Timpul iubirii de semeni, de țară și neam nu (ne) mai poate fi dat înapoi!
Cinstire și recunoștință veșnică eroilor Revoluției din 1989 !
Cu multă bucurie, aduc în fața d-voastră onoarea și plăcerea avute cu ocazia participării la Conferința Internațională de Istorie ACTA HISTORICA CIVITATIS LUGOSIENSIS, ediția a III-a, Lugoj 8-10 decembrie, 2023. Evenimentul cultural s-a bucurat de prezența distinșilor participanți de la instituții de cultură din țară și străinătate, din întreaga activitate amimtim:
lansare de carte, ținută la Catedrala Romano-Catolică, sâmbătă ora 17.00
lucrările Conferinței (comunicări, lansări de carte, serată muzicală), vineri 10.00-19.00
vizitarea expoziției Constantin Brâncuși, duminică.
Cu această ocazie, am avut posibilitatea de a prezenta subiectul Dr. Ion Sîrbu – activitatea politică, o personalitate istorică a Banatului, implicat activ în actul de la 1 decembrie 1918. Mulțumirile și aprecierile noastre le îndreptăm către toți organizatorii acestei activități, în special d-lui Prof. Constantin Tufan Stan și d-lui Col. r. Ion Teca!
A consemnat, prof. Mihai Vlădia, preşedinte Asociaţia BanatCult
În organizarea Palatului Copiilor Alba Iulia și a Clubului Copiilor Sebeș în parteneriat cu Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Alba – după cum ne relata prof. Sava Voicu Constantin (foto), coordonator al Clubului Copiilor Brad – s-a desfășurat a IX-a ediție a Concursului Național „Visând la stele în universul copilăriei” cuprins în Calendarul Activităților Naționale Nr. 3612/ 2023 poziția 45. Probele au constat în lucrări editate pe computer având ca temă însuși titlul concursului, la următoarele secțiuni diferențiate pe cicluri școlare (clasele II – IV și V – VIII): lucrări editate în word (compunere de texte); desene tematice concepute cu aplicația Paint; slide-uri realizate în Power Point; filmulețe tematice și site-uri web. S-a punctat originalitatea, alegerea corectă a titlului lucrărilor, conceptul grafic, ortografia scrisului și esența compunerilor, respectarea temei propuse în regulamentul concursului, cromatica desenelor, complexitatea paginilor web și creativitatea lucrărilor. În urma jurizării lucrărilor, Clubul Copiilor Brad sub îndrumarea prof. Sava Voicu Constantin a obținut următoarele rezultate: • Anca Alexandru, clasa a IV-a, locul I la secțiunea Power Point cu lucrarea intitulată „Copilăria pe băncile școlii”, locul II cu lucrarea „Steaua copilăriei” la secțiunea Paint și o mențiune cu lucrarea „Alături de stele” la secțiunea Word. • Hărduț Andrei, clasa a V-a, locul III la categoria Word cu titlul lucrării „De mână cu … stelele” și o mențiune la categoria Paint cu desenul tematic intitulat „Cerul copilăriei”. Felicitări ambilor elevi pentru creativitate și imaginație, dar mai ales pentru dorința de a concura cu alți elevi la nivel național.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Problema centrală a COP28 – discuțiile ONU privind schimbările climatice, desfășurate în principalul stat producător de petrol, Emiratele Arabe Unite – este dacă se va ajunge la primul acord global pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili. Arderea combustibililor fosili pentru energie este de departe cea mai mare cauză a schimbărilor climatice. Este, de asemenea, motorul vieții moderne – chiar și cu creșterea surselor regenerabile, combustibilii fosili produc aproximativ 80% din energia lumii.
Dar negocierile ONU privind schimbările climatice din ultimele trei decenii nu au abordat încă problema direct. Abia Summitul COP26 de la Glasgow, din 2021, a făcut primul progres tangibil către un acord de ieșire din scena energetic a combustibililor fosili, cu un acord de reducere a consumului de cărbune, dar fără a menționa petrolul și gazele.
La COP28 din Dubai, peste 80 de țări fac eforturi pentru un pact mai larg pentru eliminarea treptată a tuturor combustibililor fosili care emit CO2. Printre aceștia se numără Uniunea Europeană și comisarul său pentru climă, Wopke Hoekstra: „Vreau ca acest COP să marcheze începutul sfârșitului combustibililor fosili”. „Eliminarea treptată este un instrument pentru atingerea scopului, dar obiectivul este un sistem energetic care nu are emisii”, a declarat ministrul de Externe al Norvegiei, Espen Barthe Eide, potrivit euractiv.com.
Pe lângă cele 27 de țări din UE și Norvegia – cel mai mare producător de petrol și gaze din Europa, cu excepția Rusiei – această poziție este susținută și de producătorii occidentali SUA și Canada, micile state insulare vulnerabile climatice, unele națiuni africane, inclusiv Kenya și Etiopia, precum și Țările din America Latină Chile și Columbia.
Opoziția față de eliminarea treptată a combustibililor fosili, susțin diplomații, este condusă de Rusia, Arabia Saudită și China, care este cel mai mare emițător de carbon din lume. Uganda, Mozambic și alte state de pe continental african, cu tarife scăzute de acces la energie electrică, plănuiesc să își dezvolte sau să-și extindă producția de petrol și gaze. Uganda a început să foreze primul puț de producție în acest an. „Să-i spui Ugandei să oprească combustibilii fosili, este într-adevăr o insultă. Este ca și cum ai spune Ugandei să rămână în sărăcie”, a spus ministrul Energiei, Ruth Nankabirwa.
Negociatorii țărilor au la dispoziție doar câteva zile pentru a găsi un acord înainte de încheierea Summit-ului, programată pe 12 decembrie. (redacția UZPR)
Luni, 4 decembrie, a.c., la sediul Filialei UZPR ,,Valeriu Braniște” din Timișoara, auditoriul a avut șansa urmăririi unei interesante expuneri, urmată de dezbateri, pe tema presei studențești. Momentul ales a fost și ca urmare a aniversării recente la Timișoara a celor 50 de ani trecuți de la apariția primului număr al revistei „Forum studențesc”.
Cunoscutul om de presă, inginer și economist Gheorghe CRIȘAN, fost Redactor șef în perioada 1977-1981, a realizat o interesantă prezentare a istoriei revistei, cu accentuarea particularităților acesteia. S-a trecut destul de operativ peste momentele excepționale ale programului aniversar, derulat în acest an, mai intens pe parcursul lunilor septembrie și octombrie. În expunere, au urmat mai multe detalii „tehnice” asupra publicației, împărtășindu-se colegilor de breaslă din filiala UZPR timișoreană date, cum ar fi: „Revista Forum studențesc a apărut, în perioada 1973-1990, în 130 de numere, totalizând în jur de 2000 de pagini. Acestea au avut un tiraj de până la 10.500 de exemplare, în format A 3 și, de regulă, în 16 pagini (cu excepția numerelor duble), fiind difuzate, în mare parte, pe bază de abonamente încheiate cu studenții, încă de la cazarea în căminele studențești sau cu ocazia înscrierii la facultate” (GC). Primul număr al revistei „Forum studențesc” a apărut în ziua de 1 decembrie 1973, sub egida Uniunii Asociațiilor Studenților din Centrul Universitar Timișoara, publicație care „în timp, și-a dovedit eficiența și utilitatea, revista Forum studențesc devenind una din cele mai apreciate reviste din mediul universitar și o adevărată pepinieră de viitori jurnaliști, dar și de specialiști în diverse domenii de activitate. ” … „dintru început, Forumul studențesc și-a asumat drumul greu spre înălțimi, încercând să facă din VERTICALITATE o profesiune de credință, un mod de a fi și de a gândi, de a concepe și de a realiza presa. O misiune aproape imposibilă, într-o vreme în care, încă, a cuteza să stai drept, aspirând la ALTCEVA, nu era calea cea mai bună de a supraviețui și de a-ți construi viitorul…”(GC)
Autorul expunerii a reușit să incite colegii prezenți la o interesante discuții, prin punctarea unor caracteristici ale revistei, cum ar fi: „VERTICALITATEA – care putea să însemne și un alt mod de a scrie, fugind de adesea inevitabila limbă de lemn, poate chiar cu stângăcii, cu greșeli și cu scăpări…”, respectiv modul „de a prezenta ALTFEL revista ca paginație, cu vignete și ilustrații mergând de la lucruri bizare, la grafici îndrăznețe sau neașteptate, stârnind interes și depășind monotonia specifică presei cotidiene.”(GC)
Astfel, președintele Filialei „Valeriu Braniște” Timiș a UZPR, conf. univ. dr. Ioan David, director al Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timișoara, a apreciat atât rolul important dovedit de revistă, o adevărată emblemă a presei studențești din Timișoara. S-a remarcat spiritul activ și creativ dezvoltat de membrii redacției revistei, mereu reînnoite de-a lungul anilor, fiind atrași în rândul „forumiștilor” reprezentanți ai noilor generații de studenți. Pentru întregul succes al publicației, un exemplu remarcabil de dăruire a fost și este chiar jurnalistul, ajuns acum un veteran – Gheorghe CRIȘAN.
Seniorul octogenar al presei bănățene, jurnalistul „de cursă lungă” Ion MEDOIA, a făcut referiri la felul în care presa studențească s-a integrat în contextul amplu al presei românești, în special revista „Forum studențesc” însemnând chiar o școală eficientă de formare a viitorilor gazetari. De asemenea, majoritatea celor prezenți au întărit prin spusele lor, valori care au fost date de mișcarea culturală generată de studenții – jurnaliști în formare, care au scris despre și pentru colegii lor de generație. „Forum studențesc” a reprezentat, atât o voce a studenților timișoreni, cât și un difuzor de informare generală a cititorilor asupra activităților exemplare reușite de aceștia. Cu toate restricțiile impuse de regimul comunist aflat la putere, s-a creat un cadru moderat de rezistență prin presă, dar cu rol important de extindere și promovare a creațiilor culturale studențești, realizate cu destulă îndrăzneală.
În contextul dezbaterilor s-au conturat și anumite nuanțe critice referitoare la „sărăcia” actuală a presei autentice studențești, fiind considerată oportună reactivarea în forță a revistei „Forum studențesc”.
Felicitări tuturor celor care au contribuit la existența revistei „Forum studențesc”, cu urări de succes în acțiunile de revigorare a presei studențești timișorene.
Este interesant cum presa mainstream aruncă pe piață teoria originii getice a germanilor, de parcă ideea ar fi ceva nouă și ar schimba istoria românilor și a nemților. În realitate, din păcate, istoria românilor, începând cu Școala Ardeleană și curentul latinist de la Timotei Cipariu citire, a impus o anumită abordare tezistă și teleologică a trecutului românilor pentru a integra istoria noastră unui curent tezist occidental formal, mă rog, acceptat de marile puteri culturale și de București în curentul sincronist de integrare în Europa la sfârșitul secolului XVIII-lea. Ziarul ”Adevărul” publica anul trecut teoria unui istoric valoros din Târgoviște despre originea getică a germanilor, ca ceva absolut nou în istoriografia noastră. În realitate această teorie istoriografică circulă la noi de mult timp, de la BP Hașdeu încoace, din a doua jumătate a secolului XIX. Manuscris din secolul al XV-lea despre viaţa lui Vlad Ţepeş, deţinut de Vatican, a fost scos la lumină în 2015 de un istoric din Târgovişte, Vasile Lupaşc, scriitor şi autor al mai multor lucrări despre domnitorul muntean. Documentul este scris de episcopul Niccolo de Modrussa, în latină. Modrussa a fost un trimis special al Papei Pius al II-lea, însărcinat cu anchetarea lui Vlad Ţepeş, după arestarea acestuia de către Matei Corvin, şi are peste 200 de pagini.
Lupaşc a încercat să traducă acest document cu ajutorul mai multor specialişti, vorbitori de limbă latină veche, dar fără succes. I s-a transmis că în document sunt trecute tot felul de „bazaconii”, motiv pentru care nimeni nu se încumetă să îl traducă. Lucrarea, intitulată De Bello Gothorum, este scrisă în timpul vieții lui Vlad Voievod Drăculea de către un trimis al Papei. Cei doi s-au întâlnit și Nicollo De Modrussa – trimisul papei – a lăsat o descriere a marelui voievod.Valahii lui Vlad țepeș sunt considerați cei mai aprigi apărători ai creștinătății și au origini germanice prin identificarea dintre geți și goți. În realitate, însă, trimisul Papei spune în document că nemţii ar fi de origine dacică, ceea ce ar răsturna multe manuale de istorie. „Am luat legătura cu mai mulţi istorici, fini cunoscători ai limbii latine, dar niciunul nu a avut timp şi energie pentru un astfel de proiect. Despre pomenirea germanilor în relaţia cu Zalmoxis şi o posibilă origine dacică nu vreau să mă pronunţ. Există mai multe teorii. Prima pleacă chiar de la titlul lucrării: De Bello Gothorum. Principala teorie face referire la o confuzie între termenii de got şi get, dar această confuzie pare că se adânceşte în textul manuscrisului. Alte teorii, pe care nu mă hazardez să le menţionez în detaliu, vorbesc chiar despre o origine comună geto-germană”, spune Vasile Lupaşc.Această teorie nu este acceptată de către istoricii de la Curtea Domnească din Târgovişte. Istoricul Vasile Lupașc se arată reticent la teorie pentru că apare în textul manuscrisului numele zeului Zalmoxis și despre daci și nu ar vrea să reînvie teoria exacerbării dacismului. Există o teamă maladivă la istoricii români de a scrie despre daci, de parcă ar fi periculos și impur. Din nefericire pentru unii, istoria dacilor trebuie rescrisă pornind chiar de la istoricii români de la începutul secolului XX.
În realitatea istoriografică, despre daci au scris cei mai mari istorici români și au recunoscut locul lor major în istoria noastră și a Europei, cum a fost, de exemplu, Vasile Pârvan în ”Getica”. Teoria originii germanice nu este nouă și nici măcar unica într-un manuscris de la Vatican. Dacă s-ar deschide arhivele Vaticanului și s-ar publica documentele am afla că tot trecutul românilor și o parte a Europei Centrale este legat de geto-daci. Încă de pe vremea împăratului Iustinian un celebru istoric german Iordanes a scris o carte despre originea getică a germanilor. Iordanes a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul secolului al VI-lea). A lăsat două lucrări cunoscute sub numele de Romana și ”De origine actibusque Getarum”, pe scurt „Getica”. Pentru prima lucrare a folosit informații din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi pierdută. Opera sa prezintă o mare importanță mai ales pentru acele părți pentru care nu s-au păstrat izvoarele mai vechi pe care le-a folosit. Getica se vrea a fi o istorie a goților, pe care istoricii occidentali consideră că îi confundă însă cu geții. Danezul Arne Søby Christensen afirmă că ”Getica” este o istorie complet fictivă și că originea goților descrisă în carte se bazează pe mituri populare grecești și romane ca și pe interpretarea greșită. Scopul acestei falsificări este, conform lui Christensen, cel de a fabrica o identitate glorioasă pentru popoarele care dobândiseră recent puterea în Europa post-romană. O interpretare utopică în stil fake news de azi. Mai mult, istoricul Walter Goffart crede că „Getica” făcea parte din planurile împăratului Iustinian și a mașinăriei de propagandă de la curtea sa. El dorea să se creadă că goții nu făceau parte din lumea romană, întărind astfel pretențiile Imperiului Roman de Răsărit asupra părții sale de vest. Iarăși o teorie șubredă, care îl transformă pe Iordanes în agent bizantin fără personalitate. Era imposibil ca Iordanes de origine traco-getică care trăia în provincia Tracia să nu știe ce origine are. Este ilogică abordarea negaționiștilor privindu-l pe Iordanes. În istorie există mereu o înșirurie logică de fapte, evenimente și întâmplări.
Încă din secolul XIX, academicianul german Jacob Grimm a ținut în 5 martie 1846 o comunicare la Academia de Științe din Berlin, intitulată „Despre Iordanes și Geți”, în care aduce argumente lingvistice și nu numai, în favoarea identității goților și geților. Deci ceea ce susține mansuscrisul recent descoperit de la Vatican. De fapt această teorie a unității etnice și lingvistice germano-getice vine pe filiera hiperboreenilor care stă la baza poparelor indo-europene, iar spațiul carpato-danubiano-pontic ar fi rezorvorul originii comune a acestor popoare care au pus stăpânire pe Europa. Atât, Nicolae Densușianu în „Dacia preistorică”, dar și Nicolae Miulescu în ”Dacia – Țara Zeilor” susțin originea hiperboreeană a Europei prin geto-daci și cultul lui Zalmoxis. Oricât ar încerca istoricii adepți ai sincronismului lovinescian să ignore importanța geto-dacilor în istoria europeană, iată, că noile manuscrise publicate de la Vatican schimbă paradigma. Inclusiv, Vasile Pârvan a prezentat rolul geto-dacilor în crearea statelor din Europa Centrală. Istorici ar trebui să se reîntoarcă la analizarea paradigmelor istoriografice propuse de Nicolae Densușianu, BP Hașdeu, Nicolae Miulescu și chiar Vasile Pârvan. Da, istoricii nu trebuie să mai oculteze rolul major al geto-dacilor în istoria românilor și a Europei și înrudirea lor ”scitică” și ”indo-europeană” cu germanicii. K. Horedt, în sinteza sa din 1986, împarte istoria Transilvaniei antice târzii şi medieval timpurii în trei perioade: germanică, slavă şi maghiară. Prima perioadă – cea germanică – ar începe odată cu părăsirea provinciei de către romani şi instalarea aici a goţilor şi vandalilor purtători ai culturilor Cerneahov şi Przeworsk şi se încheie odată cu ultimele manifestări ale civilizaţiei de tip „merovingian” a gepizilor, anume varianta târzie a cimitirelor cu morminte în şiruri, orizontul zis Band-Noşlac (încadrat până în prima jumătate a secolului al VII-lea p. Chr.). Conform acestei reconstituiri istorice timp de mai mult de două secole (454-680 p. Chr.). Transilvania a fost iniţial stăpânită şi apoi locuită de neamul gepizilor. Viziunea modernă curentă – un locus classicus al istoriografiei – este că aceşti gepizi sunt germanici orientali, strâns înrudiţi cu goţii şi vandalii, una dintre multele „naţiuni gotice” antrenate în acest carusel al migraţiilor popoarelor germanice (Völkerwanderung) din Antichitatea târzie, migraţii care au condus la dispariţia Imperiului Roman de Apus şi la naşterea regatelor germanice barbare, nuclee ale statelor germanice medieval-moderne. originea statelor germanice au origini geto-dace conform istoriografiei române din secolul XX. (1986 – Siebenbürgen im Frühmittelalter -Transilvania în Evul Mediu timpuriu, Bonn). Astfel, Iordanes nu a mințit când a scris despre originea goților din poporul geto-dac, așa cum nu au mințit Herodot, Dio Cassius sau Tucidide. Popoarele gotice plămădite etnic pe teritoriul geto-dacilor au mers mai departe în migrația lor până în Spania și nordul Africii. Vezi cazul vizigoților (goții de vest). Inclusiv istorcii medievali danezi vorbeau de originea poporului lor dacică în feudalismul timpuriu. Bătălia de la Covadonga a fost prima victorie semnificativă a forțelor militare creștine în Iberia în urma cuceririi maure din această regiune, în 711. Aceasta a fost purtată la Covadonga, în vara anului 722. Pe regele got care a înfrânt pe mauri în Munții din zona Pirinei îl chema Pelasgul sau „Pelagio”. Să fie o coincidență de nume cu numele pelasgilor? Pelasgii erau acel popor mitic indo-european care au stat la baza formării poporului geto-dac. Porecla lui Pelasgul era ”Bălaiul”, conform izvoarelor. Să fi fost eroul și regele Asturiei un vizigot cu origini geto-dac la origini odată cu venirea vizigoților în Spania, în sec. VI. E o ipoteză de luat în calcul și trebuie cercetată pe viitor. Să aibă la baza Reconquista spaniolă (gotă) un rege erou cu origini geto-dace de la începutul secolului VIII. E o teorie care seduce desigur, dar documentar nu se confirmă, ci doar ne trimite la supoziția istoriografică din cartea „Getica” a istoricului Iordanes. Europa centrală devenise un ”melting pot” (creuzet) de populații germanice și geto -dace. Istoricii antici vorbeau de răspândirea daco-geților din nordul Mării Negre până pe Vistula. Să nu ne fie rușine să recunoaștem originea noastră geto-dacă și influența strămoșilor noștri în crearea statelor germanice înrudite până în Danemarca, Spania, sau Olanda. Atunci nu existatu vămi și frontiere, care să împiedice poparele germanice înrudite sau confundate, conform lui Iordanes, cu geto-dacii să se extidnă pe întregul continent.Istoricul italian Carlo Troya în lucrarea „Istoria Italiei în Evul Mediu”, scrisă în secolul al XIX-lea, dedică 3.500 de pagini istoriei geto-dacilor, istorie ce cuprinde o perioadă de peste 2.000 de ani – din secolul VII î.e.n. până în secolul XV, în perioada Evului Mediu. În această lucrare, istoricul susține că geții lui Zalmoxis au fost strămoșii goților lui Theodoric cel Mare, stăpânul Peninsulei Italice în secolul V. La baza originii noastre etnico-culturale stau geto-dacii înrudiți și inspiratori pentru germanici. Tot mai mult se descoperă documente că geto-daco-romanii – străromânii au stat la originea etno-culturală a popoarelor germanice ale Europei evului mediu timpuriu.
Citind-o din scoarță în scoarță, revista de cultură, tradiție și atitudine civică „Mărturii maramureșene”, anul V, nr. 16-17, noiembrie 2023, mă trimite cu gândul la spusele lui Dumitru Stăniloaie: „Iubirea este o taină pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfă fără iubire și iubire fără jertfă. Iubirea poate învinge orice!” și la jertfa părintelui Radu Botiș, care se străduiește de ani buni să tipărească regulat, din trei în trei luni, această revistă ajunsă un reper cultural demn de luat în seamă atât în Nord cât și în întreaga Românie.
Editorialul este semnat de prof. Olimpia Mureșan, membră UZPR, care așterne pe hârtie câteva gânduri despre nr. 14-15 și face o radiografie (sumară) a acestei reviste. Radu Botiș, sub titlul „Regăsire prin iubire” realizează o recenzie la volumul „Regăsiri” al autoarei Ana-Cristina Popescu, despre care afirmă: „Poeziile ei au menirea să încălzească sufletul oricărui cititor și să-l determine să se coboare în sine spre căutarea la rândul lui a adevăratei primăveri, care nu este altceva decât dragostea, să se regăsescă pe sine prin iubire, așa cum autoarea Ana-Cristina Popescu s-a regăsit prin iubirea ce a trecut dincolo de prag.”
Colonel în rezervă Ioan Bota, președintele Filialei Maramureș a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” scrie un eseu bine documentat despre „100 de ani de la înființarea Instituției Eroului Necunoscut în România.” Citez: „Ideea identității unui simbol al eroismului național a izvorât din dorinţa de a imortaliza pe cei care s-au jertfit în primul război mondial şi îşi are punctul de plecare, se pare, în Belgia”.
Sub titlul „Erou căzut pe frontul fără soartă”, o emoţionantă poezie scrie Radu Botiş despre străbunicul său, Iosif Botiş, mort pe front în primul război mondial.
Colonelul în rezervă Gavril Babiciu reliefează activitatea lui Vasile Lucaciu ca deputat în Parlamentul României întregite. Citez: „Renumele şi respectul pe care l-a avut deputatul dr. Vasile Lucaciu, ce devenise la acea vreme simbol al unităţii naţionale, a făcut ca acesta, ajutat de un număr de patru secretari să conducă lucrările Camerei Deputaţilor într-un număr mare de şedinţe. Elocenţa, hotărârea şi capacitatera organizatorică a lui Vasile Lucaciu se pot cu uşurinţă decoperi urmărind dezbaterile ce au avut loc pe durata întregii Sesiuni Extraordinare.”
Gelu Dragoş scrie despre volumul „Cartea ultimilor cai”, Editura Grinta Cluj Napoca a regretatului poet Vasile Morar din Chelinţa. Citez: „Vasile Morar ne-a convins şi de data aceasta, prin trăirile lui molipsitoare, că el, CALUL, este cel mai minunat animal din lume. Şi când te gândeşti că n-a pomenit de caii liberi din Delta Dunării…”
Note de lectură ne propune Ernest W.E. Herman cu titlul „Cristian Mocanu, APOCRIFE ÎN(-)CHIPU(-)I(TE)”, vorbind despre dreapta credinţă a Ortodoxiei.
Alte materiale sunt semnate de Mihai Tudor („Grăuntele de nisip”), Marina Bădulescu („Ferestre spre lumină” – o lansare de carte cu cântec), Aurelia Oancă („Şoaptele Mariei” cu referire la prozatoarea Maria Berciu şi cartea ei de proză scurtă „Şoapte”), Laura C. Munteanu („Şi tata-mi spunea” în memoria tatălui ei , scriitorul Dumitru Munteanu), colonelul în rezervă Ioan Marchiş („Filmul Pintea realizat în Maramureş”, vorbind despre folosirea pe platoul de filmare a cailor din Buteasa Râu şi Ciolt cât şi despre figuranţii din cele două sate), Juan Jose Garcia semnalează despre evenimentul numit „Săptămâna Culturală Românească din Spania”, Cristina Ştefan realizează o recenzie la volumul lui Constantin Dudu Rotaru – „Afaceri de amor, păruieli şi vesele întreceri cu cai la Saint Jean d Akre”, Raul Alexandru Mitruţi face referire la „Limbile mele, puterea mea, lumea mea”, Zenovia Zamfir se axează pe „Limba română, comoara din adâncuri”, Mirela Penu realizează „Portret de român: profesor Smaranda Cazan – Livescu premiată la Gala Top 100 Români de pretutindeni”, Carmena Băinţan realizează un profil literar complex editorului, poetului Radu Botiş, Lilioara Macovei semnează proza „Chemaţii lui Dumnezeu”, Maria Berciu propune fragmentul „Marţsara”, Flaviu Claudiu Mihali scrie despre romanul lui Cosmin Perţa „Ca să nu se aleagă praful de toate” apărut la Editura Polirom Bucureşti, Cristina Ştefan propune eseul „Eminescu vs Cioran”, Al. Florin Ţene ne vorbeşte sentimental şi cu dovezi concludente despre „Montreal, centrul de promovare a culturii române”. Citez: „Activitatea laborioasă a Editurii Globart Universum poate fi un exemplu de bună practică pentru instituţiile culturale româneşti din străinătate şi, de ce nu, şi din ţara noastră”. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare este prezent cu „Diarium Academicum Septentrionis (XXV)”. Alec Portase ne aduce aminte de Academia OJT, semnând cu titlul „Academia din ceruri…”. Călin Oprişan ni-l aduce în memorie pe minerul Mihăilă Gritta, cel care: „…şi-a cheltuit imensa avere descoperite în minele de aur din Roşia Montana, aproape două tone, pentru a ridica şcoli şi biserici în Apuseni”. Marin Pop îl omagiază pe „părintele” lui Păcală, autor de basme, poet, traducător, doctor în filosofie şi strălucit profesor de pedagogie şi autor de cărţi de specialiate, Petre Dulfu.
Poezia este bine reprezentată prin următorii poeţi: Radu Botiş, Cleopatra Lorinţiu, Elisabeta Boţan, Ioan Grigoraş, Nicoleta Surdei, Carmena Băinţan, Aurelia Oancă, Mioara Baciu, Gabriella Costescu, Gelu Dragoş, Violeta Andrei Stoicescu, Lili Stancu, Doina Guriţă şi Violeta Sabina Lazar şi Vasile Bele.
Revista editată sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi „Ars Vivat” are coperta semnată de Georgiana Maria Botiş şi reprezintă Monumentul scriitorului Petre Dulfu (1856-1953) dezvelit în anul 1930 la Tohat, Maramureş şi pe placa căruia stă scris cu litere sculptate în marmură: „OMAGIU poetului PETRE DULFU ridicat de comuna sa natală TOHAT şi de Asociaţia ASTRA din ZALĂU la 31 August 1930”.
Cinste redactorului-şef Radu Botiş, redactor-şef adjunct Andreia Ghib Botiş, secretarului general de redacţie Marius Wagner-Bucur, redactorilor şi celor care au publicat în acest număr de 130 de pagini!
UZPR CARAS SEVERIN 