Filiala Arad a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și-a ales conducerea pentru următorii patru ani

Membrii Filialei „Ioan Slavici” Arad a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și-au dat întâlnire la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”, unde și-au ales conducerea pentru următorii patru ani. În funcția de președinte a fost reales Vasile Filip, Lavinia Betea a fost aleasă prim-vicepreședinte, Doru Sinaci, Daniel Scridon, Lucian Șerban și Gabriela Groza au fost aleși vicepreședinți, iar în funcția de secretar, Lucia Bibarț.

Lucrările Adunării Generale au fost deschise de președintele în funcție al filialei, Vasile Filip, care, după ce a constatat că adunarea este statutară, întrunindu-se majoritatea membrilor, a cerut să se păstreze un moment de reculegere pentru jurnaliștii plecați dintre noi: regretatul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan și colegii de la Arad: Constantin Dehelean, Viorel Muscă, Ioan Weisl, Simion Todoca și Romulus Dubăț, care a trecut în eternitate ieri seară.

Gabriela Groza, secretarul organizației, a prezentat, apoi, ordinea de zi, iar președintele în funcție a prezentat raportul de activitate pe anul trecut și a punctat câteva repere din istoricul organizației:

În 16 martie 2018, 7 membri UZPR (cu acte în regulă) s-au constituit în Grup, conform Statutului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și a fost ales, în funcția de coordonator, Vasile Filip.

Pe 22 iunie 2018, după ce s-a îndeplinit cerința de a functiona ca Filială a UZPR (peste 20 de membri), pentru dinamizarea întregii activităţi organizatorice, în conducere au mai fost cooptați jurnaliştii: Lucian Şerban Marius şi Daniel Scridon Pavel – ca vicepreședinți şi Gabriela Groza – secretar. Tot atunci, s-a luat hotărârea ca Filiala din Arad a UZPR să poarte numele marelui clasic al literaturii române IOAN SLAVICI – cel mai important scriitor şi jurnalist arădean din toate timpurile, născut pe meleagurile arădene, la Şiria.

În 2019, anul centenarului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și împlinirea unui sfert de secol de existență a filialei din Arad, a fost publicată prima carte dedicată organizației noastre: „Voci și vocații jurnalistice arădene în UZPR”, coordonată de Emil Șimăndan și Vasile Filip. Lucrarea a fost lansată pe 8 noiembrie, în sala „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii Județene Arad, când, sub genericul „Convorbiri jurnalistice”, a avut loc o întâlnire a membrilor filialei cu cititorii, întâlnire care a fost onorată de regretatul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan.

La primele alegeri ca filială (în martie 2020), cu peste 40 de membri, a fost aleasă o echipă puternică: Vasile Filip (fiind reales președinte), Doru Sinaci, Lavinia Betea, Daniel Scridon și Lucian Șerban (vicepreședinți), Gabriela Groza (secretar) și Gabriel Constantinescu (membru). Atunci s-a propus să mai scoatem o carte a Filialei. Și a apărut, după cum știți, cu titlul „Jurnaliști arădeni  – Selfie”. Cartea, coordonată de Lavinia Betea și Vasile Filip, s-a „născut” cu sprijinul Bibliotecii Județene și implicarea reală a colegului Doru Sinaci. Ea a fost lansată, în 19 mai 2022, în Grădina de lectură a bibliotecii, într-o atmosferă de sărbătoare a presei.

„Acum suntem 54 (membri dar și membri asociați). Mai avem doi colegi, care lucrează, efectiv, în presă și au trimis dosarele la București. Mi-aș dori să se înscrie și alții. Așa stând lucrurile, eu zic că ar trebui să ne considerăm ca o familie – și mai buni și mai răi, mai talentați ori mai puțin înzestrați. Dar să ne respectăm și chiar să ne ajutăm”, și-a încheiat prezentarea președintele Vasile Filip.

Trecându-se la punctul 2 al Ordinei de Zi, alegerea noii conduceri a Filialei „Ioan Slavici”, pe următorii patru ani, Dorel Zăvoianu a propus ca actualul președinte, Vasile Filip, să continue activitatea pe care o desfășoară în fruntea filialei, iar Dani Rockhoff a propus-o pe Lucia Bibarț. Cele două propuneri au fost supuse la vot, iar Vasile Filip a fost ales cu marea majoritate a voturilor celor prezenți.

În continuare, președintele nou ales a făcut propunerile pentru Consiliul de conducere al filialei: Lavinia Betea – prim-vicepreședinte, Doru Sinaci, Lucian Șerban, Daniel Scridon și  Gabriela Groza – vicepreședinți,  Lucia Bibarț – secretar, echipa propusă fiind votată în unanimitate.

La punctul 3 de pe ordinea de zi au fost aleși membrii care vor reprezenta Filiala la Adunările Generale ale UZPR care se vor organiza în perioada următoare (on-line și cu prezență fizică), după care s-a trecut la punctul 4, președintele Vasile Filip propunând realizarea unui nou volum care urmează să fie coordonat de Vasile Filip și Lavinia Betea. Propunerea a fost votată în unanimitate. De asemenea, președintele a propus ca dosarele celor care doresc să devină membri ai UZPR Arad să fie puse în discuția Consiliului de conducere înainte de a fi aprobate.

Prim-vicepreședintele nou ales, Lavinia Betea, a ținut apoi un discurs cu informații suplimentare cu privire la darea de seamă prezentată de președintele Vasile Filip, referindu-se la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a intra în rândurile Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, iar părintele Gheorghe Hodrea (membru al filialei Arad) a prezentat numărul de luna trecută al publicației pe care o editează în grai popular „Lada cu spinare”.

Lucian Șerban

UZPR Arad

Foto: Vasile Sărăndan

Alegeri la Filiala UZPR din Caraș-Severin

Adunarea Generală anuală, în reuniune ordinară, a Filialei Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesoniști din România a avut loc conform planificării din 11 martie 2024. Adunarea s-a desfășurat respectând punctele de pe ordinea de zi. Cuvântul de deschidere a ședinței, adresat participanților de președintele UZPR, domnul Sorin Stanciu, a fost ascultat cu interes.

lon D. Cucu, fost secretar al Filialei Caraș-Severin, actualmente președinte, a prezentat raportul de activitate pentru anul trecut, bugetul de venituri și cheltuieli și bilanțul contabil. El a vorbit și despre statutul Filialei Caraș-Severin a UZPR și despre modificările care se impun.

În urma alegerilor și numărarea voturilor, președinte al Filialei Caraș-Severin a UZPR a fost ales lon D. Cucu, secretar Adriana Telescu, iar pentru comitetul director au fost aleși jurnaliștii: Dorina Sgaverdia, care a fost propusă să se ocupe de comisia de atestare profesională, Daniel Botgros, care se va ocupa de comisia de etică, Laura Sgaverdia, Cornelia Dunăreanu și Dorin Buta, care se va ocupa de site-ul filialei. llie Cristescu a fost ales cenzor al Filialei Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Dorina Sgaverdia și jurnaliștii prezenți au propus acțiuni interesante pentru anul 2024. Clubul de Presă al Banatului de Munte își va continua activitatea, se vor organiza lansări de cărți ale membrilor filialei și manifestări care să aducă în prim-plan istoria presei din Caraș-Severin.

INVITAȚIE

13 martie 2024, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri literare. În calitate de oaspete al manifestării: autorul Constantin Brătescu din Caransebeș, împreună cu cele mai recente două cărți ale sale: „Orașul Caransebeș între anii 1948 – 1968. File de monografie”, apărută în cadrul Editurii „UZPR“ București, 2023, și „Mihai Eminescu în conștiința caransebeșenilor”, apărută la Editura „TIM“ Reșița, 2024.

 

13. März 2024, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Im schriftstellerischen Dialog: der Autor Constantin Brătescu aus Karansebesch und seine neuesten Buchveröffentlichungen: „Orașul Caransebeș între anii 1948 – 1968. File de monografie”, erschienen im Verlag „UZPR“ Bukarest, 2023, und „Mihai Eminescu în conștiința caransebeșenilor”, erschienen im Verlag „TIM“ Reschitza, 2024.

 

30 DE ANI DE VIAȚĂ ÎN AIKIDO

Viața înseamnă evoluție. Dacă încetăm să mai creștem, fizic și spiritual, suntem ca și morți” (Morihei Ueshiba)
Anul acesta s-au împlinit 30 de ani de practică Aikido, 30 de ani de învățătură, disciplină, educație, respect, curaj, armonie, sunt 30 de ani de iubire și pace sufletească, dar și de armonizare a energiei în jur, pot spune că Aikido este un mod de viață pentru mine, dar sunt convins că este un mod de viață și pentru toți cei care practică această artă marțială, nu poți să practici Aikido fără iubirea de viață, o iubire care trebuie să locuiască la tine în suflet, spun asta pentru că această artă marțială este strâns legată de credința în Dumnezeu. Ce este Aikido?
Aikido reprezintă o sinteză modernă a artelor marțiale japoneze și se poate traduce ca fiind calea (DO) armonizării (AI) energiilor (KI), cine practică cu adevărat această artă marțială ajunge să înțeleagă ce înseamnă viața, liniștea, răbdarea, seriozitatea, aprecierea, munca, concentrarea, perseverența, disciplina, seriozitatea. Shihan Masatake Fujita ne-a transmis acest sentiment de Dumnezeire în Aikido, „Nu poți să practici cu inima și cu sufletul Aikido dacă nu îl ai pe Creator în tine”, așa ne spunea și ne-a mai spus că suntem binecuvântați de Dumnezeu în momentul în care practicăm Aikido, iar pentru mine a rămas ca un tată, învățăturile lui îmi sunt și astăzi impregnate în memorie, în spirit, în inimă și gând. Aikido este un stil de luptă fondat de maestrul japonez Morihei Ueshiba (1883-1969), înseamnă „calea armonizării energiei, iar acest stil de luptă se bazează pe utilizarea forței adversarului prin aplicarea unor tehnici articulare și eschive realizate prin tai sabaki ce înseamnă pivotări în cerc.
Am fost practicant de Karate, stil Shotokan, pe vremea studenției și vizionând filmele cu Steven Seagal am devenit curios de acest stil de arte marțiale, foarte interesant numit Aikido. Într-o seară, l-am cunoscut pe viitorul meu coleg Radu Eugen zis Gicu, practicant de Aikido, cu care am rămas prieten până în prezent. Radu Eugen practica de un an de zile Aikido în Timișoara, la Baza Sportivă Nr. 2 lângă Stadionul Poli Timișoara. Am participat la primul antrenament de Aikido în data de 4 februarie 1994 student fiind. Antrenamentele erau conduse de un instructor pe nume Tibor Letai (Tibi), care la rândul său era și practicant de karate centură neagră Shotokan. Am fost impresionat încă de la primul antrenament de prestația instructorului care primise 1 Dan de la Shihan Tamura Nobuyoshi. În iulie 1994 am participat la primul seminar de Aikido organizat de Tibi cu un prieten de-al lui pe nume Jorg Swetina din Austria care la vremea respectivă primise 2 Dan de la Shihan Tamura Nobuyoshi. La vremea aceea eram în jur de 60 de practicanți de Aikido la Timișoara. După aproximativ 2 ani de practică, au venit să ne învețe Aikido doi belgieni de 2 și 4 Dan, deoarece Tibi a plecat la Oradea rămânând în locul lui un om minunat, instructor de Aikido pe nume Niki Fodor, iar eu am devenit ajutorul acestuia. Când Niki era plecat din oraș, eu țineam antrenamentul de Aikido. În perioada aceea am participat și la seminariile de Aikido din Timișoara și Oradea conduse de doi instructori din Ungaria care se numeau Gollob Szabolcs și Katona Jozsef și care la vremea respectivă au primit 3 Dan de la Shihan Tamura Nobuyoshi. Ce m-a marcat profund, datorită acestui fapt practic în continuare Aikido, a fost întâlnirea mea cu Shihan Masatake Fujita în vara anului 1997. În ianuarie 1998 am început cariera profesională la Lugoj unde m-am întâlnit cu un prieten care practica Aikido la Lugoj la Liceul Brediceanu, acesta se numește Florin Lazea. M-am alăturat grupului respectiv și am început să practic împreună cu ei. Iată cum după trei ani și jumătate de practică Aikido, l-am întâlnit pe Shihan Masatake Fujita 8 Dan, în clipa aceea mi s-a dezvăluit adevărata valoare a Aikido-ului. Este impresionant ceea ce am văzut și am simțit la Shihan Fujita, spun asta pentru că același lucru am ajuns să simt și astăzi practicând Aikido, toate învățăturile adunate de ani și ani le-am pus în paginile vieții mele, ele demonstrându-mi că nu poți să realizezi în viață ceva dacă nu ai încredere, ascultare, respect, numai așa poți să devii liber în ce faci.
În vara anului 1998 împreună cu Florin Lazea am participat la Stagiul Internațional de Aikido la Cluj condus de Masatake Fujita și de sensei Peter Bacas din Olanda.
La acest stagiu am cerut un nume clubului nostru din Lugoj și Clubul a primit denumirea de Wago-Kan (Casa Armoniei). La vremea respectivă dețineam gradul de 3 kyu, iar Florin avea 2 kyu. În anul 1999 Florin Lazea a plecat la muncă în Germania în domeniul IT, iar eu am rămas în continuare să mă ocup de elevi.
În cadrul Seminarului Internațional de la Arad condus de Shihan Masatake Fujita ( pe vremea aceea, în țară erau 12 cluburi în Federația Romana de Aikido Aikikai), sensei Peter Bacasz din Olanda mi-a dat în vedere să mă ocup de Clubul de la Lugoj și așa am făcut.
În luna iulie 2001, înainte de a începe stagiul organizat de Federația Română de Aikido Aikikai la Piatra Arsă, sensei Fujita ne-a spus așa: ”Există progres în diferite domenii cum ar fi: știință, tehnică, IT, dar omul uită de progresul lui, iar din acest punct de vedere, Aikido este o artă marțială care te face să progresezi față de tine însuți. Mișcările din Aikido sunt mișcări rotunde, dacă mă urmăriți pe un ecran o să vedeți că toate mișcările mele sunt cercuri, mai mici sau mai mari, dar sunt cercuri, asta înseamnă că atunci când vreți să deveniți mai buni în Aikido trebuie să vă mișcați rotund și atunci veți fi cei mai buni, probabil că cei mici care sunt astăzi prezenți cu noi în sală, vor deveni mai buni decât noi, mișcându-te rotund și inima ta va deveni rotundă și atunci vei fi un om mai bun în societate față de prietenii tăi, de colegii tăi și de familia ta.” Această artă marțială își are rădăcinile în jujitsu și tehnicile de luptă cu sabia și sulița utilizate de samurai în Japonia medievală, dar multe dintre tehnicile sale sunt invențiile maestrului Morihei Ueshiba, astfel că principiile de non-rezistență, utilizarea forței adversarului cât și emblema artei sugerează legături cu alte stiluri interne, de origine chineză. Aikido îmbină mentalul cu fizicul și în timp apare și partea spirituală, shihan Masatake Fujita ne-a mai spus așa: ”Oricât de mulți Dan ar avea cei care vin să vă învețe Aikido, până la urmă voi sunteți cei care trebuie să vă schimbați, asta se poate înfăptui doar prin antrenament” tot el ne-a spus că nu există secrete în Aikido, există doar keiko, keiko, keiko, adică antrenament, antrenament, antrenament!
Aikido ne ajută să ne putem controla, ne ajută să avem încredere în noi, să fim lucizi, să fim capabili și să avem autoritate asupra celorlalți, Aikido are un scop, acest scop este de a nu crea luptători agresivi ci de a perfecționa înțelepciunea și auto-controlul, ideea centrală în Aikido este de a utiliza armele adversarului împotriva lui și împreună cu el, este foarte important faptul că în lupta cu mâna goală corpul este o armă care împreună cu strategia luptei conduc la evitarea atacului și apoi la neutralizarea atacului. Foarte important, ca practicant de Aikido trebuie să progresezi, să te perfecționezi și să nu încerci să concurezi cu alții.
Astăzi, Fundația de Aikido Aikikai, din care face parte și clubul WAGO-KAN LUGOJ, îl are ca președinte pe sensei Dorin Marchiș 6 Dan Aikido Aikikai –secretar General al Federației Internaționale de Aikido Aikikai (FIAA).
Aikido mi-a schimbat viața total, m-a făcut să înțeleg existența mea pe acest pământ, Aikido este armonie și non-violență, acest mod de viață poate fi înțeles și practicat în mai multe moduri corespunzând nivelelor de dezvoltare individuală și a gradului de maturitate a practicantului, care poate alege din Aikido ceea ce corespunde propriei mentalități și personalități.
Antrenamentul continuu dobândește creativitate și maturitate, redă progresiv vitalitatea corpului, creșterea vigilenței atât de necesară în artele marțiale, treptat, corpul capătă independență de acțiune și decizie și renunță la rolul impus de mintal.
Definiția acestei arte marțiale Aikido Aikikai –armonie, pace, iubire, Aikido este un stil de viață purificator, o definiție care te face să crezi în tine, un îndemn spre liniște și normalitate, spre disciplina care strălucește în viața unui copil, unui om matur, AIKIDO reprezintă CALEA ARMONIZĂRII ENERGIEI.
Clubul Sportiv de Aikido Aikikai Wago-Kan Lugoj, instructor Daniel Rogobete 5 Dan, urează tuturor un an bun, sănătos, un 2024 trăit în armonie și iubire!
Toate principiile cerului și pământului se află în interiorul tău” (Morihei Ueshiba)

Sensei Daniel ROGOBETE 5 DAN AIKIDO AIKIKAI Lugoj 12. 03. 2024

Tarife avantajoase pentru vacanțele membrilor UZPR

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din RomâniaThe Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro

11.03.2024

  1. Responsabil: Agentia Christian Tour.
  2. Scopul procedurii: Gestionarea solicitarilor si aplicarea reducerilor pentru serviciile de travel achizitionate de angajatii UZPR
  3. Domeniul de aplicare: Aceasta procedura se aplica pentru solicitarile de servicii turistice ale agentiei Christian Tour, la acordarea reducerilor conform contractului agreat intre parti.
  4. Descrierea procedurii operationale:
    1. Angajatii UZPR  vor beneficia de o reducere procentuala de 3%, pentru urmatoarele servicii si destinatii:
      1. Pachet turistic (pachet cazare si transport) – Bulgaria, Grecia, Egipt, Tunisia, Turcia, Tenerife, Zanzibar, Dubai
        1. Circuite, Pelerinaje, Estival
        2. Cazare in destinatii externe
        3. Pachet turistic propriu din brandul TUI TRAVEL CENTER
        4. Pachet turistic Senior Voyage
        5. Cazari in Romania
      2. Angajatii vor beneficia de o reducere fixa de 10 euro/bilete avion.
    2. Reducerile de la punctele IV. 1 si IV.2 se cumuleaza cu ofertele active Christian Tour.
    3. Reducerea se calculeaza din tariful total.
    4. Christian Tour va transmite periodic (lunar) un NEWSLETTER la adresa de e-mail, ioantimofte1938@yahoo.com, urmand ca acesta sa fie distribuite de catre persoana responsabila in reteaua interna a companiei.
    5. Conditii de plata vacante personale:
      1. Serviciile de travel se achita total sau in mai multe rate, in functie de oferta selectata si conditiile de achizitionare si anulare cuprinse in aceasta, asa cum se regaseste mentionat in sistemul de rezervare al Christian Tour, inaintea datei de incepere a serviciului achizitionat.
      2. Plata serviciilor turistice, rezervate prin Christian Tour, se poate realiza in euro sau lei (cursul BNR + 2% pentru serviciile  in afara Românie ), astfel:
        1. transfer bancar sau depunere directa intr-unul din conturile agentiei;
        2. cash la sediul agentiei;
        3. carte de credit.
      3. Angajatul UZPR poate cumpara doar in nume propriu.
    6. Mod de facturare:
      1. Factura emisa pe numele angajatului, de avans sau plata integrala, trebuie sa cuprinda, urmatoarele informatii:
        1. Numarul de persoane beneficiare (inclusiv nume si prenume);
        2. Perioada si numarul de zile aferente;
        3. Destinatie (localitate pentru sejur in Romania), localitate si tara pentru sejur in strainatate;
        4. Informatii privind pachetul turistic: cazare (unitate hoteliera), tip masa (mic dejun, demipensiune, all / ultra all inclusive), transport si/sau tratament (la recomandarea medicului);
        5. Tipul transportului;
        6. Costul serviciilor turistice
    7. Conditii aplicare reducere:
      1. In vederea acordarii discounturilor angajatilor , acestia vor face dovada ca sunt angajati, prin prezentarea codului unic generat de Christian Tour pentru societate.
      2. Codul unic initial generat este: CHR_UZPR_221
      3. Codul unic va fi generat semestrial de catre reprezentantul Christian Tour, pe parcursul contractului si transmis catre persoana de contact a companiei, urmand ca aceasta sa-l transmita angajatilor prin mijloacele interne.
    8. Lista agentiilor Christian Tour din tara:

Agentia

Adresa email

Adresa

Telefon mobil

Telefon fix

Arad

arad@christiantour.ro

Bd. Revolutiei, nr. 70, Ap. 7, Parter, Arad

0720800260

0357100042

Bacau

bacau@christiantour.ro

Str. Erou Gheorghe Rusu, nr. 2, Bacau

0720800251

0234525298

Baia Mare

baiamare@christiantour.ro

Bld. Bucuresti, nr. 51-53, Baia Mare

0738283720

0362100229

Banat

banat@christiantour.ro

Str. Carol Telbisz nr. 3, Timisoara (Centrul Comercial Bega)

0720800255

0256240321 0256240320

Baneasa

baneasa@christiantour.ro

Sos. Bucuresti-Ploiesti, nr. 42D, Sector 1. Bucuresti

0720800203

317105620

Braila

braila@christiantour.ro

Calea Calarasilor, nr 30, lot 1, modul 15, parter, Braila

0720800249

0339710310

Brasov

brasov@christiantour.ro

Strada Muresenilor nr. 28, Brasov

0726756950

0317105700

Buzau

buzau@christiantour.ro

Bd. Unirii, nr. 232, Buzau

0720800017

0338710310

Botosani

botosani@christiantour.ro

Calea Nationala nr. 91, Centrul Comercial „Uvertura Mall”, etaj 3, Unitatea C6, jud. Botosani

0726756552

0333710606

Cluj Iulius Mall

clujiuliusmall@christiantour.ro

Str. Alexandru Vaida -Voevod, Nr 53B, Cluj-Napoca- In incinta magazinului Yuga

0720800026

0364110650

Cluj Napoca

cluj@christiantour.ro

B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 10, Cluj-Napoca

0720800256

0264411101

Cluj Vivo

clujvivo@christiantour.ro

Str. Avram Iancu, nr. 492-500, Floresti, Cluj-Napoca

0738283711

0364110771

Constanta

Constantamall@christiantour.ro

\Bd. Al Lapusneanu nr 8 (Vis-a-vis de Mega Image, zona Trocadero)

0725800011

0241550200

Craiova

craiova@christiantour.ro

Str. Lipscani, Nr 11, Craiova

0726756883

0250730202

Deva

deva@christiantour.ro

Bd. Decebal, bl. S, parter, Deva

0720800258

0354710310

Focsani

focsani@christiantour.ro

B-dul Unirii nr. 65, bl. 67

0726756577

0339710311

Galati stradal

galati@christiantour.ro

Strada Brailei nr 252, Bl. G3, parter, cartier Micro 18.

0720800240

0236318018

Galati Central

galaticentral@christiantour.ro

Str. Brailei, nr. 68, Bl BR3, S1, scara 3, Cartier Mazepa

07026756580

0236317077

Iasi

iasi@christiantour.ro

Bd. Stefan cel Mare si Sfant, nr. 1C, Iasi

0720800252

0232267261

Iasi Mall

iasimall@christiantour.ro

Str. Tudor Vladimirescu, nr. 113, Iasi

0720800261

0232267262

Kogalniceanu

kogalniceanu@christiantour.ro

Bv Mihail Kogalniceanu 21, Bucuresti

0726756431

0213135226

Liberty Center

libertycenter@christiantour.ro

Str. Progresului, nr 151-171, sector 5, Bucuresti

0720800243

0213699835

Magheru

magheru@christiantour.ro

Bd. Nicolae Balcescu, nr. 25, sector 1, Bucuresti

0720800244

0213120166

Mega Mall

megamall@christiantour.ro

Bld. Pierre de Coubertin, nr. 3-5, sector 2, Bucuresti

0720800343

0317105522

Obor

obor@christiantour.ro

Șoseaua Mihai Bravu nr. 2, bloc 60B, Sector 2 București

0720800358

0317105537

Oradea

oradea@christiantour.ro

Str. Primariei, nr 68, Oradea

0724287326

359100471

Orhideea

orhideea@christiantour.ro

Splaiul Independentei 210-210B, Sector 2, Bucuresti (in incinta Carrefour Orhideea)

0726756409

0213141492

Piatra Neamt

pneamt@christiantour.ro

Bld. Decebal F1-H1 parter, Piatra Neamt

0726756913

0333710605

Pipera

pipera@christiantour.ro

Str. Erou Iancu Nicolae 67bis Strip Mall, Voluntari

0726756634

0317105538

Pitesti

pitesti@christiantour.ro

Str. Vasile Milea, nr. 2, Pitesti, jud. Arges

0720800688

0348100206

Plaza

plaza@christiantour.ro

Bd. Timisoara, nr. 26, sector 6, Bucuresti

0751169271

0374913442

Ploiesti

ploiesti@christiantour.ro

Bd. Republicii, nr. 169, Bl. 26F, parter, Ploiesti

0720800028

0344710305

Promenada Mall

promenadamall@christiantour.ro

Calea Floreasca, nr. 246B, sector 1, Bucuresti

0751025308

0314253843

Rm Valcea

rmvalcea@christiantour.ro

STR G.RAL MAGHERU NR 8 BL S1 PARTER

0726756891

0250730200

Satu Mare

satumare@christiantour.ro

Bld. IC Bratianu, nr. 7, Satu Mare

0728194355

0261737915

Sibiu

sibiu@christiantour.ro

str.Tribunei nr. 12, et. 1, ap. 5 şi ap. 6(parţial), judeţul Sibiu

0727747452

0267310047

Sibiu Mall

sibiumall@christiantour.ro

Str Sibiului, nr. 5, Selimbar, Sibiu

0721339736

0369710311

Slatina

stlatina@christiantour.ro

Bdul. A. I. Cuza, nr.29, Bl. S14

0726756571

0317105510

Stefan cel Mare

stefancelmare@christiantour.ro

Sos. Stefan cel Mare nr.36, bloc 30B, parter, sector 2, Bucuresti

0726756878

0212521941

Sun Plaza

sunplaza@christiantour.ro

Calea Vacaresti, nr. 391, Bucuresti

0720800213

0212521940

Targoviste

targoviste@christiantour.ro

Bulevardul Independentei, parter, magazinul 49 chimice, bloc J4, scara B, Targoviste

0726756492

0351100116

Targu Mures

tgmures@christiantour.ro

Str. Gheorghe Doja, nr. 243, S46, Targu Mures

0720800689

0365100102

Targu Mures Central

tgmurescentral@christiantour.ro

Strada Calarasilor nr 1, Targu Mures

0726756462

0364110225

Timisoara Iulius Mall

timisoaraiulius@christiantour.ro

Str. Aristide Demetriade, nr. 1, Timisoara

0720800357

0356267504

Titan Auchan

titanauchan@christiantour.ro

Centrul Comercial Auchan Titan, in incinta Iris Titan Shopping Center (Bd. 1 Decembrie 1918, nr. 33A, Sector 3, Bucuresti)

0720538698

0314282238

@ChristianTour2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariu *

Nume *

Email *

Site web

Meniu

Articole Recente

Contact

 SEDIUL CENTRAL
Bd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22

 Telefon fix: 021.317.92.25
 Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
 Telefon legitimații: 0743.394.000
 Telefon contabilitate: 0746.137.913
 Fax: 021.313.06.72

 Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00

 E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro

   

© 2024 UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA. Toate drepturile rezervate

Total vizitatori: 1276157

8 MARTIE, ZIUA TUTUROR FEMEILOR

Motto:
Aș vrea să te văd fericită/ Dar știu că ți-e greu/ Femeie răsărit de soare/ Să treci cu bine/ Prin iarna aceasta cumplită/ Ziua de azi/ Miracol și sărbătoare/ Să alunge Siberia din sufletul tău!/  Aș vrea să te știu fericită / Chiar dacă uneori/ Neliniștea din rouă/ Te-nfioară/ La țărmul iubirii Tu să rămâi/ Speranța mea înflorită/ Și viața să-ți fie mereu primăvară!

Ora 17.30, Casa de Cultură ,,Traian Grozăvescu” din Lugoj a fost luată cu asalt de elevii și părinții din urbea de pe Timiș, pentru a sărbători  împreună într-o atmosferă specifică de respect și prețuire pentru eternul feminin. Buchete de flori, garoafe, lalele, trandafiri, ghiocei, îmbrățișări, gânduri frumoase au fost oferite cu generozitate celor ce nasc lumină și dăruiesc lumina din sufletul lor prea blând și minunat, femeie, mamă, soră, soție, iubită, profesor, învățător etc, ca un semn de iubire infinită, binecuvântare și solidaritate umană.
Ora 19.30, Cetatea culturală a Lugojului, în continuare, a găzduit Concertul de muzică Folk ,,Vestitorii Primăverii” cu un generic relevant ,,Cu tine încă 2000 de ani”, dedicat Zilei Femei. Protagoniști de excepție, cantautorii Vasile Gondoci, lugojeanul ,,veșnic tânăr și ferice” și Marius Bațu, invitat special, venit tocmai de la malul mării, care a frecventat cândva Cenaclul Flacăra, după o perioadă petrecută în Germania revenind în România, unde a făcut parte din grupurile de notorietate ale vremii  folkiste, ,,Poesis” și ,,Pasărea Colibri”, timp de 90 de minute ne-a (i)luminat sufletele prin mirajul unor voci dezinvolte, inconfundabile în mesaj și vibrație muzicală de calitate și meditație. Piese de rezistență, precum ,,Sunt lugojean”, ,,Podul de fier”, ,,Cântec șoptit”, ,,Odată am ucis o vrabie”, într-un final electrizant au fost interpretate împreună cu toată asistența feminină și nu numai. Am participat la un eveniment de excepție, fascinant în organizare și reprezentare, cu care  Lugojul cultural-artistic se poate mândri.

Dumitru Buțoi & Grigore Mâinea/UZPR Timiș

La Rîu de Mori – o autentică sărbătoare a feminității

Căminul Cultural din comuna Rîu de Mori (Hunedoara) a găzduit o reușită sărbătoare dedicată Zilei Femeii – bine concepută și organizată de Primărie.
Au participat peste 200 de femei din 11 sate ale comunei, (majoritatea văduve sau singure) care s-au bucurat de o atmosferă caldă, ambiantă, punctată de momente plăcute, o gamă variată de produse tradiționale autentice și desigur o muzică decentă.
Activitatea a fost onorată de mai mulți invitați printre care Laurențiu Nistor președintele Consiliului Județean Hunedoara (secondat de Costel Avram administrator public al județului) și care a felicitat de ziua lor pe toate femeile prezente, urându-le o primăvară minunată încărcată de realizări, bucurii și visuri împlinite.
Nu a lipsit intervenția tânărului primar, dr. ing. Flaviu Dilertea, care a transmis femeilor prezente respect și prețuire, zile frumoase și multă sănătate.
De notat este gândul curat și sincer oferit femeilor din Rîu de Mori de către Cornel Poenar, directorul ziarului „Accent Media” concretizat în urarea de bucurie în suflet, sănătate și zile senine cu mult soare.
Privind în sală desprindeai de pe fețele participantelor – după cum remarcau pr. prof. Pasconi Cosmin Tiberiu Petrică și viceprimarul comunei Ovidiu Mituca – mulțumirea și entuziasmul în firescul vârstei, un zâmbet cald, o stare de bine, suflete inundate de bucuria momentului.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

AM STAT DE VORBĂ CU UN ÎNGER

O invitație la „Casa Bredicenilor”, Lugoj, luni, 4 martie 2024,ora 18, s-a transformat într-o seară de curățire sufletească, cred că toată lumea din sala cu evenimentul simțea acest lucru pentru că priveam în jurul meu și nu vedeam decât imagini, culori și auzeam din când în când o respirație…era suflul lui Mihai Teodor Olteanu, era expoziția de pictură, dar și lansarea albumului ”Întâlnirea cu Îngerul”, au prezentat: Simona Avram, Liliana Kadar, moderator fiind Henrieta Szabo. Evenimentul a conținut și un recital folk realizat de cantautorul Vasile Gondoci. Orice eveniment petrecut în acest loc care este ”Istorie și Cultură” pentru Lugoj și anume ”Casa Bredicenilor”, aduce lumină în viața tuturor celor care îi trec pragul, este o pozitivitate neînțeleasă, dar primită în inimi.
M-am așezat undeva mai în spatele sălii, ca să pot privi mai bine totul. Îmi place să ascult oamenii, mai ales atunci când au ce povesti, chiar îmi place să ascult oamenii atunci când se vorbește despre pictură, de ce? Pentru că această muncă făcută cu mâini îmbrăcate în haine croite cu har m-a impresionat enorm, mereu mi-am spus că Dumnezeu are mult de lucru cu pământenii, trebuie să le facă la toți drumul vieții, să le dea încă de la naștere talent, frumusețe, bunătate, inspirație, oare câți ani are Dumnezeu? Câte ore are ziua Lui? Câte ore are Noaptea Lui?
Artistul Mihai Olteanu vorbea și toți invitații îi sorbeau cuvintele, la fel am făcut și eu, simplitatea, modestia acestui om, spiritul prietenesc mi-au legat picioarele, eram țintuită pe acel scaun și simțeam că nu mă mai pot ridica, doar capul l-am dus spre dreapta, iar acolo era un tablou mai aparte față de celelalte așezate pe aceeași linie, același perete, tablourile acelea erau pline de flori, umbre și flori, încet, încet își făcea apariția un înger, erau mulți îngeri de fapt, aceștia intrau și ieșeau din picturi, furau din cuvintele artistului hrănindu-se cu ele. În toată nebunia din camera de oaspeți a Bredicenilor simțeam că pornesc pe drumul din tabloul ce mă aștepta, lângă un gard mijlociu de statură stăteam și așteptam să mi se deschidă poarta pentru a intra în curte, eram eu și casa și eram adevărate, am lăsat în spate lumea de la vernisaj, deodată mi-am văzut părinții, bunica, vecina din spatele grădinii, câinele care dormea sub prun, simțeam adierea de primăvară, toporașii îmi trimiteau parfumul lor, două ferestre erau întredeschise, la fel și poarta casei, Doamne, chiar mă așteptau! Am intrat în casă, toate lucrurile erau la locul lor, dar nu mare îmi fu mirarea să descopăr câteva zeci de vase pline cu flori, acolo erau toate culorile pământului și cerului.
Am intrat, am ieșit din casă, am călcat iarba verde a copilăriei, mi-am dat cu parfumul iubirii, cel al părinților mei, apoi m-am aruncat pe iarba netăiată, cu petale de lăcrămioare am scris o poezie, nimic mai înălțător în acel decor. Eram atât de tânără și îmi vedeam revoluția cum bătea la toate porțile vecinilor mei, anunța venirea libertății din noi, trecea duios pe strada principală, dar nu i se vedea fața, primise atâtea flori că din toată ființa ei ieșeau milioane de umbre. Peste tot erau aceste lumini și umbre, unele ascunse în icoane, altele după perdelele de la ferestrele caselor, altele prinse în pământ pentru a răsări mai târziu, multe lipite de pânzele anilor ce se uscau în strălucirea soarelui, dar câte nu răsăreau din pieptul unui înger și m-am trezit în acorduri de chitară cu zâmbetul artistului Mihai Teodor Olteanu în lacrima din ochi, atâta tristețe frumoasă urla în mine, oameni, dragi oameni! A fost o ieșire dureroasă din pictura trecutului meu, am vrut să mă întorc și să rămân acolo pentru totdeauna, să mușc din pământul arat de bunica, să strâng la piept oamenii de pe strada cu dude, să sărut fulgii de nea ce nu se topeau în palma mea, ci se reîncarnau, eram între două lumi, atârnată de candelabrul unui ”pod timp” ce făcea legătura între cer și pământ. Da, acest om din fața mea se legăna pe o punte de fapt, erau legături ancestrale, fiecare avea un nume. Am arborat steagul lucidității în locul în care eram așezată, apoi am pornit glonț spre artist, fără cuvinte i-am mulțumit pentru reîntoarcerea mea în lumea cu adevărat pură, eram eu, artistul și puntea ce se legăna sub greutatea tăcerii din noi. Eram punctul în care se opreau toate eliberările din oameni, eram acolo fixată și gemeam de atâta fericire, așezată strategic în acele peisaje lumești, scriam și cântam pentru această seară care mi-a devenit prietenă, iar eu chiar nu am foarte multe prietene de acest gen, cumul de emoții, inovație, delicatețe, finețe, curiozitate, claritate, toate m-au influențat până în măduva oaselor, într-o clipă pluteam, în alta prindeam rădăcini și simțeam cum rămân eternă sentimentelor. Am simțit puterea închinării Îngerilor, puterea Divinității. Nu știu ce văd alții în pictură, fie ei cunoscători sau necunoscători, însă eu pot spune că am trăit această expoziție, pentru mine a fost ca un altar secular, un îndemn la trăire, o dorință, o îmbrățișare, am simțit și am văzut cum arată noul din oameni atingând aripile îngerilor, supraviețuiam unui paradox, simțeam cum îmi bate inima tare, repede, gândurile mele, oxigenul, lumina, râsetele din sală au încercat să mă mai liniștească, dar era în zadar. Nu m-am putut abține și am atins un tablou, îmi recunosc gestul și cer iertare, îmi vorbea pictura, am scos pixul și mi-am notat vorbele, de frică să nu le uit:
”Respingerea vine doar de jos, dintr-un nepământ, dintr-o neființă, din ceva în care oamenii nu ar trebui să aibă teamă, nu ar trebui să zăbovească nicio clipă gândindu-se acolo, ci doar privind cerul cu stele. Dacă Vincent n-ar fi iubit atât de mult cerul înstelat, pictura lumii ar fi fost mult mai săracă. Dacă Lugojul nu ar fi fost dintotdeauna capitala culturală a Banatului, Banatul și România întreagă ar fi fost cu totul și cu totul sărace, dar pentru că există Lugojul, există frumusețe, există bucurie splendoare și există dorință de viață a întregului neam. E marea mea mulțumire după 52 de ani de întâlnire cu Lugojul”, acest înger din pictură ce îmi vorbea era chiar artistul, frumosul om, pictorul Mihai Teodor Olteanu care trecea atât de ușor de la o clipă tumultoasă la una blândă, câteva secunde am văzut sufletul său nobil care urca pe scara orizontului pentru a ne face să înțelegem ce înseamnă provocare, neliniște, viforul din interiorul ființei, ambuscada atingerilor, zbatere, deznădejde, aprindere, armonie, liniște interioară, speranță, libertate, lumină, bucurie, iubire necondiționată, înflăcărare, resemnare, admirație, nostalgie, dor. Dar acest dor l-am regăsit în culorile florilor pictate de maestru, în verdele îndrăgostit de mine, în galbenul târziu din gândurile tuturor celor de față, în albastrul peretelui sufletului, dar cel mai mult în culoarea roșie ce purta mască în multe picturi, pentru a nu fi descoperită de lumina ancestrală, pentru a nu se pierde extazul, simțirea, misterul. Am lăsat multe cuvinte pe aripile îngerilor ce duc greutatea speranțelor tuturor oamenilor de pe pământ, mi-au rămas în ochi culorile bucuriei din părul jucăuș al artistului, am vrut să-l ating dar mi-a fost frică, nu am dorit să dispară vraja realității din noi pentru că suntem unici, am simțit, și e adevărat, eu chiar am stat de vorbă cu un Înger ce se numește Mihai Teodor Olteanu!


Maria ROGOBETE MEMBRU UZPR 09.03.2024 Lugoj

INVITAȚIE

7 martie 2024, ora 17.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri literare. În calitate de oaspete al manifestării: autorul Nicolae Preda, împreună cu cea mai recentă apariție editorială a sa: „Rugina roților dințate”, Editura „Castrum de Thymes“ Giroc, 2023.

 

 

7. März 2024, 17:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Im schriftstellerischen Dialog: der Autor Nicolae Preda und seine neueste Buchveröffentlichung: „Rugina roților dințate”, erschienen im Verlag „Castrum de Thymes“ Giroc, 2023.

 

Judecătoria Hunedoara – la ora bilanțului

Judecătoria Hunedoara în anul 2023 – după cum ne spunea președintele acesteia, judecătorul Gheorghe Ungureanu – s-a încadrat în gradul general de eficiență EFICIENT.
În anul 2023 au fost înregistrate un număr de 6371 dosare nou intrate, din care 5647 cauze civile și 724 cauze penale. Au fost soluționate un număr de 5487 dosare, din care 4752 cauze civile și 735 cauze penale.
Schema de personal a Judecătoriei Hunedoara cuprindea un număr de 33 posturi din care: 9 posturi de judecător, 20 posturi de personal auxiliar de specialitate, 2 posturi de personal conex și 2 posturi de personal contractual.
– Vorbiți-ne despre posturile ocupate de judecători.
– În perioada 01.01.2023 – 22.03.2023 am avut 3 judecători pe complete specializate în materiile civil, insolvența persoanei fizice, contencios administrativ și fiscal, litigii cu profesioniștii, minori și familie și 2 judecători pe complete specializate în materie penală și în materie civilă și în materie contencios administrativ și fiscal cauze având ca obiect plângere contravențională și anulare proces verbal de contravenție.
Începând cu data de 23.03.2023 – 4 judecători pe complete specializate în materiile civil, insolvența persoanei fizice, contencios administrativ și fiscal, litigii cu profesioniștii, minori și familie și 2 judecători pe complete specializate în materie penală și în materie civilă și în materie contencios administrativ și fiscal cauze având ca obiect plângere contravențională și anulare proces verbal de contravenție.
Între 16.06.2023 și 15.10.2023 – 5 judecători pe complete specializate în materiile civil, insolvența persoanei fizice, contencios administrativ și fiscal, litigii cu profesioniștii, minori și familie și 2 judecători pe complete specializate în materie penală și în materie civilă și în materie contencios administrativ și fiscal cauze având ca obiect plângere contravențională și anulare proces verbal de contravenție.
Perioada 16.10.2023 – 31.12.2023 – 5 judecători pe complete specializate în materiile civil, insolvența persoanei fizice, în materie contencios administrativ și fiscal, litigii cu profesioniștii, minori și familie și 1 judecător pe complete specializate în materie penală.
– Punctați-ne posturile ocupate de personalul auxiliar de specialitate.
– În perioada 01.01.2023 – 03.12.2023 – 15 grefieri (grefier-șef și 14 grefieri), iar începând cu data de 04.12.2023 – 16 grefieri. Între 01.01.2023 și 01.10.2023 – 3 grefieri-arhivari, iar în perioada 02.10.2023 – 08.12.2023 – 2 grefieri-arhivari. Începând cu 09.12.2023 – 1 grefier arhivar.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Jurnalistul Viorel Popescu, celebrat de UZPR în cadrul unui eveniment special. „Mă mândresc cu faptul că am cucerit foarte multe inimi”

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România i-a urat „La mulți ani!” jurnalistului de radio Viorel Popescu într-o manieră emoționantă, printr-o seară aniversară, cu invitați speciali, care a avut loc la Universitatea Ecologică din București. Renumitul om de radio a pus în slujba presei presei din România vocație, dăruire și o activitate neobosită, care continuă, și este astăzi un adevărat reper al jurnalismului românesc, aspect subliniat, în cadrul evenimentului, de președintele UZPR, Sorin Stanciu.

Viorel Popescu, care a primit o distincție a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România la împlinirea vârstei de 80 de ani, a scris istorie în decenii de muncă jurnalistică prestigioasă la Radio România Actualități, instituție în fruntea căreia s-a aflat un deceniu. Este unul dintre cei mai străluciți jurnaliști români, cu o activitate notabilă în varii domenii: radio, televiziune, presă scrisă. Din 1982 până în 2007 a lucrat la Radiodifuziunea Română, unde a realizat emisiuni precum programul „Orele serii” (orele 18:00-20:00), emisiunea duminicală „Five o’clock” și emisiunea „La sugestia dvs.”.

Între anii 1996 și 2006, Viorel Popescu a fost directorul postului Radio România Actualități. Emisiunea sa de referință a fost „Viața ca un spectacol”, prima emisiune cu public din istoria Radioului, difuzată în direct, în fiecare ultimă duminică a fiecărei luni, timp de zece ani. A fost primul realizator de emisiuni radiofonice cu public transmise live la Radio. „Mă mândresc cu faptul că am cucerit foarte multe inimi, ceea ce reprezintă visul oricărui slujitor al radioului”, spune Viorel Popescu.

Membru în Comisia de atestare profesională a UZPR, unde oferă o expertiză neprețuită  noilor colegi de breaslă care vin să întărească rândurile Uniunii, Viorel Popescu își duce mai departe destinul profesional, ca senior al presei românești care privește înapoi cu mândrie și înainte cu optimism.

„Profesiunea de credință a oricărui gazetar respectabil trebuie să fie slujirea adevărului” (Viorel Popescu) 

popescu-4

popescu 2

popescu 3

S-a dat startul concursului „Mici mari jurnaliști”, dedicat memoriei jurnalistuluiDoru Dinu Glăvan

S-a dat startul celei de-a doua ediții a concursului „Mici mari jurnaliști”, care își propune să mențină vie amintirea jurnalistului Doru Dinu Glăvan și care urmărește să descopere și să pună în valoare talente provenite din rândul elevilor cărășeni.

Concursul se adresează tinerilor și cuprinde trei categorii, respectiv elevi din clasele 5-6, din clasele 7-8 și clasele 9-12. „Ne propunem încurajarea creației jurnalistice și publicistice ca domeniu distinct al vieții spirituale, descoperirea de tinere talente pe care să le încurajăm să devină jurnaliști onești, creativi, dedicați publicului larg, apărători ai drepturilor, libertăților și demnității profesionale, ai libertății de exprimare”, a afirmat Camelia Duca, director executiv al Societății „Metarsis”, principalul organizator al acestui concurs.

Reportajele având ca titlu „Minunată-i prietenia” pot să evoce personalități, evenimente sau aspecte din realitatea cotidiană redând emoțional, afectiv, pozitiv, unul dintre cele mai nobile sentimente omenești – prietenia, a tinerilor cu locuri, oameni, culturi, etnii, popoare și chiar țări.

Textele pentru clasele 5-6 trebuie să aibă minim 16 rânduri și maxim 23, iar cele pentru clasele 7-8 și 9-12, minim 32 de rânduri și maxim 96 de rânduri. Acestea trebuie însoțite de datele de identificare ale autorului, respectiv nume, prenume, clasa, școala, profesor coordonator, telefon și adresă de e-mail până la data de 1 iunie pe adresa: contact@metarsis.ro sau pe adresa Societatea pentru Cultură Metarsis, Reșița, str. Libertății nr.13, Librăria Semn de Carte.

Gala de premiere va avea loc în 7 iunie, la ora 14:00, la sediul din Lunca Bârzavei al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”.

Ediția din acest an este dedicată fiicei lui Doru Dinu Glăvan, jurnalistă la rândul ei, Oana Maria Glăvan Cenan, plecată dintre noi în toamna anului trecut.

Concursul „Mici mari jurnaliști” este organizat de Societatea pentru Cultură Metarsis, în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Caraș-Severin, Inspectoratul Școlar Județean, Biblioteca județeană „Paul Iorgovici”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin. (reper24.ro)

AVRAM IANCU, EROU ȘI MARTIR AL NAȚIUNII ROMÂNE!


Motto:
Într-o țară prea frumoasă și bogată/ Din păcate guvernată de (ne)oameni și de falșii patri(h)oți/ Și poetul e mai trist ca niciodată! Ce bine-ar fi ca măcar pentru o clipă/ ,,Avram Iancu să fim toți”! Cred, că la poarta Europei, România mea de lacrimi și sudoare/ N-ar mai fi cum este astăzi națiunea umilită/ Și-ar fi mândră, fericită în corul lumii de popoare! (D.B)

ANCMRR (Asociația Națională a Cadrelor Militare în Retragere și Rezervă) Filiala Timișoara ne-a găzduit cu mare generozitate pentru care mulțumim domnului președinte (col.rez.) Dragoș Valentin Dumitrașcu, a prezenta iubitorilor de istorie și nu numai secvențe memorabile dintr-o altă istorie a poporului român, scrisă cu sânge, iubire și demnitate națională într-un timp în care cotropitorii au încercat să ne supună și să ne reducă la tăcere. Dar, dintotdeauna nația română a dat eroi, martiri, jertfe și conștiințe pe altarul supraviețuirii ca o națiune de sine stătătoare în corul de popoare al lumii moderne.
Și Avram Iancu, sau cum este numit în legendele și scrierile vremii dar și actuale, în dicționare și în enciclopedii: ,,Crăișorul Munților” în memoria colectivă, prefectul-erou,, Craiul Munților„,Regele Munților„ este unul dintre aceștia, este figura emblematică a luptătorului neobosit pentru drepturile românilor ardeleni, despre care ne vorbește domnul col.(rez.) Ștefan Tat, un împătimit de istorie dar și un patriot autentic.

,,Avrămuț, cum îl alintau apropiații, s-a născut ,,la vremea cireșelor” probabil în perioada lunilor iulie-august în anul 1824 în Vidra de Sus, în prezent localitatea purtându-i numele, din județul Alba și a murit în noaptea de 9/10 septembrie 1872 în ținutul Zărandului la Baia de Criș, jud. Hunedoara. Era considerat după unele surse urmașul lui Horea, prin bunicul său Gheorghe Iancu,participant la răscoala din anii 1784-1785, băiatul lui Alisandru Iancu, iobag, devenit jude și, ,,gornic” (pădurar) domenial administrator fiscal din Vidra de Sus ,,era băiat vesel și vioi, clocotea viața în el, îndrăgea muzica și cântul din gură, frunză, fluier, violină și flaut, avea temperamentul singular al moților, era gânditor și scurt la vorbă.
A început învățământul primar la școala din satul natal a continuat pregătirea la gimnaziul maghiar cu predare în limba latină la Zlatna jud. Alba, fiind apreciat ca un elev sârguincios a terminat cu calificative maxime -,,eminens” la toate materiile.De aici în anul 1841 a fost înscris la clasa superioară a Liceului Piarist din Cluj, cu numele maghiarizat Jank Abraham la clasa umană și filozofie.
După terminarea liceului cu note foarte bune, în anul 1844 tânărul moț înalt subțire dar viguros și chipeș cu stare material a părinților care îi permitea, a început cursurile Academiei de Drept din Cluj, ca să devină avocat, pentru a putea lupta în cunoștință de cauză împotriva nedreptăților la care erau supuși conaționalii săi români și mai ales eliberarea lor.
Ca student era cunoscut că a susținut cu cărți, cu haine și uneori chiar cu bani pe colegii nevoiași, iar în ultimul an cu colegii, printre ei și Alexandru Papiu Ilarian a organizat o societate academică, sub egida căreia a care a scos ,,o foiță studențească săptămânală” cu titlul sugestiv ,,Aurora” sau ,,Zorile pentru minte și inimă”.
Devine avocat, în anul 1848, din această perspectivă înțelege mai bine sensul mișcărilor sociale din anii 1848-1849, denumite generic ,,mișcări revoluționare”, în statele europene au avut un pronunțat caracter national-democratic, cu multe revendicări social-politice, cu caracteristici proprii fiecărei țări, determinând în unele imperii sau țări modernizarea conducerii administrative statale și trezind în conștiința popoarelor subjugate dorința lor de libertate de obținere a unor drepturi social-democratice și de unirea lor formând state naționale.
Desigur despre Avram Iancu ,,moțul împotriva imperiului”, luptătorul neobosit și patriotul absolut al națiuni române se pot scrie și (re)scrie istorii se pot ține dezbateri în aer liber și mai ales adunări prin care să readucem în actualitate vocația ,,Crăișorului Munților” de credință și iubire față de națiunea română și patrie, față de limba română și libertatea de a fi liber a tuturor persoanelor.
Nedreptățile vieții i-au afectat profund sănătatea, i-au zdruncinat sufletul său nobil. Cu toate îngrijirile acordate omenește de către fruntașii români, nu și-a mai revenit. Se stinge pe 10 septembrie 1872. A fost și va rămâne în panteonul iubiri noastre figura emblematică a demnității poporului român.
Timișorenii cinstesc memoria marelui luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, Avram Iancu, printr-un monument, opera în piatră a sculptorului Dimitrie Pălălău, inaugurat în anul 1992, este amplasat la grădinița din fața Școlii Gimnaziale nr.19 ce-i poartă numele de pe Bulevardul Cetății nr.24, prin denumirea unei piețe, Avram Iancu.


NOTE:
Pop Ioan Aurel, Bolovan Ioan ,,Ardealul pământ românesc – Problema Ardealului văzută de un american” Ed. Vatra Românească, Cluj Napoca 1991.
Dragomir Silviu ,,Avram Iancu – O viață de erou” ediție îngrijită cu studiu introductiv și notă asupra ediției de Ioan Bolovan și Sorin Șipoș, Ed. Școala Ardeleană, Cluj Napoca 2022.
Dudaș Florian ,,Avram Iancu în tradiția românilor” ediția a doua revăzută și adăugită. Ed. de Vest Timișoara 1998.

Dumitru Buțoi și Ștefan Tat / UZPR Timiș

INVITAȚIE

5 martie 2024, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Concert de romanțe sub semnul lunii lui Mărțișor, cu prof. Elena Cozâltea; acompaniament muzical: Angela Kovács; lecturi literare alese de Simona Păun.

Expoziție origami, cu Ecaterina Trebel (Reșița).

 

 

 

5. März 2024, 16:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Romanzen-Nachmittag mit Elena Cozâltea, im Zeichen des Märzchen und des Internationalen Frauentags, des 8. März; musikalische Begleitung: Angela Kovács. Literarische Einlagen: Simona Păun.

Origami-Ausstellung von Ecaterina Trebel (Reschitza).