6 februarie 2024, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ce frumoasă-i prietenia!

In memoriam Doru Dinu Glăvan (*7 iunie 1946, Timișoara – †31 octombrie 2021, Reșița) & Oana Maria Cenan-Glăvan (*17 iulie 1973, Reșița – †17 noiembrie 2023, București): Rememorări.

O manifestare organizată în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Ștefan Naciu” Caraș-Severin și cu Societatea pentru Cultură „Metarsis” – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană, Reșița.

Când am avut onoarea de a scrie, alături de eminescologul reșițean Gheorghe Jurma, cartea-album „Monumentele Mihai Eminescu”, o carte care face cinste Banatului Montan, ea fiind prezentată în toate centrele universitare importante din țară, în alte spații literare din țară și chiar în capitala Republicii Moldova, la Chișinău, aminteam faptul că la Reșița nu există nici un însemn public care să-l omagieze pe poet.
După anul jubiliar reșițean 2021, Primăria organiza o întâlnire de bilanț, în cadrul căreia menționam, printre altele, același lucru, amintind și faptul că „Dna Ada Cruceanu a venit cu propunerea să realizăm un monument dedicat Luceafărului. … Atât dumneaei, cât și eminescologul Gheorghe Jurma susțin că ar trebui ridicat un monument dedicat poeziei eminesciene, mă refer aici la capodopera Luceafărul, pentru că aceasta a fost tradusă pentru prima dată în limba germană aici, la Reșița, de Ludwig Vinzenz Fischer, cel care a publicat-o în revista Romänische Revue, revistă ce a apărut și în urbea de pe Bârzava și care avea o vastă suprafață de difuzare, până departe spre centrul Europei, și prin intermediul căreia a fost cunoscut și poemul Luceafărul în spațiul european. Ne dorim un astfel de monument și avem încrederea că artiștii plastici ar putea realiza un astfel de însemn după cerințele actuale ale artei plastice monumentale, încercăm doar să atragem atenția că ne-am dori, o parte din oamenii de cultură și cred că nu s-ar opune nimeni, ca la Reșița să avem un astfel de loc în care să îl cinstim pe Eminescu, să-i cinstim poezia“. Mass-media a preluat ideea și a mediatizat-o corespunzător.
După o perioadă de timp, un grup de inițiativă reșițean a reluat ideea, întâlnindu-se pentru prima oară la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” în data de 26 aprilie 2023. Din acesta au făcut parte atunci: Gheorghe Jurma, dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, dr. ing Vasile Romulus Ioan, Victor Ioan și Erwin Josef Țigla. Cu acest prilej, la sugestia celor care au urmărit, la Reșița, expozițiile plasticianului, dr. ing. Romulus Ioan l-a prezentat pe artistul plastic Alexandru Podea, inginerul hunedorean, devenit, datorită dragostei sale pentru artă, sculptor în metal, recunoscut pe plan național și internațional pentru realizările sale artistice, președinte al filialei Hunedoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Se dorea la Reșița un monument Eminescu aparte, ceva nou în plan național și internațional, chiar putem vorbi despre o inovație în acest sens… Și ideile venite de la cei prezenți, puse cap la cap, au contribuit la reușita inițiativei.
Grupul de inițiativă a găsit drept cel mai bun amplasament pentru acest nou monument al Reșiței, curtea interioară a Centrului Universitar UBB din Reșița, adecvată și pentru organizarea unor evenimente culturale, care să-l pună în prim plan pe Mihai Eminescu și creația sa precum și contribuția traducătorului reșițean la cunoașterea operei sale.
A urmat calea găsirii unei finanțări, căci fără aceasta, totul ar fi devenit un castel de nisip… Aici a intervenit cu toată implicarea dăruită consecvent prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, cel care a abordat, alături de conducerea Centrului Universitar UBB din Reșița, conducerea universitară din Cluj-Napoca. Având acordul rectorului, prof. univ. dr. Daniel David, pasul următor a fost găsirea finanțării la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din Cluj-Napoca, cea care are la Reșița Departamentul de Administrare a Afacerilor (DAAR) cu programe de studii economice în cadrul Centrului Universitar de aici. Domnul decan FSEGA, conf. univ. dr. Răzvan Valentin Mustață, împreună cu colegii săi, a făcut posibil acest sprijini financiar, astfel că inițiativa a primit culoar deschis spre realizare.
Artistul plastic Alexandru Podea a purces la drum, monumentul dedicat Luceafărului a prins contur în atelierele Întreprinderii de Construcții Siderurgice Hunedoara (ICSH), cu tabla oferită de Artrom Steel Tubes Reșița. În data de 5 ianuarie a.c., a fost turnată fundația monumentului în curtea Centrului Universitar UBB din Reșița, sub atenta supraveghere a artistului. Amplasamentul din curte a fost decis de conducerea Centrului Universitar UBB din Reșița, dir. conf. univ. dr. Andrade Bichescu, și a dir. adm. adj., conf. univ. dr. Nătăliţa Mihaela Frumușanu.
Concretizarea proiectului a avut loc în data de 2 februarie 2024, când, în prezența artistului plastic, prin sprijinul acordat de dr. ing. Romulus Ioan, prin Artrom Steel Tubes Reșița, a fost ridicat monumentul.
Monumentul „Mihai Eminescu & Luceafărul” din curtea Centrului Universitar UBB din Reșița prezintă următoarele particularități: este realizat prin decupare a înscrisului și imaginii în tablă (oțel corten), având forma unei cărți deschise. Pe pagina întâi a cărții se află decupat chipul Poetului din fotografia de tinerețe, 1869, sub acesta, semnătura sa emblematică precum și anii de viață și numele. Pe pagina din dreapta, alăturată, se găsesc decupate două strofe din poemul „Luceafărul” în limba română, urmate de aceleași strofe traduse în limba germană de către reșițeanul Ludwig Vinzenz Fischer, apărute în publicația „Romänische Revue” în anul 1889. La baza monumentului este decupată următoarea inscripție: „Sculptură finanțată din fondurile Universității Babeș-Bolyai din Cluj prin Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor”. Monumentul este singurul de acest gen ridicat în cinstea poetului și reprezintă o noutate în inventarul operelor de artă plastică dedicate lui Mihai Eminescu. Ne vom bucura a-l prezenta în cadrul unei noi ediții, reînnoite și întregite, a cărții-album „Monumentele Mihai Eminescu”, care va apărea anul viitor, 2025.
În încheierea acestei scurte prezentări se cuvin mulțumirile noastre artistului plastic Alexandru Podea, rectorului Universității clujene, prof. univ. dr. Daniel David, decanului, conf. dr. Răzvan Valentin Mustață, directorului Centrului Universitar reșițean, conf. univ. dr. Andrade Bichescu, și dir. adm. adj., conf. univ. dr. Nătăliţa Mihaela Frumușanu, directorului Artrom Steel Tubes Reșița, dr. ing. Vasile Romulus Ioan, echipei de la ICS Hunedoara și celei de la Artrom Steel Tubes Reșița, și nu în ultimul rând celor din grupul de inițiativă, care au crezut în idee și în reușita acesteia, conform vorbei: ÎMPREUNĂ REUȘIM!
Inaugurarea oficială a Monumentului „Mihai Eminescu & Luceafărul” din curtea Centrului Universitar Babeș – Bolyai din Reșița va avea loc în prezența artistului plastic Alexandru Podea și a tuturor acelora care au contribuit la realizarea acestuia, sâmbătă, 15 iunie 2024, când se vor împlini 135 de ani de la trecerea în eternitate a poetului.
Să ne bucurăm împreună de această realizare comună pentru cultura Reșiței!

Un subiect ce merită a fi abordat în presa românească e cel legat de sănătatea noastră de zi cu zi, respectiv „marea magazie” de medicamente – farmacia, ce distribuie neîncetat medicamente în tratarea diverselor boli, afecțiuni, etc.
După anul 1989, farmaciile au devenit indispensabile traiului nostru de zi cu zi, răspândirea lor, înmulțirea lor a luat un avânt de nedescris.
Înainte de Revoluție, în Timișoara îmi amintesc de existența a 3-4 farmacii. Astăzi, Timișoara este împânzită de farmacii. Farmacia a devenit o „industrie” în sens peiorativ. Se pare că mulți oameni sunt bolnavi.
În acest context, mi-am propus a evidenția aspecte legate de oamenii ce lucrează în acest domeniu, de instituția ca atare a farmaciei, mic istoric, profesia de farmacist, cod deontologic, principii, concepții.
1) Profesia de farmacist
Legea 95/ 2006, reactualizată (completată, modificată), definește profesia de farmacist ce are ca drept scop promovarea și ocrotirea sănătății publice prin mijloace de cercetare, producere, control și distribuție precum și eliberarea medicamentelor și altor produse de sănătate. Farmacistul informează și consiliază populația în materie de sănătate.
Farmacistul decide în actul său profesional pe baza inteligenței, cunoștințelor, abilității și competenței sale, fără a se lăsa influențat de factori externi de orice natură ar fi.
Aptitudinile și calitățile sale rezidă în profesionalism, devotament, corectitudine, disponibilitate și respect față de persoana căreia i se adresează pentru obținerea serviciilor farmaceutice necesare iar jurământul lui Hipocrate îl însoțește mereu.
2) Codul deontologic al farmacistului
Cuprinde o serie de principii, concepții care asigură succesul garantat al acestei profesii. Astfel, pot fi enumerate următoarele coordonate:
– adeziunea la etica drepturilor omului și farmaciei europene;
– obligația furnizării către pacient a serviciilor farmaceutice în cazări speciale, de urgență;
– dreptul la tratament și îngrijire se subdivide prin dreptul de a primi îngrijire adecvată nevoilor de sănătate, inclusiv cea de prevenție, de a preveni îmbolnăvirea;
– accesibilitatea echitabilă, fără discriminare și dreptul la continuarea serviciilor;
– dreptul de a-și alege și schimba medicul, farmacistul sau orice alt furnizor de asistență de sănătate;
– dreptul colectiv la o formă de reprezentare, la fiecare nivel al sistemului de sănătate;
– dreptul la demnitate în sistemul de sănătate, adică la respect ca ființă umană, inclusiv respectul la integritate și identitate umană;
– dreptul la informare și consimțământul informat pentru actul medical;
– dreptul la intimitate și confidențialitate (secret profesional);
– dreptul la calitatea serviciilor de sănătate;
– exercitarea drepturilor de către pacienți.
3) Istoria farmaciei române (succint prezentată)
În anul 80 î.e.n., Deceneu, marele preot al dacilor merge de tânăr în ținuturi îndepărtate, unde învață pe lângă multe altele și arta de a prepara medicamentele și otrăvurile.
În anul 1954 s-a descoperit la Grădiștea Muncelului o trusă chirurgicală (din anii 105-106 d. H., într-o locuință distrusă de războiul dus de împăratul Traian), ce conținea printre altele și cenușă vulcanică întrebuințată ca antihemoragic și astringent.
În 1292 este înființat la Sibiu un spital comunal al sașilor. Medicul era și farmacist preparând singur medicamentele bolnavilor.
1412 – Piperul, șofranul și zinziberul fiind cele mai căutate, întrebuințate medicamente și alimente. Ele sunt amintite pe timpul domniilor voievozilor Dan al II-lea (1422), Vlad Dracul (1437) în condițiile vremii la care se mai adaugă bumbacul și scorțișoara (1460 – Ștefan cel Mare).
1495 – Ia ființă farmacia orășenească din Sibiu, condusă de farmacistul Martinus Flashner (venit din Germania, cu un salariu de 10 florini/ an).
În 1512 este atestată farmacia orășenească din Brașov, amintit fiind farmacistul Johannes (venit din München?)
În 1538, voievodul Petru Rareș cere de la Veneția otravă (aconit) pentru a scăpa de unii dușmani.
În anul 1561 voievodul Alexandru Lăpușneanu cere bistrițenilor să-i trimită șofran pentru 100 de ducați de aur și vată de cânepă.
În 1572 este atestată documentar existența unei farmacii la Cluj.
În 1632 la Făgăraș printre medicamentele de casă se foloseau apele de trandafir de câmp, de fragi, flori de soc, tei, mentă.
În 1660 scriitorul călător turc Evliya Celebi descrie amănunțit starea de lucruri din Timișoara și împrejurimi, ocupate de osmani, amintind de existența unor dughene cu plante medicinale.
În anul 1720 prima farmacie publică din Oradea iar în 1732 cea din Sighișoara.
În 1722 – farmacie la Orăștie, în 1727 farmacie publică Timișoara.
1730 – farmacie la Craiova, 1733 – farmacie la Târgu Mureș, 1737 – farmacie la Baia mare, 1738 – farmacie la Făgăraș.
În anul 1737 este atestată la Timișoara Farmacia Călugărilor Mizericordieni iar în 1740 existența Farmaciei publice la Timișoara. În 1741 existența a patru farmacii la Brașov.
4) Istoric Farmacii în lume (secvențe)
– India antică, luptătorii răniți erau transportați în locuri adăpostite, apoi bandajați.
– În Egipt, locurile adăpostite erau numite șatre. Asistența răniților era în sarcina chirurgilor (relatează istoricul Diodor).
– În Grecia antică, secolul IV î.e.n. era atestată forma de prim ajutor asigurată de chirurgi și terapeuți, spune Hipocrate.
– În Roma antică sunt amintiți chirurgii militari, ce extrăgeau săgețile din trupul victimelor, apoi pansau rănile, folosind diverse plante tămăduitoare. Erau atestate spitale rudimentare (Balsamuri) ce vindecau o rană în 5 zile. S-au găsit pansamente, medicamente ce erau ținute în cutii (casete). Medicul și farmacistul erau una și aceeași persoană.
– Feudalism – ajutorul bolnavilor, răniților era pe seama preoților, apoi medici, de regulă, arabi, armeni.
În secolele al XV – XVI-lea, este dovedită existența medicilor și chirurgilor militari, (1493-1541), erau folosite substanțe chimice, anorganice, extracte și tincturi.
Atestate spitale militare: Franța, Spania, Germania, Suedia, Anglia, Italia, Polonia, Ungaria.
Primele farmacii de călătorii și război erau formate dintr-o ladă înaltă, un dulap portativ, cu uși lucrate de artă, cu sertare, compartimente interioare dotate cu sticle, borcane, așezate pe mărimi, înzestrate cu cumpene de mână.
Ca și medicamente erau amintite: terebentină, ceruza, pulbere astringentă, pulbere de China, ceara, colofoniul, mierea, opiul, precipitat rasa de mercur, emeticul, piatra infernală, sublimatul corosiv, alaunul etc.

BAN ANDREEA CRISTINA – Farmacistă
Reprezentantă de seamă a instituției anterior evocate, farmacista Andreea Cristina Ban se pare că a fost școlită în privința profesiei ce și-a ales-o cu drag. Am cunoscut-o în urmă cu câteva luni, prilej cu care mi-am achiziționat diverse ceaiuri tămăduitoare.
Prima impresie m-a fascinat prin eleganța, amabilitatea, decența și răbdarea acesteia. Calmul desăvârșit, dorința de a informa corect pacientul cu privire la prospectul produselor, însemnătatea, menirea, rolul său, efectul, rolul terapeutic mi-au creat o senzație confortabilă dincolo de interesul manifestat de medicament.
Astfel, discuția a continuat desfășurându-se dincolo de granița obiectivului medical. Am apreciat interesul acesteia în general pentru public, în concepția căreia se reflectă dragostea pentru profesie vis-a-vis de tratamentul aplicat oamenilor în general; amploarea farmaciilor față de trecut cât și greutățile ce se întâmpină azi fie de partea furnizorilor de medicamente fie a pacienților.
Discuțiile derulându-se confortabil, cu interes spiritual reciproc, cu bună credință, fulgerător mi-a trecut prin minte dorința de a realiza un reportaj în legătură cu profesia acesteia, de altfel acceptat din start. Mi-a servit ulterior un curriculum vitae, la care s-au adăugat și discuții complementare, adiacente.
În acest context am realizat un portret îmbrăcat într-o haină de eseu din care am rezumat câteva coordonate biografice.
Andreea Cristina Bam s-a născut în 7 iulie 1979 în Timișoara. Aici și-a petrecut copilăria și școala elementară, provenită fiind dintr-o familie modestă, tatăl – mecanic auto, iar mama – muncitoare. Este absolventă a unei școli postliceale „Ana Aslan” din Timișoara. Îndemnul spre această profesie a venit din partea mamei, care din nefericire, astăzi nu mai este în viață. Andreea se află în continuarea studiilor, la Facultatea de Medicină, în anul V.
Are o vechime de 22 de ani în profesia de farmacistă. În prezent lucrează la Farmacia Sanofam din Timișoara. O caracterizează: calmul, modestia, sârguința, devotamentul față de profesia sa, de valorile tradiționale, seriozitatea, cutezanța, munca asiduă pentru obținerea succesului real. Într-o societate ancorată în valori pozitive dar și negative spiritul său de a discerne opțiunea unui verdict real, bazat pe solide cunoștințe educativ științifice, o situează pe o treaptă superioară, unde se află adevărul și dreptatea, profesionalismul și buna cuviință.
Astfel de valori trebuie promovate, trebuie scoase la iveală, popularizate, spre a servi tinerilor talentați și dornici a accede pe treptele progresului social.
Sunt convins că și alte bresle, instituții de bază în societatea noastră au creat valori spirituale, ce trebuie scoase la iveală și cu titlu de exemplu ele trebuie afișate public, constituind o trambulină de lansare a unor adevărate personalități ce zac ascunse din diferite motive, ele fiind de real folos societății.

Ex magistrat Ionescu Ioan/UZPR Timiș
Bibliografie
Legea 95/ 2006 republicată

Scriitorul, jurnalistul, editorul, directorul Editurii „TIM” din Reșița, redactorul-șef al revistei de literatură, artă și cultură „Semenicul”: iată multiplele valențe ale unuia dintre cei care își dedică viața culturii caraș-severinene precum nu mulți o fac, și se pot mândri cu aceasta – Gheorghe Jurma, cel născut în urmă cu 79 de ani, la 5 februarie 1945, în satul Bobda, județul Timiș. Alte repere importante în viața sa: în 1956 s-a mutat la Timișoara, din 1970 s-a stabilit la Reșița.
Puțini știu probabil că, după școala primară (cl. I – IV) în satul natal, apoi după absolvirea școlii gimnaziale la Timișoara, a urmat, începând cu anul 1959, Liceul de Muzică și Arte Plastice din Timișoara, secția arte plastice (având ca profesori nume celebre de atunci și de astăzi, precum Iulius Podlipny, Victor Gaga, Gabriel Popa, Constantin Flondor, Ştefan Bertalan, Simion Mărcuș). După absolvirea acesteia s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, unde iluștri profesori precum Gheorghe I. Tohăneanu, Ștefan Munteanu, Eugen Todoran, Iosif Cheie, Victor Iancu, Nicolae Ciobanu, Gheorghe Ivănescu, Lucia Jucu Atanasiu, Traian Liviu Birăescu, Ileana Oancea i-au pecetluit destinul până în ziua de astăzi.
După terminarea studiilor și efectuarea stagiului militar a fost angajat redactor al ziarului „Flamura” (1970 – 1989) din urbea noastră, proaspătă reședință de județ. Din anul 1970, destinul său se interferează așadar, cu destinul oamenilor și al diferitelor instituții și organizații din sud-vestul țării, din județul Caraș-Severin.
Cariera publicistică, cea care l-a format și transformat, a început-o în ultimul an de facultate, când a participat la apariția revistei studențești „Forum” a Universității timișorene, în calitate de redactor-șef adjunct. În perioada 1970 – 1989 a fost redactor la ziarul „Flamura“, pentru probleme de cultură și învățământ. De la înființarea ziarului „Timpul“, din 4 ianuarie 1990, a fost redactor-șef al acestuia și director al S.C. „Timpul” S.R.L. până în 1993. Din 1993 este director al Editurii „Timpul” (azi „TIM”) din Reșița. A înființat și a condus o mulțime de publicații, printre care: „Semenicul“ (din 1971), „Caraș-Severinul“ (din 1972), apoi „Almanahul presei și tiparului”, Reșița, 1984; „Momente din istoria tiparului românesc la Caransebeș”, Caransebeș, 1985; „Zilele Culturii la Reșița” (caiet-program – redactor la mai multe ediții, între 1974 și 1984), „Permanențe reșițene” (caiet-program al „Zilelor Culturii la Reșița”, 1985 – 1989); numeroase alte titluri de mai lungă sau scurtă durată înainte de 1989 și după 1989 („Bistra“, „Şcoala cărăşeană“ etc.). A contribuit la apariția revistelor „Almăjana“ Bozovici, „Bocșa culturală“ Bocșa, „Jurnal de liceu“ Oravița și altele. Din 2013 este în colectivul de redacție al revistei „Nedeia“. Este, de asemenea, director al mai proaspetei reviste „Reşiţa literară“.
În timpul facultății a activat la cenaclul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, debutând cu proză în 1968. Din 1970 activează la Cenaclul literar „Semenicul“ din Reșița, căruia îi este coordonator din 1971 până astăzi şi despre care a scris volumul „Amintiri de la Cenaclul Semenicul” (2019, la 70 de ani de la înfiinţarea acestuia). A înființat revista „Semenicul” în 1971, întâi sub forma unor caiete șapirografiate, iar din decembrie 1972 ca revistă tipărită. Aceasta a avut apariții intermitente, pe măsura cutumelor ideologice și posibilităților financiare ale vremurilor. După 1990, revista a apărut în mai multe formate, din 2001 stabilizându-se sub formă de carte, în ultimii trei ani, 2021, 2022 și 2023, apărând 2 numere pe an. Domnul Jurma este și astăzi redactorul-șef al revistei „Semenicul“.
A colaborat cu critică și istorie literară la publicațiile: „Orizont”, „Semenicul”, „Steaua”, „Forum” (studențesc), „Transilvania”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Drapelul roșu”, „Flamura”, „Caraș-Severinul”, „Studii de limbă, literatură și folclor”, „Generații”, „Bocșa culturală”, „Almăjana”, „Reflex” ș.a.
Gheorghe Jurma a fost redactor al celor mai multe dintre culegerile și antologiile apărute între anii 1970 și 1989 pe plan reșițean sau județean, începând cu volumul „Prinos“, o culegere de poezie a membrilor cenaclului „Semenicul”, iar după 1990, la multe alte volume.
De-a lungul anilor, Gheorghe Jurma s-a ocupat de cenaclurile literare de adulți, dar și de școlari sau de tineret din Reșița, asigurând succesiunea generațiilor și valoarea creatorilor. A organizat manifestări culturale în Reșița și în alte orașe ale țării, întâlniri cu scriitori importanți din țară, a inițiat și promovat concursuri literar-artistice municipale și județene (interjudețene), a susținut artiștii plastici, dascălii cu preocupări umaniste, instituțiile de cultură.
Pentru a aminti toate cărțile publicate de Gheorghe Jurma, mi-ar trebui multe pagini. M-am decis doar la o selecție a titlurilor, care sunt considerate de mine drept importante: „Mic dicționar al personalităților culturale din Caraș-Severin” (1976); „Presa și viața literară din Caraș-Severin” (1978); „Banatul și Eminescu” (1989); „Descoperirea Banatului” (1994); „Întâmplări cu Afilon” (1995), „Reșița” (album, 1996); „Caraș-Severin” (album, 1996, în colaborare); „Istorie și artă bisericească. Biserici din Protopopiatul Ortodox Român Reșița” (2000, în colaborare cu Vasile Petrica); „Sadoveanu sau lupta cu balaurul” (2002); „Cu Editura Timpul, peste timp” (2004); „Mircea Eliade și modelul tinereții” (2005); „Monografia Casei de Cultură a Sindicatelor din Reșița” (2006); „Amintiri din pagini de ziare” (2008, al doilea volum în 2009); „Momente de istorie culturală. Caraș-Severin, 1944 -1989” (2008); „Literatură și istorie” (2008); „Constantin Lucaci – simfonia fântânilor” (2009); „Istorie și cultură” (vol. 1, 2010); „Dicționarul localităților din Caraș-Severin” (vol. 1. A – C, 2011); „Biblioteca și oamenii cărții” (2012); „Molineştii” (2012); „Trifoiul cărășean” (2012), „Nicolae Iorga şi Banatul” (2010, ediţia a II-a în 2020), „Pavel Bellu” (2016), „O carte pe zi” (2020), „Scriitori din Banat” (primul volum, 2020), „Ioan Munteanu, primul poet de la Bobda” (2021), „Diaconovici” (2023).
Împreună cu subsemnatul, a lansat în anul 2009 un ciclu de „viziuni” ale celor mai importante localități ale județului Caraș-Severin. Astfel au apărut până în prezent următoarele cărți-album: „Reșița: Viziuni / Reschitza: Visionen” (2009), „Anina – Steierdorf: Viziuni – Visionen” (2012), „Bocşa – Viziuni / Bokschan – Visionen” (2014), „Oravița: Viziuni – Visionen” (2017), Caransebeș: Viziuni / Karansebesch: Visionen” (2020), „Reșița: Viziuni 2 / Reschitza: Visionen 2” (2021) și Oțelu Roșu – Valea Bistrei: Viziuni / Ferdinandsberg – Bistra-Tal: Visionen” (2022), în parte distinse de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România. În anul 2018 am editat împreună cartea-album „Monumentele Mihai Eminescu”, o carte de referință în arealul cercetărilor legate de poetul național. Ca o continuare a acestei cărți-album se poate numi și apariția editorială „Ecouri eminesciene” apărută la Reșița printr-o colaborare a editurilor „TIM” și „Banatul Montan”, în anul 2021.
De asemenea, împreună am realizat cartea-album „Muzeul de locomotive cu abur Reșița = Das Dampflokomotivenmuseum Reschitza = The Railway Steam-engines Museum of Reșița = Le Musée des Locomotives à vapeur de Reșița”, apărută anul trecut la Reşiţa, în cadrul Editurii „Banatul Montan”, an în care s-au sărbătorit cei 150 de ani de la fabricarea aici a primei locomotive cu aburi pe teritoriul de astăzi ai României. De fapt, acestui jubileu, dar și celui de 250 de ani de istorie industrială la Reșița, din anul 2021, editorul Gheorghe Jurma le-a dedicat mai multe apariții editoriale, care toate au contribuit la recunoașterea primatului industrial reșițean. Să amintim aici cele semnate Romulus Vasile Ioan și Nicolae Sârbu. O carte specială semnată de scriitorul Gheorghe Jurma este și cea dedicată fântânii cinetice din centrul municipiului de pe Bârzava („Constantin Lucaci: Fîntîna din Centru”), apărută 2021.
Numele lui Gheorghe Jurma a apărut în foarte multe apariții colective. Să amintesc aici doar câteva: „Efigii” (Timișoara, 1968); „Atelier al cercurilor literare (antologie)” (Timișoara, 1977); „Caraș-Severin: monografie” (București, 1981); „Orașul cu poeți” (1995; ed. a II-a revăzută și adăugită 2011); „Nichita. O carte gândită și realizată de Gheorghe Jurma” (ediția I – 1996; ediția a II-a – 1998, ediția a III-a – 2003); „Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin la 10 ani de activitate” (2001); „Cuvinte pentru urmaşi. Modele şi exemple pentru Omul Român” (Bucureşti, 2005), „Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică” („Polirom”, 2012), „Bănăţeni pentru viitorul României” (Timişoara, 2019), „Enciclopedia Banatului. Literatura” (Timişoara, 2016).
Cel sărbătorit de noi astăzi a inițiat și susținut proiectul „Orașul cu poeți“ prin colecția de la Editura „Timpul” (azi „TIM”), în care au apărut multe cărți ale poeților reșițeni, care au propulsat pe plan național Reșița ca spațiu literar specific și numele scriitorilor de aici.
Gheorghe Jurma a îngrijit de asemenea în cadrul Editurii „Timpul” (azi „TIM”), sau la alte edituri, peste 700 de volume de poezie, proză, critică și istorie literară etc., la multe scriind prefețe, postfețe ș.a.m.d. În aceeași măsură a susținut consecvent promovarea Reșiței în circuitul național de valori și, respectiv, recunoașterea, acasă, a celor deja cu largă notorietate; a tipărit cărți ale unor reșițeni (precum acad. Mircea Martin, Dan Farcaş, Toma George Maiorescu), monografii dedicate întreprinderilor, instituțiilor, personalităților care trăiesc în țară sau străinătate, ca, spre exemplu, „Istoria uzinelor din Reșița (1771 – 1996)” și „Istoria locomotivelor și căilor ferate din Banatul Montan” de Dan Perianu; „225 de ani de siderurgie la Reșița”; „Hoinărind prin Reșița pierdută” de Dan Farcaș; „Reșița filologică” de Marcu Mihail Deleanu; „Viață și memorii” de Mircea Popa; „Reșița de altădată”, un album de Gheorghe Jurma și Arsenie Boariu; romanul reşiţean al lui Vasile Bogdan „Cumpăna”; monografii despre Dr. Corneliu Diaconovici, Sabin Pautza și multe altele. De asemenea a organizat multe expoziţii de carte la muzeul reşiţean şi în alte locaţii.
Despre activitatea şi orientările sale aflăm detalii în volumul „Ce lăsăm în urma noastră. Gheorghe Jurma în dialog cu Titus Crişciu” (2015).
Deosebit de importante sunt pentru cultura Banatului Montan volumele sale: „Reșița literară” (2015, 2016), „Reșița muzicală” (2015), „Panorama presei din Caraș-Severin” (2018), dar și colaborarea sa la „Enciclopedia Banatului” editată la Timișoara, sau la alte dicționare și lucrări de referință în domeniile literare în special și culturale în general („Şcoala Populară de Arte şi Meserii «Ion Românu» Reşiţa la 70 de ani”, 2018, cu Mariana Dănescu). Un proaspăt volum este „O retrospectivă subiectiv-obiectivă a revistei «Semenicul»” (2024). Are în lucru un volum despre „Reşiţa culturală“.
Pe plan național, Gheorghe Jurma a lansat colecția „Eminescu“, publicând, în ultimul sfert de secol, 19 titluri ale unor autori din țară, făcând din Reșița „un adevărat centru de cunoaștere și cercetare eminesciană“, cum spune prof. dr. Mircea Popa din Cluj-Napoca. Pentru această colecție şi pentru cărţile proprii, Gheorghe Jurma a fost distins în anul 2000 cu Medalia comemorativă „Mihai Eminescu“. În această colecţie au apărut şi cărţile sale dedicate poetului: „Eminescu – gând şi cânt” (1998), „Vreme trece, vreme vine” (2007), „Cartea care deschide lumea“ (2010), „Expoziţii eminesciene“ (2023).
Lui Gheorghe Jurma i s-au acordat diferite premii locale, între care Marele Premiu al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“, titlul de Senior al culturii cărășene, cele primite din partea Teatrului Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița sau cele din partea Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin din Reșița și a celei Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa etc., de asemenea, premii speciale ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara. În ianuarie 2023 i s-a acordat, din partea Episcopiei Caransebeşului, ordinul „Crucea «Episcop Elie Miron Cristea» clasa a II-a pentru mireni.” Este Cetățean de onoare al municipiului Reșița din 15 decembrie 2009, Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin din 27 ianuarie 2015 și Cetățean de onoare al orașului Bocșa din 31 martie 2022. Este, totodată, membru de onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, din 5 februarie 2020.
Nu există manifestări literare / culturale de referință care se organizează la Reșița, la care să nu fie invitat, Gheorghe Jurma aducându-și contribuția la reușita acestora.
Iată doar câteva succinte spicuiri din activitatea unui om care s-a pus în slujba culturii caraș-severinene prin tot ceea ce a făcut de-a lungul timpului.
Ad multos annos, Gheorghe Jurma, la împlinirea a 79 de ani de viață dedicată, în primul rând, Banatului!

,,Cultura izvorăște din popor și aparține poporului”

Recent, la Lugoj, orașul cultural-artistic și viitor centru al jurnalișmului din Banat a avut loc prima întâlnire de suflet, iubire și simțire românească a ziariștilor din Timișoara și Lugoj, în cadrul unei noi filiale. În continuare Eminescu va veghea la ,,creșterea” noastră a celor ce am consimțit a ne uni eforturile în demersul solitar jurnalistic de informare, a cetățenilor, cunoaștere, dezbatere și implicare în dezvoltarea și dinamizarea activității social-civică, în toate ipostazele sale. Pentru că; ,,Noi suntem armata de fluturi uniți în slujba cuvântului scris/ cu Eminescu printre spade și scuturi/ drumul spre gloria străbună ne este deschis”.
Dincolo de problematica inerentă a fiecărui început, au fost creionate desfășurarea unor evenimente și proiectele viitoare care cu certitudine vor polariza atenția și interesul comunității din Zona de Vest și nu numai. În acest context de uniune și solidaritate de breaslă au fost prezentate în sumar de către colegii prezenți, conținutul revistelor și publicațiilor din arealul cultural-artistic-jurnalistic al Banatului, România și Diaspora. Edițiile săptămânale ,,Actualitatea de Lugoj” Nicolae Toma, Redeșteptarea, Nicolae Laiețiu. Tibiscus – Uzdin, ediție lunară, Serbia. Revistele trimestriale ,,Theatrum Civitas” Maria Rogobete, Ioan Ionescu, Luceafărul de Vest, Grigore Mâinea,Timișoara, VIP Seniorii, Ștefan Tat, Timișoara, toate cu ISSN, publicații print de interes general și utilitate publică, editate, multe dintre ele în regie proprie din pasiune și empatie pentru cei ce doresc a fi bine informați și a-și vedea încununarea eforturile creatoare în slujba comunității în pagina de ziar.
Prin accesul direct la viața la zi, prin tot ceea intreprindem noi, jurnalistic și prin alte evenimente cultural-artistice-socializare, ajutăm semenii noștri să poată evada benefic, fie și temporar din contemplarea unui corporatism cotidian (dez)amăgitor și incertitudinea zilei de mîine. Pentru că; ,,Noi suntem armata de fluturi / cu sufletul curat ca floarea de cais / cu Eminescu printre spade și scuturi/ uniți prin cuvânt, cu spiritul încă tânăr și liber/ pentru patria de rouă și nectare/ vom face tot ceea ce am promis”!
Și nu în ultimul rând Revista UZPR numărul 32/2023, publicație de excepție editată de Uniunea Ziariștilor din România, 56 de pagini, format A 4, color în care sunt înserate materiale diverse, reprezentative, semnate de jurnaliști, oameni cu notorietate și sufletul risipit prin presa și cultura română. Menționăm doar câteva dintre cele relevante; Gala Premiilor UZPR, Mesaj din inimă adresat de către domnul Sorin Stanciu, președinte UZPR, la început de an 2024, tuturor celor ce sunt în slujba cuvântului scris ori vorbit și a Uniunii noastre. Jurnalismul contemporan între deontologia profesiei și manipulare de George Coandă. Rigorile Gazetarului de Florenț Mocanu (red.șef. Gazeta Munteniei). Ce este metajurnalismul? de Andrei Suman, UZPR ,,Pan Vizirescu”Olt. Recuperarea unei reviste: ,,Semenicul”de Alexandru Ruja. Limbă și identitate culturală. Scriitori din Montreal, de Marian Nencescu. 170 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu, și Presa în urmă cu un secol, de Tanța Tănăsescu. Luceafărul eminescian și-ar da eternitatea pentru o sărutare, de Anton Ilica.
Mediatizarea emigranților– 0 oglindă deformată a realității sau o necesitate? de Daniela Guman, UZPR. În memoriam, Ion Marin, de Roxana Istudor. Interviu cu acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române de Maria Stanciu. Interviu cu Al. Florin Țene, președintele LSR , de Ion Nălbitoru, UZPR. și altele. Dar nu pot lăsa nemenționat unul dintre materialele ce m-a emoționat la gândul frumos că Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2023 i-a fost acordat unei jurnaliste iraniene” o jurnalistă curajoasă și apărătoare a drepturilor omului, material semnat de Emilian M. Dobrescu. În concluzie o revistă fanion și un reper de moralitate a presei din România.

Dumitru BUȚOI / UZPR Timiș

Din teritoriile româneşti aflate sub dominaţie străină, face parte şi frumosul colţ de ţară al Văii Almăjului, cuprins între Munţii Semenicului şi Almăjului. Teritoriu locuit din vremuri străvechi cu o populaţie pur românească, care a dat în secolul al XIX-lea o serie de personalităţi istorice reprezentative pentru viaţa întregului popor român. Ei au fost: Eftimie Murgu, Ioan Sârbu, Iosif Coriolan Buracu, Traian Doda, George Novacovici, Pavel Boldea, Ioan Curiţa şi alţii, care s-au remarcat prin faptele şi acţiunile lor în lupta împotriva opresiunii străine, pentru păstrarea limbii şi a neamului, scop căruia şi-au închinat întreaga viaţă.
Juristul George Novacovici s-a născut la data de 14 ianuarie 1879, ca fiu al preotului Nicolae Novacovici, în localitatea Gârbovăţ, judeţul Caraş-Severin. Tatăl său l-a iniţiat, încă de la vârsta de 4 ani, în tainele scrisului şi cititului în limba română. Şcoala primară o face la Bozovici, centrul cultural al ”Văii Almăjului”, apoi frecventează cursurile şcolii germane de la Anina. A urmat gimnaziul la Oraviţa, unde, pentru a se putea întreţine, este nevoit să pregătească în particular colegi mai înstăriţi şi care aveau nevoie de meditaţii. Banii care-i primea de la familie nu-i ajungeau, deoarece făcea parte dintr-o familie numeroasă, tatăl său având de întreţinut nouă copii. Liceul îl urmează în mai multe centre cu şcoală românească: la Biserica Albă, Blaj, Braşov şi Năsăud, probabil tot datorită condiţiilor materiale. La Năsăud termină liceul, unde susţine şi absolvă examenul de bacalaureat în data de 21-23 iunie 1898. În toamna aceluiaşi an se înscrie la Academia de Drept de la Oradea Mare. Aici se împrieteneşte cu colegul său – Coriolan Steer. În ianuarie 1899, la începutul trimestrului al doilea, este exmatriculat din Academie, împreună cu alţi 17 colegi, studenţi români, pe motivul că s-au solidarizat cu colegul lor Lucian Bolcaș, care a fost aspru pedepsit de conducerea Academiei de Drept de la Oradea Mare, pentru că a publicat un protest în ziarul ”Tribuna” din Sibiu cu nr. 104 din 13 mai 1898, pag. 418. Toți cei exmatriculați de la Oradea s-au înscris la facultatea de drept din Cluj.
Intelectualitatea română din Cluj a luat hotărârea, în anul 1895, pentru eternizarea memoriei eroului național Avram Iancu, să i se ridice un monument. În acest scop s-au adunat și fondurile necesare. Ministerul de Interne nu aprobă și în același timp face cunoscut jandarmeriei prin ordinul 1245 din 21 aprilie 1895: ”se vor lua măsuri de urgență și se va veghea să nu se strângă fonduri pentru ridicarea unei statui lui Avram Iancu”. Aceste măsuri, ca și alte acțiuni antiromânești ale autorităților, l-au dezamăgit pe tânărul student George Novacovici și i-au întărit crezul că drepturile românilor se câștigă numai prin luptă.
Un fapt ieșit din comun și iritant s-a produs în cadrul dezbaterii unui proces ce s-a judecat la 30 noiembrie și 1 decembrie 1899 la Tribunalul din Alba Iulia, când procurorul conte Lazăr Micloș, a afirmat în public că Avram Iancu este ”conducător de bandiți și ucigași”. Reacția românilor a fost imediată. Studenții români din Cluj și Oradea au convocat o adunare de protest la Cluj, sub conducerea avocatului dr. Amos Francu (1866 – 1933). Amos Francu – jurist și dârz luptător pentru cauza națională, înflăcărat și neostenit susținător al revendicărilor sociale și dreptelor nevoi de viață ale morților lui Avram Iancu. În cadrul adunării de la Cluj se decide formarea unei delegații studențești care să depună o coroană de flori pe mormântul lui Avram Iancu de la Țebea. Delegația a fost compusă din: George Novacovici și prietenul său Coriolan Steer, studenți la Facultatea de Drept din Cluj și Ioan Scurtu – student la Litere și Filozofie la universitatea din Cluj.
Pentru îndeplinirea misiunii, delegația a sosit la Țebea în după-amiaza zilei de 31 decembrie 1899. Aici, în cadru festiv a fost depusă coroana de flori cu o panglică cu tricolorul românesc pe care era scris: ”Tinerimea română universitară. Eroului național Avram Iancu, 1848, dormi în pace, noi veghem”. La manifestație participau și moții și moațele din satele învecinate, care au intonat cântece patriotice românești și de jale. Privind aceste chipuri dârze și neînduplecate, tânărul George Novacovici a înțeles mai bine jertfa trinității – Horia, Cloșca și Crișan, cu toate visurile lor, ca și tăiosul răspuns al lui Avram Iancu dat împăratului, care-l chemase la sfat și la împăcăciune: ”N-am a veni acolo, fiindcă nu aveam vorbă împreună. Un nebun ca mine și un mincinos ca tine nu se pot înțelege”.
Inspirat de aceste momente înălțătoare, George Novacovici recită o poezie compusă pe loc, în care proslăvea memoria eroului național Avram Iancu. Din cântecele de jale ale moților, reprezentativă pentru frunțile lor ridicate și mâinile lor muncite, a fost strofa din ”cântecul de jale al moțului”:

”Nu am pâne, nu am sare,
Toate le-a dus darea mare,
Darea mare ce m-apasă,
De stă sufletu-mi să iasă.”

Nu s-a terminat manifestația patriotică românească apărând și jandarmii ungurești, care au confiscat coroana, iar pe cei trei studenți i-au dus la postul de jandarmi, unde, după ce li s-au luat declarații, au fost puși în libertate. Procurorul din Deva a deschis acțiune publică împotriva celor trei studenți pentru agitație împotriva statului maghiar. Procesul s-a judecat la Judecătoria din Baia de Criș, care a condamnat delegații la câte o lună și jumătate de închisoare, care sentință în apel a fost anulată de către Tribunalul din Deva. Apărătorul studenților la Baia de Criș a fost avocatul Francisc Hossu Longin, iar la Tribunalul din Deva, pe lângă acest avocat, a susținut apărarea și avocatul dr. Ștefan Cicio Pop din Arad. Rectorul Universității din Cluj, luând act de achitarea celor trei studenți, a convocat Senatul universitar, care, analizând faptele, a luat hotărârea de a-i exmatricula pe cei trei studenți din toate școlile din Ungaria.
Fiind puși în situația de a putea termina studiile, doi dintre studenții pedepsiți, și anume Coriolan Steer și Ioan Scurtu, se prezintă în fața rectorului și își cer scuze pentru fapta săvârșită și astfel rectorul a decis anularea hotărârii de exmatriculare și au fost reprimiți la studii. Însă, almăjanul George Novacovici, nu și-a calculat demnitatea, refuzând să meargă la rector. În aceste condiții a plecat la studii în Austria, la Gratz, înscriindu-se la Academia Comercială. După absolvirea Academiei Comerciale vine la Sibiu, unde este angajat contabil la banca ”Albina”. Aici nu stă mult. Dorea să termine facultatea de drept și face demersuri în acest sens. Astfel, tatăl său, preotul Nicolae Novacovici, nemulțumit de hotărârea Senatului universitar din Cluj, se prezintă cu o petiție la curtea imperială din Viena. Nu este primit în audiență de împărat. Vine acasă și se adresează deputatului guvernamental Constantin Burdea din Caransebeș, care a ajutat și alți tineri în situații similare. Intervenția lui Burdea la Ministerul Instrucțiunii din Budapesta a avut ca rezultat anularea hotărârii Senatului universitar din Cluj și a fost reprimit la universitate, unde și-a trecut restul de examene. Cenzura de avocat nu a mai putut să o depună, deoarece între timp s-a îmbolnăvit grav, iar pe data de 20 august 1908 a decedat în comuna natală Gârbovăț, unde este înmormântat.
Juristul George Novacovici a publicat mai multe articole în presa românească a vremii. Pentru articolul apărut în ziarul ”Tribuna”din Sibiu, la 9 decembrie 1899, intitulat ”Apel la tinerime”, a fost condamnat la două luni de închisoare de Curtea de juri din Cluj. Detenția o ispășește la temnița din Seghedin, în vara anului 1902. De aici cere un ajutor bănesc la unchiul său, învățătorul Emilian Novacovici, din Răcăjdia.
Ca și alți tribuni ai poporului român, și tânărul George Novacovici a plătit cu viață pentru aspirațiile de unitate și independență.
Datele sunt adunate din arhiva personală a domnului inginer Florin Buracu, din Arad.

Prof. Pavel Panduru/UZPR

• UZPR

Marți, 30 ianuarie 2024, a avut loc prima ședință a Consiliului Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România din noul an, cu o ordine de zi complexă.

Ca și cu alte ocazii, președintelui Uniunii și membrilor componenți ai Consiliului li s-au alăturat șefi de filiale, publiciști, conducători și membri ai comisiilor UZPR.

După ce președintele Sorin Stanciu a menționat câteva dintre cele mai importante repere ale activității curente – ritmul constant, important, de înscriei de noi membri, majoritatea tineri jurnaliști în activitate, vizibilitatea în creștere a UZPR, fructuoasele și relevantele întâlniri regionale în cadrul cărora s-au punctat problemele din filiale – s-a trecut direct la exprimarea opiniilor vizavi de calendarul adoptării noului Statut, modificat, al UZPR, un punct important pe agenda reuniunii. Sorin Stanciu a menționat necesitatea ca documentul modificat în sensul îmbunătățirii acestuia și clarificării anumitor ambiguități, care se află în dezbaterea filialelor din luna august 2023 și care deja cuprinde observațiile și propunerile retrimise din teritoriu, să fie finalizat și adoptat în cadrul unei Adunări Generale online, prilejuită de termenul legal de depunere la autoritățile statului a documentelor care atestă calitatea de utilitate publică a UZPR, mai precis în luna martie, urmând ca ulterior să fie organizată Adunarea Generală, cu participarea fizică a reprezentanților filialelor, pentru alegerea viitorului președinte și a structurilor de conducere. Președintele UZPR a reamintit că mandatul actualului Consiliu Director al UZPR este până în luna iulie 2024. Explicațiile suplimentare pe marginea modificărilor aduse Statutului au fost oferite în detaliu de Emil Stanciu, membru al comisiei speciale de modificare a Statutului.

Rând pe rând, membrii Consiliului Director și ai comisiilor din cadrul Uniunii și-au exprimat punctele de vedere, foarte diverse și nuanțate, care au demonstrat faptul că la nivelul Consiliului Director al UZPR abordările sunt deopotrivă versatile și riguroase.

De asemenea, pe agenda discuțiilor s-a aflat și situația financiară a Uniunii, care este una stabilă, cu recomandarea din partea președintelui Comisei de cenzori, Ilie Cristescu, de a se reduce din cheltuieli acolo unde este posibil. De altfel, și Răzvan Onesa, reprezentantul TVR, a remarcat că „timpurile sunt pline de provocări și toată lumea încearcă să țină cheltuielile sub control”. 

După punctarea acestor obiective și dezbaterea vie pe marginea temelor de mare actualitate din UZPR, președintele Sorin Stanciu a anunțat un viitor concurs pe teme de jurnalism ecologic, iar vicepreședintele Miron Manega a anunțat două proiecte culturale în care este implicat.  

Următoarea ședință de Consiliu Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România va avea loc în luna februarie.

Departamentul Comunicare

5 februarie 2024, ora 18.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Scriitorii cetății: Gheorghe Jurma (*5 februarie 1945, Bobda / Timiș). O întâlnire literară cu scriitorul și omul de cultură Gheorghe Jurma.

 

5. Februar 2024, 18:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Unsere Persönlichkeiten: Gheorghe Jurma (*5. Februar 1945, Bobda / Temesch). Literarische Begegnung mit dem Schaffen des Schriftstellers und Kulturmenschen.

 

 

Astăzi, 4 februarie, o sărbătorim pe Gabriela Șerban, un nume de referință în cultura Banatului Montan!
Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România a onorat-o, în anul 2020, pe cea care o sărbătorim astăzi cu Premiul „Monica Andriesei”. Iată ce scria despre ea, despre Gabriela Șerban, în Laudatio:
„Am ales anul acesta să decernăm premiul doamnei Gabriela Șerban, bibliotecar și manager la Biblioteca Orășenească Tata Oancea Bocșa, județul Caraș-Severin. Motivele sunt numeroase și țin mai ales de faptul că Gabriela Șerban a reușit să devină o persoană resursă și o sursă de inspirație pentru cei din jur, influențând și modelând comunitatea în care trăiește și lucrează.
Absolventă de biblioteconomie la Facultatea de Litere a Universității București, în 1994, Gabriela Șerban este dinamică și implicată. Bună cunoscătoare a comunității locale, a gândit și conceput programe pentru nevoile ei, adresându-se tuturor vârstelor. A inițiat și conduce revista Bocșa culturală și proiectul editorial Bocșa – istorie și cultură. Apreciem în mod deosebit contribuția la cunoașterea istoriei locale și stimularea creativității prin felurite concursuri, care au devenit repere permanente.
Extrem de muncitoare, atentă și profesionistă, izbutește anual să mobilizeze resursele locale, să inspire și să atragă oamenii, motivându-i și capacitându-i să facă tot mai mult și mai bine. Cu calități evidente de leadership, este persoana care inspiră pe alții și coagulează o comunitate în jurul bibliotecii, devenită punctul central al acesteia. Știe să descopere oportunități și participă la inițiative, transformând fiecare prilej în ocazii de excelență, de învățare și de perfecționare continuă. Om al cărții, este un suporter înfocat al lecturii și scrisului, cu credința că în educație și cultură se află soluția dezvoltării individuale și comunitare. Autoare, redactor, editor, este o jurnalistă care se manifestă plenar în publicistica culturală a zonei. În felul acesta, a creat și creează permanent legături, construind și crescând comunitatea cititorilor din Bocșa.
Pentru toate aceste competențe și pentru activitatea merituoasă în biblioteca orașului Bocșa, juriul a selectat-o pentru acordarea Premiului Monica Andriesei, considerând-o cel mai potrivit candidat la această distincție destinată biblioteconomiei românești.”
O întrebare pentru mine: oare ce aș mai putea adăuga la aceste cuvinte cu adevărat meritorii la adresa colegei și prietenei mele Gabriela?
Nu îmi pot imagina Bocșa și Banatul Montan fără de ea, fără implicarea ei în cultura spațiului și timpului… Fie că sălășluiește acasă, în Bocșa ei, fie că participă la diferitele evenimente literare și culturale din Banatul istoric și peste granițele sale, Gabriela Șerban este cea care ne face să simțim cu adevărat spiritul cultural al locului! Și faptul că ea ne unește, reprezintă plus-valoarea bucuriei de a fi împreună!
Pentru acestea și pentru multe altele, Gabriela Șerban este un exemplu meritoriu pentru noi, cei care suntem slujbașii cărții în special și ai culturii în general!
La mulți ani, Gabriela Șerban!

Cunoscut ca un important centru cultural și economic, frumosul burg transilvan Sibiu reușește cu succes să pună pe harta culturală a României evenimente inedite și valoroase precum Festival Internațional de Teatru, Festivalul ASTRA Film, Festivalul de Artă Medievală, Festivaluri pe diverse genuri de muzică, Festival de Artă Neconvențională „La Strada”, faimosul Târg de Crăciun și multe alte astfel de evenimente care împletesc armonios artele.
De altfel, Sibiul este cunoscut și prin instituțiile și publicațiile sale cu tradiție, cum ar fi ASTRA sau ziarul cu cea mai îndelungată apariție -„Telegraful român” (1853) sau „Revista Transilvania” (1868), dar și cele în limbile germană și maghiară.

Noi, bocșenii, suntem „legați”, într-un fel, de Sibiu prin bocșanul dr. Corneliu Diaconovici, care a desfășurat o activitate culturală intensă aici, cucerindu-și merite nepieritoare în organizarea ASTREI, a bibliotecii şi muzeului acesteia, dar şi a instituţiilor bancare şi a vieţii economice din Transilvania, fiind o personalitate complexă. De asemenea, într-o anumită perioadă, a fost numit director al „Revistei Transilvania” din Sibiu, în aceeași perioadă fiindu-i încredințată și realizarea – coordonarea și redactarea – „Enciclopediei Române”, prima enciclopedie românească (1898 – 1904).
Iată că, într-o astfel de cetate, de 20 de ani, sub sceptrul Cercului Militar Sibiu, prin pasiunea și talentul redactorului-șef Ioan Gligor Stopiță și al secretarului de redacție Ovidiu Repede, apare revista sibiană de cultură „Rapsodia”.

Revista „Rapsodia” este revista Cenaclului Literar „Radu Theodoru” , are apariție lunară, iar din colegiul de onoare fac parte nume importante precum: Radu Theodoru, Anca Sârghie, Dorel Schor, Eugen Deutsch, Silviu Guga, Mihai Posada și George Filip. Redactorul-șef al revistei este poetul Ioan Gligor Stopița, argintul viu al Sibiului cultural.
În cele 62 de pagini ale revistei se găsesc informații, articole pentru toate gusturile. Cititorii sunt informați despre noi apariții editoriale, creații literare, scriitori de ieri și de azi, oameni de seamă care au clădit o țară, care prin munca și talentul lor încă păstrează și transmit suflul curat și nealterat al țăranului român. Articole și eseuri consistente, unele elaborate la standard academic și, totuși, transpuse într-o formă dinamică, atractivă, accesibilă tuturor.
Revista acordă atenție tinerilor creatori din diferite domenii și se adresează românilor de pretutindeni.
Într-o lume bazată din ce în ce mai mult pe superficialitate, într-o lume obsedată de rapiditate și de senzație, această revistă își rezervă luxul de a promova un veritabil fenomen cultural românesc, o literatură contemporană de bună calitate, oameni, locuri și fapte de excelență de pe mirificul nostru plai.
Faptul că astăzi, în aceste vremuri tulburi, avem la îndemână o revistă de cultură tipărită și cu apariție lunară, este aproape un miracol! Iar pentru aceasta se cuvine să mulțumim și să felicităm o mână de oameni extraordinari, care, prin efortul și dăruirea lor, au reușit să reziste în timp, iată, să editeze, preț de 20 de ani, un periodic lunar, o revistă care și-a găsit propriul loc și o identitate proprie! O revistă fără de care peisajul cultural românesc ar fi mult mai sărac! Felicitări, Nelu Stopiță! Felicitări, tuturor!
Mă onorează faptul că mă număr între colaboratorii acestei prestigioase reviste și, la ceas aniversar, îi doresc viață lungă! Doresc tuturor celor care, într-un fel sau altul, contribuie la apariția acesteia, sănătate și înțelepciune! Putere de muncă și condei sprinten! Deoarece, în aceste vremuri în care simțul estetic aproape s-a pierdut sau adesea o ia razna de-a dreptul, în aceste vremuri în care asistăm zi de zi la răsturnarea valorilor, într-o lume care s-a întors cu susul în jos, iar noțiunea de patriotism aproape nu mai există (sau e prost înțeleasă!), avem imperioasă nevoie de reviste precum „Rapsodia”, care pot fi căi de comunicare a culturii adevărate, a valorilor autentice, a tradițiilor și a sentimentelor curate, nealterate! Tinerii au nevoie de modele, iar în această revistă le pot găsi! „Rapsodia” poartă în paginile ei, de 20 de ani, o discretă dragoste pentru țară, pentru istoria țării și pentru oamenii care s-au jertfit pentru independența și libertatea acestei țărișoare! Pentru eroii de ieri și de azi!
La mulți ani, „Rapsodia”! Semper sol!

„Cu prilejul fășangului, pe străzile Reșiței umblau mascații. În duminica fășangului obiceiul își găsea apogeul. Mascații cutreierau străzile singuri sau în grup, străzile vuiau de spectatori. Întreaga vale a Bârzavei răsuna de strigături, sunete de zurgălăi, de țipete de bucurie și plânsete, sunete de diferite intensități și tonalități, acorduri de acordeoane și alte instrumente muzicale. Copiii fugeau după mascați strigând Ripp-Ripp-hali-pup.“
Astfel descria profesorul, scriitorul și etnograful reșițean Alexander Tietz, în cartea sa „Wo in den Tälern die Schlote rauchen” („Unde fumegă furnalele în văi”), perioada de fășang la Reșița.
Povestea zilelor de fășang la Reșița poate continua cu amintiri ale oamenilor în vârstă de astăzi. Astfel, amintindu-și de anii dintre cele două Războaie Mondiale, ei povestesc despre o atmosferă incandescentă. Toată populația era prezentă fie pe stradă ziua, fie în diferitele localuri unde se continua distracția seara, respectiv, toată noaptea. Erau prezentate diferite măști, diversitatea lor fiind recunoscută și apreciată de spectatori. Noaptea târziu aveau loc demascările, moment gustat de toți cei prezenți. Și nu în ultimul rând, manifestarea culminantă se petrecea în ultima zi a fășangului. La ora 24 se ardea simbolic făşangul (o păpușă confecționată din paie și costumată cu haine de mărime adultă) sau se înmormânta, depinde de locul desfășurării manifestării. Odată cu înmormântarea sau arderea fășangului, automat dispărea și distracția, voia bună… Dar de fapt ce înseamnă făşangul? Este perioada cuprinsă între prima săptămână de după Bobotează și Miercurea Cenușii, adică ziua în care creștinii apuseni (romano-catolicii, evanghelicii-luterani și reformații) intră în Postul Mare de dinaintea Sărbătorii Paștelui.
Din păcate, războiul, urmările sale și perioada de persecuții care a urmat, au condus la „înghețarea” acestei sărbători. Abia în anii ’70 ai secolului trecut, Ansamblul de Operată în limba germană, mentorul activității culturale germane din acea perioadă, a revigorat această tradiție prin organizarea faimoaselor baluri mascate la care participau până și 1.200 de invitați. Pentru muzică semnau renumite formații de muzică germană din Banatul de Câmpie și din Reșița. Din păcate, din cauza emigrării multor persoane din conducerea ansamblului, acesta și-a încheiat activitatea în mijlocul anilor ’80 și implicit nu s-au mai organizat aceste baluri.
Primul bal de fășang de după evenimentele din 1989 a avut loc în anul 1991, în organizarea Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița. De atunci, an de an, asociația organizează această manifestare, reușita ei consemnându-se în fiecare an de către mass-media scrisă și vorbită. Din cauza pandemiei, în anii 2021 și 2022, balul nu a putut fi organizat. Anul acesta, balul de fășang se va organiza din nou, el desfășurându-se în ziua de 10 februarie, pentru a 32-a oară.
Din anul 2000, asociația noastră organizează în perioada fășangului din fiecare an sărbătoarea tăițeilor, o manifestare gustată de toți cei prezenți. Desigur, se servesc tăiței, se ascultă muzică, se dansează și se cântă, se ascultă scheciuri. Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița organizează, de asemenea, an de an, în ultima zi a fășangului, o după-amiază de voie bună înaintea intrării în post – sărbătoarea gogoșilor, și aceste ambele manifestări fiind întrerupte în ultimii doi ani datorită pandemiei.
Anul acesta, programul Fășangului va include următoarele manifestări:

1 februarie 2024, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Proiect „De 10 ani în comunitate: Muzeul Cineastului Amator”.
Expoziție de fotografii „Oswald Ruzicska: De Fășang”.

2 februarie 2024, ora 17.00, sediul Forumului German Reșița (strada Oituz, 6):
Fășang 2024. Sărbătoarea tăițeilor, pentru copii și tineri.

5 februarie 2024, ora 16.30, sediul Forumului German Reșița (strada Oituz, 6):
Fășang 2024. Sărbătoarea tăițeilor, pentru adulți. Împreună cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), cu Grupul muzical „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), cu Marianne & Petru Chirilovici și cu Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas – la orga electronică: Angela Kovács).

8 februarie 2024, ora 12.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:
Fășang 2024. Expoziția „Carnavalul Culorilor” (ediția a XVI-a) a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” din cadrul Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Reșița (coordonatori: Doina și Gustav Hlinka). Expun: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatrice Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Gabriela Surugiu, Maria Tudur și Tatiana Țibru.

10 februarie 2024, ora 19.00, Restaurantul „Dușan și Fiul Sud”, Calea Lupacului Reșița:
Fășang 2024. Tradiționalul mare bal mascat de Fășang (a 32-a ediție).

12 februarie 2024, ora 17.00, sediul Forumului German Reșița (str. Oituz, 6):
Fășang 2024. Sărbătoarea gogoșilor, pentru copii.

13 februarie 2024, ora 16.30, sediul Forumului German Reșița (str. Oituz, 6):
Ultima manifestare de Fășang – 2024: Sărbătoarea gogoșilor, pentru adulți. Împreună cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), cu Grupul muzical „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), cu Marianne & Petru Chirilovici și cu Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas – la orga electronică: Angela Kovács).

Anul acesta, creștinii apuseni intră în Postul Mare odată cu Miercurea Cenușii din 14 februarie. Până atunci, să ne bucurăm de aceste zile de Fășang 2023!

Erwin Josef Ţigla

La Școala Gimnazială „Constantin Daicoviciu” Beriu – după cum ne relata directorul acesteia, prof. Silvia ONESCU, recent s-a desfășurat cercul pedagogic al învățătorilor care predau la clasa a III-a. Activitatea metodică a fost coordonată de profesor pentru învățământ primar Tălmaciu Camelia – responsabil de cerc și a reprezentat una dintre principalele forme de organizare a formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar..
Cele șase învățătoare din școală au propus următoarele activități: Formarea unei atitudini pozitive față de învățare la disciplinele Matematică și Explorarea Mediului – Matematică (Tămaș Mihaela); Învățarea experimentală la orele de știință (Cherecheș Ramona); Dezvoltarea competenței de literație la copii (Miclăuș Mihaela); Evaluarea – metode complexe de evaluare. Instrumente de evaluare. Evaluarea pe parcursul anului școlar (Susan Tabita și Popa Andreea); Recenzie de carte (Muntean Corina).
De notat că, în deschiderea activității s-a prezentat oferta educațională a școlii pentru anul școlar 2024-2025. Astfel începând cu anul școlar 2024-2025 pentru învățământul preșcolar vom avea o grupă de grădiniță cu Program Prelungit, unde copiii vor putea dormi și servi masa gratuit, în urma implementării unui proiect cu finanțare europeană, în parteneriat cu Primăria Beriu, într-o clădire nouă, dotată corespunzător.
Pentru învățământul primar vom avea două grupe de Afterschool – unde pe baza unui orar prin rotație în fiecare zi vor rămâne, după ore, câte două clase pentru activități remediale, extracurriculare și recreative. Elevii vor servi masa prin implementarea unui proiect cu finanțare europeană, fără costuri din partea părinților, în parteneriat cu Primăria Beriu, tot într-o clădire nouă.
Pentru învățământul gimnazial va continua proiectul PNRAS, al doilea an de implementare, prin care elevii vor face ore remediale pe baza unui orar special, după ore și vor primi câte un pachet sub formă de sandwich. De asemenea, va continua și programul „A doua șansă” ciclul inferior al liceului, unde așteptăm cursanți din zonă și nu numai, pentru continuarea studiilor pentru integrarea lor pe piața muncii.
De consemnat este faptul că s-a desfășurat pe baza unui proiect educațional activitatea „15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale – Ziua Eminescu”, proiect inițiat de profesoara de limba și literatura română Fulgescu Loredana, consilierul educativ al școlii. Educația elevilor în spiritul valorilor naționale, atât de importante și definitorii pentru un popor, reprezintă startul formării conștiinței de neam și țară și cultivării dragostei pentru poporul român și tezaurul spiritual al acestuia. La nivelul școlii am desfășurat activități dedicate zilei de 24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române pe baza unui proiect educațional „Hai să dăm mână cu mână” inițiat de profesorul de istorie Hațegan Cosmin, având drept scop stimularea interesului pentru istorie și consolidarea sentimentului patriotic.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

31 ianuarie 2024, ora 12.30, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

79 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Expoziție documentară cu tema: 29 de ani de la ridicarea la Reșița a Monumentului deportaților germani în fosta Uniune Sovietică.

 

31. Januar 2024, 12:30 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin, Reschitza:

79 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Dokumentationsausstellung zum Thema 29 Jahre Russlanddeportierten-Denkmal in Reschitza.