Biserica Sfântului Mormânt este un loc sfânt, cu o istorie zbuciumată, disputat de-a lungul timpului de păgâni, musulmani și creștini. Biserica cuprinde în interiorul său unele dintre cele mai importante locuri în care a pătimit Mântuitorul Hristos.

PIATRA UNGERII
După moartea Mântuitorului, cele trei trupuri au fost date jos de pe cruce, iar trupul lui Iisus a fost așezat pe Piatra Durerii sau Piatra Ungerii. Aici, Iisus Hristos a fost uns în grabă şi înfășurat în giulgiu, înainte de a fi pus în mormânt.
IERTARE
Ajunși la Piatra Ungerii, pelerinii s-au îngrămădit să o atingă, era ceva normal, au așteptat acest moment toată viața lor. Eram în spatele unor femei din trupa noastră, care se puseseră în genunchi și se rugau, simțeai trăiri care nu se pot povesti, le păstrezi în tine pentru totdeauna și numai tu poți să le deschizi ușa atunci când vrei să retrăiești clipele. Am așteptat câteva minute, am văzut că nu am șanse pe partea unde eram, atunci m-am orientat în cealaltă parte, așa că am ocolit piatra, însă nici acolo nu aveam șanse, un loc se eliberase în față, am dat fuga în partea de unde am venit și din fericire am ajuns lângă piatră. Eram fericită! M-am uitat după soțul meu Daniel, el aștepta frumos la rând. Înghesuiți, smeriți, cu credință stăteam în genunchi și mângâiam piatra, unii o sărutau, alții o priveau cu uimire, mâini amestecate și lipite de acest loc sfânt, lângă mine stătea prietena mea Lili Teca care ștergea mirul frumos mirositor cu o năframă cumpărată din partea locului de culoare albă.
-Ia uite, dragă Mia, ce frumos miroase Piatra, parcă ne aștepta, simți?
-Da, am simțit de când m-am apropiat de ea, dar ce-i așa galbenă, de la mir?
-Da, păi dădui cu ea pe piatră, să am amintire, să o miros acasă, nu e interesantă? Spuse Lili, prietena mea cu accent de olteancă.
-Bine făcuși! I-am zis prietenei, după care ne-am zâmbit.
În stânga noastră, o blondă foarte drăguță din trupa lugojeană nu se mai ridica, parcă înțepenise acolo, în spatele nostru așteptau zeci de picioare, m-am uitat la femeia blondă, avea o plasă plină ochi cu haine și încă o geantă la umăr, o poșetă-geantă, în genul ce port eu, în ea erau eșarfe, hăinuțe, tot felul de textile, începuse să șteargă Piatra Ungerii cu toate acele materiale, le tot scotea și le tot punea înapoi, m-am amuzat, blonda făcea acest lucru la fiecare loc vizitat, acum parcă avea mai multe lucruri la ea. Plecasem din acel loc, duceam deja coada la Mormântul Sfânt, în fața noastră erau mulți străini dar nu ne-am speriat, am dus noi cozi pe timpul lui Ceaușescu mai mari, la alimente, acum o făceam cu drag, era pentru sufletul nostru. Cu emoții, cu speranțe, cu sentimente de toate felurile, oamenii se uitau spre locul unde intrau pelerinii la Mormânt, acolo soldați israelieni stăteau de pază pentru a decurge totul ca la carte.
Tăcuți, ne-am dus rândul până la intrarea în Mormântul Sfânt, îngerul ne-a dat binețe arătându-ne drumul spre Mormânt, în interior am fost eu și Domnul Iisus, nu știam ce să-i spun, am așteptat acest moment cu nerăbdare, acum fiind cu El nu mai aveam cuvinte, mă uitam doar în jur și pipăiam piatra Mormântului.
Sfântul Mormânt se află în partea de vest a Bisericii Sfântului Mormânt, în mijlocul rotondei. Sub centrul acestei cupole se afla „cuvuclionul”, cu forma unui mormânt ebraic vechi.
Părintele Traian Birăescu ne spusese de nu știu câte ori un lucru, atunci când intrăm la Sfântul Mormânt să ne uităm în stânga și să deschidem o ușiță, să atingem locul, acolo ar fi fost de fapt adevărata locație a Mormântului, dar…uitasem, erau prea multe emoții.
Îmi amintesc că i-am mulțumit Mântuitorului pentru viața mea și mi-am cerut iertare pentru păcatele săvârșite cu voie sau fără voie, atât a fost, nu puteam să stăm mai mult de zece secunde, totul pus pe rapid, intrai, te închinai și ieșeai repede, un soldat avea grijă să nu uiți de tine acolo. Abia afară simți că ești din nou tu, afară îți dorești să mai stai la coadă încă o dată și încă o dată, îți dorești să săruți din nou Piatra Mormântului Domnului Iisus Hristos. Totul este divin.
Adunarea pelerinilor era în dreapta, lângă locul unde ardeau zeci de lumânări, Doamne… ce momente trăiam, începea o nouă etapă a vieții mele. În flacăra luminilor mă priveam și mă bucuram că exist, eram un om fericit și abia acum realizam cu adevărat acest lucru, eram fericită Doamne!!! Lângă mine, sute de ochi strălucitori, binevoitori, împreună cu Daniel am pus câteva lumânări în mulțimea aceea de lumânări cerându-ne iertare Divinității, apoi, eu am strigat cât am putut anilor ce-i trăisem până atunci: Te iubesc, Doamne!!! Și te-am iubit tot timpul!!! Atunci am trăit sentimentul că Iisus este Calea, Adevărul și Viața!
În seara aceea, ajunși în camera de hotel, înainte de a coborî la cină, Lili a bătut la ușa camerei, ținea eșarfa în mâini și îmi spunea să mă uit la ea, la început nu am înțeles ce vrea, dar mi-am adus aminte că eșarfa aceea a fost pătată de mirul ce era pe Piatra Ungerii, acum era albă ca spuma laptelui.
Amândouă am înțeles miracolul, mi-am pus fața în eșarfă și am simțit mirosul lui Iisus, cel mai bun și puternic parfum al lumii, amândouă țineam eșarfa în mâini, parcă ne lega de locul acela, de camerele noastre față în față, de Locurile Sfinte și Globul Pământesc se învârtea acum numai pentru noi.
Mormântul Sfânt de la Ierusalim a fost ultimul Loc vizitat de „Trupa Grupir” din Lugoj în ziua de 8 februarie 2019. A fost ultimul Popas, al 14-lea, este ultima oprire care marchează punerea Domnului în Mormânt după care urmează Învierea.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Maria ROGOBETE/UZPR 04.05.2024 FOTO: Daniel ROGOBETE
(PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ „GRUPIR”, Castrum de Thymes, 2022)

O zi de primăvară cu miros de bucurie, mult soare și foșnet de frunze, marți, 30 aprilie 2024 am pășit în clădirea Bastionului unde a avut loc Vernisajul Expoziției ,,Întâlnirea cu Îngerii”, Mihai Teodor Olteanu, Ciprian Surulescu, Molnar Ceza, Remus Irimescu, erau parcă mai multe mâini cu același nume, mai multe voci cu același timbru, pictura si sculptura într-o îmbinare infinită la Centrul Multifuncțional Bastion din Timișoara, acolo am avut bucuria să-l îmbrățișez din nou pe artistul, pictorul Mihai Teodor Olteanu, și am pornit pe toate undele culorilor ce ne atrăgeau cu divinul din ele. Împreună cu colegii de breaslă: Dumitru Butoi și Horia Țâru, dar și cu doi îngerași dornici de cunoaștere care au rămas uimiți de puterea culorilor din jur, de minunile care se întâmplau în picturile de pe perete, chiar și de bunătatea cu care au fost primiți. Artă, inspirație, magie, toate într-o curiozitate deplină, dar și cu emoții am stat de vorbă cu îngerii, mulți dintre ei purtau pe aripi speranțe, unii duceau adevărul în țara fericirii, o parte din ei ne arătau chipul Fiului, pot spune că în multe culori trăiau ochii Mântuitorului care ne privea cu cea mai mare iubire din lume, dar oare nu de iubire avem nevoie? Expozițiile pictorului Mihai Teodor Olteanu sunt pentru mine pagini scrise de mâini divine, poezii în culori de viață povești în răsărit, ba chiar basme în amurg de seară, se știe că expozițiile sale din țară și străinătate au titluri inedite de o mare notorietate, fiecare tablou reprezintă o stare a sufletului pentru maestru, dar și pentru noi, iată cum acest copil al Ardealului ne arată calea, adevărul și viața în iubire, în frumusețe, în universul acestei lumi. Mi-am cusut buzele cu tăcerea din sculpturi ca să nu-mi fugă cuvintele strigăt ca: renasc, trăiesc, iubesc! Nu poți decât să râzi nebunește de atâta frumusețe pictată în sute de petale, sau, de ce nu, să plângi de bucurie spunându-ți într-una cât de norocos ești că vizitezi acest loc. Sunt momente pentru noi, aceste ființe umane mereu în criză de timp și spațiu, când dezbrăcăm haina roasă de ani și ne aruncăm pe iarba verde a prezentului, marți, 30 aprilie, împreună cu mai mulți iubitori de artă am aruncat haina groasă și ponosită a multor ani de du-te vino și ne-am împrospătat cu armonie, credință și reculegere, dar, foarte important este faptul că am sărutat clipa viitorului și am adormit în brațele lui. La plecare nu ne-am luat rămas bun, știți de ce? Pentru că o parte din noi a rămas acolo, în acele încăperi cu îngeri și flori, trecut și viitor, prezent în Dumnezeire. Expoziția a avut parte și de un vizitator mai altfel decât alți vizitatori și anume un porumbel care stătea cu noi, asculta muzica fredonată de îngerii pierduți în buchetele de flori pictate de pictorul Mihai Teodor Olteanu. Mă bucur mult de această zi plină având în vedere că l-am cunoscut și pe sculptorul Ciprian Surulescu, simplu, modest, dar cu talent uriaș din naștere, un sculptor desăvârșit…ce pot să mai zic, există miracole, iar multe sunt ieșite din mâna omului. Dumnezeu ne-a îndrumat pașii aici, sunt sigură, eram în miezul Sărbătorilor Pascale și meritam o curățire sufletească, vorbeau îngerii între ei…
Să fim mândri că suntem români, să fim mândri de acești români și de mulți alții ca ei!
Maria ROGOBETE/UZPR Lugoj 04.05.2024

• UZPR

Jurnalistul se plasează mereu între vremuri, vreme și vrere. Deontologia profesională obligă la acțiuni continue pentru o informare promptă și corectă a cetățeanului. Și totuși, în această perioadă în societate sunt multiple diferențe de cuget și atitudine, multe chiar contradictorii.

În ultimele săptămâni, după calendarul creștin-ortodox încadrate în Postul Mare al Învierii Domnului, mai mulți jurnaliști ai filialei UZPR „Valeriu Braniște” Timiș au evitat disputele pe teme electorale și de pregătire a „minivacanței” și s-au implicat cu răspundere în acțiuni cu conotații religioase, păstrând predominată starea de pioșenie și evlavie.

Perioada Postului a debutat cu o acțiune „In memoriam”, de evocare a unor importante personalități trecute în eternitate, care au însemnat referințe pentru jurnalistica românească. Preotul paroh Vasile D. SUCIU (nou membru UZPR) ne-a prezentat ultimul număr al Revistei „Vatră nouă” (din comunitatea locală Giarmata Vii), cu suplimentul religios ICONOSTAS. În săptămâna următoare, părintele jurnalist Valentin BUGARIU a prezentat noua creație a scriitorului Adrian Georgescu, „Întâmpinarea Domnului” (Editura Stefadina, București, 2024), lansând cu această ocazie și al 49-lea număr al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”.

A urmat acțiunea de mare încărcătură spirituală, din ziua de 18 aprilie, UZPR alăturându-se în organizare Academiei Române – filiala Timișoara precum și Mitropoliei Banatului. Conferința duhovnicească cu tema „Judecata Nevinovatului din Nazaret”, susținută de ÎPS Părinte IOAN, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a trezit un interes remarcabil, Aula Academiei devenind neîncăpătoare, iar conținutul s-a constituit în reale învățături pentru auditoriu. Înaltul ierarh, subliniind rolul paradoxal al tâlharului care L-a apărat pe Iisus, a atras atenția „Să nu judecăm imediat și să dăm verdicte; mai întâi să-i ajutăm și apoi să-i judecăm pe oameni”. Două întâlniri de la sediul UZPR din Timișoara, au fost rezervate temei „Ierusalimul – Cetatea pătimirii și a Învierii Mântuitorului”. Preotul Paroh dr. Ionel POPESCU (membru marcant al UZPR), după vizionarea unui montaj de film realizat cu prilejul unui pelerinaj în Țara Sfântă, pe care l-a organizat și coordonat, a oferit o mulțime de detalii interesante asupra istoriei locului și a semnificațiilor evenimentelor comemorate în Săptămâna Pătimirilor. Participanții au beneficiat astfel de o adevărată lecție de istorie biblică și laică, de exegeză și de jurisprudență, încadrată în contextul lumii iudaice și greco-romane antice.

În ajunul zilei de sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), am trăit emoțiile datorate prestațiilor artistice prilejuite de inaugurarea expoziției de icoane pe sticlă realizate de iconarul Florin POENARU (declarat „tezaur uman viu”), acțiune găzduită de Muzeul satului bănățean din Timișoara. Pe lângă admirarea creațiilor iconarului, momentul a fost înnobilat de intervențiile excepționale ale specialiștilor din domeniul artelor vizuale, dar și de interpretările Coralei bărbătești „EPIFANIA”, (dirijor Florin Nicolae ȘINCARI). Ineditul evenimentului cultural a fost multiplicat și de prezența excepțională a unui alt posesor al titlului de „tezaur uman viu”, maestrul Ion CREȚEANU, un artist cobzar și vocal, care reușește de fiecare dată să impresioneze prin autenticitatea și sensibilitatea interpretărilor în fața publicului de orice vârstă și pregătire intelectuală.

Pe durata acestor manifestări derulate în perioada premergătoare „Săptămânii patimilor”, s-au făcut și unele remarci și observații critice asupra unor comportamente și atitudini, venite din partea unor semeni, cu rol managerial pe diferite ierarhii, pretinși creștini-ortodocși, fără un orizont cultural și spiritual adecvat. La nivel instituțional, în plină perioadă de Post, s-au organizat o serie de agape și chermeze, dedicate sărbătorii de „Paște”. În cadrul discuțiilor noastre s-au criticat astfel de acțiuni care aduc aminte de cele organizate de conducătorii comuniști, ca și contracarări la acțiunile religioase. Din nefericire și în presa largă a predominat subiectul extravaganțelor din „minivacanța de Paști”, decât cel al rostului acordării prin lege a acestor zile libere. S-au făcut referiri și legate de corectitudinea exprimării: „Paști” sau „Paște”. Această dilemă a fost de multe ori subiect și în unele articole din publicațiile UZPR. Cu toate acestea persistă confuzii. În dicționarul religios publicat de către Ion M. Stoian în 1994, există definiția: „Paști = cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuță; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 și 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach)”. După Dicționarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM- ediția a II-a, revizuită și adăugită), denumind sărbătoarea Învierii Domnului, ambele forme – Paște/ Paști – sunt acceptate ca fiind corecte, cu atenție totuși asupra ridicolului posibil din formularea urărilor tradiționale, de tip: „Paște fericit!” … (cu răspunsul ironic al vreunui cârcotaș: „Să ne fie de bine iarba!” …).

Marcați de importanța sărbătorilor pascale, s-au dezbătut mai puțin rolul și importanța zilelor de „1 Mai”, respectiv „2 Mai”, deși sărbători oficiale de actualitate, sunt percepute de „vulg” doar ca ocazii pentru „grătare, mici și bere” …

Postul Mare fiind și o perioadă în care bunii creștini înțeleg să fie mai smeriți, toleranți și iertători, membrii UZPR, Filiala „Valeriu Braniște” Timiș, avându-l în frunte pe conf. univ. dr. Ioan DAVID, au satisfacția împlinirii misiunii de realizarea și de promovare a creației publicistice, cu particularități religioase adecvate perioadei, parte integrată vieții culturale și spirituale din zona Banatului. Împărtășim din suflet și celorlalți bucuria Învierii Domnului, să mărturisim Lumina lui Hristos, Cel care a Înviat din morți, „cu moartea pe moarte călcând”.

A consemnat,

Prof. univ. Dumitru Mnerie

Filiala „Valeriu Braniște” Timiș

Dorina Lazăr – o autentică hunedoreancă, personalitate marcantă în dramaturgia românească. O actriță cu inima mereu deschisă și plină de căldura talentului său punctat în gândirea și puterea sa de muncă.
– Care vă sunt studiile specialității care v-a făcut cunoscută în lumea teatrului și a filmului?
– Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, secția Actorie, clasa prof. univ. Ion Finteșteanu, asistenți Sanda Manu și Dem Rădulescu.

– Cât despre activitatea profesională și de conducere, ce ne puteți spune?
– Director al Teatrului Odeon 2021-2023; director al Teatrului Odeon 2003-2017; director artistic al Teatrului Odeon 1996-2002; președintele juriului Festivalului Tinerilor Actori de la Costinești 1995; membru în juriul Festivalului de Film de la Costinești 1990; fondatorul companiei de teatru „Compania Artistică București” 1990; actriță la Teatrul Odeon din 1969; actriță la Teatrul Regional București 1961–1969.

– Punctați-ne premiile obținute în bogata dvs. activitate artistică.
– Nominalizare la Premiile Gopo 2024 la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Angela Coman din filmul Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, regia Radu Jude; Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor decernat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, 2012; Premiul de excelenţă Gina Patrichi pentru valoarea creaţiei teatrale şi cinematografice, acordat de Asociaţia Culturală Dialog, 2011; Elena Deleanu pentru continuitatea valorilor teatrului românesc în programul managerial al Teatrului Odeon, acordat de Asociaţia Culturală Dialog, 2011; de excelenţă acordat de Consiliul naţional Femina, 2011; Trofeul Femeia contează, 2011; Premiul Publicului; Actriţa anului la Gala Celebrităţilor, 2011; Distincţie pentru 45 de ani de film şi televiziune, acordată de Televiziunea Română; Cetăţean de onoare al Municipiului Hunedoara, 2010; Premiul pentru Management Cultural în cadrul Galelor Iașului Universitar, 2010; pentru întreaga activitate la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF, Cluj-Napoca, 2010; pentru întreaga activitate la Premiile Municipiului București pentru Artă și Cultură, Secțiunea Artele Spectacolului, 2009; UNITER pentru întreaga activitate ca actriță (2008); pentru cea mai bună actriță, acordat de Ministerul Culturii și Cultelor pentru rolul Grete din Șefele de W.Schwab, 2003; Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler (2000); Cea mai bună actriță de film la Festivalul de Film „Henri Langlois” de la Tours (Franța) pentru rolul Ea din Frumos e în septembrie la Veneția (1986); Cea mai bună actriță, acordat de Asociația Oamenilor de Teatru și Muzicienilor din România, pentru rolul Maria din Nu ne naștem toți la aceeași vârstă (1984); Cea mai bună actriță de film, acordat de Asociația Cineaștilor din România, pentru rolul Angela din Angela merge mai departe (1982); Leul de bronz la Festivalul Internațional de Teatru de la Arezzo pentru spectacolul Năpasta (1979).

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

– M-am considerat întotdeauna și mă consider un om de înaltă probitate profesională și morală. Aceste calități vin atât din anii de studiu, dar și din familie.
Familia sădește în om modul de comportament, gradul de educație, spiritul de cunoaștere, iar școala le șlefuiește, le adâncește, le perfecționează bineînțeles dacă are ce. La mine a avut. Provin dintr-o familie de intelectuali. Tata a fost doctor în drept comun, un jurist de marcă în Banat și aș zice chiar în țară, cu studii făcute în străinătate. Iar dacă adaug și calitățile sale de politician dinamic și rafinat în PNL și Parlamentul României între anii 1930 – 1940, am alte motive de stimă și prețuire pentru părintele meu, chiar dacă a plătit pentru idealurile lui politice cu șase ani de temniță grea, care i-au grăbit sfârșitul.
Am avut de suferit în școală și facultate, șicane, constrângeri, anchete. Am învățat, am luptat, am reușit. Am terminat Liceul real „Coriolan Brediceanu” din Lugoj în 1960. Facultatea de Medicină din Timișoara 1960 – 1966. Apoi am intrat în exercițiul atât de complex, dar nobil de apreciere a sănătății oamenilor dându-le tot ce pot și ce știu.
Soția a fost medic neuro-psihiatru infantil, în prezent pensionară, iar băiatul este medic anestezist la o clinică de chirurgie cardio-vasculară în Statele Unite.
Am urmat toate etapele pregătirii și obligațiilor față de acei care au asigurat gratuitatea studiilor – medic de circă, secundar, specialist și primar. Din păcate, aceste stagii atât de utile au fost desființate în noua democrație. Toți absolvenții doresc să lucreze în orașe mari, dacă se poate în centre universitare.
Am 60 de ani – vechime în munca sanitară, 50 la stat și 10 în privat, de asemenea, 52 de ani în specialitatea Dermatovenerologie. Sunt Doctor în Medicină de la vârsta de 37 de ani.
Este cazul să vă spun de ce am ales specialitatea dermato-venerice. Pentru simplul motiv că încă din anii studenției m-am atașat de marele dermatolog, Profesor Doctor Mișu Anghelescu, șeful Clinicii Dermato-Venerologie din Timișoara, despre care am putea vorbi o zi întreagă și scrie zeci de pagini. Cu domnia sa am făcut și lucrarea de diplomă în anul VI și bineînțeles, și doctoratul. Îi port recunoștință veșnică. Am conștiința, fără falsă modestie, că mi-am făcut datoria, iar faptul că am publicat peste 60 de lucrări în reviste de specialitate din țară și de peste hotare, că sunt membru al unor societăți de medicină naționale și europene, reprezintă, îmi place să cred, dovezi ale recunoașterii și prețuirii.
Am fost și sunt apreciat ca un bun profesionist de foarte mulți bolnavi, care mă contactează și în prezent. La rândul meu am fost și sunt aproape de bolnavi, le înțeleg suferințele, le explic totul pe înțelesul lor. Niciun bolnav nu poate părăsi un cabinet fără un diagnostic, că e bun, că este discutabil, diagnosticul trebuie să existe. Sigur, poate fi modificat pe parcurs. Cu această ocazie aș sublinia importanța majoră a serviciilor de urgență, unde consultația, în foarte multe situații, după foarte multe minute de așteptare, se termină printr-o perfuzie care desigur impresionează, din păcate doar atât. Managerii și directorii medicali sunt responsabili de deficiențele existente.
Am intrat puțin în probleme organizatorice pentru că nu pot să nu introduc în această prelegere faptul că în activitatea mea am fost propulsat în funcția de Director al Spitalului Județean de Urgență Deva, nu pe criterii politice – pe criterii profesionale, în acel moment nefiind membru de partid.
Însă jocurile de culise, ingerințele brutale ale politicului în activitățile profesionale de organizare și conducere m-au determinat să-mi dau demisia și să-mi văd în liniște de treburile mele. Politicul în profesie, mai ales venind de la incompetenți, îmi repugnă. În permanență am vrut să impun valoarea și rigoarea. Algoritmul este un cancer al politicii românești, afirmație valabilă și în sănătate. După atâția ani, nu mă tem să o spun, trăim încă o vreme a nonvalorilor, a luptei oarbe pentru putere, pentru interese și foloase necuvenite, afirmații valabile și pentru sectorul sanitar în care noile generații doresc cu orice preț, fără o eleganță și recunoștință în comportament, înlocuirea colegilor de la care au învățat și care i-au ajutat să se formeze.
Uitați-vă cine conduc unele ministere, multe instituții centrale și locale, inclusiv Spitale Județene de Urgență. Pe alocuri, non valori sadea. Așa societatea nu poate merge înainte. Societatea în ansamblul ei este bolnavă, inclusiv domeniul sanitar trece prin mari suferințe.
Eu nu am niciun motiv să elogiez epoca ceaușistă, pentru copilăria și tinerețea mea zbuciumată, pentru ce a pătimit tata și familia mea. Greșelile regimului comunist au fost multe, dure, de neiertat. Dar trebuie să fiu cinstit. Între altele, sistemul sanitar era bine organizat, era solid, stabil. Bolile cronice, transmisibile se urmăreau cu atenție, responsabilitate, profilaxia era o preocupare permanentă. Și aici principala vină o poartă conducerea MS care a dezamăgit profund, inclusiv actualul ministru al sănătății. Libertatea și democrația au început după atâția ani să fie înțelese după bunul plac al fiecăruia, politicul injectând derută, nesupunere, haos organizatoric și profesional.
Ca urmare a acestora, morbiditatea este în creștere, mortalitatea la fel. Instituțiile de sănătate se dezorganizează, se prăbușesc sub austeritatea bugetară, medicamentele sunt tot mai puține și mai scumpe, iar peste toate, repet, tronează ingerința politică și algoritmul.
Conștiința mea și experiența de peste 60 de ani în profesie m-au obligat să abordez cele afirmate anterior în cadrul acestei prezentări.
Revenind de la problemele organizatorice la cele profesionale, pe lângă succesele dignostice și terapeutice care le-am avut și le am în continuare, am trăit o satisfacție deosebită la întâlnirea cu cea mai valoroasă echipă de chirurgie vasculară din Statele Unite, ocazie cu care am discutat despre insuficiența venoasă cronică a membrelor inferioare.
La ședința comună cu conducerea MS – 1982, la Timișoara, în prezența marilor titani ai Dermatologiei românești, am fost elogiat pentru rezultatele obținute în organizarea, prevenirea și combaterea bolilor venerice în județul Hunedoara.
Am avut și insuccese diagnostice și terapeutice care nu au dus la consecințe vitale. Am învățat din greșeli și mi le-am asumat. Vârsta duce la o discretă erodare a echilibrului și comportamentului față de bolnavi. Am încercat să controlez în permanență aceste stări.
Ce aș putea să vă mai spun – că nu sunt de acord cu protocoalele impuse, experiența medicului bate de foarte multe ori protocolul. Că internările de zi sunt mai mult metode de economisire a hranei, curentului și apei – decât punerea unui diagnostic corect și complet. Sper ca generațiile tinere care ne urmează, să lămurească aceste probleme foarte importante pentru sănătatea oamenilor.
Sunt mulțumit de propriul destin profesional, dar nemulțumit că nu am acceptat – dorindu-mi dintotdeauna o carieră universitară – numirea mea ca și conferențiar, în 1992, la Clinica Dermatologică din Timișoara.
Doresc bolnavilor mei și, în general, tuturor bolnavilor să aibă o viață mai bună, să se adreseze medicului și nu farmacistului, care nu este și nu are competențe de a pune diagnostic pentru un tratament complex, să se prezinte la timp la consultații și să aibă încredere în viitorul medicinei românești. Sunt convins că lucrurile se vor schimba, că vor veni profesioniști capabili și de excepție în sănătate, care vor conduce cu inteligență, pregătire și dăruire Ministerul Sănătății și instituțiile subordonate.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Pe omul și pictorul de excepție Mihai Teodor Olteanu îl cunosc din zilele fierbinți ale Revoluției din 1989, când orașul era devastat de fluturii de noapte și ,,bubulii” trăgeau în neștire cu gloanțe de rouă în privighetorile de pe treptele Catedralei din Timișoara. Dar odată cu trecerea implacabilă a unui timp care nu ne mai aparține, ne vedem din ce în ce mai rar, preocupările cotidiene ale fiecăruia ne limitează oarecum entuziasmul de a fi mereu acolo unde actul de creație de bună calitate ne cheamă.
Mihai Teodor Olteanu, este un artist de un talent debordant, în picturile sale descoperim lumină și o cromatică de culori fascinantă specifică unei școli de tradiție în domeniu, respectiv Institutul de Arte Plastice din Cluj Napoca, unde i-a avut profesori pe Aurel Ciupe,Teodor Botiș, Mircea Crișan și prieten cu Horia Bernea cu care împarte multe paradigme comune, cum ar fi credința în Dumnezeu și iubirea de natură.
Regalist convins, pictează tablouri și icoane care impresionează chiar și pe Majestatea Sa Regele Mihai, cu prilejul unei vizite la Timișoara. Dar dincolo de toate (dez)amăgirile cu iz de suspiciuni rezonabile ,,Îngerul ” își continuă cu voluptate drumul spre împlinirea idealurilor sale și îmbrățișează fiecare răsărit de soare care-l găsește în fața șevaletului, pictând, idei, gânduri și vise, cu emoția unui copil ce a descoperit o stea în bobul de rouă!

Recent am avut bucuria de a fi prezent împreună cu colegii de breaslă Maria Rogobete și Horia Țâru, la vernisajul expoziției ,,Întâlnire cu Îngerii”, Remus Irimescu, Molnar Ceza, Ciprian Surulescu, Mihai Teodor Olteanu, într-o simbioză de spirit și suflet, sculptor și pictor, lucrări expuse într-un spațiu generos, Centrul Multifuncțional Bastion, sub egida Consiliului Județean Timiș, care ne-a impresionat prin mesaj și o nouă abordare cu care prestigioșii noștri confrați vor să cucerească viitorul.
Expozițiile sale din țară și străinătate cu titluri inedite, sunt reprezentative și de notorietate, continuă fericit gloria maeștrilor de anvergură europeană, Grigorescu, Luchian, Andreescu, pe care-i descoperă fiind copil în muzeele din Ardeal.
Închei cu un pasaj relevant din prezentarea de pe coperta albumului Mihai Teodor Olteanu ,,Întâlnire cu Îngerul” de Doina Uricariu. ,,Pentru el tabloul este o stare a sufletului, o ofrandă adusă lui Dumnezeu. Expozițiile sunt vernisate într-un ritm incredibil, artistul pictează cum respiră, ca și cum ceea ce vede cu sufletul devine imediat pictură”.

Dumitru BUȚOI / UZPR

• UZPR

Jurnalistul se plasează mereu între vremuri, vreme și vrere. Deontologia profesională obligă la acțiuni continue pentru o informare promptă și corectă a cetățeanului. Și totuși, în această perioadă în societate sunt multiple diferențe de cuget și atitudine, multe chiar contradictorii.

În ultimele săptămâni, după calendarul creștin-ortodox încadrate în Postul Mare al Învierii Domnului, mai mulți jurnaliști ai filialei UZPR „Valeriu Braniște” Timiș au evitat disputele pe teme electorale și de pregătire a „minivacanței” și s-au implicat cu răspundere în acțiuni cu conotații religioase, păstrând predominată starea de pioșenie și evlavie.

Perioada Postului a debutat cu o acțiune „In memoriam”, de evocare a unor importante personalități trecute în eternitate, care au însemnat referințe pentru jurnalistica românească. Preotul paroh Vasile D. SUCIU (nou membru UZPR) ne-a prezentat ultimul număr al Revistei „Vatră nouă” (din comunitatea locală Giarmata Vii), cu suplimentul religios ICONOSTAS. În săptămâna următoare, părintele jurnalist Valentin BUGARIU a prezentat noua creație a scriitorului Adrian Georgescu, „Întâmpinarea Domnului” (Editura Stefadina, București, 2024), lansând cu această ocazie și al 49-lea număr al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”.

A urmat acțiunea de mare încărcătură spirituală, din ziua de 18 aprilie, UZPR alăturându-se în organizare Academiei Române – filiala Timișoara precum și Mitropoliei Banatului. Conferința duhovnicească cu tema „Judecata Nevinovatului din Nazaret”, susținută de ÎPS Părinte IOAN, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a trezit un interes remarcabil, Aula Academiei devenind neîncăpătoare, iar conținutul s-a constituit în reale învățături pentru auditoriu. Înaltul ierarh, subliniind rolul paradoxal al tâlharului care L-a apărat pe Iisus, a atras atenția „Să nu judecăm imediat și să dăm verdicte; mai întâi să-i ajutăm și apoi să-i judecăm pe oameni”. Două întâlniri de la sediul UZPR din Timișoara, au fost rezervate temei „Ierusalimul – Cetatea pătimirii și a Învierii Mântuitorului”. Preotul Paroh dr. Ionel POPESCU (membru marcant al UZPR), după vizionarea unui montaj de film realizat cu prilejul unui pelerinaj în Țara Sfântă, pe care l-a organizat și coordonat, a oferit o mulțime de detalii interesante asupra istoriei locului și a semnificațiilor evenimentelor comemorate în Săptămâna Pătimirilor. Participanții au beneficiat astfel de o adevărată lecție de istorie biblică și laică, de exegeză și de jurisprudență, încadrată în contextul lumii iudaice și greco-romane antice.

În ajunul zilei de sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), am trăit emoțiile datorate prestațiilor artistice prilejuite de inaugurarea expoziției de icoane pe sticlă realizate de iconarul Florin POENARU (declarat „tezaur uman viu”), acțiune găzduită de Muzeul satului bănățean din Timișoara. Pe lângă admirarea creațiilor iconarului, momentul a fost înnobilat de intervențiile excepționale ale specialiștilor din domeniul artelor vizuale, dar și de interpretările Coralei bărbătești „EPIFANIA”, (dirijor Florin Nicolae ȘINCARI). Ineditul evenimentului cultural a fost multiplicat și de prezența excepțională a unui alt posesor al titlului de „tezaur uman viu”, maestrul Ion CREȚEANU, un artist cobzar și vocal, care reușește de fiecare dată să impresioneze prin autenticitatea și sensibilitatea interpretărilor în fața publicului de orice vârstă și pregătire intelectuală.

Pe durata acestor manifestări derulate în perioada premergătoare „Săptămânii patimilor”, s-au făcut și unele remarci și observații critice asupra unor comportamente și atitudini, venite din partea unor semeni, cu rol managerial pe diferite ierarhii, pretinși creștini-ortodocși, fără un orizont cultural și spiritual adecvat. La nivel instituțional, în plină perioadă de Post, s-au organizat o serie de agape și chermeze, dedicate sărbătorii de „Paște”. În cadrul discuțiilor noastre s-au criticat astfel de acțiuni care aduc aminte de cele organizate de conducătorii comuniști, ca și contracarări la acțiunile religioase. Din nefericire și în presa largă a predominat subiectul extravaganțelor din „minivacanța de Paști”, decât cel al rostului acordării prin lege a acestor zile libere. S-au făcut referiri și legate de corectitudinea exprimării: „Paști” sau „Paște”. Această dilemă a fost de multe ori subiect și în unele articole din publicațiile UZPR. Cu toate acestea persistă confuzii. În dicționarul religios publicat de către Ion M. Stoian în 1994, există definiția: „Paști = cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuță; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 și 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach)”. După Dicționarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM- ediția a II-a, revizuită și adăugită), denumind sărbătoarea Învierii Domnului, ambele forme – Paște/ Paști – sunt acceptate ca fiind corecte, cu atenție totuși asupra ridicolului posibil din formularea urărilor tradiționale, de tip: „Paște fericit!” … (cu răspunsul ironic al vreunui cârcotaș: „Să ne fie de bine iarba!” …).

Marcați de importanța sărbătorilor pascale, s-au dezbătut mai puțin rolul și importanța zilelor de „1 Mai”, respectiv „2 Mai”, deși sărbători oficiale de actualitate, sunt percepute de „vulg” doar ca ocazii pentru „grătare, mici și bere” …

Postul Mare fiind și o perioadă în care bunii creștini înțeleg să fie mai smeriți, toleranți și iertători, membrii UZPR, Filiala „Valeriu Braniște” Timiș, avându-l în frunte pe conf. univ. dr. Ioan DAVID, au satisfacția împlinirii misiunii de realizarea și de promovare a creației publicistice, cu particularități religioase adecvate perioadei, parte integrată vieții culturale și spirituale din zona Banatului. Împărtășim din suflet și celorlalți bucuria Învierii Domnului, să mărturisim Lumina lui Hristos, Cel care a Înviat din morți, „cu moartea pe moarte călcând”.

A consemnat,

Prof. univ. Dumitru Mnerie

Filiala „Valeriu Braniște” Timi

30 aprilie 2024, ora 16,30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de fotografii „Ciprul ortodox”. Cu fotografii realizate de Viorica Ana Farkas (Reșița).

 

 

30. April 2024, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung: „Das orthodoxe Zypern“ der Autorin Viorica Ana Farkas (Reschitza).

 

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR٭:

Duminică, 28 aprilie 2024

Ora 10.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“:

Ø Veronika Haring (Maribor, Slovenia) prezintă antologia apărută în 2024 „Vezi med ljudmi. 22. Zbornik kulturnega društva nemško govorečih žena MOSTOVI = Zwischenmenschliche Bindungen. 22. Sammelband des Kulturvereins Deutschsprachiger Frauen BRÜCKEN“ (= „Legături interumane. Cea de-a 22-a antologie a Asociației Culturale a Femeilor Germane PODURI“);

Ø Ivan Korponai (Stehanja vas, Slovenia) citește din creația proprie;

Ø Katharina Kilzer (Frankfurt am Main, Germania) citește două povestiri din Banatul Montan: „Die Wassermühle von Wolfsberg“ (= „Moara din Gărâna“) & „Ferdinand Rank: Ein Waldmensch aus Wolfsberg“ (= „Ferdinand Rank: un om al pădurii din Gărâna“);

Ø Întâlnire cu Cercul literar „Die Stafette“ și cu scriitorii germani din Timișoara. Citesc: Arthur Funk („Eindrücke. Lyrik / Impresii. Lirică“, „CosmopolitanArt“ Timișoara, 2023), Arnold Schlachter (antologia „Die Stafette“ a Cercului literar, „CosmopolitanArt“ Temeswar, 2023), Bianca Barbu, Benjamin Burghardt și Henrike Brădiceanu-Persem; moderatoare: coordonatoarea Cercului literar „Die Stafette“, Henrike Brădiceanu-Persem.


După masa, excursie literară în Banatul Montan.


* Manifestările se vor desfășura în limba germană.

„Deutsche Literaturtage in Reschitza”

XXXIV. Auflage, 25. – 28. April 2024

PROGRAMMÜBERSICHT:

Sonntag, den 28. April 2024

 

10:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek:

Ø Lesung des Autors Ivan Korponai (Stehanja vas, Slowenien);

Ø Katharina Kilzer (Frankfurt am Main, Deutschland) liest zwei Geschichten aus dem Banater Bergland: „Die Wassermühle von Wolfsberg“& „Ferdinand Rank: Ein Waldmensch aus Wolfsberg“;

Ø Begegnung und Buchpräsentationen mit dem „Stafette“-Literaturkreis und Temeswarer deutschen Schriftstellern. Es lesen: Arthur Funk („Eindrücke. Lyrik / Impresii. Lirică“, „CosmopolitanArt“ Temeswar, 2023), Arnold Schlachter (Sammelband „Die Stafette“ des gleichnamigen Temeswarer deutschen Literaturkreises, „CosmopolitanArt“ Temeswar, 2023), Bianca Barbu, Benjamin Burghardt und Henrike Brădiceanu-Persem, alle Temeswar. Moderation: die Leiterin des „Stafette“-Literaturkreises Temeswar, Henrike Brădiceanu-Persem.

Nachmittags, literarische Reise durch das Banater Bergland.

Ediția a XXXIV-a, 25 – 28 aprilie 2024

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR٭: 

Sâmbătă, 27 aprilie 2024

Ora 10.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“:

Ø Gábor Ruda, președintele Asociației Culturale „Freundeskreis Murgebiet“ din Pilisvörösvár, Ungaria, își prezintă noile apariții editoriale: „Zusammengehörigkeiten. Ausstellungsreihe des Kulturvereins Freundeskreis Murgebiet, 2022 – 2023“ (= „Afinități. Expozițiile Asociației Culturale «Freundeskreis Murgebiet», 2022 – 2023“), Dumbaridisz Imre László, B. Szabó Péter: „Meditationen für Soloflöte“ (= „Meditații pentru solo flaut“), 2023, și „Sammelpunkt. Ausstellungsreihe des Kulturvereins Freundeskreis Murgebiet, 2023 – 2024“ (= „Loc de întâlnire. Expozițiile Asociației Culturale «Freundeskreis Murgebiet», 2023 – 2024“);

Ø Autorul german din Ungaria Josef Michaelis (Somberek) citește din noul său volum apărut 2023 „Tierkonzert“ (= „Concertul animalelor“);

Ø Autorul german din Ungaria Nelu Bradean-Ebinger (Budapesta) citește texte noi;

Ø Johann Schuth, președintele Uniunii Scriitorilor și Artiștilor Plastici Germani din Ungaria (VUdAK) își prezintă uniunea și noile ei apariții editoriale din perioada 2022 – 2023;

Ø Două autoare germane din Ungaria, Csilla Susi Szabó (Szederkény) & Christina Arnold (Mecseknádasd), se prezintă și citesc din creația proprie.

Ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“:

Ø  Jurnalista și traducătoarea Beatrice Ungar (Sibiu) prezintă cele două volume închinate anul trecut autorului transilvănean Eginald Schlattner: „Die Erde ist gewachsen. Festschrift für Eginald Schlattner / Pământul a crescut. Volum jubiliar pentru Eginald Schlattner“, coordonatori: Andras Bandi, Andreea Dumitru-Iacob, Florian Gassner, Roger Pârvu, Editura  „Mega” Cluj-Napoca, 2023 și „«Man verlasse den Ort des Leidens nicht, sondern handle so, dass die Leiden den Ort verlassen.» Eginald Schlattner ist seit 90 Jahren da und handelt…“ (= „«Nu părăsești locul suferinței, ci mai degrabă acționează în așa fel încât suferința să părăsească locul.» Eginald Schlattner este de față de 90 de ani și acționează…“), coordonatori: Rudolf Gräf, Christoph Klein, Gabriella-Nora Tar, Ioana Florea, apărut la „Presa Universitară Clujeană” Cluj-Napoca, 2023;

Ø Prezentarea „Cronicii romanești” – „Astea aflasem printre oameni” (titlu în original:„Romanhaften Chronik“ – „Das erfuhr ich unter Menschen“), în curs de apariție la Editura „Schiller”, Sibiu / Bonn) a autorului Joachim Wittstock (Sibiu);

Ø Traian Pop Traian, directorul Editurii „Pop“ din Ludwigsburg, Germania, prezintă împreună cu coordonatorul Benedikt Dyrlich (Dresda, Germania) volumul bilingv sorb-german: „Posledni sněh. Basnje serbsce-němsce / Der letzte Schnee. Gedichte sorbisch-deutsch“, grafica Božena Nawka-Kunysz, și citește din acesta;

Ø Bastian Kienitz (Mainz, Germania), deținătorul Premiului literar „Rolf Bossert“ pentru anul 2022, citește din creația proprie.                

Ora 19.30, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“:

Ø Decernarea Premiului literar „Rolf Bossert“ pentru anul 2024 în instituția școlară frecventată și de Rolf Bossert:

1.  Expoziție documentară dedicată lui Rolf Bossert, din arhiva Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița;

2.  Introducere prin inițiatorul Premiului, Hellmut Seiler (Backnang, Germania);

3.  Laudatio pentru premiantul pe anul 2024 al Premiului literar „Rolf Bossert“, Dietrich Machmer (Seevetal, Germania);

4.  Cuvinte de mulțumire și lectura premiantului Dietrich Machmer (Seevetal, Germania).

* Manifestările se vor desfășura în limba germană.

 

 

„Deutsche Literaturtage in Reschitza”

XXXIV. Auflage, 25. – 28. April 2024

PROGRAMMÜBERSICHT:

Samstag, den 27. April 2024

10:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek:

Ø Gábor Ruda, Vorsitzender des Kulturvereins „Freundeskreis Murgebiet“ in Werischwar / Pilisvörösvár, Ungarn, stellt von ihm herausgegebene oder veröffentlichte Bücher vor: „Zusammengehörigkeiten. Ausstellungsreihe des Kulturvereins Freundeskreis Murgebiet, 2022 – 2023“, Dumbaridisz Imre László, B. Szabó Péter: „Meditationen für Soloflöte“, 2023, und „Sammelpunkt. Ausstellungsreihe des Kulturvereins Freundeskreis Murgebiet, 2023 – 2024“;

Ø Der ungarndeutsche Autor Josef Michaelis (Schomberg, Ungarn) liest aus seinem neuen Band „Tierkonzert“, 2023 erschienen;

Ø Der Autor Nelu Bradean-Ebinger (Budapest, Ungarn) liest neue Texte;

Ø Johann Schuth, erster Vorsitzender des Verbands Ungarndeutscher Autoren und Künstler (VUdAK) stellt den Verband und seine Veröffentlichungen 2022 – 2023 vor;

Ø Zwei ungarndeutsche Autorinnen stellen sich vor und lesen aus dem eigenen literarischen Schaffen: Csilla Susi Szabó (Surgetin / Szederkény) & Christina Arnold (Nadasch / Mecseknádasd).

16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek:

Ø Die Journalistin und Übersetzerin Beatrice Ungar (Hermannstadt) präsentiert die beiden Eginald Schlattner im Vorjahr gewidmeten Bände: „Die Erde ist gewachsen. Festschrift für Eginald Schlattner / Pământul a crescut. Volum jubiliar pentru Eginald Schlattner“, Hrsg.: Andras Bandi, Andreea Dumitru-Iacob, Florian Gassner, Roger Pârvu, 2023 im „Mega”-Verlag Klausenburg erschienen, und „«Man verlasse den Ort des Leidens nicht, sondern handle so, dass die Leiden den Ort verlassen.» Eginald Schlattner ist seit 90 Jahren da und handelt…“, Hrsg.: Rudolf Gräf, Christoph Klein, Gabriella-Nora Tar, Ioana Florea, 2023 im Verlag „Presa Universitară Clujeană” Klausenburg erschienen;

Ø Vorstellung der „Romanhaften Chronik“ – „Das erfuhr ich unter Menschen“ (im Erscheinen begriffen im Schillerverlag, Hermannstadt / Bonn) durch den Autor Joachim Wittstock (Hermannstadt);

Ø Traian Pop Traian, Leiter des „Pop“-Verlags in Ludwigsburg, Deutschland, und der  Herausgeber Benedikt Dyrlich (Dresden, Deutschland) stellen den Band vor: „Posledni sněh. Basnje serbsce-němsce / Der letzte Schnee. Gedichte sorbisch-deutsch“, mit Grafiken von Božena Nawka-Kunysz;

Ø Lesung von Bastian Kienitz (Mainz, Deutschland), Träger des „Rolf Bossert“-Gedächtnispreises für das Jahr 2022.

19:30 Uhr, „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg:

Ø Verleihung des „Rolf Bossert“-Gedächtnispreises für das Jahr 2024 in der Schule, die Rolf Bossert besucht hat:

1.  Dokumentationsausstellung „Rolf Bossert“, aus den Beständen des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“;

2.  Einführende Worte zum „Rolf Bossert“-Gedächtnispreis, vorgetragen vom Preisinitiator Hellmut Seiler (Backnang, Deutschland);

3.  Laudatio auf Dietrich Machmer (Seevetal, Deutschland), den Preisträger des „Rolf Bossert“-Gedächtnispreises für das Jahr 2024;

4.  Dankesworte und Lesung des Preisträgers Dietrich Machmer (Seevetal, Deutschland).

 

• UZPR

Doamna Florina-Maria Băcilă este – din 23 septembrie 2019 – conferențiar doctor la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de studii româneşti, Colectivul de limba română. Dincolo de titlul academic, este o persoană deosebit de atașată de locurile natale, un neobosit căutător de comori ale spiritului românesc, pe care le conservă prin scris și le prezintă cu însuflețire celor interesați.

În cele ce urmează, vă propun să descoperiți personalitatea doamnei conferențiar universitar doctor într-un interviu care îngemănează experiența didactică cu predilecția pentru scris și cercetare culturală.

– În ce cadru vă simțiți în largul dvs. – conferențiar universitar doctor, scriitor sau publicist?

– Ipostaza pe care o simt cel mai aproape de sufletul meu este aceea de dascăl. E adevărat că ascensiunea profesională în mediul universitar implică parcurgerea anumitor etape, în urma căreia se obțin gradele didactice, dar, dincolo de ele, rămâne profesorul – omul de la catedră care îi învață pe copii… să învețe: ce, cum și, mai ales, de ce. Pe de altă parte, nu mă consider scriitor în sensul restrâns al termenului, deși am „cochetat”, în mai multe rânduri, cu eseistica și chiar cu ideea de a scrie proză. Experiența de publicist îmi este de mare ajutor în activitatea de editare a textelor și în impunerea exigenței inclusiv atunci când vine vorba despre elaborarea propriilor studii și articole, în vederea publicării. De altfel, în pofida prejudecăților care îl asaltează astăzi din ce în ce mai puternic, se cuvine ca universitarul să fie, mai întâi, dascăl, apoi cercetător dedicat muncii fără astâmpăr și, simultan, om al comunității, unind fervoarea și sensibilitatea ei cu solemnitatea mediului academic. Tocmai de aceea mă bucur enorm ca, din când în când, să mă pot simți în largul meu de… om.

– Implicarea dvs. deosebită în activitatea didactică se datorează moștenirii de familie?

– Cred că implicarea aceasta derivă, în primul rând, din buna rânduială pe care Făcătorul a toate ne-o așază pe firul vieții. Omenește vorbind, vă mărturisesc că refrenul care mi-a însoțit răspicat, fără ezitare, copilăria și adolescența a fost: „Când voi fi mare, vreau să mă fac profesoară de română și să scriu cărți!”. Visam să ajung cândva studentă la Litere, ca să fiu aidoma celor doi admirabili profesori ai mei de limba română din gimnaziu (Irina Frîncu) și din liceu (Iosif Băcilă), adică să am o profesie care presupune dăruire și sacrificiu de sine, să le ofer celorlalţi câte ceva din cunoştinţele, strădaniile şi trăirile proprii. Sigur, am preluat ce am socotit că mi se potriveşte de la mai mulţi dascăli din ciclurile şcolare pe care le-am urmat, am încercat să adaptez la trăsăturile personalităţii mele ceea ce mi s-a părut demn de reţinut şi de pus în practica didactică.

Citește articolul întreg:

Continuă lectura →

În primăvara anului 2015 am avut ocazia să vizitez, în capitala Ucrainei, la Kiev, cu prilejul participării la un congres internațional, Muzeul Memorial al Cernobîlului. Acest muzeu a fost înființat la 26 aprilie 1992 și se adresează unui număr mare de vizitatori din Ucraina, dar mai ales din lumea largă, având ca tematică, așa cum spune însuși numele său, uriașa tragedie petrecută în urmă cu 38 de ani, când, la 26 aprilie 1986, avea loc accidentul nuclear de la al patrulea reactor din cadrul Centralei Atomoelectrice din Cernobîl, cu urmări până în ziua de astăzi. De fapt, este unul dintre cele mai vizitate muzee din Ucraina. Motto-ul muzeului reprezintă un citat din Cicero: „Est dolendi modus non est timendi – există o limită a suferinței, dar nu și o limită a fricii.” Vizitând acest loc unic în lume, am înțeles mult mai bine ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 38 de ani, despre injustețea ținerii sub controlul comunist de atunci a transferului de informații care, dacă circulau liber, poate mai salvau vieți…
Când am ieșit din muzeu, după două ore și mai bine de vizitat, am fost un alt om: mai aproape de suferințele semenilor noștri de atunci, mai înțelegător față de nevoia de a face tot posibilul ca o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată…
Și astăzi mă cutremură și mă sperie faptul că ne jucăm cu tehnologii care, dacă nu sunt întrutotul securizate, pot fi fatale pentru viața noastră, a tuturor, chiar a planetei noastre în general. De multe ori nu suntem destul de conștienți de urmările unor astfel de tehnologii, dacă ele nu sunt întrebuințate conform normelor sau cad în mâinile oamenilor fără discernământ. Și în perioada de astăzi, când conflictul armat din Ucraina sângerează, centralele nucleare din țara vecină sunt la un pas oricând de o nouă catastrofă nucleară!
Cernobîlul a reprezentat pentru omenire o cotitură. Fie ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple aici, acolo, niciunde… Oare am învățat ceva din istorie?
La 8 decembrie 2016, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție care desemna 26 aprilie drept Ziua internațională de comemorare a dezastrului de la Cernobîl. Astăzi ne amintim de acea zi de 26 aprilie 1986…
Iar pentru că Biblioteca Germană „Alexander Tietz” nu poate fi indiferentă, vom organiza o miniexpoziție de fotografii, luni, 29 aprilie. De ce abia luni? Fiindcă până duminică, spațiul Bibliotecii este ocupat de manifestarea internațională „Zilele Literaturii Germane la Reșița”.
Prin urmare:
29 aprilie 2024, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița, cu posibilitate de vizitare între orele 15.00 și 18.00:
Ziua Internațională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl (26 aprilie 1986). 38 de ani de la accidentul de la centrala atomoelectrică.
Expoziție de fotografii cu Muzeul Național al dezastrului de la Cernobîl, situat în Kiev. Cu fotografii realizate de Erwin Josef Țigla.