În cadrul vizitei în România a delegației Uniunii Ziariștilor din Turcia, după reuniunea de la sediul central al Uniunii, programul a inclus un larg dialog profesional la Antena Group. Adrian Ursu, membru al Consiliului Director al UZPR, director executiv Antena3CNN, le-a prezentat oaspeților structura companiei de media, iar după vizitarea studiourilor, împreună cu Dan Constantin, vicepreședinte al UZPR, a răspuns pe larg la întrebările ziariștilor din Turcia.
Anul acesta, 2024, se împlinesc 100 de ani de la inaugurarea Palatului Culturii din Drobeta Turnu Severin, cel mai frumos și important edificiu cultural din județ și printre cele mai vestite și apreciate din țară. Actuala conducere a instituției organizează cu acest prilej activități demne de faima Palatului-emblemă al Mehedințiului. În centrul atenției organizatorilor în frunte cu d-na manager Delia Râmniceanu, stau cei care au trudit din greu pentru realizarea acestei clădiri monumentale, costurile fiind, se înțelege, foarte mari. Iar construcția odată terminată, s-a muncit enorm și pentru a-și câștiga poziția de instituție de frunte în viața culturală a țării.
Mulți au fost aceia care s-au implicat în realizarea acestui important și monumental obiectiv și numele lor trebuie să fie scris la loc de cinste într-o broșură aniversară spre știința viitorimii și pentru neuitare, dar dintre toți, trei nume trebuie să fie în fruntea listei pentru efortul făcut fără limite și de lungă durată: TEODOR COSTESCU, I.G.BIBICESCU și IOSIF CORIOLAN BURACU. Primului i se datorează punerea în practică a ideii realizării acestui obiectiv excepțional, obținerea fondurilor inițiale și pe tot parcursul lucrului (Iorga spune despre Costescu că „o să moară pe treptele ministerelor pentru binele obștesc”), colectarea de donații, contribuția materială personală și rezolvarea infinitelor probleme care se iveau pe parcursul derulării construcției edificiului. Lui I.G.Bibicescu i se datorează imensa donație personală reprezentată de fondul de carte și mobilierul Bibliotecii care-i poartă numele, a ajutorului material făcut de Banca Națională a României în fruntea căreia s-a aflat aproape trei decenii ppentru ridicarea edificiului, influența personală asupra altor instituții de stat și private care au acceptat să sponsorizeze cu bani construirea Palatului. Lui Coriolan Buracu i-a revenit sarcina finalizării construcției ( motiv pentru care a locuit cu întreaga sa familie chiar în incinta în construcție a Palatului (ca să nu se înstrăineze și să nu dispară nimic), supravegherea pe parcursul întregii zile a lucrului muncitorilor încât să nu se facă nici-o risipă, mobilizarea cetățenilor la muncă voluntară, organizarea de evenimente cu scop caritabil pentru obținerea banilor necesari finisajelor. La construirea Palatului a venit în ajutor toată suflarea Mehedințiului, fără deosebire de stare materială, culoare politică, credință religioasă, vârstă sau putere fizică. În 1924, înainte ca întreag interiorul clădirii să fi fost finalizat, Palatul a fost inaugurat. Se avea în vedere nu fala electorală pentru o realizare așa valoroasă, ci ca fondurile obținute din exploatarea Palatului să fie folosite pentru terminarea completă a interiorului clădirii. Sarcina aceasta a rămas în special pe umerii preotului Buracu. Ca o compensație pentru uriașul efort făcut pentru terminarea instituției, lui i-a revenit cinstea și onoarea de a fi fost ales primul director al Palatului (1924-1928) și al Bibliotecii I.G.Bibicescu aflată în aripa de est a Palatului. O alegere mai bună nici că se putea, pentru că activitatea culturală din acei ani la Severin s-a dovedit irepetabilă. Palatul și-a meritat titlul de cetate a culturii! După nici patru ani de la darea lui în folosință acesta devenise deja o adevărată tribună înaltă și luminoasă a științei, culturii și artei, de la al cărei pupitru se conferenția la nivel sperior, academic, și cu artă oratorică fascinantă. Din 1928 I.C.Buracu, omul „bun la toate”, a continuat să aibă grijă de finalizarea tuturor sălilor Palatului, 111 la număr, din calitatea de Senator în Parlamentul României din care a făcut lobby pentru Severinul drag..
Într-un interval de timp scurt Coriolan Buracu a reușit să organizeze foarte multe evenimente culturale de cea mai înaltă ținută și toate s-au derulat în această clădire nouă care și-a dobândit notorietatea mai repede decât s-a sperat. Familia Regală a venit de mai multe ori în Tr. Severin invitată fiind la activități culturale cu care tot Mehedințiul se poate mândri. Organizatorii și susținătorii acelor activități culturale făceau totul pro bono, doar la insistențele preotului Coriolan Buracu, de dragul artei și al culturii în general; s-au pregătit și susținut piese de teatru cu actori amatori dintre intelectualii județului, în special cadre didactice și elevi de liceu, au fost invitați să conferențieze nume mari ale științei precum Dimitrie Gusti, Nicolae Iorga, Victor Gomoiu, C.I.Istrati, Gh. Țițeica, Petre Sergescu, C.Rădulescu Motru, P. Gârboviceanu, I.G.Duca, C.Argetoianu, Nae Ionescu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Ion Pilat și mulți, mulți alții; s-au organizat baluri și diverse recepții în condiții de mare eleganță, cu bufet și toate cele necesare pentru reușita deplină a unor seri de neuitat pentru bogații orașului, care de multe ori se sfârșeau cu donații consistente în folosul Palatului din partea celor cu dare de mână, etc, etc.
Toți cei trei „părinți” ai Palatului pomeniți mai sus erau oameni cunoscuți de-acum în toată țara și apreciați. Nimeni nu i-a refuzat vreodată. Numele și renumele lor aduceau atâția oameni mari la Turnu Severin, iar prestigiul și faima orașului au avut numai de câștigat.
Printre multele decizii lăudabile și de real folos luate acum de organizatorii centenarului Palatului Culturii este și aceea a tipării unei noi ediții a cărții „Amintiri”, al cărei autor este Iosif Coriolan Buracu. Momentul republicării acestui volum în ediție de lux este cât se poate de bine ales și le face cinste factorilor de decizie care s-au gândit la acest lucru, din mai multe motive:
1) Autorul cărții a avut o contribuție majoră la darea în folosință a Palatului Culturii care a devenit sub conducerea sa o instituție demnă de numele pe care îl poartă și a reușit să imprime orașului și județului o nouă viață. În calitate de director C. Buracu s-a străduit ca talentele artistice și personalități din cele mai diferite domenii ale științei și culturii neamului să-și dea întâlnire subt cupola Palatului Cultural de la T.Severin ; a înfiinţat prima fanfară ţărănească din vechiul regat, după modelul celor din Almăjul natal, la Vânjuleţ. A organizat expuneri la care a invitat personalităţi de seamă ale culturii române pe care severinenii, și nu numai, veneau cu sutele să-i vadă și să-i asculte; a creat muzee laice și bisericeşti, iar în calitatea de director al Bibliotecii I. G. Bibicescu a înfiinţat 14 biblioteci în Almăj, 47 în localităţi din Iugoslavia, unde trăiau români, trimiţând cărţi şi dulapuri pentru acestea. A expediat 60.000 de volume scrise în limba română în America. Primea foarte multe scrisori de recunoştinţă pentru donaţiile de carte românească de la preoţi şi învăţători români din afara granițelor, oameni ce îşi exprimau nevoia de carte în limba strămoşească.
2) Ne apropiem de sfârșitul primului pătrar al secolului XXI și încă lucrurile în țara noastră nu merg pe făgașul cel bun, Se tinde ca totul să fie globalizat și să se distrugă tot ce a fost frumos și bun până la sfârșitul celui de-al doilea răzoi mondial. Să nu mai existe noțiunile de erou, sfânt, elită, cinste, patriotism, valoare. Tineretul de azi este lipsit de modele pe care să-și dorească să le urmeze pentru salvarea poporului și a țării de efectele, urmele și sechelele comuniste care încă bântuie peste tot. Autorul și eroul cărții „Amintiri” este un model demn de urmat din toate punctele de vedere: moralitate, eleganță, decență, cuvântul bun și dulce, alinarea suferințelor aproapelui său, caracteristici atât de puțin întâlnite din păcate în lumea românească de azi.
3) Prin volumul de față cititorii vor cunoaște puterea de sacrificiu, de muncă, voința, hotărârea, puterea de jertfă a românilor de altădată întruchipată de acest mare „OM între oameni” prin caracterizările pe care i le fac părintelui Coriolan Buracu personalități de frunte ale neamului românesc. Astfel, în rânduri care nu pot cuprinde decât sumar viața şi activitatea protopopului Coriolan Buracu, una din marile conştiinţe ale românilor aşa cum au fost ele relevate în cartea „Amintiri” realizată de Editura „Învierea” a Arhiepiscopiei Timişoarei, sub îngrijirea lui Mihai Buracu, ultimul fiu în viaţă al lui Coriolan Buracu. Cititorii pot afla trăsăturile definitorii ale părintelui, așa cum l-au perceput contemporanii care l-au cunoscut direct pe el și faptele sale: „Răbdător, muncitor şi cu dragoste faţă de obârşia lui , Coriolan Buracu urmăreşte cu perseverenţă promovarea culturii printre românii dinăuntru și din afara hotarelor. În anul 1918, când durerea devenise insuportabilă, duhul lui muntos i-a întărit convingerea în zile mai senine, devenind omul epocii UNIRII din anul 1918. A fost primul om din cetatea Mehadiei care, abia sosit de pe front, a organizat în luna decembrie manifestări care au avut un deosebit răsunet în presa vremii.După unirea Transilvaniei şi Banatului cu România, acest bărbat frumos cu glas admirabil şi-a creat din munca de culturalizare a românilor de pretutindeni un sens al vieţii”, spunea Nicolae Iorga.
Teodor Costescu, interesat ca în fruntea instituției pentru care trudise atât de mult timp să fie o peronalitate de toată încrederea, instruit, educat, întreprinzător și bun român îi face o caracterizare măgulitoare pentru oricine, din care spicuim doar cuvintele „Coriolan Buracu este unul din marii luptători bănățeni care a contribuit mult la păstrarea idealurilor românești, este un intelectual de seamă și un conferențiar distins. Este un om absolut sărac, cu o familie numeroasă, dar cinstit până la sfințenie. Calitățile lui umane îl recomandă pe Coriolan Buracu pentru funcţia de director al Palatului Culturii și al bibliotecii “I. C. Bibicescu”, din Turnu-Severin.”
Profesorul Pavel Panduru, în lucrarea Memoria străbunilor precizează:
„Coriolan Buracu nu a fost doar preot, ci şi un valoros om de cultură, un organizator desăvârşit, un împătimit propovăduitor al românismului şi al unităţii neamului, un cărturar de excepţie, un prolific scriitor şi fervent corespondent al presei vremii. A fost un om vrednic de legenda sa. Nu ostenesc să subliniez faptul că protopopul Coriolan Buracu și-a dedicat viaţa deşteptării şi propăşirii românilor, în vremuri grele, de robie, dar şi în timpul României Mari.Numele său, legat în special de cartea Din trecutul Almăjului și Rudăriei a circulat, în Valea Almăjului, în vreme ce autorul ei a fost târât, de autoritățile comuniste, prin închisori. Eram școlar, în primele clase elementare, când am aflat de această carte și am reușit să o procur și să o citesc fascinat.Ea mi-a deschis apetitul cercetării istoriei Banatului și a minunatei noastre Țări, fiind scânteia care a aprins în ființa mea ideea datoriei sufletești față de Banat și față de Valea în care am deschis ochii și am văzut llumina zilei, ” spune Ion Marin Almăjan
Tot profesorul Pavel Panduru din Valea Almăjului afirma la ceremonia centenarului nașterii lui Coriolan Buracu următoarele: „Un om ales de Dumnezeu, pentru vremuri contemporane, a fost părintele Coriolan Buracu de la Prigor, acolo unde se mai păstrează ceva din gândul curat care sapă fântânile la margini de drumuri şi cărări, pentru călătorii osteniţi şi însetaţi, dăruindu-ţi starea lăuntrică a unei regăsiri originare, mult aşteptate. A luat jugul preoţiei, studiind la şcoli de renume din Europa, apoi la Institutul Teologic din Caransebeş, avându-i ca modele pe unchiul Pavel Boldea din Borlovenii Vechi şi pe Iosif Serafin din Pătaş (o altă rudă din partea mamei).
Pr. Prof. Dr. Iconom Stavrofor Petrică Zamela recunoștea că în activitatea sa pastorală l-a avut drept model pe părintele Buracu pentru că „A dovedit prin ani, prin trudnica sa activitate şi prin cuvântul său, scris sau rostit, că a fost un adevărat preot, în slujba lui Dumnezeu şi a naţiunii române. Apoi după anii 1918, s-a impus şi ca o prezenţă etică de anvergură în rândul societăţii civile româneşti. Părintele Buracu a fost un vizionar, un om providenţial care a ştiut să discearnă între ce este esenţial şi neesenţial în viaţă, un om ales de Dumnezeu care a dat direcţie şi a scris istorie, îndrumându-i pe alţii nu numai prin vorbe, ci şi prin fapte. A ştiut să guste şi din glorie, dar a ştiut să plece capul şi în răcoarea temniţelor ungureşti sau comuniste. În acei ani grei ai tranziţiei, a fost omul luminat care şi-a păstrat echilibrul, care a dovedit eroism, consacrându-şi numele în galeria mărturisitorilor pentru Hristos şi Neam. Cred că prin tot ceea ce a înteprins, fie în domeniul spiritual, social, istoric, militar sau naţional, poate fi aşezat cu demnitate în Panteonul marilor bărbaţi ai Bisericii şi Neamului românesc.”
Același profesor Pavel Panduru, dar cu alt prilej, spunea: „Coriolan Buracu nu a fost numai preot, ci şi un valoros om de cultură, un organizator desăvârşit, un împătimit propovăduitor al românismului şi unităţii neamului, un cărturar de excepţie, un prolific scriitor şi corespondent al presei vremii”.
El a rămas, după spusele prof. univ. dr. Vasile Mircea Zaberca, „în galeria marilor valori ale Banatului şi admirabililor luptători pentru cauza naţională românească. Zestrea intelectuală şi-a dobândit-o în şcolile primare din Budapesta şi Viena, în liceele din Blaj şi Braşov şi la Institutul teologic din Caransebeş. Coriolan Buracu, născut în gingăşia ţării Almăjului, cu înfăţişarea lui plăcută şi vorbirea curgătoare, avea în el un arsenal de gânduri închinate poporului român. Chinurile suferite de bănăţeni în timpul ocupaţiei turceşti, austriece sau maghiare, au trezit în el respectul faţă de taina care-i leagă pe almăjeni de acest pământ. De aceea ,, prin grai şi prin scris, a militat pentru drepturile politice şi sociale ale românilor, pentru eliberarea Banatului de sub ocupaţia Austro-Ungariei şi unirea lui cu România . Am desprins la Coriolan Buracu un patriotism adânc, un patriotism al faptelor, o slujire fără rezerve a adevărurilor poporului român, fapt ce i-a atras ura autorităţilor maghiare, care-l arestează sub acuzaţia de „agitator în contra statului maghiar. Este întemniţat la Caransebeş pe data de 26 iulie 1914, unde se găsea şi generalul Nicolae Cena”.
„Scrisul lui Coriolan Buracu, afirmă Ionel Bota, izvodit din dragoste pentru spaţiul natal şi istoria românească , presupune completări, corecţii şi operaţii ce survin în evoluţia istoriografiei naţionale (…). Dar adăugate cărţii lui Coriolan Buracu, aceste argumente nu sunt altceva decât recunoaşteri ale efortului său de a sintetiza tot ce, până în 1932, putea contribui la prinosul de laudă al eroismului românilor”.
Generalul Virgil Economu impresionat de neobosita activitate pe frontul primului război mondial a preotului maior C.Buracu afirma: „Preotul C.Buracu cristalizează în ființa samorala creștină în toată puritatea sa.Interesant ca înfățișare, captivant la cuvânt, exemplar la fapte, a fost apostol în Regimentul 105 Infanterie, a fost mâna dreaptă, sufletul convingerilor și intențiilor mele.Cu ajutorul lui am reușit moralmente, să ridic sufletul turmei care, în ziua de Rusalii 1919 a părăsit cazarma în masă. Coriolan Buracu este singurul om la care am întâlnit o perfectă identitate între vorbă şi faptă. Este una din structurile omenești mult departe de comun prin cultura și educația minții,inimei și voinței. Dacă ar fi numai al armatei, am avea un câștig imens.”
Ca preot militar părintele Buracu și-a făcut datoria în mod excepțional. Vreme de doi ani pe diverse fronturi unde a fost trimis de superiorii săi, după cum însuși mărturisește în „Amintiri” a oficiat 236 servicii religioase, a organizat și condus Cămine Culturale Osttășești, a înființat 32 de biblioteci românești prin diferite spitale, a cumpărat din banii personali aparate de proiecție cu care a ținut 125 reprezentații cinematografice, a oficiat zeci de inmormântări. Pentru toate aceste activități care au avut drept scop îmbunătățirea cât de cât a vieții ostășești și ridicarea moralului armatei a fost citat pe zeci de ordine de zi ale armatei a primit zeci de decorații românești și străine, a fost distins cu „brâu roșu” și înaintat în grad până la acela de locotenent colonel. I-a ajutat în egală măsură pe soldații români și străini, moriv pentru care primea scrisori de recunoștință din diverse locuri.
„Pentru zelul depus la refacerea fizică și morală în timpul epidemiei de holeră în tabăra de ofițeri prizonieri ruși și francezi a primit o telegramă de felicitare semnată de 27 ofițeri ruși cu următorul conținut: „ În aceste zile de suferință atroce ce Dumnezeu ne-a trimis, noi, ofițerii ruși am văzut aici în străinătate cu multă satisfacție, venind preot român ortodox cu un cuvânt de consolare și rugăciuni.”
General Okoliksanyi, comandantul garnizoanei din Debrețin, scrie: Eu mă simt obligat să exprim, în numele serviciului superior, preotului militar Coriolan Buracu, pentru serviciile eminente și pline de sacrificii în tabăra locală de prizonieri de război, pe timpul epidemiei de holeră-recunoștință lăudabilă! El a câștigat simpatia tuturor prin eminentele calități de caracter, sârguință asiduă, sentimente exemplare de îndeplinirea dorințelor și atențiune camaraderească.”.
Ionescu Fâlciu referindu-se la preotul militar Buracu afirma: „Coriolan Buracu a fost omul care ştia să asculte şi să creeze acel cadru de intimitate pentru a găsi itinerariul pe care au mers în decursul istoriei bănăţenii şi mehedinţenii. A creat posibilitatea scotocirii trecutului istoric prin adunarea de vestigii materiale şi spirituale în cadrul muzeelor „Nicolae Cena” – Băile Herculane (1921- 1922), „C.I.Istrati” – Turnu Severin (1924-1925) şi al „Comunităţii de avere” – Caransebeş (1933). Fuziunea sufletească dintre el şi locul naşterii este izvorul de unde i se trage puterea de a înfiinţa, la 29 octombrie 1929, Societatea Culturală „Astra” – despărţământul Almăjului, al cărei preşedinte a fost ales.
4) Preotul maior militar Coriolan Buracu, conform caracterizărilor pe care superiorii lui i le-au făcut în presa vremii și care se regăsesc în cartea de față, trezesc în sufletul cititorilor dorința de a-i urma exemplul, voința de a se implica cu toată forța, cu mintea, brațele și inima în lupta împotriva răului care ne trage înapoi. Portretul acestui om, făcut de oameni importanți, în mod dezinteresat, dar impresionați de puterea de muncă, de implicare, de mobilizare a unor mase mari de oameni în ducerea la îndeplinire a unor obiective majore pentru neam și patrie, au și acum aceeași mare influență asupra celor care vor să-și vadă neamul în strălucitoarea lumină a viitorului, într-o țară înălțată pe temelia valorilor ancestrale.
5) Viața și activitatea lui Coriolan Buracu trezesc în cititor dorința sfântă de a aduce la cunoștința contemporanilor faptele sale pe tărâmul propovăduirii învățăturii creștin-ortodoxe cât și al cercetării științifice.
6) Cartea este un îndemn la sentimente patriotice pentru cei care s-au născut români și iubesc pământul strămoșesc.Coriolan Buracu a fost hărăzit de Dumnezeu cu o minte ageră, cu o mare putere de sinteză a fenomenelor istorice, un patriot și un naționalist convins că numai iubind locurile și pe locuitorii acestora poți să-i determini pe ceilalți să-ți urmeze crezul și să facă astfel să dăinuiască acest loc sfânt până la sfârșitul veacurilor.
7) Cititorul va constata că statura morală a eroului cărții iese și mai mult în evidență odată cu trecerea timpului, comparându-se pe sine și pe contemporanii săi, cu contemporanii marelui preot și faptele lor în slujba țării. Vorbele și îndemnul președintelui american J.F. Kennedy către poporul lui, vor stârni poate ecou și în inimi românești mobilizate de faptele concrete ale familiei Buracu: „Nu vă întrebați ce poate face țara pentru voi, ci ce puteți face voi pentru țară”.
Mărturiile părintelui Buracu din cartea „Amintiri”sunt valoroase nu doar pentru faptul că ne prilejuiesc cunoașterea în amănunt a vieții și activității sale până la un moment dat, ci și pentru că prin intermediul lor cunoaștem de fapt cum și-a mistuit tinerețea și viața întrega sa generație pentru un crez sublim, întemeiat pe cele trei mari iubiri: iubirea de Dumnezeu, iubirea de patrie și de familie. Măreția minunatului său suflet și magnitudinea deosebită a jertfei sale s-a transmis întregii familii-copii, nepoți și strănepoți conform zicalei că „Așchia nu sare departe de trunchi”. Niciunul din cei 8 copii ai părintelui care au ajuns la maturitate nu a fost mai prejos de părinții lor.
Ileana și Marcel Mateescu
Foto: Wikipedia
Cu povestiri, cântece și multe întrebări adresate compozitorului și dirijorului Sabin Pautza, s-a deschis cea de-a XI- a ediție a Festivalului Internațional „Sabin Pautza”, o manifestare cunoscută și apreciată în întreaga lume. „Micuții Cercetași”, cum se numesc elevii din clasa a II-a de la Școala Gimnazială numărul 8 din Reșița, au venit cu mare bucurie și curiozitate la întâlnirea cu muzicianul, care a avut o carieră remarcabilă în America, unde a fost director artistic și prim-dirijor al celei mai vechi orchestre din New Jersey, „Plainfield Symphony Orchestra”, a obținut multe premii și a concertat pe toate marile scene ale lumii.
Despre darul care îl primim de la Divinitate și pe care trebuie să-l prețuim și să-l dezvoltăm mereu, le-a vorbit maestrul Sabin Pautza.
Profesorul Lucian Voina, de la Liceul de Arte „Sabin Pautza”, din Reșița a ținut cu același prilej o prelegere intitulată „Cum se face muzica?”. El le-a vorbit copiilor în mod special despre alămuri și a exemplificat expozeul său cu piese muzicale interpretate la trompetă de elevii săi, Bardocz Mark și Bardocz Eduard. Ei au interpretat pentru cei mici partea I-a din Concertul numărul 3 de W.A. Mozart și partea I-a din Concertul în Mi Bemol Major de Joseph Heiden.
La finalul acestei întâlniri interesante, care a plăcut atât celor mici, cât și celor mari, corul elevilor numit „Steluțe” al Școlii gimnaziale „Marius Șandru”, condus de doamna Mariana Brebenariu, a intrpretat câteva piese muzicale. Această formație a obținut mai multe premii la festivalurile corurilor organizate pentru copii din Italia, locul întâi și în Belgia premiul II.
Deschiderea oficială a Festivalului Internațional „Sabin Pautza”a avut loc în Sala Multimedia a Centrului Universitar „Babeș Bolyai” din Reșița.
Societatea „Mertarsis”, reprezentată de Camelia și Lucian Duca, cei care se ocupă an de an de organizarea acestei manifestări, au spus că această primă zi a festivalului va continua cu un recital extraordinar susținut de Sorin Petrescu la pian și clarinetiștii Andrei Cuibariu și Dorin Cuibariu. Seara va fi reprezentată în cel mai frumos mod de folclor, când vor ieși la rampă virtuozii Semenicului.
Adriana Telescu/UZPR, Filiala Caraș Severin
Deschidere inedită în cadrul Festivalului Internaţional „Sabin Pautza” (FISP).
Interviu realizat de Adriana Telescu, UZPR filiala Caraș Severin.
În perioada interbelică, Oraviţa era un important centru cultural şi publicistic.
Tipografia ,,Progresul” din Oraviţa a fost prima tipografie în limba română din oraş şi din zona văii Caraşului. La această tipografie era editată gazeta cu acelaşi nume.
Gazeta locală în Oraviţa era: „Progresul”, tipărită în tipografia proprie, gazetă social politică şi literară, înfiinţată în Oraviţa în anul 1907 de către Gheorghe Jianu, fost învăţător, Dr. Ioan Nedelcu, Dr. Liviu Cigăreanu şi I. Iepure. Gazeta vieţuieşte până în 1916. Directorul gazetei a fost Gheorghe Jianu, iar redactor responsabil Alexandru Purgariu.*
Gheorghe Jianu, învăţător, publicist, şi om politic, s-a născut la 18 mai 1866, în comuna Ciclova Montană. Cursurile şcolii primare, secundare şi liceale le face la Oraviţa. Continuă studiile la Kecskemet şi Institutul pedagogic din Arad. După terminarea studiilor obţine o catedră de învăţător la Oraviţa.
În anul 1906, Gheorghe Jianu avea un rol însemnat în mişcarea culturală şi naţională fiind inspector şcolar. Ajunge preşedintele Asociaţiei învăţătorilor bănăţeni.
În acelaşi an fondează împreună cu Ioan Nedelcu şi Liviu Cigărean Societatea „Progresul” care are o tipografie şi un ziar din anul următor.
În anul 1907 s-a inaugurat în Oraviţa tipografia română „Progresul”, având ca editor-proprietar pe Gheorghe Jianu. Sim Sam Moldovan, în cartea „Oraviţa de altădată şi teatrul cel mai vechi din România”, descrie actul înfiinţării tipografiei, la 12 august 1907, pentru care s-a adus maşina de la firma L. Kaiser’s Sohne, din Viena, ca şi celelalte ustensile tipografice. Personalităţi din întregul Banat, aşa cum exista provincia la 1907, au fost invitate la marele eveniment. Tipografia a fost sfinţită de preotul din Coştei, Avram Corcea, în „dumenica din 12- lea August st.v.1907”. Din Caransebeş a onorat evenimentul episcopul ort. românesc, Nicolae Popea, din Lugoj, dr. Vasile Hossu, episcop greco- catolic. A fost prezent deputatul Coriolan Brediceanu din cercul electoral al Oraviţei şi deputat Aurel Novacu „în cercul Saschii”.
Act comemorativ
„Pentru promovarea intereselor fraţilor noştri din Albia Caraşului şi pentru înlesnirea comunicării cu ai noştri din alte părţi, ridicat-am acest stabiliment de arte grafice pe vremea păstoririi Archiereilor noştri: Nicolae Popea, episcop ort. rom. de Caransebeş şi Dr. Vasile Hossu, episcop gr. cat. rom. de Lugoj; a deputaílor noştri în casa ţării: Coriolan Brediceanu, în cercul electoral al Oraviţii şi Dr. Aurel Novacu în cercul Săschii. Spre aducere aminte, notăm la acest loc, că maşina, dela firma L. Kaiser’s Sohne din Viena, cum şi celelalte utensilii tipografice ni s’au activat prin conducătorul Tipografiei Diecezane din Caransebeş: Gheorghe Imbronovici, iar montarea maşinei în casa No. 264 a cetăţeanului nostru: Anton Holzmann, a făcut-o monteurul din Viena: Johann Decker, având angajaţi la începutul muncii tipografice pe Nicolae Boldureanu, conducătorul tehnic Ilie Oraviţanu, Lazar Teodorovici şi ucenicul Mihai Staniloi, culegători, iar de conducători ai revistei “Progresul”, ce se va tipări în această tipografie: editor-proprietar Gheorghe Jianu şi redactor responsabil: Alexandru Purgariu.
După actul sfinţirii săvârşit prin preotul nostru din Coştei: Avram Corcea, în dumineca din 12-lea August st. v. 1907, când s’a făcut şi actul de faţă, ca prima tipărire în această tipografie nouă, mâine zi, Luni, s’a pornit lucrarea într’un ceas bun!”. Oraviţa-montană, 12/lea August 1907”.
Fondatori:
Dr. Vasile Meşter Dr. Ion Nedelcu
Gheorghe Jianu Dr. Liviu Cigareanu
Nicolae Boldurean Aveam Corcea
Ioan Epure
Cu înfiinţarea acestei tipografii a apărut şi gazeta Progresul la care au colaborat mulţi tineri intelectuali români”**
În cartea „Dicţionar cronologic al presei din Caraş Severin”, autor Gheorghe Jurma, se arată: „1907, august 25/ septembrie 7. Oraviţa: apare Progresul, editor şi girant: Gheorghe Jianu. Conform titlului, este preocupată de igiena şi întărirea economică a poporului etc. ,,Vom da piept şi cu nesocotinţa celor ce se opintesc să ţină vremea în loc, vom proslăvi munca şi omenia…” Interzisă în 1916; reluată în 1923 până în 1927”***
În paginile gazetei „Progresul” au publicat mari personalităţi, începând din anul 1907; îl găsim în numărul patru al ziarului pe Alexandru Bojincă din Ticvaniu Mare scriind despre ,,grija pentru acurateţea lingvistică a interpretării”.****
Prima gazetă în limba română a fost „Progresul” lui Gheorghe Jianu, înfiinţată în 1907. În vremurile acelea, tipografia deservea o mare şi întinsă arie începând cu Oraviţa, Bozovici, Anina, Bocşa, Tirol, Moldova Nouă şi presupunea multă trudă.
Media din Voivodina apreciază activitatea publicistică din Oraviţa din acea vreme datorită faptului că marile personalităţi au trimis articole către gazeta ,,Progresul”.“În primele decenii ale acestui secol Oraviţa era un centru publicistic important. Aici prima gazetă românească a apărut în anul 1907. Este vorba de ,,Progresul” lui Gheorghe Jianu, dedicat cu preponderenţă problemelor culturii şi literaturii şi ,,închinat propăşirii culturale a fraţilor din Banat”. A fost o publicaţie foarte citită.”.*****
Puternice şi constante au fost legăturile culturale întărite prin paginile gazetei „Progresul” din Oravița cu cetățenii din Vârset şi Costei.
Aflăm în gazetă despre serbările de la Coştei, de la Petrovăsala, artiştii şi personalităţile prezente, despre bucuria localnicilor şi tradiţii.
În numărul 43, din noiembrie 1908, Gheorghe Jianu semnează articolul despre „Congresul învăţătorilor din eparhia Caransebeşului”, cu informaţii bogate despre eveniment, temele dezbătute şi la final, părerile autorului.
Prin gazeta „Progresul” se anunţă o convocare a cadrelor didactice făcută de Gheorghe Jianu în calitate de preşedinte al Reuniunii învățătorilor români de la şcolile confesionale greco ortodoxe din dieceza Caransebeşului pentru 29 august 1910. Întâlnirea era fixata la Timișoara și erau convocate şi cadrele didactice din Vârşeţ şi Panciova. Dupa terminarea adunării a urmat o excursie pe Dunăre la Belgrad.
În numărul din noiembrie 1913 al gazetei „Progresul” aflăm că a fost convocată la Vârset, „Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român” , convocare semnată de Traian Oprea, protopresbiter, directorul despărţământului Vârşeţ şi Dr .Iustin CI. Iuga, avocat, secretarul departamentului.
Şcolit prin instituţii din Ardeal şi Ungaria, Gheorghe Jianu, cunoscător al mai multor limbi străine şi limbilor imperiului austro – ungar, avea o cultură vastă. A fost un fin cunoscător al politicii imperiului dualist cât şi a Regatului României. La gazeta lui, „Progresul” se scria numai în limba română. Multe articole sunt semnate de editor- proprietar.
Gazeta „Progresul” din Oraviţa va fi locul de exprimare a intelectualităţii române din Tansilvania, Regat şi din tot spaţiul Banatului istoric dar toate acestea nu au fost pe placul autorităţilor austro-ungare din acea vreme.
În anul 1916, la intrarea României în război, învăţătorul Gheorghe Jianu, editor – proprietar al tipografiei şi al ziarului cu acelaşi nume este arestat împreună cu alţi intelectuali români de frunte din Oraviţa, fapt care impune şi închiderea vremelnică a tipografiei.
Gheorghe Jianu a fost eliberat împreună cu unii din deţinuţi la intervenţia foişpanului din Lugoj dar rămâne sub control permanent.
Cu toate că majoritatea documentele vremii şi monografiile despre Oraviţa şi Banat au relatat activitatea prestigioasă a intelectualului Gheorghe Jianu, un grup din Oraviţa a hotărât ca activitatea lui să fie ştearsă prin instalarea unei plăci memoriale pe un zid din centrul oraşului pe care scrie că cel care a deţinut tipografia este o altă persoană. Şi la ora actuală placa memorială este instalată şi preluată în fals de diferite publicaţii ceea ce contravine legilor scrise şi nescrise.
Până la limitele Banatului istoric la Petrovosello activitatea lui Gheorghe Jianu editor – proprietar la tipografia şi editura „Progresul” a fost importantă. „În anul 1911 apare în sfârşit, în editura tipografiei ,,Progresul” din Oraviţa, volumul intitulat Monografia comunei Roman-Petre (Petrovosello) 1808-1908, o lucrare de referinţă a monografismului românesc rural din Banat. La alcătuirea acestei monografii (apărută, dealtfel, în două limbi: română şi maghiară)”******. Monografia a fost scrisă de învăţătorul local Nicolae Penţa cu ocazia centenarului localităţii, (azi Vladimirovaţ). „În ordin cronologic, monografia Petrovasâlei este cea de-a treia monografie românească rurală din Banatul istoric, însă, având în vedere calitatea ei, este situată pe primul loc când este vorba despre perioada dualismului austro-ungar, atât din cauza bogatului material documentar folosit, a metodologiei, cât şi din aspectul complexităţii sale.”*******
În plină putere economică şi politică a imperiului dualist, când în şcolile de stat se studia obligatoriu în limba maghiară, el participă cu lucrări şi referate la reuniunile învăţătorilor în care susţine scrierea fonetică a limbii române.
Normele stabilite de el sunt valabile şi folosite astăzi în limba română. Sistemul lui „Gheorghe Jianu, „ortografic”, cum este numit de Petru Oallde. Prin propunerile lui, a marcat „o etapă fertilă în devenirea ortografiei noastre fonetice”********
La Arhivele Arcanum am găsit despre tipografia „Progresul” dovezi din ziarele vremurilor respective. Redau doar câteva: În discursul dlui V. Goldiş la o şedinţă cu reprezentanţii ziarelor din Grădina de tir, „Progresul” este reprezentat prin dl G. Jianu, scrie în Tribuna Arad, 17/30 August, 1908. În Gazeta Transilvaniei, Braşov, August- Septembrie, 1908 se scrie „Progresul” prin G. Jianu reprezentat..
Un document al Bibliotecii Universităţii din Cluj P. 2260 nr. 36610 „Progresul. Apare în fiecare sâmbătă. Îşirată după voială editor, proprietar şi girant Gheorghe Jianu”.
Implicarea cu succes în viata comunităţii şi prestigiul de care s-a bucurat a făcut ca cetăţenii din Oraviţa şi Ciclova să-l trimită ca delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia în 1918.
Gheorghe Jianu a fost primul primar român al Oraviţei după unire.
Calităţile lui, inteligenţa nativă, interesul pentru cetăţenii simpli au făcut să fie ales cu patru mandate de Senator în Parlamentul României.
prof. Ariana Jianu
Foto: pixabay.com
*N. Ilieşiu, Monografia Istorică a Banatului, Muzeul Banatului Montan, seria restituiri istoriografice, coordonată de Dumitru Ţeicu, Studiu introductiv, ediţie şi note Dumitru Țeicu,Indice toponimic Minodora Dmian, Mica Valahie, Bucureşti, 2011, p. 215
** Sim Sam Moldovan, Oraviţa de altădată şi teatrul cel mai vechi din România, 1938 p. 70, 71
*** Gheorghe Jurma, Dicţionar cronologic al presei din Caraş Severin, Editura TIM Reşiţa, p. 15
**** Petru Oalde, Lupta pentru limba românească în Banat, editura Facla, Timişoara, 1983, p. 262
*****Mass media la românii din Voivodina 3/20, 04 aug. 2017.
****** Restituiri bănăţene, nr. 6, Dumitru Tomoni, Editura Eurostampa, articolul: Cercetarea monografică, în Banatul sârbesc, Mircea Măran, p.435
******* Ibidem, p.436
******** Ibidem, p.177
25 octombrie 2024, Reșița, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 16.00:
Festivalul Internațional „Sabin Pautza”, ediția a XI-a.
Vernisajul expoziției documentare „Sabin Pautza who’s who in music”.
Recital clasa de canto prof. Cornelia Balogh-Remelei, Liceul de Arte ,,Sabin Păuța”, Reșița. Cu elevii: Alberto Arbore (cls. a XI-a), Iasmina Becea (cls. a XI-a), Narcis Căldăraș (cls. a XII-a);
Recital clasa de suflat prof. Adrian Roiban, Liceul de Arte ,,Sabin Păuța”, Reșița. Cu elevii: Rut Macioca (cls. a XI-a, flaut) & Efraim Macioca (cls. a IX-a, clarinet);
La pian: prof. Lorand Balogh-Remelei;
În program: Franz Schubert, Wolfgang Amadeus Mozart & Tiberiu Brediceanu.
25. Oktober 2024, Reschitza, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek / 16.00 Uhr:
Internationales „Sabin Pautza”-Festival Reschitza, XI. Auflage
Vernissage der Dokumentationsausstellung „Sabin Pautza who’s who in music”.
Musikalische Darbietungen:
Ceva s-a aliniat în week-end-ul trecut, în Caraș-Severin, adică 19 și 20 octombrie 2024. Astrele, Divinitatea ori poate vremea frumoasă de toamnă, cu un minunat soare potolit, de culoarea mierii, care a pus din nou în valoare magica Vale a Almăjului, cu statutul de bijuterie naturală, s-ar putea face „vinovate”, printre altele, de un moment unic. La care se adaugă, desigur, bogăția de tradiții și credințe care fac din această parte a Banatului de Munte un loc absolut special, izvorât parcă direct din nesfârșita nostalgie românească după străbuni.
Așa că delegația Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – expresie a noii conduceri a celei mai mari organizații profesionale de jurnaliști din țară, cu peste 4.000 de membri – formată din Emil Stanciu, vicepreședinte, Mădălina Corina Diaconu, secretar general, și Teodora Marin, coordonatorul Editurii UZPR, a efectuat un desant într-una dintre cele mai frumoase arii a Banatului de Munte. Toți trei jurnaliști redutabili, cu zeci de ani de presă în spate (Mădălina Diaconu e încă activă la Radio România), în presa scrisă, Radio România și Televiziunea Română. Oameni extrem de plăcuți, de altfel, pentru că în viața unui jurnalist de cele mai multe ori funcția reprezintă ceva simbolic, departe de „scorțoșenia” din alte domenii. Cel puțin așa ne-am dorit tot timpul. De partea noastră, a cărășenilor (dar, evident, nu pe o altă baricadă), Ioan D. Cucu, președintele UZPR Caraș Severin, jurnalist și el, la presa centrală dar și județeană, cu o vastă experiență gazetărească, alți ziariști din board-ul organizației din Banatul de Munte, Dorina Sgaverdia, președintele Clubului de Presă al Banatului Montan, de asemenea un jurnalist cu multă experiență și autor de cărți, Gheorghe Jurma, jurnalist, scriitor și critic, directorul Editurii Tim, o personalitate fecundă a Banatului, Adriana Telescu (cu experiență în televiziune), Adriana Baghiu (cu o lungă activitate în radio), Vasile Neamțu (televiziune), Gerhard Cwoika (radio).
Un inedit muzeu al presei
Și dacă spuneam la început că lucrurile s-au legat, jurnaliștii reșițeni au organizat, împreună cu oamenii de cultură din localitatea Șopotu Vechi, comuna Dalboșeț, în principal Dacian Rancu, fiul lui Gheorghe Rancu Bodrog, dispărut mult prea repede dintre noi, unul dintre marii animatori culturali, editori, promotori ai revistelor țărănești (un fenomen distinct în Banat), o manifestare specială. Vorbim de „Conferința istoricilor din Banatul istoric și întrunirea Clubului Presei din Banatul de Munte, ediția a III-a” dar putem vorbi și de comemorarea lui Gheorghe Rancu, fostul custode al unui impresionant muzeu al tradiției populare din zonă. Și dacă vorbim de muzee, am putut vizita, cu nedisimulată surpriză, un muzeu al presei, realizat la Șopotu Vechi, cu peste o sută de publicații, unele actuale și altele foarte vechi, de o certă valoare. Manifestarea s-a desfășurat pe două secțiuni, la care au participat, pe de-o parte, istorici din România și Serbia și, pe de altă parte, delegația UZPR și jurnaliștii din Caraș-Severin dar și oameni de cultură, istorici, editori, directori de instituții culturale. „Toți cei trei membri din consiliul de coordonare al UZPR suntem pasionați de istoria presei, a declarat vicepreședintele Emil Stanciu, pentru jurnaliștii veniți să consemneze evenimentul, salutăm nu numai din politețe sau formalism această extraordinară a Muzeului Presei din localitate, pentru că realmente îmi dau seama cât de greu se poate realiza așa ceva și cât de necesară este o astfel de acțiune. Nu sunt declarații pur formale, repet. Sunt convins că se pun bazele unei dezvoltări puternice a ceea ce este acum acest frumos muzeu, cu sute de publicații, dovada cea mai clară fiind mulți oameni de aici, pasionați de istoria presei în general”.
Scurtele sau mai lungile conferințe susținute, interferând cu intervenții ale celor prezenți, s-au axat, desigur, pe istoria celor mai vechi publicații din Banatul Istoric, până în actualitate, moderate fiind de jurnalistul Dorina Sgaverdia, la care au participat Gheorghe Jurma, Mădălina Corina Diaconu, Livia Magina, managerul Muzeului de Istorie din Reșița, Nicolae Andrei, autor de cărți despre legendele Văii Almăjului, prof. Tudor Deaconu, cu o vastă activitate în formarea școlară și profesorală, editor de reviste școlare, prof. univ. geograf Martin Olaru. Din păcate, timpul a fost prea scurt pentru toate expunerile pregătite, dar ele vor fi publicate, prin amabilitatea oaspeților, pe site-ul și în Revista UZPR.
Și chiar dacă Livia Magina a adus oarecum la realitate participanții, arătând cu argumente că este foarte greu de găzduit o expoziție permanentă de presă la nivelul unui muzeu obișnuit, care trebuie să se și autofinanțeze, a lăsat totuși deschisă poarta colaborării pentru asemenea expoziții legate de unele evenimente. Dar Mădălina Diaconu a vorbit despre existența certă a Muzeului Presei Românești, realizat cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române. „Era timpul să dăm viață acestei idei, a spus jurnalista. E un muzeu satelit, actualmente într-o sală a Muzeului Literaturii Române, înființat în 2023, de Ziua Mondială a Presei. Avem expoziții temporare, nu știu dacă vom putea avea vreodată o clădire dedicată, dar eu spun că, datorită faptului că există mai multe colecții și exponate al jurnaliștilor în țară, putem vorbi de un muzeu național format din tocmai din toate aceste muzee din țară. E foarte important, însă, să se discute sau să fie expuse în aceste muzee și dovezi ale presei interzise. El poate funcționa și pe ideea unui ONG, dar mai multe informații și dezbateri puteți asculta și pe podcastul Radio UZPR”.
Nu în ultimul rând, Teodora Marin, soția regretatului Ion Marin, unul dintre cei mai inteligenți, verticali și incisivi gazetari pe care i-a avut România, plecat la ceruri în urmă cu opt ani, a vorbit despre Editura UZPR, care publică titluri foarte interesante și care este deschisă spre colaborări, contribuind astfel la zestrea jurnalistică din punct de vedere al cărților.
Un muzeu al presei va apărea, de altfel, și la Reșița, fiind una din promisiunile președintelui Ion D. Cucu și ale echipei sale de la conducerea filialei, cel mai probabil în colaborare cu Muzeul de Istorie din Reșița.
Țara Almăjului, fascinantă pentru jurnaliști
După-amiaza, atunci când conferințele și-au închis lucrările, s-a dovedit interesantă pentru jurnaliștii din UZPR. Au vizitat muzeul lui Gheorghe Rancu – Bodrog, umitor prin diversitatea exponatelor de tehnică populară. Apoi, profesorul de istorie Mihai Vlădia, fost primar al Comunei Eftimie Murgu, a lăsat o impresie de neșters pentru cei prezenți, devenind un ghid plin de resurse, care a însoțit jurnaliștii prezenți într-o vizită la morile de apă de la Rudăria (actualmente Eftimie Murgu), instalații fascinate, roade ale geniului popular bănățean și românesc. Mihai Vlădia impresionat pe gazetari cu legendele legate de aceste mori uimitoare, care încă funcționează iar custozii lor i-au îmbiat pe cei prezenți cu făină proaspăt măcinată, cu produse și accesorii făcute manual în casă, cu răchie, dulcețuri și alte bunătăți. Aceeași impresie percutantă a obținut-o profesorul Vlădia și în urma vizitei ziariștilor la Muzeu Popular din Eftimie Murgu. O vizită la Mânăstirea Almăj – Putna din Prigor, într-o zonă de-a dreptul paradisiacă, a încheiat o zi plină de impresii, informații, întâlniri cu oameni pasionați și proiecte jurnalistice.
Cea de-a doua zi a fost rezervată pentru participarea la emisiunea „Dincolo de Aparențe”, la Banat TV, singura televiziune din Banatul Montan (www.btv.ro), apoi, la Biblioteca Germană din Reșița, secție a Bibliotecii Județene Paul Iorgovici, condusă de editorul, scriitorul și omul de cultură Erwin Țigla. Aici au venit mai mulți membri ai UZPR, jurnaliști locali, editori și scriitori, discuțiile fiind axate în bună măsură pe viața organizației, una de utilitate publică, așa cum se știe.
UZPR este în acest moment o voce distinctă și profesionistă în jurnalismul românesc, cu relații interne și internaționale foarte bune, cu o bogată agendă de evenimente jurnalistice sau culturale, ce girează o serie de publicații și emisiuni și, ceea ce considerăm important, este un partener serios de discuții pentru autorități și pentru celelalte structuri ale societății, lucrând în acest moment la un statut bine așezat al jurnalistului român. Dar, să nu uităm, constituie și un mediu foarte fertil pentru jurnaliștii tineri, mai ales în ce privește viitoarele lor evoluții în peisajul media românesc.
Daniel Botgros
membru în consiliul de coordonare al UZPR Caraș-Severin
Lucrare prezentată de Nicolae Andrei, la secțiunea Presă din cadrul Conferinței Istoricilor din Banatul de Munte (a III-a ediție), 19 octombrie 2024, Șopotu Vechi.
Conferința a fost organizată de către Primăria și Consiliul Local Dalboșeț, sub coordonarea istoricului Dr. Dacian Rancu, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Muzeul Banatului Montan Reșița.
foto: arhiva.reper24.ro
https://radiouzpr.podbean.com/e/presa-culturala-monumentul-%c8%9baranului-almajan/
Prin formele de exprimare, scrisă sau audiovizuală, PRESA are un rol esențial în promovarea culturii și spiritualității unei țări sau a unei regiuni geografice, facilitând inițierea unor acțiuni de solidaritate și unitate în momente de cumpănă sau în situații deosebite.
O presă responsabilă și liberă are posibilitatea să prezinte sau să reconstituie evenimente prezente sau trecute contribuind la o informare a cititorilor despre cauze, împrejurări, consecințe și autori.
În ultimii ani am constatat preocuparea unor ziariști și publicații din mediul rural.
În Banat, portdrapelul acestui gen de presă îl constituie Asociația Publiciștilor Presei Rurale, înființată în anul 2008 din inițiativa prof. Ioan Traia și regretatului prof. Gheorghe Rancu.
Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat a căpătat statutul de personalitate juridică în anul 2010 și își desfășoară activitatea în județele Timiș, Caraș Severin, Arad, Voivodina și Valea Timocului.
Prima ediție a Forumului Publiciștilor Presei Rurale din Banatul istoric a avut loc la Șopotul Vechi, în anul 2011.
Specificul acestei Asociații îl reprezintă preocupările și contribuția ziariștilor și publicațiilor din mediul rural.
Prima manifestare jurnalistico-literare de acest fel a avut loc la Soceni, în mai 2016, localitatea în care s-a născut jurnalistul-țăran Petru Bizeria, editorul ziarului „Opinca”, din Coștei – Voivodina, de la începutul secolului XX.
În secolul XX, din inițiativa și prin contribuția unor iubitori de cultură din mediul rural au apărut publicații specifice jurnalismului rural (foi volante sau ziare locale), despre care reprezentanți de seamă ai culturii interbelice afirmau public că reprezintă nivelul superior la care au ajuns cultura și civilizația din Banatul Istoric.
Cred că este suficient să-i amintesc pe Tata Oancea, Petru Encovei Oancea, redactorul revistei „Vasiova”, editată personal și difuzată, potrivit spuselor sale, „cu traista sau desaga prin Banat de la Bocșa la Oravița și de la Reșița la Timișoara’”, avându-l drept model de inspirație pe Badea Cârțan.
Am participat cea de-a doua Conferință Internațională a Istoricilor și publiciștilor din Banat, organizată la Șopotul Vechi, în anul 2022, unde s-au întâlnit reprezentanți de seamă ai culturii și civilizației bănățene din cadrul Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” Arad, Asociației Culturale „Valea Almăjului” din Timișoara, Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banatul Istoric, Asociației Culturale „Banat Cult”, Asociației „Tibiscus” din Uzdin și colaboratori ai Revistei „Almăjul”.
Un proiect de suflet al regretaților Doru Dinu Glăvan și Gheorghe Rancu nematerializat a fost dorința înființării unui Muzeu al Presei Rurale din Banatul de Munte, Voivodina și Valea Timocului, în cadrul Filialei UZPR Caraș Severin.
Acest proiect se află în prezent în atenția conducerii Filialei județene a UZPR și poate, cu ajutorul conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, va fi materializat într-un viitor apropiat.
profesor Mihai Ilie Suru
UZPR, Filiala Caraș Severin
Foto: pixabay.com
Revista „Şcoala caraş-severineană” este un periodic care continuă „Şcoala Caraşului” din perioada interbelică, nu numai ca tradiţie, ci şi prin adresabilitate şi conţinuturi. Prin amabilitatea regretatului poet Nicolae Murgu din Oraviţa, Casei Corpului Didactic Caraş-Severin i-au parvenit patru numere ale acestei reviste, aparţinând anilor 1936 – 1939. Se știe că în perioada interbelică existau cercurile culturale învățătorești care editau revista „Şcoala Caraşului“, revistă cu profil pedagogic.
O privire bibliografică comparativă în timp oferă informaţia că şi atunci revista cadrelor didactice din Caraş apărea în condiţii de penurie financiară. Formatul era mic, coperta era din hârtie obişnuită, subţire şi puţin rezistentă, iar periodicitatea era neregulată. Spre exemplu, nr. 9 (1936) aparţine lunii septembrie, iar nr. 10 -11- 12 din 1936 sunt înglobate într-un singur volum, cu acelaşi număr de pagini.
Revista „Şcoala Caraşului” a apărut la Oraviţa când oraşul era capitala judeţului Caraş şi a prezentat aspecte din activitatea Asociaţiilor învăţătoreşti (de menţionat că în anul 1902 a apărut Casa Şcoalelor pe vremea Ministrului Spiru Haret, iar din 1903 la Bucureşti pe frontispiciul Ministerului Educaţiei stă scris şi astăzi: „Casa Şcoalelor”. Din 1902 până în 1948 putem spune că a fost perioada de geneză a Caselor Corpului Didactic.
Revista „Şcoala Caraşului” era editată „sub îngrijirea Revizoratului şcolar al judeţului Caraş”, începând cu anul 1929, şi tipărită la Tipografia „Progresul” S.A. din Oraviţa. În subtitlu era declarat profilul pedagogic, pe coperta a 2-a se preciza mesajul: “în slujba culturii noastre profesionale şi a educaţiei noastre naţionale”, iar pe coperta I observăm că sunt oferite detaliile: „Partea pedagogică”, „Partea literară”, „Partea oficială”.
Aspectele teoretice privind educaţia au făcut obiectul informării prin rubricile revistei de altădată. De pildă, în nr. 1-2, ianuarie-februarie1937, era prezentată „Teoria biogenetică a educaţiei”, fiind citaţi marii pedagogi ai lumii care s-au pronunţat asupra acestei teorii.
Creaţia şi cultura literară ocupau un număr de pagini apreciabil, atât pentru satisfacerea nevoii de lectură, cât şi cu scopuri metodice (de exemplu, un articol axat pe modalităţi de predare a poeziei).
„Partea oficială” era reflectată, număr de număr, în cele mai multe pagini ale revistei „Şcoala Caraşului”, lărgind astfel informaţia denumită “oficială”.
Pe lângă Ordinele şi Deciziile miniştrilor ori revizorilor şcolari, paginile revistei publicau şi adrese ale autorităţii prin care erau solicitaţi revizorii şcolari să aplice legi şi hotărâri ale acestora, pe diverse probleme.
„Partea oficială” conţinea şi informaţii, oarecum colaterale procesului de învăţământ, cum ar fi „Tabloul cercurilor culturale din judeţul Caraş, 1936-1937”.
Înfiinţată în anul 1971, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin dezvoltă atribuţiile Casei Şcoalelor, prioritare fiind seturile de nevoi ale cadrelor didactice din unităţile şcolare ale judeţului.
Directorul din perioada 1971 – 1981, prof. Iosif Barna a editat revista Casei Corpului Didactic: „Școala cărășană” sub forma unui Buletin Informativ intitulat „Şcoala fără ziduri”, îngrijit de regretatul prof. Alexandru Bîrsescu – metodist al acestei instituții. Denumirea a fost preluată după numele Parcului Cărășana unde există sediul Casei Corpului Didactic, în fosta Vilă Koch – Clădire de patrimoniu, unde a funcționat și Inspectoratul Școlar Județean. De menţionat că în 1986 Casele Corpului Didactic au fost desfiinţate, dar clădirea după intabulare în proprietatea Statului Român, a fost dată în administrarea Casei Corpului Didactic.
Spaţiu de prezentare a problemelor educaţiei şi învăţământului din perspectiva valorilor şi standardelor europene
Casa Corpului Didactic Caraş-Severin este reînfiinţată în anul 1990 prin Nota Telefonică nr. 21/04.01.1990 şi prin Adresa nr. 9867/20.03.1990 emise de Ministerului Învăţământului şi Dispoziţia nr.11/12.03.1990 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.
Pentru popularizarea experienţelor pozitive şi a exemplelor de bună practică în domeniul didacticii moderne şi al activităţii educative s-a editat pentru prima dată revista “Şcoala caraş-severineană”, sub egida Casei Corpului Didactic Caraş-Severin al cărui director a fost regretatul prof. Gheorghe Magas. Revista, sub o formă de foi volante (ziar) era editată cu ocazia unor aniversări, concursuri (Memorialul Traian Lalescu), olimpiade naţionale desfăşurate în Caraş-Severin, Seminarul DIDACTICA.
O preocupare constantă a acestei revistei a constat în prezentarea şi explicitarea curriculum-ului şi dezvoltarea acestuia, în concordanţă cu exigenţele schimbărilor structurale din învăţământul românesc.
Instruirea diferenţiată, bazată pe teoria inteligenţelor multiple, evaluarea prin teste după itemi obiectivi, semiobiectivi şi subiectivi au fost subiecte predilecte, oarecum prezentate ca o expresie a integrării noastre în didactica actuală.
Spre comparaţie cu „Şcoala Caraşului” din perioada interbelică poate fi supus atenţiei doar un titlu din “Partea pedagogică”, a revistei “Şcoala Caraşului”, nr. 9, septembrie 1936: “Importanţa textelor pentru măsurarea inteligenţei în studiul individualităţii şi modul de aplicare în învăţământul primar”.
Începând cu anul 1999, Revista „Şcoala caraş-severineană” apare în serie nouă, iar instituţia Casa Corpului Didactic Caraş-Severin a reuşit, prin demersurile făcute de prof. Tudor Deaconu, în calitate de director, să obţină, începând cu anul 2002, Codul ISSN 1583-5529 din partea Bibilotecii Naţionale a României.
Seminarul Didactica a fost conceput încă de la prima ediţie din 1991, în parteneriat cu reprezentanţi ai învăţământului din Landul Steiermark Austria, ca un forum internaţional pentru dezbaterea celor mai actuale probleme ale didacticii, educaţiei şi învăţământului, care a reunit de-a lungul anilor reprezentanţi ai învăţământului din mai multe ţări europene (Austria, Anglia, Franţa, Germania, Norvegia, Serbia, Spania, Suedia, Ungaria) şi chiar din Statele Unite ale Americii, devenind astfel din 1999: DIDACTICA INTERNAŢIONAL – simbolul emblematic al învăţământului din Banatul Montan, pentru activităţile de formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.
Totodată „Colocviile de toamnă” derulate de Inspectoratul Şcolar şi Casa Corpului Didactic Caraş-Severin în perioada 1999 – 2006 prin organizarea Cursurilor de formare managerială organizate în parteneriat cu Departamentul pentru învăţământ al Landului Steiermark şi Institutul Pedagogic Graz – Austria s-au regăsit în paginile revistei Şcoala Caraş-severineană.
Temele impuls propuse de-a lungul anilor au fost adevărate provocări care au supus dezbaterii cele mai actuale demersuri care vizează didactica modernă, educaţia ca un sector de interes public, formarea cadrelor didactice, aducând în actualitate practicile de succes din România, din Europa şi nu numai, fără de care schimbarea de mentalitate nu ar fi posibilă. Abordările temelor impuls propuse şi dezvoltarea acestora de-a lungul celor 25 de ediţii, au făcut ca Revista „Şcoala caraş-severineană” să devină o adevărată tribună de dezbatere a problemelor educaţiei şi învăţământului din perspectiva valorilor şi standardelor europene.
Toate acestea au fost posibile datorită sprijinului acordat de către unităţile de învăţământ din judeţ, autorităţilor locale şi în special sprijinului Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care a susţinut financiar apariţia Revistei „Şcoala caraş-severineană” pe baza Proiectului DIDACTICA depus spre finanţare an de an, la această instituţie, de către Casa Corpului Didactic Caraş-Severin.
Să nu uităm că oricât de diversificate ar fi suporturile actuale de culegere şi transmitere a informaţiei, cuvântul scris pe clasica hârtie şi concentrat în, să zicem, clasica revistă, rămâne fundamental. Prin Revista „Şcoala caraş-severineană”, editată şi astăzi, chiar cu o apariţie sporadică, aşa, ca altădată, străduiţi-vă să fiţi de folos celor angrenaţi în munca didactică zilnică, atât cu informaţii verificate în timp, cât şi cu probleme care ţin de modernizarea corespunzătoare a prezentului şi viitorului.
Am ţinut să fac aceste precizări pe această cale întrucât nu am putut să o fac în direct la evenimentul organizat de Casa Corpului Didactic Caraş-Severin la Palatul Cultural în parteneriat cu Teatrul de Vest Reşiţa, în toamna anului 2015.
Felicitări celor care gândit organizarea un astfel de eveniment, cu ocazia unui nou început, de ce nu, dar le recomand ca, dincolo de opțiunile politice, de orgoliile individuale şi invidia personală, să nu uite de înaintaşii de la care au putut prelua ceva, amintindu-le meritele, chiar şi pe ei, aducându-le mulţumiri, şi de ce nu, un pios omagiu, mai ales, celor care nu mai sunt printre noi.
Acum îmi exprim regretul că de o bună vreme revista nu mai apare și este păcat, întrucât Casa Corpului Didactic are Editură proprie ce poartă numele unui fost director, Prof. Gheorghe Magas. Eu personal voi depune în cadrul Muzeului Presei din Banatul Montan, colecția personală a revistei editată în perioada când am deținut funcția de director, spre aduceri aminte,
prof. Tudor Deaconu
fost director al Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, în perioada 1998 – 2015
23 octombrie 2024, Reșița, Muzeul Banatului Montan / ora 19.00:
Festivalul Internațional „Sabin Pautza”, ediția a XI-a.
Vernisajul expoziției de artă naivă a membrilor Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka). Expun: Viorica Ana Farkas, Niculina Ghimiș, Doina & Gustav Hlinka și Tatiana Țibru.
23. Oktober 2024, Reschitza, Museum des Banater Montangebiets / 19:00 Uhr:
Internationales „Sabin Pautza”-Festival Reschitza, XI. Auflage
Vernissage der Ausstellung Naiver Kunst mit Mitgliedern des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza” (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka). Es stellen aus: Viorica Ana Farkas, Niculina Ghimiș, Doina & Gustav Hlinka und Tatiana Țibru.
Motto: Omul cu sufletul mai pur ca lebăda sfidează eternitatea
Și-nzăpezit de stele și luceferi, ne strigă și astăzi dintre viscole și ploi
Frații mei de vise și candoare nu lăsați să se ruineze cetatea
Clădită împreună cu cărămizi de rouă, cu sânge și sudoare
Cu iubire și credință în oameni când lacrima tristeții se cuibărea în noi!
Mișcați profund de strigătul lui Gheorghe Rancu, răstignit în tăcerea ce-a pus stăpânire pe existența noastră și-nfiorați de gândul că acolo la Șopotu Vechi (nu-l vom mai revedea ca altădată) județul Caraș-Severin, colțul de rai prin care fascinația satului a înflorit minuni și miracole, pornim la drum Timișoara, Oravița, Șopotu Vechi.
Minuni spirituale cu parfum de veșnicie și perenitate într-un timp de speranțe și incertitudini. Miracole umane prin care satul ca o lumină ca un ecou de cântec risipit pe pe dealuri ori munți se identifică în mod fericit cu oamenii care au consimțit a fi primii la răsăritul soarelui și inevitabil la apus.
Unul dintre aceste miracole a fost și omul Gheorghe Rancu Bodrog, profesor de istorie, publicist, autor de monografii, membru UZPR, profesor emerit al școlii, întemeietor al unui Muzeului etnografic la el acasă și al Muzeului presei din Banatul Montan la Căminul Cultural din Șopotu Vechi. Obiective de importanță deosebită în arealul geografic-istoric, cultural-artistic al Carașului și nu numai.
Cu mulți ani în urmă, l-am cunoscut indirect prin seria de bijuterii literare a domnului Constantin Falcă ,,Cărășeni de neuitat” din care nu putea lipsi, cărășanul de neuitat Gheorghe Rancu Bodrog, un om încă tânăr și liber în spiritul său (i)luminat de vocația sa de bănățean absolut și de un sentiment puternic de iubire de istorie, tradiții, obiceiuri ale zonei și nu în ultimul rând iubitor de semeni, care i-au însuflețit existența și entuziasmul în tot ceea a clădit trainic și frumos în slujba comunității și a patrimoniului românesc. L-am cunoscut personal cu prilejul unor prezentări de carte la Reșița și Timișoara, un om simplu, echilibrat, am și scris cu multă deschidere prietenească despre activitatea sa.
Acum, într-o frumoasă zi de toamnă împreună cu colegii de breaslă din Timișoara, Ioan Hațegan, Ștefan Tat, Ioan Ionescu, Gheorghe Lungu, suntem la Biserica din Șopotu Vechi, unde și clopotele bat cu tristețe, ascultăm aproape înlăcrimați, alături de toți enoriașii, care l-au cunoscut, respectat, prețuit și iubit, slujba de comemorare a celui ce a plecat dintre noi anul trecut. Cei apropiați au rostit cu venerație, alocuțiuni referitoare la viața, activitatea și rolul său în promovarea tradițiilor și obiceiurilor din Banatul Montan. În acest sens menționăm reprezentația unei scenete ,,Soacra și nora” prin care se transmite generațiilor viitoare comoara graiului popular românesc, ca o binecuvântare a sufletului. Protagoniști, colaboratorii statornici și iubitori de omul , profesor și istoric, Gheorghe Rancu, prof. Ana Doina Zeicu, elevii Denisa Popit, Olariu Lăzărescu Iancu Alexandru, de la Liceul Tehnologic,, Nicolae Stoica de Hațeg.
Gheorghe Rancu, astăzi ne privește cum ne privea dintotdeauna, vertical, din cimitirul de marginea satului Șopotu Vechi, în care adoarme cu tâmpla rezemată de visul din care încă ne mai strigă, sfidând eternitatea; Frații mei de vise și candoare nu lăsați să se ruineze cetatea! Și sunt convins că nu se va ruina, fiul său dr. istoric, Dacian Rancu, împreună cu familia și comunitatea vor face totul pentru a continua și dezvolta bogăția spirituală lăsată ca moștenire nouă și celor ce vor veni.
În materializarea acestui deziderat ca un semn de respect și omagiere a personalității omului de cultură și jurnalism, Gheorghe Rancu, UZPR care a fost prezentă cu o delegație formată din, domnul Emil Stanciu, vicepreședinte, doamnele Corina Mădălina Diaconu, secretar general și Teodora Marin, coordonator editura UZP, a promis tot sprijinul necesar. Dovadă elocventă că suntem ÎMPREUNĂ la bine dar mai ales în momentele de cumpănă ale vieții, că noi scriem tot împreună istoria clipei, clipa care ne definește ca oameni trecători prin această viață și credința că nimeni nu este singur în singurătatea noastră aici pe pământ și în lumea de apoi.
Ora 17,00. Soarele se retrage în amurg și el ca și mine mai trist ca niciodată și abătut de gânduri mă-ntorc la Timișoara, călăuzit de figura luminoasă a domnului prof. Gheorghe Rancu, care a rămas în sufletul meu ca un ecou de cântec (ne)stins și risipit între dealuri și munți, ca o proiecție pe zare a unui înger cu aripi de rouă survolând eternitatea!
,,Doamne, ce capodoperă este Omul”!
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNESCĂ ÎN PACE!
P.S. După slujba de pomenire-comemorare, în imediata apropiere a Bisericii, la Căminul Cultural din Șopotu Vechi, s-au desfășurat lucrările Conferinței Istoricilor din Banatul de Munte. Organizatori și parteneri: Primăria comunei Dalboșeț , UZPR, Filiala UZPR Caraș Severin, Muzeul Banatului Montan Reșița. Lucrări prezentate pe două secțiuni: Istorie, biserică, școală, tradiții și obiceiuri, moderator Ioan Hațegan. Istoria Presei, moderatori, Ion. D. Cucu, președinte Filiala Caraș Severin și Dorina Sgaverdia, membru UZPR și fondator al Clubului Presei din Banatul de Munte. În acest context, doamna Mădălina Corina Diaconu, a oferit o Diplomă de Excelență din partea UZPR, Muzeului Presei din Banat, însoțită de Medalia Jubiliară a UZPR, înmânate lui Dacian Rancu, fiul lui Gheorghe Rancu, fondatorul Muzeului.
Dincolo de aceste momente emoționante și de reflecție sentimentală, menționez prilejul deosebit de mă reîntâlni cu oameni de cultură și presă cu care am socializat și am făcut schimb de publicații și cărți, atât cât timpul mi-a permis. Gabriela Șerban, Costel Simedrea, Constantin Vlaicu, Adela Popa, Livia Magina, Gheorghe Jurma, Ion Traia, Martin Moraru, Andrei Nicolae, Mihai Chiper, Dorin Bălteanu, Titu Trifu Pervulescu, Petru Opruț, Gheorghe Blejușcă, Aurel Bancu și alții.
Dumitru Buțoi, Filiala UZPR ,,Mihai Eminescu”, Timișoara
– În cadrul GALEI DE EXCELENȚĂ – HUNEDOARA DE SUCCES (ediția 2024) printre laureați, ca „cel mai bun profesor” erați nominalizată și dvs. Cum comentați?
– Este o inițiativă admirabilă a Primăriei Hunedoara, de a promova excelența, în toate domeniile. În ceea ce mă privește, consider că oricare dintre colegii mei ar fi meritat să fie printre premianți. Fac parte dintr-un colectiv de oameni sufletiști, implicați, buni profesioniști.
– Care credeți că v-au fost calitățile drept suport acestei reușite?
– Așa cum am menționat, colectivul din care fac parte a fost cel mai bun suport al activității mele și al tuturor activităților din Școala Gimnazială Nr. 2. Caracteristica reușitelor mele: munca în echipă, implicarea în proiecte educaționale, extinderea activității de dascăl dincolo de spațiul concret al școlii, utilizarea tuturor abilităților, profesionale și umane în slujba copiilor.
– Aveți și calități care vă deranjează?
– Da. Tendința de a dori mereu mai mult. În meseria de dascăl nu există limită, mereu poți să faci ceva, mereu poți să te implici și uneori toate acestea se fac în detrimentul timpului petrecut cu familia.
– Sunteți profesor de religie. Ce presupune predarea-învățarea activă la religie?
– Îmi vine în minte un citat din Anatole France: „Nu vă mândriți cu predarea unui număr mare de cunoștințe. Stârniți numai curiozitatea. Mulțumiți-vă să le deschideți mințile, nu le supraîncărcați. Puneți în ele scânteia”. Religia nu se poate mărturisi decât prin trăire și viață religioasă. Educația religioasă din cadrul orelor de religie îi conduce pe copii la scopul suprem al existenței: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Trăirea religioasă declanșează resorturi profunde, care pot determina în om fapte morale, în conformitate cu poruncile lui Dumnezeu. Educația religioasă este importantă și din punct de vedere social, pentru că pune accent pe formarea omului moral, care trăiește în comunitate și pentru comunitate.
– Cum reușiți să formați la elevi virtuțile creștine și consolidarea deprinderilor de comportament morel-religios?
– Copiii, în special adolescenții, sunt preocupați de marile probleme ale vieții. În această perioadă ei au nevoie de modele în viață, au nevoie să își contureze un ideal. Uneori, în această perioadă, de la copilărie la adolescență, preocupările lor trec printr-o criză de multe ori periculoasă. Apare spiritul critic, negativismul și este foarte importantă argumentarea și dialogul. Aici intervine rolul educatorului (părinți / școală / biserică),pentru a-l face pe copil să fie animat de idealuri înalte, să fie entuziasmat de tot ce este frumos, nobil și moral, toate acestea fiind cuprinse în învățăturile fundamentale de credință. Idealurile religioase dobândite conduc către o practică religioasă, înțeleasă mult mai bine și mult mai profund. Practica religioasă le face mult bine copiilor, le purifică sentimentele, mai ales pe cel al iubirii, le înnobilează sufletul și îi conduce spre o lume a frumosului și a binelui.
– Punctați-ne câteva dintre activitățile extrașcolare pe care le organizați cu elevii.
– Activități extrașcolare? Dacă aruncați o privire pe pagina Școlii Gimanziale Nr. 2 veți observa o abundență de activități extrașcolare. Așa cum am spus, tot colectivul școlii este format din oameni inimoși, dedicați meseriei, implicați în tot ceea ce înseamnă proces educativ, în cadrul școlii și în afara ei. Aș putea enumera excursii, în țară și peste hotare, pelerinaje, proiecte Erasmus, concursuri școlare, o efervescență de activități și acțiuni, în concluzie, deși am fost desemnată „Cel mai bun profesor” consider că această distincție este a întregului colectiv din care fac parte, acești oameni minunați, inimoși, buni profesioniști: colegii mei.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Lucrare prezentată de Gheorghe Jurma, scriitor, jurnalist, editor, directorul Editurii „TIM” din Reșița, redactorul-șef al revistei de literatură, artă și cultură „Semenicul“, la secțiunea Presă din cadrul Conferinței Istoricilor din Banatul de Munte (a III-a ediție), 19 octombrie 2024, Șopotu Vechi.
Conferința a fost organizată de către Primăria și Consiliul Local Dalboșeț, sub coordonarea istoricului Dr. Dacian Rancu, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Muzeul Banatului Montan Reșița.
Spre deosebire de edițiile anterioare, în acest an manifestarea a cuprins în desfășurarea sa și participarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș Severin, prin membrii ai filialei, alături de reprezentanți ai conducerii sale centrale. Participarea a constat în cuprinderea primei părți a Colocviilor presei din Banatul de munte în lucrările conferinței, aceste colocvii fiind organizate de către Clubul Presei din Banatul de Munte al filialei UZPR Caraș Severin. (https://uzprcarasseverin.org)
UZPR CARAS SEVERIN 
