Astăzi, 19 martie 2025, în localitatea Ohaba-Mâtnic, îl conducem pe ultimul drum pământesc pe profesorul-poet Ion Ghera. După o grea suferință, acesta s-a stins din viață sâmbătă, 15 martie 2025, la vârsta de 78 de ani.
Încă îmi sunt vii în memorie imagini ale unor momente dragi petrecute alături de Ion Ghera, acesta fiind unul dintre oamenii care mi-au fost alături încă de la începutul activității mele pe tărâm cultural. De povețele sale am beneficiat, de prietenia sa m-am bucurat și am îmbogățit fondul bibliotecii bocșene cu volumele sale dăruite cu generozitatea-i caracteristică. Ion Ghera și Ion Căliman, doi oameni atât de dragi mie, nedespărțiți în prietenie și în veritabile evenimente dedicate graiului și literaturii dialectale!
Cel din urmă – și nu știam că va fi ultimul! – eveniment organizat împreună a fost în martie 2023, atunci când l-am aniversat pe poetul Ion Căliman la biblioteca bocșană.
Cu un an în urmă, în 12 octombrie 2022, la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a avut loc aniversarea poetului Ion Ghera, o surpriză a prietenului său Ion Căliman la care eu am fost complice.
Deși știam despre parcursul bolii dragului nostru Ion Ghera, încă nu-mi vine să cred că acesta a plecat „în lumea cea fără de dor”, iar nouă ne rămân drept mângăiere frumoase și duioase amintiri.
Colaborarea bibliotecii bocșene și a managerului acesteia cu Ion Ghera a fost una veche și frumoasă, consemnând aici doar faptul că, în perioada 1998 – 2001, sub egida bibliotecii din Bocșa, funcționa Cenaclul condeierilor în grai bănățean „Paul Târbățiu”, apoi, din 2001 până în 2009, sub egida aceleiași instituții, a luat naștere și își desfășura activitatea Cenaclul „Aurel Novac”, realizând și o revistă intitulată „Valea Bârzavei” (2001 – 2006).
În toată această perioadă, legătura cu scriitorii în grai, condeierii plugari, specialiștii în lingvistică și autori de literatură dialectală, a fost una excepțională, s-a materializat în activități importante, cu periodicitate bine stabilită; de asemenea, colaborarea cu regretatul prof. Ștefan Pătruț, „părintele relansării fenomenului bănățean”, președintele și inițiatorul Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean, apoi cu urmașii acestuia – prof. Ion Ghera și prof. Ion Căliman – a fost una de excepție, managerul bibliotecii având doar de câștigat în urma acestei colaborări, adică: m-am înconjurat de oameni pasionați și inimoși, am învățat de la aceștia și s-au dovedit fi buni sfătuitori, mărturie dând importantele activități derulate împreună. Întotdeauna, întâlnirea cu Ion Ghera sau Ion Căliman a fost o bucurie și o binecuvântare!
În anul 2022, atunci când poetul Ion Ghera, fostul președinte al Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean, a împlinit o frumoasă vârstă – 75 de ani – am considerat important să-i fim alături. Așa cum se procedează, scriitorii și oamenii cu o activitate remarcabilă sunt aniversați în și de diverse instituții. Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a considerat că este momentul potrivit să mulțumescă scriitorului Ion Ghera pentru rodnică și frumoasă colaborare printr-un eveniment dedicat acestei personalități a Banatului, la împlinirea celor 75 de ani de viață, de zbatere într-ale vieții, atât cea cotidiană, cât și cea literară și cultural-artistică.
În 12 octombrie 2022, într-o miercuri însorită și luminoasă, prieteni și colaboratori ai bibliotecii bocșene, dar, mai ales, ai sărbătoritului, au poposit pentru câteva ore în acest spațiu al cărții de la Bocșa pentru a-l felicita, a-l revedea (unii, după multă vreme!) pe poetul Ion Ghera, venit de la Ohaba-Mâtnic, special pentru acest eveniment.
Tineri de la Liceul Teoretic „Tata Oancea” din Bocșa, însoțiți de prof. dr. Liana Ferciug, au ascultat, timp de un ceas, informații despre sărbătorit, l-au ascultat pe acesta vorbind și recitând, i-au văzut cărțile, apoi l-au ascultat pe cantautorul George Popovici într-un recital de muzică folk. Am încercat să oferim elevilor câte o fărâmă din fiecare ingredient pregătit cu prilejul acestui eveniment.
Cel mai important volum prezentat în cadrul evenimentului din 12 octombrie a fost o carte omagială, dedicată poetului Ion Ghera și intitulată: „Poetul Ion Ghera la 75 de ani, între teluric și celest”, volum apărut la Editura „Mirton” din Timișoara în anul 2022, îngrijit cu pricepere de poetul Ion Căliman.
Cartea cuprinde însemnări și consemnări ale unor oameni apropiați aniversatului, o fișă biobibliografică, un interviu și o serie de imagini. Între semnatari, se cuvine să-i amintim pe Ștefan Pătruț, Ion Căliman, Ioan Jorz, Petru Hamat, Ion Albu, Andreea Lionte, Cosmina Todoca, Aurel Turcuș, Constantin Buiciuc, Cornel Boteanu, Geo Galetaru, Petrică Ionuț, Ștefan Isac, Nicolae Irimia; sunt doar câțiva dintre cei care, cu profesionalism și generozitate, s-au aplecat asupra poeziei lui Ion Ghera, personalității și activității acestuia.
Nimic nu a fost omis: nici simplitatea și modestia caracteristică oamenilor de valoare, nici reușita carieră didactică, nici faptul că a condus, timp de 15 ani, la modul excepțional, o Asociație lăsată în grijă de Ștefan Pătruț, dar, mai ales, talentul scriitoricesc al poetului Ion Ghera: un poet discret și un extraordinar epigramist!
Despre carte, despre poet, despre omul Ion Ghera au vorbit Ion Căliman, Ioan Jorz, Vasile Gondoci, Mihai Vișan și moderatorul evenimentului, Gabriela Șerban, cea care a și oferit sărbătoritului, din partea Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa, o Diplomă de Cinstire în semn de aleasă prețuire și calde mulțumiri pentru rodnică și frumoasă colaborare.
Întâlnirea s-a încheiat cu ciocniri de pahare și suflat în lumânările tortului, dar și printr-o „trecere în revistă” a celor aflați la eveniment, glumind pe faptul că, potrivit participanților care sunt din „lumea întreagă”, despre eveniment se va povesti de la Bocșa la Făget, Lugoj, Timișoara, București, Bruxelles, Statele Unite ale Americii și înapoi prin Caransebeș, Oravița, Ohaba-Mâtnic și Anina.
Un eveniment de suflet desfășurat într-o bibliotecă primitoare și dedicat unui veritabil Om și Scriitor : Ion Ghera!
Și nu știam că următorul moment dedicat acestui drag Om și Scriitor va fi unul in memoriam…
Ion Ghera s-a născut în 15 iunie 1947 în localitatea Ohaba-Mâtnic, comuna Copăcele din județul Caraș-Severin. A urmat cursurile școlii din satul natal, apoi cursuri liceale la Caransebeș și a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara devenind profesor de limba și literatura română.
Ca dascăl, se dovedește a fi făcut pentru această profesie, are merite deosebite și este răsplătit cu funcția de director al unor școli din localitățile Zorile și Ohaba-Mâtnic.
Ca scriitor, s-a remarcat ca epigramist, publicist și poet, debutând cu versuri în revista „Urzica” din 1966.
Editorial, debutează în 1999 cu volumul de versuri „Spin alb” apărut la Editura „Dacia Europa Nova” la Lugoj. Urmează, apoi, un șir de plachete și volume de versuri și epigrame, atât în limba literară cât și în grai bănățean, devenind și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara.
Referințe despre scriitorul Ion Ghera găsim în volume precum: „Antologia poeziei în grai bănățean” de Ștefan Pătruț.- Lugoj: Editura „Dacia Europa Nova”, 1999 (Colecția Grai Bănățan; 13); „Oglinda lui Narcis” de Constantin Buiciuc.- Timișoara: Marineasa, 2011; „Antologia literaturii dialectale bănățene. „Gura Satului” la radio Timișoara. 25 de ani. Poezie și proză 1991 – 2016” de Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă și Cornel Ungureanu.- Timișoara: Eurostampa, 2016; „Enciclopedia Banatului. Literatura” ed. a II-a, coord. Doina Bogdan-Dascălu.- Timișoara: David Press Print, 2016; „Antologia literaturii dialectale bănățene” (poezie, proză, teatru) 1891 – 2017, ed. a II-a de Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă și Cornel Ungureanu.- Timișoara: Editura Universității de Vest, 2017, precum și în reviste de cultură și literatură din Banat.
Mulțumesc, Ion Ghera, pentru fiecare moment la care m-ați făcut părtașă, pentru generozitate și prietenie, pentru cărți și veritabilă lectură! Mulțumesc că ați ales să fiți atât de aproape de „Bocșa culturală” și de Biblioteca „Tata Oancea”! Vă voi purta în suflet și-n rugăciuni cu drag și recunoștință și-l voi ruga pe bunul Dumnezeu să vă odihnească și un colțișor din Rai să vă dăruiască!
… este proiectul derulat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit Bocșa pentru promovarea lecturii în rândul celor mai mici dintre potențialii utilizatori ai serviciilor bibliotecii.
Vineri, 14 martie 2025, Zâna Poveștilor a poposit la Grădinița cu Program Prelungit Bocșa pentru a citi o poveste celor mai mici ascultători. Antonia Onofrei, elevă a Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, a fost voluntarul care a dat viață Zânei Poveștilor și care, prin apariția sa primăvăratică, a cucerit copilașii, captându-le atenția și emoția.
Studiile de specialitate spun că sunt suficiente 10 – 15 minute pe zi în compania unei cărți pentru a trezi copiilor interesul și curiozitatea pentru carte și lectură, deoarece copiii învață să aprecieze cărțile cu mult înainte de a învăța să citească. De asemenea, astfel de momente devin speciale pentru cei mici contribuind la dezvoltarea vorbirii, la îmbogățirea vocabularului, la stimularea creativității și la păstrarea inocenței prin lumea poveștilor. Nu în ultimul rând, dragostea pentru lectură deschide o poartă spre aventură, spre lucruri inedite, iar biblioteca poate și trebuie să ofere celor mici astfel de momente speciale create prin lectură.
Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit și Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, beneficiind de sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa, precum și de al primarului Mirel Patriciu Pascu.
În anul 2023 vedea lumina tiparului la Editura TIM din Reșița un volum omagial intitulat „In Honorem prot. conf. univ. dr. Vasile Petrica”.
Cartea, prefațată de PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, cuprinde evocări și studii menite a contura și evidenția personalitatea complexă a părintelui protopop dr. Vasile Petrica, iar, între cei care semnează se află nume importante ale culturii și literaturii Banatului și nu numai: Cornel Ungureanu, Ioan Bude, Ioan Ciuciună, Florin Dobrei, Dorina Chiș-Toia, Ionel Popescu, Sorin Cosma, Marcu Mihail Deleanu, Remus Rus, Nicolae Sârbu, Erwin Josef Țigla, Mircea Vasile Zaberca, Doru Dinu Glăvan, Romulus Șandru, Octavian Doclin, Titus Crișciu, Gheorghe Jurma, Petru Călin, Ada D. Cruceanu, Dorina Sgaverdia, Doru Popovici, Nicolae Irimia, Claudiu T. Arieșan, Solomon Marcus, Doina Bogdan-Dascălu, Ioan Petraș și alții.
Volumul este îngrijit de Ada D. Cruceanu, iar acestor evocări și studii îi este adăugată o bibliografie de autor ticluită cu profesionalism, precum este construit întregul volum. Este prezentat dr. Vasile Petrica – eseist, istoric, publicist, teolog, profesor – în lucrări de referință, în portrete In Honorem, de-a lungul vremii (note, comentarii, interviuri, laudatio), în volume publicate (comentarii, recenzii, cronici de carte) finalul cărții fiind destinat imaginilor și unui excepțional cuvânt de încheiere semnat de Doamna Culturii Cărășene, Ada D. Cruceanu, intitulat Păzind viața cărților…
După cum bine precizează PS Lucian în prefața cărții, „această lucrare reprezintă un prinos de recunoștință și apreciere a comunității Banatului de Munte față de statornica și complexa slujire a preotului, protopopului și dascălului Vasile Petrica, protopop onorific al Protopopiatului Ortodox Român din Reșița. Evocările și studiile publicate în acest volum aniversar ilustrează cu prisosință multiplele calități ale celui aniversat.”
Astăzi dr. Vasile Petrica se află la ceas aniversar. S-a născut la 17 martie 1940, în satul Scăiuş, comuna Fârliug, judeţul Caraş-Severin.
A urmat cursurile Școlii elementare din Scăiuş, Seminarul teologic din Caransebeş; Institutul teologic universitar Sibiu.; doctoratlaFacultatea de teologie ortodoxă din Preşov, Cehoslovacia (1983) cu diplomă echivalată în România, la Bucureşti.
Teologul Vasile Petrica a funcționat ca preot ortodox român în Băteşti, jud. Timiş (1965-1968) şi Reşiţa – parohia Reşiţa Centru – (1968-2007) –, concomitent a fost protopop al Reşiţei (1975-2007), lector la Facultatea de Teologie din Caransebeş (Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa) – 1996 – 2005 și conferenţiar (2005-2010),
Din anul2011este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, mai întâi membru stagiar, apoi, din anul 2014, membru titular.
Pasionat de scris, protopopul Vasile Petrica a colaborat de-a lungul vremii la diverse reviste și publicații: Analele Universităţii „Eftimie Murgu” (Reşiţa), Banatica (Reşiţa), Calendarul Românului (Caransebeş), Foaia Diecezană (Caransebeş) – fost redactor de la reactivare –, Învierea (Timişoara), Mitropolia Banatului (Timişoara), Reflex (Reşiţa), Telegraful Român (Sibiu), Odkaz sv. Cyrila a Metoda (Preşov, Slovacia) și altele.
Debutează editorial cu volumul „Reflecţii şi paradigme teologice”, Editura Timpul, Reşiţa, 1998, 220 p. apoi semnează lucrări importante pentru Banat: „Teologul şi juristul dr. Moise Ienciu (1881-1953), o viaţă uitată într-o arhivă”, Editura Episcopiei, Caransebeş, 2003, 199 p.; „Dr. Ion Sârbu (1865-1922) istorie şi preoţie”, Editura Episcopiei, Caransebeş, 2003, 208 p.; „Prin Liturgică în Pastorală,” Editura Marineasa, Timişoara, 2004, 135 p.; „Institutul teologic diecezan ortodox român Caransebeş (1865-1927)– Contribuţii istorice” – , Editura Episcopiei, Caransebeş, 2005, 356 p.; „Dr. Corneliu Diaconovici (1859-1923) – enciclopedist şi ambasador al culturii române”, Editura Tim, Reşiţa, 2009, 294 p.; „Savantul Traian Lalescu (1882-1929) şi cultura Banatului”, Editura „Eftimie Murgu”, Reşiţa, 2010, 216 p.; „Restituiri literare”, Editura Banatul Montan, Reşiţa, 2012, 162 p.; „Fructul oprit”, Editura Banatul Montan Reşiţa, 2013, 141 p.; „Academia teologică ortodoxă română Caransebeş”, Editura DPP Timişoara, 2014; „Titu Maiorescu şi Banatul”, Editura David Press Print, 2014; „Academia Teologică Ortodoxă Română din Caransebeș (1927 – 1948)”.- Timișoara: Editura David Press Print, 2015; „Făclii nestinse” Reșița: TIM, 2018.
Împreună cu scriitorul și istoricul literar Gheorghe Jurma realizează un excepțional volum de referință intitulat: „Istorie şi artă bisericească”, Editura Timpul, Reşiţa, 2000.
Harnicul scriitor și teolog Vasile Petrica semnează articole în diverse publicații, pe teme diversificate: „Mitropolitul Dosoftei şi primul Liturghier românesc în Moldova”, în „Analele Universităţii Eftimie Murgu”, an. VII, 2000, tom. I, p. 27-32; „Mitropolitul Antim Ivireanul (1650-1716) şi cărţile auxiliare ale cultului bisericesc în limba română”, în „Altarul Banatului” (Timişoara), an. XII (LI), 2001, nr. 4-5, p. 49-52; Contribuţia preotului istoric Ion Sârbu la realizarea idealului Marii Uniri, în: vol. „De la Independenţă la Unirea cea Mare”, Reşiţa 2003, p. 59-85; Preotul istoric dr. Ion Sârbu în imposibilitatea obţinerii postului de protoprezbiter, în „Banatica” 2003, nr. 16, p. 265-281; Problematica medicală în „Foaia diecezană” (1886-1900), în volumul „Un crâmpei de istorie – 1886-1949” – studii –, Reşiţa, 2006, p. 100-110; Alţi solicitanţi de catedre academice la Caransebeş, în „Calendarul Românului”, Caransebeş, 2006, p. 172-181; Mitropolitul Andrei Şaguna şi rudele sale, familia Grabovski, cu ramificaţia din Banat, în volumul „Mitropolitul Andrei Şaguna (1808-1873)”, Oradea, 2008; p. 303-311; „Din galeria notabilităţilor Caransebeşului: Pr. prof. dr. Petru Ionescu (1867-1938)) între preoţie, profesorat şi disputele timpului”, în vol. „Vocaţie şi Misiune în Biserica lui Hristos”, Caransebeş, 2009, p. 222-230; Alegerea Arhim. dr. Miron Cristea ca episcop al Caransebeşului între adevăr şi ipoteze, în vol. „Credinţă şi Mărturisire”, Caransebeş, 2010, p. 266-277; Prot. dr. George Dragomir (1870-1918) în viziunea istorică a culturii şi martirajului său, în vol. „Marcu Mihail Deleanu, Dor netins”, Timişoara, 2010, p. 201-210; Foaia diecezană (Caransebeş), 1886-1949, Timişoara, vol. „Contribuţii la istoria eclesiastică a Banatului”, 2011, p. 225-242; Episcopul Veniamin Nistor în văpaia anului 1948, în vol.„Taină şi Mărturisire”, Caransebeş, 2011, p. 356-362; Interferenţe lingvistice şi spirituale privitoare la Taina Sf. Maslu, în vol. „Mehedinţi, istorie, cultură şi spiritualitate”, Drobeta Turnu Severin, 2012, p. 291-295; Episcopul dr. Miron Cristea alături de importanţii subalterni şi colaboratori, în perioada 1909-1919, în vol. „Sangidava”, 1 (VII), Serie nouă, Topliţa, 2013, p. 52-59; Un titan al teologiei româneşti: Arhim. Prof. dr. Iosif Iuliu Olariu, în vol. „Istorie şi cultură”, Timişoara, 2013, p. 158-166, Interferenţe lingvistice şi spirituale privitoare la taina sf. Maslu, în vol. „Mehedinţi, istorie, cultură şi spiritualitate”, vol. 5, Editura Universitarea, Drobeta Turnu Severin, 2012, p. 291-294.; Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena în lumina imnelor liturgice, vol. „Mehedinţi, istorie, cultură şi spiritualitate”, vol. 6, Editura Di-Dahia, Drobeta Turnu Severin, 2013, p. 169-173; Începuturile Mănăstirii „Sf. Ilie de la Izvor” – Vasiova, din Banat și nevoințele monahului Vichentie Mălău (1887 – 1945) în: „Portrete de preoți și teologi ortodocși din Bocșa de ieri și de azi” vol. I de Gabriela Șerban și Valentin Costea.- Reșița: TIM, 2020 (Bocșa, istorie și cultură; 53).
Referinţe despre personalitatea și activitatea preotului dr. Vasile Petrica găsim în diverse cărți, reviste și publicații, între care: „Le protoprêtre Vasile Petrica de Reşiţa, docteur en théologie de la Faculté de théologie orthodoxe de Presov (R. S. Tchecoslovaque)” în: Romanian Orthodox Church News, [ROC], XIII-E année, No. 3, VII-IX, 1983, p. 25-26; Radostna udalost v živote Pravoslávnej Bohosloveckej fakulty v Prešove, în „Odkaz sv. Cyrila a Metoda”, Preşov, Cehoslovacia, Roč. XXIX / 1983, 9, s. 205-208; „Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin”, 1998, p. 216; „Cei de lângă noi”: portrete și interviuri de Titus Crișciu.- Reșița: TIM, 2005; Dicţionar bio-bibliografic, teologi ortodocşi români şi străini: sec. XIX-XXI, ed. A II-a, Bucureşti, 2012, 359-362, Acad., Mircea Păcurariu, Petrica Vasile, Dicţionarul teologilor români, ediţia a III-a, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, p. 490-491, Nicolae Sârbu, Întemeiere şi punere în valoare prin întâlnirea fericită peste ani, a doi cărturari: Corneliu Diaconovici şi pr. dr. Vasile Petrica în: „Oameni de seamă ai Banatului”, vol. XIV, Editura „”Tibiscus” –Editura Eurostampa, Uzdin-Timişoara, 2011, p. 80-89; „Enciclopedia Banatului. Literatura.” Coordonator general Crișu Dascălu.- Timișoara: David Press Print, 2016, p. 508 – 509; „Reșița literară” de Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2016; „Grafeme” (lecturidin provincie) de Ada D. Cruceanu.- Timișoara: Gordian, 2017; „Panorama presei din Caraș-Severin” de Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2018.
De asemenea, referinţe critice în revisteprecum: „Orizont” (Timişoara), Serie Nouă, anul XXIII, Nr. 9 (1548), 27 septembrie 2011, p. 1 şi 2 – Cornel Ungureanu Despre Traian Lalescu; Claudiu T. Arieşan, Recuperări, în: „Orizont” (Timişoara), Serie Nouă, anul XXIII , nr. 11 (1550), 29 noiembrie 2011, p. 9; acad. Solomon Marcus, O nouă carte despre Traian Lalescu în: „Curtea de la Argeş”, anul II, Nr, 2 (3), februarie, 2011, p. 3; acad. Solomon Marcus, O nouă carte despre Traian Lalescu în:„Reflex”, Reşiţa, an. XXIII (Serie Nouă), nr. 1-6 (124-129), ian.-iun. 2011, p. 5-6; Marcu Mihai Deleanu, Savantul şi omul Traian Lalescu (1882-1929) în: „Reflex” (Reşiţa), anul XII, nr.1-6 (124-129), ian.-iun. 2011, p. 6-7; Octavian Doclin, „Zâmbind cu faţa gravă” (vol. Fructul oprit) în: „Argeş”, anul XIV (XLIX), nr. 8, august 2014, p. 25; Ion Ciuciună, Incursiune literară spre reconstituirea originalităţii (vol. Restituiri literare) în: „Arca”, Arad, nr. 7-8-9, (292, 293-294), 2014, p. 213; Ada D. Cruceanu, Un localism creator, (vol. Restituiri literare) în: „Orizont”, anul XXVI, nr. 7 (1587), iulie 2014, p. 14.
Buna colaborare a bibliotecii bocșene cu Prea Onoratul părinte Petrica face ca în fondul de documente al instituției să se găsească unele dintre lucrările acestuia, volume deosebit de importante pentru istoria culturală, spirituală și literară a Banatului.
„Preotul cărturar” Vasile Petrica, – după cum îl numește istoricul și criticul literar Ada D. Cruceanu, – se dovedește, prin toată activitatea și scriitura sa, a fi, după cum mărturisea doamna culturii cărășene în volumul „Grafeme” „un împătimit al cercetării și al scrisului – altfel și un povestitor cu mari rezerve de „portrete” ori „medalioane” ale contemporanilor „din imediata vecinătate”, care-și așteaptă rândul spre a fi publicate – consfințește o paradigmă de fond a culturii noastre: preotul, om al bisericii – om al cetății.”
La mulți ani, Prea Onorate Părinte Vasile Petrica!
În anul 2024 la Judecătoria Hunedoara – după cum susținea Ungureanu Gheorghe în calitatea acestuia de președinte – au fost înregistrate un număr de 8692 dosare nou intrate, din care 7801 cauze civile și 891 penale.
Comparând aceste date cu anul 2023 când au fost înregistrate un număr de 6371 dosare nou intrate se constată o creștere a cauzelor nou înregistrate cu un număr de 2321 dosare.
În materie civilă, numărul dosarelor înregistrate a crescut față de anul 2023 când au fost înregistrate 5647 de cauze civile, cu un număr de 2154 de dosare.
În materie penală, numărul dosarelor înregistrate a crescut cu 167, comparativ cu anul 2023 când au fost înregistrate 724.
În anul 2024 la Judecătoria Hunedoara au fost soluționate un număr de 9043 dosare, din care 8265 cauze civile și 778 penale, valoarea indicatorului de operativitate fiind de 104,0%.
Comparând aceste date cu anul 2023 când valoarea indicatorului de operativitate a fost de 86,10%, se constată o creștere.
Judecătoria Hunedoara în anul 2024 s-a încadrat în gradul general de eficiență EFICIENT.
Schema de personal a Judecătoriei Hunedoara cuprindea un număr de 33 posturi din care: 9 posturi de judecător, 20 de personal auxiliar de specialitate, 2 de personal conex și 2 de personal contractual.
Iată și posturile ocupate de judecători:
În perioada 01.01.2024 – 31.03.2024: 6 judecători (5 judecători pe complete specializate în materiile civil, insolvența persoanei fizice, contencios administrativ și fiscal, litigii cu profesioniștii, minori și familie, în materie civilă și în materie contencios administrativ și fiscal cauze având ca obiect plângere contravențională și anulare proces verbal de contravenție și 1 judecător pe complete specializate în materie penală).
În perioada 01.04.2024 – 31.12.2024: 9 judecători (5 judecători pe complete specializate în materiile civil, insolvența persoanei fizice, contencios administrativ și fiscal, litigii cu profesioniștii, minori și familie, 2 judecători pe complete specializate în materie penală și în materie civilă și în materie contencios administrativ și fiscal cauze având ca obiect plângere contravențională și anulare proces verbal de contravenție și 2 judecători stagiari care au soluționat tipuri de cauze prevăzute de art. 45 din Legea 303/2022).
***
În cursul anului 2024 – ne relata prim-procurorul Tudoroaia Gabriel – procurorii din cadrul PJ Hunedoara au avut de soluționat un număr de 5937 dosare, fiind soluționate 2049.
Încărcătura pe procuror a fost de 1484 dosare, media dosarelor soluționate pe procuror fiind de 512 dosare.
Au fost întocmite 148 rechizitorii și 7 acorduri de recunoaștere a vinovăției, fiind trimiși în judecată un număr de 188 inculpați.
De asemenea, procurorii din cadrul unității noastre de parchet au participat la judecarea unui număr de 1170 cauze penale și 175 cauze civile, soluționând și un număr de 1226 alte lucrări.
Dintre cauzele soluționate în cursul anului trecut, s-au remarcat, prin complexitate, printre altele, următoarele cauze.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a dispus trimiterea în judecată a unei persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a 32075 țigarete, produse accizabile supuse marcării, care nu erau marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, faptă prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Prejudiciul în cuantum de 25859,68 lei, reprezentând accize și accesorii a fost recuperat integral pe parcursul urmăririi penale.
În acest sens, atragem atenția cetățenilor asupra riscurilor asociate achiziționării de produse accizabile nemarcate, cum ar fi țigaretele contrafăcute, care poate atrage inclusiv sancțiuni penale. Totodată, subliniem că aceste produse nu respectă standardele de siguranță și pot reprezenta un real pericol pentru sănătatea consumatorilor.
De asemenea, prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a unei persoane pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, comisă în formă continuată, cu 6 acte materiale, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, contând în aceea că a indus în eroare persoana vătămată prin aceea că i-a propus o afacere imobiliară, prezentându-i informații și documente false, cu scopul determinării persoanei vătămate să îi remită o sumă totală de 49000 euro.
Astfel de cauze cu „afaceri imobiliare” sunt de notorietate și au fost acoperite de materiale de presă anterioare, însă reiterăm un apel la vigilență din partea cetățenilor, cărora le recomandăm să verifice cu profesioniști și persoane autorizate ofertele înainte să efectueze plăți.
Totodată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a dispus trimiterea în judecată a 3 inculpați pentru săvârșirea a 7 infracțiuni de lipsire de libertate, 3 infracțiuni de lovire sau alte violențe și 6 infracțiuni de șantaj, care prin diferite acțiuni de intimidare, prin amenințări și violențe fizice, au lipsit de libertate un grup de 7 tineri, punându-i în imposibilitatea de a se deplasa și a acționa după propria voință.
Menționăm că rechizitoriile, însoțite de dosarele cauzelor, au fost trimise spre competentă soluționare Judecătoriei Hunedoara.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Marți, 11 martie 2025, începând cu ora 15:00, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, din strada Geneva a Municipiului Târgu Jiu s-a desfășurat Adunarea Generală a Filialei „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR, în care s-au discutat activitățile pe care le-a desfășurat filiala în cursul anului 2024 (prezentarea raportului de activitate al filialei), s-au ștampilat legitimațiile celor care au achitat cotizația pe anul în curs și au fost făcute propuneri pentru activități ce se vor desfășura anul acesta.
Cu toate că filialele sunt baza Uniunii, și anul trecut s-au făcut propuneri pentru modificarea Statutului UZPR, Proiectul de Statut nu a fost finalizat la Judecătorie, iar cel vechi este încă în funcțiune și nu spune mai nimic despre filiale. Se amintește de organele de conducere la nivel local, dar nu sunt precizate. La Filiala „Jean Bărbulescu” a fost ales un președinte – doamna Adina Andrițoiu, de la Gorj și un vicepreședinte – domnul Teodor Abagiu-Sachelarie, de la Mehedinți.
În prezența membrilor UZPR din cele două județe vecine ale Olteniei, Gorj și Mehedinți, doamna Adina Andrițoiu, a anunțat scopul acestei adunări: „Conform dezbaterilor și hotărârii Consiliului Director al UZPR, s-a stabilit ca în perioada 1 februarie – 15 martie 2025, toate filialele Uniunii noastre să fie luate măsurile necesare pentru organizarea și desfășurarea adunărilor generale pentru analiza activității și alegerea sau confirmarea organismelor de conducere ale structurilor respective pentru că la data de 22 martie 2025, este convocată Adunarea Generală Ordinară anuală a UZPR” și a anunțat ordinea de zi:
Raportul de activitate al filialei pe anul 2024, prezentat de doamna Adriana Andrițoiu.
Desemnarea reprezentanților filialei pentru participarea la Adunarea Generală anuală a UZPR din 22 – 23 martie 2025.
Diverse (propuneri privind activitatea filialei în 2025, vizare legitimațiilor, ș.a.).
După aprobarea ordinii de zi, doamna Adina Andrițoiu a prezentat un raport-sinteză cu principalele activități desfășurate de membrii filialei, în anul 2024. „În anul 2024, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj – Mehedinți a continuat să își mărească numărul de membri, pe măsură ce ziariștii locali au înțeles avantajele apartenenței la o uniune profesională. În intervalul ianuarie 2024 – februarie 2025, am încercat să lărgim aria de participare la evenimentele locale, marea majoritate din sfera culturală, prin încheierea de parteneriate cu instituțiile locale organizatoare. Am arătat avantajele de a le fi parteneri, prin promovarea pe care UZPR o face la scară națională acestor manifestări și necesitatea permanentizării acestui parteneriat și în anii următori”, a precizat doamna Andrițoiu, apoi a punctat principalele activități în care a fost implicată și filiala noastră care are în prezent 45 de membri (30 din Gorj și 15 din Mehedinți) dintre care: 21 membri pensionari cu indemnizație, 8 membri pensionari fără indemnizație și 16 membri în activitate. A mulțumit colegiilor din cadrul filialei care au continuat să colaboreze, în mod susținut, cu materiale despre evenimentele locale, la revista UZP și la site-ul uzpr.ro, după cum urmează: Gigi Bușe – 57 articole, Ileana și Marcel Mateescu – 37 articole, Victor Troacă – 31 articole, și au mai avut câteva Adina Andrițoiu și Andrușa Ion Vătuiu de la Mehedinți. „Am vrut să evidențiez faptul că mai sunt câțiva colegi care continuă să editeze și să tipărească o serie de publicații cunoscute și apreciate pe plan local, regional și chiar internațional: Obiectiv Mehedințean de Gabriela și Teodor Abagiu-Sachelarie, Informația de Strehaia (ziar județean), Strehaia (ziar local) și suplimentele Perseide Literare și Oglinda Politică de Vasile și Maria Vulpașu, Jurnalul românesc.ro și Informația de Severin de Romeo-Dorian Crîșmaru, Tribuna Seniorilor Mehedințeni de Andrușa Vătuiu, revistă care îmi parvine și mie, Hyperion de domnul Copcea Florian, dânsul este și membru al Uniunii Scriitorilor din România dar este și membru UZPR, Spicon de domnul Victor Troacă și Viorel Surdoiu, Informația Olteniei de Nelu Pochea, Lumina din Cuvânt de Ion Elena”, a precizat doamna Andrițoiu. Apoi a continuat: „Numeroasele evenimente cultural-folclorice la care au participat în calitate de promotori, organizatori sau colaboratori sunt detaliate în tabelul alăturat. Se remarcă Dorin Brozbă cu Pastorala copiilor, Festivalul Te iubim dragă Mărie, ediția a V-a, și Festivalul Maria Apostol”.
În continuare, Adina Andrițoiu a prezentat date despre Adunarea Generală din 22 și 23 martie 2025 și componența nominală a Conducerii Uniunii, după care s-a trecut la discuții. Cea mai disputată problemă a fost acordarea și valoarea indemnizației de ziarist pentru cei care sunt pensionari. Doamna Adina a propus ca fiecare ziarist să-și facă o arhivă personală acasă. Domnul Dan Șalapa a propus deschiderea de fonduri personale la Arhivele Statului. Dânsul așa a făcut. Cei care primesc deja indemnizație au spus că nu s-a corelat indemnizația cu pensia. Domnul Gigi Bușe a propus înființarea unei publicații proprii, a filialei (o revistă și un ziar online) intitulat „Jean Bărbulescu” și crearea unui eveniment cu prilejul sărbătoririi a 135 ani de la nașterea patronului spiritual al filialei, Jean Bărbulescu, născut la 11 iunie 1890. A prezentat ultimul număr al revistei „Gorjul Eroic” al cărei redactor-șef este și noul ziar „Gazeta Gorjului” realizat de Vasile Vasiescu din Bălănești, o revistă de cultură cu apariții lunare susținută de S.C. Gorjeanul S.A.
Adunarea Generală a validat conducerea Filialei, în formula în care a fost aleasă anul trecut și a lucrat și până acum: Președinte – Adriana Andrițoiu (de la Gorj) și vicepreședinte – Teodor Abagiu-Sachelarie (de la Mehedinți) și participarea lor la Adunarea Generală anuală a UZPR din 22 – 23 martie 2025.
La final doamna Adriana Andrițoiu a vizat legitimațiile celor care au plătit cotizația pe anul 2025 și activitatea s-a încheiat cu o fotografie de grup spre amintire.
Prezentare de carte: „Bisericile Ortodoxe din Craina Bănățeană“, autori: Icoana Cristescu Budescu, Gheorghe Țunea Pîrvovanu, Editura „TIM” Reșița, 2024.
21 martie 2025, ora 9.00, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“ Reșița:
Ziua mondială a poeziei (21 martie).
Întâlnire cu poezia. O activitate interactivă cu participarea elevilor din clasa a VIII-a B, secția germană, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“, coordonator: prof. Sonia Maria Chwoika. Invitat: Erwin Josef Țigla.
22 martie 2025, ora 18.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
„ZIUA INTERNAȚIONALĂ” A POEZIEI ROMÂNE.
Personalitățile de lângă noi: scriitorul Vasile Barbu la 70 de ani (*6 septembrie 1954, Uzdin, Banatul Sârbesc).
Lansarea cărții lui Ionel Bota, „Arta poemului ca supraviețuire. Eseu asupra poeziei lui Vasile Barbu”, apărută la Editura „TIM”, Reșița, 2025. Cu participarea Mirelei Cocheci (Petroșani), a Cristinei Anișoara Zainea (Oravița), a editorului Gheorghe Jurma și a autorului Ionel Bota. Alocuțiune a poetului Vasile Barbu, președintele Societății Literar-Artistice „Tibiscus”, Uzdin (Serbia).
Ora Pământului = Earth Hour 2025, un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.
Sunt invitați să citească la lumina lumânării scriitorii și iubitorii de poezie reșițeni.
Programm für die Zeitspanne 17. – 22. März 2025:
17. März 2025, 16:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Zeitgenossen mit unseren Persönlichkeiten: Protopope Emeritus Dr. Vasile Petrica zum 85. Geburtstag!
17. März 2025, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Festtag des Heiligen Patrick, Schutzpatron Irlands (17. März).
Ausstellung: „Dublin – die Hauptstadt Irlands“, mit Fotos von Erwin Josef Ţigla.
18. März 2025, 16:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
In Memoriam Vasile Popovici (*19. März 1969, Karansebesch – †9. Juli 2022, Reschitza).
20. März 2025, 16:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Buchpräsentation: „Bisericile Ortodoxe din Craina Bănățeană“ der Autoren Icoana Cristescu Budescu und Gheorghe Țunea Pîrvovanu, Verlag „TIM” Reschitza, 2024.
21. März 2025, 9:00 Uhr, „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg Reschitza:
Welttag der Poesie (21. März).
Begegnung mit der Poesie. Eine interaktive Veranstaltung mit den Schülern der VIII. B-Klasse, „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg. Koordination: Deutschlehrerin Sonia Maria Chwoika. Als Gast: Erwin Josef Țigla.
22. März 2024, 28:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
„Internationaler Tag” der rumänischen Dichtung.
Der im Serbischen Banat lebende rumänische Schriftsteller Vasile Barbu: 70 Jahre (*6. September 1954, Uzdin, Serbien).
Präsentation des Buches: „Arta poemului ca supraviețuire. Eseu asupra poeziei lui Vasile Barbu”, Autor: Ionel Bota, erschienen im Reschitzaer Verlag „TIM”, 2025. Mit der Teilnahme von: Mirela Cocheci (Petroschen), Cristina Anișoara Zainea (Orawitza), Gheorghe Jurma (Reschitza) und des Autors Ionel Bota (Orawitza). Schlussworte von Vasile Barbu, Vorsitzender der Literarisch-Künstlerischen Gesellschaft „Tibiscus”, Uzdin (Serbien).
22. März 2024, 20:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Die Stunde der Erde 2025: Eine Stunde Licht aus für die Erde.
Zur Lesung bei Kerzenlicht eingeladen sind Literaturschreibende und -Freunde aus Reschitza.
Publicația-etalon a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, UZP, prezintă publicului un nou număr, 37, pe aceleași coordonate: ilustrarea profesionalismului de breaslă, evidențierea activității jurnaliștilor care alcătuiesc forța și relevanța publică a celei mai mari organizații de breaslă din țară, teme de larg interes pentru presă și pentru societate.
Revista UZP 37 relevă, pe de o parte, evenimente și acțiuni concrete la care au participat și în care s-au implicat colegii noștri din țară și de peste hotare, iar pe de altă parte, activitatea cu profunde reverberații de utilitate publică a actualității sub care se derulează activitatea UZPR. De asemenea, sunt prezente materiale de atitudine și de opinie, presa fiind ilustrată pregnant, în toate componentele sale, de la reportaje până la recenzii de carte și caricatură de presă. Nu lipsesc rezumate ale componentelor importante ale UZPR – Radio UZPR și Editura UZP – care s-au evidențiat, ca de fiecare dată, deopotrivă pe segmentul mass-media și pe cel al publicului larg.
Semnăturile care alcătuiesc sumarul acestei noi ediții a publicației Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România sunt avizate și prestigioase, jurnaliștii care au participat la această colecție densă și aplicată de texte fiind personalități ale domeniului, profesioniști cu experiență și vocație.
De la presa militară până la reflectarea izbânzilor publice ale unor membri ai UZPR, Revista UZP nr. 37 este, ca de obicei, o prezență unică din perspectiva conținutului și o remarcabilă apariție grafică.
AdrianaTelescu: Scriitorul, istoricul, criticul și prozatorul Gheorghe Jurma a împlinit în 5 februarie 2025, 80 de ani. La mulți ani cu sănătate și multe împliniri spirituale!
Gheorghe Jurma: Mulțumesc!
AdrianaTelescu: Aristotel spunea că sufletul unei ființe este reprezentat de activitatea sa. Înainte însă de-a ne spune despre activitatea omului de cultură Gheorghe Jurma, aș vrea să vorbiți despre vârsta lăuntrică a sufletului lui Gheorghe Jurma.
Gheorghe Jurma: Da, o provocare interesantă, nu m-am gândit vreodată la un asemenea aspect, dar într-un fel sau într–altul, colateral, am înţeles cumva ideea că în viața omului vârsta care o are în buletin nu este întotdeauna cu aceea pe care o are în suflet. Pe care o are în ceea ce el face, în ceea ce el vrea să se definească. 80 de ani poate să fie de două ori câte 40 sau poate să fie de 4 ori câte 20. Depinde de unde și cum ne aflăm. Chiar am încercat să văd și eu dacă este vreo diferență între 80, 79 sau 75. Nu văd, nu simt, pentru că eu cred că vârsta și perspectivele vârstei (că de acum mergem spre 81 și cât o mai fi) depind de viața noastră, de proiectele noastre, depind de ce vrem să înfăptuim, pentru că dacă avem un ideal, dacă avem niște obiective clare de realizat, parcă și viața devine mai îngăduitoare cu noi și ne lasă să le îndeplinim. Dacă nu avem niciun plan și ne lăsăm copleșiți de problemele vieții, „vai cât e de scump, vai cât e de greu!”, dacă doar ne văităm, s-ar putea să ne scurtăm viața, pe când dacă privim lucrurile dintr-o altă perspectivă, care înseamnă bucuria noastră interioară, capacitatea noastră de-a interveni în această viață ca s-o facem mai bună și mai frumoasă, ne lungim viața, ne exprimăm altfel. Eu cred că avem această datorie (cred că am spus la fel și în urmă cu 10, 20 de ani), să privim lucrurile în felul acesta, că mai avem câte ceva de făcut în această viață. Fiecare om are până la urmă ceva de făcut în viață, nu trece prin apă ca gâsca, în niciun caz!
Adriana Telescu: Ce mai are de făcut scriitorul Gheorghe Jurma?
Gheorghe Jurma: Acum chiar la vârsta asta, așteptând-o cumva, mi-am zis că cel mai frumos cadou, cel mai frumos dar, pe care un scriitor, un om al scrisului îl poate face, este să publice o carte. Dincolo de ideea că niște prieteni au gândit să facă o carte omagială – In Honorem -, eu am dorit să-mi fac o carte proprie, chiar dacă am plecat de la niște proiecte mai vechi. Unul dintre ele se intitulează „Scriitorii români și Banatul”. Am lăsat-o un pic acum, pentru că între timp a apărut o carte care onorează ziua și vârsta, dar nu renunț la acest proiect. Este o carte despre relația acestui spațiu, al Banatului istoric sau geografic, cum vrem să-l considerăm, și scriitorii români. Este o temă foarte interesantă. De la Dimitrie Cantemir care a trecut prin Timișoara în timpul stăpânirii turcești și până la scriitorii secolului XIX sau XX (de la Alecsandri, Eminescu la Nicolae Iorga sau Octavian Goga) ori din ultimele generații, chiar optzeciștii care au trecu pe aici și au lăsat niște semne, mărturii, opere (de la Mircea Nedelciu la Mircea Cărtărescu). Chiar în zilele acestea, frunzărind o carte despre istoria teatrului din Reșița, am găsit două fotografii, tipărite acolo. Este vorba de prezența academicianului Tudor Vianu la Reșița la un spectacol în anul 1956 și a scriitorului Victor Eftimiu, care a venit aici la premiera unui spectacol cu piesa lui „Înșir-te mărgărite” (tot 1956). Sunt două fotografii care reprezintă momente de istorie literară. Prin astfel de preocupări, cred că și ziua și luna și anul trec și mai repede și mai frumos.
Adriana Telescu:Pentru că am ajuns aici și pentru că mă interesează foarte mult scriitorii români și legătura lor cu Banatul, aș vrea în mod special să ne oprim acum la Mihail Sadoveanu. Știu că sunteți interesat de marele prozator, după Eminescu desigur, fiindcă Gheorghe Jurma este cunoscut și recunoscut ca eminescolog.
Gheorghe Jurma: Da, recunosc că sunt interesat de opera lui Sadoveanu, pe care îl consider cel mai mare prozator român. Este profund, deși unii spun că are multe descrieri și este mai plictisitor şi oricum mai greu de descifrat. Sadoveanu a călătorit prin toate ținuturile României, din Moldova până în Deltă, în Ardeal și a fost și în Banat, în primul rând la Herculane. Sigur, la Băile Herculane, unde îți poți rezolva și niște probleme de sănătate. Era prin anii 40. Am văzut într-o carte o fotografie a lui Sadoveanu în gara Herculane, în 1942, dar ulterior a mai revenit aici. Un bibliotecar de la biblioteca stațiunii a publicat cândva niște amintiri cu Sadoveanu, prin anii 1950, când Sadoveanu cunoștea deja stațiunea. Era mare pasionat de pescuit și de șah. L-a rugat pe bibliotecar să-i găsească niște șahiști cu care să joace. I-a găsit niște jucători, dar nici unul de talia lui Sadoveanu, care să-l bată la șah. Pe de altă parte, este vorba și de niște întâmplări personale, de o mare dragoste pe care o descoperă acum și pe care o cântă într-un volum de poezii numit „Daim”, apărut postum. Cartea este dedicată Valeriei Mitru, viitoarea lui soție. Fosta nevastă a scriitorului murise și ecourile se simt în nuvela sau putem să-i spunem microromanul „Ochi de urs”. Este oricum interesantă legătura marelui scriitor cu acest spațiu al Băilor Herculane, al Mehadiei și al Cernei despre care scrie nişte pagini lirice care impresionează. Desigur, prin această stațiune au trecut mulți scriitori români și străini. Au scris și ei despre locurile acestea și trebuie să-i amintim pe Alecsandri sau Nicolae Iorga, George Coșbuc sau Ion Minulescu şi mulţi alţii.
Adriana Telescu: O întrebare care mă frământă, cartea dedicată lui Sadoveanu, „Lupta cu balaurul” , reprezintă de fapt, lupta cu timpul?
Gheorghe Jurma: Lupta cu balaurul are multiple semnificații. În viziunea mea, aceasta este o construcție mitologic-simbolică în care balaurul reprezintă de fapt răul, negativul. Și atunci lupta cu răul are multiple înţelesuri. Poate să fie dușmănia între oameni, chiar frați dușmani, poate să fie războiul, dar poate fi oricare aspect negativ al pasiunilor. Dragostea, spre exemplu, este adeseori văzută astfel. Sau raportul dintre lumină şi întuneric, dintre cunoaştere şi neştiinţă. De aceea această luptă cu balaurul devine un mit personal, care poate caracteriza opera lui Sadoveanu. Aşa descoperim lucruri interesante, inclusiv în scrierile care ne plictisesc. La un moment dat apare Râul Alb, apoi apare Râul Negru. Simple denumiri de locuri, dar cititorii trebuie să înțeleagă că albul și negru sunt în conflict, iar negru este un simbol al morții, al distrugerii. În „Frații Jderi”, sunt multe aspecte în legătură cu Albul – Izvorul Alb, calul alb etc. – cu sensuri pozitive, mai ales în ce îi privește pe tineri, dar tot acolo e războiul sau alte ameninţări asupra vieții. În „Neamul Şoimăreştilor” personajul este sfătuit să renunțe la dragoste fiindcă la un moment dat aceasta îl poate duce la moarte. În Sadoveanu însuşi pare să fi existat un asemenea balaur care vroia să-l deturneze de la obiectivul lui, acela de a scrie. Este o luptă pe care o duci (cu timpul, cu provocările vieţii) atunci când trebuie să scrii ceva ce va putea servi mai apoi omenirii și umanității.
Adriana Telescu: Mă întorc la viața scriitorului Gheorghe Jurma. Nu sunteți un om ușor de descifrat. Știm foarte puține lucruridespre copilăria dumneavoastră. Localitatea Bobda este piatra de hotar în biografia omului de cultură Gheorghe Jurma.
Gheorghe Jurma: Este un loc care poate nu spune nimic, dar dacă te duci la istorie, vezi că este un sat citat în documente încă din secolul al treisprezecelea, 1221 și ulterior în multe alte documente. Un sat care a trăit multe evenimente, care a și dispărut la un moment dat ca urmare a unor inundații pe la sfârșitul secolului al șaptesprezecelea, și pe urmă a fost rearanjat de stăpânirea austriacă, după reguli impuse de imperiu după cucerirea Banatului. Eu am copilărit acolo după al Doilea Război Mondial. Într-o discuție pe care am avut-o nu demult cu un grup de tineri, am afirmat că am trăit toate evenimentele postbelice. Primul eveniment de care îmi aduc aminte a fost deportarea în Bărăgan. Eram în ziua aceea la unchiul meu, ne jucam acolo câţiva copii; era chiar ziua în care chiaburii, cum li se spunea oamenilor bogați, care trebuiau deportați în Bărăgan, își încărcau bagajele în căruțe și plecau apoi spre gara Cenei, de unde urma deportarea. Acest lucru m-a marcat. Apoi în toate casele alea s-au instalat sediile brigăzilor de la Gospodăria Agricolă Colectivă, care s-a înființat în 1952 și a primit numele de „Ion Luca Caragiale” (fiindcă atunci era centenarul naşterii scriitorului). În această gospodărie au intrat și bunicii mei. Bunicul meu avea un cal și cinci lanțe de pământ primite de la reforma agrară, el fiind invalid de război din Primul Război Mondial. Și așa de drag i-a fost calul că nu a vrut să-l dea la colectiv și s-a dus și cu mare greutate l-a vândut la Timișoara la târg, ca să nu-l dea la colectiv. Multe întâmplări în legătură cu asta aș putea să evoc. Satul copilăriei mele era un sat mitologic și eu eram la vârsta aceea mitică, în care orice dimensiune mi se părea uriașă şi fantastică, iar drumul de la un capăt la altul al satului era ceva cu totul special, de altfel nici nu plecam prea departe, pentru că mi se părea că este altă lume, era dificil să treci prin anumite zone, mai era și câte un câine , mai era și câte un om supărat că te uiți peste gardul lui, etc., dar oricum era şi este frumos fiindcă mi-a rămas în memorie până azi. Trăiesc totuși cu regretul că acolo, în centru, se ruinează un monument deosebit: o biserică catolică, iniţial mausoleul baronului Csavossy. Era un mausoleu ridicat după modelul unei catedrale din Ungaria, dar care avea o dimensiune impresionantă. De-a lungul timpului a fost avariat, au fost niște vânturi puternice prin anii 70 care au distrus o parte din acoperiș, iar în ultimele decenii s-a degradat rău de tot și nu știu dacă până acum s-a găsit vreo rezolvare, ca această biserică monument , cu arhitectură frumoasă, să poată fi salvată, pentru că e frumoasă și se vede de la zece kilometri distanță.
Adriana Telescu: Când s-a născut această dragoste infinită pentru cărți? Când ați dat valoare lecturii?
Gheorghe Jurma: Cărțile au apărut, fireşte, tot în copilărie, chit că în casa bunicilor mei erau doar vreo două-trei cărți. Bunica mea citea „Visul Maicii Domnului” şi alte câteva broşuri, deşi îi plăcea să citească. Aveam în vecini niște copii mai mari de la care am mai împrumutat, dar tot așa niște manuale mai vechi. În schimb, preotul satului avea o bibliotecă secretă într-o cameră specială, o mulțime de cărți frumos legate, pe care ni le împrumuta. Preotul făcea cu noi în fiecare duminică ore de religie, deși credința și religia erau deja interzise în anii 50. Cerința era să nu te duci la biserică, dar nu se respecta în sat şi toți copiii mergeau la biserică. Preotul Iosif Petrovici făcea cu noi religie, povestindu-ne întâmplări din Biblie sau câte ceva din alte cărţi de literatură sau de istorie. Cu unii făcea pictură, avea o pasiune pentru pictură, cu unii făcea muzică, avea acordeon și îi punea să cânte. Eu așa am ajuns să citesc în primele clase primare cărți din vechea colecție „Biblioteca pentru toți” sau colecții de opere din perioada 1900-1930, pe care le citeam repede, le returnam, mă chestiona să vadă dacă am citit, dacă am înțeles, îmi dădea alte cărți și așa am progresat în lectură și am rămas prieten al cărții pentru toată viaţa. Apoi, la școala gimnazială din Timișoara, în capitala Banatului, școala era la o stradă mai departe decât blocul unde stăteam, și la mijloc între cele două destinații era o librărie. Și în fiecare zi când mă întorceam de la școală, mă opream la librărie. Nu aveam bani să cumpăr, uneori mai cumpăram, dar de cele mai multe ori stăteam în librărie și citeam. Și doamna Lucreția, care purta numele mamei mele, de aia o țin minte și acum, mă lăsa, mergeam după pult și stăteam și citeam cu orele. Sigur, la momentul acela nu-mi dădeam seama care sunt adevăratele valori, de aceea am profitat de toate stadiile acestea de cultivare, ca să-mi dezvolt interesul pentru carte și să înteleg mai bine ce este în ele. Poate de aceea probabil că am ajuns și editor de cărți și mare iubitor de carte.
Adriana Telescu: Ați început cariera ca ziarist, deși sunteți absolvent de filologie. Ați optat pentru istoria vie, curentă, în detrimentul literaturii, pe care ați declarat de nenumărate ori că o iubiți și așteptați concediile să mergeți la Biblioteca Academiei, nu pentru a pleca la mare.
Gheorghe Jurma: Aşa este, eu am făcut la Timișoara Liceul de Muzică și Arte Plastice, secția de arte plastice. Am fost coleg cu mulți dintre muzicienii, compozitorii și artiștii plastici importanți ai țării. Am fost coleg cu Marius Țeicu, care este din Reșița sau pictori precum Ștefan Câlția și alţii care încă trăiesc. Dar am optat pentru filologie pentru că îmi plăcea cartea și pentru că mi-a fost și teamă cumva de marea concurență. Și aveam un exemplu din anii anteriori, când cel mai bun absolvent al liceului nu a reușit la institut. Și atunci am optat ca orice bănățean, care nu prea vrea să plece de acasă, pentru Universitatea din Timișoara și Facultatea de Filologie, unde m-am bucurat și de o bibliotecă foarte bună, m-am bucurat și de atmosfera care era plăcută și de dascălii noștri care ne-au insuflat dragostea pentru marile valori ale culturii: Eminescu, Sadoveanu, Creangă, Blaga sau Ion Budai Deleanu, să citez doar câteva nume. Sigur ar fi trebuit să urmez drumul literaturii, doar că, până la urmă am ajuns ziarist pentru că în 1970, la Reșița s-a înființat un cotidian. Adică fostul ziar care apărea o dată pe săptămână a devenit cotidian. Și cotidianul pe format mare presupunea să fie mulți ziariști și să acopere cât mai multe teme din județ. Și așa m-am hotărât să vin. Așa am devenit ziarist. Sigur pasiunea pentru carte, pentru liteatură, n-am abandonat-o niciodată, imediat în toamna aceluiași an am descoperit cenaclul literar de la Casa de Cultură și peste un an am devenit șeful cenaclului, pe care l-am coordonat până astăzi, cu un moment de întrerupere după revoluție, că nu mai aveam timp de așa ceva. Sigur literatură și jurnalism nu-i același lucru, dar pe măsură ce am înaintat în experiența jurnalistică și pe măsură ce am înaintat și în partea de cercetare literară, am ajuns să văd că există și puncte comune și puncte de diferență netă. Între alte multe observații pe care mi le-am însușit și încerc să le ofer și altora, este aceea că presa peste vreme devine document istoric. Foarte multe dintre ziarele de astăzi nu țin cont de acest lucru, fie neglijează niște evenimente care se întamplă în realitatea înconjurătoare, fie le deformează de așa natură, încât mai târziu peste 50 de ani cel care va cerceta presa, nu va găsi informațiile corespunzătoare. Eu am făcut și niște cărți de istorie a presei și niște cărți de istorie literară, când m-am bazat foarte mult pe presă, fiindcă am trăit momentele în care se făcea presă bună și am verificat în realitatea realității dacă lucrurile care apar în invitaţii sau pe un afiș au acoperire şi în presă, dacă ele s-au realizat sau nu. Am găsit afișe care anunță că la evenimentul cutare vine o personalitate, dar acel om nu a venit fiindcă era în alt oraș, la o altă conferință. Și atunci mă confrunt cu ziarul, care spune ceea ce s-a întâmplat. Realitatea realității e una, realitatea presei e alta, ele ar trebui să coincidă, ceea ce azi nu se prea întâmplă.
Adriana Telescu:Criticul Cornel Ungureanu vorbește despre omul bibliotecă, Gheorghe Jurma. Eu aș căuta aici, în această bibliotecă pe eminescologul Gheorghe Jurma, care a urmat cu succes calea profesorilor săi. Dacă ați fost lăudat și premiat pentru colecția Eminescu, pentru Sadoveanu ați fost criticat. Am vorbit deja despre această latură a activității dumneavoastră.
Gheorghe Jurma: Fac o rectificare – pentru Sadoveanu nu am fost criticat. În „Istoria Literaturii Române”, a lui Nicolae Manolescu, la bibliografie este trecută și cartea mea. Pentru mine este o onoare. Pe de altă parte, alți comentatori – un Ion Simuţ, de pildă – afirmă că după revoluție Sadoveanu este criticat foarte tare și sunt puține cazuri în care acest mare prozator este citit corect azi, citându-mi cartea mea ca exemplu. În ce-l priveşte pe Eminescu, el rămâne vârful literaturii române. Pasiunea mea începe tot din copilărie, unde am citit poeziile de factură populară a lui Eminescu, “Ce te legeni, codrule” etc. După aceea la școala gimnazială și la liceu am avut niște revelații. Și cred că în liceu am citit o carte din interbelic a doctorului Vlad, „Eminescu din punct de vedere psihanalitic”. Studiu cu totul special la momentul respectiv. EI se ocupa de simbolurile din poezia eminesciană și încerca să le dezvăluie. Acum Eminescu nu mai era unul foarte simplu din poezia populară, ci unul mult mai complicat, ceea ce mi s-a confirmat la facultate, cînd am văzut câtă adâncime există în opera lui. Mergând pe urmele dascălilor mei, pasiunea asta s-a amplificat, am scris și eu câteva cărți despre Eminescu. Am lansat o colecție Eminescu în 1998, după ce am fost la niște târguri și saloane de carte. La Cluj l-am întalnit pe Constantin Cubleșan, care actualmente este unul dintre comentatorii cărților dedicate lui Eminescu. Dar la vremea aceea era și el la începuturile pasiunii pentru Eminescu. Mi-a dat o carte despre Eminescu și așa am început această colecție în care deocamdată nu au apărut decât 20 de cărți pentru că fiind un oraș undeva la marginea ţării, nu pot să conving oamenii să publice cărți despre Eminescu aici. Dar au apărut şi câteva cărți în afara colecției. Am avut şi alte iniţiative, în primul rând pentru spațiul școlar. Am făcut mai multe expoziții cu cărți din biblioteca mea. Am vreo 1000 de cărți, reviste, documente cu şi despre Eminescu. Am făcut multe expoziții în ultimii 20 de ani în instituțiile din Reșița, Caransebeș etc. Am avut şi multe întâlniri cu cititorii. Nichita Stănescu zice că „Eminescu este cel mai dificil poet român”. Aşa e şi asta trebuie să reţină şi elevii şi să încerce să descopere cu mintea lor profunzimile şi subtilităţile operei eminesciene şi actualitatea ei. Un exemplu: merg la o școală și îi întreb pe elevi ce poezie știu despre Eminescu. Ei îmi citează „Ce te legeni codrule fără ploaie fără vânt, cu crengile la pământ.” Iar eu îi opresc şi le citez din altă poezie a lui Eminescu: „Tu să știi, iubite frate,/ Că nu-s codru, ci cetate,/ Dar vrăjit eu sunt demult,/ Până când o să ascult/ Răsunând din deal în deal/ Cornul mândru triumfal/ Al craiului Decebal./ Atunci trunchii-mi s-or desface/ Și-n palate s-or preface”(„Mușatin și codrul”). Și iată cum codrul este un element geografic, care conține în sine istoria dacică. Este spaţio-timp. Mitul dacic este la Eminescu fundamental și atunci aici prin spațiu intri în această nouă compoziție care nu este codru, este cetatea dacilor, dai de Dochia care este Dacia, care spune: „Când bărbatul mi-a murit teiu–acesta am sădit, și în umbră-i cum trăiesc, eu nu mai îmbătrânesc.” Teiul are această semnificație mitologică, de permanență. Și de aceea vrea sub teiul sfânt și Eminescu însuși să moară, fiindcă teiul fiind deasupra, foșnindu-i ramurile, el nu va îmbătrâni, nu va muri niciodată. Și de aceea poezia lui are, prin aceste semniificații, simboluri, profunzimi, pe care aparent nu le sesizezi. Eminescu va rămâne etern și de fiecare dată există câte ceva nou de descoperit de către fiecare nouă generație. Și în felul acesta se vede cât este de mare și de important Eminescu. Și atunci, cum să nu îl studiezi? Când apare câte o carte o cumpăr, o citesc imediat ori după un an sau doi, dar simt nevoia să fiu în miezul problemei, să fiu înconjurat de Eminescu și eminescologi, în sensul celor care scriu.
Adriana Telescu: Am participat și eu la câteva întâlniri ale scriitorului Gheorghe Jurma cu elevii și am spus și eu asemenea elevilor „mai povestiți-ne, domnule Jurma!” Aș vrea să mai poposim puțin aici, la întrebarea legată de marele Eminescu, și să amintim albumul despre monumentele dedicate lui Eminescu, album pe care l-ați realizat în colaborare cu Erwin Josef Țigla. Cum ați reușit să realizați acest album minunat?
Gheorghe Jurma: A apărut ca idee datorită domnului Țigla care este un pasionat al culturii și el fiind german, sigur al culturii germane, dar şi al culturii române fiindcă s-a născut și trăiește aici și face pentru comunitatea română şi germană lucruri extrordinare. El este un pasionat fotograf și a umblat prin țara asta și prin lume și a realizat foarte multe fotografii. Prima dată am realizat împreună o carte mai puțin ilustrată în colecția Eminescu. După aceea ne-am dat seama că acolo este vorba mai ales de monumente, e vorba de artă și de imagine și că trebuie realizată un alt tip de carte. Între timp s-a îmbogățit toată arhiva, am mai gândit structura textelor, dar am realizat un album unic dedicat exclusiv monumentelor lui Eminescu. Cartea a apărut în 2018 și ne-am plimbat, tot la ideea domnului Țigla, eu nu sunt așa de pasionat călător, dar el este, ne-am plimbat cu cartea în multe centre din România, București, Cluj, Iași, Chișinău. Pe urmă el a fost și în Ucraina și în Germania. Peste tot s-a văzut un interes pentru carte, peste tot s-a înțeles și apreciat inițiativa noastră, doar că, am constatat după ce ne-am plimbat prin țară că numai în județul Vaslui sunt opt monumente dedicate lui Eminescu şi nici unul nu este în carte. Nu mai vorbim de Basarabia, care are multe monumente, care nu sunt în carte. Aşa după ce am mai umblat prin lume, a venit ideea să mai scoatem un volum sau o ediție nouă, îmbogățită, în care să fie puse toate monumentele. După aceea am realizat că există monumente Eminescu în Cuba, la Paris, în Elveția.
Adriana Telescu: Era vorba de România.
Gheorghe Jurma: Nu, era vorba de monumentele Mihai Eminescu. Și atunci domnul Țigla, care este un mare călător și un pasionat fotograf, a zis că trebuie să le facem pe toate. A fost și la Paris și a fost și la Havana, în Cuba. Toate detaliile despre monumente le aflați la apariția ediției noi a albumului numit „Monumentele Eminescu”, fiindcă Mihai Eminescu merită, fiindcă până la urmă, arta și cultura românească merită și fiindcă noi, toți, merităm să aflăm și să știm ce i-a fost închinat lui Eminescu, pentru că ne este închinat nouă și culturii române.
Adriana Telescu: Știu că din dragoste pentru Banat și pentru cultură a luat naștere Editura „Timpul”, devenită în anul 2004, editura „TIM”. Vorbiți-ne despre editură, vă rugăm.
Gheorghe Jurma: Eu sunt director și slujbaș, așa că îmi dau ordine mie. Editura „Timpul” a apărut în 1994, dar primul titlu a apărut în 1993, în cadrul Societății Comerciale „Timpul”, care îngloba multe alte activități profesionale ziaristice. 10 ani de zile am reușit sub această denumire, dar după 10 ani s-a trezit editura „Timpul” de la Iași să-și revendice întâietatea și un domn scriitor important al locurilor respective ne-a somat să ne schimbăm numele. Și atunci am încercat să schimbăm în Editura „T”, dar am aflat că la Iași exista deja o editură cu denumirea aceasta, așa că am schimbat în Editura „TIM”, care poate să fie de la Timiș, de ce să nu fie, dacă tot m-am născut în județul Timiș. Oricum important este că are continuitate și în acest răstimp de 20 de ani am scos vreo 700 de titluri, adică vreo 25 de cărți pe an. Normal ca să putem exista ca instituție care trebuie să trăiască din propriile venituri ar trebui cel puţin să dublăm numărul de cărți, ceea ce este imposibil și atunci eu ca un tânăr pensioanar al României mai dau din buzunarul pensionarului în cel al editurii, ca să poată să existe, fiindcă nu cred că aș putea eu să exist, dacă m-aș lăsa de cărți, de pasiunea asta pentru cărți, chit că adesea consum timp foarte mult pentru oricare carte, să o paginez, s-o corectez, să discut cu autorul că poate acolo ar fi mai bine așa, spre beneficiul cărții. Dar, în continuare editura există, în continuare eu sunt cel mai bun editor din județul ăsta și chiar nu o spun cu multă ironie la adresa mea, deoarece mulți se declară editori, dar nu sunt decât tipografi sau niște modeşti prestatori de servicii, la care te duci cu o carte, și la care ei nu fac nimic, nici măcar să se uite dacă este o virgulă greșită, între subiect şi predicat, de exemplu, darmite să aibă o viziune asupra cărții. Dar asta este o părere care nu trebuie luată în seamă, eu imi fac datoria cât pot, din respect față de carte. Acest lucru este foarte important, fiindcă în jurul nostru sunt oameni deosebiți, sunt valori pe care trebuie să le prețuim și să le punem în valoare, dincolo de efortul propriu al lor, trebuie și noi toți prin efortul nostru, să-i punem în valoare. Cred că ăsta este rostul unei edituri. Sigur uneori mai scoți și cărți care fac bucurie doar autorului. Dar cele care sunt valoroase trebuie să ni le asumăm, căci unele pot asigura eternitatea nu doar a autorului ci și a editorului. Pentru că și noi putem trăi nu numai prin cărţile noastre ci şi prin cei pe care i-am ajutat să iasă în lumina lumii.
Adriana Telescu: Știu că editura „TIM” are ca obiective promovarea culturii Banatului și a unei literaturi de calitate, de valoare. Ce politică ar trebuie abordată ca să devină rentabilă o editură?
Gheorghe Jurma: Nu pot da sfaturi aici pentru că ar trebui să mi le dau mie. Există două lucruri, cumva deosebite: până la urmă o editură este o societate comercială; ea face niște venituri și niște cheltuieli, ea trebuie să trăiască. Pe de altă parte, ea este o societate culturală, care promovează o valoare culturală și uneori trebuie să sacrifice partea materială, ca să rămână partea spirituală. Altfel o editură nu poate face mare lucru, dacă anumite instituții nu gândesc la fel și nu ajută. Și aici pot să mai spun niște lucruri pe care le-am mai spus în niște împrejurări, dar fără ecou. Cum se poate ca Reșița să fie considerată „oraș cu poeți” și nici un primar din cei care au fost de când a apărut sintagma asta, să nu gândească să ajute acest oraș cu poeți să se ridice? Pentru că fiind cunoscut în felul acesta în țară, noi toți putem beneficia de acest nume, transformat în renume. Pe de altă parte la Consiliul Județean, de ce nu există o viziune care să oblige, adică să devină proiect, ca fiecare localitate să își facă monografia locului. Pe urmă sunt personalități care trebuie adunate cumva, prin întâlnirea fiilor localității sau ai judeţului și să-i ajuți și pe aceștia, pentru că bugetul nu trebuie să se axeze doar pe asfaltarea unei străzi, ci și pe promovarea județului sau a unui oraş, pe dezvoltarea lui în plan spiritual, în plan cultural. Și atunci de ce să nu promovezi o monografie despre o personalitate? De ce să nu promovezi artiștii, prin expoziții în țară și în străinătate sau prin albume de artă? Sunt multe astfel de modalități la care instituțiile noastre culturale sau administrative nu le au a ca viziune. Atunci, o editură modestă face și ea ce poate, mai nou apelăm cu toții la banii autorilor, adică autorii își tipăresc cărțile pe banii lor şi le împrăştie pe la reviste sau instituţii culturale, la prieteni sau colegi de breaslă. Desigur, sunt excepţii, la unele edituri mari şi nu pentru mulţi autori, dar în ansamblu dimensiunea culturală nu e văzută la nivelul la care ar trebui. Până la urmă cultura este cea care asigură legătura dintre trecut și viitor. Ea ne solidarizează, ea face ca între oameni să existe solidaritate și nu dușmănie și creează legături perene peste timpul în care noi, muritorii de rând, trăim.
Adriana Telescu: Nu pot să închei acest interviu fără să spun că ar trebui acordată domnului Gheorghe Jurma o diplomă de fidelitate în ceea ce privește cenaclul „Semenicul”. Ce reprezintă Cenaclul „Semenicul” pentru dumneavoastră și mai apoi revista acestuicenaclu numită „Semenicul”?
Gheorghe Jurma: În primul rând cenaclul „Semenicul” este o parte din biografia mea încă din 1970. Din anul 1971, am devenit secretarul cenaclului, așa se numea cel care conducea cenaclul. Cred că atunci a început o etapă nouă, acum vorbesc cu toată modestia, o recunosc toți cei care mai trăiesc de atunci. Etapă nouă fiindcă trebuiau ridicați oamenii din punct de vedere cultural, și trebuiau ajutați să progreseze și să se afirme. Erau la cenaclu mulți oameni care scriau , însă la un nivel mai de jos, mai puțin relevant. Dar au apărut mulți tineri, ei trebuiau în primul rând ajutați și au și devenit mai târziu autori de cărți și chiar importanți, cel puțin pentru regiunea noastră, dacă nu la nivel național. Pentru mine a fost așa un fel de-a scăpa de ziaristica agasantă, aia care să te oblige să te duci în tot felul de locuri și să scrii despre tot felul de lucruri care nu erau plăcute. Cenaclul mi-a creat și un program, în fiecare joi, la ora 18, eram acolo. Dacă se întâmpla să întârzii de pe teren, era cineva înlocuitor și când veneam eu îmi ceda locul. Ce era important, era această ridicare a nivelului. În 1974, abia atunci, a apărut prima carte de versuri a unui poet reșițean, care trăia atunci în Reșița. Vorbesc despre Olga Neagu. După aceea au început să apară și alte volume, ale lui Gheorghe Zincescu, Octavian Doclin și până la cei care de la o vreme au devenit lumini importante: de la Nicolae Irimia la Ion Chichere, Constantin Mărăscu sau Costel Stancu, Dinu Olăraşu sau Constantin Rupa. Cenaclul nu este creația mea, dar este parte importantă din viața mea, căreia i-am dedicat timp și toată priceperea mea, pentru a face o școală literară. Așa a apărut și revista. În 1971, când era anul 200 al Reșiței, am început ca experiment literar și jurnalistic, revista „Semenicul” sub forma unui caiet. Era multiplicat în uzină, în 100 de exemplare, se tipăreau foile, le aduceam la cenaclu și le adunam într-o revistă. A apărut un an de zile. Era nevoie de acest experiment, pentru ca să îi obligăm pe toți cenacliștii să scrie, să aibă unde să publice și să știe și ce anume să scrie, dacă îi spui să scrie un interviu, să scrie un reportaj, adică nu doar poezie. Așa am dus-o un an de zile, până în decembrie 1972. Atunci a apărut primul număr tipărit, al acestei reviste. Apoi a ieșit scandalul, fiindcă a apărut fără aprobarea Comitetului Ceresc, și a fost interzisă revista până în anul 1975, când am încercat alte experimente. După 1975 a început să apară în funcție de posibilități, adică dacă era cineva care s-o plătească. Am dus-o așa până la numărul 10, când a venit revoluția. Și după revoluție am încercat în cadrul societății „Timpul” să scoatem formatul de revistă, am scos câteva numere. Am constat că lumea nu are nicun interes pentru cultură. Am renunțat, iar apoi am revenit, la cererea tinerilor din cenaclu, în 1995, 1996, și am tipărit 4 numere pe an. Pe urmă, am schimbat formatul, am făcut formatul de carte, fiindcă se pune mai ușor în bibliotecă alături de alte cărți. Uneori am reușit patru numere pe an, alterori numai două, în funcție și de preocupările mele și ale colaboratorilor. Revista trebuie să rămână cumva și să arate că în acest spațiu se petrec evenimente, că sunt autori, scriitori, oameni de valoare, care trăiesc aici cu noi. Eu cred că este nevoie de această revistă, chiar dacă mai apar și alte reviste, fiindcă fiecare își are specificul și orientarea sa. Și e bine să existe cât mai multe. Câtă vreme putem să arătăm lumii valorile culturale din mai multe puncte de vedere. Mi-aș dori să nu mi se termine pofta de revistă! Cenaclul însă va rămâne una din preocupările mele importante. Toți știm că joia de la ora 18, ne putem întâlni. E important de spus că mulți dintre foștii cenacliști au plecat în lume, ca Ion Știubea, el trăiește în Israel, dar când vine acasă știe că la cenaclu îşi găseşte prietenii şi amintirile şi prezentul desigur! Astea sunt lucrurile frumoase, că de-a lungul anilor s-au format niște oameni, s-au consolidat prietenii, și altfel privești lumea după ce ai fost într-o grupare literară, decât să scrii în singurătatea ta. La cenaclu adunăm singurătățile și facem o singurătate mai mare, ori o comunitate care știe că acolo sunt niște oameni singuri care așteaptă să fie primiți de alți oameni singuri.
Prezentare de cărți. Autorul Marian Apostol își prezintă ultimele apariții editoriale: „Îngerul din pufoaică“ (Editura „Detectiv Literar“ București, 2024) și „ElectroSclavie” (Editura „Hoffman“ Caracal, 2025).
13. März 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Buchpräsentationen. Der Autor Marian Apostol stellt seine zuletzt erschienenen Bücher vor: „Îngerul din pufoaică“ (Verlag „Detectiv Literar“ Bukarest, 2024) und „ElectroSclavie” (Verlag „Hoffman“ Caracal, 2025).
12 martie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Dialoguri culturale. În calitate de oaspete al manifestării: autorul Zoltan Kovacs, fondatorul săptămânalului „Agenda”, împreună cu cea mai recentă apariție editorială a sa: „Comunismul și cioburile sale. 45 de ani, cu bune și rele în România”, Editura „Agenda“ Timișoara, 2024.
12. März 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Im kulturellen Dialog: der Autor Zoltan Kovacs, Gründer der Temeswarer Publikation „Agenda” und seine neueste Buchveröffentlichung: „Comunismul și cioburile sale. 45 de ani, cu bune și rele în România”, erschienen im Verlag „Agenda“ Temeswar, 2024.
Anual, în perioada Postului Mare, credincioșii romano-catolici din Reșița organizează Devoțiunea „Calea Sfintei Cruci” până la Monumentul-Cruce de pe Dealul Crucii, o tradiție care datează încă din anul 1924. În anii deportării germanilor în fosta URSS, participau până la 200 de credincioși la această devoțiune.
Monumentul-Cruce, cunoscut și sub numele de Crucea lui Herglotz, a fost ridicat la 29 iunie 1874 de către muncitorii reșițeni în memoria evenimentelor și a victimelor din oraș din timpul Revoluției de la 1848 (Georg Herglotz fusese conducătorul „Bürgergarde”, garda civică a Reșiței, iar această cruce metalică a fost amplasată la inițiativa familiei sale în cel mai înalt punct al localității din acea perioadă). Pe locul în care se găsește acum crucea fusese instalat în 1848 un puternic tun fabricat la Reșița, care reușise mult timp să îi țină la distanță pe partizanii împăratului austriac. De altfel, prima cruce amplasată pe deal a fost turnată chiar din materialul acestui tun.
Monumentul-Cruce a fost restaurat în perioada 2000 – 2001, cu sprijinul comunității locale și la inițiativa unui grup format din mai multe asociații din țară și de peste hotare, partide politice, UCMR (prin ing. Iulian Georgevici) și Primăria Reșița, primar fiind în aceea perioadă ing. Mircea Ioan Popa. Inaugurarea festivă după restaurare s-a derulat în 28 iunie 2001, crucea fiind resfințită de reprezentanții bisericilor romano-catolice, ortodoxe române și evanghelice-luterane. Un alt moment legat de istoria recentă a Monumentului-Cruce s-a petrecut în data de 28 iunie 2014, când aici au avut loc manifestări spirituale și culturale dedicate împlinirii a 140 de ani de la ridicarea acestuia. Cinci ani mai târziu, la împlinirea a 145 de ani de la ridicarea lui, s-a organizat, în data de 27 iunie 2019, o manifestare complexă la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, deoarece vremea nefavorabilă a împiedicat organizarea unui eveniment la Monumentul-Cruce. Trebuie de asemenea amintite evenimentele comemorative organizate de-a lungul anilor de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Filiala Caraș-Severin, la acest Monument, rememorându-se astfel evenimentele revoluționare din 1848, desfășurate la Reșița.
După o degradare a Monumentului-Cruce a devenit necesară o nouă restaurare. Primăria Municipiului Reșița, primarul Ioan Popa, cărora li s-au alăturat consilierul său cultural Dorinel Hotnogu și cadre tehnice din Primărie, au răspuns afirmativ, în 2021, solicitării de restaurare. Lucrarea a fost executată de SC Dirksen Special Beton SRL din Lugoj, proiectul lucrării de restaurare aparținând SC MZR Tecture SRL (arh. Ioana Mihăiescu și arh. Marius Mozoru). Finalizarea restaurării a avut loc în decembrie 2021, realizându-se totodată pentru prima oară în istorie și iluminatul Monumentului-Cruce. Resfințirea Monumentului a avut loc în data de 29 iunie 2022, prin reprezentanții bisericilor romano-catolice și ortodoxe române din municipiu.
Anul trecut, 2024, când Monumentul-Cruce sărbătorea 150 de ani de existență, trei au fost momentele care l-au pus din nou în prim-plan: la 27 iunie, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița s-a desfășurat o întâlnire cu istoria locală, cu istoria Monumentului-Cruce, invitați fiind arh. Ioana Mihăiescu & ing. Iulian Georgevici, pe simezele sălii fiind prezentată a expoziție documentară realizată de Erwin Josef Țigla, iar după două zile, chiar în data de 29 iunie, ziua de sărbătoare a Monumentului-Cruce, membri ai formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” din Reșița au mers în port popular german în pelerinaj la Monumentul-Cruce. În toamnă, în 13 septembrie 2024, pentru a marca spiritual împlinirea celor 150 de ani, la Monumentul-Cruce a fost organizată o devoțiune ecumenică în ajunul praznicului Înălțarea Sfintei Cruci, cu participarea a câte unui preot romano-catolic și ortodox.
Crucea lui Herglotz / Monumentul-Cruce de pe Dealul Crucii tronează asupra Reșiței Montane – cartierul Muncitoresc până spre centrul civic – de peste 150 de ani, iar de mai mult de trei ani și luminează peste noapte, emanând binecuvântare și speranță pentru toți locuitorii acestei urbe!
În prima duminică din Postul Mare din calendarul romano-catolicilor, în 9 martie, un grup de credincioși au organizat devoțiunea Căii Crucii până sus la Monumentul-Cruce. Aceste devoțiuni vor fi organizate în fiecare duminică din Postul Mare, începând cu ora 15.30, cu plecarea de la intrarea în cimitirul de la Universalul Vechi.
Anul acesta, Monumentul-Crucii de pe Dealul Crucii va împlini la sfârșitul lunii iunie 151 de ani, el tronând mai departe deasupra Reșiței Montane, aducând binecuvântare asupra urbei și locuitorilor ei.
Anunțăm apariția celui mai recent număr al revistei „Muzeul Presei Românești”, nr. 1 (17) / ianuarie-martie 2025, publicație online, editată sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Articolul de fond este dedicat zilei iubirii la români, așa cum a fost ea oglindită în presa vremii. Mențiuni despre Dragobete apar în publicațiile românești încă din secolul al XIX-lea, confirmând cercetările etnografice asupra obiceiurilor populare. Printre primii care au scris despre această sărbătoare se numără folcloriști precum Simion Florea Marian și Tudor Pamfile. În presa vremii, ziarele și revistele culturale precum „Albina” sau „Convorbiri Literare” au menționat obiceiurile legate de Dragobete, acesta nefiind încă o sărbătoare generalizată la nivel național. Abia după 1990, în urma unei reevaluări a semnificațiilor și importanței păstrării tradițiilor populare, Dragobetele a fost redescoperit și reintrodus în atenția publicului, inclusiv în presă și în manifestările culturale.
În acest an, pe 15 ianuarie, s-au împlinit 175 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, motiv pentru care, la inițiativa Academiei Române şi a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, anul 2025 a fost declarat „Anul Eminescu”. Prin urmare, numărul curent al publicației cuprinde o diversitate de subiecte avându-l pe Eminescu în prim plan, omagiindu-l astfel pe Luceafărul poeziei românești.
Vă invităm să lecturați acest număr, conținând materiale dedicate istoriei presei românești, culturii, educației și jurnalismului de atitudine, fără a ocoli evenimente expoziționale și apariții editoriale, etc.
Paginile revistei găzduiesc contribuții atât ale unor membri ai UZPR, dar și ale unor scriitori și jurnaliști din afara Uniunii.
Dintre colaboratorii acestui număr al revistei „Muzeul Presei Românești”, amintim pe: dr. Marian Nencescu, Laura Hant, Maria Stanciu, Dumitru-Tudor Tănăsescu, Geo Ciolcan, Laura Tătulescu, Eugenia Tofan, dr. Laurențiu-Ștefan Szemkovics, preot prof. dr. Theodor Damian, prof. univ. dr. Ioan N. Roșca, George Apostoiu, Mihai Gruber, Constantin Lupeanu, prof. dr. Nicolae Mareș, prof. univ. dr. Alexandru Oșca, Marilena Grigore, Dan Toma Dulciu, Corina Vlad Diaconescu, Ion Andreiță-pălmaș cu condeiul, prof. univ. dr. Nicolae Georgescu, Ionel Novac, Mihai Prepeliță, Tanța Tănăsescu.
Vă invităm la lectură, mulțumind cordial colaboratorilor pentru contribuțiile valoroase.
Revista poate fi citită online la următoarea adresă:
UZPR CARAS SEVERIN 