Mesaj la o dublă aniversare

În fiecare an sunt pus în fața unei dileme: care dintre ei este primul? Doi foarte buni prieteni își serbează zilele de naștere alături, într-o apropiere curioasă: în 4 februarie Gabriela Șerban, iar a doua zi, în 5 februarie, Gheorghe Jurma. Și în fiecare an dau târcoale calendarului, cum nu am bunul obicei să-mi notez datele cad mereu în cursă și îi întreb delicat cam când ar fi… Ei, amuzați, mă îndreaptă pe drumul cel bun. Și nu greșesc. Anul acesta însă i-am uitat pe amândoi. Mărturisesc păcatul și cu un fel de ușurare, pentru că am tăiat în felul acesta nodul gordian. Dar, alte încurcături. Cereți scuze…
Pentru mine gestul (să-mi cer scuze) este obligatoriu pentru că față de fiecare dintre ei am mari datorii. Coincidențe ale soartei au făcut să îi cunosc pe amândoi de o grămadă de ani, timp în care s-au adunat multe evenimente pe care le-am petrecut împreună, experiențe extraordinare pe care le-am împărtășit, ne-au unit și, poate, au contribuit a ne defini mai bine pe noi înșine.
Gabi Șerban este, pentru mine, însuși spiritul încarnat al Bocșei. Nu spun vorbe mari, așa simt eu, că adună în voluntarismul ei, în încăpățânarea de a scoate la lumină trecutul cultural al orașului, în neobosita și de multe ori dureroasa, la propriu, întreprindere de a afirma spiritualitatea locului, însăși strădania înaintașilor ei de a se afirma, de a scrie și a rămâne în istorie. Ce a făcut fata asta pentru orașul ei este de mirare. Biblioteca – și ce este o bibliotecă decât câteva încăperi cu rafturi de cărți? – a devenit un adevărat generator de cultură. Din care răsar chipuri prestigioase și ni se adresează cu familiaritate, devin ființe vii, se preling în conștiințele noastre, muncesc în noi pentru a deveni mai buni, mai înalți, mai luminoși. Biblioteca ei devine astfel, nu mi se pare deloc exagerată comparația în fondul ei, un fel de Bibliotecă din Alexandria, unde marile învățături ale unor figuri importante ale orașului glăsuiesc spre noi, devin părți din noi înșine. Poetul, prozatorul, editorul Tata Oancea, scriitorul Mihail Gașpar, pictorul Tiberiu Bottlik, sculptorul Constantin Lucaci, pictorul Filip Matei, compozitorul Zeno Vancea, și am dat doar câteva nume, rămân în memoria noastră și datorită strădaniilor bibliotecarei Gabriela Șerban de a le marca locurile în care au viețuit, le-a scris biografiile, le-a publicat operele. Mai mult decât atât, se străduiește să așeze în inimile celor mai tineri amintirea străbunilor, crează punți între vremuri, pune temelii pentru construcțiile viitoare. Ceea ce face Gabi Șerban la Bocșa este de mirare pentru întreaga țară, experiența ei este ascultată, admirată, urmată și pe alte meleaguri, ca o pildă de vitalitate într-un domeniu parcă dedicat uitării.
Mărturisesc că îi datorez multe Gabrielei, dar înainte de toate, atunci când m-am pensionat – și nu știu dacă știți, dar atunci te încearcă o derută grozavă, când ajungi să te întrebi care îți mai este rostul în lume –, ea a venit și a spus: „Nu, Vasile nu s-a pensionat, avem foarte multe de lucru de acum înainte împreună!” Și m-a pus la treabă. Aveam deja experiența celor două filme, realizate împreună cu Diana Trocmaier, despre Tata Oancea și Tiberiu Bottlik, am continuat cu serii de cărți despre Bocșa, cu proiectul în curs de derulare despre opera fundamentală a lui Tata Oancea, revista „Vasiova” oglindită în paginile jurnalului său intim, și pe care sper să îl văd încheiat încă antum. Ei îi datorez înalta încredere ce mi-a fost acordată, titlul de „Cetățean de Onoare” al Bocșei, de fapt o plasă subtil întinsă să fac și mai mult pentru orașul ei, al nostru. Și o fac cu plăcere. Gabi, ai toată recunoștința și dragostea mea!
A doua zi, pe 5 februarie, îl aniversăm pe Gheorghe Jurma. Aici lucrurile se complică. Timpul trebuie dat cu mult în urmă, cu mai bine de jumătate de veac, când, încă pe băncile Facultății de Filologie ne cunoșteam în aventura editării unei noi publicații a Universității din Timișoara, „Forum”. El redactor-șef, eu adjunct. O revistă cu de toate, dar și mult suflet, care încerca să spargă anodinul, cenușiul acelor zile, să fie pe placul, curiozitatea vârstei, nu lipsită însă de o anume morgă. Nu știam atunci că, de fapt, viața aranjase să nu ne despărțim niciodată. Țin însă minte, printre șotiile de atunci, un afiș anunț al unui nou număr al revistei, pe o imensă coală de hârtie, un punct aproape minuscul, pierdut în oceanul alb, care anunța apariția. Îți trebuia o lupă să distingi semnele, și mulți „au mușcat” aplecându-se să descifreze ceva din curiozitatea aceea. Inițiativele noastre erau privite cu amuzament și îngăduință, cadrele universitare nu se sfiau a colabora la întreprinderea noastră, revista lega o anume nouă atmosferă de prospețime în lumea științifică, sobră, în care trăiam pe atunci.
Și am devenit, ulterior, ziariști la același cotidian, „Flamura” din Reșița. Deși lucram în două încăperi alăturate, el la „Cultural”, eu la „Reportaj”, drumurile ni se vor despărți de fapt pentru că Jurma avea să devină legendarul mentor al cenaclului „Semenicul”, care va fi casă și familie, laborator de mari personalități literare ce vor scrie, de facto, o nouă istorie a Reșiței focului nestins, o Reșiță a spiritului incandescent, mereu fremătător, mereu nou și strălucitor. Așa cum este și astăzi. Orașul Reșița și-a salvat viitorul datorită, culmea, pleiadei de scriitori plămădiți de Jurma cu zeci de ani înainte, la lumina flăcărilor din furnale.
Încet, încet, după Revoluție, ziaristul a cedat locul editorului, la fel de important, Jurma devenind o emblemă a vieții intelectuale din oraș și Caraș-Severin. „Timpul”, mai apoi „Tim” a ajuns o editură prestigioasă, care îmi îngăduie și mie câte o apariție și trebuie să mărturisesc că multe din cele mai importante cărți ale mele s-au născut la imboldul, din încrederea nedesmințită pe care mi-a acordat-o bunul meu prieten și coleg.
Între Gabi Șerban și Gheorghe Jurma s-a creat, zic eu că ar fi fost și inevitabil acest lucru, o colaborare, care acum adună câteva decenii, pentru propășirea culturală a Bocșei. Talentele se atrag, ajung să conlucreze aproape inconștient, se completează, proiectele se așază alături, se întrepătrund, și astfel apar acea revistă admirabilă care este „Bocșa culturală”, alte numeroase cărți, ce au dus faima Bibliotecii devenite casă de editură, creatoare de literatură ea însăși. Printr-o coincidență, zilele lor de naștere sunt alăturate, dar, nu dintr-o coincidență, ci asumat, responsabil, cei doi sunt alături și pe plan ideatic, trudesc la aceeași căruță înflorită care este cultura acestui oraș minunat.
Cred că nu greșesc dacă și în perspectivă voi uita care în ce zi s-a născut, poate și faptul că s-au născut cândva, într-atât îmi sunt de firești și naturali în ipostaza de a fi acolo, fiecare la locul lui. Imuabili, permanenți. Pentru mine ei sunt și vor rămâne însuși spiritul Bocșei, oameni pentru care verbul a dărui se confundă cu viața, bucuria de a trăi. La mulți ani și o colaborare la fel de spornică și pe mai departe cu sănătate și voie bună!

Timișoara 12 februarie 2023

Vasile Bogdan

Una dintre misiunile culturale însușite de către Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița este cea de-a reaminti iubitorilor de cultură și spiritualitate, personalitățile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spațiu de interferențe culturale.

De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate care s-a născut la Oravița. Câteva date biografice despre cel aniversat:

Franz Kumher s-a născut la 16 iulie 1927 în Oravița. Anii copilăriei și ai tinereții i-a petrecut la Timișoara. În ianuarie 1945 a fost deportat în Rusia, de unde, în toamna anului 1946 a fost dus, prin intermediul unui transport de bolnavi, în zona de est a Germaniei. La sfârșitul anului 1946 a ajuns în zona de ocupație britanică a Germaniei.

Și-a început studiile în perioada 1948 – 1950 în cadrul Facultății Pedagogice Alfeld / Leine, specializarea artă plastică. Au urmat, între anii 1953 și 1955 – 1957, pregătirea sa la Hanovra, între anii 1957 și 1961, la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității Hamburg. În perioada 1953 – 1955 a fost asistentul profesorului Kurt Schwerdtfeger în cadrul Facultății Pedagogice Alfeld / Leine, între anii 1950 și 1963, educator de arte plastice în cadrul unor universități populare și gimnazii, iar din anul 1963 a fost profesor de arte plastice în cadrul Facultății Pedagogice Alfeld / Leine, aparținătoare mai apoi de Universitatea Hildesheim. Activitatea artistică a prof. Franz Kumher cuprinde pictură, grafică, cinetica luminii.

Expoziții personale ale prof. Franz Kumher:printre altele, în Hildesheim, Hamburg, Bremen, Kassel, München, Goslar, Düsseldorf, Roma, Milano, Palermo, Bologna, Trieste, Dubrovnik, Reșița, Oravița. Participă la expoziții de grup pe toate meridianele lumii.

Prof. Franz Kumher a fost distins cu nenumărate premii și distincții, printre care, în anul 1988, cu Crucea Federală de Merit al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, iar în anul 1999 a fost distins cu Premiul Cultural al Șvabilor Dunăreni pentru artă plastică, oferit de Landul german Baden-Württemberg. La inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, orașul său natal, Oravița, i-a conferit la 28 mai 2007 titlul de Cetățean de Onoare al orașului Oravița. A trecut în eternitate la 13 februarie 2018, în Germania.

Anul acesta, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița marchează împlinirea a 5 de ani de la trecerea în eternitate a artistului plastic Franz Kumher printr-o expoziție dedicată acestuia.

13 – 16 februarie 2023, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:

Personalitățile noastre: artistul plastic și pedagogul Franz Kumher (*16 iulie 1927, Oravița – † 13 februarie 2018, Hildesheim / Germania), la 5 de ani de la trecerea sa în eternitate. O expoziție comemorativă.

Erwin Josef Țigla

Omenirea asistă în prezent la un incredibil și nemaiîntâlnit progres tehnologic, o revoluție tehnologică care deschide în acest context provocări majore în gestionarea noilor descoperiri. Printr-o analiză superficială, fenomenul creează un îndreptățit motiv de speranță într-un viitor luminos al omenirii. Inteligența artificială, calculul cuantic, editarea genelor, crearea conexiunii între calculator și creier, imprimarea 3D, supravegherea digitală, nanoboții, chatboții, metaversul, sunt câteva dintre elementele care dau forța și speranța unei evoluții și implicit a unor beneficii majore aduse progresului uman. Însă, ele prefigurează, în același timp, orizonturi necunoscute spre care se îndreaptă rasa umană, context care ne îndeamnă a ne pune întrebarea: oare omenirea este pregătită pentru a întâlni și a utiliza aceste pârghii ale potenței în dezvoltarea sa? Unul dintre motivele de a ne pune această întrebare este contextul global actual în care unitatea de viziune și acțiune este grav zdruncinată de disensiunile și interesele divergente ale națiunilor, între aceste națiuni foarte îngrijorător este faptul că se numără și marile puteri ale lumii. Înmulțirea stărilor conflictuale, o nouă cursă a înarmării, epuizarea necontrolată a resurselor naturale, cărora li se adaugă și distrugerea inconștientă a mediului înconjurător, sunt câteva aspecte care dau dovada că omenirea se află într-un grav impas și nu poate fi pregătită pentru a i se atribui o putere sporită atâta timp cât pornirile sale distructive nu sunt domolite.

În această împrejurare, universul tehnologic actual și dezvoltarea lui, prefigurată pentru viitor, crează un veritabil spațiu de desfășurare al intențiilor și al faptelor rele, în care potențialul malițios poate fi de această dată mult peste limitele tuturor necazurilor cunoscute omului în întreg trecutul său. Viitorul omenirii va sta în gestionarea prudentă și foarte rațională a tuturor acestor noi forțe create. De aceea răspântia în fața cărei ne aflăm naște o întrebare firească: este aceasta o cale a distrugerii sau dimpotrivă a unui progres nemaipomenit al omenirii? Din păcate, aflarea răspunsului la această întrebare presupune un risc major, pe care omul se pare că este foarte dispus să și-l asume!

Constantin VLAICU/UZPR

Foto: i.pcmag.com

Mass media alocã spații importante atât în presa scrisã cât și în cea audio-vizualã, a unui subiect atât de mult comentat de toatã lumea, acela al deșeurilor, care ne sufocã de la zi la zi. Acum ne vom referi numai la deșeurile urbane, cele industriale le vom analiza separat.

Foarte pompos, aleșii neamului, dându-și ochii peste cap, ne explicã savant cã au implementat managementul deșeurilor care va rezolva, în viitor, aceastã problemã spinoasã. S-au alocat ceva bani pentru gropi ecologice, pentru selectarea gunoiului menajer, etc. Planuri frumoase dar care, în realitate, nu prea funcționeazã. Când sunt puși în fața unor exemple concrete, autoritãțile scot din joben vinovatul de serviciu – cetãțeanul. Lipsã de educație, prostie, rãutate și mai știu eu câte i se aruncã în spate cetãțeanului, care, nici el nu este chiar fãrã vinã!

Zbuciumul contemporanilor noștri în aceastã problemã nu are nici o șansã sã fie rezolvat mulți ani de aici înainte. Se cheltuiesc bani pentru studii și analize, care mor înainte de a fi implementate sau acolo unde se realizeazã ceva, se descoperã ulterior cã nu pot fi susținute financiar, așa cã este necesar ca totul sã se revizuiascã. Și ca într-un perpetuum mobile o luãm de la capãt.

Problemele acestea, foarte bine cunoscute de cãtre toatã lumea, treneazã de mult timp și vor deveni tot mai grave în viitor. Cu toatã teoria prezentatã, observãm cã problema deșeurilor a fost rezolvatã în micã mãsurã, peste tot în lume. Chiar statele cele mai dezvoltate economic se sufocã sub presiunea deșeurilor și, în lipsa soluțiilor, încearcã sã exporte ilegal propriile reziduuri în țãri precum România, care sunt mai puțin vigilente, ca sã nu spun altcumva.

Sã aruncãm și noi o scurtã privire asupra acestei complicate probleme, fiindcã se dovedește cã nu s-a gãsit o soluție infailibilã pânã acum. Cum am ajuns aici? Ce putem face? Nu cumva cei care au gândit managementul deșeurilor, așa cum se aplicã el acum, nu au privit în direcția bunã?

Sã vedem faptele. Problema deșeurilor a explodat relativ de puțin timp în comparație cu istoria omenirii. Cineva ar putea spune cã explozia demograficã a contribuit direct la agravarea situației. Este adevãrat! Dar, spun eu, acest adevãr este parțial numai, fiindcã mai existã ceva care complicã lucrurile: dorința de securizare sanitarã.

Cunoaștem dezvoltarea economicã mondialã uriașã de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. Instaurându-se un oarecare calm social, omul a încercat sã trãiascã din ce în ce mai bine. Economia, gãsind o cerere în creștere, a început sã se dezvolte încercând sã satisfacã aceastã cerere. Oamenii au devenit mai pretențioși în asigurarea așa zisei siguranțe sanitare (fie ea alimentarã sau industrialã). Dacã pânã prin anii 1960 în România, comerțul bunurilor de consum se realiza cu preponderențã prin vânzarea vrac (asta însemnând folosirea unor ambalaje de mari dimensiuni), ulterior, s-a trecut la ambalarea produselor în cantitãți tot mai mici pe fiecare tip comercializat. Motivându-se creșterea siguranței sanitare alimentare, s-a trecut la o ambalare excesivã, care a dus și la dezvoltarea explozivã a industriei de ambalaje. Astãzi avem produse ambalate în cantitãți de 7 – 8 – 10 sau 100 de grame, în majoritate pânã la 1 kg. Am întâlnit și în domeniul farmaceutic același lucru: un comprimat minuscul, ambalat pe o folie de plastic pe care ar fi încãput cel puþin 10 bucãți, așezat într-o cutie de carton cât douã pachete de țigãri și având în interior un prospect scris pe o coalã de hârtie de dimensiunea a douã foi A4. Este util sã avem aceste componente dar, cred cã ar trebui sã fim mai atenți la mãrimea ambalajelor care se vor transforma în deșeuri. Tendința este în creștere odatã cu creșterea nivelului de trai (aici nu luãm în calcul recesiunea ultimilor doi ani).

În aceste condiții, managementul deșeurilor se va lovi de noi provocãri. Se încearcã fel și fel de metode precum înlocuirea pungilor de PVC cu altele biodegradabile, metode care nu rezolvã decât în micã mãsurã problema.

Dacã în momentul de fațã, situația mondialã este gravã, este simplu sã ne imaginãm ce va fi peste 15-20 de ani dacã nu se gãsesc soluții eficiente. O soluție de diminuare a creșterii explozive a deșeurilor ar trebui sã ia în calcul și o regândire a sistemului de ambalare, atât pentru produsele de mici dimensiuni cât și pentru cele mari. Mãsura ar putea domoli rata de creștere și ar da timp pentru identificarea altor tehnici de reducere realã a deșeurilor care, sigur nu ar fi acceptatã de cãtre industria ambalajelor. De aceea este necesar ca statul sã intervinã ferm, fiindcã în curând va deveni problemã de siguranțã naționalã.

Gãsirea unor tehnologii pentru reciclare, pentru obținerea gazelor combustibile prin fermentarea deșeurilor alimentare sau pentru obținerea energiei electrice, sunt mãsuri care nu rezolvã în totalitate problema deșeurilor. De aceea sunt necesare soluții care sã diminueze substanțial cantitatea de deșeuri care nu pot fi revalorificate.

Unele minți bolnave ale secolului nostru, continuã sã arunce vina pe creșterea demograficã mondialã și se aud tot mai des voci care propun mãsuri de scãdere a populației globului prin acțiuni radicale: pandemii, rãzboaie, foamete sau vaccinãri obligatorii cu substanțe care produc infertilitate sau deces. Sã fie vorba despre incompetențã, prostie sau poate, un plan diabolic?

Andrușa R. Vãtuiu – U.Z.P.R.

La Tribunalul Hunedoara a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor, în cadrul căreia domnul judecător Flavius Dacian CONTA (foto) – preşedintele Tribunalului Hunedoara a prezentat Raportul de activitate pe anul 2022 al Tribunalului Hunedoara.

În anul 2022 Tribunalul Hunedoara a înregistrat un volum de activitate (stoc plus dosare nou intrate) de 11416 de cauze pe rol, în scădere cu 300 de cauze faţă de anul 2021 când numărul dosarelor pe rol a fost de 11716.

Volumul de activitate pe secţii la nivelul Tribunalului Hunedoara a fost următorul: Secţia I Civilă a fost învestită, în anul 2022, cu soluţionarea unui număr de 5709 cauze, Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu 4207cauze, Secţia Penală cu 1500cauze.

La Tribunalul Hunedoara, în cursul anului 2022, s-a înregistrat o încărcătură de 961,6 cauze/ judecător.

Separat pe secţii, se constată că, cea mai mare încărcătură de cauze/ judecător a fost la Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, unde s-a înregistrat un număr mediu de 1200,7 cauze/ judecător, faţă de 971,9 cauze/ judecător la Secţia I Civilă şi 435,3 cauze/ judecător la Secţia Penală.

Volumul de activitate al celor 6 judecătorii din raza de competenţă a Tribunalului Hunedoara a fost în anul 2022 de 45453 cauze pe rol, în creștere cu  un număr de 2427 de cauze față de anul 2021, când pe rolul judecătoriilor s-a înregistrat un număr de 43026 cauze.

Numărul de cauze/ judecător la judecătoriile din circumscripţia Tribunalului Hunedoara, în anul 2022, a fost următorul: Brad s-au înregistrat 1133,5 cauze/ judecător, Deva – 960,9; Haţeg –  1750,0; Hunedoara – 879,2; Orăştie – 1236,4 și Petroşani – 1294,1.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Recent, la Judecătoria din orașul de pe Cerna și-a început mandatul un nou președinte în persoana cunoscutului și apreciatului fost procuror, respectiv judecător, Gheorghe UNGUREANU, căruia i-am solicitat un scurt interviu.

– Pentru început prezentați-ne cele mai semnificative date biografice.
– Sunt hunedorean, căsătorit, am un copil, în magistratură am intrat în 2015.
Din 2015 până în 2019 am fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, din 2019 până în ianuarie 2023 am fost judecător la Judecătoria Deva – Secția Penală.
Începând cu ianuarie 2023 activez la Judecătoria Hunedoara, unde am început mandatul de președinte al judecătoriei.
Înainte de a intra în magistratură am activat ca șef birou juridic în cadrul unei sucursale bancare.

– Ce v-a determinat să deveniți președinte la Judecătoria Hunedoara?
– Judecătoria Hunedoara este o instituție de suflet, unde am susținut cauze atât în calitate de procuror, cât și în calitate de consilier juridic.

– Se vorbește că sunteți „omul potrivit la locul potrivit”. Cum comentați?
– Colegii mei, și nu numai, sunt în măsură să aprecieze acest aspect.

– Ca președinte aveți o fișă a postului cu o puternică implicare a responsabilității profesionale. Aici ce puteți spune?
– Implicarea personală, crearea unui mediu propice dialogului și dezvoltării profesionale sunt fundamentele oricărei activități și în special în cea care implică coordonarea unei echipe în cadrul instituției.

– Care vă sunt calitățile care vă vor ajuta în funcția de președinte?
– Revenim la aprecierea colegilor… Am fost obișnuit să lucrez direct cu oamenii, să ascult și să mă implic personal în toate aspectele ce țin de activitatea profesională. De-a lungul timpului am făcut parte din diferite comisii și activități care m-au ajutat să acumulez o serie de experiențe care se dovedesc deosebit de utile acum.

– Credeți în legea compensației?
– Fiecare om are propria scară de valori la care se raportează. Eu cred că pentru un rezultat bun este necesar un efort adecvat.

– Ce aveți înscris pe agenda de lucru în această perioadă?
– În această perioadă analizăm activitatea din anul precedent, pregătim proiectele pe termen mediu și lung.

– Ce măsuri ați luat și veți lua pentru buna activitate a Judecătoriei?
– Pe lângă activități specifice de organizare a activității, încă de la începutul mandatului am stabilit un mod de luare a deciziilor bazat pe dialog și transparența procesului decizional.

– Cum vedeți relația dvs. cu subalternii?
– Foarte bună, bazată pe dialog. Cred că mediul de lucru este foarte important în orice instituție și mă voi implica pentru dezvoltarea unui mediu de lucru profesionist, având în centrul atenției oamenii.

– Cât despre gândurile de viitor, ce ne puteți zice?
– La început de mandat analizăm împreună cu colegii proiecte ce țin de resurse umane, specializarea personalului, logistică.
De asemenea, avem în vedere îmbunătățirea accesibilității publicului, dezvoltarea biroului de relații publice, dezvoltarea activității de informare-documentare pentru public, aceste proiecte fiind concepute pe termen mediu și lung.

Analiză centralizată

În anul 2022 la Judecătoria Hunedoara a fost înregistrat un număr de 6569 dosare nou intrate din care s-au soluționat 6485 cauze.
Încărcătura pe judecător la un volum de activitate de 7913 dosare a fost de 2029,0 dosare.
La o schemă de 9 judecători și la un volum de activitate de 7913 dosare, încărcătura pe schemă este 879,2 dosare.
În total pe instanță dintr-un număr de 6485 dosare soluționate în căile de atac au fost modificate/desființate un număr de 137 hotărâri, rezultând un procent de modificare/desființare de 2,11%.
Analiza centralizată a tuturor indicatorilor de eficiență analizați conduce la încadrarea Judecătoriei Hunedoara în anul 2022 în gradul general de eficiență EFICIENT.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Comuna Densuș sub bagheta neobositului edil șef, Ionel Adrian VÎRTOPEAN, (foto) își dorește mereu o nouă înfățișare, fapt pentru care aici se pot consemna programe de finanțare nerambursabilă pentru investiții eligibile, toate mereu în folosul comunității și alocate pentru:

• Centrul local de informare și promovare turistică, amenajare de marcaje turistice precum marketingul serviciilor legate de turismul rural în comuna Densuș (program FEADR – Măsura 313 – „Încurajarea activităților turistice”)
• Modernizarea drumurilor forestiere în comuna Densuș (Valea Fierului, Căpriorul și Pârâul Ursului – Program FEADR – Măsura 125 b – „Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea silviculturii”)
• Achiziționare utilaj buldoexcavator pentru serviciul public de gospodărire comunală, deszăpezire și întreținere spații verzi (Program FEADR Măsura 411 – 3220)
• Modernizare drumuri comunale și străzi în satele Densuș, Hățăgel, Peșteana, Peștenița, Poieni (Program FEADR – Măsura 7.2. „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică)
• Modernizare, renovare și dotare cămine culturale Densuș, Hățăgel, Peșteana, Peștenița, Poieni, Ștei (Program FEADR – Măsura 7.6. – „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural”)
• Achiziționare utilaj multifuncțional pentru dotarea serviciului public de gospodărire comunală, (Program FEADR – Smăsura 19.20 – „Dezvoltarea satelor” pentru Asociația Microregiunea Țara Hațegului – Ținutul Pădurenilor GAL)
• Achiziționare sistem de supraveghere video în comună pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățeanului și reducerea fenomenului infracționalității (Program FEADR – Smăsura 19.20)
• Construire capelă mortuară în localitatea Densuș pentru asigurarea condițiilor optime în desfășurarea ceremoniilor funerare, precum depunerea persoanelor decedate, expunerea lor și oficierea slujbelor de înmormântare, dar și organizarea unor evenimente sociale și culturale cu caracter religios (Program FEADR – Smăsura 19.20 – „Dezvoltarea satelor” pentru Asociația Microregiunea Țara Hațegului – Ținutul Pădurenilor GAL)
• Creșterea capacității operaționale a comunei de prevenire a apariției pestei porcine africane prin achiziționarea de instalații de dezinfecție și dezinsecție (Program FEADR – Submăsura 5.1 beneficiari publici – Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale)

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

În momentul în care poeta și campioana Giorgiana Miculescu m-a întrebat despre tineri pasionați de sport în Bocșa, tineri care și-ar dori o carieră sportivă, mi s-a părut ceva de domeniul fantasticului! Adică, tineri pasionați or fi, gândeam eu, dar care să și aibă curajul să o apuce pe un astfel de drum greu și destul de dur, nu prea îmi imaginam să existe la Bocșa.

Giorgiana Miculescu și Daniel Donci, după ce au obținut de la mine suficiente contacte telefonice ale unor profesori de sport și directori de școli, au pornit în căutare de tinere talente. Și au găsit câțiva elevi care ar îndeplini criteriile solicitate unui sportiv la canotaj, dar… încă nu s-a hotărât niciunul dintre aceștia să trateze acest subiect cu suficientă seriozitate.

Întâmplarea a făcut ca, totuși, una dintre elevele Școlii Gimnaziale nr. 1 Bocșa să dovedească talent și, mai ales, curaj, pentru a deveni membră a echipei CSM Timișoara, adică a Clubului Sportiv Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Canotaj Timiș.

Este vorba despre Rucsandra Bucșă, frumusețea asta de fată care, deși atât de delicată, s-a dovedit a fi deosebit de puternică și hotărâtă!

Iar vinovatul principal pentru decizia Rucsandrei este dl. prof. Olimpiu Ștefănuț, profesorul de limba și literatura română, un dascăl dedicat și foarte îndrăgit de elevi. Olimpiu Ștefănuț a facilitat întâlnirea Rucsandrei Bucșă cu antrenorul Daniel Donci și cu barca. Restul… a venit de la sine! Specialiștii Gheorghe Anghel, Daniel Donci, Alin Homorogan și Zlatomir Balojin au remarcat imediat talentul și „tupeul” sportiv al Rucsandrei, care face din ea un excepțional cârmaci. Deosebit de încâtată de tânăra bocșeancă a fost și dna. Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj!

Rucsandra Bucșă s-a născut la Reșița în 28 februarie 2009, locuiește în Bocșa și este elevă a Școlii Gimnaziale nr. 1 din Bocșa Română. Este pasionată de pictură, de muzică și de sport, dorindu-și ca, la un moment dat, să practice  înot, dans sportiv și chiar sporturi extreme.

Din noiembrie 2022 este elevă a Școlii Gimnaziale din Fârdea, județul Timiș, și membră în echipa CSM Timișoara și Asociația Județeană de Canotaj Timiș, antrenându-se la Baza Sportivă de la Surduc.

Deși, de puțină vreme în echipă, Rucsandra Bucșa a participat la câteva competiții, obținând și câteva medalii de bronz și de argint. De exemplu: Campionatul Național de Fond Juniori și Seniori, Timișoara, 9 – 12.11. 2022.

Este o tânără căreia antrenorul Daniel Donci îi prevede un viitor excepțional! Iar Rucsandra, frumoasă și cu un rarisim bun-simț, vorbește cu entuziasm despre începuturile sale ca sportiv și despre toată această minunată poveste în care personajul principal și pozitiv este chiar ea.

De asemenea, este recunoscătoare profesorilor, oamenilor care au contribuit, într-un fel sau altul, la hotărârea ei de a accede la o carieră sportivă:  îi amintește cu drag pe Olimpiu Ștefănuț, pe Daniel Donci, pe Gh. Anghel, pe Alin Homorogan, pe Zlatomir Balojin și nu în ultimul rând, pe Elisabeta Lipă. Recunoscătoare este și părinților care o susțin și surorii sale, care îi este adesea alături în competiții, încurajând-o.

Rucsandra Bucșă este un copil minunat, o tânără curajoasă și deosebit de frumoasă și harnică, este bocșeanca serioasă, care și-a început drumul spre performanță. Iar despre acestea vorbește cu un firesc dezarmant:

„Sunt foarte entuziasmată! Am colegi minunați, care mă încurajează; am profesori extraordinari și-mi place foarte mult ceea ce fac. Mă simt împlinită sufletește! La rândul meu, îmi doresc să nu dezamăgesc! Îndemn toți copiii și tinerii spre sport, deoarece consider că nu este doar frumos, plăcut, să practici un sport, ci este și benefic pentru trup și minte. Ambele se dezvoltă armonios! Și pentru suflet e important, deoarece sportul înseamnă plăcere, înseamnă și distracție și relaxare, înseamnă socializare și colegialitate și acestea sunt foarte importante pentru suflet. Consider că, dacă în ceea ce faci pui suflet, adică faci cu sufletul, cu siguranță o să și reușești! O să fie cu succes!”

Succes îi dorim și noi tinerei Rucsandra Bucșă și-i promitem că la următoarea competiție îi vom fi alături, urmărind-o cu interes.

Și am să închei cu un aforism, nu știu dacă este cel mai potrivit, dar este cel care mi-a venit în minte scriind aceste câteva rânduri despre Rucsandra:

„Onoarea poate să nu câștige  putere, dar câștigă respect. Iar respectul câștigă putere.” (Mitsunari Ishida)

Izabela Domokos este un cadru didactic cu vocație și lucrează la Palatul Copiilor din Deva. Munca, disciplina și responsabilitatea sunt câteva repere fără de care aceasta nu ar fi reușit să ajungă o profesoară de limba engleză apreciată de elevi. La început a avut o dorință imensă de a studia limba engleză, care mai apoi s-a transformat în ceva mai mult decât un job, iar acum nu-și imaginează viața fără a fi profesor de limba engleză.

Cu bunăvoința ce o caracterizează, ne-a răspuns la câteva întrebări.

– Care este rolul catedrei de engleză în formarea conceptului moral cetățenesc al elevilor?

– Îmi place să-l citez pe faimosul poet, gânditor și om de știință german Johann Wolfgang von Goethe care susține că: „Cei care nu știu nicio limbă străină nu știu nimic despre propria limbă.” Învățarea unei limbi străine necesită un proces mai îndelungat de învățare și fără să ne dăm seama comparăm limba studiată cu limba noastră maternă. Prin această comparare noi conștientizăm valoarea limbii noastre pe care o vorbim zi de zi și devenim mai atenți la limbajul folosit.

Prin diversele lecții la care sunt expuși elevii, se aprofundează ideea de identitate și de valoare națională.

Prin învățarea unor obiceiuri engleze sau americane, involuntar ne întrebăm: La noi cum este? Cu ce suntem noi diferiți? Poate că această curiozitate nu s-ar naște dacă nu am intra în contact cu o altă limbă străină.

De multe ori spun elevilor mei faptul că atunci când trebuie să vorbească în limba engleză, să dea click pe engleză în creierul lor. Să gândească în engleză fără să traducă propozițiile care urmează să le spună. Fiecare limbă este compusă diferit, cu logică, cu accent și intonație diferită. Dacă în limba română nu trebuie să ne deschidem gura foarte tare, în engleză trebuie, altfel nu se înțelege ce dorim să spunem.

– Vorbiți-ne despre rolul limbii engleze în formarea individuală a elevului?

– Comunicarea într-o limbă străină se bazează pe abilitatea de a înţelege, de a exprima şi de a interpreta gânduri, sentimente şi fapte atât pe cale orală, cât şi în scris (ascultare, vorbire, citire şi scriere) într-o gamă potrivită de contexte sociale – la serviciu, acasă, în educaţie şi instruire – conform cu dorinţele sau nevoile individului.

Într-un fel sau altul mă simt norocoasă că predau o materie care este importantă și iubită de elevi. Având în vedere că trăim într-o societate în care comunicarea este esențială, învățarea limbii engleze este orientată în acest sens. Elevii vin cu drag la orele de engleză la Palatul Copiilor pentru că este o atmosferă care le dă sentimentul de siguranță, fără să le fie teamă că greșesc în exprimare sau în scris. Nu sunt taxați prin note pentru greșeli, dar nici nu râd de greșelile altora. Grupele formate sunt bazate pe nivelul de cunoștințe provenind din diverse școli. În sala de curs sunt cu toții colegi de grupă o dată pe săptămână. Deși se mai nimeresc să fie și colegi de clasă în grupă, regula noastră de aur este „Nu ne aducem problemele de la școală la Palat”. Avantajul meu ca și coordonator de cerc este faptul că eu am mână liberă să îmi aleg materialele care urmează să fie explorate la oră. În funcție de vârsta elevilor îmi aleg materiale care lărgesc orizonturile culturale ale elevilor. Vizionăm multe materiale video, citim cu voce tare, ascultăm materiale audio și cel mai important lucru, comunicăm în limba engleză. Cei mici nu scapă de dictare, dar pentru că nu este pe notă nu sunt speriați și sunt motivați să scrie corect pentru că la maxim două greșeli primesc o inimioară drept recompensă.

– Câți copii aveți înscriși la cursurile dumneavoastră? Cu ce este diferit sistemul de învățare de la Palat?

– Spre exemplificare, în anul școlar 2022-2023, în baza cererilor de înscriere, la Cercul de Cultură și Civilizație Engleză s-au înscris 218 de copii. Caietul nostru de la Palat este diferit de cel de la școală. Noi avem caiete studențești, în care lipim fișele primite. Am elevi care au același caiet de cel puțin trei ani. Aceste caiete nu sunt aruncate la sfârșitul anului școlar, ci dimpotrivă, sunt continuate până la ultima pagină. Elevii care consideră că uită să-și aducă caietul săptămâna următoare la oră, au posibilitatea să-și lase în clasă caietele pentru că o altă regulă de aur este să aibă fiecare caietul de la Palat la oră.

Am reușit să atrag și elevi de liceu la cercul de engleză. Am o grupă de Cambridge cu care fac pregătiri pentru examen. Sunt elevi din grupă care doresc să susțină examenul de competențe lingvistice anul acesta școlar. Cu ei fac intensiv pregătiri și cine dorește primește și temă de casă pentru săptămâna următoare.

Fiind într-un sistem educațional nonformal copiii vin fără teama de a primi note. Noi nu dăm note sau temă de casă. Vin din dorința de a învăța limba engleză într-o atmosferă relaxantă. În decursul a două ore cu pauza inclusă, avem timp să ne jucăm cu cele învățate și să avem jocuri pe roluri în care simulăm o situație reală cu diverse personaje pe care le aleg ei.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Într-o recentă discuție, edilul șef al orașului Hațeg, Adrian PUȘCAȘ (foto), un om hotărât și ambițios care cu răbdare și multă implicare a reușit obținerea de semnături pentru contracte de finanțare, iar gându-i mereu la alte documentații pentru noi obiective pe care le dorește realizate din bani externi.
Astfel am aflat: s-a semnat primul proiect finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, contractul de finanțare aferent investiției cu denumirea „Transpunerea în format GIS a documentației de amenajarea teritoriului – Plan Urbanistic General în Orașul Hațeg, județul Hunedoara”.
Obiectivul acestei investiții este de a eficientiza procesul de autorizare a construcțiilor și de a oferi mai multă stabilitate și transparență investițiilor prin actualizarea în timp real a informațiilor privind mediul construit și de a crește accesul digital la documentele de amenajare a teritoriului și de urbanism a orașului Hațeg.
Investiția vizează transpunerea în format GIS (Sistem Informațional Geografic) a Planului Urbanistic General (PUG), în corelare cu planul de mobilitate urbană (PMUD), pentru o mai bună planificare și organizare a teritoriului în vederea armonizării dezvoltării locale.
S-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din orașul Hațeg” finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României.
Valoarea acestui obiectiv investițional este de 3.440.059,56 lei cu TVA, iar proiectul va consta în construirea de noi locuințe pentru tineri, respectiv 8 apartamente de locuit. O clădire cu consum de energie aproape egal cu zero (nZEB – nearly Zero-Energy Building) cu o performanţă energetică foarte ridicată, la care necesarul de energie din surse convenţionale este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut şi este acoperit, în cea mai mare măsură, cu energie din surse regenerabile.
S-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de transport verde – Piste pentru biciclete în Orașul Hațeg” în valoare totală de 3.843.735,24 lei.
Investiția va susține mobilitatea urbană verde prin asigurarea infrastructurii pentru transportul de tip piste pentru biciclete pe un traseu proiectat în lungime de 6,1 km, precum și instalarea unui număr de 6 stații de încarcare pentru vehicule electrice.
Obiectivul este finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României și este derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar contractul de finanțare a fost semnat de toate părțile implicate în acest proiect investițional, respectiv MDLPA și UAT Oraș Hațeg, în calitate de beneficiar.
Sistemul de iluminat public din orașul Hațeg și din localitățile Nălaț, Silvașul de Sus și Silvașul de Jos, va fi modernizat în urma aprobării etapei a II-a din cadrul proiectului finanțat cu fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Proiectul oferă o perspectivă clară de dezvoltare şi de progres, și anume: „Modernizarea și eficientizarea iluminatului public în orașul Hațeg, județul Hunedoara – etapa II“ parte a programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în infrastructura de iluminat public – cheltuieli eligibile în valoare de 3.359. 836,95 lei cu TVA.
Obiectivul de investiții vizează modernizarea și eficientizarea iluminatului public prin înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu unele perfomante cu tehnologie LED, precum și implementarea unui sistem inteligent de telegestiune, conducând la economii de energie electrică de peste 65% față de situația actuală.
Acest proiect este complementar proiectului aflat la ora actuală în implementare „Modernizarea, extinderea și eficientizarea sistemului de iluminat public în orașul Hațeg” din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2021.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Scriitorul, jurnalistul, editorul, directorul Editurii „TIM” din Reșița, redactorul-șef al revistei de literatură, artă și cultură „Semenicul”: iată multiplele valențe ale unuia dintre cei care își dedică viața culturii caraș-severinene precum nu mulți o fac, și se pot mândri cu aceasta – Gheorghe Jurma, cel născut în urmă cu 78 de ani, la 5 februarie 1945, în satul Bobda, județul Timiș. Alte repere importante în viața sa: în 1956 s-a mutat la Timișoara, din 1970 s-a stabilit la Reșița.
Puțini știu probabil că, după școala primară (cl. I – IV) în satul natal, apoi după absolvirea școlii gimnaziale la Timișoara, a urmat, începând cu anul 1959, Liceul de Muzică și Arte Plastice din Timișoara, secția arte plastice (având ca profesori nume celebre de atunci și de astăzi, precum Iulius Podlipny, Victor Gaga, Gabriel Popa, Constantin Flondor, Ştefan Bertalan, Simion Mărcuș). După absolvirea acesteia s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, unde iluștri profesori precum Gheorghe I. Tohăneanu, Ștefan Munteanu, Eugen Todoran, Iosif Cheie, Victor Iancu, Nicolae Ciobanu, Gheorghe Ivănescu, Lucia Jucu Atanasiu, Traian Liviu Birăescu, Ileana Oancea i-au pecetluit destinul până în ziua de astăzi.
După terminarea studiilor și efectuarea stagiului militar a fost angajat redactor al ziarului „Flamura” (1970 – 1989) din urbea noastră, proaspătă reședință de județ. Din anul 1970, destinul său se interferează așadar, cu destinul oamenilor și al diferitelor instituții și organizații din sud-vestul țării, din județul Caraș-Severin.
Cariera publicistică, cea care l-a format și transformat, a început-o în ultimul an de facultate, când a participat la apariția revistei studențești „Forum” a Universității timișorene, în calitate de redactor-șef adjunct. În perioada 1970 – 1989 a fost redactor la ziarul „Flamura“, pentru probleme de cultură și învățământ. De la înființarea ziarului „Timpul“, din 4 ianuarie 1990, a fost redactor-șef al acestuia și director al S.C. „Timpul” S.R.L. până în 1993. Din 1993 este director al Editurii „Timpul” (azi „TIM”) din Reșița. A înființat și a condus o mulțime de publicații, printre care: „Semenicul“ (din 1971), „Caraș-Severinul“ (din 1972), apoi „Almanahul presei și tiparului”, Reșița, 1984; „Momente din istoria tiparului românesc la Caransebeș”, Caransebeș, 1985; „Zilele Culturii la Reșița” (caiet-program – redactor la mai multe ediții, între 1974 și 1984), „Permanențe reșițene” (caiet-program al „Zilelor Culturii la Reșița”, 1985 – 1989); numeroase alte titluri de mai lungă sau scurtă durată înainte de 1989 și după 1989 („Bistra“, „Şcoala cărăşeană“ etc.). A contribuit la apariția revistelor „Almăjana“ Bozovici, „Bocșa culturală“ Bocșa, „Jurnal de liceu“ Oravița și altele. Din 2013 este în colectivul de redacție al revistei „Nedeia“. Este, de asemenea, director al mai proaspetei reviste „Reşiţa literară“.
În timpul facultății a activat la cenaclul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, debutând cu proză în 1968. Din 1970 activează la Cenaclul literar „Semenicul“ din Reșița, căruia îi este coordonator din 1971 până astăzi şi despre care a scris volumul „Amintiri de la Cenaclul Semenicul” (2019, la 70 de ani de la înfiinţarea acestuia). A înființat revista „Semenicul” în 1971, întâi sub forma unor caiete șapirografiate, iar din decembrie 1972 ca revistă tipărită. Aceasta a avut apariții intermitente, pe măsura cutumelor ideologice și posibilităților financiare ale vremurilor. După 1990, revista a apărut în mai multe formate, din 2001 stabilizându-se sub formă de carte, în ultimii doi ani, 2021 și 2022, apărând 2 numere pe an. Domnul Jurma este și astăzi redactorul-șef al revistei „Semenicul“.
A colaborat cu critică și istorie literară la publicațiile: „Orizont”, „Semenicul”, „Steaua”, „Forum” (studențesc), „Transilvania”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Drapelul roșu”, „Flamura”, „Caraș-Severinul”, „Studii de limbă, literatură și folclor”, „Generații”, „Bocșa culturală”, „Almăjana”, „Reflex” ș.a.
Gheorghe Jurma a fost redactor al celor mai multe dintre culegerile și antologiile apărute între anii 1970 și 1989 pe plan reșițean sau județean, începând cu volumul „Prinos“, o culegere de poezie a membrilor cenaclului „Semenicul”, iar după 1990, la multe alte volume.
De-a lungul anilor, Gheorghe Jurma s-a ocupat de cenaclurile literare de adulți, dar și de școlari sau de tineret din Reșița, asigurând succesiunea generațiilor și valoarea creatorilor. A organizat manifestări culturale în Reșița și în alte orașe ale țării, întâlniri cu scriitori importanți din țară, a inițiat și promovat concursuri literar-artistice municipale și județene (interjudețene), a susținut artiștii plastici, dascălii cu preocupări umaniste, instituțiile de cultură.
Pentru a aminti toate cărțile publicate de Gheorghe Jurma, mi-ar trebui multe pagini. M-am decis doar la o selecție a titlurilor, care sunt considerate de mine drept importante: „Mic dicționar al personalităților culturale din Caraș-Severin” (1976); „Presa și viața literară din Caraș-Severin” (1978); „Banatul și Eminescu” (1989); „Descoperirea Banatului” (1994); „Întâmplări cu Afilon” (1995), „Reșița” (album, 1996); „Caraș-Severin” (album, 1996, în colaborare); „Istorie și artă bisericească. Biserici din Protopopiatul Ortodox Român Reșița” (2000, în colaborare cu Vasile Petrica); „Sadoveanu sau lupta cu balaurul” (2002); „Cu Editura Timpul, peste timp” (2004); „Mircea Eliade și modelul tinereții” (2005); „Monografia Casei de Cultură a Sindicatelor din Reșița” (2006); „Amintiri din pagini de ziare” (2008, al doilea volum în 2009); „Momente de istorie culturală. Caraș-Severin, 1944 -1989” (2008); „Literatură și istorie” (2008); „Constantin Lucaci – simfonia fântânilor” (2009); „Istorie și cultură” (vol. 1, 2010); „Dicționarul localităților din Caraș-Severin” (vol. 1. A – C, 2011); „Biblioteca și oamenii cărții” (2012); „Molineştii” (2012); „Trifoiul cărășean” (2012), „Nicolae Iorga şi Banatul” (2010, ediţia a II-a în 2020), „Pavel Bellu” (2016), „O carte pe zi” (2020), „Scriitori din Banat” (primul volum, 2020), „Ioan Munteanu, primul poet de la Bobda” (2021).
Împreună cu subsemnatul, a lansat în anul 2009 un ciclu de „viziuni” ale celor mai importante localități ale județului Caraș-Severin. Astfel au apărut până în prezent următoarele cărți-album: „Reșița: Viziuni / Reschitza: Visionen” (2009), „Anina – Steierdorf: Viziuni – Visionen” (2012), „Bocşa – Viziuni / Bokschan – Visionen” (2014), „Oravița: Viziuni – Visionen” (2017), Caransebeș: Viziuni / Karansebesch: Visionen” (2020) și „Reșița: Viziuni 2 / Reschitza: Visionen 2” (2021), în parte distinse de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România. În anul 2018 am editat împreună cartea-album „Monumentele Mihai Eminescu”, o carte de referință în arealul cercetărilor legate de poetul național. Ca o continuare a acestei cărți-album se poate numi și apariția editorială „Ecouri eminesciene” apărută la Reșița printr-o colaborare a editurilor „TIM” și „Banatul Montan”, în anul 2021.
De asemenea împreună am realizat cartea-album „Muzeul de locomotive cu abur Reșița = Das Dampflokomotivenmuseum Reschitza = The Railway Steam-engines Museum of Reșița = Le Musée des Locomotives à vapeur de Reșița”, apărută anul trecut la Reşiţa, în cadrul Editurii „Banatul Montan”, an în care s-au sărbătorit cei 150 de ani de la fabricarea aici a primei locomotive cu aburi pe teritoriul de astăzi ai României. De fapt, acestui jubileu, dar și celui de 250 de ani de istorie industrială la Reșița din anul 2021, editorul Gheorghe Jurma le-a dedicat mai multe apariții editoriale, care toate au contribuit la recunoașterea primatului industrial reșițean. Să amintim aici cele semnate Romulus Vasile Ioan și Nicolae Sârbu. O carte specială semnată de scriitorul Gheorghe Jurma este și cea dedicată fântânii cinetice din centrul municipiului de pe Bârzava („Constantin Lucaci: Fîntîna din Centru”), apărută 2021.
Numele lui Gheorghe Jurma a apărut în foarte multe apariții colective. Să amintesc aici doar câteva: „Efigii” (Timișoara, 1968); „Atelier al cercurilor literare (antologie)” (Timișoara, 1977); „Caraș-Severin: monografie” (București, 1981); „Orașul cu poeți” (1995; ed. II revăzută și adăugită 2011); „Nichita. O carte gândită și realizată de Gheorghe Jurma” (ediția I – 1996; ediția a II-a – 1998, ediția a III-a – 2003); „Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin la 10 ani de activitate” (2001); „Cuvinte pentru urmaşi. Modele şi exemple pentru Omul Român” (Bucureşti, 2005), „Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică” („Polirom”, 2012), „Bănăţeni pentru viitorul României” (Timişoara, 2019), „Enciclopedia Banatului. Literatura” (Timişoara, 2016).
Cel sărbătorit de noi astăzi a inițiat și susținut proiectul „Orașul cu poeți“ prin colecția de la Editura „Timpul” (azi „TIM”), în care au apărut multe cărți ale poeților reșițeni, care au propulsat pe plan național Reșița ca spațiu literar specific și numele scriitorilor de aici.
Gheorghe Jurma a îngrijit de asemenea în cadrul Editurii „Timpul” (azi „TIM”), sau la alte edituri, peste 700 de volume de poezie, proză, critică și istorie literară etc., la multe scriind prefețe, postfețe ș.a.m.d. În aceeași măsură a susținut consecvent promovarea Reșiței în circuitul național de valori și, respectiv, recunoașterea, acasă, a celor deja cu largă notorietate; a tipărit cărți ale unor reșițeni (precum acad. Mircea Martin, Dan Farcaş, Toma George Maiorescu), monografii dedicate întreprinderilor, instituțiilor, personalităților care trăiesc în țară sau străinătate, ca, spre exemplu, „Istoria uzinelor din Reșița (1771 – 1996)” și „Istoria locomotivelor și căilor ferate din Banatul Montan” de Dan Perianu; „225 de ani de siderurgie la Reșița”; „Hoinărind prin Reșița pierdută” de Dan Farcaș; „Reșița filologică” de Marcu Mihail Deleanu; „Viață și memorii” de Mircea Popa; „Reșița de altădată”, un album de Gheorghe Jurma și Arsenie Boariu; romanul reşiţean al lui Vasile Bogdan „Cumpăna”; monografii despre Dr. Corneliu Diaconovici, Sabin Pautza și multe altele.
Despre activitatea şi orientările sale aflăm detalii în volumul „Ce lăsăm în urma noastră. Gheorghe Jurma în dialog cu Titus Crişciu” (2015).
Deosebit de importante sunt pentru cultura Banatului Montan volumele sale: „Reșița literară” (2015, 2016), „Reșița muzicală” (2015), „Panorama presei din Caraș-Severin” (2018), dar și colaborarea sa la „Enciclopedia Banatului” editată la Timișoara, sau la alte dicționare și lucrări de referință în domeniile literare în special și culturale în general („Şcoala Populară de Arte şi Meserii «Ion Românu» Reşiţa la 70 de ani”, 2018, cu Mariana Dănescu). Are în lucru un volum despre „Reşiţa culturală“ şi „O istorie obiectiv-subiectivă a revistei «Semenicul»”.
Pe plan național, Gheorghe Jurma a lansat colecția „Eminescu“, publicând 17 titluri ale unor autori din țară, făcând din Reșița „un adevărat centru de cunoaștere și cercetare eminesciană“, cum spune prof. dr. Mircea Popa din Cluj-Napoca. Pentru această colecție, Gheorghe Jurma a fost distins în anul 2000 cu Medalia comemorativă „Mihai Eminescu“. În această colecţie au apărut şi cărţile sale dedicate poetului: „Eminescu – gând şi cânt” (1998), „Vreme trece, vreme vine” (2007), „Cartea care deschide lumea“ (2010).
Lui Gheorghe Jurma i s-au acordat diferite premii locale, între care Marele Premiu al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“, titlul de Senior al culturii cărășene, cele primite din partea Teatrului Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița sau cele din partea Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin din Reșița și a celei Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa etc., de asemenea, premii speciale ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara. Cu puţine zile în urmă i s-a acordat, din partea Episcopiei Caransebeşului, ordinul „Crucea «Episcop Elie Miron Cristea» clasa a II-a pentru mireni.” Este Cetățean de onoare al municipiului Reșița din 15 decembrie 2009, Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin din 27 ianuarie 2015 și Cetățean de onoare al orașului Bocșa din 31 martie 2022. Este, totodată, membru de onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, din 5 februarie 2020.
Nu există manifestări literare / culturale de referință care se organizează la Reșița, la care să nu fie invitat, Gheorghe Jurma aducându-și contribuția la reușita acestora.
Iată doar câteva succinte spicuiri din activitatea unui om care s-a pus în slujba culturii caraș-severinene prin tot ceea ce a făcut de-a lungul timpului.
Ad multos annos, Gheorghe Jurma, la împlinirea a 78 de ani de viață dedicată, în primul rând, Banatului!