Anual, în perioada Postului Mare, credincioșii romano-catolici din Reșița organizează Devoțiunea „Calea Sfintei Cruci” până la Monumentul-Cruce de pe Dealul Crucii, o tradiție care datează încă din anul 1924. În anii deportării germanilor în fosta URSS, participau până la 200 de credincioși la această devoțiune.
Monumentul-Cruce, cunoscut și sub numele de Crucea lui Herglotz, a fost ridicat la 29 iunie 1874 de către muncitorii reșițeni în memoria evenimentelor și a victimelor din oraș din timpul Revoluției de la 1848 (Georg Herglotz fusese conducătorul „Bürgergarde”, garda civică a Reșiței, iar această cruce metalică a fost amplasată la inițiativa familiei sale în cel mai înalt punct al localității din acea perioadă). Pe locul în care se găsește acum crucea fusese instalat în 1848 un puternic tun fabricat la Reșița, care reușise mult timp să îi țină la distanță pe partizanii împăratului austriac. De altfel, prima cruce amplasată pe deal a fost turnată chiar din materialul acestui tun.
Monumentul-Cruce a fost restaurat în perioada 2000 – 2001, cu sprijinul comunității locale și la inițiativa unui grup format din mai multe asociații din țară și de peste hotare, partide politice, UCMR (prin ing. Iulian Georgevici) și Primăria Reșița, primar fiind în aceea perioadă ing. Mircea Ioan Popa. Inaugurarea festivă după restaurare s-a derulat în 28 iunie 2001, crucea fiind resfințită de reprezentanții bisericilor romano-catolice, ortodoxe române și evanghelice-luterane. Un alt moment legat de istoria recentă a Monumentului-Cruce s-a petrecut în data de 28 iunie 2014, când aici au avut loc manifestări spirituale și culturale dedicate împlinirii a 140 de ani de la ridicarea acestuia. Cinci ani mai târziu, la împlinirea a 145 de ani de la ridicarea lui, s-a organizat, în data de 27 iunie 2019, o manifestare complexă la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, deoarece vremea nefavorabilă a împiedicat organizarea unui eveniment la Monumentul-Cruce. Trebuie de asemenea amintite evenimentele comemorative organizate de-a lungul anilor de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Filiala Caraș-Severin, la acest Monument, rememorându-se astfel evenimentele revoluționare din 1848, desfășurate la Reșița.
După o degradare a Monumentului-Cruce a devenit necesară o nouă restaurare. Primăria Municipiului Reșița, primarul Ioan Popa, cărora li s-au alăturat consilierul său cultural Dorinel Hotnogu și cadre tehnice din Primărie, au răspuns afirmativ, în 2021, solicitării de restaurare. Lucrarea a fost executată de SC Dirksen Special Beton SRL din Lugoj, proiectul lucrării de restaurare aparținând SC MZR Tecture SRL (arh. Ioana Mihăiescu și arh. Marius Mozoru). Finalizarea restaurării a avut loc în decembrie 2021, realizându-se totodată pentru prima oară în istorie și iluminatul Monumentului-Cruce. Resfințirea Monumentului a avut loc în data de 29 iunie 2022, prin reprezentanții bisericilor romano-catolice și ortodoxe române din municipiu.
Crucea lui Herglotz / Monumentul-Cruce de pe Dealul Crucii tronează asupra Reșiței Montane – cartierul Muncitoresc până spre centrul civic – de 149 de ani, iar de mai mult de un an și luminează peste noapte, emanând binecuvântare și speranță pentru toți locuitorii acestei urbe!

PANȚURU Corneliu – omul de lângă și printre noi, îl vedem și întâlnim ocazional prin municipiul reședință de județ, în biserică, dar pe care mulți nu îl cunosc sau nu au auzit de el.
Pentru a afla amănunte din bogata-i biografie, l-am căutat recent la domiciliul de pe strada M. Eminescu, unde cu amabilitatea ce-l caracterizează, ne-a oferit crâmpee din tumultoasa-i viață.
– Am înscris în tabloul dinamicii vieții mele – ne spunea Panțuru Corneliu aflat la venerabila vârstă de 84 ani – forța credinței în munca cinstită, sub semnul dragostei în Dumnezeu. Am trăit momente de bucurii și nu am fost ocolit de insuccese. Am încercat de fiecare dată să fiu sârguincios, cu eficiență împotriva presiunii timpului. Doream să fiu agronom, dar cu o zi înaite de a intra în examenul de admitere la facultate, am aflat că s-a introdus un obiect în plus, anatomia, pe care eu nu l-am studiat în liceu. Așa că am ratat.
M-am gândit apoi la Facultatea de chimie, dar mi s-a respins dosarul întrucât nu aveam doi ani de producție.
În pofida acestor neîmpliniri am reușit să fiu sârguincios în avanposturile muncii cinstite la Cocseria din Călan, contabil la mina din Certej, cât și numărător de bani la filiala Simeria a Băncii Naționale.
Dar iată că la dorința mea și a părinților am intrat cu succes la Facultatea de Teologie din Sibiu, ca pe urmă să termin și cursurile Faculății de Drept din Cluj-Napoca, îndeplinind apoi funcția de jurisconsult la unități ca: Trustul IAS, Regia cuprului Deva, Aproterra Simeria și Sargeția Forest Deva etc.
După pelerinajul în mai multe unități economice, m-am hotărât să mă hirotonesc ca diacon onorific, lucru întâmplat prin grija PS Timotei la Catedrala Sf. Nicolae din municipiul Deva.
Aici am slujit o perioadă, ca de altfel și la Biserica Sf. Vasile.
Am considerat că sunt iubit de credincioși, cum eu i-am iubit pe ei prin starea mea de spirit și multele încurajări de dragoste în Dumnezeu, pe care le-am oferit fiecăruia în parte.
De fapt, am făcut parte din Consiliul Național Bisericesc și am îndeplinit aribuțiile de consilier eparhial în Episcopia Arad.
Pe mine mă caracterizează iubirea de Dumnezeu, de țară și oameni, de dreptate și frumos.
Sunt mereu optimist, calitate fără de care elanul activităților mele nu ar fi avut finalitate, iar gândurile de bine pentru semeni nu ar fi dovedit prospețime și interes.
Acum sunt în pensie. Trăiesc bucuria că am lângă mine pe soția mea, Elisabeta, cei doi copii (feciorul – profesor universitar, iar fata – inginer) și patru nepoți pe care îi iubesc nespus de mult.
Îmi petrec timpul liber în rugăciune acasă, iar duminicile și în sărbători la biserică, atât pentru mine, cât și pentru semeni.
Mă pasionează pictura și pregătesc un manuscris inspirat din viața noastră cotidiană.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

(ne vorbește dr. Ramona Bărănescu, medic primar psihiatrie – Hunedoara)

În normalitate, anxietatea e trăită frecvent ca sentiment al unui pericol neprecizat. Ea se manifestă prin hipervigilență, încordare, tensiune de așteptare investigatorie nedirecționată, neliniște, nesiguranță. Sub această formă e prezentă și la animale, ca stare de alertă, care e adaptativă pentru condiția apariției bruște a unor informații noi. Ea se instalează și în cazul prezenței unor informații insuficiente, care ar sugera un posibil pericol, precum și în cazul în care subiectul resimte un insuficient control al ambianței, precum adoptarea unor eventuale conduite de salvare. La om, anxietatea poate fi condiționată, de asemenea, de informații insuficiente sau greu de sintetizat, de lipsa de repere, de conștiința incapacității de a face față unor solicitări majore și periculoase, de incapacitatea de a controla situațiile. Ea are și alte condiționări corelate cu conflictul intrapsihic, cu lipsa de sprijin afectiv, cu pierderile care desituaționează subiectul, incertitudinile în raport cu instanțele metafizice etc.
Anxietatea generalizată în sensul de sindrom psihopatologic este o trăire intensă care constă în sentimentul unui pericol neprecizat, însoțit de o stare de alertă biopsihică corelativă, care se instalează și persistă, fără o cauză evidentă, timp de zile, săptămâni și chiar luni, inducând o stare disfuncțională.
Din punct de vedere subiectiv, pacientul prezintă o îngrijorare excesivă cu privire la ce se poate întâmpla într-un viitor apropiat, lui sau celor apropiați sufletește, cu imaginarea unor eventualități sau întâmplări nefavorabile ce le-ar putea experimenta. Poate avea sentimentul sau își poate imagina o catastrofă iminentă, moartea sau că va înnebuni dintr-o clipă în alta. Pacientul prezintă un sentiment de încordare, de tensiune interioară, iritabilitate, irascibilitate, nerăbdare, sentimentul imposibilității de a se relaxa psihic, reținere față de necunoscut, față de situații problematice, teama de a rămâne singur, atenție exagerată acordată funcționării propriului corp cu interpretarea catastrofică a senzațiilor corporale ca posibili indici de boală sau ai unei disfuncții fatale.
În perspectiva timpului trăit, subiectul se concentrează pe un prezent punctiform, trăit intens, deschis spre un viitor problematic și periculos, nefavorabil; trecutul nu interesează decât în măsura în care ar putea informa despre eventuale pericole.
În raport cu sine, pacientul se simte nesigur, vulnerabil și neajutorat, având nevoie de protecție din partea unei persoane puternice și de contact social.
Din punct de vedere al performanțelor cognitive, se constată: atenție hipermobilă, investigatorie, dispersată, cu dificultăți de concentrare și persistență; hiperatenție față de stimuli externi și interni care ar putea fi relevanți pentru evenimente periculoase; percepții corporale neplăcute, cenestopatii, dureri musculare; memoria și imaginația pot fi crescute în raport cu anumite teme posibil relevante pentru un eventual pericol; cursul gândirii este segmentat din cauza dificultății de persistență, randamentul intelectual este scăzut.
Din punct de vedere comportamental și al expresiei se observă o neliniște psihomotorie, subiectul nu poate sta într-un loc, își frământă mâinile, își roade unghiile, prezintă o tensiune musculară care poate duce la dureri musculare, postură încordată, cu reacție de tresărire la zgomot, imposibilitate de relaxare corporală, tremor al mâinilor, voce tremurată și precipitată, nevoia crescută de contact social, dificultatea de a sta singur, mai ales seara și noaptea, subiectul solicitând prezența protectivă a altora. Mimica este de investigare tensionată, cu mișcări permanente ale ochilor, care exprimă frică, fruntea este încrețită, ca și cum s-ar mira, uneori este încruntată, chipul poate exprima îngrijorare.
Din punct de vedere biocorporal, vegetativ se constată: dissomnie cu adormire dificilă, somn neliniștit, coșmaruri de cădere în gol sau imposibilitatea de a se deplasa, treziri nocturne, uneori cu atacuri de panică, tulburări de bioritm cu rău vesperal, ritm cardiac rapid, uneori cu creșterea tensiunii arteriale, tahipnee, tranzit intestinal accelerat, scaune moi și frecvente, balonări, borborisme, regurgitații, eructații, uneori greață și dureri abdominale, polakiurie, amenoree, pierderea libidoului, transpirații, parestezii, amețeli, uscarea gurii, încețoșarea vederii.
Anxietatea generalizată se poate asocia cu diverse boli somatice, cum ar fi hipertiroidismul sau hipertensiunea arterială. Anxietatea generalizată se asociază frecvent cu atacurile de panică. De asemenea, se asociază cu fobiile, patologia obsesiv-compulsivă și depresia. Înțeleasă ca dimensiune anxioasă combinată deseori cu dimensiunea depresivă, ea se întâlnește în foarte multe stări psihopatologice, inclusiv în cele dezadaptative și condiționate organic cerebral.
Anxietatea poate fi și de intensitate majoră, psihotică, întâlnindu-se în patologia paranoidă, schizofrenie și în diverse tulburări organice generale și cerebrale.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Daniela și Constantin Gumann, care au fondat și conduc Asociația Scriitorilor Români din Austria, for de spiritualtate românească de peste granițe, au fost întâmpinați cu căldură, la sediul central al UZPR, de conducerea Uniunii.

Președintele Sorin Stanciu și vicepreședintele Miron Manega au discutat amical cu prietenii din Austria, au împărtășit veștile și evoluțiile din ultima perioadă și s-au întreținut cordial.

Întâlnirea a inclus și un moment de aducere aminte la bustul regretatului președinte Doru Dinu Glăvan, dăruit de soții Gumann UZPR ca pe un semn de omagiu pentru personalitatea celui care a făcut din organizație o forță și o emblemă a jurnalismului românesc.

www.uzpr.ro

• UZPR

Motto: În grădina Domnului/ Femeia este ca o floare rară/ E ca liniștea dintre șoapte/ Ce blând ne împresoară! Ca o lumină risipită pe zare/
Și printre coperți de carte/ Un infinit parfum de primăvară! Ce-l respirăm și zi și noapte/ Și-n somn, suavă mângâiere/ Și-un vis frumos în așteptare! (D.B.)

Într-o atmosferă de sărbătoare primăvăratică și o prezență numeroasă, din care nu au lipsit eternul feminin și iubitori de poezie, muzică și Eminescu, în organizarea Filialei UZPR ,,Valeriu Braniște” Timiș, în Sala festivă din Complexul Cultural ,,Bastion”, pusă la dispoziție cu mare generozitate de Consiliul Județean Timiș, s-a desfășurat Simpozionul ,,Femei, parfum de primăvară”. Ca un gest de prețuire, colegii ziariști au oferit flori și felicitări doamnelor și domnișoarelor prezente la acestă inedită întâlnire de suflet și iubire.

În continuare, doamna Sylvia C. Hârceagă a prezentat o succintă trecere în revistă a istoriei și tradiției mărțișorului de-alungul timpului, care a fost receptată cu aplauze frenetice.

În partea a doua, domnul Grigore Mâinea, în calitate de moderator și coordonator, a prezentat Antologia ,,Eminescu, un vis în așteptare”, care cuprinde lucrări ale premianților și oamenilor de cultură participanți ori implicați la succesul deosebit al Proiectului Internațional de Creație ,,Eminescu, un vis în așteptare”, atât în țară cât și în Diaspora, ediția a I-a 2021 – 2022, organizat de Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest” Timișoara, în parteneriat cu UZPR.

Au fost recitate poezii dedicate femeii, iar domnul Marius Mihalca ne-a încântat cu un minirecital de piese muzicale clasice, pline de nostalgie dar și de… parfum de primăvară!

A fost o adevărată zi de sărbătoare, prilej de a ne bucura împreună, de a socializa în compania unei cafele ori a unui autograf pe o carte, care va rămâne o amintire frumoasă în viața celor prezenți, și nu numai, din Timișoara, Arad, Lugoj, Drobeta Turnu Severin, Uzdin, Vârșeț ori din Oravița, Grebenaț, județul Caraș Severin.

Dumitru Buțoi / UZPR Timiș

Un nou raport comandat de European Broadcasting Union (EBU) oferă recomandări și spre soluții cu privire la modul de acoperire eficientă a schimbărilor climatice, bazat pe soluții practice încercate și testate la instituțiile media din serviciul public și alte redacții din Europa și nu numai. Alexandra Borchardt, autorul principal al „News Report 2023: Climate Journalism That Works – Between Knowledge and Impact”, afirmă că „organismele de știri pot – și trebuie – să facă mai mult pe direcția informării publicului – și avem recomandări constructive care, dacă sunt utilizate, ar putea schimba jocul pentru pentru modul în care se implică în acest subiect complex”.

Materialele de presă pe ton de amenințare și frică nu oferă soluții

Jurnalismul climatic poate fi inconfortabil. Sondajele de audiență publicate de Digital News Report, al Institutului Reuters, arată că se relatează mult, dar se explică prea puțin. Este un subiect care are nevoie de speranță, dar materialele de presă provin adesea dintr-o poziție de frică, avertismente și amenințare. Această abordare nici nu explică problema și nici nu aduce publicul de partea soluțiilor. Aceasta este o problemă importantă pentru redacții, alături de alte provocări, cum ar fi complexitatea subiectului și atingerea unui echilibru între faptele climatice și activismul climatic. „Jurnalismul climatic bun nu este opțional. Principiile etice cer jurnaliștilor să cerceteze și să relateze faptele, să tragă puterea la răspundere și să informeze publicul. Mass-media publice au o responsabilitate deosebită în acest sens. Dar nu este simplu, motiv pentru care acest raport acordă prioritate soluțiilor gestionabile care au fost testate de redacți și care pot funcționa pentru toate posturile de știri”.

Ghid de soluții cu exemple concrete

Așadar, ce înseamnă a face „o treabă bună” în jurnalismul climatic? Raportul examinează modul de a crea jurnalismul climatic într-un mod care să rezoneze cu publicul, precum și modul de reorganizare a redacțiilor, astfel încât acoperirea impactului climatic să fie integrată eficient. Indiferent de specialitatea lor, toți jurnaliștii ar trebui să primească o educație de bază în alfabetizarea climatică. Documentul include, de asemenea, studii de caz de bune practici și întrebări și răspunsuri de la diferite posturi de știri, lideri de gândire și influenți cu privire la ceea ce funcționează de fapt, folosind 11 studii de caz detaliate. Potrivit ebu.ch, raportul se bazează pe peste 40 de interviuri cu lideri mass-media, oameni de știință în comunicare și consultanți din întreaga lume, precum și pe cele mai recente cercetări. Analiza se concentrează pe soluții – sfaturi practice pentru dezvoltarea strategiilor de raportare și detaliază despre exemple testate, folosind exemple din industrie.

Adresabiltate mare în rândul tinerilor

Cercetarea arată, de asemenea, cum publicul mai tânăr este preocupat în special de schimbările climatice și de mediu și cum concentrarea asupra preocupărilor durabile ar putea ajuta mass-media de serviciu public să vorbească direct cu acest grup demografic și, în acest proces, să rezolve unele dintre propriile provocări. Preocupările de mediu atrag talentele tinere la redacții, motivează personalul actual. Raportul se încheie cu ipoteza că dezvoltarea de strategii pentru un jurnalism puternic de durabilitate va contribui la creșterea durabilității organizațiilor media, inclusiv din perspectivă economică.

Raportul prezintă studii de caz detaliate despre jurnalismul climatic de la: AFP; CBC; Deutsche Welle; France Televisions; NRK; Radio France; RAI; RTÉ; WDR; Grupul Meteo și Forumul Economic Mondial. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

https://uzpr.ro/

Recent, într-un parc din orașul de pe Cerna, mai multe persoane de gen feminin discutau pe marginea violenței împotriva femeii, o încălcare fundamentală a drepturilor acesteia.
Curioși, am intrat în vorbă cu una dintre acestea și anume cu prof. Isabela Carmen Susanyi (foto 1), care ne-a punctat ce-au discutat aceste femei, ba mai mult, ne-a prezentat amănunte despre recenzia cărții „Violența împotriva femeii și cercetarea criminalistică a acesteia” și pe care, la cererea noastră, ni le-a oferit pentru publicare.
Și iată ce ne-a prezentat pentru cititorii noștri:
În primul rând salut cu deosebit interes apariția unei lucrări de specialitate pentru domeniul legislativ – „Violența împotriva femeii și cercetarea criminalistică a acesteia”, publicată la Editura „Concordia” din Arad.
Autorul Iosif Borca (foto 2) și-a propus cercetarea unui subiect sensibil, prezent la scara întregii umanități și lămurirea mecanismelor de funcționare a luptei împotriva violenței domestice.
Pe cuprinsul celor 520 de pagini, lucrarea științifică oferă instrucțiuni, informează și educă, însumând texte elaborate de organul judiciar. Structurată în două părți, conține proceduri, instrumente, paragrafe, amendamente, planuri de măsuri, studii de caz, ordine de restricție sau de protecție, articole de lege, anexe etc.
Cartea se adresează mai multor tipuri de public, pe lângă conținutul legislativ, prezentând și o istorie a Mișcării feministe (partea I, Cap. III), atât la nivel mondial, cât și în țara noastră. Vom afla biografiile unor doamne din elita societății, înzestrate cu inteligență, curaj și înțelepciune, care au luat atitudine împotriva Constituției și Codului Civil din vremea lor: „Codul Civil din 1864 prevedea pentru femei un statut foarte asemănător cu cel al minorilor sau al persoanelor cu incapacități mintale, ele fiind lipsite de drepturi civile și politice” (pag. 107).
Volumul/ scrierea detaliază fenomenul violenței împotriva femeilor, subliniază efectele, consecințele traumatizante ale acestuia, prezintă procedurile de lucru aflate la dispoziția personalului legislativ și incriminează acțiunile abuzive ale agresorului. Pentru a nu lăsa loc de interpretare, se identifică profilul infractorilor (personalitatea și psihologia lor) și se realizează comparativ, în Europa și la nivel național, cercetarea criminalistică.
Se clarifică etapele anchetei, ale administrării probatoriului, printre care constatările tehnico-științifice criminalistice și medico-legale.
Documentația vine în întâmpinarea problemelor societății. Femeile care sunt agresate sexual sau hărțuite psihologic/ psihic au posibilitatea să cunoască faptul că statul român prin autoritățile competente promovează egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – Legea nr. 22/ 2002 – lege care elimină toate formele de discriminare bazate pe criteriul de sex.
Instrucțiunile sunt formulate într-un limbaj clar, precis, impersonal, neutru, lipsit de ambiguitate, prohibitiv, cu scopul de a fi înțelese ușor.
Invit atât persoanele avizate (organele judiciare), cât și pe iubitorii de lectură, să acorde atenție temei violenței împotriva femeii, ignorată de cele mai multe ori în istoria lumii contemporane sau deciziile societății actuale.
Printr-un efort comun, european, prin strategii, programe, prin mobilizarea unor O.N.G. – uri și prin aplicarea eficientă a legii, mentalitățile arhaice/ conservatoare și misogine nocive, abuzurile și constrângerile asupra victimelor pot fi schimbate și prevenite.
Printre valorile general umane, alături de integritate, libertate sau adevăr, se numără familia și iubirea, indiferent de forma sub care Dumnezeu ne-a trimis-o: de mamă, soție sau fiică.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Mircea Ioan Artean – medic primar – a plecat dintre noi spre cerul veșniciei mult prea repede și pe neașteptate.
A fost colaborator al ziarului „Accent Media”, prezent la toate activitățile de implementare a unor proiecte educative cu tema „Sănătatea – cel mai de preț dar al vieții”, desfășurate sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, fiind și un sincer și profesionist îndrumător în formarea cercurilor „Prietenii sănătății” înființate în diferite unități școlare.
I s-a înmânat, din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Diploma de onoare pentru prezența în mass-media cu informații utile pentru sănătatea semenilor.
S-a dovedit de fiecare dată omul, medicul care cu responsabilitate și pasiune, mereu s-a aflat în slujba sănătății pacienților aparținători Cabinetului medical individual „Armedica” din orașul de pe Cerna.
Susținător al principiului că trebuie profitat de fiecare clipă a sănătății, întrucât aceasta nu se mai întoarce, purta în suflet virtuți creștine și de promovare a unui comportament responsabil în scopul apărării sănătății semenilor.
A plecat dintre noi la viața veșnică, în liniștea conștiinței și a binecuvântării lui Dumnezeu de a fi părtaș la fericirea veșnică.
A ajuns la locul veșnicei bucurii ca medic în cerul dragostei dumnezeiești unde soarele strălucește de-a pururi, fără a apune.
Să-i cinstim memoria și să-i urmăm pilda credinței și a vieții.

Cornel Poenar, Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

O zi frumoasă de toamnă! Fusesem invitată în stațiunea Herculane la un eveniment extraordinar dedicat scriitorului Ion Florian Panduru, era un  simpozion omagial cu numele „Ion Florian Panduru” organizat cu sprijinul primăriei Mehadia, Liceului Hercules din stațiunea Herculane și Societatea Literar-Artistică Sorin Titel din Banat. Au participat mulți oameni dedicați culturii, oameni care iubesc cu adevărat literatura, istoria, credința, unii dintre ei au venit de la sute de kilometri depărtare, fiecare având un cuvânt de spus despre liderul evenimentelor din anul 1989 în orașele de la poalele Domogledului, scriitorul de pe Valea Cernei, profesorul Ioan Florian Panduru. Aici l-am cunoscut pe domnul profesor Gheorghe Rancu. Din primul moment, acest om calm, sigur pe el, un dascăl desăvârșit, mi-a transmis un gând de prietenie, am simțit respectul cu care trata simpozionul, dar și pe oamenii din jurul său. Simplu, onest, cu demnitate în ochi, domnul profesor Gheorghe Rancu mi-a oferit o zi plină de istorie și cultură, dar ce m-a făcut să-mi doresc a-l întâlni cât mai repede a fost povestea sa despre Muzeul pe care mi-a spus că îl deține în localitatea Șopotul Vechi, județul Caraș-Severin.

Nu a trecut mult timp și îndreptându-mă spre Topleț, localitatea copilăriei mele, împreună cu soțul meu Daniel Rogobete, am hotărât să mergem să vizităm Muzeul domnului Rancu.  Valea Almăjului este foarte frumoasă, nu degeaba se spune că județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai pitorești locuri, turismul ar fi la cote maxime dacă s-ar investi în aceste localități, acest județ este „perla natură”  oferită de Dumnezeu pământenilor.  Ajunși în Șopotul Vechi, am bătut la ușa unei case pe care stătea zâmbind, ca o chemare, numele: Colecție privată de etnografie și arheologie „Almăjul”, apăruse dintr-o dată în fața noastră un loc în care trecutul își scria memoriile. Domnul profesor ne-a primit cu zâmbetul său frumos pe față și deodată stupoare, nu ne-a venit să credem ce găseam în această casă… Doamne Dumnezeule, aici locuiește trecutul!

O să spun o poveste adevărată, o poveste care mi-a hrănit speranța că totuși mai există români curați la suflet, harnici peste măsură și adevărați. Ne-au fascinat exponatele dispuse în cele patru încăperi ale acestei case, exponate care ne-au trimis din prima secundă în adâncul vremurilor. Cum poți să privești aceste nestemate ale tuturor timpurilor și să nu le mângâi? În minte îmi veneau zeci de gânduri, să fotografiez, să le ating, să pun urechea pentru a asculta povestea anilor trecuți peste ele, să întreb ce au însemnat toate acestea, dar pentru asta aveam nevoie de timp. Intrasem în lumea copilăriei mele, dar și a copilăriei strămoșilor mei, în acest loc binecuvântat de Dumnezeu erau adevărate colecții din gospodării țărănești, toate aranjate pe meserii și îndeletniciri specifice. În aceste patru încăperi am găsit istoria poporului român, fiecare lucru în parte avea suflet, oameni buni, români dragi, toate acele exponate astăzi sunt vii și vorbesc. Eram în mijlocul unei colecții cu peste 2000 de obiecte, înscrisuri, documente, costume populare, felurite feluri de mobilier, zeci de icoane pe sticlă, obiecte de uz gospodăresc, obiecte de cult, moșteniri și înscrisuri de familie, cărți rare, am văzut o expoziție a revistelor de cultură sătești, aici am regăsit istoria primului război mondial, o istorie atât de vie. M-am uitat la gesturile acestui domn, cu câtă bucurie ne prezenta obictele vechi, parte din neamul românesc, din ființa noastră, aici se măcina timpul, în această zonă care acum este împânzită de mori de apă, războaie de țesut, șpălțacuri. În jurul meu prindeau viață toate clipele, eram doar noi și istoria care ne prezenta un film cu trecutul. Simțeam sufletele strămoșilor noștri în acele pârlee, în vasele de lemn cu care se gospodăreau femeile, în presele pentru struguri, râșnițe, apoi melița pentru melițat cânepa, păpuși îmbrăcate în straie de sărbătoare, costumele populare parcă străluceau, dar câte lucruri de valoare nu se roteau în jurul meu. Cu inima deschisă și sufletul curat, colecționarul Gheorghe Rancu ne plimba prin aceste încăperi în care toate parcă trăiau în pace și prosperitate lăudând țăranul roman, apreciind țara românească, iată dragi oameni că în acest Muzeu se află spiritul poporului român. Trebuie să ai suflet mare ca să oferi istoriei ani, zeci de ani din viață, pentru a colecționa obiecte ce rămân la loc de cinste în viața tuturor românilor. Într-adevăr domnul profesor, colecționarul, omul de cultură Gheorghe Rancu a trăit în mediul sătesc, desfășurându-și activitatea peste 50 de ani, implicându-se în viața satului atât ca dascăl cât și ca cetățean, foarte important este că și-a luat numele și de Bodrog pentru a nu-și uita rădăcinile.

Am avut bucuria să-l avem ca invitat de seamă în localitatea Topleț, locul nașterii mele, atunci când am organizat lansarea de carte a poetului Gheorghe Băltean, am avut onorea să-l avem ca invitat și în orașul Lugoj, pot spune că a fost o mare sărbătoare pentru muzeul lugojean.

La acest eveniment deosebit din Lugoj, au participat foarte mulți membri ai Asociației Publiciștilor Presei din Banatul Istoric. Evenimentul fiind publicat  în paginile multor ziare și reviste din Lugoj, Timișoara, precum și cele din județul Caraș-Severin. Vizitele sale la Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu” Lugoj au făcut o mare bucurie actorilor lugojeni, mai ales doamnei Maia Voronca, actriță și regizoare a Teatrului ”Traian Grozăvescu”, aceasta având un deosebit respect pentru domnul profesor Rancu.

Spun cu fermitate, spun sincer și cu bucurie nemăsurată: la Șopotul Vechi, Gheorghe Rancu scrie o pagină de istorie în societatea românească, o pagină de istorie în care se oglindesc patru încăperi unde am putut să admir obiecte importante pentru poporul român, lucruri care mi-au rămas în minte pentru totdeauna, fiind un muzeu aparte în care fiecare exponat are povestea lui, iar diversitatea acestuia este uimitoare: râșnițe, pietre de râșnițe, obiecte personale ale episcopului Iosif Traian Bădescu, printre care brichetă de birou gravată și aurită. Perioada turcească ilustrată la Muzeul din Șopot, multe și minunate sunt tainele ce le ascund meleagurile de pe Valea Almăjului. De la Monede romane la flori de mina, de la costume populare la fragmente din epoca bronzului, de la unelte agricole la sute de fotografii și cărți, au fost toate adunate într-o viață de om, dar cu câtă dragoste și pasiune!

Sunt foarte mulți ani de când îl cunosc pe ”Omul tuturor timpurilor”-Gheorghe Rancu Bodrog, ne-am întâlnit la multe evenimente culturale, prezența dânsului mă onorează astăzi și mă încurajează să continui tot ce mi-am propus, acest om nemaipomenit de binevoitor dă speranță tuturor care îi împărtășesc ideile culturale. Ca român mă bucur enorm că îl cunosc pe domnul Rancu, pentru că am avut ocazia să intru în lumea unui trecut, o lume care îmi oferă tot ceea ce am crezut că am pierdut, sau am uitat, sau a dispărut și anume: valoarea, să ai un lucru și să-i dai valoare înseamnă foarte mult pentru existența noastră ca popor. De câte ori îl privesc îmi dau seama câtă dragoste are acest om pentru țară, pentru Almăj, pentru oameni, pentru familie, spun asta gândindu-mă la munca sa, la nopțile nedormite, la zile, luni, ani, chiar zeci de ani trăiți sub semnul căutării acestor obiecte de o foarte mare valoare, câtă muncă de lămurire cu sătenii și nu numai, câte drumuri, intervenții, chiar și bani oferiți acelora care dețineau obiectele. Oare câți români mai sunt în țara noastră de talia domnului Rancu? Din suflet m-aș bucura să existe un număr mare de asemenea oameni dedicați istoriei, tradiției, credinței, culturii noastre.

 Omul sfințește locul, așa se spune din vechi timpuri, într-adevăr ”Omul tuturor timpurilor”, Gheorghe Rancu –Bodrog- sfințește în fiecare zi  locul unde trăiește, prin tot ceea ce face, domnul profesor pune pe harta țării noastre importanța unui sat care strălucește atât prin  frumusețea dată de la Dumnezeu cât și prin activitățile, realizările, acestui om minunat și într-adevăr realizarea care onorează cel mai mult activitatea de dascăl de țară este deschiderea *Colecției de etnografie și arheologie „Almăjul”* organizând pe parcursul anilor expoziții la nivel local, județean, interjudețean, national și international.

 Minunatul domn profesor Gheorghe Rancu  a fost adus pe pământ cu un scop și acest scop ne definește pe noi ca oameni care iubesc viața și poate de aceea facem lucruri benefice societății, iar activitatea sa competentă atât în plan profesional cât și în aceea de scriitor, publicist, monografist arată un caracter puternic, frumos, demn.

 Și dacă tot am vorbit de caracter, spunea odată poetul antic Horațiu: ”Trei lucruri arată caracterul unui om : cărțile, prietenii și cadourile”

        Stimă și respect, domnule Gheorghe Rancu Bodrog!

Maria ROGOBETE – Membru UZPR 

Unul din dascălii de mare vocaţie şi prestigiu ai Banatului a fost Ioan Marcu din Bocşa Montană. S-a născut în 25 ianuarie 1848 în Satul Mic (astăzi Victor Vlad Delamarina) din judeţul Timiş. A murit în 1932 şi a fost înmormântat în cimitirul din Bocşa Montană.

A învăţat în satul natal şi la Lugoj. A absolvit Preparandia din Arad. Imediat după absolvire a fost numit învăţător la Bocşa Montană unde, sub strădania episcopului Ioan Popasu, s-a înfiinţat în 1876 Şcoala confesională română. Bucurându-se de o apreciere deosebită, de tânăr a fost numit (1870) Comisar şcolar în conducerea conferinţelor învăţătoreşti din tractul Mehadiei. A succedat apoi în conducerea şi a celorlalte: tractul Caransebeşului (1871), tractul Bisericii Albe (1872), tractul Buziaşului (1873). A fost desemnat ca membru în Adunarea eparhială şi asesor consistoral în Senatul şcolar.

În cadrul Reuniunii învăţătorilor din Episcopia Caransebeşului a fost apreciat şi astăzi ca „unul dintre cei mai valoroşi învăţători români din Banat, cu merite incontestabile în cimentarea prestigiului reuniunii învăţătorilor din dieceza Caransebeşului”. (Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană).

În despărţământul Astrei la Bocşa a primit demnitatea de preşedinte, misiune pe care şi-a îndeplinit-o cu conştiinciozitate. „Câştigându-şi merite nepieritoare pe teren bisericesc şi şcolar, neobosit cum  a fost toată viaţa, îl găsim tot timpul la datorie (…) După Unire a fost răsplătit pentru intransingenţa şi lupta ce a dus-o împotriva asupritorilor – prin alegerea sa ca senator în primul parlament al României Mari.” (Iacob Creţiu, Ioan Marcu, în Foaia diecezană)

Ioan Marcu a trudit pe altarul şcolii timp de 35 de ani înfruntând greutăţile şi neajunsurile unei meserii care era îmbrăcată în sacrificiul apostolatului. Pentru truda lui a fost răsplătit cu meritate elogii (G.B. Învățătorul Ioan Marcu. În: Bocșa culturală. Anul IX, nr. 2 (61)/ 2008, p. 18).

Referinţe:  Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa: Timpul, 1997;  Istorie şi artă bisericească/ Gheorghe Jurma și Vasile Petrica.- Reşiţa: Timpul, 2000; Oameni şi locuri din Bocşa/ Iosif Cireșan-Loga și Tiberiu Popovici.- Reşiţa: Timpul, 2006; Revistele Bocşa culturală; Valea Bârzavei; Cărăşeni de neuitat vol. III./ Petru Ciurea,  Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2010;  Ionel Bota. Un epistolar: Iosif Vulcan – Ioan Marcu În: Bocșa culturală. Anul XI, nr. 1 (68), 2010, p. 5-6/45 (Documente bocșene); Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură; 30); Cărăşeni de neuitat vol. XXV./ Petru Ciurea,  Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2015; Dascăli bocșeni prezentați de Gabriela Șerban În: Dascăli bănățeni de ieri și de azi/ coord. Nicoleta Marcu.- Reșița: Editura Gheorghe Magas, 2019.

„Fiecare zi o încep în atelier unde uit de toate.

Am dus și duc o viață cumpătată, dar în care  pictura este stăpână…

Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor”

(Iosif Vasile Gaidoș 1919- 1998)

În 3 martie 2023 se împlinesc 25 de ani de la plecarea „în lumea cea fără de dor” a artistului plastic Iosif Vasile Gaidoș.

S-a născut în 7 iulie 1919 la Ardud, Satu Mare, şi a murit în 3 martie 1998 la Bocşa Montană, Caraş-Severin. A urmat cursuri de specializare în tehnica mineritului la Brad şi Petroşani. A lucrat specialist în minele din Şuncuiuş, Teiuş, Lueta şi Bocşa (Caraș-Severin) unde s-a stabilit în 1963.

Era pasionat de pictură și  absolvent al  Şcolii de Pictură din Baia Mare. Ca artist a lucrat în ulei, acuarelă şi pastel, pictând exclusiv peisaje. Ca manieră artistică se înscrie în post – impresionism (după cum mărturisește)[1], îmbinând elemente clasice cu cele moderne, armonizate în lucrări originale. Lucrările i-au fost inspirate din natură. Îi plăcea să picteze afară, să surprindă atmosfera și să o redea cât mai plastic. Alteori, făcea schițe pe care le prelucra în atelier. [2]

A organizat peste o sută de expoziţii în ţară şi străinătate (111), fiecare cu aproximativ 100 de lucrări, de fiecare dată fiind expuse altele, noi. Ultima expoziție a fost în noiembrie 1997, în cadrul Zilelor Culturii Bocșene, o expoziție mai mică, la invitația și la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”.

A înfiinţat la Bocşa un cerc de pictură denumit “Tiberiu Bottlik” pentru instruirea şi încurajarea tinerilor artişti plastici bocşeni.

Era un om cult, vorbea câteva limbi străine, asculta muzică simfonică și citea literatură cu nesaț. L-a avut profesor pe Lucian Blaga al cărui îndemn nu l-a uitat niciodată: „să înveți limba noastră dragă”. A avut doi copii cărora le-a transmis această dragoste pentru frumos. Fiica sa, Victoria Antoneta Gaidoș Cioacă este cunoscută nu doar ca un foarte bun profesor, dar și ca o talentată poetă, iar nepoata este o foarte bună pianistă.

„Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor” mărturisea artistul în anul 1997 când dascăli precum Minerva Trandafir sau Rodica Țene l-au intervievat pentru publicațiile bocșene ale vremii, respectiv „Puls”, periodicul social-cultural al Asociației „Tata Oancea”, care avea ca supliment literar-artistic foaia „Vasiova”, și revista culturală „Ramuri”, care se va transforma, după doar câteva numere, în „Bocșa culturală”.

Despre începuturile artistice, povestește în destăinuirile prilejuite de  întâlnirea cu doamna prof. Minerva Trandafir (în 1997): „Contactul meu cu pictura a fost legat de o întâmplare. Mă aflam într-o vacanță la un unchi din Baia Mare, care avea acolo o moară. Pe vremea aceea, prin anii 1935 – 1936, în Baia Mare era o școală renumită de pictură. Întâmplarea a făcut ca pe la noi la moară să treacă o personalitate a locurilor, pictorul Phorma. Acesta m-a remarcat, mi-a cerut să fac o schiță, după care a conchis simplu: « ai stofă de pictor». La 19 ani luam astfel contact cu pictura …”

Cu aceeași ocazie, povestește despre front, dar și despre stabilirea la Bocșa: „Tot întâmplarea mă va aduce și la Bocșa, spune artistul. Era în 1960 când  fostul director al Întreprinderii Miniere Bocșa, Puwack, m-a întrebat dacă n-aș vrea să vin la Bocșa. Îl întâlnisem la Deva. Pentru că a acceptat câteva condiții modeste impuse de mine, serviciu pentru soție și locuință, am venit.”

Despre preferințe în artă, pictorul Gaidoș mărturisește: „Pictez mai ales peisaje și flori. Am bătut cu pasul, când am putut, diferite zone ale țării și am cunoscut frumuseți nebănuite. Zona Apusenilor (Câmpeni, Baia de Arieș) este tema multora dintre tablourile mele. Vă spun ceva care pare ciudat: acolo, în aceste regiuni, am avut sentimentul că am mai trăit într-o altă viață. Am pictat toate anotimpurile, dar prefer toamna pentru bogăția de culori, tonuri și nuanțe.”

Iosif Vasile Gaidoș s-a stins la Bocșa în anul 1998 și-și doarme somnul de veci în Cimitirul Catolic din Bocșa Montană. Lucrările sale însă au rămas în multe din casele noastre ca mărturie a talentului său despre, care  artistul Ioana Mihăiescu scria atât de frumos: „… Iosif Vasile Gaidoș a fost credincios sie însuși toată viața. Lucrările lui, care au îmbrăcat sălile galeriilor bănățene, naționale sau străine, au respectat întotdeauna aceleași reguli compoziționale, aceleași subiecte, aceeași gamă cromatică. Natura a fost pentru pictorul bănățean muza permanentă a lucrărilor sale. Aproape niciodată dumnealui nu a surprins natura în zbuciumul ei, căci colțurile pitorești rămase în picturile sale sunt liniștite, încremenite într-o dulce împăcare cu ireversibila trecere a timpului. Pânzele de ape, pictate de nenumărate ori, sunt netede, netulburate de niciun fior, primind cu dărnicie și fidelitate imaginea crângurilor înconjurătoare. Natura este plină de sevă, surprinsă în miez de anotimpuri vii, în clipe de o duioasă amorțeală, subliniind stabilul, siguranța, liniștea.” (Împreună, miternander, együttesen. Nr. 17, iulie 2004, p. 10).

Despre o poezie a culorilor, o „poezie a momentului transfigurat” vorbește și Ion Crișan în revista „Orizont” din Timișoara, în 1977: „Purtând pecetea unui poet al culorii, care oficiază frumosul cu sentimentul unei armonioase identificări cu natura, picturile, acuarelele și pastelurile lui Vasile Gaidoș încântă. El a urcat cerul adâncului pe pânzele sale inspirate, oferindu-ne însă și crâmpeie de tărâmuri de legendă și vis, care au denumiri cu o rezonanță tulburătoare: Valea Frumoasei, Lancrăm, Rășinari, Valea Arieșului, Detunata. Le-am numit doar pe acestea, căci acest om pasionat, a peregrinat prin multe locuri pitorești ale țării, întorcându-se de fiecare dată cu o prețioasă «comoară de suflet». Indiferent de tehnica utilizată, pictorul bocșean surprinde diverse ipostaze ale devenirii peisajului industrial, citadin, dar și arhitectonica tradițională specifică satului nostru. Linia sa de o cuceritoare simplitate, însoțită de tonuri calde și multă lumină, vădesc o rară sensibilitate și un simț al observației îndelung și temeinic cultivate. Tendința spre perfecțiunea expresiei, demonstrează cu prisosință travaliul său impresionant, care dă roade. Trăsătura definitorie a trudei sale artistice mi se pare a fi însă contribuția indiscutabilă la educarea estetică a celor mulți, care se perindă în sălile de expoziție, unde lucrările sale se constituie ca un cald omagiu într-un «peisaj al peisajelor românești» ”.

Referinţe: Oameni şi locuri din Bocşa/ Iosif Cireşan Loga şi Tiberiu Popovici. Reşiţa: TIM, 2005; Bocşa culturală. Anul X. nr. 3 (66)/ 2009; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2009 (Bocșa- istorie și cultură);  Cărășeni de neuitat IV/ Petru P. Ciurea și Constantin Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2010;  Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); In memoriam Iosif Vasile Gaidoș de Ioana Mihăiescu în: Bocșa: Viziuni/ Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla. Reșița: Banatul Montan, 2014, p. 65-66; Bibliografia revistei „Bocșa culturală”2009 – 2013/ Gabriela Șerban .- Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură); Gabriela Șerban. In memoriam Iosif Vasile Gaidoș În: Bocșa culturală. Anul XX, nr. 3 (110)/ 2020, p. 20 – 21.

---

[1] „Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor”. Interviu realizat de prof. Minerva Trandafir în 1997 în „Vasiova”, supliment literar-artistic al periodicului social-cultural „Puls” al Asociației „Tata Oancea” Bocșa;

[2] Bocșa culturală. Anul X, nr. 3 (66)/ 2009, p. 28 – 29