Erwin Josef Țigla: Gheorghe Jurma la 80 de ani!

 

Scriitorul, jurnalistul, editorul, directorul Editurii „TIM” din Reșița, redactorul-șef al revistei de literatură, artă și cultură „Semenicul”: iată multiplele valențe ale unuia dintre cei care își dedică viața culturii caraș-severinene precum nu mulți o fac, și se pot mândri cu aceasta – Gheorghe Jurma, cel născut în urmă cu 80 de ani, la 5 februarie 1945, în satul Bobda, județul Timiș.

Puțini știu probabil că, după școala primară (cl. I – IV) în satul natal, apoi după absolvirea școlii gimnaziale la Timișoara, a urmat, începând cu anul 1959, Liceul de Muzică și Arte Plastice din Timișoara, secția arte plastice (având ca profesori nume celebre de atunci și de astăzi, precum Iulius Podlipny, Victor Gaga, Gabriel Popa, Constantin Flondor, Ştefan Bertalan, Simion Mărcuș). După absolvirea acesteia s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, unde iluștri profesori precum Gheorghe I. Tohăneanu, Ștefan Munteanu, Eugen Todoran, Iosif Cheie, Victor Iancu, Nicolae Ciobanu, Gheorghe Ivănescu, Lucia Jucu Atanasiu, Traian Liviu Birăescu, Ileana Oancea i-au pecetluit destinul până în ziua de astăzi.

După terminarea studiilor și efectuarea stagiului militar a fost angajat redactor al ziarului „Flamura” (1970 – 1989) din urbea noastră, proaspătă reședință de județ. Din anul 1970, destinul său se interferează așadar, cu destinul oamenilor și al diferitelor instituții și organizații din sud-vestul țării, din județul Caraș-Severin.

Cariera publicistică, cea care l-a format și transformat, a început-o în ultimul an de facultate, când a participat la apariția revistei studențești „Forum” a Universității timișorene, în calitate de redactor-șef adjunct. În perioada 1970 – 1989 a fost redactor la ziarul „Flamura“, pentru probleme de cultură și învățământ. De la înființarea ziarului „Timpul“, din 4 ianuarie 1990, a fost redactor-șef al acestuia și director al S.C. „Timpul” S.R.L. până în 1993. Din 1993 este director al Editurii „Timpul” (azi „TIM”) din Reșița. A înființat și a condus o mulțime de publicații, printre care: „Semenicul“ (din 1971), „Caraș-Severinul“ (din 1972), apoi „Almanahul presei și tiparului”, Reșița, 1984; „Momente din istoria tiparului românesc la Caransebeș”, Caransebeș, 1985; „Zilele Culturii la Reșița” (caiet-program – redactor la mai multe ediții, între 1974 și 1984), „Permanențe reșițene” (caiet-program al „Zilelor Culturii la Reșița”, 1985 – 1989); numeroase alte titluri de mai lungă sau scurtă durată înainte de 1989 și după 1989 („Bistra“, „Şcoala cărăşeană“ etc.). A contribuit la apariția revistelor „Almăjana“ Bozovici, „Bocșa culturală“ Bocșa, „Jurnal de liceu“ Oravița și altele. Din 2013 este în colectivul de redacție al revistei „Nedeia“. Este, de asemenea, director al mai proaspetei reviste, „Reşiţa literară“.

În timpul facultății a activat la cenaclul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, debutând cu proză în 1968, în antologia „Efigii”. Din 1970 activează la Cenaclul literar „Semenicul“ din Reșița, căruia îi este coordonator din 1971 până astăzi şi despre care a scris volumul „Amintiri de la Cenaclul Semenicul” (2019, la 70 de ani de la înfiinţarea acestuia). A înființat revista „Semenicul” în 1971, întâi sub forma unor caiete șapirografiate, iar din decembrie 1972, ca revistă tipărită. Aceasta a avut apariții intermitente, pe măsura cutumelor ideologice și posibilităților financiare ale vremurilor. După 1990, revista a apărut în mai multe formate, din 2001 stabilizându-se sub formă de carte, în ultimii trei ani, 2021, 2022 și 2023, apărând 2 numere pe an. Domnul Jurma este și astăzi redactorul-șef al revistei „Semenicul“.         

A colaborat cu critică și istorie literară la publicațiile: „Orizont”, „Semenicul”, „Steaua”, „Forum” (studențesc), „Transilvania”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Drapelul roșu”, „Flamura”, „Caraș-Severinul”, „Studii de limbă, literatură și folclor”, „Generații”, „Bocșa culturală”, „Almăjana”, „Reflex” ș.a.

Gheorghe Jurma a fost redactor al celor mai multe dintre culegerile și antologiile apărute între anii 1970 și 1989 pe plan reșițean sau județean, începând cu volumul „Prinos“, o culegere de poezie a membrilor cenaclului „Semenicul”, iar după 1990, al multor alte volume colective.

De-a lungul anilor, Gheorghe Jurma s-a ocupat de cenaclurile literare de adulți, dar și de școlari sau de tineret din Reșița, asigurând succesiunea generațiilor și valoarea creatorilor. A organizat manifestări culturale în Reșița și în alte orașe ale țării, întâlniri cu scriitori importanți din țară, a inițiat și promovat concursuri literar-artistice municipale și județene (interjudețene), a susținut artiștii plastici, dascălii cu preocupări umaniste, instituțiile de cultură.

Pentru a aminti toate cărțile publicate de Gheorghe Jurma, mi-ar trebui multe pagini. M-am decis doar la o selecție a titlurilor, care sunt considerate de mine drept importante: „Mic dicționar al personalităților culturale din Caraș-Severin” (1976); „Presa și viața literară din Caraș-Severin” (1978); „Banatul și Eminescu” (1989); „Descoperirea Banatului” (1994); „Întâmplări cu Afilon” (1995), „Reșița” (album, 1996); „Caraș-Severin” (album, 1996, în colaborare); „Istorie și artă bisericească. Biserici din Protopopiatul Ortodox Român Reșița” (2000, în colaborare cu Vasile Petrica); „Sadoveanu sau lupta cu balaurul” (2002); „Cu Editura Timpul, peste timp” (2004); „Mircea Eliade și modelul tinereții” (2005); „Monografia Casei de Cultură a Sindicatelor din Reșița” (2006); „Amintiri din pagini de ziare” (2008, al doilea volum în 2009); „Momente de istorie culturală. Caraș-Severin, 1944 -1989” (2008); „Literatură și istorie” (2008); „Constantin Lucaci – simfonia fântânilor” (2009); „Istorie și cultură” (vol. 1, 2010); „Dicționarul localităților din Caraș-Severin” (vol. 1. A – C, 2011); „Biblioteca și oamenii cărții” (2012); „Molineştii” (2012); „Trifoiul cărășean” (2012), „Nicolae Iorga şi Banatul” (2010, ediţia a II-a în 2020), „Pavel Bellu” (2016), „O carte pe zi” (2020), „Scriitori din Banat” (primul volum, 2020), „Ioan Munteanu, primul poet de la Bobda” (2021), „Diaconovici” (2023).

Împreună cu subsemnatul, a lansat în anul 2009 un ciclu de „viziuni” ale celor mai importante localități ale județului Caraș-Severin. Astfel au apărut până în prezent următoarele cărți-album: „Reșița: Viziuni / Reschitza: Visionen” (2009), „Anina – Steierdorf: Viziuni – Visionen” (2012), „Bocşa – Viziuni / Bokschan – Visionen” (2014), „Oravița: Viziuni – Visionen” (2017), Caransebeș: Viziuni / Karansebesch: Visionen” (2020), „Reșița: Viziuni 2 / Reschitza: Visionen 2” (2021) și Oțelu Roșu – Valea Bistrei: Viziuni / Ferdinandsberg – Bistra-Tal: Visionen” (2022), în parte distinse de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România. În anul 2018 am editat împreună cartea-album „Monumentele Mihai Eminescu”, o carte de referință în arealul cercetărilor legate de poetul național. Ca o continuare a acestei cărți-album se poate numi și apariția editorială „Ecouri eminesciene” editată la Reșița printr-o colaborare a editurilor „TIM” și „Banatul Montan”, în anul 2021.

De asemenea, împreună am realizat cartea-album „Muzeul de locomotive cu abur Reșița = Das Dampflokomotivenmuseum Reschitza = The Railway Steam-engines Museum of Reșița = Le Musée des Locomotives à vapeur de Reșița”, apărută în 2022, la Reşiţa, în cadrul Editurii „Banatul Montan”, an în care s-au sărbătorit cei 150 de ani de la fabricarea aici a primei locomotive cu aburi pe teritoriul de astăzi ai României. De fapt, acestui jubileu, dar și celui de 250 de ani de istorie industrială la Reșița, din anul 2021, editorul Gheorghe Jurma le-a dedicat mai multe apariții editoriale, care au contribuit la recunoașterea primatului industrial reșițean. Să amintim aici cele semnate: Romulus Vasile Ioan și Nicolae Sârbu. O carte specială semnată de scriitorul Gheorghe Jurma este și cea dedicată fântânii cinetice din centrul municipiului de pe Bârzava („Constantin Lucaci: Fîntîna din Centru”), apărută 2021.

Numele lui Gheorghe Jurma este prezent în foarte multe apariții colective și cărți de referință. Să amintesc aici doar câteva: „Efigii” (Timișoara, 1968); „Atelier al cercurilor literare (antologie)” (Timișoara, 1977); „Caraș-Severin: monografie” (București, 1981); „Orașul cu poeți” (1995; ed. a II-a revăzută și adăugită 2011); „Nichita. O carte gândită și realizată de Gheorghe Jurma” (ediția I – 1996; ediția a II-a – 1998, ediția a III-a – 2003); „Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin la 10 ani de activitate” (2001); „Cuvinte pentru urmaşi. Modele şi exemple pentru Omul Român” (Bucureşti, 2005), „Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică” („Polirom”, 2012), „Bănăţeni pentru viitorul României” (Timişoara, 2019), „Enciclopedia Banatului. Literatura” (Timişoara, 2016).

Cel sărbătorit de noi astăzi a inițiat și susținut proiectul „Orașul cu poeți“ prin colecția de la Editura „Timpul” (azi „TIM”), în care au apărut multe cărți ale poeților reșițeni, care au propulsat pe plan național Reșița – ca spațiu literar specific – și numele scriitorilor de aici.

Gheorghe Jurma a îngrijit de asemenea în cadrul Editurii „Timpul” (azi „TIM”), sau la alte edituri, peste 700 de volume de poezie, proză, critică și istorie literară etc., la multe scriind prefețe, postfețe ș.a.m.d. În aceeași măsură a susținut consecvent promovarea Reșiței în circuitul național de valori și, respectiv, recunoașterea, acasă, a celor deja cu largă notorietate; a tipărit cărți ale unor reșițeni (precum acad. Mircea Martin, Dan Farcaş, Toma George Maiorescu), monografii dedicate întreprinderilor, instituțiilor, personalităților care trăiesc în țară sau străinătate, ca, spre exemplu, „Istoria uzinelor din Reșița (1771 – 1996)” și „Istoria locomotivelor și căilor ferate din Banatul Montan” de Dan Perianu; „225 de ani de siderurgie la Reșița”; „Hoinărind prin Reșița pierdută” de Dan Farcaș; „Reșița filologică” de Marcu Mihail Deleanu; „Viață și memorii” de Mircea Popa; „Reșița de altădată”, un album de Gheorghe Jurma și Arsenie Boariu; romanul reşiţean al lui Vasile Bogdan „Cumpăna”; monografii despre Dr. Corneliu Diaconovici, Sabin Pautza și multe altele. De asemenea a organizat multe expoziţii de carte la muzeul reşiţean şi în alte locaţii.

Despre activitatea şi orientările sale aflăm detalii în volumul „Ce lăsăm în urma noastră. Gheorghe Jurma în dialog cu Titus Crişciu” (2015).

Deosebit de importante sunt pentru cultura Banatului Montan volumele sale: „Reșița literară” (2015, 2016), „Reșița muzicală” (2015), „Panorama presei din Caraș-Severin” (2018), dar și colaborarea sa la „Enciclopedia Banatului” editată la Timișoara, sau la alte dicționare și lucrări de referință în domeniile literare în special și culturale în general („Şcoala Populară de Arte şi Meserii «Ion Românu» Reşiţa la 70 de ani”, 2018, cu Mariana Dănescu). Un proaspăt volum este „O retrospectivă subiectiv-obiectivă a revistei «Semenicul»” (2024). Are în lucru un volum despre „Reşiţa culturală“.

Pe plan național, Gheorghe Jurma a lansat colecția „Eminescu“, publicând, în ultimul sfert de secol, 19 titluri ale unor autori din țară, făcând din Reșița „un adevărat centru de cunoaștere și cercetare eminesciană“, cum spune prof. dr. Mircea Popa din Cluj-Napoca. Pentru această colecție şi pentru cărţile proprii, Gheorghe Jurma a fost distins în anul 2000 cu Medalia comemorativă „Mihai Eminescu“. În această colecţie au apărut şi cărţile sale dedicate poetului: „Eminescu – gând şi cânt” (1998), „Vreme trece, vreme vine” (2007), „Cartea care deschide lumea“ (2010), „Expoziţii eminesciene“ (2023).

Lui Gheorghe Jurma i s-au acordat diferite premii locale, între care Marele Premiu al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“, titlul de Senior al culturii cărășene, cele primite din partea Teatrului Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița sau cele din partea Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin din Reșița și a celei Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa etc., de asemenea, premii speciale ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara. În ianuarie 2023 i s-a acordat, din partea Episcopiei Caransebeşului, ordinul „Crucea «Episcop Elie Miron Cristea» clasa a II-a pentru mireni.” Este Cetățean de onoare al municipiului Reșița din 15 decembrie 2009, Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin din 27 ianuarie 2015 și Cetățean de onoare al orașului Bocșa din 31 martie 2022. Este, totodată, membru de onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, din 5 februarie 2020.

Nu există manifestări literare / culturale de referință care se organizează la Reșița, la care să nu fie invitat, Gheorghe Jurma aducându-și contribuția la reușita acestora.

Iată doar câteva succinte spicuiri din activitatea unui om care s-a pus în slujba culturii caraș-severinene prin tot ceea ce a făcut de-a lungul timpului.

Pentru a-l sărbători cum se cuvine, vom organiza un eveniment dedicat lui, după cum urmează:

 

5 februarie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Scriitorii cetății: Gheorghe Jurma (*5 februarie 1945, Bobda / Timiș). O întâlnire literară cu scriitorul și omul de cultură Gheorghe Jurma, la împlinirea vârstei de 80 de ani.

Prezentare de carte: „GHEORGHE JURMA – un proaspăt optzecist”, volum îngrijit de Erwin Josef Ţigla și apărut la Editura „TIM” Reşiţa, 2025.

 

Ad multos annos, Gheorghe Jurma, la împlinirea a 80 de ani de viață dedicată, în primul rând, Banatului!

INVITAȚIE – Prezentare de carte: „GHEORGHE JURMA – un proaspăt optzecist”

5 februarie 2025, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Scriitorii cetății: Gheorghe Jurma (*5 februarie 1945, Bobda / Timiș). O întâlnire literară cu scriitorul și omul de cultură Gheorghe Jurma, la împlinirea vârstei de 80 de ani.

Prezentare de carte: „GHEORGHE JURMA – un proaspăt optzecist”, volum îngrijit de Erwin Josef Ţigla și apărut la Editura „TIM” Reşiţa, 2025.

 

 

5. Februar 2025, 16:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Unsere Persönlichkeiten: Gheorghe Jurma (*5. Februar 1945, Bobda / Temesch), zum 80.! Literarische Begegnung mit dem Schaffen des Schriftstellers und Kulturmenschen;

Buchpräsentation: „GHEORGHE JURMA – un proaspăt optzecist”, herausgegeben von Erwin Josef Ţigla, Verlag „TIM” Reschitza, 2025.

 

Gabriela Șerban: Să ne prețuim valorile! La aniversară Gheorghe Jurma – 80

Se spune că la orice trebuie să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Iar eu, ca un om credincios, spun că niciodată nu a fost noroc, ci întotdeauna Dumnezeu! Dumnezeu mi-a dăruit alături oameni extraordinari, sub grija cărora am putut crește, sub îndrumarea cărora am putut păși cu încredere pe cărările anevoioase, întortocheate, dar atât de frumoase, ale Tărâmului Cultural.

Maestrul Gheorghe Jurma este unul dintre acești oameni și nu greșesc dacă afirm că este cel mai important dintre oamenii pe care Dumnezeu mi i-a scos în cale! Fără Gheorghe Jurma nu ar fi existat această Gabriela Șerban, cea de astăzi! În rândurile ce urmează voi dovedi, pe scurt, veridicitatea celor afirmate, mai ales că perioada la care mă refer este perioada de renaștere culturală a orașului Bocșa, la care, iată, Gheorghe Jurma are o importantă contribuție!

În rândurile ce urmează voi dovedi, pe scurt, veridicitatea celor afirmate, mai ales că perioada la care mă refer este perioada de renaștere culturală a orașului Bocșa, la care, iată, Gheorghe Jurma are o importantă contribuție!

În anul 1994 m-am întors acasă, la Bocșa, de pe băncile facultății, absolvind în prima promoție de bibliotecari cu studii superioare, dornică să pun în practică ceea ce am învățat. Și pentru că postul dlui. prof. Furdui era încă liber, deoarece acesta părăsise biblioteca din Bocșa pentru un post la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Reșița, a fost foarte simplu să susțin un examen și să ocup acel post vacant. Apoi am început, încet-încet, să cunosc colegii reșițeni, să cunosc scriitori, să particip la tot felul de evenimente culturale pe care Gheorghe Cramanciuc, directorul bibliotecii județene, le organiza și la care mă invita. Iar, între primii scriitori cunoscuți s-au aflat Octavian Doclin, Gheorghe Jurma, Vasile Mircea Zaberca, Gheorghe Țunea, Dana Bălănescu, Erwin Josef Țigla, oameni extraordinari care m-au primit cu încredere și cu multă bunăvoință.

În urma alegerilor din 1996, locul primarului Cristel Trandafir este luat de ing. Victor Creangă, renumitul director al Uzinei din Bocșa. Odată cu venirea lui Victor Creangă la primărie, activitatea culturală din orașul Bocșa va reînvia! Directoarea bibliotecii era dna. Venusa Demenenco, iar aceasta primește sarcină din partea primarului Creangă să o sprijine pe poeta Ioana Cioancăș în realizarea unei cărți dedicate Bocșei, sarcină pe care dna. Venusa mi-o plasează mie. Din acel moment am început să lucrez cu regretata Ioana Cioancăș, dar și cu scriitorul Gheorghe Jurma, doi oameni „dificili” (așa spunea toată lumea!), doi oameni „tobă de carte”, talentați  și deosebit de exigenți. Rolul meu nu a fost unul extraordinar în această ecuație, trebuie să recunoaștem că greul l-a dus Venusa Demenenco, dar a fost suficient cât să leg o bună colaborare (poate e mult spus „prietenie”) cu Ioana (Nela) Cioancăș și să realizez ce minune de om este Gheorghe Jurma!

În 1997 a apărut cartea „Întoarcerea numelui – orașul Bocșa în timp –” de Ioana Cioancăș, la Editura „Timpul” din Reșița, consilier editorial Gheorghe Jurma, prima carte a Bocșei!

În aceeași perioadă, primarul Victor Creangă vine cu ideea realizării unui periodic, un buletin informativ al Primăriei, iar pentru acest proiect consideră că eu sunt potrivită. Periodicul se va numi „Bocșa 2000”, va fi lunar, se va distribui în mod gratuit,  iar eu am primit mână liberă în realizarea lui. Evident, din nou am apelat la jurnalistul Gheorghe Jurma. Cu acest proiect a început adevărata mea colaborare cu maestrul Jurma! Din 30 septembrie 1997 până în 9 februarie 1998 a apărut buletinul informativ „Bocșa 2000” (9 numere). Tot acum, la îndemnul Ioanei Cioancăș, tot sub egida bibliotecii, va apărea, sporadic, un periodic numit „Ramuri”, o foaie culturală, un supliment cultural, din care au văzut lumina tiparului doar 5 numere, în perioada 1997 – 2000. În toată această perioadă am învățat de la Gheorghe Jurma, am „furat” jurnalism de la domnia sa. Mă certa, mă întorcea cu materialele, mă punea să le refac, întotdeauna găsea ceva de criticat, nimic spre laudă! Și eu… înduram cu stoicism, nu de alta, dar preferam cearta dlui. Jurma decât a primarului Creangă.

Din motive, evident, financiare, primăria nu-și mai permite un periodic lunar, iar primarul Victor Creangă renunță la buletinele informative, însă mă îndeamnă să nu renunț eu la revista culturală și tot domnia sa vine cu numele revistei intitulând-o „Bocșa culturală”. Așadar, din martie 2000 ia ființă revista „Bocșa culturală”, cu apariție lunară, paginare computerizată și xeroxată.

Deși nu apare în format tipărit, la fiecare număr ceream părerea prietenilor mei scriitori și jurnaliști pricepuți: Gheorghe Jurma, Nicolae Sârbu și Octavian Doclin. Erau oamenii cu care eu mă sfătuiam, mai ales în privința revistei, dar și a multor proiecte culturale.

În anul 2001, ca proaspăt director de bibliotecă, mi-am dorit să realizez ceva deosebit cu prilejul celor 120 de ani de la nașterea patronului spiritual al bibliotecii – Tata Oancea. În acest sens i-am cerut părerea maestrului Gheorghe Jurma. Evident, domnia sa mi-a propus o carte. Ce ar putea fi mai deosebit și mai de folos decât un volum? Nu a ieșt chiar o carte, a ieșit o plachetă, denumită „Vi-l prezentăm pe Tata Oancea”, în schimb a luat naștere un proiect editorial printr-o serie intitulată „Bocșa, istorie și cultură”. A fost ideea maestrului Jurma care, probabil, a presimțit că vor mai urma astfel de cărți dedicate Bocșei și oamenilor de seamă de aici. Și au urmat!

Primar al orașului Bocșa era Mirel Patriciu Pascu, cel care, cu înțelepciune, a continuat proiectele bune ale lui Victor Creangă și a susținut activitatea cultural-artistică din oraș. Astfel, momentul omagierii lui Tata Oancea la 120 de ani de la naștere a fost unul remarcabil, inedit pentru Bocșa, nu doar pentru că a apărut o carte, dar prietenul nostru Vasile Bogdan de la TVR Timișoara a realizat și un reportaj, de asemenea primul de acest gen pentru Bocșa. 

În anul 2003 am dorit din nou ceva special, un program cultural diferit și mai bogat, mai diversificat, pentru bibliotecă, deoarece în iunie 2003 programasem aniversarea celor 50 de ani de bibliotecă și lectură publică la Bocșa. Iar această aniversare trebuia să fie din nou un moment inedit, aparte, chiar extraordinar! După lungi discuții atât cu maestrul Jurma, cât și cu primarul Pascu, am convenit la un program chiar extraordinar pentru aniversarea celor 50 de ani de bibliotecă la Bocșa: realizarea unei mape aniversare care să cuprindă revista „Bocșa culturală” în format tipărit (copertat color), monografia bibliotecii, medalie omagială și un volum al artistului plastic bocșean Maria Goian – „Măști și imagini”. Pe lângă aceste bogății, mapa mai conținea tot felul de materiale de promovare: pliant-program, pix personalizat, flyere etc.  iar ambele volume au apărut în seria „Bocșa, istorie și cultură”. Am lucrat pentru acest eveniment într-un mod alert, intens, cot la cot cu maestrul Jurma și cu Tibi Șerban. Am început pregătirile din timp,  însă a fost multă muncă. De la adunarea datelor și informațiilor pentru monografie (vizitându-l pe  dl. Brătescu la Arhivele Statului), până la aranjarea cărții Mariei Goian; de la confecționarea medaliilor ( pentru grafică apelând la regretatul coleg Ion Bujor, iar pentru realizare la Muzeul din Timișoara), până la pixurile personalizate și reclama luminoasă așezată pe clădirea bibliotecii; de la redactarea revistei „Bocșa culturală”și a sutelor de diplome pregătite pentru colaboratori și cititori fideli, până la realizarea reportajului de către Vasile Bogdan și TVR Timișoara. Fiecare prieten al bibliotecii a muncit, într-un fel sau altul, dar Gheorghe Jurma extrem de mult! Și, da! Ne-am bucurat împreună de reușită!

De la acest moment – iunie 2003 – revista „Bocșa culturală” a intrat într-o anume normalitate, a devenit o revistă tipărită, copertată, trimestrială, a urmat „Gazeta Bocșei” – buletin de informare – la care am lucrat împreună cu maestrul Jurma în perioada 2007 – 2012, iar seria „Bocșa, istorie și cultură” deja se îmbogățea an de an! Astăzi vorbim despre 71 de titluri apărute în această serie, unele unice și irepetabile: Eugenia Oancea. Cărarea tinereţii;  Carol Brindza. Viaţa şi activitatea pictorului şi sculptorului Tiberiu Bottlik ;  Vi-l prezentăm pe Ioachim Perian; Constantin Tufan Stan. Zeno Vancea, etape biografice şi împliniri musicale; Dumitru Jompan. Folclorul şi etnografia în revista „Vasiova”; Petru E. Oance (Tata Oancea). Moartea călugăriţei fără noroc.

Cu acest cel din urmă volum din nou există o poveste interesantă și din nou Gheorghe Jurma face parte din ea.

După moartea lui Titus Oancea, ultimul fiu al lui Tata Oancea, familia care a cumpărat casa a făcut curățenie și a aruncat „multă hârtie”. Între aceste „deșeuri” se afla un manuscris al lui Tata Oancea, probabil neterminat, manuscris găsit de dl. Ion Săcuiu și dăruit bibliotecii. Împreună cu Gheorghe Jurma am lucrat câteva zile bune pentru a scoate la lumină o poveste frumoasă, marca Tata Oancea – nuvela „Moartea călugăriței fără noroc”.

Doresc oricărui slujitor al cărții (nu doar bibliotecar!), oricărui slujbaș pe tărâm cultural, să aibă, măcar o dată în viață, ocazia să lucreze la o carte alături de un scriitor și editor precum Gheorghe Jurma! E extraordinar! Omul e fabulous, iar tu nu ai cum să nu sesizezi cât de mic și neînsemnat ești! Dar și cât ești de binecuvântat de Dumnezeu cu un asemenea moment!

Nu în ultimul rând, trebuie amintit proiectul „Gânduri către Dumnezeu” pe care l-am inițiat în 2007 împreună cu primarul Mirel Patriciu Pascu și cu editorul Gheorghe Jurma și pot afirma cu bucurie că, împreună, am menținut acest frumos proiect în vremuri de tot felul, când mai bune, când mai rele… Și mai am o bucurie: dacă, la începuturi, maestrul Gheorghe Jurma nu prea a fost dus pe la biserică (la propriu!), astăzi, după 17 ani de „Gânduri către Dumnezeu”, domnia sa nu doar participă la evenimente religioase, ci chiar citește cu seriozitate literatură de acest gen!

Legăturile lui Gheorghe Jurma cu orașul Bocșa sunt mult mai vechi (în 1987, Gheorghe Jurma semnează un reportaj Bocşa într-o antologie Mereu în inima ţării), însă, de mai bine de 28 de ani, maestrul Gheorghe Jurma trudește la propriu pentru Bocșa! Iar Dumnezeu a rânduit ca eu să fiu martor în truda aceasta.

Cu zece ani în urmă organizam un simpozion aniversar denumit ”Gheorghe Jurma, cărturar în Cetatea Bocșei” și prezentam tinerilor un model de om, de profesionalism, care cugenerozitate îşi revarsă priceperea în tipărituri necesare, în volume de referinţă pentru istoria literară şi culturală în general şi a spaţiului bănăţean în special. Acest ciclu de tipărituri se îmbogățește în permanență prin grija maestrului Gheorghe Jurma și merită a fi consemnate măcar unele dintre proiectele editoriale de excelență: colecţia „Eminescu”, pentru care în anul 2000 a fost distins cu Medalia Mihai Eminescu de către preşedintele României (în această colecție au apărut până acum  20 de titluri); volumele care arată preocupare pentru mari scriitori precum Sadoveanu, Eliade, Iorga; dicţionarele şi monografiile realizate; volumele-album dedicate orașelor cărășene: Reşiţa, Anina,  Bocşa, Caransebeș, Oravița și Oțelu-Roșu,  bijuterii editoriale prin care, împreună cu Erwin Josef Ţigla, a încercat să scoată la iveală bogăţia culturală a acestor localităţi. De asemenea, colecția „Personalități culturale din Caraș-Severin”, din care au apărut patru titluri, între care, alături de „Trifoiul cărășan”, „Pavel Bellu” și „Molineștii”, există și un volum dedicat familiei realizatorului primei enciclopedii românești, născut la Bocșa, Corneliu Diaconovici  și, nu în ultimul rând, volumele dedicate sculptorului Constantin Lucaci și fântânii de la Reșița.

Gheorghe Jurma este făuritorul unor proiecte de durată, cu continuitate, a unor proiecte necesare azi și importante pentru viitor. Reprezentativă rămâne revista  „Semenicul”, care se află în anul 53 de apariție și care „rămâne o bornă într-o istorie a literaturii și a presei literare din această regiune.”[1] Iar Gheorghe Jurma este inițiatorul și realizatorul acesteia.

Din 1970 Gheorghe Jurma trudeşte pe tărâm cultural pentru Reşiţa şi pentru întreg Banatul şi, foarte  repede, şi-a demonstrat puterea de muncă şi profesionalismul, devenind o piesă de rezistenţă în viaţa cultural-literară a judeţului. În scurt timp a devenit „omul pe care reşiţenii ar fi trebuit să-l inventeze dacă nu l-ar fi avut, fiindcă e un animator de vocaţie şi mare dăruire.” afirma poetul Ion Cocora în 1984.

La momentul la care împlinea venerabila vârstă de 70 de ani, Consiliul Judeţean Caraș-Severin a hotărât atribuirea Titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului dlui. Gheorghe Jurma. Cu mândrie pot afirma că în anul 2022 și orașul Bocșa a răsplătit truda acestui om genial cu Titlul de Cetățean de Onoare.       

În cei 28 de ani de colaborare am reuşit să realizăm lucruri importante pentru că, potrivit zodiei, vărsătorii „trăiesc pentru viitor” şi e important „ce lăsăm în urma noastră”.

Parafrazându-l pe Ion Cocora, pot afirma fără tăgadă că, dacă Gheorghe Jurma n-ar fi existat, ar fi trebuit să-l inventăm. Bocşa avea nevoie de profesionalismul lui Gheorghe Jurma, pentru a scoate la iveală istoria culturală locală, pentru a readuce în memoria locului oameni şi fapte de cultură prea devreme uitate sau ignorate. Fără Gheorghe Jurma am fi mult mai săraci! Mulțumim, maestre Gheorghe Jurma!

Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi îngăduie să vă am alături încă multă vreme! Să vă dăruiască mulți ani binecuvântați, putere de muncă pe ogorul arid al cunoașterii și să biruiți încă mulți ani balaurul ignoranței! La Bocșa, la Reșița și în întreg Banatul!

La mulți și binecuvântați ani!

                     

         

 


[1] „Semenicul” Serie Nouă, anul LIII, Reșița, nr. 1/ 2024

 

INVITAȚIE

4 februarie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri culturale: O retrospectivă: dr. Ionel Bota (Oravița) și cărțile sale apărute 2024;

Banatul Montan și oamenii locului; Sărbătoritul lunii februarie: ing. Anton Schulz (*1 februarie 1945, Reșița): 80 de ani;

Împreună cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) și cu Grupul muzical „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca).

 

 

4. Februar 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kulturelle Dialoge: Eine Retrospektive, Dr. Ionel Bota und seine Publikationen, 2024;

Das Banater Bergland und seine Menschen; Das Geburtstagskind des Monats Februar: Dipl.-Ing. Anton Schulz (*1. Februar 1945, Reschitza): 80. Geburtstag;

Mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea) und mit der „Intermezzo“-Musikgruppe (Koordination: Lucian Duca).

 

 

 

 

 

 

Erwin Josef Ţigla: Gabriela Șerban, „o persoană resursă și o sursă de inspirație pentru cei din jur”!

Astăzi, 4 februarie, o sărbătorim pe Gabriela Șerban, un nume de referință în cultura Banatului Montan!

Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România a onorat-o, în anul 2020, pe cea care o sărbătorim astăzi cu Premiul „Monica Andriesei”. Iată ce scria despre ea, despre Gabriela Șerban, în Laudatio:

„Am ales anul acesta să decernăm premiul doamnei Gabriela Șerban, bibliotecar și manager la Biblioteca Orășenească Tata Oancea Bocșa, județul Caraș-Severin. Motivele sunt numeroase și țin mai ales de faptul că Gabriela Șerban a reușit să devină o persoană resursă și o sursă de inspirație pentru cei din jur, influențând și modelând comunitatea în care trăiește și lucrează.

Absolventă de biblioteconomie la Facultatea de Litere a Universității București, în 1994, Gabriela Șerban este dinamică și implicată. Bună cunoscătoare a comunității locale, a gândit și conceput programe pentru nevoile ei, adresându-se tuturor vârstelor. A inițiat și conduce revista Bocșa culturală și proiectul editorial Bocșa – istorie și cultură. Apreciem în mod deosebit contribuția la cunoașterea istoriei locale și stimularea creativității prin felurite concursuri, care au devenit repere permanente.

Extrem de muncitoare, atentă și profesionistă, izbutește anual să mobilizeze resursele locale, să inspire și să atragă oamenii, motivându-i și capacitându-i să facă tot mai mult și mai bine. Cu calități evidente de leadership, este persoana care inspiră pe alții și coagulează o comunitate în jurul bibliotecii, devenită punctul central al acesteia. Știe să descopere oportunități și participă la inițiative, transformând fiecare prilej în ocazii de excelență, de învățare și de perfecționare continuă. Om al cărții, este un suporter înfocat al lecturii și scrisului, cu credința că în educație și cultură se află soluția dezvoltării individuale și comunitare. Autoare, redactor, editor, este o jurnalistă care se manifestă plenar în publicistica culturală a zonei. În felul acesta, a creat și creează permanent legături, construind și crescând comunitatea cititorilor din Bocșa.

Pentru toate aceste competențe și pentru activitatea merituoasă în biblioteca orașului Bocșa, juriul a selectat-o pentru acordarea Premiului Monica Andriesei, considerând-o cel mai potrivit candidat la această distincție destinată biblioteconomiei românești.”

O întrebare pentru mine: oare ce aș mai putea adăuga la aceste cuvinte cu adevărat meritorii la adresa colegei și prietenei mele Gabriela?

Nu îmi pot imagina Bocșa și Banatul Montan fără de ea, fără implicarea ei în cultura spațiului și timpului… Fie că sălășluiește acasă, în Bocșa ei, fie că participă la diferitele evenimente literare și culturale din Banatul istoric și peste granițele sale, Gabriela Șerban este cea care ne face să simțim cu adevărat spiritul cultural al locului! Și faptul că ea ne unește, reprezintă plus-valoarea bucuriei de a fi împreună!

Pentru acestea și pentru multe altele, Gabriela Șerban este un exemplu meritoriu pentru noi, cei care suntem slujbașii cărții în special și ai culturii în general! Anul trecut, Gabrielei Șerban i-a fost înmânat, la 4 februarie, titlul de Membru de onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, o binemeritată onoare pentru ea și pentru noi de a o avea lângă noi!

La mulți ani, Gabriela Șerban!

INVITAȚIE

3 februarie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional cu Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute”, partea a II-a.

 

 

 

3. Februar 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt mit Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute = Geschichte von Reschitza in verschollenen Ansichten”, Teil II.

 

INVITAȚIE

3 februarie 2025, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional cu Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute”, partea a II-a.

 

4 februarie 2025, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri culturale: O retrospectivă: dr. Ionel Bota (Oravița) și cărțile sale apărute 2024;

Banatul Montan și oamenii locului; Sărbătoritul lunii februarie: ing. Anton Schulz (*1 februarie 1945, Reșița): 80 de ani;

Împreună cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), cu Grupul muzical „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), cu Marianne & Petru Chirilovici și cu Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

5 februarie 2025, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Scriitorii cetății: Gheorghe Jurma (*5 februarie 1945, Bobda / Timiș). O întâlnire literară cu scriitorul și omul de cultură Gheorghe Jurma, la împlinirea vârstei de 80 de ani.

Prezentare de carte: „GHEORGHE JURMA – un proaspăt optzecist”, volum îngrijit de Erwin Josef Ţigla și apărut la Editura „TIM” Reşiţa, 2025.

 

6 februarie 2025, ora 19:00, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“ Reșița:

Ziua Internațională a Cititului Împreună (World Read Aloud Day): 7 februarie 2025. 

O activitate interactivă cu participarea elevilor care învață limba germană ca limbă maternă, clasa a II-a și a IV-a B, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“; coordonatori: prof. Daniela Schmidt & prof. Ramona Berar & prof. Sonia Maria Chwoika. În calitate de invitat: dr. ing. Christian Paul Chioncel.

 

7 februarie 2025, Muzeul Național de Artă Timișoara:

Vizitarea în grup a expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”.

 

9 februarie 2025, ora 11.00, Biserica Evanghelică C.A. Reșița:

80 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică.

Slujbă religioasă, celebrată de păr. Walther Sinn (Semlac, jud. Arad);

Expoziție de artă plastică Anton Ferenschütz (*10.11.1927, Reșița – †25.04.2018, Bielefeld / Germania);

Incursiuni muzicale: Corul „Franz Stürmer” din Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea).

 

 

3. Februar 2025, 16:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt mit Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute = Geschichte von Reschitza in verschollenen Ansichten”, Teil II.

 

4. Februar 2025, 16:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kulturelle Dialoge: Eine Retrospektive, Dr. Ionel Bota und seine Publikationen, 2024;

Das Banater Bergland und seine Menschen; Das Geburtstagskind des Monats Februar: Dipl.-Ing. Anton Schulz (*1. Februar 1945, Reschitza): 80. Geburtstag;

Mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), mit der „Intermezzo“-Musikgruppe (Koordination: Lucian Duca), mit Marianne & Petru Chirilovici und mit der „Resicza“-Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

5. Februar 2025, 16:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Unsere Persönlichkeiten: Gheorghe Jurma (*5. Februar 1945, Bobda / Temesch), zum 80.! Literarische Begegnung mit dem Schaffen des Schriftstellers und Kulturmenschen;

Buchpräsentation: „GHEORGHE JURMA – un proaspăt optzecist”, herausgegeben von Erwin Josef Ţigla, Verlag „TIM” Reschitza, 2025.

 

6. Februar 2025, 19:00 Uhr, „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg Reschitza:

Internationaler Tag des gemeinsamen Vorlesens (World Read Aloud Day): 7. Februar 2025.

Eine interaktive Veranstaltung der Schüler der deutschen Abteilung am „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg (II. und IV. B-Klasse). Koordination: Prof. Daniela Schmidt & Prof. Ramona Berar, sowie Deutschlehrerin Sonia Maria Chwoika. Als Gast: Dr. Ing. Christian Paul Chioncel.

 

7. Februar 2025, Nationales Kunstmuseum Temeswar:

Gemeinsamer Besuch der Ausstellung „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi = Die Lichter von Caravaggio. Die Anfänge der Moderne in der europäischen Malerei, Meisterwerke aus der Sammlung Roberto Longhi”.

 

9. Januar 2025, 11:00 Uhr, Evangelische Kirche Reschitza:

80 Jahre seit dem Beginn der Russlanddeportation.

Gottesdienst mit Pfr. Walther Sinn, seitens der Evangelischen Kirche A.B. Rumänien;

Kunstausstellung der Reschitzaer Künstler Anton Ferenschütz (*10.11.1927, Reschitza- †25.04.2018, Bielefeld / Deutschland);

Musikalische Einlagen: Der „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea).

 

Românul din Reșița în onoarea căruia americanii au instituit unul dintre cele mai prestigioase premii în matematică

02-02-2025 | 

autor

ciprian foias

IMAR

Ambasada Statelor Unite îl celebrează duminică pe matematicianul român Ciprian Foiaș, în onoarea căruia căruia americanii au instituit premiul care îi poartă numele, decernat anual în teoria operatorilor.  

Ciprian Foiaș (20 iulie 1933-22 martie 2020) a fost unul dintre cei mai mari matematicieni români, membru de onoare al Academiei Române și apreciat la nivel mondial pentru contribuțiile sale în cercetare.

Ambasada Statelor Unite la București i-a dedicat duminică pe pagina de Facebook, unde amintește contribuția lui Ciprian Foiaș în matematicile aplicate.

null

Ciprian Foiaș a fost un matematician româno-american de renume, apreciat pentru contribuțiile sale inovatoare în teoria operatorilor. Născut în Reșița, a studiat matematica la Universitatea din București, iar mai târziu a emigrat în Statele Unite, unde a predat la Indiana University și Texas A&M University

În 1995, a fost distins cu prestigiosul premiu Norbert Wiener pentru realizările sale în matematici aplicate. Impactul său a depășit sfera cercetării, iar în onoarea sa, Societatea Americană de Matematică a instituit Premiul Ciprian Foiaș în Teoria Operatorilor”, se arată în postarea Ambasadei SUA la București.

Profesor la Indiana University din 1983 până la pensionare
Ciprian Foiaș a parcurs învățământul primar și secundar în orașul natal, unde s-a distins cu premii la olimpiadele de matematică, potrivit prezentării sale de pe Wikipedia. În 1955 este absolvent al Universității din București. Preia funcția de șef de cabinet al profesorului Miron Nicolescu la Catedra de Calcul Diferențial și Integral. În 1961 obține doctoratul în matematică.

În 1958 devine cercetător la Institutul de Matematică al Academiei, iar în 1962 lector. În 1963 prea funcția de conferențiar la Institutul Pedagogic de Trei Ani. În anul următor este numit șef de sector la Institutul de Matematică al Academiei.

A fost profesor la Catedra de Analiză Matematică la Universitatea din București (1966–1979), la Universitatea Paris-Sud 11 (1979–1983) și la Indiana University (din 1983 până la pensionare).

Începând cu anul 2000, a fost profesor și cercetător la Texas A&M University, unde a fost Distinguished Professor. A murit la Tempe, Arizona, pe 22 martie 2020.

,,AURUL VERDE’’ DE LA MEHADIA (fragmente descriptive)

Prin aşezarea Mehadiei în culoarul Timiș-Cerna, vestită trecătoare şi poartă străveche ce făcea legătura între Balcani şi Occident, unde marile şi puternicele armate romane au pătruns spre inima Daciei, la Sarmisegetuza, prin legendarul codru carpatin ce acoperea la acea vreme suprafețe întinse, putem spune că destinul oamenilor de aici s-a împletit strâns cu istoria locului și cu măreția codrului.

Teritoriul împădurit, în zona noastră, a Mehadiei, parte componentă a Banatului Montan, are o istorie veche şi frământată. Așa cum afirmam anterior, când facem referire la istoria locurilor și a oamenilor de aici, putem vorbi în același timp și de cea a pădurii, deoarece pădurea le-a fost strămoșilor noștri în permanenţă alături, de-lungul întregii lor istorii. Pădurea le-a oferit întotdeauna apă, hrană dar şi adăpost în faţa mulțimii și cruzimii cotropitorilor. În aceste momente de restriște, pădurea le-a fost mereu scut de apărare şi refugiu salvator propriilor vieți.

După înfiinţarea de către romani a provinciei imperiale, această arie datorită importanței ei strategice, a fost întărită de romani cu drumuri şi castre puternice, care au creat, de-a lungul timpului, o prețioasă pavăză pentru apărarea viitoarei civilizaţii europene.

După retragerea legiunilor romane de către împăratul Aurelian aici au rămas coloniştii şi vechii legionari demobilizaţi, care au fost împroprietăriţi, şi s-au legat prin căsnicii cu oamenii locului.

Odată cu năvălirile barbare viaţa liniştită a acestor oameni a fost din nou zdruncinată, și de această dată fiind nevoiţi, să apeleze din nou la protecţia codrilor, refugiindu-se în munți, în mijlocul pădurilor lor.

După perioada năvălirilor barbare, Cetatea Mehadia, cu forturile Sf. Andrei și Santze, mărturiseşte şi ea despre importanţa strategică a acestei porţi între Balcani şi Occident. Paznici ai acestei porţi, dar şi a împrejurimilor, oameni de munte înfrăţiţi prin destin cu codrul, care din vremuri străvechi le-a protejat existenţa, locuitorii Mehadiei au supravieţuit cu mult curaj tuturor încercărilor la care i-a supus soarta.

Este bine cunoscută lupta dârză a locuitorilor acestor meleaguri purtate sub conducerea cnejilor locali împotriva feudalilor unguri, care au contribuit la menţinerea, vreme îndelungată a autonomiei vechilor forme autohtone de organizare social – politică, cunoscute fiind districtele româneşti din sudul Banatului, în număr de opt, între care funcţiona şi districtul Mehadia (1387-1658).

După anul 1718, când Banatul devine parte integrantă a domeniului imperial al curţii de la Viena, istoria acestui loc este marcată de înfiinţarea ,,Regimentului de graniţă românesc iliric bănăţean nr.13’’, cu sediul în Mehadia până în anul 1777. Acesta avea înfiinţate 12 companii, dintre care una cu sediul în Mehadia, fiind una dintre unităţile care insumează multe fapte de vitejie în slujba Casei de Austria. Despre faptele de vitejie şi tributul de sânge pe care aceşti curajoşi şi iubitori de neam l-au dat în războaiele purtate, aminteşte şi crucea înălţată în anul 1862, în centrul Mehadiei, după reîntoarcerea lor din luptele duse în Italia în anul 1859. Ea este prezentă și azi în același loc, pentru a rememora posterității trecutul măreț și în același timp tumultuos al acelor vremuri apuse, oameni ai graniței, a căror fapte au scris bună parte din istoria acestor meleaguri.

Înfiinţarea acestei structuri cazone la Mehadia întăreşte tradiţia militară străveche a locuitorilor de aici, continuată pe un anumit segment cu începutul unei tradiții silvice, izvorâtă tocmai din relaţia apropiată ce o aveau aceşti oameni de munte cu cuprinzătorul codru.

Această ,,civilizaţie a grănicerilor bănăţeni”, a creat şi prima ,,armată verde” a pădurarilor şi brigadierilor silvici care ,,luptau” în slujba pădurii, asigurându-i gospodărirea, paza şi continuitatea. Faptul că mama vestitului general Traian Doda era fiica unui brigadier silvic din Mehadia spune foarte mult despre transmiterea şi moştenirea valorilor umane în rândul acestor grăniceri deprinşi atât cu disciplina militară cât şi cu dragostea şi grija pentru pădure.

În anul 1872 (9 iulie), prin decret imperial se desfiinţează graniţa şi prin aceasta toate instituţiile militare din regiune. Averea militară se împarte între locuitori, drept recompensă pentru vitejia lor în lupte. Astfel o parte din această avere trece în posesia statului maghiar iar cealaltă parte (egală) în a foştilor grăniceri.

În vederea acestei împărţiri, se convoacă, în anul 1874, la Mehadia, adunarea reprezentaţiei regimentale, care a ales o delegaţie de patru membrii, delegaţie numită ,,comisiune de segregare”. După segregare, populaţiei grănicereşti din cele 98 de comune grănicereşti cu un număr de 98.260 locuitori îi revine o suprafaţă de 223.376,96 jugăre de pădure (145.673,27 ha pădure, fâneţe, păşune, teren neproductiv, goluri de munte) Spre deosebire de alte regiuni grănicereşti, aceste păduri nu s-au împărţit pe familii; datorită stăruinţelor generalului Traian Doda, se hotărăşte administrarea în comun a acestei impresionante averi şi astfel se înfiinţează una din cele mai importante  instituţii din acea vreme, în această zonă – ,,Comunitatea de Avere’’. Aceasta preia în administrare patrimoniul forestier al fostelor comune grănicereşti cu scopul de a asigura administrarea şi conservarea pădurilor, punerea lor în valoare cu respectarea regimului silvic.

Constituirea Comunităţii de Avere s-a făcut în baza unui Statut care conţine dispoziţiile privitoare la organismul şi sfera ei de activitate. Acest statut a fost aprobat de Ministerul de Interne la 24 august 1879, ca proprietate privată a grănicerilor, fiind trecută în Cartea Funciară sub numele de ,,Comunitatea de Avere a fostului regiment confiniar româno-bănăţean nr.13’’.

Comunitatea de Avere a separat fondul forestier în: – serii grănicereşti, destinate satisfacerii nevoilor locale, ale coproprietarilor grăniceri, în lemn de lucru şi foc, şi – serii de valorificare, a căror lemn era destinat comercializării.

Ca organizare teritorial-administrativă, Comunitate de Avere era împărţită în 5 ocoale silvice, care, la rândul lor, erau administrate pe brigăzi şi cantoane silvice, toate conduse de o ,,Direcţiune silvică’’ cu sediul în Caransebeş.

Pe raza actualului ocol silvic Mehadia, funcţionau (data de referinţă: mai 1930) 5 brigăzi silvice (brigăzi de controlă), aflate sub îndrumarea (conducerea) unui prim codrean şi 15 cantoane silvice, gestionate la rândul lor de codreni (cl. I, II, şi III) sau ajutori de codreni.

La aceeaşi dată, respectiv între cele două războaie mondiale, Comunitatea de Avere continuă gospodărirea pădurilor respectând, în general, prevederile Codului silvic din 1910, pădurile fiind supuse regimului silvic, sub îndrumarea şi controlul Direcţiei Pădurilor Persoane Juridice din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

Amenajamentele din 1923, adoptă ca baze de amenajare: regimul codru, tratamentul tăierilor succesive şi rase, ciclul de producţie de 80 ani, cu patru perioade de câte 20 de ani. O nouă revizuire a amenajamentului are loc în anul 1933.

Alături de participarea directă a coproprietarilor Comunității la produsele forestiere constând din: lemn de foc gratuit, lemn pentru construcțiile nou ridicate sau distruse de incendii, lemnul necesar pentru școli, biserici, pășunat, ghindărit, etc., în anul 1906 ia ființă și prima intreprindere de industrializare a lemnului la Mehadia: ,,Societatea Anonimă Forestieră Bistra”, cu sediul în Timișoara. Obiectul activității acestei societăți consta în exploatarea lemnului din pădurile Mehadiei, în special de pe valea Sfârdinului și prelucrarea lui în gatere și circulare. Aceste instalații erau amplasate în apropierea râului Bela Reca și a gării din Mehadia, calea ferată fiind una dintre principalele modalități prin care se putea valorifica și transporta materialul rezultat prin prelucrare (denumirea locului  – ,,La feriz” -cunoscută locuitorilor sub aceeași formă și azi, reprezintă un indiciu clar asupra acestui amplasament). La inființare societatea lucra cu un număr de 110 muncitori, conducătorul acestei filiale a societății a fost Iosif Wener. De asemenea, pe valea Sfârdinului se mai aflau amplasate un număr de trei gatere private, a unor cetățeni din Iablanița (Pățan, Rada și Loga), a căror principiu de funcționare se baza pe puterea apei Sfârdinului.

Primul bazin forestier de exploatare a lemnului a fost Eloca. De la Eloca, lemnul era transportat cu ajutorul vagoneților tractați de cai, pe o linie ferată cu ecartament îngust, pânã în depozitul final, amplasat între stația C.F.R. Mehadia și râul Bela Reca, unde se aflau amplasate și instalațiile de debitare. O lucrare impresionantă executată în cadrul acestui obiectiv, este traversarea stâncii de la ,,Piatra Tăiată”, prin care astăzi trece drumul forestier, lucrare executată în mare parte manual.

Următorul obiectiv al exploatării lemnului a fost exploatarea de pe versanții superiori ai văii Sfârdinului, în care arboretul ajunsese la vârsta exploatabilității. Un impediment major al transportului masei lemnoase rezultate de aici era distanța foarte mare. Imensitatea bazinului de exploatare Sfârdin presupunea o distanță de transport din partea superioară a bazinului de peste 20 de kilometri.  În această situație singura modalitate de indeplinire a respectivului obiectiv cu capacitățile tehnice limitate ale vremii, forța fizică și ingeniozitatea omului fiind cele mai uzuale capacități. În acest caz, s-a apelat la sprijinul naturii, respectiv forța dezvoltată de apă, a apei pârâului Sfârdin. Pentru început, fiind stabilit traseul, s-au delimitat 5 puncte importante în construcția instalației de-a lungul Sfârdinului. Acestea erau: 1 – Porcăreața, 2 – Doiu, 3 – Treiu, 4 – Foștaus (Eloca) și 5 – Ruciuri (gura Suiacului, respectiv Podul lui Busuioc). În toate aceste puncte se construiesc din bușteni așa-zise ,,bãltoace” (opusturi), ce aveau rolul de a acumula apa, care mai apoi sã dezvolte puterea de a transporta lemnul pe canalul de apa (,,rol”). Acest canal era construit din scândurã îmbinatã în lungul ei, formând un jgheab în formã de triunghi. La îmbinare se folosesc mușchi de pãdure pentru a nu se scurge apa. La fiecare din acele 5 puncte, pentru a comunica între ele, era in stalat un telefon prin care cel din punctul amonte amonte transmitea cã lemnul a plecat din bãltoc înspre punctul următor din aval. Pe parcursul canalului, la circa 2 km distanțã unul de altul, patrulau așa-zișii ,,postași”, care erau dotați cu un cârlig special. Ei aveau rolul de a preîntâmpina producerea ,,baurilor” (aglomerãri ale lemnului pe canal). Legătura telefonică era asigurată printr-un fir telefonic ce era întins din arbore în arbore, aceștia ținând locul obișnuiților stâlpi. Specialist în telefonie era Gheorghe Lalescu (Cojocariu), bunicul autorului acestui articol, el asigurând zilnic asistența tehnicã de telefonie. Formația de transport a materialului lemnos era condusã de Costa Cincheza.  Dintre ceilalți poștași amintesc: Enache Alexa, Pãtru Ananie, Ghițã Anchescu, Ion Suciu, Ilã Crudu.

Urmând traseul lemnului, ajuns la punctul nr. 5 (Ruciuri), în aval de cascada de la Bobot, lemnul este încãrcat în vagoneții ce îl transportau pe linia îngustã (C.F.F) pânã în depozitul final aflat în apropierea gãrii C.F.R. din Mehadia, unde era prelucrat sau încãrcat în formă brută mai departe în vagoanele C.F.R. În timp linia este modernizatã, patronul achiziționând o locomotivã de o putere mai mare, cunoscutã în termeni populari ,,mocăniță”. Aceasta tracta cca 8-10 vagonete, special construite, un vagon având o capacitate de aproximativ 10 metri steri. Plecarea trenului din depozit se producea în jurul orei 6, locomotiva fiind condusă de Vasile Crudu.  Mocănița a supraviețuit pânã în anul 1960, când s-au dat în folosință drumurile forestiere de la Mehadia-Eloca (Sfârdinul Inferior) și apoi Sfârdinul Superior, via Iardaștița. 

Revenind la întreprinderile care s-au ocupat de activitățile de exploatare, după  Iosif Wesner societatea, împreună cu această activitate, este preluată, în perioada interbelică, de o firmă de familie, cu tradiție îndelungată și vastă experiență în activitatea de exploatare a lemnului, condusă de frații Alexandru și Gheorghe Morariu. Societatea, denumită ,,Industria Forestieră”, deținea și alte exploatări în zona localității Marga. Aceasta cuprindea în sfera activității sale, pe lângă exploatarea lemnului în pădure și activități de debitare și prelucrare primară a lemnului exploatat. Acestea se desfășurau aproape în întregime în zona gării din Mehadia, deoarece transportul feroviar era unica cale posibilă de expediere a materialului lemnos.

Familia Morariu în perioada anilor interbelici

Activitatea Industriei Forestiere din Mehadia se desfășoară până în anul 1948, când pădurea este naționalizată, trecând în proprietatea statului. De asemenea, toate societățile private se deființează, inclusiv cele de exploatare a lemnului, întregul patrimoniu al acestora intrând în proprietatea statului prin procesul de naționalizare. Exploatarea lemnului de aici înainte se va executa doar prin întreprinderi de stat.

Despre familia Morariu, din informațiile primite de la unul dintre descendenții acesteia, domnul Ioan Serghie Morariu, fiul lui Gheorghe Morariu, am aflat că Alexandru Morariu, de profesie avocat, notar public la Caransebeș, a fost un patriot, militant al afirmării identitare și un luptător al reîntregirii neamului, fiind unul dintre reprezentanții Caransebeșului la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la Marea Unire, fiind membru al Marelui Sfat Național Român (MSNR). Acesta s-a dedicat profesiunii sale, afacerea de la Mehadia fiind condusă de fratele său, Gheorghe Morariu.

În privința lui Gheorghe Morariu, din cele amintite de unii bătrâni, din memoria colectivă a locuitorilor Mehadiei trăitori ai acelor vremuri, transmisă ulterior descendenților, remarcăm atenția deosebită acordată condițiilor de lucru ale muncitorilor. Grija fațã de muncitorii angajați și față de nevoile familiilor lor, a fost mereu în atenția patronului. În acest sens, fost construitã cabana Doiu, ce avea 7 (șapte) camere, construitã din cãrãmida crudã, ce a fost fabricatã pe loc, și acoperiș din șindrilã. Tot în sprijinul muncitorilor, a fost construit un cuptor pentru pâine, iar alimentele și cele trebuincioase se transportau în desagi cu ajutorul a 5 cai, proprietatea patronului. Aceștia, pe poteca special amenajatã, parcurgeau traseul Ruciuri-Piatra Tăiată-Foștaus-Coricovac-Treiu. De aici pânã la Doiu, se continua drumul pe o potecã amenajatã prin pãdure, care și în prezent este vizibilã. Tot pe această potecă, manipulantul Schvainer se deplasa cu calul său alb pentru a inspecta formațiile de muncitori. Pentru muncitorii din depozit era asigurat un magazin de alimente cu plata la salariu. Oamenii mai în vârstã povesteau cã patronul era foarte omenos cu muncitorii sãi, le înțelegea nevoile, îi ajuta, în special doamna Helene Morariu, care cu ocazia diferitelor sãrbãtori oferea cadouri în alimente și haine familiilor mai nevoiașe.

Proprietară a trei imobile în Mehadia, familia Morariu este deposedată de acestea, prin naționalizarea lor în urma acțiunii noului regim comunist instalat, cunoscută sub numele de Marea Naționalizare, în iunie 1948. În anii 90, foștii proprietari și-au redobândit dreptul de proprietate, cele trei imobile cu terenurile aferente, revenind în posesia celor de drept.

În anul 1948, prin aceeași Lege 119 din 11 iunie 1948, a naţionalizării, întreaga pădure a Comunității de Avere trece în patrimoniul statului, creându-se noi structuri de administrare. Astfel ia naștere, în anul 1948, actualul Ocol Silvic Mehadia, care preia sarcina de a gospodări prin administrare o parte din pădurile statului ce aparţineau în trecut Comunităţii de Avere. Astfel, suprafaţa de pădure administrată, la efectuarea primei amenajări, de Ocolul Silvic Mehadia a aparţinut în proporţie de 85% Comunităţii de Avere, restul de 15%, suprafaţă împădurită a aparţinut particularilor cu gospodării relativ mici. Pădurile preluate de către ocol au fost amenajate în cadrul marilor unităţi forestiere bazine (M.U.F.B.) prin constituirea unităţilor de producţie (U.P.). Primele amenajări se fac în anul 1948 şi se continuă după acest an astfel: – în anul 1948 U.P.II Pârvova şi U.P. III Mehadica în cadrul M.U.F.B. Crușovăț; în anul 1949 U.P. I Sfârdin şi U.P. V Cornereva în cadrul M.U.F.B. Cerna.

La înfiinţare, Ocolul Silvic Mehadia cuprindea în structura sa administrativă 4 unităţi de producţie (U.P.- uri): Sarcaștița, Iardaștița, Sfârdin şi Cornereva; aceasta până în anul 1957, când două dintre aceste U.P.- uri – Sarcaştiţa şi Iardaştiţa – trec în administrarea Ocolului Silvic Băile Herculane iar Ocolul Silvic Mehadia prin fuziune cu Ocolul Silvic Cruşovăţ – Cornea, preia U.P.- urile Pârvova şi Mehadica, la care s-a adăugat şi Domaşnea, care era constituit în majoritate din proprietăţi particulare, formate din trupuri izolate, cu întinderi relative mici, aflate în raza comunelor Domaşnea, Luncaviţa şi Cornea. Acestea au fost ,,uitate’’ la prima amenajare, dar amenajate la cea de-a doua, a constituit amenajamentul U.P. IV Domaşnea.

Prin reorganizarea teritorial-administrativă a ocoalelor efectuată în anul 1957, Ocolul Silvic Mehadia predă către Ocolul Silvic Herculane U.P.-urile Sarcaştiţa şi Iardaştiţa, şi preia U.P.- urile Pârvova, Mehadica şi Domaşnea de la Ocolul Silvic Cruşovăţ – Cornea, care se desființează.

Schimbările politice ale anilor ’40 nu au afectat decât într-o foarte mică măsură activitatea silvicultorilor. Astfel prin preluarea pădurilor de către stat a fost preluat şi corpul silvic al fostei  structuri, astfel continuându-se nobila tradiţie a silvicultorilor grăniceri iubitori de pădure, care și-au făcut meseria cu aceeaşi sârguinţă, destoinicie şi competenţă profesională şi sub noul regim.

Astăzi Ocolul Silvic Mehadia administrează o suprafaţă de 23.142 ha, aceasta împărţită în patru unităţi de producţie (U.P.-uri), pădurile aparţinătoare ocolului, din punct de vedere administrativ, ocupând cca. 40 % din teritoriu.

Pădurea din U.P. I Sfîrdin, azi rod al muncii mai multor generații de silvicultori, denumiți de-a lungul timpului: șumari, codreni, pădurari, etc.

Vis a vis de secvențele textuale prezentate pânǎ aici, se poate spune ca istoria Mehadiei este strâns legată de codru, de pădure, care nu de puține ori le-a oferit strămoșilor noștri apă, hrană și adăpost în fața hoardelor barbare sau a dorințelor de expansiune teritorială a imperiilor străine, însoțind-o de-a lungul întregii sale existențe. Cu toate acestea, Mehadia a dăinuit de-a lungul acestor veacuri cu toate vicisitudinile lor, devenind în timp o așezare cu oameni respectați datorită statorniciei și a credinței lor. Elemente esențiale ale existenței sale, păstrarea credinței și a identității, au făcut posibil ca Mehadia să fie capabilă de a oferi prin fiii săi remarcabile valori umane, aportul lor la progresul societății noastre fiind unul de necontestat, la fel ca și locul lor în istorie.

Constantin VLAICU, inginer silvic, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

BIBLIOGRAFIE :

  • Pr. Coriolan I. Buracu – CRONICA MEHADIEI – Ed. Ramuri – Tr. Severin 1924,
  • Prof.Ion Bacilă – MONOGRAFIA MEHADIEI – Ed. Marineasa – Timisoara 1997,
  • ,,GAZETA OFICIALA’’ ( Nr. / 1930) editata de Comunitatea de avere a fostului Regiment Confiniar Româno Bănățean nr. 13 Caransebeș – Tipografia Diecezană Caransebeș,

–    Broșura editată cu ocazia aniversarii a 50 ani de la inființarea Ocolului Silvic Mehadia 1998 – Ag. Media Star Reșița,

–    Revista ,,Vestea” – Mehadia, nr.30, 31, iulie 2009 (articol PaginaVerde – ,,Mocănița de Mehadia”- autor Costa Vlaicu, pensionar Ocolul Silvic Mehadia).

Surse fotografii: Arhivele personale Constantin Vlaicu și Ioan Serghie Morariu

Viața culturală și spirituală a Mehadiei – elemente cronologice definitorii ale unei evoluții bimilenare

Putem presupune că viața culturală și spirituală a Mehadiei a luat ființă odată cu întemeierea episcopiei „Ad-Aquas” la Mehadia, aproximativ în anul 535, prima şi singura episcopie cunoscută pe teritoriul Daciei Traiane, a cărei existență deși apare într-o serie de documente istorice, din păcate nu a putut fi dovedită cu certitudine a fi fost amplasată pe teritoriul localității Mehadia de azi, în special datorită lipsei unor dovezi arheologice. Totuși, luând în considerare o asemenea supoziție, putem presupune că existența acestei episcopii a putut da naștere, alături de o puternică viaţă religioasă și unui imbold vieții culturale – precum se știe activitățile ce le desfășurau prelații bisericești aveau și o puternică influenţă în procesul de culturalizare a maselor populare. Un important contribuitor la zestrea istorică și spirituală a Mehadiei, de această dată cu limpede certitudine îl putem evidenția pe istoricul și cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg, Protopop de Mehadia între anii 1772-1833. Stabilit la Mehadia începând cu anul 1795, Nicolae Stoica de Hațeg este un promotor al fenomenului de deșteptare spirituală națională și mișcare culturală la Mehadia, recunoscut ca un pionier al istoriografiei iluministe în Banat [1] și un militant pentru afirmarea identității naționale. Nicolae Stoica de Hațeg a răspândit de-a lungul întregii sale vieți, în rândul oamenilor, a enoriașilor săi, cunoștințe referitoare la formarea poporului român și la continuitatea noastră pe aceste locuri. Recunoscut poliglot, cunoscător al limbilor română, germană, sârbă și latină, având cunoștințele necesare și de a scrie curent în alfabetele chirilic, latin şi gotic, Nicolae Stoica de Hațeg a tradus și apoi a scris cărți, atât în limba română (ex.,,Cronica Banatului”) cât și în limba germană (ex.,,Cronica Mehadiei și a Băilor Herculane”). Prin preocupările sale, a desfășurat o intensă activitate de culturalizare a populației. Ca prim și important inițiator cultural, educator și părinte spiritual al Mehadiei, Nicolae Stoica de Hațeg este omagiat de către posteritate, printre altele, acordându-se numele său Liceului din Mehadia.

Dacă despre existența Episcopiei Mehadiei (după unele documente: 535-1428) nu putem oferi date certe, despre funcționarea Protopopiatul Mehadiei, între anii 1726-1928 în cadrul Episcopiei Caransebeșului, există suficiente documente care să certifice existența și funcționarea acesteia. Protopopii Mehadiei: Constantin Dure, George lliescu, Dimitrievici Ștefan, Nicolae Stoica de Hațeg, Lazăr Radac, lacob Popovici, Dimitrie Iacobescu, Mihai Popovici, loan Ștefanovici, Dionisie Popovici, Dr. loan Sârbu, loan Popa. Protopopiatul avea în jurisdicție un număr de 36 parohii. Observăm astfel dimensiunea și viabilitatea centrului bisericesc de la Mehadia, care a reprezentat timp îndelungat un important nucleu de ortodoxie. Născut încă din zorii ortodoxiei, existența acestuia constituie o dovadă certă a continuității și a statorniciei noastre identitare.

Activitatea culturală și spirituală, prin diferite forme de manifestare, a continuat la Mehadia. Voi aminti câteva, alese în mod selectiv, considerându-le reprezentative temei abordate. Astfel, în anul 1889 se înființează la Mehadia un cor, sub conducerea învățătorului Grama, iar din anul 1898 sub conducerea învățătorului Nicolae Mergea. Prin intermediul și cu participarea corului, se organizează la Mehadia o mulțime de manifestări cultural artistice în toată această perioadă. Într-o vie atmosferă culturală națională, în anul 1912, la Mehadia ia ființă filiala ,,Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului” din Sibiu, având înscriși un număr de 41 membrii. În martie 1913, se deschide prima bibliotecă parohială, având în inventarul său 293 de opere românești. În perioada anilor 1912-1914, viața culturală a Mehadiei este animată și impulsionată în mod deosebit de preotul Iosif Coriolan Buracu, care întreprinde o vastă activitate culturală în spiritul promovării identității naționale, și a idealurilor românești în Banat, activitate mai puțin agreată de oficialitățile maghiare ale vremii, fapt care îi aduce arestarea, în ziua de 26 iulie 1914, fiind întemniţat la Caransebeş, alături de generalul Nicolae Cena, unul din mentorii săi. În acest context, activitatea culturală, sprijinită în masă de locuitorii Mehadiei, prin manifestări naționale, îmbracă o  conotație politică care duce la arestări a participanților la aceste manifestări, în special a unor influente personalități locale. Alături de preotul Buracu, regăsim pe generalul Nicolae Cena, doctorul Virgil Nemoianu, Nicolae Chiticean, Miron Cozma și Dimitrie Cerbu (,,Foaia diecezană”, 4 sept. 1921), cu toții învinuiți de acțiuni de uneltire ,,împotriva integrității statului maghiar”.

În preajma evenimentelor premergătoare Marii Uniri, la 17 noiembrie 1918, la Mehadia a fost constituit Consiliul Național Român și Garda Națională sub președenția preotului Coriolan Buracu. La 18 noiembrie s-a reînființat ,,Districtul Mehadia”, cuprinzând 16 comune, sub președenția aceluiași preot C. I. Buracu.

În anul 1921, de sf.Ilie s-a organizat la Mehadia prima ,,Expoziție de industrie casnică și de antichități istorice”, organizată de generalul de divizie Nicolae Cena și pr. C.I.Buracu. Cu acest prilej, a avut loc și o serbare cu jocuri naționale și un concert susținut de corul ,,Doina” din Drobeta Turnu Severin, condus de renumitul muzician, profesor I.Șt.Paulian. La această manifestare culturală au participat și o mulțime de artiști amatori din Mehadia.

În data de 3 august 1923, filiala Orșova a ,,Astrei” a organizat la Mehadia ,,prima adunare generală cercuală” de după constituire în anul 1922, sub președenția lui I.C. Buracu. Între invitați regăsim pe profesorul universitar, vestitul matematician, Traian Lalescu. Lucrările adunării sunt urmate de o frumoasă serbare populară cu participarea unor tineri și a artiștilor amatori din Mehadia care au recitat poezii și au prezentat piesele teatrale: „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”,„Principesa Curcanilor” şi „Arvinte şi Pepelea.”

În anul 1923 a fost inaugurată casa culturală ,,General Nicolae Cena” din Mehadia în memoria generalului care decedase în anul 1922.

Intensa activitate culturală desfășurată între anii 1912-1923, s-a datorat în cea mai mare măsură preotului Coriolan Buracu.În numărul 31 al Foii Diecezane, din 12 august 1923, regăsim în încheierea articolului ,,Serbările de la Mehadia” dedicat uneia dintre manifestările culturale desfășurate aici: ,,Satul Mehadia împodobit cu atâtea reminiscenţe valoroase s’a împodobit cu opere noi devenind cu adevărat un centru cultural unde să munceşte cu sârguinţă şi cu rezultate eficace.  Încă câteva zecimi de  asemenea cetăţui la satele noastre şi neamul va face salturi rodnice.”  (Foaia Diecezană, 12 august 1923)

La 15 mai 1924, animatorului vieții culturale din Mehadia i se oferă postul de conducere a Palatului Cultural din Dr. Tr.Severin. Prin plecarea preotului Coriolan I.Buracu de la Mehadia, activitatea culturală de aici este mult diminuată, însă continuă. Astfel, în anul 1925 ia ființă la Mehadia formația muzicală ,,Floarea României”. În programul formației regăsim compoziții vocale de Schubert, Ciprian Porumbescu, arii din opere, etc. Formația se destramă în anul 1929 (I. Băcilă – ,,Monografia Mehadiei”).

În anul 1924, preotul Coriolan Buracu descoperă printre cărțile și manuscrisele bisericii ortodoxe din Mehadia, un fragment dintr-o psaltire slavo-română scrisă pe pergament, fiind compusă din patru foi (Pr. Coriolan I. Buracu – CRONICA MEHADIEI – Ed. Ramuri – Tr. Severin 1924). Nicolae Iorga o găsește la Mehadia și o publică în facsimile în volumul ,,Observații și probleme bănățene”, în anul 1940.În același timp, Iorga o datează cu aproximație între anii 1580-1600.

În luna aprilie 1932 s-a constituit un comitet de iniţiativă pentru dinamizarea vieţii culturale. Comitetul era alcătuit din următorii: Ion Băcilă, Gheorghe Crăciunescu, Liviu Dragalina, Fabius Nemoianu. A fost convocată o adunare generală în care s-a analizat situaţia şi s-a ales un colectiv de conducere. A devenit preşedinte dr. Mihai Lalescu, secretar – Ion Băcilă, cărora li s-au adăugat încă trei membri. Planul de muncă a cuprins reactivarea bibliotecii, a formaţiei de teatru, a corului şi alcătuirea unui colectiv pentru ţinerea de conferinţe. Au fost puse în scena piesele de teatru Slugă la doi stăpâni şi Piatra din casă. S-au remarcat prin zelul lor Gheorghe Crăciunescu, losif Bardac şi Livius Dragalina.

În anul 1933 a fost pregătită revista satiric-umoristica Tănase tot Tănase la care au luat parte Nicolae Olariu, Enache Lalescu, Grigore Nedelea şi alţii. S-au satirizat abateri de la morala social-politică şi de la bunele moravuri. Tot în această perioadă, la iniţiativa lui Ioan Marghetici, un pasionat susţinător al activităţii culturale, s-a constituit o formaţie muzical-coregrafică. Sub îndrumarea unei entuziaste a frumosului, Ada Marghetici, s-au desfăşurat acţiuni bogate, cu participarea tinerilor Ion Dragalina, a surorilor Iorgovan, a Elisabetei Petchescu.

Tot în anul 1933, în luna aprile, apare primul număr al gazetei ,,Grănicerul”, cea dintâi publicație din mediul rural al Banatului de Munte.

Recomandându-se pe frontispiciul său ca ,,Organ pentru apărarea tuturor intereselor locale”, gazeta avea ca director și proprietar pe Ioan Margetici (tatăl scriitorului Nicolae Mărgeanu) din Mehadia, iar colaboratori pe învățătorul Nicolae Roșeți, Gheorghe Crăciunescu și Ion Dragalina. Aceasta apare neîntrerupt până în anul 1935, pentru ca apoi, după o întrerupere de doi ani, să reapară la Timișoara, din anul 1937 (12 septembrie), până la izbucnirea războiului.

După anul 1935, în urma demisiei de la Casa de cultură a doctorului Mihai Lalescu, a fost ales ca preşedinte Ion Urechiatu. Era perioada premergătoare războiului, caracterizată de frământări politice. Ca atare, activitatea s-a axat pe educaţia patriotică, ceea ce era greu de realizat, deoarece obştea era dezbinată şi dezorientată.  Au urmat anii celui De-al Doilea Război Mondial, ani în care nu se mai poate vorbi de o viață culturală la Mehadia.

După terminarea conflagraţiei, începând din 1946, prin intermediul învăţătorului Ion Băcilă, acțiunile culturale la Mehadia încep să prindă viață din nou. În anul 1950 este reactivat corul, din care fac parte acum 70 de corişti. Unii dintre aceştia sunt susţinători asidui, gata să sacri­fice unele interese personale ca să ia parte la pregătiri. Pot fi amintiţi printre aceştia Nicolae Bocicariu, un bun tenor, Nistor Lalescu sau farmacistul Nicolae Gaşpar. De asemenea şi Riţi Delapicolla, bună cântăreaţă şi exemplu de dăruire.

Corul din Mehadia, reînființat in anii ’50

Dirijori ai corului au fost profesorii Gheorghe Malaş – de care foştii corişti îşi amintesc cu drag – Nena, Ion Mustaţă, N. Chilian şi Ilie Popescu. Datorită muncii acestora, corul din Mehadia a fost aplaudat cu ocazia a numeroase spectacole şi concursuri, a fost premiat la fazele raionale şi a obţinut menţiune la faza regională, fiind cotat în rândul formaţiilor bune.

Echipa de teatru, înfiinţată în anul 1959, i-a avut ca instructori-regizori pe Eufemia Gaşpar, Valeria Ghinea şi Cornelia Micu. Repertoriul echipei a cuprins piesele Cei care rămân singuri, Zori de zi, Cum semeni aşa culegi, Steaua fără nume. Dacă activitatea pe scenă a crescut, meritul revine in primul rând instructoarelor, iar dintre acestea trebuie evidenţiată contribuţia Corneliei Micu. Aceasta a condus formaţia, a regizat piesa Steaua fără nume şi a interpretat rolul domnişoarei Cucu. Spectacolul a promovat până la faza regională. Buni şi pasionaţi interpreţi au fost Elena Trapcea, Livia Guleran, Ilie Popescu, Alexandru Vlad, Nicolae Lalescu, Gheorghe Zaberca, Constantin Vlaicu. Şi sub îndrumarea profesoarei Eufemia Gaşpar s-a muncit mult şi s-au obţinut rezultate bune. Din colectivul de artişti amatori de sub îndrumarea acesteia îi amintim pe Ioana Zaberca, Gheorghiţa Coman, Ştefania Zarescu, Miţi Rădulescu, Lucia Cincheză şi M. Moroşan.

Echipa de dansuri, înfiinţată în anul 1950, i-a avut ca instructori pe Constantin Ionescu, Cornelia Feneşan, Vasile Nichescu, învăţătoarele Maria Dop şi Floarea Giagim. S-a desfăşurat o bună şi frumoasă activitate, prin pregătirea unor suite de dansuri bănăţene, prin susţinerea a numeroase spectacole şi prin participarea la diferite concursuri.

Brigada artistică a luat fiinţă la 1 decembrie 1959 şi i-a avut ca instructori pe Cornelia Feneşan (1961), Dumitru C. Dumitru (1962-1963), Maria Dop (1964-1966), Elena Băcilă (1966-1967). Pe lângă aceştia, au mai activat şi profesorii Livia Stângu şi Nistor Dop. Repertoriul brigăzii a cuprins temele ”Te cântăm, Patrie”, „La şezătoare”, „1 Mai”, „Vitejii Neamului” şi altele.

Formaţia instrumentală s-a înfiinţat în anul 1962, avându-l ca dirijor pe Dumitru C. Dumitru, care a primit un sprijin preţios de la saxofonistul Valeriu Pârvu. Acesta a sprijinit şi formaţia de dansuri. în anul 1963 i s-a adăugat formaţiei instrumentale una de muzicuţe, instruită de Cornel Zarescu. Ambele au prezentat programe la căminul cultural.

În anul 1962 a luat ființă liceul din Mehadia. Vorbind despre viața culturală a Mehadiei nu putem omite importanța școlii în viața culturală a Mehadiei, multe dintre activitățile culturale fiind promovate și prin intermediul școlii prin educația culturală și implicarea elevilor în actul cultural la nivel local.

Formaţia de muzică uşoară a luat fiinţă în anul 1966, dirijor fiind prof. Ion Urechiatu, iar solistă vocală – educatoarea Elena Firu. În anul 1967, această formaţie a fost dotată cu chitare electrice şi staţie de amplificare. A prezentat spectacole în localitate şi în căminele culturale din Pecinişca, Plugova, Orşova. A fost răsplătită cu aplauze de către public şi cu premii de către juriile concursurilor la care a participat. În anii  1968-1969,  activitatea  culturală a continuat sub îndrumarea lui Ion Sitaru, iar din 1969 până in 1982 – sub aceea a învăţătorului Petre Stângu. Instruită de profesorii Didina Malanca, Elena Stângu și llie Popescu, formaţia de teatru a avut în repertoriu piesele: Întrebări, O noapte furtunoasă, Escu, Nota zero la purtare. Echipa a obţinut în anul 1974 premiul I la faza zonală a festivalului „Cântarea României’.

Grupul coral cameral, compus din 27 de membri şi avându-l ca dirijor pe profesorul Achim Martin, a obţinut premiul al II-lea în ediţia a doua a „Cântării României“, faza judeţeană. Tot locul al doilea l-a obţinut în anul 1976 şi brigada artistica, ai cărei instructori au fost profesorii Livia Stângu, Stamina Belchite şi Elena Stângu. În anul 1976, căminul cultural din Mehadia a organizat manifestări la care au participat 8.620 de spectatori. La susţinerea programelor au contribuit cinci formaţii artistice, solişti vocali și instrumentiști cu un total de şaizeci de membri.

Succese remarcabile sunt repurtate în anul 1980, când corul cameral câştigă locul doi în faza judeţeană, echipa de căluşari – locul trei, ca şi soliştii vocali şi instrumentali, iar brigada artistică – o menţiune. În acelaşi an au fost organizate în comună, de către 10 formaţii artistice, cu 90 de membri, manifestări culturale la care au participat 9.897 de spectatori.

Grup de intelectuali, fii ai Mehadiei, în anii ’70

Un eveniment deosebit a avut loc la 19 iulie 1981, când a fost organizată Întâlnirea cu fiii satului. Deschiderea şedinţei festive a făcut-o primarul comunei, cu alocuţiunea Mehadia şi perspectiva de dezvoltare. Au urmat expunerile: Oameni de seamă din Mehadia (prof. Nistor Dop), Ziarişti din Mehadia (prof. Enache Nedelea), Contribuţia şi participarea „meginților” la pregătirea şi înfăptuirea Unirii celei Mari (Nicolae Grecu), Silvicultura şi fondul forestier (ing. Nicolae Cionca) Meseriaşii din  Mehadia (Gheorghe Giagim), Activitatea spirituală și munca culturală în trecut şi in prezent (înv.Ion Băcilă) A urmat un program artistic în decursul căruia Elena Băcilă Drăghici şi Sabin Opreanu au recitat poezii din creaţia proprie. Masa comună s-a ţinut la restaurantul Ad Mediam.

Consilieri ai Bisericii ortodoxe Române din Mehadia, în perioada anilor ’80

La 24 aprilie 1985 s-a organizat un simpozion cu următoarele expuneri: Carmen Cornelia Grămadă, preşedinta Comitetului de Cultura si Educaţie Socialistă a judeţului Caras-Severin, Cultura româneasca din Banat: Petre Lăzărescu, Comuna Mehadia, două decenii de măreţe înfăptuiri şi ample transformări revoluţionare: Dr. Damaschin Mioc (Bucureşti), Oameni şi locuri din Mehadia şi Băile-Herculane în opera cronicarului Nicolae Stoica de Haţeg; Dr. Costin Feneşan (Bucureşti), Pagini din trecutul învăţământului la Mehadia in secolele XVIII-XIX; Dr. Vasile Creţu (Timişoara), Banatul românesc dincolo de notaţiile griseliniene.

După evenimentele din decembrie 1989, în anii 90, activitatea culturală a Mehadiei intră într-o etapă de stagnare care se prelungește timp de un deceniu, până la începutul anilor 2000. Totuși în acest deceniu a existat și o sclipire, din păcate cu o scurtă durată, produsă în anul 1992. În anul 1992, în urma hotărârii Consiliului de Administrație al Casei de Cultură ,,Nicolae Cena”, în 5 august ia naștere gazeta sătească AD MEDIAM. Gazeta își propune să înfățișeze în paginile ei aspecte culturale, economice și sociale ale comunei Mehadia, precum și a localităților învecinate. Drept urmare, în octombrie 1992 apare primul număr al ziarului ,,Ad Mediam” (,,Periodic al comunei Mehadia”), având ca redactor șef pe scriitorul Nicolae Marghetici – Mărgeanu. Colectivul redacțional este format din: prof. Ioan Băcilă – un foarte activ animator al vieții culturale a Mehadiei, autor al ,,Monografiei Mehadiei”, prof. Ilie Popescu, Ion Ionescu (Bloju), prof. Enache Nedelea, prof. Gruia Cinghiță. Datorită resurselor financiare insuficiente, publicația nu apare decât de-a lungul a trei numere. În cele trei numere, în paginile gazetei s-au regăsit aspecte ale realităților cotidiene ale comunei; activitatea administrativă a Primăriei, a educației în liceul de la Mehadia, probleme legate de activitățile economice ce se desfășoară pe raza comunei Mehadia (mina de cărbuni, cariera de piatră, etc.). De asemenea s-au abordat și aspectele legate de istoria locală. De remarcat că gazeta ,,Ad Mediam” a fost prima publicație locală din mediul rural al județului Caraș Severin, apărută după anul 1989.

 Acestei perioade îi urmează o reînsuflețire a vieții cultural-spirituale, datorată sosirii în Mehadia a scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu, la începutul anilor 2000. Amprenta lăsată de vajnicul om de cultură și prolific scriitor, marchează încă una dintre înfloritoarele perioade de efervescență culturală, care în contextul celor prezentate anterior nu este altceva decât o continuare a unei tradiții a cărei temelie a fost clădită cu mult timp în urmă la Mehadia. Numeroasele proiecte culturale împlinite aici la Mehadia, la inițiativa lui Nicolae Danciu Petniceanu, cu sprijinul nemijlocit al administrației locale, poartă amprenta puternică a viziunilor sale. Între acțiunile culturale organizate la Mehadia, în această perioadă, se remarcă cele 13 ediții ale ,,Simpozionului Cetății”, organizate periodic în fiecare an, prin rotație în câte una dintre localitățile aparținătoare comunei Mehadia, prima ediție având loc la 19 ianuarie 2008. La aceste manifestări culturale organizate sub egida simpozionului, au participat personalități de marcă ale vieții cultural-tradiționale din întreg Banatul, inclusiv cel istoric. În aceeași perioadă s-au organizat comemorări care au scos la iveală fapte și personalități aproape uitate, în memoria cărora s-au montat plăci omagiale sau comemorative, s-au ridicat monumente în cinstea lor. Toate aceste simboluri comemorative s-au dezvelit de fiecare dată în modul firesc creștinesc, deoarece credința este unul dintre pilonii principali ai păstrării identității și a statorniciei noastre, în numele și cu sprijinul credinței înfăptuindu-se toate idealurile înaintașilor noștri.

La inițiativa lui Nicolae Danciu Petniceanu, în decembrie 2006 apare primul număr al unei noi publicații purtând tilul VESTEA. Având ca fondatori pe scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu și primarul în funcție din acea perioadă, Iancu Panduru, publicația a primit finanțare exclusivă din partea Primăriei și Consiliul Local al comunei Mehadia. Începând cu anul 2013, la redactarea și editarea publicației consemnăm participarea Editurii ,,Cetatea Cărții”, prima editură înființată la Mehadia de către Constantin Vlaicu, redactor al revistei începând cu anul 2008, radactor on-line și redactor șef, începând cu anul 2017. Revista apare neîntrerupt, timp de 14 ani, până în anul 2020, însă cu o periodicitate oscilantă, până la întreruperea apariției sale în anul 2020. De-a lungul celor 14 ani de apariție, revista a evoluat îmbogățindu-se permanent în consistență și în aspect grafic, cu unele modificări asupra formatului, a graficii, a titlului (,,Vestea de Mehadia” din octombrie 2012, până în ianuarie 2017, după care revine la ,,Vestea”). Începând cu anul 2008, aceasta a pătruns și în mediul on-line, fiind prezentă și pe Internet, unde a căpătat o largă răspândire și o temeinică cunoaștere, în special prin parteneriatul cu ,,Asociația Română pentru Patrimoniu”, fondată și condusă de istoricul și cărturarul Artur Silvestri. De asemenea, prin intermediul redactorului șef, Constantin Vlaicu, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, s-au creat legături strânse cu această importantă asociație profesională din România, iar prin intermediul ei, cu o serie de membrii ai săi care au publicat articole valoroase în paginile acestei publicații.

Iubitor și creator de carte, Nicolae Danciu Petniceanu a înființat, sub egida Societății Literar-Artistice „Sorin Titel” din Banat, prima bibliotecă privată numită „Casa Cărții – Casa Daria” în Mehadia. În casa sa din Mehadia, strada Pădurii (așa cum îi plăcea să o numească într-un mod personal) la nr.389, funcționa și redacția revistei ,,Eminescu”, al cărei editor era Nicolae Danciu Petniceanu.

Prin decesul său în anul 2020, Mehadia a pierdut unul dintre cei mai mari animatori culturali din întreaga istorie a sa, figura proeminentă a scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu putându-se alătura celorlalte figuri culturale locale, incontestabile personalități ale Mehadiei.

Continuând drumul pe tărâm publicistic, în anul 2021, la Mehadia, primarul în exercițiu al comunei, inginerul silvic Grigore Petru Bardac, adună în jurul său un colectiv, formând un grup de lucru în vederea înființării unei noi publicații. Astfel ia naștere publicația ,,Cronica Mehadiei”, titlul acordat fiind un tribut și o aducere aminte a celui care a fost primul editorialist al Mehadiei, biograf al vremurilor sale și excepțional patron spiritual al Mehadiei, Nicolae Stoica de Hațeg, autorul lucrării ,,Cronica Mehadiei și a Băilor Herculane”. Primul număr al respectivei publicații apare în luna ianuarie a anului 2022.

În finalul acestei expuneri, concluzionând putem remarca că statornicia locuitorilor Mehadiei sub toate vicisitudinile vremurilor, se datorează atât credinței nestrămutate și a păstrării identității naționale cultural-tradiționale, cât și aportului nemijlocit al cultivării culturale și spirituale a populației de aici.  Aceasta s-a realizat prin intermediul tuturor acelor păstori religioși, culturali sau politici, parte dintre ei rememorați aici, care prin acțiunile și viziunile lor au contribuit la progresul cultural-spiritual al societății în toate etapele dezvoltării ei.

Constantin VLAICU/UZPR


[1]Tiberiu Ciobanu: NICOLAE STOICA DE HAŢEG CRONICARUL BANATULUI

Bibliografie alternativă: Ion Băcilă – ,,Monografia Mehadiei”, Editura Marineasa, Timișoara 1997

O zi de sărbătoare la începutul secolului trecut – horă în centrul Mehadiei

GABRIELA ȘERBAN: La aniversară – Prozatorul Titus Suciu – 85

Îndrǎgit profesor de matematicǎ la Bocşa, dar şi un prolific scriitor, Titus Suciu este unul dintre ardelenii care, prin activitatea sa și prin dragostea oferită comunității bocșene de-a lungul vremii,  și-a câștigat un binemeritat statut de bocșean, mai mult, titlul de Cetățean de onoare al orașului Bocșa.

Titus Suciu s-a nǎscut în 31 ianuarie 1940 la Braşov; a studiat la Timişoara, iar în perioada 1962 – 1977 a fost profesor la Liceul Teoretic din Bocşa Montanǎ. Apoi s-a mutat în Timişoara unde şi-a continuat atât activitatea didacticǎ, cât şi pe cea scriitoriceascǎ.

Este membru în Uniunea Scriitorilor din România Filiala Timişoara.

Debuteazǎ literar  în 1969 în revista “Luceafǎrul”; apoi colaboreazǎ la reviste precum: “România literarǎ”, “Orizont”, “Tribuna”, “Vatra”, “Astra”, “Bocşa culturalǎ” și altele.

Titus Suciu este un harnic scriitor și ne surprinde plăcut cu toate genurile literare. Între volumele sale amintim: Drumul (roman).- Timişoara: Facla, 1979; Movila albǎ (nuvele).- Timişoara: Facla, 1981; Ceaţa (roman).- Timişoara: Facla, 1984; Pragul (roman).- Timişoara: Facla, 1986; Reportaj cu sufletul la gurǎ (Timişoara 16 – 22 decembrie 1989: traseele revoluţiei).-ed. I.-  Timişoara: Facla, 1990, ed. a II-a la editura Seicon, 1990 și ediția a III-a la editura SAOL, 2009; Lumea bunǎ a balconului (interviuri despre evenimentele din decembrie 1989 din Timişoara).- Timişoara: Almanahul Banatului, 1995; Pânda (roman).- Timişoara: Amarcord, 1998; Ana (roman).- Timişoara: Amarcord, 2000; Hamlet la Vama veche.- Bucureşti: Palimpsest, 2006; Pacienţi cu abonament: teatru. Bucureşti. Palimpsest. 2009; Ultima bornă: scenarii de film. Bucureşti: Palimpsest. 2010; Candelă împotriva timpului (coautor). Timişoara. Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 Timişoara. 2011; Poeții Revoluției. Timișoara, Decembrie 1989 (autor). București: IRRD, 2011; Frumoșii nebuni ai Bocșei (coautor). București: Palimpsest, 2013; Adevărul traversează întristat timpul. După 25 de ani. (coautor). București: IRRD, 2014; În „Picasso” din Bocșa spre oriunde (coautor). București: Palimpsest, 2014; Calvarul învingătorului (autor). Timișoara: Datagroup, 2015; Timișoara. Prețul singurătății.(coautor). București: IRRD, 2016; Magistrul de la malul vieții (autor). Timișoara: Datagroup, 2016; România. Speranța nu are sfârșit. 1918 – 1945-1989. (coautor) București: IRRD, 2017; Noi, cei de la Loga, în oglinda veacului (coautor). Timișoara: ArTPress, 2019; Iubirile.-Timișoara: Eubeea, 2021; Șoapte… pentru alintul Alenei.-Timișoara: Eubeea, 2022.

Îl găsim în volume  colective, ca de exemplu: Magazin literar al Asociației Scriitorilor din Timișoara, 1982; Glasul cetǎţii: antologie de poezie şi prozǎ.- Timişoara: Facla, 1986; Timişoara 16-22 decembrie ’89 (mǎrturii privind revoluţia din Timişoara).- Timişoara: Facla, 1990 și altele.

Despre omul și scriitorul Titus Suciu găsim referinţe în diverse volume și publicații: Prima verba III/ Laurenţiu Ulici.- Timişoara: Editura de Vest, 1991; Parte din întreg/ Al. Ruja.- Timişoara: Editura de Vest, 1994; Literatura Românǎ Contemporanǎ I – promoţia 70/ Laurenţiu Ulici.- Bucureşti: Editura Eminescu, 1995; Dicţionar al scriitorilor bǎnǎţeni (1940-1996)/ Olimpia Berca.- Timişoara: Amarcord, 1996; Dicţionarul  scriitorilor din Caraş-Severin/ Victoria Bitte, Tiberiu Chiş, N. Sârbu.- Reşiţa: Timpul, 1998; Bocşa din inimă II/ Vasile Bogdan. Reşiţa. TIM. 2010, revista Bocşa culturală[1]; Cărăşeni de neuitat XVI. / Petru Ciurea şi Constantin Falcă.- Timişoara: Eurostampa, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013 (Bocșa – istorie și cultură; 30); Literatura Banatului. Istorie, personalități, context/ Cornel Ungureanu.- Timișoara: Brumar, 2015; Enciclopedia Banatului. Timișoara: David Press Print, 2016; Enciclopedia Banatului. Literatura. Coord. gen. Crișu Dascălu.- Timișoara: David Press Print, 2016; Dascăli bocșeni prezentați de Gabriela Șerban În: Dascăli bănățeni de ieri și de azi/ coord. Nicoleta Marcu.- Reșița: Editura Gheorghe Magas, 2019; Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64).

În 2009, TVR Timişoara realizeazǎ un film documentar  cu prilejul celor 20 de ani de la Revoluţia din decembrie ’89, iar pt. realizarea acestui serial realizatorul Vasile Bogdan apeleazǎ la materialele lui Titus Suciu, astfel cǎ scenariul acestui documentar îi aparţine scriitorului Titus Suciu. De asemenea, în colaborarea sa cu regizorul Ioan Cărmăzan, realizează câteva scenarii în care maestrul Cărmăzan regăsește fidelitatea acestuia pentru Bocșa.

Astăzi Titus Suciu se află la ceas aniversar, iar neputința sa de a se despărți de Bocșa persistă. Deși locuiește la Timișoara, pașii, dar mai ales gândul, i se întorc adesea către „acasă”, acasa de la Bocșa!

De aici, din Bocșa, îi transmitem și noi cele mai alese urări de bine și sănătate și-l așteptăm cu o nouă carte, precum și cu noi materiale pentru revista „Bocșa culturală”.

La mulți ani, maestre Titus Suciu!


[1] Şerban, Gabriela. Bibliografia revistei „Bocşa culturală”. 2000-2009. Reşiţa. TIM.2009

 

GABRIELA ȘERBAN: Simpozionul „Sfinții Trei Ierarhi, modele de educație creștină”, ed. a X-a, Bocșa, 2025

Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae” din Bocșa Română a fost gazda unui eveniment important de cinstire a celor Trei Ierarhi – Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul și Sf. Ioan Gură de Aur -, precum și de cinstire și omagiere a dascălilor de ieri și de azi

 

Cea de-a X-a ediție a SimpozionuluiSfinții Trei Ierarhi, modele de educație creștină” s-a desfășurat la Parohia „Sf. Nicolae” din Bocșa Română și s-a constituit într-un frumos moment de readucere aminte a unor dascăli de ieri și de azi, precum și sublinierii rolului deosebit de important al educației în rândul tinerilor.

Despre Sfinții Trei Ierarhi și rolul esențial pe care l-au avut în conturarea teologiei creștine a vorbit părintele paroh dr. Silviu Ionel Ferciug.

Despre dascăli bocșeni de ieri și de azi a vorbit Gabriela Șerban, cea care i-a adus în atenție pe profesor, dirijor și compozitor Ioachim Perian la 70 de ani de la moarte (17 sept. 1884 – 17 ian. 1955) și pe prof. Zahara Onel Stanzel aflată la ceas aniversar – 90 (30 ianuarie 1935).

Cărțile și poezia au fost ingredientele care au dat savoare evenimentului! Au fost prezentate volumele de poezie semnate de dna. Zahara Stanzel: Mă ascund în cuvânt (Reșița: TIM, 2017), volum îngrijit de Gheorghe Jurma și Marcu Mihail Deleanu, cel care o și intervievează pe autoare, acest dialog constituind Postfața cărții; volumul Lumi în amurg. (Reșița: TIM, 2019) și volumul O plasă de vise (Reșița: TIM, 2022).

De asemenea, a fost prezentat portretul prof. Ioachim Perian conturat în placheta „Vi-l prezentăm pe Ioachim Perian” (Reșița: Timpul, 2004.- Seria „Bocșa – istorie și cultură”), acesta fiind cunoscut ca un important profesor, dirijor, compozitor și animator cultural, organizator al vieții artistice din Banat, dar și reprezentant al Reuniunii Române de Cântări și Muzică la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918.

Doamna  Zahara Stanzel este un cunoscut profesor al Bocșei, care în perioada 1973 – 1990 a condus destinele „Casei Pionierilor și Șoimilor Patriei”, instituție extrașcolară deosebit de importantă la acea vreme.

În perioada cât dna. Stanzel a condus această instituție a copiilor, a existat preocupare pentru amenajarea corespunzătoare a clădirii și desfășurarea în condiții cât mai bune a diverselor activități: atât sportive, cât și tehnice, dar și literar-artistice.

 Principalele cercuri în cadrul cărora îşi desfăşurau activitatea pionierii şi şcolarii erau: cercurile tehnico-ştiinţifice: aeromodele şi rachetomodele, navomodele, mecanică auto şi automobilism, electrotehnică şi radio-televiziune, electronică aplicată, artă aplicată în lemn, automatizări, foto, precum și cercurile cultural-artistice: de artă decorativă, de pictură, de dansuri populare, cor, balet, teatru, instrumente, fanfară, orchestră (muzică populară și ușoară), filatelie și cenaclul literar „Luminițe.

Dna. prof. Zahara Stanzel a demonstrat că se poate, într-o perioadă în care era mai dificil să ai păreri și inițiativă; a demonstrat că munca și educația pot birui, într-un fel sau altul, într-un sistem totalitar, iar pasiunea și dăruirea pot înnobila vremurile. 

În anul 2000 s-a mutat la Timișoara unde locuiește și acum și unde își dedică mare parte din timp cititului și scrisului, dar și emisiunilor de cultură, fiind un fan declarat al scriitorului Robert Șerban și al emisiunii acestuia, „Piper pe limbă”.

Iată că, în cadrul SimpozionuluiSfinții Trei Ierarhi, modele de educație creștină” desfășurat la Parohia „Sf. Nicolae” din Bocșa Română în 30 ianuarie 2025, bocșenii prezenți și-au amintit cu plăcere despre acest dascăl de seamă al Bocșei, transmițându-i fiecare un gând bun la ceas aniversar.

Despre educație, carte și lectură au mai vorbit prof. Stela Boulescu și pr. prof. dr. Dorel Viorel Cherciu; iar evenimentul s-a încheiat cu un recital de poezie din cărțile dnei. Zahara Onel Stanzel susținut de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Bocșa și membri ai Centrului de Tineret „Sf. Stelian”, coordonați de prof. Gianina Mură.

Finalul a aparținut înmânării Diplomelor de către organizatori: Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, în parteneriat cu  Parohia Ortodoxă „Sf. Nicolae” Bocșa Română, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa și al primarului Mirel Patriciu Pascu.

 

 

 

 

 

 

 

GABRIELA ȘERBAN: La Aniversară – Prof. Zahara Onel Stanzel – 90

Astăzi, la ceas de mare sărbătoare creștină – Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur – gândurile noastre se îndreaptă și spre o Doamnă de poveste, un Dascăl de frunte al Bocșei – Zahara Onel Stanzel, domnia sa aflându-se la ceas aniversar, împlinind vârsta de 90 de ani!

 

S-a născut în 30 ianuarie 1935, în satul Beciu, județul Vrancea – unde a urmat clasele I-IV în perioada 1942 – 1946. A continuat cu „Gimnaziul Unic Odobești” cl. I, II și a VII-a elementară (după reforma învățământului) în perioada 1946 – 1949, apoi a intrat la „Liceul Teoretic de Fete” din Focșani – Vrancea în perioada 1949 – 1953.

În 1953 și 1954 i-a fost respins dosarul de înscriere la Universitatea București pe motiv „OSN”, adică origine socială nesănătoasă!

În perioada 1953 – 1955 a fost profesor suplinitor la Școala Generală din Mircești – Focșani, lovindu-se în continuare de sistem.

În 1959 a părăsit acele mirifice meleaguri și a venit în Banat, împreună cu sora sa, soția profesorului Manta de la liceul din Bocșa.

Nici aici nu i-a fost simplu, deoarece avea rude în străinătate și deținea acte de plecare în Austria. O perioadă (1959 – 1962) a lucrat ca pedagog la Liceul din Bocșa; apoi, i-a fost desfăcut contractul de muncă (1962 – 1964) din pricina actelor pentru străinătate; între anii 1964 – 1967 a funcționat ca bibliotecară la Liceul din Bocșa, apoi a fost admisă pe post de profesoară (1967 – 1973).

Din anul 1973 până în 1990 a fost director la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei Bocșa (CPSP), iar din septembrie 1990 s-a pensionat, predând, totuși, la plata cu ora, elevilor de la Școala Generală nr. 1 Bocșa.

În perioada 1973 – 1990 Casa Pionierilor din Bocșa a devenit o instituție extrașcolară deosebit de importantă!

În perioada cât dna. Stanzel a condus această instituție a copiilor, care era găzduită într-o clădire a Școlii Generale nr. 1, a existat preocupare pentru amenajarea corespunzătoare a clădirii: construirea unei săli pentru balet și judo – gimnastică (cu ajutorul I.C.M. Bocșa), a curții, prin amenajarea unui (mini) teren de tenis, atât de necesar copiilor dornici de sport, de mișcare; construirea unei săli pentru personalul administrativ (birou), a unei magazii (lemne) și construcție pentru carturi; alei betonate, straturi de flori etc. În doi-trei ani, clădirea devenise de necunoscut, mărturisesc cei care au participat activ la aceste modificări. De asemenea, s-a manifestat interes pentru dotarea cercurilor tehnice și artistice cu materiale pentru programul elevilor și ocuparea lor de oameni profesioniști.

Principalele cercuri în cadrul cărora îşi desfăşurau activitatea pionierii şi şcolarii erau: cercurile tehnico-ştiinţifice: aeromodele şi rachetomodele, navomodele, mecanică auto şi automobilism, electrotehnică şi radio-televiziune, electronică aplicată, artă aplicată în lemn, automatizări, foto.

O mare pondere o deţinea sectorul cultural-artistic, care cuprindea cercuri de artă decorativă, pictură, cor, dansuri populare, balet, teatru, cenaclul literar, vioară, acordeon, chitară, fanfară, orchestră populară şi de muzică uşoară, filatelie etc. Iar numărul de copii era semnificativ, adesea sălile devenind neîncăpătoare, aceștia  dovedind interes și pasiune.

Mai ales cercurile tehnice au avut rezultate în fiecare an, obținând premii județene și naționale cu machete în miniatură ale principalelor poduri și macarale realizate de I.C.M. Bocșa.

Cercul literar „Luminițe” condus de dna. Stanzel a primit în câteva rânduri rodnice vizite ale cenaclului literar „Semenicul” Reșița. Copiii au întâlnit, astfel, scriitori precum: Marcu Mihail Deleanu, Gheorghe Jurma, Titus Crișciu, Nicolae Irimia, Olga Neagu, Stela Brie, Ada Cruceanu, iar temele abordate au fost diverse: de la formarea limbii și poporului român, până la discuții despre opere literare, recital de poezie, lecturi și prezentări de creații proprii.

În anul 1974 a fost înființat „Satul de vacanță Bocșa Izvor”, pentru ca elevii să petreacă vacanța de vară. Satul a fost vizitat și apreciat pentru dotare, pentru zona deosebită, dar și pentru activitățile turistice recreative organizate pentru copii, mai ales pentru cei din școlile rurale.

Mulți dintre bocșeni, și nu numai, își amintesc „Satul de vacanță de la Bocșa Izvor” și taberele petrecute acolo. Mulți dintre bocșeni își amintesc cum, în anul 1960,  la Casa de Cultură din Bocșa – director Buzoianu (și doamna), metodist: Ion Dinescu – la inițiativa pasionatului înv. Dalea Iosif  a fost constituită o echipă de teatru pentru a pune în scenă „Năpasta” de I. L. Caragiale. În distribuție: I. Dragomir: dl. Grama (soțul dnei. Grama, vânzătoare la librăria din Montana);       Ion (Nebunul): prof. Matei Gheorghe de la Liceul din Bocșa; Gheorghe (învățător): Dinescu, apoi prof. Boulescu Vasile; Anca: Stanzel Zahara, bibliotecară la Liceul Bocșa; Regizor: Dalea Iosif (și la nevoie, un regizor de la Teatrul din Reșița). Spectacole: Bocșa, Ocna de Fier, Măureni, Reșița, Oravița.

Dna. prof. Zahara Stanzel a demonstrat că se poate, într-o perioadă în care era mai dificil să ai păreri și inițiativă; a demonstrat că munca și educația pot birui, într-un fel sau altul, într-un sistem totalitar, iar pasiunea și dăruirea pot înnobila vremurile. 

În anul 2000 s-a mutat la Timișoara unde locuiește și acum și unde își dedică mare parte din timp cititului și scrisului, dar și emisiunilor de cultură, fiind un fan declarat al scriitorului Robert Șerban și al emisiunii acestuia, „Piper pe limbă”.

Doamna prof. Stanzel este și o talentată și sensibilă mânuitoare a condeiului. Astfel, în anul 2017 debutează editorial cu volumul de versuri Mă ascund în cuvânt (Reșița: TIM, 2017), volum îngrijit de Gheorghe Jurma și Marcu Mihail Deleanu, cel care o și intervievează pe autoare, acest dialog constituind Postfața cărții;  În anul 2019 îi apare cel de-al doilea volum de versuri intitulat Lumi în amurg. (Reșița: TIM, 2019), iar în anul 2022 vede lumina tiparului volumul O plasă de vise (Reșița: TIM, 2022).

Despre omul, dascălul și autoarea Zahara Onel Stanzel au scris Marcu Mihail Deleanu, Gheorghe Jurma, Gabriela Șerban, Ioan Kaleve și Titus Crișciu.

Referințe: Ioan Kaleve. Eu însumi, întru mine…În: Bocșa culturală. Anul XXI, nr. 1 (108)/ 2020, p. 26 – 27; Gabriela Șerban, Doamna Stanzel, o doamnă de poveste! În: Bocșa culturală. Anul XXIII, nr. 1 (116)/ 2022, p. 16 – 19; Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64).

La ceas aniversar îi transmitem și noi – echipa „Bocșa culturală” – cele mai alese gânduri și urări de bine și sănătate Doamnei Zahara Onel Stanzel și, evident, o așteptăm într-un simpozion aniversar alături de o nouă carte care se află acum în lucru!

La mulți ani, prof. Zahara Stanzel!

 

P.S. În cadrul celei de-a X-a ediții a Simpozionului „Sfinții Trei Ierarhi, modele de educație creștină” desfășurat la Biserica „Sf. Nicolae” din Bocșa Română vor fi prezentate volumele de versuri semnate Zahara Onel Stanzel, iar elevi din instituțiile bocșene vor recita poezii ale acestei Doamne de poveste!

Sorin Stanciu, președinte al UZPR:„România va fi responsabilă cât noi vom fi responsabili”


UZPR

29 ianuarie 2025

– Conferința „România reală, România responsabilă”, organizată de UZPR și Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană au organizat, la Palatul Parlamentului, Conferința „România reală, România responsabilă”, manifestare ajunsă o adevărată tradiție pentru cei doi parteneri și, în același timp, o nouă dovadă în sprijinul faptului că UZPR, marea organizație a jurnaliștilor profesioniști din România, este implicată pe deplin în construirea viitorului durabil al societății românești.

Evenimentul, derulat în parteneriat Comisia Juridică a Camerei Deputaților,

a reunit jurnaliști, secretari de stat, reprezentanți ai ONG-urilor și ai autorităților locale, consultanți, foști miniștri, reprezentanți ai unor agenții guvernamentale, ai unor asociații de dezvoltare, politicieni, reprezentanți ai mediului academic și personalități ale culturii naționale.

Conferința a avut în prim-plan dezbateri pe marginea necesității de a se vindeca rănile societății românești și de a se accelera construirea unui viitor pentru toate generațiile, cu atât mai mult cu cât este o țară cu resurse extraordinare, în primul rând umane.

Fiecare dintre invitați a punctat câte un aspect relevant din activitatea concretă pe care o desfășoară și care poate fi un exemplu de fațetă a României reale și responsabile. Agenda evenimentului a explorat teme esențiale, precum rolul responsabilității în deciziile politice și economice pentru interesul general, sustenabilitatea ca motor al dezvoltării economice și sociale sau echitatea și importanța acesteia în reducerea inegalităților, importanța educației în definirea orientării generațiilor tinere care vor duce lumea mai departe.

UZPR a fost reprezentată de președintele Sorin Stanciu și de vicepreședintele Dan Constantin.

Conferința „România reală, România responsabilă” a relevat, o dată în plus, necesitatea unui efort comun pentru ca responsabilitatea, sustenabilitatea și echitatea să reprezinte cu adevărat pilonii majori ai dezvoltării pe termen lung.

9

9-1

1

2

3

4

5

6