… a fost genericul unei reușite activități educative desfășurată la Biblioteca din așezarea hunedoreană Teliucu Inferior, dedicată Zilei Femeii și menită onorării respectului și prețuirii mamelor și bunicilor.
Activitatea a fost organizată de Școala Gimnazială din localitate (director prof. Cîrstea Nicolae) în colaborare cu Asociația CARP „Speranța” Hunedoara, (președinte ec. Rotar Delian Dorel) având sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (președinte Sorin Stanciu) și ziarul „Accent Media” (director Cornel Poenar), coordonarea fiind semnată de învățătoarea Groza Cristina Maria.
Mamele și bunicile prezente au fost felicitate de către consilierul Gelu Borza, iar seniorul Ilie Dumitru a prezentat mesajul dedicat evenimentului de către Ionuț Crivăț, redactorul șef al revistei „Omenia”.
Ion D. Cucu, președintele filialei Caraș Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Nu a lipsit mesajul primit din partea d-lui Ion Cucu, președintele Filialei Caraș-Severin, membru al Juriului de Onoare, Disciplină și Arbitraj al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din care spicuim: „8 Martie – zi dăltuită în calendarul sufletului, gravată adânc în inima fiecăruia dintre noi…
8 Martie – zi închinată celei mai de preț icoane – FEMEIA; cea care perpetuu a fost și va fi FEMEIA MAMĂ, FEMEIA SOAȚĂ, FEMEIA FIICĂ, FEMEIA COLEGĂ…
8 Martie – zi în care facem un scurt popas pentru a aduce un omagiu celor care ne-au dat viață, celor care ne însoțesc pe cărările vremelniciei noastre treceri prin lume, ne dăruiesc fericirea și bucuria existenței… Recunosc suntem mult prea zgârciți!
Ar trebui să-i închinăm fiecare clipă, să-i sărutăm cu pioșenie lacrimile de fericire, lacrimile de durere, mâinile calde ocrotitoare, să-i sorbim cu nesaț cuvintele…
Pentru ce sunteți, pentru ce însemnați – mamă, soție, fiică, colegă – iubire veșnică, parfum de floare, cântec de privighetoare, muză și inspirație, te respect FEMEIE!
Îngenunchez și mă înclin în fața ta, icoană divină!
Sărut dreapta cu admirație și prețuire!”
Am consemnat și un montaj de poezii dedicate mamei realizat de elevii învățătoarei Groza Cristina Maria, cât și un moment muzical semnat de interpreta de muzică populară Carmen Muntean Bogdan și fiica acesteia, Antonia.
Copiii prezenți au oferit mamelor și bunicilor flori și mici cadouri.
Prin întreaga activitate, din care redăm câteva imagini foto, s-a concluzionat respectul copiilor pentru mamele și bunicile care oferă exemplu de iubire, răbdare și autentice lecții despre viață.
A fost un omagiu pentru femeia mamă și bunică cărora le trebuie urmată puterea de sacrificiu și hărnicie, sfaturile și răbdarea.
Toți cei prezenți, prin grija doamnei Pupeză Magheti Elena au primit dulciuri, cafea și diverse sucuri.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR
Este înscrisă la Accademia Tennis Plebiscito din Padova, iar rezultatele mereu în creștere, nu au întârziat să apară.
A câștigat numeroase concursuri de tenis la categoria sa de vârstă, 12 ani, secretul constând într-o pregătire asiduă, atât pe terenul de tenis cât și la sala de antrenamente. În ciuda vârstei fragede, Antonia demonstrează o maturitate și o perseverență rar întâlnite, remarcate în special de către cei care au primit-o în mijlocul lor, la Accademia din Padova. A ajuns în Italia cu părinții, după ce aceștia au decis că e cea mai bună cale de urmat pentru micuța campioană.
Mama, Mirela Bondoc, amintește de rezultatele obținute în ultima perioadă, ceea ce o face să fie extrem de mândră de fiica ei: „este clasată printre primele 10 jucătoare de tenis din Italia, la categoria ei de vârstă, fiind antrenată de Andrea Mantegazza. Deși are doar 12 ani și două luni, a intrat la o treaptă superioară, U14. Și de anul acesta, pe baza clasificărilor bune, neobișnuite la această vârstă, i s-a acordat dreptul de a juca și în serie C, pe echipe. Cam așa, ca la fotbal. Despre rezultatele de anul trecut, care a fost extrem de prolific, ar fi de menționat că a câștigat turneele U12, U14 Green Garden și Young Boys Panathon Tournament, apoi cel mai greu turneu, Tennis Trophy U12, desfășurat la Roma. A jucat cu cinci sportive valoroase și nu a pierdut niciun set.
De asemenea, a câștigat turneul U12,14 la Clubul Paladio-Vicenza. Apoi, sunt de evidențiat o seamă de alte prezențe: la turneul pe echipe Plebiscito, unde au fost echipe din întreaga Italie, Cupa Belardineli, Cupa Mario Moretti, numeroase participări la turneul de Tenis Open din Veneto, Turneul Master Final Kinder Trophy, Master Finale Next Gen-Torino și desigur, turneele de tenis din circuitul Europa U12, desfășurate în: Croația, Italia (Trieste), (Forli), Austria, Slovacia. Acestea sunt cele mai importante participări la turnee mari. Au mai fost și altele, dar nu atât de însemnate.”
La categoria reușite maxime, trebuie notată și prezența Antoniei Stephany Bondoc la turneul internațional de tenis masters organizat de „Rafa Nadal Tennis Academy” – Manacor, Insulele Baleare – Spania.
De fapt aceasta vine ca o recompensă pentru rezultatele foarte bune obținute și a însemnat o săptămână de pregătire la renumita Academie, o săptămână cadou, din partea Federației Italiene de Tenis, alături de copii-performeri din toată lumea.
Energie prin mișcare, educație prin sport
Părinții Antoniei au apreciat energia, valorificând dorința permanentă a fetiței pentru mișcare. „A început tenisul la patru ani și jumătate cu antrenoarea Petronela Borca, făcând în paralel și ski și tenis. Mai apoi l-am descoperit pe antrenorul David Radu, care ne-a atras cu metoda lui de a face să te simți ca o familie. Antonia a mers foarte bine, a crescut mult în valoare, și în vârstă, iar noi, ca foști sportivi, am apreciat potențialul ei și ne-am dorit mai mult, văzând că are înclinație și că poate să fie o bună sportivă.
Orice sport ar face. Atunci nu ne-am gândit că ar putea să obțină asemenea performanțe. Așa că, am mers mai departe, la antrenorul Bogdan Peia, fost sportiv reșițean cu performanțe notabile, stabilit la Timișoara. Mergeam de trei ori pe săptămână la Banu Sport, acolo unde antrenează. Ne-a fost foarte greu atunci, mai ales că Antonia începuse școala la Reșița, la secția germană a Liceului „Diaconovici-Tietz”. Chiar dacă în familie nu vorbim limba, am dorit să-i dăm ei această șansă. Ne-a fost tare greu, dar ne-am spus așa, că viața de sportiv cere sacrificii…”
Antonia Stephany Bondoc s-a născut sub zodia norocului!
Pentru că el, norocul, s-a ivit exact într-o vacanță de vară pe când se afla cu familia în Italia, la mare, pentru o cură de soare, apă, aer, numai bună de vindecat alergiile care i-au creat probleme de-a lungul anilor. „Auzisem noi că în stațiunea Sottomarina e un aer ozonat, special și ne-am dus acolo. Într-o bună zi, înainte să mergem la plajă, la ora 7 dimineața, Antonia se antrena pe teren alături de tatăl ei. Și a văzut-o un «talent scouter», un descoperitor de talente, Fabrizio Calderone. Surprins de felul în care se mișca pe teren, de tenacitatea de care dădea dovadă la ora aceea matinală, a invitat-o să susțină niște probe.”
Iar de aici, vă puteți imagina ce înseamnă deciziile favorabile luate de părinții care au decis să joace totul pe o carte, cotind puternic în viață, dându-i Antoniei șansa unei deveniri de campioană.
„Am luat o decizie imediată, am lăsat totul acasă și am plecat cu două genți pe umăr, gândind la binele Antoniei. Părea o nebunie, dar am făcut-o fără să ne sperie riscul. Aici, ea pare să fie un pic favorizată, pentru că nimeni, niciodată în istoria clubului, nu a avut asemenea rezultate la categoria ei de vârstă. Beneficiază de facilități deosebite pentru pregătire fizică, recuperare și relaxare. Antonia este mereu cu un chef fantastic de joc, e plină de energie. Cei de aici spun că încă nu au întâlnit așa ceva. Este extraordinară și muncește enorm.”
De mai bine de doi ani, familia Bondoc s-a stabilit la Padova, acolo unde talentata sportivă s-a integrat perfect la Accademia de Tennis Plebiscito. S-a integrat și la școală, chiar dacă la început nu cunoștea limba italiană. În două luni, a recuperat. Este elevă în clasa a VI-a și a ajuns la performanța de a fi a doua din clasă la învățătură. Mărturisește că disciplina favorită este matematica, pentru că „și în tenis e nevoie de matematică. Să gândești logic și mai ales să intuiești matematic ce urmează să se întâmple pe teren, ca să poți lua decizia bună.”
Cel mai exigent preparator fizic pe teren și cel mai bun prieten în afara lui-tatăl
„Personal trainer” calificat, Mirel Bondoc este preparatorul, omul din umbră, cel care a pus umărul la succesul campioanei. Foarte strict pe teren, în sala de sport, la antrenamente, știe că rezultatele meritorii se obțin cu foarte multă muncă. Pasionat de ceea ce face, își motivează fiica pas cu pas, așa cum la rându-i a învățat (mai demult) lecția performanței de la antrenorii săi de box.
„Noi am devenit o echipă și ne dedicăm 100%, Antoniei”, mărturisește Mirela Bondoc. „Eu mă ocup de partea de nutriție, suplimente, tot ce înseamnă alimentație personalizată și pe lângă asta, mă ocup cu organizarea participării la turnee, de contacte și tot ce ține de partea aceasta administrativă. Tenisul este un sport individual extrem de costisitor care implică foarte multe cheltuieli și de aceea vrem să găsim sponsori. Rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul, oricum, rămânem uniți în jurul acestui ideal…”
E clar că doar munca în echipă poate face ca visul să funcționeze. Mult succes îi dorim Antoniei Bondoc, descoperită la Reșița și strălucitoare în tenisul italian!
10 martie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Contemporani cu personalitățile noastre: prof. univ. dr. Marcu Mihai Deleanu la 85 de ani!
Prezentare de carte: „Cealaltă singurătate a Inorogului. Eeseu asupra operei științifice a filologului Marcu Mihai Deleanu”, autor Ionel Bota (Oravița), apărută la Editura „TIM“ Reșița, 2025.
Zeitgenossen mit unseren Persönlichkeiten: Univ.-Prof. Dr. Marcu Mihail Deleanu zum 85. Geburtstag!
Buchpräsentation: „Cealaltă singurătate a Inorogului. Eeseu asupra operei științifice a filologului Marcu Mihai Deleanu” des Autors Ionel Bota (Orawitza), erschienen im Verlag „TIM“ Reschitza, 2025.
Aseară, 6 martie 2025, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița a devenit neîncăpătoare! Mulțime de prieteni ai artistului fotograf Petre Dalea au fost prezenți la evenimentul prilejuit de expunerea celor 33 de lucrări ale acestuia, fotografii reprezentative pentru tema propusă – „F3 – Flori, Fluturi, Femei”.
Expoziția personală de fotografie semnată Petre Dalea a primit patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România și a fost organizată de Centrul Cultural German „Alexander Tietz” Reșița. De altfel, președintele Erwin Josef Țigla a gândit acest eveniment în contextul sărbătorii Zilei de 8 Martie, Ziua Femeii, continuând astfel seria expozițiilor dedicate mărțișorului, doamnelor și primăverii. În această serie au expus pictorițele membre ale Cercului Deutsche Kunst Reschitza (expoziție de grup), urmând expoziții personale: Ana Viorika Farkas, Livia Frunză, Tatiana Țibru și Flavia Beatrice Grădinaru. Iată, că între aceste talentate doamne care încântă privirea publicului cu artă plastică, Petre Dalea se încadrează perfect cu expresive lucrări de artă fotografică!
Despre lucrările expuse au vorbit cu mult suflet, dar și cu multă pricepere, dr. Ada D. Cruceanu Chiseliță și Flavian Savescu, președintele Asociației Foto Club Banatul Montan, iar despre artist au vorbit cu multă prietenie Gabriela Șerban și Nicolae Sârbu. Moderatorul evenimentului fiind însuși organizatorul principal, Erwin Josef Țigla, a avut un cuvânt de deschidere inspirat, introducând publicul prezent în arta fotografică de ieri și de azi, conturând un veritabil portret al fotografului Petre Dalea.
Prin frumusețea lucrărilor și prin atmosfera creată, evenimentul s-a împlinit într-o caldă sărbătoare cultural-artistică de care s-a bucurat o mulțime de oameni minunați!
Mulțumim, Petre Dalea! Mulțumim, Erwin Josef Țigla!
Și, pentru că artistul fotograf Petre Dalea este unul dintre prietenii Bocșei, l-am provocat la o discuție și iată ce a ieșit!
Povești în bibliotecă
Gabriela Șerban în dialog cu fotograful Petre Dalea
Pe Petre Dalea îl cunosc de multă vreme, face parte dintre acei oameni pe care îi cunoști parcă de când lumea, dintotdeauna, pentru că este un om bun, un caracter frumos și un prieten de nădejde.
Despre pasiunea lui Petre legată de fotografie, de asemenea, știu de multă vreme, deoarece, aproape la fiecare eveniment, Petre este fotograful care ne dăruiește cele mai reușite fotografii! Are un aparat bun, dar, mai ales, are „ochi” de artist, care surprinde imaginea în cel mai potrivit moment!
Întotdeauna mi-a fost drag Petre Dalea pentru bunul simț atât de rarisim astăzi, pentru discreția care-l caracterizează și pentru modestia de care sunt capabili doar oamenii aleși, oamenii extrem de valoroși!
Noi, în bibliotecă, spunem că „decât să-ți bagi nasul în treburile altora, mai bine bagă-ți nasul într-o carte”; Petre spune cam același lucru și, mai mult, chiar aplică: stă cu nasul în cărți, studiază arta fotografică, apoi realizează niște fotografii de excepție! Multe dintre ele sunt admise în concursuri naționale și internaționale, iar unele sunt premiate!
Pentru că Petre poate fi un model de perseverență și talent pentru noi toți, l-am invitat la o discuție pe care o vom relata în rândurile următoare!
G. Ș. Bun venit la „povești în bibliotecă”! Petre Dalea, te urmărim cu toții cu interes pe rețelele de socializare și observăm niște reușite extraordinare în domeniul artei fotografice! Carașul nostru se poate mândri cu realizările tale, fiindcă nu este la îndemâna oricui să-i fie aleasă, de exemplu, o fotografie, din sute de fotografii, pentru a participa la un concurs sau pentru a apărea într-un album! Dar, înainte de a ne povesti despre astfel de minunate întâmplări, vrem să te cunoaștem. Cine e Petre Dalea?
P. D.Sunt născut la 10 km de Reșița, adică “mis bănățan în țoalele mele”. Am urmat școlile și mi-am desfășurat activitatea profesională tot în Reșița. Acum sunt pensionar și pot să dedic mai mult timp fotografiei.
G. Ș. De când pasiunea pentru fotografie? Cum s-a născut această pasiune?
P. D.Am început să fotografiez de tânăr, dar relația mea cu fotografia a fost un fel de „dragoste cu năbădăi” pentru că am avut mai multe perioade de pauză. După etapa din copilărie (clasele VI – VII), când am fotografiat cu celebrele aparate rusești SMENA, a urmat o pauză până în ultimii doi ani de liceu când am început să fac pe fotograful colegilor în excursii.
În afară de 3-4 ore la Casa Pionierilor din Reșița, la cercul de fotografie (pe care l-am abandonat prea repede), nu am urmat alte școli sau cursuri în domeniul fotografiei. Am fost autodidact și am citit destul de mult despre fotografie, compoziție, lumină, coloristică și estetică a imaginii. Apoi a fost multă practică și multe încercări. După 1982 m-am aplecat mai mult spre fotografie, iar de prin 1984 am început să fac fotografie de eveniment, la început alb/negru, cu un aparat de fotografiat „Zenit E”, urmat la scurt timp de un „Zenit TTL” ceva mai performant. Apoi m-am dotat cu un „Practika MTL 5” și trei obiective (un 50 mm, un 24 plus un teleobiectiv de 200 mm) și am trecut la fotografia color. Mi-am făcut un mini laborator acasă, cu tancuri de developat, cu aparat de mărit „Krokus”, termometre, lumini de laborator, tăvi și tot ce mai presupunea această muncă.
După 1990 mi-am scos autorizație de fotograf și am făcut fotografie de eveniment încă un an. Aprilie 1990 mi-a adus și prima participare la o expoziție colectivă de fotografie. În ianuarie 1992 am vândut tot și am renunțat la fotografie pentru câțiva ani. Prin 2000 mi-am achiziționat un aparat digital „Sony” de 7 mp și am revenit la sentimente mai bune față de fotografie.
De prin 2009-2010 a început să mă intereseze fotografia de artă, așa că am reînceput să citesc despre estetica în fotografie, despre compoziție și am început să vizitez expozițiile de fotografie și de pictură.
O scurtă perioadă am făcut fotografii cu un „Canon 40D” împrumutat, iar apoi mi-am cumparat un „DSLR – Canon 60D”; acum am trecut pe un aparat de fotografiat de tip mirrorless – „Fuji XT4”. Majoritatea fotografiilor mele sunt făcute cu un obiectiv de kit, un 28-135 de la „Canon”, iar acum fotografiez tot cu un singur obiectiv, un „Fujinon” de 18-135. Niciodată nu am avut aparate foto super performante sau foarte scumpe, dar cu multă pasiune, muncă și pregătire au venit și rezultatele.
Că tot aminteai de concursuri, din anul 2013 am început să particip la diverse workshopuri susținute de diverși fotografi români, iar in 2014 am câștigat și primul premiu la un concurs de fotografie.
G. Ș. La ce fel de proiecte ai luat parte până acum?
P. D.Un proiect de suflet a fost și este Asociația “Foto Club BANATUL MONTAN” din Reșița. Din 2014 sunt membru fondator al acestei asociații, iar în 2015 am fost acceptat și în AAFR (Asociația Artiștilor Fotografi din România).
G. Ș. Cum vin proiectele la tine? Cum le găsești?
P. D.Proiectele nu vin singure și nici nu le găsesc întâmplător. Proiectele mele fotografice le gândesc și încerc să le planific cât mai riguros. Spre exemplu, am de gând să fac cândva, în viitor, o expoziție cu cât mai multe cascade din zona Banatului Montan. Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect, încerc să fotografiez cât mai multe cascade, în diverse anotimpuri ceea ce nu este nici simplu și nici ușor.
G. Ș. Care dintre proiecte ți-a adus cea mai mare mulțumire? Ai un rezultat special de care ești foarte mândru?
P. D.Sunt foarte mândru de toate rezultatele, premiile și distincțiile pe care le-am obținut în domeniul fotografic.
Pentru rezultatele obținute la concursurile și Saloanele Naționale și Internaționale de Artă Fotografică în anul 2017 am primt distincția cu titlul de Art. AAFR (Artist al Asociației Artiștilor Fotografi din România), iar în 2021 am primit distincția EAAFR (Excelență AAFR). Anul 2024 a venit cu o altă bucurie pentru că am fost acceptat ca membru FIAP și am primit distincția AFIAP – Artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică.
O altă surpriză recentă este titlul de Ambasador IAAP în România (Asociația Internațională a Fotografilor de Artă) și onorant a fost argumentul prezentat: „Cu mare onoare vă urăm bun venit în calitate de Ambasador oficial al asociației noastre. Reprezentarea dumneavoastră va spori, fără îndoială, comunitatea noastră și va consolida și mai mult legăturile care leagă membrii noștri. Suntem încrezători că entuziasmul, creativitatea și pasiunea dumneavoastră pentru fotografie vor contribui în mare măsură la creșterea și succesul Asociației Internaționale a Fotografilor de Artă.”
Din 2014 până acum am avut 8 expoziții personale și am participat la: 43 expoziții colective în țară: Reșița (18), Oțelu Roșu, Craiova (3), Brașov (2), Oradea (4), Carei, București (2), Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca, Vulcan, Salina Ocnele Mari (4), Casa cu Lei – Bistrița, Salina Slănic Prahova, Târgu-Mures și Sighetul Marmației; 20 expoziții colective internaționale: Viena (Austria), Belgrad (Serbia), Barcelona (Spania), Atena (Grecia), Milano (Italia), Amsterdam (Olanda), Berlin (Germania), Veneția (Italia), Sofia (Bulgaria), Ljubljana (Slovenia), Melbourne (Australia), Budapesta 2019 (Ungaria), Tel-Aviv (Israel), Los Angeles (S.U.A.), Budapesta-2020, Hanoi (Vietnam), Monreal (Canada), Johannesburg (South Africa), Manila (Philipines) și Bardejov (Slovacia).
G. Ș. Extraordinar! Și fac această afirmație cu o admirație binemeritată! Nu ca să te măgulesc, de altfel, nici nu ai nevoie de „lingușeli”, rezultatele sunt grăitoare și au la bază multă muncă și multă pasiune. Ce-ți place să fotografiezi?
P. D.Particip la multe evenimente culturale sau sportive unde fac un fel de fotografie documentară, de tip fotoreportaj, dar cel mai mult îmi place să fotografiez natura, peisajele, și să surprind chipurile oamenilor în mediul lor natural. De fiecare dată când mă aplec să fac un cadru cu o floare sau un fluture (fotografii banale pentru unii), consider că am făcut o reverență în fața naturii pentru a-i mulțumi pentru toate frumusețile pe care cu generozitate ni le oferă.
G. Ș. Ești modest, ceea ce știam deja, dar observ că ești și deosebit de sensibil. De altfel, fotografiile tale transmit această sensibilitate, delicatețe, chiar duioșie! Ai un mentor? Ai un model? Un fotograf preferat?
P. D.Pentru că am fost un autodidact, nu am avut niciodată un mentor sau un model. Vizionez zilnic multe fotografii și am mai mulți fotografi pe care îi admir, dar nu aș putea să spun că unul e mai preferat decât altul.
G. Ș. Poate ai o fotografie preferată?
P. D.Nu cred că pot să aleg o fotografie preferată, pentru că fiecare fotografie are povestea ei, unele îmi trezesc amintiri, altele îmi aduc recunoașteri și premii la concursurile și Saloanele Naționale sau Internaționale la care particip.
G. Ș. Umbli cu aparatul/camera de fotografiat cu tine în permanență? Adică, „vânezi” imagini?
P. D.Nu umblu în permanență cu aparatul de fotografiat la gât, pentru că fotografia de stradă nu este unul din genurile fotografice care să mă pasioneze.
G. Ș. Lucrezi imaginile înainte de a le expune? (Le editezi, le photoshopezi etc?)
P. D.În zilele noastre, când fotografia este digitală, nu există fotografie „direct din aparat”, adică neprelucrată. Fișierul digital este o colecție de date, de zero și unu, pe care o interpretează un soft din aparatul foto pentru a o putea vedea pe ecranul aparatului, sau o interpretează softurile de editare de genul Photoshop sau altele. Cei care se mândresc cu „fotografii direct din aparat” ori nu știu să-și prelucreze imaginile, ori sunt prea comozi ca să o facă, ori îi mulțumește interpretarea softului implementat de fabricantul aparatului. Personal fac fotografii care uneori se pot încadra la artă fotografică, dar nu fac artă digitală, adică intervențiile mele asupra imaginii inițiale sunt minime.
G. Ș. Am înțeles! Ce proiecte ai de viitor?
P. D.Un proiect de viitor este relansarea activităților Fotoclubului, organizarea unor expoziții colective împreună cu colegii de fotoclub și, mai ales, organizarea unui Salon Internațional de Artă Fotografică la Reșița.
G. Ș. Ce sfat ai da unui tânăr pasionat de fotografie?
P. D.Celor pasionați de fotografie, de arta fotografică în special, le-aș spune să își urmeze pasiunea, să-și aloce timp pentru a învăța atât latura tehnică, cât și cea estetică a fotografiei, pentru că săritul peste etape nu este întotdeauna benefic. Se spune că „talentul este 1% inspirație și 99% transpirație” așa că, fără cunoștințe temeinice despre fotografie, despre diferitele genuri ale fotografiei, rezultatele sunt doar o întâmplare care nu se repetă prea des.
G. Ș. Dragă Petre, îți mulțumesc pentru mărturisirile tale. Nu te întreb dacă din această pasiune se pot face bani, pentru că fotografia e artă, ceea ce faci tu este artă, iar artiștii știm cum sunt răsplătiți și apreciați astăzi… Din păcate, trăim în vremuri tulburi și putem spune precum cronicarul „nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”. Noi, echipa „Bocșa culturală”, îți dorim să fii sănătos, să-ți realizezi proiectele și să ai mult succes în concursurile în care ți-au fost acceptate fotografii, dar și în altele care vor urma. Să te bucuri de familie și prieteni și de toată frumusețea care te și ne înconjoară! O primăvară frumoasă!
Expoziția de artă plastică Flavia Beatris Grădinaru: „Un buchet de ghiocei“.
Incursiuni muzicale: Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
10 martie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Contemporani cu personalitățile noastre: prof. univ. dr. Marcu Mihai Deleanu la 85 de ani!
Prezentare de carte: „Cealaltă singurătate a Inorogului. Eeseu asupra operei științifice a filologului Marcu Mihai Deleanu”, autor Ionel Bota (Oravița), apărută la Editura „TIM“ Reșița, 2025.
O întâlnire cu scriitoarea timișoreancă Maria Nițu și cărțile ei.
12 martie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Dialoguri culturale. În calitate de oaspete al manifestării: autorul Zoltan Kovacs, fondatorul săptămânalului „Agenda”, împreună cu cea mai recentă apariție editorială a sa: „Comunismul și cioburile sale. 45 de ani, cu bune și rele în România”, Editura „Agenda“ Timișoara, 2024.
Prezentare de carte. Autorul Marian Apostol își prezintă ultimele apariții editoriale: „Îngerul din pufoaică“ (Editura „Hoffman“ Caracal, 2025) și „ElectroSclavie” (Editura „Hoffman“ Caracal, 2025).
Programm für die Zeitspanne 6. – 13. März 2025:
6. März 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Im Zeichen des Märzchen und des Internationalen Frauentags, des 8. März…
Fotoausstellung Petru Dalea (Reschitza): „F 3 – Flori, Fluturi Și Femei = F3 – Blumen, Schmetterlinge, Frauen“.
Im Zeichen des Märzchen und des Internationalen Frauentags, des 8. März…
Kunstausstellung Flavia Beatris Grădinaru: „Un buchet de ghiocei = Ein Strauß Schneeglöckchen“.
Musikalische Einlagen mit der „Resicza“-Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).
10. März 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Zeitgenossen mit unseren Persönlichkeiten: Univ.-Prof. Dr. Marcu Mihail Deleanu zum 85. Geburtstag!
Buchpräsentation: „Cealaltă singurătate a Inorogului. Eeseu asupra operei științifice a filologului Marcu Mihai Deleanu” des Autors Ionel Bota (Orawitza), erschienen im Verlag „TIM“ Reschitza, 2025.
11. März 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Im kulturellen Dialog.
Die Geschichte des Karascher Landes in Studien und Dokumenten aus dem Familienarchiv, mit Dr. Ionel Bota (Orawitza) / Teil I;
Eine literarische Begegnung mit der Temeswarer Schriftstellerin Maria Nițu.
12. März 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Im kulturellen Dialog: der Autor Zoltan Kovacs, Gründer der Temeswarer Publikation „Agenda” und seine neueste Buchveröffentlichung: „Comunismul și cioburile sale. 45 de ani, cu bune și rele în România”, erschienen im Verlag „Agenda“ Temeswar, 2024.
13. März 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Buchpräsentationen. Der Autor Marian Apostol stellt seine zuletzt erschienenen Bücher vor: „Îngerul din pufoaică“ (Verlag „Hoffman“ Caracal, 2025) und „ElectroSclavie” (Verlag „Hoffman“ Caracal, 2025).
Într-un comunicat al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, se arată că miercuri, 5 martie, în calendarul Bisericii Romano-Catolice este marcată MIERCUREA CENUŞII, această zi fiind începutul Postului Mare, al timpului de pregătire pentru Solemnitatea Învierii Domnului – Sfintele Paști. Miercurea Cenușii este pentru credincioșii romano-catolici zi de post sever și abstinență, introducând Postul Mare ca un timp special de reculegere, împăcare și meditație. În această zi în bisericile romano-catolice se celebrează un ritual special de binecuvântare a cenușii, care este apoi presărată pe fruntea credincioșilor, ca semn al pocăinței și întoarcerii de la păcat.
La Reșița, în cadrul Bisericii parohiale „Maria Zăpezii”, miercuri după-amiaza, începând cu ora 18.00, va fi celebrată o Sfântă Liturghie în limbile română, germană și maghiară, în cadrul căreia va fi sfințită cenușa, după care acesta o va presăra pe fruntea credincioșilor prezenți.
Potrivit datelor unui raport din 2023 al Media Reform Coalition, de la Goldsmiths University, 90% din piața ziarelor din Marea Britanie este controlată de… trei companii. Rapoarte similare au indicat, de asemenea, concentrarea presei în Spania, Franța și Argentina. Dar unele companii media au decis să-și croiască propriul drum în aceste țări, sfidând structurile tradiționale de proprietate în câteva mâini ale industriei de știri. Deși nu există un singur model când vine vorba de mass-media deținută de jurnaliști, câteva exemple de rețete de succes fără… miliardari, interese, control și „favoruri”, arată că se poate…
Publicații de ținute de angajați
West Highland Free Press a devenit un ziar deținut de angajați în 2009. După ce proprietarii inițiali s-au pensionat, le-au oferit angajaților oportunitatea de a prelua controlul companiei. The Free Press este un mic ziar hiperlocal săptămânal, care acoperă West Highlands, din Scoția, cu un tiraj tipărit de aproximativ 3.000 de exemplare. Publicația are cinci angajați și câțiva freelanceri. Actualul său editor, Keith MacKenzie, care a lucrat la ziar timp de două decenii, este acum unul dintre cei cinci acționari ai companiei: „S-a înființat un trust de angajați. Angajații au băgat niște bani și apoi au fost niște fonduri. Așa că, atunci când părăsești compania, acțiunile tale merg cu tine, în esență, dar ar fi de așteptat ca orice angajat să devină atât proprietar, cât și angajat”.
Alte publicații deținute de angajați și-au extins operațiunile la nivel național. Un exemplu citat de reutersinstitute.politics.ox.ac.uk este ziarul argentinian Tiempo Argentino, care a fost lăsat la dispoziția angajaților săi după ce a fost închis de către proprietarii săi corporativi în 2015. Câteva luni mai târziu, jurnaliștii săi au format o cooperativă pentru a menține redacția pe linia de plutire. În cadrul unui interviu recent, actualul președinte, Malena Winer, a explicat că angajații au învățat să gestioneze o cooperativă de la zero, pentru a salva printul.
În Uruguay, unul dintre cele mai citite ziare din țară este La Diaria, publicație profitabilă, cu peste 21.000 de abonați, într-o țară cu o populație de trei milioane de locuitori. Cu 170 de angajați, La Diaria funcționează în cadrul aceluiași model de cooperare – după trei luni de muncă pentru ziar, angajații au de ales să se alăture cooperativei sau pur și simplu să fie doar angajați. Redactorul-șef Natalia Uval punctează: „Dacă obținem un profit, vrem să-l reinvestim sau poate să generăm un fond pentru a susține jurnalismul. Așadar, beneficiul real al acționarului este acela de a putea lua decizii strategice pentru companie”.
O altă publicație foarte populară deținută de angajați este elDiario.es, una dintre cele mai citite și mai influente instituții de știri din Spania. Recent, redacția a înregistrat peste 100.000 de abonați, 40% din veniturile sale provenind de la cititori, iar restul din reclame. Editorul și co-fondatorul Ignacio Escolar este principalul acționar al companiei, cu 40% din acțiuni, iar restul sunt deținute de alți jurnaliști care lucrează pentru ziar. elDiario.es a fost lansat în 2012, în mijlocul unei recesiuni profunde, într-un moment în care unele organizații de știri se închideau. După ce ziarul la care lucra a fost închis, Escolar a decis să lanseze un nou tip de publicație: „Am vrut să începem noi înșine acest proiect, astfel încât nimeni altcineva să nu-l poată controla.
Fundația care asigură „independență pentru totdeauna”
Site-ul de știri francez Mediapart a fost lansat de jurnalistul de renume Edwy Plenel și câțiva colegi cu un obiectiv similar. Spre deosebire de elDiario.es, însă, Mediapart a creat în 2019 o fundație în care și-a plasat „100% din capitalul său într-o structură non-profit, care se va asigura că nu poate fi cumpărat sau vândut în viitor”.
Carine Fouteau, președintele și editorul Mediapart, susține că acest aranjament le permite jurnaliștilor să fie independenți chiar și față de cei patru co-fondatori ai lor: „Capitalul și activele noastre sunt deținute de această fundație și nu mai putem fi vânduți sau cumpărați de nimeni – am creat această structură care ne permite să fim independenți pentru totdeauna”. Mediapart a lansat un fond special, care deține Mediapart printr-o altă structură, Société pour la Protection de l’Indépendance de Mediapart (SPIM), astfel încât nicio companie privată sau investitor să nu poată prelua publicația. Aceasta înseamnă că Mediapart este acum deținută 100% de această organizație nonprofit și toți banii pe care îi câștigă revin în companie.
Toate publicațiile evidențiază modul în care o structură deținută de angajați le-a permis să fie eliberate de „lanțurile” potențialelor conflicte de interese. De exemplu, La Diaria a publicat recent o anchetă privind un scandal care afectează investițiile în bovine – peste 4.000 de oameni și-au pus banii în cel mai mare fond de investiții în bovine din Uruguay, care acum dă faliment și refuză să restituie banii. Fără a avea vreo legătură cu acea companie, La Diaria a relatat liber despre această poveste, fără nici un fel de presiune. Iar Tiempo Argentino a decis să evite ofertele tentante de bani publicitari de la companiile agricole multinaționale, astfel încât publicația să poată relata liber despre poluare și comportamentul nociv al unor astfel de companii.
Sprijinul publicului a fost întotdeauna esențial pentru majoritatea publicațiilor deținute de angajați care își păstrează independența editorial. Când Tiempo Argentino s-a închis pentru prima dată, în 2016, cititorii săi au fost determinanți pentru revenirea publicației. Această experiență a inspirat personalul să pună în aplicare un model de venituri care se bazează în mare măsură pe public. Pentru West Highland Free Press, cititorii reprezintă o component crucial: ziarul se susține printr-o combinație de cititori care cumpără o copie în fiecare săptămână, abonamente, publicitate locală și națională. La Diaria se bazează, de asemenea, în mare măsură pe veniturile de la cititori – până la 86% din veniturile lor provin de la cei peste 21.000 de abonați, restul provenind din reclame. „Această alianță între jurnaliști și comunități, public și lucrătorii mass-media, mi se pare a fi cea mai viabilă modalitate de a garanta că jurnalismul independent continuă să existe”, susține Uval.
Expoziția de artă plastică Livia Frunză: „Florile sufletului“.
Concert de romanțe cu prof. Elena Cozâltea; acompaniament muzical: Angela Kovács;
Incursiuni muzicale cu elevii clasei de canto a prof. Cornelia Balogh-Remelei, Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița. Acompaniament la pian: prof. Lorand Gabriel Balogh-Remelei.
3. März 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Im Zeichen des Märzchen und des Internationalen Frauentags, des 8. März…
Kunstausstellung Livia Frunză (Reschitza): „Florile sufletului = Die Blumen der Seele“.
Romanzen-Nachmittag mit Elena Cozâltea, musikalische Begleitung: Angela Kovács.
Weitere musikalische Einlagen: Schüler des „Sabin Păuța”-Kunstlyzeums Reschitza, betreut von Cornelia & Lorand Gabriel Balogh-Remelei, Musiklehrer an der bevor genannten Schuleinrichtung.
Căminul cultural din localitatea hunedoreană Teliucu Inferior a găzduit o reușită activitate educativă pe tema „De la seniori învățăm cutezanța și omenia” cu participarea elevilor membri ai cercului de jurnalism „Doru Dinu Glăvan”.
Au vorbit auditoriului seniorii consilier Vili Orășan și Ilie Dumitru, membri ai Asociației CARP „Speranța” Hunedoara. Au punctat faptul că, fiecare dintre noi are datoria să-i respecte pe vârstnici. Avem obligația morală să-i prețuim și să ne bucurăm că ei sunt alături de noi.
De la seniori se poate învăța respectul față de muncă, de profesie, de familie și semeni, dar și felul în care trebuie păstrată sănătatea și prevenirea consumului și traficului de droguri.
Este bine să fim alături de seniori, să-i ajutăm să-și păstreze tinerețea sufletească, dar și să învățăm din experiența lor de viață.
Tot cu această ocazie au fost premiați elevii Achim Alexia și Zepa Adrian care în cadrul concursului județean de jurnalism „Casa bunicilor leagănul copilăriei noastre” au obținut premiul revistei „Info CARP „SPERANȚA” aparținând Asociației CARP „Speranța” Hunedoara.
Profesoarei coordonatoare dr. Crișan Roxana Mădălina i s-a acordat Diploma de excelență din partea ziarului „Accent Media” (director Cornel Poenar).
În final s-a vizitat o reușită expoziție cu desene semnate de elevi ai școlii din localitate, toți participanții bucurându-se de o gamă variată de dulciuri și sucuri oferite de Primărie prin bibliotecara Pupeză Magheti Elena.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Căminul Cultural al comunei hunedorene Teliucu Inferior a găzduit o întâlnire a fermierilor din zonă, unii dintre ei seniori, cu o echipă profesionistă de la Centrul APIA Hunedoara formată din Monica Petric, Florica Truță și Gelu Pintea și coordonată de Victoria Doboș (foto 1).
S-a punctat cu această ocazie faptul că și în anul 2025 fermierii pot beneficia de sprijin financiar prin intervenții aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, în conformitate cu Planul național strategic PNS 2013-2027, sprijin finanțat de Fondul European de Garantare Agricolă, de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul național.
S-a specificat necesitatea respectării normelor privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă (inclusiv pe cele neeligibile sau care nu mai sunt folosite în scopul producției) pe tot parcursul anului de cerere.
Am intrat în vorbă cu unul dintre fermierii prezenți, Vili Orășan, (foto 2 – consilier la Asociația CARP „Speranța”) și care ne-a declarat în exclusivitate:
– Sunt unul dintre pensionarii din zonă și fermier care a venit la această întâlnire pentru a afla toate amănuntele cu privire la depunerea pentru APIA a cererilor de plată în perioada martie-mai 2025.
Am participat la o adevărată lecție de cunoaștere a condițiilor generale de eligibilitate pentru a beneficia de plățile aferente și documentele necesare în solicitarea sprijinului cerut.
S-a reținut de cei prezenți rolul responsabilității privind legalitatea și valabilitatea documentelor depuse la dosarul cererii de plată.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Aproximativ 120 de persoane (dintre care nu au lipsit seniori și senioare) prezente în Biserica „FILADELFIA” din satul Cinciș-Cerna au participat la momente de vorbire cu Dumnezeu, dar și de promovare prin cântec și trăire sufletească a învățăturii lui.
Amănunte în acest sens am cerut de la seniorul Ilie Dumitru (foto) care ne-a spus în exclusivitate:
– În cadrul temei „Bunătatea lui Dumnezeu manifestată asupra omenirii” pastorul bihorean Urs Daniel a făcut celor prezenți un îndemn spre o viață curată și bunătate izvorâtă din credință, smerenie și rugăciune.
Au încântat auditoriul grupul de cântăreți bihoreni condus de Lucian Bila, solistul vocal Iancău Elvis, grupul vocal Ruhama condus de Constantin Cobârzan și al copiilor din sat coordonat de Dănica Flori.
A fost deci, o autentică seară de mângâiere sufletească și multă bucurie.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
În prima zi de primăvară începem cu iubirea ca un concept atemporal. Deși mi-a plăcut povestea de dragoste dintre Jane Seymour și Christopher Reeve în Undeva, cândva, iubirea atemporală care a unit două suflete din două dimensiuni diferite, noi o să ne bucurăm de altfel de iubire atemporală. În folclor, ar suna așa: Oh, iubirea, bat-o vina / iar s-a umflat balerina, iar în limbaj popular : n-are nimic dacă iubitul tău are cu 30-40 de ani mai mult. Esențialul e să respire! 😉 Nu, nu e nici erotica lui Goethe, Kafka sau Henry Miller, primii doi au prea multă satiră și prea puțin umor, iar ultimul doar viciu generalizat. Eu promit să am și morală creștină și happy-end. Să revenim la el și ea.
Ce aveau ei în comun? Amândoi au început cu un unchi. Ei i-a plăcut, lui nu, de aceea a încercat și cu o mătușă… nu a mai fost așa rău, dar simțea că poate mai mult.
Când s-au întâlnit el și ea? Mult mai târziu … pentru el, mult prea devreme pentru ea.
Prima dată intră în scenă ea, pentru că azi e 1 martie, iar femeia ca simbol al regenerării, al renașterii, al înnoirii, al primăverii cu ghiocei, toporași, lăcrămioare, trebuie venerată prima. Așadar, adolescenta noastră precoce nu a început (cum, probabil, vă imaginați) prea devreme. Abia la 17 ani, anul III de liceu, l-a întâlnit pe unchiul. Majoritatea la 17 ani au deja 6-7 ani de dietă carnivoră, internetul le maturizează bolnăvicios de repede. Și nici unchiul nu era cine știe ce ticălos…la o nuntă în mediul rural, târziu în noapte, toată lumea beată, adormea fiecare pe unde apuca, ea s-a împiedicat de el în hambar, el dormea în paie cu cămașa descheiată, marinar, plin de mușchi, chipeș, s-a cam dus singură în gura lupului. El a crezut că a avut un vis frumos! Abia a doua oară era treaz, a smotocit-o serios vreo trei ore și a intrat prin toate cotloanele!… a durut-o, a plâns…de dor. Că abia aștepta să-l vadă a doua zi, dar vaporul lui a plecat pentru vreo doi ani prin Asia. Micuța i-a scris emailuri zilnic o lungă perioadă, dar timpul închide orice fel de cicatrice. Nu însă și cicatricea plăcerilor, aia rămânea veșnic deschisă, dornică de noi și noi experiențe. Unchiul a deschis un fel de cutie a Pandorei, căci nu putea face nimic cu băieții de vârsta ei sau măcar vârste apropiate. Erau mult prea infantili, prea egoiști, prea nerăbdători, prea fără sare și piper, trebuia neapărat să fie mult mai mari. În afară de satisfacții interminabile, mai primea grijă, protecție, cadouri și mai ales o cantitate considerabilă de înțelepciune, cultură generală, maniere, subtilități. Cu cât era mai bătrân, cu atât favorurile erau mai mari. De la 17 la 25 ani s-a tot antrenat pentru întâlnirea cu marea ei iubire, care adunase 60 de primăveri, evident tot marinar, doar că de rang înalt, căpitan de vas!
Căpitanul nostru nu a fost nici el așa iubitor de tinerețe dintotdeauna, dar fiind tot timpul plecat, fiind doar o lună pe an acasă, nu era dispus să suporte dureri de cap, de spate, nervi, depresii, certuri, de la o nevastă bătrână care nu producea nimic, doar consuma. Ar fi suportat stoic toate acestea de la o fată mult mai tânără, mai frumoasă și mai fiabilă. Și așa a întâlnit muza perfectă într-o zi de toamnă, la o sărbătoare a recoltei în Galați, la un spectacol de dansuri populare, ea fiind și balerină și studentă la litere. Căpitanul era sponsorul principal al festivalului, așa că toate starletele au venit să ciocnească un pahar de șampanie la final. Ea l-a mirosit din prima că e sensibil la frumos, el a mirosit-o din prima că e gold digger, și cum o mână spală pe alta a fost deajuns un …Mergem?
Pentru ea, el nu trebuia să fie decât o sursă de plătit chiria pe un an, iar pentru el nu trebuia să fie decât o noapte de amor cu o studentă conștiincioasă care urma să fie plătită regește. A doua zi vaporul trebuia să plece departe, dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, din motive tehnice vaporul și-a amânat plecarea cu trei zile… care aveau să fie fatale…căci le-a petrecut cu frumoasa balerină…și a descoperit că scrie poezie, că e o bucătăreasă desăvârșită, că știe șah la nivel de candidat de maestru și că e o jucătoare împătimită de biliard…pentru început! Apoi seducția a continuat în formă agravantă, foarte elaborat și temeinic în toate cele trei zile.
Spectacole de teatru, restaurante de lux, club de noapte, cinema, picnic la iarbă verde, baie în Dunăre noaptea sub lumina mângâietoare a lunii, iar fiecare din întâlnirile acestea romantice fiind binecuvântate cu un blowjob de cea mai bună calitate și igienă…nici o picătură nu se irosea. Apoi mângâieri pe mână, pe spate, clasicul joc cu mâna prin păr, sărutări fine pe gât, pe lobul urechii, pe ochi, pe flori, pe buze ori morminte, sughiță marele Blaga.
Timp în care nu i-a cerut nimic în schimb…căpitanul știa că sexul gratis e cel mai scump. Și avea dreptate, căci atins la coardele sensibile, s-a aprins. A început să se roage, a reluat legătura cu duhovnicul lui, a prezentat-o și pe ea, ea a aflat ce e spovedania, preotul a albit, dar cu mare folos căci relația lor devenea din ce în ce mai serioasă. I-a deschis fetei o sală de balet pentru copii, o editură în care să-și publice cărțile de poezii, i-a cumpărat o casă cu etaj pe malul fluviului și un chihuahua de poșetă!
Colac peste pupăză ea își dorea și un copil cu el, care întârzia să apară. Era limpede că și ea îl iubea. Așa se întâmplă cu fetele care cresc fără tată, se îndrăgostesc de bărbați mult mai maturi. Și așteptarea asta s-a prelungit 20 de ani…când căpitanul a murit. Atac de cord…probabil de la viagra.
Când s-a scurs jumătate din viață?!… Oare a meritat?…
Ea la 45 de ani părea stinsă, teoretic orice femeie la 45 de ani începe să decadă fizic. Practic, femeile cu viață curată și sănătoasă arată bestial și peste 80 de ani. Tristă, dar cu licăriri de viață în ochi, îl întâlnește pe fiul căpitanului din prima căsătorie, 50 de ani, tot frumos, tot puternic și el putea face copii. Viața mergea înainte.
Acolo unde este teren fertil pentru Dumnezeu, în timp, Atoateștiutorul găsește o soluție chiar și pentru cele mai rătăcite suflete!
P.S. 1 Oripilate de vulgaritatea narațiunii ? Ei bine ,dragele mele, cineva trebuie ,din când în când, să tragă câte un semnal de alarmă la viciul mileniului – desfrânarea – altoit cu dragostea de arginți…și cine s-o facă mai bine decât unul care a fost în sânul vostru mai bine de juma de veac …
P.S. 2 De ce tocmai de 1 Martie? …păi a venit primăvara, s-a dezghețat Dunărea și au venit 3 vapoare noi în Portul Galați!…;-)
P.S.3 Doamnele mele, ce-am face fără autoironie?! Riduri! Cititoarele mele fidele vor zâmbi complice, majoritatea mă vor înjura! Las că nu strică puțin hate, m-ajută să strâng capital de Smerenie! Doamne Ajută!
(Lista interpretărilor și metaforelor rămâne deschisă
Actor, regizor, scenarist și cum sunt ortodox practicant, naționalist (în sensul că-mi iubesc nația, limba, tradițiile, țara, fără să intru în nici un partid de profil) e limpede că nu fac parte din nici o gașcă!
Deci, nu o să mă vedeți la televizor în nici un serial sau emisiune spălătoare de creier, generatoare de confuzie și zavistie, rămânând totuși în zona artelor (profesor de tango argentinian, de fitness, coregraf, cochetez cu pictura, sculptura și arta vizuală pop art).
De asemenea, sunt și colecționar de artă și expert în imobiliare, iar când am un finanțator mai pun în scenă câte o piesă de teatru, un filmuleț de scurt metraj, o docu-drama, lucruri mărunte… aparent, până aflăm că toate au Morala Ortodoxă! Şi atunci nu mai sunt mărunte!
De fapt, cred că asta e singura mea calitate notabilă. Consider că arta (de orice gen) fără Morală Creştină e total inutilă! În cel mai fericit caz!… căci, în general, e nocivă, dar pentru că e atât de vicleană şi subtilă trece ca fiind “elitistă”! E aşa ca satana care vrea să ne convingă că nu există!
Cum la fel de nocive au fost Renaşterea şi Iluminismul, aceste ferestre Overton pentru urgiile de azi! Să scoţi tu pe Dumnezeu, Făcătorul Cerului şi al Pământului, din centrul existenţei umane şi să bagi omul, această râmă târâtoare şi neputincioasă (care suntem cu toţii) e o prostie infinită! Dezvoltăm altădată!
Ca pictor-sculptor-artist vizual Pop Art sunt amator. Iau câteva elemente (4, 5 până la 30), pe unele le construiesc de la zero, pe altele puțin începute, dar pe absolut toate le prelucrez, le asamblez și le pun într-o relație până obțin metafora dorită. Sper să schimb un pic din șirul clipelor la fel, mai ales că am presărat pe ici-pe colo și niște versuri şi câte o povestioară.
… apropo, cei care căutați artă progresistă, new age, dadaistă, abstractă etc. o să vă plictisiți de Moarte! Nu mă pricep şi nu înţeleg arta nefigurativă. Fascicole infime de erotism?
Posibil, dar în cantitaţi neglijabile, căci vorba creștinului: „Frumoasă e lucrarea Ta, Doamne !” Am fost şi eu odată demult, în precambrian, dansator exotic. Glumesc, nu există precambrian şi nici o altă era geologică, lumea are 7500 şi ceva de ani de la Facere! Bulversaţi? Mă bucur, un motiv în plus să mă urmăriţi căci acum sunt omul LUI! Amin!
Mehadia în anii interbelici, ani în care se tipărește la Mehadia prima gazetă sătească: ,,Grănicerul”, una dintre primele publicații din mediul rural
Vorbeam în articole anterioare despre existența unei anumite tradiții jurnalistice la Mehadia, începută în urmă cu aproape un secol și perpetuată de-a lungul timpului până în zilele noastre. Argumentând respectiva afirmație, aminteam despre gazetele locale, tipărite la Mehadia. De la cele apărute în anii interbelici, până la cele tipărite după anii ’90, însă, nu am amintit suficient și cuprinzător, despre oamenii care au pus umărul și au trudit la crearea acestui act jurnalistic.
Vorbind de această dată despre creatorii procesului respectiv, vom spune că el nu s-a manifestat în mod strict doar aici, la Mehadia, ci, în funcție de dimensiunea lui, el s-a produs și în alte spații publicistice zonale, sau chiar centrale, așa cum veți vedea în cele ce urmează. În spiritul acestui deziderat, după cum spuneam, mi-am propus ca în prezentul articol să amintesc, alături de publicațiile amintite și de jurnaliștii care prin osteneala lor le-au săvârșit. Desigur, mă voi referi la oameni originari din Mehadia, sau care au fost adoptați, conjunctural, în interiorul comunității și au desfășurat activități în gen jurnalistic. Precizez că respectivele activități s-au derulat, ori ca o profesiune consacrată, ori ca o pasiune, în unele cazuri în interiorul unor structuri profesioniste, de la caz la caz, după cum se poate constata din cele ce le voi prezenta.
Pentru început să convenim împreună asupra înțelegerii termenului de act jurnalistic și apoi să definim termenii care determină persoanele care, prin preocupările lor, au desfășurat un proces de acest gen și au materializat prin acțiunile lor acest concept. O definiție succintă a actului jurnalistic ar putea fi că el reprezintă procesul de colectare, verificare, interpretare și comunicare a informațiilor de interes public prin diverse mijloace media, cum ar fi articole, reportaje, interviuri, știri, emisiuni. Jurnalismul are ca scop principal informarea publicului despre evenimentele, fenomenele și problemele de actualitate.
Înțelegând pericolul de a mă hazarda, îndrăznesc a desemna ca inițiator al fenomenului jurnalistic de aici, de la Mehadia, pe cronicarul Banatului, respectiv pe Nicolae Stoica de Hațeg. Incontestabil, cea mai însemnată personalitate a Mehadiei, Nicolae Stoica de Hațeg a venit pe lume, și-a consumat existența și a sfârșit-o, la Mehadia. Existența sa a fost una extrem de roditoare, lăsând posterității o bogată catagrafie de evenimente, minuțios clasate cronologic, deosebite prin importanța și unicitatea lor. Asemuind preocuparea sa, materializată în întocmirea binecunoscutelor cronici: a Mehadiei și a Banatului, nu consider a comite o eroare identificând, în preocuparea sa, unele însușiri comune cu un act jurnalistic. Deci, în acest context, înarmat cu respectivele argumente, îndrăznesc a-l desemna ca primul condeier-jurnalist al Mehadiei pe cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg.
După moartea cronicarului, survenită în anul 1833, preocupări asemănătoare, din informațiile deținute, nu am mai identificat.
La un interval de exact 100 de ani, în anul 1933, la Mehadia apare o primă gazetă cu aparîție periodică, tipărită sub titlul GRĂNICERUL, având ca fondator și proprietar pe Ioan Marghetich, din Mehadia. Membru al unei asociații profesioniste cu profil jurnalistic, denumită ,,Sindicatul Ziariștilor Profesioniști din Banat„, cu sediul în Timișoara, în calitate de editor și tipograf al gazetei ,,Grănicerul”, Ioan Marghetich, desfășoară, în toată perioada de apariție a gazetei, o intensă activitate publicistică, fiind prezent în paginile ei cu diferite articole, respectiv informații, reportaje, chiar și de atitudine civică, în spiritul unei bune și corecte informări, obținând, în acest mod, o deosebită apreciere din partea cititorilor. În anii săi de apariție, publicația ajunge să fie cunoscută nu doar local, ci și la nivelul zonal. Aprecierile sosesc chiar de la nivelul central, acestea fiind publicate în unele ziare din București, dintre ele amintim ,,Curentul”, și ,,Cuvântul”. Recunoașterea se adresează bravilor editori, în special directorului său: Ioan Marghetich.
Aproximativ în aceeași perioadă, mai precis în anii ’40, la Timișoara, debutează elev fiind, în paginile unei reviste a elevilor ,,Țara visurilor noastre” și apoi ale publicației ,,Vestul” (fondator Ion Stoia Udrea), Nicolae Marghetich, scriitorul de mai târziu: Nicolae Mărgeanu, fiul lui Ioan Marghetich, și al Mehadiei. Absolvent al Facultății de Filozofie din cadrul Universității din Cluj Napoca, Nicolae Marghetich la vârsta de 17 ani, îl regăsim redactor al ziarului ,,Banatul” din Timișoara (1945 1947). Publică apoi, după ce se stabilește la București, la o mulțime de publicații: ,,Flacãra” ,,Viața Militară” ,,Tribuna” etc. Grație talentului său literar, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Nicolae Marghetich – Mărgeanu nu și-a uitat niciodată, până la sfârșitul vieții, sorgintea, revenind periodic la Mehadia, mai multe dintre romanele sale fiind concepute și semnate, în finalul lor, la Mehadia.
Ca urmare a celor consemnate, îi putem considera pe ambii membri ai familiei Marghetich, jurnaliști ale căror origini curg din milenara vatră a Mehadiei.
Ceva mai târziu, în perioada anilor ’60, regăsim, din Mehadia, ca jurnalist pe Constantin Cotoșpan. Deși decedează la o vârstă destul de fragedă, în anul 1970, la numai 33 de ani, în ciuda acestei vârste foarte tinere, Constantin Cotoșpan are în momentul respectiv în spatele său o vastă experiență jurnalistică. Redactor la mai multe publicații ale vremii, între care ,,Steagul Roșu„, la Petroșani, redactor șef la ,,Viitorul„, din Drobeta Turnu Severin, corespondent al ziarului central, de la București, renumitul ,,Scânteia„, sunt câteva dintre activitățile sale în domeniul presei. Acestea sunt suficient de elocvente în ceea ce privește experiența acumulată și profesionalismul său în această deosebită arie ocupațională, Constantin Cotoșpan fiind un mai rar produs al mediului rural, dedicat respectivului domeniu. Toate acestea, îl plasează pe Constantin Cotoșpan între personalitățile Mehadiei care au adus o remarcabilă notorietate originii sale, din păcate o personalitate prea puțin remarcată.
Trei buni prieteni: (de la stânga, la dreapta) Constantin Vlaicu, Constantin Cotoșpan si Nicolae Cerbu (Lala-fotograf)
Un alt semnatar de articole, în ziarele anilor ’60, este tehnicianul silvic din Mehadia, Constantin Vlaicu sr. Bun prieten al lui Constantin Cotoșpan, publică, cam în aceeași perioadă, articole de presă, în ziarul ,,Muncitorul Forestier” și ,,Drapelul Roșu„, din Timișoara, al căror corespondent era. Articolele sale cuprind informații referitoare la activitatea silvică și forestieră, desfășurată pe raza ocolului silvic din Mehadia, una deosebit de bogată în acea perioadă, datorită volumului mare de lucrări cu specific silvic, urmare a despăduririlor masive din perioada ,,Sovromului” stalinist, din anii ’50.
În anii ulteriori revoluției din anul 1989, mai exact, în anul 1992, la Mehadia ia naștere gazeta sătească ,,Ad Mediam”. Gazeta îl are ca redactor șef pe scriitorul Nicolae Marghetici – Mărgeanu, fiul lui Ioan Marghetici, de care aminteam anterior. Alături de el, publică în paginile gazetei, prof. Ilie Popescu, Ion Ionescu (Bloju), prof. Enache Nedelea, prof. Gruia Cinghiță. Proaspătul avânt jurnalistic se consumă de-a lungul a doar trei numere, după care gazeta își încetează apariția, din motive declarate a fi exclusiv financiare.
O nouă încercare de a edita o publicație, la Mehadia, are loc în anul 1993. De această dată se încearcă o reeditare, într-o nouă ediție (serie), a gazetei interbelice ,,Grănicerul”, la 60 de ani de la prima sa apariție (1933), publicație pe care am prezentat-o anterior. Inițiativa reeditării ei aparține lui Ion Ionescu (Bloju) și scriitorului Sabin Opreanu. Publicația este editată de Casa Culturală ,,Gen. Nicolae Cena”, din Mehadia, al cărei director era Ion Ionescu. Colectivul redacțional este format din : Sabin Opreanu-redactor șef, Ion Ionescu-secretar de radacție. Redactori: Gruia Cinghiță, Ana Grad, Enache Nedella, G.C. Rusu. Nici de această dată, publicația nu reușește să producă decât două numere .
O altă publicație, apărută la Mehadia, pe care o amintim, este ,,Slova Mehadiei”, editată de Parohia Ortodoxă Mehadia, la inițiativa și sub oblăduirea preotului Ciprian Danci. Apariția este una periodică, respectiv săptămânală. Ea se produce în două etape de timp, respectiv, o primă ediție, înițiată în anul 2004, reluată cu un nou număr, într-o nouă serie, în anul 2017. Din colectivul redacțional face parte: Pr. Ciprian Danci, Dragoș Ionescu (Bingo), Maria Cârcu, Alin Panduru. În calitate de președinte este menționat P.S. Dr. Laurențiu Streza, Episcopul Caransebeșului.
Grație scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu, în anul 2008, practica jurnalistică devenită deja tradiție, reînvie la Mehadia, lucru care dovedește că aceasta a devenit între timp o tradiție. Nicolae Danciu Petniceanu, originar din localitatea Petnic, având soția din Mehadia, după pensionare se retrage la casa părintească a soției, unde desfășoară o intensă activitate publicistică. Astfel, cu sprijinul financiar al administrației locale, în anul 2008, fondează alături de primarul de la acea vreme aflat în funcție, Iancu Panduru, revista ,,Vestea„. Publicația atrage în jurul ei, prin intermediul scriitorului N.D. Petniceanu, o pleiadă de jurnaliști din întreg arealul Banatului, conferind publicației, prin articolele publicate, o înaltă ținută publicistică. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Nicolae Danciu Petniceanu, deși într-o relație de adopție cu Mehadia, prin realizările sale în, și pentru comunitatea localității Mehadia, a izbutit să devină un membru marcant al acesteia, aducându-i notorietate și un deosebit progres cultural. Nicolae Danciu Petniceanu editează la Mehadia o seamă de reviste culturale, între care amintesc: ,,Eminescu” ,,IcoaneBănățene” ,,Muntele” ,,Trifoiul Cărașan„. Despre dimensiunea personalității lui Nicolae Danciu Petniceanu și rolul său în viața istoric-culturală a Mehadiei, sunt foarte multe de spus, nefăcând parte din tema propusă pentru acest articol, însă pe care îmi propun să o dezvolt cu mai multă profunzime într-un material viitor.
Începând cu anul 2008 (octombrie), în componența redacției publicației ,,Vestea”, este cooptat Constantin Vlaicu jr., din Mehadia, care devine ulterior un colaborator apropiat lui Nicolae Danciu Petniceanu. Constantin Vlaicu, participă și sprijină pe N.D. Petniceanu la întreaga sa activitate publicistică derulată la Mehadia, până la decesul scriitorului, care se produce în luna septembrie a anului 2020. Pe lângă publicarea a numeroase articole, Constantin Vlaicu desfășoară și lucrări de tehnoredactare și chiar editare, a unora dintre creațiile, atât jurnalistice, cât și literare, ale lui N.D.Petniceanu, mai ales începând cu anul 2013, când înființează, împreună cu scriitoarea Elisabeta Iosif, Editura ,,Cetatea Cărții”, cu sediul în Mehadia, la nr.125. În anul 2008, Constantin Vlaicu, devine și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, activitatea sa jurnalistică desfășurându-se atât în paginile publicațiilor locale din Mehadia, cât și a altora zonale. Activează ca redactor, redactor șef adjunct și redactor șef al publicațiilor locale ,,Vestea„, ,,Vestea de Mehadia” și ,,Cronica Mehadiei„. De asemenea, este foarte prezent și în mediul on-line, ca redactor de contact al publicațiilor ,,Intermundus Media„, aparținând Asociației Române pentru Patrimoniu, fondată de Arthur Silvestri. Alături de Nicolae Danciu Petniceanu și Constantin Vlaicu, o echipă puternică de redactori, din Mehadia, și împrejurimi, trudesc timp de 14 ani la apariția publicației ,,Vestea”. Aceasta, în timp, a devenit o recunoscută și apreciată publicație, devenind chiar o marcă culturală și jurnalistică a Mehadiei. Dintre acești redactori, amintesc pe: Gruia Cinghiță, Ionela Mihaela Domilescu, Iulian Lalescu, Gheorghe Mirulescu, Pavel Panduru (Prigor) și Vasile Barbu (Uzdin-Serbia). Publicația își încetează apariția în anul 2020.
Cu toate acestea, tradiția jurnalistică a Mehadiei nu încetează definitiv. Astfel, în anul 2022, apare primul număr al unei noi publicații: ,,Cronica Mehadiei„. Titlul publicației constituie un tribut adus memoriei cronicarului Nicolae Stoica de Hațeg, autorul primei cronici a Mehadiei. Revista este fondată și finanțată de Consiliul local al comunei Mehadia, alături de primarul comunei Mehadia, inginerul Petru Grigore Bardac. Apariția revistei, deși s-a dorit a fi una periodică, este una intermitentă, nereușind să producă în final decât patru numere. În prezent, activitatea jurnalistică la Mehadia se află într-o stare criogenică, sub contribuția mai multor factori mai mult sau mai puțin obiectivi. Cu toate acestea, ștafeta jurnalistică a Mehadiei este purtată în continuare de către Constantin Vlaicu, prin intermediul și în interiorul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
În final, doresc să remarc faptul că declinul în care se află astăzi presa scrisă la Mehadia, ce nu pot anticipa dacă va mai avea resursele necesare de a se revigora, poate fi atribuită în mare măsură și declinului în care se află astăzi presa scrisă și tipărită. Aceasta se datorează, și nu este doar opinia mea, avântului luat de rețelele sociale, precum și apariției și evoluției presei de on-line. Unul dintre efectele acestui trend, este și lipsa tot mai mare a apetitului cititorului, consumatorului de informații, pentru presa de print. Efectul de globalizare a informației prin presa on-line, din păcate se desfășoară în detrimentul presei locale de tipar, al cărei efort de a supraviețui este unul din ce în ce mai mare. De aceea, fără un sprijin susținut din partea unor autorități competente, elemente din structura identităților locale, susținute de aceste publicații, sunt supuse unui pericol de a se disipa într-o distrugătoare universalitate.
UZPR CARAS SEVERIN 