Autor: Iulia Horovei | Categorie: Stiri
foto: Freepik
Societatea de astăzi se confruntă cu o avalanșă de fake news, care distorsionează adevărul și influențează percepțiile publice.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a organizat, marți, 10 iunie, o dezbatere dedicată luptei împotriva dezinformării, „Jurnalismul față în față cu dezinformarea”. Dan Preda, managerul Radio România Actualități, a subliniat pericolul dezinformării propagate prin rețelele de socializare, de unde 30-48% din populație își obține informațiile.
Acesta a criticat confuzia dintre jurnalismul „cetățenesc” și cel profesionist, evidențiind scăderea interesului tinerilor pentru presa tradițională, mulți elevi nefiind consumatori de radio sau presă.
„Îi mulțumesc și felicit UZPR, cea mai importantă organizație media care continuă să analizeze acest demers important. (…) Avem aici, alături de noi, principalele instituții cu care noi, Radio România Actualități, colaborăm și o facem bine, CNA, Ministerul Educației… și toate celelalte instituții la care adaugăm și colegii din presă cu care colaborăm, atât în cadrul programelor, cât și non-formal pentru a dezbate, în continuare, o chestiune care ne presează pe toți. Cea a dezinformării.
Tot mai mulți oameni se informează din social media
Fac apel la două cifre, și anume: o dată – la faptul că așa cum arăta o analiză publicată la finalul anului trecut, din numai șase rețele de social media își ia informația aproximativ 30% din populația lumii; și dacă nu vi se pare că e suficient de îngrijorător, o altă cifră, publicată de Eurobarometru, tot la finalul anului trecut, arăta că aproape 50% – 48% – fac acest lucru exclusiv din rețelele de socializare. Este un lucru cât se poate de îngrijorător și-mi vine-n minte acum un citat din Umberto Eco, care spunea că drama internetului este că l-a lăsat pe nebunul satului să devină purtător de adevăr.
Asta ni se întâmplă, este sub ochii noștri, o vedem, ne confruntăm cu ea. Și sincer să fiu, nu prea știm ce să facem. Meseria, cei care ne-o facem, știm cum s-o facem. Cei care vin sunt foarte puțini și nu prea vin. Cei care sunt afară, practică altceva. Este un termen pe care vreau să-l aduc în discuție – și nu neapărat cu intenții negative.
Se vorbește foarte des, de ceva vreme, iar lucrul ăsta a început să fie așa de prezent încât aproape că nu ne mai îngrijorează: despre jurnalismul cetățenesc. Adică despre acele milioane de oameni care sunt martori ai unui eveniment și ce pot să facă mai bun decât să utilizeze smartphone-urile să fotografieze, să filmeze și să posteze?! Ceea ce le-ar da dreptul să se numească, și ei, jurnaliști ai clipei – prin ceea ce fac. Mi se pare că diferența este ca de la cer la pământ. Între a fi martor și a posta ceva bine sau rău, cu intenții bune sau mai puțin bune și ceea ce face un jurnalist. (…)
E vorba despre educația publicului – de la cel mai jos cu putință ca vârstă – și educația celor care ajung să practice meseria de jurnaliști. Aici avem două probleme: la nivelul publicului, a constatat fiecare că publicurile noastre devin din ce în ce mai subțiri. Că o recunoaștem sau nu, fiecare dintre noi începe să aibă probleme mari cu publicul și chiar cu capacitatea de a rezista pe piață, de a exista. Pentru că, în timp ce rețelele devin foarte numeroase, capacitatea noastră de a rămâne este din ce mai des pusă sub semnul întrebării.
Am fost în mai multe școli de curând și am avut surpriza să constat că foarte mulți elevi, aș spune 90% dintr-o clasă, nu ascultaseră în viața lor radio. S-au bucurat să mă cunoască și unii au spus c-au auzit de la părinți sau de la bunici despre asta. Dar este foarte îngrijorător – că ei nu sunt ascultători de radio – dar nu numai atât! Ei nu sunt consumatori de presă. Toată informația și-o iau de pe rețelele de socializare. Acolo se întâmplă lucrurile pe care le știm cu toții.
Faptul că noi, la radio, facem un lucru pe care îl face, cu siguranță, oricare coleg din presă, precum acela de a ne verifica știrile, avem respect, responsabilitate pentru ceea ce facem. Acest lucru ne face să fim diferiți de jurnaliștii de ocazie, cetățenii. Răspunsul, cred eu, nu este să ne delimităm de ei, pentru că să fii accesibil în ziua de azi, ca într-o fracțiune de secundă să zici ceva, e un lucru important. Lucrurile astea, dacă există, înseamnă că trebuia să existe.
Misiunea noastră (…) este că noi ar trebui să găsim o formulă ca să fim și noi prezenți pe toate rețelele de socializare și să ne viralizăm informația într-un bloc sindical, dacă vreți, al informației serioase, de bună calitate, unde să nu mai conteze că ești Antena, Jurnalul, TVR, Radio România. Ci doar un sindicat al informației corecte, unde să se găsească acolo posibilitatea de a-și viraliza o informație care să însemne doza lui de responsabilitate și de recunoștință pentru un public care-l merită”, a declarat Dan Preda, manager al principalului post de radio al Societatea Română de Radiodifuziune.
De ce persistă fake news-ul
Și Mario Balint, reporter de război cu vastă experiență în teatrele de operații, a subliniat că jurnaliștii nu își riscă viețile pentru a transmite informații false din zonele de conflict – aceștia prezintă adevărul lor „tactic”. Fake news-ul persistă din cauza deprofesionalizării presei și a redacțiilor subdimensionate, mai spune acesta, criticând lipsa verificării informațiilor și migrația jurnaliștilor către alte profesii.
„Încep cu paranteza. Am fost 59 luni în teatrele de operații în ultimii 30 de ani, am stat cel mai mult în zone de război. Pot să spun, din această experiență acumulată, că niciunul dintre colegii mei, pot să pun mâna pe inimă, indiferent de naționalitate, nu merge într-o astfel de zonă, nu-și riscă viața ca să mintă. Nu minte nimeni acolo! Cum apar știrile puse-n context… E deja treaba celor care primesc și prelucrează informațiile.
Dar reporterul care stă în șanț – vă garantez eu că nu minte! Spune bucățica lui de adevăr. Un adevăr tactic, micuț, al lui. Dar vine și colegul și spune adevărul lui tactic, mai vine iar altul care vine adevărul lui tactic. Și din 4-5-6 adevăruri tactice, avem un adevăr strategic pe care, noi, dacă avem educația necesară, putem să-l descifrăm. Asta a fost paranteza.
Vă vorbesc din prisma jurnalistului din provincie. Eu vin din provincie, sunt un pic țăran, așa că-mi cer scuze dacă nu vă place ce spun. Provincia mea este Banatul. În Banatul istoric, undeva la Macău, dacă v-aduceți aminte, s-a născut Joseph Pulitzer. Pe la 1898, era într-o mare confruntare cu Hearst, cel care voia să declanșeze războiul hispanic. Hearst îl trimite pe Remington în Cuba și-i spune să deseneze atrocitățile pe care armata spaniolă le execută acolo. Remington îi trimite o telegramă și-i spune: Aici e liniște și pace. E frumos. Mă întorc. Hearst îi răspunde să mai stea. Fă desenele, războaiele le fac eu.
Jurnalismul, deprofesionalizat și decredibilizat
Trăim cu acest gen de fake news de foarte mult timp. Cred că ar fi timpul să ne obișnuim să trăim cu el. Nu putem noi, ca jurnaliști, să ducem o luptă ca Sf. Gheorghe cu Balaurul, pentru că ar fi pierdută din start. Ca o observație empirică, de la mine de la țară, de acolo, se vede că presa, jurnalismul este tot mai deprofesionalizat și mai decredibilizat. În condițiile în care avem parte de aceste lucruri, la nivel de masă în rândul jurnaliștilor – de provincie vorbesc – este greu să faci față avalanșei de știri false de pe rețelele de socializare.
Publicul n-are nicio vină atunci când există o breșă de competență. Ea se umple automat din rândul mesei de consumatori, care are impresia că are competențe pe domeniul respectiv. Are impresia, dar asta este problema noastră: această breșă de competență. Redacțiile sunt foarte mici, sunt foarte puțini oameni în redacții. Trei sferturi dintre colegi au migrat spre instituțiile statului în compartimentele pentru Relații Publice. Și fac o treabă excelentă. Absolut excelentă. Livrează pentru aceste publicații online un conținut foarte bine pus la punct. Redacțiile mici, care nu au personal, le preiau în totalitate și nu mai verifică nimic.
În învățăturile lui Mahomed scrie să crezi în Allah, dar să-ți legi cămila. Noi uităm să ne legăm cămila. Nu ne-am legat cămila demult și credem foarte mult ceea ce ni se livrează”, a punctat Mario Balint.
UZPR CARAS SEVERIN 
