,,Fără muncă și fără un rost bine închegat, omul nu poate trăi, este pervertit, se transformă în animal „ – F.M.Dostoiewski ,,Amintiri din casa morților”.
O lectură recentă mi-a dezvăluit, în opera marelui Dostoievski, o transpunere a uneia dintre marile dileme fundamentale ale societății. Aceeași dilemă, pusă astăzi sub formă interogativă, pune în balanță viitorul societății noastre tradiționale, plasându-l într-o sferă a incertitudinii. Este uimitor să descoperi într-o carte scrisă cu peste 150 de ani în urmă o reflecție asupra unei probleme sociale ce continuă să fie relevantă și azi. Această dilemă modernă ridică numeroase întrebări despre însăși existența umană și ne îndeamnă la o analiză mai profundă, ceea ce mă voi strădui să fac în continuare.
Așa cum precizam, în volumul ,,Amintiri din casa morților”, Dostoievski vine cu o profundă reflecție privind relația omului cu munca și scopul său în viață: ,,Fără muncă și fără un rost bine închegat, omul nu poate trăi, este pervertit, se transformă în animal”. Această observație a lui Dostoievski, bazată, la pronunțarea ei, pe realitatea crudă a unei închisori, se aplică acum, într-o eră a automatizării și a inteligenței artificiale, la un nivel societal, când nemaiîntâlnite performanțe tehnologice amenință să suprime scopul productiv al multor oameni, lăsându-i într-un presupus vid existențial. ,,Provocarea AI” pune azi omenirea în fața unei mari dileme privind impactul profund pe care inteligența artificială îl poate avea asupra societății. Practic, provocarea este de a găsi un echilibru între a folosi potențialul imens al AI-ului și a ne asigura că omul, cu creativitatea și empatia sa, rămâne relevant și își păstrează un scop bine definit în societate.
Dostoievski, fiind un maestru al psihologiei umane, a observat că lipsa de sens duce la o degradare a ființei, transformând-o într-o „creatură” fără direcție. Ceea ce subliniază Dostoievski este că munca nu este doar o sursă de venit, ci ea este un element esențial pentru demnitatea și identitatea umană. O realitate profundă este că munca dă un sens zilelor noastre, ajutându-ne să ne dezvoltăm abilitățile și să contribuim la consolidarea societății. Însă, într-o perspectivă că AI devine capabilă să execute majoritatea sarcinilor, ne confruntăm cu o întrebare fundamentală: ce se întâmplă cu noi când nu mai avem un scop productiv? Ne întrebăm: respectivul context va crea o societate de „paraziți” care își petrec timpul liber în divertisment, fără a avea o contribuție semnificativă? Acest scenariu se apropie periculos de ceea ce Dostoievski descria drept „pervertire”. În lipsa unui scop, am putea cădea într-o apatie profundă sau am putea dezvolta dependențe și comportamente autodistructive.
Totuși, analizând fenomenul într-o perspectivă optimistă, AI ne oferă șansa de a ne redefini conceptul de muncă și de a ne concentra pe aspecte mai creative și mai umane. O societate în care roboții și AI preiau sarcinile plictisitoare ne poate elibera pentru a ne dedica artei, științei, cercetării și, mai ales, relațiilor umane.
În lumina observației lui Dostoievski, provocarea nu este doar de a găsi noi locuri de muncă, ci de a găsi un nou „rost bine închegat”. Acesta ar putea fi un scop non-productiv la fel de important în evoluția socială și personală. În această sferă ocupațională aș plasa, ca exemplu, instruirea educativă, activitățile cultural-artistice și cultivarea pasiunilor personale, activități ce au rol de a pune un accent mai mare pe dezvoltarea personală, în paralel cu politici de integrare într-un nou model de societate.
Viitorul nu poate fi în acest context neapărat unul de degradare umană, ci mai degrabă o oportunitate de a evolua și de a ne elibera de conceptul tradițional de muncă. Este esențial să îmbrățișăm această tranziție și să ne concentrăm pe ceea ce ne face cu adevărat umani: creativitatea, empatia și capacitatea de a inova.
În mod paradoxal, o societate lipsită de constrângerea muncii ar putea redescoperi importanța relațiilor interumane. Timpul eliberat ar putea fi dedicat comunității, artei și educației. Munca, în sensul ei dostoievskian, s-ar putea transforma dintr-o obligație economică într-o contribuție socială. Desigur, acest lucru ar schimba profund ierarhiile și valorile, punând accentul pe empatie, colaborare și creativitate, mai degrabă decât pe productivitate economică. Societatea ar putea deveni o comunitate de „creatori” și nu de „lucrători”.
Dostoievski nu ar fi putut anticipa AI, dar perspectiva sa ne forțează să ne gândim la un nou „rost” pentru omenire. Acest scop ar putea veni din crearea de noi forme de muncă ce implică rezolvarea de probleme complexe, cercetare avansată și dezvoltare artistică. Răspunsul la provocarea AI nu este să ne opunem progresului, ci să redefinim munca și să ne concentrăm pe ceea ce ne face, în mod unic, umani. Aceasta ar putea fi șansa de a construi o societate în care scopul nu este doar supraviețuirea, ci și împlinirea personală și colectivă.
România este singura țarã din lume înconjuratã de români, spunea un mare istoric, relevând un adevãr cât se poate de real, de palpabil, de demonstrabil. De-a lungul istoriei, o serie întreagã de ținuturi din vechea vatrã a Traco-Geției și Daciei etc. au fost trecute când la un imperiu când la altul, așa cã, ținuturi locuite de români au încãput la diferiți stãpâni, la ora actualã, de mai multã vreme, actualele granițe ale României sunt trasate având vorbitori de limbã românã dincolo de ele: în Republica Moldova, în Ucraina, în Ungaria, în Bulgaria, apoi în Voivodina, provincie autonomã a fostului spațiu iugoslav, și în Serbia actualã, respectiv pe Valea Timocului și Craina, dar și mai înspre interiorul acestui spațiu vecin și prieten. Problematica felului de tratament al românilor din aceste spații, ține de guvernele țărilor respective, adicã posibilitatea folosirii limbii în relațiile oficiale, a slujbelor în biserici, al învãțãmântului în limba românã, al publicațiilor și emisiunilor radio-tv, dar și a recunoașterii ca atare a limbii române ca limbã folositã de aceste comunitãți. În acest caz, se cunoaște, spre exemplu, ideea cã limba românã, în Republica Moldova era numitã limba moldoveneascã, în Serbia, drept limba vlahã, la fel și în Bulgaria de nord, de-a lungul Dunãrii, unde sunt comunitãți de astfel de vorbitori. Ziua Limbii Române 2025 a prilejuit pentru comunitatea românilor din Kladovo, Serbia și împrejurimile acestei comune aflate vizavi de Drobeta Turnu Severin, peste Dunãre, ocazie cu care Centru Cultural Românesc de aici, prin Ivan Vrzoghici, Ziua Limbii Române președinte și Mihaijlo Vasilievici, coordonator, s-au mândrit. La manifestarea foarte bine organizatã și prin aportul Asociației pentru Cooperare și Dezvoltare FORUM KLADOVA, Asociația FORUM pentru CULTURÃ și IDENTITATE, dar și publicația JURNAL ROMÂNESC, redactor Romeo Crâșmaru, au participat o serie foarte largã de invitați din Serbia, Voivodina, România, toți animați de aceeași dorințã de a sãrbãtori limba românã și rãspândirea ei în și dincolo de granițele de stat, dar și de suflet. Între aceștia, i-am notat fãrã a epuiza întreaga lor listã din motive de spațiu tipografic pe: prof. Marioara Sfera, Consiliul Național al Românilor din Serbia, Ion Sfera, președinte Partidul Român din Serbia, Dragan Demici, JivavLazici, lideri ai comunitãții românești din Serbia de Rãsãrit, Dragoliub Firulovici, solist vocal, Marian Gherghinescu, Episcopia Severinului și Strehaiei, Florentina Pleniceanu și Dana Blagoe, etnografi Muzeul Regiunii Porților de Fier, Cristian Burada și Alexandru Drãghici, alãturi de Viorel Mirea, membri USR, prof. Ileana Mustãcel, solistã folclor, Dan Luncan, prozator și pamfletar grafic, Mihaela Mirea, socio-psiholog s.a. Au fost comunicãri, referate, proiecții video, muzicã popularã româneascã, recitãri de poezie, alocuțiuni și mesaje de salut, dar și de susținere a libertãții folosirii limbii române în comunitãțile din Serbia, Voivodina, alte locuri din Europa.
În acest context, am folosi prilejul spre a reliefa marea dezamãgire a conducerii Centrului cultural românesc din Kladovo, prin vocea lui Mihaijlo Vasilievici, acea din care am înțeles, în afara cadrului oficial, cã s-a sistat finanțarea acestui lãcaș de spiritualitate româneascã, din care cauzã, el este amenintat cu suspendarea activitãții, chiar închiderea. La fel, dl Vasilievici ni s-a plâns de slaba susținere a oficialilor sârbi, mai exact Primãria Kladovo, privind activitatea Centrului, finanțarea lui în condițiile în care din partea conducerii acestuia existã toatã transparența și implicarea în acțiuni culturale ori sociale, care vizeazã nu doar comunitatea româneascã, ci și pe cea sârbã, în limita solicitãrilor și oportunitãții. Prin contrast cu aceastã situație, care persistã de mai multã vreme, atât din partea oficialilor noștri de la București, de la nivel politic de vârf, asta cu toate și multele promisiuni fãcute, la fel, din partea oficialilor sârbi, în provincia autonomã Voivodina, ne-a transmis prof. Marioara Sfera, românii de acolo se bucurã de o foarte bunã tratație ca și comunitate, atât la nivel de învãțãmânt în limba românã, bisericã, publicații, emisiuni radio-tv în limba românã. La celãlalt capãt, dl Vasilievici ne-a vorbit despre emisiuni radio, spre exemplu, difuzate în Valea Timocului, care cultivã intens ideea de limbã vlahã, un fel de mixturã între limba românã si limba sârbã, de orele de culturã româneascã din școli, dar ținute în… limba sârbã, de suspendarea cursurilor de limba românã ținute la Centrul cultural din Kladovo, în ciuda faptului cã aici au fost de curând 14 absolvenți din comunitatea kladoveanã și împrejurimi. Ca o concluzie, dincolo de posibila subiectivitate a dlui Vasilievici, am putea spune cã limba românã pe teritoriul actualei Serbia de Rãsãrit este slab susținută în comunitãțile unde ea se vorbește, cã politica statului român în a o susține este la fel de anemicã, în afara acestor actiuni ale scriitorilor, jurnaliștilor, etnografi sau preoți, care acțiuni, în context mai larg, par a fi doar tolerate spre a nu se spune cã fenomenul ca atare nu este obturat ori interzis. Explicații ale acestei atitudini ar fi, așa, mai de underground, speculative, de la cele ale simpatiilor politice sârbe pentru spațiul cultural și etnic rus, al guvernului sârb actual filo-rus, care a dezvoltat și o serie de proiecte cu guvernul chinez, timp în care guvernul român este “anti-rus” și pro-european, reținut în a dezvolta relații comerciale cu China, dar și rușinoasă, de-a dreptul, susținere de cãtre statul român a intereselor românilor din afara granițelor, altii decât cei plecati la muncã, acolo, vorbim de comunitãțile de vorbitori nativi de limba românã din statele enumerate mai înainte! O susținere figurativã mai mult, la limita unor gesturi simbolice, propagan-distice, cu toate cã existã departamente și consulate care au ca obiect de lucru exact acest lucru! Limba românã este una dintre limbile romanice recunoscute la nivel mondial, dar, culmea, ea nu este susþinutã cum s-ar cuveni de însuși statul român! Un paradox, greu de înghițit, scandalos, chiar dacã, zilele trecute, președintele Nicușor Dan a sãrbãtorit Ziua Limbii Române la Chișinãu, dar nu credem sã fi ajuns el, acolo, dacã contextul politic european nu ar fi fost legat de “conflictul militar” din Ucraina si de o viitoare aderare la UE a Republicii Moldova. Halal patriotism, dacã este s-o spunem pe bune!
În Valea Almăjului, a treia ediție a proiectului „Noaptea Muzeelor la sate” va fi găzduită de Muzeul Presei Rurale din Banat. Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu filiala Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Gazda manifestării este Dr. Dacian Rancu, fiul regretatului Gheorghe Rancu Bodrog, fondatorul muzeului.
Ediția din acest an va avea ca temă de dezbatere „Cultura sătească încotro?”.
Un alt punct de atracție propus de organizatori este vizitarea colecției de presă Iacob Sârbu.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 septembrie, începând cu ora 16:00, în incinta Școlii Primare din Șopotul Vechi, care găzduiește Muzeul Presei Rurale din Banat.
Cinciș-Cerna frumoasă localitate hunedoreană. O zi cu soare zâmbitor din ultima săptămână a lunii august.
Consemnăm cu plăcere o zi de sărbătoare în familia seniorului Dumitru Priescu prilejuită de împlinirea a 90 ani de viață a acestuia.
Reprezentanți din partea Asociației CARP „Speranța” Hunedoara (președinte ec. Delian Dorel Rotar) în frunte cu consilierul Borza Gelu i-au trecut pragul casei pentru a-l felicita odată cu oferirea unui tort și a Diplomei de onoare „O ZI DIN VIAȚĂ ÎN AMINTIREA ANILOR TRECUȚI”… o zi din jurnalul sufletului, cu o puternică semnificație care a trezit și menține dragostea și dorul de viață.
Plăcută și apreciată a fost prezența la acest moment sărbătoresc a preotului paroh din localitate, Apietroaie Cosmin Gabriel, care a dăruit seniorului Priescu cu dragoste duhovnicească un tablou religios, felicitându-l pentru contribuția sa ca și cântăreț în strana bisericii timp de peste 35 ani.
Cu lacrimi în ochi datorită momentului în cadrul căruia nu au lipsit urările de „La mulți ani!” sărbătoritul ne-a declarat în exclusivitate: „Am împlinit vârsta de 90 ani și privesc înapoi viața cu mândrie, păstrând în suflet activitatea de dascăl și director al Școlii Primare din sat, dar și bogata mea muncă cultural-educativă, care mi-au materializat aplicarea și pasiunea pentru meseria aleasă.
Am avut multe reușite care mă bucură și mi-au îndeplinit crezul și targetul.
Acum la vârsta de 90 ani am o satisfacție intimă, firească, că tot ce am făcut în activitatea activă mi-a înnobilat viața.
Familia mi-a fost unită și respectată în comunitate, iar astăzi mă mândresc de cei doi feciori ai mei, Stelian (inginer) și Călin (avocat) precum familiile lor”.
… Ascultându-l pe sărbătorit, am concluzionat că prin activitatea sa profesională ne-a relevat un adânc cod etic al dascălului cu înțelepciunea și spiritualitatea românească.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
PÂRVU, NICOLAE D. Scriitor şi psiholog, s-a născut la Bocşa Română în 6 septembrie 1915, jud. Caraş-Severin, și s-a stins la Timișoara, în 8 mai 1986[1]. Își doarme somnul de veci în Cimitirul Eroilor din Timişoara.
A urmat cursurile școlii primare din localitatea natală (1921-1926), apoi s-a înscris la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, pe care l-a absolvit în 1933. Inițial s-a înscris la Facultatea de medicină, apoi și la Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj, pe care o termină cu succes în 1940, specializându-se în psihologie, filosofie și estetică.
„În anii studenției, dezbaterile tinerești, încărcate de haz se prelungeau până târziu, noaptea, după orele de curs și seminarii. Acolo și atunci se frângeau, spre hrană, nu numai pâinea adusă de la cantina studenților, ci și ideile generoase ce vizau o lume mai bună.”[2]
Licenţiat al Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie din Cluj (1940), în 1942 își susține doctoratul în psihologie cu teza „Metoda evaluării”, care i-a fost publicată, devenind sursă de referință în domeniu.
”Pe Nicolae Pârvu este foarte greu să-l caracterizeze cineva succint, din cauza firii sale controversate, a multiplelor preocupări și interese și mai ales, din cauza contradicțiilor care-i colorau conduita. Mai mult închis decât sociabil, mai degrabă revoltat decât resemnat, aparent mai docil decât răzvrătit, adeseori mai grav decât superficial, N. D. Pârvu se lasă greu încadrat într-o tipologie obișnuită. Aproape niciuna din laturile caracterului său nu se conformează unui profil linear, unei descrieri simple, unui model comun. Ceva ieșea totdeauna în evidență în comportamentul său, ca inedit, neprevăzut, original: de la gusturi, cuvinte, opinii și până la îmbrăcăminte, reținând atenția și stârnind uneori un zâmbet de aprobare sau de mirare. Dar Pârvu nu făcea caz de aceste ”ciudățenii” ale conduitei sale, dimpotrivă, le integrase ca elemente firești și le considera cât se poate de ”ale sale”. Mucalit cu cei din jur, nu se cruța nici pe sine, fiind adeseori ironic cu propria sa atitudine de ”paor” sau de om ”care se ridică spre cultură”. Cu toate acestea, notele amintite nu-l făceau dezagreabil, ci dimpotrivă, replicile neașteptate, observațiile inedite, preocupările originale, aprecierile personale, toate trezeau un interes îndreptățit în cei din jur și-l făceau simpatic și interesant. Cu el ședințele erau antrenante, dezbaterile neașteptate și substanțiale, iar concluziile neprevăzute și relevante.”[3]
A fost conferenţiar la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj (1953 – 1959), decan al Facultăţii de Psihologie, profesor la Conservatorul „Gheorghe Dima” din acelaşi oraş (1957 – 1966). În 1967 se transferă la Timişoara. Aici este decan al Facultăţii de Filologie, apoi şef al Catedrei de Psihopedagogie din cadrul universităţii până la pensionare (1977).
„Ca dascăl, Nicolae D. Pârvu cucerea publicul auditor nu printr-o retorică specială, ci prin simplitatea și naturalețea comunicării.[…] Profesorul Nicolae D. Pârvu nu „făcea” pe savantul, nu se extazia în fața unor noi descoperiri, nu se arăta însă nici neîncrezător în știință, ci o vedea în dinamica și veșnica ei mișcare ascendentă. […] În relațiile cu studenții era apropiat și comunicativ, înțelegător și operativ, arătând simpatie pentru conduitele naturale și sincere. La reuniuni era glumeț și câteodată spumos, citind poezii sau recitând versuri, epigrame etc. Om de aleasă cultură, de o largă și binevoitoare înțelegere, de o prevenitoare și părintească grijă pentru studenți, Nicolae Pârvu a reprezentat nu numai un model de conduită, ci și un îndemn fertil pentru pregătirea celor ce îmbrățișează profesiunea de dascăl.”[4]
Ca cercetător și om de știință, profesorul Nicolae D. Pârvu a abordat probleme originale: cunoașterea omului după față, fața ca index de valori psihice, metoda evaluării, formarea reflexelor de orientare la șoareci, drumul spre personalitate, ecuația artistică etc. sunt teme de care s-a preocupat și despre care a scris. „Multiplele sale preocupări (psihologice, pedagogice, artistice, literare, dramatice, lingvistice, de cultură etc.) cu realizări deosebite în aproape toate acestea, i-au creat un binemeritat prestigiu de dascăl înzestrat cu numeroase talente. […] Lucrarea de căpetenie a profesorului Nicolae Pârvu rămâne „Dicționarul psihologic al limbii române” în două volume, în manuscris…”[5]
Poet, prozator, epigramist, dramaturg, cronicar dramatic, Nicolae D. Pârvu a debutat publicistic cu versuri în revista „Fruncea” (1936) și a colaborat la periodice precum: „Caleidoscop”, „Contemporanul”, „Contrapunct”, „Drapelul roșu”, „Făclia”, „Flamura”, „Forum”, „Gazeta învățământului”, „Orizont”, „Revista de pedagogie”, „Semenicul”, „Steaua”, „Teatrul”, „Tribuna”, „Universul literar”.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și primul președinte al Cenaclului timișorean de Satiră și Umor „Ridendo” (1970 – 1971).
”N.D. Pârvu este – în conștiința noastră, a celor ce i-am gustat adesea, la atâtea reuniuni colegiale, scânteietoarea vervă satirică, spiritul său savuros de bănățean bonom, gata oricând să participe la un dialog al floretelor – în primul rând un poet de un farmec particular.” (Anghel Dumbrăveanu)
Volume semnate de Nicolae D. Pârvu: Metoda evaluării. [pedagogie] Sibiu. Editura Universităţii. 1942; Studii de psihologia artei. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 1967; Buletin meteorologic (versuri). Bucureşti. Editura pentru Literatură. 1969; Drumul spre personalitate (studii de psihologie și pedagogie). Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1971;Prietenul meu, vântul (versuri). Timişoara. Facla. 1978, în colaborare Stana (teatru) și Avram Iancu (teatru).
În volume colective: Lirica timișoreană (1944 – 1969): culegere de versuri întocmită de Nicolae Țirioi.- Timișoara, 1970; Monumentul iubirii: (antologie de versuri). Timișoara, 1971; 111 epigrame (antologie). Timişoara. 1971; Caiet umoristic: antologie. Timișoara, 1972; Harta patriei (antologie), 1973; Epigrame şi epigramişti. Cuvânt înainte de Ion I. Mioc.-Timişoara. Facla. 1973; Dansul săbiilor o panoramă a epigramei românești contemporane alcătuită de Ion Arieșanu și Ion Velican Timişoara. Facla. 1975; Odă de 30 Decembrie: antologie de versuri. Timișoara: Facla, 1977; Ridendo II. pagini de satiră și umor.- Timișoara, 1978; Epigrame alese: antologie, cuvânt înainte, note și bibliografie de Giuseppe Navarra.- Timișoara: Facla, 1985; Traduceri din Ady Endre în periodice. În manuscris piese de teatru și romane.
Referinţe: Mic dicţionar al personalităţilor culturale din Caraş-Severin/ Gheorghe Jurma. Reşiţa, 1976, p. 31 – 32; Premise literare/ Nicolae Țirioi.- Timișoara: Facla, 1976; Imediata noastră apropiere- vol. I/Cornel Ungureanu.- Rimișoara: Facla, 1980; Magazin literar al Asociației Scriitorilor din Timișoara, 1982/ Mircea Șerbănescu, Cornel Ungureanu, Lucian Alexiu, Paul Eugen Banciu….- Timișoara, 1981, p. 39; Portrete de universitari clujeni/ Dumitru Salade.- Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 1997, p. 141 – 153; Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin/ Victoria Bitte, Tiberiu Chiș, Nicolae Sârbu.- Reșița: Timpul, 1998; Scriitori și lingviști timișoreni (1945 – 1999): dicționar bibliografic/ Aquilina Birăescu și Diana Zărie.- Timișoara: Marineasa, 2000 (Biblioteca Județeană Timiș), p. 172 – 173; Dicționar al Scriitorilor din Banat/ coord. Al. Ruja.- Timișoara: Editura Universității de Vest, 2005; Ca mierea, ca fierea – cuvântul/ Ion Marin Almăjan.- Timișoara: Excelsior, 2007, p. 83-85; Personalităţi de marcă din Timişoara, la Timişoara şi noi la ele acasă/ Pavel şi Ion Petroman. Timişoara. Eurostampa. 2008; Cărăşeni de neuitat II/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2009; „Ridendo”la 40 de ani. Volum aniversar/antologic realizat de Ionel Iacob-Bencei.- Timișoara: Eurostampa, 2009; Cărăşeni de neuitat V/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa. 2010, p. 67 – 71; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013. p. 263+il. (Seria Bocșa – Istorie și cultură; 30);Revista ”Bocșa culturală”. Anul XVI. Nr. 1 (88)/ 2015; Literatura Banatului/ Cornel Ungureanu.- Timișoara: Brumar, 2015; ”Bocșa culturală”. Anul XVII. Nr. 4 (95)/ 2016; Enciclopedia Banatului. Literatură/ Academia Română. Filiala Timișoara. Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”. Societatea Enciclopedică a Banatului; coord. Crișu Dascălu.- ed. a 2-a, rev.și adăug.- Timișoara: David Press Print, 2016; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2014-2018/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2019 (Bocșa – istorie și cultură);. Gabriela Șerban-Tiperciuc. In memoriam Nicolae D. Pârvu – 105 ani de la naștere În: Tradiții, Arte și Literatură. Vol. VI/ coord. Irina Goanță.- Timișoara: David Press Print, 2020, p. 128-136; Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64).
Referințe critice: N. Mărgineanu în Tribuna, nr. 22, 30 mai 1968; Dumitru Micu în România literară, nr. 38, 18 sept. 1969; Alexandra Indrieș în Orizont, XX. nr. 10, octombrie 1969; N. Țirioi – N. D. Pârvu la 60 de ani – în „Orizont” XXVI, . nr 35, 1975; Pavel Petroman – Medalion – în „Orizont” XXXVII, nr. 5, 1986 .
Caracterizându-l ca om și ca cetățean, Dumitru Salade scrie despre Nicolae D. Pârvu: „Profesorul Nicolae Pârvu era ciudat și simpatic, sociabil și singuratic, activ și visător, înțelegător și neliniștit, în același timp. ” Subliniază că îl caracterizau originalitatea și franchețea, că era glumeț și ironic și că inspira încredere. „În drumeție era un tovarăș agreabil, dispus să suporte privațiuni și să ofere ajutor. Iubea natura, drumeția …” Pe lângă preocupările sale de profesor și om de știință, era deschis spre frumos în toate domeniile. Îl caracteriza „neastâmpărul creației”, întotdeauna având asupra sa o bucată de hârtie pe care își nota ceva: o epigramă, o idee, un stih. „Spre deosebire de alți psihopedagogi și mai mult decât mulți dintre ei, profesorul Nicolae Pârvu pleda prin tot comportamentul său pentru principiul: să fii tu însuți” consemna Dumitru Salade. Întreaga viață i-a fost o demonstrație a acestei idei, iar această notă de originalitate începea de la îmbrăcăminte (fără cravată, cap descoperit și nepieptănat etc.), continua cu mersul (puțin adus de spate) și sfârșea cu manifestări publice (intervenții spontane, expresii bănățene etc.)
Deși mergea cu sinceritatea până la jigniri, „o particularitate a conduitei profesorului Nicolae Pârvu o constituia și o toleranță accentuată în raporturile cu alții, cu studenții mai ales, și chiar în aprecierea propriilor atitudini. Adeseori era dispus la unele compromisuri care-i păreau dânsului că nu prejudiciază obiectivitatea sau justețea unor atitudini personale. Lui „Fufu” (soția) asemenea fluctuații nu i se păreau nici nefirești și nici negative, socotind că adaptarea conduitei la cerințele momentului și situației este un semn de înțelegere și participare la viața socială.”[6]Se cunoștea faptul că soția i-a fost întotdeauna aproape și „Iara”, singura fiică, a moștenit trăsături și calități de la părinți. Iată, chiar și numele indică o curiozitate a familiei.
Cu toate aceste particularități „ciudate”, Nicolae D. Pârvu se bucura de simpatia multor colegi și cunoscuți și, mai ales, a studenților care preluau de la magistrul lor sinceritatea, simplitatea, operativitatea, caracteristici care-i scoteau din anonimat, din banalitatea curentă. Se spune că „poantele”, glumele profesorului Pârvu făceau ocolul facultății zile în șir.
„Avea, ce-i drept glasul molcom, vorba dulce a bănăţeanului. Mai mult decât atâta, în apartamentul său din Circumvalaţiunii, unde locuia alături de năzdrăvana sa soţie, doamna Cinci, aveau loc adevărate şedinţe de cenaclu abătute mai ales în partea glumei, a umorului. Cel ce intra, pentru întâia dată în casa familiei Pârvu N.D. era obligat să scrie câteva cuvinte pe oricare perete al sufrageriei şi să se semneze. Cu timpul, camera s-a umplut de gândurile şi semnăturile confraţilor, mulţi dintre ei ajunşi acum oale şi ulcele vorba ţăranilor din Căraş. Nu ştiu ce s-a ales de acest apartament şi de sufrageria care a constituit o filă din istoria literaturii bănăţene şi nu doar. Probabil, noul proprietar a tras cu bidineaua peste acele mâzgăleli fără nici un sens.” Povestește prozatorul Ion Marin Almăjan, conchizând cu ideea că „poetul, dramaturgul, umoristul şi profesorul universitar N.D. Pârvu, o scurtă perioadă chiar decan al Filologiei timişorene, a fost o personalitate importantă a culturii Banatului şi un om deosebit de fermecător.”
Profesorul și scriitorul Nicolae D. Pârvu a fost unul dintre cei care au militat întreaga viață pentru tot ceea ce înseamnă valoare și autenticitate în bine, frumos, adevăr, lăsând în urma sa imaginea unui veritabil dascăl bănățean care mărturisea că, „înainte de a crea opere de artă și știință pentru alții trebuie să facem din noi înșine opere de artă, să acționăm asupra propriei persoane, să ne transformăm.”
La trecerea în neființă a acestui remarcabil dascăl, psihologul Ion Radu scria în revista „Tribuna” următoarele: ”Pășind dincolo de prestația interdisciplinară, exercitându-și cu succes condeiul în poezie și teatru, ca și în eseul de cultură, Nicolae Pârvu adaugă calităților sale de distins dascăl și de om de știință atributul râvnit de el de autentic om de cultură.”
Dumnezeu să-l odihnească!
[1]Ridendo la 40 de ani. Volum aniversar/antologic apărut la inițiativa și sub îngrijirea scriitorului Ionel Iacob-Bencei, președintele Cenaclului „Ridendo”.- Timișoara: Eurostampa, 2009, p. 18.
[2] Dumitru Salade. Portrete de universitari clujeni. Cluj-Napoca, 1997.
Orașul Bocșa se poate mândri cu multe nume de oameni creativi, talentați într-un domeniu sau altul, oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți, dar care, fiecare, ar merita mai multă atenție din partea noastră și a comunității.
Alexandru Dragomir Făgețeanu este unul dintre acești oameni care, din păcate, s-a stins, dar a lăsat în urmă pagini importante de proză, însă și acestea prea puțin cunoscute.
În perioada 2003 – 2015 Alexandru Dragomir-Făgețeanu a fost colaboratorul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” și al revistei „Bocșa culturală”, în anul 2005 debutând editorial cu volumul de povestiri „Călugărul cerșetor”, volum apărut la Editura TIM din Reșița și lansat la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa.
Despre întâlnirea cu revista „Bocșa culturală” Alexandru Dragomir-Făgețeanu a scris câteva rânduri într-un număr omagial, atunci când publicația își sărbătorea cei 10 ani de apariție: „ Cu revista «Bocșa culturală», cu truditorii ei, m-am întâlnit în anul 2003 cu ajutorul prietenului meu Victor Creangă, când am cunoscut-o pe doamna directoare Șerban. Am publicat câteva povestiri și, întâlnind membrii din cenaclul „Aurel Novac” și revista „Valea Bârzavei”, i-am cunoscut pe I. Cireșan, I. Albu și Tibi Popovici. Amj rămas surprins de vigoarea bătrânului Iosif Cireșan și de am biția sa de om, iar pe profesorul Ion Albu îl admiram pentru comportarea sa, la fel pe Tibi pentru eforturile lui în cenaclu.
Am remarcat talentul cu care dna. Șerban reușea să facă revista să fie interesantă și ajutorul care-l primea de la dl. prof. Gheorghe Jurma.
«Bocșa culturală» este o revistă pe cinste! Interesantă și bogată în conținut. Am remarcat contribuția lui C. Gruescu cu «Povestea florilor de mină», articolele interesante de critică literară ale domnului prof. Dimitrie Costa. Revista e plină de poezie. Aș dori mai multă proză, unde am remarcat pe regretatul Constantin Țigănele și pe Ion Albu cu interesantele lui nuvele.
Sper în continuare ca, prin profesionalismul și talentul directoarei Șerban, revista «Bocșa culturală» să meargă înainte pentru frumosul nostru oraș.” ( Alexandru Dragomir-Făgețeanu În cei zece ani În: „Bocșa culturală” Anul X, nr. 3 (66)/ 2009, p. 4)
Iată, astăzi, când revista „Bocșa culturală” sărbătorește 25 de ani de existență, recitim cu bucurie mesajele prietenilor plecați „în lumea cea fără de dor”, gândurile celor care au semnat în paginile acestei publicații.
Alexandru Dragomir-Făgețeanus-a născut în 9 septembrie 1932 la Făget, jud. Timiș, și s-a stins în 7 septembrie 2015 la Bocșa, Caraș-Severin. A locuit în Bocşa din 1936. Aici a urmat şcoala primară. În 1953 a absolvit şcoala medie tehnică siderurgică devenind technician. A lucrat la Combinatul Siderurgic Reşiţa timp de 36 de ani ca șef normator și tehnician.
Din copilărie este un pasionat cititor. La început de romane poliţiste, romane de aventuri şi istorice de autori celebri: J. Verne, K. May, E. Wallace, Al Dumas. Mai târziu din literatură română: L. Rebreanu, C. Petrescu şi I. Agârbiceanu, după care pe clasicii universali, din literatura rusă pe A.P. Cehov.
Este un autodidact, îl pasionează istoria şi geografia, precum și limbile străine: engleza şi franceza.
A debutat în 1962 în revista “Orizont” unde publică câteva povestiri: „Ochelari de soare”, „Fuga”, „Pleacă berzele” şi „În aşteptare”. Ia contact cu marii scriitori ai vremii: Sorin Titel, Radu Theodoru, Ion Arieşanu, P. Vintilă, D. Ureche, E. Camilar, care au o mare influenţă asupra prozatorului. Frecventează în perioada 1960-1970 Cenaclul “Maxim Gorki” din Reşiţa.
Unchiul său, Traian Dragomir, om politic liberal, fost primar antebelic în Făget, prigonit de comunişti, se ascunde în familia lui la Bocşa pentru o perioadă. Dragomir Făgeţeanu are doi copii: Sever, profesor, doctor în matematică la Universitatea Victoria din Melbourne, Australia şi Anca, profesoară de matematică în Reşiţa.
Referinţe: Revista Bocşa culturală[1], Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30). „Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi”/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64).
Despre cărțile lui Alexandru Dragomir-Făgețeanu au scris profesorii Dimitrie Costa și Carla Cioca, scriitorii și editorii Gheorghe Jurma și Viorel Marineasa, precum și prof. Gianina Vlădulescu-Mură.
„O lume multietnică, specifică Banatului e văzută cu ochii unui observator atent al relațiilor umane și al sufletului omenesc. Uneori se amplifică un fir dramatic, alteori autorul duce întmplările în plan fantastic, construind o lume imaginară interesantă, cu o viață proprie.” Scrie Gheorghe Jurma despre povestirile scriitorului Alexandru Dragomir-Făgețeanu. Iar Viorel Marineasa consemnează următoarele: „Când își strunește efectele, autorul creează icoane memorabile ale vieții satului, apropiate de maniera ilustră a lui Ioan Slavici sau a lui Ion Popovici-Bănățeanu. Când își dă drumul, e tentat de fantasticul axat pe teme etnologice (însă nu cel emanat din subsolurile cercetării, ci unul desprins din conviețuire și din co-participare), dar și de fluctuațiile spiritului de aventură la care bănățeanul. Adesea trăitor la marginea imperiilor, a avut întotdeauna acces. La 75 de ani, Alexandru Dragomir-Făgețeanu e în același timp un autodidact candid și un prozator autentic.”
Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa a fost instituția care l-a primit cu bucurie și apreciere pe acest talentat colaborator, a fost instituția care i-a organizat lansarea fiecărui volum apărut și, de asemenea, prin publicarea în paginile revistei „Bocșa culturală”, a fost instituția care i-a promovat scriitura acestui prozator al locului. Nutrim speranța să mai identificăm pagini semnate de Alexandru Dragomir-Făgețeanu și să mai îmbogățim seria „Bocșa – istorie și cultură” cu volume care-i aparțin. Până atunci, să ni-l reamintim cu plăcere pe Alexandru Dragomir-Făgețeanu și să-i redescoperim cărțile apărute deja.
Dumnezeu să-l odihnească!
[1] Gabriela Șerban. Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009.- Reșița: TIM, 2009 (Bocșa – istorie și cultură); Bibliografia revistei Bocșa culturală 2009 – 2013.- Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură);
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România continuă tradiția și organizează unul dintre cele mai așteptate și mai relevante evenimente pentru mass-media: Gala Premiilor UZPR 2025, derulată sub deviza „Excelența în jurnalism”.
Premiile UZPR evidențiază cele mai importante creații din domeniul mass-media în limba română, din anul în curs (și din anul anterior), din țară și din diaspora.
Filialele pot trimite o singură propunere pentru fiecare secțiune a concursului:
Presă scrisă, Presă online, Radio, Televiziune, Management de presă, Carte despre profesia de jurnalist, Jurnalism de război, Debut în presă, Fotojurnalism, Filiala anului (premiu acordat de juriu pentru filiala cu cele mai multe evenimente dedicate jurnalismului în anul 2025). De asemenea, va fi acordat un premiu „Opera omnia”.
Propunerile se vor trimite până la data de 3 octombrie 2025, prin poștă, la sediul central al UZPR, din Bd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22, sau online, pe adresa secretariat@uzp.org.ro.
Propunerile filialelor vor fi însoțite de argumentația pentru alegerea făcută și de producțiile de presă înaintate juriului pentru deliberare.
Juriul care va evalua materialele jurnalistice trimise din teritoriu este alcătuit din: Ruxandra Săraru (președintele juriului), Mădălina Corina Diaconu, Dan Constantin, Viorel Popescu, Teodora Marin, Monica Zvirjinschi, Roxana Istudor, Marian Nencescu, Cornel Cepariu.
Laureații Premiilor UZPR vor fi anunțați pe 3 noiembrie a.c.
Premiile răsplătesc în exclusivitate realizările jurnalistice care contribuie la afirmarea și creșterea prestigiului presei în limba română.
Data și locul Galei Premiilor UZPR 2025 se vor anunța ulterior.
Cea de a XXI-a Întâlnire a germanilor din Bucovina.
Program cultural susținut, printre alții, și de formațiile reșițene: corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupul vocal-instrumental „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), Duo Marianne & Petru Chirilovici, grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) precum și formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).
7 septembrie 2025, Biserica Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului“ Reghin:
2025: Anul omagial Cardinal Iuliu Hossu (*31 ianuarie 1885, Milaș / Bistrița-Năsăud – †28 mai 1970, București).
2025: Pentru Reșița, Anul Fericitului Episcop Martir greco-catolic dr. Valeriu Traian Frențiu (*25 aprilie 1875, Reșița – †11 iulie 1952, Închisoarea comunistă de la Sighet).
Pelerinaj pe urmele Cardinalului Alexandru Todea (*5 iunie 1912, Teleac – Gornești / Mureș – †22 mai 2002, Târgu Mureș).
Expoziția de fotografii „Un colț necunoscut al Europei: Ohrid din Macedonia” cu prilejul Zilei Indepedenței Macedoniei de Nord (8 septembrie). Expune Erwin Josef Țigla din Reșița.
Participă Excelența Sa Pavel Dupta, Consul Onorific al Republicii Macedonia de Nord la Timișoara.
Incursiuni muzicale: grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
Proiect expozițional cu Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute”, partea a IX-a.
12 septembrie 2025, ora 11.00, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“, Reșița:
Ziua Limbii Germane (13 septembrie). Manifestare interactivă organizată cu sprijinul profesoarei de limbă germană – limbă maternă, Sonia Maria Chwoika, dir. adj. Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița. Cu participarea clasei a IX-a C, secția limba germană. Invitat: Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin.
12 septembrie 2025, ora 13.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:
„Zilele Europene ale Patrimoniului, 2025 – 12 – 14 septembrie”, ediția a XXXIII-a în România, având ca tematică „Patrimoniu și arhitectură”: Expoziție de artă plastică „Patrimoniu la Oravița”, cu participarea Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka). Participă cu lucrări: Puiu Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Maria Tudur și Tatiana Țibru.
12 septembrie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
DECO EXPERIMENT. Expoziție de cloisonné, vitraliu fals, acril etc. Autor: Dușan Baiski.
13 septembrie 2025, ora 12.00, Biserica Romano-Catolică „Sf. Terezia de Ávila”, Gărâna:
Manifestarea „Gărâna culturală“, ediția a XXVII-a.
Ziua Limbii Germane (13 septembrie).
Devoțiune în miez de zi, înfrumusețată muzical de corul „Franz Stürmer“ din Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), de grupul vocal-instrumental „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca) și de grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
13 septembrie 2025, ora 13.00, „The Ranch“, Gărâna:
Manifestarea „Gărâna culturală“, ediția a XXVII-a.
Ziua Limbii Germane (13 septembrie).
Program cultural cu participarea Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ din Reșița – copii și adulți (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).
14 septembrie 2025, ora 11.30, Biserica Romano-Catolică „Înălțarea Sfintei Cruci“, Oravița:
Sfântă Liturghie cu prilejul hramului Bisericii Romano-Catolice „Înălțarea Sfintei Cruci“.
14 septembrie 2025, ora 12.30, piațeta din fața Bisericii Romano-Catolice „Înălțarea Sfintei Cruci“:
Program cultural cu formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).
15 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
La mijloc de Răpciune, sub semnul culturii (ediția a V-a):
Expoziție de pictură Eleonora & Gabriel Hoduț, membri al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”;
Istoria Țării Cărașului în studii și documente inedite din colecții de familie, prezentate de dr. Ionel Bota (Oravița) / partea a VII-a;
Prezentare de carte: „Myosotis“, autor: Costel Simedrea, apărută 2025 la Editura „Castrum de Thymes“, Giroc;
Să ne sărbătorim scriitorii lunii: Iacob Roman la ceas aniversar!
Programm für die Zeitspanne 5. – 15. September 2025:
Mit folgender Teilnahme aus Reschitza: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die „Intermezzo“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Lucian Duca), das Duo Marianne & Petru Chirilovici, die „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas) sowie die deutsche „Enzian“-Volkstanzgruppe (Koordination: Marianne & Nelu Florea).
7. September 2025, Griechisch-Katholische Kirche „Entschlafung Mariens“ Sächsisch-Regen:
2025: Hommage-Jahr Kardinal Iuliu Hossu (*31. Januar 1885, Milaș / Bistritz-Nassod – †28. Mai 1970, Bukarest).
2025: Jahr des besonderen Gedenkens in Reschitza an den seligen griechisch-katholischen Märtyrerbischof Dr. Valeriu Traian Frențiu (*25. April 1875, Reschitza – †11. Juli 1952, kommunistisches Gefängnis Sighet).
Wallfahrt auf den Füßen des Kardinals Alexandru Todea (*5. Juni 1912, Teleac – Gornești / Kreis Mierisch – †22. Mai 2002, Neumarkt an der Mierisch).
Heilige Messe zum Kirchweihfest der römisch-katholischen „Maria Geburt“-Kirche.
8. September 2025, 18:00 Uhr, Kirchhof der römisch-katholischen „Maria Geburt“-Kirche Königsgnad = Tirol:
Kulturprogramm mit der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea).
8. September 2025, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Frédéric Ozanam (*23. April 1813, Mailand / Italien – †8. September 1853, Marseille / Frankreich).
Philatelie-Ausstellung „Vinzenz von Paul” und „Frédéric Ozanam” aus der Sammlung Erwin Josef Ţigla.
9. September 2025, 18:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
„Puntea necreată = Die ungeschaffene Brücke”: Konzeptkunstausstellung und Sinneserlebnis, mit Flavian Savescu.
10. September 2025, 16:30 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:
Ausstellung „Eine unbekannte Europaecke: Ohrid in Mazedonien“, mit Fotos von Erwin Josef Țigla (Reschitza), anlässlich des Unabhängigkeitstag der Republik Nordmazedonien (8. September).
Mit der Teilnahme Seiner Exzellenz Pavel Dupta, Honorarkonsul der Republik Nordmazedonien in Temeswar.
Musikalische Einlagen: die „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).
11. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Ausstellungsprojekt mit Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute = Geschichte von Reschitza in verschollenen Ansichten”, Teil XI.
Tag der deutschen Sprache (13. September). Interaktive Veranstaltung geleitet von stellv. Schulleiterin Sonia Maria Chwoika, die Deutsch-als-Muttersprache am „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg unterrichtet. Mit der IX. C-Klasse, deutsche Abteilung. Mit Beteiligung von Erwin Josef Țigla, Vorsitzender des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen.
12. September 2025, 13:00 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin Reschitza:
„Europäische Tage des Patrimoniums, 2025 / 12. – 14. September”, XXXIII. Auflage in Rumänien, organisiert zum Thema „Architekturgeschichten“: Kunstausstellung „Patrimonium in Orawitza“, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka). Es beteiligen sich folgende Künstler: Puiu Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Maria Tudur und Tatiana Țibru.
12. September 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
13. September 2025, 12:00 Uhr, „Hl. Theresia von Ávila“-Kirche, Wolfsberg:
Veranstaltung „Wolfsberg im September“, XXVII. Auflage.
Tag der deutschen Sprache (13. September).
Mittagsgeläut: Andacht und musikalische Einlagen mit Beteiligung des „Franz Stürmer“-Chors aus Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), der „Intermezzo“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Lucian Duca) und der „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).
13. September 2025, 13:00 Uhr, „The Ranch“, Wolfsberg:
Veranstaltung „Wolfsberg im September“, XXVII. Auflage.
Tag der deutschen Sprache (13. September).
Kulturprogramm mit Beteiligung der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe aus Reschitza – Kinder und Erwachsene (Koordination: Marianne & Nelu Florea).
În 30 august 2025 am sărbătorit în avanpremieră Ziua Limbii Române printr-o incursiune metaforică în spațiul de cultură și spiritualitate din sud-estul Banatului Montan (județul Caraș-Severin, astăzi) un fragment însemnat de istorie națională, ținutul tradițiilor ancestrale păstrate și azi în conștiința localnicilor, Craina bănățeană.
Recent, evenimentul inițiat de doamna profesoară, cu specialitatea geografie, Icoana Cristescu-Budescu și domnul ofițer activ la ISU dar pasionat de istoria locului, Gheorghe Țunea-Pârvovanu, a avut ca parteneri de excepție Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin, reprezentată de domnul președinte Ion D. Cucu și domnul Constantin Vlaicu, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democrat al Germanilor din jud. Caraș-Severin dar și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, reprezentate de domnul președinte Erwin Josef Țigla, Editura TIM Reșița în prezența editorului, criticului literar, scriitorului Gheorghe Jurma cu gazde ospitaliere de excepție precum primăriile comunelor din ținut și preoții cu consiliile lor parohiale din bisericile ortodoxe ale Crainei Bănățene. Am parcurs de la nord la sud ținutul Crainei bănățene, de la Domașnea până la Pârvova și până la granița cu Țara Almăjului.
De notat participarea unor personalități de aleasă ținută: doamna Lavinia Betea, profesor universitar, membru în Consiliul Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, compozitorul și dirijorul Sabin Păutza, domnul profesor universitar Martin Olaru, strălucit expert în patrimoniul mobil și imobil din Banatul de Munte, aflat între inițiatorii de odinioară ai Departamentul Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, istoricul, criticul literar, editorul, scriitorul Ionel Bota, excelentul jurnalist și scriitor Mario Balint, fotograful cu preocupări constante de a valorifica prin arta fotografiei valorile cultural-spirituale Petre Dalea.. Dar Valea Almăjului a fost reprezentată cu cinste de două doamne profesoare, scriitoare, autoarea de poezie în grai almăjan Elena Borchescu și poeta Mariana Pâșlea, director al publicației „Vatră Almăjană” și de domnul profesor, istoric și organizator al Asociației „BanatCult”, Mihai Vlădia. Și aceea care vă relatează povestea acestei zile frumoase și semnează mai jos.
După întâlnirea de binețe, în avlia bisericii din Domașnea, am pășit cu grijă și sfială pragul acesteia. Ne-au introdus în timp și spațiu, istoric vorbind, cu elocință și eleganță în prezentarea detaliilor, Icoana Cristescu Budescu și Gheorghe Țunea-Pârvovanu. Iar Erwin Josef Țigla ne-a întâmpinat cu un cuvânt de salut, menționând că întreaga zi se va desfășura sub semnul sărbătoririi în avanpremieră a limbii române. Am avea a-i aduce mulțumiri domnului profesor universitar Martin Olaru pentru că a dorit să rostească aici, în Domașnea, locul natal al regretatului profesor doctor în geografie Ioan-Corneliu Scheușan, câteva cuvinte despre personalitatea acestuia, despre contribuțiile aduse în cercetare: studii de specialitate, coautor de manuale, despre atmosfera efervescentă propice pentru realizarea de noi descoperiri științifice pe care o crea colaborând fructuos cu prestigioase figuri ale vremii, la fel de prețioase precum Grigore Posea, Octavian Mândruț, ca să dau doar aceste nume.
Părăsim frumosul și vechiul lăcaș de cult îndreptându-ne spre următorul punct din traseu, localitatea Cornea. Trecem prin sediul de reședință al comunei Cuptoare iar peisajele miraculoase, pe o parte și alta a drumului, stârnesc o scurtă conversație plăcută și entuziastă în microbuz. Domnul profesor Martin Olaru menționează „piramidele coafate”, denumire a unor formațiuni geologice, introdusă în literatura de specialitate de chiar profesorul Ioan-Corneliu Scheușan și menționată în lucrarea sa Depresiunea Domaşnea-Mehadia. Studiu de geografie fizică și cu privire specială asupra reliefului, apărută la Editura Banatica, a Muzeului Banatului Montan din Reşiţa, în1997. Au urmat pe itinerar Cuptoare și Cornea, alte două sate cochete, având case trainice, îngrijite. Am ajuns în Cornea. Oprim în fața Școlii Gimnaziale Traian Lalescu unde ne întâmpină chiar bustul acestui matematician român de prestigiu internațional, realizat de nu mai puțin celebrul sculptor Jecza Péter. Salutăm memoria ilustrului matematician și ne îndreptăm spre biserică. Și aceasta, ca și toate celelalte, de altfel, ne împrumută o stare de liniște și înălțare sufletească așa cum turlele parcă ar vrea să atingă cerurile: „- Priviți cerul! Și veți afla răspunsuri.” , cam așa ne sugerează. La Cornea sunt amintite și bisericile din vecinătate, Cănicea, Crușovăț, Iablanița. Am primit alte detalii despre istoria locului, despre oamenii vajnici și harnici din Craina bănățeană.
La Mehadica, mărturisesc în acest moment ca geolog specializat, mi-am dorit de ani mulți să ajung, dar nu s-a întâmplat până acum. A fost o bucurie. Mai găsim case ce păstrează arhitectura specifică locului, dăinuind de sute de ani, biserica îngrijită, memoria celor care au marcat momente importante în istorie păstrată frumos și simplu, cu monumente ridicate și întreținute până azi. În biserică ne-a așteptat preotul paroh Iosif Octavian Szala, un preot tânăr și cu râvnă cunoscător al istoriei bisericii și al parohiei pe care o păstorește. După ce ne-a întâmpinat cu o scurtă slujbă de bun-venit în sfântul lăcaș, ne-a istorisit despre biserică, monument istoric, despre pictura acesteia, parte din cea inițială salvată, cealaltă restaurată cu atenție, iscusință și migală, despre odoarele vechi pe care le deține aceasta (ne-a prezentat Sfântul Disc datând din aceeași perioadă cu biserica), dar și despre odoarele vii din parohia sa, copiii. Impresionant este că într-o comunitate mică se pot aduna 80 de copii pe lângă biserică și în grija acesteia. Cinste lor, tuturor!
Nerăbdătoare și copleșită de nostalgii firești, doamna profesoară Icoana Cristescu-Budescu ne anunță că urmează satul ei natal, Globul Craiovei, și abia așteaptă să ne împărtășească alte și alte detalii despre geografia și istoria locului. Precum și altfel de detalii, de suflet, cum că aici sunt oameni puțini, dar harnici și buni, care au rezistat de-a lungul timpului tuturor vicisitudinilor întâmpinate.
Zâmbim asistând la întrecerea prietenească între cei doi protagoniști:
„- Ba al meu e mai ocoș!
-Ba al meu !”, ar răspunde Gheorghe Țunea-Pârvovanu
Ultima localitate a Crainei bănățene pe care o vizităm, ne anunță Gheorghe Țunea, este, de fapt, prima – Pârvova. Case frumoase, păstrate, în parte, conform configurației inițiale, biserica se înalță și ea pe o latură mai înaltă a locului. Amfitrionul nostru amintește, nu se putea altfel, de personalitatea ivită în lume din aceste plaiuri, profesorul, cercetătorul, istoricul și lingvistul Traian Topliceanu. De asemenea, este un bun prilej de a rememora că la 31 august 2013 a fost dezvelită o placă memorială amplasată pe fațada casei în care s-a născut acesta. La acel eveniment, o contribuție importantă a avut chiar Gheorghe Jurma, directorul Editurii „TIM” alături de alte personalități ale Banatului Montan: regretatul jurnalist și scriitor Nicolae Danciu-Petniceanu dar şi muzicologul profesor universitar Dumitru Jompan.
Încheiem periplul nostru la Rudăria, dar nu înainte de a face popas la monumentul ridicat la granița dintre cele două ținuturi: Craina bănățeană și Țara/Valea Almăjului. La Rudăria sau astăzi, oficial, Eftimie Murgu, ne așteaptă domnul profesor Mihai Vlădia, o vreme edil al comunei, om de cultură, remarcabil istoric de altfel, în pragul Muzeului Sătesc. L-am vizitat, însoțiți chiar de domnia sa. Apoi, cu ospitalitatea binecunoscută a localnicilor, am fost omeniți cu bucate pe care le afli din belșug aici: mămăligă (coleșă) cu brânză friptă și clisă prăjită în cigane, cu căigană în ciniere. Desertul delicios: croafne umplute cu brânză sărată și de cele umplute cu pecmez. Masa a fost stropită cu răchie galbănă de prună. Momentul festiv al zilei, acela de înmânare a diplomelor de participare la Pelerinajul din Țara Crainei, s-a desfășurat în sala bibliotecii. Am avut parte și de prezentarea volumelor de până azi ale domnului profesor Mihai Vlădia. În abordarea sa, doamna profesor universitar Lavinia Betea, a mulțumit pentru invitația primită (și pe care cu toții ne bucurăm că a onorat-o), exprimându-și satisfacția că a avut încă o dată prilejul să constate că românii încă își cultivă istoria, tradițiile și rădăcinile cultural-spirituale, luptând pentru conservarea conștiinței identității naționale, esențială, și care confirmă dăinuirea noastră în istoria lumii. Domnul Gheorghe Jurma, privind „panoplia” cărților expuse, a adus un laudatio tuturor celor ce iubesc și slujesc scrisul și cartea.
Un ultim traseu, la morile de apă de la Rudăria, care aduc mii de turiști din țările lumii aici, în satul lui Eftimie Murgu, a încheiat această zi în care am sărbătorit, cu o zi mai devreme, Ziua Limbii Române, omagiind, în fapt, istoria, limba și cultura națiunii.
Primele zile ale Răpciunelui, sub semnul culturii (ediția a VI-a).
Țara Almăjului și literatura sa! Invitați: oameni de cultură ai Văii Miracolelor, Florina Maria & Iosif Băcilă, Mariana Pâșlea, Elena Borchescu, Iosif Mihăilescu și Ion Căliman.
3. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Die ersten Septembertage im Zeichen der Kultur (VI. Auflage).
Literatur im Almasch-Tal / Almascher Land! Als Gäste: Schriftsteller und Kulturmenschen aus dieser Region des Banater Berglands: Florina Maria & Iosif Băcilă, Mariana Pâșlea, Elena Borchescu, Iosif Mihăilescu und Ion Căliman.
În 3 septembrie 2015, la Bocșa, s-a stins din viață dr. Octavian Apahideanu. Ne întorceam de la Anina, din Tabăra de literatură de la „Mărghitaș”, eram împreună cu scriitorul Adrian Georgescu de la București, când ne-a izbit, de-a dreptul, vestea morții lui Tavi Apahideanu! De altfel, doctorul Apahideanu era unul dintre cei mai importanți și fideli cititori și prezentatori ai cărților lui Adrian Georgescu, iar, spre surprinderea noastră, la acea prezentare de la Anina, nu ne-a însoțit, dar nu ne-am imaginat că urma… sfârșitul!
Doctorul Octavian Apahideanu, Tavi, pentru majoritatea cunoscuților, a fost unul dintre cei mai îndrăgiți medici ai femeilor din Bocșa și nu numai, un „maestru al ginecologiei reșițene”, după cum îl numea doctorul Iosif Badescu în volumul său intitulat „Însemnări din camera de gardă” (Timișoara: ArtPress, 2018). Domnul doctor Badescu îi conturează un portret excepțional, pe cât de real, pe atât de elegant!
„…am observat pe coridoarele secțiilor noastre un tip cu părul cam mare și barbă bogată, suplu și tras la față, cu niște ochi ageri și pătrunzători. Nu stătea o clipă locului, iar când mergea, ziceai că este concurent la proba sportivă de 10 km. marș. I se potrivea foarte bine formula populară „uite-l, nu e!” Am aflat că este medic ginecolog la Bocșa și că urmează să vină la Reșița. Se numea Octavian Apahideanu (el își zicea deseori „Papadeanu”). […] Octavian (Tavi) Apahideanu chiar era omul ce și-a dedicat viața grelei meserii de obstetrician-ginecolog. Citea încontinuu, nu stătea un minut fără o carte în mână atunci când nu făcea altceva (operații, nașteri, șofat etc.). Era pus la punct cu toate noutățile în domeniu. Mergea frecvent la cursuri, simpozioane, congrese, deseori cu lucrări proprii. Avea un respect deosebit față de dascălii săi. […] Toți cei care au lucrat cu doctorul Apahideanu au avut ce învăța. Pe lângă faptul că știa teorie multă, și practic abirda cazurile de o mare competență, explicând tot ce face. Învățăcelul trebuia să citească dinainte despre tehnica operatorie și anatomia regiunii abordate, altfel devenea ridicol. Așa cum era sever cu elo însuși, nici cu cei din jur nu era altfel, oricât îi iubea. Voia să-i împingă spre performanță. […] Așa era dr. Apahideanu – plin de viață, agitat, orgolios, cu schimbări subite de percepție a celor din jur, dar și simpatic, bonom, respectuos.[…] Când a împlinit 70 de ani, colectivul secției de obstetrică-ginecologie l-a invitat la spital să-l sărbătorească, ocazie cu care l-au dus în fața ușii sălii de operație, unde a transpirat în multe zile și nopți, deasupra căreia acum este inscripționat „Sala de operație dr. Octavian Apahideanu”. Un gest mic pentru un OM MARE! Dar care, în toamna anului 2015 ne-a lăsat să ne descurcăm singuri în viața asta pământească…”
Elocventă descriere realizată de doctorul Iosif Badescu unui coleg-maestru care, într-un fel sau altul, și-a lăsat amprenta asupra celor din jurul său.[1]
Octavian Apahideanu s-a născut în 15 mai 1939 la Bocşa, Caraş-Severin. Medic primar obstetrică-ginecologie, doctor în medicină. S-a stins în 3 septembrie 2015 la Bocșa, Caraș-Severin, și își doarme somnul de veci în cimitirul ortodox din Bocșa Montană.
Autor a numeroase referate ştiinţifice: 49 comunicări în cadrul diverselor manifestări ştiinţifice şi în reviste de specialitate; Membru al Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie; Membru al Societăţii de Ginecologie Endocrinologică; Membru al Societăţii de Educaţie Sexuală şi Contraceptivă; Membru în colectivul de conducere al Societăţii de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Asociaţiei Ştiinţifice „Timişoara medicală”; Membru activ al Academiei de Ştiinţe din New York; Competenţe în ecografia ginecologică şi obstetricală; Doctorat în ştiinţe medicale; Cuprins în cartea personalităţilor mondiale pe anul 2001 Who’s Who in the World, 18th Ed.
Volume semnate şi publicate: Asistenţa socială a persoanelor de vârsta a treia (prelegeri universitare). Reşiţa: Eftimie Murgu, 2001; Contribuţii la încadrarea diagnostic a primelor contracţii uterine dureroase survenite în sarcina la termen. Reşiţa, Signum, 2001; Planificarea familială (curs universitar). Signum, 2001; Psihosexologie. Timişoara: Marineasa, 2002; Cancerul endometrial. Coautor.- Timişoara: Marineasa, 2003; Predicţia şi diagnosticul distociei cervical funcţionale. Coautor.- Timişoara: Eurostampa, 2001; Tratamentul distociei cervical funcţionale: sinteză a literaturii şi contribuţii personale.- Timişoara: Marineasa, 2001.
Referințe: O viaţă, o profesie. Convorbiri cu doctorul Octavian Apahideanu./ Titus Crişciu.- Reşiţa: Modus P.H., 2000; Valori, opinii şi credinţe. Convorbiri cu doctorul Octavian Apahideanu./ Titus Crişciu.- Reşiţa, 2000; Identitate şi destin cultural I: interviuri în Banatul Montan/ Titus Crişciu.- Oraviţa, 2008; Cărăşeni de neuitat XIX. / Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2013; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013 (Bocșa – istorie și cultură; 30); Însemnări din camera de gardă/ Iosif Badescu.- Timișoara: Artpress, 2018; Cărăşeni de neuitat XXXV. / Constantin Falcă.-Timişoara: Eurostampa, 2018; Gabriela Șerban. Doctorul Octavian Apahideanu, maestru al ginecologiei reșițene În: Theatrum civitatis. Anul I, nr. 2-3-4-5, iulie-august-septembrie-octombrie. Lugoj, 2021; Cărășeni de neuitat. Partea a XLIV-a/ Constantin C. Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2023. Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64).
Doctorul Octavian Apahideanu nu era doar excepțional profesional, ci era un om cult, o minte sclipitoare, un cititor împătimit, un iubitor de frumos. „Eu nu citesc nicio carte fără creion în mână, fără adnotări, fără extrageri de paragrafe frumoase sau cuvinte necunoscute, ca un școlar care vrea să-și îmbogățească vocabularul. Sunt chinuit și în contactul cu frumosul într-o expoziție de pictură. Arta modernă mă derutează rău. Nu mă pot opri la impresii cum vor artiștii: îți place sau nu-ți place, nu comenta. Practic, asta la muzică, dar la pictură nu. Acolo mă întreb ce vrea să spună pictorul, care-i tehnica lui, care-i sunt desenul și culoarea?…” mărturisea într-un interviu realizat de Titus Crișciu[2]
Iubea femeia și mărturisea că „referința pentru frumusețe rămâne femeia”; iubea călătoriile din care întotdeauna se întorcea „mai echilibrat, mai înțelegător”; iubea natura și considera că „în natură omul găsește ceea ce sufletul și mintea lui pot primi” și avea convingerea că „înțelepciunea vine din cărți, artă, muzică, conversații etc., plus experiența vieții trăite, suferințele în primul rând”.
La 10 ani de la plecarea în veșnicie a doctorului Octavian Apahideanu, oamenii încă și-l amintesc cu deosebit respect și aleasă admirație. Doamnele își amintesc profesionalismul, dar și șarmul, doctorului și omului Tavi Apahideanu, iar prietenii încă au în memorie discuții extraordinare pe diverse teme.
Uniunea Europeană și Canada se apropie de un Acord Comercial Digital, în condițiile utilizării neîngrădite a conținutului journalistic de către giganții inteligenței artificial, care își antrenează gratis modelele lingvistice cu conținut de înaltă calitate, plătit și produs de alții. Concret, companiile de inteligență artificială extrag și rezumă conținut direct din articolele de știri publicate , iar mass-media este de departe cea mai frecvent citată sursă de informații actuale pentru AI, care utilizează conținut de știri fără autorizație sau compensație echitabilă.
CEO-ul News Media Canada, Paul Deegan, și directorul executiv News Media Europe, Wout van Wijk, lansează împreună un avertisment cu privire la amenințarea reprezentată de marile companii tehnologice la adresa jurnalismului. Deoarece prezentările generale ale inteligenței artificiale combină multe surse de conținut nelicențiat pentru a oferi un substitut eficient sursei originale, utilizatorul rămâne în spațiul marilor companii tehnologice, în loc să fie direcționat către site–uri web de știri prin link-uri. În acest fel, editorii sunt privați de public, iar capacitatea lor de a vinde publicitate și abonamente este diminuată semnificativ. De partea lor, companiile de inteligență artificială vând reclame pentru conținut… protejat prin drepturi de autor (și cu plată), precum și abonamente pentru produsele lor premium, potrivit pressgazette.co.uk. „Companiile se îmbogățesc ilegal” Un alt semnal de alarmă tras de cei doi specialiști este pericolul reprezentat de prezentările AI de slabă calitate. Există o mulțime de exemple de prezentări generale ale inteligenței artificiale care oferă informații inexacte, irelevante, învechite și chiar dăunătoare. Acest lucru se datorează faptului că modelele lingvistice mari nu respectă standardele jurnalistice; acestea nu pot percepe realitatea, adevărul sau faptele. Potrivit BBC, „asistenții AI au probleme semnificative cu acuratețea factuală de bază… Gama de erori introduse este mai largă decât simplele inexactități factual, acești asistenți au probleme în a face diferențele între opinie și fapt, scriu editoriale în care nu includ contextul esențial. Aceste tipuri de probleme pot duce la răspunsuri înșelătoare sau părtinitoare”.
Dacă editorii nu pot monetiza conținutul, nu pot reinvesti în jurnalismul precis pe care cititorii se bazează pentru a lua decizii informate pentru a participa eficient la procesele democratice. „Companiile de inteligență artificială ne fură conținutul și îl folosesc pentru a concura împotriva noastră, îmbogățindu-se ilegal. Acest lucru este nedrept, este anticoncurențial, contravine intereselor presei și publicului larg, subminând în același timp efortul de a se încuraja dezvoltarea și adoptarea inteligenței artificiale, deoarece aceasta depinde de accesul la date și informații de înaltă calitate create de oameni”, afirmă cei doi reprezentanți ai mass-media. „Consimțământ, credit și compensații” Un acord digital Canada-Uniunea Europeană ar putea asigura utilizarea etică, pozitivă și responsabilă a inteligenței artificiale prin intermediul unor măsuri rezonabile: proprietatea intelectuală ar trebui protejată, platformele ar trebui să ofere o compensație echitabilă editorilor, precum și o atribuire clară conținutului–sursă. „În negocierea unui posibil acord de dublă distribuire (DTA), recomandăm negociatorilor să ia în considerare Principiile Globale pentru Inteligența Artificială, care au fost elaborate în 2023 de 26 de organizații din întreaga lume, inclusiv News Media Canada și News Media Europe. Aceste principii includ: respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, protejarea investițiilor organizațiilor în conținut original, utilizarea unor modele eficiente de licențiere care pot facilita inovația prin instruirea unor sisteme de inteligență artificială de încredere și de înaltă calitate, oferirea unei transparențe granulare pentru a permite editorilor să își exercite drepturile în cazul în care conținutul lor este inclus în seturile de date de instruire, atribuirea clară a conținutului editorilor originali ai conținutului. Știrile reale și demne de încredere sunt un antidot la proliferarea dezinformării online. Cu un cadru susținut de măsuri de aplicare a legii, acestea contribuie la sustenabilitatea unor modele de inteligență artificială fiabile și inovatoare. Pentru a ne asigura că presa noastră liberă și plurală rămâne viabilă din punct de vedere comercial, furnizorii de inteligență artificială nu ar trebui să utilizeze conținutul editorilor pentru a construi și a difuza produsele lor fără consimțământ, credit și compensații”, menționează Deegan și van Wijk.
Trăim într-o lume plină de amenințări – războaiele continuă, valurile de căldură fac verile europene insuportabile, iar incertitudinea economică se perpetuează cu anii. În acest context complicat, cetățenii consideră dezinformarea online, economia globală și terorismul drept amenințări majore, arată datele unui sondaj recent, derulat în zeci de țări, citat de Euronews.
Îngrijorări deosebit de pronunțate în Europa
Îngrijorările legate de dezinformarea online sunt deosebit de pronunțate în Europa. În cinci din statele europene incluse în sondaj – Germania, Olanda, Polonia, Suedia și Marea Britanie – răspândirea informațiilor false este considerată cea mai mare amenințare la nivel național, iar în alte patru state – Franța, Italia, Ungaria și Spania – informațiile false se clasează aproape de vârf, la egalitate pe primul loc sau pe locul doi ca preocuparea cea mai presantă, arată raportul.
Jacob Poushter, director la Centrul de Cercetare Pew, din SUA, arată că alegerile recente din țări precum Germania și Polonia ar fi „ascuțit” atitudinea europenilor față de știrile false: în Germania, 81% dintre adulți au considerat știrile false cea mai mare amenințare națională, în timp ce în Polonia această cifră a crescut la 85%, conform sondajului.
Din SUA până în Coreea de Sud…
Îngrijorarea cu privire la informațiile false nu se limitează la Europa – acestea sunt văzute ca principală amenințare în SUA și Coreea de Sud, conform sondajului. De altfel,
în 24 din cele 25 de țări în care s-a derulat sondajul, majoritatea cetățenilor consideră dezinformarea ca pe „o amenințare majoră la adresa țării”.
Pe de altă parte, la nivel global, sondajul a arătat că persoanele cu ideologii de stânga sunt mai predispuse să considere informațiile false și schimbările climatice ca amenințări majore. De asemenea, respondenții în vârstă sunt, în general, mai predispuși să considere informațiile false online ca fiind o amenințare majoră decât persoanele mai tinere din Argentina, Australia, Canada, Japonia, Kenya, Polonia, Suedia și SUA.
În același timp, îngrijorările legate de starea economiei globale au crescut, în timp ce temerile legate de schimbările climatice și bolile infecțioase au scăzut, în principal în țările cu venituri mari. (redacția UZPR)
În preambul la ,,Ziua Limbii Române”, un grup de oameni de cultură, devotați istoriei și culturii tradiționale, autori de studii istorice locale, au organizat, în ziua de 30 august 2025, în premieră, un pelerinaj cu profil cultural-istoric și spiritual, în CRAINA BĂNĂȚEANĂ. Alături de organizatori, la eveniment au participat: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș Severin, Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici” Caraș Severin, Editura TIM-Resița, Forumul Democrat al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Ineditul eveniment a inclus în cuprinsul său mai multe sesiuni de informare dedicate istoriei locale, evidențiind rolul deosebit al acestei subzone istorice, cunoscută azi sub denumirea de ,,Craina Bănățeană”, în afirmarea identității comunitare, indisolubilă parte a identității noastre naționale. ,,Craina” (,,Krajna”, slavă) sau Ținutul Crainei, cunoscut și sub numele de Granița Militară Bănățeană (în germană: Banater Militärgrenze), a fost o structură administrativă și militară a Imperiului Habsburgic. Aceasta a funcționat ca o fâșie de frontieră strategică cu scopul principal de a apăra imperiul de amenințarea otomană, regiunea în sine făcând parte a unui sistem defensiv mai amplu al Imperiului Habsburgic. Populația din această zonă, numită „grăniceri,” era militarizată, având obligația de a presta serviciu militar în schimbul unor anumite privilegii. Datorită rolului său de frontieră militară, zona a fost populată cu grupuri diverse de oameni, inclusiv români, sârbi și alte naționalități. În esență, Craina Bănățeană a reprezentat un model specific de organizare teritorială, unde viața civilă era subordonată cerințelor militare de apărare a imperiului. Un detaliu interesant, ca administrație militară, această structură se afla în subordinea directă a Vienei, rămânând astfel chiar și după ce restul Banatului a fost cedat Ungariei. Administrarea a fost desființată în anul 1872. Itinerarul pelerinajului a inclus popasuri în lăcașurile de cult din Domașnea, Cornea, Mehadica, Globu Craiovei, Lăpușnicel și Pârvova, localități reprezentative pentru această subzonă istorică etnoculturală. La eveniment au participat, pe lângă organizatori, iubitori de cultură și istorie din diferite areale ale Banatului, membrii sau colaboratori ai instituțiilor mai sus amintite, din: Reșița, Timișoara, Oravița, Arad, Rudăria, Bozovici, Mehadia. Inclus evenimentului, s-a produs și prezentarea a două volume, cuprinzând studii istorice referitoare la ,,Craina Bănățeană”: ,,Craina Bănățeană – trecut, prezent și viitor” și ,,Bisericile Ortodoxe din Craina Bănățeană”. Autorii, Gheorghe Țunea Pârvovanu și Icoana Cristescu Budescu, principali organizatori, gazde a evenimentului, au condus întregul itinerar, prezentând în detaliu aspecte diferite, respectiv momente și personalități care au creat istoria acestui loc. Manifestarea s-a încheiat, la sfârșitul zilei, cu un moment de ospitalitate culinară, oferit de organizatori, în localitatea Eftimie Murgu (Rudăria). Evenimentul a demonstrat cu succes că istoria locală poate fi o resursă vibrantă pentru a consolida identitatea culturală și comunitară. Prin combinarea pelerinajului cu sesiuni de informare și prezentări de carte, organizatorii au reușit să transforme un eveniment formal într-o experiență profundă, care a reconectat participanții cu rădăcinile lor istorice. Inițiativa subliniază importanța parteneriatelor instituționale în promovarea patrimoniului cultural și validează ideea că istoria nu este doar un subiect academic, ci o parte vie și relevantă a prezentului.
Primele zile ale Răpciunelui, sub semnul culturii (ediția a VI-a):
Expoziție de artă plastică Gabriela Surugiu (Reșița), membru al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”;
Prezentare de carte: „Cireși de mai. Versuri“, autor: Domnica Maria Săcușanu, apărută în cadrul Editurii „TIM“ Reșița, 2025;
In memoriam Dolores Weisz (*9 aprilie 1940 – † 21 iunie 2025), Maria Nițu (*29 decembrie 1956 – † 26 iulie 2025), Vasile Pistolea (*16 aprilie 1947 – † 1 august 2025) și Nina Ceranu (Chelariu) – (*17 decembrie 1948 – † 19 august 2025).
1. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Die ersten Septembertage im Zeichen der Kultur (VI. Auflage):
Kunstausstellung Gabriela Surugiu (Reschitza), Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”;
Buchpräsentation: „Cireși de mai. Versuri = Mai-Kirschen. Dichtung“, Autor: Domnica Maria Săcușanu, erschienen im Verlag „TIM“ Reschitza, 2025;
In Memoriam Dolores Weisz (*9. April 1940 – † 21. Juni 2025), Maria Nițu (*29. Dezember 1956 – † 26. Juli 2025), Vasile Pistolea (*16. April 1947 – † 1. August 2025) und Nina Ceranu (Chelariu) – (*17. Dezember 1948 – † 19. August 2025).
UZPR CARAS SEVERIN 