Convorbire cu Felicia Popa,  Președinta ARC

În 1952, în Quebec, lua ființă o Asociație a românilor stabiliți în Canada, cu dorința de a păstra legătura cu tradițiile și limba maternă, prin acțiuni culturale, educativ-sociale. Inițiativa a rezistat în timp și a devenit un reper în contextul multicultural canadian. În prezent, funcția de președintă este onorată de doamna Felicia Popa, implicată în Asociația Română din Canada din 2018 și devenită președintă în 2022, cunoscută nu doar prin implicarea în acțiunile de voluntariat, ci și prin emisiunile realizate la Televiziunea Nașul TV Canada, Montreal, dar și ca manager al firmei HyeGrafix din Montreal. Am invitat-o la o discuție mai aparte, pentru a afla cum se pot realiza lucruri importante pentru comunitate, doar prin dăruire, fără un profit material.

 –Doamna , Felicia Popa, vă mulțumim pentru acceptul d-a face o mărturie despre ”ARC”! Vă rugăm să ne prezentați mai întâi, câteva  secvențe din istoria acestei Asociații. Mai ales că aveți o îndelungă legătură , ani buni ați deținut funcția de secretară a  acesteia. Cinste fondatorilor, oare cine au fost?

Vă mulțumim pentru oportunitatea de a face cunoscută Asociația Română din Canada. Suntem cea mai veche asociație românească de tip laic din Canada, construită integral prin efortul comunității, fără ajutor din România, și, totuși, nu am avut mereu vizibilitatea pe care o merităm.

ARC a fost fondată în 1952, la Montreal, de un grup de români dedicați: Gheorghe Loghiade, Gheorghe Stanciu, Petre Sultana, Miron Georgescu, Nichita Tomescu, Florin Marghescu, Ion Țăranu, Alexandru Fonta și Mihai Pop. Scopul a fost și rămâne păstrarea identității culturale românești prin activități educativ-culturale și sociale.

Un moment definitoriu a fost achiziționarea, în 1970, a terenului din Val-David, astăzi „Câmpul Românesc”, datorită generozității familiilor Alexandru Fonta, Vasile Posteuca și Jean Țăranu. Acolo continuăm să organizăm evenimente culturale și sociale, menținând vie legătura comunității românești din Canada.

–Programul de pornire se mai păstrează în documente? Ar fi interesant de reamintit acțiuni importante  desfășurate  de-a lungul timpului de către înaintași , în organizarea ARC.

De-a lungul decadelor, ARC a organizat numeroase evenimente, inclusiv picnicuri, lansări de carte și activități educativ-culturale, consolidând legăturile dintre membrii comunității și promovând cultura română în diaspora. Momente importante înainte de 1989 includ:

• 1960: A.R.C. prezinta memorii in numele romanilor din Canada la Comisia Dunton Laranger, unde romanii canadieni s-au pronuntat clar in favoarea bilingvismului englez-francez si a aportului benefic al celorlalte curente culturale in conditiile de libertate oferite de Canada.
• 1965: ARC semnează apelul de subscripție pentru construirea noii biserici Buna Vestire de pe Cristoph Colomb, Montreal.
• 1970 : Se obține permisul de „Apel de Urgență” pe întreaga Canada, în urma inundațiilor din Romania
• 1971: Din inițiativa ARC se înființează prima emisiune de radio în limba română la Montreal – „Ora de Radio”, difuzată săptămânal până în 1999, preluată ulterior de F.A.R. sub numele „Antena vă aparține”.
• 1973: ARC participă cu un cor și o echipa de dansuri la cel de-al VII-lea Festival Folcloric Canadian de la Baie St. Paul (Quebec). Succesul a fost deplin și organizatorii festivalului au înmanat coralei si echipei de dansuri “Miorita” drapelul de onoare al Festivalului.
• 1974: Se formează Federația Asociațiilor Române din Canada (F.A.R. Canada), unind organizații din 10 provincii pentru evenimente culturale, sociale și de sprijin pentru românii stabiliți aici.
• 1981: Din inițiativa A.R.C., în colaborare cu Parohia Buna Vestire, Societatea Femeilor, Societatea Constantin Brâncoveanu, Ora de Radio, Biserica Greco-Catolică Română și F.A.R. Canada, s-a lansat către românii din Montreal apelul de subscripție pentru construirea Centrului Cultural Român din Montreal. Guvernul din Quebec a acordat atunci un sprijin de 100.000 de dolari, sumă destinată exclusiv ridicării sediului, care trebuia să fie un spațiu cultural deschis organizațiilor fondatoare și celor afiliate ulterior. Din păcate, în 2003, Centrul Cultural Român a fost desființat, iar clădirea – construită prin efortul și contribuția comunității românești – a fost preluată abuziv de Parohia Buna Vestire. De atunci, imobilul este administrat în mod autoritar și discreționar, contrar scopului pentru care a fost creat, iar beneficiarii reali nu mai sunt românii, ci în majoritate persoane de alte naționalități.
• 1988: Din inițiativa ARC, se înființează emisiunea de televiziune „Tele-Roumanie”.

– Ce anume aveți  ca…”moștenire”,  nu doar din punct de vedere spiritual, inventiv? Putem include locația, Val David?

În octombrie 1970 au fost puse bazele Parcului ARC de la Val-David, cunoscut și ca „Satul Românesc din Laurentide” sau „Câmpul Românesc”. Pe cei peste 263.000 metri pătrați, parcul a devenit un loc de întâlnire și recreere pentru comunitatea română, găzduind festivități istorice, adunări sociale, picnicuri, evenimente religioase și concerte de muzică românească.

În 1973 a fost adusă o mică capelă, considerată un bun istoric al patrimoniului religios al Quebecului. Clădirea provine de la mănăstirea Surorilor Congregației Maria Maica Domnului din Ville Saint-Laurent (1920) și îmbină elemente de arhitectură neogotică și neoclasică.

Recunoașterea contribuției comunității românești a venit în anii ’80, când au fost inaugurate strada Predeal-Trudeaul și Podul Românilor, două toponimii unice în Quebec.

În 2003, la 50 de ani de la înființarea ARC, a fost inaugurat Muzeul ARC, care expune obiecte, costume și cărți donate de membri. În 2022-2023, muzeul a fost reabilitat, ferestrele au fost înlocuite cu termopane, iar biblioteca românească a fost organizată pentru a sprijini educația și păstrarea tradițiilor culturale.

–Știu că au fost perioade cu obstacole. În ce sens și cum  ați reușit să le depășiți.

Așa cum ați menționat, Asociația Română din Canada a trecut prin perioade cu obstacole semnificative. După trecerea în neființă a fondatorilor, implicarea membrilor comunității române a scăzut considerabil. Mulți dintre urmașii acestora nu au avut copii, iar cei care au avut, de cele mai multe ori proveneau din căsătorii mixte și nu au învățat bine limba română, ceea ce i-a făcut să se simtă mai puțin conectați la țara părinților lor și a dus la o diminuare a interesului pentru activitățile și misiunea asociației.

În plus, în anumite perioade, conducerea a fost preluată de persoane al căror principal interes era financiar sau de promovare a propriilor afaceri, mai degrabă decât sprijinirea comunității și păstrarea identității culturale românești.

Cu toate acestea, prin eforturi susținute și implicarea membrilor devotați care și-au dorit cu adevărat să continue misiunea fondatorilor, am reușit să revitalizăm Asociația Română din Canada, să consolidăm comunitatea și să păstrăm vie cultura și tradițiile românești în diaspora.

–-În momentul de față, ce anume presupune a fi LIDER,  Președinta unei Asociații atât de vechi, cu proiecte atingătoare de tradiții și cultură românească peste ocean, în contextul unei admirabile multiculturalități, așa cum este în Canada, deci și în Quebec?

A fi lider și Președinta Asociației Române din Canada înseamnă mai mult decât a organiza proiecte sau evenimente. Trăim într-o societate multiculturală și globalizată, care deseori nu doar că nu încurajează păstrarea tradițiilor, ci contribuie la slăbirea legăturilor familiale și la ruptura de credință. În acest context, misiunea noastră devine cu adevărat provocatoare: să păstrăm vii tradițiile, valorile și identitatea românească.

Provocarea cea mai mare este să ajungem la tinerii născuți aici, să le arătăm că rădăcinile lor, poveștile și cultura părinților lor sunt un dar de preț, care merită continuat și transmis mai departe. Este un efort de răbdare și dedicare, prin evenimente, proiecte culturale și educative care să facă tradițiile relevante și atractive pentru generațiile noi. Fiecare tânăr implicat, fiecare succes, ne arată că, deși societatea modernă poate pune presiune asupra identității, cultura românească poate fi păstrată și chiar să înflorească peste ocean.

–Merită  precizate câteva selecțiuni din programul pe care îl aveți în desfășurare, dar și rememorarea unor acțiuni de amploare pe care le-ați organizat.

Programul nostru în desfășurare include o serie de proiecte culturale și educative menite să păstreze și să promoveze tradițiile românești în Canada. Un aspect esențial al acestor activități este colaborarea strânsă cu alte asociații care împărtășesc aceleași idealuri cu noi si aici as aminti Ansamblu de dansuri populare Datina, care reunește un grup de copii care duc mai departe dansurile populare romanești. Din păcate, astfel de colaborări autentice sunt rare; majoritatea organizațiilor din diaspora au ca principal scop strângerea de fonduri în beneficiul câtorva lideri, fără o legătură reală cu comunitatea sau cu cultura românească.

Cel mai important partener al nostru rămâne Episcopia Ortodoxă Română, care a fost prezentă la aproape toate evenimentele organizate la Val-David încă de la începutul mandatului meu. Deși Asociația Română din Canada este o organizație laică, moto-ul nostru de la înființare, ‘Nihil Sine Deo’, continuă să fie firul roșu care unește românii și menține coeziunea comunității, ghidând toate activitățile și proiectele noastre.

–Problema financiară,  finanțarea este un punct cheie. Mai ales astăzi. Aveți vreun sprijin în acest sens?

Finanțarea este o provocare constantă, iar singurul sprijin real vine de la oamenii dedicați care muncesc benevol pentru păstrarea Parcului de la Val-David și de la cei care ne susțin prin prezența lor la evenimente. Acești voluntari sunt inima asociației, și fără devotamentul lor, munca noastră ar fi mult mai grea.

Deși există câteva companii românești la Montreal, acestea sunt adesea reticente să sprijine cauzele noastre, din cauza reputației conducătorilor anteriori, care erau percepuți ca urmărind doar interese personale. Cu toate acestea, pasiunea și implicarea comunității ne dau forța de a continua să promovăm și să păstrăm vii tradițiile și cultura românească, chiar și în fața unor dificultăți financiare constante.

–În ce constă colaborarea cu România?

Deși Asociația Română din Canada este cea mai veche organizație de acest tip din Canada, colaborarea cu România ne-a dezamăgit profund. Când asociatia noastra a participat prin Dl Claudiu Scrieciu, în 2018, la întâlnirea asociațiilor din diaspora, a constatat că fondurile se acordă adesea pe pile și relații “politice”, și nu pe meritul sau nevoia reală a proiectelor. Am fost contactați ulterior de o persoană din comunitate, care ne informa că ar fi creionat un proiect pentru a obține fonduri de la USR, aflat atunci la guvernare. Noi nu am văzut niciodată proiectul și nu ni s-a prezentat oficial, iar când am clarificat că nu ne implicăm politic, nu am mai primit niciun răspuns.

Este trist că asociațiile românești din întreaga lume ajung să se coboare la astfel de practici, mai ales când românii din diaspora nu se află în lipsuri, dar se așteaptă sprijin financiar din țară. Din punctul nostru de vedere, lucrurile ar trebui să funcționeze invers: cei care au plecat și au experiență în străinătate ar trebui să aducă în România cunoștințele și bunele practici acumulate, nu să depindă de favoruri politice.

–-Desigur există o motivație pentru îndelunga implicare în acțiuni de voluntariat. Cum ați defini-o?

Motivația pentru implicarea mea îndelungată în acțiuni de voluntariat vine din dorința de a păstra și transmite valorile, tradițiile și cultura românească generațiilor următoare. Este mai mult decât o responsabilitate; este o misiune personală de a menține vie identitatea comunității noastre și de a crea un spațiu în care românii din Canada să se simtă conectați la rădăcinile lor.

Fiecare eveniment organizat, fiecare proiect dus la bun sfârșit, fiecare tânăr implicat îmi confirmă că efortul voluntar este valoros și că dedicarea poate avea un impact real, aducând comunitatea mai aproape și păstrând vie cultura românească peste ocean.

–-În orice muncă ,mai ales la nivel de lider , ( desigur și  în context de voluntariat), se impun anumite valori personale  pe care să le respecți, cum ar fi, empatia, onestitatea, corectitudinea, respectul promisiunilor….În ce vă privește, care ar fi ordinea sau, ce anume ați adăuga la acestea?

În activitatea mea de lider și voluntar, valorile personale reprezintă busola care ghidează fiecare decizie și acțiune. Ordinea pentru mine ar fi: credința în Dumnezeu, care oferă sens și direcție; onestitatea, pentru că fără ea nu poți construi încredere; respectul promisiunilor, pentru că fiecare angajament trebuie onorat; empatia, pentru a înțelege nevoile și așteptările comunității; și corectitudinea, pentru a asigura echitate și transparență.

Aș adăuga și dăruireași perseverența, pentru că voluntariatul presupune sacrificiu și răbdare, iar doar prin implicare constantă și pasiune poți obține rezultate care să conteze cu adevărat pentru comunitate. Aceste valori nu sunt doar principii de conduită; ele sunt fundamentul relațiilor sănătoase și al unui leadership autentic. Credința păstrează trecutul viu, sacrificiul clădește prezentul, iar istoria ne arată calea de urmat. Aceasta este misiunea noastră – să păstrăm vie cultura și tradițiile românești, ghidați de credință și respect pentru cei care au construit comunitatea înaintea noastră.

–-Între atâtea  proiecte, este  nevoie de o anume,” tehnică” ,în a păstra echilibrul responsabilităților? O puteți recomanda și altora?

Da, în gestionarea mai multor proiecte simultan, echilibrul responsabilităților este esențial. Pentru mine, cheia constă în organizare, prioritizare și delegare. Este important să identifici ce este urgent și important, să stabilești termene clare și să implici oameni de încredere care să preia sarcini, astfel încât fiecare proiect să poată fi dus la bun sfârșit fără să se compromită calitatea sau angajamentul față de comunitate.

De asemenea, răbdarea și flexibilitatea sunt indispensabile: nu totul merge perfect de la prima încercare, iar adaptarea la situații neprevăzute face parte din proces. Această abordare poate fi cu siguranță recomandată și altor lideri de organizații, mai ales în voluntariat, unde resursele sunt limitate și implicarea este benevolă.

–În contextul multiculturalității, care credeți că este aportul Asociației pa care o conduceți?

Într-un context multicultural, aportul Asociației Române din Canada constă în păstrarea și promovarea identității și tradițiilor românești, oferind comunității un spațiu în care cultura, valorile și credința românească sunt respectate și transmise mai departe. Prin evenimente culturale, proiecte educative și colaborări cu alte organizații, reușim să menținem vie legătura românilor din diaspora cu rădăcinile lor, oferindu-le totodată posibilitatea de a se integra armonios într-o societate multiculturală.

Aportul nostru nu este doar conservator; el este și un punct de dialog și schimb cultural, prin care românii contribuie la diversitatea Quebecului și Canadei, demonstrând că păstrarea identității nu contrazice integrarea, ci o completează și o îmbogățește.

__Tinerii români, unii născuți aici, manifestă interes pentru acest gen de manifestări care să–i reprezinte ca aparținând unor rădăcini?

Interesul tinerilor români, chiar și al celor născuți aici, pentru manifestările care reflectă rădăcinile lor depinde foarte mult de educația primită acasă. Familia este primul loc unde se sădește sămânța tradițiilor și valorilor, iar ceea ce este învățat și transmis aici va da roade mai târziu, când tinerii se implică în comunitate sau participă la evenimente culturale.

Într-o societate modernă, în care tehnologia și ritmul alert al vieții deseori apropie mai puțin oamenii decât ar părea, este esențial ca tinerii să nu își uite rădăcinile. Păstrarea legăturii cu tradițiile și cultura românească nu este doar un act de memorie, ci și o modalitate de a-i face să simtă mândria și frumusețea identității lor, de a le arăta că nu sunt singuri și că fac parte dintr-o comunitate care îi susține și îi iubește.

Mulțumim pentru această mărturie și, sperăm să vă fie alături cât mai mulți compatrioți stabiliți în Canada!

În încheiere, aș dori să subliniez că păstrarea rădăcinilor noastre este o datorie pe care o avem față de cei care ne-au precedat. Românii din trecut au plătit adesea cu prețul vieții pentru credința și identitatea lor, iar noi avem responsabilitatea de a păstra limba, tradițiile și valorile care ne definesc ca popor.

Așa cum spunea Lucian Blaga: «Cultura este temelia unei națiuni; cine își uită rădăcinile, își pierde și sufletul.» Este responsabilitatea noastră să transmitem mai departe aceste rădăcini, pentru ca generațiile viitoare să crească mândre de identitatea lor românească și să continue să ducă mai departe lumina credinței și a tradițiilor.

Veronica Balaj

Ottawa, 25 septembrie 2025

Încă de la începutul lunii septembrie aștept să prind timpul necesar și să scriu câteva rânduri în memoria unui scriitor important al Banatului, care m-a onorat cu prietenia sa din 1997 până la sfârșitul zilelor sale, „scribul de Banat” Nicolae Danciu Petniceanu, plecat la cele veșnice la începutul lui septembrie 2020.

Colaborator apropiat al Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocșa, prozator, gazetar, editor, important om de cultură al Banatului, Nicolae Danciu Petniceanu s-a născut la 11 aprilie 1936 în Petnic, jud. Caraş-Severin, și s-a stins în 9 septembrie 2020 la Timișoara, județul Timiș.

Studii primare si gimnaziale la Petnic şi Iablaniţa, apoi liceul la Reşiţa şi Universitatea din Bucureşti.

Cariera sa este cea unui luptător: muncitor, apoi profesor, apoi ofiţer în M.A.I. la raionul Orşova şi Timişoara, şi la PCTF Stamora-Moraviţa.

Din 1973 a fost angajat al Serviciului de Paşapoarte Timiş, până în 1982, apoi comandant adjunct al Aeroportului Internaţional Timişoara până în 1986 când se pensionează. 

A înfiinţat şi a condus Societatea Literar-Artistică „Sorin Titel” din Banat, şi multe reviste şi publicaţii („Vrerea”, „Eminescu”, „Vestea”, „Muntele”, „Icoane bănățene”  etc.) Era, după cum scria scriitorul Gheorghe Jurma, „făcător de icoane adică de reviste și tipărituri în care se străduie cu toată însuflețirea să descrie cât mai bogat și mai documentat Banatul obârșiilor sale” („Bocșa culturală” anul XVII, nr. 1 (92)/ 2016, p. 32).

Debutează literar în revista „Orizont” cu o schiţă numită Jocul, în 1969. Colaborează la mai toate revistele literare din ţară, dar și câteva de peste hotare („Familia”, „Flacăra”, „Tribuna”, „Semenicul”, „Libertatea” din Yugoslavia, „Pentru Patrie”, „Patria”, „Almanahul oștirii”, „Flamura roșie”, „Drapelul roșu”, „Viitorul”, „Fapta”, „Timpul”, „Gazeta de Caransebeș”, „Lumină Lină”,„Foaia Oraviței”, „Altarul Mitropoliei Banatului”, „Almăjul”, „Almăjana”, „Grănicerul”, „Ad-Mediam”, „Reflex”, „Bocșa culturală” etc.) şi este răsplătit cu premii, titluri şi distincţii. Ultimele astfel de recunoștințe le-a primit cu puțin timp înainte de a se stinge: „în 29 iulie 2020 întreaga sa activitate literară a fost recunoscută şi încununată cu un valoros Trofeu şi o Diplomă oferite de către prestigiosul forum, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Preşedintele UZPR, domnul Doru Dinu Glăvan, într-un gest de mare frumuseţe şi nobleţe spirituală, de colegialitate şi prietenie, s-a deplasat la locuinţa autorului, înmânându-i personal meritatele distincţii pentru activitatea sa. Aşadar, domnul Nicolae Danciu Petniceanu a putut să se bucure de: Diploma pe care putem citi: „Împreună scriem istoria clipei!” UZPR 101 ANI- 1919 – 2020, Premiul „Eminescu Ziaristul”- se acordă lui Nicolae Danciu – Petniceanu, Caraş- Severin, pentru consecvenţa, abnegaţia şi pasiunea de care dă dovadă în eternizarea geniului românesc Mihai Eminescu”; Medalia – „Împreună scriem istoria clipei!” 1919 –2019, 100 ANI, UZPR”; Premiul „Eminescu Ziaristul,” Ediţia a VIII-a 2020, ce constă într-o lucrare artistică executată în lemn de artistul plastic Doru Văsiuţi, cu titlul „Izvorul,”- izvorul Geniului Eminescian pe care domnul Nicolae Danciu l-a descoperit şi l-a cercetat, de la a cărui apă vie s-a inspirat şi de unde şi-a  potolit setea de învăţătură şi cultură. A primit în dar şi un Breloc UZPR 100 ANI  – putem spune metaforic, pentru a-l ataşa la cheile cu care scriitorul a deschis Universul Eminescian, să-i descifreze tainele.” Scria, printre altele, într-un comunicat de presă, doamna Constanţa Sylvia Hârceagă, preşedintele Cenaclului literar „Seniorii” – Timişoara

Nicolae Danciu Petniceanu a fost un scriitor prolific, mărturie rămânând numeroase volume scrise sau coordonate de el. „O adevărată surpriză acest Nicu Danciu Petniceanu! Povestește frumos, are, din când în când, un dialog sclipitor, un «auz» de zile mari, știe a construi din câteva linii un personaj, are haz când trebuie și când nu trebuie.”[1] (Cornel Ungureanu).

Dintre volumele sale amintim:

1. Apa de duminică (schiţe şi povestiri) – Timişoara: Facla, 1982;
2. Cantonul galben (roman). Timişoara: Facla, 1983;
3. Când caii dorm în picioare (roman), Timişoara: Facla, 1987;
4. Tango la Piave (roman). Bucureşti: Editura Militară, 1990;
5. Tango imperial (teatru). Timişoara, 1991;
6. Adio în septembrie: mărturisiri. Timişoara, 1995;
7. Stănuica: nuvele. Timiţoara: Mirton, 1995;
8. Tot ce am pe suflet: roman. Baia Mare: Gutinul, 1995;
9. Drumul de sănii: povestiri. Timişoara: Mirton, 1996;
10. La Ţebea cerul este tricolor: însemnări. Timişoara: Eurobit, 1997;
11. Octavian Goga şi mesianismul.- Timişoara: Eurobit, 1998;
12. Legământul împăratului Băl–Alion.Basme pentru mici și mari. Timișoara: Mirton, 1999;
13. Domnul Eminescu soseşte iarna (contribuţii documentare şi puncte de vedere originale). Timişoara: Mirton, 2000;
14. Lacrimă de taragot. Viața romanțată a lui Luca Novac. Timișoara: Mirton, 2000;
15. Cântece de pe spada Iancului. Timişoara: Eurostampa, 2002;
16. Peregrin prin Siberia. Timișoara: Eurostampa, 2003;
17. Orfeu s-a născut în Banat: viaţa romanţată a lui Ion Luca Bănăţeanul, Timişoara: Eurostampa, 2003;
18. Mantu: scenariu. Timişoara: Eurostampa, 2004;
19. Vrăjitorul din Almăj. Viața romanțată a lui Ion Stan Tănănacu. Timișoara: Gordian, 2005;
20. Rapsodul din Ţara Almăjului: viaţa romanţată a rapsodului Dumitru Popovici Iena. Timişoara: Gordian, 2005;
21. Bigamul: roman în 2 vol. Timişoara: Gordian, 2006;
22. Pripon pentru calul meu. Proză scurtă, 2007;
23. Lumina de la Vărădia. Timişoara: Gordian, 2008;
24. Comandorul. Timişoara: Gordian, 2008;
25. Un căţelandru muşcând dintr-un nor: povestiri pentru Daria. Timişoara: Gordian, 2010;
26.  A sosit domnul Eminescu: monografia revistei Eminescu 2000-2008. Timişoara: Gordian, 2010;
27. Ortodoxie, istorie şi tradiţie în Banatul de munte. Timişoara: Gordian, 2010;
28. Voievodul Mihail. Timișoara: Eurostampa, 15 iunie 2011;
29. „Altarul cărții”: Monografie. Întâia mișcare literară românească din Banat. Vol. I. Timișoara: Gordian, 2013;
30. Prizonierul ringului. Viața romanțată a campionului și antrenorului Gheorghe Fiat. Timișoara: Eurostampa, 2014;
31. Trupa Pascaly și logojenii.Timișoara: Gordian, 2014;
32. Cei trei din Piața Amzei.Timișoara: Gordian, 2015;
33. Stele-n Panteon. Istorie culturală din Banat. Timișoara: Mirton, 2016;
34. „Altarul cărții”: Monografie. Întâia mișcare literară românească din Banat. Vol. II. Timișoara: Mirton, 2017;
35. Medalioanele Unirii. Jubileul 1918 – 2018. Timișoara: Mirton, 2017;
36. Mehadia. Anul de foc 1918. (coautor) Mehadia: Editura Cetatea Cărții, 2018;
37. Nașul lui Eminescu. Timișoara: Legart, 2020.

Bunul Dumnezeu a rânduit să-l întâlnesc pe scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu în anul 1997, fiind prezent la Bocșa la invitația primarului de la acea vreme, ing. Victor Creangă, fost coleg de liceu al prozatorului.

Din 1997 până la momentul plecării scriitorului „în lumea cea fără de dor” a durat această colaborare, transformată în prietenie, prin organizarea unor evenimente culturale de excepție, prin derularea unor importante proiecte culturale fie la Bocșa, fie la Topleț, fie la Timișoara și, de cele mai multe ori, la Mehadia, deoarece „scribul de Banat”(cum se autointitula) se retrăsese în această frumoasă comună unde a găsit înțelegere și drag de carte și act cultural.

De aici, din Mehadia, a continuat frumos activitatea Societății Literar-Artistice „Sorin Titel” prin editare de tipărituri, prin amplasare de plăci omagiale și comemorative, prin dezvelire de monumente și alte astfel de activități derulate în tot Banatul la inițiativa și sub coordonarea neobositului scriitor Nicolae Danciu Petniceanu. Din postura de președinte al acestei societăți culturale, omul de cultură Nicolae Danciu Petniceanu a reușit să  reașeze pe harta culturală a Banatului nume aproape uitate, a scos la iveală fapte și personalități care fac cinste țării și culturii acesteia, dedicând, în acest scop, numeroase plăci omagiale sau comemorative confecţionate, montate şi dezvelite creştineşte în memoria unor importante personalități sau evenimente din localitățile Banatului nostru.

Iubitor de Eminescu și un mare patriot, un mare iubitor de limbă, neam și țară, Nicolae Danciu Petniceanu dedică tomuri întregi Poetului național, precum și actelor culturale românești, reale mărturisiri de credință literară.

Iubitor de carte, Nicolae Danciu Petniceanu a înființat, sub egida Societății Literar-Artistice „Sorin Titel” din Banat, prima bibliotecă privată numită „Casa Cărții – Casa Daria” în Mehadia. Aduna cărți de la autori prieteni și le împrumuta doritorilor, în mod gratuit.

Dimitrie Grama îl numea „reprezentant al spiritului bănățean”[2]; iar Pavel Panduru observa lirismul prozei lui Danciu Petniceanu, care „decurge din însăși trăirea faptelor” și subliniază crezul scriitorului „în cultura tradițională, în iscusința minții oamenilor de la sat, în puterea etică și estetică a valorilor materiale ale neamului nostru.” [3]

Miron Țic scrie că „Nicolae Danciu Petniceanu rămâne unul dintre cei mai doriți autori, extrem de viabil și surprinzător de autentic în rostirea graiului bănățean”.[4]

Prozatoarea Camelia Tamaș subliniază atât de frumos și clar generozitatea și omenia lui Nicolae Danciu Petniceanu: „…tatăl biologic a doi băieți, dar părinte literar a zeci de poeți și scriitori pe care i-a ajutat să debuteze, le-a oferit cu generozitate paginile revistelor domniei sale pentru a-și publica scrierile, i-a promovat și i-a încurajat.”[5]

Pentru noi „scribul de Banat” NDP (cum îl numeam între prieteni) rămâne un model de perseverență, de curaj, de iubire de neam, de țară și de cultura acesteia. De iubire de Oameni. Nu de puține ori ne amintim de verva sa, povestim cu drag și dulce nostalgie despre întâlnirile cu vulcanicul și, totuși, atât de sensibilul N.D. Petniceanu!

Dumnezeu să –l odihnească! Veșnică fie-i memoria și vie amintirea!

---

[1] Cornel Ungureanu. Literatura Banatului. Istorie. Personalități. Contexte. Timișoara: Brumar, 2015;

[2] https://vestea.wordpress.com/actualitate/un-reprezentant-al-spiritului-banatean/

[3] https://almajana.wordpress.com/istorie/pavel-panduru-%E2%80%9Edespre-folclor-in-tara-almajului%E2%80%9C/

[4] https://ocartepezi.wordpress.com/calendar-de-carti/3martie/nicolae-danciu-petniceanu-%E2%80%9Ebigamul-vol-i-si-ii/

[5] Camelia Tamaș. Nicolae Danciu Petniceanu – un far al culturii bănățene. În: Bocșa culturală. Anul XXII, Nr. 2 (113)/ 2021, p. 37-38;

25 septembrie 2025, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

În direct, cultura la noi acasă:

Prezentare de carte, în prezența autorului Gheorghe Secheșan: „Adio, mamă! Pseudo jurnal de armată” & „Ultima frontieră a copilăriei. «Jurnal» de liceu”, ambele apărute la Editura „Castrum de Thymes“, Giroc.

 

 

25. September 2025, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Die Kultur bei uns im Hause: der Autor Gheorghe Secheșan stellt seine neuesten Buchveröffentlichungen vor: „Adio, mamă! Pseudo jurnal de armată” & „Ultima frontieră a copilăriei. «Jurnal» de liceu”, beide im Verlag „Castrum de Thymes“, Giroc, 2025, erschienen.

 

Dă clic pentru a accesa wp-1758634467129.pdf

24 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Pagini din istoria muzicală a Banatului Montan

Expoziția documentară ,,Banatul Montan în cheia muzicii”

Muzicieni reprezentativi din perioade diferite: Gustav Busch (1906 – 1963), Karl Tirier (1926 – 2014), Rolf Busch (1942 – 2011) și Maestrul Sabin Pautza, dirijorul armoniilor în toate tonurile inimii, dar și al zâmbetelor

Coordonator proiect: Mariana Troner-Vermeșan.

 

24. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Aus der Musikgeschichte des Banater Berglands.

Eine Dokumentationsausstellung, Gustav Busch (1906 – 1963), Karl Tirier (1926 – 2014), Rolf Busch (1942 – 2011) und Sabin Pautza.

Koordination des Projekts: Mariana Troner-Vermeșan.

 

23 septembrie 2025, ora 10.00, Muzeul „Jakob Bleyer” Budaörs, Ungaria:

În pre-ziua sărbătoririi Sfântului Gerard, primul episcop de Cenad (*aprox. 980, Veneția – †24 septembrie 1046, Buda / astăzi Budapesta), vizita muzeului și întâlnire cu directoarea acestuia, dr. Katalin Gajdos-Frank, președinta St. Gerhards-Werk Ungaria.

 

23 septembrie 2025, ora 12.00, Budapesta, Ungaria:

În pre-ziua sărbătoririi Sfântului Gerard, primul episcop de Cenad (*aprox. 980, Veneția – †24 septembrie 1046, Buda / astăzi Budapesta), vizitarea statuii Sfântului Gerard și a Bisericii-Grotă amplasată într-o peșteră din versantul sudic al Dealului Gellért din Budapesta, sanctuar național maghiar, împreună cu Mária Herein Kőrös, președinta Asociației Școlilor Germane din comitatele Pesta și Nógrád precum și vicepreședinta St. Gerhards-Werk Ungaria.

 

23 septembrie 2025, ora 15.00, Budapesta, Ungaria:

Vizitarea Casei Germanilor din Ungaria, împreună cu Johann Schuth, redactor șef al săptămânalului „Neuen Zeitung“ Budapesta.

 

24 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Din istoria muzicală a Reșiței: Jazz, Dixiland și alte amintiri / mărturisiri despre trecut. Invitată: Mariana Troner-Vermeșan.

Expoziția documentară „Dixieland Band de la pasiune la performanță” / partea a II-a.

 

25 septembrie 2025, ora 10.00, sediul Asociației „Semper Agape” Partoș, jud. Timiș:

Participarea la inaugurarea Cercului literar „Partoș”.

 

25 septembrie 2025, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

În direct, cultura la noi acasă:

• Prezentare de carte, în prezența autorului Gheorghe Secheșan: „Adio, mamă! Pseudo jurnal de armată” & „Ultima frontieră a copilăriei. «Jurnal» de liceu”, ambele apărute la Editura „Castrum de Thymes“, Giroc.

 

26 septembrie 2025, ora 13.00, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“, Reșița:

Ziua Europeană a Limbilor (26 septembrie). Manifestare interactivă organizată cu sprijinul profesoarei de limbă germană – limbă maternă, Sonia Maria Chwoika, dir. adj. Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița. Cu participarea clasei a IX-a C. Invitat: dr. ing. Christian Paul Chioncel, vicepreședintele Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin.

 

27 septembrie 2025, începând cu ora 9.00, Teatrul Tineretului Piatra Neamț:

Jubileul de 20 de ani de cântec și tradiție al formației muzicale „Edelweiß = Floare de Colț” din Piatra Neamț.

Cu participarea a următoarelor contribuții din Reșița:

• corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupul vocal-instrumental „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), Solo Marianne Chirilovici, grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas);
• Prezentare de carte: „Frontiera României cu Serbia și Ungaria (zona județului Timiș)”, autor: Pavel Brebu, apărută la Editura  „Eurostampa“, Timișoara, 2021;
• Expoziție de artă plastică „Flori“ a Cercului de Pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin. Participă cu lucrări: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Gabriela Surugiu, Maria Tudur și Tatiana Țibru;
• Expoziție filatelică: „Semmeringul Bănățean“ – exponat al colecționarului Gustav Hlinka & „Războiul din Ucraina“ – exponat al colecționarului Erwin Josef Ţigla.

 

29 septembrie 2025, ora 16.00, Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului“ Hunedoara:

De 10 ani fără părintele Virgil Fechetă.

Sfântă Liturghie pentru sufletul părintelui Virgil Fechetă (născut la 30 august 1973 la Hunedoara, sfințit preot la 27 iunie 1998 de către episcopul Sebastian Kräuter în Domul din Timișoara, trecut la cele veșnice la 30 septembrie 2015 în Timișoara). Celebrant principal: mons. Johann Dirschl, vicar general al Diecezei de Timișoara.

 

 

23. September 2025, 10:00 Uhr, „Jakob Bleyer”-Heimatmuseum Wudersch = Budaörs, Ungarn:

Am Vortag des Festes des Heiligen Gerhards, erster Bischof von Tschanad (*um 980, Venedig – †24. September 1046, Buda / Offen, heute Budapest), Besuch des „Jakob Bleyer”-Heimatmuseums und Begegnung mit Dr. Katalin Gajdos-Frank, Direktorin des Museums und stellvertretende Vorsitzende im St. Gerhards Werk Stuttgart / Deutschland.

 

23. September 2025, 12:00 Uhr, Budapest, Ungarn:

Am Vortag des Festes des Heiligen Gerhards, erster Bischof von Tschanad (*um 980, Venedig – †24. September 1046, Buda / Offen, heute Budapest), Besuch der Statue des Heiligen Gerhards und der Felsenkirche in der St. Stephan-Höhle auf dem Gellértberg, beide in der Hauptstadt Ungarn, in Begleitung von Mária Herein Kőrös, Vorsitzende des Deutschen Schulvereins der Komitate Pest und Naurad und stellv. Vorsitzende des St. Gerhards Werks Ungarn.

 

23. September 2025, 15:00 Uhr, Budapest, Ungarn:

Besuch des Hauses der Ungarndeutschen mit Johann Schuth, Chefredakteur der „Neuen Zeitung“ Budapest.

 

24. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Aus der Musikgeschichte Reschitzas: Jazz, Dixieland und weitere Erinnerungen / Erwähnungen aus der Vergangenheit. Als Gast: Mariana Troner-Vermeșan.

Dokumentationsausstellung „Dixieland Band de la pasiune la performanță = Dixieland Band von Leidenschaft zur Leistung”, II. Teil.

 

25. September 2025, 10:00 Uhr, Sitz des Vereines „Semper Agape” Partoș, Kreis Temesch:

Teilnahme an der Gründung des Literaturkreises „Partoș”.

 

25. September 2025, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Die Kultur bei uns im Hause: der Autor Gheorghe Secheșan stellt seine neuesten Buchveröffentlichungen vor: „Adio, mamă! Pseudo jurnal de armată” & „Ultima frontieră a copilăriei. «Jurnal» de liceu”, beide im Verlag „Castrum de Thymes“, Giroc, 2025, erschienen.

 

26. September 2025, 13:00 Uhr, „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg Reschitza:

Europäischer Tag der Sprache (26. September). Interaktive Veranstaltung geleitet von stellv. Schulleiterin Sonia Maria Chwoika, die Deutsch-als-Muttersprache am „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg unterrichtet. Mit der IX. C Klasse. Mit Beteiligung von Dr. Ing. Christian Paul Chioncel, stellv. Vorsitzender des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen.

 

27. September 2025, ab 9:00 Uhr, Jugendtheater Piatra Neamț = Kreuzburg an der Bistritz:

Jubiläum 20 Jahre Lieder und Tradition: die deutsche Musikgruppe „Edelweiß” Piatra Neamț.

Mit folgender Teilnahme aus Reschitza:

• der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die „Intermezzo“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Lucian Duca), Solo Marianne Chirilovici, die „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas);
• Buchpräsentation: „Frontiera României cu Serbia și Ungaria (zona județului Timiș)” des Autors Pavel Brebu, erschienen im Temeswarer Verlag „Eurostampa“, 2021;
• Kunstausstellung des Malerei-Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ (Koordination: Doina & Gustav Hlinka) am Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen zum Thema „Blumen“. Es beteiligen sich die Künstler: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Gabriela Surugiu, Maria Tudur und Tatiana Țibru;
• Philatelie-Ausstellung „Die Banater Semmering-Bahn“ aus der Sammlung Gustav Hlinka & „Der Krieg in der Ukraine“, aus der Sammlung Erwin Josef Ţigla.

 

29. September 2025, 16:00 Uhr, „Maria Himmelfahrt“-Kirche Eisenmarkt = Hunedoara:

10 Jahre ohne Pfarrer Virgil Fechetă.

Heilige Messe für dem verstorbenen Pfarrer Virgil Fechetă (geboren am 30. August 1973 in Eisenmarkt = Hunedoara, zum Priester am 27. Juni 1998 durch Bischof Sebastian Kräuter im Temeswarer Dom geweiht, verstorben im Herrn am 30. September 2015 in Temeswar).

Hauptzelebrant der Heiligen Messe: Msgr. Johann Dirschl, Generalvikar der Diözese Temeswar.

 

Vineri, 19 septembrie 2025 și sâmbătă, 20 septembrie 2025, între orele 17,00 – 22,00, Asociația Culturală ”FLORI DE FÂN” în colaborare cu cantautorul Vlad Părău din Sibiu a organizat prima ediție a Festivalului de muzică folk ”PODUL DE FO(L)K”, la sediul asociației, din str. Castanilor nr. 24.

Timp de două zile, Casa de la Podu’ Roșu din Băile Herculane a fost locul de întâlnire a iubitorilor muzicii și poeziei de calitate, devenind o adevărată oază de muzică bună, de suflet, de liniște și bucurie atât pentru localnici cât și pentru turiștii veniți la odihnă sau tratament și care se feresc de decibelii zgomotoși ai teraselor din apropiere.

Deși nu a beneficiat de o mediatizare corespunzătoare a festivalului, resursele financiare fiind limitate, curtea Casei de la Podu’ Roșu s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru publicul spectator care a ținut să fie prezent la eveniment, ocupând băncuțele și butucii puși la dispoziție de gazde, iar cei care nu au mai avut loc au ținut să urmărească spectacolul stând chiar și – n picioare.

A fost un adevărat regal de muzică bună și poezie, artiștii interpreți oferind publicului spectator piese muzicale îndrăgite atât din repertoriul propriu cât și și din cel național și internațional.
Festivalul a fost deschis de Dan Vană, Directorul Muzeului de artă din Calafat care a interpretat piese muzicale de mare sensibilitate prezente și pe DVD-ul pus la dispoziție doritorilor cu autograful de rigoare. Piesele de rezistență ”Steluțe în genele ei” pe versurile lui Mircea Cărtărescu și ”Stea adusă de vânt” pe versurile poetei Ana Blandiana, au entuziasmat întreaga asistență care a cântat refrenele împreună cu cantautorul îndelung aplaudat.
Mihaela Stoica din Giurgiu, o voce deosebită, amintind de Patricia Kaas și Joan Baez, a încântat asistența atât cu compozițiile proprii cât și cu cover-uri, ridicând efectiv publicul spectator în picioare cu celebrul ”Blowin’ In the Wind” al lui Bob Dylan sau cunoscutul ”Cântec pentru Charlie Chaplin” al lui Victor Socaciu, dar mai ales cu cântecul evreiesc ”Cântec pentru pace” care a răsunat cu putere din piepturile celor prezenți. Așa cum a declarat, Mihaela Stoica își dorește ca acest cântec să fie un mesaj puternic, de aici, de la Băile Herculane pentru întreaga lume. Cred că nu greșim dacă am considera titlul acestui cântec ”Cântec pentru pace” ca fiind motto-ul prime ediții a Festivalului de folk, ”Podul de fo(l)k”.
Astfel, în cele două zile, s-au prezentat în fața publicului spectator, rând pe rând și ceilalți artiști – interpreți invitați: Corina și George Nica din Vâlcele-Covasna care au asigurat, pe lângă o excelentă prestație artistică și sonorizarea de calitate a festivalului, Adrian și Cristian Ilie din Timișoara care au interpretat, printre piesele proprii și marele hit al formației Phoenix, ”Andrii Popa”, precum și ”În umbra marelui URS” în memoria lui Nicu Covaci, Iulia Bădulescu, Pitești, Florin Giukin (KASY), Moldova Nouă. Nu în ultimul rând, trebuie să-l menționăm pe Vlad Părău (#SIMPLU FOLKIST) din Sibiu, dar originar din Băile Herculane, cel care, cu multă stăruință, a dus la bun sfârșit ideea discutată cu câțiva ani în urmă cu familia Bălteanu, Despina și Dorin din Băile Herculane. Vlad Părău are meritul incontestabil de a fi reușit să mobilizeze și să strângă laolaltă, în cadrul primei ediții a festivalului, nume consacrate ale muzicii folk românești.

Deși nu au beneficiat de surse de finanțare, gazdele au reușit cu forțe proprii și cu multă muncă să amenajeze curtea Casei de la Podu’ Roșu și să creeze un cadru rustic dar, totodată, intim pentru participanți, cu băncuțe acoperite cu pături de lână țesute, butuci de lemn și scoarțe tradiționale. Scena improvizată unde au evoluat artiștii – interpreți a avut ca fundal peretele stâncos al muntelui Domogled.
Invitații au mulțumit în final, gazdelor pentru eforturile depuse de a organiza festivalul și de a crea un cadru mai neconvențional care a facilitat o comunicare specială a interpreților cu publicul spectator.
Despina Bălteanu, în calitate de gazdă a mulțumit oaspeților pentru participare nu înainte de a recita propria poezie, ”Ia românească” și de a adresa invitația de a vizita Colecția etnografică ”Tradiție în expoziție”.
Aceasta a fost atmosfera în care s-a desfășurat programul festivalului pe parcursul celor două zile. Participanții, artiștii cât și spectatorii au plecat cu dorința și speranța, mărturisită public sau numai în suflet, ca acest eveniment să continue și să devină o tradiție, aici la Băile Herculane. Profesoara Mihaela Stoica a declarat, chiar în fața publicului, că așa cum fenomenul folk românesc s-a născut, prin anii ’70, într-o sală cu vreo 50 de oameni și a ajuns să adune mii de oameni pe marile stadioane, își dorește ca, aici la Băile Herculane, în acest cadru intim din curtea Casei de la Podu’ Roșu, acest fenomen să renască și să atragă din nou oamenii, mai ales pe tineri, către poezie și muzică de calitate.

Câteva impresii, culese în finalul celei de-a doua zile :

Dan Vană, Directorul Muzeului de Artă din Calafat, artist interpret :

În primul rând, țin să mărturisesc că sunt impresionat de organizare deși festivalul a fost organizat relativ repede. Echipa organizatoare a pus în practică o idee care le aparține. Fără o finanțare publică de la Primărie sau Consiliul local, au avut curajul să se arunce în această întreprindere destul de riscantă în condițiile actuale dar se pare că le-a reușit. Încă odată, sunt impresionat de modul în care am fost primit, de modul în care se organizează totul. Sonorizarea a fost foarte bună. Colegii care au venit aici sunt artiști valoroși, artiști care au ce să spună publicului. Chiar dacă mediatizarea a fost făcută într-un timp scurt și sigur că nu au fost bani pentru o mie de afișe, iată că întreg spațiul care a fost pus la dispoziție a fost plin, festivalul s-a bucurat din plin de prezența spectatorilor. Sperăm că și lor le-a plăcut, de fapt ei sunt cei mai importanți, pe ei trebuie să-i întrebați. Dacă și lor le-a plăcut, cu siguranță că edițiile viitoare ne vor spune dacă ideea va da roade, dacă sămânța pe care am pus-o acum în solul cultural din Băile Herculane va prinde viață și va crea o plantă care să reziste mult timp de acum înainte, Am înțeles că și săptămâna viitoare va fi o manifestare – concurs dedicată muzicii folk ceea ce este îmbucurător că acest gen artistic, poezia cântată este un gen de care oamenii au nevoie și de care spectatorul român are nevoie. Așa că urez mult succes organizatorilor ca acest festival să ajungă la un număr de ediții cu două cifre, cel puțin. Mă rog la Dumnezeu să fie sănătate și dacă va fi sănătate, nu văd de ce nu ne-am întâlni din nou la următoarele ediții.

Adrian Ilie, Timișoara, artist – interpret :
A fost foarte fain, putea fi și mai fain dacă era un spațiu mai mare. Sunt foarte mulți oameni care nu au avut loc unde să stea. Poate la anul va fi un spațiu mai mare, poate va ajuta și primăria sau Consiliul județean să găsim un loc mai mare. A fost frumos !

Romică Jugăraru, spectator, Băile Herculane :
A fost o ediție excepțională, artiști deosebiți, muzică nemaipomenită, chiar mi-a adus aminte de anii de facultate, de tinerețe și chiar mi-aș dori din tot sufletul ca festivalul să se mențină zeci de ani de acum încolo.

Corina Jugăraru Trifina, spectatoare, Băile Herculane :
Acest eveniment a fost pentru mine o reamintire a vremurilor din tinerețe. Îmi place muzica folk, cânt muzică folk și am cântat împreună cu interpreții invitați la Festivalul Podul de ”Fo(l)k”. Mă simt, din nou, tânără! Mi-au plăcut frații Ilie, Adrian și Cristian din Timișoara, Corina și George Nica din Covasna și d-na profesoară de geografie, Mihaela Stoica din Giurgiu, o voce deosebită.

21.09.2025

Dorin Bălteanu
scriitor, publicist, muzeograf, promotor turistic Băile Herculane
membru al Uniunii Ziarștilor Profesioniști din România, filiala Caraș – Severin

22 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Creatorii de lângă noi. Sărbătorim un scriitor la ceas aniversar: Nicolae Sârbu, la 80 de ani!

Prezentare de carte: „Poezia vrea să mă-ntrebe ceva. Versuri”, autor: Nicolae Sârbu, volum apărut la Editura „TIM“ Reșița, 2025.

 

 

22. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Wir ehren unsere Persönlichkeiten: Nicolae Sârbu, zum 80.!

Buchpräsentation: „Poezia vrea să mă-ntrebe ceva. Versuri”, Autor: Nicolae Sârbu, erschienen im Verlag „TIM“ Reschitza, 2025.

 

 

Cu tristețe am primit vestea plecării din această lume a șvabului bănățean  din Heidelberg, Haupt Bert, bocșean stabilit în Germania, pasionat de istoria Bocșei și scriitor de proză scurtă. S-a stins joi, 11 septembrie 2025, în Germania, și va fi înmormântat mâine, 20 septembrie 2025, la Heidelberg.

Haupt Bert (Herbert Verner Bakk) s-a născut în 3 august 1938 la Timişoara, fiul scriitorului şi jurnalistului Nikolaus Eugen Haupt şi al Helenei Bakk Haupt. Urmează cursurile Şcolii Pedagogice Germane, Şcoala Medie Tehnică de Construcţii Timişoara, Liceul „Lenau” şi doi ani La Institutul de Construcţii Timişoara, studii întrerupte din cauza „dosarului dubios”. Lucrează la Timişoara ca muncitor şi tehnician în cadrul Trustului de Construcţii Timişoara, apoi, în 1964 când se căsătoreşte, primeşte domiciliu obligatoriu la Bocşa şi se angajează la Uzina de Construcţii Metalice. Aici îşi petrece un sfert de veac. Încă din 1986 deţine o diplomă de traducător german-român şi de timpuriu este pasionat de scris. Din 1980 are încercări literare: lirică, proză scurtă şi dramatică în limba germană literară, dar şi în grai şvăbesc. A fost membru activ în cenaclul literar „Adam Müller-Guttenbrunn” din Timişoara, fiind  talentat atât la scris, cât şi la desen. Din 2001 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

În iunie 1990 se stabileşte cu familia în Germania la Leimen. Pasionat de călătorii şi cărţi, deţine o bibliotecă impresionantă. În 2006 am avut bucuria să-l vizitez în casa din Leimen, să-i admir cărţile şi să  bem un schnaps pălăvrăgind pe  terasa foarte frumos amenajată. Şi m-a cucerit! Cu tonu-i jovial, înclinând spre bagatelizare glumeaţă şi totuşi cu o privire scrutătoare şi atent la detalii Herbert Haupt mi-a relatat în câteva cuvinte întreaga sa aventură numită viaţă. Original, spumos, spontan, te captivează. De atunci, ne-am mai întâlnit de câteva ori la Bocşa, am organizat şi o lansare de carte în parteneriat cu Forumul Democratic al Germanilor din Bocşa care-şi are sediul în fosta casă a familiei Bakk. Herr Haup ne surprinde plăcut cu fiecare volum.

Volume: Der Vierunzwanzich-schtune urlaub (Concediul de 24 de ore). LMN.Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 1996; Essentielles vereinstohuwabohu mit spiegelreflex (Încurcătură esenţială). LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 1998; Was auf uns zukommt (Ce ne poate aştepta) LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 1999; Katastrophen kommen nie allein (O catastrofă nu vine niciodată singură) LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 1999; Încercarea unei traduceri bilingve germano-române a părţii referitoare la oraşul bănăţean Bocşa din „Istoria parohiilor diocezei de Cenad de Dr. Szentkláray Jenö” apărută la Timişoara 1898, precum şi originalul în limba maghiară. LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 1999; Schwert und Harnisch (Paloş şi scut). LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 2003; Der urlaub geht weider (Concediul continuă) LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 2004; Der urlaub geht zu end (Concediul se apropie de sfârşit) LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 2005; Scurte povestiri. LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 2006; Doamnele de la etaj şi din alte părţi. LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 2009.

Referinţe: Oameni şi locuri din Bocşa./ Iosif Cireşan-Loga. Reşiţa. TIM. 2005; Gabriela Șerban. Haupt Bert, şvabul bănăţean din Germania În: Bocşa culturală. Anul VII. Nr. 3(54)/ 2006; Cărăşeni de neuitat XIII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. –Timişoara: Eurostampa, 2011; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Tangențe. Autografe și poveștile lor/ Adalbert Gyuris.- București: eLiteratura, 2019; Parohia romano-catolică Bocșa Montană la tricentenar 1723 – 2023/ Mihai Vișan, Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2023 (Bocșa – istorie și cultură; 62); Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64) .

Din păcate, viața nu i-a fost tocmai simplă, supunându-l la multe încercări: problemele sale de sănătate, interminabile, apoi, în octombrie 2021, pierderea fiului, Wolfgang Haupt, sunt dureri care l-au măcinat.

Iată că astăzi ne luăm rămas bun de la bocșeanul Haupt Bert, pe care ni-l vom aminti întotdeauna cu mare drag și, cu siguranță, îi vom reciti cărțile, și-i vom revedea cu ochii minții pasiunea cu care ne citea fragmente la întâlnirile de cenaclu sau chiar la simple întâlniri între prieteni.

Rămas bun, Herr Haupt! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!

Înainte de a începe să scriu acest material, am tras o raită prin fotografii și am fost uimită de cât de multe s-au adunat! De asemenea, mi-am reamintit nenumărate evenimente la care am participat împreună cu Nicolae Sârbu – managerul, scriitorul, jurnalistul, poetul, prietenul și colaboratorul. Și nu exagerez când spun „nenumărate”! Din anul 1997, de la momentul în care a devenit directorul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, până astăzi, prietenia și colaborarea cu Nicolae Sârbu s-au dovedit a fi neprețuite! Și, da, cu recunoștință mărturisesc faptul că și Nicolae Sârbu a avut un rol deosebit de important în cariera mea de veritabil bibliotecar și manager cultural, alături de alți minunați oameni pe care i-am avut alături și de la care am învățat enorm!

Astăzi poetul Nicolae Sârbu se află la ceas aniversar și nu mă pot abține să scriu câteva rânduri despre acest om ales, deosebit de important și interesant scriitor din Banat, autor al multor volume de poezie, de proză, de reportaje, cărți  importante și atractive care se depășesc, într-un fel sau altul, una pe cealaltă, astfel încât cititorul se întreabă de multe ori dacă Nicolae Sârbu este un mare poet, sau un mare jurnalist, sau un mare prozator, sau… un mare Scriitor!

Scriitorul Nicolae Sârbu s-a născut în 21 septembrie 1945 în satul Ohaba-Forgaci, județul Timiș; este absolvent de Cluj, cum îi place să spună, și este „Echinoxist”, deoarece, student fiind, a fost membru fondator al cenaclului „Echinox” din Cluj-Napoca, alături de nume mari ale literaturii române, precum: Eugen Uricariu, Dinu Flămând, Ion Pop și alții.

Debutează cu poezie la 19 ani în revistele clujene „Tribuna” și „Echinox”[1], iar în publicistică puțin mai devreme (elev fiind la Buziaș), în ziarul „Drapelul roșu” din Timișoara[2].

Mucenicia în ale ziaristicii și-o face la Râmnicu-Vâlcea, la ziarul „Orizont”. De aici, în 1972, se transferă la Reșița, la ziarul „Flamura”, unde s-a dovedit a fi un ziarist de temut. Însă, dincolo de meticulozitate, de duritate chiar, de penița adesea otrăvită, se află multă frumusețe și sensibilitate, se află „suferința de lux” a lui Nicolae Sârbu – poezia!

Debutează editorial în 1986 cu volumul de reportaje „Aurul din aripi” (Timișoara: Facla, 1986), iar cu poezie în 1995, cu volumul „Ascultând ceasornicul în baie” (Oravița: Editura Silva, 1995).

Despre poetul Nicolae Sârbu au scris nume importante ale literaturii române, însă eu am să redau un fragment dintr-un articol intitulat „Poezia, ca armă” semnat de regretatul Mircea Cavadia în 1998: „ Harul său poetic, încrâncenarea sa frustă, devastatoare pentru limba peltică a versificatorilor de ocazie, izbucnește amenințător pentru toți acești păcălici. Nicolae Sârbu nu este un băiat bun în materie de poezie. Sensibilitatea sa este scrâșnită, iar imagistic metafora este sfidătoare, aproape protestatară. Un amar de om viu și revoltat, care folosește poezia ca pe o armă și nu ca pe o floare lălâie și fără vlagă, spre cucerirea unei înțelegeri esențiale.[…] Impus temeinic într-o poezie pe care și-o asumă, cu riscuri cu tot, Nicolae Sârbu este azi în viața cetății un poet greu, ajuns la deplina maturitate.”[…][3]

Ca autor, Nicolae Sârbu a semnat peste 20 de volume: poezie, proză, reportaj, istorie culturală; de asemenea, semnează câteva volume de referință în colaborare și, evident, se regăsește în foarte multe volume colective.

Referințe critice în volume privind scriitura și personalitatea lui Nicolae Sârbu găsim în dicționare, în enciclopedii, în volume de critică și istorie literară: de la „Dicționar al presei literare românești (1790-1982)” la „Dicționar al scriitorilor bănățeni”, la „Dicționar al scriitorilor din Caraș-Severin”, la „Dicționarul scriitorilor români de azi”, la „Bibliologi români: dicționar”, la „Reșița literară” și „Panorama presei din Caraș-Severin”, la „Enciclopedia Banatului. Literatura”, la „Scriitori bibliotecari, bibliotecari scriitori” sau în câteva dintre volumele Cărăşeni de neuitat ale doctorului  Constantin Falcă din Timișoara. Sunt doar câteva dintre lucrările de referință în care îl regăsim pe acest deosebit de interesant poet Nicolae Sârbu, despre care Alex. Ștefănescu nota: „Nicolae Sârbu are talent. Dar îl folosește abuziv și periculos (pentru nervii cititorului). Este ca un copil căruia i s-a dat pe mână un pistol. Citindu-i versurile, îți vine să te apleci ca să nu te lovească salvele de imagini trase la întâmplare”.[4]

În foarte puține, mult prea puține cuvinte, am conturat portretul unui important scriitor „din imediata noastră apropiere”, aflat la ceas aniversar! În urmă cu cinci ani, tot la ceas aniversar, îi apărea un volum omagial intitulat „Cum am ajuns «Conte de Ohaba»”, o carte care se cere a fi citită pentru a cunoaște mai bine opera și personalitatea lui Nicolae Sârbu.

Astăzi, la zi de sărbătoare a bornei 80, Nicolae Sârbu revine în atenția cititorilor cu un nou volum de versuri: „Poezia vrea să mă-ntrebe ceva” (Reșița: TIM, 2025), o carte care, în loc de prefață, are un poem intitulat „Fără răspuns”: „Mai poți oare prin cuvânt să sângeri,/ în această părelnică foame/ de îndelung rătăcitorul Eu?/ Poemele mele, veșnice plângeri/ ale unor renegate poame/ către grădinarul Dumnezeu.”

La mulți ani, Nicolae Sârbu! Cu sănătate, cu împliniri și cu muze care să urce la etajul trei!

 

         

 

---

[1] Nicolae Sârbu. Cum am ajuns „Conte de Ohaba”. Reșița. TIM, 2020.

[2] Gheorghe Jurma. Panorama presei din Caraș-Severin. Reșița: TIM, 2018

[3] „Timpul”, Reșița, nr. 298, 18 decembrie 1998, p. 4

[4] Alex. Ștefănescu. Ce face un poet cu talentul lui, În: Ceva care seamănă cu literatura, Chișinău, 2002.

Despre evenimentele care se desfășoară aproape în fiecare zi la Centrul Cultural German „Alexander Tietz” din Reșița știe deja toată lumea! Nu cred că există un iubitor de frumos din Banat (și nu numai!) care să nu fi trecut pragul acestei instituții de cultură măcar o dată! De peste 20 de ani, Erwin Josef Țigla, edilul acestui important edificiu cultural, inițiază și găzduiește întâlniri extraordinare, întâmplări diverse  cu oameni de excepție „din imediata apropiere” sau mai din depărtări (chiar și de peste mări și țări!).

          Acest om care ne încântă sufletul zi de zi prin evenimente nobile și esențiale, totalmente necesare, se află astăzi la ceas aniversar! Nu, nu este o sumă rotundă de ani (la anul va fi!), dar oameni precum Erwin Josef Țigla merită aprecierea noastră în fiecare zi, așa cum este și truda sa pe acest, din ce în ce mai arid și dificil, tărâm cultural!

          Erwin Josef Țigla, bibliotecar, scriitor, jurnalist, editor, important promotor cultural din Banatul Montan, ambasadorul faptelor de excelență petrecute în acest colț de țară, de-a lungul și de-a latul patriei noastre, dar și dincolo de fruntariile țării, s-a născut în 19 septembrie 1961 la Reșița.

          Erwin Josef Țigla are o activitate culturală impresionantă, care i-a și adus câteva recunoașteri importante: Cetățean de onoare al municipiului Reșița, Cetățean de onoare al orașului Bocșa, Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin și altele. Toate acestea presupun și o mulțime de responsabilități, cărora Erwin le face față cu succes.  

          Membru fondator al Forumului Democratic al Germanilor Caraș-Severin, președintele Asociației Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și președintele  Asociației Caritativă ”Sfântul Vincențiu de Paul” Reșița, Erwin Josef Țigla este un harnic promotor al culturii germane în România și în Banatul Montan; de asemenea, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, reușind să îmbine admirabil profesiunea de bibliotecar cu cea de scriitor, editor și jurnalist.

          Semnează în aproape toate publicațiile vremii,  este redactorul șef al publicației lunare „Echo der Vortragsreihe”, al periodicului „Împreună, miteinander, egüttesen”, al periodicului „Glasul vincențienilor” și al buletinului informativ „Info SVP-Ro” De asemenea, este inițiatorul unor importante  manifestări culturale ale etniei germane din România, precum: „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, „Zilele Literaturii Germane la Reșița”, „Parada Portului Popular German”, „Copiii desenează ținutul natal” etc., evenimente care pun Banatul Montan pe harta culturală europeană.

          Scriitoarea Maria Pongrácz-Popescu îl descrie pe Erwin Țigla într-un mod sincer și excepțional: ”Un om plin de pasiuni, puternic, vesel și câteodată melancolic, care a descoperit ”pomul vieții pentru eternitate”. Găsim în el atâta dăruire și pasiune, încât credem că a fost predestinat să devină, într-un anumit spațiu și într-un timp pe care-l trăim și noi, un om punte între culturi, un generator de noi energii spirituale, un constructor de valori de care avem atâta nevoie.”

          Toți cei care-l cunoaștem pe Erwin Josef Țigla putem confirma spusele Mariei Pongrácz și putem da propriile mărturii cu privire la dăruirea și generozitatea omului de cultură Erwin Josef Țigla.

          De asemenea, orașul Bocșa îi datorează enorm omului de cultură Erwin Josef Țigla din multe puncte de vedere: de la relațiile importante și fructuoase cu Forumul Democratic al Germanilor, la relații importante în parteneriate și colaborări cu asociații din Germania și Austria; de la activități cultural-spirituale, la editări și donări de cărți și albume; de la implicarea directă în derularea unor proiecte cultural-sociale, până la parteneriatele esențiale pentru promovarea și dezvoltarea multiculturalității orașului Bocșa.

          Trebuie precizat că lui Erwin Țigla și Gheorghe Jurma li se datorează singura carte-album „Bocșa”, o adevărată „carte de vizită” a orașului nostru, dar și albumul dedicat profesorului și pictorului bocșean Peter Kneipp.

          Jurnalista Anca Marilena Bica vorbea atât de frumos și clar pe postul de radio reșițean afirmând, între altele: „ Erwin Josef Țigla se impune prin libertatea cu care-și poartă demnitatea de mână cu modestia, prin bucuria de a dărui și de a se pune în slujba principiilor pe care le apără și le promovează, prin notorietatea numelui său într-o lume în care, aparent, acestea nu mai reprezintă un drum către împlinire. „România începe cu sufletul” pentru Erwin Țigla, care este înainte de orice demnitate socio-profesională, un om de onoare, un spirit care desăvârșește memoria lumii cu frumusețea Banatului de Munte! A fost și rămâne un bun prieten al celor care reprezintă valorile universale, un generos amfitrion al iubitorilor de frumos și un mentor pentru toți cei care au nevoie de modele și îndrumare!”

          Erwin Josef Țigla este autorul și realizatorul a peste 100 volume, cărți și albume, dedicate Banatului și oamenilor de aici. Adevărate bijuterii editoriale de o importanță greu de tăgăduit.

           Despre personalitatea Erwin Josef Țigla s-a scris în multe volume de referință, de la „Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin” (Reșița: Timpul, 1998) la „Reșița literară” a lui Gheorghe Jurma (Reșița: Tim, 2016) sau „Enciclopedia Banatului. Literatura” (Timișoara: David Press Print, 2016), fiind conturat portretul unui neobosit promotor cultural, unui om de o calitate excepțională. Nu trebuie omisă nici onoranta prezență în dicționarul „Scriitori bibliotecari, bibliotecari scriitori”: dicționar/ Fenia Driva.-Ediția a II-a revăzută și adăugită.-Iași: Rotipo, 2022, p. 323 – 324 sau în câteva dintre volumele Cărăşeni de neuitat ale doctorului  Constantin Falcă din Timișoara.

Nici cărțile Bocșei nu-l exclud pe Erwin Josef Țigla, acesta regăsindu-se în volume de referință precum Bibliografiile revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009; 2009 –2013; 2014 – 2018; 2019-2023, cărți realizate de Gabriela Șerban și apărute în seria Bocșa- istorie și cultură; Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64) și Presă și cultură la Bocșa. Scurt istoric al presei bocșene. „Bocșa culturală” – revistă de literatură, artă, istorie și spiritualitate – 25 de ani/Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2025 (Bocșa – istorie și cultură; 77).

          În puține, în prea puține cuvinte am conturat portretul unui om care trudește pe ogorul culturii Banatului în aceste vremuri destul de neprietenoase cu activitățile cultural-literare, artistice și spirituale, un om care încă mai crede în puterea cărții și a lecturii, un om care are convingerea că toate lucrurile bune și frumoase atrag alături mai multe lucruri la fel de bune și la fel de frumoase. De aceea, aproape în fiecare zi, este gazda unor evenimente de aleasă calitate, care ne încântă sufletul și ne îmbogățește mintea.

            La mulți ani, Erwin Josef Țigla! Cu sănătate și împliniri, alături de frumoasa ta familie! 

Biserica ortodoxă „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena a găzduit recent, într-o zi de sâmbătă, un emoționant recital de pricesne de o adâncă sensibilitate și lumină ortodoxă, susținut de corul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Deva, dirijat de pr. Dorin Paul Kladni.

Duminica, același cor cu activitate de peste 25 ani, a dat răspunsuri liturgice în cadrul Sfintei Liturghii, oferind credincioșilor prezenți momente de adevărate trăiri sufletești sub semnul credinței ortodoxe, dând în plus o notă de frumusețe slujbei religioase.

Din ochii credincioșilor se desprindeau sincere aprecieri coriștilor deveni ale căror voci se contopeau parcă într-o singură inimă care pulsa o adevărată trăire a credinței noastre ortodoxe.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

 

În teoria și practica jurnalistică, documentarea constituie fundamentul oricărui produs mediatic. Fie că este vorba de știre sau de reportaj, succesul materialului jurnalistic depinde în mod direct de calitatea informațiilor culese și de modul în care acestea sunt verificate, filtrate și prezentate. Știrea, ca formă elementară și esențială a presei, presupune o informare promptă, exactă și neutră, în timp ce reportajul, gen complex și narativ, solicită un efort documentar mult mai amplu, bazat pe observație, interviuri și contextualizare.

Studiul de față își propune să analizeze, într-o manieră comparativă, modalitățile de documentare în cazul știrii și al reportajului, surprinzând asemănările și deosebirile esențiale, cu accent pe rolul jurnalistului și pe impactul asupra publicului.

Știrea este definită drept genul „pur” al jurnalismului, având ca funcție primordială informarea imediată și obiectivă a publicului1. Ea răspunde la schema celor șase întrebări fundamentale (5W + H: Who, What, When, Where, Why, How), concentrându-se pe date verificabile și pe neutralitatea stilistică.

Documentarea pentru știre se bazează pe surse oficiale și imediate: comunicate de presă și buletine informative ale instituțiilor; Agenții de știri, care oferă date rapide și verificate; declarații ale martorilor și participanților la eveniment; statistici și rapoarte provenite din surse guvernamentale sau private.

Verificarea faptelor este etapa centrală. Un jurnalist profesionist va apela la cel puțin două surse independente pentru a confirma informația, respectând principiul obiectivității.

Documentarea pentru știre este, prin natura sa, rapidă și punctuală, pentru că timpul de reacție este esențial. Spre deosebire de reportaj, accentul cade pe transmiterea imediată, fără detalii descriptive sau analize de profunzime.

Reportajul este considerat „romanul realității imediate”, întrucât îmbină informarea factuală cu narativitatea și cu elemente descriptive. Documentarea sa este mult mai amplă și complexă, fiind structurată pe mai multe niveluri.

Reporterul se deplasează la fața locului, urmărește evenimentele și redă atmosfera. Această metodă de documentare este specifică reportajului și îl diferențiază de știre, care se bazează preponderent pe surse oficiale.

Reporterul realizează interviuri extinse, cu martori, participanți, experți sau autorități. Spre deosebire de știre, unde declarațiile sunt adesea scurte și factuale, în reportaj ele au rolul de a crea autenticitate și de a contura o perspectivă umană.

Pentru a oferi context, reporterul apelează la surse secundare: arhive, articole anterioare, date istorice, studii sociologice. Această etapă este fundamentală pentru înțelegerea în profunzime a subiectului.

În reportaj, jurnalistul are libertatea de a interpreta și de a introduce detalii personale, ceea ce impune o documentare atentă, pentru a evita deformarea realității.

Deși diferă prin amploare și scop, ambele genuri jurnalistice împărtășesc câteva trăsături documentare comune: necesitatea respectării adevărului factual; Importanța credibilității sursei; respectarea eticii profesionale (evitarea manipulării, falsificării sau exagerării informației). Astfel, atât știrea, cât și reportajul se sprijină pe principiul veridicității, dar îl aplică în moduri distincte.

Această diferențiere arată că știrea este o „fotografie” a realității, în timp ce reportajul devine o „poveste” bazată pe realitate.

Analiza comparativă a arătat că documentarea în știre și reportaj se diferențiază în funcție de scopul final: transmiterea rapidă și neutră a faptelor versus reconstituirea amplă și contextualizată a realității. Totuși, ambele genuri se sprijină pe principiul veridicității și pe exigența verificării surselor.

Știrea se bazează pe documentare factuală și imediată, fiind expresia concisă a jurnalismului, în timp ce reportajul valorifică documentarea narativă și contextuală, devenind o punte între informare și literatură. În acest sens, putem afirma că documentarea este mai mult decât o etapă tehnică; ea este o garanție a credibilității jurnalistice și un criteriu fundamental de diferențiere între genurile presei.

Bibliografie

Mihai Coman, Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, București: Polirom, 1997.

Teodora Stanciu, Genuri ale presei scrise, București: Tritonic, 2003.

Ion C. Rogojanu, Reportajul – artă și document, București: Editura Universității din București, 2001.

Emil Condurache, Reportajul. Teorie și practică, Iași: Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2005.

Dennis McQuail, Teoria comunicării de masă, Iași: Polirom, 1999.

Philip Seib, The Essentials of Journalism, New York: Pearson, 2011.

Foto: pixabay.com

Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a afirmat că pregăteşte o solicitare către preşedintele Nicuşor Dan pentru ca educaţia media să fie introdusă în strategia privind securitatea naţională.

Vicepreședintele CNA a menţionat că educaţia media nu trebuie să fie o materie în plus, ci poate fi inserată în toate materiile. „Cât de vulnerabili suntem în faţa războiului informaţional pe care şi preşedintele României l-a numit ca atare? Mi-e teamă că dacă anul viitor am avea din nou alegeri cred că rezultatul ar fi cam acelaşi. Şi asta nu din cauză că autorităţile nu dau jos suficient de mult conţinut, ci probabil din cauză că nu avem cum să facem educaţie media într-un an, educaţie pe care nu am făcut-o în 30 de ani”, a afirmat vicepreşedintele CNA.

El a afirmat că educaţia media trebuie să reprezinte o chestiune de siguranţă naţională. „Vom solicita Administraţiei Prezidenţiale să dedice un capitol foarte clar educaţiei media. Şi educaţia media nu înseamnă neapărat o materie în plus, nu susţinem acest lucru. Educaţia media trebuie inserată în toate materiile”, a afirmat vicepreşedintele CAN, în cadrul unui interviu televizat.

Foto: pixabay.com

 Și în atenția Primăriei din Dobra stă cu responsabilitate sprijinul demersului educativ care vizează dezvoltarea personalității elevilor Școlii Gimnaziale din localitate – ne spunea zilele acestea, primarul Ovidiu Iosif Pădurean.

Prin proiecte PNDL II și PNRR s-a reușit finalizarea mai multor lucrări și achiziții care oferă participarea activă, conștientă și responsabilă a elevilor în propria lor formare.

Pe lângă reabilitarea celor 5 clădiri ale școlii (schimbat acoperiș, izolat, zugrăvit etc.) s-au modernizat cabinetele de fizică, chimie și informatică.

S-au făcut dotări cu mobilier, materiale didactice, echipamente digitale etc., accentuându-se astfel responsabilitatea elevilor în propria formare.

Răspundem de fiecare dată solicitărilor conducerii școlii așa încât și în anul școlar 2025-2026 procesul educativ, al cărui beneficiar sunt elevii, să ofere formarea de personalități autonome și creative.

 Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR