Zilele Culturii Sârbe (ZCS) la Timișoara, în desfășurare până pe 28 noiembrie, propun publicului vizitarea expoziției „Monumente medievale sârbe aflate în pericol”, găzduită la Galeria 5 și organizată de Uniunea Sârbilor din România. Expoziția, deschisă publicului până pe 20 noiembrie, invită la descoperirea unui patrimoniu unic în Europa de Sud-Est și aduce în prim-plan monumente medievale sârbe, îndeosebi mănăstiri, biserici și ansambluri monastice, aflate în situații de vulnerabilitate, fie din cauza degradării în timp, fie pe fondul unor contexte istorice și sociale dificile, potrivit programului ZCS.
Monumentele prezentate sunt repere ale artei bizantine târzii, ale tradiției ortodoxe sârbe și ale identității culturale și spirituale a poporului sârb, relatează radioromania.ro.
Încurajarea dialogului între România și Serbia
Multe dintre acestea figurează pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind apreciate pentru frescele lor, arhitectura originală și contribuția la dezvoltarea culturii medievale din Balcani. Prin intermediul fotografiilor documentare, al textelor explicative şi materialelor informative, expoziţia urmăreşte să sensibilizeze publicul cu privire la riscul pierderii unor valori istorice irepetabile, să evidenţieze importanţa conservării şi restaurării acestor monumente și să stimuleze dialogul cultural dintre România şi Serbia.
Totodată, expoziţia încurajează implicarea comunităților, a instituțiilor culturale și a specialiștilor în protejarea patrimoniului. „Expoziţia nu prezintă doar clădiri, ci mărturii de memorie, credinţă şi continuitate, propune o reflecţie asupra responsabilităţii noastre comune de a proteja ceea ce civilizaţiile trecute ne-au lăsat în grijă. Prin organizarea acestei expoziţii la Timişoara, într-un spaţiu al multiculturalităţii şi dialogului, se doreşte transmiterea unui mesaj clar: patrimoniul cultural nu aparţine doar unui popor, ci întregii umanităţi, iar conservarea lui este un act de respect faţă de trecut şi de viitor”, arată organizatorii.
Până în 28 noiembrie vor fi organizate, în cadrul ediţiei cu numărul 20, expoziţii de artă, concerte, spectacole folclorice, seri de teatru, evenimente pentru copii, proiecţii de film şi întâlniri literare, arată site-ul Uniunii Sârbilor din România – toate reunite sub semnul respectului pentru tradiţie, limbă şi identitate.
15 noiembrie 2025, ora 15.00, Palatul Cultural (sediul Teatrului de Vest), Reșița:
38 de ani – Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița (19 noiembrie 1987).
35 de ani de la înființarea, la Reșița, a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin (9 ianuarie 1990): Încheierea proiectului.
Program cultural cu participarea formațiilor etniei germane din Reșița (corul „Franz Stürmer“ – dirijoare: prof. Elena Cozâltea, Duo Marianne & Petru Chirilovici, formația vocal-instrumentală „Resicza“ – coordonator: Iuliu Fazakas, precum și formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ – coordonatori: Marianne & Nelu Florea). În calitate de oaspeți participă Corul „Theissblume = Floare de Tisa“ din Szeged / Ungaria (dirijoare: Eva Hell), corul „Temeswarer Liederkranz“ din Timișoara (dirijor: prof. Arthur Funk), formația de dansuri germane „Klatschmohn“ Szeged / Ungaria (conducători: Alexandra Korom & Engi Balázs), grupul cultural al Uniunii Pensionarilor din Kikinda / Serbia (coordonator: prof. Milan Periz) și formația de dansuri germane „Buntes Herbstreigen” din Timișoara (coordonatoare: prof. Luise Finta).
Expoziție de artă plastică „Reșița / Reschitza” a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka).
38 Jahre Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ (19. November 1987).
35 Jahre seit der Gründung des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen in Reschitza (9. Januar 1990): Abschluss des Projekts.
Festkulturprogramm mit allen Kulturgruppen der Banater Berglanddeutschen aus Reschitza (der „Franz Stürmer“-Chor – Dirigentin: Elena Cozâltea, das Duo Marianne & Petru Chirilovici, die „Resicza“-Vokal- und Instrumentalgruppe – Koordination: Iuliu Fazakas sowie die „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza – Koordination: Marianne & Nelu Florea). Als Gäste, mit dabei: der „Theissblume“-Chor Szeged / Ungarn (Dirigentin: Eva Hell), der „Temeswarer Liederkranz“ (Dirigent: Arthur Funk), die Volkstanzgruppe „Klatschmohn“ Szeged / Ungarn (Leiter: Alexandra Korom & Engi Balázs), die Kulturgruppe der Rentnervereinigung aus Kikinda / Serbien (Koordination: Milan Periz) und die Volkstanzgruppe „Bunter Herbstreigen“ aus Temeswar (Koordination: Luise Finta).
Kunstausstellung „Reșița / Reschitza” des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza” (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka).
Vineri, 14 noiembrie, la sala de cenaclu a revistei ,,Orizont”
DECERNAREA PREMIILOR FILIALEI PENTRU ANUL EDITORIAL 2024
Juriul pentru decernarea premiilor literare ale Filialei pentru anul editorial 2024, alcătuit din: Adrian Bodnaru, Președinte, Borko Ilin, Simona Constantinovici, Constanța Marcu și Mihaela Pasat, a decis premierea următoarelor volume și autori: PREMIUL OPERA OMNIA: Radu Ciobanu
CARTEA ANULUI POEZIE EX AEQUO Ioan T. Morar, Toba de piatră, Editura Baroque Books &Arts, 2024
Robert Șerban, Aproape nimic sigur, poeme, Editura Cartier 2024
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU POEZIE
Costel Stancu, Liniștea e un dar de la greci, Editura Tribuna, 2024
PREMIUL CARTEA ANULUI PENTRU PROZĂ
Dumitru Oprișor, Singurătatea ajunge la toți, roman, Editura Junimea, 2024
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU PROZĂ
Lucian P. Petrescu, Lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel, proză, Editura Cartea
Românească, 2024
CARTEA ANULUI CRITICĂ, ISTORIE LITERARĂ, ESEU
Pia Brînzeu, Shakespeare între cer și pământ, Editura UVT, 2024
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU CRITICĂ, ISTORIE LITERARĂ, ESEU
Bota Ionel, Spectacolul poate începe. Despre o ”poveste a textului” în scrisul
lui Cornel Ungureanu, Editura, Tim Reșița, 2024
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU TRADUCERI
Liviu Ornea, Jean-Baptiste del Amo. Fiul omului, de (traducere din franceză), ANANSI, 2024, Paolo Giordano, Tasmania, (traducere din italiană) ANANSI, 2024; Piergiogio Odifreddi, Pilule matematice, (traducere din italiană), Editura Humanitas, 2024; Carlo Rovelli, Găuri albe, (traducere din italiană), Editura Humanitas, 2024 PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU ÎNGRIJIRE DE EDIȚII
Marian Odangiu, Logica tipului. Pro musica. Texte, Editura Aranca, 2024
Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc mâine, vineri, 14 noiembrie 2025, de la ora 12.00, în sala de cenaclu din Piața Sf.Gheoghe nr. 3.
Scriitorul Ion Marin Almăjan, considerat, pe bună dreptate, „cel mai important prozator al Banatului” (Octavian Doclin), precum și unul dintre importanții scriitori ai literaturii române contemporane, împlinește 85 de ani! O vârstă frumoasă, a maturității depline și, mai ales, o vârstă a înțelepciunii!
Ion Marin Almăjan s-a născut în 16 noiembrie 1940 la Dalboșeț (Caraș-Severin), este un cunoscut scriitor, antologator, eseist, editor, jurnalist, important om de cultură, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Dintre volumele semnate, amintim: „Sunt dator cu o durere” (povestiri, 1970); „Spune-mi, unde duce acest drum?” (roman, 1972); „Neîmpăcați în mânie” (roman, 1974); „Sentimentul puterii” (roman, 1974); „Tornada” (roman, 1980); „Întoarcerea spre asfințituri” (povestiri, 1984); „Requiem per una regina” (povestiri traduse în italiană, 1984); „În afara gloriei” (roman, 1994); „Vremea hahalerelor” (pamflete politice, 1998); „Mătușa mea, Maria Theresia” (povestiri, 2003); „Ca mierea, ca fierea – cuvântul” (2007); „Amintiri despre țărani” (2011); „România cu pistolul la tâmplă (eseuri, 2013); „Fascinația ținutului” (2013); „Biruit-a gândul…” (2014); „Ochiul neadormit al bufniței” (eseuri, 2016); „Orgoliile orașului regal” (roman, 2018).
Pe maestrul Ion Marin Almăjan îl găsim în câteva antologii și în multe publicații de referință, dicționare și enciclopedii.
„Pentru talentul și dăruirea arătate în îndelungată activitate artistică, științifică și didactică prin care a promovat tradițiile culturale specifice fiecărei comunități și valorile autentice ale artei universale, creând un spațiu de exmplară conviețuire și de civilizație românească” scriitorului Ion Marin Almăjan i-au fost înmânate numeroase premii, ordine și medalii, diplome și titluri.
Despre prozatorul Ion Marin Almăjan au scris, de-a lungul vremii, unele dintre cele mai avizate, talentate și importante condeie : Cornel Ungureanu, Ioan Cărmăzan, Octavian Doclin, Ada D. Cruceanu, Ioan Cărmăzan, Adrian Dinu Rachieru, Gheorghe Jurma, Al. M. Vaida, Eugen Dorcescu, C. Motru, Alexandru Ruja, Ion Arieșanu, Iosif Băcilă, Veronica Balaj, Mircea Șerbănescu, Radu Theodoru, Alexandru Nemoianu, Ionel Bota, Maria Aron, Ildico Achimescu ș.a.
De altfel, scriitorul Ioan Marin Almăjan face parte din rândul personalităților bănățene omagiate de-a lungul vremii prin volume in honorem binemeritate, domnia sa fiind un „romancier, poet, jurnalist, editor, eminent istoric care definește, cum puțini, un Banat strălucitor, demn de admirație și iubire. Un ținut al lui și al nostru.”[1]
În data de 6 septembrie 2019, Primăria și Consiliul Local Dalboșeț, la inițiativa Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banatul Istoric și a revistei de cultură „Almăjul” din Șopotu Vechi (coordonator și inițiator regretatul prof. Gheorghe Rancu) au organizat amplasarea și dezvelirea unei plăci omagiale dedicată scriitorului, publicistului și editorului Ion Marin Almăjan.
Cu acest prilej a fost lansată și o plachetă aniversară intitulată „Omul de cultură și scriitorul Ion Marin Almăjan”, editată sub egida Asociației Culturale BANATCULT Almăj, sub atenta îngrijire a scriitorului și editorului Gheorghe Rancu Bodrog.
„Luminat de ochiul ceresc ce face să înflorească trunchiul său ţărănesc din care a crescut ca un brad puternic, cu rădăcini până în inima neamului, care să sune slava numelui şi a duhului său, Ion Marin Almăjan devine Omul simbol.[…] Ion Marin Almăjan este de o limpezime cinstită, înzestrat cu har şi cu tact pedagogic, cu o putere de convingere excepţională, simte cu uşurinţă impostura, demascând şi executând toate şarlataniile şi pe impostori, lucru care nu i-a fost iertat. Scrierile lui au un ecou revelator în inima românească. Redă în cărţile sale momente de istorie, dar şi drama individului, infirmitatea sufletească a celor răi. Unele din ele transformă viaţa satului în literatură.” Consemnează prof. Pavel Panduru într-un excepțional omagiu adus scriitorului Ion Marin Almăjan cu prilejul aniversării. (https://uzpcarasseverin.wordpress.com/2020/11/16/marele-scriitor-ion-marin-almajan-fiu-al-tarii-almajului/).
De asemenea, în anul 2020, sub îngrijirea conf. univ. dr. Ioan David și cercetător științific Delia Badea, vede lumina tiparului volumul In honorem magistri Ion Marin Almăjan – 80, volum care adună pagini importante dedicate scriitorului aflat la ceas aniversar de către prieteni, colegi de breaslă și apropiați.
„Ridicându-se din Țara Almăjului, fără a fi autor zonal, Ion Marin Almăjan a urmat îndeaproape sfatul lui Nicolae Stoica de Hațeg „ținându-se” de Banat și ctitorind, tenace, o operă, respectând un program ferm… ridicându-se din frumoasa Țară a Almăjului, acolo unde „banul era puțin și nevoile erau mari”, simțindu-se „Dator cu o durere”, cum ne anunța prin romanul publicat în 1970, el a adus în literatură, nemurind-o, o lume a unui ținut, cu firi aspre, voluntare, închise, trudind în „chinuri tantalice”, un pământ care dădea roade puține. Important este că scriind despre această lume magică a Banatului sudic, Ion Marin Almăjan și-a păstrat „straiele de acasă”, cum nota memorabil, într-o epistolă, Radu Theodoru.”[2]
Acest important scriitor bănățean, „Om-Cuvânt” după cum îl numește Ioan Cărmăzan, se află astăzi la ceas aniversar, prilej pentru noi, cititorii și colaboratorii săi, să-i transmitem dragostea și prețuirea noastră, să-i dorim cele bune cu sănătate și multă putere de muncă, deoarece condeiul său vertical și ascuțit este și va rămâne emblemă a Banatului în literatura română.
La mulți și inspirați ani, maestre Ion Marin Almăjan!
[1] Cornel Ungureanu În: In honorem magistri Ion Marin Almăjan – 80. Timișoara: David Press Print, 2020;
[2] Adrian Dinu Rachieru – Romanul politic și pactul ficțional (vol. II). Iași: Junimea, 2018.
În 12 noiembrie 2020 lingvistul Vasile C. Ioniță s-a stins în casa sa din Câlnic – Reșița, fiind vegheat de întreaga familie care a dus povara bolii alături de el și care l-a îngrijit cu răbdare și înțelegere până în ultima clipă.
Iată, s-au scurs cinci ani de neuitare, cinci ani de când hazul și ironia maestrului ne lipsesc, cum ne lipsesc comentariile sale pline de savoare, comentarii ale unui om hâtru și fascinant prin darul său de povestitor. Nu de puține ori am povestit în acești 5 ani cu prieteni și colaboratori despre prietenul Bocșei, Vasile C. Ioniță, care, din povestitor a devenit personaj de poveste.
Numele lui Vasile C. Ioniță și personalitatea acestuia sunt cunoscute în toată țara. Deşi născut pe meleaguri sucevene, la Dolhasca, la 24 martie 1932, profesorul Vasile C. Ioniţă este unul dintre cei mai importanţi lingvişti ai Banatului, unul dintre lingviștii harnici și cu renume în Banatul Montan.
Absolvent al Facultăţii de Filologie din Timişoara (1971), prof. Vasile C. Ioniţă a urmat un doctorat la Facultatea de Filologie din Cluj, iar din 1983 devine doctor în filologie (cu teza Cursul superior al Văii Timişului) .
Dialectolog, etimolog, onomastician, toponimist, publicist, scriitor, Vasile C. Ioniţă și-a dedicat întreaga viaţă cercetării, studiului şi scrisului.
A deținut diverse funcţii şi a practicat, de-a lungul vieții sale, mai multe profesii/ meserii: la începuturi a fost învăţător, apoi profesor, redactor de ziar, inspector şi secretar la Comitetul de Cultură şi Artă din Reşiţa, lector la direcţia Generală a presei şi Tipăriturilor pentru judeţul Caraş-Severin, traducător din rusă şi franceză.
Ca publicist a debutat în 1949 în „Viaţa Buzăului”; apoi a colaborat la diverse publicaţii din ţară şi străinătate, publicaţii de specialitate şi nu numai. La ziarul „Timpul” din Reşiţa a susţinut o rubrică permanentă.
A debutat editorial în 1972 cu un Glosar toponimic Caraş-Severin, apărut la Reşiţa, la Casa Corpului Didactic; în 1975, în colaborare cu Octavian Răuţ, editează Studii şi cercetări de istorie şi toponimiesub egida Muzeului de Istorie; în 1976, sub egida Bibliotecii Judeţene Caraş-Severin, realizează o plachetă în 40 de pagini Banatul, parte integrantă şi individualitate distinctă în contextul istorico-geografic şi al spiritualităţii româneşti. Contribuţii bibliografice. 1 Graiul bănăţean; în 1982 apare la Timişoara la editura „Facla” – Nume de locuri din Banat – o amplă monografie a toponimiei Banatului prefaţată de Alexandru Graur. În 1985, tot la Timişoara, la editura „Facla”, apare volumul Metafore ale graiurilor bănăţene; în 1997, la editura „Timpul” din Reşiţa, apare eseul monografic Sabin Păutza; Monografia localităţii Câlnicdin Caraş-Severin apare tot în 1997 la editura „Timpul” din Reşiţa; volumul Capricii. – un volum de amintiri, file de jurnal şi corespondenţă – apare în 1999 la editura „Timpul” din Reşiţa; în 2002, la editura „Eurostampa” din Timişoara, apare primul volum de Contribuţii lingvistice. Onomastică. Lexicologie semnat Vasile C. Ioniţă; în 2004, la „Intergraf ”din Reşiţa apare cel de-al doilea volumul de Contribuţii lingvistice…; tot în 2004 coordonează volumul Uite cine, ce şi cum vorbeşte. Teste comentate privind limba română, volum apărut la „Intergraf” la Reşiţa; tot în 2004, lăsând la o parte preocupările lingvistice, publică un volum de proză – Aripi frânte – continuând astfel seria volumelor memorialistice, relatând fapte absolut reale; Oglinzi infidele, volum apărut în 2005, Reşiţa, „Intergraf”; Meandre este volumul care continuă cronologic Aripi frânte şi apare în 2005 tot la editura „Intergraf” din Reşiţa.
În 1990 prof. Vasile C. Ioniţă se pensionează, dar activitatea culturală a domniei sale continuă. Îl găsim colaborator al unor publicaţii, dar şi colaborator al unor instituţii. O foarte bună şi rodnică colaborare a avut-o cu Radio Reşiţa, Doru Dinu Glăvan, redactorul şef de la acea vreme, sesizând şi valorificând puterea de muncă a maestrului, priceperea, profesionalismul acestuia. Pe lângă faptul că deţinea o rubrică la acest post de radio, Vasile C. Ioniţă scria, desfăşura o activitate scriitoricească rezultând câteva volume apărute sub egida Radio Reşiţa: Dicţionar de evenimente şi personalităţi din Banatul istoric, vol. 1 apărut la Reşiţa, la editura „Banatul Montan” în 2007, iar volumul 2 – Memento. Evenimente şi personalităţi din Banatul istoric, a apărut în 2008; 30 de istorioare despre oameni şi vremi, volum apărut în 2008 tot la Banatul Montan; Lecturi interzise, apare în 2009, Reşiţa. Banatul Montan; Memoria cuvintelor, volum apărut în 2010 la aceeaşi editură din Reşiţa şi Crâmpeie dintr-un veac trecut este volumul care încheie, în 2011, într-un fel, colaborarea cu Radio Reşiţa, o dată cu plecarea lui Doru Dinu Glăvan din radio, dar şi ultimul cu caracter memorialistic.
Din anul 2012 prof. Vasile C. Ioniță devine colaborator al revistei „Bocșa culturală” și, tot în acest an, hotărăşte ca mare parte a bibliotecii sale să o dăruiască oraşului Bocşa, Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, având încredere în această instituţie şi în managerul ei. Să-și „mărite mândrele” la Bocșa, cum îi plăcea să spună. Astfel a început o poveste, cea a amenajării unei săli destinată acestui veritabil fond de documente, apoi povestea a continuat cu inaugurarea, în noiembrie 2013, a sălii care-i poartă numele, iar în 23 martie 2017, la aniversarea celor 85 de ani ai profesorului Ioniță, lansarea „Catalogului Sălii prof.dr. Vasile C. Ioniță” de la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa (volum apărut la editura TIM din Reșița, dir. Gheorghe Jurma, în seria „Bocșa – istorie și cultură;39”).
Povestea „încuscririi” a continuat cu susținerea rubricii „Povestea vorbei” în revista trimestrială „Bocșa culturală” și, probabil, va continua, pentru că „moș Ioniță de pe Nergăniță” (așa-i plăcea să se prezinte, deoarece așa l-a denumit mitropolitul Nicolae Corneanu) a lăsat manuscrise și cărți din care să poată fi susținută întotdeauna rubrica sa.
În 14 noiembrie 2020 lingvistul Vasile C. Ioniță a fost condus pe ultimul drum și înmormântat în Cimitirul din Câlnic, din păcate, de prea puțină lume, motivul fiind restricțiile impuse de pandemie.
În cartea sa „Ce lăsăm în urma noastră?” editorul și scriitorul Gheorghe Jurma concluzionează: „… ce altceva putem lăsa în urma noastră decât o amintire frumoasă, decât un nume adunat pe-o carte, decât o idee care să fie dusă mai departe, decât o floare de recunoștință pentru cei care au crezut în noi, decât o flacără care să se aprindă ori de câte ori cineva cândva ar avea nevoie de lumina ce am purtat-o noi în lume.”
Mulțumim, prof. dr. Vasile C. Ioniță, pentru lumina dăruită tuturor de-a lungul vieții, lumină care încă ne călăuzește și la cinci ani de la plecarea dumneavoastră în „lumea cea fără de dor”.
Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din eleganta așezare pădurenească LELESE – Hunedoara.
MUNTEAN ȘTEFAN
Mulți credincioși – seniori și tineri – unii îmbrăcați în costume tradiționale, au venit aici la ceas de sărbătoare – simbol în credința noastră străbună: instalarea ca preot a tânărului MUNTEAN ȘTEFAN, absolvent al Facultății de Teologie din Arad.
Privindu-i, am concluzionat că toți cei prezenți doreau să se bucure, să creadă în adevăr și frumos, să-și primească cu bucurie, noul preot paroh în dorința păstrării unei vieți neprihănite, duhovnicești. Păreau hotărâți pentru a duce o trăire curată care să stea la temelia unei vieți morale.
CRAINIC VALENTIN
După săvârșirea slujbei religioase susținută de părintele protopop CRAINIC VALENTIN însoțit de un sobor de preoți, am consemnat cu plăcere momentul unor inedite sentimente și trăiri sufletești cu ocazia prezentării noului preot paroh și a deciziei de numire a acestuia, semnată de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei.
Emoționant ni s-a părut momentul înmânării noului preot a Sfintei Scripturi – necesară pentru o continuă lucrare duhovnicească, a Crucii și Cheia bisericii.
Pe acest fond, în cuvântul său, părintele protopop, CRAINIC VALENTIN, a punctat rolul misiunii preotului ca slujitor al altarului, care presupune multă dăruire și responsabilitate în propovăduirea Evangheliei și pregătirea ogorului sufletesc pe care-l însămânțează.
ACHIM CIPRIAN
În intervenția sa, primarul comunei, ACHIM CIPRIAN, a subliniat bucuria de a avea un nou preot în parohia Lelese, accentuând pe dorința ca acesta să fie un cercetător atent al sufletelor credincioșilor cărora se adresează, ținând cont de psihologia și evoluția interioară pe întregul parcurs al colaborării cu aceștia.
Apreciată a fost prezența la acest eveniment a unui grup de eleve din localitate, care a prezentat un reușit buchet de frumoase pricesne ortodoxe.
VILI ORĂȘAN
Prezent la acest eveniment VILI ORĂȘAN, consilier al Asociației CARP „Speranța” Hunedoara (președinte ec. ROTAR Delian Dorel), a oferit tuturor participanților revista Info CARP „Speranța” și ne-a declarat în exclusivitate: „În fugara călătorie pe oceanul vieții trecătoare, fiecare dintre noi purtăm pecetea vremii și a locului de baștină. Alături de tânărul preot, Muntean Ștefan – pe care-l felicit – instalat ca paroh, putem vorbi de un nou început, de împletire a muncii cu rugăciunea, osteneala cu darul lui Dumnezeu, momente care vor contribui din plin la zidirea vieții celei noi, la mântuirea sufletelor noastre.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Fără doar și poate, filmul artistic „Povestiri din Bocșa. Lumea 9 și pianul de lemn” este evenimentul cultural cel mai important al anului 2025 pentru acest mic și fascinant burg numit Bocșa!
Dacă în perioada 1 – 5 mai 2025 regizorul Ioan Cărmăzan, însoțit de o echipă de lucru, a poposit la Bocșa pentru a filma scene și a trage cadre dintr-un viitor film denumit precum volumul său de debut ca scriitor în anul 1983 – Povestiri din Bocșa, în 13 octombrie 2025 regizorul Ioan Cărmăzan invita bocșenii și publicul larg la premiera filmului „Povestiri din Bocșa. Lumea 9 și pianul de lemn” la București. În scurt timp, același Ioan Cărmăzan se deplasează în Banat, pentru a dărui filmul său bocșenilor și nu numai: tuturor celor care sunt pasionați de povești, de artă cinematografică și de filmul românesc, pregătiți să vizioneze o poveste interesantă, plină de umor care, uneori, se transformă în dramă, pentru că, nu-i așa, e de ajuns o răsturnare de situație pentru a converti comicul în dramatic și tragic!
Așadar, publicul bănățean îndrăgostit de filme de calitate a avut ocazia să asiste la câteva prezentări ale celei mai recente producții semnată Ioan Cărmăzan: marți, 4 noiembrie 2025, la Cinematograful „Dacia” din Reșița, miercuri, 5 noiembrie 2025, la Timișoara, în Sala Consiliului Județean Timiș, joi, 6 noiembrie 2025 la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, iar vineri, 7 noiembrie 2025, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș.
„Fin deslușitor al sufletului uman și fervent căutător de răspunsuri la problemele fundamentale ale societății în care trăim regizorul Ioan Cărmăzan propune o radiografie a unei lumi străbătute de neliniști, inocențe, întâmplări hazlii, dar și de fiorii haosului și sensului ciudat spre care pare că se îndreaptă comunitățile actuale” (Doina Tătaru).
Filmul „Povestiri din Bocșa. Lumea 9 și pianul de lemn” are la bază o carte ale cărei povestiri sunt traspuse în secvențe cu veritabilă măiestrie cinematografică – și aici nu mă refer doar la arta regizorului-scenarist, ci și la abilitatea celor de la tehnic – imagine, montaj, sunet – precum și la actorii talentați, care și-au jucat rolul la modul excepțional, filmul bucurându-se de un real succes atât la București, cât și în Banat: „În capul meu exista această poveste, în care lumea nouă se confruntă cu pianul de lemn. Într-un fel sau altul, am încercat să adun legendele din Bocșa cu cele de astăzi, și asta a fost cel mai greu. Adică să găsesc cheia, formula, după care am avut un noroc foarte mare cu actorii, care au venit cu sufletul la gură și am filmat totul în doar 13 zile”, a mărturisit Ioan Cărmăzan.
Premiera din 4 noiembrie 2025 de la Cinematograful „Dacia” din Reșița a reușit să adune mulțime de oameni receptivi la frumos, la Carte și Film, la poveștile Bocșei spuse în modul caracteristic și recognoscibil al lui Ioan Cărmăzan.
„După ce premiera națională a filmului a avut loc la București, a fost datoria mea de bănățean să aduc «Povestiri din Bocșa» acasă.” mărturisea regizorul cu o undă de tristețe fiindcă, după cum se spune în popor: „planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg”. Adică, „acasă” pentru Ioan Cărmăzan înseamnă, în primul rând, Bocșa! La momentul la care regizorul propusese primarului orașului Bocșa, Mirel Pascu, realizarea acestui film, gândul celor doi era ca această peliculă să inaugureze Centrul Cultural și Cinematografic „Ioan Cărmăzan” din Bocșa, clădire care se află în renovare și care avea termen de finalizare anul 2025. Era un moment extraordinar pentru a reînvia o clădire veche și tradiția cinematografiei bocșene prin prezentarea unui film realizat de un bocșean, acasă la Bocșa, alături de alți bocșeni!
Din păcate, ceea ce și-au dorit cei doi – primarul Pascu și regizorul Cărmăzan – nu s-a putut împlini! Nuțu Cărmăzan a reușit să termine filmul, dar cinematograful din Bocșa nu a fost pregătit să-l primească, acesta aflându-se încă în lucrări. Așadar, filmul a fost lansat de Ioan Cărmăzan „acasă” în Banat! Iar bocșenii au apelat la prietenii reșițeni pentru a găzdui această premieră cinematografică, evenimentul din 4 noiembrie de la Cinematograful „Dacia” din Reșița fiind o reușită! Aici, în această seară, în prezența unui public numeros, au prins viață poveștile uitate ale unui oraș mic, dar plin de farmec: Bocșa. Iar pe scena „Dacia” au urcat pentru prezentare patru bocșeni! Iar trei dintre ei provenind de pe aceeași stradă a Bocșei: George Coșbuc – regizorul Ioan Cărmăzan, primarul Mirel Pascu și managerul Dan Szusz (Mirea). Prezentarea filmului a fost susținută de Gabriela Șerban, coordonatorul Festivalului de Film de la Bocșa și managerul cultural al Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”.
”Această poveste a plecat din mai multe discuții frumoase, discuții avute în serile în care admiram Bocșa din diverse locații” povestește Mirel Patriciu Pascu, cel care a susținut din plin realizarea filmului, având convingerea că este deosebit de important ce lăsăm în urma noastră, iar orașul Bocșa merită proiecte dintre cele mai frumoase și inedite, cum este și acesta. „S-a tot vorbit despre dorința de a realiza un film… Tot așa, discutând, ani la rând, iată că s-a născut acest film. Aceste povestiri din Bocșa, și cartea care este reeditată, sunt practic niște povești care te animă, noi între noi, fiind o comunitate mică, ne cam știm unii pe alții. Deci și acest film este tot o poveste, cum a fost și cartea care a apărut, carte destul de controversată în perioada regimului Ceaușescu. O să vedeți, această peliculă este o dramă, dar cu multe elemente de comedie. Acum, nu ne comparăm noi chiar cu ”Las Fierbinți”, dar, trebuie să recunoaștem, aceste povestiri fac parte din viața noastră, din tradițiile noastre… Maestrul Cărmăzan surprinde o lume veche, sigur, cei puțin mai înaintați în vârstă cunosc acea lume de pe strada George Coșbuc, de pe strada Reșiței…”, declară primarul orașului Bocșa, Mirel-Patriciu Pascu, domnia sa făcând referire și la doi dintre actorii rolurilor principale, care sunt foarte cunoscuți și din serialul de succes „Las Fierbinți”: Ionuț Ciocia și Marius Chivu.
Ca întotdeauna, Nuțu Cărmăzan a reușit să adune prieteni; maestrul Cărmăzan a reușit să adune oameni importanți din presă, din viața culturală, literară și artistică a Banatului nostru. Fiecare dintre proiecțiile prezentate s-a bucurat de succes și aplauze, însă maestrul Cărmăzan, vădit emoționat de fiecare dată, mărturisește că nu face filme pentru aplauze zgomotoase, ci pentru a coagula „memoria colectivă, acea memorie care răsfrânge întâmplări ca niște raze de lumină în cotloanele unui loc”.
Mulțumim, Nuțu Cămăzan, pentru acest minunat dar făcut Bocșei și bocșenilor tăi! Un dar făcut Banatului, fiindcă atmosfera care transcede din acest film este cea a satului bănățean, este acolo spiritul lui Tata Oancea sau al lui Victor Vlad Delamarina, după cum bine observau scriitorii Cornel Ungureanu, Ion Marin Almăjan și Vasile Bogdan.
Cu siguranță, filmul „Povestiri din Bocșa. Lumea 9 și pianul de lemn” va fi difuzat și pe micile și marile ecrane, dar și la Bocșa – la bibliotecă, în parc, la Festivalul de Film – precum și în alte locații în care vom fi invitați/solicitați. Dar, până atunci, mă plec cu recunoștință în fața celor care au făcut posibil acest eveniment: regizorul Ioan Cărmăzan și întreaga sa echipă; primarul orașului Bocșa, Mirel Patriciu Pascu; managerul Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, Dan Mirea; Cinematograful „Dacia” cu întreaga sa echipă de oameni inimoși; presa cărășană, care a promovat în permanență acest eveniment și care ne-a fost alături trup și suflet; și nu în ultimul rând, PUBLICUL numeros! Un mare MULȚUMESC tuturor pentru o seară de excepție!
P.S.
Filmul artistic lungmetraj „Povestiri din Bocșa. Lumea 9 și pianul de lemn” (2025) se alătură celorlalte proiecte cinematografice semnate de Ioan Cărmăzan fie ca regizor, fie ca scenarist şi co-scenarist, filme de lung şi de scurt metraj, filme documentare, dar şi piese de teatru: regizorlungmetraje:Ţapinarii (1982); Lişca (1984); Sania albastră (1987); Casa din vis (1992);Raport despre starea naţiunii (2004); Lotus (2004); Dragoste de mamă (2006); Cu inima îndoită (2006); Margo (2006); O secundă de viaţă (2009); Oul de cuc (2010); Conserva (2015); Nu există stele verzi (2015); Întoarcerea magilor (2016);Viața unei singure femei (2024); co-scenarist: În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură (2001); Dracula the Impaler (2002); Orient Express (2004); regizor scurtmetraje:Cântă cucul şi pe ploaie (1978); Negustorul de amintiri (2009); Între anii 1982 – 1984 – regizor şi scenarist:Spirale; Corul din Finteuş; Porumbelul voiajor; Monografie Bocşa – „Un oraș cu inima cât o uzină”; Ion Pacea (pictor); Maitec (documentar despre un sculptor); 1992 – patru episoade de documentar Las Palmas – Gran Canaria; 1993 – Tranziţia în România – pentru CNN şi Channel 15, producţie americană; 1994 – Muzeul porumbelului voiajor – Sant Tropez, Franţa, BBC Anglia, Belgia; 2008 – Cavalerul adormit – un film despre pictorul Horia Damian; regizor teatru: Romeo şi Julieta (2008); Pescăruşul (2009); Scene dintr-o căsnicie (după Ingmar Bergman, 2020).
Salonul de toamnă: Vernisajul expoziției de artă plastică, cu lucrări realizate de membrii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina și Gustav Hlinka) al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin. Participă Viorica Ana Farkas (Reșița), Livia Frunză (Reșița), Niculina Ghimiș (Reșița), Adina Ghinaci (Reșița), Flavia Beatris Grădinaru (Reșița), Doina & Gustav Hlinka (Reșița), Eleonora & Gabriel Hoduț (Reșița), Nik Potocean (Bocșa), Gabriela Surugiu (Reșița), Maria Tudur (Reșița) și Tatiana Țibru (Reșița).
13 noiembrie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Festivalul Internațional „Sabin Pautza”, ediția a XII-a.
Sabin Pautza și comunitatea germană din Banat: Cultura unește. Orașe vii.
Duplex Reșița – Frankfurt am Main: Întâlnire online cu dipl.-ing. dr. Sergio Morariu (Germania).
FISART sau culorile orașului: Reșița – Timișoara – Frankfurt am Main.
Recital clasa de canto prof. Cornelia Balogh-Remelei (Liceul de Arte ,,Sabin Păuța” Reșița): Iasmina Becea, cls. a XII-a, soprană (Sabin Pautza – „Poetul”; Tiberiu Brediceanu – „Cât e muntele de ’nalt”; Alessandro Scarlatti – „Toglietemi la vita ancor”).
Recital clasa de suflat prof. Adrian Roiban (Liceul de Arte ,,Sabin Păuța” Reșița): Rut Macioca, cls. a X-a, flaut & Efraim Macioca, cls. a X-a, clarinet (Frédéric Chopin – „Polonaise”; Jose Villanueva – „Scherzo”); La pian: prof. Lorand Balogh-Remelei.
13. November 2025, 14:00 Uhr, Museales Kulturzentrum Anina:
Herbst-Kunstsalon: Vernissage mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordination: Doina & Gustav Hlinka). Es stellen aus: Viorica Ana Farkas (Reschitza), Livia Frunză (Reschitza), Adina Ghinaci (Reschitza), Flavia Beatris Grădinaru (Reschitza), Niculina Ghimiș (Reschitza), Doina & Gustav Hlinka (Reschitza), Eleonora & Gabriel Hoduț (Reschitza), Nik Potocean (Bokschan), Gabriela Surugiu (Reschitza), Maria Tudur (Reschitza) und Tatiana Țibru (Reschitza).
13. November 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Internationales „Sabin Pautza”-Festival Reschitza, XII. Auflage.
Sabin Pautza und die Banater Deutschen: Die bindende Kultur. Die lebendigen Städte.
Duplex Reschitza – Frankfurt am Main: Eine Online-Begegnung mit Dipl.-Ing. Dr. Sergio Morariu (Deutschland).
FISART oder die Farben der Stadt: Reschitza – Temeswar – Frankfurt am Main.
Konzert der Gesangsklasse von Prof. Cornelia Balogh-Remelei („Sabin Păuța“-Kunstlyzeum Reschitza): Iasmina Becea, XII. Klasse, Sopran (Sabin Pautza – „Der Dichter“; Tiberiu Brediceanu – „Wie hoch ist der Berg“; Alessandro Scarlatti – „Nimm mein Leben noch einmal“). Konzert der Bläserklasse von Prof. Adrian Roiban („Sabin Păuța“-Kunstlyzeum Reschitza): Rut Macioca, X. Klasse, Flöte & Efraim Macioca, X. Klasse, Klarinette (Frédéric Chopin – „Polonaise“; José Villanueva – „Scherzo“); Klavier: Prof. Lorand Balogh-Remelei.
,, MEHEDINȚÎ, j. situată la marginea Romănieî despre Apussua și Nordu, unde se învecineză cu Temișana și Transilvaniea, despățendusse la Sudu de Serbiea, prin Dunăre, iar la Apussu prin părăulu Bahna. În vechime hotarulu j. despre Apussu era riulu Cerna, dar s’a încălcatu de Austriea. De la hotarulu nou și pană la cela vechîu, este cale de o oră. Elu se numesce astu felu de la Mehadiea – veche luată cu nedreptulu de Austriea. Suprafața lui este de 1,099,399 pogone. Pămentulu seu este ½ muntossu și ½ câmpenu; elu produce cereale, lemne și altele, dar maî înbelșugatu este în miere si ceră, pentru care și marea lui este o Albină. Acesta j. se înparte în 7 p. și anume: Cloșanî (plaîu), Motrulu-de sussu, Ocolu, Motrulu-de-giossu, Dumbrava, Blahnița și Câmpu, cuprindendu 189 C. rurale și 3 Urbane cu 192.879 1. Reședința Prefectureî luî este în orașulu Severinu.” DIMITRIE FRUNDESCU: Dictionaru topograficu si statisticu alu Romaniei … : precedatu de geografia si statistica țerei, Bucureșci 1872, tipografia statului https://archive.org/details/dictionarutopog00frungoog
Județul Mehedinți, apare menționat pe la sfârșitul secolului al XV-lea, luând locul parțial al vechiului județ al Motrului (1415) și al unei părți din județul de Baltă, în Țara Românească. Județul Mehedinți era clar menționat ca unul dintre cele 17 județe ale Țării Românești în scrierile din 1718 (de exemplu, în lucrarea lui Anton Maria Del Chiaro, în perioada ocupației austriece a Olteniei 1718-1739). Așadar, deși precursori și entități similare existau mai demult, numele de Județul Mehedinți apare în documente la sfârșitul secolului al XV-lea și este bine stabilit administrativ cel puțin din secolul al XVIII-lea.
În perioada de formare și organizare a Țării Românești, înainte ca structurile administrative să fie complet stabilite, existau mai multe mici județe sau ținuturi care gravitau în jurul principalelor râuri. Zona de vest a Olteniei era împărțită în mai multe astfel de unități, printre care și: Județul Jaleș (sau Jales), Județul Motrului, Județul Gilort, Județul Gorj (care le va absorbi treptat). Județul Motrului cuprindea teritoriul din jurul cursului râului Motru, extinzându-se probabil pe ambele maluri. Existența acestui județ este confirmată într-un document istoric important, respectiv un hrisov (document domnesc) emis de Mircea cel Bătrân la 10 Iunie 1415. Acest hrisov este menționat în lucrările istoricilor ca fiind prima și, se pare, singura dată când Județul Motru apare explicit ca împărțire administrativă de sine stătătoare. Județul Motrului a avut o existență de scurtă durată ca denumire administrativă principală. Pe măsură ce structurile statale s-au consolidat, teritoriul său a fost absorbit de județele vecine mai mari, în special Județul Mehedinți, care a preluat o parte din acest teritoriu și Județul Gorj, care a preluat cealaltă parte, devenind în timp unitatea administrativă dominantă în nord-vestul Olteniei. Localitatea Ploștina (nucleul actualului oraș Motru) a trecut, de exemplu, de la Județul Jaleș la Județul Mehedinți după anul 1450. Așa cum este citat în studiile vechi despre împărțirile administrative, atestarea provine din hrisovul lui Mircea cel Bătrân din 1415, referință regăsită, de exemplu, în articolele despre vechile împărțiri administrative ale Olteniei (ex: în publicații ale Academiei Române, secția istorică, sau articole vechi precum cele scrise de istorici precum D. F. Marian).
O altă entitate administrativă timpurie a Țării Românești, a fost Județul de Baltă, a cărui localizare exactă a constituit un subiect de dezbatere între istorici. Acesta a fost situat în sudul Olteniei, de-a lungul fluviului Dunărea. Numele provine de la caracteristica geografică a zonei: prezența extinsă a bălților și mlaștinilor din lunca Dunării. Conform unor istorici (I. C. Filitti și Constantin C. Giurescu) acest județ se întindea de-a lungul Dunării, acoperind o parte din zona care astăzi se află în sudul Județului Mehedinți (începând de la zona Blahniței/Mehedinți). Continuând spre est, incluzând o parte semnificativă din sudul actualului Județ Dolj (ajungând până la balta Bistreț). Județul de Baltă este unul dintre cele mai puțin documentate județe vechi și este menționat explicit doar în câteva documente, deși teritoriul său era probabil menționat sub alte nume. Spre exemplu, un document emis de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, datat 28 octombrie 1428, întărea proprietățile mănăstirilor Tismana și Vodița, menționând sate situate în „Județul de Baltă, la Dunăre”. Un alt document, aproape identic, din 20 septembrie 1444, emis de Iancu de Hunedoara, confirma aceleași proprietăți. Ca și în cazul Județului Motrului, pe măsură ce Țara Românească și-a consolidat administrația, Județul de Baltă a fost absorbit de structurile mai mari și mai stabile: Nord-Vestul său a fost încorporat în cele din urmă în Județul Mehedinți. Estul său a fost preluat de Județul Dolj. În linii mari, o parte din teritoriul acestui județ medieval a contribuit la formarea ulterioară a părții sudice a Județului Mehedinți.
O controversă veche, ce nu a reușit a găsi o soluționare, în sensul de a se ajunge la un consens, este originea denumirii județului: Mehedinți. Legătura dintre denumirea județului Mehedinți și localitatea Mehadia (situată astăzi în județul Caraș-Severin, Banat) este teoria etimologică cea mai susținută de istorici. Multe păreri, din partea specialiștilor, susțin că numele Mehedinți înseamnă „cei de la Mehadia”. Teoria principală este cea a originii slave a denumirii, susținută, de exemplu, de istoricul Bogdan Petriceicu Hașdeu. Aceasta afirmă că numele Mehedinți provine dintr-un termen slav, probabil „Mehedinski” (sau o formă similară, cum ar fi „Medinți”). Acest termen desemna locuitorii sau „teritoriul din jurul orașului Mehadia”. Sufixul „- inți” în toponimia românească indică adesea un neam, o populație sau o zonă care aparține de o anumită așezare (similar cu Târgoviște de la Târgov sau București de la Bucur). La fel de interesant este și faptul că localnicii Mehadiei se autonumesc ,,meginți” – termenul este folosit și astăzi pentru a denumi cu mândrie locuitorii vechii cetăți. Așadar, Mehedinți ar însemna literal „cei de la Mehadia” sau „ținutul Mehadiei”. Diferența de pronunție și scriere (g față de h sau d) este comună în evoluția fonetică a limbii române, mai ales la granița cu influențe slave și maghiare. Așadar, acest termen ,,meginți” poate constitui o legătură lingvistică directă între ,,Mehadia” și ,,Mehedinți”. Luând în considerare contextul istoric și geografic, localitatea Mehadia, în cuprinsul întregului său trecut, a fost un centru important, având o istorie care începe încă din perioada romană (castrul Ad Mediam – tradus prin „la jumătatea drumului”, sau ,,Praetorium”) și a continuat ca un centru administrativ în Evul Mediu. În Evul Mediu, Mehadia și teritoriile înconjurătoare făceau parte din Banatul de Severin, care era o unitate administrativă de graniță. La momentul organizării inițiale a Țării Românești, granițele administrative erau extrem de fluide. Județul Mehedinți, în forma sa timpurie (din secolul al XV-lea), cel mai probabil includea inițial și zona Mehadiei, sau era zona imediat învecinată și puternic influențată de acest centru important. Chiar dacă Mehadia a ajuns ulterior în Banat (și implicit sub altă stăpânire), numele dat de populație teritoriului său adiacent (ulterior județul Mehedinți) a rămas. O altă teorie, extrem de interesantă, însă mai puțin susținută, nefiind documentată istoric sau lingvistic, este cea a originii maghiare, (Neuere Erscheinungen der rumanischen Geschichtsschreibung, 127—128). și anume o ipoteză care leagă denumirea de cuvântul maghiar méhészkedés (stupărit), pe baza faptului că în stema veche a județului Mehedinți era reprezentată o albină, simbolizând apicultura dezvoltată în zonă.
Un document, cercetat recent, deschide acest nou orizont de analiză, într-o interesantă perspectivă. Ceea ce susține autorul, cu argumente foarte pertinente de această dată, într-un mod foarte elocvent, este teoria acestei activități comune în cele două areale: apicultura. Documentul conține extrase din studiul „DIN TOPONIMIA ROMÎNEASCĂ”, apărut în revista Convorbiri Literare în 1896, care investighează originea numelor de locuri precum Mehadia și Mehedinți. În determinarea originii denumirii localității Mehadia, autorul face o sinteză a două lucrări foarte importante: Istoria Bănatului Severinului şi a comitatului Severin şi, mai pe scurt, in Toponimia Ungariii – amândouă de istoricul şi filologul maghiar Frideric Pesty (Pesty Frigyes, A Szorenyi bansag es Szoreny varmegye tortenete, Budapest 1876, v II. p. 309—366 şi Magyarorszag helynevei, Budapest 1888, v. I, p. 208 – 211.
Partea lingvistică se concentrează pe disputa etimologică a numelui Mehadia, dezbătând dacă acesta provine din stațiunea romană Ad-Mediam sau din toponimul maghiar Mihald (derivat din numele personal Mihály), cu observația că regulile fonetice nu susțin o derivare directă a acestora. Autorul sugerează în cele din urmă că Méhed-, însemnând „plin de albine” în maghiară, ar fi rădăcina primitivă, o ipoteză susținută de simbolul albinei din stema districtului Mehedinți, zonă renumită istoric pentru apicultură.
Cu toate acestea, concluzia larg acceptată de către specialiști, rămâne cea legată de Mehadia și de termenul slav care desemna locuitorii sau teritoriul ei învecinat.
Imaginea prezintă sigiliul județului Mehedinți din secolul al XVIII-lea. Sigiliul, datând din 1774, este circular și înfățișează în centru o insectă (posibil o albină stilizată), un curs de apă (cel mai probabil Dunărea) și textul: ЖȢDЕЦȢЛ MEXEDINЦІ, care se traduce ca: JUDEȚUL MEHEDINȚI. De remarcat – foarte interesant – textul conține atât caractere latine, cât și chirilice.
,,Pină astăzi Mehedinţenii, fruntaşii vechiului Banat al Severinului, poartă drept emblemă in marca lor districtuală o albină.”( DIMITRIE FRUNDESCU: Dictionaru topograficu si statisticu alu Romaniei … : precedatu de geografia si statistica țerei, 277, Bucureșci 1872, tipografia statului)
Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin
Bibliografia:
– DIMITRIE DAN : DIN TOPONIMIA ROMÎNEASCĂ –STUDIU ISTORICO-LINGUISTIC – Mehadia sau Mehedia şi Mehedinţi.
– DIMITRIE FRUNDESCU: Dictionaru topograficu si statisticu alu Romaniei … : precedatu de geografia si statistica țerei, Bucureșci 1872, tipografia statului (bcub.ro)
Principalul motiv pentru care, an de an, revin în România, este cel de a putea fi la Borloveni în jur de douăzeci de zile. Pentru mine, Borloveniul și Valea Almăjului nu sunt simplu un „loc”. Borloveniul este locul strămoșilor mei, locul unde sunt mormintele lor, locul unde am învățat principalele noțiuni despre lume și, atâta cât am putut și m-am priceput, diferența dintre bine și rău. Pentru mine Borloveniul este un tărâm special, care stă între lumea văzută și cea nevăzută, un tărâm în care se mai văd urmele și aromă , „Raiului în care ne-a vrut Dumnezeu”. În Borloveni, în casa strămoșilor mei, mai aflu duhul lor, prezența lor care, foarte adesea, nu am îndoială, este fizică, atmosfera vie a unei lumi care a fost cu mai multă rânduială și, categoric, cu mai multă frică de Dumnezeu și chiar prezența, se mai simte vie, prezența unei Împărațîi care a avut mai multe părți bune decât rele și care ar fi putut să facă actuala clipă istorică mult mai cu rost. Vremea petrecută în Borloveni este vreme cu folos și un dar pe care mi-l face Dumnezeu, mie celui dintâi dintre păcătoși, nu știu de ce.
Toate ceasurile în Borloveni îmi pare că se află sub semnul unei taine. A unei taine care, uneori, se deschide și se arată tulburător. Într-un fel este dimineața și răsăritul soarelui. Atunci când razele izbucnesc de pe „cracul Bolgii” și inundă cu lumină gangul casei Boldea. Într-un alt fel sunt ceasurile amiezii și duhul “prânzului”, care se așează peste sat. În cu totul alt fel sunt ceasurile mocnite ale după amiezii, când soarele dogorește și totul este cuprins de o liniște încordată. Apoi vine seara, cu agitația sfârșitului unei zile de lucru, cu fumul pregătirilor pentru cină și treptata trecere spre liniștea nopții. În acele ceasuri, stând pe gang și privind coroanele copacilor, simțind duhul pădurii și aroma fără egal o locului, simțim o anume tristețe, o anume amărăciune că lucrurile acestei lumi au sfârșit. Și tocmai atunci frumusețea Borloveniului o simțim până la limita durerii. Astfel, la apusul soarelui, culorile vieții strălucesc mai viu, mai nebiruit. Atunci trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru darul fără egal de a fi parte din Borloveni.
38 de ani – Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița (19 noiembrie 1987).
33 de ani de creație artistică germană contemporană la Reșița.
153 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reșița, 1872 – 2023.
Expoziție de artă plastică „Locomotivele cu abur”, cu lucrări ale artiștilor plastici din Stuttgart / Germania (Adriana Hermle), Bocșa (Nik Potocean), București (Luciana Cristina Ionescu), Reșița (Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Tatiana Țibru) și Timișoara (Lia Popescu).
Expoziție a cercului de sculptură „Jakob Neubauer“ (coordonator: George Molin).
11. November 2025, 16:00 Uhr, „Frédéric Ozanam”-Sozialzentrum Reschitza:
38 Jahre Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ (19. November 1987).
33 Jahre deutsche Kunstkreise in Reschitza.
153 Jahre seit dem Bau der ersten Dampflokomotive in Reschitza, 1872 – 2025.
Kunstausstellung „Die Dampflokomotive“ mit Arbeiten aus Stuttgart (Adriana Hermle), aus Bokschan (Nik Potocean), aus Bukarest (Luciana Cristina Ionescu), aus Reschitza (Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Tatiana Țibru) und aus Temeswar (Lia Popescu).
Ausstellung des Holzschnitzerei-Kreises „Jakob Neubauer“ (Koordination: George Molin).
Despre Hotelul CALUL ALB, din Mehadia, nu există foarte multe date privind contextul apariției sale, în afară de faptul că acesta a fost înființat în anul 1893, având ca proprietar pe Simion Popescu. (În Banat, simbolul Calului Alb este asociat adesea cu figura eliberatorului, Prințul Eugeniu de Savoya, care a recucerit Timișoara și Banatul de la otomani, în anii 1716-1718).
Între cele două războaie mondiale, îl regăsim în proprietatea lui Ștefan Iorgovan, cel mai probabil, preluat printr-un proces de vânzare-cumpărare, între cei doi. În perioada marii crize economice, datorită dificultăților financiare generate de aceasta, localul ajunge în pragul falimentului. În aceste împrejurări, comunitatea, conștientă de importanța socială a localului, hotărăște, în anul 1933, de a oferi un sprijin major în continuarea funcționării acestuia, prin înființarea, într-una dintre încăperile sale, a unei ,,Cassine Române” (în contextul vremii, Casina era un soi de club social, respectiv o asociație culturală și de întrajutorare a intelectualilor și notabilităților. Casinele organizau serate literare, conferințe, baluri, concerte și, uneori, susțineau o bibliotecă proprie. Ele contribuiau activ la dezvoltarea gustului pentru cultură și la promovarea limbii și literaturii românești). Prin chiria și activitatea sa, Casina a oferit sprijin financiar esențial hotelului, asigurând supraviețuirea acestuia și menținerea unui loc dedicat culturii românești. Cu toate acestea, nu există nicio dovadă a succesului pe o perioadă mai îndelungată a acestei măsuri, deoarece, după anul 1934 nu se mai regăsesc date concludente privind desfășurarea vreunei activități economice sau culturale în această locație.
Astăzi, pe amplasamentul hotelului Calul Alb, aflăm o altă construcție, ridicată ulterior, în perioada comunistă, ce servește, de la punerea sa în funcțiune și până azi, ca spațiu comercial.
În ceea ce privește importanța respectivului local, în cadrul comunității locale, de remarcat, în special în perioada administrației austro-ungare, că acesta era un loc de întâlnire central pentru activitățile culturale și patriotice ale localnicilor din Mehadia, devenit astfel un centru important al vieții culturale și naționale românești din Mehadia. Desfășurarea unor activități, precum corurile vocale, inclusiv coruri bisericești, constituiau manifestări cu rol esențial în păstrarea identității naționale și culturale în Banat și Transilvania.
În concluzie, Hotelul CALUL ALB din Mehadia, rămâne în istorie ca un reper major al vieții culturale și sociale a Mehadiei, într-o perioadă importantă din punctul de vedere al luptei pentru afirmarea identității naționale. Manifestările culturale și patriotice, desfășurate aici, precum și actul de solidaritate al comunității de a-l salva de la faliment, au avut un rol incontestabil în afirmarea identității naționale și în consolidarea unității locale.
Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin
În cele ce urmează, redau trei, dintre multele articole, apărute și culese din presa vremii, cu precizările de rigoare. Toate acestea demonstrează intensa activitate cultural-spirituală, desfășurată sub acest acoperământ.
,,Cor vocal în Mehadia.
Din Mehadia ni se scrie: „în 12 Septemvrie a dat corul din Mehadia primul concert în sala hotelului „Calul alb“, la care a luat parte un public numeros, compus din inteligenţă, plugari şi străini din împrejurime. Iniţiatorul acelui cor este bravul preot local Alexie Frateş, care n’a cruţat nimic pentru ajungerea acelui scop. S’a declamat poesia „Peneş Curcanul“ de teologul absolvent Ilie Popa, s’a cântat apoi „Ciobanul din Ardeal“. La urmă a fost joc. Oaspeţii s’au întors acasă pe deplin mulţumiţi de reuşita acelui concert. „
(,,Tribuna” – Sibiu, 30 septembrie 1893)
,,Concert în Mehadia.
Corul vocal bisericesc din Mehadia aranjează Vineri, la 2/15 Februarie a. c (întimpinarea Domnului), în sala hotelului dela ,,Calul alb”, în favorul fondului meu, concert împreunat cu declamaţiuni şi teatru, la care respectuos învită începutul la 8 ore seara. Preţul de întrare: pentru locul I. 1 coroană 20 ban de persoană, pentru locul II. 80 bani de persoană. După producţiune urmează joc. In pausă se va juca ,,Batuta” şi ,,Căluşerul”. Suprasolviri se primesc cu mulţumită şi se vor curta prin ziaristică.
Programa: I. Concert: Anton Sequens: ,,Motto”, cor bărbătesc 1. Ioan Vidu: ,,Nainte Române”, cor bărbătesc. — 2. George Coşbuc: ,,Duşman cere”, poesie predată de domnişoara Chita Cincheză. — 3. , * ,,Cor şi cavatină”, cor bărbătesc. — 4. E. Krüger: ,,La arme”, aranjată pentru cor de bărbaţi, de Nicolae Groza junior.
(,,Tribuna”, Sibiu 14 februarie, 1901)
Scrisori din Mehadia
ȘEZĂTOARE ȘCOLARĂ.
Duminecă, 19 i. c. școala primară din localitate, de sub conducerea d-lui dir. lancu Bacilă, aranjează o șezătoare în localul „Calul Alb“. Programul va fi compus din cântece, dansuri și poezii cu caracter național. Sperăm, că copilașii și de rândul acest vorști să ofere publicului câteva clipe de plăcere și uitare a timpurilor grele. MATINEU ARTISTIC.
Societatea corală din localitate a aranjat în localul „Calul Alb“ în ziua de 12 i. c. un matineu artistic. Programul a fost compus din cântece de celebri noștri compozitori Vidu, Dima, Kiriac, etc. Reușita a fost relativ mulțumitoare. Prin muncă ce cred că va depune dirijorul corului, d-l D-tru Mazilu, în curând sperăm că va fi la înălțime.
S’A ÎNFIINȚAT CASINA.
Am anunțat la timp perspectiva de înființare a unei casine în comuna Mehadia. Această acțiune începută cu atâta entuziasm, căci așa sunt „meginții” la orice început, cu deosebită satisfacție aflăm că s’a ajuns la realizare. Acțiunea începută a fost condusă de către d-l Gh. Crăciunescu, un tânăr idealist, ca dovadă că a fost condusă de un element capabil, este că s’a ajuns la un sfârșit. Știut este că „pădure fără uscătură nu există“, de aceia îmi permit a zice, nu cu răutate sufletească, că și printre acei oameni cari frecventează casina, poate că se vor găsi indivizi de a căror caracter putem îndoi. Nu doresc decât să mai lase din pretenții acei ce trebue și le cerem înțelegere, și iar înțelegere! Altfel iar râd acei ce abia așteaptă să ne vadă neînțelegându-ne. BION. (Iancu Băcilă-n.n.)”
Doi frați români sunt parte a unui proiect care are scopul de a promova România și frumusețile ei turistice. Via Transilvanica este un proiect unic în România – început în 2018 și finalizat la sfârșitul lui 2022 – un traseu turistic de lungă distanță care străbate țara de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin. După finalizarea construcției, se organizează diverse activități care să promoveze România și pe români. Activitatea finalizată la sfârșitul lunii octombrie 2025 a fost una inedită, dar extrem de benefică scopului enunțat
1.400 de km care cuprind unele dintre cele mai frumoase zone ale României, sate uitate de lume care creează o experiență autentică. Fiecare km parcurs este marcat de o bornă din andezit, fiecare reprezentând o operă de artă unică. Organizatorii acestui proiect ne invită pe toți cei care iubim țara și pe oamenii ei să pornim la pas pe Via Transilvanica, în căutare de oameni care fac binele în România, care se implică și schimbă lucrurile. Vom descoperi povestea drumului care unește și oamenii din spatele poveștii, cei care au făcut posibil proiectul. Pentru severineni, Via Transilvanica este un proiect de țară în care ne regăsim perfect. Muzeul Regiunii Porților de Fier s-a implicat total în a populariza fapte, oameni, evenimente care „vorbesc” despre România și despre tot ce e mai frumos aici și drumul care îi unește pe români
În cazul de față, cei doi frați, Tibi Ușeriu a alergat din Roma până la Severin, iar fratele său, Alin Ușeriu, a parcurs Via Transilvanica începând de la Putna. La sfârșitul lui octombrie, cei doi frați s-au întâlnit la Drobeta‑Turnu Severin, în curtea muzeului, într-un moment simbolic la care au luat parte sute de severineni.
Reprezentanții Asociației cultural artistice Portul din Străbuni au fost prezenți la eveniment, alături de personalități marcante ale judetului și conducerea Muzeului Regiunii Porților de Fier. La Severin, fratii Alin Ușeriu și Tibi Ușeriu s-au întâlnit după călătorii lungi, cu mult efort dar cu o țintă nobilă.
Alin a plecat la începutul lunii iunie din Drobeta Turnu Severin spre Putna pe drumul Via Transilvanica și s-a întors tot pe același traseu, 2800 km în total. Tibi a plecat în alergare din Roma la începutul lunii octombrie spre Drobeta, 1800 km.
Frații au străbătut aceste trasee cu mult efort pentru a promova Via Transilvanica și Comunitatea Oamenii Drumului. Via Transilvanica este cel mai bun ambasador de țară, e drumul care unește. E nevoie de susținerea acestei povești care se întinde pe 1600 de km și care arată drumețului o Românie minunată, cu gazde primitoare, locuri fabuloase, tradiții și bucate alese.
Oricare dintre noi poate deveni parte din această mare comunitate a celor care promovează România. Cei doi frați au fost așteptați la Severin de o mulțime entuziastă de oameni de toate vârstele și de diverse profesii, pentru a fi răsplătiți pentru efortul făcut în beneficiul țării și al românilor.
UZPR CARAS SEVERIN 