S-au scurs 25 ani de când basul Nicolae Florei s-a stins, însă, în memoria multor bocșeni, amintirile cu acesta sunt încă vii. Mulți dintre vasioveni și-l amintesc cu plăcere  ca fiu „al satului Vasiova”, și-l amintesc interpretând pricesne și colinde, cu timbrul său grav, în biserica satului, și-l amintesc zăbovind pe la câte un prieten la un „pahar de vorbă”,  glumind în felu-i caracteristic sau încurajându-i pe cei tineri. Într-o discuție cu tenorul Lucian Krasznek, acesta își amintește ca pe o întâmplare deosebită întâlnirea cu maestrul Nicolae Florei: „Domnul Nicolae Florei venea la biserică și cânta și în duminicile alea nu aveam eu voie să cânt „Tatăl Nostru” și eu, copil fiind, mă tot gândeam de ce ar vrea oamenii să-l audă pe omul ăsta bătrân, de ce neapărat pe el și, la un moment dat m-am gândit că poate și pe mine o să mă asculte oamenii cândva. Doamna înv. Petcu ne-a invitat la masă și era acolo și dl. Florei. El știa că eu cânt și m-a încurajat. Mi-a dat un disc (de vinil) și mi-a scris pe el dedicația: „Pentru Lucian și îi doresc să devină un cântăreț mare!” și placa o am, chiar dacă nu mai am pick-up.”

În cei din urmă ani de viață, datorită primarului Victor Creangă, maestrul Nicolae Florei și soția sa s-au adăugat prietenilor bibliotecii bocșene, vizitându-se de câteva ori și participând la unele evenimente. Unul dintre aceste evenimente a fost de amploare, maestrul Nicolae Florei inaugurând, prin lieduri, noul sediu al bibliotecii germane, filială a Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, eveniment desfășurat în anul 1997, la Bocșa Română, alături de colegul Erwin Josef Țigla și oficiali ai Ambasadei Germane în România.

În anul 2015, prof. univ. dr. habil. Marius Manyov, demn urmaș al basului Nicoale Florei prin carieră și talent, fiu al Bocșei Montane, redutabil profesor în cadrul Facultății de Muzică din Timișoara, dar și un nume de referință în domeniul interpretării muzicii vocale clasice românești și universale, a avut inițiativa organizării la Bocșa a unui Festival Național-Concurs de Interpretare a Romanței și a Liedului care să poarte numele basului Nicolae Florei. Acest lucru s-a și înfăptuit până în perioada pandemiei, când au fost întrerupte multe activități culturale și prea puține au fost reluate.

Însă, Nicolae Florei rămâne acel „Oedipe” din capodopera omonimă enesciană, datorită căruia faima sa internațională s-a consolidat, rămâne îndrăgitul interpret de romanțe și cântece populare (mai ales din folclorul bănățean!), dar și vasioveanul care intonează cu smerenie cunoscute pricesne în biserica din Vasiova! Sunt amintiri care nu pot fi șterse de nicio pandemie și de niciun alt cataclism natural sau indus.

La 25 de ani de la plecare ni-l amintim pe basul Nicolae Florei cu recunoștință, îi ascultăm cântecele și-l rugăm pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Veșnica lui pomenire! 

Nicolae Florei s-a născut în 10 noiembrie 1927 la Bocşa Vasiova, Caraş-Severin, acesta fiind locul în care copilăreşte şi care-i va rămâne până la moarte „acasă”, și s-a stins în 25 noiembrie 2000 la Bucureşti.

A studiat la Timişoara, apoi la Bucureşti, cu mari profesori care-i vor marca strălucita carieră: Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu, Vadim Sumski, Petre Ştefănescu—Goangă, Jean Ranzescu şi Jean Bobescu.

Înainte să-şi pună în valoare excepţionala voce de bas, Nicolae Florei a fost profesor de muzică la Bocşa şi dirijor la Timişoara.

 În 1950 a debutat la Teatrul „Excelsior” din Bucureşti, în cadrul Ansamblului de cântece şi dansuri „Ciocârlia”, sub bagheta lui Viorel Doboş.           Primul său succes l-a obținut interpretând cantata „Pe malurile Prutului” de Ciprian Porumbescu.

Debutul său la Opera Română s-a produs în 1955 cu „Rigoletto” de Verdi.           Până în anul 1984 a avut o fabuloasă carieră pe prima scenă lirică a ţării. S-a  impus în faţa publicului şi a criticii prin roluri din opere celebre din repertoriul universal interpretate  cu deosebit talent şi măiestrie, într-un mod de excpeție: „Bărbierul din Sevilla”, „Traviata”, „Aida”, „Faust”, „Carmen”, „Tosca”, „Boema” şi alte multe astfel de piese. Un moment deosebit al carierei sale l-a constituit interpretarea rolului titular din „Oedip” de George Enescu, în montarea operei din Viena. Dar, dincolo de Viena, faima sa internaţională  s-a consolidat în turnee efectuate în Cehoslovacia, URSS, Polonia, Belgia, Germania, Australia, Noua Zeelandă.

Glasul de aur şi talentul interpretativ ce l-au impus pe Nicolae Florei n-au cucerit numai publicul de operă, ci şi pe cel atras de romanţe şi cântece populare, iar pricesnele, cântece religioase interpretate cu har, i-au sporit considerabil popularitatea.

Nicolae Florei este Cetățean de Onoare al Orașului Bocșa, al locului în care, mai ales de sărbători, revenea cu bucuria reîntoarcerii acasă, acolo unde își dorm somnul de veci moșii și strămoșii săi.

Referinţe: Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa: Timpul, 1997; Istorie şi artă bisericească/ Jurma Gheorghe şi Vasile Petrica. Reşiţa: Timpul, 2000; Oameni şi locuri din Bocşa/ Iosif Cireşan Loga. Reşiţa: TIM, 2005; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2009 (Bocșa – istorie și cultură); Cărăşeni de neuitat III/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2010; Cărăşeni de neuitat XI/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2011; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara: Mirton, 2011; Muzicieni din Banat: lexicon/ Ioan Tomi.Timişoara: Eurostampa, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30). Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2009 – 2013/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură); Banat. Miscellanea musicologica /Constantin-Tufan Stan. Timișoara: Eurostampa, 2018;  Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2014 – 2018/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2019 (Bocșa – istorie și cultură); Tangențe. Autografe și poveștile lor/ Adalbert Gyuris.- București: eLiteratura, 2019; Cărășeni de neuitat. Partea a XLIV-a/ Constantin C. Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2023; Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64); Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2019 – 2023/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2024 (Bocșa – istorie și cultură; 71).

 

 

 

 

                        

24 noiembrie 2025, ora 17.00, Școala Pittner, Reșița:

In memoriam August Pittner (*7 decembrie 1879, Reșița – †17 noiembrie 1965, Reșița): O dezbatere culturală privind trecutul, prezentul și viitorul Centrului Cultural „Școala Pittner”.

 

23 noiembrie 2025, ora 16:00, Tormac, jud. Timiș:

Expoziție „De prin timpuri trecute…“: Din istoria aparatelor de radio, a pick-up-urilor și a casetofoanelor. Din colecția: George Band (Tormac).

O sărbătorim împreună pe Sfânta Ecaterina (25 noiembrie) cu grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

 

23. November 2025, 16:00 Uhr, Tormac = Rittberg, Kreis Temesch:

Ausstellung „Von anno dazumal…“: Aus der Geschichte der Radioapparate, der Pick-ups und der Kassettenrecorder. Aus der Sammlung von George Band (Tormac).

Vorfeier der Heiligen Katharina (25. November) mit der Musikgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

„În anii de până acum, mulţi sau puţini, aşa cum o vrea Dumnezeu, nu am avut decât năzuinţa de a privi în jur cu atenţie şi cu bună-voire, înţelegând că, dacă viaţa ne-a fost dată ca un mister inexplicabil, nimic nu o face mai bine purtătoare de înţeles ireductibil decât rezultatul viu şi definit, Fapta, de orice greutate. De-aceea, atât „ieri ” cât şi azi – şi, dacă voi avea zile,  şi mâine – am simţit că  dacă dincolo de orice prejudecăţi, reţinere nepăsătoare şi individualism sterp, voi afla, precum în nisipul râurilor  mari, pepita de aur şi o voi arăta şi altora, ajutând, pe cât pot, să se scoată mai lămuritor în evidenţă, nu voi fi trăit fără rost; şi nădăjduiesc că nu am greşit”.

Prof. Dr. Artur Silvestri

27 Aprilie 2008 – Învierea Domnului (Sfintele Paşti)

Totul a început sub semnul unei coincidențe care, privită acum prin prisma anilor, pare mai degrabă o așezare firească a destinului. Era finele anului 2007. Într-o lume care se grăbea să sărbătorească trecerea într-un nou an, un simplu schimb de mesaje electronice avea să devină temelia unei relații spirituale definitorii pentru viața mea. Ceea ce a debutat cu o urare protocolară și un dar digital neașteptat s-a transformat într-o punte între două lumi aparent opuse: liniștea pădurilor din Mehadia și efervescența culturală a Bucureștiului, mediate de figura tutelară a lui Artur Silvestri.

Despre Artur Silvestri auzisem inițial prin intermediul scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu, un colaborator vechi al domniei sale încă de pe vremea revistei „Luceafărul”. Însă, pentru mine, Artur Silvestri nu era încă „Domnul Profesor” – așa cum avea să devină în inima mea – ci un nume impozant, creatorul Asociației Române pentru Patrimoniu (ARP) și al rețelei „Intermundus Media”. Într-o perioadă în care internetul în România era încă un teritoriu vast și neexplorat de mulți intelectuali, Silvestri a avut viziunea uluitoare de a construi o catedrală digitală. El a reunit scriitori, istorici și preoți, oameni ai tradiției, și i-a adus pe toți pe ecranul computerului, înțelegând înaintea multora că bătălia pentru cultură se va da și în mediul virtual.

În acest vast proiect vizionar a fost inclusă și publicația noastră locală, „Vestea” din Mehadia, la care trudeam și eu la acea vreme, alături de scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu. Îmi amintesc și acum emoția mesajului primit în Ajunul Anului Nou 2007:

31 Decembrie 2007, Ajunul Anului Nou

Draga Domnule Vlaicu,

Multumesc de urari. Sa stiti ca aveti din partea mea un dar de Craciun si de Anul Nou: am pus on-line revista VESTEA la pagina web http://vestea.wordpress.com

Urmand ca in urmatoarele zile sa definitivam aspectul ei folosind din materialele trimise. […]

As avea nevoie si de un numar de telefon al Domniei Voastre pentru a tine un contact direct in teme ce tin de aceasta editie electronica.

Urari si ganduri de bine catre toti cei ce va sunt apropiati, […]

” La multi si buni ani !”

Silvestri

Acest gest de generozitate a fost scânteia. Fără să ceară nimic, Artur Silvestri ne dăruise o voce globală.

Primăvara anului 2008 a adus cu sine o nouă etapă. Pe fondul extinderii proiectelor sale, Artur Silvestri a lansat un apel pentru redactori și colaboratori tehnici. Am răspuns, deși ezitarea îmi era mare. Cine eram eu să mă alătur unei elite culturale? Eram silvicultor la un ocol silvic, un om obișnuit cu asprimea naturii, nu cu finețurile editoriale sau cu platformele web.

Totuși, am fost acceptat. Mai târziu am aflat că, dincolo de recomandările unor oameni de seamă precum profesorul Alexandru Nemoianu sau profesorul Pavel Panduru, ceea ce a contat decisiv a fost intuiția lui Artur Silvestri. Avea acest dar teribil de a „radiografia” sufletul omului, de a vedea calitatea umană dincolo de un CV tehnic.

Așa a început „dubla mea viață”. Ziua îmi aparținea pădurii, cu toate responsabilitățile mele de silvicultor, iar seara, începând cu ora 19:00, intram într-o altă dimensiune. Mă așezam la calculator și, sub coordonarea directă a Domnului Profesor, învățam să construiesc în mediul virtual.

Era o perioadă de muncă asiduă. Veneam obosit de pe teren, dar în momentul în care intram în contact cu echipa de redacție, oboseala dispărea ca prin farmec. Artur Silvestri crease un mecanism perfect, dar care nu funcționa rece, ca o mașinărie, ci cald, ca o familie. Pe măsură ce pătrundeam în tainele platformei „WordPress”, el era acolo, ghidându-mi pașii.

Îmi răsună și acum în minte vorbele sale, venite adesea târziu în noapte, când mă vedea zăbovind prea mult pe platformă pentru a finisa un articol: > „Costel, nu mai sta căci e târziu, eu sunt fiară bătrână… tu mergi la odihnă.”

Această blândețe părintească m-a dezarmat și m-a reconstruit. Îmi spunea mereu: „Vei fi un foarte bun tehnoredactor”. Poate părea o simplă încurajare, dar pentru mine, a fost catalizatorul care mi-a dat încrederea că pot face mai mult. Nu simțeam oboseala muncind alături de el, pentru că energia sa era contagioasă.

O amintire sfâșietoare: Când dealurile Ceahlăului au întâlnit pădurile Mehadiei

Există un moment anume care îmi definește relația cu Artur Silvestri, un moment pe care l-am descoperit abia după ce el nu a mai fost printre noi, citind cartea sa postumă „Frumusețea lumii cunoscute”.

Soția sa, doamna Mariana Brăescu-Silvestri, a publicat în acest volum pagini din jurnalul intim al scriitorului, ținut în ultimele sale 50 de zile de viață. Răsfoind cartea cu inima strânsă, am dat peste data de 1 octombrie. Acolo, negru pe alb, Artur Silvestri scria despre mine. Este copleșitor să afli că mentorul tău te purta în gânduri cu o asemenea intensitate: > „De la Constantin Vlaicu din Mehadia (căruia apropiaţii îi spun „Costel“, un cognomen delicat, care i se potrivește) primesc zilnic scrisori profesionale… Costel scrie întotdeauna ceremonios, în fraze ample şi politicoase… Dar astă-seară, de fapt târziu, către miezul nopţii, „Costel“ mi-a scris că va lucra foarte puţin fiindcă e ostenit şi îşi petrecuse toată ziua în pădure… Apoi, a continuat: „Toamna pădurea e frumoasă…. Mă linişteşte, nu ştiu ce m-aş face fără ea….“ şi într-o clipă am văzut dealurile mele de la Ceahlău, frunzele arămii, colinele dulci. Ce aş fi putut spune?”

Această însemnare este, pentru mine, o „amintire sfâșietoare„, așa cum a intitulat-o chiar el. Printr-o simplă mărturisire a oboselii mele, am reușit, fără să știu, să-i trezesc dorul de locurile natale. Artur Silvestri a văzut în cuvintele mele despre pădurea Mehadiei propriile sale dealuri ale Ceahlăului. A fost momentul în care sufletele noastre s-au întâlnit cu adevărat, dincolo de relația tehnică, strict profesională. A fost momentul în care „epistograful ceremonios” a fost văzut și înțeles în profunzime.

O lecție de sacrificiu

Vara anului 2008 mi-a oferit singura ocazie de a-l întâlni fizic. Ziua de 21 iulie rămâne gravată în memoria mea. Am petrecut patru ore la sediul ARP din București, patru ore care au valorat cât ani de studiu. Am stat în preajma unui Om Mare, a cărui înțelepciune curgea firesc, fără ostentație.

Nu știam atunci că timpul său se scurgea implacabil, spre un final neașteptat.

Toamna a adus umbrele bolii. Problemele de sănătate deveneau evidente în mesajele sale. Ne scria tot mai des că întrerupe lucrul mai devreme: „…nu stau la lucru pentru că nu am o stare bună, dacă sunt întrebări…”. Îngrijorarea mea creștea cu fiecare email, dar răspunsurile lui încercau mereu să ne protejeze: unul dintre ultimele mesaje, adresate personal, primit prin poşta electronică suna astfel : ,,buna seara , costel sper ca esti bine… am vazut situl, ai aranjat bine …(…) la mine sunt inca probleme de sanatate si va mai dura dar sunt mai bine, nu intru in detalii… dar important e ca sunt ceva mai bine”.

Ceea ce a urmat este o lecție de sacrificiu suprem. Chiar și de pe patul de spital, dintr-o clinică din străinătate, Artur Silvestri a continuat să fie căpitanul corabiei. Primeam SMS-uri de o luciditate și o grijă cutremurătoare: > „Sunt.la.o.clinică.în.străinătate.pentru.un.tratament.îndelungat.pentru.o.boală.grea.sper să.putem.continua.colaborarea.cele.începute.dacă.aveți.întrebări.comunicăm.prin.sms.succes.Silvestri.” (17.11.2008 ora 21:06)

Unul dintre ultimele  gânduri împărtășite cu redactorii și colaboratorii sai, rămâne, peste timp, o îmbrățișare de rămas-bun și un adevărat testament spiritual: „Sper să fiţi bine cu toţii pentru că nu trebuie să vă simţiţi singuri şi nici nu sunteţi!”. Chiar și în acele clipe de grea încercare, grija lui nu se îndrepta spre propria suferință, ci spre echipa pe care o construise, spre colaboratorii săi, spre creația sa culturală, oferind certitudinea că legătura creată poate transcende dispariția fizică.

Scrisoare către un mentor, la 17 ani distanță

Astăzi, privind în urmă la cei 17 ani care s-au scurs de la plecarea sa, simt nevoia să închei acest cerc. Este momentul să ofer răspunsul meu la pagina de jurnal pe care nu am apucat să îl citesc decât prea târziu și, mai presus de toate, să-mi exprim gratitudinea pentru mentoratul său, care a avut o contribuție decisivă asupra evoluției mele, a destinului meu profesional.

Dragul și neuitatul meu Domn Profesor Silvestri,

Au trecut 17 ani de când ați plecat. E o viață de om în această perioadă, dar pentru mine, amintirea acelor nopți de lucru, în care transformam în realitate digitală viziunea dumneavoastră, rămâne la fel de vie.

Îmi amintesc perfect acea seară de toamnă, când v-am scris despre osteneala din pădure și despre liniștea pe care o găseam printre frunzele arămii. Ați reușit să pătrundeți, dintr-o singură frază, în sufletul meu de „silvicultor” și să mă înțelegeți. Ați văzut dealurile de la Ceahlău în rândurile scrise de mine, din Mehadia, la sute de kilometri distanță, deoarece ăsta era geniul dumneavoastră: să conectați oamenii, locurile și ideile, chiar și pe mine, „epistograful ceremonios”, așa cum mă numeați.

Vă sunt profund recunoscător, nu doar pentru șansa de a lucra la Intermundus Media, ci pentru darul pe care mi l-ați făcut mie, „începătorului”: acela de a mă forma. Mi-ați deschis uși nebănuite, dincolo de munca mea și de formația mea profesională de silvicultor. Fără încurajarea dumneavoastră și fără răbdarea acelei echipe minunate, poate că nu aș fi avut niciodată curajul să explorez această latură. Faptul că lucrați și ne trimiteați mesaje prin SMS de pe patul de spital, din străinătate, demonstrează sacrificiul total pe care l-ați făcut pentru visul dumneavoastră – ARP și Intermundus Media.

Și astăzi, când mă simt ostenit sau nesigur, mă gândesc la blândețea și înțelepciunea dumneavoastră, care a depășit limitele oricărui formalism.

Sper că, acolo unde v-ați găsit liniștea „în umbra altarului unei mănăstiri”, ați putut vedea cât de multe din semințele culturale pe care le-ați plantat au înflorit. Eu am rămas același „Costel” din Mehadia, care scrie ceremonios, dar care, atunci când se face târziu, știe că liniștea cea mai adâncă nu o găsește pe internet, ci în inima pădurii.

Cu profund respect și neuitare,

Constantin Vlaicu, silvicultorul și redactorul dumneavoastră!

Timpul, așa cum spunea Shakespeare, nu se oprește pentru nimeni. Dar există oameni care, prin forța spiritului lor, reușesc să facă timpul să curgă altfel. Artur Silvestri a fost un astfel de om, iar eu sunt onorat că am fost, pentru o scurtă dar intensă vreme, martor la trecerea sa luminoasă prin această lume.

 

Mehadia, 23 noiembrie 2025

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin

 

 

Artur SILVESTRI – Repere biografice

Artur Silvestri a fost o personalitate complexă și efervescentă a culturii românești contemporane, recunoscut ca scriitor, istoric al civilizațiilor, editor și promotor cultural, cu o activitate publicistică intensă, curmată prematur la doar 55 de ani.

Născut pe 19 martie 1953, în Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, și trecut în neființă pe 30 noiembrie 2008.

A studiat Filologia la Universitatea din București. A debutat în critica literară în 1972. A fost cronicar literar permanent (din 1975) și redactor al prestigioasei reviste „Luceafărul”, un mediu cultural esențial al epocii.

Artur Silvestri s-a remarcat printr-o operă vastă și variată care acoperă eseistică, istoria civilizațiilor, proză și chiar aforisme, reflectând o adâncă preocupare pentru originismul cultural și spiritualitatea românească.

Titluri Reprezentative (Selecție)

 – Semne și peceți. Șapte lecții despre originism

 – Arhetipul călugărilor sciți. Eseuri despre Bizanțul paralel

 – Memoria ca un concert baroc

 – Prostologhikon – Vremea clownilor: cum se fabrică suprarealitatea de ziar

Probabil cea mai vizibilă „faptă culturală” a sa a fost viziunea sa de promotor cultural, concretizată în:

– Asociația Română pentru Patrimoniu (ARP): O fundație dedicată promovării și susținerii valorilor culturale, istorice și tradiționaliste.

 – Rețeaua Intermundus Media: O platformă pionieră de reviste culturale online. A lansat o pleiadă de publicații digitale într-o perioadă în care media online abia se dezvolta în România, demonstrând o înțelegere precoce a potențialului Internetului ca mijloc de diseminare culturală. Aceste publicații au reunit colaboratori din cercuri care susțineau literatura de inspirație tradiționalistă, religioasă și națională.

Pe lângă activitatea literară, Artur Silvestri a avut și o carieră notabilă în domeniul imobiliar, implicându-se activ în fondarea și conducerea principalelor organizații profesionale și patronale din acest sector (precum Uniunea Patronală Imobiliară și Federația Asociațiilor Imobiliare din România – FAIR), fiind un promotor al licențierii profesionale.

Artur Silvestri nu a fost doar un scriitor, ci un ctitor cultural și un mentor, descris de apropiați ca un om liber, excentric, naiv și idealist, care s-a consumat intens pentru proiectele și oamenii în care credea. Moartea sa, în plină efervescență creatoare, a lăsat în urmă o operă vastă, completată postum, prin publicarea mai multor volume, de către soția sa, Mariana Brăescu-Silvestri, inclusiv mărturii, precum cea din jurnalul său: „Frumusețea lumii cunoscute”, amintită în articol.

 

,,Impresionat de atașamentul profund al enoriașilor (din Mehadia – n.n.) față de Sfînta Briserică, de patriotismul lor luminat și constant, rog pe Tatăl Ceresc să le răsplătească vrednicia și să-i binecuvînteze.” Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, Mehadia, 4 iunie, 1972

Vizitele arhierești în parohia Mehadia au o istorie îndelungată și bogată, reflectând importanța strategică și istorică a localității (o primă episcopie, fost sediu de district și protopopiat, loc de graniță și punct de legătură între Banatul de Munte și zona de câmpie). Prin faptul că Mehadia are una dintre cele mai vechi biserici zidite din zonă, începuturile ei sunt legate de prezența episcopilor vremii în mijlocul enoriașilor de aici.

O primă mare vizită canonică, atestată documentar pentru actuala biserică, este la 20 Iulie 1781, a Episcopului Vichentie Popovici. Episcopul Vichentie Popovici al Vârșețului și Caransebeșului a oficiat târnosirea (sfințirea) bisericii nou-construite, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ilie”.

La 6 Mai 1796, după ce biserica a fost incendiată de turci în anul 1788 (în timpul războiului austro-turc) și apoi renovată în 1794, a fost necesară o nouă sfințire. Aceasta a fost făcută de Episcopul Iosif Ioanovici Șacabent.

În perioada modernă, dat fiind că Episcopia Caransebeșului a fost desființată abuziv de către comuniști în anul 1949 și reînființată abia în 1994, Mehadia a fost, în această perioadă, sub directa păstorire a Arhiepiscopiei Timișoara, respectiv a Mitropoliților de la Timișoara.

În aceste circumstanțe, în anul 1972, anul său jubiliar, Mitropolitul Nicolae Corneanu a făcut o vizită pastorală importantă la Mehadia. Contextul este unul istoric, având în vedere, pe de o parte, aniversarea a 10 ani de mitropolie, deoarece se împlineau exact 10 ani de la instalarea sa ca Mitropolit, în anul 1962. Pe de altă parte, vizita Mitropolitului cărturar – Nicolae Corneanu, care nu era doar un prelat, ci un om de o vastă cultură, devenit (mai târziu) membru de onoare al Academiei Române, cunoscând în detaliu istoria Banatului, vizita sa poate fi interpretată și ca o recunoaștere a istoriei culturale și spirituale a Mehadiei. În plus, alegerea Mehadiei pentru o vizită în anul său jubiliar, cu siguranță nu a fost întâmplătoare, mitropolitul Corneanu știind temeinic că pășește pe urmele protopopului cronicar Nicolae Stoica de Hațeg  și ale unui alt prelat cărturar, personalitate importantă a Banatului Montan: preotul Iosif Coriolan Buracu, și, nu în ultimul rând, ale generalului Nicolae Cena.

În concluzie, vizita din iunie 1972 a fost „un moment de grație și de reafirmare a demnității locale”. Într-o vreme în care istoria se rescria politic, prezența Mitropolitului Nicolae Corneanu a reînnodat firul istoriei reale a Mehadiei, legând comunitatea de marile tradiții ale Banatului istoric. Fotografia care însoțește acest succint material, este mărturia vizuală a acestei demnități.

După reînființarea Episcopiei Caransebeșului, vizitele au devenit mai frecvente, Mehadia fiind o parohie de frunte. Preasfințitul Părinte Lucian este o prezență constantă în mijlocul enoriașilor și în viața spirituală a Mehadiei.

Grație părintelui Ciprian Danci, parohul Mehadiei de azi, am obținut din „Cronica Parohială” înscrisul, consemnat în Sfintele Evanghelii, privind vizita canonică a Mitropolitului Banatului Nicolae Corneanu, de la Mehadia, în ziua de 4 iunie 1972, pe care o prezint mai jos.

,,Astăzi 4 iunie 1972, Duminica Tuturor Sfinților*, am vizitat canonic vechea parohie Mehadia, pastorită în prezent de D.L. Părinte Ioan Urechiatu. Am săvârșit serviciul vecerniei și am avut prilejul de a mă întâlni cu factorii de conducere ai comunei, cu corporațiile parohiale și cu bunii credincioși de aici. Impresionat de atașamentul profund al enoriașilor față de sfînta Briserică, de patriotismul lor luminat și constant, rog pe Tatăl Ceresc să le răsplătească vrednicia și să-i binecuvînteze.„

+ Nicolae

Mitropolitul Banatului

__________________

*Duminica Tuturor Sfinților este o sărbătoare ortodoxă ce are loc în prima duminică după Rusalii, închinată cinstirii tuturor sfinților. În prima duminică după Rusalii (Pogorârea Duhului Sfânt), oamenii își amintesc și îi cinstesc pe toți sfinții din toate timpurile și din toate locurile, ca un rezultat al pogorârii Duhului Sfânt. 

Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severin 

Toamna, anotimpul culorilor calde și al roadelor bogate, oferă de fiecare dată un prilej ideal pentru activități educaționale, culturale și comunitare, aducând și în acest an, culoare, veselie și energie creativă în comunitatea din Sântămăria-Orlea, prin organizarea proiectului de activitate extrașcolară „Bucurie de toamnă la Sântămărie” – aflată la ediția a IV-a. 

Gândit ca un „mic festival” dedicat anotimpului roadelor bogate, evenimentul a reunit preșcolari, elevi, cadre didactice și părinți de la Școala Gimnazială Sântămăria-Orlea (director prof. Liliana Farcașiu) și Școala Primară Subcetate într-un demers educativ complex, care  și-a propus să dezvolte abilități diverse și să promoveze valorile locale.

Proiectul – susținea prof. Chiorbeja Maria Emanuela în calitatea sa de responsabil programe și proiecte educaționale – a avut la bază o serie de obiective esențiale pentru formarea tinerei generații. În primul rând, activitățile au urmărit antrenarea preșcolarilor și elevilor în organizarea unui festival de toamnă. În al doilea rând, proiectul a stimulat și dezvoltarea aptitudinilor creative. Copiii, ajutați de părinți și cadrele didactice au realizat aranjamente tematice, decorațiuni sau au adus obiecte inspirate din frumusețea și bogăția toamnei. Nu în ultimul rând, momentul mult așteptat de toți a fost degustarea produselor tradiționale și preparate de sezon.             Degustarea fructelor de toamnă – mere, pere, prune, nuci, struguri, a produselor gastronomice locale – prăjituri, brioșe, tarte, sarmale fierte în dovleac a fost momentul festivalului mult așteptat de toți cei prezenți.

Implicarea copiilor și a părinților, susținerea autorităților locale și entuziasmul întregii comunități au dus la realizarea unui reușit festival în comuna Sântămăria-Orlea.

După încheierea festivalului, o parte din conservele, fructele, legumele și produsele gastronomice au ajuns și acolo unde e nevoie de ele… la „Asociaţia Zâmbiți Copiilor Noștri”, Pui – pentru a le aduce zâmbete și speranță membrilor acesteia.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

23 noiembrie 2025, ora 16:00, Tormac, jud. Timiș:

Expoziție „De prin timpuri trecute…“: Din istoria aparatelor de radio, a pick-up-urilor și a casetofoanelor. Din colecția: George Band (Tormac).

O sărbătorim împreună pe Sfânta Ecaterina (25 noiembrie) cu grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

24 noiembrie 2025, ora 17.00, Școala Pittner, Reșița:

In memoriam August Pittner (*7 decembrie 1879, Reșița – †17 noiembrie 1965, Reșița): O dezbatere culturală privind trecutul, prezentul și viitorul Centrului Cultural „Școala Pittner”.

 

26 noiembrie 2025, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Familia Novacovici / Casa Memorială Muzeu Novacovici, Gârbovăț – Valea Almăjului: Dialoguri culturale cu Felicia Novacovici-Mioc.

 

27 noiembrie 2025, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de fotografii-document „Reșița de ieri“, autor: Remus Mihai Râjniță (Reșița) / partea a III-a.

 

28 noiembrie 2025, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de filatelie având ca tematică „Catedrala Națională“ din București, din colecția lui Erwin Josef Ţigla.

 

28 noiembrie 2025, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de carte, numismatică și filatelie având ca tematică „Ziua Națională a României“, din colecția lui Erwin Josef Ţigla.

 

29 noiembrie – 1 decembrie 2025, Craiova:

Sărbătorim împreună: de Advent (30 noiembrie) și de Ziua Națională a României (1 decembrie), ca între prieteni. Participă membri ai Forumului Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică, București și cei de la Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, Reșița. Participă următoarele formații din Reșița: corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) și formația „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

30 noiembrie 2025, ora 16.00, Casa Armatei, Craiova:

Spectacol cultural-artistic prezentat de formații corale și de dansuri ale filialelor Forumului German din Moinești, Galați, Reșița, Câmpulung Moldovenesc. Din Reșița participă: corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) și formația „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

Expoziție de artă naivă Doina & Gustav Hlinka.

Expoziție de fotografii realizate de Erwin Josef Țigla: „Un reper al Austriei: Capela romano-catolică din Oberndorf bei Salzburg, locul unde, în urmă cu 207 ani, în perioada Crăciunului anului 1818 avea să prindă contur minunatul colind «Stille Nacht = Noapte sfânt㻓.

Expoziție de filatelie de Crăciun din colecția Gustav Hlinka: „Oficiul poștal Christkindl”.

 

30 noiembrie 2025, ora 17.00, online:

ADVENT I, un proiect muzical online al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin. Cântece de Advent cu Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) – la orga electronică: Angela Kovács.

 

 

 

 

23. November 2025, 16:00 Uhr, Tormac = Rittberg, Kreis Temesch:

Ausstellung „Von anno dazumal…“: Aus der Geschichte der Radioapparate, der Pick-ups und der Kassettenrecorder. Aus der Sammlung von George Band (Tormac).

Vorfeier der Heiligen Katharina (25. November) mit der Musikgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

24. November 2025, 17:00 Uhr, Pittner-Schule, Reschitza:

In Memoriam August Pittner (*7. Dezember 1879, Reschitza – †17. November 1965, Reschitza). Ein Rundtischgespräch zur Geschichte, Gegenwart und Zukunft des Kulturzentrums „Pittner-Schule“ Reschitza.

 

26. November 2025, 16:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Die Familie Novacovici / Das Museum Novacovici, Gârbovăț – Almasch-Senke im Banater Bergland: Kulturelle Dialoge mit Felicia Novacovici-Mioc.

 

27. November 2025, 16:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung „Reschitza von gestern“, Autor: Remus Mihai Râjniță (Reschitza) / Teil III.

 

28. November 2025, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kleine Philatelie-Ausstellung zum Thema „Nationale Kathedrale“ Bukarest, mit Bestandteilen aus der Sammlung Erwin Josef Ţiglas.

 

28. November 2025, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Buch-, Numismatik- und Philatelie-Ausstellung zum Thema „Nationalfeiertag Rumäniens“, mit Bestandteilen aus der Sammlung Erwin Josef Ţiglas.

 

29. November – 1. Dezember 2025, Craiova:

Wir feiern zusammen den Ersten Adventssonntag (30. November) und den Nationalfeiertag Rumäniens (1. Dezember), mit Freunden vom Demokratischen Forum der Deutschen in Rumänien – Regionalforum Altreich und dem Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen, Reschitza. Mit folgenden Gruppen aus Reschitza: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die Vokal-Instrumentalgruppe „Resicza” (Koordination: Iuliu Fazakas) und die Volkstanzgruppe „Enzian” (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

30. November 2025, 16:00 Uhr, Armeehaus Craiova:

Kulturprogramm mit Auftritten von Musik- und Tanzgruppen der Filialen des Deutschen Forums in Moinești, Galatz, Reschitza und Kimpolong. Mit folgenden Gruppen aus Reschitza: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die Vokal-Instrumentalgruppe „Resicza” (Koordination: Iuliu Fazakas) und die Volkstanzgruppe „Enzian” (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

Naive-Kunst-Ausstellung Doina & Gustav Hlinka (Reschitza).

Fotoausstellung von Erwin Josef Țigla: „Ein Wahrzeichen Österreichs: die Römisch-Katholische Kapelle Oberndorf bei Salzburg, Ort, wo, vor 207 Jahren, zu Weihnachten 1818 das berühmte «Stille Nacht, heilige Nacht»-Lied entstand“.

Philatelie-Ausstellung aus der Sammlung von Gustav Hlinka: „Das Postamt Christkindl“.

 

30. November 2025, 17:00 Uhr, Online:

ADVENT I, ein musikalisches Online-Projekt des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ und des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen. Adventslieder mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), an der elektronischen Orgel: Angela Kovács.

 

22 noiembrie 2025, ora 15.00, Sala „Karl Singer” și foaierul Casei „Adam Müller-Guttenbrunn“, Timișoara:

Participarea corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Duo Marianne & Petru Chirilovici, a grupului vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas), precum și a formației de dansuri populare germane „Enzian“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea), toate din Reșița, la programul cultural organizat de corul „Temeswarer Liederkranz“ și formația de dansuri germane „Buntes Herbstreigen” din Timișoara, la 32 de ani, respectiv, 29 de ani de la înființare.

 

Robert Stolz (*25 august 1880, Graz – † 27 iunie 1975, Berlin): o expoziție documentară, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată în Banat.

 

Expoziție de artă plastică dedicată municipiului Orșova și Dunării din Banatul Montan, cu lucrări realizate de membrii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și invitații acestuia. Expun: Pătraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Gabriela Surugiu, Carmen Todosie, Maria Tudur și Tatiana Țibru.

 

Expoziția documentară dedicată șvabilor bănățeni și germanilor din Banatul Montan, organizată de FORUMOST, Centrul de Cercetări și Cooperare cu Europa Centrală, de Est, de Centru-Est și de Sud-Est al Universității din Augsburg (Germania).

 

 

22. November 2025, 15:00 Uhr, „Karl Singer“-Festsaal und Foyer des „Adam Müller-Guttenbrunn“-Hauses, Temeswar:

Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), des Duos Marianne & Petru Chirilovici, der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas), sowie der „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) am Kulturprogramm des „Temeswarer Liederkranzes“ und der Volkstanzgruppe „Bunter Herbstreigen“, anlässlich des 32. bzw. 29. Geburtstags.

 

Robert Stolz (*25. August 1880, Graz – † 27. Juni 1975, Berlin): eine Dokumentationsausstellung anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne im Banat vorgetragen wurde.

 

Kunstausstellung, Orschowa und der Donau im Banater Bergland gewidmet, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka) und ihrer Gäste. Es beteiligen sich folgende Künstler: Puiu Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

 

Stellwandausstellung zu den Banater Schwaben und Banater Berglanddeutschen, in der Organisation von FORUMOST, das Forschungs- und Kooperationszentrum Mittel-, Ost-, Ostmittel- und Südosteuropa der Augsburger Universität.

 

https://www.facebook.com/share/v/14Qy3efb4Su/

În 8 februarie 1943, la Câlnic-Reşiţa, vedea lumina lumii viitorul compozitor și dirijor Sabin PAUTZA.

Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, specialitatea dirijat, compoziție și pedagogie muzicală.

În anul 1970 urmează cursurile Academiei Muzicale „Chigiana” din Siena, Italia, specialitatea compoziție și dirijat orchestră cu Franco Donatoni, Franco Ferrara şi Bruno Maderna.

Activitatea sa internaţională de dirijor şi compozitor i-a adus in 1995 titlul onorific de Doctor în Muzică, acordat de Institutul pentru Cercetări Aplicate din Londra. Deasemenea, în anul 2005 Academia de Muzică „George Dima” din Cluj-Napoca i-a acordat titlul de Doctor In Muzică.

Compozitor, dirijor, profesor, manager, sunt patru ipostaze ce definesc personalitatea muzicianului român Sabin Pautza. El este considerat şi confirmat de critici respectabili ai lumii ca fiind Leonard Bernstein al României, plecând de la realitatea că în ultima jumătate de secol puţini compozitori au reuşit să-şi dirijeze cu măiestrie propriile compoziţii fiind, în acelaşi timp, şi interpreţi.

Între anii 1965-1984 predă  la Universitatea de Arte “G. Enescu” din Iaşi.

În 1984 pleacă în America, iar în 1987 devine  director artistic și prim dirijor al celei mai vechi orchestre simfonice din New Jersey, Plainfield Symphony Orchestra.

Este numit “Conductor Emeritus for life” (din 2011) la Plainfield Symphony Orchestra.

Deţine numeroase premii şi distincţii româneşti şi internaţionale, printre care: premiul „George Enescu”, al Academiei Române, premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, marele premiu al Televiziunii Române, premiul de compoziţie al „Concursului Internaţional din Salt Lake City”, Utah, premiul „Rudolf Nissim” al Uniunii Compozitorilor Americani şi  marele premiu „Doctor Martin Luther King Jr.” pentru compoziție.

În septembrie 2016 Regele Mihai I al Romaniei l-a decorat cu Medalia „Nihil Sine Deo” a Casei Regale a României, recunoscându-l ca Ambasador Cultural al României pe meridianele lumii.

Este cetățean de onoare al orașului Plainfield din New Jersey și al orașului Reșița, Caraș-Severin precum și al Județului Caraș-Severin. Liceul de Artă din Municipiul Reșița poartă numele „Sabin Pautza”.

Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al ASCAP – Uniunea Compozitorilor Americani și GEMA, Uniuna Compozitorilor din Germania. Membru onorific al Consiliului de conducere al Institutului Biografic American. Numele lui Sabin PAUTZA figurează în “Who’s Who in Music” (1988-2003) şi în volumul, “2000 de oameni de americani de seamă” publicat de Institutul Biografic American.

Compoziţiile sale au fost înregistrate de către firma „Swift Music Group” din Statele Unite, în seria „Opera Omnia”, pe 15 CD-uri. De asemenea, editura muzicală „San Nicobian” din New York, i-a publicat în exclusivitate  partiturile sale.

Din anul 2014 are loc la Reșița Festivalul Internațional de interpretare pianistică și compoziție „Sabin Pautza” organizat de Societatea pentru Cultură „METARSIS”.

Anul acesta, în perioada 13-18 noiembrie s-a derulat în municipiul de pe malul Bârzavei cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional “Sabin Pautza”.  Despre această manifestare derulată pe parcursul a 6 zile, în care ne-am putut bucura de muzică bună, de lansări de carte, concerte și expoziții interesante am discutat cu maestrul Sabin Pautza.

Criticul și istoricul literar Cornel Ungureanu s-a stins!

Fabulosul scriitor Cornel Ungureanu s-a mutat la cele veșnice!

Dragul nostru prieten Cornel Ungureanu a plecat la Domnul!

Ziua de 19 noiembrie 2025 va fi de acum una tristă pentru cei care l-au iubit și l-au prețuit pe Omul și Cărturarul bănățean Cornel Ungureanu!

Cu doi ani în urmă, atunci când îl sărbătoream la Bocșa pe Cornel Ungureanu la ceas aniversar, scriam câteva rânduri de bucurie și recunoștință. Astăzi, la ceasul plecării acestuia în „lumea cea fără de dor”, voi transforma bucuria în tristețe, însă voi păstra recunoștința, care este veșnică! Întotdeauna îi voi fi recunoscătoare acestui mare om pentru mâna întinsă drept sprijin la nevoie, pentru cuvintele și încurajările primite la ceas de restriște, pentru încredere și susținere atunci când totul părea că se dărâmă și era potrivnic, pentru mult prea generoasa prietenie dăruită mie și bibliotecii mele!

Există oameni despre care ți-e greu să vorbești, deoarece cuvintele sunt sărace pentru a descrie personalitatea acestora sau, pur și simplu, pentru a-ți exprima admirația și prețuirea!

Există oameni care, prin delicatețe și generozitate, îți dau curaj și te inspiră! Te îndeamnă spre acțiuni de care nu credeai că ai fi capabil, spre proiecte pe care, în mod normal, nu ai fi îndrăznit să le întreprinzi.

Există oameni care, prin răbdarea și încrederea acordate, te ajută să te schimbi din oricine în cineva!

Astfel de oameni sunt oamenii de incontestabilă valoare! Iar unul dintre aceștia este maestrul Cornel Ungureanu!

Născut în 3 august 1943 la Lugoj, Corneliu Tiberiu Ungureanu a absolvit Școala elementară din Zăgujeni, Liceul „Traian Doda” din Caransebeș, Facultatea de filologie a Universității din Timișoara și Doctoratul în filologie, urmând o carieră firească atât în plan universitar, cât și literar, clădind o reală personalitate culturală, un veritabil critic, istoric literar și eseist.

Profesor, apoi referent literar la Teatrul de Stat „Matei Millo” din Timișoara, redactor, secretar de redacție și redactor-șef adjunct la revista „Orizont”, președintele Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor (din 1990 până în prezent), profesor la Facultatea de Litere și Filosofie din Timișoara, sunt câteva dintre activitățile pe care Cornel Ungureanu le-a desfășurat cu măiestrie de-a lungul vremii, iar pe unele încă le desfășoară.

Scriitor prolific, cunoscut în țară și în străinătate, multe dintre volumele sale se bucură de traduceri reușite.

A debutat publicistic cu critică literară în „Scrisul bănățean” (1962) și de atunci continuă să publice în nenumărate periodice din țară și străinătate.

Debutul editorial se produce în 1975 cu volumul „La umbra cărților în floare”, un mănunchi de cronici literare „echilibrate și decente” (Nicolae Manolescu), și continuă cu excepționale cărți de istorie și critică literară, iar după 1990 manifestă un interes aproape exclusiv pentru geografia și istoria literară: „Geografia literară, așa cum o concepe, studiază literatura Provinciei sau mai târziu pe aceea din Mitteleuropa ori pe aceea a exilaților, redefinind «centrul prin echivalențele cu periferia»; istoria, la rândul ei, constă în refacerea unor dosare privitoare la  opere uitate, pierdute sau ignorate, datorate fie unui I. Slavici, fie unui I.D. Sârbu.” (Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române”).

Merită a fi amintite volume precum: „La umbra cărților în floare” (1975); „Proză și reflexivitate” (1977); „Contextul operei” (1979); „Proza românească de azi. I. Cucerirea tradiției” (1985); „Imediata noastră apropiere” (vol. I, 1980 și vol. II, 1991); „Mircea Eliade și literatura exilului” (1995); „La Vest de Eden. O introducere în literatura exilului” (vol. I, 1995 și vol. II, 2000); „A treia Europă” (1997); „Fragmente despre teatru” (1997); „A muri în Tibet” (1998); „Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă” (în colaborare, 1998); „ Introducere în viața și opera lui Petru E. Oance (Tata Oancea), poet, sculptor și jurnalist” (1999); „Despre regi, saltimbanci și maimuțe” (vol. I, 2001 și vol. II, 2003); „Mitteleuropa periferiilor” (2002); „Ioan Slavici: monografie” (2002); „Geografia literară” (2002); „Geografia literară a României, azi” (vol. I-IV, 2003 – 2006); „Despre Cercul literar de la Sibiu. Intervalul timișorean” (2004); „Europa Centrală, Geografia unei iluzii” (2004); „Sorin Titel” (2005); „Octavian Goga, monografie” (2007); „Istoria secretă a literaturii române” (2007); „Petre Stoica și regăsirea Europei Centrale” (2010); „Șantier 2. Un itinerar în căutarea lui Micea Eliade” (2010); „Zilele și nopțile săptămânii. O introducere în opera lui D.R. Popescu” (2014); „Literatura Banatului” (2015); „Arta paricidului la români” (2016); „Dialoguri. Pagini de jurnal” (2021) etc; dar și volume semnate în calitate de coautor cum ar fi: „Ioan Holender. De la Viena la Timișoara” (2014), „Antologia literaturii dialectale bănățene” (2017) ș.a.

Cu un simplu search pe Google putem accesa nenumărate informații de și despre cărturarul Cornel Ungureanu și opera sa, dar și răsfoind tradiționalele dicționare, lexicoane sau enciclopedii de literatură: de la „Prima verba” a lui Laurențiu Ulici (1978) la „Pâinea noastră cea de toate zilele” a lui Ovid S. Crohmălniceanu (1981); de la „Critici români de azi” a lui Gheorghe Grigurgu (1984) la „Literatura Română Contemporană” a lui Laurențiu Ulici (1995); de la „Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin” (1998) la „Dicționarul scriitorilor din Banat” (2005), de la „Istoria critică a literaturii române” a lui Nicolae Manolescu (2008) la „Enciclopedia Banatului. Literatura” (2016) ș.a.m.d. și la cea mai recentă lucrare a lui Ionel Bota: „Spectacolul poate începe”. Despre o „poveste a textului” în scrisul lui Cornel Ungureanu (2024).

Astăzi, la ceas de tristețe, dorim să ne alăturăm celor care transmit gânduri îndoliate și condoleanțe familiei, neuitând faptul că, în toate vremurile – mai bune și mai grele -, omul, scriitorul, cărturarul Cornel Ungureanu a fost alături bibliotecii bocșene și managerului ei. Ne-a onorat cu încredere și generozitate, mai mult, ne-a onorat cu prietenia domniei sale! Astfel încât astăzi, 19 noiembrie 2025, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa și „Șerbanii de Bocșa” (cum îi plăcea domniei sale să ne numească) au pierdut nu doar un fabulos scriitor, un ales cărturar și drag colaborator, dar și un veritabil prieten!

Din primele rânduri afirmam că e extrem de greu să scrii și să vorbești despre oameni-legendă, personalități marcante despre care vorbește însăși bogata și diversificata lor activitate! Așadar, asigurându-vă de toată dragostea și prețuirea, am să mă limitez, cu gratitudine, la un sincer Mulțumesc!

Mulțumesc, maestre! Dumnezeu să vă odihnească și un colțișor din Rai să vă dăruiască! Vă vom purta în gând și-n suflet cu drag și recunoștință!

 

21 noiembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de artă plastică Eleonora & Gabriel Hoduț (Reșița).

 

21. November 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kunstausstellung Eleonora & Gabriel Hoduț (Reschitza).

 

Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a aprobat prin vot propunerile de membri ai consiliilor de de administraţie de la Radio România și TVR. Ulterior, aceștia au depus jurământul.

Cu un mandat de 4 ani, noul Consiliul de Administrație al SRR este compus din Ruxandra Ileana Săraru (titular), Radu-Bogdan Herjeu (titular) și Alexandru Ioan Șerbănescu (titular) – din partea PSD; Maria Muntean (titular) și Maria Lăcrămioara Nicolescu (supleant) – din partea AUR; Vlad Mircea Pufu (titular) și Alexandra Bogdan (supleant) – din partea PNL; Robert Cristian Schwartz (titular), Alexandra Coliban (titular) și Cristian-Gabriel Seidler (supleant) – din partea USR; Annamaria Bodoczi (titular) și Katalin Demeter (supleant) – din partea UDMR; Roxana Georgeta Gheorghe (titular) și Mirela Antoanela Petrescu (supleant) – din partea celorlalte minorități. Din partea președintelui României au fost votați Dragoș-Gabriel Pătlăgeanu (titular) și Camelia-Tatiana Ilie (supleant), iar din partea Guvernului Nadina-Ioana Dogioiu (titular) și Daniela-Elena Sălbatecu (supleant).

Potrivit radioromania.ro, salariații Societății Române de Radiodifuziune vor fi reprezentați în CA de către Marius-Dorian Tănase (titular), Nicoleta-Viorica Balaci (titular), Mihai-Ioan Miclăuș (supleant) și Laurențiu-Marius Olteanu (supleant).

Consiliul de Administraţie al TVR validat este format din Loredana Corchiş (titular), Stelian Bărăgan (titular) şi Nicoleta Amalia Matei (titular) – propuşi de PSD, Monica Simona Ghiurco (titular) şi Rafael Udrişte (supleant) – propuşi de AUR, Radu Carp (titular), Cristina-Ancuţa Pocora (titular) şi, respectiv, Daniela Sava (supleant) şi Gheorghe Croitoru (supleant) – propuşi de PNL, Catrinel Trofin (titular) şi Cătălin Ghiţă (supleant) – propuşi de USR, Anderco Aliz-Timea (titular) şi Kis Timea (supleant) – propuse de UDMR, Cristiana-Narcisa Manciu (titular) şi Bogdan-Alexandru Cuza (supleant) – propuşi din partea preşedintelui României, Ana Adriana Săftoiu (titular) şi Mariana Luca (supleant) – propuşi din partea Guvernului, Emanuel Sorin Torică (titular) şi Cristinel Godinac (titular), Gabriela Luminiţa Iordănescu (supleant) şi Alina Amza (supleant) – propuşi din partea personalului angajat al Societăţii Române de Televiziune, Borislav Velimirovici (titular) şi Gjorgji Ivanovski (supleant) – propuşi din partea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Membrii Consiliului de Administraţie al SRR l-au propus pe Robert Cristian Schwartz ca Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune. Acesta urmează a fi validat de Parlament.

În aceeași ședință a fost aleasă și conducerea Societății Române de Televiziune. Adriana Săftoiu este propusă ca președinte director general al televiziunii publice.

În data de 19 noiembrie se împlinesc 38 de ani de la constituirea primului nucleu al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița. Pentru a marca evenimentul, în această zi au loc mai multe manifestări. Programul este următorul:

19 noiembrie 2025, ora 17.30, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:

Sfântă Liturghie de mulțumire în limba germană și română pentru cei 38 de ani de activitate, dedicată totodată Sfintei Elisabeta, patroana spirituală a asociației, celebrează pr. Veniamin Pălie, canonic și arhidiacon al Banatului Montan.

 

19 noiembrie 2025, ora 18.45, Centrul Social „Frédéric Ozanam” Reșița:

Expoziție de fotografii și de filatelie având ca tematică „Sf. Elisabeta“, realizate de Erwin Josef Ţigla.

Program cultural cu participarea următoarelor formații ale etniei germane din Reșița: corul „Franz Stürmer” (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) și formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ – adulții (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

 

La ceas aniversar, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița privește în urma ei, la cei 38 ani de activitate. Astfel, în perioada 19 noiembrie 1987 – 19 noiembrie 2025, asociația a organizat sau co-organizat un număr de 7.301 manifestări. Din acestea, 3.053 au fost organizate la Reșița. Existența unor filiale constituie dovezi clare de implicare zonală. De asemenea, 776 de manifestări au fost organizate sau co-organizate în localități unde nu suntem prezenți prin filiale. Cele 1.703 de expoziții, cele 75 de manifestări distractive, precum sunt balurile, sau cele 395 de excursii organizate rotunjesc aria de activitate a asociației jubiliare, ca de altfel și cele 678 de manifestări cu caracter spiritual.

Manifestări ca „Decada Culturii Germane în Banatul Montan” (35 de ediții), „Zilele Literaturii Germane la Reșița” (35 de ediții) sau „Copiii desenează ținutul natal” (din doi în doi ani, 17 ediții) fac parte integrantă din mișcarea culturală județeană și națională. Alte manifestări precum „Primăvara culturală germană la Reșița” (23 de ediții), „Te salut, copilărie” (18 ediții), „Iunie – luna expozițiilor” (18 ediții), „Gărâna în septembrie“ (27 de ediții), „Mai multe lumânări în cimitirele noastre” (18 ediții) și „Toamna culturală germană la Reșița” (23 de ediții) stau de asemenea ca model în implicarea culturală din municipiu, din județ, din țară și chiar de peste hotare. Nu trebuie uitată și organizarea mai multor evenimente comemorative anuale dedicate deportării în fosta URSS și a deportării în Bărăgan.

Asociația editează publicația „Echo der Vortragsreihe” („Ecoul Asociației”), alături de alte ediții speciale, dedicate principalelor evenimente ale etniei germane din Banatul Montan. De asemenea, trebuie amintite cele peste 130 de apariții editoriale și cele 30 numere din publicația „Info”.

Restaurarea și păstrarea unor monumente ale etniei germane din Reșița precum și întreținerea mormintelor eroilor necunoscuți germani, căzuți în cele două Războaie Mondiale, se află de asemenea în planul de activități al asociației, ca și participarea, prin intermediul formațiilor culturale germane din municipiu, la manifestări cultural-artistice din țară și de peste hotare.

Anul trecut, asociația noastră a primit o apreciere internațională. A fost o deosebită onoare pentru asociația noastră să i se confere, în data de 15 noiembrie 2024, la Neumarkt in der Steiermark / Austria, din partea Christinei Hofmeister, însărcinata grupului Austria din partea Fondation du Mérite Européen Luxembourg, Diploma de Onoare „Mérite Européen“.

Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, bazându-se pe cei 38 ani de activitate, va contribui și pe mai departe la viața culturală din județ și din țară. Este crezul celor activi aici. La ceas de sărbătoare adresăm un cuvânt de mulțumire tuturor acelora care au stat aproape de Asociație, celor care au ajutat-o și sprijinit-o, dar și membrilor săi, fără de care, astăzi, ea nu ar fi ceea ce este!

 

Erwin Josef Țigla

La Școala Primară Mărtinești s-au trăit zile pline de lumină și bucurie. Târgul Toamnei, care a ajuns la a III-a ediție, a adunat laolaltă copii, părinți și cadre didactice într-o atmosferă caldă, de sărbătoare și recunoștință.

Școala s-a umplut de râsete și culoare: coșuri cu mere roșii, dovleci zâmbitori, dulciuri făcute acasă de mamele noastre harnice, dar mai ales inimile mari ale copiilor care și-au pus sufletul în fiecare ornament, desen sau lucru handmade.

La final, o tombolă veselă a adus și mai multă emoție – fiecare copil și-a văzut munca apreciată și răsplătită cu zâmbete. A fost o zi simplă – susținea prof. Lenuța Aurelia CÎNDEA (foto), în calitatea sa de director – dar plină de sens: o dovadă că acolo unde școala, familia și comunitatea bat la unison, se nasc cele mai frumoase amintiri.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR