Bucurie de toamnă la Sântămărie

Toamna, anotimpul culorilor calde și al roadelor bogate, oferă de fiecare dată un prilej ideal pentru activități educaționale, culturale și comunitare, aducând și în acest an, culoare, veselie și energie creativă în comunitatea din Sântămăria-Orlea, prin organizarea proiectului de activitate extrașcolară „Bucurie de toamnă la Sântămărie” – aflată la ediția a IV-a. 

Liliana Farcașiu

Gândit ca un „mic festival” dedicat anotimpului roadelor bogate, evenimentul a reunit preșcolari, elevi, cadre didactice și părinți de la Școala Gimnazială Sântămăria-Orlea (director prof. Liliana Farcașiu) și Școala Primară Subcetate într-un demers educativ complex, care  și-a propus să dezvolte abilități diverse și să promoveze valorile locale.

Chiorbeja Maria Emanuela

Proiectul – susținea prof. Chiorbeja Maria Emanuela în calitatea sa de responsabil programe și proiecte educaționale – a avut la bază o serie de obiective esențiale pentru formarea tinerei generații. În primul rând, activitățile au urmărit antrenarea preșcolarilor și elevilor în organizarea unui festival de toamnă. În al doilea rând, proiectul a stimulat și dezvoltarea aptitudinilor creative. Copiii, ajutați de părinți și cadrele didactice au realizat aranjamente tematice, decorațiuni sau au adus obiecte inspirate din frumusețea și bogăția toamnei. Nu în ultimul rând, momentul mult așteptat de toți a fost degustarea produselor tradiționale și preparate de sezon.             Degustarea fructelor de toamnă – mere, pere, prune, nuci, struguri, a produselor gastronomice locale – prăjituri, brioșe, tarte, sarmale fierte în dovleac a fost momentul festivalului mult așteptat de toți cei prezenți.

Implicarea copiilor și a părinților, susținerea autorităților locale și entuziasmul întregii comunități au dus la realizarea unui reușit festival în comuna Sântămăria-Orlea.

După încheierea festivalului, o parte din conservele, fructele, legumele și produsele gastronomice au ajuns și acolo unde e nevoie de ele… la „Asociaţia Zâmbiți Copiilor Noștri”, Pui – pentru a le aduce zâmbete și speranță membrilor acesteia.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

INVITAȚIE

23 noiembrie 2025, ora 16:00, Tormac, jud. Timiș:

Expoziție „De prin timpuri trecute…“: Din istoria aparatelor de radio, a pick-up-urilor și a casetofoanelor. Din colecția: George Band (Tormac).

O sărbătorim împreună pe Sfânta Ecaterina (25 noiembrie) cu grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

24 noiembrie 2025, ora 17.00, Școala Pittner, Reșița:

In memoriam August Pittner (*7 decembrie 1879, Reșița – †17 noiembrie 1965, Reșița): O dezbatere culturală privind trecutul, prezentul și viitorul Centrului Cultural „Școala Pittner”.

 

26 noiembrie 2025, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Familia Novacovici / Casa Memorială Muzeu Novacovici, Gârbovăț – Valea Almăjului: Dialoguri culturale cu Felicia Novacovici-Mioc.

 

27 noiembrie 2025, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de fotografii-document „Reșița de ieri“, autor: Remus Mihai Râjniță (Reșița) / partea a III-a.

 

28 noiembrie 2025, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de filatelie având ca tematică „Catedrala Națională“ din București, din colecția lui Erwin Josef Ţigla.

 

28 noiembrie 2025, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de carte, numismatică și filatelie având ca tematică „Ziua Națională a României“, din colecția lui Erwin Josef Ţigla.

 

29 noiembrie – 1 decembrie 2025, Craiova:

Sărbătorim împreună: de Advent (30 noiembrie) și de Ziua Națională a României (1 decembrie), ca între prieteni. Participă membri ai Forumului Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică, București și cei de la Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, Reșița. Participă următoarele formații din Reșița: corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) și formația „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

30 noiembrie 2025, ora 16.00, Casa Armatei, Craiova:

Spectacol cultural-artistic prezentat de formații corale și de dansuri ale filialelor Forumului German din Moinești, Galați, Reșița, Câmpulung Moldovenesc. Din Reșița participă: corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) și formația „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

Expoziție de artă naivă Doina & Gustav Hlinka.

Expoziție de fotografii realizate de Erwin Josef Țigla: „Un reper al Austriei: Capela romano-catolică din Oberndorf bei Salzburg, locul unde, în urmă cu 207 ani, în perioada Crăciunului anului 1818 avea să prindă contur minunatul colind «Stille Nacht = Noapte sfânt㻓.

Expoziție de filatelie de Crăciun din colecția Gustav Hlinka: „Oficiul poștal Christkindl”.

 

30 noiembrie 2025, ora 17.00, online:

ADVENT I, un proiect muzical online al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin. Cântece de Advent cu Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) – la orga electronică: Angela Kovács.

 

 

 

 

23. November 2025, 16:00 Uhr, Tormac = Rittberg, Kreis Temesch:

Ausstellung „Von anno dazumal…“: Aus der Geschichte der Radioapparate, der Pick-ups und der Kassettenrecorder. Aus der Sammlung von George Band (Tormac).

Vorfeier der Heiligen Katharina (25. November) mit der Musikgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

24. November 2025, 17:00 Uhr, Pittner-Schule, Reschitza:

In Memoriam August Pittner (*7. Dezember 1879, Reschitza – †17. November 1965, Reschitza). Ein Rundtischgespräch zur Geschichte, Gegenwart und Zukunft des Kulturzentrums „Pittner-Schule“ Reschitza.

 

26. November 2025, 16:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Die Familie Novacovici / Das Museum Novacovici, Gârbovăț – Almasch-Senke im Banater Bergland: Kulturelle Dialoge mit Felicia Novacovici-Mioc.

 

27. November 2025, 16:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung „Reschitza von gestern“, Autor: Remus Mihai Râjniță (Reschitza) / Teil III.

 

28. November 2025, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kleine Philatelie-Ausstellung zum Thema „Nationale Kathedrale“ Bukarest, mit Bestandteilen aus der Sammlung Erwin Josef Ţiglas.

 

28. November 2025, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Buch-, Numismatik- und Philatelie-Ausstellung zum Thema „Nationalfeiertag Rumäniens“, mit Bestandteilen aus der Sammlung Erwin Josef Ţiglas.

 

29. November – 1. Dezember 2025, Craiova:

Wir feiern zusammen den Ersten Adventssonntag (30. November) und den Nationalfeiertag Rumäniens (1. Dezember), mit Freunden vom Demokratischen Forum der Deutschen in Rumänien – Regionalforum Altreich und dem Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen, Reschitza. Mit folgenden Gruppen aus Reschitza: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die Vokal-Instrumentalgruppe „Resicza” (Koordination: Iuliu Fazakas) und die Volkstanzgruppe „Enzian” (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

30. November 2025, 16:00 Uhr, Armeehaus Craiova:

Kulturprogramm mit Auftritten von Musik- und Tanzgruppen der Filialen des Deutschen Forums in Moinești, Galatz, Reschitza und Kimpolong. Mit folgenden Gruppen aus Reschitza: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die Vokal-Instrumentalgruppe „Resicza” (Koordination: Iuliu Fazakas) und die Volkstanzgruppe „Enzian” (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

Naive-Kunst-Ausstellung Doina & Gustav Hlinka (Reschitza).

Fotoausstellung von Erwin Josef Țigla: „Ein Wahrzeichen Österreichs: die Römisch-Katholische Kapelle Oberndorf bei Salzburg, Ort, wo, vor 207 Jahren, zu Weihnachten 1818 das berühmte «Stille Nacht, heilige Nacht»-Lied entstand“.

Philatelie-Ausstellung aus der Sammlung von Gustav Hlinka: „Das Postamt Christkindl“.

 

30. November 2025, 17:00 Uhr, Online:

ADVENT I, ein musikalisches Online-Projekt des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ und des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen. Adventslieder mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), an der elektronischen Orgel: Angela Kovács.

 

INVITAȚIE

22 noiembrie 2025, ora 15.00, Sala „Karl Singer” și foaierul Casei „Adam Müller-Guttenbrunn“, Timișoara:

Participarea corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Duo Marianne & Petru Chirilovici, a grupului vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas), precum și a formației de dansuri populare germane „Enzian“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea), toate din Reșița, la programul cultural organizat de corul „Temeswarer Liederkranz“ și formația de dansuri germane „Buntes Herbstreigen” din Timișoara, la 32 de ani, respectiv, 29 de ani de la înființare.

 

Robert Stolz (*25 august 1880, Graz – † 27 iunie 1975, Berlin): o expoziție documentară, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată în Banat.

 

Expoziție de artă plastică dedicată municipiului Orșova și Dunării din Banatul Montan, cu lucrări realizate de membrii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și invitații acestuia. Expun: Pătraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Gabriela Surugiu, Carmen Todosie, Maria Tudur și Tatiana Țibru.

 

Expoziția documentară dedicată șvabilor bănățeni și germanilor din Banatul Montan, organizată de FORUMOST, Centrul de Cercetări și Cooperare cu Europa Centrală, de Est, de Centru-Est și de Sud-Est al Universității din Augsburg (Germania).

 

 

22. November 2025, 15:00 Uhr, „Karl Singer“-Festsaal und Foyer des „Adam Müller-Guttenbrunn“-Hauses, Temeswar:

Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), des Duos Marianne & Petru Chirilovici, der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas), sowie der „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) am Kulturprogramm des „Temeswarer Liederkranzes“ und der Volkstanzgruppe „Bunter Herbstreigen“, anlässlich des 32. bzw. 29. Geburtstags.

 

Robert Stolz (*25. August 1880, Graz – † 27. Juni 1975, Berlin): eine Dokumentationsausstellung anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne im Banat vorgetragen wurde.

 

Kunstausstellung, Orschowa und der Donau im Banater Bergland gewidmet, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka) und ihrer Gäste. Es beteiligen sich folgende Künstler: Puiu Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

 

Stellwandausstellung zu den Banater Schwaben und Banater Berglanddeutschen, in der Organisation von FORUMOST, das Forschungs- und Kooperationszentrum Mittel-, Ost-, Ostmittel- und Südosteuropa der Augsburger Universität.