În aceste zile de fervoare naţională se cuvine să ne amintim de eroii noştri pârvoveni, căzuţi în Primul Război Mondial, pentru realizarea visului secular al românilor, unirea tuturor principatelor româneşti, într-o singură patrie, România Mare !
Istoria neamului românesc s-a realizat prin cultură, prin fapte eroice, dar mai ales prin jertfa soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă. De aceea, datori suntem a ne aduce aminte de jertfelnicia lor, de cei care și-au vărsat sângele hrănind glia strămoşească, pentru ca noi să avem o patrie.
România Mare s-a înfăptuit cu jertfele tuturor românilor. Pentru realizarea acestui deziderat s-au jertfit peste 535.706 de români, din care aproape 500 numai din Craina Bănăţeană.
Din satul Pârvova au fost mobilizaţi pentru marele război 283 de oameni , 43 au căzut pe câmpul de luptă, 20 au fost mutilaţi, iar numărul prizonierilor s-a ridicat la 60 de oameni. Amintim cu smerenie şi plecăciune numele eroilor căzuţi în Primul Război Mondial 1914-1918, din localitatea Pârvova: Canea Damian, Canea Isale, Canea Radu, Craia Ioţa, Craia Pavel, Gheorghescu Gheorghe, Gheorghescu Petru, Iocşa Vasile, Ionescu Ilie, Ionescu Matei, Ionescu Petru, Ionescu Petru, Megheleş Ion, Miulescu Ilie, Miulescu Iosif, Miulescu Isale, Miulescu Mihai, Miulescu Petru, Miulescu Petru, Năslău Ionică, Niţu Nicolae, Nicolicea Traian, Paidola Alimpe, Paidola Alimpe, Paidola Andrei, Paidola Grigore, Paidola Ion, Paidola Iosif, Paidola Marian, Paidola Mihai, Petrovici Franţ, Popescu Samailă, Ţunea Dumitru, Ţunea Ilia, Ţunea Ilie, Ţunea Nicolae, Ţunea Petru, Urecheatu Gheorghe.
La data de 24 noiembrie 1918 are loc constituirea Consiliului Naţional şi a Gărzii Naţionale Române precum şi depunerea jurământului de credinţă Marelui Sfat Naţional Român în comuna Pârvova. În acest act încheiat la acea dată scria următoarele:
Proces-verbal,
Luat în 24 noembrie, în comuna Pârvova, la adunarea românilor din această comună,
din incidentul(cu ocazia) constituirii în Consiliul Naţional Român şi Gardă Naţională.
,,Dl. părinte Eugeniu Călţun mulţămind oamenilor pentru participarea într-un număr aşa mare şi de frumos, şi arătând scopul întrunirii deschide adunarea.
Dl. locotenent Octavian Rădulescu clarifică situaţia de azi a românilor din Monarhie, de pe memorie, făcând atenţi pe oameni a se folosi înţelept de dreptul de libera dispoziţie (dreptul de autodeterminare). Pentru apărarea marilor interese ale românilor din comună propune, a se alege un Comitet Executiv.
Propunerea d-lui locotenent O. Rădulescu, se primeşte alegându-se de preşedinte dl. părinte Eugeniu Călţun, iar ca membrii în Comitet: Petru Ruscan, Alexă Canea, Teodor Miulescu, Mazim Ţunea, Ilie Călţun, Teodor Canea, Petru Nicolicea, Ion Georgescu, Nicolae Miulescu, Ion Jurchescu.
Dl. sublocotenent Isac Rădulescu, arătând necesitatea organizării unei garde locale, pentru asigurarea ordinei publice, propune Consiliului Naţional a se organiza în Gardă Naţională.
Se înfiinţează Garda Naţională în chipul următor: Pe lângă cei (scrişi) străjeri ce sunt în permanenţă, în fiecare zi mai fac serviciu trei inşi, rânduindu-se după numărul caselor.
Dl candidat de preot Iancu Călţun provoacă Consiliul, ca să fie la înălţimea chemării lui, în zilele acestea de glorie ale neamului românesc, delăturând orice motive, ură şi vrajbă personală, iar pentru a da un colorit sărbătoresc acestei zile, zile de sărbătoare, provoacă (convoacă) să pună jurământ Marelui Sfat Naţional al Românilor din Ungaria şi Transilvania.
Consiliul face jurământ cu mare entuziasm.
Ne mai fiind altele de pertractat(perfectat), se încheie şedinţa.
Semnează:
Iancu Călţun, notarul esmişilor (trimişilor) Consiliului Naţional din Caransebeş.
Eugeniu Călţun, preşedintele Consiliului comunei Pârvova;
Octavian Rădulescu, locotenent, trimisul Consiliului Naţional din Caransebeş;
Isac Rădulescu, sublocotenent, trimisul Consiliului Naţional din Caransebeş;
Despre situaţia din Pârvova la anul 1918 povesteşte directorul şcolii Iacob Berzanescu, în luna iulie 1934: ,,În acele vremuri locuitorii satului erau disperaţi de lunga durată a războiului, de prădăciunile armatei austro-ungare, care le a luat lâna, cânepa, fânul, cerealele, trăsurile, vitele, nici cele patru clopote de la biserică nu au scăpat de jecmăneala ungurească. Apoi, ca şi când nu ar fi fost destul cu batjocura, populaţia era tratată josnic, aruncându-le în faţă tot felul de epitete denigratoare, soldaţi de pe front erau aruncaţi în linia întâi, în locurile cele mai expuse unei morţi sigure. Odată cu terminarea războiului soldaţii pârvoveni s-au întors acasă, având cu ei armele ce le avuseră pe front. Soldaţi împreună cu populaţia indignată de purtarea ungurilor se revoltă împotriva jandarmilor unguri, împotriva notarului ungur Bagoly Bela, cât şi împotriva negustorului Zaharia Miulescu, numai intervenţia învăţătorului Berzanescu îi scapă de linşare pe reprezentanţii guvernului. Aşadar alipirea Banatului la patria mamă a fost pentru locuitorii comunei Pârvova o bucurie nedescrisă, o exaltare sufletească ce rezulta din realizarea idealului naţional”.
Nu puteam trece cu vederea eroi pârvoveni din Al Doilea Război Mondial, pur şi simplu era o blasfemie să nu-i enumerăm și să nu-i amintim în aceste rânduri. Iată numele acestor eroi: Babeu Ion, Canea Petru, Fuicu Ion, Gheorghescu Nicolae, Iliescu Pavel, Iliescu Pricop, Ionescu Nicolae, Iovănescu Mihai, Megheleş Ion, Miulescu Filip, Petrovici Pişta, Popescu Samailă, Străinescu Zaharia, Ţunea Nicolae.
Satul Pârvova a avut un reprezentant de seamă la marele act de la Alba Iulia, pe numele său Traian Călţun, din marea familie preoţească a Călţunilor. Acesta s-a născut în anul 1881, după terminarea Academiei de teologie din Caransebeş este hirotonit preot de către episcopul Nicolae Popea la 8 martie 1904, contrar voinţei sale (asemenea străbunicului său Ilia Călţun) pe seama parohiei Valea Mare, deoarece socrul său, Nestor Damşa avea mare trecere la Episcopia Caransebeşului. În 1910 se transferă la parohia Borlovenii-Noi, deoarece voia să fie mai aproape de satul de baştină Pârvova. A participat la marele act al Unirii de la Alba Iulia, fiind secretar al istoricului Ioan Sârbu din Rudăria. Numele lui trebuie dăltuit în istoria satului, pentru că dacă îl lăsăm pradă uitării, o să ne trezim că noi nu am avut nici un reprezentant la Alba Iulia, el fiind oarecum antamat de alte localităţi.
După ultimele cercetări, se pare că şi contabilul Constantin Călţun, participant şi el la marele act de la Alba Iulia, din partea Societăţii române de lectură din Caransebeş, are rădăcini în familia Călţun din Pârvova.
În amintirea eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale pentru apărarea patriei au fost construite două monumente ale eroilor. O cruce monument este așezată în centrul satului, frumos împrejmuită cu gard de fier forjat, fiind construită în anul 1992. Pe cele două faţete ale monumentului sunt înscrise numele tuturor eroilor căzuţi din satul Pârvova, iar celălalt monument se află în curtea bisericii şi este construit la iniţiativa directorului Iacob Trăilescu şi a preotului Ion Văluşescu, fiind ridicat în anul 1994.
La final, nu trebuie uitați nici eroii noștri pârvoveni înrolați în Regimentul de Granița nr. 13, ce au murit la Revoluția din 1848, pe frontul italian. O să-i amintim aici cu pioșenie, pentru ca locuitorii satului să nu-i uite nici pe ei, așa cum nu i-a uitat nici pe eroii din cele două războaie mondiale. Acești eroi sunt următorii: Iohann Iokșa-27 ani, Gavrilă Ionescu-22 ani, Pau Ionescu-29 ani, Dumitru Paidolla-24 ani, George Ionescu – 28 ani, Teodor Iokșa (Iocșa) – 22 ani și Anton Paidolla – 20 ani.
Iată ce ne spune marele Iorga despre marele act al Unirii: Unitatea naţională nu este un succes diplomatic, o izbândă militară, o cucerire a forţei, isprava unei cugetări individuale ori a unei acţiuni de grup, ci rezultatul firesc al unei stări de spirit permanente.
La mulți ani, România mea !

Gheorghe Țunea Pîrvovanu – membru UZPR

Deși numismatica a fost numită adesea în trecut „hobby-ul regilor”, ea este, în realitate, una dintre cele mai importante „ferestre” prin care privim istoria. Oamenii colecționează monede încă din antichitate (împăratul roman Augustus fiind un cunoscut colecționar), însă termenul în sine, cu rigoarea pe care i-o atribuim astăzi, s-a cristalizat mult mai târziu.
Cuvântul „numismat” provine din latinescul numisma (monedă), care își trage originea din grecescul nomisma. Interesant este că rădăcina grecească merge și mai adânc, la nomos, care înseamnă „lege” sau „obicei”. Acest lucru ne indică faptul că, încă de la început, moneda nu era doar o bucată de metal, ci un obiect validat prin lege și convenție socială.
Termenul de „numismatică”, definit ca disciplină științifică, a început să fie folosit frecvent în Europa secolelor XVII-XVIII, odată cu Iluminismul, când studiul istoriei a devenit mai riguros. Totuși, „părintele” spiritual al numismaticii este considerat poetul renascentist Petrarca (sec. XIV), cel care folosea monedele romane pentru a ilustra istoria și portretele împăraților. În vocabularul uzual occidental, termenul de „numismat” (persoana care studiază, nu doar adună) a intrat în prima parte a secolului al XIX-lea (aprox. 1820-1830).
Este esențial să subliniem că a fi numismat înseamnă mult mai mult decât a fi un simplu colecționar. Esența termenului rezidă în studiu, cercetare și interpretare; din această perspectivă, numismatica este o veritabilă știință auxiliară a istoriei.

În istoriografia românească, titlul onorific de „prim numismat științific” îi este acordat, de regulă, lui Dimitrie A. Sturdza (1833–1914), supranumit „părintele numismaticii românești”. Inițial un colecționar pasionat, Sturdza a inițiat un vast proces de clasificare, rezultatele fiind publicate în lucrări de referință. Prima sa lucrare majoră a apărut în 1872, la Viena, în limba germană, oferind o privire de ansamblu asupra monedelor emise de Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVIII.
Alături de Sturdza, alți doi „giganți” au consolidat acest domeniu:
Mihail C. Șuțu (Sutzu) (1841–1933): Considerat primul numismat român cu recunoaștere internațională majoră, expert în monede antice și metrologie, și primul președinte activ al Societății Numismatice (înființată în 1903).
Constantin Moisil (1876–1958): Numit „părintele școlii românești de numismatică”, cel care a format generații de specialiști și a condus Cabinetul Numismatic al Academiei.

Deși istoricii consemnează cu fermitate aceste trei personalități drept pionieri, consider un act de dreptate istorică completarea acestui cerc prin menționarea lui Nicolae Stoica de Hațeg. Cronicarul bănățean trebuie privit ca un premergător al numismaticii noastre, poate chiar primul numismat în adevăratul sens al cuvântului, plasându-se cronologic înaintea preocupărilor științifice oficiale din Vechiul Regat.
O primă dovadă a activității sale apare chiar în însemnările sale din anul 1813:
„De mai mulți ani, începând îndeosebi cu 1813, când, din ordin, domnul de Jakabfy, vicecomite al Carașului, a venit la mine pentru a cumpăra 24 monede antice pentru noul Muzeu Național de la Pesta, le-am dăruit, ca iubitor de neam și patriot. Am devenit astfel cunoscut prin ziare ca numismat…”
Deși termenul de „numismat” putea părea pretențios pentru acea epocă, activitatea lui Stoica de Hațeg întrunește toate criteriile științifice. El nu a fost un simplu „căutător de comori”, ci un cercetător care a folosit monedele ca izvoare istorice.
În Cronica Mehadiei, găsim date amănunțite despre bogata sa colecție (Secțiunea I, paragraful IV). Mai mult, există un document crucial: un catalog din 12-14 martie 1831, alcătuit de cronicar în limba germană și trimis, alături de o scrisoare, mitropolitului din Carlovăț. Acest catalog cuprindea 129 de tipuri de monede: grecești, macedonene, geto-dace, romane republicane și imperiale, bizantine și medievale. (cf. Damaschin Mioc și Costin Feneșan, în ,,Scrieri: Nicolae Stoica de Hațeg„, scrisoarea și catalogul fiind traduse de către cei doi importanți istorici români).
O dovadă indubitabilă a valorii științifice a colecției ne este oferită de istoricul Damaschin Bojincă, în urma vizitei sale la Mehadia din anul 1830. Impresionat de ceea ce a văzut, Bojincă nota: „Asămine ban am văzut între altele pe care este scris «Roma Condita»… Această monetă și altele foarte multe romanești se află și le-am văzut la anul 1830 în vestita numismatică romană a domnului protopresviter din Mehadia, Nicolae Stoica de Hațeg. Acest vrednic și pentru nația sa foarte zelos bărbat s-au sîrguit din tinerețele sale a aduna banii vechi… Pe lîngă marele număr de monete vechi românești, grecești, încă de la Filip și Alexandru Machedon, au adunat acest preacinstit bărbat și o mulțime de monumenturi, adecă inscripții de pe table de morminturi…”
(Damaschin T. Bojincă, Anticile Romanilor, Buda, 1832)
Argumentului cel mai solid în a-l identifica pe Nicolae Stoica de Hațeg ca un veritabil numismat, este elementul cheie care validează statutul său științific și anume: interpretarea. Nicolae Stoica de Hațeg nu doar a adunat monedele, ci le-a „făcut să vorbească”: a folosit monedele romane descoperite în castrul Ad Mediam (Praetorium), și la Băile Herculane, pentru a stabili cronologia stăpânirii romane în zonă.
Remarcabil este că Nicolae Stoica de Hațeg a dat dovadă de cunoștințe de iconografie identificând corect efigiile împăraților (de la Traian și Hadrian până la ultimii împărați romani), demonstrând o cultură solidă. 
Pe plan local, Stoica de Hațeg a acționat ca o „instituție”, inițiativele sale având capacitatea de a ocroti patrimoniul istoric local. Cumpărând monedele găsite de localnici, nu pentru îmbogățire, ci pentru a le salva de la topire sau înstrăinare, casa sa parohială a devenit, practic, un muzeu privat, unde demonstra vizitatorilor străini vechimea și continuitatea elementului românesc/latin în Banat.
Faptul că a trimis piese valoroase către Cabinetul Numismatic Imperial din Viena – și că acestea au fost acceptate – dovedește că avea discernământ științific, știind să deosebească piesele comune de cele rare. Până la el, interesul pentru monede în Țările Române fusese mai degrabă o curiozitate nobiliară sporadică. La Stoica de Hațeg vedem, în schimb, o preocupare sistematică. El a transformat moneda din „ban vechi” în „argument istoric”.

În lumina tuturor acestor evidențe, considerarea lui Nicolae Stoica de Hațeg drept primul numismat român nu este doar un act de patriotism local, ci o necesară ,,Restitutio Historica„. El merită așezat, dacă nu în fruntea listei, cel puțin în rândul părinților fondatori ai acestei discipline la noi, fiind cel care a demonstrat, cu rigoare și pasiune, că istoria unui neam poate fi citită și în metalul monedelor sale.

C. VLAICU/UZPR Caraș Severin 

Bibliografie selectivă:
Iliescu, Octavian – „Dimitrie Alexandru Sturdza și numismatica românească”, în „Buletinul Societății Numismatice Române”, Academia Română, 1996.
Stoica de Hațeg, Nicolae – „Scrieri – Cronica Mehadiei și a Băilor Herculane”, ediție îngrijită de Damaschin Mioc și Costin Feneșan, Timișoara.
Bojincă, Damaschin T. – „Anticile Romanilor”, Buda, 1832-1833.
Resurse online: Wikipedia – Mihail C. Șuțu.

În 30 noiembrie, credincioșii catolici de rit apusean (latin) intră în perioada numită Advent. În organizarea actuală a liturghiei romane, Adventul se plasează la începutul anului bisericesc. Anul liturgic începe cu prima duminică a Adventului, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos. Termenul latin „adventus” înseamnă „sosire” și semnifică o perioadă de pregătire dinaintea Crăciunului.
Cei care cunosc obiceiurile tradiționale ale catolicilor de rit apusean știu faptul că în această perioadă ei își pun în casă o coroniță din brad cu patru lumânări, de cele mai multe ori de culoare roșie. Cele patru lumânări reprezintă cele patru duminici de Advent. În fiecare duminică se aprinde câte o lumânare în plus, în așa fel încât, în ultima duminică, vor arde toate cele patru lumânări.
Acest obicei cu coronița de advent se regăsește și în multe case catolice din Banatul Montan.

Erwin Josef Ţigla

…Sub acest generic, membrii cercului de creație literară „Speranța” – elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 din orașul de pe Cerna – Hunedoara (director, prof. Anca Maria Lucaciu), în organizarea Asociației CARP „Speranța” (președinte Rotar Delian Dorel) cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (președinte Dan Constantin), au participat la o reușită dezbatere dedicată Zilei Naționale a României.

Au vorbit seniorii: prof. Alimpescu Gheorghe, prof. Cizmaș Georgeta-Ileana și consilierul Borza Gelu, activitatea finalizându-se cu un inedit moment cultural punctat de poezie patriotică și colind strămoșesc, semnatari fiind eleva Muntean Lăcrămioara și seniorul Ilie Dumitru.

Totul a fost o reușită. S-a menționat momentul Unirii, ziua în care cu toții ne cinstim trecutul și valorile, însuflețindu-ne prin speranțe către un viitor mai optimist.

S-au apreciat sacrificiile și curajul înaintașilor care au luptat pentru înfăptuirea unui ideal comun, aducându-se un omagiu de recunoștință a acestora – adevărată floare din buchetul de virtuți care îmbogățesc sufletul fiecărui român.

De pe fețele celor prezenți am desprins respectul față de istoria noastră din adâncul timpului sub chipul românului viteaz, dârz și neînfricat, un omagiu pentru trecutul glorios al poporului nostru – permanent reper de suflet și credință strămoșească.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

 

27 noiembrie 2025

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă îngrijorarea față de înmulțirea situațiilor în care jurnaliștii sunt împiedicați să își exercite profesia, fiind fie obstrucționați în activitatea lor, fie supuși unor presiuni și amenințări.

Presa liberă reprezintă un pilon fundamental al democrației și rolul jurnaliștilor este acela de a informa corect publicul, de a semnala probleme reale și de a contribui la funcționarea transparentă a instituțiilor. Orice încercare de intimidare a celor care își fac meseria cu profesionalism afectează direct dreptul cetățenilor la informare.

UZPR atrage atenția că, într-un context marcat de campanii de dezinformare care divizează societatea și subminează încrederea publicului, sprijinirea jurnaliștilor devine mai importantă ca oricând. Protejarea libertății presei și a independenței profesionale a reporterilor este esențială pentru ca aceștia să poată oferi informații verificate, corecte și echilibrate.

UZPR face apel la toate autoritățile să trateze presa cu respectul cuvenit, să renunțe la atitudinile ostile și să înțeleagă că critica și întrebările incomode fac parte din funcția democratică a jurnalismului. Jurnaliștii nu trebuie să se teamă să semnaleze aspecte care necesită corectare; aceasta este, dintotdeauna, menirea lor.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își reafirmă solidaritatea cu toți jurnaliștii care își exercită profesia cu bună-credință și profesionalism și le solicită instituțiilor statului să garanteze condițiile necesare pentru desfășurarea liberă și în siguranță a activității jurnalistice.

A fi jurnalist în multe părți ale lumii a devenit o profesie cu risc ridicat, sub asaltul puterii de stat, al conflictelor armate, al presiunii economice și al erodării protecțiilor instituționale. Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), 361 de jurnaliști au fost închiși și 124 au fost uciși la nivel global la sfârșitul anului 2024, una dintre cele mai mari cifre de când au început să urmărească datele. Între timp, în Indicele Mondial al Libertății Presei din 2025, Reporteri fără frontiere (RSF) a semnalat 34 de țări în care închiderile în masă ale instituțiilor media, exilul jurnaliștilor și represiunea sistemică s-au intensificat.


Atac la adresa dreptul publicului de a fi informat

Persecuția jurnaliștilor nu este doar un atac asupra indivizilor – este un atac asupra democrației, a transparenței, a echității și a dreptului publicului de a ști. Jurnalismul liber și independent joacă roluri cheie: dezvăluirea corupției, tragerea la răspundere a puterii, relatarea crimelor de război și acordarea unei voci celor fără voce și vulnerabili. Fără aceasta, abuzurile comise de guvern și de entitățile private și publice rămân necontrolate, minciunile proliferează, iar autoritarismul se răspândește. În autocrații, mass-media independentă este adesea printre primele instituții care se prăbușesc. Consecințele au un efect de descurajare la nivel global, autocenzura și frica devenind norma.


Jurnaliști încarcerați, torturați, exilați sau uciși

Instrumentele de represiune ale guvernelor autoritare sunt atât directe, cât și subtile. Potrivit weeklyblitz.net, lista 2025 a RSF include următoarele țări în care jurnaliștii au fost încarcerați, torturați, exilați sau uciși: Belarus, unde mass-media independentă a fost etichetată drept „extremistă”, iar jurnaliștii au fost arestați, torturați sau forțați să se exileze; Azerbaidjan, unde ultima instituție media independentă a fost închisă în februarie 2025, stat cunoscut pentru impunerea unor pedepse extrem de dure cu închisoarea pentru jurnaliști, pe baza unor acuzații complet inventate sau motivate politic; Iran, unde reportajul împotriva politicii guvernamentale este practic interzis, iar cei care depășesc limita se confruntă cu consecințe grave (în ultimii cinci ani, aici au fost arestați peste 100 de jurnaliști, mulți dintre ei fiind încă în închisoare); Arabia Saudită, cu aproximativ 20 de jurnaliști în închisoare; Rusia cu aproape 60 de jurnaliști arestați; China, cunoscută pentru atitudinea sa dură față de presă (regimul a închis aproape 200 de jurnaliști din 2019).


Hărțuire digitală, supraveghere, campanii de ură

Pe lângă arestări și crime, există și alte metode de persecuție pe scară largă a jurnaliștilor. Potrivit Centrului pentru Știri, Tehnologie și Inovație, aproape jumătate dintre jurnaliștii chestionați în 2025 au declarat că guvernele lor doresc „prea mult control” asupra reportajelor lor. Viabilitatea economică a jurnalismului independent este, de asemenea, sub presiune: RSF notează că fragilitatea economică este acum o amenințare semnificativă la adresa presei libere, la fel de mult ca represiunea politică directă.

Hărțuirea digitală este un alt element care intră în această ecuație – niveluri disproporționate de abuz online, supraveghere și campanii coordonate de ură… Închiderea internetului și transformarea dezinformării generate de inteligența artificială în arme erodează și mai mult spațiile sigure pentru jurnaliști. Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) raportează că hărțuirea împotriva jurnaliștilor este o tendință globală semnificativă, legând-o de agenda mai largă de împiedicare a liberei exprimări.

Iar în țările în care jurnaliștii sunt uciși sau reținuți, puțini făptași sunt trași la răspundere. Din cauza lipsei unor mecanisme judiciare sau internaționale eficiente, atacurile asupra libertății presei rareori duc la pedepse în justiție pentru cei vinovați.

Iar când jurnaliștii sunt uciși în zone de război, costul nu este doar personal, ci și colectiv – redacțiile se degradează, anchetele se opresc, iar comunitățile locale rămân în întuneric informațional. (redacția UZPR)

Foto: YouTube

De la un cântec, la o cauză: cum a început totul

În anul 2016, Radio România Reșița lansa o campanie ce avea să devină un simbol al solidarității în Banatul Montan: „Muzică pentru Viață”. Ce părea atunci doar un experiment emoțional de Crăciun – o căsuță de sticlă amplasată în centrul orașului, transmisiuni live 24/24 și apeluri la umanitate – s-a transformat într-un veritabil fenomen social.

În fiecare an, în luna decembrie, Căsuța de Sticlă devenea locul în care vocea radioului se contopea cu vocile comunității: oameni care și-au învins boala, familii îndurerate, copii care visau la un viitor. Muzica devenea puntea dintre emoție și acțiune, iar campania reușea să strângă fonduri pentru cauze medicale și sociale.


2023 – Cancerul devine inamicul tăcut

În 2023, echipa Radio Reșița și-a îndreptat atenția spre o realitate greu de ignorat: în județul Caraș-Severin nu există un spital oncologic. În fiecare an, sute de pacienți din zonă sunt nevoiți să plece la Timișoara pentru tratamente istovitoare de chimioterapie sau radioterapie.

Campania „Muzică pentru Viață” a devenit, astfel, mai mult decât o strângere de fonduri. A devenit o platformă pentru conștientizare, pentru a aduce în discuție nevoia urgentă de tratamente oncologice aproape de casă. Radio Reșița a făcut pasul firesc: a anunțat obiectivul construirii unei clinici oncologice la Reșița, în parteneriat cu Asociația OncoHelp din Timișoara.


2024 – Comunitatea răspunde

Ediția 2024 a fost cea mai emoționantă de până acum. Oamenii au venit în număr record la Căsuța de Sticlă. Au donat, au povestit, au plâns, au sperat. Mulți au venit direct din spitale sau din diaspora, doar pentru a lăsa un gest de susținere.

„Pentru noi, ca organizatori, a fost un succes. Dar pentru societate, e un semnal de alarmă. Oamenii vin disperați pentru că nu mai au unde merge. Cancerul nu este doar un cuvânt – este o realitate care doare”, a spus Laura Sgaverdea, managerul Radio Reșița.

Suma strânsă: peste 211.000 de lei – un record absolut al campaniei.


Spitalul oncologic din Reșița – din vis, în realitate

Cu sprijinul administrației locale, clinica va funcționa în fosta clădire a Institutului de Proiectări. Proiectul OncoHelp prevede o unitate medicală completă, cu:

Ambulatoriu de specialitate

Secții de spitalizare de zi și continuă

Imagistică, laborator, farmacie

Îngrijiri paliative

Tratamente gratuite, exact ca în centrul OncoHelp din Timișoara

Clinica va oferi servicii de oncologie, hematologie și specialități conexe, într-un spațiu modern, adaptat standardelor europene.


Viitorul le aparține celor care donează

Laura Sgaverdea a lansat un apel simplu, dar extrem de puternic: „Dacă 50.000 de oameni din Caraș-Severin ar dona lunar 2 euro, am putea construi acest spital în doi ani.”


Finalul? Încă nu. Doar un nou început

„Muzică pentru Viață” nu e o campanie cu dată de încheiere. Este o stare de spirit. Este dovada că vocea comunității poate schimba lumea. Spitalul oncologic din Reșița va fi construit. Nu doar cu bani, ci cu fiecare mesaj, fiecare cântec, fiecare clipă de empatie. (radioresita.ro)

O discuție antrenantă despre provocările cu care se confruntă jurnalismul în prezent, comparativ cu alte epoci, în special anii ’90. Dezinformarea și inteligența artificială, într-o perioadă de schimbări globale și apariție a noilor medii de socializare.
Forumul de la Chișinău, un eveniment dedicat jurnalismului și provocărilor globale.

Sunt doar câteva dintre subiectele interesante abordate în emisiunea ,, Dincolo de aparențe” – Banat TV: Daniel Botgros, avându-l ca invitat pe jurnalistul Mario Balint.

27 noiembrie 2025, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de fotografii-document „Reșița de ieri“, autor: Remus Mihai Râjniță (Reșița) / partea a III-a.

 

27. November 2025, 16:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung „Reschitza von gestern“, Autor: Remus Mihai Râjniță (Reschitza) / Teil III.

 

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 organizează, în cursul zilei de 27 noiembrie 2025, începând cu ora 10.00, Simpozionul Științific Internațional intitulat Căderea Zidului Berlinului, eveniment premergător Revoluției Române din Decembrie 1989.

Manifestarea se va desfășura în Sala de Festivități a Consiliului Județean Timiș în prezența președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Robert Simonis, a primarului Timișoarei, Dominic Samuel Fritz, și-a IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, și se va bucura de prezența unor personalități ale lumii politice, academice și științifice din România, Republica Moldova și spațiul academic al UE, respectiv fostul președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, istoricul și politologul Anneli Ute Gabanyi, prof. univ. dr. Vasile Neacșa, membrii Colegiului Național al IRRD 1989 și ai Consiliului Științific, istorici, profesori din mediul preuniversitar, reprezentanți ai mass-media, membri ai Asociaților revoluționare timișorene.

Îmi este foarte greu să scriu aceste cuvinte la trecut, acum când ne despărțim de draga noastră Ioana Mihăiescu, arhitect și artist plastic pentru care Reșița a însemnat totul…

În după-amiaza zilei de 6 iunie (anul acesta) ne-am reunit cu toții, cei care o apreciam, în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” din Reșița pentru a participa la o expoziție cu totul specială: Ioana Mihăiescu ne-a prezentat o parte din lucrările ei de arhitectură, printre care cele din Timișoara  (Palatul Neuhausz), Băile Herculane (Hotel „Carol“) și Reșița (Școala Pittner), în prezența primarului, ing. Ioan Popa, a ing. Marius Dan Pescariu – președintele Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Banat, a multor prieteni arhitecți și artiști plastici din Reșița și Timișoara, dar și a oamenilor simpli care o apreciau și respectau. Mulți dintre cei prezenți nu cunoșteau atunci faptul că organizarea acestei expoziții a fost realizată cu eforturi mari de către Ioana, având în vedere starea ei de sănătate precară. Ea emana însă o stare de bucurie și speranță, de mulțumire sufletească pentru tot ceea ce s-a întâmplat atunci. Și nici unul dintre noi, participanții, nu ne gândeam că va fi ultima… Cât își mai dorea ea o expoziție la Școala Pittner, dar la care nu s-a mai ajuns…

Cea care se năștea la 5 noiembrie 1954 în județul Vâlcea, arhitecta și artista plastică devenită reșițeancă prin trăire, convingere și dăruire, Ioana Mihăiescu ne-a părăsit pe drumul veșniciei în 25 noiembrie, acasă la ea, în urbea noastră. Rămân în urma ei peste 500 de lucrări arhitecturale, expozițiile de grup și personale din Reșița (1985 – 2025), Câmpulung Muscel, Năsăud, Târgoviște, Curtea de Argeș, Sibiu, Băile Herculane, Lugoj, Neustadt von Coburg, Rodental în Germania.

Etnia germană din Reșița a putut să-i fie gazdă la multe expoziții de artă, precum cele din 2004, 2009, 2014, 2015, 2018, 2025, fie că erau organizate în interiorul sau în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“, fie la Centrul Social „Frédéric Ozanam“, ea ne-a sprijinit în realizarea unor logo-uri pentru Reșița 250, pentru Monumentul Herglotz de pe Dealul Crucii și nu în ultimul rând, pentru manifestările comemorative dedicate Revoluției din Decembrie 1989 desfășurate în Reșița. În ultimii ani a fost membră a juriului concursului nostru cu caracter internațional „Copiii desenează ținutul natal“.

În urma ei rămân, ca puncte de neuitare pentru viitor, adevărate opere de arhitectură precum restaurările sediului Episcopiei Caransebeșului, a Monumentul Herglotz de pe Dealul Crucii reșițene, Școala Pittner, ultimul ei proiect de suflet, la care a ținut foarte mult și a rămas mândră de reușită! Dacă participăm astăzi la ședințe și întâlniri culturale în Sala „Sorin Frunzăverde” a Palatului administrativ județean, ne vom aminti de Ioana Mihăiescu, întrucât ea a realizat integral designul acesteia. Desigur că mai există multe alte exemple ale trecerii creionului ei pe planuri și schițe din județ.

În 15 martie 2018 participam la invitația ei, la o expoziție organizată în Primăria Sibiu, de către Uniunea Arhitecților din România. Și acum am în fața ochilor mei bucuria și mândria ei de atunci, acceași ca și la ultima ei expoziție, cea din 6 iunie a acestui an.

Reșița și Caraș-Severinul au pierdut o importantă personalitate multivalentă prin trecerea ei în eternitate! Rămâne ca noi, cei care suntem azi în viață, să-i păstrăm memoria vie, să facem astfel ca trecerea ei prin această lume să fie un exemplu viu pentru ziua de astăzi, atât de săracă în repere!

Fie ca Bunul Păstor să o primească în Pacea Sa!

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) a prezentat pe 25 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei pentru cultură și media a Senatului, reprezentată prin președintele Gheorghe-Ioan Bota, setul său de amendamente la proiectul Legii Audiovizualului (L292/2024), aflat în procedură parlamentară.

Din partea UZPR au participat Dan Constantin, președinte al UZPR, Andreea Crețulescu, membru al Consiliului Director, Monica Cercelescu, reprezentant al Departamentului Juridic al UZPR.

Propunerile transmise vizează alinierea legislației naționale la standardele stabilite prin Regulamentul european privind libertatea mass-mediei (EMFA – 2024/1083), Digital Services Act, precum și modernizarea și corectarea unor prevederi care pot afecta libertatea presei, independența editorială și protecția surselor jurnalistice


Principalele amendamente prezentate de UZPR

Actualizarea terminologiei europene. UZPR a solicitat înlocuirea referințelor la vechiul organism european ERGA cu noua structură EBMS – European Board for Media Services, prevăzută de EMFA.Această schimbare este obligatorie, întrucât ERGA nu mai funcționează în legislația europeană actuală.

Consolidarea protecției surselor jurnalistice. UZPR propune o rescriere a articolului privind protecția surselor, astfel încât:

– protecția să decurgă din Constituție și art. 10 CEDO, nu „din prezenta lege”;

– să fie interzisă orice formă de constrângere directă sau indirectă asupra jurnaliștilor;

– dezvăluirea surselor să fie posibilă doar în situații strict necesare, prin hotărâre judecătorească motivată;

– să existe garanții suplimentare pentru percheziții, interceptări și măsuri ce pot conduce la identificarea surselor.

Aceste completări sunt conforme jurisprudenței CEDO și standardelor europene în materie.

Adaptarea legislației la Digital Services Act. UZPR a evidențiat neconcordanțele articolelor privind intervenția CNA asupra conținutului online, solicitând adaptarea textelor la regimul unic introdus de DSA, care:

– nu permite sancționarea directă a utilizatorilor de platforme;

– nu acordă CNA prerogative de eliminare a domeniilor, suspendări nelimitate sau obligații tehnice directe;

– instituie notificarea furnizorilor de servicii intermediare, nu mecanisme de control pre-DSA.

Propunerile urmăresc evitarea incompatibilităților cu legislația europeană, a riscului de cenzură și a suprapunerii cu atribuțiile ANCOM.

Introducerea unor criterii clare și cuantificabile în licentierea furnizorilor de servicii mass-media. UZPR arată că standardele europene – în special Regulamentul european privind libertatea mass-mediei (EMFA) – impun statelor membre să aplice:

– criterii obiective, măsurabile și nediscriminatorii;

– evaluări transparente;

– decizii motivate;

– acces public la fundamentarea deciziilor.

Documentul precizează explicit că aceste norme europene cer motivarea și transparența integrală a procedurii de licențiere . Amendamentul concret: se propune ca, în locul criteriilor generale și vagi, licențierea să se realizeze pe baza unei fișe de evaluare standardizate.

Reguli de sancționare proporționale și respectarea dreptului la apărare. UZPR a propus mai multe corecturi privind sancțiunile:

– contestația depusă împotriva unei sancțiuni să suspende de drept executarea;

– obligația de difuzare a sancțiunii pe post să fie aplicată doar după soluționarea definitivă a contestației, pentru a evita prejudicii de imagine.


UZPR: „Amendamentele propuse sunt necesare pentru protejarea libertății presei și pentru modernizarea legislației audiovizuale”

Reprezentanții UZPR au subliniat, în cadrul discuțiilor, că actualizarea legislației audiovizualului este obligatorie pentru conformarea cu normele europene, pentru protejarea independenței editoriale și pentru adaptarea la noile realități digitale. „Amendamentele prezentate sunt fundamentate juridic și în deplină concordanță cu standardele europene privind libertatea mass-mediei. UZPR rămâne deschisă dialogului instituțional, în interesul protejării profesiei de jurnalist și al unui cadru legislativ modern și echilibrat”, a declarat Dan Constantin, președinte al UZPR.

La începutul lunii noiembrie 1918, pe fondul prăbușirii Imperiului Austro-Ungar, haosul a cuprins întreaga regiune a Banatului. În aceste condiții, Armata Regală Sârbă a trecut Dunărea în zona Orșova-Turnu Severin, având ca obiectiv ocuparea Banatului, conform convențiilor de armistițiu „generalii de la Belgrad, profitând de situația favorabilă pe frontul de sud, au dat ordin armatei sârbe regale să ocupe Banatul până la Lugoj”.

Trupele sârbe au înaintat rapid pe valea Cernei și a Timișului. Mehadia, punct strategic aflat în proximitatea vechii granițe, a fost ocupată militar în prima parte a lunii. Administrația de ocupație a încercat rapid preluarea controlului civil, dizolvând structurile românești și confiscând arhive sau bunuri, acțiuni ce au generat tensiuni majore în rândul populației care își dorea cu ardoare împlinirea idealului său de reîntregire națională, respectiv unirea cu România.

Cu toate acestea, sub presiunea ocupației, românii din Mehadia au dat dovadă de o organizare exemplară. Momentul cheie l-a reprezentat ziua de 17 noiembrie 1918, când s-au constituit Consiliul Național Român local și Garda Națională Română. Sufletul acestei mișcări a fost Preotul-căpitan Iosif Coriolan Buracu, alături de o seamă de patrioți locali, între care și generalul Nicolae Cena. Acesta a reușit reînființarea „Districtului Mehadia” (pe 18 noiembrie), grupând 16 comune sub autoritate românească și sfidând autoritatea trupelor de ocupație.

Cronica Mehadiei, publicată de preotul Buracu în anul 1924, ne oferă o mărturie vie a acelor zile tensionate: „chemați de câțiva ticăloși, sosește de la Domașnia un escadron de sârbi, sub comanda unui «poruncic» (locotenent) și rămâne ca trupă de ocupație. Sârbii au dispus ștampilarea banilor prin ofițerii lor”.

Deși trupele regale sârbe au părăsit definitiv Banatul abia la 29 iulie 1919, Mehadia a fost eliberată mult mai devreme. Același I.C. Buracu consemnează cu ușurare: „1919 Februarie 14, pleacă Sârbii, iar ordinea în comună e susținută de Garda Națională”.

Litigiul teritorial dintre România și Regatul Sârbo-Croat-Sloven a fost soluționat diplomatic prin Tratatul de la Trianon (1920) și protocoalele ulterioare de delimitare a frontierei. A fost un proces dificil, care a umbrit temporar relațiile tradiționale de prietenie dintre poporul român și cel sârb, dar care, odată încheiat, a permis revenirea la buna vecinătate istorică.

Acesta a fost, fără îndoială, un episod negru al istoriei locale, un moment de cumpănă care, deși a umbrit temporar bucuria eliberării de dominația Imperiului, nu a putut frânge voința locuitorilor Mehadiei de a fi parte din România Mare.

Constantin VLAICU/UZPR