Fondarea și bazele acestei stațiuni balneare – Băile Herculane, au fost realizate de legiunile împăratului roman Traian Nerva în 102 d.Hr., învingătorul  regelui  Decebal și cuceritorul țării Dacia, la începutul secolului al II-lea (documentare atestată în 153 d.Hr.). Conform obiceiurilor acelor vremuri, apele termale descoperite în această vale a râului Cerna – în latină Thierna, au fost dedicate divinității sale, Hercules, sub numele de Thermae Herculis, nume păstrat până în zilele noastre. Din epoca romană au rămas 23 de inscripții monumentale denumite – Tabulae Votivae – gravate în piatră. Aceste altare, ridicate între anii 107-267, au fost lăsate de iluștri împărați, comandanți de armate și guvernatori ai Daciei și altor provincii, senatori, consuli și tribuni ai poporului, nobili și alți demnitari din Roma, pentru vindecarea lor, fiind un testament după atâtea secole, vorbind despre puterea vindecătoare a apelor noastre termale și despre proprietățile lor tămăduitoare ale „APELE SACRE ALE LUI HERCULE( aproape de )AD MEDIAM”.   Legenda din România spune că însuși eroul Hercule, un semi-zeu, obosit, și-a recăpătat puterile după munci și lupte grele. Ajungând aici, într-un loc binecuvântat cu ape termale în Valea Cernei, într-o mare luptă cu Hidra-balaurul  cu trei capete, eroul nostru, Hercule  (alias Iovan Iorgovan ), a câștigat!  Au fost romanii cei care, cucerind aceste teritorii și ajungând aici, au construit temple, băi și apeducte după ce au descoperit proprietățile vindecătoare ale apelor termominerale. La fel aveți și d-vs acolo în Mexic, unde aveți, de asemenea, avantajul de a avea în statul Querétaro izvoare și zăcăminte sulfuroase în San Bartolo-Gto – care țâșnesc din zeci de puțuri, aproape de Rancho La Pitaya Gto și Tecozautla Qro-El  Geiser , sau  El Arenal. În orașul nostru există încă un fragment piscină rotunda – un bazin și un apeduct la nivelul solului, din epoca romană, aproape de hotelul Roman. După o lungă perioadă, austriecii, găsind ruinele termelor romane, au construit clădiri și piscine pentru terapii și tratamente Și la final a fost construit între 1974 și 1976 peste construcțiile austriece, păstrând căzile de marmură roșie (vezi foto). Acestea se mai văd și sunt utilizate la primul nivel, astăzi în circuitul terapeutic pe parcursul a aproape două milenii!!!. În acest loc, Băile lui Hercule au înscrisuri marcate în piatră și marmură, mulțumiri  aduse divinităților pentru vindecarile obținute, așa cum sunt cunoscute din mitologia greacă și romană, precum și pentru că vom găsi mai multe ipostaze ale unor statui care par că vorbesc și ne spun multe lucruri. În acest loc, care are multe în comun cu diferite locuri din Mexic și din Querétaro… se împletește istoria și se combină cu mitologia și cu realitatea zilei de azi. Privind statuile care par că vorbesc de la sine și ne spun lucruri care par incredibile! Cele 3 statui, ale lui Hercule, ale soției sale și ale reginei Omphala, din Lidia, parcă sunt vii atunci când începem să descifrăm ce ne spune legenda ! …În timpul luptei cu taurul unde  și când regele EURISTEU l-a  trimis și condamnat la moarte pe HERCULES . Soția lui îl aștepta ținând în mână  o cupă cu venin – otravă. Hercules însuși. se vede foarte trist, cu capul aplecat în jos, fără să știe ce va urma și unde să meargă…..!!!  De cealaltă parte a străzii de pe donjonul de la capătul podului recent reabilitat, îl privește și îl așteaptă regina Omphala, care poartă o haină din piele de leu și un ciomag de lemn, identic cu cel al lui Hercules.  (Lidia era – un ținut antic, pe teritoriul actual al Turciei – vezi cele 3 fotografii). Alte statui găsite pe strada-aleea romană și cele de deasupra fiecărei clădiri, niște copii de ipsos/ciment, pentru că originale au fost scoase pentru a împodobi palate și muzee din Europa, iar altele aproape pierdute se află în fluviul Dunărea în timpul transportului. Aproape de locul din Topleț există un apeduct similar care ne amintește de arcadele  apeductului din Queretaro. Chiar și perioada de construcție este aproximativ aceiași, ambele apeducte fiind finalizate în jurul anului 1725  în Mexic….. și 1739–1740 la noi iar pretextul fiind în sine, foarte diferit: unul amoros în Qro și  la noi sfârșitul unui armistițiu   după lupte crâncene  între austrieci și otomani , în cazul nostru – fixarea unei granițe a Imperiului Otoman pe râul Cerna !!!.

 

În oraș vom găsi un fel de copac ornamental – Pawllonia la noi, foarte asemănător cu Jacaranda și florile  de culoare mov, ce  înflorește în Mexic,  deci  avem încă o similitudine în  ambele țări, chiar înainte și în timpul sărbătorilor Pascale. Vorbim despre magia violet în ambele cazuri! Dacă d-vs sunteți mândri de prezența spinilor în formă de cruce în Querétaro – în Templul Crucii, noi în această zonă avem aceleași exemplare de Gleditsia Triacanthos, cu cele 3 cuie ai crucificării în zonele limitrofe ale stațiunii !!! Existența unei berării Hercules în locul nostru, la fel ca în Querétaro, și existența unui Festival Internațional folcloric numit de asemenea Hercules, unde din 2003 au venit grupuri de dansatori și din Mexic, Argentina, Columbia și Costa Rica, alături de țările care se învecinează cu România: Serbia, Turcia, Georgia, Ucraina, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Irlanda, Grecia, Croația etc.   Festivalul nostru Hercules  La a 55-a ediție, are aproape aceeași vârstă cu Festivalul Cervantino  din Guanajuato, Mexic,la cea de a 53 ediție. Aici există o școală numită Liceul Hercules, dar și un hotel, Hercules. În Piața Hercules se poate observa statuia lui HERCULES, din bronz, realizată din fier de tun în 1847, de maeștrii germani Glantz și Ramelmayer și a fost o donație din partea Arhiducelui austriac Carol, ca recunoaștere  a vitejiei și pentru vindecarea ofițerilor și soldaților armatei austriece!   

Într-o carte pe care am scris-o, – Plugova, la 580 de ani de la atestarea sa scrisă, am dedicat aproximativ 6 pagini  ce se găsesc  în Capitolul VII… Aici fotografiile și textele ne explică mai multe coincidențe, similarități și curiozități care există între țările noastre. Sunt  prezentate separat pentru a cunoaște în detaliu tot ceea ce a fost menționat, împreună cu fotografiile și traducerea în spaniolă ! Existența Teatrului Republicii din Querétaro, cu tot rolul pe care l-a avut în cursul istoriei orașului, este legată de cel mai vechi teatru din România – Teatrul Oraviței , construit între  1814 -1816 și inaugurat oficial, prin spectacolele din 5 și 7 Octombrie  1817, în prezența  în prezența familiei imperiale de la Viena, Francisc I (II) ȘI Carolina Augusta , la ambele evenimente . Este „ PRIMUL EDIFICIU DIN ROMÂNIA ACTUALĂ MENIT PRIN PROIECTUL ARHITECTULUI ( Ion Niuny)  SĂ GAZDUIASCĂ ASTFEL  DE SPECTACOLE DE TEATRU ȘI DE MUZICĂ ”.  Clădirea e și azi în picioare  fiind o copie a celebrului Burghtheater din Vienna! ( conform informațiilor primite de la Dl Ionel Bota, Doctor în istorie și Director al Teatrului  din Oravița ). Interioarele sunt aproximativ asemănătoare!

Atât mexicanii, cât și noi avem Ziua Morților pe 1-2 noiembrie. Doar că acolo se sărbătorește într-un mod diferit, cu muzică, foarte multe flori, cu cranii de zahăr și multe alimente oferite morților sub formă de altare pentru rudele care nu mai sunt. Ei sunt veseli în aceste momente și muzica se duce la cimitir. Și noi aici avem la fel obiceiul de a merge la cimitire și avem  și Cimitirul Vesel din Săpânța—Maramureș cu conotații asemănătoare . Aceste detalii au fost oferite de S.E. Dl. Ordorica Guillermo, ambasadorul Mexicului în România, împreună cu dl Consul onorific al Mexicului la Timișoara, Dl. Dr . Adrian Bădescu  de în urmă cu câțiva ani, într-un interviu acordat la Timișoara televiziunii locale!

Cei 12500 km de distanță par a nu fi nimic, descoperind că există mult mai multe asemănări pe parcurs….de prezentat, să zicem !

Gara feroviară din localitatea noastră este foarte elegantă, fiind de la început un Pavilion de vânătoare, vorbim de planul  casei Habsburgilor reprezentată aici de familia lui Francisc Iosif II și soția sa Sissi, împăratul Austriei.  Francisc Iosif II era fratele mai mare al lui Maximilian de Habsburg – împăratul Mexicului 1864 Iunie 10, 1867 19 Iunie ,care a avut un sfîrșit tragic până  la final. Câteva aspecte referitoare la această expediție  sunt prinse într-o relatare  din cartea SĂCĂLAZ TIMP ȘI iSTORIE  despre viața  Preotului catolic Augustin Weber  care l-a însoțit pe viitorul Împărat al Mexicului , autori Gheorghe Blejuscă și  Stefan Tomoiagă . Articolul tradus în spaniolă ca si prezentul  articol, au fost  trimise Asociației Culturale „ El Hercules” din QUERETARO , MEXIC , prezentând un interes deosebit manifestat  de dl Ulises Ordonez si urmăritorii săi   din această zonă turistică a Mexicului !

Ceea ce avem în comun sunt obiceiurile alimentare și modul de prezentare. Să observăm cât de multe coincidențe și asemănări există între două locuri și orașe unde. În ambele țări, folosim făina de porumb în preparatele noastre  ca platouri naționale ; tortilla nu lipsește de pe masa mexicanilor și pentru noi produsul mamaliga – sau polenta  ce este pregătită prin fierbere nu lipsește de pe masa românilor . Triada porumb-fasole-dovleac este utilizată într-un mod foarte comun în alimentația poporului român, la fel ca și pentru mexicani.     Porumbul, fasolea și dovleacul sunt folosite în mod foarte comun în alimentația poporului român, la fel ca și în  Mexic. Există multe varietăți de porumb și de fasole, vorbind despre culori și tipuri în Mexic, la fel fiind utilizate și în România! Ambele țări folosim și consumăm porumb fiert și prăjit. De asemenea, brânza sărată este factorul comun, iar diferența o fac mexicanii cu maioneza și lămâia, plus ardeiul iute pudră, uneori! Băutura noastră națională, Țuica – un distilat de fructe, prune – de aproximativ 5-6 tipuri, prune, cireșe, pere, piersici, având cantități mari atât pentru producție, cât și în ceea ce privește tăria alcoolică, fiind între 36 și 39 de grade, până la 55-65 de grade de alcool în nordul tării , seamănă cu Tequila –  ce este tot un distilat, doar că plantele – respective cactusul  maguey și în special maguey-ul albastru, fac diferența !!! Menudo-l îl avem  și noi si prietenii mexicani, doar că există diferența de culoare: roșu în Mexic și alb sau crem în România, datorită ingredientelor folosite. Se servește cu ardei iuți verde sau roșu și bere, gustul fiind același!

Barbacoa, foarte recunoscută și bine preparată în Mexic, va avea corespondentul său în România, în ceea ce noi numim miel la cuptor sau la foc la țară – miel haiducesc !

Se cunoaște în tara noastră, dar nu se consumă – Wuitlacoche-ul –  o ciupercă de fapt  – , așa cum se face  în Mexic – Are gustul său  specific și valoarea sa nutritivă și  aici se știe  că acolo o cunoașteți  și o preparați  foarte bine fiind o delicatesă !

Pentru originalitatea informației  și pentru tipurile de alimente care s-au servit la Paris în 1937, când România a reprezentat Europa la această sărbătoare culinară servindu-se nu mai puțin de 15 tipuri de vin !!! ( promit să le expun când va fi cazul.) Fotografiile vor completa ceea ce a fost prezentat textual în  Capitoul VII  și rămâne să fie prezentat  ulterior, cu toate detaliile sale precum și meniul  Cinei de Revelion  din  Paris 1937 !

Merită menționat că, Băile Herculane, și Tlaxcala din Mexic, sunt deja unite printr-un tratat de înfrățire făcut în 2003, în prezența Excelențelor lor și cu participarea  celor doi ambasadori ai celor două țări din acele vremuri  Sr.Lic. Leandro Arellano  pentru Mexic si Dl. Dan Vasile  pentru România, precum și a d-lui ziarist Doru Dinu Glăvan . De asemenea, s-a realizat vizita de răspuns din partea română în martie 2006 cu domnul primar Ion Oprescu și cei 11 consilieri ai săi însoțiți și de Dl. Doru.D. Glăvan  ajungând cu bine  în Tlaxcala, Mexic !

Similitudini de expresii și asemănări ale costumelor populare din celor două țări  precum si ale unor dansuri din anumite părți ale Mexicului și României… și altele  vor rămâne de povestit !

 „Suntem aici, lângă  izvoare, trecut și vremuri viitoare ” , parafrazând expresia  d-lui  Velișcu Boldea  almăjan și dânsul ca și regretatul nostru profesor Gheorghe Rancu Bodrog  pe care îi vom ține mereu la sufletul nostru  !

 

Pervulescu Trifu Titu – Membru al Asociației Culturale „Domogled” din Băile Herculane și membru al Asociației Publiciștilor  Presei rurale din Banat – România. ( Colaborator al Revistelor; Almăjul – Caraș Severin  Cronica Mehadiei- Caraș Severin, Coolartis – Slatina Olt -Olt , Suflet Nou-Timiș, Glasul Voislovei- Caraș Severin precum si al publicației din Torac -Serbia.

Revenirea poetei și traducătoarei Aliki Telesku în Banatul de Munte, la mijloc de octombrie 2025, a creat un adevărat eveniment cultural, deoarece multă lume dorea s-o revadă și s-o salute. Biblioteca germană “Alexander Tietz”, a fost și de data aceasta, la fel ca în anul 2022, gazda manifestării. S-a creat în timp o punte culturală între Macedonia de Nord și România, între Kruševo și Reșița. Acesta a fost și motivul pentru care întâlnirea culturală a fost onorată de Excelența Sa Pavel Dupta, Consulul Onorific al Republicii Macedonia de Nord, la Timișoara.

Cartea  prezentată numită „Luptele de la Mărășești”  apărută în 2023 la Editura “Castrum de Thymes” din Giroc, aduce în prim plan versurile lui Costică Telescu, bunicul lui Aliki Telesku, cel care a luptat în primul război mondial, povestind în versuri  despre această experiență tristă, despre ororile unei lupte care a curmat multe vieți, lăsând în urmă dor și durere. Aceaste povestiri versificate reprezintă, de fapt, un mod inedit de-a ilustra o istorie trăită, fapte din trecut, care ne ajută să înțelegem mai bine prezentul. Versurile au fost scrise de autor în limba română și apoi traduse de nepoata sa Aliki Telesku, în macedoneană.

Vizita la Kruševo localitatea din Macedonia de Nord aflată la 1350 metri altitudine, locul unde și-a făcut o familie, unde și-a construit o casă și unde a muncit Costică Telescu, mi-a dat ocazia să prezint imagini de pe aceste meleaguri și să vorbesc despre aromâni și despre istoria acestei zone. O localitate cu aproape  5000 de locuitori care are două muzee de istorie și un muzeu dedicat unui cântăreț, Toše Proeski. Solistul  a copilărit aici și a fost  foarte iubit de aromâni pentru că a dus cântecul macedonean pe toate meridianele lumii. Din nefericire a murit tânăr, la 26 de ani, într-un accident rutier. A avut o carieră scurtă, dar foarte intensă și plină de succes. Mai există în localitate, un centru cultural, unde sunt expuse lucrările artistului plastic Nikola Martinoski ,costume tradiționale ale vlahilor din zonă, dar și poze vechi, care atestă istoria acestei comunități, care s-a așezat aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea.  La formarea orașului ca așezare urbană, semnificativ a fost procesul de imigrație al vlahilor din Moskopole și împrejurimile sale, acțiune care a avut loc între anii 1769 și 1788. Ei au fondat aici Cartierul Vlah.

Istoria localității am înțeles-o mai bine în urma vizitei pe care am făcut-o în locul unde sunt expuse poze și obiecte care aparțin trecutului, pe o colină, într-o casă veche unde istoria este la ea acasă. Această instituție muzeală a fost inaugurată în anul 1953 cu ocazia aniversării a 50 de ani de la declararea oficială, în 3 august 1903, a Republicii  Kruševo. Directorul muzeului, Zoran Bogeski, spune că există dovezi care vorbesc în detaliu despre luptele duse de aromânii conduși de Pitu GULI pentru a elibera orașul de sub ocupația otomană. Muzeul reprezintă chiar locul unde locuitorii orașului fabricau armele pe care le-au folosit în răscoala condusă de Pitu Guli, în anul 1903. Simbolul acestei lupte, tunul din lemn de cireș al aromânilor, se află așezat aici, la loc de cinste, acesta reprezentând acum un simbol al orașului Kruševo . Victoria aromânilor a durat doar 10 zile, dar reprezintă un moment important din istoria acestei comunități. Și ca o dovadă a caracterului dârz, moștenit de la strămoși, iată că în 1917, Costică Telescu pleacă alături de alți aromâni din Kruševo pentru a participa la luptele de la Mărășești. Este un act de mare curaj. Pentru vitejia sa a fost răsplătit cu “Ordinul de Cavalerie“. Dar toată această experiență dureroasă de pe front l-a marcat și a simțit nevoia s-o spună, s-o povestească și celor care vin după el. Originalitatea constă în modul ales de-a prezenta faptele, adică în versuri, dar și limba aleasă, limba română. Cartea merită citită pentru a înțelege mai bine istoria trăită și povestită de cel care a fost acolo, în miezul evenimentelor, pe front.

Cel de-al doilea muzeu deschis în anul 1974, numit “Makedonium“ se află în  Complexul Memorial Ilinden și se remarcă prin  modernitatea sa. Aici se definește în cel mai  original mod conceptul universal de Libertate. Originalul edificiu prezintă cele 4 puncte cardinale prin glasvanduri  diverse și frumos colorate. Simplu și în același timp complex, muzeul aduce în fața privitorului, machete și texte ce vorbesc despre aromânii eroi, Nikola Karev și Pitu Guli. Aici putem vedea Manifestul Kruševo și documente care atestă importanța acestei revolte, cât și ecouri ale acestei lupte, în presa străină. Muzeul este dominat de o frescă pe peretele frontal care ilustrează cursul războiului, fiind opera artistului plastic Borka Lazeski. În centrul edificiului se află stilizat soarele, semnul reprezentativ de pe steagul macedonean.

De această excursie pe care am făcut-o în anul 2021 se leagă de fapt promisiunea noastră, a mea și prietenei mele Aliki, de-a ne revedea în fiecare an. Astfel în 2022 a venit Aliki la Reșița și ne-a vorbit despre poezie și despre cărțile traduse de ea.

Aliki Telesku este originară din Macedonia de Nord, localitatea sa natală fiind Kruševo, dar este stabilită de foarte multă vreme, de mai bine de 30 de ani, în Cipru.

Până în prezent, a publicat 15 cărți și a tradus 37 de cărți în mai multe limbi. Se ocupă cu lexicografie, poezie, eseuri, cercetare, literatură pentru copii etc. A pregătit o Antologie de Poezie Cipriotă Contemporană, pe care a tradus-o în sârbă, o Antologie Cipriotă-Croată cu 60 de autori, o Antologie Româno-Cipriotă, în colaborare cu poetul Ion Baba din Serbia, cu 24 de autori, pentru care a fost distinsă cu renumitul premiu “George Coșbuc“. În prezent este în curs de publicare o carte despre obiceiurile din Balcani și Cipru. Lucrările sale au fost incluse în antologii în mai multe țări, traduse în mai multe limbi și publicate în reviste literare . Pe parcursul anilor a primit un număr mare de premii. Amintim doar câteva: “Orpheus Sulk-2020“ la Kostol- Serbia,  Placheta pentru “Expresie Poetică și Înțelegere Autentică a Poeticii Iubirii“ – 2021, premiile I și III la Požarevac -2021, Premiul I la Festivalul “Marea în mână” din Rovinj – 2022.  A fost distinsă cu mai multe premii I în Mexic, Honduras, Chile, Argentina, Columbia și Venezuela. În 2022, a primit Premiul “Pablo Neruda“ în Paraguay. De asemenea, cercetează poezia haiku și a primit o recunoaștere specială din partea Ambasadei Japoniei la Atena. A publicat o carte de poezie haiku tipărită în alfabet obișnuit și în braille, concepută pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Cartea a fost tradusă în limba română de poetul Ion Baba și se așteaptă să fie acceptată în România. Aliki Telescu donează drepturile de autor pentru această carte Asociației Nevăzătorilor din România. În 2023, i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al orașului Sremska Mitrovica (Siirmium) din Serbia și o diplomă pentru înalt profesionalism și originalitate în poezie la Uzdin,în 2023,  distincție denumită “Hrisov de excelență “.

Apropierea poetei Aliki Telesku de viața culturală a Reșiței s-a produs prin publicarea unor creații de-ale sale în revista  de artă, cultură și civilizație „Reflex”.  În anul 2023 ea a tradus în macedoneană volumul de versuri “Poezii” de Octavian Doclin, carte apărută  la Editura „TIM”, care este coordonată de criticul și istoricul literar Gheorghe Jurma. Volumul reprezintă o ediție selectivă bilingvă româno-macedoneană (redactor: Ada D. Cruceanu), traducerea aparținând lui Aliki Telesku, iar prefața lui Zenovie Cârlugea (doar în macedoneană). “Este o poezie plină de durere, de parcă ar fi scris în pragul morții”, constată traducătoarea în macedoneană Aliki Telesku, într-o scrisoare adresată Adei D. Cruceanu, datată 16 aprilie 2023 (în dimineața Paștilor), document-mesaj cu care se încheie reușita antologie POEZII / ΠΟΕЗИЈΑ, reamintindu-ne spiritul urgent tragic al poeziei neuitatului OCTAVIAN DOCLIN. (Un poet tragic într-o reușită traducere macedoneană: Octavian Doclin, articol de Zenovie Cârlugea)

 În 16 octombrie 2025 în cadrul aceluiași eveniment cultural desfășurat la Biblioteca Germană “ Alexander Tietz”din Reșița a fost lansată cartea numită “5”. Acest volum inedit cuprinde cinci poeme semnate de regretatul poet Octavian Doclin, fiecare poem fiind tradus în macedoneană, sârbă, portugheză, italiană, spaniolă și engleză. Pentru poemul „Mușuroiul”, există și varianta audio, citită în cele șase limbi.  Originala apariție editorială aparține editurii “TIM” . Scriitorul și criticul literar, Gheorghe Jurma a vorbit cu acest prilej despre poezia lui Octavian Doclin. De traducerile poemelor s-au ocupat scriitorii: Aliki Telesku, Paola Mara de Maestri și Iudita Mirea. Redactor de carte, criticul literar Ada D. Cruceanu.

 

Momentele muzicale din folclorul macedonean, dăruite cu drag de grupul vocal-instrumental “Resicza”, condus de Iuliu Fazakas,00 au creat o atmosferă plăcută.

 

Evenimentul cultural a fost organizat de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”, Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Asociația Germană pentru Cultură și  Educație a Adulților din Reșița și Uniunea Ziariștilor Profesoniști din România – Filiala Caraș-Severin.

 

Adriana TELESCU/UZPR