Istoria învățământului românesc este una bine definită, cu momente și locuri care au marcat evoluția sa. Un capitol aparte în această istorie îi revine Banatului, unde sistemul de învățământ a trecut prin numeroase frământări, influențate de contextul politico-administrativ specific fiecărei perioade. În acest mediu, aspectul național a jucat mereu un rol crucial. Însăși emanciparea culturală a fost adeseori frânată de autoritățile străine, ceea ce a făcut ca rolul personalităților locale să fie cu atât mai important.

La Mehadia, două figuri s-au remarcat prin dedicarea și spiritul lor de sacrificiu pentru propășirea națiunii: cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg și preotul Iosif Coriolan Buracu. Deși rolul lor în dezvoltarea învățământului românesc este bine documentat, merită să amintim un detaliu esențial: în curând, în luna noiembrie, se împlinesc 217 ani de la construirea primei școli românești din localitate. (Din păcate nu sunt suficient de documentat pentru a putea afirma cu tărie că această școală din Mehadia ar fi prima, însă cu siguranță este printre primele școli primare confesionalele de limbă română din Banat!)

Începută în anul 1808, construirea acestei școli a fost o inițiativă personală a protopopului și cărturarului iluminist Nicolae Stoica de Hațeg. La acea vreme, multe dintre școlile din Banat aveau predare în limba germană sau sârbă. Efortul lui Stoica de Hațeg a fost, așadar, vital pentru a asigura un învățământ în limba maternă. În calitatea sa de director al „Școlilor ortodoxe românești și sârbești”, el a contribuit la aducerea de dascăli pregătiți și de materiale de studiu, inclusiv lucrări fundamentale din Școala Ardeleană, precum ,,Istoria pentru începutul românilor în Dachia” a lui Petru Maior.

Această școală a reprezentat un centru de afirmare a culturii și identității românești într-o zonă supusă influențelor străine. Nicolae Stoica de Hațeg însuși descria situația de atunci: „toți sloveneăște învăța, că de rumânie încă nimica pe aicea nu să știia”. Astfel, el poate fi considerat, pe bună dreptate, un adevărat ctitor spiritual al primei școli confesionale românești, un arhitect al conștiinței naționale.

Este important de remarcat că această școală de la Mehadia, o inițiativă privată și locală, a precedat cu un deceniu Școala Națională de la Sfântul Sava din București, înființată în anul 1818. Acest fapt demonstrează că dorința de a oferi educație în limba română a apărut la nivel comunitar cu mult înainte ca statul să-și asume acest rol.

Astăzi, constat cu mâhnire că acest moment distinct din istoria locală a Mehadiei a fost, în mare parte, dat uitării. Semnificația și importanța sa s-au diluat în timp, însă nu a fost mereu așa. Dovadă stă un articol publicat în perioada interbelică, care relatează despre organizarea unui jubileu la Mehadia, pentru a celebra 120 de ani de la înființarea acestei școli. Acest eveniment se întâmpla în data de 8 noiembrie a anului 1928,  subliniind importanța pe care o acordau înaintașii noștri acestui moment istoric, o dovadă că moștenirea lui Nicolae Stoica de Hațeg era încă vie, la acea vreme, în conștiința comunității. Articolul a fost publicat în publicația centrală interbelică ,,Adevărul”, în numărul 13769, din 8 noiembrie 1928, pe care îl redau în întregime, în cele ce urmează.

Constantin VLAICU/UZPR

120 ani de la înfiinţarea primei şcoale româneşti
,,Școala primară românească din comuna Mehadia judeţul Severin (a nu se confunda ca de obiceiu cu Băile Herculane cari se găsesc la 7 km. depărtare N. R.) înfiinţată la anul 1808 ca „şcoala naţională românească“ prin jertfa şi stăruinţa protopopului Stoica îşi va sărbători, în ziua de 8 Noembrie a. c., jubileul de 120 ani. Acest eveniment, însemnat nu numai fiindcă are loc în cea mai mândră frumoasă şi curată regiune românească, merită a fi scos cu prisosinţă în evidenţă deoarece se ştie că la Bucureşti, de exemplu, cea dintâiu şcoală primară nu are un trecut mai vechiu de 110 ani. Nu cunoaştem încă programul serbărilor aranjate de către cei în drept, dar bănuim că ele vor trebui să capete un caracter cât mai grandios, aşa cum, cu mult plăcere dar şi oarecare firească invidie, observăm că fac conlocuitorii noştri unguri şi şvabi, de câte ori au prilejul, a-şi aduce prinosul de recunoştinţă pentru înaintaşi, faptele şi creaţiunile lor. Preotul I. Buracu, originar din Mehadia, astăzi directorul palatului şi teatrului din Turnu-Severin, întocmise în anul 1924 o cronică asupra acestei comuni bănăţene, din care socotim că este bine a spicui, cu ocaziunea jubileului şcoalei, datele mai principale ce pot interesa pe cititori. „Cronica Mehadiei” a fost scrisă prima oară de învăţatul protoereu Nicolae Stoica de Haţeg (1795—1832) iar o alta aşa numită ,,Cronica latină” există la biserica rom. catolică începută la 1745. Istoria acestei comuni cuprinde istoria unei regiuni întregi care în vechime forma teritoriul districtului românesc VIII Mehadia compus din judeţul Mehedinţi de astăzi împreună cu plasa Orşovei şi o parte din plasa Teregova. Pe vremuri Mehadia era singurul centru religios cu episcop şi uneori chiar sediul mitropoliţilor de la Severin. În ziua dezlănţuirii războiului mondial la 26 iulie 1914, Mehadia a dat pe primii martiri români din întreg Ardealul şi Banatul. Numele localităţii derivă dela vechea Meha (muscărie) locuită de daci. Romanii clădiră in apropierea localităţii un castel numit Ahmedim. Cele mai vechi urme păstrate până in zilele noastre sunt dela romani cari zidiră un castru pe locul numit ,,Zidina‘’ la revărsarea pârâului Valea Bolvasniţa în râul Belareca (râul alb). Aci Paulus decurionul coloniei romane şi-a îngropat soţia aşezându-i o piatră care s’a aflat între ruinele cetăţiei. La anul 275 când Împăratul Aurelian şi-a retras legiunile, au rămas în aceste părţi coloniştii şi legionarii cari au fost împroprietăriţi, legând căsătorii cu dacii. Din epoca năvălirii barbarilor ce au tulburat viaţa liniştită se cunoaşte sosirea şi trecerea următoarelor horde şi seminţii : Goţii, Vandalii, Iazygii (275—330), Hunii, Avarii, Gepizii, (400—880), Maghiarii (889), Pecenegii şi Cumanii (1070), Tătarii, etc. Episcopia „Ad Aquas”, prima episcopie românească din anul 395 a fost distrusă cu ocazia năvălirii popoarelor barbare. Districtele românești aflătoare sub conducerea unui jude, cneaz, comite, voevod, duce etc., cad sub unguri abia la 904, când ducele de grad pierde această regiune in luptă, predându-se lui Arpad. Iată în ordine cronologică, evenimentele de importanţă, de la această dată înainte. La 1233, ca ban al Severinului este amintit Laurenţie. Între 1237-70 sub regele Bela IV-lea, cu concursul călugărilor dominicani, se încearcă introducerea forţată a catolicismului. Tătarii năvălesc între 1241—43, trecând prin foc şi sabie regiunea şi pe locuitori. La 1330 când Carol Robert regele Ungariei a pornit răsboi in contra lui Al. Basarab, lupta decisivă şi fatală pentru unguri s-a dat în văile Mehadiei. In 1368 găsim ca şef al cetăţii pe contele Benedict Heem iar la 1387 pe Carol Losonţi. Mircea cel Mare domnul Munteniei are Mehadia sub stăpânire prin anii 1388—1406. La 1491 românii din districtul Mehadiei cer regelui Vladislav anumite privilegii. După lupta dela Mohaci 1526, Mehadia formează o organizaţie aparte Banatul Severinului, având la 1532 ca ban pe Iacob Gârlişteanu. Habsburgii intră în stăpânirea regiunei în 1551. La 1582 bântueşte pe aici ciuma iar la 1595 Mihai Viteazul nimiceşte pe tătari. Tot prin Mehadia trece Mihai Viteazul în drumul său spre Fraga la 1600. Sultanul Ahmed pomeneşte in 1614 localitatea Mehadia ca proprietate turcească. Din acest district îşi adună Matei Basarab la 1632 cei mai credincioşi servitori. În 1716 prinţul Eugen de Savoya recâştigă de la turci cetatea Mehadia. Dărâmarea forturilor se face la 1752. Iosif al H-lea înfiinţează in 1775 batalionul românesc de graniţă No. 13 cu sediul la Mehadia. Cronica protoereului Nicolae Stoica robit de Haţeg aminteşte că la 1792 erau în Mehadia 275 familii române, 31 germani şi 20 ţigani, având 24 clădiri de piatră, 55 bordee şi 279 colibi de nuiele – în 1794 a bântuit seceta şi foametea. La 15 Martie 1905 se termină drumul dintre Mehadia şi Iablaniţa numit „Cheia Globului“. La 1808 se începe zidirea, şcolii româneşti, în 1822 a fost iarna fără zăpadă. Pomii au înflorit în Ianuarie iar la 14 Maiu s‘au copt strugurii. Tot atunci au fost şi cutremure de pământ. La 1838 iar puternic cutremur dărâmă toate casele şi biserica românească, au urmat ploi torenţiale şi s’au ivit lăcustele. Mehadia trece sub administraţia statului maghiar la 1873, iar la un an după aceasta este ales deputat dictat, cu unanimitate de voturi generalul român Traian Doda. Inaugurarea staţiunei de cale ferată Mehadia se face în 1878. Carul şi pompierii voluntari, iau fiinţă la 1889. Preotul Buracu este instalat aci la 1912. La 26 iulie 1914 ungurii arestează un număr de fruntaşi români printre cari pe generalul Nicolae Cena şi preotul Buracu, duşi şi întemniţaţi la Caransebeş şi Seghedin. Erau primii martiri ai românismului acuzaţi de agitaţii şi spionaj în favoarea României. Mehadia a dat în război 792 oameni din cari au decedat 86. La 17 Noembrie 1918 se constitue aci consiliul naţional român, care la 1 Decembrie trimite la Alba Iulia pe d. Grigore Ioan (profesor la Sc. comercială Timişoara) ca delegat al districtului Mehadiei. În 29 Mai 1919 intră aci primii soldaţi români liberatori. La 8 Iunie 1919 are loc congresul societăţii ortodoxe a femeilor române, la 1921 întreg corpul diplomatic cu primul ministru general Averescu vizitează comuna iar la 2 August acelaş an se aranjează prima expoziţie de industrie casnică. In ziua de 14 Martie 1922 se stinge din viaţă generalul N. Gena fiu de ţăran din această comună. La 15 Noembrie 1922 se deschide prima grădină de copii la sate. După statistica din 1920 Mehadia are astăzi 2261 locuitori şi anume 2021 români, 10 unguri, 111 nemţi, 13 evrei şi 1 alte naţionalităţi. Importantă staţiune climaterică în apropiere de băile Herculane şi aşezată într’o poziţie pitorească, Mehadia atrage în fiecare an un mare număr de vizitatori. Minele de cărbuni deschise în anul 1873 oferă un interes deosebit, între straturi găsindu-se şi cenuşe vulcanică. Industria forestieră este în prosperare dela 1906. Despre alte amănunte într’un număr viitor.”

Despre  Macedonia de Nord s-a vorbit ieri la Reșița cu prilejul vizitei în localitate a Excelenței sale Pavel DUPTA, Consul Onorific al Republicii Macedonia de Nord, la Timișoara.

Ziua de 8 septembrie  fiind Ziua Independenței  Macedoniei de Nord , la Centrul Social “Frederic Ozanam” din Reșița a fost deschisă o expoziție de fotografii realizate de Erwin Iosef Țigla sub genericul “Un colț necunoscut al Europei: Ohrid din Macedonia”. O întâlnire frumoasă, deschisă cu imnul de stat al României și cel al Macedoniei de Nord, în care Consulul Onorific al Republicii Macedonia de Nord, Excelența sa Pavel DUPTA a transmis cuvântul oficial al Ambasadei Macedoniei de Nord la București.

Clara Maria Constantin, managerul  Bibliotecii Județeane “Paul Iorgovici” a mulțumit oficial cu acest prilej pentru fondul de carte în limba macedoniană donat bibliotecii din Caraș-Severin de către Consulatul Macedoniei de Nord la Timișoara prin Excelența Sa Pavel DUPTA  și și-a exprimat bucuria de-a afla cât mai multe lucruri despre Ohrid, locul unde există, s-a spus cu acest prilej 365 de biserici, atâtea lăcașe de cult câte zile sunt într-un an.Erwin Iosef Țigla, reprezentantul Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin și al Asociației pentru Cultură și  Educație a Adulților din Reșița a vorbit celor prezenți despre vizita sa la Ohrid și  frumusețea acestui loc mai puțin cunoscut, unde oamenii sunt primitori și se practică un turism de calitate. Lacul Ohrid este cel mai vechi lac din Europa cu o vechime de 3 milioane de ani, ne-a spus Excelența sa Pavel Dupta.

Erwin Iosef Țigla, reprezentantul Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin și al Asociației pentru Cultură și  Educație a Adulților din Reșița a vorbit celor prezenți despre vizita sa la Ohrid și  frumusețea acestui loc mai puțin cunoscut, unde oamenii sunt primitori și se practică un turism de calitate. Lacul Ohrid este cel mai vechi lac din Europa cu o vechime de 3 milioane de ani, ne-a spus Excelența sa Pavel Dupta.

Pentru că s-a vorbit cu această ocazie despre prietenie și schimburi culturale Grupul Vocal–Instrumental “ RESICZA”, coordonat de Iuliu Fazakas a interpretat în cadrul incursunii muzicale două cântece în limba macedoniană. O surpriza plăcută pentru invitați.

 La manifestare a fost prezent și celebrul compozitor  și dirijor Sabin PAUTZA care și-a exprimat simpatia pentru acest popor care a dăruit lumii oameni deosebiți. S-a vorbit despre Maica Tereza , care și-a dedicat toată viața îngrijirii săracilor și bolnavilor din India.

La final cei prezenți au fost invitați la un pahar de vin și un burek, produse aduse de invitați pentru a sărbători Ziua Macedoniei de Nord și oamenii săi minunați.

Adriana TELESCU/UZPR

Înregistrare realizată de: Adriana Telescu

Fotografii: Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin

 

 

 

 

 

Editura ASTRALIS anunță apariția Revistei trimestriale de cultură Astralis nr. 3 (27) / iulie – septembrie 2025 (în format tipărit), sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Director-fondator, redactor-șef – Camelia Pantazi Tudor, Editor-coordonator – Marian Nencescu.

Editorialul, intitulat Eminescu la Viena. Anii de ucenicie 1869-1872, este realizat de Marian Nencescu.

Scriitori și jurnaliști din București și din multe județe ale țării, de peste Prut, din diaspora au publicat eseuri, poezii, proză scurtă, cronici și comentarii literare, interviuri, diverse articole, potrivit rubricilor revistei. În ordinea apariției în cadrul rubricilor, aceștia sunt: Marian Nencescu, Ana Dobre, Mihaela Roșu Bînă, Mihaela I. Rădulescu, Silvana Cojocăraşu, Geo Călugăru, Marina Costa, Rodica Bretin, Adrian Damșescu, Crina Decusară Bocșan, Mihaela-Mariana Cazimirovici, Issabela Cotelin, Mariana David, Bianca Timșa Stoicescu, Elena Lupșan, Mihalache Bocai, Cornelia Șuhan, Doru Vișteanu, Elena Armenescu, Evelyne Maria Croitoru, Lidia Zadeh Petrescu, Ada Nemescu, Mihai Merticaru, Florea Marin, Boris Marian Mehr, Marian Vișescu, Costică Dogaru, Nicu Doftoreanu, Elena Dican, Magda Băcescu, Ștefan R. Apostol, Catia Maxim, Ecaterina Chifu, Maria Mânzală, Nicolae Rusu, Zina Izbaș, Raisa Plăieșu, Petru Ababii, Dan Apostol, Ileana Belușica, Beatrice Kiseleff, Alexandru-Grigore Pisoschi, Veronica Pavel Lerner, Cleopatra Luca, Laura Schussmann, Camelia Pantazi Tudor, George Dimitriu, Dan Străuți.

Eseurile au ca temă opera și activitatea oamenilor de cultură: Marin Preda (Ana Dobre), George Bacovia (Mihaela Roșu Bînă), Dimitrie Anghel (Mihaela I. Rădulescu), George Enescu (Silvana Cojocărașu), Gheorghe Duță Micloșanu (Geo Călugăru).

În continuare, propunem cititorilor proză scurtă, poezie, teatru poetic, dar și cronici și comentarii literare, sperând să fie atrași să citească volumele despre care au scris autorii respectivi, și anume: Ion Petrovici – O viață sub spectrul filosofiei, de Ionel Necula (Ana Dobre), Iubire fără frontiere, de Constantin Lupeanu (Mihaela I. Rădulescu), Bucuria conversației, de Camelia Pantazi Tudor (Catia Maxim), Ecoul dintre vise, de Rita Hălălău (Elena Armenescu), A doua șansă, de Elena Ionescu Colcigeanni (Ecaterina Chifu), Cervenia, te cânt, de Doina Bârcă (Nicu Doftoreanu), Ceaiuri și leacuri băbești pentru o sănătate perfectă, volumul II, de Costel Ifrim (Ada Nemescu), Casa de pe firul apei, de Cleopatra Luca (Geo Călugăru).

La rubrica Universalis, Mihaela Roșu Bînă semnează un articol despre François Villon, Ana Dobre scrie despre romanul Apusurile de la Tufișul de Argint, un roman despre pierdere și regăsire, cum este subintitulat, al scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery, Marina Costa se referă la romanul în două volume Timpuri furtunoase, al scriitorului turc Osman Akdere, Maria Mânzală scrie despre volumul Secretul omului singuratic, de scriitoarea italiană Grazia Deledda.

La rubrica Români de peste Prut semnează autorii: Nicolae Rusu, Raisa Plăieșu, Petru Ababii și Zina Izbaș, care dedică un articol In memoriam Maestrului Eugen Doga.

La rubrica Să nu-i uităm, dorim să reamintim, prin publicarea unor creații, de scriitorii Dan Apostol, Ileana Belușica, Beatrice Kiseleff, scriitorul Lucian Gruia realizând și o scurtă prezentare a ultimului roman scris de Ileana Belușica, Memoria succeselor.

La rubrica Filosofie, Marian Nencescu atrage cu siguranță cititorii prin articolul India și piatra filosofală, iar la rubrica Istorie publică Alexandru-Grigore Pisoschi.

La rubrica Diaspora literar-culturală, Veronica Pavel Lerner continuă subrubrica Întâlnire cu un gânditor: N. Streinhardt, cu articolul N. Steinhardt, admirator al pictorului Horia Bernea. Cleopatra Luca publică proză scurtă, iar Laura Schussmann poezii.

În acest număr, Catia Maxim continuă interviul realizat cu doamna Nicola Tibacu, Camelia Pantazi Tudor se află în dialog cu Lidia Zadeh Petrescu, iar George Dimitriu, cu Mihai Vintilă.

Călătorind prin lumea artelor, Camelia Pantazi Tudor propune spre lectură articolul „Procesul Conștiinței”, Magda Băcescu și Trupa de Teatru „Joc” , iar Ștefan R. Apostol o recenzie a filmului The Amateur (2025).

La rubrica finală Evenimente culturale, Marian Nencescu scrie despre ediția anterioară a Salonului Literar Astrals articolul – Literatură și jurnalism. O nouă ediție a Salonului Literar Astralis – și de asemenea articolul intitulat 196 de ani de presă românească – „Scrieți, băieți, numai scrieți”.

Cu prilejul celebrării primei ediției a Zilei Internaţionale a Dialogului între Civilizaţii, începând cu data de 10 iunie 2025, s-au desfășurat numeroase evenimente culturale, pentru a marca prietenia și colaborarea dintre poporul chinez și cel român. Camelia Pantazi Tudor propune spre lectură două articole despre două dintre aceste evenimente: Evenimentul „Ceai pentru armonie – Salon Cultural 2025”, la Centrul Cultural Chinez din București și Spectacolul extraordinar „Cei Unsprezece Războinici”, prezentat de renumitul grup de arte marțiale Longyun, fondat de Jackie Chan.

În încheiere, Dan Străuți din Brașov ne introduce în lumea Expoziției temporare „Tăbăcarii și cojocarii din Țara Oltului” la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”.