27 august 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Valorile Reșiței cu care ne mândrim!

Prezentare de carte: „Aleea paradoxurilor. Poeme“, autor: reșițeanul Ion Cocora, astăzi trăitor în București, volum apărut la Editura „Palimpsest“ din București, 2025.

 

28 august 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„3550 km – Road Trip Iceland“: o expoziție foto Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Germania).

 

29 august 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional cu Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute”, partea a VIII-a.

 

30 august 2025, începând cu ora 9.00, Craina Bănățeană (Domașnea, Cornea, Mehadica, Globu Craiovei, Lăpușnicel, Pârvova):

Ziua Limbii Române – 31 august. Sărbătorim în avanpremieră, împreună cu iubitorii de cultură, printr-un Pelerinaj în Craina Bănățeană.

Parteneri: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Filiala Caraș-Severin a acesteia, Primăriile și Bisericile Ortodoxe ale Crainei Bănățene, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Editura TIM Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin & Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

 

31 august 2025, ora 10.00, Pensiunea „Cara”, Poiana Mărului, jud. Caraș-Severin:

Tabăra de Literatură de la Poiana Mărului. Participarea lui Erwin Josef Țigla cu tematica „Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13 august 1802, Csatád / astăzi Lenauheim – † 22 august 1850, Oberdöbling bei Wien): 175 de ani de la trecerea în eternitate a poetului austriac, născut în Banat”.

 

31 august 2025, ora 19.00, curtea Centrului Universitar UBB Reșița, la Ansamblul omagial „Mihai Eminescu & Luceafărul”:

Ziua Limbii Române – 31 august. Sărbătorim împreună cu scriitorii reșițeni.

 

 

Programm für die Zeitspanne 27. – 31. August 2025:

 

27. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Werte Reschitzas, mit denen wir uns rühmen!

Buchpräsentation: „Aleea paradoxurilor. Poeme“, Autor: Ion Cocora, erschienen im „Palimpsest“-Verlag Bukarest, 2025.

 

28. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„3550 km – Road Trip Iceland“: eine Fotoausstellung Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Deutschland).

 

29. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt mit Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute = Geschichte von Reschitza in verschollenen Ansichten”, Teil VIII.

 

30. August 2025, ab 9:00 Uhr, die Banater Krain (Domașnea, Cornea, Mehadica, Globu Craiovei, Lăpușnicel, Pârvova):

Tag der Rumänischen Sprache – 31. August. Wir feiern gemeinsam am Vortag durch eine kulturelle Wanderung im Land der Banater Krain.

Partner: Verband der Fachjournalisten Rumäniens und seine Kreisfiliale Karasch-Severin, die Rathäuser und orthodoxen Pfarreien der Banater Krain, die „Paul Iorgovici”-Kreisbibliothek Karasch-Severin, der Reschitzaer Verlag TIM und das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen & der Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“.

 

31. August 2025, 10:00 Uhr, Pension „Cara”, Poiana Mărului = Apfelalm, Kreis Karasch-Severin:

Literaturlager, mit der Teilnahme von Erwin Josef Țigla, der zum Thema „Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13. August 1802, Csatád / heute Lenauheim – † 22. August 1850, Oberdöbling bei Wien): 175. Todestag des im Banat geborenen österreichischen Dichters”.

 

31. August 2025, 19:00 Uhr, Hof des Universitätszentrums Reschitza der Klausenburger „Babeș – Bolyai“-Universität, beim Hommage-Ensemble „Mihai Eminescu – Luceafărul / Der Abendstern”:

Tag der Rumänischen Sprache – 31. August. Wir feiern mit den Reschitzaer Schriftstellern.

 

 

Interviuri cu poetul Costel Simedrea și  compozitorul Sabin Pautza

 

–––––

–––––-

Comuna Răcășdia a găzduit în perioada 15-17 august 2025 cea de-a XXI-a ediție a unei manifestări consacrate, desfășurate sub titlul “ Zilele culturii și spiritualității răcășdiene”, prilej cu care s-au desfășurat foarte multe activități culturale, spirituale și folclorice. Trei zile de sărbătoare care au debutat cu Sfânta liturghie de hram a Bisericii Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din Răcășdia și s-au încheiat cu lansarea celui mai nou volum de versuri al unui fiu al satului, poetul Costel Simedrea. Cartea lansată se numește „Myosotis” și a apărut la Editura “Castrum de Thymes’’ din Giroc.

Poetul Costel Simedrea este primul dintre poeții bănățeni care s-a bucurat de apariția unei cărți de lieduri scrise de marele compozitor Sabin Pautza, carte apărută la Editura Muzicală în anul 2024, cu titlul “Cântece de Sabin Pautza pe versuri de Costel Simedrea”. Poezia numită „Fotografie” din volumul lansat cu această ocazie este dedicată maestrului Sabin Pautza.

Maestrului Sabin Pautza

Rămân doar amintiri în urma noastră

O floare în ierbarul de demult,

Un tril pentru o pasăre măiastră

Pe care aș mai vrea să îl ascult.

 

Rămâne un vers într-o uitată carte

Pe care, cine știe, uneori,

Îl va spăla, dacă-i citit, de moarte,

O lacrimă din ochi de cititori.

 

Rămân povești ce spun “a fost odată”

Și fericit vor face un copil

Un suflet cald, o inimă curată

Boboc al florii unui blând April!

 

Acestea doar în urmă vor rămâne

Și cât de bine-i, Doamne, că rămân!

Un vers și-un tril între coperți bătrâne,

Flori în ierbarul de copil bătrân….

de Costel Simedrea

Audio și text: Adriana TELESCU

              

 

 În cadrul activităților desfășurate sub genericul:Confluențe în luna lui Secerar. Literatură, artă plastică, fotografie și muzică la ceas de seară (ediția a VI-a, „Alexander Tietz“, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din Reșița, componentă a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”, Caraș-Severin, în colaborare cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților, Reșița, a organizat în 19 august 2025, omagierea lui Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz NiembschEdler von Strehlenau), poetul romantic austriac născut la 13 august 1802 în localitatea Csatád (astăzi Lenauheim, în județul Timiș) trecut în veșnicie în 22 august 1850, la Sanatoriul Oberdöbling, de  lângă Viena. E instituția medicală unde, mult mai târziu, venea la tratament și poetul românilor, marele Mihai Eminescu, adus sub îngrijirea doctorului Constantin Popasu, nepot al episcopului ortodox al Episcopiei Caransebeșului, Ioan Popasu.

La evenimentul organizat în Reșița, am fost purtați pe valurile tumultuoase ale vieții și operei literare a lui Nikolaus Lenau. Au fost declamate versuri ale autorului în limba germană și traducerile lor în limba română, acestea aparținând poeților George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif și Mihai Eminescu. Ne-au încântat intermezzo-urile muzicale pe versurile lui Nikolaus Lenau și interpretate de doamna profesoară Elena Cozâltea și grupul „Resicza”, coordonat de Iuliu Fazekas. 

Săptămâna dedicată lui Lenau a continuat în 22 august 2025. Conform unei tradiții deja, comunitatea din Lenauheim, reprezentată prin domnul primar al localității, Ilie Suciu, domnul Werner Griebel, președintele Asociației Germanilor din Lenauheim emigrați în Germania (HOG Lenauheim e.V.), împreună cu  o delegație a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, condusă de domnul președinte Erwin Josef Țigla, au organizat această zi festivă sărbătorindu-și ilustrul cetățean. A participat în calitate de invitat de onoare, alături de soția sa, domnul Siegfried Geilhausen, Viceconsul al Consulatului Republicii Federale a Germaniei de la Timișoara. 

Și cum nimic nu este fără Dumnezeu, evenimentul purcede în Biserica romano-catolică „Sfânta Tereza de Ávila“, Lenauheim, cu celebrarea Sfintei Liturghii de către Monseniorul  Johann Dirschl, vicar general al Diecezei de Timișoara. În această biserică, monument istoric datând din anul 1778, a primit Sfântul Botez poetul Nikolaus Lenau.

A urmat depunerea de jerbe de flori la monumentul ridicat de Béla Radnai și inaugurat la 12 iunie 1905. Domnul Erwin Josef Țigla ne-a rememorat unul dintre poeme, citind atât în limba germană cât și în limba română, traducerea aparținând poetului nepereche Mihai Eminescu. În aceeași atmosferă am audiat piesa „Einstundjetzt” (Odinioară și Acum), în germană și în română, compusă de Anton Bleiziffer, pe versuri de Nikolaus Lenau.

În continuare, la Casa Memorială Nikolaus Lenau, au luat cuvântul notabilitățile, vorbind despre viața și activitatea celui mai cunoscut fiu al satului Csatád,  despre opera sa. Și au subliniat importanța acestui eveniment pentru cetățenii din comunitate, din județ, dar și pentru cei dincolo de hotarele țării, mai ales aparținând comunității trecute și prezente din Lenauheim.

Delegația din Caraș-Severin, incluzând și membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, între aceștia distinșii Balthasar Waitz, Werner Kremm, alături de soția sa, poeta și prozatoarea Anna Kremm, a onorat momentul aducând daruri de suflet. Doamna profesoară Elena Cozâltea a susținut un moment artistic interpretând piese muzicale pe versurile poetului. Doamna Viorica Ana Farcaș, membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” dăruiește o lucrare realizată special, evidențiată chiar pe afișul  evenimentului. Domnul Erwin Josef Țigla a prezentat două plicuri filatelice de primă circulație, stampilate cu simbolici ale evenimentului pe care le-a realizat cu ocazia acestei zile.

„Nikolaus Lenau, poetul „cântecelor de păpuriș”, creatorul epopeii istorice revoluționar-democratice „Albigenzii”, cel mai însemnat poet liric al literaturii austriece din ajunul anului 1848.

„Și dacă, prea curând, din viață ne vom stinge,

Cu inima’n văpaie, chinuiți, nerăzbunați,

Atunci când libertatea robia va învinge,

Prinos ne veți aduce cu ochii ’nlăcrimați”.

                                                          (Albigenzii, cântec final)

 

Așa citim mărturia dăltuită în piatra omagială de la intrarea în Casa Memorială „Nikolaus Lenau” din Lenauheim.

 

Cristina-Anișoara ZAINEA

 

 

 

 

 

 

 

 

Șantierul arheologic de la Castrul Roman Praetorium din Mehadia este unul dintre cele mai importante situri arheologice romane de pe teritoriul României, fiind o componentă crucială a sistemului defensiv cunoscut sub numele de Limesul Dacicus. Se află în județul Caraș-Severin, pe locul numit de localnici „La Zidină”, la o distanță de aproximativ 3 km de localitatea Mehadia.

Castrul de la Mehadia este un castru auxiliar, o fortificație de dimensiuni mai mici decât o tabără legionară, menită să găzduiască trupe auxiliare. Rolul său era esențial în controlul și apărarea unui punct strategic pe drumul roman care lega Dierna (Orșova) de Tibiscum. Din punct de vedere istoric, castrul a funcționat pe o perioadă extinsă, din secolul al II-lea până în secolul al IV-lea, ceea ce atestă importanța sa continuă. A fost o bază pentru mai multe unități militare romane de-a lungul timpului, între care amintesc Cohorta a III-a Delmatarum. Unele surse afirmă inclusiv prezența aici a împăratului Traian, în perioada de început a cuceririi Daciei de către romani, fiind un punct strategic în cadrul ofensivei spre capitala Daciei, Sarmizegetusa (oferind cele două variante: ofensivă/retragere).

Prima mențiune a castrului roman de la Mehadia, este Tabula Peutingeriana. Aceasta este o copie medievală a unei hărți rutiere romane care prezintă rețeaua de drumuri din Imperiul Roman. Pe această hartă, drumul roman care lega Dierna (Orșova) de Tibiscum (Jupa-Caransebeș) menționează localitățile intermediare, printre care Praetorium, denumirea romană a castrului de la Mehadia.

Cercetările arheologice ulterioare au confirmat amplasamentul castrului pe traseul istoric indicat de Tabula Peutingeriana, aducând la lumină numeroase vestigii care atestă prezența militară romană în zonă.

Cercetările arheologice la Castrul Roman Praetorium de la Mehadia au o istorie îndelungată și complexă. Un rol fundamental, de pionierat, în cercetarea și valorificarea istorică a vestigiilor romane de aici l-au avut protopopul Nicolae Stoica de Hațeg, și generalul Nicolae Cena, din Mehadia. 

Protopopul Nicolae Stoica de Hațeg (1751-1833), cronicar, istoric și numismat amator, a fost una dintre primele personalități care a manifestat un interes real pentru vestigiile romane din zonă. El a colectat artefacte, inscripții și, mai ales, monede romane descoperite în urma săpăturilor ocazionale și a lucrărilor agricole efectuate în zona castrului. Scrierile sale, în special „Cronica Banatului”, conțin mențiuni despre descoperirile arheologice și oferă primele descrieri ale acestor vestigii.

Generalul Nicolae Cena (1844-1922), originar din Mehadia, a avut un rol similar, dar la o scară mai extinsă, în special la începutul secolului al XX-lea. El a condus primele săpături arheologice sistematice în castrul roman de la Mehadia. Descoperirile sale, care includeau fragmente de inscripții, ceramică și alte obiecte, au fost documentate și parțial publicate în reviste științifice ale vremii. Cea mai importantă contribuție a sa a fost donarea întregii sale colecții de artefacte romane pentru a înființa Muzeul „General Nicolae Cena” de la Băile Herculane. 

Cercetarea arheologică a Castrului a continuat în perioada interbelică, însă sporadic. Cercetarea sistematică a început după anul 1946, cercetările din această perioadă au permis identificarea parțială a unor structuri interne, cum ar fi principia (clădirea comandamentului) și un templu. Totodată, au fost descoperite băile castrului (termele) și un templu dedicat lui Jupiter Dolichenus. Au fost publicate o serie de studii, rezultate ale acestor cercetări, între care cea mai semnificativă este monografia publicată de Mihail Macrea, Nicolae Gudea și I. Moțu, în anul 1994, intitulată ,,Praetorium. Castrul și așezarea romană de la Mehadia„. Această lucrare a sistematizat datele de până atunci și a adus argumente științifice pentru așezarea atât militară cât și cea civilă, din jurul castrului.

Săpăturile au continuat cu campanii arheologice organizate sub egida unor instituții precum Universitatea de Vest din Timișoara, cu implicarea unor cercetători precum Doina Benea, din Timișoara și Iulian Lalescu, din Mehadia.

Astăzi, cercetarea arheologică la Praetorium a evoluat de la simple descoperiri de suprafață și săpături sporadice la studii sistematice, pluridisciplinare, care au clarificat planimetria castrului, unitățile militare staționate aici și dinamica așezării civile înconjurătoare. 

Începând cu anul 2024, acest important sit arheologic a fost inclus în Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Inițiativa organizării unei Zile a Porților Deschise la Castrul Roman Praetorium din Mehadia, vine în  importantul context al promovării acestui important obiectiv de cercetare istorică.

Inițiativa, un efort comun al unor instituții de prestigiu precum Universitatea de Vest din Timișoara, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Institutul Național al Patrimoniului și Academia Română – filiala Timișoara, a avut ca scop prezentarea publicului a rezultatelor științifice obținute în urma săpăturilor.

Prezența publicului a fost mai puțin numeroasă, însă informațiile prețioase oferite de specialiști au subliniat valoarea istorică a sitului.

Profesorul universitar Simona Regep de la Universitatea de Vest și cercetătorul Victor Bunoiu de la Academia Română, Filiala Timișoara, au prezentat principalele motive ale evenimentului și rezultatele cercetărilor. Săpăturile, realizate de studenții Universității de Vest din Timișoara și de specialiști de la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș și de la Muzeul Satului Bănățean,  au adus la lumină noi descoperiri importante. Dintre acestea:

– Identificarea templului pe latura de vest, în afara castrului.

 – Cele cinci faze ale castrului: Odată cu cercetările, a fost posibilă stabilirea celor cinci etape de evoluție ale fortificației romane.

 – Refacerea din secolul al IV-lea: Unul dintre cele mai importante aspecte este descoperirea dovezilor de refacere a castrului în secolul al IV-lea, în timpul împăratului Constantin cel Mare, după retragerea Aureliană din anul 271.

Simona Regep și Victor Bunoiu au subliniat că principalul obiectiv al evenimentului este de a face rezultatele cercetării cunoscute publicului, dar și de a atrage atenția autorităților locale asupra valorii sitului. Castrul de la Mehadia a fost inclus anul trecut în Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de alte castre din limesul roman al Daciei, un statut care subliniază importanța sa culturală.

„Ne dorim ca lumea să cunoască și să vadă o particică de istorie romană,” a declarat profesorul Simona Regep, menționând că situl este ușor accesibil pentru turiștii care vin în zona Herculane.

Cercetătorii au menționat că extinderea lucrărilor de conservare și cercetare depinde de fondurile disponibile. Cu un buget mai mare, echipa ar putea fi mărită, iar procesele de conservare și cercetare s-ar desfășura mai rapid. Echipa a promis că evenimentul „Ziua Porților Deschise” va deveni o tradiție anuală, permițând vizitatorilor să urmărească evoluția șantierului an de an.

Ana Chiricuță, specialist conservator la Institutul Național al Patrimoniului din București, a explicat procesul de conservare primară a vestigiilor arheologice descoperite. Aceste intervenții sunt cruciale pentru a proteja structurile scoase la lumină de factorii meteorologici, la care nu au fost supuse cât timp au stat îngropate.

Obiectivul principal al specialiștilor este de a proteja zidurile, fără a le altera aspectul de ruină, o abordare preferabilă reconstrucției integrale. Pentru aceasta, se folosește un mortar special, a cărui rețetă a fost creată pentru a fi compatibilă, dar nu identică, cu mortarul original roman. Mai concret, o rețetă de mortar compatibilă, dar oarecum îmbunătățită.

Ana Chiricuță a explicat că mortarul roman, descoperit la fața locului, era compus din var aerian și, pentru rezistență la umiditate, din mici cantități de cărămidă pisată. Deoarece zidurile sunt acum expuse direct la ploaie, noul mortar include și var hidraulic, care se întărește și rezistă mai bine în condiții de umiditate. De asemenea, pentru a asigura compatibilitatea și pentru a valorifica materialele existente, noul mortar conține nisip, piatră și chiar fragmente de mortar roman vechi, măcinate din dărâmături.

Specialistul a subliniat că procesul de conservare se ghidează după câteva principii esențiale:

 – Compatibilitate: Materialul de intervenție este similar celui original.

 – Diferențiere: Noul mortar are o nuanță ușor diferită, astfel încât vizitatorii pot distinge clar între materialul antic și cel modern.

 – Reversibilitate: Materialul de restaurare poate fi îndepărtat cu ușurință în viitor, fără a afecta structura originală, permițând intervenții ulterioare bazate pe noi cercetări.

 – Minimă intervenție: Specialiștii aplică doar atât cât este necesar pentru a stabiliza structura, fără a adăuga elemente inutile.

În timpul discuției, Ana Chiricuță a făcut o precizare interesantă despre „betonul roman”. Aceasta a explicat că, în zonele vulcanice, romanii foloseau cenușa vulcanică (puzzolana sau pozzuolana) ca aditiv pentru a crea un mortar rezistent la apă. În Dacia, unde cenușa vulcanică nu era disponibilă, romanii au înlocuit-o cu cărămidă pisată, care avea proprietăți similare. Acest lucru explică de ce, în cazul vestigiilor romane de pe teritoriul României, mortarul are adesea o nuanță rozalie.

În încheiere, Ana Chiricuță a reiterat că deciziile privind viitorul sitului vor fi luate în urma cercetărilor continue. Ea a subliniat că munca sa de conservator se completează cu cea a arheologilor, care se ocupă cu săpăturile și interpretarea vestigiilor, cum ar fi, de exemplu, resturile de lemn descoperite recent.

Geograful Petru Urdea, membru corespondent al Academiei Române, specialist in studiul geomorfic, director al Centrului de Cercetare „Geomorfologie aplicată și cercetare interdisciplinară“, din Timișoara, a explicat importanța fundamentală a aplicării studiului geomorfic și a metodelor dendrocronologice/dendrogeomorfologice, în arheologia modernă. Acestea reprezintă uneltele esențiale care permit arheologilor să înțeleagă contextul fizic și temporal al siturilor, mergând dincolo de simpla descoperire a artefactelor.

Cele două domenii se completează reciproc: studiul geomorfic oferă contextul peisagistic și stratigrafic amplu, în timp ce metodele dendrocronologice/dendrogeomorfologice, oferă o datare absolută și de o precizie extraordinară pentru a încadra evenimentele și așezările în timp. Împreună, ele transformă arheologia într-o știință complexă care reconstituie cu exactitate viața și mediul din trecut.

În sprijinul unei informări suplimentare și pentru prezentare de artefacte descoperite în șantier, organizatorii au amplasat în incinta sa un panou informativ al sitului arheologic și o masă cu exponate, în mare parte obiecte de ceramică sau componente de construcție.

Între participanți, s-a remarcat și prezența insolită a unui optio roman, înveșmântat în uniformă de epocă, înarmat cu gladius-ul său. Prezența sa a adăugat evenimentului o experiență interactivă, conectând trecutul arheologic cu prezentul, oferind în același timp și o notă vibrantă manifestării.

Deși participarea publicului a fost una relativ restrânsă, evenimentul a excelat prin calitatea informațiilor oferite. Organizatorii speră ca, în edițiile viitoare, un sprijin mai susținut din partea autorităților locale și a instituțiilor de învățământ să contribuie la o mai bună mediatizare și la o creștere a interesului publicului pentru acest important sit arheologic.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin 

Galerie foto (prezentare):

Foto: Tudor Deaconu, Lucian Bobâlcă și Constantin Vlaicu

24 august 2025, ora 17.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

Robert Stolz (*25 august 1880, Graz – † 27 iunie 1975, Berlin): deschiderea expoziției documentare și scurt concert muzical, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată de reșițeni; Cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Mariannei și Petru Chirilovici precum și a Grupului vocal-instrumental  „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

25 august 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

1.700 de ani Primul Concil Ecumenic de la Niceea, 20 mai 325 – 25 august 325. O întâlnire cu istoria creștină timpurie, cu participarea protopopului emerit ortodox de Reșița, pr. Petru Berbentia.

Robert Stolz: deschiderea expoziției filatelice și scurt concert muzical, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată de reșițeni; Cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Mariannei și Petru Chirilovici precum și a Grupului vocal-instrumental  „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

 

24. August 2025, 17:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Robert Stolz (*25. August 1880, Graz – † 27. Juni 1975, Berlin): Eröffnung der Dokumentationsausstellung und anschließend ein kleines Konzert anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne in Reschitza vorgetragen wurde; Mit der Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der  „Resicza“-Sing- und Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

25. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

1.700 Jahre Erstes Ökumenisches Konzil von Nizäa, 20. Mai 325 – 25. August 325. Eine Begegnung mit der christlichen Geschichte, mit Pfr. Petru Berbentia, Rumänisch-Orthodoxe Protopope Emeritus von Reschitza.

Robert Stolz: Eröffnung der Philatelie-Ausstellung und anschließend ein kleines Konzert anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne in Reschitza vorgetragen wurde; Mit der Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der  „Resicza“-Sing- und Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

Die Geschichte des Karascher Landes in Studien und Dokumenten aus dem Familienarchiv, mit Dr. Ionel Bota (Orawitza) / Teil VI.

 

Răsfoind prin „memoria” bibliotecii bocșene, dăm peste o serie de fotografii de ieri, fiindcă cele de azi nu se mai regăsesc pe hârtie, și printre acestea regăsim chipuri cunoscute și aproape uitate ale unor oameni care, într-un fel sau altul, au lăsat o urmă în istoria culturală a localității. Unul dintre aceștia este Carol Brindza, discret cercetător al istoriei locale, plecat din această lume în urmă cu  două decenii.

Carol Brindza s-a  nǎscut în 27 august 1928  în Bocşa Montanǎ, jud. Caraş-Severin, şi s-a stins din viaţǎ tot la Bocşa în 23 august 2005. Își doarme somnul de veci în cimitirul catolic din Bocșa Montană, alături de alte personalități ale locului.

Familia Brindza provine din Slovacia de astǎzi (tatǎl) şi din Timiş – Tormac (mama). Tatǎl a fost un bun croitor, dar a avut o soartǎ tristǎ fiind deportat în Siberia în 1801.

Carol Brindza a fost absolvent de liceu şi angajat la Direcţiunea Minelor, dar un pasionat de istorie, de cercetare, de studiu. Astfel întocmeşte lucrǎri cu privire la « Evoluţia tehnicii miniere şi metalurgice din Banat pe circa 4000 ani », « Secole de minerit în Munţii Dognecei » şi o încercare de « Monografie  a localitǎţii Bocşa », având în vedere mai ales viaţa şi activitatea unor personalitǎţi. Din pǎcate aceste materiale nu   s-au bucurat de tipar într-un volum distinct, ci doar de publicarea în diverse reviste din ţarǎ şi strǎinǎtate. Carol Brindza era un cunoscǎtor al limbilor maghiarǎ şi germanǎ fapt care i-a înlesnit accesul la vechi şi importante documente, precum şi la redactarea unor materiale pentru reviste din Ungaria sau Germania.

Carol Brindza s-a stins din viaţǎ în 2005 lǎsând în urmǎ  teancuri întregi de manuscrise şi un singur volum tipǎrit prin grija şi sub egida Bibliotecii Orǎşeneşti « Tata Oancea » Bocşa, cu care Carol Brindza colabora. Volumul redǎ date din viaţa şi activitatea pictorului şi sculptorului Tiberiu Bottlik, pe care Carol Brindza l-a cunoscut şi cu care a fost prieten: Viaţa şi activitatea pictorului şi sculptorului Tiberiu Bottlik . Reşiţa. Timpul. 2002 ; revista Bocşa culturală.^[1]

Carol Brindza semnează articole în reviste și alte publicații :„ Despre memoriul bufenilor sau moții Banatului din anul 1939” În : File de istorie, Caraș-Severin, 1971 ; „ Contribuții la cunoașterea minelor vechi aurifere din zona Bocșa-Ocna de Fier-Dognecea” În : „Banatica”, Reșița, 1985 ; „ La 120 de ani de la nașterea lui Tata Oance” În : Vi-l prezentăm pe Tata Oancea. Reșița : TIM, 2001 (Bocșa- istorie și cultură)

Referințe : Cărășeni de neuitat vol. IV/ Petru Ciurea și Constantin Falcă.- Timișoara : Eurostampa, 2010 ; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Cărășeni de neuitat vol. XXII/ Constantin Falcă.- Timișoara : Eurostampa, 2013 ; Parohia romano-catolică Bocșa Montană la tricentenar 1723 – 2023/ Mihai Vișan, Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2023 (Bocșa – istorie și cultură; 62) . Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64); https://memoriabanatului.ro/surse-memoriale/istorie-orala/carol-brindza/

               Carol Brindza rămâne în memoria bocșenilor ca un important  cercetător al istoriei locale care, din păcate, nu și-a desăvârșit proiectele, iar manuscrisele sale încă nu au văzut lumina tiparului. Nutrim speranța ca, în timp, să-i redescoperim munca și să-i valorificăm lucrările.

            Dumnezeu să-l odihnească!

---

[1] Şerban, Gabriela. Bibliografia revistei „Bocşa culturală”. 2000-2009.- Reşiţa: TIM, 2009; Bibliografia revistei „Bocșa culturală”. 2009 – 2013.- Reșița: TIM, 2014 și Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2014 – 2018.- Reșița: TIM, 2019 (Seria Bocșa- istorie și cultură).

 

Suntem atât de grăbiți și de absorbiți de problemele cotidiene încât uităm să ne privim. Uităm că suntem înconjurați de oameni, că aceștia trăiesc, iubesc, se bucură și suferă, că oamenii din imediata noastră apropiere au pasiuni, sunt diferiți și poate unici  prin activitățile și preocupările lor.

Din ignoranță sau din graba în care trăim, nu ne mai facem timp pentru a-l cunoaște pe celălalt, pentru a ne cunoaște vecinii, colegii.

Totuși, există biblioteca și există bibliotecarii! Iar aceștia au un soi de curiozitate menită să descopere și să scoată la iveală frumosul din oameni.

Biblioteca este spațiul în care se întâlnesc și se regăsesc oameni pasionați de frumos, pasionați de lectură, de povești, de artă – sub diversele sale aspecte -, oameni care studiază pentru a-și îmbogăți cunoștințele în diferite domenii, pentru a-și pune în practică și a-și desăvârși hobby-urile.

În acest mirific spațiu al bibliotecii poate fi întâlnită la Bocșa și familia Vuia – Dorina – un dascăl dăruit mai ales copiilor speciali; Cristian – colegul nostru pompier la Serviciul Voluntar pentru  Situații de Urgență din cadrul Primăriei Orașului Bocșa; și fiul lor, David, elev al Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, un copil frumos și special. De altfel, o familie generoasă, frumoasă, cu pasiuni dintre cele mai interesante și diferite. Cu Dorina vom vorbi într-un număr viitor al revistei noastre. Astăzi l-am invitat la „Povești în bibliotecă” pe curajosul nostru coleg, Cristian Vuia, pompier la serviciu și parapantist în timpul liber.

Înainte de a sta la povești cu Cristian, se cuvine să ne documentăm puțin cu privire la acest sport extrem, mai puțin practicat la noi. Parapantismul sau zborul cu parapanta este un sport aeronautic recreativ sau competițional. Parapanta face parte din categoria aparatelor de zbor dirijabile ușoare. Acesta e individual. Insă e și foarte riscant!

Echipamentul este format din: aripă, seletă, parașută de rezervă, cască, bocanci (cu gleznă – deoarece la aterizare există pericolul ca pilotul să calce strâmb din cauza vitezei), geacă și pantaloni windstop (sau combinezon), mănuși, cagulă și aparatura de zbor (altivariometru sau GPS).

Parapantismul este de multe ori privit ca un sport mai riscant decât este în realitate. Bineînțeles că există un mare potențial de rănire pentru cei ignoranți sau insuficient pregătiți. Siguranța în acest sport este direct proporțională cu îndemânarea și simțul pilotului. Este important de știut că aproape toate accidentele de zbor cu parapanta sunt datorate erorilor de pilotaj. Echipamentul de parapantism este foarte bine construit și, dacă este folosit cu grijă, nu va ceda niciodată. Dat fiind faptul că echipamentul omologat nu va ceda, se poate spune că parapantismul este un sport foarte sigur. Pilotul însuși este indicatorul nivelului său de siguranță în zbor.

Mulțumim, Cristian, că ai acceptat invitația noastră și vom pătrunde în povestea ta prin întrebarea deja cunoscută: cine este Cristian Vuia?

          C. V. Mă numesc Cristian Vuia și sunt născut în Bocșa (Caraș-Severin) în       13 martie 1978.

         

G.Ș. De când pasiunea pentru parapantă și astfel de sporturi extreme? Cât este de periculoasă este această pasiune a ta?

C.V.  Sunt pasionat dintotdeauna de sporturile extreme! În trecut mergeam cu motocicletele of road prin pădure, apoi am trecut la motocicletele de viteză. Dar, îmi doream mai multă adrenalină! Astfel că, într-o zi am fost la sat și am intrat în vorbă cu cel care este și mi-a fost primul mentor în tot ceea ce ține de motoparapantă. Un pilot în adevăratul sens al cuvântului! Un om de la care am învățat tot ceea ce știu.

Orice sport este periculos, într-un fel sau altul. Cu atât mai mult parapantismul! Este necesar să fi foarte strict în ceea ce privește atât echipamentele de protecție, cât și starea aparatului de zbor. Zborul nu înseamnă doar că ne desprindem de pământ. Pentru a zbura trebuie să avem în vedere mai multe aspecte: elaborarea planului de zbor, starea de funcționare a aparatului de zbor, condițiile meteo, starea de sănătate a pilotului, locul de plecare, dar și locul de aterizare. Toate acestea trebuie să fie în siguranță.

 

G.Ș. Din câte observ și, evident, bănuim cu toții, acest sport este unul destul de costisitor. Investești în echipament, în studii, în activități de zbor din diferite colțuri ale țării și chiar ale Europei. Pentru toate acestea ai nevoie, în primul rând, de susținerea familiei. Ce zic soția și fiul tău? Ținând cont și că această pasiune a ta, pe lângă faptul că e foarte costisitoare, mai e și foarte periculoasă…

C.V. Am susținerea familiei, am admirația lor și împreună hotărâm investițiile. Iar pasiunile noastre sunt apreciate și susținute de întreaga familie.

    

G.Ș. La ce fel de proiecte ai luat parte până acum?

C.V. Anul trecut fiind îndrumat de mentorul și prietenul meu Sorin Lupulescu m-am înscris la școala pentru paramotor. Am învățat teorie, am făcut practică, iar anul acesta am reușit și am obținut brevetul de pilot de aeronave ultraușoare.

          Până acum am fost în câteva locuri unde se desfășoară un festival pentru paramotor – oricum, sunt destul de puține festivaluri de acest gen în țară!Am fost cu colegii la un festival în Austria anul trecut și am obținut locul III, apoi la Sighetul Marmației, la un concurs de aterizare într-un punct fix.

         

 G.Ș. Cum vin proiectele la tine? Cum le găsești?

 C.V. Toți din această branșă avem grupuri pe WhatsApp, astfel ținem legătura și aici sunt anunțate toate întâlnirile noastre.

         

G.Ș. Care dintre proiecte ți-a adus cea mai mare mulțumire? Adică, ai un rezultat special de care ești foarte mândru?

C.V. Tot ceea ce am realizat mă face să fiu mândru de performanțele mele! Poate pentru unii oameni aceste lucruri, aceste activități, sunt mărunte, neinteresante. Pentru mine este o onoare să am acest brevet de pilot! Este o împlinire și o mare bucurie sufletească să mă pot înălța în văzduh, să plutesc pe cer și să-mi conduc zborul în siguranță.

 

G.Ș. Ai un mentor? Ai un model?

C.V. Da, bineînțeles! Mentorul și prietenul meu este  dl. pilot Sorin Lupulescu, un om deosebit, care a avut multă răbdare și bunăvoință cu mine pentru a-mi explica, a-mi arăta, a mă învăța și instrui în tot ceea ce ține de motoparapantă, dar și pentru a-mi dovedi cât de frumos este să poți zbura.

 

 G.Ș. Ce alte pasiuni ai?

 C.V. Între pasiunile mele se numără întrecerile moto, raliul și, evident, fotbalul, sportul rege!

 

G.Ș. Ce proiecte ai de viitor?

C.V. Îmi doresc să particip ca și concurent  la un raliu cu mașini și îmi doresc să pot zbura cât mai mult timp! Să mă pot bucura de răsărituri și apusuri multe pe care să le împărtășesc și cu voi, oameni buni!

         

G.Ș. Un gând pentru tineri? Un cuvânt pentru cititorii revistei?

C.V. Dragii mei, dacă vă doriți cu adevărat ceva, credeți-mă, nimic și nimeni nu vă poate opri! Voi sunteți limita! Nu renunțați niciodată la visele voastre! Acestea se pot împlini cu stăruință!

          Dragi cititori, vă doresc din toată inima multă sănătate, să fiți bine și cu toții să încercăm să promovăm această publicație care, iată, se află la ceas aniversar – 25 de ani! La mulți ani, „Bocșa culturală”! La mulți ani cititorilor și realizatorilor  ei!

 

           

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi, 22 august 2025, la Timișoara, scriitoarea Nina Ceranu este condusă pe ultimul său drum pământean…

 

Născută în 17 decembrie 1948 în satul  Jiana, comuna Flămânda din  judeţul Mehedinţi, dar trăind și muncind în Timișoara întreaga sa viață, Nina Ceranu Chelariu este unul dintre prozatorii și editorii importanți ai Banatului.

A absolvit instituțiile de învățământ din Timișoara (liceu, facultate), iar în 2008 și-a finalizat studiile doctorale la Universitatea de Vest din Timișoara devenind doctor în limba română.

A scris dintotdeauna, atât poezie, cât și proză, precum și reportaje și articole de presă. A debutat literar cu un reportaj în ziarul „Viitorul” din Drobeta- Tr. Severin în 1970, iar editorial a debutat cu proză scurtă, cu volumul „Întoarcere cu bucurie”, la Editura Facla din Timișoara în 1984.

A fost redactor-şef al revistei „Orient Latin”, apoi, împreună cu scriitorul Ilie Chelariu, au înființat editura „Eubeea”, o editură de succes.

Colaborările sale cu diferite publicații din țară și străinătate au continuat și s-au dovedit întotdeauna benefice și importante.

Volume publicate:

Întoarcere cu bucurie, proză scurtă, Timişoara, Editura Facla, 1984;

Câmpie însorită, roman, Timişoara, Editura Facla, 1988;

Singurătate în doi, roman, Timişoara, Editura Excelsior, 1993;

Cimitirul nevolnicilor, roman, Timişoara, Editura Excelsior, 1994;

Viaţa în Ithaca, Timişoara, Editura Eubeea, 1995;

Umbra Iscarioteanului, Timişoara, Editura Eubeea, 1996;

Cartea morţilor, roman, Timişoara, Editura Augusta, 1998;

Americanul, roman, Timişoara, Editura Eubeea, 2000;

Libertăţile bufniţei, roman epistolar, Timişoara, Editura Eubeea, 2001;

Strigătul, roman, Timişoara, Editura Eubeea, 2003;

Nihil Sine Deo, poem, Timişoara, Editura Eubeea, 2004;

Ceea ce luăm cu noi, note de călătorie, Timişoara, Editura Eubeea, 2005;

Duhul fluviului, Timişoara, Editura Eubeea, 2006.

Menuetul singurătății: unu, doi, trei… poezie, Timișoara: Editura Eubeea, 2007;

Heidi n-a văzut Roma Termini, note de călătorie, Timișoara: Editura Eubeea, 2009;

Bănățeni… cu perfectul simplu. Vol. I, II și III, investigație sociologică, Timișoara: Editura Eubeea, 2008, 2009, 2010;

Respir sub alt cer roman, Timișoara: Editura Eubeea, 2009;

Imnele neîntoarcerii, poezie, Timișoara: Editura Eubeea, 2010;

Pulberea de sub piciorul tău… poezie, volum bilingv – român-italian, traducere Viorica Bălteanu, Timișoara: Editura Eubeea, 2012;

Viața între zero și unu. roman, Timișoara: Editura Eubeea, 2014;

Doamna de pe Spion Strasse. roman, Timișoara: Editura Eubeea, 2017;

Umbra Iscarioteanului, reeditare, roman în două volume, Timişoara, Editura Eubeea, 2018;

Grădina din Via Mosca. poem, volum bilingv, trad de Alessio Colarizi, Timișoara: Editura Eubeea, 2019;

Imnele neîntoarcerii, poezie, volum bilingv, trad de Ivo Muncian, Timișoara: Editura Eubeea, 2020;

Cele trei fețe ale orașului, roman, Timișoara: Editura Eubeea, 2021;

Cine cumpără un manuscris? roman, Timișoara: Editura Eubeea, 2023;

Apele care ne poartă, poezie, volum bilingv, trad de Ivo Muncian, Timișoara: Editura Eubeea, 2023.

Scriitoarea Nina Ceranu se regăsește în diverse antologii. Vom consemna doar câteva:

Crinul, cofetărie pentru doamne, selecţie de texte, aparat critic Nina Ceranu Timişoara, Editura Eubeea, 1997;

Antologia copilăriei. Deva: Semne, 1998;

Lăcrimioara Ursa, Pecetea destinului, Creatori din Banat. Eurovest, 2009;

Albastru de Bee. Timișoara: Eubeea, 2013;

Doina Moț. Învinge-te pe tine însuți. Timișoara: Brumar, 2014;

Despre iubire – Clubul de la Timișoara. Cluj-Napoca: Ecou Transilvan, 2016;

Dosarul Brâncoveanu – Între real și imaginar –  – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2017;

Utopia – Despre iubire și prostie –  – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2018;

Insula fiecăruia –  – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2019;

Peisaj în devenire – o panoramă a poeziei din Banat. Coord. Marian Oprea Timișoara. Timișoara: Brumar, 2017;

Vasile Bogdan. Descifrând codul Cărmăzan. Timișoara: Eubeea, 2018;

Ontos, Eros, Thanatos. Arad: Mirador, 2019;

Punte spirituală nouă (în limba sârbă). Novi Sad, 2019;

Aerul magistrului G. I. Tohăneanu. Exegi monumentum. Timișoara: Editura Universității de Vest, 2019;

O sută de ani de literatură feminină în România. Studii de portrete. – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2019;

Adrian Dinu Rachieru – o întâlnire mirabilă – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2020.

Marika – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2021;

Dosarul Brâncuși – între real și imaginar – Clubul de la Timișoara. Timișoara: Eubeea, 2022;

30de ani de U.A.R.F. (Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România/ coord. Nina Ceranu Chelariu.- Timișoara: Eurostampa, 2023;

Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România la Ceas de sărbătoare. Trei decenii de prezență și activitate/ Oana Georgescu.- Cluj-Napoca: Editura Ecou Transilvan, 2024.

 

Referințe critice nenumărate, prezentă în dicționare și alte publicații de referință, precum și în pagini de presă, deținătoare a multor premii, titluri onorifice, medalii, distincții, Nina Ceranu rămâne în memoria celor care au cunoscut-o ca o importantă voce a literaturii feminine din Banat, un condei ales, dedicat oamenilor și pasionaților de lectură.

Spunea cineva, și pe bună dreptate, că Nina era mereu prezentă în sufletul și destinul multor scriitori debutanți, că a fost o adevărată „arhitectă a destinelor literare”, că avea darul de a mirosi talentul și puterea de a încuraja scriitorii să-și publice scriitura, iar sub îndrumarea ei, prin editura Eubeea, au prins viață zeci de volume care altfel ar fi rămas necunoscute.

Nina nu era doar un om foarte talentat și priceput în a-și manageria casa editorială, era și un om cald, săritor și generos!

Pentru Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa Nina Ceranu rămâne nu doar un colaborator bun și profesionist, ci mai ales o prietenă dragă.

Rămas bun, Nina!… Cu tristețea despărțirii, dar cu imensa bucurie și onoare că am cunoscut un om ca tine, că m-am bucurat de colaborarea și prietenia ta.

Dumnezeu s-o odihnească! Sincere condoleanțe dragului nostru prieten, Ilie Chelariu!

 

Gabriela Șerban și echipa „Bocșa culturală”

 

Situația din ce în ce mai tensionată a societății românești, din această perioadă, mă îndeamnă a face o analiză, ceva mai profundă, a unui fenomen, respectiv a unor acțiuni, cu natură toxică pentru societate, urmărind și studiind firul logic al desfășurării lor.

Expresia reprezentativă, care poate fi așezată la baza prezentei analize este cunoscutul dicton ,,Divide et impera”, acesta definind strategia abordată, prezentă în osatura acestui fenomen. 

Tradusă în română ca „dezbină și stăpânește”, respectiva expresie sugerează o tactică de control bazată pe fragmentarea unei entități (o populație, o țară, în cazul nostru a unor structuri sociale) în grupuri sociale mici, mai ușor de manipulat și dominat. La baza elaborării acestui concept, atribuit lui Filip al II-lea al Macedoniei, este tactica politică și socială prin care o entitate mai mare este împărțită în grupuri mai mici, polarizate, care devin apoi ușor de stăpânit prin crearea de conflicte sau prin exploatarea diferențelor dintre ele.

Un detaliu ce vreau să-l evidențiez, observat ca element motric al respectivului concept, este însămânțarea și cultivarea sentimentului de ură în sânul societății, chiar între propriile sale entități. Ura, ca emoție colectivă, direcționată spre o anumită categorie socială, produce un impact profund distructiv, erodând coeziunea întregii societăți, generând astfel o opoziție mult diminuată a membrilor săi în fața unor potențiale abuzuri ale puterii. 

Studiu de caz: Romsilva 

În contextul nostru, un exemplu foarte elocvent este așa-zisa restructurare (corect: destructurare) a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Promovată de noul regim ca o necesitate de prim rang, această inițiativă, pregătită cu ceva timp în urmă, observăm că urmează același tipar al dezbinarii. Campania de ură direcționată împotriva acestei structuri, în momentul de față are un efect devastator, având ca rezultat o extraordinară polarizare și divizare la nivelul societății. Ura, promovată chiar de către structurile sale superioare de conducere, a creat o dihotomie de tipul „noi contra lor”, expusă concis, uneori într-un mod personal, de către reprezentanții săi: ,,ori eu, ori ei”, atitudine afișată într-o totală lipsă de empatie și compasiune. 

În plus, ura sădită în sânul societății, atingând un anumit nivel, a degenerat în conflicte, violență verbală și chiar agresiune fizică asupra membrilor acestei instituții, unele dintre aceste manifestări violente fiind finalizate în modul cel mai tragic. Din păcate, istoria, este plină de exemple în care ura de grup a dus la atrocități și chiar la genocid, atunci când ea a ajuns la nivelurile sale paroxistice.

Ca efect al acestei tactici deliberate, puse la punct într-un mod impecabil, neajutorați de către o societate infectată de ură, această categorie social-profesională devine vulnerabilă în mod clar unor potențiale abuzuri. Percepute de către o societate orbită de ură ca acte de dreptate, aceste abuzuri pot ascunde în fapt anumite interese de grup, din partea puterii, de natură a aduce prejudicii nu numai acestei structuri, ci întregii societăți.

În cazul de față, prin evoluția și dinamica transformărilor astfel produse, observăm o erodare a întregului dialog social și a compromisului, pe fondul conflictului creat între instituție și structura sa superioară de stat, respectiv minister. Sentimentul de comunitate complet eliminat, a dus la o gravă ruptură de comunicare socială și profesională, inclusiv la compromiterea acestei instituții în fața opiniei publice, vulnerabilizând-o în fața oricăror acțiuni viitoare din partea unei structuri superioare care și-a demonstrat deja animozitatea.

În prezentul context, având acest exemplu la dispoziție, putem extrapola, analizând modul în care această strategie a dezbinării, bazată pe ură, slăbește fundamentul societății, transformând-o dintr-o entitate unitară, într-un câmp de luptă, unde fiecare conflict intern servește intereselor de control ale celor care dețin puterea. 

Ura socială nu apare din senin; ea este adesea cultivată și întreținută cu scopuri foarte clare, de cele mai multe ori de natură politică sau economică.

Elitele politice, sau liderii autoritari, pot folosi ura pentru a-și consolida controlul. Prin crearea unui „dușman” comun, ei pot devia atenția de la problemele reale, putând să-și mascheze interese ascunse și să-și promoveze acțiuni imorale, contrare intereselor societății.

O populație divizată și concentrată pe ură este mai puțin predispusă să se unească și să lupte pentru drepturile ei. Disimulată, ura servind ca o formă de divertisment și manipulare, împiedică oamenii să se organizeze eficient împotriva unor potențiale abuzuri ale celor care dețin puterea. Divizarea socială poate împiedica formarea de alianțe (de exemplu, sindicate puternice) care ar putea cere anumite drepturi diferitelor categorii profesionale.

Pe scurt, ura cultivată poate fi un puternic instrument în mâinile puterii. Odată instaurat, acest instrument servește la menținerea unui status quo prin diviziune și manipulare, împiedicând progresul și stabilitatea socială. În concluzie, ura în societate nu trebuie percepută doar ca un firesc sentiment, ci poate fi parte a unei strategii complexe deliberate de comunicare a puterii cu societatea în vederea manipulării acesteia.

Constantin VLAICU

Unul dintre cele mai importante și reprezentative mărturii istorice ale Mehadiei, Castrul Roman ,,Praetorium”, prezentat de specialiști, în cadrul unei prime acțiuni de acest gen, ce dorim a o permanetiza – aspirație condiționată, evident, de interesul dumneavoastră!

Așadar, pe data de 23 august 2025, între orele 12:00 și 15:00, vă invităm cu drag la un eveniment special: „Ziua Porților Deschise”, la situl arheologic Castrul Roman Praetorium din Mehadia!

Prin prezența dumneavoastră, veți avea ocazia unică de a explora vestigiile fascinante ale unei fortificații romane și de a afla secretele vieții de acum aproape două milenii.

Evenimentul este organizat de parteneri prestigioși, printre care Universitatea de Vest din Timișoara, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Institutul Național al Patrimoniului și Academia Română, Filiala Timișoara, garantând o experiență autentică și informativă.

Vino alături de noi să redescoperim împreună o pagină importantă din istoria Daciei Romane!

Prof. Ionela Mihaela Domilescu

Program pentru perioada 22 – 25 august 2025:

 

22 august 2025, ora 16.00, Biserica romano-catolică „Sfânta Tereza de Ávila“, Lenauheim:

Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13 august 1802, Csatád / astăzi Lenauheim – † 22 august 1850, Oberdöbling bei Wien): Sfântă Liturghie, la 175 de ani de la trecerea în eternitate a poetului austriac, născut în Banat, celebrată de mons. Johann Dirschl, vicar general al Diecezei de Timișoara. La orgă: Mario Mateaș.

 

22 august 2025, ora 17.00, Monumentul Nikolaus Lenau din fața Primăriei Lenauheim:

Nikolaus Lenau: depunere de jerbe de flori la monumentul ridicat de Béla Radnai și inaugurat la 12 iunie 1905 , acum, la împlinirea a 175 de ani de la trecerea sa în eternitate.

 

22 august 2025, ora 17.15, Casa Memorială Nikolaus Lenau, Lenauheim:

Nikolaus Lenau: comemorare poetică și muzicală la Casa Memorială și Expoziția Etnografică Șvăbească din Lenauheim.

Un proiect al Asociației Germanilor din Lenauheim emigrați în Germania (HOG Lenauheim e.V.), al Primăriei și Consiliului Local Lenauheim precum și al Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin & Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

 

23 august 2025, ora 12.00, Biserica romano-catolică „Sfântul Bernard“ Rusca Montană:

Sfântă Liturghie de hram cu prilejul împlinirii a 222 ani de la constituirea primei parohii și 162 ani de la sfințirea actualei biserici.

 

24 august 2025, ora 12.00, Biserica ortodoxă română „Adormirea Maicii Domnului“ Gârliște, jud. Caraș-Severin:

Miniconcert al Corului „Franz Stürmer“ (dirijor: Elena Cozâltea).

 

24 august 2025, ora 17.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

Robert Stolz (*25 august 1880, Graz – † 27 iunie 1975, Berlin): deschiderea expoziției documentare și scurt concert muzical, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată de reșițeni; Cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Mariannei și Petru Chirilovici precum și a Grupului vocal-instrumental  „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

25 august 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

1.700 de ani Primul Concil Ecumenic de la Niceea, 20 mai 325 – 25 august 325. O întâlnire cu istoria creștină timpurie, cu participarea protopopului emerit ortodox de Reșița, pr. Petru Berbentia.

Robert Stolz: deschiderea expoziției filatelice și scurt concert muzical, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată de reșițeni; Cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Mariannei și Petru Chirilovici precum și a Grupului vocal-instrumental  „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

 

Programm für die Zeitspanne 22. – 25. August 2025:

 

22. August 2025, 16:00 Uhr, „Heilige Teresia von Ávila“-Kirche, Lenauheim:

Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13. August 1802, Csatád / heute Lenauheim – † 22. August 1850, Oberdöbling bei Wien): Heilige Messe mit Msgr. Johann Dirschl, Generalvikar der Diözese Temeswar, anlässlich des 175. Todestags des im Banat geborenen österreichischen Dichters. An der Orgel: Mario Mateaș.

 

22. August 2025, 17:00 Uhr, Nikolaus-Lenau-Denkmal vor dem Rathaus Lenauheim:

Nikolaus Lenau: Blumenkranzniederlegung am vom Béla Radnai geschaffenen und am 12. Juni 1905 enthüllten Denkmal, anlässlich des 175. Todestags des im Banat geborenen österreichischen Dichters.

 

22. August 2025, 17:15 Uhr, Nikolaus-Lenau-Geburtshaus, Lenauheim:

Nikolaus Lenau: Poetische und musikalische Würdigung im Geburtshaus des österreichischen Dichters, heute Lenau- und Volkskundemuseum, anlässlich dessen 175. Todestags.

Ein gemeinsames Projekt der Heimatortsgemeinschaft Lenauheim e.V. (Deutschland), des Rathauses & Gemeinderates Lenauheim sowie des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen & des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“, beide Reschitza.

 

23. August 2025, 12:00 Uhr, römisch-katholische „Sankt Bernhardus“-Kirche Russberg:

Kirchweihmesse zu 222 Jahre seit der Gründung der Pfarre und zu 162 Jahre seit der Kirchenweihe.

 

24. August 2025, 12:00 Uhr, rumänisch-orthodoxe Kirche „Mariä Entschlafung“ Gârliște / Kreis Karasch-Severin:

Kurzes Konzert des „Franz Stürmer“-Chors aus Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea).

 

24. August 2025, 17:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Robert Stolz (*25. August 1880, Graz – † 27. Juni 1975, Berlin): Eröffnung der Dokumentationsausstellung und anschließend ein kleines Konzert anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne in Reschitza vorgetragen wurde; Mit der Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der  „Resicza“-Sing- und Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

25. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

1.700 Jahre Erstes Ökumenisches Konzil von Nizäa, 20. Mai 325 – 25. August 325. Eine Begegnung mit der christlichen Geschichte, mit Pfr. Petru Berbentia, Rumänisch-Orthodoxe Protopope Emeritus von Reschitza.

Robert Stolz: Eröffnung der Philatelie-Ausstellung und anschließend ein kleines Konzert anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne in Reschitza vorgetragen wurde; Mit der Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der  „Resicza“-Sing- und Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

Die Geschichte des Karascher Landes in Studien und Dokumenten aus dem Familienarchiv, mit Dr. Ionel Bota (Orawitza) / Teil VI.

 

La Simeria s-a desfășurat o reușită întrecere de fotbal, rezervată jucătorilor născuți în anul 2011 sau mai mici, dotată cu trofeul Cupa Zilelor Orașului Simeria.

După cum ne-a informat Dorin Costea, antrenor la C.S. CFR Simeria Bleumarin, au participat echipele: LPS Sebeș, CSM Dacia Orăștie; C.S. CFR Simeria Bleumarin; A.C.S. S.F. Valea Frumoasei; A.C.S. Minerul Lupeni; A.C.S. Juniorul Aiud; C.S. CFR Simeria Galben; CSM Deva.

În urma unor întreceri viu disputate, pe primele trei locuri s-au clasat formațiile: A.C.S. S.F. Valea Frumoasei; (foto 1), LPS Sebeș (foto 2) și C.S. CFR Simeria Bleumarin (foto 3) pe care le prezentăm mai jos.

Iată și alte amănunte: cel mai bun jucător – Paul Constantin, A.C.S. S.F. Valea Frumoasei; cel mai bun portar – Ivănică Radu, C.S. CFR Simeria Bleumarin; golgheter – Dan Mihai, CSM Dacia Orăștie; cel mai bun executant de penalty – Ciontoi David, C.S. CFR Simeria Galben.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală în parteneriat cu Primăria Comunei Râu de Mori, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, Școala Gimnazială Râu de Mori, Școala Gimnazială Sarmizegetusa, Școala Gimnazială  Răchitova, SC Cuanet Media Travel SRL – administraror al portalului @gohunedoara.com au desfășurat proiectul „Poteca de poveste de la Cetatea Colț”.

Proiectul – ne spunea prof. Loredana-Liliana Leleșan (foto), consilier educativ la Școala Gimnazială Râu de Mori – a fost finanțat de Fundația pentru Parteneriat – Polgár-Társ Alapítvány și MOL România și a urmărit amenajarea traseului către Cetatea Colț și testarea unor activități educaționale care vor putea fi desfășurate ulterior în cadrul programelor Săptămâna Verde sau Școala Altfel.

Au avut loc ateliere de lucru cu elevii celor trei școli partenere. Acestea au fost organizate sub forma unei scurte școli de vară și au inclus o pauză de masă oferită copiilor de către Asociația CRAL. Activitățile din cadrul atelierelor au fost coordonate de Adina și Dan Popa, din partea Asociației CRAL.

Atelierele au avut ca tematică: informații despre flora, fauna și geologia zonei, acțiuni de ecologizare, măsuri de prim-ajutor în natură și un atelier de storytelling.

Primarul Comunei Râu de Mori, dr. ing. Flaviu Dilertea (foto), a participat la prima întâlnire a proiectului, ne-a asigurat de sprijinul său în derularea acestui proiect și le-a recomandat copiilor să prețuiască și să promoveze patrimonial natural și cultural al comunității locale.

Prima zi a atelierelor ne-a purtat într-o drumeție, din satul Suseni până la cetate, alături de elevii de la cele trei școli partenere. Copiii au descoperit traseul, cetatea și au purtat discuții despre cum se pot oferi turiștilor informații și experiențe de neuitat.

Al doilea atelier s-a concentrat pe măsuri de prim-ajutor în natură. Împreună cu Anemona Doda, voluntară la Crucea Roșie Română – Filiala Hunedoara, copiii au discutat despre cum să acționeze corect în caz de insolație, entorsă, fractură, mușcătură de șarpe și multe altele. Au descoperit și ce trebuie să facă dacă le curge sânge din nas sau cum să aplice corect diferite tipuri de bandaje.

Cel de-al treilea atelier a fost dedicat construirii căsuțelor pentru păsări, care vor fi amplasate în pădurea din jurul cetății. Domnul Tiberiu Jurj a oferit copiilor un adevărat curs de tâmplărie: au descoperit etapele realizării unei căsuțe, au înșurubat, au vopsit și au dat culoare noilor adăposturi pentru păsări.

Ultimul atelier a fost unul extrem de atractiv pentru copii deoarece am avut un invitat special, geologul Ruben Catota, din Ecuador, student la master în Portugalia. Timp de un semestru, acesta a venit să studieze în România, la Universitatea din București, în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. Tânărul masterand, Ruben Catota, le-a vorbit elevilor despre vulcani și despre forțele spectaculoase ale naturii, despre fosile, despre tipuri de roci, despre roci magmatice sau vulcanice.

Doamna Angela Avramescu de la Biblioteca Râu de Mori ne-a fost alături pe toată durata desfășurării atelierelor, ne-a sprijint cu numeroase idei și povești captivante despre frumusețea locurilor.

Proiectul „Poteca de poveste de la Cetatea Colț” i-a transpus pe elevi în lumea fascinantă a poveștilor despre legendele Cetății Colț – Castelul din Carpați, despre prinți, prințese, domnițe și balauri.

Cetatea Colț, de la poalele Retezatului vă așteaptă să îi redescoperiți farmecul, magia și măreția de altădată precum și povestea fascinantă a familiei Kendeffy.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Cum se știe, un jurnalist adevărat, așadar acela care are deja asumată și conștiința împovărării cu această profesiune de credință, nu caută nicidecum paradoxuri metafizice, chiar dacă destui jurnaliști sunt, uneori, și scriitori veritabili, el povestește, uneori cu grație de narator înnăscut, alteori  în partitură mimat heteronimică, la urma-urmelor tot un principiu al reprezentărilor lumii și omului sub varii unghiuri de vedere, de cogitație cât mai expresivă, de voință a întemeierii ideatice. În cumplita terfelire a libertăților omului, din pandemie,  apăruse cartea Destine printre ziduri (prefața Destinele unor oameni, zidurile unui timp, de Irina Lazăr, postfață de Nicolae Goja, un Postscriptum de Denisa-Paula Arcip și un text Cu Nicolae…, de Ioan-Pavel Azap, Satu Mare, Editura Inspirescu, 2021, 154 p.), autorul ei, Nicolae Pătruț, împlinindu-și panoplia succeselor și mărturisind încă o dată lumii că gazetăria este deopotrivă o luptă cu sine și cu agrestul unei realități cel mai adesea maștere entuziasmelor omului dăruit de providență cu talentul scrisului. 

Lumea cărților lui Nicolae Pătruț, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, e vastă, e una a reporterului scriind pasional mai cu seamă despre oamenii locurilor natale, despre oameni ai perspectivelor directe, în totală concordanță cu stilul direct, ne-mediat, prin care el își apropie personajele. Iar cărțile lui Nicolae Pătruț are mulți astfel de eroi exemplari, purtători ai atâtor mesaje simili-metaforice de reprezentare în context mundan, încât fie ai parte de un caleidoscop de efuziuni și sentimente plenare ale comunității mai restrânse dar și umanității, în general,, fie de momente de revelație maximă, după lectura acestor texte, opera de până acum a ziaristului bănățean confirmând că substanța artei (și scrisul autentic este artă) e deopotrivă și substanță a vieții, viața fiind darul suprem al timpului primordial, așa cum a fost voința lui Dumnezeu.

Autorul are intuiția scriiturii chiar înainte de a ști ce finalitate să aibă cutare ori cutare dintre poveștile-reportaje. Alteritatea ține și ea de firescul momentelor, cum există doar un relativism ierarhic al narațiunilor fiindcă Nicolae Pătruț, așadar, nu are personaje pentru care să manifeste o afecțiune specială, toți ai satului său, Ilidia, sunt egali. Egali în toate drepturile memoriei colective de a-i conține în evenimențialul de toate calibrele al habitatului. De aceea egale sunt și timpurile potrivirii și ale împotrivirii, ca să-l „aplicăm“ pe Levinas la strategiile narării din acest op. Adică, această viață, în straturi suprapuse epic, ni se oferă mai întâi cu toată splendoarea, nemascată în vreun fel, a copilăriei. Iată pasaje, credem, edificatoare adeverind, probabil, că totul e paradigmă carteziană și că naturalul mai degrabă (ne) contextualizează: „Nu primeam nici daruri și nici prea multe bucurii în copilăria noastră și trebuia să ni le facem singuri. Am găsit salcia, am curățat interiorul ramurilor viguroase, le-am pus întărituri din lemn și am căptușit-o cu iarbă. I-am făcut și acoperiș din crengi și frunze. Urcam pe tulpina ei și intram cam cinci-șase suflete de copii. Câteva zile a durat până am zidit lemnele, crengile, frunzele și  iarba. Ne simțeam împliniți, liberi, fericiți. Cred că atunci am înțeles să fii cu adevărat liber, să nu depinzi de nimeni și să lupți pentru libertatea ta de cuvânt și de mișcare (…). Coliba noastră, casa noastră dintre pământ și cer, a dăinuit ani de zile. Ajunsesem oameni mari și ea ne privea din trecut cu bucurie. Într-o vară, un fulger i-a aprins zidurile de crengi uscate. Salcia a regenerat și trăiește și azi cu bucuria noastră și a vremurilor de atunci.“  (Casa dintre pământ și cer, p. 52, p. 54).

Cartea interferează proză și jurnalistică a imediatului, istorie socială și memorie intimă, apoi memorie împărtășită cu lumea, fictivă, nu m-aș grăbi să numesc reportaje ale fragmentele de suflet candid și de trăiri la paroxismul nostalgicului, ivite dintr-un carnaval mundan în care eul scriptor nu se lasă corupt de simțiri, de sentimentalisme. Dar poți vorbi de  o „întemeiere“ a subiectivității? Ambiția lui Nicolae Pătruț, pe care i-o știu din tinerețea lui de cenaclist în căutarea criteriilor de certitudine (grupările „Accente” și „Mihai Novac”, de la Oravița), este aceea de a literaturiza clocotul lăuntric al unui deferent ego cogito. Lumea e satul, imanență, certitudine solipsistă dar cu adevărat oamenii care îi relatează fragmente impresionante din biografiile lor zbuciumate. Pe toate le surprinde autorul nostru în pagini calde sau mohorâte, profunde sau doar atingând cu lumina slovei memoria evenimențialului rustican. În fluxul scrisului creativ, eul rafinează sensuri, creditează noul tip de interogație, acela al întrebării disolutive, reașează centrul de gravitație afectivă cu fiecare povestire. În propoziții fertile, palpită vitalitatea de odinioară a mediului rustican sau înțelegem suferința generalizată a spiritului satului de astăzi, bucurii și necazuri, dramele istoriei imediat postbelice, alterarea tradițiilor cultural-spirituale: „Viața și-a urmat cursul. A lăsat urme de bucurie, durere și blestem. Mulți se întreabă de ce unii au avut parte doar de dureri și bucurii efemere. E greu de dat răspunsuri, când poveștile adevărate încep să trăiască doar în uitare, ca o frunză dintr-un copac blestemat de cer, stele, noapte și zi, să se lupte cu furtunile anotimpurilor schimbătoare ca o dragoste de fată frumoasă.“ (Poveste fără nume, p. 117)

Fără să împovăreze, paradigma subiectivității nu determină operarea de disocieri, articulațiile narațiunilor sunt solide, atitudinea simulat-naivă, ca la reporterii sociali interbelici, are darul să provoace interlocutori utili, vreme în care autorul se asigură să funcționeeze această filosofie relațională. Întâlnim, direct ori doar aluziv, momente memorabile avându-i ca protagoniști de neuitat pe propriii părinți (până la lumea luminii lui Dumnezeu, Nicolae Pătruț a avut grijă de bătrânețea lor cu o dragoste filială dusă la un paroxism al sacrificiului personal), avem între textele cărții portrete umane, descrieri ale eroilor acestor pagini în legătură cu trecutul și tragismele prezentului de după 1989, avem cu totul, așadar, un idealism transcendental și un fel de filosofie a subiectului, marcând aceleași „alchimii“ ale textului.

Nicolae Pătruț a muncit mult, la începuturi, spre a găsi calea adevărului artistic și a unui stil personal în paginile cărților sale. Firește, actuala carte, cu narațiuni mai lungi sau mai scurte de inepuizabilă fertilitate, aduce o lumină în plus strălucirii panopliei succeselor sale editoriale. Și adeverește, cum am mai spus cândva, când debuta, că în sevele scrisului său un prozator așteaptă să confirme că epicul bănățean, integrat literaturii naționale a românilor, încă mai este teritoriul magic al unor mari surprize.

 

Ionel BOTA