În preambul la ,,Ziua Limbii Române”, un grup de oameni de cultură, devotați istoriei și culturii tradiționale, autori de studii istorice locale, au organizat, în ziua de 30 august 2025, în premieră, un pelerinaj cu profil cultural-istoric și spiritual, în CRAINA BĂNĂȚEANĂ.
Alături de organizatori, la eveniment au participat: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș Severin, Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici” Caraș Severin, Editura TIM-Resița, Forumul Democrat al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
Ineditul eveniment a inclus în cuprinsul său mai multe sesiuni de informare dedicate istoriei locale, evidențiind rolul deosebit al acestei subzone istorice, cunoscută azi sub denumirea de ,,Craina Bănățeană”, în afirmarea identității comunitare, indisolubilă parte a identității noastre naționale.
,,Craina” (,,Krajna”, slavă) sau Ținutul Crainei, cunoscut și sub numele de Granița Militară Bănățeană (în germană: Banater Militärgrenze), a fost o structură administrativă și militară a Imperiului Habsburgic. Aceasta a funcționat ca o fâșie de frontieră strategică cu scopul principal de a apăra imperiul de amenințarea otomană, regiunea în sine făcând parte a unui sistem defensiv mai amplu al Imperiului Habsburgic.
Populația din această zonă, numită „grăniceri,” era militarizată, având obligația de a presta serviciu militar în schimbul unor anumite privilegii. Datorită rolului său de frontieră militară, zona a fost populată cu grupuri diverse de oameni, inclusiv români, sârbi și alte naționalități. În esență, Craina Bănățeană a reprezentat un model specific de organizare teritorială, unde viața civilă era subordonată cerințelor militare de apărare a imperiului. Un detaliu interesant, ca administrație militară, această structură se afla în subordinea directă a Vienei, rămânând astfel  chiar și după ce restul Banatului a fost cedat Ungariei. Administrarea a fost desființată în anul 1872.
Itinerarul pelerinajului a inclus popasuri în lăcașurile de cult din Domașnea, Cornea, Mehadica, Globu Craiovei, Lăpușnicel și Pârvova, localități reprezentative pentru această subzonă istorică etnoculturală. La eveniment au participat, pe lângă organizatori, iubitori de cultură și istorie din diferite areale ale Banatului, membrii sau colaboratori ai instituțiilor mai sus amintite, din: Reșița, Timișoara, Oravița, Arad, Rudăria, Bozovici, Mehadia. Inclus evenimentului, s-a produs și prezentarea a două volume, cuprinzând studii istorice referitoare la ,,Craina Bănățeană”: ,,Craina Bănățeană – trecut, prezent și viitor” și ,,Bisericile Ortodoxe din Craina Bănățeană”. Autorii, Gheorghe Țunea Pârvovanu și Icoana Cristescu Budescu, principali organizatori, gazde a evenimentului, au condus întregul itinerar, prezentând în detaliu aspecte diferite, respectiv momente și personalități care au creat istoria acestui loc.
Manifestarea s-a încheiat, la sfârșitul zilei, cu un moment de ospitalitate culinară, oferit de organizatori, în localitatea Eftimie Murgu (Rudăria). 
Evenimentul a demonstrat cu succes că istoria locală poate fi o resursă vibrantă pentru a consolida identitatea culturală și comunitară. Prin combinarea pelerinajului cu sesiuni de informare și prezentări de carte, organizatorii au reușit să transforme un eveniment formal într-o experiență profundă, care a reconectat participanții cu rădăcinile lor istorice. Inițiativa subliniază importanța parteneriatelor instituționale în promovarea patrimoniului cultural și validează ideea că istoria nu este doar un subiect academic, ci o parte vie și relevantă a prezentului.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin

Galerie foto (prezentare):

Foto: Erwin Josef Țigla (Echo der Vortragsreihe)

1 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Primele zile ale Răpciunelui, sub semnul culturii (ediția a VI-a):

• Expoziție de artă plastică Gabriela Surugiu (Reșița), membru al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”;
• Prezentare de carte: „Cireși de mai. Versuri“, autor: Domnica Maria Săcușanu, apărută în cadrul Editurii „TIM“ Reșița, 2025;
• In memoriam Dolores Weisz (*9 aprilie 1940 – † 21 iunie 2025), Maria Nițu (*29 decembrie 1956 – † 26 iulie 2025), Vasile Pistolea (*16 aprilie 1947 – † 1 august 2025) și Nina Ceranu (Chelariu) – (*17 decembrie 1948 – † 19 august 2025).

 

 

1. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Die ersten Septembertage im Zeichen der Kultur (VI. Auflage):

• Kunstausstellung Gabriela Surugiu (Reschitza), Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”;
• Buchpräsentation: „Cireși de mai. Versuri = Mai-Kirschen. Dichtung“, Autor: Domnica Maria Săcușanu, erschienen im Verlag „TIM“ Reschitza, 2025;
• In Memoriam Dolores Weisz (*9. April 1940 – † 21. Juni 2025), Maria Nițu (*29. Dezember 1956 – † 26. Juli 2025), Vasile Pistolea (*16. April 1947 – † 1. August 2025) und Nina Ceranu (Chelariu) – (*17. Dezember 1948 – † 19. August 2025).

 

 

Prima ediție a Festivalului ,,Zilele Cetății Răchitova” – ne spunea primarul comunei, Dăncescu Marius Daniel (foto) – s-a desfășurat recent la Baza Sportivă din Ciula Mare, unde ne-am bucurat de prezența localnicilor comunei, dar și a altor spectatori pe care  i-am primit cu brațele deschise, făcându-ne plăcere să îi avem alături de noi.

În prima zi a Festivalului, am petrecut o Seară Bănățeană alături de Alin Borca și formația, urmând ca a doua zi, să o petrecem alături de minunații soliști ai muzicii populare din Banat, precum Nicu Novac, Liliana Laichici, Bebe Radu Dragomir, Ionuț Sorin Dugălie.

I-am ascultat cu drag și ne-am bucurat să îi avem alături pe îndrăgitul nostru pădurean, Bogdan Toma, bistrițeanul Cristian Pomohaci, dar și alți soliști de muzică populară care      ne-au încântat cu cântecele lor minunate, în acompaniamentul Grupului Instrumental ,,Lelița de la Căstău”.

L-am avut alături și pe domnul Ovidiu Olari, director artistic al Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean” din Deva, căruia îi mulțumim pentru ajutorul acordat în organizarea acestui minunat eveniment.

Festivalul s-a încheiat cu un reușit foc de artificii.

Mulțumim tuturor participanților și să ne ajute Dumnezeu să ne întâlnim sănătoși la cât mai multe ediții cultural-artistice.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Dr. Mitranovici Emil – un om, un nume, o personalitate

Despre medicul primar, doctor în Științe Medicale, Mitranovici Emil, se vorbește numai în cuvinte laudative: bun profesionist, de o aleasă educație și cu frumoase calități umane.

Actualmente este șeful secției urologie a Spitalului Județean de Urgență Deva.

Recent, întâmplător am poposit și noi în această secție, a cărui colectiv ni s-a părut unit, cu medici pricepuți și asistente harnice, dăruite profesiei alese, cu multă dragoste față de pacienți.

Primul interlocutor ne-a fost asistenta-șefă, Stratica Manuela  care ne-a informat că în prima parte a anului aici au fost internați 698 pacienți, dintre care 665 au beneficiat de intervenții chirurgicale realizate de tânăra echipă de medici formată din Oltean Andrei, Sava Ciprian-Ionuț, Țichil Bogdan și Mihai Zăvoianu având la timonă pe dr. Mitranovici Emil.

Rezultatele colectivului nostru se datoresc – după cum susțin pacienții – și medicului Mitranovici Emil în calitate de șef de secție, care se dovedește un bun organizator. Cu multă răbdare, profesionalism și responsabilitatea lucrului bine făcut, urologia pentru dânsul fiind un exercițiu de virtuozitate.

Aflat lângă noi, medicul primar Oltean Andrei, apreciat și bine cotat profesional, a punctat: aici în secție avem un colectiv de medici și asistente bine pregătit profesional, ce-și iubește meseria aleasă, iar sănătatea pacienților o consideră prioritară.

Contactând pe asistenta medicală Paula Liverzan, ne-a declarat: medicul Mitranovici Emil știe să se apropie sufletește față de pacienți, oferindu-le înțelegere și probitate profesională.

Din discuțiile cu ec. Rotar Delian Dorel, președintele Asociației CARP „Speranța” Hunedoara, am aflat că din dragoste și respect față de seniorii și nu numai, din orașul de pe Cerna, medicul Mitranovici Emil oferă consultații urologice și tratament pentru disfuncții sexuale, ecografie vezică urinară și prostată ca de altfel, ecografii abdominale, în cadrul Centrului medical de zi „Speranța”.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

Marcând această deosebită zi de 31 august, în care sărbătorim ,,Ziua Limbii Române”, am găsit de cuviință a face o analiză a CUVÂNTULUI, ca unitate de bază a limbii, dintr-o perspectivă filozofică și religioasă, raportată la societatea cotidiană.

Exprimat în vorbire, sau în scris, CUVÂNTUL dă viață, prin expresie, gândurilor, ideilor, sentimentelor și cunoștințelor noastre, fiind esențial în comunicare, oferind formă gândurilor și expresie rațiunii. Din perspectivă religioasă, el poate fi privit ca esență a cunoașterii, a comunicării cu divinitatea și a dobândirii înțelepciunii de a găsi calea mântuirii, prin evoluția propriei conștiințe.

Ca motto voi utiliza o reflexie, pe care am și publicat-o cu ceva timp în urmă, care conține esența celor cuprinse în eseul de mai jos:

,,Înaintea multora dintre lucrurile de azi a fost CUVÂNTUL.

El a stat la baza cunoaşterii şi a răspândit mai mereu înţelepciunea; prin el am putut dărui dragostea semenilor noştri, ne-am putut arăta, şi am putut vedea, frumuseţea sufletului. Prin el am aflat şi ne-am păstrat credinţa.

Din păcate, tot prin el, ne-am revărsat ura şi furia, am răspândit în jur răutatea şi viclenia, ne-am arătat intoleranţa, răceala şi goliciunea sufletului.

Astfel, dăm din ce în ce mai mult umanităţii o altă valenţă, şi totodată un alt sens vieţii, opus celui dat de urmat nouă, de Creatorul nostru.

Uităm tot mai mult că El – Tatăl vieţii şi al tuturor lucrurilor, Dumnezeul nostru, ne-a dat CUVÂNTUL pentru a ne apropia, pentru a ne uni în cuget, pentru a ne iubi şi a răspândi dragostea.”

Constantin VLAICU (,,Vestea de Mehadia, octombrie 2012)

Într-o lume în care zgomotul informației pare să acopere glasul inimii, suntem îndemnați către o reflecție esențială: ce am făcut cu darul Cuvântului? 

Pentru omenire, cuvântul a fost dintotdeauna începutul și fundamentul cunoașterii. Prin el am transmis idei, am construit civilizații, am păstrat tradiții și am înălțat rugăciuni. El este expresia gândului, dar și reflexia sufletului. Prin cuvânt am dăruit dragoste, am arătat frumusețea interioară, am descoperit și am răspândit credința. Privit ca un dar de la Dumnezeu, menirea lui a fost să ne apropie unii de alții și de El.  Însăși cuvântul este cel ce dă sens și coerență vieții, prin Dumnezeu. Cuvântul este putere, este puterea dăruită omului de Creatorul său. 

Puterea este forță. Însă, o forță poate uni, dar poate și distruge. Cuvântul poate deveni o sabie la fel de distrugătoare ca o faptă. Observăm din ce în ce mai frecvent, în zilele noastre, într-o societate marcată de polarizare și discursuri violente, cum cuvântul este adesea deturnat de la scopul său nobil. Comunicarea devine agresivă, manipulatoare, iar limbajul – un instrument al dominării, nu al înțelegerii. Această ambivalență impune o reflecție etică asupra responsabilității individuale în actul comunicării. În contextul prezentat, cuvântul devine o forță care seamănă ură și dezbinare.

În loc să fie punte, cuvântul devine zid. În loc să unească, desparte. Această dualitate ne obligă să ne întrebăm: ce alegem să exprimăm prin cuvintele noastre?

Îndepărtându-ne de sensul originar al vieții, uităm că Cuvântul ne-a fost dăruit pentru a ne uni în cuget și iubire și nu pentru a ne învrăjbi. 

Paradoxal, în această epocă a comunicării instantanee, ne situăm tot mai departe unii de alții. Cuvântul, observăm cum devine uneori monedă de schimb, unealtă de manipulare sau chiar armă în conflicte. Prin intermediul aceleași comunicări instantanee, de care aminteam, cuvântul a devenit un facil mobil al răspândirii urii, al frustrărilor personale sau de grup, divizând societatea și omenirea. 

Această derivă poate fi încă corectată. Alegerea ne-a fost mereu la îndemână, însă astăzi individualizarea gândirii și a faptelor au deturnat evoluția conștiinței, deteriorând conceptul de unitate umană.

Validând propriile perspective, fără a mai comunica eficient cu ceilalți, sentimentul de responsabilitate colectivă și de apartenență la o comunitate se perimează, iar sentimentul de apartenență la un întreg mai mare se diminuează.

Într-o perspectivă religioasă, creștină, individualizarea poate fi privită, în esență, că manifestare a păcatului originar în societatea modernă. Ea distruge legătura verticală (cu Dumnezeu) și pe cea orizontală (cu aproapele), rezultând o societate fragmentată.

Alegerea dreptei căi, nu se poate face fără un proces spiritual, atât la nivel de individ, cât și la nivel de societate, prin eliberarea de egoism și unire cu Dumnezeu.

Personal, cred cu tărie că el (cuvântul) poate fi recuperat, reumanizat. Putem alege să vorbim cu blândețe, să ascultăm cu răbdare, să scriem cu sinceritate. Putem transforma cuvântul într-un act de iubire, într-o rugăciune, într-un gest de împăcare.

Poate că sensul vieții nu se află în marile descoperiri sau în acumularea de bunuri, ci în felul în care ne folosim cuvintele. Ele sunt amprenta noastră asupra lumii. Și dacă Dumnezeu ne-a dat Cuvântul ca să ne iubim, atunci fiecare propoziție rostită cu bunătate este un pas spre divin.

În concluzie, cuvântul este o forță cu potențial creator și distructiv, o oglindă a sufletului și un indicator al stării morale a societății. Într-un context marcat de criza valorilor și de degradarea discursului public, este imperativ să revalorizăm cuvântul ca instrument al binelui, al comuniunii și al iubirii. Numai printr-o responsabilizare etică și spirituală putem reda cuvântului sensul său originar, acela de punte între oameni și între om și divinitate.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin