Șantierul arheologic de la Castrul Roman Praetorium din Mehadia este unul dintre cele mai importante situri arheologice romane de pe teritoriul României, fiind o componentă crucială a sistemului defensiv cunoscut sub numele de Limesul Dacicus. Se află în județul Caraș-Severin, pe locul numit de localnici „La Zidină”, la o distanță de aproximativ 3 km de localitatea Mehadia.

Castrul de la Mehadia este un castru auxiliar, o fortificație de dimensiuni mai mici decât o tabără legionară, menită să găzduiască trupe auxiliare. Rolul său era esențial în controlul și apărarea unui punct strategic pe drumul roman care lega Dierna (Orșova) de Tibiscum. Din punct de vedere istoric, castrul a funcționat pe o perioadă extinsă, din secolul al II-lea până în secolul al IV-lea, ceea ce atestă importanța sa continuă. A fost o bază pentru mai multe unități militare romane de-a lungul timpului, între care amintesc Cohorta a III-a Delmatarum. Unele surse afirmă inclusiv prezența aici a împăratului Traian, în perioada de început a cuceririi Daciei de către romani, fiind un punct strategic în cadrul ofensivei spre capitala Daciei, Sarmizegetusa (oferind cele două variante: ofensivă/retragere).

Prima mențiune a castrului roman de la Mehadia, este Tabula Peutingeriana. Aceasta este o copie medievală a unei hărți rutiere romane care prezintă rețeaua de drumuri din Imperiul Roman. Pe această hartă, drumul roman care lega Dierna (Orșova) de Tibiscum (Jupa-Caransebeș) menționează localitățile intermediare, printre care Praetorium, denumirea romană a castrului de la Mehadia.

Cercetările arheologice ulterioare au confirmat amplasamentul castrului pe traseul istoric indicat de Tabula Peutingeriana, aducând la lumină numeroase vestigii care atestă prezența militară romană în zonă.

Cercetările arheologice la Castrul Roman Praetorium de la Mehadia au o istorie îndelungată și complexă. Un rol fundamental, de pionierat, în cercetarea și valorificarea istorică a vestigiilor romane de aici l-au avut protopopul Nicolae Stoica de Hațeg, și generalul Nicolae Cena, din Mehadia. 

Protopopul Nicolae Stoica de Hațeg (1751-1833), cronicar, istoric și numismat amator, a fost una dintre primele personalități care a manifestat un interes real pentru vestigiile romane din zonă. El a colectat artefacte, inscripții și, mai ales, monede romane descoperite în urma săpăturilor ocazionale și a lucrărilor agricole efectuate în zona castrului. Scrierile sale, în special „Cronica Banatului”, conțin mențiuni despre descoperirile arheologice și oferă primele descrieri ale acestor vestigii.

Generalul Nicolae Cena (1844-1922), originar din Mehadia, a avut un rol similar, dar la o scară mai extinsă, în special la începutul secolului al XX-lea. El a condus primele săpături arheologice sistematice în castrul roman de la Mehadia. Descoperirile sale, care includeau fragmente de inscripții, ceramică și alte obiecte, au fost documentate și parțial publicate în reviste științifice ale vremii. Cea mai importantă contribuție a sa a fost donarea întregii sale colecții de artefacte romane pentru a înființa Muzeul „General Nicolae Cena” de la Băile Herculane. 

Cercetarea arheologică a Castrului a continuat în perioada interbelică, însă sporadic. Cercetarea sistematică a început după anul 1946, cercetările din această perioadă au permis identificarea parțială a unor structuri interne, cum ar fi principia (clădirea comandamentului) și un templu. Totodată, au fost descoperite băile castrului (termele) și un templu dedicat lui Jupiter Dolichenus. Au fost publicate o serie de studii, rezultate ale acestor cercetări, între care cea mai semnificativă este monografia publicată de Mihail Macrea, Nicolae Gudea și I. Moțu, în anul 1994, intitulată ,,Praetorium. Castrul și așezarea romană de la Mehadia„. Această lucrare a sistematizat datele de până atunci și a adus argumente științifice pentru așezarea atât militară cât și cea civilă, din jurul castrului.

Săpăturile au continuat cu campanii arheologice organizate sub egida unor instituții precum Universitatea de Vest din Timișoara, cu implicarea unor cercetători precum Doina Benea, din Timișoara și Iulian Lalescu, din Mehadia.

Astăzi, cercetarea arheologică la Praetorium a evoluat de la simple descoperiri de suprafață și săpături sporadice la studii sistematice, pluridisciplinare, care au clarificat planimetria castrului, unitățile militare staționate aici și dinamica așezării civile înconjurătoare. 

Începând cu anul 2024, acest important sit arheologic a fost inclus în Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Inițiativa organizării unei Zile a Porților Deschise la Castrul Roman Praetorium din Mehadia, vine în  importantul context al promovării acestui important obiectiv de cercetare istorică.

Inițiativa, un efort comun al unor instituții de prestigiu precum Universitatea de Vest din Timișoara, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Institutul Național al Patrimoniului și Academia Română – filiala Timișoara, a avut ca scop prezentarea publicului a rezultatelor științifice obținute în urma săpăturilor.

Prezența publicului a fost mai puțin numeroasă, însă informațiile prețioase oferite de specialiști au subliniat valoarea istorică a sitului.

Profesorul universitar Simona Regep de la Universitatea de Vest și cercetătorul Victor Bunoiu de la Academia Română, Filiala Timișoara, au prezentat principalele motive ale evenimentului și rezultatele cercetărilor. Săpăturile, realizate de studenții Universității de Vest din Timișoara și de specialiști de la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș și de la Muzeul Satului Bănățean,  au adus la lumină noi descoperiri importante. Dintre acestea:

– Identificarea templului pe latura de vest, în afara castrului.

 – Cele cinci faze ale castrului: Odată cu cercetările, a fost posibilă stabilirea celor cinci etape de evoluție ale fortificației romane.

 – Refacerea din secolul al IV-lea: Unul dintre cele mai importante aspecte este descoperirea dovezilor de refacere a castrului în secolul al IV-lea, în timpul împăratului Constantin cel Mare, după retragerea Aureliană din anul 271.

Simona Regep și Victor Bunoiu au subliniat că principalul obiectiv al evenimentului este de a face rezultatele cercetării cunoscute publicului, dar și de a atrage atenția autorităților locale asupra valorii sitului. Castrul de la Mehadia a fost inclus anul trecut în Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de alte castre din limesul roman al Daciei, un statut care subliniază importanța sa culturală.

„Ne dorim ca lumea să cunoască și să vadă o particică de istorie romană,” a declarat profesorul Simona Regep, menționând că situl este ușor accesibil pentru turiștii care vin în zona Herculane.

Cercetătorii au menționat că extinderea lucrărilor de conservare și cercetare depinde de fondurile disponibile. Cu un buget mai mare, echipa ar putea fi mărită, iar procesele de conservare și cercetare s-ar desfășura mai rapid. Echipa a promis că evenimentul „Ziua Porților Deschise” va deveni o tradiție anuală, permițând vizitatorilor să urmărească evoluția șantierului an de an.

Ana Chiricuță, specialist conservator la Institutul Național al Patrimoniului din București, a explicat procesul de conservare primară a vestigiilor arheologice descoperite. Aceste intervenții sunt cruciale pentru a proteja structurile scoase la lumină de factorii meteorologici, la care nu au fost supuse cât timp au stat îngropate.

Obiectivul principal al specialiștilor este de a proteja zidurile, fără a le altera aspectul de ruină, o abordare preferabilă reconstrucției integrale. Pentru aceasta, se folosește un mortar special, a cărui rețetă a fost creată pentru a fi compatibilă, dar nu identică, cu mortarul original roman. Mai concret, o rețetă de mortar compatibilă, dar oarecum îmbunătățită.

Ana Chiricuță a explicat că mortarul roman, descoperit la fața locului, era compus din var aerian și, pentru rezistență la umiditate, din mici cantități de cărămidă pisată. Deoarece zidurile sunt acum expuse direct la ploaie, noul mortar include și var hidraulic, care se întărește și rezistă mai bine în condiții de umiditate. De asemenea, pentru a asigura compatibilitatea și pentru a valorifica materialele existente, noul mortar conține nisip, piatră și chiar fragmente de mortar roman vechi, măcinate din dărâmături.

Specialistul a subliniat că procesul de conservare se ghidează după câteva principii esențiale:

 – Compatibilitate: Materialul de intervenție este similar celui original.

 – Diferențiere: Noul mortar are o nuanță ușor diferită, astfel încât vizitatorii pot distinge clar între materialul antic și cel modern.

 – Reversibilitate: Materialul de restaurare poate fi îndepărtat cu ușurință în viitor, fără a afecta structura originală, permițând intervenții ulterioare bazate pe noi cercetări.

 – Minimă intervenție: Specialiștii aplică doar atât cât este necesar pentru a stabiliza structura, fără a adăuga elemente inutile.

În timpul discuției, Ana Chiricuță a făcut o precizare interesantă despre „betonul roman”. Aceasta a explicat că, în zonele vulcanice, romanii foloseau cenușa vulcanică (puzzolana sau pozzuolana) ca aditiv pentru a crea un mortar rezistent la apă. În Dacia, unde cenușa vulcanică nu era disponibilă, romanii au înlocuit-o cu cărămidă pisată, care avea proprietăți similare. Acest lucru explică de ce, în cazul vestigiilor romane de pe teritoriul României, mortarul are adesea o nuanță rozalie.

În încheiere, Ana Chiricuță a reiterat că deciziile privind viitorul sitului vor fi luate în urma cercetărilor continue. Ea a subliniat că munca sa de conservator se completează cu cea a arheologilor, care se ocupă cu săpăturile și interpretarea vestigiilor, cum ar fi, de exemplu, resturile de lemn descoperite recent.

Geograful Petru Urdea, membru corespondent al Academiei Române, specialist in studiul geomorfic, director al Centrului de Cercetare „Geomorfologie aplicată și cercetare interdisciplinară“, din Timișoara, a explicat importanța fundamentală a aplicării studiului geomorfic și a metodelor dendrocronologice/dendrogeomorfologice, în arheologia modernă. Acestea reprezintă uneltele esențiale care permit arheologilor să înțeleagă contextul fizic și temporal al siturilor, mergând dincolo de simpla descoperire a artefactelor.

Cele două domenii se completează reciproc: studiul geomorfic oferă contextul peisagistic și stratigrafic amplu, în timp ce metodele dendrocronologice/dendrogeomorfologice, oferă o datare absolută și de o precizie extraordinară pentru a încadra evenimentele și așezările în timp. Împreună, ele transformă arheologia într-o știință complexă care reconstituie cu exactitate viața și mediul din trecut.

În sprijinul unei informări suplimentare și pentru prezentare de artefacte descoperite în șantier, organizatorii au amplasat în incinta sa un panou informativ al sitului arheologic și o masă cu exponate, în mare parte obiecte de ceramică sau componente de construcție.

Între participanți, s-a remarcat și prezența insolită a unui optio roman, înveșmântat în uniformă de epocă, înarmat cu gladius-ul său. Prezența sa a adăugat evenimentului o experiență interactivă, conectând trecutul arheologic cu prezentul, oferind în același timp și o notă vibrantă manifestării.

Deși participarea publicului a fost una relativ restrânsă, evenimentul a excelat prin calitatea informațiilor oferite. Organizatorii speră ca, în edițiile viitoare, un sprijin mai susținut din partea autorităților locale și a instituțiilor de învățământ să contribuie la o mai bună mediatizare și la o creștere a interesului publicului pentru acest important sit arheologic.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin 

Galerie foto (prezentare):

Foto: Tudor Deaconu, Lucian Bobâlcă și Constantin Vlaicu