24 august 2025, ora 17.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:
Robert Stolz (*25 august 1880, Graz – † 27 iunie 1975, Berlin): deschiderea expoziției documentare și scurt concert muzical, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată de reșițeni; Cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Mariannei și Petru Chirilovici precum și a Grupului vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
1.700 de ani Primul Concil Ecumenic de la Niceea, 20 mai 325 – 25 august 325. O întâlnire cu istoria creștină timpurie, cu participarea protopopului emerit ortodox de Reșița, pr. Petru Berbentia.
Robert Stolz: deschiderea expoziției filatelice și scurt concert muzical, la 145 de ani de la naștere și 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului austriac, a cărui muzică a fost iubită și cântată de reșițeni; Cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), a Mariannei și Petru Chirilovici precum și a Grupului vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).
24. August 2025, 17:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:
Robert Stolz (*25. August 1880, Graz – † 27. Juni 1975, Berlin): Eröffnung der Dokumentationsausstellung und anschließend ein kleines Konzert anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne in Reschitza vorgetragen wurde; Mit der Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der „Resicza“-Sing- und Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).
25. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
1.700 Jahre Erstes Ökumenisches Konzil von Nizäa, 20. Mai 325 – 25. August 325. Eine Begegnung mit der christlichen Geschichte, mit Pfr. Petru Berbentia, Rumänisch-Orthodoxe Protopope Emeritus von Reschitza.
Robert Stolz: Eröffnung der Philatelie-Ausstellung und anschließend ein kleines Konzert anlässlich des 145. Geburtstags und 50. Todestags des österreichischen Komponisten, in Erinnerung an seine Musik, die oft und gerne in Reschitza vorgetragen wurde; Mit der Teilnahme des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea), von Marianne & Petru Chirilovici und der „Resicza“-Sing- und Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).
Die Geschichte des Karascher Landes in Studien und Dokumenten aus dem Familienarchiv, mit Dr. Ionel Bota (Orawitza) / Teil VI.
Răsfoind prin „memoria” bibliotecii bocșene, dăm peste o serie de fotografii de ieri, fiindcă cele de azi nu se mai regăsesc pe hârtie, și printre acestea regăsim chipuri cunoscute și aproape uitate ale unor oameni care, într-un fel sau altul, au lăsat o urmă în istoria culturală a localității. Unul dintre aceștia este Carol Brindza, discret cercetător al istoriei locale, plecat din această lume în urmă cu două decenii.
Carol Brindza s-a nǎscut în 27 august 1928 în Bocşa Montanǎ, jud. Caraş-Severin, şi s-a stins din viaţǎ tot la Bocşa în 23 august 2005. Își doarme somnul de veci în cimitirul catolic din Bocșa Montană, alături de alte personalități ale locului.
Familia Brindza provine din Slovacia de astǎzi (tatǎl) şi din Timiş – Tormac (mama). Tatǎl a fost un bun croitor, dar a avut o soartǎ tristǎ fiind deportat în Siberia în 1801.
Carol Brindza a fost absolvent de liceu şi angajat la Direcţiunea Minelor, dar un pasionat de istorie, de cercetare, de studiu. Astfel întocmeşte lucrǎri cu privire la « Evoluţia tehnicii miniere şi metalurgice din Banat pe circa 4000 ani », « Secole de minerit în Munţii Dognecei » şi o încercare de « Monografie a localitǎţii Bocşa », având în vedere mai ales viaţa şi activitatea unor personalitǎţi. Din pǎcate aceste materiale nu s-au bucurat de tipar într-un volum distinct, ci doar de publicarea în diverse reviste din ţarǎ şi strǎinǎtate. Carol Brindza era un cunoscǎtor al limbilor maghiarǎ şi germanǎ fapt care i-a înlesnit accesul la vechi şi importante documente, precum şi la redactarea unor materiale pentru reviste din Ungaria sau Germania.
Carol Brindza s-a stins din viaţǎ în 2005 lǎsând în urmǎ teancuri întregi de manuscrise şi un singur volum tipǎrit prin grija şi sub egida Bibliotecii Orǎşeneşti « Tata Oancea » Bocşa, cu care Carol Brindza colabora. Volumul redǎ date din viaţa şi activitatea pictorului şi sculptorului Tiberiu Bottlik, pe care Carol Brindza l-a cunoscut şi cu care a fost prieten: Viaţa şi activitatea pictorului şi sculptorului Tiberiu Bottlik . Reşiţa. Timpul. 2002 ; revista Bocşa culturală.[1]
Carol Brindza semnează articole în reviste și alte publicații :„ Despre memoriul bufenilor sau moții Banatului din anul 1939” În : File de istorie, Caraș-Severin, 1971 ; „ Contribuții la cunoașterea minelor vechi aurifere din zona Bocșa-Ocna de Fier-Dognecea” În : „Banatica”, Reșița, 1985 ; „ La 120 de ani de la nașterea lui Tata Oance” În : Vi-l prezentăm pe Tata Oancea. Reșița : TIM, 2001 (Bocșa- istorie și cultură)
Referințe : Cărășeni de neuitat vol. IV/ Petru Ciurea și Constantin Falcă.- Timișoara : Eurostampa, 2010 ; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Cărășeni de neuitat vol. XXII/ Constantin Falcă.- Timișoara : Eurostampa, 2013 ; Parohia romano-catolică Bocșa Montană la tricentenar 1723 – 2023/ Mihai Vișan, Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2023 (Bocșa – istorie și cultură; 62) . Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64); https://memoriabanatului.ro/surse-memoriale/istorie-orala/carol-brindza/
Carol Brindza rămâne în memoria bocșenilor ca un important cercetător al istoriei locale care, din păcate, nu și-a desăvârșit proiectele, iar manuscrisele sale încă nu au văzut lumina tiparului. Nutrim speranța ca, în timp, să-i redescoperim munca și să-i valorificăm lucrările.
Suntem atât de grăbiți și de absorbiți de problemele cotidiene încât uităm să ne privim. Uităm că suntem înconjurați de oameni, că aceștia trăiesc, iubesc, se bucură și suferă, că oamenii din imediata noastră apropiere au pasiuni, sunt diferiți și poate unici prin activitățile și preocupările lor.
Din ignoranță sau din graba în care trăim, nu ne mai facem timp pentru a-l cunoaște pe celălalt, pentru a ne cunoaște vecinii, colegii.
Totuși, există biblioteca și există bibliotecarii! Iar aceștia au un soi de curiozitate menită să descopere și să scoată la iveală frumosul din oameni.
Biblioteca este spațiul în care se întâlnesc și se regăsesc oameni pasionați de frumos, pasionați de lectură, de povești, de artă – sub diversele sale aspecte -, oameni care studiază pentru a-și îmbogăți cunoștințele în diferite domenii, pentru a-și pune în practică și a-și desăvârși hobby-urile.
În acest mirific spațiu al bibliotecii poate fi întâlnită la Bocșa și familia Vuia – Dorina – un dascăl dăruit mai ales copiilor speciali; Cristian – colegul nostru pompier la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Orașului Bocșa; și fiul lor, David, elev al Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, un copil frumos și special. De altfel, o familie generoasă, frumoasă, cu pasiuni dintre cele mai interesante și diferite. Cu Dorina vom vorbi într-un număr viitor al revistei noastre. Astăzi l-am invitat la „Povești în bibliotecă” pe curajosul nostru coleg, Cristian Vuia, pompier la serviciu și parapantist în timpul liber.
Înainte de a sta la povești cu Cristian, se cuvine să ne documentăm puțin cu privire la acest sport extrem, mai puțin practicat la noi. Parapantismul sau zborul cu parapanta este un sport aeronautic recreativ sau competițional. Parapanta face parte din categoria aparatelor de zbor dirijabile ușoare. Acesta e individual. Insă e și foarte riscant!
Echipamentul este format din: aripă, seletă, parașută de rezervă, cască, bocanci (cu gleznă – deoarece la aterizare există pericolul ca pilotul să calce strâmb din cauza vitezei), geacă și pantaloni windstop (sau combinezon), mănuși, cagulă și aparatura de zbor (altivariometru sau GPS).
Parapantismul este de multe ori privit ca un sport mai riscant decât este în realitate. Bineînțeles că există un mare potențial de rănire pentru cei ignoranți sau insuficient pregătiți. Siguranța în acest sport este direct proporțională cu îndemânarea și simțul pilotului. Este important de știut că aproape toate accidentele de zbor cu parapanta sunt datorate erorilor de pilotaj. Echipamentul de parapantism este foarte bine construit și, dacă este folosit cu grijă, nu va ceda niciodată. Dat fiind faptul că echipamentul omologat nu va ceda, se poate spune că parapantismul este un sport foarte sigur. Pilotul însuși este indicatorul nivelului său de siguranță în zbor.
Mulțumim, Cristian, că ai acceptat invitația noastră și vom pătrunde în povestea ta prin întrebarea deja cunoscută: cine este Cristian Vuia?
C. V.Mă numesc Cristian Vuia și sunt născut în Bocșa (Caraș-Severin) în 13 martie 1978.
G.Ș. De când pasiunea pentru parapantă și astfel de sporturi extreme? Cât este de periculoasă este această pasiune a ta?
C.V. Sunt pasionat dintotdeauna de sporturile extreme! În trecut mergeam cu motocicletele of road prin pădure, apoi am trecut la motocicletele de viteză. Dar, îmi doream mai multă adrenalină! Astfel că, într-o zi am fost la sat și am intrat în vorbă cu cel care este și mi-a fost primul mentor în tot ceea ce ține de motoparapantă. Un pilot în adevăratul sens al cuvântului! Un om de la care am învățat tot ceea ce știu.
Orice sport este periculos, într-un fel sau altul. Cu atât mai mult parapantismul! Este necesar să fi foarte strict în ceea ce privește atât echipamentele de protecție, cât și starea aparatului de zbor. Zborul nu înseamnă doar că ne desprindem de pământ. Pentru a zbura trebuie să avem în vedere mai multe aspecte: elaborarea planului de zbor, starea de funcționare a aparatului de zbor, condițiile meteo, starea de sănătate a pilotului, locul de plecare, dar și locul de aterizare. Toate acestea trebuie să fie în siguranță.
G.Ș. Din câte observ și, evident, bănuim cu toții, acest sport este unul destul de costisitor. Investești în echipament, în studii, în activități de zbor din diferite colțuri ale țării și chiar ale Europei. Pentru toate acestea ai nevoie, în primul rând, de susținerea familiei. Ce zic soția și fiul tău? Ținând cont și că această pasiune a ta, pe lângă faptul că e foarte costisitoare, mai e și foarte periculoasă…
C.V. Am susținerea familiei, am admirația lor și împreună hotărâm investițiile. Iar pasiunile noastre sunt apreciate și susținute de întreaga familie.
G.Ș. La ce fel de proiecte ai luat parte până acum?
C.V. Anul trecut fiind îndrumat de mentorul și prietenul meu Sorin Lupulescu m-am înscris la școala pentru paramotor. Am învățat teorie, am făcut practică, iar anul acesta am reușit și am obținut brevetul de pilot de aeronave ultraușoare.
Până acum am fost în câteva locuri unde se desfășoară un festival pentru paramotor – oricum, sunt destul de puține festivaluri de acest gen în țară!Am fost cu colegii la un festival în Austria anul trecut și am obținut locul III, apoi la Sighetul Marmației, la un concurs de aterizare într-un punct fix.
G.Ș. Cum vin proiectele la tine? Cum le găsești?
C.V. Toți din această branșă avem grupuri pe WhatsApp, astfel ținem legătura și aici sunt anunțate toate întâlnirile noastre.
G.Ș. Care dintre proiecte ți-a adus cea mai mare mulțumire? Adică, ai un rezultat special de care ești foarte mândru?
C.V. Tot ceea ce am realizat mă face să fiu mândru de performanțele mele! Poate pentru unii oameni aceste lucruri, aceste activități, sunt mărunte, neinteresante. Pentru mine este o onoare să am acest brevet de pilot! Este o împlinire și o mare bucurie sufletească să mă pot înălța în văzduh, să plutesc pe cer și să-mi conduc zborul în siguranță.
G.Ș. Ai un mentor? Ai un model?
C.V. Da, bineînțeles! Mentorul și prietenul meu este dl. pilot Sorin Lupulescu, un om deosebit, care a avut multă răbdare și bunăvoință cu mine pentru a-mi explica, a-mi arăta, a mă învăța și instrui în tot ceea ce ține de motoparapantă, dar și pentru a-mi dovedi cât de frumos este să poți zbura.
G.Ș. Ce alte pasiuni ai?
C.V. Între pasiunile mele se numără întrecerile moto, raliul și, evident, fotbalul, sportul rege!
G.Ș. Ce proiecte ai de viitor?
C.V. Îmi doresc să particip ca și concurent la un raliu cu mașini și îmi doresc să pot zbura cât mai mult timp! Să mă pot bucura de răsărituri și apusuri multe pe care să le împărtășesc și cu voi, oameni buni!
G.Ș. Un gând pentru tineri? Un cuvânt pentru cititorii revistei?
C.V. Dragii mei, dacă vă doriți cu adevărat ceva, credeți-mă, nimic și nimeni nu vă poate opri! Voi sunteți limita! Nu renunțați niciodată la visele voastre! Acestea se pot împlini cu stăruință!
Dragi cititori, vă doresc din toată inima multă sănătate, să fiți bine și cu toții să încercăm să promovăm această publicație care, iată, se află la ceas aniversar – 25 de ani! La mulți ani, „Bocșa culturală”! La mulți ani cititorilor și realizatorilor ei!
UZPR CARAS SEVERIN 