PREMIUL “SABIN PAUTZA” la Concursul  Internațional de Dirijat “IONEL PERLEA” – Slobozia 2025

În perioada 29-31 iulie 2025, orașul Slobozia a devenit un important centru cultural, deoarece aici se desfășoară un festival renumit pe plan internațional, manifestare patronată  spiritual de marele dirijor și compozitor, Ionel Perlea. Festivalul care se derulează pe două secțiuni, una de canto și cealaltă de dirijat, a crescut an de an și a devenit tot mai cunoscut pe întreg mapamondul. 

Așadar, la finalul acestei luni caniculare, în Slobozia și-au dat întâlnire tineri din toate colțurile lumii, care doresc să devină dirijori. La început s-au înscris în competiție 30 de concurenți, au rămas în concursul propriu-zis 24 de candidați. După prima zi de concurs, juriul a selectat pentru semifinale 12 dintre cei prezenți, iar în marea finală, care se va desfășura, astazi 31 iulie 2025, au rămas în competiție 7 concurenți. La cea de-a IX-a ediție a Concursului Internațional de Dirijat “Ionel Perlea”, juriul este alcătuit din mari muzicieni, personalități culturale care sunt cunoscute și apreciate atât pe plan național cât și internațional.

Dumitru Goia, dirijor și profesor la Universitatea Națională de Arte ’’George Enescu” din Iași.

Tiberiu Oprea dirijor, fondator al Filarmonicii din Pitești . În prezent activează ca prim-dirijor al Filarmonicii din Pitești, precum și al Teatrului de Operă și Balet “Oleg Danovski” Constanța.

Svetlana Bivol din Republica Moldova, este Director General al Filarmonicii Naționale “Serghei Lunchevici” din Chișinău.

Alexandru Ganea, dirijor și profesor la Universitatea Națională de Muzică București.

Michalis Economou din Grecia, dirijor și compozitor, director al Orchestrei Simfonice Radio din Grecia.

(Traducerea: Sebastian Covaci)

Cristian Lupeș, dirijor, Director General a Filarmonicii de Stat din Sibiu.

Președintele juriului este renumitul dirijor și compozitor Sabin Pautza. Maestrul a predat 20 de ani la Universitatea Națională de Arte ’’George Enescu” din Iași, apoi a plecat în America, unde a fost 28 de ani director artistic și prim dirijor al celei mai vechi filarmonici din New Jersey, Plainfield Symphony Orchestra. Cei de acolo l-au numit “ Conductor Emeritus for Life”. Doctor în muzică și doctor în compoziție, Sabin Pautza a primit pe parcursul timpului multe premii naționale și internaționale. El a fost cel care a venit cu ideea desfășurării, aici la Slobozia, acasă la celebrul Ionel Perlea, un concurs de dirijat.

După opt ediții, în care a fost mereu președinte al juriului, al  Festivalului Internațional “Ionel Perlea”, organizatorii s-au gândit să instituie, acum la cea de-a IX-a ediție,  în cadrul concursului, un premiu „Sabin Pautza”. Astfel că în 2025, Sabin Pautza va decerna la final premiul care îi poartă numele.

O altă veste bună, declară Clementina Tudor, directorul Centrului Cultural “Ionel Perlea”, este că la ediția din acest an, a fost prezentă în concurs  și studenta Nicole Dumitrașcu , de 21 de ani, din Slobozia.

În seara aceasta se va desfășura concertul de gală și vor fi desemnați câștigătorii Concursului de Dirijat din cadrul Festivalului Internațional “ Ionel Perlea”.

 Adriana Telescu

 

 

 

Foto: Florin Floreanu și Adriana TELESCU

Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița – Program pentru perioada 1 – 3 august 2025

 

1 august 2025, ora 17.00,Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Întâlnirea de vară a membrilor Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița (ediția a IX-a), cu participarea grupului instrumental-vocal „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca).

Ciclul de expoziții „Riviera Croației“, cu fotografii de Erwin Josef Ţigla:

  1. „Dubrovnik pe Riviera Makarska“.

 

2 august 2025, ora 11.00, Bazilica Minor „Maria – Mama Harurilor“ Radna:

Sfânta Liturghie solemnă de pelerinaj cu prilejul celui de-al XV-lea pelerinaj al germanilor la Maria Radna, de sărbătoarea franciscană Portiuncula, celebrată de E.S. József Csaba Pál, episcop diecezan, împreună cu toți preoții prezenți, din țară și străinătate, care vor sosi cu pelerinii;

Omilia va fi rostită de pr. Günther Loch, paroh de Astheim – Trebur – Geinsheim (Germania);

Cadrul muzical: dr. Franz Metz – organist și Wilfried Michl – bariton. În programul concertului se regăsesc piese muzicale ale compozitorilor bănățeni, dar și nenumărate cântece mariane bine-cunoscute.

 

2 august 2025, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziția de fotografii „Santa Maria Maggiore din Roma (Italia)“, cu fotografii de Erwin Josef Țigla, expoziție dedicată hramului Bisericii romano-catolice „Maria Zăpezii“ Reșița.

 

3 august 2025, ora 10.30, Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:

253 de ani de la înființarea primei parohii catolice „Maria Zăpezii” Reșița.

Sfântă Liturghie de hram, oficiată în trei limbi cu Pr. Augustin Bărbuț (O. Carm.) din Timișoara, pr. Veniamin Pălie (paroh, Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” Reșița, arhidiacon al Banatului Montan, Reșița) și pr. Valentin Macedon Hinticaș (Parohia romano-catolică Reșița II / Govândari).

 

3 august 2025, începând cu ora 15.00, Nițchidorf, jud. Timiș:

Participarea unui mic grup al Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) la Sărbătoarea de „Kirchweih”, hramul Bisericii romano-catolice.

 

 

Programm für die Zeitspanne 1. – 3. August 2025:

 

1. August 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Gemütlicher Sommernachmittag (IX. Auflage), mit Beteiligung der Gruppe „Intermezzo“ Reschitza (Koordination: Lucian Duca).

Fotoausstellungsreihe „Die Riviera Kroatiens“, mit Fotos von Erwin Josef Ţigla:

  1. „Dubrovnik an der Makarska Riviera“.

 

2. August 2025, 11:00 Uhr, Basilica Minor „Maria – Mutter der Gnaden“-Wallfahrtskirche Radna:

Fünfzehnte Deutsche Wallfahrt nach Maria Radna zum Portiuncula-Fest.

Wallfahrtsmesse mit S.E. József Csaba Pál, Diözesanbischof – Hauptzelebrant, und weiteren Priestern aus der alten und aus der neuen Heimat, die mit den Wallfahrergruppen zur Mutter der Gnaden nach Radna pilgern;

Predigt: Pfr. Günther Loch, Pfarrer von Astheim – Trebur – Geinsheim (Deutschland);

Musikalische Begleitung: Dr. Franz Metz – Orgel und Wilfried Michl – Bariton. Im Programm: geistliche Werke Banater Komponisten, Werke der Universalliteratur und wohlbekannte Marienlieder.

 

2. August 2025, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung „Santa Maria Maggiore in Rom (Italien)“ anlässlich des Reschitzaer Kirchweihfestes, mit Fotos von Erwin Josef Ţigla.

 

3. August 2025, 10:30 Uhr, römisch-katholische „Maria Schnee“-Kirche Reschitza:

253 Jahre seit der Gründung der Pfarre „Maria Schnee“ Reschitza.

Dreisprachige Kirchweihmesse mit Pfr. Augustin Bărbuț (O. Carm.) aus Temeswar, Pfr. Veniamin Pălie (Pfarrer der gefeierten Kirche und römisch-katholischer Erzdechant des Banater Berglands, Reschitza) und Pfr. Valentin Macedon Hiticaș (Pfarrer der römisch-katholischen Kirche „Allerheiligste Dreifaltigkeit” Reschitza – Govândari).

 

3. August 2025, ab 15:00 Uhr, Nitzkydorf, Kreis Temesch:

Teilnahme einer kleinen Gruppe von den Reschitzaer „Enzians“ aus Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) am Kirchweihfest, mit Aufmarsch, Festgottesdienst und Kulturprogramm.