Prezența comunității germane în Mehadia este parte integrantă a unei bogate și complexe istorii, ce are ca punct de plecare toamna anului 1718 – momentul de debut al colonizării germane în Banat. Atât în Mehadia, cât și în întreg Banatul, această comunitate a contribuit semnificativ la dezvoltarea economică și culturală a zonei, influențând în mod direct evoluția locală. Deși astăzi numărul membrilor săi este considerabil redus și nu mai formează o comunitate consolidată, influența lor majoră asupra progresului local rămâne evidentă și incontestabilă.

Pentru început, voi prezenta o scurtă incursiune în istoricul prezenței germanilor în Banat, corelată cu apariția și evoluția comunității germane din Mehadia.

Prezența germanilor în Banat, și implicit în Mehadia, este legată de colonizările habsburgice din secolul al XVIII-lea. Aceste colonizări au avut loc în mai multe etape, cu scopul de a repopula și dezvolta economic teritoriile recucerite de sub Imperiul Otoman. Mulți dintre coloniști, cunoscuți sub numele de șvabi bănățeni, proveneau din diverse regiuni ale Imperiului Habsburgic, inclusiv din zone de limbă germană, cel mai important segment provenind din Șvabia Bavareză și Wurttemberg. Nu putem știi exact anul în care au sosit primii etnici germani la Mehadia, însă este posibil ca aceștia să fi sosit în mod treptat, încă înaintea colonizării.

Din documente, descoperim că în anul 1792, în Mehadia existau 51 de familii germane, alături de familii române și de romi. Aceasta indică o prezență germană timpurie și consistentă. Un aspect important al acestei prezențe este înființarea, în 1774, a primei școli triviale germane din Banatul istoric, la Mehadia. Această școală a jucat un rol crucial în educația locală, contribuind la formarea unor personalități importante ale vremii.

Un alt element care dovedește prezența timpurie a etnicilor germani, majoritate de confesiune romano- catolică (unită), este Biserica Romano-Catolică din Mehadia, a cărei construcție a început în anul 1739, denumită de Nicolae Stoica de Hațeg în Cronica sa: ,,Biserica nemțească”, despre care voi vorbi mai detaliat în cuprinsul articolului.

Contribuția la dezvoltarea localității este legată în primul rând de faptul că această populație germană a adus cu sine expertiză în diverse domenii, contribuind la dezvoltarea economică și culturală a Mehadiei. Adoptând ca model de dezvoltare principii și valori, împrumutate de la etnicii germani, prin interconectare cu valori și practici autohtone, s-a creat un nou context de dezvoltare locală.

Unul dintre elementele reprezentative, ce au dăinuit până în zilele noastre, este modelul arhitectural al caselor construite „cu fața la stradă, una lângă alta”, cu formă dreptunghiulară, curți spațioase în spate, înconjurate de ziduri de piatră. Temeliile înalte, din piatră (până la un metru deasupra solului) ce permit construirea de pivnițe. Toate aceste elemente arhitecturale, împreună cu multe altele, asupra cărora mă voi apleca cu o altă ocazie, răspândite și în zona Mehadiei, sunt adesea asociate cu influența austriacă.

În general, ocupațiile tradiționale ale populației germane au cuprins cultura plantelor agricole, creșterea vitelor, apicultura, meșteșugăritul, negoțul, activitățile în industrie precum și altele. Apariția și evoluția meseriașilor au condus și la o structurare a breslelor, a căror organizare a adoptat, sub influența etnicilor germani, modelul central-european. Breslele, ca asociații profesionale, reglementau strict activitatea meseriașilor. O componentă esențială a acestor reglementări o constituia organizarea unui sistem social de întrajutorare a membrilor. Acest tip de asociere s-a concretizat și la Mehadia prin înființarea, în anul 1861, a unei asociații a meseriașilor (denumită Romanienbanater Grenz-Regiment No.13 vereinte freie concessionierte Gewerb-Genossenschaft). Aceasta a fost printre primele asociații de gen din Banat. La înființarea ei au participând în calitate de fondatori, un grup de meseriași de etnie germană. Deși a suferit unele transformări de-a lungul timpului, remarcabil este că ea dăinuiește și astăzi. În patrimoniul acestei asociații s-a păstrat și una dintre piesele care a reprezentat fundamentul constituirii asociației: un car mortuar ce are înscripţionat pe lemnul ornamentului lateral anul construcției: 1861- an care coincide cu înființarea asociației. Din surse orale, se cunoaște faptul că acesta a fost adus pe propriile roți, din capitala Imperiului, de la Viena, unde a fost construit, până la Mehadia, de către un grup format din câțiva dintre membrii fondatori ai asociației, etnici germani.

Despre tradiții și cultură, informații specifice din Mehadia sunt mai greu de găsit, ele se încadrează, în general, în contextul mai larg al culturii șvabilor bănățeni. Cultura și tradițiile șvabilor din Banat, cuprind, între altele, obiceiuri legate de sărbătorile religioase (Crăciun, Paști), tradiții culinare, cum ar fi consumul de alimente verzi de Gründonnerstag (Joia Mare) sau prăjiturile de Advent (în calendarul romano-catolic perioada celor patru săptămâni de dinaintea Crăciunului) și o anumită disciplină și organizare în viața cotidiană.

De asemenea, limba germană a fost un element central al identității lor. Comunicarea în limba maternă nu a dispărut în cele aproape trei sute de ani de conviețuire pașnică în mijlocul românilor, dovadă evidentă a maturității și a tăriei de caracter a acestei etnii, și, fără îndoială, a toleranței noastre, element caracteristic al acestui poporului, care întotdeauna a purtat respect față de toate etniile conlocuitoare și niciodată nu și-a propus deznaționalizarea lor.

*

Astăzi, la fel ca multe alte comunități germane din Banat, și cea din Mehadia a cunoscut un declin semnificativ în ceea ce privește numărul membrilor săi, mai ales după cel de-Al Doilea Război Mondial și Revoluția din 1989, când mulți etnici germani au ales să părăsească localitatea sau chiar unii dintre ei au emigrat în Germania.

Din cronica preotului Coriolan Buracu, aflăm că în anul 1792, erau în Mehadia, 275 familii române, 51 germane, 23 țigani”. În anul 1920, numărul germanilor în Mehadia era de 111. Mai târziu, din Recensământ Mehadia Caraş-Severin (ANALELE BANATULUI, SN. ARHEOLOGIE – ISTORIE, XVI, 2008), constatăm o evoluție descendentă a numărului membrilor acestei comunități în Mehadia:

Anul 1930: 132; 1966: 28; 1992: 20; 2002: 13; Ultimul recensământ, a căror date au fost publicate în anul 2024, înregistrează, în Mehadia, un număr de doar 5 etnici germani.

Chiar dacă comunitatea etnicilor germani în Mehadia nu mai există, moștenirea culturală și istorică a acestei comunități rămâne o parte importantă a istoriei și a identității locale.

*          *

*

Contribuția etnicilor germani la viața culturală și economică a Mehadiei și elementele de identificare a acestei prezențe

În cele ce urmează voi analiza câteva elemente ce țin de prezența comunității germanilor în Mehadia, repere ale unei existențe care a marcat profund istoria și identitatea socială și culturală a Mehadiei. În paralel cu prezentarea aspectelor sale istorice, mă văd nevoit a face și câteva observații privind situația actuală, care din păcate nu este deloc una firească.

Biserica Romano-Catolică din Mehadia: O istorie de 280 de ani

Împărații de la Viena au depus eforturi considerabile pentru a atrage românii ortodocși („schismatici”) la catolicism. În acest sens, au dispus construirea de biserici de rit catolic în așezările mai mari și mai însemnate. În acest context, ridicarea Bisericii Romano-Catolice din Mehadia a început în anul 1739.

Din documente, „Matriculele” apar din anul 1740, dovadă că biserica funcționa deja la acea dată. Așadar, Biserica Romano-Catolică din Mehadia, ce poartă hramul „Toți Sfinții”, are o vechime considerabilă. Presupunând că anul 1745 a marcat finalizarea lucrărilor, edificiul are o istorie de aproximativ 280 de ani!

Există mențiuni, în unele documente, că în august 1756, meșterul Wolfgang din Timișoara a corectat anumite fisuri, ceea ce confirmă vechimea și rezistența inițială a construcției.

Construcția acestei biserici face parte din eforturile de colonizare și de întărire a prezenței catolice în Banat, inițiate de Imperiul Habsburgic în secolul al XVIII-lea.

O altă mențiune importantă, despre biserica catolică din Mehadia, o găsim în Cronica lui N.S. de Hațeg. La 17 august 1788, în timpul „Bătăliei de la Mehadia” – cea mai cunoscută și documentată luptă din Războiul Ruso-Austro-Turc (1787-1792) – cronica relatează că „turcii intră biruitori în Mehadia, transformând biserica românească în magazie de bucate, iar biserica nemțească în grajd”. Această mențiune subliniază prezența și rolul bisericii în contextul evenimentelor militare ale vremii.

Construită în stil baroc, cu vechime considerabilă, așa cum spuneam, biserica se află astăzi, din păcate, într-un stadiu avansat de degradare. Ultima reparație majoră a avut loc în anul 2007. De atunci, acest loc, altădată spațiu de comunicare spirituală cu divinitatea și de consolidare a identității și statorniciei acestei comunități, astăzi a devenit un spațiu al uitării, al degradării, urmare a unei inexplicabile ignoranțe.

O altă constatare, la fel de tristă, este că astăzi, din tot efortul generațiilor care au contribuit la clădirea unor tradiții cu inestimabilă valoare istorică, s-a pierdut atât spiritul, care a stat la temelia edificării lui, cât și respectul urmașilor față de înaintașii care au transmis aceste moșteniri.

Persistența ignoranței va pecetlui prăpădirea tuturor acestor simboluri ale unei importante etape ale istoriei locale, care a inspirat evoluția societății și a consolidat o identitate cultural tradiţională distinctă.

Un alt aspect îngrijorător remarcat este legat de una dintre cele mai vechi datini ale tradiției catolice, la care doresc să fac referire, și anume: ,,Semnificația Clopotelor”. Pentru a-i evidenția însemnătatea, voi prezenta pe scurt  și o istorie a acestei tradiții. ,,În fiecare dimineață, la amiază și seara, sunetul clopotelor bisericii catolice din Mehadia amintește timpul de rugăciune, ear seara, și încetarea lucrului.” Aceasta se întâmpla în urmă cu peste 200 de ani. Tradiția clopotelor, în rândul populației de catolice, are o istorie bogată, datând încă din secolul al XIII-lea. Unul dintre motivele pentru care clopotele bisericii catolice sună de trei ori pe zi, dimineața, la prânz și seara, este de a invita la rugăciune. Una dintre cele mai importante rugăciuni este ,,Rugăciunea Angelus”, rostită în amintirea Bunei Vestiri. Acest obicei, având rădăcini în secolul al XIII-lea, a fost consolidată de autoritatea papală, în special de Papa Calixt al III-lea (1378-1458), cunoscut pentru opoziția sa fermă față de Imperiul Otoman, care cucerise Constantinopolul, capitala Bizanțului, în anul 1453. Astfel, în anul 1455, Papa Calixt a ordonat ca toate bisericile catolice aflate sub jurisdicția sa să bată clopotele la amiază și pentru rugăciune împotriva otomanilor.

Din păcate, începând cu aproximativ zece ani în urmă, clopotele Bisericii Romano-Catolice din Mehadia au încetat să mai bată, punând astfel capăt unei tradiții venerabile și profund apreciate.

Cimitirul Catolic din Mehadia.

Cimitirele, deși sunt locuri de o importanță istorică și culturală majoră, sunt adesea neglijate în studiile istorice dedicate. De aceea, nu am reușit să identific date concrete despre vechimea acestuia, însă este rezonabil să presupunem că cimitirul catolic a existat în Mehadia cel puțin de la jumătatea secolului al XVIII-lea, odată cu apariția Bisericii Catolice la Mehadia, dacă nu chiar mai devreme, într-o formă mai puțin organizată, în prezența unei comunități catolice preexistente (chiar dacă minoritară la început). Ce putem constata astăzi, cu evidentă certitudine, este că Cimitirul Catolic nu mai este reprezentativ, decât într-un mod istoric, pentru această comunitate. Pot spune chiar că este cel mai caracteristic element, ce cuprinde în dimensiunea sa aproape trei secole de istorie locală.

Ansamblul de monumente funerare prezent, multe dintre ele foarte vechi, parțial degradate, reflectă o anume rigoare, decență însă și o incontestabilă eleganță, mărturisesc o prezență notabilă, majoră a acestei comunități în Mehadia. Concluzia unei vizite efectuate cu foarte puțin timp în urmă, mi-a întărit opinia că potențialul istoric al acestui loc este unul incontestabil, însă, din păcate, un cumul de factori negativi, deformează în mod dramatic această realitate.

În situația numărului extrem de mic de locuitori de confesiune romano – catolică, locurile de veci sunt cedate, sau mai bine zis valorificate, către familii de confesiune ortodoxă. În acest context, pierderea identității acestui loc pare un fapt inevitabil. Pe lângă aceasta, regretabil este că administrarea respectivului obiectiv, așa cum afirmam anterior, cu o certă valoare istorică, o oglindă și o dovadă a prezenței comunității germane în Mehadia, lasă foarte mult de dorit. Încă de la intrare, unde bolta dovedește că e o chestiune de timp până va ceda, se poate observa lipsa oricărui interes pentru întreținerea lui. Indolența afișată de responsabilii, sau administratorii obiectivului  nu se oprește aici din păcate. Ea trece cu înverșunare de porțile cimitirului și implicit de ale respectului și al bunului simț. Aspectul deplorabil al spațiului interior al cimitirului conturează vizitatorului aceeași imagine, ce o regăsim azi în multe dintre spațiile depozitare a elementelor de istorie. Cu asemeni atitudini, dominate de o condamnabilă ignoranță, calea uitării și a pierderii propriei identități, ne va fi asigurată în mod clar și nemijlocit.

În acest context, un exemplu grăitor, care îmi va întări această afirmație, îl voi prezenta în cele ce urmează. Pentru a-mi argumenta și întări afirmațiile, am apelat la probele vizuale atașate: una dintre ele, cea veche, aparține unui timp trecut, plasat undeva în anii interbelici. Fotografia prezintă o adunare comemorativă a comunității germane, din Mehadia, la Monumentul (Crucea) Eroilor din Primul Război Mondial, amplasat în incinta Cimitirului Catolic din Mehadia. Fotografia provine din arhiva personală a unuia dintre ultimii descendenți al vechilor familii de etnici germani stabiliți la Mehadia, pe nume Hirschmann Irmuschtand (cunoscută de localnici sub numele de ,,domnișoara Irma”- o persoană extrem de respectată în comunitate!), decedată în urmă cu câțiva ani, la o venerabilă vârstă. Adunarea respectivă, una devenită tradițională, aduna comunitatea catolică, în ziua de Înălțarea Domnului, pentru comemorarea și pomenirea eroilor. Dintr-un interes legat de aceste tradiții uitate, am întreprins o incursiune în incinta Cimitirului Catolic, pentru a identifica respectivul monument. În urma unei căutări insistente, am reușit într-un final să identific amplasamentul, monumentul fiind ascuns vederii, în umbra vegetației, a bălăriilor și… a uitării. O placă comemorativă, în parte degradată, dezvăluie textul, încă lizibil: ,,Hier ruhen 24 Helden Weltkrieg 1914-1918”, în traducere în limba română: ,,Aici odihnesc 24 de eroi ai Războiului Mondial 1914-1918”. Oricât m-aș strădui să fiu de îngăduitor în sine cu această situație, nu pot să nu mă întreb: Cum am putut permite ca un asemenea simbol, purtător de istorie și de amintiri, să ajungă în acest hal de neglijare? Este profund descurajant și, sincer, revoltător să vezi cum memoria unor oameni care și-au dat viața pentru idealurile unui popor și ale unei comunități, este lăsată pradă indiferenței, acoperită de buruieni și de uitare. Această imagine nu reflectă doar starea unui monument, ci, într-un mod dureros, indiferența crescândă față de propriul trecut și față de contribuția unei comunități, care a adus un aport semnificativ la clădirea identității acestui spațiu. Simt o profundă tristețe și o nemulțumire amară văzând cum nepăsarea erodează nu doar piatra, ci și fibra memoriei colective a Mehadiei.

Având în vedere gravitatea celor constatate și consemnate în acest articol, nu este cazul ca cineva, cu competență legală, să ia sub oblăduirea sa aceste obiective istorice pentru a le proteja? Apelul și chemarea mea se adresează și administrației locale de a gândi și a găsi o cale de a salva aceste obiective, ca parte a patrimoniului cultural local. Nu putem să nu luăm în considerare certul potențial turistic al acestor obiective. În cadrul oficializării statutului de Stațiune turistică de interes local, al Mehadiei, desigur că se ivește și posibilitatea inițierii unor proiecte de finanțare în vederea reabilitării și conservării acestor obiective. Desigur că potențialul poate fi unul nelimitat, care nu poate decât să aducă multiple beneficii comunității și în același timp să asigure protejarea și valorificarea acestor obiective care aparțin patrimoniului nostru istoric local.

Constantin VLAICU, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România 

Mehadia, 12 iulie 2025