Nu peste multă vreme, în luna iulie, se împlinește un an de la preluarea mandatului noii conduceri centrale a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, al celorlalte structuri de direcție și gestiune din componența sa. Pot afirma cu toată convingerea, fără a exagera cu nimic, că această înnoire, parafată prin voința unanimă a Adunării noastre Generale, și perioada care a urmat au marcat o mai mare vizibilitate a UZPR în societatea românească.
Uniunea noastră – structură profesională, de creație, reprezentativă, a breslei gazetarilor din România și a celor care folosesc limba română, oriunde s-au stabilit în lume – a acționat constant pentru apărarea membrilor săi, a tuturor confraților ziariști de a-și desfășura liber munca, fără niciun fel de îngrădire, pentru a nu fi supuși la amenințări și acte de presiune, inclusiv fizice.
Libertatea opiniei, a cuvântului trebuie să fie sfinte și garantate ferm de toate organele administrației publice, până la Președinția României. Să ne însușim cu toții ca pe un crez suprem enunțul biblic „La început a fost Cuvântul…”! Să-i venerăm însemnătatea!
Un principiu major pe care ni l-am propus a fost acela de a conferi o mai mare autonomie filialelor noastre teritoriale, celorlalte structuri de afiliere profesională, în întrega lor activitate, luarea unei decizii fiind una colectivă, asumată de conducătorul filialei respective. Am stabilit și respectăm ceea ce am hotărât cu toții în Consiliul Director al UZPR, ca toate dosarele de primire și de solicitare de a beneficia de prevederile Legii 8 să fie luate în considerare la nivel central după ce au fost parafate prin semnătura președintelui de filială.
Cu această credință, am permanentizat – și procedăm întocmai în continuare – întâlnirile zonale ale filialelor UZPR, întrunind regulat președinții de filiale, membri ai Uniunii noastre, spre consultare și dezbaterea propunerilor asupra desfășurării corecte, în bune condiții, a activității Uniunii noastre. Fiecare dintre noi trebuie să-și spună sincer părerea, să fie ascultat și să-i fie acordat respectul cuvenit. Inclusiv orgoliile exaggerate trebuie fie luate în considerare, cu toată înțelegerea. Așa cum, la ultima noastră Adunare Generală ne-am asumat deviza „UZPR suntem noi. Toți! Egali!”, tot așa să o respectăm!
Dacă UZPR s-a dovedit a fi un reper în circuitul național al relațiilor sociale și culturale, Uniunea noastră s-a afirmat ca un factor moral pilduitor în întregul concert de atitudini și modele ce ne sunt servite ca exemple sociale și culturale. Codul nostru deontologic are în centrul său respectful față de adevăr, față de corectitudinea informației, respectul pentru contrarii. Acesta este în întreaga noastră activitate ghidul nostru unic suprem!
Poate de aceea, mai tot timpul, trebuie să ne întrebăm: ce am făcut, ce vom face? Analiza activității noastre nu trebuie să fie nici ocazională, nici festivistă. Credem că este necesar ca ea să fie făcută în fiecare zi, trebuie să îmbunătățim ceea ce am făcut bine, să corectăm ceea ce am greșit. Numai așa vom avea un curs ascendent, numai așa ne vom câștiga și păstra permanent respectul celor 5.000 de membri ai UZPR, al societății noastre. (Revista UZP, nr. 38/2025)
Proiectul „Reșița: 254 de ani de istorie industrială”.
Ioana Ciolea, expoziție de fotografii: „Reșița, mon amour”
3 iulie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
254 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.
Expoziția de fotografii „Reșița pierdută” din colecția Ioan Mato (*13 octombrie 1932, Iersig – †27 iunie 2004, Reșița), cu fotografii din istoria orașului vechi, parte care a fost demolată ca urmare a extinderii uzinelor reșițene în perioada comunistă. Manifestare expozițională organizată cu sprijinul fiului fotografului, Jancsi Mato.
4 iulie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Proiectul „Reșița: 254 de ani de istorie industrială”.
In memoriam Werner Hirschvogel (*13 decembrie 1931, Reșița – † 10 iulie 2014, Bad Reichenhall – Bavaria).
4 iulie 2025, ora 18.00, FABRIKAGE – Salonul de Artă și Industrie Reșița:
Proiectul „Reșița: 254 de ani de istorie industrială”.
Expoziție multimedia curatoriată de Teodora Talhoș, cu lucrări ale artiștilor Gabriel Amza, Giorgos Chatzipanagiotis, Alex Todirică, Imre Tóth și Erik Kun – adunând perspective din cele trei Capitale Culturale Europene 2023: Elefsina, Veszprém și Timișoara.
4 iulie 2025, ora 18.30, Salonul de Artă și Industrie Reșița:
Proiectul „Reșița: 254 de ani de istorie industrială”.
Expoziție de fotografie reșițeană – Un omagiu vizual adus orașului și artiștilor săi, între document și emoție.
De la furnal, la film. De la zgomotul metalului, la memoria vizuală. Reșița merge mai departe.
4 iulie 2025, ora 19.00, Salonul de Artă și Industrie Reșița – Atelier de turnare în aluminiu:
Proiectul „Reșița: 254 de ani de istorie industrială”.
Un gest simbolic de reconstituire de fușăraie, coordonat de echipa MIC – Mociur Industrial Collection.
6 iulie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Proiectul „Reșița: 254 de ani de istorie industrială”.
Expoziție de fotografii a reșițeanului Petre Dalea, artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP).
7 iulie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Proiectul „Reșița: 254 de ani de istorie industrială”.
Proiect expozițional cu Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute”, partea a VII-a.
3. Juli 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
254 Jahre, seitdem am 3. Juli 1771 in Deutsch-Reschitza deutsche, aus Bokschan hierher versetzte Schmelzer, die Hochöfen „Josephus” und „Franziskus” anbliesen, die Geburtsstunde der Industrie in Reschitza.
„Das verlorene Reschitza“: eine Foto-Ausstellung aus der Sammlung von Ioan Mato (*13. Oktober 1932, Iersig – †27. Juni 2004, Reschitza) über den verschwundenen Teil der Altstadt, wo vieles wegen des Werke-Ausbaus in den kommunistischen Zeiten abgetragen wurde. Organisiert in Zusammenarbeit mit dem Sohn des Ausstellers, Jancsi Mato (Reschitza).
4. Juli 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Projekt: „Reschitza, 254 Jahre Industriegeschichte“.
In Memoriam Werner Hirschvogel (*13. Dezember 1931, Reschitza – † 10. Juli 2014, Bad Reichenhall – Bayern).
4. Juli 2025, 18:00 Uhr, FABRIKAGE – Kunst- und Industrie-Salon Reschitza:
Projekt: „Reschitza, 254 Jahre Industriegeschichte“.
Multimediale Ausstellung, kuratiert von Teodora Talhoș, mit Werken der Künstler Gabriel Amza, Giorgos Chatzipanagiotis, Alex Todirică, Imre Tóth und Erik Kun – eine Sammlung von Perspektiven aus den drei Kulturhauptstädten Europas 2023: Elefsina, Veszprém und Temeswar.
4. Juli 2025, 18:30 Uhr, Kunst- und Industrie-Salon Reschitza:
Projekt: „Reschitza, 254 Jahre Industriegeschichte“.
Eine Reschitza-Fotoausstellung – Eine visuelle Hommage an die Stadt und ihre Künstler, zwischen Dokument und Emotion.
Vom Hochofen zum Film. Vom Klang des Metalls zur visuellen Erinnerung. Reschitza geht weiter.
4. Juli 2025, 19:00 Uhr, Kunst- und Industrie-Salon Reschitza:
Projekt: „Reschitza, 254 Jahre Industriegeschichte“.
Eine symbolische Geste der Wiederherstellung der Fușăraie (= „Pfusch”), koordiniert vom Team der MIC – Mociur Industrial Collection.
6. Juli 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Projekt: „Reschitza, 254 Jahre Industriegeschichte“.
Fotoausstellung des Reschitzaer Petre Dalea, Mitglied der Internationalen Föderation der Kunstfotographie (FIAP).
7. Juli 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Projekt: „Reschitza, 254 Jahre Industriegeschichte“.
Ausstellungsprojekt mit Bogdan Andrei Mihele: „Istoria Reșiței în secvențe pierdute = Geschichte von Reschitza in verschollenen Ansichten”, Teil VII.
Recent, am consemnat prezența în tabăra anume amenajată pe meleagurile pitorești ale localității hunedorene Izvoarele, a membrilor cercului de creație literară și jurnalism „Speranța” organizat și susținut de Asociația CARP „Speranța” Hunedoara (președinte Rotar Delian Dorel), sub genericul „De la seniori învățăm cutezanța și omenia”.
Aceștia sunt elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 Hunedoara (director prof. Lucaciu Anca Maria) și componenți ai Casei Familiale „Maranata” (președinte Gligor Hada – Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara).
Aici ei beneficiază de activități educative bine organizate și eficiente.
Am notat cu această ocazie realizarea unei fructuoase dezbateri pe tema „Sănătatea – primăvara vieții” susținută de prof. Georgeta-Ileana Cizmaș și Vili Orășan – om al locului și consilier în cadrul Asociației CARP „Speranța” Hunedoara.
Nu a lipsit înmânarea cercului de creație literară și jurnalism „Speranța”, prezent în tabără, a Diplomei de onoare din partea Editurii „Emia” (director Paulina Popa – membră a Uniunii Scriitorilor din România) și lansarea unui concurs pe tema „Mândria de a fi român”.
… Au fost momente de neuitat ale bucuriei, ale dragostei de scris și de creație literară.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Pe 26 iunie este marcată în România Ziua Drapelului Naţional, proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Drapelul naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale României, parte a identităţii naţionale, alături de Stema naţională şi Imnul naţional.
În îndelungata istorie a ţării, drapelul României nu a suferit transformări majore, cu excepţia proporţiilor şi poziţiilor culorilor.
Stema naţională actuală a României a fost realizată după Revoluţia din Decembrie 1989.
În anul 1834, tricolorul a fost adoptat întâi în Țara Românească, ca drapel de luptă, după ce domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelul drapelelor și pavilioanelor navale de luptă. Potrivit Rador, steagul a fost adoptat de revoluţionarii de la 1848, apărând în aceeaşi perioadă şi în Moldova – la 27 martie 1848 la hotelul Petersburg din Iași, la Adunarea constituantă prezidată de Vasile Alecsandri -, în Ardeal, la Adunarea de la Blaj – 3/15 mai – 5/17 mai 1848 – și la Paris, unde a fost arborat pentru prima dată la la 26 aprilie 1848.
Apoi, Guvernul provizoriu al Ţării Româneşti stabilea, prin Decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848, că steagul naţional are trei culori – albastru, galben, roşu, iar pe flamuri este înscrisă deviza „Libertate, Dreptate, Frăţie”. Deşi la început poziţionarea culorilor era pe orizontală, cu albastrul în partea superioară, în scurt timp s-a trecut la dispunerea culorilor pe verticală, în forma cunoscută astăzi.
În anul 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite, afirmând: „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”.
În anul 1867 era adoptat drapelul cu forma pe care o are şi astăzi, în timpul domniei lui Carol I.
În 9 ianuarie 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii, cu elemente sovietice, fără nicio legătură cu tradiţia stemelor sau cu heraldica. În timpul Revoluției de la Timișoara, încă din 17 decembrie 1989, stema Republicii Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele prin decupare, gest simbolic privit ca rupere de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.
La sfârşitul anului Revoluţiei, Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, la articolul 1, între altele, prevedea faptul că „drapelul țării este tricolorul tradițional al României, având culorile așezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roșu.”
Drapelul României se arborează în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional şi ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Drapelul României se arborează temporar cu prilejul Zilei Naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, sau de alte înalte personalităţi politice, sau în cazul unor ceremonii militare, competiţii sportive, ori în timpul campaniilor electorale. Drapelul României se arborează, de asemenea, la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate.
Am intrat în posesia acestei renumite reviste, editate de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, tocmai în zi de Cap de Vară, când amuțește cântecul cucului, dar se deschid holde și ceruri – de Sânzîene. Așadar, o zi numai bună de lectură, împletind frumosul cu utilul, solarul cu hora paginilor și metaforicul cu realul (iată, deci, flori de sânzîene, zâne bune și revistă, ca o carte în dar, la o pură sărbătoare).
Conținuturi
Revista UZP, de vară a venit cu bucuria și învoiala sărbătorilor ancestrale (Sânziene și Sântetru-Sîmpetru, Sfântul Petru și Pavel), propunând, ca unic model, un spectru de subiecte, de o valoare și interes, de raft întâi și semnate de consacrate nume, din presa actuală.
Codul nostru deontologic are în centrul său respectul față de adevăr, față de corectitudinea informației, respectul față de contrarii. (Sorin Stanciu, Președinte al UZPR).
Spicuind din sumar de conținuturi și titluri, (Actualitate, Eveniment, Indicativ, Repere, Reflexii, Proiecții, Reverberații, Panorama, Valențe, Reportaj, Caleidoscop, Caricatură de presă ș.a) ne vom îngădui a face o pledoarie pentru o altfel de îmbietoare lectură. Asta în condițiile în care jurnalismul, calitățile unui slujbaș de presă, istoricul presei ori manipularea acesteia (versus AI) au devenit o Fata Morgana (actuală).
Doar timpul va arăta cum vor integra societățile inteligența artificială în lumea politică, așa cum au făcut-o în alte domenii unde până nu demult se credea că oamenii nu vor putea fi înlocuiți (Roxana Istudor, Filiala Sector 2 București).
Sunt, spre a fi citite, subiecte care promovează nume de reviste vechi (pentru timpuri noi), altele se referă la mersul istoriei (în context actual), sunt eseuri și penseuri, care plimbă ochi de lector chiar și înspre Gutenberg, în anul 625 existenței acestuia, în istoria tiparului.
Și dacă e descris Muzeul Gutenberg din Mainz (Mihai Sălcuțan) și dacă tot aparținem de revista Gutenberg de Arad, trebuie să consemnăm că trei nume care semnează în prezenta ediție UZP, Roxana Istudor, Laurențiu Szemkovics și Ion Dulugeac, membri marcanți ai UZPR, ne onorează cu absolute contribuții scrise și în revista arădeană (un modest lujer, de acum, al prețioasei reviste, de o academică ținută, ediția cu numărul 38).
Suntem tot în sfera jurnalistică arădeană și suntem deosebit de încântați a fi consemnat, în paginile 26-31, despre vizita istorică de la Arad a Delegației UZPR (în frunte cu domnul președinte Sorin Stanciu), alături de reprezentanți ai altor filiale din zona de vest și de a fi fost martorii unor fapte și întâmplări culturale deosebit de importante pentru Filiala noastră (pe care, nu contenim a le discuta cu merituosul președinte Vasile Filip sau a le promova în diferite sfere de activitate).
Contribuția noastră constă într-o amplă cronică a Zilelor Administrației Arădene, cu o Secțiune Specială de presă și maraton lansări de carte, la care se adaugă o impresionantă imagologie (semnată de Marius Simion și Octavian Mircea Boran).
Concluzii
La impecabila realizare de conținut și formă a revistei UZP (număr 38/2025) și-a adus contribuția un colectiv format din: redactor șef, Dan Constantin; redactor șef-adjunct, Roxana Istudor; concept grafic, Bogdan Cercel, Boukuria Info; senior editori: George Coandă, Marian Nencescu, Benone Neagoe, Valentin Uban; redactor Teodora Marin; fotoreporter Marius Simion.
Se cuvin, de asemenea, amintite conținuturile celor două coperte (Coperta I reflectă ilustrativ și impresiv aspecte de la Zilele Administrației Arădene, iar Coperta IV promovează producțiunile editoriale marca Editura UZP).
Fie-ne îngăduit a dedica aceste marginalii pe seama subiectelor care compun revista UZP ca pe un modest omagiu adus Zilei Ziaristului Român (28 iunie), în Anul Eminescu 175 (Mihai Eminescu conducând revista „Timpul” – 1877-1883).
– Anul școlar s-a încheiat. Doamna prof. Lenuța Aurelia CÎNDEA, în calitatea dvs. de director al Școlii Primare Mărtinești, punctați-ne cele mai reușite activități cu elevii, din ultima parte a anului școlar.
– Da. Amintesc drumeția în Inima Daciei. Zi de poveste la Sarmizegetusa Regia.
Am petrecut o zi minunată în inima Munților Orăștiei, cu o vizită plină de emoție la Sarmizegetusa Regia, locul unde istoria dacilor încă mai șoptește printre pietre. Atmosfera, natura și energia locului ne-au încărcat sufletele.
După plimbare și descoperiri, ne-am oprit la Costești pentru un grătar și puțină distracție – cu râsete, joacă, voie bună, povești și mâncare delicioasă.
O zi perfectă, cu elevi frumoși și momente de neuitat în prezența cadrelor didactice: Anca Arnăutu, Danciulescu Denisa, Adriana Viscan și Lenuța Aurelia Cîndea.
Și încă ceva. De 1 Iunie, școala noastră s-a umplut de culoare, râsete și entuziasm. Am marcat Ziua Internațională a Copilului prin activități speciale, jocuri, surprize dulci și momente de neuitat. Copiii au fost în centrul atenției, iar bucuria lor a fost cea mai frumoasă recompensă.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Întâlnirea conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România cu președinții și coordonatorii de filiale din zona Moldovei s-a desfășurat la Roman și a fost un nou moment prin care Uniunea și-a demonstrat coeziunea.
Alături de președintele UZPR, Sorin Stanciu, de vicepreședintele Emil Stanciu, de Ruxandra Săraru, membru al Consiliului Director, de Sorin Ovidiu Bălan, vicepreședinte al JODA, de Constantin Dumitru, membru în Comisia de Atestare Profesională, de Lavinia Șandru, șef Departament Evenimente, de asistentul Marius Simion, de Narcis Luca și Robert Micu s-au aflat, într-o reuniune cu accente profesionale și amprentă de unitate: Grigore Radoslavescu, președintele Filialei Iași, Ioan Damaschin, președintele Filialei Dobrogea, Cornel Cepariu, președinte al Filialei Bacău, Ioan Pamparău, președinte al Filialei Brașov-Covasna, Geanina Buftea, președinte al Filialei Neamț, Maria Staciu, președinte al Filialei Galați, Emanoil Dobrescu, președinte al Filialei Brăila și Victoria Funari, președinte al Filialei Chișinău. Gazdele au fost reprezentate de Cornel Paiu, președinte al Filialei Roman, Petru Frăsilă, președinte de onoare al Filialei Roman, prim-vicepreședinții Ion Asaftei și Emilian Marcu, care i-au primit cu căldură pe oaspeții de la București.
De asemenea, reuniunea a fost onorată de prezența reprezentanților autorităților locale, în frunte cu prefectul județului Neamț, Aurel Bourceanu, în condițiile în care Filiala Roman a UZPR este considerată un focar de presă profesionistă și un reper zonal de utilitate publică. „Sunt onorat să fiu într-un astfel de anturaj ales, printre jurnaliști cu experiență și cu vechime în presa adevărată, veche sau nouă, dar cu oameni profesioniști. Sunt sigur că în această întâlnire veți discuta problemele presei adevărate și modalitățile de contracarare a ceea ce se numește fake-news și tot ce înseamnă denaturarea adevărului. Rolul dvs. este foarte important pentru a scoate adevărul la iveală. Vă aduc mulțumirile mele pentru această misiune, deloc ușoară, pe care v-ați asumat-o”, a afirmat prefectul. Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire care l-a avut în prim-plan pe Cornel Paiu, care este preot: „Îi urez bun venit președintelui UZPR, Sorin Stanciu. În aceste zile, aici, la Roman, aș putea spune că este centrul presei românești. Suntem aici pentru a face ca lucrurile să meargă mai bine pentru UZPR și pentru presa românească”. La rândul său, adresându-se oaspeților, Ion Asaftei a menționat „gestul de maximă onoare pe care îl faceți prin prezența în acest ținut”. „Ce se întâmplă aici este mai mult decât o întâlnire de echipă – este o formă de a ne gândi la cei buni din viața noastră scriitoricească și la faptul că într-o zi, cei din viitor se vor gândi la ceea ce am făcut noi”, a punctat Petru Frăsilă, mărturisind că președintele UZPR „a răspuns imediat” invitației de a veni la Roman. „Sunt onorat să fiu aici. Primul gând care îmi vine în minte este de a vă mulțumi că suntem împreună și pentru efortul dvs. de a ne reuni. Și datorită dvs. am trecut de numărul de 5.000 de membri și avem o influență tot mai mare în viața noastră socială și culturală”, a spus Sorin Stanciu.
Discuțiile care au avut loc în ziua de 20 iunie au relevat, o dată în plus, că Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România este mult mai mult decât cea mai mare organizație de breaslă din țară. Fidel promisiunii de a acorda mai multă libertate și vizibilitate filialelor, președintele UZPR le-a reamintit celor prezenți despre dezideratele și obiectivele unei organizații care se mândrește cu peste un secol de existență neîntreruptă: „Dorim să fim împreună cu colegii noștri în cât mai multe ocazii, pentru a afla problemele cu care ne confruntăm. În această întâlnire a noastră, profesională, îl invit pe fiecare dintre dvs. să prezinte activitatea filialei pe care o conduce. Mă bucur că suntem aici aproape toți președinții de filiale din Moldova și putem să ajungem la acorduri pe temele și preocupările curente pe care le aveți. Lucrurile se pot analiza prietenește și în mod critic, așa că vă îndemn la sinceritate profesională. Eu și colegii mei am venit nu pentru a vă vorbi, ci pentru a vă asculta”.
Președintele Sorin Stanciu i–a înmânat președintelui Cornel Paiu Medalia jubiliară și o Diplomă de Excelență acordate Filialei Roman a UZPR, iar prim-vicepreședintelui Filialei, Ion Asaftei, medalia jubiliară a UZPR.
Întâlnirea de la Roman a reflectat drumul dinamic și constructiv pe care s-a înscris UZPR în ultimul an, de când au fost alese, în cadrul Adunării Generale din iulie 2024, noile structuri de conducere ale Uniunii. Discuțiile s-au desfășurat cu deplină onestitate, abordându-se deopotrivă teme generale referitoare la presa din România și aspecte ale activității din filiale, acolo unde bate pulsul gazetăriei românești. Această desfășurare firesc pozitivă a fost punctată și de Maria Stanciu, care l-a felicitat pe președintele Sorin Stanciu pentru reușita întâlnirii și a menționat faptul că în ultima perioadă se remarcă un binevenit consens cu valențe profesionale și de utilitate publică accentuată pe care se situează direcția UZPR: „S-a instaurat pacea, ceea ce este foarte important”.
Reuniunea conducerii Uniunii cu președinți de filiale din Moldova a mai inclus o sesiune de reflecție spirituală dedicată Anului Centenar al Patriarhiei Române și o prezentare de noi apariții editoriale, de către autorii acestora.
Cordială, deschisă, densă în discuții și evaluări, întâlnirea de la Roman a trasat, o dată mai mult, reperele coeziunii Uniunii, în prezent și în viitor, importanța majoră a filialelor UZPR, care reprezintă nucleul viu al organizației și ilustrează din plin presa și jurnalismul din România, precum și legătura tot mai pronunțată și mai extinsă a conducerii Uniunii cu membrii din țară și din Diaspora.
Un citat celebru despre cuvintele care zboară, în timp ce scrierile rămân („Verba volant, scripta manent”) este cel mai adesea folosit în sens greșit, pentru a desemna avantajul decisiv acordat scrisului prin permanența sa, în timp ce cuvântul rostit este doar trecător. O deviere prin istoria textului și a lecturii în Occident ajută la clarificarea acestei inversări.
Tradiția este cea fondată de apostolul Pavel, „cuvântul omoară, dar duhul dă viață” (2 Cor., 3-6), o formulă care explică ideea că sensul nu se află în semnificant, ci în mesajul pe care cineva vrea să și-l însușească (semnificatul). Semnificanții (cuvintele) ar funcționa într-un fel de mod transparent. Prin urmare, până în secolul al XI-lea, textele scrise și citite erau considerate partea submersă a complexului mai larg constituit de discurs și posibilele sale semnificații. Discursul nu este perceput ca intrând într-un câmp distinct de analiză, iar „duhul” este privilegiat față de literalitatea „cuvintelor”.
Mai mult, ne aflăm în societăți orale, în care textele sunt cel mai adesea citite mai mult sau mai puțin oral, fie cu voce tare unuia sau mai multor ascultători, fie sieși, în șoaptă: urechea are prioritate față de ochi. În acest citat din Faptele Apostolilor, „etiopianul” citește cu voce tare pentru sine, dar nu „înțelege” „ceea ce citește” și al cărui „spirit” îi rămâne obscur:
Un famen (…) care venise la Ierusalim (…) se întorcea șezând în carul său și citind pe prorocul Isaia. (…) Filip a alergat și a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. I-a zis:
„Înțelegi ce citești?” El a răspuns: „Cum pot, dacă nu mă îndrumă cineva?” Și l-a rugat pe Filip să se suie și să șadă cu el (…).
Famenul i-a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbește prorocul?” Filip, deschizându-și gura… (Faptele Apostolilor 8:27-35)…
Să lăsăm deoparte problema intermediarului care va putea dezvălui și explica un „spirit” al textului altfel inaccesibil majorității. Claudius din Torino a comparat chiar scrisoarea cu un „văl” care maschează sensul discursului: „Fericiți ochii care văd Duhul prin vălul scrisorii”. Metafora obișnuită a trupului (textul) și a sufletului (sensul său) acordă în mod firesc privilegiul acestuia din urmă: atunci când Ieronim traduce Vulgata, și el se concentrează asupra spiritului textului, mai degrabă decât asupra cuvântului și a literalității.
În această configurație, ierarhia dintre cuvântul scris și cuvântul rostit este inversată. Alberto Manguel are, așadar, dreptate să sublinieze interpretarea greșită a citatului latin: cuvintele scrise „rămân” pentru că sunt tăcute, prizoniere ale paginii lor și, parcă, adormite, chiar moarte.
Cititul (și explicația) sunt cele care îi vor elibera și îi vor transforma în aceste cuvinte rostite, vii, care sunt însăși spiritul. Interpretarea corectă a formulei Verba volant, scripta manent ilustrează în cele din urmă corectitudinea teoriei: aceasta trebuie să fie explicită. (vezi: Alberto Manguel, Une Histoire de la lecture, Arles, Actes Sud, 1998).
Am făcut această divagare pentru a atrage atenţia asupra evenimentului care a avut loc miercuri, 18 iunie 2025, de la ora 18:00, în Piaţa Victoriei din oraşul situat pe râul Bega, în lăcaşul unde pe vremuri dăinuia Librăria „MihaiEminescu”, librărie la care am stat la coadă prin anii ´80 pentru a cumpăra romanul Cel mai iubit dintre pământeni, azi, prestigioasa Cărtureşti.
Deschiderea a fost făcută de violonista Marta Chiș, de la Filarmonica Banatul, cu Meditații de Jules Massenet, iar evenimentul a fost moderat de dr. Daniel Luca – poet, romancier și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara. Au avut intervenții: dr. Dorina Măgărin – poetă, prozatoare și jurnalistul Nicolae Toma.
Autoarea Anca-Iulia Beidac a avut intenţia de a ne deschide calea spre o lume interioară la care se accede prin memorie şi rememorare, prin lansarea celui de-al treilea volum de poezii, Amare – o îngemănare de versuri „de dragoste”, „cu dragoste”, „despre dragoste”, despre viaţă, despre noi.
Poeta nu se pierde în aparenţă, nici în detalii, nici nu se lasă subjugată de limbaj. Se regăsesc: intensitatea emoţiei, delicateţea elementelor, expresia stabilă şi inedită, ingenuitatea.
Cartea dedicată anonimului S (în numerologie litera „S” poate sugera ambiție, determinare, curaj și loialitate) este compusă din puzzle: Amare, Intermezzo, Für S, Finalis, P. S.; îmbinarea acestora reconstituind întregul de 108 pagini, apărut anul acesta la Editura Junimea din Iaşi.
Tematica elaborată de poetă ne lansează într-o dublă direcție: mai întâi nostalgia pe care o purtăm în noi pentru ce am pierdut:
„scriu despre dragoste și moarte cu-aceeași
peniță-nmuiată în sângele zilei trecute…
scriu despre dragoste
sfârșitul lumii începe mereu într-o marți” (amo, ergo sum, p. 9)
sau
„tot ce se întâmplă azi am trăit deja mâna ta
mângâindu-mi spatele domol privirea ta prin care trec
zâmbetul tău şi mai ales tăcerea în care mă scufund
goală toate astea au fost demult…” (life on repeat, p. 13),
ori
„cineva să te asculte să-ţi audă inima când eşti departe
să-ţi liniştească tornadele toate
să adune cioburile lăsate de ceilalţi sau chiar de tine
să audă Muzica ta în tăcere
cineva să te mângâie ca pe o vioară perfect acordată
să te ţină de mână în toate momentele tale rele ori
bune ori chiar banale
şi mai ales cineva care să te aducă acasă când te-ai
pierdut” (acasă, p. 22),
alta, cea a realităţii imediate:
„sultanul meu un lac albastru-verde cu ochi de tătar
şi inima rece
prepară cafea la picioarele mele” (prends-moi, p. 11).
Dincolo de temele abordate, simțim că realitatea poeziei se află în altă parte, așa cum amintește criticul Daniel Delas, sub forma unei butade: „Poetul vorbește despre altceva decât despre ce pare să vorbească, dar totuși vorbește despre ce pare să vorbească”[1]:
„mi se spune cuminţenia pământului în zilele când
nu sunt afurisita perfectă
cum ar fi azi o zi lipită de tine
pe sub tricoul alb priveam cum ți se schimbă ritmul
inimii
m-am aşezat comod în liniştea ta
când împărţeai planete nou inventate
nimic mai mult
încep să tac my darling n-o să m-acopăr de cuvinte
în faţa ta
totul e clar limpede cald
sunt o femeie felină cu mulţi chiar prea mulţi feromoni…” (feromoni. felină. femeie, p. 16).
Strategiile de permanentă reconstruire a sinelui, mereu supus vicisitudinilor, ne fac să gravăm versurile lui Baudelaire din Albatrosul:„Poetul e ca prinţul din cerul înnorat,/” Ce prin furtuni colindă şi ia în rîs arcaşii;/ Pe humă-n hăituiala mulţimii aruncat,/ Gigantica-i aripă îi stînjeneşte paşii”[2].
Forma cărţii este fără îndoială o formă simbolică, în sensul în care Erwin Panofsky vorbeşte despre ea în La perspective comme forme symbolique[3], adică o formă care exprimă de o manieră implicită un întreg ansamblu de valori şi reprezentări. Coperta 1, Norul Iuliei Şchiopu ne trimite cu gândul la Molière cu ale sale Femei savante .
Să ne amintim fabula: „despre albine și păianjeni” în care Marc Fumaroli vorbeşte [4] , unii oameni ezită să stabilească care a fost abordarea lor personală: au fost albine care, după ce au polenizat şi-au produs propria miere ori sunt păianjeni care își extrag chintesența operei din propria substanță?
Las cititorului plăcerea descoperirii și libertatea de a decide, iar autoarei îi urăm viaţă lungă sub patronajul celor trei muze: Aedea („cântul”), Meletea („meditația”) şi Mneme („memoria”).
Dorina Măgărin, Timişoara
[1] D. Delas, Guide méthodique pour la poésie, Paris, Nathan, 1990, p. 19.
[2] Baudelaire, Florile răului, Editura Eminescu, 1991, p. 14.
[3] Erwin Panofsky, La perspective comme forme symbolique, Paris, 1976, p. 160-182.
[4] M. Fumaroli, Le Sablier renversé: des Modernes aux Anciens, Paris, gallimard, 2013, p. 683, note 148.
La Biserica Ortodoxă din frumoasa localitate hunedoreană Cinciș-Cerna un număr mare de credincioși, copii, tineri și mulți seniori au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Nestor – Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanu însoțiți de un sobor de preoți.
A urmat slujba parastasului pentru părintele mărturisitor Crăciun Opre (foto 1) trecut la Împărăția cea veșnică în anul 2012 și care în luna iunie a anului în curs ar fi împlinit 100 de ani de la naștere.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți în Biserică, Preasfințitul Părinte Nestor a punctat jertfelnicia cu care părintele Crăciun Opre a slujit pe Dumnezeu, iar pe credincioși i-a îndrumat mereu spre dreapta credință ortodoxă.
Nu a lipsit Sfințirea Crucilor de la mormintele părintelui Crăciun Opre și al preotesei Anișoara Opre, ca de altfel a acoperișului decorativ din lemn aflat deasupra acestora.
Dar iată și câteva date biografice ale păintelui: s-a născut în satul Cărăsău din județul Bihor, ca fiu a lui Crăciun și Saveta Opre.
Face școala primară în satul natal și studiază la Școlile normale „Iosif Vulcan” din Oradea și „Dimitrie Țichindeal” din Arad.
În anul 1947 este admis la Academia Teologică din Arad, iar în anul 1948 este arestat.
Timp de 8 ani cunoaște 7 temnițe comuniste din România.
În mai 1956 este eliberat din închisoare și devine student la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu și în anul 1959 obține licența.
Cere obținerea unui post de preot, dar este refuzat.
Se angajează la Exploatarea minieră Teliuc (Secția Poiana Ruscă).
În această perioadă se căsătorește cu Anișoara Opre din localitate, iar taina cununiei o face în biserica satului. Această cununie a fost ultima dinaintea inundării bisericii în vederea construirii unui baraj de acumulare necesar pentru Combinatul Siderurgic din Hunedoara.
După grațierea deținuților politici, teologul Crăciun Opre primește autorizația de hirotonire de la Departamentul Cultelor.
Este hirotonit la 1 noiembrie 1964, de către Preasfințitul Teoctist, atunci Episcop al Aradului și viitor patriarh al României. Îi este încredințată parohia Hășdău.
Este transferat și numit preot la parohia Cinciș-Cerna și primește ca ascultare continuarea ridicării bisericii începută în anul 1965 de către preotul Anton Rudeanu.
Se dedică împreună cu preoteasa Anișoara la finalizarea construcției bisericii a cărei sfințire a avut loc în anul 1984. În anul 2011 părintele Crăciun Opre se pensionează, iar în anul 2012, în duminica Floriilor, a pleacat în Împărăția cea veșnică.
Prezent la această ceremonie religioasă ing. Mircea Popa, viceprimarul Hunedoarei, ne-a declarat: Momentele la care am participat au fost un semn de cinstire creștinească a părintelui Crăciun, omul caracterizat de blândețe, îndrăzneală și mărturisire a dreptei credințe din a cărei izvoare și-a adăpat neîntrerupt sufletul, viața.
Intervenind Vili Orășan, consilier la Asociația CARP „Speranța” Hunedoara, a adăugat: Totul a fost un moment de aducere-aminte și respect pentru faptele bune ale părintelui care i-au împodobit viața pe pământ.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Publicația-etalon a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România își face din nou datoria de onoare de a reflecta pulsul Uniunii – și, prin acesta, nenumăratele fațete ale muncii jurnalistice – odată cu apariția numărului 38.
Ca revistă realizată în întregime de jurnaliști, UZP vine în fața cititorilor cu un sumar care reflectă faptul că membrii Uniunii luminează orice colț de viață a cetății, oriunde se află și activează, punându-și toată puterea și o vocație de neclintit la temelia aflării adevărului, a relevării și propagării realității.
Publicația se deschide cu editorialul semnat de președintele Sorin Stanciu, care menționează că „analiza activității noastre nu trebuie să fie nici ocazională, nici festivistă. Credem că este necesar ca ea să fie făcută în fiecare zi”. De asemenea, este anunțat parteneriatul podcastului Radio UZPR cu CNR-UNESCO.
Despre calitățile reporterului și ale intervievatului, despre cei 196 de ani de presă periodică în România, despre ziarul „Lumina”, aflat în moment aniversar, precum și despre fake news, revista „Ateneu” ori despre felul strălucit în care presa românească s-a pus în slujba Marii Uniri scriu condeie redutabile ale breslei jurnalistice, colegi din Uniune care dau măsura profesiei și a alinierii jurnalismului la toate timpurile istoriei României. Nu lipsesc opiniile („Jurnalizarea”, „Un decalog al condiției de a fi jurnalist autentic”, „Autorii nu se ceartă”), evocarea argumentată a jurnalismului lui Mihai Eminescu, documentările de excepție (Ordinul „Ferdinand I” conferit în 1931 directorului ziarului „Unirea”), viața profesională densă din filialele Uniunii („Apostolul” – revista nemțeană dedicată educației și culturii, „Începuturile presei la Galați”, Clubul Presei din Banatul de Munte), interviurile, reportajele, caricatura de presă în desene semnate de colegi de renume din UZPR și cele mai recente apariții în Editura UZP.
În centrul publicației se află prezența UZPR la Zilele Administrației Arădene, eveniment de anvergură în cadrul căruia Uniunea a avut o sesiune specială și care a fost un excelent prilej de întâlnire a conducerii centrale a UZPR cu membri ai filialelor din regiune.
În era digitală, poate mai mult decât oricând, conținutul, standardul și grafica fac din Revista UZP o publicație de colecție.
UZPR CARAS SEVERIN 