Georg Hromadka la 40 de ani de la trecerea sa în eternitate

BULETIN DE PRESĂ
AL  FORUMULUI  DEMOCRATIC  AL  GERMANILOR  DIN  JUDEŢUL  CARAŞ-SEVERIN
ŞI  AL  ASOCIAŢIEI  GERMANE  DE  CULTURĂ  ŞI  EDUCAŢIE  A  ADULŢILOR  REŞIŢA

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița își aduc aminte în aceste zile că în data de 12 aprilie se împlinesc 40 de ani de la trecerea în eternitate a lui Georg Hromadka. Cu acest prilej, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din municipiul de pe malul Bârzavei a organizat o miniexpoziție documentară dedicată lui Georg Hromadka. Totodată a fost realizată o ștampila filatelică ocazională cu plic aferent, aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin,. Întreaga corespondență care a plecat de la Oficiul Poștal Reșița 1, vineri, 11 aprilie, a fost obliterată cu această ștampilă ocazională.

Câteva date biografice despre cel comemorat:

 

Georg Hromadka

 

– Social democrat convins, jurnalist, editor, om de cultură;

– născut la 6 iulie 1911, în Lupeni;

– decedat la 12 aprilie 1985, în Singen / Hohentwiel (Germania).

 

Prin mărturia proprie, Georg Hromadka declara că a fost crescut de părinți de etnie germană într-un mediu social-democrat și într-un spirit de filosofie și morală a clasicismului german al socialismului științific.

În timpul prezenței sale la Reșița, în 1929 devine secretar al organizației locale a Tineretului Socialist, care tocmai s-a fondat, iar mai târziu, secretar al Partidului Social-Democrat din Reșița. Se implică în perioada 1932 – 1933 la publicarea revistei săptămânale „Freies Wort” (= „Cuvântul liber“) din Reșița, în jurul căreia se aduna atunci toată stânga socialistă din Banatul Montan.

Desființarea sindicatelor și partidelor în 1938 i-a condus pe majoritatea membrilor Tineretul Socialist în subteran, unde celulele Partidului Comunist, desființat în 1924, i-au  acaparat. Instabilitatea acestor celule ușurează descoperirea lor de către autoritățile de securitate. Georg Hromadka este arestat prima oară în 1940 – 1941 și din nou în 1942.

În fața unei comisii a Wehrmachtului în 1943, în închisoarea din Arad, refuză să intre în trupele SS.

Eliberat din închisoare în august 1944, a aderat la Partidul Social-Democrat restabilit, dar în 1948 este arestat, alături de alți funcționari conducători ai partidului, în baza unor acuzații false, și condamnat la 20 de ani în închisoare.

În 1956 este grațiat cu ajutorul foștilor camarazi și devine jurnalist la redacția ziarului „Neuer Weg” (= „Drum Nou“) din București. Deși s-a format ca autodidact, Hromadka a impresionat prin cunoștințele și talentul său jurnalistic, devenind și editor. În 1970 Hromadka conduce anuarul turistic „Komm mit” (= „Vino cu noi”) al cotidianului „Neuer Weg“.

După o scurtă perioadă petrecută ca pensionar în Reșița, la sfârșitul anului 1980, emigrează în Republica Federală Germania.

 

Articole publicate:

  • articole care promovează păstrarea limbii și istoria culturii germane din România, plaiurile din Banatul Montan, apărute în „Neuer Weg“, „Komm mit“ și Almanahul  „Neuer Weg“;
  • articole având ca tematică principală mișcarea muncitorească din Banatul Montan.

Cărți publicate:

  • „Kleine Chronik des Banater Berglands“, mit einen Nachwort von Heinrich Lauer; München: Südostdeutsches Kulturwerk, 1993 (Veröffentlichungen des Südostdeutschen Kulturwerks; Reihe C: Erinnerungen und Quellen; Band 10); ISBN: 3-88356-051-0.
  • „Scurtă cronică a Banatului Montan”, traducere, note și redactare de Rudolf Gräf și Werner Kremm, cuvânt înainte: Elke Sabiel; editor: Fundația „Friedrich Ebert“ Bonn – Germania; Oradea: Imprimeria de Vest, 1995; ISBN: 973-96858-4-6.

 

La inițiativa Partidului Social-Democrat, Consiliul Local și Primăria Municipiului Reșița l-au declarat pe Georg Hromadka, în data de 26 martie 2002, Cetățean de Onoare post mortem al Municipiului Reșița. Pe frontispiciul Casei de Cultură a Sindicatelor se află montată o efigie a lui Georg Hromadka, realizată de asemenea la inițiativa Partidului Social-Democrat și finanțată de Fundația „Activity” din Reșița (președinte: prof. dr. ing. Nadia Potoceanu), în anul 2000, de artistul plastic reșițean Petru Comisarschi. Ea fost turnată la UCMR, prin grija ing. Iulian Georgevici.

La inițiativa Fundației „Friedrich Ebert“, reprezentanța din România, și a doamnei Elke Sabiel, TVR București, prin redacția în limba germană, a realizat, în anul 2000, documentarul „Georg Hromadka – Sieger oder Besiegter“ (= „Georg Hromadka – învingător sau învins“).

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au organizat de-a lungul anilor mai multe manifestări comemorative dedicate lui Georg Hromadka. De asemenea, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a realizat în această perioadă 6 plicuri filatelice ocazionale cu ștampile adecvate, care să aducă aminte de această personalitate. În anul 2011, prin grija și cu finanțarea celor două organizații ale etniei germane caraș-severinene, Monetăria Statului din București a realizat o medalie comemorativă.

Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița – Programul pentru perioada 12 – 22 aprilie 2025

12 aprilie 2025, începând cu ora 11.00, Parcul Tricolorul, cartierul Lunca Bârzavei, Reșița:

Participarea formației de dansuri populare germane „Enzian“ (= „Gențiana”) Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) la manifestarea complexă reșițeană „Alaiul Primăverii”, ediția a XXXIX-a.

 

14 aprilie 2025, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Prezentare de carte: „Conectat la apocalipsă”, autor: Mario Balint, apărută la Editura mbook’s” Reșița, 2025.

Expoziție de fotografii: „UKRAINA – 21 de pași spre pace”, autor: Mario Balint.

Manifestare organizată sub egida Clubului Presei din Banatul de Munte al Filialei Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

 

15 aprilie 2025, ora 12.00, Galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Expoziție de artă plastică în avanpremiera Sărbătorii Învierii Domnului (20 aprilie). Expune Maria Tudur (Reșița), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România / Filiala Reșița și al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

16 aprilie 2025, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Mică expoziție filatelică dedicată Sărbătorii Paștelui 2025.

 

22 aprilie 2025, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

21 aprilie: Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania.

Expoziții de fotografie: „Reșița în haine noi” & „Worms în Germania“.

Expoziție filatelică „România – Germania”.

 

22 aprilie 2025, ora 16.30, sediul Forumului German din Reșița, str. Oituz:

21 aprilie: Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania.

Manifestare de Paști a membrilor Forumului German. Împreună cu: Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), cu Marianne & Petru Chirilovici, cu Grupul muzical „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca) și cu Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

 

Programm für die Zeitspanne 12. – 22. April 2025:

 

12. April 2025, ab 11:00 Uhr, „Tricolorul“-Park, Govândari-Wohnviertel, Reschitza:

Teilnahme der deutschen „Enzian”-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) am traditionellen Reschitzaer „Frühlingsumzug”, XXXIX. Auflage.

 

14. April 2025, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Buchpräsentation: „Conectat la apocalipsă”, Autor: Mario Balint, erschienen im Verlag mbook’s” Reschitza, 2025.

Fotoausstellung: „UKRAINA – 21 de pași spre pace”, Autor: Mario Balint.

Veranstaltung organisiert vom Presseklub des Banater Berglands der Filiale Karasch-Severin des Fachjournalistenverbands Rumäniens.

 

15. April 2025, 12:00 Uhr, Galerie der Kreisbehörde für Kultur Karasch-Severin, Reschitza:

Eine Kunst-Ausstellung in Vorbereitung auf das Osterfest (20. April): Kunstausstellung Maria Tudur (Reschitza).

 

16. April 2025, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kleine Philatelie-Ausstellung zum Osterfest 2025.

 

22. April 2025, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

21. April: Tag der Freundschaft zwischen Rumänien und der Bundesrepublik Deutschland.

Fotoausstellungen: „Reschitza im Neugewand“ & „Worms in Deutschland“ von Erwin Josef Țigla.

Philatelie-Ausstellung: „Rumänien – Deutschland“ aus der Sammlung von Erwin Josef Țigla.

 

22. April 2025, 16:30 Uhr, Sitz des Deutschen Forums Reschitza in der Oituz-Straße:

21. April: Tag der Freundschaft zwischen Rumänien und der Bundesrepublik Deutschland.

Osterbegegnung der Forumsmitglieder. Mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), mit Marianne & Petru Chirilovici, mit der „Intermezzo“-Musikgruppe (Koordination: Lucian Duca) und mit der „Resicza“-Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).