Expoziția de artă plastică Livia Frunză: „Florile sufletului“.
Concert de romanțe cu prof. Elena Cozâltea; acompaniament muzical: Angela Kovács;
Incursiuni muzicale cu elevii clasei de canto a prof. Cornelia Balogh-Remelei, Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița. Acompaniament la pian: prof. Lorand Gabriel Balogh-Remelei.
3. März 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Im Zeichen des Märzchen und des Internationalen Frauentags, des 8. März…
Kunstausstellung Livia Frunză (Reschitza): „Florile sufletului = Die Blumen der Seele“.
Romanzen-Nachmittag mit Elena Cozâltea, musikalische Begleitung: Angela Kovács.
Weitere musikalische Einlagen: Schüler des „Sabin Păuța”-Kunstlyzeums Reschitza, betreut von Cornelia & Lorand Gabriel Balogh-Remelei, Musiklehrer an der bevor genannten Schuleinrichtung.
Căminul cultural din localitatea hunedoreană Teliucu Inferior a găzduit o reușită activitate educativă pe tema „De la seniori învățăm cutezanța și omenia” cu participarea elevilor membri ai cercului de jurnalism „Doru Dinu Glăvan”.
Au vorbit auditoriului seniorii consilier Vili Orășan și Ilie Dumitru, membri ai Asociației CARP „Speranța” Hunedoara. Au punctat faptul că, fiecare dintre noi are datoria să-i respecte pe vârstnici. Avem obligația morală să-i prețuim și să ne bucurăm că ei sunt alături de noi.
De la seniori se poate învăța respectul față de muncă, de profesie, de familie și semeni, dar și felul în care trebuie păstrată sănătatea și prevenirea consumului și traficului de droguri.
Este bine să fim alături de seniori, să-i ajutăm să-și păstreze tinerețea sufletească, dar și să învățăm din experiența lor de viață.
Tot cu această ocazie au fost premiați elevii Achim Alexia și Zepa Adrian care în cadrul concursului județean de jurnalism „Casa bunicilor leagănul copilăriei noastre” au obținut premiul revistei „Info CARP „SPERANȚA” aparținând Asociației CARP „Speranța” Hunedoara.
Profesoarei coordonatoare dr. Crișan Roxana Mădălina i s-a acordat Diploma de excelență din partea ziarului „Accent Media” (director Cornel Poenar).
În final s-a vizitat o reușită expoziție cu desene semnate de elevi ai școlii din localitate, toți participanții bucurându-se de o gamă variată de dulciuri și sucuri oferite de Primărie prin bibliotecara Pupeză Magheti Elena.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Căminul Cultural al comunei hunedorene Teliucu Inferior a găzduit o întâlnire a fermierilor din zonă, unii dintre ei seniori, cu o echipă profesionistă de la Centrul APIA Hunedoara formată din Monica Petric, Florica Truță și Gelu Pintea și coordonată de Victoria Doboș (foto 1).
S-a punctat cu această ocazie faptul că și în anul 2025 fermierii pot beneficia de sprijin financiar prin intervenții aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, în conformitate cu Planul național strategic PNS 2013-2027, sprijin finanțat de Fondul European de Garantare Agricolă, de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul național.
S-a specificat necesitatea respectării normelor privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă (inclusiv pe cele neeligibile sau care nu mai sunt folosite în scopul producției) pe tot parcursul anului de cerere.
Am intrat în vorbă cu unul dintre fermierii prezenți, Vili Orășan, (foto 2 – consilier la Asociația CARP „Speranța”) și care ne-a declarat în exclusivitate:
– Sunt unul dintre pensionarii din zonă și fermier care a venit la această întâlnire pentru a afla toate amănuntele cu privire la depunerea pentru APIA a cererilor de plată în perioada martie-mai 2025.
Am participat la o adevărată lecție de cunoaștere a condițiilor generale de eligibilitate pentru a beneficia de plățile aferente și documentele necesare în solicitarea sprijinului cerut.
S-a reținut de cei prezenți rolul responsabilității privind legalitatea și valabilitatea documentelor depuse la dosarul cererii de plată.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Aproximativ 120 de persoane (dintre care nu au lipsit seniori și senioare) prezente în Biserica „FILADELFIA” din satul Cinciș-Cerna au participat la momente de vorbire cu Dumnezeu, dar și de promovare prin cântec și trăire sufletească a învățăturii lui.
Amănunte în acest sens am cerut de la seniorul Ilie Dumitru (foto) care ne-a spus în exclusivitate:
– În cadrul temei „Bunătatea lui Dumnezeu manifestată asupra omenirii” pastorul bihorean Urs Daniel a făcut celor prezenți un îndemn spre o viață curată și bunătate izvorâtă din credință, smerenie și rugăciune.
Au încântat auditoriul grupul de cântăreți bihoreni condus de Lucian Bila, solistul vocal Iancău Elvis, grupul vocal Ruhama condus de Constantin Cobârzan și al copiilor din sat coordonat de Dănica Flori.
A fost deci, o autentică seară de mângâiere sufletească și multă bucurie.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
În prima zi de primăvară începem cu iubirea ca un concept atemporal. Deși mi-a plăcut povestea de dragoste dintre Jane Seymour și Christopher Reeve în Undeva, cândva, iubirea atemporală care a unit două suflete din două dimensiuni diferite, noi o să ne bucurăm de altfel de iubire atemporală. În folclor, ar suna așa: Oh, iubirea, bat-o vina / iar s-a umflat balerina, iar în limbaj popular : n-are nimic dacă iubitul tău are cu 30-40 de ani mai mult. Esențialul e să respire! 😉 Nu, nu e nici erotica lui Goethe, Kafka sau Henry Miller, primii doi au prea multă satiră și prea puțin umor, iar ultimul doar viciu generalizat. Eu promit să am și morală creștină și happy-end. Să revenim la el și ea.
Ce aveau ei în comun? Amândoi au început cu un unchi. Ei i-a plăcut, lui nu, de aceea a încercat și cu o mătușă… nu a mai fost așa rău, dar simțea că poate mai mult.
Când s-au întâlnit el și ea? Mult mai târziu … pentru el, mult prea devreme pentru ea.
Prima dată intră în scenă ea, pentru că azi e 1 martie, iar femeia ca simbol al regenerării, al renașterii, al înnoirii, al primăverii cu ghiocei, toporași, lăcrămioare, trebuie venerată prima. Așadar, adolescenta noastră precoce nu a început (cum, probabil, vă imaginați) prea devreme. Abia la 17 ani, anul III de liceu, l-a întâlnit pe unchiul. Majoritatea la 17 ani au deja 6-7 ani de dietă carnivoră, internetul le maturizează bolnăvicios de repede. Și nici unchiul nu era cine știe ce ticălos…la o nuntă în mediul rural, târziu în noapte, toată lumea beată, adormea fiecare pe unde apuca, ea s-a împiedicat de el în hambar, el dormea în paie cu cămașa descheiată, marinar, plin de mușchi, chipeș, s-a cam dus singură în gura lupului. El a crezut că a avut un vis frumos! Abia a doua oară era treaz, a smotocit-o serios vreo trei ore și a intrat prin toate cotloanele!… a durut-o, a plâns…de dor. Că abia aștepta să-l vadă a doua zi, dar vaporul lui a plecat pentru vreo doi ani prin Asia. Micuța i-a scris emailuri zilnic o lungă perioadă, dar timpul închide orice fel de cicatrice. Nu însă și cicatricea plăcerilor, aia rămânea veșnic deschisă, dornică de noi și noi experiențe. Unchiul a deschis un fel de cutie a Pandorei, căci nu putea face nimic cu băieții de vârsta ei sau măcar vârste apropiate. Erau mult prea infantili, prea egoiști, prea nerăbdători, prea fără sare și piper, trebuia neapărat să fie mult mai mari. În afară de satisfacții interminabile, mai primea grijă, protecție, cadouri și mai ales o cantitate considerabilă de înțelepciune, cultură generală, maniere, subtilități. Cu cât era mai bătrân, cu atât favorurile erau mai mari. De la 17 la 25 ani s-a tot antrenat pentru întâlnirea cu marea ei iubire, care adunase 60 de primăveri, evident tot marinar, doar că de rang înalt, căpitan de vas!
Căpitanul nostru nu a fost nici el așa iubitor de tinerețe dintotdeauna, dar fiind tot timpul plecat, fiind doar o lună pe an acasă, nu era dispus să suporte dureri de cap, de spate, nervi, depresii, certuri, de la o nevastă bătrână care nu producea nimic, doar consuma. Ar fi suportat stoic toate acestea de la o fată mult mai tânără, mai frumoasă și mai fiabilă. Și așa a întâlnit muza perfectă într-o zi de toamnă, la o sărbătoare a recoltei în Galați, la un spectacol de dansuri populare, ea fiind și balerină și studentă la litere. Căpitanul era sponsorul principal al festivalului, așa că toate starletele au venit să ciocnească un pahar de șampanie la final. Ea l-a mirosit din prima că e sensibil la frumos, el a mirosit-o din prima că e gold digger, și cum o mână spală pe alta a fost deajuns un …Mergem?
Pentru ea, el nu trebuia să fie decât o sursă de plătit chiria pe un an, iar pentru el nu trebuia să fie decât o noapte de amor cu o studentă conștiincioasă care urma să fie plătită regește. A doua zi vaporul trebuia să plece departe, dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, din motive tehnice vaporul și-a amânat plecarea cu trei zile… care aveau să fie fatale…căci le-a petrecut cu frumoasa balerină…și a descoperit că scrie poezie, că e o bucătăreasă desăvârșită, că știe șah la nivel de candidat de maestru și că e o jucătoare împătimită de biliard…pentru început! Apoi seducția a continuat în formă agravantă, foarte elaborat și temeinic în toate cele trei zile.
Spectacole de teatru, restaurante de lux, club de noapte, cinema, picnic la iarbă verde, baie în Dunăre noaptea sub lumina mângâietoare a lunii, iar fiecare din întâlnirile acestea romantice fiind binecuvântate cu un blowjob de cea mai bună calitate și igienă…nici o picătură nu se irosea. Apoi mângâieri pe mână, pe spate, clasicul joc cu mâna prin păr, sărutări fine pe gât, pe lobul urechii, pe ochi, pe flori, pe buze ori morminte, sughiță marele Blaga.
Timp în care nu i-a cerut nimic în schimb…căpitanul știa că sexul gratis e cel mai scump. Și avea dreptate, căci atins la coardele sensibile, s-a aprins. A început să se roage, a reluat legătura cu duhovnicul lui, a prezentat-o și pe ea, ea a aflat ce e spovedania, preotul a albit, dar cu mare folos căci relația lor devenea din ce în ce mai serioasă. I-a deschis fetei o sală de balet pentru copii, o editură în care să-și publice cărțile de poezii, i-a cumpărat o casă cu etaj pe malul fluviului și un chihuahua de poșetă!
Colac peste pupăză ea își dorea și un copil cu el, care întârzia să apară. Era limpede că și ea îl iubea. Așa se întâmplă cu fetele care cresc fără tată, se îndrăgostesc de bărbați mult mai maturi. Și așteptarea asta s-a prelungit 20 de ani…când căpitanul a murit. Atac de cord…probabil de la viagra.
Când s-a scurs jumătate din viață?!… Oare a meritat?…
Ea la 45 de ani părea stinsă, teoretic orice femeie la 45 de ani începe să decadă fizic. Practic, femeile cu viață curată și sănătoasă arată bestial și peste 80 de ani. Tristă, dar cu licăriri de viață în ochi, îl întâlnește pe fiul căpitanului din prima căsătorie, 50 de ani, tot frumos, tot puternic și el putea face copii. Viața mergea înainte.
Acolo unde este teren fertil pentru Dumnezeu, în timp, Atoateștiutorul găsește o soluție chiar și pentru cele mai rătăcite suflete!
P.S. 1 Oripilate de vulgaritatea narațiunii ? Ei bine ,dragele mele, cineva trebuie ,din când în când, să tragă câte un semnal de alarmă la viciul mileniului – desfrânarea – altoit cu dragostea de arginți…și cine s-o facă mai bine decât unul care a fost în sânul vostru mai bine de juma de veac …
P.S. 2 De ce tocmai de 1 Martie? …păi a venit primăvara, s-a dezghețat Dunărea și au venit 3 vapoare noi în Portul Galați!…;-)
P.S.3 Doamnele mele, ce-am face fără autoironie?! Riduri! Cititoarele mele fidele vor zâmbi complice, majoritatea mă vor înjura! Las că nu strică puțin hate, m-ajută să strâng capital de Smerenie! Doamne Ajută!
(Lista interpretărilor și metaforelor rămâne deschisă
Actor, regizor, scenarist și cum sunt ortodox practicant, naționalist (în sensul că-mi iubesc nația, limba, tradițiile, țara, fără să intru în nici un partid de profil) e limpede că nu fac parte din nici o gașcă!
Deci, nu o să mă vedeți la televizor în nici un serial sau emisiune spălătoare de creier, generatoare de confuzie și zavistie, rămânând totuși în zona artelor (profesor de tango argentinian, de fitness, coregraf, cochetez cu pictura, sculptura și arta vizuală pop art).
De asemenea, sunt și colecționar de artă și expert în imobiliare, iar când am un finanțator mai pun în scenă câte o piesă de teatru, un filmuleț de scurt metraj, o docu-drama, lucruri mărunte… aparent, până aflăm că toate au Morala Ortodoxă! Şi atunci nu mai sunt mărunte!
De fapt, cred că asta e singura mea calitate notabilă. Consider că arta (de orice gen) fără Morală Creştină e total inutilă! În cel mai fericit caz!… căci, în general, e nocivă, dar pentru că e atât de vicleană şi subtilă trece ca fiind “elitistă”! E aşa ca satana care vrea să ne convingă că nu există!
Cum la fel de nocive au fost Renaşterea şi Iluminismul, aceste ferestre Overton pentru urgiile de azi! Să scoţi tu pe Dumnezeu, Făcătorul Cerului şi al Pământului, din centrul existenţei umane şi să bagi omul, această râmă târâtoare şi neputincioasă (care suntem cu toţii) e o prostie infinită! Dezvoltăm altădată!
Ca pictor-sculptor-artist vizual Pop Art sunt amator. Iau câteva elemente (4, 5 până la 30), pe unele le construiesc de la zero, pe altele puțin începute, dar pe absolut toate le prelucrez, le asamblez și le pun într-o relație până obțin metafora dorită. Sper să schimb un pic din șirul clipelor la fel, mai ales că am presărat pe ici-pe colo și niște versuri şi câte o povestioară.
… apropo, cei care căutați artă progresistă, new age, dadaistă, abstractă etc. o să vă plictisiți de Moarte! Nu mă pricep şi nu înţeleg arta nefigurativă. Fascicole infime de erotism?
Posibil, dar în cantitaţi neglijabile, căci vorba creștinului: „Frumoasă e lucrarea Ta, Doamne !” Am fost şi eu odată demult, în precambrian, dansator exotic. Glumesc, nu există precambrian şi nici o altă era geologică, lumea are 7500 şi ceva de ani de la Facere! Bulversaţi? Mă bucur, un motiv în plus să mă urmăriţi căci acum sunt omul LUI! Amin!
Mehadia în anii interbelici, ani în care se tipărește la Mehadia prima gazetă sătească: ,,Grănicerul”, una dintre primele publicații din mediul rural
Vorbeam în articole anterioare despre existența unei anumite tradiții jurnalistice la Mehadia, începută în urmă cu aproape un secol și perpetuată de-a lungul timpului până în zilele noastre. Argumentând respectiva afirmație, aminteam despre gazetele locale, tipărite la Mehadia. De la cele apărute în anii interbelici, până la cele tipărite după anii ’90, însă, nu am amintit suficient și cuprinzător, despre oamenii care au pus umărul și au trudit la crearea acestui act jurnalistic.
Vorbind de această dată despre creatorii procesului respectiv, vom spune că el nu s-a manifestat în mod strict doar aici, la Mehadia, ci, în funcție de dimensiunea lui, el s-a produs și în alte spații publicistice zonale, sau chiar centrale, așa cum veți vedea în cele ce urmează. În spiritul acestui deziderat, după cum spuneam, mi-am propus ca în prezentul articol să amintesc, alături de publicațiile amintite și de jurnaliștii care prin osteneala lor le-au săvârșit. Desigur, mă voi referi la oameni originari din Mehadia, sau care au fost adoptați, conjunctural, în interiorul comunității și au desfășurat activități în gen jurnalistic. Precizez că respectivele activități s-au derulat, ori ca o profesiune consacrată, ori ca o pasiune, în unele cazuri în interiorul unor structuri profesioniste, de la caz la caz, după cum se poate constata din cele ce le voi prezenta.
Pentru început să convenim împreună asupra înțelegerii termenului de act jurnalistic și apoi să definim termenii care determină persoanele care, prin preocupările lor, au desfășurat un proces de acest gen și au materializat prin acțiunile lor acest concept. O definiție succintă a actului jurnalistic ar putea fi că el reprezintă procesul de colectare, verificare, interpretare și comunicare a informațiilor de interes public prin diverse mijloace media, cum ar fi articole, reportaje, interviuri, știri, emisiuni. Jurnalismul are ca scop principal informarea publicului despre evenimentele, fenomenele și problemele de actualitate.
Înțelegând pericolul de a mă hazarda, îndrăznesc a desemna ca inițiator al fenomenului jurnalistic de aici, de la Mehadia, pe cronicarul Banatului, respectiv pe Nicolae Stoica de Hațeg. Incontestabil, cea mai însemnată personalitate a Mehadiei, Nicolae Stoica de Hațeg a venit pe lume, și-a consumat existența și a sfârșit-o, la Mehadia. Existența sa a fost una extrem de roditoare, lăsând posterității o bogată catagrafie de evenimente, minuțios clasate cronologic, deosebite prin importanța și unicitatea lor. Asemuind preocuparea sa, materializată în întocmirea binecunoscutelor cronici: a Mehadiei și a Banatului, nu consider a comite o eroare identificând, în preocuparea sa, unele însușiri comune cu un act jurnalistic. Deci, în acest context, înarmat cu respectivele argumente, îndrăznesc a-l desemna ca primul condeier-jurnalist al Mehadiei pe cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg.
După moartea cronicarului, survenită în anul 1833, preocupări asemănătoare, din informațiile deținute, nu am mai identificat.
La un interval de exact 100 de ani, în anul 1933, la Mehadia apare o primă gazetă cu aparîție periodică, tipărită sub titlul GRĂNICERUL, având ca fondator și proprietar pe Ioan Marghetich, din Mehadia. Membru al unei asociații profesioniste cu profil jurnalistic, denumită ,,Sindicatul Ziariștilor Profesioniști din Banat„, cu sediul în Timișoara, în calitate de editor și tipograf al gazetei ,,Grănicerul”, Ioan Marghetich, desfășoară, în toată perioada de apariție a gazetei, o intensă activitate publicistică, fiind prezent în paginile ei cu diferite articole, respectiv informații, reportaje, chiar și de atitudine civică, în spiritul unei bune și corecte informări, obținând, în acest mod, o deosebită apreciere din partea cititorilor. În anii săi de apariție, publicația ajunge să fie cunoscută nu doar local, ci și la nivelul zonal. Aprecierile sosesc chiar de la nivelul central, acestea fiind publicate în unele ziare din București, dintre ele amintim ,,Curentul”, și ,,Cuvântul”. Recunoașterea se adresează bravilor editori, în special directorului său: Ioan Marghetich.
Aproximativ în aceeași perioadă, mai precis în anii ’40, la Timișoara, debutează elev fiind, în paginile unei reviste a elevilor ,,Țara visurilor noastre” și apoi ale publicației ,,Vestul” (fondator Ion Stoia Udrea), Nicolae Marghetich, scriitorul de mai târziu: Nicolae Mărgeanu, fiul lui Ioan Marghetich, și al Mehadiei. Absolvent al Facultății de Filozofie din cadrul Universității din Cluj Napoca, Nicolae Marghetich la vârsta de 17 ani, îl regăsim redactor al ziarului ,,Banatul” din Timișoara (1945 1947). Publică apoi, după ce se stabilește la București, la o mulțime de publicații: ,,Flacãra” ,,Viața Militară” ,,Tribuna” etc. Grație talentului său literar, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Nicolae Marghetich – Mărgeanu nu și-a uitat niciodată, până la sfârșitul vieții, sorgintea, revenind periodic la Mehadia, mai multe dintre romanele sale fiind concepute și semnate, în finalul lor, la Mehadia.
Ca urmare a celor consemnate, îi putem considera pe ambii membri ai familiei Marghetich, jurnaliști ale căror origini curg din milenara vatră a Mehadiei.
Ceva mai târziu, în perioada anilor ’60, regăsim, din Mehadia, ca jurnalist pe Constantin Cotoșpan. Deși decedează la o vârstă destul de fragedă, în anul 1970, la numai 33 de ani, în ciuda acestei vârste foarte tinere, Constantin Cotoșpan are în momentul respectiv în spatele său o vastă experiență jurnalistică. Redactor la mai multe publicații ale vremii, între care ,,Steagul Roșu„, la Petroșani, redactor șef la ,,Viitorul„, din Drobeta Turnu Severin, corespondent al ziarului central, de la București, renumitul ,,Scânteia„, sunt câteva dintre activitățile sale în domeniul presei. Acestea sunt suficient de elocvente în ceea ce privește experiența acumulată și profesionalismul său în această deosebită arie ocupațională, Constantin Cotoșpan fiind un mai rar produs al mediului rural, dedicat respectivului domeniu. Toate acestea, îl plasează pe Constantin Cotoșpan între personalitățile Mehadiei care au adus o remarcabilă notorietate originii sale, din păcate o personalitate prea puțin remarcată.
Trei buni prieteni: (de la stânga, la dreapta) Constantin Vlaicu, Constantin Cotoșpan si Nicolae Cerbu (Lala-fotograf)
Un alt semnatar de articole, în ziarele anilor ’60, este tehnicianul silvic din Mehadia, Constantin Vlaicu sr. Bun prieten al lui Constantin Cotoșpan, publică, cam în aceeași perioadă, articole de presă, în ziarul ,,Muncitorul Forestier” și ,,Drapelul Roșu„, din Timișoara, al căror corespondent era. Articolele sale cuprind informații referitoare la activitatea silvică și forestieră, desfășurată pe raza ocolului silvic din Mehadia, una deosebit de bogată în acea perioadă, datorită volumului mare de lucrări cu specific silvic, urmare a despăduririlor masive din perioada ,,Sovromului” stalinist, din anii ’50.
În anii ulteriori revoluției din anul 1989, mai exact, în anul 1992, la Mehadia ia naștere gazeta sătească ,,Ad Mediam”. Gazeta îl are ca redactor șef pe scriitorul Nicolae Marghetici – Mărgeanu, fiul lui Ioan Marghetici, de care aminteam anterior. Alături de el, publică în paginile gazetei, prof. Ilie Popescu, Ion Ionescu (Bloju), prof. Enache Nedelea, prof. Gruia Cinghiță. Proaspătul avânt jurnalistic se consumă de-a lungul a doar trei numere, după care gazeta își încetează apariția, din motive declarate a fi exclusiv financiare.
O nouă încercare de a edita o publicație, la Mehadia, are loc în anul 1993. De această dată se încearcă o reeditare, într-o nouă ediție (serie), a gazetei interbelice ,,Grănicerul”, la 60 de ani de la prima sa apariție (1933), publicație pe care am prezentat-o anterior. Inițiativa reeditării ei aparține lui Ion Ionescu (Bloju) și scriitorului Sabin Opreanu. Publicația este editată de Casa Culturală ,,Gen. Nicolae Cena”, din Mehadia, al cărei director era Ion Ionescu. Colectivul redacțional este format din : Sabin Opreanu-redactor șef, Ion Ionescu-secretar de radacție. Redactori: Gruia Cinghiță, Ana Grad, Enache Nedella, G.C. Rusu. Nici de această dată, publicația nu reușește să producă decât două numere .
O altă publicație, apărută la Mehadia, pe care o amintim, este ,,Slova Mehadiei”, editată de Parohia Ortodoxă Mehadia, la inițiativa și sub oblăduirea preotului Ciprian Danci. Apariția este una periodică, respectiv săptămânală. Ea se produce în două etape de timp, respectiv, o primă ediție, înițiată în anul 2004, reluată cu un nou număr, într-o nouă serie, în anul 2017. Din colectivul redacțional face parte: Pr. Ciprian Danci, Dragoș Ionescu (Bingo), Maria Cârcu, Alin Panduru. În calitate de președinte este menționat P.S. Dr. Laurențiu Streza, Episcopul Caransebeșului.
Grație scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu, în anul 2008, practica jurnalistică devenită deja tradiție, reînvie la Mehadia, lucru care dovedește că aceasta a devenit între timp o tradiție. Nicolae Danciu Petniceanu, originar din localitatea Petnic, având soția din Mehadia, după pensionare se retrage la casa părintească a soției, unde desfășoară o intensă activitate publicistică. Astfel, cu sprijinul financiar al administrației locale, în anul 2008, fondează alături de primarul de la acea vreme aflat în funcție, Iancu Panduru, revista ,,Vestea„. Publicația atrage în jurul ei, prin intermediul scriitorului N.D. Petniceanu, o pleiadă de jurnaliști din întreg arealul Banatului, conferind publicației, prin articolele publicate, o înaltă ținută publicistică. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Nicolae Danciu Petniceanu, deși într-o relație de adopție cu Mehadia, prin realizările sale în, și pentru comunitatea localității Mehadia, a izbutit să devină un membru marcant al acesteia, aducându-i notorietate și un deosebit progres cultural. Nicolae Danciu Petniceanu editează la Mehadia o seamă de reviste culturale, între care amintesc: ,,Eminescu” ,,IcoaneBănățene” ,,Muntele” ,,Trifoiul Cărașan„. Despre dimensiunea personalității lui Nicolae Danciu Petniceanu și rolul său în viața istoric-culturală a Mehadiei, sunt foarte multe de spus, nefăcând parte din tema propusă pentru acest articol, însă pe care îmi propun să o dezvolt cu mai multă profunzime într-un material viitor.
Începând cu anul 2008 (octombrie), în componența redacției publicației ,,Vestea”, este cooptat Constantin Vlaicu jr., din Mehadia, care devine ulterior un colaborator apropiat lui Nicolae Danciu Petniceanu. Constantin Vlaicu, participă și sprijină pe N.D. Petniceanu la întreaga sa activitate publicistică derulată la Mehadia, până la decesul scriitorului, care se produce în luna septembrie a anului 2020. Pe lângă publicarea a numeroase articole, Constantin Vlaicu desfășoară și lucrări de tehnoredactare și chiar editare, a unora dintre creațiile, atât jurnalistice, cât și literare, ale lui N.D.Petniceanu, mai ales începând cu anul 2013, când înființează, împreună cu scriitoarea Elisabeta Iosif, Editura ,,Cetatea Cărții”, cu sediul în Mehadia, la nr.125. În anul 2008, Constantin Vlaicu, devine și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, activitatea sa jurnalistică desfășurându-se atât în paginile publicațiilor locale din Mehadia, cât și a altora zonale. Activează ca redactor, redactor șef adjunct și redactor șef al publicațiilor locale ,,Vestea„, ,,Vestea de Mehadia” și ,,Cronica Mehadiei„. De asemenea, este foarte prezent și în mediul on-line, ca redactor de contact al publicațiilor ,,Intermundus Media„, aparținând Asociației Române pentru Patrimoniu, fondată de Arthur Silvestri. Alături de Nicolae Danciu Petniceanu și Constantin Vlaicu, o echipă puternică de redactori, din Mehadia, și împrejurimi, trudesc timp de 14 ani la apariția publicației ,,Vestea”. Aceasta, în timp, a devenit o recunoscută și apreciată publicație, devenind chiar o marcă culturală și jurnalistică a Mehadiei. Dintre acești redactori, amintesc pe: Gruia Cinghiță, Ionela Mihaela Domilescu, Iulian Lalescu, Gheorghe Mirulescu, Pavel Panduru (Prigor) și Vasile Barbu (Uzdin-Serbia). Publicația își încetează apariția în anul 2020.
Cu toate acestea, tradiția jurnalistică a Mehadiei nu încetează definitiv. Astfel, în anul 2022, apare primul număr al unei noi publicații: ,,Cronica Mehadiei„. Titlul publicației constituie un tribut adus memoriei cronicarului Nicolae Stoica de Hațeg, autorul primei cronici a Mehadiei. Revista este fondată și finanțată de Consiliul local al comunei Mehadia, alături de primarul comunei Mehadia, inginerul Petru Grigore Bardac. Apariția revistei, deși s-a dorit a fi una periodică, este una intermitentă, nereușind să producă în final decât patru numere. În prezent, activitatea jurnalistică la Mehadia se află într-o stare criogenică, sub contribuția mai multor factori mai mult sau mai puțin obiectivi. Cu toate acestea, ștafeta jurnalistică a Mehadiei este purtată în continuare de către Constantin Vlaicu, prin intermediul și în interiorul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
În final, doresc să remarc faptul că declinul în care se află astăzi presa scrisă la Mehadia, ce nu pot anticipa dacă va mai avea resursele necesare de a se revigora, poate fi atribuită în mare măsură și declinului în care se află astăzi presa scrisă și tipărită. Aceasta se datorează, și nu este doar opinia mea, avântului luat de rețelele sociale, precum și apariției și evoluției presei de on-line. Unul dintre efectele acestui trend, este și lipsa tot mai mare a apetitului cititorului, consumatorului de informații, pentru presa de print. Efectul de globalizare a informației prin presa on-line, din păcate se desfășoară în detrimentul presei locale de tipar, al cărei efort de a supraviețui este unul din ce în ce mai mare. De aceea, fără un sprijin susținut din partea unor autorități competente, elemente din structura identităților locale, susținute de aceste publicații, sunt supuse unui pericol de a se disipa într-o distrugătoare universalitate.
UZPR CARAS SEVERIN 