La Râu de Mori – o caldă întâlnire cu poezia

Și la Școala Gimnazială Râu de Mori – ne-a transmis prof. Loredana Leleșan (foto) în calitatea sa de consilier educativ – a fost sărbătorită Ziua Internațională a Poeziei, proiect desfășurat în colaborare cu Biblioteca Comunei Râu de Mori și care a avut un real impact asupra elevilor și profesorilor.

Elevii școlii noastre au fost coordonați de doamna profesoară de limba română Rodica Filan. Aceștia au realizat prezentări în power point despre importanți poeți români care au abordat în creația lor tematica poeziilor pentru copiii. Activitatea a fost una interactivă, copiii au prezentat cele mai importante aspecte din viața autorilor aleși și câteva idei despre universul lor poetic, concentrându-se pe creațiile pentru copii.

Pentru fiecare autor ales, copiii au recitat câte o poezie semnificativă din creația pentru copii.

Doamna bibliotecar Angela Avramesc ne-a încântat cu o frumoasă prezentare despre o poetă contemporană din județul nostru – Paulina Popa și a recitat din creația acesteia. De asemenea, atomsfera magică a fost completată cu o prezentare despre poeta Elena Farago și un scurt recital de poezie din opera acesteia.

La acest eveniment ne-au onorat cu prezența Flaviu Dilertea, primarul comunei Râu de Mori, un pasionat al genului liric. Acesta a recitat câteva poezii din creațiile sale și ne-a mărturist că are două teme principale pe care le abordează în poezie: tema iubirii și tema principiilor de viață.

Invitata specială a evenimentului a fost poeta și profesoara de limba română Adriana Ignea – Ilin. Născută în satul Bucova, județul Caraș – Severin, a fost preocupată de poezie de la vârste fragede. Și-a susținut licența în litere la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și mai apoi doctoratul la aceeași universitate, cu tema „Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oravița – monografie”.

            Adriana Ignea – Ilin ne-a prezentat cele două cărți de poezie al căror autor este: Poeme dintr-un vis și Cu alte cuvinte, apărute sub egida Clubului Mitteleuropa, din Oravița.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

           

La Hunedoara – Clinică Stomatologică modernă

Prin grija tinerilor medici OANA și RADU ARTEAN (foto) hunedorenii și nu numai, au la dispoziție o Clinică stomatologică modernă în cadrul căreia funcționează 5 cabinete cu tot atâția medici, cărora li se adaugă și un cardiolog.

Pacienții beneficiază de servicii stomatologice diverse: prevenție, ortodonție, protetică, pedodonție, implantologie, odontologie, servicii de imagistică dentară etc.

Privind procedurile moderne oferite se pot menționa: implantologia dentară, scanare intraorală, aparate și materiale de ultimă generație.

Nu lipsește educația medicală continuă oferită de cadrele medicale aparținătoare clinicii.

Modernizarea este însă obiectivul esențial, dar și achiziționarea unui computer tomograf.

Se dorește sub semnul ideii de echipă, implementarea și perfecționarea unor noi tehnici în activitatea de zi cu zi a stomatologilor de aici încât aceștia să împărtășească pacienților tot ceea ce este nou în cunoștințele și experiența colectivului, rezolvându-se astfel toate cazurile stomatologice complicate, cu rezultatele cele mai bune.

Aici se încearcă gestionarea oricăror situații de intervenții stomatologice pe fondul unei continue perfecționări profesionale a corpului medical al clinicii.

 Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

INVITAȚIE

26 martie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziția de fotografii „Abu Dhabi, II“, realizate de Erwin Josef Ţigla.

Incursiuni muzicale: Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

 

26. März 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung „Abu Dhabi, II“, mit Fotos von Erwin Josef Ţigla.

Musikalische Einlagen mit der „Resicza“-Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).