INVITAȚIE: BANAT TV 20 – ,,ȚINE CU TINE”

Sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști filiala Caraș Severin, UZPR , Clubul presei, condus de Dorina Sgaverdia, în colaborare cu Editura Tim și Banat Media organizează marți 25 februarie începând cu ora 16.30, la TIME, în Reșița o manifestare ce pune în discuție rolul și locul televiziunii în contextul actual. În luna februarie Banat TV, singura televiziune locală din județul Caraș Severin a împlinit 20 de ani de la lansare.

În cadrul manifestării se vor prezenta aspecte din istoria televiziunii locale, începuturi, provocări, perspective. Vor vorbi Lucian Dunăreanu, managerul Banat Media timp de 15 ani,

Cornelia Dunăreanu , redactor șef BANAT TV și realizator de emisiuni, Daniel Botgros, ziarist și scriitor, realizatorul emisiunii DINCOLO DE APARENȚE, Dan Liuț , realizatorul emisiunii LA ZILE DE SĂRBĂTOARE. Tot în cadrul acestui eveniment un capitol aparte îl va avea prelegerea susținută de conferențiarul universitar doctor, Ileana Rotaru, cadru didactic al Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a Universitatea de Vest din Timișoara legată de provocările la care este supusă media în epocat Inteligenței Artificiale. Trăim într-o perioadă a provocărilor, iar presa și mai ales presa tradițională trece prin transformări majore în era digitală și în contextul intern și internațional actual, așa că evenimentul este unul inedit și unic în peisajul socio-cultural local.

Moderator al manifestării este ziarista și scriitoarea, Dorina Sgaverdia.
Intrarea este liberă.

Cornelia Dunăreanu

Sfârșit de săptămână la munte fără incidente

Căpitan Murguleț Denis Luiza

Jandarmii montani sunt alături de iubitorii sporturilor de iarnă, pregătiți să acorde sprijin persoanelor aflate în dificultate, dar și să intervină atât în situații de urgență, cât şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Jandarmii montani vor fi alături de turiști pe parcursul întregului sfârșit de săptămână în toate stațiunile și pe toate traseele turistice montane din județ.

În vederea prevenirii accidentelor în zonele montane sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora – ne spunea căpitan Murguleț Denis Luiza (foto) în calitatea sa de persoană de contact – venim în întâmpinarea turiștilor cu următoarele recomandări:

  • informați-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condițiile climatice locale, și, foarte important, asupra stării de funcționare a mijloacelor de transport pe cablu;
  • plecați la munte doar cu echipament adecvat sezonului;
  • nu riscaţi să plecaţi singuri la drum şi alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup, iar în cazul apariției dificultăților pe traseu sau a înrăutățirii vremii, retrageți-vă la cea mai apropiată cabană;
  • evitați consumul de băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumețiilor;
  • nu deteriorați amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
  • asigurați-vă că acumulatorul telefonului mobil este încărcat, astfel încât să puteți avea legături în situații de urgență;
  • respectați măsurile impuse de autorități și organizatori, pe pârtie și în stațiune.

Dacă vă aflați într-o situație de risc sau sunteți martorii unor fapte de natură antisocială, puteți solicita sprijinul celui mai apropiat echipaj de jandarmi direct sau prin intermediul numărului unic de urgență 112, specificând, pe cât posibil, datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, unde sunt persoanele aflate în dificultate și când s-a produs accidentul.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

Prevenirea delincvenței juvenile în școli și în zonele adiacente

Recent, polițiștii hunedoreni au desfășurat o reușită acțiune preventivă la nivelul întregului județ, având ca scop combaterea delincvenței juvenile și reducerea riscului de victimizare a minorilor. Controalele – după cum susținea comisarul șef Nițu Bogdan Gabriel – au vizat atât unitățile de învățământ, cât și zonele din proximitatea acestora, inclusiv societățile comerciale frecventate de elevi.

În urma verificărilor, trei elevi au fost identificați absentând de la cursuri, iar polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități de instruire și consiliere în rândul acestora. De asemenea, polițiștii au organizat 58 de activități preventive, la care au participat peste  1.670 de beneficiari, și 6 întâlniri tematice cu directorii unităților școlare, pentru a întări măsurile de siguranță.

Pentru a asigura un mediu cât mai sigur, 15 agenți de pază și 108 agenți economici au fost instruiți cu privire la responsabilitățile pe care le au în raport cu elevii și respectarea legislației în vigoare (în special interdicția de a comercializa minorilor alcool, tutun sau băuturi energizante).

În urma verificărilor, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale: 4 amenzi conform OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, o amendă în baza Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 20.000 de lei, iar 256 de lei (sumă nefiscalizată) au fost confiscați.

La această acțiune au participat 93 de polițiști, 14 jandarmi și 12 polițiști locali, care și-au concentrat eforturile pentru a asigura un climat de siguranță în unitățile școlare și în zonele din jurul acestora. Acțiunile preventive vor continua și în perioada următoare, pentru a combate absenteismul școlar și a reduce riscurile asociate delincvenței juvenile.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

GABRIELA ȘERBAN: Să ne prețuim valorile! La aniversară prof. Stela Boulescu,  Omul de dincolo de catedră…

„A vorbi despre limba română este ca o duminică.

 Limba română este patria mea.

De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte,

 de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune,

 de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte,

de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.”

 (Nichita Stănescu)

 

În fiecare comunitate există oameni care cred în profesia lor, care nu se mulțumesc cu sintagma „merge și așa” și care aspiră mereu și mereu la mai bine, la mai bun pentru societate, pentru orașul în care trăiesc și pentru cei care-i înconjoară.

Astfel de oameni sunt și dascălii! Învățătorii și profesorii cu vocație. Cei care ard pentru educație și pentru cultură. Cei care împart cu generozitate din lumina lor celor dornici de a primi lumină.

Ca slujitor al culturii, afirm cu tărie că este minunat să avem alături profesori dedicați, cu vocație, care au înnobilat sistemul educativ la vremea lor și care, după retragerea de la catedră, continuă să mențină legătura cu instituțiile școlare și de cultură, în beneficiul tinerilor elevi, dar și al tinerilor dascăli care, astfel, au imensa șansă de a beneficia de veritabili mentori în formarea lor.

Doamna prof. Stela Boulescu este unul dintre acești dascăli model, este o fostă profesoară cu merite incontestabile atât pe tărâm educațioanal, cât și cultural.

Pentru Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” întâlnirea cu prof. Stela Boulescu a fost o binecuvântare, iar prietenia cu această Doamnă a adus strălucirea de care avea nevoie această instituție a cărții, a înfrumusețat și a diversificat actul cultural desfășurat sub cupola bibliotecii.

Tineri de ieri și de azi rămân cu frumoase amintiri legate de carte și bibliotecă datorită acestui dascăl inimos și dedicat, pentru care activitatea culturală nu a fost nicicând o corvoadă, ci, dimpotrivă, a însemnat un dar neprețuit venit din partea unor oameni cu suflet mare: bibliotecari, scriitori, editori, artiști etc.

Delicată și discretă, Steluța Boulescu își dăruiește și astăzi din timp și din talent celorlalți, și, chiar dacă nu mai lucrează la catedră, menține o anume activitate cultural-educațională prin biblioteca publică. Participă la evenimente culturale ori de câte ori îi este posibil, iar atunci când este solicitată, le destăinuie tinerilor Centrului catehetic „Vasiova” din frumusețea și dificultatea limbii române; este prefațatorul unor volume apărute în seria „Bocșa, istorie și cultură”; este președintele juriului în cadrul Concursului Județean de Creații Literar-Artistice „Gânduri către Dumnezeu” încă de la prima ediție (adică de 17 ani); contribuie, în mod voluntar, cu articole importante în paginile revistei „Bocșa culturală” încă de la începuturile acesteia și, de aproximativ 20 de ani, susține rubrica „Să vorbim corect românește”, rubrică din care au luat naștere două volume important: Să vorbim corect românește!.- Reșița: TIM, 2019 (Bocșa – istorie și cultură; 46) și Să vorbim corect românește!.- Reșița: TIM, 2024 (Bocșa – istorie și cultură; 69)

Stela Boulescu s-a născut în 24 februarie 1958 la Bocşa, jud. Caraş-Severin, într-o familie de intelectuali. Este absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Timişoara (1982). Seriozitatea şi corectitudinea cu care și-a desfășurat activitatea în perioada de profesorat, rezultatele bune obţinute de elevii săi, dar și activitatea extrașcolară, o plasează între dascălii de frunte ai oraşului Bocşa. Este un apropiat colaborator al bibliotecii bocşene, o dragă prietenă a cărții și acelor care slujesc, într-un fel sau altul, pe tărâm cultural. Cu pasiune, a regizat și coordonat piese de teatru şi montaje literare prezentate de către elevi cu prilejul unor manifestări culturale: Nichita Stănescu, Mihai Eminescu, I. L. Caragiale; a descoperit şi stimulat tinere talente propunându-le lucrările pentru publicare.

 De când s-a retras de la catedră, Stela Boulescu alocă timp și pasiunii sale pentru croșetat: confecționează, cu deosebit talent și cu migală, adevărate obiecte de artă handmade, pe care, apoi, le dăruiește prietenilor. Adesea, în prag de importante sărbători, la sediul bibliotecii sunt organizate miniexpoziții de handmade-uri realizate de draga noastră prietenă, Steluța Boulescu.

Despre prof. Stela Boulescu și activitatea sa găsim referințe în:  Bocşa culturală. An. XI. Nr. 1 (68)/ 2010; Cărăşeni de neuitat XVIII. / Petru Ciurea şi Constantin Falcă.- Timişoara: Eurostampa, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Dascăli bocșeni prezentați de Gabriela Șerban În: Dascăli bănățeni de ieri și de azi/ coord. Nicoleta Marcu.- Reșița: Editura Gheorghe Magas, 2019; Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64), dar și în cele două volume semnate Stela Boulescu – „Să vorbim corect românește!”.

Iată că astăzi, la ceas aniversar, dorim să-i aducem un modest omagiu acestei Doamne care, prin activitatea sa, ne învață în continuare limba română și limba omeniei! Dorim să-i transmitem alese gânduri de sănătate și bucurii și să-i mulțumim că ne este și că îi suntem!

Mulțumim, Doamnă Profesoară Stela Boulescu! Mulțumim, dragă prietenă, Steluța! Fie-le, tuturor, de ajutor aceste „lecții” de dincolo de catedră, fiindcă limba noastră, atât de frumoasă, merită a fi iubită și vorbită corect și pe-ndelete! Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-ți dăruiască sănătate și putere, să ne bucurăm împreună de multe proiecte valoroase!

La mulți ani!