Prezența negustorilor și a meșteșugarilor la Mehadia este una binecunoscută, așa cum este cunoscut și faptul că Mehadia era un important centru comercial zonal care se întindea atât în acest perimetru de intrare sudică în spațiul cunoscut sub denumirea de ,,Culoarul Timiș-Cerna”, chiar și mai departe, întinderea acestui areal extinzându-se prin ,,Poarta Almăjului”, ,,Craina”, până în ,,Țara Almăjului”. În acest context găsim ca firească bunăstarea locuitorilor Mehadiei, respectiv o dezvoltare economică semnificativă.

Comerțul în zona Mehadiei a fost favorizat încă de la început de așezarea localității la frontiera dintre imperiul austriac și otoman, aici existând și sediul unităților militare grănicerești. Cu toate că viața desfășurată la Mehadia în acea perioadă era preponderent cazonă, chiar și în aceste condiții, creându-se multiple posibilități pentru schimburi de mărfuri, precum și pentru alte activități din sfera comerțului, acestea antrenând și alte servicii adiacente celor militare.

Primele consemnări legate de negustorie le regăsim în notele lui Nicolae Stoica de Hațeg, care pomenește de negustori și cojocari, în anul 1750. Chiar și Nicolae Stoica spunea că s-a ocupat, împreună cu unul dintre frații săi, de negustorie înainte de a se preoți. În aceste condiții, necesitatea unui comerț organizat a determinat apariția în anul 1853 a târgului de la Mehadia ( Ion BĂCILĂ, ,,Monografia Mehadei”, Ed. Marineasa, Timișoara 1997), stabilindu-se pentru desfășurarea lui ziua de sâmbătă. Această zi a rămas neschimbată până în zilele noastre, însă, din păcate, în prezent constatăm dispariția acestei forme de târg organizat. ,,Piața” din Mehadia, cu toate că a fost reamenajată și modernizată în anii 2000, pe același amplasament, astăzi ea nu-și mai află destinația inițială, care se pare că s-a pierdut definitiv.

Alături de comerț, la Mehadia exista și o puternică activitate meșteșugărească, aici practicându-se o mulțime de meserii, activitatea de producție favorizând și comerțul acestor produse, îmbinarea celor două activități devenind în timp un motor de dezvoltare economică a localității. În mod firesc, aceste meserii erau în general legate de obiceiurile și de activitățile perioadelor în care ele au apărut și au luat apoi amploare. Între acestea, tăbăcarii, curelarii și fierarii, erau foarte importanți fiindcă aceștia asigurau îmbrăcămintea și încălțămintea (opincile), curelele harnașamentelor, o gamă variată de unelte agricole, atelajele etc. O altă meserie conectată vremurilor era aceea de ,,voagnăr”, adică acel meșter care confecționa loitrele din lemn și roțile căruțelor, de asemenea o meserie dispărută în timpul trecut. În Mehadia, locuitorii mai practicau multe și diverse meserii aici activând: măcelari, brutari (pitari), tinichigii, lemnari, cojocari, croitori (șnaidări), cizmari (șuștări), frizeri,zugravi (moalări), vopsitori de lână (fărbari), morari ș.a. O altă activitate dispărută și uitată la Mehadia era fabricarea de cărămizi și țigle. Fostul amplasament al ,,țiglăriei” se poate distinge și astăzi prin culoarea roșiatică a terenului (solului), aceasta putându-se observa doar de la înălțime. Respectivul teren se află în zona Bănoțului, între râul Belareca și linia ferată, în locul numit ,,Pe baltă”, întinzându-se până în apropierea râului Belareca. Producerea cărămizilor la Mehadia este menționată și de Nicolae Stoica de Hațeg în Cronica Mehadiei, acesta afirmând că la reconstrucția Băilor Herculane ,,cărămizile veneau de la Mehadia”.

În anul 1860, din dorința de a se uni în scop de întrajutorare, meseriașii din Mehadia înființează ,,Asociația meseriașilor din Mehadia”, una dintre primele asociații ale meseriașilor din Banat. Dispariția meseriilor și a meseriașilor a adus astăzi această asociație în pragul colapsului, cu toate că funcționează și în prezent, însă din păcate la un nivel mult diminuat față de anii trecuți. După cel de-al Doilea Război Mondial, în același context al scăderii numărului de membrii, asociația s-a transformat în casă de ajutor reciproc, odată cu aceasta s-a procedat și la modificarea statutului asociației prin care se permite admiterea tuturor doritorilor, indiferent de profesie.  În anul 1895, asociația număra 31 de membri, numărul acestora crescând treptat pentru a ajunge  în anul 1987 la un număr de 95 membri. Trendul ascendent culminează cu anul  2007, când se înregistrează un număr de 150 de membri. Astăzi, într-o scădere drastică față de perioada prosperă a anilor 2000, asociația mai înregistrează la începutul anului 2022  doar un număr de 43 membri activi. În prezent, datorită evoluției societății și a diminuării treptate a capacității îndeplinirii obiectivelor sale, dar și a incapacității de diversificare și adaptare la noile condiții sociale, asociația funcționează la un minim a capacității sale, actualii membrii străduindu-se din răsputeri să-i asigure funcționarea chiar și în aceste condiții.

După cum se poate constata, comerțul la Mehadia a funcționat într-o relație strânsă de interdependență cu practica meșteșugărească și activitatea de producție din sfera agricolă, buna funcționare a acestora generând o reală prosperitate economică a localității. Din păcate, în ultimii ani, perimarea progresivă a acestei relații, prin diminuarea ponderii unuia sau altuia dintre aceste elemente, a provocat un major declin care a dus în final la un colaps general al acestui mecanism. Declinul evident a apărut începând cu anii 90, prin dispariția treptată a practicii meșteșugărești, prin reducerea activităților agricole și de creștere a animalelor domestice. Deschiderea spre piețele occidentale, migrația forței de muncă sau reorientarea acesteia spre alte spații ocupaționale, au contribuit în egală măsură la consolidarea acestei stări de fapt. Practica târgului a dispărut treptat din peisajul comercial al Mehadiei, acesta fiind preluat, în perioada de după anii 90, de magazine moderne gen ,,supermarket”, unde se vând în special mărfuri importate.Tot mai puținii producători din satele alăturate, în general vârstnici, apar sporadic în centrul comunei cu diverse produse din gospodărie. De vechile îndeletniciri gospodărești, bazate pe agricultură, creșterea animalelor sau cultivarea pomilor fructiferi, chiar și a viței de vie, se ocupă în prezent preponderent bătrânii, și ei tot mai puțini, tineretul luând calea occidentului. În lipsa lucrării lor, terenurile agricole sunt treptat copleșite de vegetația lemnoasă, devenind astfel improprii desfășurării de activități agricole pe suprafața lor. De asemenea, renumitele vii cu struguri Muscat de la Mehadia, care acopereau în trecut suprafețe importante, pe toate dealurile dimprejurul Mehadiei, din diverse motive au dispărut în întregime.

O concluzie personală, a tuturor acestor considerații, ce o voi expune succint, însă raportată la un context general, este una din nefericire tristă. Asistăm cu multă amărăciune și neputință la tăvălugul format de efectele revoluției tehnologice dar și a globalizării, aceste fenomene fiind în prezent cele care remodelează lumea. Din păcate, efectele lor asupra societății nu sunt în întregime cele anticipate prin bunele intenții ale celor care au inițiat acest model de ,,societate globală”. Ele sunt cele pe care le constatăm, impactul lor fiind unul negativ, cel puțin la nivelul acesta al respectării și păstrării valorilor cultural tradiționale la nivel de grup etnic sau națiune. Aceste valori sunt promovate din ce în ce mai rar, susținerea lor aparținând unor grupuri din ce în ce mai restrânse și mai rar la nivel individual, cu sporit efort și nemărginită osârdie. În lipsa participării la cunoașterea și promovarea lor, elementele tradiționale sunt tratate în general de cei tineri, dar nu numai, ca fiind desuete, fără o aplecare reală spre a le prețui. Ceea ce se poate face în acest context, aparține din ce în ce mai puțin putinței noastre de a acționa, datorită dinamicii și a nivelului pandemic de acțiune al globalizării. Sistemul social global se pare că are în acest moment nevoie de un restart major, de o nouă  Renaștere, lucru care prin atitudini și concurs de evenimente remarcăm că este luat în considerare din ce în ce mai serios de tot mai numeroși lideri globali.

Constantin VLAICU, membru U.Z.P.R., (Conferința Internațională a istoricilor din Banat, Șopot, 2022)

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara a avut loc evaluarea activității instituției pe anul 2024.

Bilanțul – după cum ne spunea locotenent Pălean Corina în calitate de persoană de contact – a fost prezentat într-un cadru restrâns de către inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, domnul colonel Dumitru Marius Iosif, în prezența cadrelor unității, întreaga activitate fiind prezidată în sistem videoconferință de către domnul colonel Ciocârlie Dumitru, împuternicit director al Direcției Pază și Protecție Instituțională, din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

În anul 2024 activitatea jandarmilor hunedoreni a vizat intensificarea misiunilor specifice, în domeniul ordinii publice, în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii, creşterea siguranţei cetăţeanului, concomitent cu menținerea la un nivel ridicat de calitate a misiunilor de pază și protecție instituțională.

În ceea ce privește realizările din domeniul activităților operative, în această perioadă au fost executate 6.886 misiuni de menținere a ordinii publice, 576 misiuni de asigurare a ordinii publice și 159 misiuni de intervenţie, care au avut ca scop rezolvarea cu operativitate a urgenţelor cetăţenilor.

În baza planului de cooperare încheiat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, jandarmii au participat în anul 2024 în 1.643 patrule mixte de menținere a ordinii publice, concomitent cu constituirea a 720 echipe de intervenție independente în sistem integrat și 717 patrule de intervenție în zona instituţiilor de învățământ.

În stațiunile montane, în anul 2024 au fost executate 3.086 misiuni de menţinere a ordinii publice la care au participat 6.480 de jandarmi.

Pe linia aplicării prevederilor legale au fost constatate, independent sau în cooperare cu Poliţia, 432 fapte de natură penală cu 415 autori identificaţi.

De asemenea, au fost aplicate 2.251 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 630.790 lei.

În proporție covârșitoare faptele contravenționale sancționate de jandarmi au constat în încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, dar au fost constatate un număr semnificativ de fapte contravenționale referitoare la regimul silvic, cinegetic sau piscicol.

În anul 2024 au fost executate aproape 1000 de misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere, emise de către instanţele de judecată sau parchetele de pe lângă acestea din județul Hunedoara.

De asemenea, efective ale inspectoratului au asigurat paza la 25 obiective și au asigurat cu pază şi protecţie 802 transporturi de produse cu caracter special și 69 de transporturi de bunuri şi valori.

În perioada de referință, prin sistemul unic de urgenţă „112” s-au înregistrat 8.876 apeluri primite de jandarmi, concretizate prin executarea a 125 acţiuni de intervenţie.

Totodată, ca dovadă a spiritului de solidaritate a jandarmilor hunedoreni, pe parcursul anului 2024, efectivele unității s-au implicat în multiple activități și campanii organizate în beneficiul societății civile precum campanii de sânge, campanii și apeluri umanitare, dar și în campanii precum “Let’s Do It Romania!”.

Jandarmii hunedoreni vor acţiona şi în acest an cu fermitate, profesionalism şi consecvenţă, potrivit atribuţiilor prevăzute de lege, pentru apărarea ordinii de drept şi protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

În vederea realizării priorităților instituționale, se va avea în atenție dialogul, cooperarea și colaborarea interinstituțională, coroborate cu acțiunea fermă și profesionistă care vor fi esențiale pentru menținerea stării de normalitate la nivelul județului și dezvoltarea gradului de siguranță a cetățeanului.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara – după cum am aflat de la persoana de contact, consilier Cristina Creț – au desfășurat o serie de acțiuni de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul acestora, au fost informați 57 de angajatori mici și mijlocii și 853 de salariați.

În perioada de derulare a campaniei, au fost înregistrate 32 de noi contracte colective de muncă. 

Obiectivul principal al acestei campanii a fost informarea angajaților și angajatorilor cu privire la drepturile individuale și colective ale acestora. Legea nr. 367/2022 privind dialogul social reglementează drepturile şi libertăţile sindicale, respectiv dreptul de asociere/afiliere, de negociere colectivă şi acţiune colectivă, precum şi obligativitatea clauzelor contractelor individuale şi colective de muncă, protecţia individuală a lucrătorilor şi reprezentanţilor lor în exercitarea drepturilor, care sunt recunoscute de Codul Muncii la nivelul tuturor angajatorilor.

Inspectorii de muncă au desfășurat și acțiuni de informare și conștientizare a angajatorilor și salariaților cu privire la eliberarea adeverințelor de vechime, organizând în acest sens o sesiune de informare la sediul instituției din municipiul Deva, la care au participat 38 de angajatori. 

În cadrul controalelor efectuate la agenți economici, au fost informați 76 de angajatori și 90 de salariați.

Scopul principal al acestei campanii a fost informarea și conștientizarea angajatorilor și a altor deținători de arhivă, cu privire la obligația legală de eliberare a adeverințelor de vechime. Totodată, aceasta a vizat informarea persoanelor fizice care au avut calitatea de salariat cu privire la condițiile de solicitare a acestor documente.

Toate informațiile referitoare la eliberarea adeverințelor de vechime sunt disponibile în continuare pe site-ul oficial al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care se desfășoară anual cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic. 

Astfel ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă și data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu – poetul „nepereche” al neamului românesc, personalitate marcantă în literatură, jurnalism și în filozofie. El i-a impresionat atât pe contemporanii săi, cât și pe cei din generațiile următoare. Inteligența lui, cultura de nivel european, bogăția și farmecul limbajului eminescian nu au rămas neobservate, ci au fost apreciate.

Pe acest fond, elevii Școlii Gimnaziale ,,Constantin Daicoviciu” Beriu – după cum remarca prof. Onescu Silvia (foto) în calitatea sa de director –  au pătruns în tainele minunate ale poeziei eminesciene, sărbătorind Ziua Culturii Naționale, odată cu ziua de naștere a marelui poet. S-au desfășurat diverse activități cuprinse în proiectul ,,Dor de Eminescu”. S-a recitat,  s-au organizat expoziții și s-a scotocit în sertarele vremii pentru a descoperi din nou aspecte ale valoroasei opere eminesciene. Ne-am bucurat, cu mic, cu mare că putem să ne mândrim că avem în neamul nostru ,,un crin”, așa cum l-a numit George Călinescu.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

 

de Marian Nencescu

• UZPR

La 175 de ani de la nașterea Poetului Național constatăm că suntem încă departe de a-i descifra pe deplin „universalitatea”, asta în ciuda unor mărturii temeinice venite din partea mai multor generații de cărturari autohtoni, în primul rând, dar și străini, deopotrivă. Dificultatea principală pornește și de la faptul că, nescriind într-o limbă de largă circulație, Eminescu este cvasi-intraductibil. Cum altfel putem interpreta imposibilitatea echivalării, măcar cu aproximație, a sensului unor cuvinte „cheie” din creația sa lirică, termeni ce par mai degrabă filosofici, nu simple cuvinte ori sintagme semantice. Ce înțeles au pentru o persoană din afara arealului lingvistic românesc termeni precum: dor, jale (dulce), noroc, dezmărginire,  iar lista ar putea continua? Mergând pe acesată cale, nu putem decât să-i dăm dreptate lui Tudor Arghezi care, într-un text din 1943, spunea că: „Eminescu e universal mai degrabă, pentru că e român” („Eminescu”, Ed.Eminescu, 1973, p. 8).

Pornind, așadar, de la cuvinte – asta doar ca să avem un termen comun de referință, fiindcă universalitatea eminesciană poate fi abordată dinspre varii domenii, inclusiv  prin muzică, artele plastice, chiar și științele aplicate – mai degrabă „categorii”, în limbaj filosofic, constatăm că ne aflăm în fața unui fenomen de „ubicuitate imaginativă” (termen formulat prima dată de Edgar Papu în eseul „Poezia lui Eminescu”, Ed. Minerva, 1971, p. 197), respectiv capacitatea de a reconstrui, cu material lexical local, spații și motive culturale universale. În această categorie intră, desigur, Hyperionul eminescian, motivul literar, și nu numai, „Veneția”, și, cu deosebire, „Memento mori”, temă pusă sub semnul fatalității, de vreme ce Eminescu credea cu tărie că imperiile/civilizațiile se nasc, înfloresc și se surpă succesiv.

Privit astfel, eminescianismul actual depășește limitele literarului. Cercetătorul modern nu mai este limitat la simpla particularizare a creației artistice, cu atât mai puțin la elementul biografic, tot mai estompat și mai difuz, odată cu trecerea anilor de la plecarea fizică a Poetului dintre noi. Din contră, pornind de la conceptul „Ce e frumos e și bun”, eminescianismul de azi face apel la zone vaste de emoție și informație, altădată inaccesibile. În cazul specific al lui Eminescu, Omul și Poetul, constatăm o capacitate uimitoare de metamorfozare a motivelor și temelor, de trecere de la individual, la general, de remodelare, după firea și starea noastră,  a   conștiinței creatoare auctoriale. Identificarea autor – cititor (sau după caz, critic, interpret, moderator) se face prin simbioză. Familiarizat cu opera, cititorul avizat constată că și-a modelat, fără să conștientizeze măcar, propria referință critică, convertindu-se la eminescianism. 

De aici pleacă și modelul universalității. Eu-ul eminescian este, spunea un mare critic,  „interogativ-catharhic” (George Munteanu, „Eminescianismul”, Ed. Minerva, 1987, p. 279). Asta presupune că, plecând de la un set de întrebări fundamentale despre ființă, despre creație, despre univers, descoperim cu uimire în creația eminesciană nu doar actualitatea, cât dezlegarea, purificarea spirituală, după modelul homeric.  În acest fel, eminescianismul depășește cadrul strict al literaturii și se adresează, într-un limbaj cripto- simbolic inclusiv umanității. Este și motivul pentru care cele mai reușite iunterpretări actuale vin, paradoxal, din partea artiștilor plastici. Desenul, grafica în general se bazează pe forța de sugestie, făcând apel la simțuri, iar eminescianismul modern e în primul rând trăire, impresie, emoție. Exemplele plastice ce însoțesc aceste rânduri, creații ale unui spirit pătruns de duhul eminescian, Mihai Cătrună, el însuși jurnalist și editor de publicație culturală, „Eminesciana. Revista eternului frumos” se încadrează în ce s-ar numi, cu un termen eminescian „dezmărginirea” artei, respectiv reinterpretarea eu-lui prin sporirea capacității de cunoaștere. Ce ne lipsește, ce este „intraductibil”, devine concret, prin arta grafică.

Totodată, „dezmărginirea” înseamnă chiar mai mult decât simpla descătușare interpretativă. Eminescu a fost pentru noi, ca gazetari în primul rând, omul ideilor, al civismului extrem. „Ideile nu au viață decât acolo unde oamenii sunt gata să moară pentru ele”, scria de data asta „marele gazetar”, Mihai Eminescu. Pe baricadele  ziarului „Timpul”, între 1877 și 1883, s-a scris și s-a făcut efectiv istorie, prin pana lui Eminescu. Mărturie sunt cele trei volume masive de „Opere” (ediția Perpessicius, respectiv volumele X-XIII) ce plasează încă odată eminescianismul sub semnul actrivismului civic: „Românii sunt pățiți și nu vă vor accepta. Alte mâni mai pure, alte inimi mai luminate se vor ridica sub semnul tainei cei mărturisite înaintea unui popor ce așteaptă mântuirea”, spunea Eminescu, la Iași, în 1883, cu ocazia inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare. Sună cunoscut? Sună actual? „Eminescu să ne judece”, vorba lui Grigore Vieru.

În fine, summa summorum a eminescianismului actual rămâne limba. Vorbeam la început de cuvinte cheie, de dor, ca deschidere netemătoare, de alean, ca o formă de eden, de dezmărginire. Eminescu se adreseazăprin acest limbaj cripto-simbolic direct spiritului, în cazul său limba devenind, cum observa și Constantin Noica, un „semn categorial”. Mai au oare categoriile nevoie de traducere? Concluzionând, Eminescu și eminescianismul sunt mai mult decât un curent literar, decât un pathos național chiar, ele reprezintă conștiința noastră mai bună, pentru că de la Eminescu învățăm mereu „sfânta sete de a fi”, adevărul etern, socratic: „Cine nu cutează, nu e om!”.