25 octombrie 2024, Reșița, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 16.00:
Festivalul Internațional „Sabin Pautza”, ediția a XI-a.
Vernisajul expoziției documentare „Sabin Pautza who’s who in music”.
Recital clasa de canto prof. Cornelia Balogh-Remelei, Liceul de Arte ,,Sabin Păuța”, Reșița. Cu elevii: Alberto Arbore (cls. a XI-a), Iasmina Becea (cls. a XI-a), Narcis Căldăraș (cls. a XII-a);
Recital clasa de suflat prof. Adrian Roiban, Liceul de Arte ,,Sabin Păuța”, Reșița. Cu elevii: Rut Macioca (cls. a XI-a, flaut) & Efraim Macioca (cls. a IX-a, clarinet);
La pian: prof. Lorand Balogh-Remelei;
În program: Franz Schubert, Wolfgang Amadeus Mozart & Tiberiu Brediceanu.
25. Oktober 2024, Reschitza, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek / 16.00 Uhr:
Internationales „Sabin Pautza”-Festival Reschitza, XI. Auflage
Vernissage der Dokumentationsausstellung „Sabin Pautza who’s who in music”.
Musikalische Darbietungen:
Mit Schülern der Canto-Klasse, einstudiert von Prof. Cornelia Balogh-Remelei, ,,Sabin Păuța”-Kunstlyzeum Reschitza: Alberto Arbore (XI. Klasse), Iasmina Becea (XI. Klasse) & Narcis Căldăraș (XII. Klasse);
Mit Schülern der Bläser-Klasse, einstudiert von Prof. Adrian Roiban, ,,Sabin Păuța”-Kunstlyzeum Reschitza: Rut Macioca (XI. Klasse, Flöte) & Efraim Macioca (IX. Klasse, Klarinette);
An der Pianino: Prof. Lorand Balogh-Remelei;
Im Program: Franz Schubert, Wolfgang Amadeus Mozart & Tiberiu Brediceanu.
26 octombrie 2024, Reșița / Govândari, Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime“ / ora 11:00:
Jubileu: 20 de ani de la sfințirea Bisericii Romano-Catolice „Preasfânta Treime“ (24 octombrie 2004 – 24 octombrie 2024).
Sfântă Liturghie festivă, concelebrată de mai mulți preoți, alături de mons. Johann Dirschl, vicar general al Diecezei de Timișoara.
În cadrul programului jubiliar: o expoziție de pictură semnată Gabriela Surugiu, membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“.
26. Oktober 2024, Reschitza, Römisch-Katholische „Allerheiligste Dreifaltigkeits“-Kirche / 11:00 Uhr:
Jubiläum: 20 Jahre seit der Weihe der Kirche (24. Oktober 2004 – 24. Oktober 2024): Festmesse mit Msgr. Johann Dirschl, Generalvikar der Temeswarer Diözese.
In Rahmen des Jubiläumsprogramms, eine kleine Kunstausstellung von Gabriela Surugiu, Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“.
La Școala Gimnazială din Băcia s-a implementat cu succes, în fiecare zi când au loc cursuri școlare, proiectul „Masa caldă”, acesta făcând parte din Programul Național „Masa Sănătoasă” pentru preșcolarii și elevii unităților de învățământ preuniversitar din România.
Proiectul prevede – așa după cum relata prof. Bianca Wollner – acordarea unei mese calde în regim de catering pentru toți elevii și preșcolarii de la Școala Gimnazială și Grădinița din comună. De asemenea, din 1 noiembrie a.c., la unitatea noastră școlară se va implementa Programul PNRAS 2. Acest program face parte din Planul Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR), iar scopul acestuia este de a diminua riscul de abandon școlar și de a îmbunătăți performanțele școlare ale elevilor din învățământul preuniversitar.
Școala Gimnazială Băcia susține proiectul cu titlul R.E.M.I. (română, engleză, mate, info) și prevede implementarea de activități remediale pentru aceste discipline, distribuite în decurs de o lună, în fiecare săptămănă, câte o oră joia, după orele de curs ale elevilor de la gimnaziu.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Școala Gimnazială „Nicolae Țic” din comuna hunedoreană Brănișca dispune de mai multe formațiuni de studiu: o grupă mixtă învățământ preșcolar, clasa pregătitoare + cls. I și clasa a II-a împreună la simultan, cls.a III- a de sine stătătoare la ciclul primar, iar la ciclul gimnazial, cls. a V-a de sine stătătoare, cls. a VI-a – VII-a simultan, cât și cls. a VIII-a de sine stătătoare. Totalul elevilor este în număr de 60.
Pe acest fond, prof. Monica Aurelia Zgîrcea în calitatea sa de director, ne-a declarat:
– Ne desfășurăm activitatea didactică în două corpuri de clădire, ciclul primar și preșcolar împreună într-o clădire reabilitată total în anul 2021, (fondurile necesare fiind obținute cu sprijinul Primăriei Brănișca).
Cadrele didactice calificate sunt în număr de 15, personalul auxiliar – 2, iar personalul nedidactic – 2.
În anul școlar 2024-2025 elevii se bucură de dotarea unității cu mobilier nou în toate clasele de gimnaziu, un cabinet nou de calculatoare, unul de biologie – chimie, table interactive, imprimante color etc.
Această dotare s-a obținut prin proiectul PNRR cu sprijinul Primăriei Brănișca, (primar Ștef Adel), elevii bucurându-se astfel de condiții moderne în procesul didactic.
Alt proiect pe care în calitate de director l-am semnat în luna iulie 2024 este prin PNRAS ȘCOLI MICI pentru reducerea abandonului școlar care durează până la finalul anului 2026. Activitățile remediale, extracurriculare (excursii), masă caldă le vom începe în curând.
Tot în școala noastră elevii beneficiază de Proiectul ,,Masa sănătoasă” începând cu luna aprilie 2024 și până la finalul acestui an, prin sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, al cadrelor din școala noastră și al Primăriei Brănișca.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Interviu realizat de Adriana Telescu cu pianistul Sorin Petrescu, Filarmonica „Banatul”.
Cei prezenți miercuri, 24 octombrie, la sala Lira a Liceului de Arte “Sabin Pautza” din Reșița, s-au bucurat de un recital extraordinar susținut de trei muzicieni veniți din Timișoara pentru a evolua în cadrul Festivalului Internațional “Sabin Pautza”. Sorin Petrescu, prezent ca membru al juriului anul trecut, a venit la ediția actuală a festivalului pentru plăcerea de-a interpreta, ne-a destăinuit, din lucrările maestrului Sabin Pautza.
Interviu realizat de Adriana Telescu cu maestrul Sabin Pautza.
Despre muzica lui Sabin Pautza Alex Vasiliu ne spune, că eliberează, “ lumina din adâncul ființei” , iar mărturisirea compozitorului, eliberează lumina din adâncul muzicii pe care a creat-o: “ Nu am știut niciodată să compun ceva fără să mă folosesc de elemente din folclorul românesc , fie evidente, fie doar ca model arhetipal. Am mândria să gândesc însă că am știut întotdeauna să aleg ceea ce este realmente românesc și valoros în folclorul nostru, bazându-mă pe sursele din straturile cele mai vechi (colinde, bocete, muzică țărănească).
Spectacolul de folclor care s-a desfășurat în seara zilei de 23 octombrie 2024, găzduit de Muzeul Banatului Montan, i-a avut ca protagoniști pe instrumentiștii care fac parte din orchestra “Virtozii Semenicului” și cunoscuta solistă de muzică populară, Ramona Vița . Alături de ei pe scena au evoluat tinerii interpreți: Clara Trandafir, Melisa Abălașei și Narcis Căldăraș, cu care Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, se mândrește, a spus Dan Mirea, directorul acestei instituții.
În zilele următoare manifestarea va continua cu concerte, lansari de carte și expoziții de artă plastică.
Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie, „Ziua Armatei României”, este o zi de cinstire pentru eroismul și jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-și misiunea nobilă de a apăra unitatea şi integritatea teritorială a statului român. La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal au creat un drum glorios pe pământul transilvan, soldat cu numeroase jertfe. Mii de militari din cadrul Armatei a 4-a, comandată de bravul general Dăscălescu şi trupele Armatei 1 ale generalului Atanasiu au căzut vitejește în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi Carei, în total peste 50.000 de oameni (morţi şi răniţi). Marile unități, unitățile și subunitățile din A.4/C.2 și 6 A/D.9 I./R.34 și R.40 I. au pornit atacul în seara zilei de 24 oct. și în zorii zilei de 25 oct. au eliberat Careiul și ultima palmă de pământ românesc. În Sud-Vestul României, în Sudul Crișanei și în Banat, după 23 aug. 1944 acțiunile de luptă au gravitat în zona Municipiului Arad, către defileul Mureșului, a Banatului de câmpie în zona Timișoarei, a culoarului de acces în Munții Banatului și a Clisurii Dunării. Acestea au făcut parte din operația de acoperire a Armatei Române în Transilvania și în zona de vest a țării, misiune pe care a încredințat-o A. 1, având în subordine C.7 T. (Corpului 7 Teritorial) pentru Crișana și parte din Banat, care pentru fâșia de la Macea la Deta a introdus în dispozitivul de acoperire D.1 Cv.Inst., D.1 I. Inst. și D.9 Cv, iar în fâșia de la Deta la Orșova D.19 I. având în subordine Bg.19 I. Aceste mari unități cu forțele proprii și cu cele primite ca întărire din instituțiile de învățământ, unități, subunități și formațiuni de grăniceri și jandarm, cu mijloacele avute în dotare și cele primite, în baza „Directivei operative a Marelui Stat Major din 23 august”, a „Directivei operative nr. 51/30 aug.” și a ordinelor care au urmat având la bază aceste directive, au trecut imediat din 24 aug. la realizarea dispozitivului operativ de acoperire, concomitent cu operațiunea de curățare a teritoriului național de forțele hitleriste în retragere, respingerea atacurilor inamicului și crearea condițiilor de trecere la ofensivă. Aceste misiuni s-au realizat cu mari eforturi, sub focul inamicului, cu o intensitate mai mare în prima jumătate a lunii septembrie, cu mari pierderi, dar încununate cu succes apărând pământul strămoșesc și creând condițiile ca în cooperare cu A.53, având în subordine C.18 Tc. și C.49 A. ale Armatei Sovietice, să treacă la ofensivă pentru eliberarea teritoriului național vremelnic ocupat. La 10 sept., când inamicul a trecut la ofensiva generală în Transilvania și Crișana coordonate de Grupul de armate „Ucraina de Sud”, iar în Banatul Sârbesc Grupul de armate „F”, A1. nu a finalizat dispozitivul operativ, fiind obligat să ducă lupte crâncene la intrarea în Valea Mureșului, cu Detașamentul „Păuliș”, pentru apărarea Timișoarei cu Detașamentul col. Galgoți și R.13 Călărași din D.9 Cv., la intrarea în Văile Carașului și a Nerei cu D.14 I., pe direcția Oravița – Bozovici și la intrarea în Clisura Dunării de la Baziaș către Moldova Nouă cu Bg.19 I. Trupele C.7 T. și ale D.19 I., prin acțiuni dârze și curajoase, cu sacrificiul suprem al militarilor, au menținut pozițiile încredințate pentru apărare, reușind ca la 14 sept. să ia contact cu detașamentele înaintate ale C.49 A. sovietic și ca împreună, la 20 sept. să treacă la ofensivă, eliberând până la 3 oct. teritoriul Banatului Românesc vremelnic ocupat. În această perioadă din Armata Română au dat sacrificiul suprem peste 24.000 de oameni dintre aceștia în Transilvania și Banat au fost 1.461. Vitejia și dârzenia ostașilor din această zonă sunt scoase în evidență și în Ordinul de zi al A.53 Sovietic în care se arată „Zăgăzuind presiunea trupelor germano-ungare, trupele române au acoperit ieșirea unităților armatei roșii în Câmpia ungară și au luat parte la cucerirea orașului Arad. Astfel în condiții grele de restructurare, unitățile și subunitățile române au demonstrat în aceste lupte bărbăție și fermitate exemplară și au îndeplinit cu cinste misiunea importantă ce le-a fost trasată.” Odată cu încheierea acţiunii de eliberare a teritoriului patriei, după 25 octombrie 1944, Armata Română a participat la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și părţii de nord-est a Austriei. Pe teritoriul Ungariei a desfăşurat acţiuni militare pe Tisa mijlocie, pentru eliberarea oraşelor Debreţin şi Nyiregyhaza şi cu C.7 A. a participat la marea operaţie pentru eliberarea Budapestei, unde şi-a adus o contribuţie importantă la ruperea centurilor fortificate ale oraşului şi la nimicirea marilor centre de rezistenţă. A avut, de asemenea, un mare rol în eliberarea oraşului Miskolc şi în cucerirea munţilor Hegyalya, Bükk şi Matra. Brava armata română a angajat peste 210.000 militari, eliberând 14 oraşe mari şi 1.224 de comune. În cursul acestor lupte, din rândul ostașilor noştri au căzut la datorie 42.000 de oameni (morţi, răniți, dispăruţi şi prizonieri). In Cehoslovacia acţionând în continuare, alături de armata sovietică, a desfăşurat acţiuni în perioada 18 dec. 1944 – 12 mai 1945. Aici au participat 248.450 militari români, din rândurile cărora au căzut 67.495 de eroi. De asemenea, aproximativ 2.000 de militari români din Regimentul 2 Care de luptă şi-au adus contribuţia la eliberarea părţii de nord-est a Austriei înfruntând inamicul în lupte grele la Mistelbach, Zisterdorf şi Poysdorf. Armata Română cu un efectiv total de peste 538.536 de luptători, a parcurs de la Marea Neagră până in cadrilaterul Boemiei peste 1.700 de km, a eliberat peste 200.000 km pătraţi din suprafața României, Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei ocupată de fasciști și forțele loiale lor, traversând prin lupte grele circa 20 de masive muntoase, forţând 12 cursuri mari de apă şi eliberând peste 3.821 localităţi, din care 53 de oraşe mari, plătind tributul de sânge a peste 169.822 morți și dispăruți. Ostaşii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii. Pe frontul de vest, efortul economic al României a atins fabuloasa sumă de 1.120.000.000 dolari, ceea ce însemna de patru ori bugetul României pe exerciţiul financiar 1937-1938. Zilnic, contribuţia României în războiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de dolari. La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu victoria Naţiunilor Unite – armata română se găsea în apropiere de Praga şi în estul Austriei, prezentându-se cu un bilanţ bogat de luptă şi s-a întors în ţară cu drapelele de luptă acoperite de glorie, trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria faţă de patrie şi poporul său, precum şi faţă de alte popoare. Armata Română este continuitoarea formelor de organizare tradiționale ale principalului element de forță pe care s-a bazat formațiunea de grup statală în operațiile și acțiunile militare, în principal pentru apărarea teritoriului propriului popor și în epoca modernă a ființei naționale. Armata la români, potrivit legilor dialecticii, a trecut prin toate fazele formării și dezvoltării poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic. Armata și-a făcut datoria pe deplin, demonstrată prin faptul că România este printre puținele țări din lume care a rămas în același spațiu geografic în care s-a format poporul român și anume cuprins între bazinul Munților Carpați, râul Tisa, de-a lungul fluviului Dunării mijlocii și inferioare, lanțul Munților Balcanici și malul vestic și nord vestic al Mării Negre. Astfel trebuie să amintim faptele de armă ale luptătorilor traci conduși de Dromichete, ale uniunilor tribale conduse de regii mai importanți ca Oroles, Rubobostes și Zoltes, ale statului centralizat get, în sec.I î.Hr., condus de regele Burebista, ale Daciei lui Decebalus, ale cetelor de luptători ale uniunilor de comunități pe timpul marilor migrații ale popoarelor alogene, ale oștirilor țărilor, cnezatelor, jupanatelor, voievodatelor conduse de Glad, Gelu, Ahtum și Gyula în Transilvania, Crișana și Banat, de Ioan, Farcaș, Litovoi și Seneslau în Țara Hațegului și de-a lungul Oltului, de Tihomir (Tachomer,) în Valahia, de jupan Dimitrie în Dobrogea și mulți alții. Acești înaintași au contribuit la formarea statelor românești: Voievodatul Transilvania, Țara (Terra) sau Comitatul Timișana (Banatul Istoric), Dobrogea, Țara Românească și Moldova. Amintesc numai câțiva dintre bravii domnitori sau voievozi care au condus oștile acestora Basarab I., Bogdan I., Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Sfânt, Iancu de Hunedoara, Pavel Chinezu, Vlad Țepeș, Mihai Viteazu, Brâncovenii, Dimitrie Cantemir, Cantacuzinii, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, după unirea Principatelor Țara Românească cu Moldova de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și regii Carol I., Ferdinand I. și Mihai I.. Armata fiecăreia din Țările Române era numită oaste, care era alcătuită din călărime și din pedestrime și, la apariția tunurilor, și tunari. Oastea avea două componente: 1- oastea cea mică, care prin secolul al XV-lea ajunsese la circa 10.000 de oameni, formată din: oastea domnului, care depindea direct de domnitor care era formată din curteni, țărani liberi (moșneni, răzeși), nemeși și târgoveți; oastea feudalilor (steagurile marilor boieri), formată din slugile boierești. 2 oastea cea mare, (care ajunsese la circa 40.000 de oameni) la care participa și o parte a țărănimii aservite. Războaiele erau purtate, în general, de oastea cea mică și numai în cazuri deosebite, cu asentimentul sfatului domnesc, era adunată oastea cea mare. Comandantul oștii era domnul țării (în Transilvania voievodul), iar în lipsa acestuia, de regulă, marele vornic, dar domnitorul putea să încredințeze comanda militară supremă oricăruia dintre dregători. În secolul al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea, baza oștii o constituiau cetele (steagurile) boierești, în a doua jumătate a secolului al XV-lea și prima jumătate a secolului al XVI-lea cetele de curteni, iar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea slujitorii (categorie privilegiată, cu obligații militare). Unii locuitori din ținuturile de margine aveau funcții militare de pază a granițelor; astfel, în Moldova erau străjerii, în Țara Românească plăieșii, iar în amândouă țările călărașii, împărțiți în steaguri. Începând din secolul al XVI-lea, în oștirea Țărilor Române apar unități de mercenari (lefegii) polonezi, lituanieni, unguri, secui, sași, nemți, cazaci, turci, bulgari și chiar francezi, italieni și valoni. Cum războaiele de regulă se purtau vara, obligativitatea serviciului militar era de la Sfântul Gheorghe (23 aprilie) până la Sfântul Dimitrie (26 octombrie), intervalul în care cei cu datorii militare trebuia să fie pregătiți pentru orice chemare. La 12/24 noiembrie 1859, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a înființat Statul Major General. Bazele moderne ale constituirii și consacrării Forțelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aviația militară română a luat ființă în anul 1910 datorită colaborării societății civile cu Ministerul de Război, iar primul avion militar de concepție și construcție românească a fost proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu și realizat la Arsenalul Armatei, a zburat de la 17 iunie 1910. După unirea Principatelor Române, în anul 1859, s-a acționat pentru contopirea flotelor din Moldova și Muntenia și organizarea unei structuri navale unitare ce s-a numit Corpul Flotilei. Prima flotilă militară a statului român a avut în compunere 6 salupe-canoniere și era dispusă în 6 baze, în porturile Chilia, Ismail, Galați, Brăila, Giurgiu și Calafat. Forțele Armate Române sunt formate din trei categorii de arme: Forțele Terestre, Forțele Aeriene, Forțele Navale , aflate sub comanda Statului Major al Apărării, direct subordonat Ministerului Apărării Naționale. Pe timp de război, Președintele României este comandatul suprem al Forțelor Armatei. Din anul 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, până în 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Aflată în centrul atenţiei publice, mai ales după Războiul de Independenţă din 1877-1878, armata a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălţării Domnului, devenită, după Primul Război Mondial, Ziua Eroilor, şi la cele din Ziua Naţională a Regatului Românei (10 Mai). Dacă armata, ca organism al statului român, nu a avut propria zi aniversară, în schimb, categoriile de forţe armate, respectiv diferitele genuri de arme, unităţi şi mari unităţi îşi sărbătoreau ziua odată cu praznicele propriilor patroni spirituali. Aceşti patroni au fost confirmaţi pentru categoriile de forţe armate prin Înaltul Decret Regal nr. 1621 din 24.05.1929, iar pentru unităţile ce aparţineau aceluiaşi tip de armă prin Înaltul Decret Regal nr. 1343 din 17.04.1931. În martie 1948, acest gen de sărbătoare a fost abandonat, fiind apoi reluat din anul 1994. În prezent, zilele categoriilor de forţe ale armatei şi cele ale genurilor de armă şi specialităţilor militare sunt stabilite prin Regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare, R.G. – 4, aprobat printr-un ordin al ministrului apărării naţionale din 2009. În ţara noastră, pe data de 20 iulie 1951, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis Decretul nr.125 în vederea declarării zilei de 2 octombrie, pentru prima oară, ca „Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.”. Motivul acestei alegeri îl constituia faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin aprobase organizarea Diviziei „Tudor Vladimirescu” din prizonieri de război români, devenind, astfel, „sâmburele” viitoarei Armate Populare din România. Timp de aproximativ un deceniu sărbătorile oficiale româneşti au căpătat un profund caracter prosovietic, anulându-se, practic, aproape toate simbolurile naţionale şi mistificându-se evident aspectele de ordin istoric. În anul 1958, prin Ordin al ministrului forţelor armate, s-a revenit la tradiţiile unităţilor şi marilor unităţi cărora li s-a permis să-şi sărbătorească sau să comemoreze principalele momente din toată perioada existenţei lor. În anul următor retragerii armatei sovietice din România, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, „Ziua Forţelor Armate” a fost stabilită pe data de 25 Octombrie. La vremea respectivă, ea a reprezentat un act de curaj. Motivul principal al deciziei de schimbare a Zilei Armatei trebuie căutat în faptele de arme ale Armatei Române şi în rezultatul acestora: reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, de facto, a prevederilor Dictatului de la Viena. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947. Recunoaşterea importanţei zilei de 25 octombrie 1944 pentru istoria Armatei României şi istoria naţională, în ansamblul ei, este cu atât mai importantă pentru că autorităţile timpului şi-au asumat chiar riscul unor speculaţii nefavorabile lor, care puteau asocia faptele de arme cu ziua regelui Mihai, născut tot într-o zi de 25 octombrie. Deci, 25 Octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine. Chiar dacă acest teritoriu a fost preluat iniţial de administraţia sovietică, fiind retrocedat României pe 9 martie 1945 (la câteva zile după instalarea guvernului Groza, pe 06.03.1945), în ziua de 25 octombrie 1944 Armata României a trăit un moment înălţător, prin atingerea hotarului firesc al patriei sale. Toate acestea pun în evidenţă faptul că Ziua Armatei României este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului nostru, de obiectivele şi sentimentele Armatei, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale: unitatea, independenţa, suveranitatea și integritatea teritorială a României. 25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce la hotarele ei patria care a zămislit-o. Devenită simbol, ziua de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca fiind ziua în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost şi sunt în slujba ei. Cine nu a fost soldat va înţelege mai greu ce mare povară porţi pe umeri precum şi unicitatea şi singurătatea soldatului aflat în misiune. Astfel, Ziua Armatei a fost, este şi va fi mereu Ziua Soldatului! Sărbătorile sunt pentru oameni, iar omul-soldat are astăzi bucuria de a fi sărbătorit aşa cum se cuvine de întreaga ţară.
Bibliografie: Berindei Dan „Istoria românilor din Paleolitic până în anul 2008 – cronologie”, Ed. CARTEX 2000, Bucureşti, 2008; Șuță Ion, gl. lt. (r) „Dimensiunea istorică a primei operații a românilor în Războiul Antihitlerist”, Ed. Facla, Timișoara, 1985; Pascu Ștefan, acad., coordonator, „Romania în anii celui de-al doilea Război Mondial”, Comisia română de istorie militară, Centrul de studii și cercetări de istorie și teorie militară, vol. 1-3, Ed. Militară, București, 1989; Tat Ştefan „Monumente de artă timişorene. Statui – Busturi – Obeliscuri, Plăci comemorative, memoriale şi omagiale”, vol. I, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2013.
UZPR CARAS SEVERIN 