• UZPR

Ceva s-a aliniat în week-end-ul trecut, în Caraș-Severin, adică 19 și 20 octombrie 2024. Astrele, Divinitatea ori poate vremea frumoasă de toamnă, cu un minunat soare potolit, de culoarea mierii, care a pus din nou în valoare magica Vale a Almăjului, cu statutul de bijuterie naturală, s-ar putea face „vinovate”, printre altele, de un moment unic. La care se adaugă, desigur, bogăția de tradiții și credințe care fac din această parte a Banatului de Munte un loc absolut special, izvorât parcă direct din nesfârșita nostalgie românească după străbuni.

Așa că delegația Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – expresie a noii conduceri a celei mai mari organizații profesionale de jurnaliști din țară, cu peste 4.000 de membri – formată din Emil Stanciu, vicepreședinte, Mădălina Corina Diaconu, secretar general, și Teodora Marin, coordonatorul Editurii UZPR, a efectuat un desant într-una dintre cele mai frumoase arii a Banatului de Munte. Toți trei jurnaliști redutabili, cu zeci de ani de presă în spate (Mădălina Diaconu e încă activă la Radio România), în presa scrisă, Radio România și Televiziunea Română. Oameni extrem de plăcuți, de altfel, pentru că în viața unui jurnalist de cele mai multe ori funcția reprezintă ceva simbolic, departe de „scorțoșenia” din alte domenii. Cel puțin așa ne-am dorit tot timpul. De partea noastră, a cărășenilor (dar, evident, nu pe o altă baricadă), Ioan D. Cucu, președintele UZPR Caraș Severin, jurnalist și el, la presa centrală dar și județeană, cu o vastă experiență gazetărească, alți ziariști din board-ul organizației din Banatul de Munte, Dorina Sgaverdia, președintele Clubului de Presă al Banatului Montan, de asemenea un jurnalist cu multă experiență și autor de cărți, Gheorghe Jurma, jurnalist, scriitor și critic, directorul Editurii Tim, o personalitate fecundă a Banatului, Adriana Telescu (cu experiență în televiziune), Adriana Baghiu (cu o lungă activitate în radio), Vasile Neamțu (televiziune), Gerhard Cwoika (radio).

Un inedit muzeu al presei

Și dacă spuneam la început că lucrurile s-au legat, jurnaliștii reșițeni au organizat, împreună cu oamenii de cultură din localitatea Șopotu Vechi, comuna Dalboșeț, în principal Dacian Rancu, fiul lui Gheorghe Rancu Bodrog, dispărut mult prea repede dintre noi, unul dintre marii animatori culturali, editori, promotori ai revistelor țărănești (un fenomen distinct în Banat), o manifestare specială. Vorbim de „Conferința istoricilor din Banatul istoric și întrunirea Clubului Presei din Banatul de Munte, ediția a III-a” dar putem vorbi și de comemorarea lui Gheorghe Rancu, fostul custode al unui impresionant muzeu al tradiției populare din zonă. Și dacă vorbim de muzee, am putut vizita, cu nedisimulată surpriză, un muzeu al presei, realizat la Șopotu Vechi, cu peste o sută de publicații, unele actuale și altele foarte vechi, de o certă valoare. Manifestarea s-a desfășurat pe două secțiuni, la care au participat, pe de-o parte, istorici din România și Serbia și, pe de altă parte, delegația UZPR și jurnaliștii din Caraș-Severin dar și oameni de cultură, istorici, editori, directori de instituții culturale.  „Toți cei trei membri din consiliul de coordonare al UZPR suntem pasionați de istoria presei, a declarat vicepreședintele Emil Stanciu, pentru jurnaliștii veniți să consemneze evenimentul, salutăm nu numai din politețe sau formalism această extraordinară a Muzeului Presei din localitate, pentru că realmente îmi dau seama cât de greu se poate realiza așa ceva și cât de necesară este o astfel de acțiune. Nu sunt declarații pur formale, repet. Sunt convins că se pun bazele unei dezvoltări puternice a ceea ce este acum acest frumos muzeu, cu sute de publicații, dovada cea mai clară fiind mulți oameni de aici, pasionați de istoria presei în general”.

Scurtele sau mai lungile conferințe susținute, interferând cu intervenții ale celor prezenți, s-au axat, desigur, pe istoria celor mai vechi publicații din Banatul Istoric, până în actualitate, moderate fiind de jurnalistul Dorina Sgaverdia, la care au participat Gheorghe Jurma, Mădălina Corina Diaconu, Livia Magina, managerul Muzeului de Istorie din Reșița, Nicolae Andrei, autor de cărți despre legendele Văii Almăjului, prof. Tudor Deaconu, cu o vastă activitate în formarea școlară și profesorală, editor de reviste școlare, prof. univ. geograf Martin Olaru. Din păcate, timpul a fost prea scurt pentru toate expunerile pregătite, dar ele vor fi publicate, prin amabilitatea oaspeților, pe site-ul și în Revista UZPR.

Și chiar dacă Livia Magina a adus oarecum la realitate participanții, arătând cu argumente că este foarte greu de găzduit o expoziție permanentă de presă la nivelul unui muzeu obișnuit, care trebuie să se și autofinanțeze, a lăsat totuși deschisă poarta colaborării pentru asemenea expoziții legate de unele evenimente. Dar Mădălina Diaconu a vorbit despre existența certă a Muzeului Presei Românești, realizat cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române. „Era timpul să dăm viață acestei idei, a spus jurnalista. E un muzeu satelit, actualmente într-o sală a Muzeului Literaturii Române, înființat în 2023, de Ziua Mondială a Presei. Avem expoziții temporare, nu știu dacă vom putea avea vreodată o clădire dedicată, dar eu spun că, datorită faptului că există mai multe colecții și exponate al jurnaliștilor în țară, putem vorbi de un muzeu național format din tocmai din toate aceste muzee din țară. E foarte important, însă, să se discute sau să fie expuse în aceste muzee și dovezi ale presei interzise. El poate funcționa și pe ideea unui ONG, dar mai multe informații și dezbateri puteți asculta și pe podcastul Radio UZPR”.

Nu în ultimul rând, Teodora Marin, soția regretatului Ion Marin, unul dintre cei mai inteligenți, verticali și incisivi gazetari pe care i-a avut România, plecat la ceruri în urmă cu opt ani, a vorbit despre Editura UZPR, care publică titluri foarte interesante și care este deschisă spre colaborări, contribuind astfel la zestrea jurnalistică din punct de vedere al cărților.

Un muzeu al presei va apărea, de altfel, și la Reșița, fiind una din promisiunile președintelui Ion D. Cucu și ale echipei sale de la conducerea filialei, cel mai probabil în colaborare cu  Muzeul de Istorie din Reșița.

Țara Almăjului, fascinantă pentru jurnaliști

După-amiaza, atunci când conferințele și-au închis lucrările, s-a dovedit interesantă pentru jurnaliștii din UZPR. Au vizitat muzeul lui Gheorghe Rancu – Bodrog, umitor prin diversitatea exponatelor de tehnică populară. Apoi, profesorul de istorie Mihai Vlădia, fost primar al Comunei Eftimie Murgu, a lăsat o impresie de neșters pentru cei prezenți, devenind un ghid plin de resurse, care a însoțit jurnaliștii prezenți într-o vizită la morile de apă de la Rudăria (actualmente Eftimie Murgu), instalații fascinate, roade ale geniului popular bănățean și românesc. Mihai Vlădia impresionat pe gazetari cu legendele legate de aceste mori uimitoare, care încă funcționează iar custozii lor i-au îmbiat pe cei prezenți cu făină proaspăt măcinată, cu produse și accesorii făcute manual în casă, cu răchie, dulcețuri și alte bunătăți. Aceeași impresie percutantă a obținut-o profesorul Vlădia și în urma vizitei ziariștilor la Muzeu Popular din Eftimie Murgu. O vizită la Mânăstirea Almăj – Putna din Prigor, într-o zonă de-a dreptul paradisiacă, a încheiat o zi plină de impresii, informații, întâlniri cu oameni pasionați și proiecte jurnalistice.

Cea de-a doua zi a fost rezervată pentru participarea la emisiunea „Dincolo de Aparențe”, la Banat TV, singura televiziune din Banatul Montan (www.btv.ro), apoi, la Biblioteca Germană din Reșița, secție a Bibliotecii Județene Paul Iorgovici, condusă de editorul, scriitorul și omul de cultură Erwin Țigla. Aici au venit mai mulți membri ai UZPR, jurnaliști locali, editori și scriitori, discuțiile fiind axate în bună măsură pe viața organizației, una de utilitate publică, așa cum se știe.

UZPR este în acest moment o voce distinctă și profesionistă în jurnalismul românesc, cu relații interne și internaționale foarte bune, cu o bogată agendă de evenimente jurnalistice sau culturale, ce girează o serie de publicații și emisiuni și, ceea ce considerăm important, este un partener serios de discuții pentru autorități și pentru celelalte structuri ale societății, lucrând în acest moment la un statut bine așezat al jurnalistului român. Dar, să nu uităm, constituie și un mediu foarte fertil pentru jurnaliștii tineri, mai ales în ce privește viitoarele lor evoluții în peisajul media românesc.  

Daniel Botgros

membru în consiliul de coordonare al UZPR Caraș-Severin

Lucrare prezentată de Nicolae  Andrei, la secțiunea Presă din cadrul Conferinței Istoricilor din Banatul de Munte (a III-a ediție), 19 octombrie 2024, Șopotu Vechi.

Conferința a fost organizată de către Primăria și Consiliul Local Dalboșeț, sub coordonarea istoricului Dr. Dacian Rancu, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Muzeul Banatului Montan Reșița.

foto: arhiva.reper24.ro

https://radiouzpr.podbean.com/e/presa-culturala-monumentul-%c8%9baranului-almajan/

• UZPR

Prin formele de exprimare, scrisă sau audiovizuală, PRESA are un rol esențial în promovarea culturii și spiritualității unei țări sau a unei regiuni geografice, facilitând  inițierea unor acțiuni de solidaritate și unitate în momente de cumpănă sau în situații deosebite.

O presă responsabilă și liberă are posibilitatea să prezinte sau să reconstituie evenimente prezente sau trecute contribuind la o informare a cititorilor despre cauze, împrejurări, consecințe și autori.

În ultimii ani am constatat preocuparea unor ziariști și publicații din mediul rural.  

În Banat, portdrapelul acestui gen de presă îl constituie Asociația Publiciștilor Presei Rurale, înființată în anul 2008 din inițiativa prof. Ioan Traia și regretatului prof. Gheorghe Rancu.

Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat a căpătat statutul de personalitate juridică în anul 2010 și  își desfășoară activitatea în județele Timiș, Caraș Severin, Arad, Voivodina și Valea Timocului.

Prima ediție a Forumului Publiciștilor Presei Rurale din Banatul istoric a avut loc la Șopotul Vechi, în anul 2011.

Specificul acestei Asociații îl reprezintă preocupările și contribuția ziariștilor și publicațiilor din mediul rural.

Prima manifestare jurnalistico-literare de acest fel a avut loc la Soceni, în mai 2016, localitatea în care s-a născut jurnalistul-țăran Petru Bizeria, editorul ziarului „Opinca”, din Coștei – Voivodina, de la începutul secolului XX.

În secolul XX, din inițiativa și prin contribuția unor iubitori de cultură din mediul rural au apărut publicații specifice jurnalismului rural (foi volante sau ziare locale), despre care reprezentanți de seamă ai culturii interbelice afirmau public că reprezintă nivelul superior la care au ajuns cultura și civilizația din Banatul Istoric.

Cred că este suficient să-i amintesc pe Tata Oancea, Petru Encovei Oancea, redactorul revistei „Vasiova”, editată personal și difuzată, potrivit spuselor sale, „cu traista sau desaga prin Banat de la Bocșa la Oravița și de la Reșița la Timișoara’”, avându-l drept model de inspirație pe Badea Cârțan.

Am participat cea de-a doua Conferință Internațională a Istoricilor și publiciștilor din Banat, organizată la Șopotul Vechi, în anul 2022, unde s-au întâlnit reprezentanți de seamă ai culturii și civilizației bănățene din cadrul Bibliotecii Județene  „A.D. Xenopol”  Arad, Asociației Culturale „Valea Almăjului” din Timișoara, Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banatul Istoric, Asociației Culturale „Banat Cult”, Asociației „Tibiscus” din Uzdin și colaboratori ai Revistei „Almăjul”.

Un proiect de suflet al regretaților Doru Dinu Glăvan și Gheorghe Rancu nematerializat  a fost dorința înființării unui Muzeu al Presei Rurale din Banatul de Munte, Voivodina și Valea Timocului, în cadrul Filialei UZPR Caraș Severin.

Acest proiect se află în prezent în atenția conducerii Filialei județene a UZPR și poate, cu ajutorul conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, va fi materializat într-un viitor apropiat.

 profesor Mihai Ilie Suru

UZPR, Filiala Caraș Severin

Foto: pixabay.com

• UZPR

Revista „Şcoala caraş-severineană” este un periodic care continuă „Şcoala Caraşului” din perioada interbelică, nu numai ca tradiţie, ci şi prin adresabilitate şi  conţinuturi. Prin amabilitatea regretatului poet Nicolae Murgu din Oraviţa, Casei Corpului Didactic Caraş-Severin i-au parvenit patru numere ale acestei reviste, aparţinând anilor 1936 – 1939. Se știe că în perioada interbelică existau cercurile culturale învățătorești care editau revista „Şcoala Caraşului“, revistă cu profil pedagogic.

O privire bibliografică comparativă în timp oferă informaţia că şi atunci revista cadrelor didactice din Caraş apărea în condiţii de penurie financiară. Formatul era mic, coperta era din hârtie obişnuită, subţire şi puţin rezistentă, iar periodicitatea era neregulată. Spre exemplu, nr. 9 (1936) aparţine lunii septembrie, iar nr. 10 -11- 12 din 1936 sunt înglobate într-un singur volum, cu acelaşi număr de pagini.

Revista „Şcoala Caraşului” a apărut la Oraviţa când oraşul era capitala judeţului Caraş şi a prezentat aspecte din activitatea Asociaţiilor învăţătoreşti (de menţionat că în anul 1902 a apărut Casa Şcoalelor pe vremea Ministrului Spiru Haret, iar din 1903 la Bucureşti pe frontispiciul Ministerului Educaţiei stă scris şi astăzi: „Casa Şcoalelor”. Din 1902 până în 1948 putem spune că a fost perioada de geneză a Caselor Corpului Didactic.

Revista „Şcoala Caraşului” era editată „sub îngrijirea Revizoratului şcolar al judeţului Caraş”, începând cu anul 1929, şi tipărită la Tipografia „Progresul” S.A. din Oraviţa. În subtitlu era declarat profilul pedagogic, pe coperta a 2-a se preciza mesajul: “în slujba culturii noastre profesionale şi a educaţiei noastre naţionale”, iar pe coperta I observăm că sunt oferite detaliile: „Partea pedagogică”, „Partea literară”, „Partea oficială”.

Aspectele teoretice privind educaţia au făcut obiectul informării prin rubricile revistei de altădată. De pildă, în nr. 1-2, ianuarie-februarie1937, era prezentată „Teoria biogenetică a educaţiei”, fiind citaţi marii pedagogi ai lumii care s-au pronunţat asupra acestei teorii.

Creaţia şi cultura literară ocupau un număr de pagini apreciabil, atât pentru satisfacerea nevoii de lectură, cât şi cu scopuri metodice (de exemplu, un articol axat pe modalităţi de predare a poeziei).

 „Partea oficială” era reflectată, număr de număr, în cele mai multe pagini ale revistei „Şcoala Caraşului”, lărgind astfel informaţia denumită “oficială”.

Pe lângă Ordinele şi Deciziile miniştrilor ori revizorilor şcolari, paginile revistei publicau şi adrese ale autorităţii prin care erau solicitaţi revizorii şcolari să aplice legi şi hotărâri ale acestora, pe diverse probleme.

„Partea oficială” conţinea şi informaţii, oarecum colaterale procesului de învăţământ, cum ar fi „Tabloul cercurilor culturale din judeţul Caraş, 1936-1937”.

Înfiinţată în anul 1971, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin dezvoltă atribuţiile Casei Şcoalelor, prioritare fiind seturile de nevoi ale cadrelor didactice din unităţile şcolare ale judeţului.

Directorul din perioada 1971 – 1981, prof. Iosif Barna a editat revista Casei Corpului Didactic: „Școala cărășană” sub forma unui Buletin Informativ intitulat „Şcoala fără ziduri”, îngrijit de regretatul prof. Alexandru Bîrsescu – metodist al acestei instituții. Denumirea a fost preluată după numele Parcului Cărășana unde există sediul Casei Corpului Didactic, în fosta Vilă Koch – Clădire de patrimoniu, unde a funcționat și Inspectoratul Școlar Județean. De menţionat că în 1986 Casele Corpului Didactic au fost desfiinţate, dar clădirea după intabulare în proprietatea Statului Român, a fost dată în administrarea Casei Corpului Didactic.

Spaţiu de prezentare a problemelor educaţiei şi învăţământului din perspectiva valorilor şi standardelor europene

Casa Corpului Didactic Caraş-Severin este reînfiinţată în anul 1990 prin Nota Telefonică nr. 21/04.01.1990 şi prin Adresa nr. 9867/20.03.1990 emise de Ministerului Învăţământului şi Dispoziţia nr.11/12.03.1990 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

Pentru popularizarea experienţelor pozitive şi a exemplelor de bună practică în domeniul didacticii moderne şi al activităţii educative s-a editat pentru prima dată revista “Şcoala caraş-severineană”, sub egida Casei Corpului Didactic Caraş-Severin al cărui director a fost regretatul prof. Gheorghe Magas. Revista, sub o formă de foi volante (ziar) era editată cu ocazia unor aniversări, concursuri (Memorialul Traian Lalescu), olimpiade naţionale desfăşurate în Caraş-Severin, Seminarul DIDACTICA. 

O preocupare constantă a acestei revistei a constat în prezentarea şi explicitarea curriculum-ului şi dezvoltarea acestuia, în concordanţă cu exigenţele schimbărilor structurale din învăţământul românesc.

Instruirea diferenţiată, bazată pe teoria inteligenţelor multiple, evaluarea prin teste după itemi obiectivi, semiobiectivi şi subiectivi au fost subiecte predilecte, oarecum prezentate ca o expresie a integrării noastre în didactica actuală.

Spre comparaţie cu „Şcoala Caraşului” din perioada interbelică poate fi supus atenţiei doar un titlu din “Partea pedagogică”, a revistei “Şcoala Caraşului”, nr. 9, septembrie 1936: “Importanţa textelor pentru măsurarea inteligenţei în studiul individualităţii şi modul de aplicare în învăţământul primar”.

Începând cu anul 1999, Revista „Şcoala caraş-severineană” apare în serie nouă, iar instituţia Casa Corpului Didactic Caraş-Severin a reuşit, prin demersurile făcute de prof. Tudor Deaconu, în calitate de director, să obţină, începând cu anul 2002, Codul ISSN 1583-5529 din partea Bibilotecii Naţionale a României.

Seminarul Didactica a fost conceput încă de la prima ediţie din 1991, în parteneriat cu reprezentanţi ai învăţământului din Landul Steiermark Austria, ca un forum internaţional pentru dezbaterea celor mai actuale probleme ale didacticii, educaţiei şi învăţământului, care a reunit de-a lungul anilor reprezentanţi ai învăţământului din mai multe ţări europene (Austria, Anglia, Franţa, Germania, Norvegia, Serbia, Spania, Suedia, Ungaria)   şi chiar din Statele Unite ale Americii, devenind astfel din 1999: DIDACTICA INTERNAŢIONAL – simbolul emblematic al învăţământului din Banatul Montan, pentru activităţile de formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.

Totodată „Colocviile de toamnă” derulate de Inspectoratul Şcolar şi Casa Corpului Didactic Caraş-Severin în perioada 1999 – 2006 prin organizarea Cursurilor de formare managerială organizate în parteneriat cu Departamentul pentru învăţământ al Landului Steiermark şi Institutul Pedagogic Graz – Austria s-au regăsit în paginile revistei Şcoala Caraş-severineană.

Temele impuls propuse de-a lungul anilor au fost adevărate provocări care au supus dezbaterii cele mai actuale demersuri care vizează didactica modernă,  educaţia ca un sector de interes public, formarea cadrelor didactice, aducând în actualitate practicile de succes din România, din Europa şi nu numai, fără de care schimbarea de mentalitate nu ar fi posibilă.  Abordările temelor impuls propuse şi dezvoltarea acestora de-a lungul celor 25 de ediţii, au făcut ca Revista „Şcoala caraş-severineană” să devină o adevărată tribună de dezbatere a problemelor educaţiei şi învăţământului din perspectiva valorilor şi standardelor europene.

Toate acestea au fost posibile datorită sprijinului acordat de către unităţile de învăţământ din judeţ, autorităţilor locale şi în special sprijinului Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care a susţinut financiar apariţia Revistei „Şcoala caraş-severineană” pe baza Proiectului DIDACTICA depus spre finanţare an de an, la această instituţie, de către Casa Corpului Didactic Caraş-Severin.

Să nu uităm că oricât de diversificate ar fi suporturile actuale de culegere şi transmitere a informaţiei, cuvântul scris pe clasica hârtie şi concentrat în, să zicem, clasica revistă, rămâne fundamental. Prin Revista „Şcoala caraş-severineană”, editată şi astăzi, chiar cu o apariţie sporadică, aşa, ca altădată, străduiţi-vă să fiţi de folos celor angrenaţi în munca didactică zilnică, atât cu informaţii verificate în timp, cât şi cu probleme care ţin de modernizarea corespunzătoare a prezentului şi viitorului.

Am ţinut să fac aceste precizări pe această cale întrucât nu am putut să o fac în direct la evenimentul organizat de Casa Corpului Didactic Caraş-Severin la Palatul Cultural în parteneriat cu Teatrul de Vest Reşiţa, în toamna anului 2015.

Felicitări celor care gândit organizarea un astfel de eveniment, cu ocazia unui  nou început, de ce nu, dar le recomand ca, dincolo de opțiunile politice, de orgoliile individuale şi invidia personală, să nu uite de înaintaşii de la care au putut prelua ceva, amintindu-le meritele, chiar şi pe ei, aducându-le mulţumiri, şi de ce nu, un pios omagiu, mai ales, celor care nu mai sunt printre noi.

Acum îmi exprim regretul că de o bună vreme revista nu mai apare și este păcat, întrucât Casa Corpului Didactic are Editură proprie ce poartă numele unui fost director, Prof. Gheorghe Magas. Eu personal voi depune în cadrul Muzeului Presei din Banatul Montan, colecția personală a revistei editată în perioada când am deținut funcția de director, spre aduceri aminte,

prof. Tudor Deaconu

fost director al Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, în perioada 1998 – 2015

23 octombrie 2024, Reșița, Muzeul Banatului Montan / ora 19.00:

Festivalul Internațional „Sabin Pautza”, ediția a XI-a.

Vernisajul expoziției de artă naivă a membrilor Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka). Expun: Viorica Ana Farkas, Niculina Ghimiș, Doina & Gustav Hlinka și Tatiana Țibru.

 

 

23. Oktober 2024, Reschitza, Museum des Banater Montangebiets / 19:00 Uhr:

Internationales „Sabin Pautza”-Festival Reschitza, XI. Auflage

Vernissage der Ausstellung Naiver Kunst mit Mitgliedern des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza” (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka). Es stellen aus: Viorica Ana Farkas, Niculina Ghimiș, Doina & Gustav Hlinka und Tatiana Țibru.