DOAMNE, CE CAPODOPERĂ ESTE OMUL!

Motto: Omul cu sufletul mai pur ca lebăda sfidează eternitatea

Și-nzăpezit de stele și luceferi, ne strigă și astăzi dintre viscole și ploi

Frații mei de vise și candoare nu lăsați să se ruineze cetatea

Clădită împreună cu cărămizi de rouă, cu sânge și sudoare

Cu iubire și credință în oameni când lacrima tristeții se cuibărea  în noi!

Mișcați profund de strigătul  lui Gheorghe Rancu, răstignit în tăcerea ce-a pus stăpânire pe existența noastră și-nfiorați de gândul că acolo la Șopotu Vechi (nu-l vom mai revedea ca altădată) județul Caraș-Severin, colțul de rai prin care fascinația satului a înflorit minuni și miracole, pornim la drum Timișoara, Oravița, Șopotu Vechi.

Minuni spirituale cu parfum de veșnicie și perenitate într-un timp de speranțe și incertitudini. Miracole umane prin care satul ca o lumină ca un ecou de cântec risipit pe pe dealuri ori munți se identifică în mod fericit cu oamenii care au consimțit a fi primii la răsăritul soarelui și inevitabil la apus.

Unul dintre aceste miracole a fost și omul Gheorghe Rancu Bodrog, profesor de istorie, publicist, autor de monografii, membru UZPR, profesor emerit al școlii, întemeietor al unui Muzeului etnografic la el acasă și al Muzeului presei din Banatul Montan la Căminul Cultural din Șopotu Vechi. Obiective de importanță deosebită în arealul  geografic-istoric, cultural-artistic al Carașului și nu numai.

Cu mulți ani în urmă, l-am cunoscut indirect prin seria de bijuterii literare a domnului Constantin Falcă ,,Cărășeni de neuitat” din care nu putea lipsi, cărășanul de neuitat Gheorghe Rancu Bodrog, un om încă tânăr și liber în spiritul său  (i)luminat de vocația sa de bănățean absolut și de un sentiment puternic de iubire de istorie, tradiții, obiceiuri ale zonei și  nu în ultimul rând iubitor de semeni, care  i-au însuflețit existența  și entuziasmul în tot ceea a clădit trainic și frumos în slujba comunității și a patrimoniului românesc. L-am cunoscut personal cu prilejul unor prezentări de carte la Reșița și Timișoara, un om simplu, echilibrat, am și scris cu multă deschidere prietenească despre activitatea sa.

Acum, într-o frumoasă zi de toamnă împreună cu colegii de breaslă din Timișoara, Ioan Hațegan, Ștefan Tat, Ioan Ionescu, Gheorghe Lungu, suntem la Biserica din Șopotu Vechi, unde și clopotele bat cu tristețe, ascultăm aproape înlăcrimați, alături de toți enoriașii, care l-au cunoscut, respectat, prețuit și iubit, slujba de comemorare a celui ce a plecat dintre noi anul trecut. Cei apropiați  au rostit cu venerație, alocuțiuni referitoare la viața, activitatea și rolul său în promovarea tradițiilor și obiceiurilor din Banatul Montan. În acest sens menționăm reprezentația unei scenete ,,Soacra și nora” prin care se transmite generațiilor viitoare comoara graiului popular românesc, ca o binecuvântare a sufletului. Protagoniști, colaboratorii  statornici și iubitori de omul , profesor și istoric, Gheorghe Rancu, prof. Ana Doina Zeicu, elevii Denisa Popit, Olariu Lăzărescu Iancu Alexandru, de la Liceul Tehnologic,, Nicolae Stoica de Hațeg.

Gheorghe Rancu, astăzi ne privește cum ne privea dintotdeauna, vertical, din cimitirul de marginea satului Șopotu Vechi, în care adoarme cu tâmpla rezemată de visul din care încă ne mai strigă, sfidând eternitatea; Frații mei de vise și candoare nu lăsați să se ruineze cetatea! Și sunt convins că nu se va ruina, fiul său dr. istoric, Dacian Rancu, împreună cu familia și comunitatea vor face totul pentru a continua și dezvolta bogăția spirituală lăsată ca moștenire nouă și celor ce vor veni.

 

În materializarea acestui deziderat ca un semn de respect și omagiere a personalității omului de cultură și jurnalism, Gheorghe Rancu, UZPR care a fost prezentă cu o delegație formată din, domnul Emil Stanciu, vicepreședinte, doamnele Corina Mădălina Diaconu, secretar general și Teodora Marin, coordonator editura UZP, a promis tot sprijinul necesar. Dovadă elocventă că suntem ÎMPREUNĂ la bine dar mai ales în momentele de cumpănă ale vieții, că noi scriem tot împreună istoria clipei, clipa care ne definește ca oameni trecători prin această viață și credința că nimeni nu este singur în singurătatea noastră aici pe pământ și în lumea de apoi.

Ora 17,00.  Soarele se retrage în amurg și el ca și mine mai trist ca niciodată și abătut de gânduri mă-ntorc la Timișoara, călăuzit de figura luminoasă a domnului prof. Gheorghe Rancu, care a rămas în sufletul meu ca un ecou de cântec (ne)stins și risipit între dealuri și munți, ca o proiecție pe zare a unui înger cu aripi de rouă survolând eternitatea!

,,Doamne, ce capodoperă este Omul”!

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNESCĂ ÎN PACE!

P.S. După slujba de pomenire-comemorare, în imediata apropiere a Bisericii, la Căminul Cultural din Șopotu Vechi, s-au desfășurat lucrările Conferinței Istoricilor din Banatul de Munte. Organizatori și parteneri: Primăria comunei Dalboșeț , UZPR, Filiala UZPR Caraș Severin, Muzeul Banatului Montan Reșița. Lucrări prezentate pe două secțiuni: Istorie, biserică, școală, tradiții și obiceiuri, moderator Ioan Hațegan. Istoria Presei, moderatori, Ion. D. Cucu, președinte Filiala Caraș Severin și Dorina Sgaverdia, membru UZPR și fondator al Clubului Presei din Banatul de Munte. În acest context, doamna Mădălina Corina Diaconu, a oferit o Diplomă de Excelență din partea UZPR, Muzeului Presei din Banat, însoțită de Medalia Jubiliară a UZPR, înmânate lui Dacian Rancu, fiul lui Gheorghe Rancu, fondatorul Muzeului.

Dincolo de aceste momente  emoționante și de reflecție sentimentală, menționez prilejul deosebit de mă reîntâlni cu oameni de cultură și presă cu care am socializat și am făcut schimb de publicații și cărți, atât cât timpul mi-a permis. Gabriela Șerban, Costel Simedrea, Constantin Vlaicu, Adela Popa, Livia Magina, Gheorghe Jurma, Ion Traia, Martin Moraru, Andrei Nicolae, Mihai Chiper,  Dorin Bălteanu, Titu Trifu Pervulescu, Petru Opruț, Gheorghe Blejușcă, Aurel Bancu și alții.

Dumitru Buțoi, Filiala UZPR ,,Mihai Eminescu”, Timișoara

În meseria de dascăl nu există limită (dialog cu prof. Aurora DEMEA – Școala Gimnazială Nr. 2 Hunedoara

 

În cadrul GALEI DE EXCELENȚĂ – HUNEDOARA DE SUCCES (ediția 2024) printre laureați, ca „cel mai bun profesor” erați nominalizată și dvs. Cum comentați?

– Este o inițiativă admirabilă a Primăriei Hunedoara, de a promova excelența, în toate domeniile. În ceea ce mă privește, consider că oricare dintre colegii mei ar fi meritat să fie printre premianți. Fac parte dintr-un colectiv de oameni sufletiști, implicați, buni profesioniști.

Care credeți că v-au fost calitățile drept suport acestei reușite?

– Așa cum am menționat, colectivul din care fac parte a fost cel mai bun suport al activității mele și al tuturor activităților din Școala Gimnazială Nr. 2. Caracteristica reușitelor mele: munca în echipă, implicarea în proiecte educaționale, extinderea activității de dascăl dincolo de spațiul concret al școlii, utilizarea tuturor abilităților, profesionale și umane în slujba copiilor.

Aveți și calități care vă deranjează?

– Da. Tendința de a dori mereu mai mult. În meseria de dascăl nu există limită, mereu poți să faci ceva, mereu poți să te implici și uneori toate acestea se fac în detrimentul timpului petrecut cu familia.

Sunteți profesor de religie. Ce presupune predarea-învățarea activă la religie?

– Îmi vine în minte un citat din Anatole France: „Nu vă mândriți cu predarea unui număr mare de cunoștințe. Stârniți numai curiozitatea. Mulțumiți-vă să le deschideți mințile, nu le supraîncărcați. Puneți în ele scânteia”.  Religia nu se poate mărturisi decât prin trăire și viață religioasă. Educația religioasă din cadrul orelor de religie îi conduce pe copii la scopul suprem al existenței: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Trăirea religioasă declanșează resorturi profunde, care pot determina în om fapte morale, în conformitate cu poruncile lui Dumnezeu. Educația religioasă este importantă și din punct de vedere social, pentru că pune accent pe formarea omului moral, care trăiește în comunitate și pentru comunitate.

Cum reușiți să formați la elevi virtuțile creștine și consolidarea deprinderilor de comportament morel-religios?

– Copiii, în special adolescenții, sunt preocupați de marile probleme ale vieții. În această perioadă ei au nevoie de modele în viață, au nevoie să își contureze un ideal. Uneori, în această perioadă, de la copilărie la adolescență, preocupările lor trec printr-o criză de multe ori periculoasă. Apare spiritul critic, negativismul și este foarte importantă argumentarea și dialogul. Aici intervine rolul educatorului (părinți / școală / biserică),pentru a-l face pe copil să fie animat de idealuri înalte, să fie entuziasmat de tot ce este frumos, nobil și moral, toate acestea fiind cuprinse în învățăturile fundamentale de credință. Idealurile religioase dobândite conduc către o practică religioasă, înțeleasă mult mai bine și mult mai profund. Practica religioasă le face mult bine copiilor, le purifică sentimentele, mai ales pe cel al iubirii, le înnobilează sufletul și îi conduce spre o lume a frumosului și a binelui.

Punctați-ne câteva dintre activitățile extrașcolare pe care le organizați cu elevii.

– Activități extrașcolare? Dacă aruncați o privire pe pagina Școlii Gimanziale Nr. 2 veți observa o abundență de activități extrașcolare. Așa cum am spus, tot colectivul școlii este format din oameni inimoși, dedicați meseriei, implicați în tot ceea ce înseamnă proces educativ, în cadrul școlii și în afara ei. Aș putea enumera excursii, în țară și peste hotare, pelerinaje, proiecte Erasmus, concursuri școlare, o efervescență de activități și acțiuni, în concluzie, deși am fost desemnată Cel mai bun profesorconsider că această distincție este a întregului colectiv din care fac parte, acești oameni minunați, inimoși, buni profesioniști: colegii mei.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

 

Presa în Banat – Radio UZPR

Presa în Banat

Presa în Banat

Lucrare prezentată de Gheorghe Jurma, scriitor, jurnalist, editor, directorul Editurii „TIM” din Reșița, redactorul-șef al revistei de literatură, artă și cultură „Semenicul“, la secțiunea Presă din cadrul Conferinței Istoricilor din Banatul de Munte (a III-a ediție), 19 octombrie 2024, Șopotu Vechi.

Conferința a fost organizată de către Primăria și Consiliul Local Dalboșeț, sub coordonarea istoricului Dr. Dacian Rancu, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Muzeul Banatului Montan Reșița.

Spre deosebire de edițiile anterioare, în acest an manifestarea a cuprins în desfășurarea sa și participarea  Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș Severin, prin membrii ai filialei, alături de reprezentanți ai conducerii sale centrale. Participarea a constat în cuprinderea primei părți a Colocviilor presei din Banatul de munte în lucrările conferinței, aceste colocvii fiind organizate de către Clubul Presei din Banatul de Munte al filialei UZPR Caraș Severin. (https://uzprcarasseverin.org

INVITAȚIE: Conferințele Dilema la Reșița, 24-26 octombrie

 

ÎNVĂȚ / DEZVĂȚ / RĂSFĂȚ
24-26 octombrie 2024
24, 25 octombrie: Aula Eftimie Murgu, Centrul Universitar UBB
26 octombrie: Sala Lira a Liceului de Arte Sabin Păuța

INVITAȚIE

Am bucuria să vă invit la un eveniment cultural important pentru Reșița: Conferințele Dilema.

Sub titlul ÎNVĂȚ / DEZVĂȚ / RĂSFĂȚ, Conferințele Dilema_ vin la Reșița, primul learning city din România, pentru a vorbi despre educație. Despre cum educația neîntreruptă, iar nu absența ei, își este propriul motor. Pentru că mintea noastră este anume făcută să învețe mereu. Dar orice învăț presupune un dezvăț.
Cînd obții ceva, pierzi ceva: o obișnuință, o prejudecată, o idee pe care o credeai bună, dar care e contrazisă de ceea ce înveți – și așa mai departe. Unii sunt îndărătnici să învețe tocmai din cauză că nu vor să piardă nimic din ce au sau știu. În plus, sunt lucruri care nu se pot învăța – lucruri pe care nu ni le predă nimeni. În viață, suntem foarte adesea pe cont propriu, solitari în căutările noastre. Dar recompensele pe care le aflăm nu doar la capătul drumului, ci aproape la fiecare pas, ghidați cum suntem de marile minți și marile lor capodopere, ne fac să ne simțim privilegiați. Sau, dacă vreți, răsfățați.

Știm însă că nu doar oamenii învață, învață și comunitățile. Există cu siguranță lecții pe care e obligatoriu să le învățăm împreună. De pildă, marile lecții ale istoriei. Cum învață comunitățile? Și de la cine? Cînd ne-am format, ca națiune, în veacul XIX, am avut adevărați dascăli ai națiunii.
Sîntem noi azi o națiune matură, cu învățămintele trase, sau încă avem nevoie de pedagogi naționali?

Acestea, și încă altele, sunt întrebările cu care venim. Nu
pretindem că vom găsi răspunsuri, ci că vom căuta, din variate perspective epistemice, indicii, căi și modele de urmat. Și că, în
felul acesta, ne vom așeza mai sănătos și mai productiv în dilemă.

Sever Voinescu, redactor-șef Dilema
_______

Programul detaliat al Conferințelor Dilema la Reșița:

Joi, 24 octombrie, Aula Eftimie Murgu a Centrului Universitar UBB ora 18.00. Adriana Babeți în dialog cu Marius Lazurca: Ce învață un profesor/un diplomat. De la cine? De ce?
ora 19.30. Călin Cotoi: Cine și cum învață comunitățile? Despre diferite moduri de a învăța și a te lăsa învățat

Vineri, 25 octombrie, Aula Eftimie Murgu a Centrului Universitar UBB ora 18.00. Sever Voinescu: Publicul și elita – cine învață pe cine?
ora 19.30. Adrian Cioroianu: Ziua de mâine, între fantezie și
amnezie. Teama de viitor și irelevanța educației.

Sâmbătă, 26 octombrie, Sala Lira a Liceului de Arte Sabin Păuța ora 18.30.  Iosif Constantinescu și Ovidiu Pintilie: _Cum să ascultăm
muzica clasică? recital de chitară clasică urmat de o conversație cu Sever Voinescu

Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Conferințele Dilema la Reșița sînt finanțate de Primăria
Municipiului Reșița și organizate în parteneriat cu revista Dilema, Grupul pentru Management și Mediere Culturală și Prietenii
Dilemei
Partener strategic: UniCredit Bank
Partener: Centrul Universitar UBB Reșița
Partener media principal: Radio România Reșița

Cătălin Lazurca
Conferințele Dilema
Discuția secretă – festival de literatură
0768 983 494

INVITAȚIE: Ziua Națională a Austriei (26 octombrie)


23 octombrie 2024, Reșița, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 16:00:

Ziua Națională a Austriei (26 octombrie)

Un reper al Austriei: Capela romano-catolică din Oberndorf bei Salzburg, locul unde, în urmă cu 206 ani , în Crăciunul anului 1818 avea să prindă contur minunatul colind „Stille Nacht = Noapte sfântă“. Cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, o expoziție de fotografii realizate de Erwin Josef Țigla. Participă Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: Elena Cozâltea) și copiii de la Formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea)



23. Oktober 2024, Reschitza, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek / 16.00 Uhr:

Nationalfeiertag Österreichs (26. Oktober)

Ein Wahrzeichen Österreichs: die Römisch-Katholische Kapelle Oberndorf bei Salzburg, Ort, wo, vor 206 Jahren, zu Weihnachten 1818 das berühmte „Stille Nacht, heilige Nacht”-Lied entstand. Eine Fotoausstellung von Erwin Josef Țigla. Es nehmen teil der „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea) und die Kinder der „Enzian”-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordinatoren: Marianne & Nelu Florea)