TÜNDE PETNEHÁZI, ÎNTRE IUBIRE ȘI MISTER

O cunosc pe Tünde Petneházi de aproximativ 24 de ani, am lucrat la aceeași firmă împreună câțiva ani, pot spune că i-am urmărit traseul artistic, opera, am participat la expozițiile de pictură organizate de ea în Municipiul Lugoj, este născută în Lugoj și iubește acest oraș.
Așadar, Tünde este un om dinamic, plin de viață, spontană, iubește frumosul și oamenii care se bucură de viață și care realizează lucruri frumoase în drumul lor.
Prietenia noastră a fost mereu plină de culoare, Tünde este în primul rând o femeie amuzantă, prietenoasă, prea darnică cu cei din jur, iată definiția unui suflet bun, în același timp ea este o artistă, o definesc culorile din toate tablourile ei, misterul.
Opera sa de artă se naște într-un mod tainic, precum poezia, este o legătură strânsă între ele, totul este enigmatic.
Pictura lui Tünde Petneházi este desprinsă parcă de lume, este ea însăși creând o atmosferă spirituală. Văd o mână de suprarealism care răzbate în lumi paralele, apare și dispare, acționează într-un anume fel de parcă toată omenirea ar fi la picioarele ei, pot spune că această mână nu poate fi dirijată decât de Dumnezeu.
Tablourile pornesc de la pasteluri și cerate, sunt forme de cunoaștere a realității și ajung la forme abstracte. Culorile folosite sunt primare și binare, culori vii, pure, culori care se lipesc de pereții sufletului. Tünde creează o lume puternică, dar simplă, este un efect pictural pe care eu l-aș numi mister.
Îmi oferă inspirație, mă face să scriu o poveste, îmi vine parcă să cânt, simt o stare de căutare infinită și parcă totul se transformă în elementele unei civilizații, elemente de legătură formate din dorință, iubire, noul din Univers. Tocmai de aceea spun că tablourile artistei Petneházi reprezintă semnificația personală a dorințelor și a simbolurilor, ele parcă vorbesc sufletului nostru despre tot ce ne înconjoară.
Atunci când sufletul omenesc are nevoie de iubire, arta îi poate oferi trăirea, hrana necesară pentru că ea este dragostea de viață, cu cât arta este mai vie, cu atât sufletul omenesc trăiește mai puternic. Sunt convinsă că între suflet și artă există o legătură ancestrală, o împlinire.
Artiștii au mereu o strălucire în ochi, aș putea spune că și atunci când dorm, ei dorm cu ochii deschiși, pentru a da culoare oamenilor, naturii, vieții.
Felicitări și viață lungă în culori calde, pline de vibrație ce învăluie arta simțirii noastre.

Maria ROGOBETE MEMBRU UZPR LUGOJ 05.10. 2024