Noaptea Muzeelor la Sate – ediția 2024

Continuând proiectul ,,Noaptea Muzeelor la Sate”, al cărui debut a avut loc în anul 2023, Valea Almăjului a participat și în acest an la cea de-a doua ediție a respectivei manifestări. Înscrise în proiect, ca și în anul anterior, au fost cele două entități muzeale acreditate, din acest areal, respectiv: Colecția privată de arheologie și etnografie ,,Almăjul”, din Șopotul Vechi și ,,Casa memorială Novacovici”, din Gârbovăț. 

Acțiunea celor două entități menționate s-a desfășurat în seara de 31 august, având ca parteneri Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș Severin, și Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat. Nu a lipsit sprijinul acordat, ca la prima ediție, de către Muzeul Banatului Montan din Reșița.

Acțiunea de la Șopotul Vechi a fost organizată și coordonată de către dr. Dacian Rancu, fiul regretatului profesor și publicist Gheorghe Rancu Bodrog, cel care a înființat cu câțiva ani în urmă această colecție privată. Nu în ultimul rând trebuie menționată înscrierea în itinerariul obiectivelor deschise vizitatorilor, Muzeul Presei Bănățene, din aceeași localitate, primul de acest gen înființat în arealul Banatului Montan. Muzeul a luat ființă la inițiativa și prin strădania aceluiași Gheorghe Rancu Bodrog, figură reprezentativă a Văii Almăjului, recunoscut pentru toate activitățile sale cultural-educative, prin care a promovat istoria, tradiția cultural-spirituală a Țării Almăjului, în mod special, dar și a întregului Banat din granițele sale istorice. Nu voi omite a menționa faptul că Gheorghe Rancu Bodrog a fost și un membru marcant al UZPR, făcând parte din filiala Caraș Severin, mare parte dintre acțiunile sale desfășurându-se în parteneriat cu UZPR, inclusiv constituirea acestui muzeu al presei. În respectivul context, remarcăm prezența între vizitatorii acestei ediții a Nopții Muzeelor la Sate, și a președintelui filialei Caraș Severin a UZPR, a domnului ID Cucu, alături de alți membri ai filialei, din Reșița, Forotic, Prigor, Mehadia etc. De asemenea, au fost prezenți și membrii ai Asociația Publiciștilor Presei Rurale, din Timișoara și Băile Herculane.

Cea de-a doua entitate muzeală vizitată, ,,Casa memorială Muzeu Novacovici Gârbovăț”, înființată în memoria preotului profesor Romulus Novacovici (1897-1929), ctitor și director al Gimnaziului ,, Principele Carol” din Bozovici (1922). Descendent al acestei familii, custodele acestui muzeu, doamna Felicia Novacovici, cu binecunoscuta ospitalitate și-a întâmpinat și de această dată oaspeții vizitatori. Paleta largă de exponate prezente aici, la care se adaugă și imobilul care le găzduiește, neschimbat prin intervenții majore de restaurare cu elemente moderne, creează liniile temporale care conturează vizitatorului imaginea trecutului cu elementele sale tradiționale reprezentative. Felicitări doamnei Felicia pentru strădania depusă și pentru deosebita reușită !

O concluzie a experienței oferite, este că amprenta acestui gen de acțiuni este una necontestabilă, totuși, în lipsa unei promovări mai ample, reușita ei va fi una destul de limitată, rezumându-se oarecum la nivel local. În acest sens, promovarea și implicarea masss media, prezentă și acum, pare a fi insuficientă în lipsa unor inițiative de colaborare cu instituțiile responsabile pentru promovarea culturii și a tradiției, nu în ultimul rând cu a celor însărcinate cu educația tinerelor noastre vlăstare, prin lansarea unor acțiuni specifice, între care și inițierea unor itinerarii tematice. Cunoașterea și familiarizarea tinerilor cu tot ce ține de istoria și tradiția cultural-tradițională, constituie fără îndoială elemente esențiale ale unei dezvoltări sănătoase a societății și a națiunii noastre.

Constantin VLAICU/UZPR

Cinciș Fest – 2024 la prima sa ediție

Zona de agrement Cinciș, o autentică zonă turistică, a fost gazdă ospitalieră a primei ediții a Festivalului Gastronomic Cinciș Fest 2024.
Cei prezenți aici, tineri și vârstnici, au descoperit cu satisfacție o destinație îmbietoare, originală, un peisaj superb, o natură primitoare.
Nu a lipsit premierea celui mai gustos preparat la ceaun, un spectacol de muzică populară, concert de muzică ușoară și o reușită discotecă.
Pe fondul unui cadru sărbătoresc, am consemnat premierea a șase cupluri familiale care au împlinit 50 ani de la căsătorie, fiecare dintre ele cu pasiuni și realizări care le-au oferit expresie și perspectivă asupra vieții.
A fost un moment de recunoștință din partea Primăriei Teliucu Inferior și a Consiliului local (primar ing. Pupeză Daniel Gheorghe) față de aceste familii care s-au condus și trăiesc alături de semeni cu respect și înțelegere.
Așa după cum susținea primarul comunei, aceste cupluri sărbătorite și-au creionat viața cu bucurie și învățăminte, știind să-și dezvolte abilitățile și să găsească soluții pentru a aduce valoare și impact în propriile proiecte.
A fost o zi aniversară care trebuia sărbătorită.
Iată și numele familiilor premiate: Apostol Gheorghe și Tiberia, Codreanu Traian și Emilia, Goleșie Ioan și Victoria, Lăscuț Ioachim și Rodica, Tămaș Aron și Ioana, Vlad Ioan și Maria.
Fiecare cuplu a primit din partea ziarului „Accent Media” (director Cornel Poenar – vicepreședinte al Filialei județene a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România) – Diploma de onoare „O zi din viață” în amintirea anilor petrecuți, o zi din jurnalul sufletului, cu o puternică satisfacție care a trezit și menține dragostea și dorul de viață.
Întrucât unii dintre sărbătoriți sunt membri ai Asociației CARP „Speranța” Hunedoara, președintele acesteia, ec. Rotar Delian Dorel, le-a transmis un mesaj, din care spicuim: La mulți ani și să găsiți în continuare înțelegere familială, străbătând cu mult curaj cărările vieții. Prin pasiunile care vă definesc, să vă oferiți mereu bucurie și confortul unei vieți civilizate.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR