Au trecut deja zece ani de la plecarea maestrului Constantin Lucaci la cele veșnice și încă îmi este totul atât de proaspăt în memorie. Încă îmi răsună în urechi vocea tremurândă a Irinei, care mă anunța că „a murit Ginu”… Era 19 iulie 2014, iar vestea era îngrozitor de dureroasă!
În 23 iulie 2014, la București, „sculptorul luminii” a fost condus pe ultimul drum pământesc de o mână de oameni, fiind înmormântat în Cimitirul Străulești II, alături de alți importanți artiști și oameni de cultură.
Sculptorul Constantin Lucaci s-a născut la Bocşa, jud. Caraș-Severin, pe str. Muncii nr. 15, în 7 iulie 1923 și s-a stins în 19 iulie 2014 la București. Este cunoscut mai ales datorită fântânilor cinetice care înfrumuseţează câteva oraşe importante din ţară şi sunt făurite de către acest talentat și harnic bocșean.
Fântânile maestrului Lucaci sunt simfonii ale apei izvorâte dintr-un suflet bântuit de stări contradictorii: frumos, armonie, visare, lumină, pace, pe de o parte, iar pe de altă parte trudă, tehnică, ştiinţă, rigurozitate, meticulozitate.
Prima fântână este cea de la Constanţa, în 1971. Urmează Turnu Severin 1979, Vaslui 1981, Reşiţa 1984 , Brăila cu trei fântâni 1988- 1992, Giurgiu 2000, Alba Iulia 2007.
Cu fântâna de la Constanţa şi ciclul „Spaţiu şi lumină” începe zodia lui Constantin Lucaci, acestea consacrându-l ca un artist modern, un renascentist modern, un sculptor al metaforelor şi ideilor în inox.
În anii studenţiei a avut loc debutul său în artă, iar lucrarea „Înotătorul” îi aduce porecla de „Il genio”, incluzându-l în Istoria artelor şi propus la Premiul de Stat.
Constantin Lucaci a inventat un pantograf spaţial, care a fost brevetat mai întâi în Italia şi Franţa, apoi în România. Oficiul de Stat pentru Invenţii a premiat pantograful considerându-l cea mai interesantă invenţie a anului 1957.
Participă şi adună nenumărate premii de la expoziţii din ţară şi străinătate, devenind unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști români contemporani.
În 1982 primeşte din partea guvernului italian Ordinul „Cavaler al Meritului Republicii Italiene”, în 1984 Universitatea din Viena şi Fundaţia Alfred Toepfer cu sediul în Hamburg, Germania, îi acordă premiul „Herder”, „Premiul Nobel al Estului”, devenind primul sculptor român care primeşte acest premiu, aşezându-l între personalităţile marcante ale artelor şi ştiinţelor spiritului din Europa.
Continuă organizarea de expoziţii în diverse oraşe din ţară şi străinătate, în 1999 i se atribuie Medalia de Aur la Bienala Internaţională Dantescă de la Ravena, iar în 2007, sub patronajul Vaticanului, în Pinacoteca Sanctuarului San Francesco di Paola, Italia, a fost inaugurată „Colecţia Constantin Lucaci”, fiind singurul artist român care beneficiază de acest privilegiu muzeistic din partea Sfântului Scaun. „Un artist cu loc în orice proiect al lumii!” Astfel a fost perceput maestrul Constantin Lucaci. „Sculptând lumina” şi-a sculptat nemurirea.
Un strop din această lumină, o picătură din geniul maestrului se află şi la Bocşa. În Bocşa Montană, pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 43. În data de 5 iunie 2012 la Bocşa a fost inaugurat Muzeul „Constantin Lucaci” – „Spaţiu şi lumină” – Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” revenindu-i onoarea să realizeze acest muzeu împreună cu maestrul, la inițiativa primarului Mirel Patriciu Pascu.
Tot la propunerea Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, din anul 2008 maestrului Constantin Lucaci i se conferă Titlul de Cetățean de onoare al orașului Bocșa, titlu oferit și de județul Caraș-Severin la inițiativa ministrului Sorin Frunzăverde.
Constantin Lucaci s-a stins la București, vegheat fiind de soția sa, Irina, cea care i-a stat alături 62 de ani.
Irina Lucaci (Tomescu) s-a născut în Focșani la 10 aprilie 1925 și s-a stins duminică, 28 martie 2021, în apartamentul din București. A fost întreaga sa viață soția, perechea, sprijinul și încurajarea maestrului Constantin Lucaci!
Tatăl Irinei absolvise dreptul, dar lucra ca militar artilerist, iar mama era casnică. În toamna anului 1952 Irina l-a cunoscut pe proaspătul absolvent de artă Constantin Lucaci, iar după numai șase luni s-au căsătorit. „Când l-am cunoscut pe Gin m-a luat de mână și nu mi-a mai dat drumul. De mână m-a ținut toată viața” mărturisea într-un interviu realizat în anul 2020, la momentul în care doamna Irina Lucaci a donat Primăriei Sectorului 1 de pe bulevardul Banu Manta din București cinci lucrări de sculptură realizate de maestrul Constantin Lucaci (1923 – 2014), lucrări care au reprezentat România la bienala de la Veneția în anul 1976. Sculpturile sunt un dar pentru București din partea Irinei Lucaci completând astfel seria de lucrări pe harta bucureșteană în care sunt incluse sculpturile din curtea TVR și sculpturile donate Teatrului Național. Maestrul Constantin Lucaci este celebru în special pentru fântânile sale cinetice, dar și pentru sclupturi monumentale în piatră și oțel inoxidabil. Soția lui, Irina, rămâne în memoria celor care au cunoscut-o ca Doamna din umbra maestrului, sprijinul și puterea artistului, dar și pentru generozitatea cu care a înnobilat Bucureștiul cu lucrări valoroase realizate de sculptorul luminii.
Irina Lucaci a fost înmormântată alături de soțul său, maestrul Constantin Lucaci, în cimitirul Străulești 2 din București, fiind condusă pe ultimul drum pământean de o mână de apropiați, într-o ceremonie decentă.
Mă leagă amintiri frumoase de această familie, iar dragostea și prietenia cu care ei m-au onorat nu pot fi transpuse în cuvinte. Dumnezeu să-i odihnească în pace și lumină!

Referinţe: Mic dicţionar al personalităţilor culturale din Caraş-Severin/ Gheorghe Jurma: Reşiţa. 1976; Constantin Lucaci/ Romulus Balaban. Bucureşti: Meridiane, 1977; Acvariu pe nisip/ Marcu Mihail Deleanu.- Timișoara: Facla, 1980, p. 84-99; Nu vă doare depărtarea, domnule?…/ Dorina Sgaverdia. Reşiţa: Timpul, 2000; Constantin Lucaci. Metafora luminii/ Giorgio Segato. Bucureşti: Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, [2001]; Constantin Lucaci/ Pietro Amato. Bucureşti: Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, 2005; Constantin Lucaci în căutarea Legendei Personale/ Dorina Sgaverdia. Timişoara: Marineasa, 2008; Viață și memorii/ Mircea Ioan Popa.- Reșița: TIM, 2008, 2 vol.; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2009 (Bocșa – istorie și cultură); Bocşa din inimă/ Vasile Bogdan.- Reşiţa: TIM, 2008; Identitate şi destin cultural II/ Titus Crişciu.- Oraviţa, 2008; Memento. Evenimente și personalități din Banatul istoric./ Coord. Vasile C. Ioniță.- Editura Banatul Montan, 2008; Cărăşeni de neuitat XII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2011; Cărăşeni de neuitat XV/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2012; Întâlniri cu destine: interviuri/ Adalbert Gyuris. Cluj-Napoca: Grinta, 2012; Cărăşeni de neuitat XIX/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2013; Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură (30); Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2009 – 2013/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură); Cărăşeni de neuitat XXVII/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2015; Cărăşeni de neuitat XXXIII/Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2017; Cărăşeni de neuitat XL/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2019; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2014 – 2018/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2019 (Bocșa – istorie și cultură); Tangențe. Autografe și poveștile lor/ Adalbert Gyuris.- București: eLiteratura, 2019; Constantin Lucaci: Fântâna din Centru/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2021; Cumpăna/ Vasile Bogdan.- Reșița: TIM, 2021; Cărășeni de neuitat. Partea a XLIV-a/ Constantin C. Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2023.
Referințe: Petre Chichirdan. Irina Lucaci, femeia care a îmbogățit Bucureștiul cu un muzeu cu sculpturile lui Constantin Lucaci. În: Cultura Ars Mundi. Din 20 decembrie 2019; http://www.culturaarsmundi.ro/irina-lucaci-femeia-care-a-imbogatit-bucurestiul-muzeu-cu-sculpturile-lui-constantin-lucaci/; Bocșa culturală. Anul XXII, nr. 2 (113)/ 2021.

Eminescu e un cântec/ Ce răsună peste zare/ Este taina din descântec/ Vis frumos în așteptare/ Și surâsu-nfiorat al copilului din pântec!
Cu toată căldura excesivă de-afară, iubitorii de cultură și de Eminescu s-au reîntâlnit în ședința de lucru a membrilor cenaclului Literar ing, coordonator publicistul de notorietate și membru UZPR, Nicolae Vasile. Întâlnirea a avut loc în Sala mică, de astă data mai răcoroasă ca oricând și (ne)încăpătoare, a A.G.I.R. din București, de la la ora 16,00 la 19,00.
Pentru început domnul Nicolae Vasile, prezintă pe scurt desfășurătorul acestei întâlniri de suflet și iubire de versuri și proză de calitate într-un areal cultural-artistic de excepție cu protagoniști insipirați și conectați la realitatea cotidiană a evoluției în timp a fenomenului literar artistic autohton.. De asemeni sumarul revistei ,,Cronica Timpului” nr. pe mai-iunie, a.c. o revistă ca un florilegiu de valori cultural-jurnalistice din România.
Alocuțiuni complementare subiectului au mai prezentat scriitorul și editorul George Terziu, un adevărat recordmen de antologii coordonate și editate la nivel national peste 70 și inițiatorul unui proiect provocator referitor la elaborarea unui ghid- monografie a cenaclurilor și grupările litarar-artistice din țară, pentru cunoaștere reciprocă și promovare a celor ce sunt în slujba cuvântului scris și nu numai.
Ovidiu V. Țuțuianiu, polivalent om de cultură, cronicarul de excepție al tuturor evenimentelor și întâmplărilor cu parfum de cântec și poezie desfășurate în acest spațiu a apreciat inițiativa și disponibilitatea de colaborare.
Partea a doua a fost rervată lansării Antologiei de versuri și proză ,,Eminescu, un vis în așteptare” editura Waldpress,Timișoara, ediție coordonată de, Grigore Mâinea și Silviu Lazăr, membri UZPR Timișoara, în care sunt prezentate lucrări ale premiaților și participanților la Proiectul Cultural Internațional ,,Eminescu,un vis în așteptare” ediția a doua, 2023, un Proiect de anvergură europeană, inițiat și organizat sub egida UZPR, de Asociația Cultural Umanitară,,Luceafărul de Vest” Timișoara, președinte Dumitru Buțoi și membru UZPR, Filiala ,, Mihai Eminescu” Timișoara.
Despre această bijuterie literară a vorbit domnul Geo Călugăru, reputat om de cultură și ziarist, care a și (re)citat două poeme, (Umbră și tremur și Dumnezeul pădurii), de referință din creația premiantei Carolina Baldea,Teiuș, județul Alba, pentru domnia sa, locul unor amintiri de neuitat, desigur din anii tinereții.
În concluzie domnul Dumitru Buțoi, a menționat faptul că participarea la acest Proiect a fost una de succes ceea ce denotă că Eminescu, reperul nostru de identitate și moralitate românească, este și va fi prețuit și mai mult în contextul în care la ediția din acest an 2024, avem în continuare sprijinul și susținerea UZPR, prin domnul președinte Sorin Stanciu, și al Filialei ,,Mihai Eminescu” Timișoara, și în premieră suportul financiar al Consiliului Județean Timiș, mulțumim tuturor, Eminescu merită orice investiție! Și ca de obicei a prezentat pe scurt recentul număr 34 al revistei UZPR, o publicație fanion pentru presa din România, vom reveni.
Menționăm că materialele pot fi trimise pe mail pe adresa; butoidumitru@hotmail.com până la 30 octombire 2024, conform regulamentului promovat pe site UZPR și complementar, acceptăm și materiale din domeniul jurnalistic, reportaj, însemnări, portrete, interviu, 3-4 pagini.
După aceasta a urmat un regal de poezie susținut de premianții prezenți la eveniment. Corneliu Cristescu, Andreea Cristea, Liviu N. Zanfirescu, Ionuț Calotă, Marian Nicolae, toți din București. Ionel Sima, Ștefești-Prahova și nu în ultimul rând, Doina Ghițescu, actrița care ne-a onorat cu prezența și încântat cu entuziasmul său debordant prin recitarea în stilul caracteristic a unor poeme de suflet, relevante pentru cultura română.
Din partea Asociației ,, Luceafărul de Vest”și Filialei UZPR ,,Mihai Eminescu”Timișoara, domnul Dumitru Buțoi, a acordat Diplome de Excelență,-Eminescu-Jurnalistul-UZPR, următorilor; Nicolae Vasile, Andreea Cristea, Geo Călugăru, Carmen Ella Bobocescu, George Terziu și Ovidiu Țuțuianu.
Eminescu-i Everestul meu / de dor și de cuvinte/ Pe care încerc să-l cuceresc mereu/ Și zi și noapte/ Și-nfiorat de piatra ce-a-nceput să cânte/ Mă retrag învins/ În panteonul bibliotecilor de șoapte!

Dumitru Buțoi/ UZPR /Timișoara