




Filiala UZPR,,Mihai Eminescu” Timișoara încheie strălucit stagiunea de pionierat între filiale de prestigiu ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Facem această precizare pentru că Filiala timișoreană s-a înființat recent la 15 ianuarie 2024, sub semnul geniului eminescian într-un spațiu ,,Sala Revoluției” a C.J Timiș, în care se respiră de-acum nu numai politică dar și cultură de calitate. În această perioadă de șase luni, Filiala a inițiat, organizat o serie de activități cultural-jurnalistice, la Timișoara, Lugoj, Petroșani, Oradea, București, de anvergură europeană. De-asemeni membrii acesteia au fost implicați în evenimente cultural-artistice și jurnalism de utilitate publică la, Săcălaz, județul Timiș (Eveniment caritabil-Copiii flacăra speranței) Făget, Lugoj, Oravița, Anina, Reșița, Bocșa, Ploiești, Mediaș, Baia Mare, Uzdin-Serbia. Dar cea mai mare realizare o constituie lansarea în circuitul cultural internațional a Proiectului Cultural ,,Eminescu, un vis în așteptare” ediția a III-a – 2024, sub egida UZPR, și cu sprijinul C.J.Timiș și al filialei Mihai Eminescu.
În acest context de revelație culturală și jurnalistică, sâmbătă 22 iunie ora 11.00, oameni iubitori de cântec, poezie și de Eminescu, cu toată ardoarea insuportabilă de-afară au onorat cu prezența și nu numai evenimentul comemorativ al poetului stelar plecat dintre noi în urmă cu 135 de ani, desfășurat la Centrul Multifuncțional din Complexul Bastion Timișoara pus la dispoziție de C.J.Timiș. În deschiderea acestei întâlniri de comuniune și simțire românească, domnul Ioan Dănuț Ardelean, secretar general C.J Timiș a adresat un cuvânt de salut invitaților după care ne-a călăuzit pașii spre a vizita Muzeul POPA”S, instituție reprezentativă pentru România și cunoscută în lume prin ambasadorul nostru cultural-artistic Ștefan Popa.
Revenim la ,, răcoare”,, moderatorul Nicolae Toma, vicepreședinte, prezintă pe scurt asistenței desfășurătorul simpozionului. Dumitru Buțoi, președinte, urează Bun venit colegilor de breaslă și tuturor celor prezenți, recită poemul ,,Eminescu e un cântec”, înserat pe coperta 4 a antologiei recent tipărită: ,,Eminescu, un vis în așteptare”, care cuprinde premiații participanți la Proiectul Cultural Internațional cu același nume ediția 2023.
Au fost prezenți și merită aprecierea noastră:
Ion Machidon, București, jurnalist, poet, critic literar, director editura ,,Amurg sentimental”și redactor șef revista de cultură cu același nume cu apariție de peste 30 de ani în spațiul cultural -artistic românesc. Un om deosebit, implicat în multe activități, Cenaclul literar, organizator de concursuri, tabere de creație, un om sufletul risipit prin cultura română. A venit pentru prima oară în capitala culturală a Banatului împreună cu un alt coleg poet, publicist, un mare iubitor de istoria poporului român, profesor Mihai Istudor.
De la Baia Mare, a venit colegul nostru de breaslă Vasile Bele, sarea și piperul evenimentelor cultural-jurnalistice organizate în Maramureș. El are vocația poetului de forță, care vorbește fără microfon, sincer și entuziast că Filiala Timișoara i-a oferit prilejul de a cunoaște bănățenii la ei acasă și a socializa ca pe plaiurile maramureșene. Sperăm să-i răspundem invitației făcute pentru sfârșitul lunii august cu prilejul sărbătoririi ,,Ziua Limbii Române”în cadrul evenimentul cultural ,,Oprește-mă la tine Maramureș”.
Mihai Chiper a sosit de la Anina, județul Caraș Severin, un oraș uitat de unii oameni dar nu și de Dumnezeu. Mihai Chiper, fost lucrător în domeniul minier și activist cultural de-o viață, n-a uitat și continuă să fie în slujba comunității prin tipărirea revistei Arcadia, o fereastră deschisă spre noi orizonturi, cultural-artistice pentru iubitorii din arealul cultural cărășan și nu numai.
Maria Rogobete, din Lugoj, cândva cetatea culturală a Banatului, (în prezent în (de)venire lentă, dar de perspectivă, știm ceea ce susținem) poet, jurnalist, publicist, actor amator, director și editor al revistei ,,Theatrum Civitatis”, periodic de cultură și conștiință civică, parte a Grupului de Publicații, ,Carașul” director Ionel Bota, un om împătimit de cultură, un cărășan de (ne)uitat. A prezentat un referat plin de sensibilitate specifică eternului feminin, atunci când vorbești și scrii despre poetul nepereche.
Constantin Mărăscu, senior editor Radio Tv Timișoara, poet, jurnalist, ne-a prezentat cărțile sale de suflet ,,Sfinți fără aureolă” și ,,Nimic despre Troia”. Din motive obiective ne vom limita a menționa: ,,Putem vorbi despre poetul care în lumea de lângă noi, Strigând printr-un oraș mare, poate fi titlul acestor volume despre sfinți fără aureolă. Cărțile lui sunt despre sfinții-pentru noi- cu aureolă”! (Cornel Ungureanu ,, Meridianul Timișoara”, ianuarie 2024)
Gheorghe Lungu, ne-a prezentat în calitate de editor și redactor șef ,,Foaia Săcoșană” periodic al comunității din Sacoșul Mare, județul Timiș ca și celelalte publicații prezentate de Nicolae Toma, coordonate de colegul nostru Dumitru Toma, redactor la Redeșteptarea de Lugoj, Informația de Bethausen, Foaia Nădrăgeană, Cuvânt Dumbrăvean, Curier de Găvojdia, ne-au dovedit că presa rurală nu va muri niciodată cât mai există oameni care n-au uitat că s-au născut și crescut în veșnicia satului românesc.
Daniel Luca, poet, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor in România, filiala Timișoara, director editura Castrum de Thymes- Giroc-Timișoara, recent înființată dar devenită o veritabilă rampă de lansare a numeroși poeți și nelipsită prezență la târgurile de carte din țară.
Ioan I. Ionescu, jurnalist, publicist, istoric ne-a prezentat în sinteză ,,Ziaristica din Banat ”și volumul doi ,,Personalități de seamă ale Banatului” o carte scrisă cu sensibilitate și credința că prin acest remember sentimental-colegial, cei care au edificat ceva trainic și frumos de oriunde ar fi venit, pe aceste meleaguri și în slujba bănățenilor, nu vor fi uitați.
Dumitru Buțoi, membru UZPR, ca de obicei a prezentat asistenței sumarul revistelor dragi primite la redacție. Revista UZPR nr. 33. o publicație etalon pentru presa din România, din care am reținut deocamdată, materialele ,,Să privim spre viitor cu speranță”semnat de Sorin Stanciu, președinte UZPR și Marian Nencescu, Eminescu și ,,spiritul frontierei”. Revistele ,,Luceafărul de Vest” număr dedicat lui Eminescu și VIP Seniorii în care semnează membrii UZPR, publicații editate de Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest” Timișoara. Revista Română de versuri și proză, periodic al Societății scriitorilor români, ION, Foaie de familie literară românească, primite de la colegul Florin Grigoriu, București. Artă și comunicare, Ploiești, revistă trimestrială de educație și cultură, redactor șef, Emilia Petrescu, membru UZPR Prahova și recent înființată revistă independentă de educație, cultură și civilizație a Cenaclului ,,Expresia ideii”,, Al cincilea anotimp”, fondator, Mariana Bendoiu, profesor, scriitor, redactor șef Vasile Rușeți, fotoreporter, scriitor, membru Liga Scriitorilor din România.
Au mai ținut să aducă un omagiu personalității ,,Dragului nostru Emin” prin cuvinte rostite, poezie ori cântec, sub semnul emoțiilor că suntem datori cu o iubire infinită celui ce ne este peste timp ,,Arcul de Triumf” pe sub care trecem cotidian ca învingătorii, că: ,,Suntem Români și Punctum”! Cantaautorii Vasile Gondoci, trubadurul din Lugoj, Grigore Mâinea, pictorul Mihai Olteanu, poetele Viorica Vancu, Aura Lupșescu, din Timișoara, Loredana Livia Lupescu, Lugoj.
Le mulțumesc tuturor și în mod deosebit colegilor din Filiala Timișoara, prezenți care au dovedit că suntem cu adevărat o echipă, Maria Rogobete, Lugoj, Gheorghe Chiran, Oravița, Gheorghe Țunea Pîrvovanu, Reșița, Vasile Bele, Baia Mare, Ioan Dănuț Ardelean, Nicolae Toma, Gheorghe Lungu, Horia Țâru, Ioan Ionescu, Silviu Lazăr, Emil Manzur și colaboratorii Mihai Chiper, Anina, Daniel Luca, Lăcrămioara Condea, Nicolae Ene, Ioan Hațegan, istoric și Cetățean de onoare al municipiului Timișoara. Toți jurnaliștii au primit câte o Diplomă de Excelență-Eminescu-Jurnalistul-UZPR.
Dumitru Buțoi, Filiala UZPR ,,Mihai Eminescu”, Timișoara
Fotografii, Grigore Mâinea, UZPR/ Timișoara