PUBLICAȚIA VESTEA, Mehadia, nr. 4 – aprilie-decembrie 2018)
Aşa cum am promis în numărul anterior, revenim continuând şirul amintirilor doamnei Ana FLEICHER. De această dată publicăm un fragment dintr-o povestire mai amplă, primită de curând la redacţie, purtând titlul: ,,Călătorie forţată spre necunoscut”. Aceasta reproduce, cu o incontestabilă autenticitate – certificată prin trăirea tragicei experienţe de către autor, o etapă a unei epoci dintre cele mai sumbre ale istoriei noastre relativ recente: edificarea și consolidarea societăţii socialiste (comuniste). Unul dintre episoadele triste ale ,,facerii” acestei epoci fiind deportarea în Bărăgan, condamnarea la inexistenţă în ,,închisoarea în aer liber din Bărăgan”, aşa cum a fost ea considerată de cei care au fost obligaţi de a o experimenta. Frapant, aceasta se declanşează unitar în cele trei judeţe, aflate în graniţa cu Jugoslavia: Timiş, Caraş Severin şi Mehedinţi, tocmai în ziua de Rusalii, la 18 iunie 1951- 12.791 de familii, 40.320 de persoane, 2.656 de vagoane de tren şi 6.211 de autocamioane – destinaţia: câmpia stearpă a Bărăganului.
Constantin VLAICU

[…] Era o teroare în acei ani (1948 – 1953) de neînchipuit. Părinţii noştri, în special taţii, nu dormeau noaptea acasă, deoarece veşnic circulau zvonuri că ridică pe chiaburi şi-i duce în Siberia. Mai târziu ne-am dat seama că acele zvonuri erau aruncate de tovarăşii noştri în popor, anume că atunci când într-adevăr se va efectua ceva să nu crezi spunând că este tot un zvon. Şi de fapt aşa s-a şi întâmplat că ridicarea noastră de acasă şi începutul călătoriei mele […]
Noaptea de 18 iunie 1951 spre ziuă: zgomote în curte, zăngănit de arme, s-a trezit mama i se părea că visează. Apoi bătăi sinistre în uşa casei. Mama şi-a pus ceva pe spate şi a ieşit să vadă cine bate aşa puternic în uşă şi de ce. Nu-i venea să creadă : miliţieni şi soldaţi care au intrat în casă şi au început să controleze camerele. Ne-am trezit şi noi copiii. Tremuram toţi de frică, văzând comportamentul lor brutal. Au cerut mamei toate actele de identitate ale tuturor: buletine, certificate de naştere, de căsătorie, carnetul de şcoală al meu, etc. La întrebarea mamei pentru ce, i s-a răspuns
cu un ton răstit şi cu o înjurătură: – Dă actele femeie şi nu mai pune întrebări, dumnezeii tăi. Apoi întrebarea: – Unde este banditul de bărbatul tău? Mama a răspuns că a plecat de la noi că n-a mai suportat pedepsele, care i se aplică din cauza pământului nostru, că el este un om sărac. La asemenea răspuns i s-a dat crezare şi n-au mai chinuit-o săi stoarcă adevărul, căci cu grupul de soldaţi şi miliţieni era şi un tovarăş de la primărie
care a confirmat aceasta. De fapt tata, de când se auzea de ridicarea chiaburilor nu mai dormea noaptea acasă.
Articol întreg:






