8 mai 2024,ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Ziua Europei 2024 (9 mai).
Vorbim despre România și Europa: Trei zile importante în istoria țării: 8 – 9 – 10 mai. La dezbatere participă în calitate de invitați profesorii de istorie Florica Molnar (Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița) și Mihaela Martin (Centrul Universitar UBB Reșița) precum și pr. iconom stavrofor Petru Berbentia (protopop ortodox emerit de Reșița).
Expoziție de filatelie cu tematica Europa, din colecția Erwin Josef Țigla.
Incursiuni muzicale: prof. Diana Silaghi, Ian Dinuț și Vera Iovicin.
8. Mai 2024, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Europatag 2024.
Wir sprechen über Rumänien in Europa: Drei Tage in der Geschichte Rumäniens, 8. – 9. – 10. Mai. Mit folgenden Gästen aus dem Lehrwesen und aus der Geistlichkeit: Florica Molnar („Diaconovici – Tietz”-Nationalkolleg Reschitza), Mihaela Martin (UBB-Universitätszentrum Reschitza) und Pfr. Petru Berbentia (emeritierter orthodoxer Protopope von Reschitza).
Philatelie-Ausstellung zum Europatag, aus der Sammlung Erwin Josef Țigla.
Musikalische Einlagen: Prof. Diana Silaghi, Ian Dinuț und Vera Iovicin.
Am avut bucuria de a fi unul dintre cei 200.000 de participați la Sfânta Liturghie festivă oficiată de Papa Ioan Paul al II-lea (*18.05.1920, Wadowice, Polonia – † 2.04.2005, Vatican) în Parcul Izvor din București acum 25 de ani, în data de 9 mai 1999. Fericire și binecuvântare a fost starea de spirit pe care am trăit-o acolo, la locul „faptei”, total diferită de ceea ce au simțit cei care au urmărit transmisiunile televizate sau cele de la radio. De fapt, această stare de spirit nu se poate descrie în cuvinte… Strigătele de „Vivat Papa“ venite din inima celor prezenți, scânteierea miilor de steaguri și eșarfe, așteptarea Papei care circula cu Papamobilul, toate acestea au dus la această stare de spirit neobișnuită. Iar atunci când Papa a început slujba festivă, adresându-se mulțimii în limba română, entuziasmul a fost fără de margini. Predica și rugăciunile ulterioare au fost ascultate cu respect și pietate de către toți cei prezenți. Cel mai impresionant moment a fost cel de la sfârșitul Sfintei Liturghii festive, când Papa și Patriarhul român ortodox Teoctist au vorbit despre importanța acestui moment, oferindu-și unul altuia salutul de pace. Totul a vuit de entuziasm, strigătele de „Unitate“ au dovedit toate acestea. Profund mișcător și unic! A fost primul Suveran Pontif în istoria bimilenară a creștinismului, care a vizitat o țară preponderent ortodoxă! La sfârșitul Sfintei Liturghii festive din 9 mai 1999, Papa a adresat câteva cuvinte în limba catolicilor din Transilvania, Banat și Moldova. Papa ne-a încurajat pe noi, catolicii germani din România, să îngrijim și mai departe credința și cultura noastră, pentru a o păstra, astfel fiind asigurată și pe viitor identitatea noastră. Sanctitatea Sa a rostit vorbe pline de duh și în limbile maghiară și poloneză. Cu aceste vorbe pe care le-am auzit și trăit la această slujbă festivă, ne-am întors la casele noastre, plini de entuziasmul și bucuria de a fi participat la acest eveniment. Un om, care mișcat istoria mondială a acestui sfârșit de secol, a venit în România, a fost oaspetele nostru timp de trei zile, a cucerit populația locală, întorcându-se la Roma, cu milioane de noi prieteni și admiratori. Doar unul putea face aceasta: Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea! Anul acesta, acum la început de mai, se împlinesc 25 de ani de la această vizită istorică a celui de al 264-lea Suveran Pontif, Episcopul Romei. Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița se alătură întregii țări la sărbătorirea celor 25 de ani, prin realizarea unei ștampile filatelice ocazionale cu plic aferent, ștampila fiind aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română. Întreaga corespondență care va pleca de la Oficiul Poștal Reșița 1, în data de 9 mai a.c. va fi obliterată cu această ștampilă ocazională. De asemenea, între 8 și 10 mai 2024, se organizează la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din Reșița o expoziție filatelică dedicată Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, cu exponate din colecția personală Erwin Josef Țigla.
8 – 10 mai 2024, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:
Vernisaj: 8 mai 2024, ora 14.00.
Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXII-a). Ziua Europei 2024 (9 mai).
„Cu penelul pe cerul Europei“ (ediția a XVII-a). Expoziție de artă plastică dedicată Zilei Europei, 9 mai, cu lucrări realizate de membrii cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin. Participă Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean,Gabriela Surugiu, Maria Tudur și Tatiana Țibru.
Scurt intermezzo dansant prezentat de cei mici ai Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).
8. – 10. Mai 2024, Kunstgalerie des Kreisamtes für Kultur Karasch-Severin, Reschitza:
Vernissage: 8. Mai 2024, 14:00 Uhr.
Europatag 2024. „Mit dem Pinsel auf dem Himmel Europas“ (XVII. Auflage): Ausstellung zum Europatag des Malerei-Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ (Leitung: Doina und Gustav Hlinka) am Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen. Es beteiligen sich die Künstler: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean, Gabriela Surugiu, Maria Tudur und Tatiana Țibru.
Kleines Tanzintermezzo vorgestellt von den Kleinen der „Enzian”-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordinatoren: Marianne & Nelu Florea).
Biserica Sfântului Mormânt este un loc sfânt, cu o istorie zbuciumată, disputat de-a lungul timpului de păgâni, musulmani și creștini. Biserica cuprinde în interiorul său unele dintre cele mai importante locuri în care a pătimit Mântuitorul Hristos.
PIATRA UNGERII După moartea Mântuitorului, cele trei trupuri au fost date jos de pe cruce, iar trupul lui Iisus a fost așezat pe Piatra Durerii sau Piatra Ungerii. Aici, Iisus Hristos a fost uns în grabă şi înfășurat în giulgiu, înainte de a fi pus în mormânt. IERTARE Ajunși la Piatra Ungerii, pelerinii s-au îngrămădit să o atingă, era ceva normal, au așteptat acest moment toată viața lor. Eram în spatele unor femei din trupa noastră, care se puseseră în genunchi și se rugau, simțeai trăiri care nu se pot povesti, le păstrezi în tine pentru totdeauna și numai tu poți să le deschizi ușa atunci când vrei să retrăiești clipele. Am așteptat câteva minute, am văzut că nu am șanse pe partea unde eram, atunci m-am orientat în cealaltă parte, așa că am ocolit piatra, însă nici acolo nu aveam șanse, un loc se eliberase în față, am dat fuga în partea de unde am venit și din fericire am ajuns lângă piatră. Eram fericită! M-am uitat după soțul meu Daniel, el aștepta frumos la rând. Înghesuiți, smeriți, cu credință stăteam în genunchi și mângâiam piatra, unii o sărutau, alții o priveau cu uimire, mâini amestecate și lipite de acest loc sfânt, lângă mine stătea prietena mea Lili Teca care ștergea mirul frumos mirositor cu o năframă cumpărată din partea locului de culoare albă. -Ia uite, dragă Mia, ce frumos miroase Piatra, parcă ne aștepta, simți? -Da, am simțit de când m-am apropiat de ea, dar ce-i așa galbenă, de la mir? -Da, păi dădui cu ea pe piatră, să am amintire, să o miros acasă, nu e interesantă? Spuse Lili, prietena mea cu accent de olteancă. -Bine făcuși! I-am zis prietenei, după care ne-am zâmbit. În stânga noastră, o blondă foarte drăguță din trupa lugojeană nu se mai ridica, parcă înțepenise acolo, în spatele nostru așteptau zeci de picioare, m-am uitat la femeia blondă, avea o plasă plină ochi cu haine și încă o geantă la umăr, o poșetă-geantă, în genul ce port eu, în ea erau eșarfe, hăinuțe, tot felul de textile, începuse să șteargă Piatra Ungerii cu toate acele materiale, le tot scotea și le tot punea înapoi, m-am amuzat, blonda făcea acest lucru la fiecare loc vizitat, acum parcă avea mai multe lucruri la ea. Plecasem din acel loc, duceam deja coada la Mormântul Sfânt, în fața noastră erau mulți străini dar nu ne-am speriat, am dus noi cozi pe timpul lui Ceaușescu mai mari, la alimente, acum o făceam cu drag, era pentru sufletul nostru. Cu emoții, cu speranțe, cu sentimente de toate felurile, oamenii se uitau spre locul unde intrau pelerinii la Mormânt, acolo soldați israelieni stăteau de pază pentru a decurge totul ca la carte. Tăcuți, ne-am dus rândul până la intrarea în Mormântul Sfânt, îngerul ne-a dat binețe arătându-ne drumul spre Mormânt, în interior am fost eu și Domnul Iisus, nu știam ce să-i spun, am așteptat acest moment cu nerăbdare, acum fiind cu El nu mai aveam cuvinte, mă uitam doar în jur și pipăiam piatra Mormântului. Sfântul Mormânt se află în partea de vest a Bisericii Sfântului Mormânt, în mijlocul rotondei. Sub centrul acestei cupole se afla „cuvuclionul”, cu forma unui mormânt ebraic vechi. Părintele Traian Birăescu ne spusese de nu știu câte ori un lucru, atunci când intrăm la Sfântul Mormânt să ne uităm în stânga și să deschidem o ușiță, să atingem locul, acolo ar fi fost de fapt adevărata locație a Mormântului, dar…uitasem, erau prea multe emoții. Îmi amintesc că i-am mulțumit Mântuitorului pentru viața mea și mi-am cerut iertare pentru păcatele săvârșite cu voie sau fără voie, atât a fost, nu puteam să stăm mai mult de zece secunde, totul pus pe rapid, intrai, te închinai și ieșeai repede, un soldat avea grijă să nu uiți de tine acolo. Abia afară simți că ești din nou tu, afară îți dorești să mai stai la coadă încă o dată și încă o dată, îți dorești să săruți din nou Piatra Mormântului Domnului Iisus Hristos. Totul este divin. Adunarea pelerinilor era în dreapta, lângă locul unde ardeau zeci de lumânări, Doamne… ce momente trăiam, începea o nouă etapă a vieții mele. În flacăra luminilor mă priveam și mă bucuram că exist, eram un om fericit și abia acum realizam cu adevărat acest lucru, eram fericită Doamne!!! Lângă mine, sute de ochi strălucitori, binevoitori, împreună cu Daniel am pus câteva lumânări în mulțimea aceea de lumânări cerându-ne iertare Divinității, apoi, eu am strigat cât am putut anilor ce-i trăisem până atunci: Te iubesc, Doamne!!! Și te-am iubit tot timpul!!! Atunci am trăit sentimentul că Iisus este Calea, Adevărul și Viața! În seara aceea, ajunși în camera de hotel, înainte de a coborî la cină, Lili a bătut la ușa camerei, ținea eșarfa în mâini și îmi spunea să mă uit la ea, la început nu am înțeles ce vrea, dar mi-am adus aminte că eșarfa aceea a fost pătată de mirul ce era pe Piatra Ungerii, acum era albă ca spuma laptelui. Amândouă am înțeles miracolul, mi-am pus fața în eșarfă și am simțit mirosul lui Iisus, cel mai bun și puternic parfum al lumii, amândouă țineam eșarfa în mâini, parcă ne lega de locul acela, de camerele noastre față în față, de Locurile Sfinte și Globul Pământesc se învârtea acum numai pentru noi. Mormântul Sfânt de la Ierusalim a fost ultimul Loc vizitat de „Trupa Grupir” din Lugoj în ziua de 8 februarie 2019. A fost ultimul Popas, al 14-lea, este ultima oprire care marchează punerea Domnului în Mormânt după care urmează Învierea. HRISTOS A ÎNVIAT! Maria ROGOBETE/UZPR 04.05.2024 FOTO: Daniel ROGOBETE (PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ „GRUPIR”, Castrum de Thymes, 2022)
O zi de primăvară cu miros de bucurie, mult soare și foșnet de frunze, marți, 30 aprilie 2024 am pășit în clădirea Bastionului unde a avut loc Vernisajul Expoziției ,,Întâlnirea cu Îngerii”, Mihai Teodor Olteanu, Ciprian Surulescu, Molnar Ceza, Remus Irimescu, erau parcă mai multe mâini cu același nume, mai multe voci cu același timbru, pictura si sculptura într-o îmbinare infinită la Centrul Multifuncțional Bastion din Timișoara, acolo am avut bucuria să-l îmbrățișez din nou pe artistul, pictorul Mihai Teodor Olteanu, și am pornit pe toate undele culorilor ce ne atrăgeau cu divinul din ele. Împreună cu colegii de breaslă: Dumitru Butoi și Horia Țâru, dar și cu doi îngerași dornici de cunoaștere care au rămas uimiți de puterea culorilor din jur, de minunile care se întâmplau în picturile de pe perete, chiar și de bunătatea cu care au fost primiți. Artă, inspirație, magie, toate într-o curiozitate deplină, dar și cu emoții am stat de vorbă cu îngerii, mulți dintre ei purtau pe aripi speranțe, unii duceau adevărul în țara fericirii, o parte din ei ne arătau chipul Fiului, pot spune că în multe culori trăiau ochii Mântuitorului care ne privea cu cea mai mare iubire din lume, dar oare nu de iubire avem nevoie? Expozițiile pictorului Mihai Teodor Olteanu sunt pentru mine pagini scrise de mâini divine, poezii în culori de viață povești în răsărit, ba chiar basme în amurg de seară, se știe că expozițiile sale din țară și străinătate au titluri inedite de o mare notorietate, fiecare tablou reprezintă o stare a sufletului pentru maestru, dar și pentru noi, iată cum acest copil al Ardealului ne arată calea, adevărul și viața în iubire, în frumusețe, în universul acestei lumi. Mi-am cusut buzele cu tăcerea din sculpturi ca să nu-mi fugă cuvintele strigăt ca: renasc, trăiesc, iubesc! Nu poți decât să râzi nebunește de atâta frumusețe pictată în sute de petale, sau, de ce nu, să plângi de bucurie spunându-ți într-una cât de norocos ești că vizitezi acest loc. Sunt momente pentru noi, aceste ființe umane mereu în criză de timp și spațiu, când dezbrăcăm haina roasă de ani și ne aruncăm pe iarba verde a prezentului, marți, 30 aprilie, împreună cu mai mulți iubitori de artă am aruncat haina groasă și ponosită a multor ani de du-te vino și ne-am împrospătat cu armonie, credință și reculegere, dar, foarte important este faptul că am sărutat clipa viitorului și am adormit în brațele lui. La plecare nu ne-am luat rămas bun, știți de ce? Pentru că o parte din noi a rămas acolo, în acele încăperi cu îngeri și flori, trecut și viitor, prezent în Dumnezeire. Expoziția a avut parte și de un vizitator mai altfel decât alți vizitatori și anume un porumbel care stătea cu noi, asculta muzica fredonată de îngerii pierduți în buchetele de flori pictate de pictorul Mihai Teodor Olteanu. Mă bucur mult de această zi plină având în vedere că l-am cunoscut și pe sculptorul Ciprian Surulescu, simplu, modest, dar cu talent uriaș din naștere, un sculptor desăvârșit…ce pot să mai zic, există miracole, iar multe sunt ieșite din mâna omului. Dumnezeu ne-a îndrumat pașii aici, sunt sigură, eram în miezul Sărbătorilor Pascale și meritam o curățire sufletească, vorbeau îngerii între ei… Să fim mândri că suntem români, să fim mândri de acești români și de mulți alții ca ei! Maria ROGOBETE/UZPR Lugoj 04.05.2024
Jurnalistul se plasează mereu între vremuri, vreme și vrere. Deontologia profesională obligă la acțiuni continue pentru o informare promptă și corectă a cetățeanului. Și totuși, în această perioadă în societate sunt multiple diferențe de cuget și atitudine, multe chiar contradictorii.
În ultimele săptămâni, după calendarul creștin-ortodox încadrate în Postul Mare al Învierii Domnului, mai mulți jurnaliști ai filialei UZPR „Valeriu Braniște” Timiș au evitat disputele pe teme electorale și de pregătire a „minivacanței” și s-au implicat cu răspundere în acțiuni cu conotații religioase, păstrând predominată starea de pioșenie și evlavie.
Perioada Postului a debutat cu o acțiune „In memoriam”, de evocare a unor importante personalități trecute în eternitate, care au însemnat referințe pentru jurnalistica românească. Preotul paroh Vasile D. SUCIU (nou membru UZPR) ne-a prezentat ultimul număr al Revistei „Vatră nouă” (din comunitatea locală Giarmata Vii), cu suplimentul religios ICONOSTAS. În săptămâna următoare, părintele jurnalist Valentin BUGARIU a prezentat noua creație a scriitorului Adrian Georgescu, „Întâmpinarea Domnului” (Editura Stefadina, București, 2024), lansând cu această ocazie și al 49-lea număr al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”.
A urmat acțiunea de mare încărcătură spirituală, din ziua de 18 aprilie, UZPR alăturându-se în organizare Academiei Române – filiala Timișoara precum și Mitropoliei Banatului. Conferința duhovnicească cu tema „Judecata Nevinovatului din Nazaret”, susținută de ÎPS Părinte IOAN, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a trezit un interes remarcabil, Aula Academiei devenind neîncăpătoare, iar conținutul s-a constituit în reale învățături pentru auditoriu. Înaltul ierarh, subliniind rolul paradoxal al tâlharului care L-a apărat pe Iisus, a atras atenția „Să nu judecăm imediat și să dăm verdicte; mai întâi să-i ajutăm și apoi să-i judecăm pe oameni”. Două întâlniri de la sediul UZPR din Timișoara, au fost rezervate temei „Ierusalimul – Cetatea pătimirii și a Învierii Mântuitorului”. Preotul Paroh dr. Ionel POPESCU (membru marcant al UZPR), după vizionarea unui montaj de film realizat cu prilejul unui pelerinaj în Țara Sfântă, pe care l-a organizat și coordonat, a oferit o mulțime de detalii interesante asupra istoriei locului și a semnificațiilor evenimentelor comemorate în Săptămâna Pătimirilor. Participanții au beneficiat astfel de o adevărată lecție de istorie biblică și laică, de exegeză și de jurisprudență, încadrată în contextul lumii iudaice și greco-romane antice.
În ajunul zilei de sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), am trăit emoțiile datorate prestațiilor artistice prilejuite de inaugurarea expoziției de icoane pe sticlă realizate de iconarul Florin POENARU (declarat „tezaur uman viu”), acțiune găzduită de Muzeul satului bănățean din Timișoara. Pe lângă admirarea creațiilor iconarului, momentul a fost înnobilat de intervențiile excepționale ale specialiștilor din domeniul artelor vizuale, dar și de interpretările Coralei bărbătești „EPIFANIA”, (dirijor Florin Nicolae ȘINCARI). Ineditul evenimentului cultural a fost multiplicat și de prezența excepțională a unui alt posesor al titlului de „tezaur uman viu”, maestrul Ion CREȚEANU, un artist cobzar și vocal, care reușește de fiecare dată să impresioneze prin autenticitatea și sensibilitatea interpretărilor în fața publicului de orice vârstă și pregătire intelectuală.
Pe durata acestor manifestări derulate în perioada premergătoare „Săptămânii patimilor”, s-au făcut și unele remarci și observații critice asupra unor comportamente și atitudini, venite din partea unor semeni, cu rol managerial pe diferite ierarhii, pretinși creștini-ortodocși, fără un orizont cultural și spiritual adecvat. La nivel instituțional, în plină perioadă de Post, s-au organizat o serie de agape și chermeze, dedicate sărbătorii de „Paște”. În cadrul discuțiilor noastre s-au criticat astfel de acțiuni care aduc aminte de cele organizate de conducătorii comuniști, ca și contracarări la acțiunile religioase. Din nefericire și în presa largă a predominat subiectul extravaganțelor din „minivacanța de Paști”, decât cel al rostului acordării prin lege a acestor zile libere. S-au făcut referiri și legate de corectitudinea exprimării: „Paști” sau „Paște”. Această dilemă a fost de multe ori subiect și în unele articole din publicațiile UZPR. Cu toate acestea persistă confuzii. În dicționarul religios publicat de către Ion M. Stoian în 1994, există definiția: „Paști = cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuță; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 și 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach)”. După Dicționarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM- ediția a II-a, revizuită și adăugită), denumind sărbătoarea Învierii Domnului, ambele forme – Paște/ Paști – sunt acceptate ca fiind corecte, cu atenție totuși asupra ridicolului posibil din formularea urărilor tradiționale, de tip: „Paște fericit!” … (cu răspunsul ironic al vreunui cârcotaș: „Să ne fie de bine iarba!” …).
Marcați de importanța sărbătorilor pascale, s-au dezbătut mai puțin rolul și importanța zilelor de „1 Mai”, respectiv „2 Mai”, deși sărbători oficiale de actualitate, sunt percepute de „vulg” doar ca ocazii pentru „grătare, mici și bere” …
Postul Mare fiind și o perioadă în care bunii creștini înțeleg să fie mai smeriți, toleranți și iertători, membrii UZPR, Filiala „Valeriu Braniște” Timiș, avându-l în frunte pe conf. univ. dr. Ioan DAVID, au satisfacția împlinirii misiunii de realizarea și de promovare a creației publicistice, cu particularități religioase adecvate perioadei, parte integrată vieții culturale și spirituale din zona Banatului. Împărtășim din suflet și celorlalți bucuria Învierii Domnului, să mărturisim Lumina lui Hristos, Cel care a Înviat din morți, „cu moartea pe moarte călcând”.
Dorina Lazăr – o autentică hunedoreancă, personalitate marcantă în dramaturgia românească. O actriță cu inima mereu deschisă și plină de căldura talentului său punctat în gândirea și puterea sa de muncă. – Care vă sunt studiile specialității care v-a făcut cunoscută în lumea teatrului și a filmului? – Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, secția Actorie, clasa prof. univ. Ion Finteșteanu, asistenți Sanda Manu și Dem Rădulescu.
– Cât despre activitatea profesională și de conducere, ce ne puteți spune? – Director al Teatrului Odeon 2021-2023; director al Teatrului Odeon 2003-2017; director artistic al Teatrului Odeon 1996-2002; președintele juriului Festivalului Tinerilor Actori de la Costinești 1995; membru în juriul Festivalului de Film de la Costinești 1990; fondatorul companiei de teatru „Compania Artistică București” 1990; actriță la Teatrul Odeon din 1969; actriță la Teatrul Regional București 1961–1969.
– Punctați-ne premiile obținute în bogata dvs. activitate artistică. – Nominalizare la Premiile Gopo 2024 la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Angela Coman din filmul Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, regia Radu Jude; Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor decernat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, 2012; Premiul de excelenţă Gina Patrichi pentru valoarea creaţiei teatrale şi cinematografice, acordat de Asociaţia Culturală Dialog, 2011; Elena Deleanu pentru continuitatea valorilor teatrului românesc în programul managerial al Teatrului Odeon, acordat de Asociaţia Culturală Dialog, 2011; de excelenţă acordat de Consiliul naţional Femina, 2011; Trofeul Femeia contează, 2011; Premiul Publicului; Actriţa anului la Gala Celebrităţilor, 2011; Distincţie pentru 45 de ani de film şi televiziune, acordată de Televiziunea Română; Cetăţean de onoare al Municipiului Hunedoara, 2010; Premiul pentru Management Cultural în cadrul Galelor Iașului Universitar, 2010; pentru întreaga activitate la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF, Cluj-Napoca, 2010; pentru întreaga activitate la Premiile Municipiului București pentru Artă și Cultură, Secțiunea Artele Spectacolului, 2009; UNITER pentru întreaga activitate ca actriță (2008); pentru cea mai bună actriță, acordat de Ministerul Culturii și Cultelor pentru rolul Grete din Șefele de W.Schwab, 2003; Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler (2000); Cea mai bună actriță de film la Festivalul de Film „Henri Langlois” de la Tours (Franța) pentru rolul Ea din Frumos e în septembrie la Veneția (1986); Cea mai bună actriță, acordat de Asociația Oamenilor de Teatru și Muzicienilor din România, pentru rolul Maria din Nu ne naștem toți la aceeași vârstă (1984); Cea mai bună actriță de film, acordat de Asociația Cineaștilor din România, pentru rolul Angela din Angela merge mai departe (1982); Leul de bronz la Festivalul Internațional de Teatru de la Arezzo pentru spectacolul Năpasta (1979).
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
– M-am considerat întotdeauna și mă consider un om de înaltă probitate profesională și morală. Aceste calități vin atât din anii de studiu, dar și din familie. Familia sădește în om modul de comportament, gradul de educație, spiritul de cunoaștere, iar școala le șlefuiește, le adâncește, le perfecționează bineînțeles dacă are ce. La mine a avut. Provin dintr-o familie de intelectuali. Tata a fost doctor în drept comun, un jurist de marcă în Banat și aș zice chiar în țară, cu studii făcute în străinătate. Iar dacă adaug și calitățile sale de politician dinamic și rafinat în PNL și Parlamentul României între anii 1930 – 1940, am alte motive de stimă și prețuire pentru părintele meu, chiar dacă a plătit pentru idealurile lui politice cu șase ani de temniță grea, care i-au grăbit sfârșitul. Am avut de suferit în școală și facultate, șicane, constrângeri, anchete. Am învățat, am luptat, am reușit. Am terminat Liceul real „Coriolan Brediceanu” din Lugoj în 1960. Facultatea de Medicină din Timișoara 1960 – 1966. Apoi am intrat în exercițiul atât de complex, dar nobil de apreciere a sănătății oamenilor dându-le tot ce pot și ce știu. Soția a fost medic neuro-psihiatru infantil, în prezent pensionară, iar băiatul este medic anestezist la o clinică de chirurgie cardio-vasculară în Statele Unite. Am urmat toate etapele pregătirii și obligațiilor față de acei care au asigurat gratuitatea studiilor – medic de circă, secundar, specialist și primar. Din păcate, aceste stagii atât de utile au fost desființate în noua democrație. Toți absolvenții doresc să lucreze în orașe mari, dacă se poate în centre universitare. Am 60 de ani – vechime în munca sanitară, 50 la stat și 10 în privat, de asemenea, 52 de ani în specialitatea Dermatovenerologie. Sunt Doctor în Medicină de la vârsta de 37 de ani. Este cazul să vă spun de ce am ales specialitatea dermato-venerice. Pentru simplul motiv că încă din anii studenției m-am atașat de marele dermatolog, Profesor Doctor Mișu Anghelescu, șeful Clinicii Dermato-Venerologie din Timișoara, despre care am putea vorbi o zi întreagă și scrie zeci de pagini. Cu domnia sa am făcut și lucrarea de diplomă în anul VI și bineînțeles, și doctoratul. Îi port recunoștință veșnică. Am conștiința, fără falsă modestie, că mi-am făcut datoria, iar faptul că am publicat peste 60 de lucrări în reviste de specialitate din țară și de peste hotare, că sunt membru al unor societăți de medicină naționale și europene, reprezintă, îmi place să cred, dovezi ale recunoașterii și prețuirii. Am fost și sunt apreciat ca un bun profesionist de foarte mulți bolnavi, care mă contactează și în prezent. La rândul meu am fost și sunt aproape de bolnavi, le înțeleg suferințele, le explic totul pe înțelesul lor. Niciun bolnav nu poate părăsi un cabinet fără un diagnostic, că e bun, că este discutabil, diagnosticul trebuie să existe. Sigur, poate fi modificat pe parcurs. Cu această ocazie aș sublinia importanța majoră a serviciilor de urgență, unde consultația, în foarte multe situații, după foarte multe minute de așteptare, se termină printr-o perfuzie care desigur impresionează, din păcate doar atât. Managerii și directorii medicali sunt responsabili de deficiențele existente. Am intrat puțin în probleme organizatorice pentru că nu pot să nu introduc în această prelegere faptul că în activitatea mea am fost propulsat în funcția de Director al Spitalului Județean de Urgență Deva, nu pe criterii politice – pe criterii profesionale, în acel moment nefiind membru de partid. Însă jocurile de culise, ingerințele brutale ale politicului în activitățile profesionale de organizare și conducere m-au determinat să-mi dau demisia și să-mi văd în liniște de treburile mele. Politicul în profesie, mai ales venind de la incompetenți, îmi repugnă. În permanență am vrut să impun valoarea și rigoarea. Algoritmul este un cancer al politicii românești, afirmație valabilă și în sănătate. După atâția ani, nu mă tem să o spun, trăim încă o vreme a nonvalorilor, a luptei oarbe pentru putere, pentru interese și foloase necuvenite, afirmații valabile și pentru sectorul sanitar în care noile generații doresc cu orice preț, fără o eleganță și recunoștință în comportament, înlocuirea colegilor de la care au învățat și care i-au ajutat să se formeze. Uitați-vă cine conduc unele ministere, multe instituții centrale și locale, inclusiv Spitale Județene de Urgență. Pe alocuri, non valori sadea. Așa societatea nu poate merge înainte. Societatea în ansamblul ei este bolnavă, inclusiv domeniul sanitar trece prin mari suferințe. Eu nu am niciun motiv să elogiez epoca ceaușistă, pentru copilăria și tinerețea mea zbuciumată, pentru ce a pătimit tata și familia mea. Greșelile regimului comunist au fost multe, dure, de neiertat. Dar trebuie să fiu cinstit. Între altele, sistemul sanitar era bine organizat, era solid, stabil. Bolile cronice, transmisibile se urmăreau cu atenție, responsabilitate, profilaxia era o preocupare permanentă. Și aici principala vină o poartă conducerea MS care a dezamăgit profund, inclusiv actualul ministru al sănătății. Libertatea și democrația au început după atâția ani să fie înțelese după bunul plac al fiecăruia, politicul injectând derută, nesupunere, haos organizatoric și profesional. Ca urmare a acestora, morbiditatea este în creștere, mortalitatea la fel. Instituțiile de sănătate se dezorganizează, se prăbușesc sub austeritatea bugetară, medicamentele sunt tot mai puține și mai scumpe, iar peste toate, repet, tronează ingerința politică și algoritmul. Conștiința mea și experiența de peste 60 de ani în profesie m-au obligat să abordez cele afirmate anterior în cadrul acestei prezentări. Revenind de la problemele organizatorice la cele profesionale, pe lângă succesele dignostice și terapeutice care le-am avut și le am în continuare, am trăit o satisfacție deosebită la întâlnirea cu cea mai valoroasă echipă de chirurgie vasculară din Statele Unite, ocazie cu care am discutat despre insuficiența venoasă cronică a membrelor inferioare. La ședința comună cu conducerea MS – 1982, la Timișoara, în prezența marilor titani ai Dermatologiei românești, am fost elogiat pentru rezultatele obținute în organizarea, prevenirea și combaterea bolilor venerice în județul Hunedoara. Am avut și insuccese diagnostice și terapeutice care nu au dus la consecințe vitale. Am învățat din greșeli și mi le-am asumat. Vârsta duce la o discretă erodare a echilibrului și comportamentului față de bolnavi. Am încercat să controlez în permanență aceste stări. Ce aș putea să vă mai spun – că nu sunt de acord cu protocoalele impuse, experiența medicului bate de foarte multe ori protocolul. Că internările de zi sunt mai mult metode de economisire a hranei, curentului și apei – decât punerea unui diagnostic corect și complet. Sper ca generațiile tinere care ne urmează, să lămurească aceste probleme foarte importante pentru sănătatea oamenilor. Sunt mulțumit de propriul destin profesional, dar nemulțumit că nu am acceptat – dorindu-mi dintotdeauna o carieră universitară – numirea mea ca și conferențiar, în 1992, la Clinica Dermatologică din Timișoara. Doresc bolnavilor mei și, în general, tuturor bolnavilor să aibă o viață mai bună, să se adreseze medicului și nu farmacistului, care nu este și nu are competențe de a pune diagnostic pentru un tratament complex, să se prezinte la timp la consultații și să aibă încredere în viitorul medicinei românești. Sunt convins că lucrurile se vor schimba, că vor veni profesioniști capabili și de excepție în sănătate, care vor conduce cu inteligență, pregătire și dăruire Ministerul Sănătății și instituțiile subordonate.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Pe omul și pictorul de excepție Mihai Teodor Olteanu îl cunosc din zilele fierbinți ale Revoluției din 1989, când orașul era devastat de fluturii de noapte și ,,bubulii” trăgeau în neștire cu gloanțe de rouă în privighetorile de pe treptele Catedralei din Timișoara. Dar odată cu trecerea implacabilă a unui timp care nu ne mai aparține, ne vedem din ce în ce mai rar, preocupările cotidiene ale fiecăruia ne limitează oarecum entuziasmul de a fi mereu acolo unde actul de creație de bună calitate ne cheamă. Mihai Teodor Olteanu, este un artist de un talent debordant, în picturile sale descoperim lumină și o cromatică de culori fascinantă specifică unei școli de tradiție în domeniu, respectiv Institutul de Arte Plastice din Cluj Napoca, unde i-a avut profesori pe Aurel Ciupe,Teodor Botiș, Mircea Crișan și prieten cu Horia Bernea cu care împarte multe paradigme comune, cum ar fi credința în Dumnezeu și iubirea de natură. Regalist convins, pictează tablouri și icoane care impresionează chiar și pe Majestatea Sa Regele Mihai, cu prilejul unei vizite la Timișoara. Dar dincolo de toate (dez)amăgirile cu iz de suspiciuni rezonabile ,,Îngerul ” își continuă cu voluptate drumul spre împlinirea idealurilor sale și îmbrățișează fiecare răsărit de soare care-l găsește în fața șevaletului, pictând, idei, gânduri și vise, cu emoția unui copil ce a descoperit o stea în bobul de rouă!
Recent am avut bucuria de a fi prezent împreună cu colegii de breaslă Maria Rogobete și Horia Țâru, la vernisajul expoziției ,,Întâlnire cu Îngerii”, Remus Irimescu, Molnar Ceza, Ciprian Surulescu, Mihai Teodor Olteanu, într-o simbioză de spirit și suflet, sculptor și pictor, lucrări expuse într-un spațiu generos, Centrul Multifuncțional Bastion, sub egida Consiliului Județean Timiș, care ne-a impresionat prin mesaj și o nouă abordare cu care prestigioșii noștri confrați vor să cucerească viitorul. Expozițiile sale din țară și străinătate cu titluri inedite, sunt reprezentative și de notorietate, continuă fericit gloria maeștrilor de anvergură europeană, Grigorescu, Luchian, Andreescu, pe care-i descoperă fiind copil în muzeele din Ardeal. Închei cu un pasaj relevant din prezentarea de pe coperta albumului Mihai Teodor Olteanu ,,Întâlnire cu Îngerul” de Doina Uricariu. ,,Pentru el tabloul este o stare a sufletului, o ofrandă adusă lui Dumnezeu. Expozițiile sunt vernisate într-un ritm incredibil, artistul pictează cum respiră, ca și cum ceea ce vede cu sufletul devine imediat pictură”.
Jurnalistul se plasează mereu între vremuri, vreme și vrere. Deontologia profesională obligă la acțiuni continue pentru o informare promptă și corectă a cetățeanului. Și totuși, în această perioadă în societate sunt multiple diferențe de cuget și atitudine, multe chiar contradictorii.
În ultimele săptămâni, după calendarul creștin-ortodox încadrate în Postul Mare al Învierii Domnului, mai mulți jurnaliști ai filialei UZPR „Valeriu Braniște” Timiș au evitat disputele pe teme electorale și de pregătire a „minivacanței” și s-au implicat cu răspundere în acțiuni cu conotații religioase, păstrând predominată starea de pioșenie și evlavie.
Perioada Postului a debutat cu o acțiune „In memoriam”, de evocare a unor importante personalități trecute în eternitate, care au însemnat referințe pentru jurnalistica românească. Preotul paroh Vasile D. SUCIU (nou membru UZPR) ne-a prezentat ultimul număr al Revistei „Vatră nouă” (din comunitatea locală Giarmata Vii), cu suplimentul religios ICONOSTAS. În săptămâna următoare, părintele jurnalist Valentin BUGARIU a prezentat noua creație a scriitorului Adrian Georgescu, „Întâmpinarea Domnului” (Editura Stefadina, București, 2024), lansând cu această ocazie și al 49-lea număr al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”.
A urmat acțiunea de mare încărcătură spirituală, din ziua de 18 aprilie, UZPR alăturându-se în organizare Academiei Române – filiala Timișoara precum și Mitropoliei Banatului. Conferința duhovnicească cu tema „Judecata Nevinovatului din Nazaret”, susținută de ÎPS Părinte IOAN, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a trezit un interes remarcabil, Aula Academiei devenind neîncăpătoare, iar conținutul s-a constituit în reale învățături pentru auditoriu. Înaltul ierarh, subliniind rolul paradoxal al tâlharului care L-a apărat pe Iisus, a atras atenția „Să nu judecăm imediat și să dăm verdicte; mai întâi să-i ajutăm și apoi să-i judecăm pe oameni”. Două întâlniri de la sediul UZPR din Timișoara, au fost rezervate temei „Ierusalimul – Cetatea pătimirii și a Învierii Mântuitorului”. Preotul Paroh dr. Ionel POPESCU (membru marcant al UZPR), după vizionarea unui montaj de film realizat cu prilejul unui pelerinaj în Țara Sfântă, pe care l-a organizat și coordonat, a oferit o mulțime de detalii interesante asupra istoriei locului și a semnificațiilor evenimentelor comemorate în Săptămâna Pătimirilor. Participanții au beneficiat astfel de o adevărată lecție de istorie biblică și laică, de exegeză și de jurisprudență, încadrată în contextul lumii iudaice și greco-romane antice.
În ajunul zilei de sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), am trăit emoțiile datorate prestațiilor artistice prilejuite de inaugurarea expoziției de icoane pe sticlă realizate de iconarul Florin POENARU (declarat „tezaur uman viu”), acțiune găzduită de Muzeul satului bănățean din Timișoara. Pe lângă admirarea creațiilor iconarului, momentul a fost înnobilat de intervențiile excepționale ale specialiștilor din domeniul artelor vizuale, dar și de interpretările Coralei bărbătești „EPIFANIA”, (dirijor Florin Nicolae ȘINCARI). Ineditul evenimentului cultural a fost multiplicat și de prezența excepțională a unui alt posesor al titlului de „tezaur uman viu”, maestrul Ion CREȚEANU, un artist cobzar și vocal, care reușește de fiecare dată să impresioneze prin autenticitatea și sensibilitatea interpretărilor în fața publicului de orice vârstă și pregătire intelectuală.
Pe durata acestor manifestări derulate în perioada premergătoare „Săptămânii patimilor”, s-au făcut și unele remarci și observații critice asupra unor comportamente și atitudini, venite din partea unor semeni, cu rol managerial pe diferite ierarhii, pretinși creștini-ortodocși, fără un orizont cultural și spiritual adecvat. La nivel instituțional, în plină perioadă de Post, s-au organizat o serie de agape și chermeze, dedicate sărbătorii de „Paște”. În cadrul discuțiilor noastre s-au criticat astfel de acțiuni care aduc aminte de cele organizate de conducătorii comuniști, ca și contracarări la acțiunile religioase. Din nefericire și în presa largă a predominat subiectul extravaganțelor din „minivacanța de Paști”, decât cel al rostului acordării prin lege a acestor zile libere. S-au făcut referiri și legate de corectitudinea exprimării: „Paști” sau „Paște”. Această dilemă a fost de multe ori subiect și în unele articole din publicațiile UZPR. Cu toate acestea persistă confuzii. În dicționarul religios publicat de către Ion M. Stoian în 1994, există definiția: „Paști = cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuță; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 și 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach)”. După Dicționarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM- ediția a II-a, revizuită și adăugită), denumind sărbătoarea Învierii Domnului, ambele forme – Paște/ Paști – sunt acceptate ca fiind corecte, cu atenție totuși asupra ridicolului posibil din formularea urărilor tradiționale, de tip: „Paște fericit!” … (cu răspunsul ironic al vreunui cârcotaș: „Să ne fie de bine iarba!” …).
Marcați de importanța sărbătorilor pascale, s-au dezbătut mai puțin rolul și importanța zilelor de „1 Mai”, respectiv „2 Mai”, deși sărbători oficiale de actualitate, sunt percepute de „vulg” doar ca ocazii pentru „grătare, mici și bere” …
Postul Mare fiind și o perioadă în care bunii creștini înțeleg să fie mai smeriți, toleranți și iertători, membrii UZPR, Filiala „Valeriu Braniște” Timiș, avându-l în frunte pe conf. univ. dr. Ioan DAVID, au satisfacția împlinirii misiunii de realizarea și de promovare a creației publicistice, cu particularități religioase adecvate perioadei, parte integrată vieții culturale și spirituale din zona Banatului. Împărtășim din suflet și celorlalți bucuria Învierii Domnului, să mărturisim Lumina lui Hristos, Cel care a Înviat din morți, „cu moartea pe moarte călcând”.
UZPR CARAS SEVERIN 