Un aplaudat succes sportiv

Ionuț Molnar

La Complexul Olimpic de la Izvorani – după cum ne relata căpitan Murguleț Denis Luiza, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara – s-a desfășurat Campionatul Național de Karate ShitoRyu, iar colegul nostru Ionuț Molnar (foto) și-a adăugat o nouă medalie în palmares, reușind să obțină locul III la categoria seniori +80kg.

Ce se află în spatele reușitelor sale, ne-a împărtășit chiar el: „Mă regăsesc în ordinea și disciplina sportului pe care îl practic încă de la vârsta de 8 ani, iar faptul că îi am mereu alături de mine pe părinții mei și pe antrenorii din cadrul Clubului Sportiv Poli Karate Petroșani mă motivează și mă ambiționează să fiu printre cei mai buni. Nu pot descrie în cuvinte mândria și emoția de a fi pe podium în fața lor.”
În spatele fiecărei medalii obținute de Ionuț se află multă muncă, seriozitate și dedicare, așa că acesta nu a întârziat să înceapă antrenamentele pentru următoarele competiții pe ale căror podiumuri țintește să ajungă: Campionatul Național Interstiluri, care va avea loc în luna aprilie și Campionatul European de Karate ShitoRyu, care va avea loc în luna mai, în Germania.
În numele Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, îl felicităm și îi dorim mult succes și putere de concentrare la următoarele competiții sportive!

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Raport de bilanț al Curții de Apel Alba Iulia

Cosmin Muntean

Recent – după cum ne-a informat Cosmin Muntean (foto), expert superior în Biroul de informare şi relaţii publice – a fost prezentat Raportul privind activitatea Curţii de Apel Alba Iulia şi a instanţelor din circumscripţia acesteia pentru anul 2023, în cadrul Adunării generale a judecătorilor acestei instanţe, cu participarea judecătorilor din circumscripţia curţii de apel şi a altor invitaţi de la principalele instituţii cu care colaborăm instituţional.

Au participat din partea Consiliului Superior al Magistraturii, domnul judecător Liviu-Gheorghe Odagiu, domnul judecător Claudiu-Marian Drăgușin, membri aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, domnii Ioan Sas și Fănel Mihalcea, reprezentanții societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, iar din partea Ministerului Justiției, domnul secretar de stat, George Cătălin Șerban.
Volumul de activitate la nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia (reprezintă numărul total al cauzelor aflate pe rol și se obţine din însumarea numărului dosarelor nou intrate cu valoarea stocului de dosare rămase de soluţionat din anul anterior) a fost în anul 2023 de 177.951 dosare, în creștere cu 16.915 cauze (+10,50%) faţă de anul 2022. Dintre acestea, 128.022 reprezintă numărul de cauze nou intrate în anul 2023. Se observă că atât numărul cauzelor nou intrate este în creștere cu 9.961 de cauze (+8,43% ) față de 2022, cât și stocul de dosare la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Alba Iulia, care a crescut cu 31,80%, la sfârşitul anului 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
În ceea ce priveşte activitatea proprie, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia s-au aflat în anul 2023 11.927 cauze, din care 8.281 dosare nou intrate, respectiv 3.646 cauze rămase în stoc din anul anterior, comparaţia statistică evidenţiind o creștere a volumului de activitate faţă de anul anterior.
Volumul de activitate al tribunalelor a crescut față de anul 2022 cu 3.185 cauze, în procent de +9,21%, de la 34.579 la 37.764. S-au înregistrat creșteri de dosare la toate cele 3 tribunale:
Tribunalul Alba – numărul cauzelor pe rol a crescut în anul 2023 la 13.711, față de 13.370 în anul 2022, în procent de +2,55 %.
Tribunalul Sibiu – în anul 2023 a înregistrat un volum de activitate de 10.559 cauze, în creștere cu 766 față de anul 2022, când numărul dosarelor pe rol a fost de 9.793, procentul fiind de +7,82%.
Tribunalul Hunedoara a avut 13.494 cauze pe rol în 2023, față de 11.416 în anul 2022, mai mult cu 2.078, în procent de +18,20%.
În ceea ce privește activitatea judecătoriilor, numărul dosarelor pe rol a fost de 128.260 cauze în anul 2023, mai mult cu 12.278 decât în anul 2022, când au fost 115.982 cauze, rezultând o creștere de +10,58%.
Din cele 16 judecătorii aflate în circumscripţia curții, volumul de activitate a crescut în mod diferit la 14 instanţe și a scăzut foarte puțin la Judecătoria Câmpeni și Judecătoria Hunedoara.
Cea mai mare creștere s-a înregistrat la Judecătoria Agnita, unde numărul cauzelor pe rol a fost de 3.342 în anul 2023, faţă de 2.563 în anul 2022, mai mult cu 779, în procent de +30,39%.
Situaţia comparativă a volumului de activitate pe secții la Curtea de Apel Alba Iulia evidenţiază o continuare a tendinței de creștere a numărului de cauze aflate pe rolul Secției I civile și Secției penale, respectiv o ușoară scădere a volumului de activitate la Secția a II-a civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal.
La nivelul tribunalelor din circumscripţie, unde funcţionează trei secţii, se constată variații diferite ale numărului de cauze înregistrate în anul 2023, după materii.
Ca indice statistic, încărcătura pe judecător poate fi examinată fie în forma încărcăturii pe judecător (posturi ocupate), fie ca încărcătură pe post de judecător prevăzut în schema de personal.
Încărcătura pe judecător reflectă numărul de dosare pe care l-a avut de soluţionat un judecător în perioada de referinţă şi se calculează prin raportarea numărului total de dosare la numărul mediu al posturilor ocupate în anul 2023.
Încărcătura pe schemă se determină prin raportarea volumului de activitate la numărul total de posturi prevăzut în statele de funcţii ale instanţelor.
Schema posturilor de judecător pentru acest an la Curtea de Apel Alba Iulia a fost de 50 și media posturilor de judecător efectiv ocupate pe parcursul anului a fost 43,3. Curtea de Apel Alba Iulia s-a situat în anul 2023 pe locul 3 din punct de vedere al încărcăturii pe schemă, cu 661 cauze/judecător, față de media pe țară care a fost de 574 şi pe tot pe locul 3 și la încărcătura pe judecător, cu 764 cauze/judecător, față de media pe țară de 651 dosare.
Se constată că încărcătura pe judecător la nivelul celor 3 tribunale din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia a crescut în anul 2023 față de anul 2022: la Tribunalul Alba de la 868 dosare, la 922 dosare, la Tribunalul Sibiu de la 734 dosare în 2022, la 740 dosare în 2023, iar la Tribunalul Hunedoara de la 962 dosare la 1.285 dosare, fiind singurul tribunal din circumscripție la care încărcătura pe judecător este mai mare decât încărcătura medie pe țară.
Încărcătura pe schemă în anul 2023 la judecătoriile din raza Curţii de apel a fost mai mare decât media pe ţară, de 998 dosare, la patru dintre judecătorii, iar încărcătura pe judecător în anul 2023 a fost mai mare decât media pe ţară, de 1.455 dosare, la opt dintre judecătorii.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

INVITAȚIE

18 martie 2024, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al Irlandei (17 martie).

Expoziție: „Dublin – capitala Irlandei“, cu fotografii de Erwin Josef Țigla.

Invitat: pr. Valentin Macedon Hiticaș, Parohia Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Reșița / Govîndari, care ne va vorbi despre Sfântul Patrick.

 

 

18. März 2024, 16:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Festtag des Heiligen Patrick, Schutzpatron Irlands (17. März).

Ausstellung: „Dublin – die Hauptstadt Irlands“, mit Fotos von Erwin Josef Ţigla.

Als Gast: Pfr. Valentin Macedon Hiticaș, Römisch-Katholische „Allerheiligste Dreifaltigkeits”-Kirche Reschitza / Govândari, der uns das Lebens des Heiligen Patrick vorstellen wird.