Tribunalul Hunedoara – la ora bilanțului

Recent, la Tribunalul Hunedoara, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor, în cadrul căreia doamna judecător DAVID Gianina-Viorica (foto) – preşedintele Tribunalului Hunedoara a prezentat Raportul de activitate pe anul 2023 al Tribunalului Hunedoara.
În anul 2023 Tribunalul Hunedoara a înregistrat un volum de activitate (stoc iniţial plus dosare nou intrate) de 13494 de cauze pe rol, în creștere cu 2078 de cauze faţă de anul 2022 când numărul dosarelor pe rol a fost de 11416.
Volumul de activitate pe secţii la nivelul Tribunalului Hunedoara, a fost următorul: Secţia I Civilă a fost învestită, în anul 2023, cu soluţionarea unui număr de 7467 cauze, Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu un număr de 4234 cauze, iar Secţia Penală, cu 1793 cauze.
La Tribunalul Hunedoara, în cursul anului 2023, s-a consemnat o încărcătură de 1285,4 cauze/ judecător.
Separat pe secţii, se constată că, cea mai mare încărcătură de cauze/ judecător a fost la Secţia I Civilă, unde s-a înregistrat un număr mediu de 1494,6 cauze/ judecător, faţă de 1329,5 cauze/ judecător la Secţia a II-a Civilă de contencios administrativ şi fiscal şi 564,9 cauze/ judecător la Secţia Penală.
Volumul de activitate al celor 6 judecătorii din raza de competenţă a Tribunalului Hunedoara a fost în anul 2023 de 48159 cauze pe rol, în creștere cu un număr de 2706 de cauze față de anul 2022, când pe rolul judecătoriilor s-au înregistrat un număr de 45453 cauze.
Numărul de cauze/ judecător la judecătoriile din circumscripţia Tribunalului Hunedoara, în anul 2023, a fost următorul: la Judecătoria Brad s-au înregistrat 1408,5 cauze/ judecător; la Judecătoria Deva 1258,9 cauze/ judecător; la Judecătoria Haţeg 1911,5 cauze/ judecător; la Judecătoria Hunedoara 1183 cauze/ judecător; la Judecătoria Orăştie 1964,3 cauze/ judecător și la Judecătoria Petroşani 2055,3 cauze/ judecător.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Campania națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii

Cristina CREȚ

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara – după cum ne relata Cristina CREȚ, consilier CRP – vor desfășura campania națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii.
Constituția României recunoaște la art. 40 dreptul de asociere în sindicate, patronate și asociații profesionale, cu definirea la art. 9 a misiunii acestora de reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor, după cum la art. 41 alin. 5) recunoaște dreptul de negociere colectivă în muncă și de aplicare a convențiilor colective.
Decizia Inspecției Muncii are la bază modificările apărute în legislația specifică, respectiv art. 97 alin. 1 din Legea Dialogului Social nr. 367/2022 care prevede că negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători. În cazul în care într-o unitate nu există contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă persoană îndreptățită să participe la negocierea colectivă, conform prezentei legi, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment (art.108, alin. 3 din Legea nr. 367/2022).
Drept urmare, obiectivul principal al acestei campanii este de a promova negocierea colectivă în întreprinderile mici și mijlocii, plecând de la principalele beneficii ale negocierii colective pentru angajați/lucrători și angajatori, respectiv:
Avantajele angajaților: mai multă justiție socială, drepturi superioare privind condițiile de muncă și de angajare, salariile, securitatea și sănătatea în muncă, aplocarea principiului egalității de șanse și de tratament, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, locuri de muncă și venituri mai stabile, o influență mai mare la locul de muncă și participarea la procesele decizionale.
Avantajele angajatorilor: asigurarea păcii sociale și a unui climat de muncă favorabil performanței, productivitate și loialitate a personalului îmbunătățite, participare mai mare a forței de muncă la locul de muncă, eficacitate și planificare bugetară, rezolvare timpurie a litigiilor.
Având în vedere campania națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii, I.T.M. Hunedoara prezintă fișa suport de informare și promovare a negocierii colective:
Angajaţi/lucrători
Dreptul de asociere sindicală; Cotizaţia sindicală; Egalitate de tratament în exercitarea drepturilor sindicale; Accesul la funcţii în organele de conducere ale sindicatelor; Activitatea sindicală; Dreptul de informare, consultare și participare a angajaților; Dreptul de negociere colectivă; Obiectul negocierii colective; Participarea la negocierea colectivă; Reprezentarea în negocierea colectivă: Procedura de negociere colectivă; Efectele contractului colectiv de muncă; Mecanism de extindere; Participarea la conflictul colectiv de muncă şi grevă.
Angajatori
Angajatorul este definit de Codul Muncii: persoana fizică sau juridică care, potrivit legii, angajează forţă de muncă; Asocierea patronală şi dreptul de organizare; Afilierea; Egalitate de tratament; Informarea, consultarea şi implicarea angajaţilor/lucrătorilor; Negocierea colectivă; Contractele colective de muncă; Conflictele individuale şi colective de muncă; Greva.
Totodată, Legea nr. 367/2022 prevede și sancţiuni pentru nerespectarea şi/sau împiedicarea exercitării drepturilor sindicale (drept de asociere/afiliere sindicală, drept de negociere colectivă şi de acţiune sindicală/grevă), inclusiv în caz de discriminare, hărţuire, intimidare în apărarea drepturilor legale şi din contractele colective incidente se sancţionează conform Codului Muncii şi Legii dialogului social cu amenzi ce pot merge până la 50.000 lei şi sancţiuni penale de până la 2 ani de închisoare. Prevederile se coroborează cu legile speciale, regimul general al sancţiunilor şi dispoziţiile codurilor civil şi penal, iar imixtiunile reciproce ale organizaţiilor în autonomia de organizare şi acţiune se sancţionează cu amendă de 30.000 lei.
Căi de sesizare şi atac: Autoritatea competentă cu prevenirea, controlul şi sancţionarea angajatorilor în materie de legislaţie a muncii este Inspecţia Muncii/Inspectoratele Teritoriale de Muncă. Inspecţia Muncii poate fi sesizată individual şi colectiv (organizaţii de reprezentare). Deciziile Inspecţiei Muncii pot face obiectul contestării în instanţă. În funcţie de obiectul litigiilor de muncă, pot fi sesizate şi alte autorităţi de anchetă şi verificare şi organismul naţional de egalitate, respectiv Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, autoritate cu competenţe de prevenire şi soluţionare a tuturor formelor de discriminare, care emite hotărâri cu caracter executoriu dacă nu sunt contestate în termenul legal.
Avocatul Poporului (ombudsmanul naţional) se poate autosesiza sau poate fi sesizat de către persoane fizice şi organizaţii în linie cu atribuţiile acestuia.
Soluţionarea conflictelor individuale şi colective de muncă (legate de încheierea, executarea şi terminarea contractelor individuale şi colective de muncă şi derularea relaţiilor juridice între organizaţiile sindicale şi patronale) intră în competenţa instanţelor judecătoreşti, fiind scutite de taxe judiciare şi judecate în urgenţă (maxim 15 zile fond şi 10 zile în apel).
Instanţa decide măsurile executorii de redresare şi reparaţii/daune, conform jurisdicţiei muncii.
Mecanisme alternative de soluţionare a conflictelor de muncă: soluţionare amiabilă conform celor stabilite de părţi prin contractele individuale şi colective de muncă.
Mecanisme instituţionale: proceduri reglementate de soluţionare amiabilă a conflictelor individuale (conciliere individuală conform Codului Muncii şi mediere conform Legii medierii) şi soluţionare alternativă instanţei a conflictelor colective de muncă prin conciliere obligatorie (ITM/Ministerul Muncii), mediere şi arbitraj extrajudiciar (Ministerul Muncii/Oficiul de Mediere).
Totodată, având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege, la nivelul Inspecției Muncii și al inspectoratelor teritoriale de muncă, în perioada 01.02.2024 – 31.12.2024 se desfășoară Campania națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care a suferit deja mai multe modificări.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

GABRIELA ȘERBAN: Ziua Națională a Lecturii la Bocșa ed. a III-a, 2024

Deja bine cunoscută și mult așteptată, Ziua Națională a Lecturii a fost și în acest an prilej de bucurie pentru copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Bocșa, Caraș-Severin, cei care au așteptat nerăbdători întâlnirea cu Prințesa Poveștilor.
Și la această a treia ediție, organizatorii au apelat la voluntarul Maria Silviana Ferciug, elevă a Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa și apropiată colaboratoare a Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, pentru a încânta pe cei mai mici dintre potențialii utilizatori ai serviciilor bibliotecii, prin lectură și poveste.
Ea însăși, ca desprinsă din basm, a bucurat copilașii, care au ascultat-o cu mare atenție, au urmărit-o cu interes și curiozitate și au interacționat cu mult curaj.
Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită în toată țara în 15 februarie, a fost și în Bocșa bănățeană o zi de poveste, ziua în care, atât cei mici cât și cei mai mari dintre participanți au înțeles, încă o dată, că lectura este importantă, că poveștile sunt nemuritoare, iar cartea rămâne cel mai frumos dar și cel mai prețios prieten!
Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit Bocșa, în cadrul unui proiect amplu dedicat cărții și lecturii.
De asemenea, pentru buna desfășurare a acestei zile dedicată lecturii, organizatorii au beneficiat de sprijinul primarului Mirel Patriciu Pascu, al Primăriei și Consiliului Local Bocșa, și nu în ultumul rând, de buna colaborare cu Liceul Teoretic „Tata Oancea”, prin profesorii dir. Dragoș Vasile și dr. Liana Ferciug.
Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” va derula în continuare un proiect de promovare a lecturii și a cărții în toate instituțiile de învățământ și nu numai de pe raza orașului Bocșa, pentru a facilita copiilor și tinerilor întâlnirea cu poveștile, cu lectura și, de ce nu, cu autorii de cărți.

SĂ NE IUBIM BUNICII!


Februarie este cea mai bună prietenă a Primăverii, ea îi scrie lui Martie scrisori de dragoste de viață și prietenie în fiecare dimineață, iar când aceasta le citește, cu bucurie nemăsurată, îi răspunde în gânduri calde și înmiresmate, cu milioane de ghiocei și brândușe. Atâtea cuvinte de iubire sunt în paginile acestor dimineți de februarie încât oamenii se întrec în declarații de dragoste, în calde prietenii și mai ales în bunătate. Toți știm că bunătatea poporului român este nemăsurată, am dovedit-o de multe ori, chiar simt în fiecare secundă cum se cimentează această calitate în sufletele noastre pe zi ce trece, asta înseamnă că nu ne-am pierdut ca neam, ca țară, a fi om de omenie înseamnă a fi om adevărat! Un om bun, darnic, simplu, este un om câștigat, aceste calități unii oameni le au de la naștere, alții le primesc pe parcursul vieții. Valoarea românească este inestimabilă, este o virtute, românul nu abdică niciodată de la cele drepte și sfinte, tocmai, acestea ne croiesc cărarea vieții cu pași de înțelepciune și demnitate, cu gânduri bune și fapte extraordinare, benefice omenirii. Marți, 13 februarie 2024, începând cu ora 16.30, doamnele de la Clubul Lions „Ana Lugojana” au adus un gram de bucurie unor ființe dragi de la Centrul de Vârstnici „Anita Heim” din Lugoj, pe lângă darurile oferite și împachetate cu hârtia sufletului, cărțile oferite, poeziile scrise și recitate de poeta Maria Rogobete, precum și cântecele de muzică folk cântate de cantautorul Vasile Gondoci au cuprins inimile din încăperea atât de primitoare, iar zâmbetele, bucuria, armonia, au pus stăpânire pe acești oameni minunați, prieteni, părinți, bunici, iubirea și-a deschis aripile zburând până la nori unde a lăsat, pentru fiecare rimă cântată, o lacrimă de bucurie.
Înțelepciunea populară face diferența între reacție, trac emoțional și bunătate, facem bine nu doar când ne place, facem bine atunci când e nevoie, când omul de lângă noi este într-un impas, sau disperat, bolnav, neputincios. Atitudinea pozitivă, muzica, poezia, vorba dulce, zâmbetul, toate trăiesc în rezonanță cu fericirea, cu liniștea interioară, toate transformă câteva clipe triste în clipe de bucurie, regenerare. Și dacă putem să facem bine, dacă suntem în măsură să dăm culoare unei zile, de ce să nu o facem? „Să fii bun până unde se poate” spune un proverb românesc. Dar proverbele acestea nu sunt oare adevăruri grăite de bunicii noștri, eroii noștri, oameni demni și harnici? Da, sunt grăite de ei, cei care au avut grijă de noi, au luptat pentru identitatea poporului român, iar toate acestea le-am citit în ochii lor, marți, în lacrimile de bucurie, lacrimi parfumate cu viață, lacrimi ce se prelingeau pe obrajii brăzdați de greutăți, timp și soartă. Îmbrățișarea lor a fost pentru mine o veșnicie, iar pentru ei, sigur un nou început.
Dragi români, să ne iubim bunicii!
Maria ROGOBETE      Membru UZPR      Lugoj 14.02.2024